Sunteți pe pagina 1din 21

,

Salut! Eu sunt Bogdan


fondator al proiectului
Efectul Fluturelui
.
Sunt coach acreditat ANC,
trainer în Time Management,
facilitator în stabilirea obiectivelor
și în construirea și deconstruirea
obiceiurilor.

Am la activ peste 500 ore de coaching cu persoane din diferite


domenii, antreprenori, manageri, directori, sportivi de performanță,
psihologi dar și cu persoane la început de drum. Am colaborat
cu oameni din România dar și din tări precum Marea Britanie,
Germania, Elveția, Olanda sau Italia.

În sesiunile pe care le am cu clienții folosesc un proces


interdisciplinar care combină partea de training cu principii
din mai multe metode de lucru (co-active coaching, NLP, CBT,
Metoda Demartini). Astfel se face un transfer de know-how
strict pe nevoile clientului, pentru a accelera procesul de
dezvoltare în plan personal și profesional.

Scopul meu este să ajut fiecare persoană să afle CE își dorește,


DE CE își dorește și CUM poate ajunge acolo,
pentru ca la final să se simtă împlinit/ă.
Unul din cel mai des folosite cuvinte și fără de care nu ne putem
transforma dorințele și visurile în realitate,
este cuvântul: O B I E C T I V.

Este acel cuvânt care se află pe buzele majorității în primele


săptămâni a fiecărui an și despre care puțini mai vorbesc
sau țin cont în restul anului.

Cauza principală pentru care obiectivele pe care le stabilim fiecare


dintre noi și nu reușim să le atingem, nu se datorează faptului că
n-am fost suficient de buni sau n-am avut resursele necesare
pentru a reuși, ci mai degrabă se datorează modului în care
ele au fost stabilite de la bun început.

Într-un studiu din 2018 făcut de Universitatea Scranton din


Pennsylvania s-a ajung la concluzia că:

92% dintre oamenii care își stabilesc obiective,


nu reușesc să le atingă niciodată.

De ce?

În paginile următoare te invit să descoperi principalele greșeli


și obstacole care stau în calea îndeplinirii obiectivelor:
NU ESTE CLAR PUNCTUL DE PLECARE

Obiectivele sunt ca un GPS care te ghidează prin viață, el îți arată direcția
în care să mergi, te ajută să iei decizii, îți indică drumul spre dreapta sau
spre stânga, îți recalculează traseul în funcție de obstacolele pe care le
întâlnești și îți arată timpul pe care-l mai ai de parcurs până ajungi la
destinație.

Cu toate astea, atunci când îți stabilești o destinație (obiectiv), GPS-ul are
nevoie să știe de la tine unde te afli în acel moment și care este punctul tău
de plecare pentru a putea să-ți dea toate datele de care ai nevoie precum
distanța, durata sau vehiculul potrivit pentru a ajunge la destinație.

De ce este important punctul de plecare?

Continuând analogia cu GPS-ul, presupunând că știi foarte clar care este


destinația la care vrei să ajungi, neștiind unde te afli, GPS-ul nu poate
calcula corect distanța (efortul necesar), traseul (planul de acțiune) și nici
timpul necesar pentru a ajunge acolo. Defapt, fără să știi poziția în care te
afli GPS-ul nu va funcționa deloc.

La fel este și în cazul obiectivelor, dacă punctul de plecare nu este corect


(clar), tot procesul va fi dat peste cap. Pentru noi oamenii, acest punct de
plecare poate fi tradus ca modul în care ne evaluăm noi ca persoană, asta
definește practic poziția din care plecăm spre obiectiv. Dacă poziția este
incorectă, asta nu va face decât să ne ducă spre un obiectiv greșit.

03
Ce înseamnă asta mai exact?

De exemplu, unele persoane se subevaluează sau supraevaluează, iar asta


duce la obiective sau termene nerealiste în raport cu abilitățile pe care le
posedă. Asta nu înseamnă că trebuie să-ți stabilești obiective mai mici.

Dacă știi unde este poziția ta și care este punctul tău de plecare, îți poți
stabili diverse acțiuni prin care să-ți dezvolți anumite abilități de care ai
nevoie și îți poți adapta traseul în funcție de nevoile pe care le ai.

Rashedur Ryan Rahman


Stabilirea unui obiectiv este ca și cum ți-ai stabili punctul de
destinație în GPS-ul vieții tale, care te-ar putea duce în poziția
dorită, așa cum ai visat...
04
NU ESTE CLARĂ DESTINAȚIA

Hai să-ți relatez o mică povestioară pe care am auzit-o la un workshop la


care am participat cu ceva vreme în urmă:

Un bărbat se urcă într-un taxi.

Taximetristul îl întreabă: Unde doriți să mergeți?

Bărbatul: Nu vreau să merg în centru dar nici acasă.

Taximetristul: Bine, dar unde doriți să mergeți?

Bărbatul: Nu vreau pe strada Speranței și nici pe bulevardul Independenței.

Taximetristul insistă: Am înțeles, dar totuși unde doriți să vă duc?


Bărbatul: Nu știu, tu condu’ și vedem noi unde ajungem.

Cam așa se întâmplă cu foarte mulți oameni, vor sa ajungă undeva, dar nu
știu clar unde.

Și aud des asta în sesiunile mele de coaching: vreau mai mulți bani, vreau să
slăbesc, vreau o relație mai fericită.

Iar prima întrebare pe care o adresez este: ”Dacă mâine câștigi cu 10 lei mai
mult ești mulțumit, ți-ai atins obiectivul?” Iar răspunsul vine imediat: ”Nu,
cum să fiu mulțumit, eu vreau mai mult.”

05
Acesta este și unul din motivele pentru care mulți nu ajung acolo unde își
doresc. Creierul pur și simplu nu știe pentru ce trage, nu știe unde trebuie
să ajungă, nu știe până când și nu știe nici ce trebuie să facă pentru a
ajunge acolo. Dacă ”acolo” nu este suficient de clar, la fel ca bărbatul din
taxi, cei mai mulți vor ajunge acolo unde vor alții sau în locuri în care nu ar
fi vrut neapărat să ajungă.

De asta e important să-i dăm creierului informații (obiective) cât mai clare
cu putință.

Tony Alessandra
Majoritatea oamenilor țintesc către nimic în viața și nimeresc
cu o acuratețe uimitoare.
06
NU ESTE DESTINAȚIA POTRIVITĂ PENTRU TINE

Cu ceva mai mulți ani în urmă, în timpul unui curs la care participam, am
primit ca sarcină să facem un exercițiu despre clarificarea obiectivelor.
După parcurgerea exercițiului am realizat că majoritatea obiectivelor pe
care le scrisesem, la prima vedere nu erau ale mele. Și tot atunci am realizat
motivul pentru care o mare parte din obiectivele atinse până la momentul
respectiv nu mi-au adus un niciun sentiment de împlinire, doar o stare de
“Ok, asta e tot? Pentru asta am depus efort 6 luni sau 2 ani de zile?”.

Și asta nu s-a întâmplat doar în cazul meu. Majoritatea dintre noi ne setăm
obiective care nu ne aparțin, ci ne sunt oarecum impuse. Ele pot fi impuse
conștient, cum sunt cei pe care părinții i-au obligat să facă o anumită
facultate sau sunt impuse inconștient sau indirect de către prieteni sau de
social media.

În ultima vreme în social media s-a propagat un trend foarte puternic prin
care urmărim și admirăm persoanele care se bucură de popularitate și ne
dorim să trăim o viață asemănătoare cu a lor. Problema este că noi vedem
doar partea plină a paharului, vedem doar partea sclipitoare și extravagantă
a vieții lor, doar partea pe care ei aleg să și-o expună și picăm astfel în
capcana de a nu vedea imaginea de ansamblu.

Majoritatea dintre noi alegem să ne facem fotografii doar în momentele


frumoase, doar atunci când vrem să scoatem ceva plăcut în evidență, dar
același lucru nu se întâmplă și când experimentăm momente neplăcute.

07
Și uite așa ajungem să ne stabilim obiective care nu ne aparțin, care sunt în
afara valorilor noastre, obiective care reprezintă defapt doar niște fantezii.

În programul meu de coaching Transformă 2023 în cel mai bun an al tău


dar și în lucrul cu clienții pun foarte mult accent pe valori. Dacă alegi să-ți
stabilești obiective fără să ții cont de valorile tale, vei ajunge în punctul în
care vei rămâne fără motivație, te vei consuma repede sau „nu vei avea
niciodată timp” să te ocupi de ele, le vei amâna și vei căuta în permanență
să faci altceva.

Allan Pease
Suntem diferiți pentru că creierul nostru are conexiuni diferite.
Acest lucru ne face să percepem lumea în moduri diferite și să
avem valori și priorități diferite. Nu mai bine sau mai rău - diferit.
08
NU ȚINTEȘTI SUFICIENT DE SUS

Un studiu din ”Goal Setting: A Motivational Technique That Works!” zice că:

Performanța este direct proporțională cu dificultatea obiectivului.

Altfel spus, cu cât este obiectivul mai greu cu atât performanța este mai
ridicată. Asta pentru că oamenii în general își ajustează nivelul de efort
în funcție de dificultatea acțiunii, adică, atunci când obiectivele sunt mai
grele, se străduiesc mai mult decât atunci când ele sunt mai ușoare. (Asta
cu condiția să existe deja abilitățile și asumarea necesară; deși abilitățile
se pot dezvolta — mai importantă este existența asumării)

Este ca atunci când conduci o companie. Îți setezi 10% profit, pentru că știi
că ai făcut anul trecut profit de 10% și asta nu te va forța să ieși din zona de
confort și să faci lucruri pe care nu le-ai mai făcut.

Și ce se întâmplă când ieșim din zona de confort? Apar provocările,


obstacolele, eșecurile, dar tot aici apar și oportunitățile, oportunități de a
face un profit de 100% sau 1000%, în loc de 10%.

Dacă nu avem setate obiective care să ne provoace, nu ne putem dezvolta.

Jim Rohn
Nu îți stabili obiective prea mici. Dacă nu ai nevoie de mult,
nu vei deveni mult.
09
TE CONCENTREZI DOAR PE REZULTAT
ȘI MAI PUȚIN PE PROCES
Hai să luăm drept exemplu, cel mai de întâlnit obiectiv: slăbitul.

Obiectiv orientat pe rezultat: ”Vreau să slăbesc 10 kg”


vs
Obiectiv orientat pe proces: ”Merg de 3 ori pe săptămână la sală”

Ambele au scop final slăbitul, dar unul este orientat doar spre rezultat și
scoate din ecuație procesul, care implică mult efort, durere și disconfort iar
celălalt este orientat pe procesul în sine de slăbire.

Un studiu făcut de o universitate din Zurich arată că obiectivele orientate


pe proces (adică pe acțiuni, obiceiuri sau comportamente) cresc radical
șansele atingerii acelui obiectiv. Spre deosebire de cele orientate spre
rezultat, obiectivele orientate spre proces, să luam ca exemplu atingerea
obiectivului de a merge de 3 ori pe săptămână la sală, te va ajuta să te simți
bine pe tot parcursul procesului, asta pentru că fiecare bornă pe care o
atingi îți confirmă defapt că te afli pe drumul cel bun și asta îți va da
satisfacție.

Mike Hawkins
Nu obții rezultate dacă te concentrezi pe rezultate.
Obții rezultate concentrându-te pe acțiunile care produc rezultate.
10
OBIECTIVE PE CARE ȘTIM DEJA
CUM SĂ LE ATINGEM
Atunci când te gândești să-ți stabilești un obiectiv mare încep deja să
apară în mintea ta semnele de îndoială, atât din interiorul tău cât și de la
persoanele din jur.

Cum vei face asta?

Nu ai făcut-o niciodată, nu știi cum să o faci, nu vei reuși, este foarte greu,
nu ai abilitățile necesare, etc.

Ține cont de un lucru:


Dacă știai cum să faci 1.000.000 $,
îl făceai deja!

Pentru a putea face asta, primul pas cu care trebuie să începi este să ți-l
stabilești ca obiectiv. Dacă nu ți-l stabilești, puțin probabil că vei ajunge din
întâmplare acolo. Când ți-ai dobândit permisul de conducere, prima dată
ți-ai stabilit că vrei să-ți iei permisul, pentru că-ți dorești să conduci. După
vei învăța cum să faci asta parcurgând un proces (adică un plan de acțiune)
pe care îl vei urma pas cu pas.

E ca și cum ai spune că nu-mi voi cumpăra niciodată o mașină pentru că nu


știu să conduc.

11
Traian Vuia nu a știut cum să zboare, dar și-a stabilit ca obiectiv să îl facă
pe om să zboare.

Edison nu a știut cum să lumineze lumea, dar și-a stabilit asta ca obiectiv.

Înainte de a-ți stabili un obiectiv, ține minte: Una dintre cele mai mari
greșeli este stabilirea unui obiectiv în funcție de ce știm DEJA să facem, de
cunoștințele pe care le-am dobândit DEJA.

Uită de ce poți face și ce nu, de ce știi să faci și ce nu ...


stabileste-ți obiectivul pe care ți-l dorești cu adevărat!

Maslow
Ori mergem înainte cu dezvoltarea,
ori ne întoarcem la siguranță.
12
LIPSA DE ÎNCREDERE (FRICA)
ȘI CONVINGERILE LIMITATIVE
Una dintre cele mai mari piedici în viață o reprezintă lipsa de încredere în
propria persoană, acea încredere că suntem capabili și că putem reuși.

Dacă frica este mai mare decât obiectivul, nu vei avea nici o șansă să-l atingi.

Frica, în cele mai multe cazuri, are legatură cu o întâmplare din trecutul tău.

Gândește-te așa: care sunt șansele să sari cu parașuta, dacă frica este mai
puternică decât dorința de a sări? Oare vei mai face asta?

De ce ziceam că frica are legatura cu trecutul? Nu știi că ai frică de înălțime


dacă nu ai experimentat-o deja înainte, dacă nu ai fost deja într-un context
în trecut în care te-ai speriat și ai observat la tine sentimentul de frică.

Sau gândește-te la un moment în care ai fost obligat să faci ceva ce nu ai


vrut și din acest motiv cineva a râs de tine și asta te-a afectat destul de mult.
Mai ești acum dispus să faci acel lucru? Cel mai probabil nu.

Deși contextul este diferit și momentul respectiv a trecut, frica a rămas.

13
O altă piedică în viață la fel de importantă ca frica o reprezintă convingerile
limitative.

Diferența dintre convingerile limitative și lipsa de încredere este


următoarea: atunci când nu ai încredere să faci ceva ce ți-ai propus, dar
simți totuși că ai vrea să faci acel lucru, că l-ai încerca, dar totuși n-ai
încredere că vei reuși, asta se traduce drept lipsă de încredere.

În schimb, atunci când este vorba despre o convingere limitativă, ești deja
convins că ești incapabil să faci acel lucru și vei alege să faci orice doar ca
să eviți respectiva acțiune.

Marea problemă cu aceste convingeri limitative este că ele operează din


subconștient. Noi nu suntem conștienți de existența lor. Ele pentru noi
reprezintă adevărul, acele lucruri pe care le-am încadrat deja la: „așa e
normal să fie”, „așa trebuie” și despre care credem că nu avem niciun
control.

Henry Ford
Indiferent dacă tu crezi că poți sau că nu poți,
ai dreptate!
14
ÎȚI STABILEȘTI OBIECTIVE
DE CARE VREI SĂ SCAPI
Vreau să scap de sărăcie.
Vreau să-mi schimb jobul.
Vreau să scap de datorii.

Studiile arată că cei care își stabilesc obiective de atingere și nu de evitare


au șanse cu 12% mai mari să-și atingă obiectivele.

Dacă-i întrebi pe majoritatea oamenilor ce-și doresc în viață au senzația că


știu, că au deja stabilite niște obiective, dar ei de fapt știu ce NU vor mai
degrabă decât ce vor. Ei sunt conștienți de lucrurile de care vor să scape
pentru că acestea le creează durere.

Oricât de absurd ar suna, scopul obiectivelor nu este doar atingerea


lor, scopul lor este de a te dezvolta, de a deveni conștient de nivelul
potențialului pe care îl ai și de a ajunge la nivelul acelui obiectiv.

Dacă nu te dezvolți, nu vei rămâne pe loc sau la același nivel, ci vei rămâne
în urmă, pentru că totul în jurul nostru este într-o continuă dezvoltare!

Brian Tracy
Scopul obiectivului nu este de a avea 1.000.000 $.
Scopul obiectivului este sa te facă capabil sa poți genera 1.000.000 $
15
NU ÎȚI ÎMPARȚI OBIECTIVELE ÎN BORNE
(OBIECTIVE INTERMEDIARE)
Bornele sau obiectivele intermediare au foarte multe beneficii. Mulți nu-și
stabilesc anumite obiective pentru că la prima vedere pot părea prea
ambițioase sau chiar imposibile.

Am avut foarte des această discuție cu persoanele cu care am făcut


coaching. Obiectivele, în momentul în care sunt împărțite în borne sau în
obiective mai mici, nivelul de percepție se schimbă iar obiectivele care până
în momentul respectiv păreau imposibile, devin posibile.

Un alt beneficiu împortant este cel despre care am menționat anterior. Dacă
îți muți atenția de pe rezultat pe proces, fiecare bornă pe care o vei atinge
pe drumul către obiectivul final, îți va oferi plăcere și te va ține motivat.

Desmond Tutu
Există un singur mod de a mânca un elefant,
câte o mușcătură pe rând.
16
AȘTEPȚI ÎNCEPUTUL ANULUI

Cred că ai auzit asta foarte des replica: “de luni mă apuc de sală”, “de
luna următoare mănânc sănătos”,” de anul viitor mă las de fumat”, “la anul
îmi schimb jobul”, “de pe 1 ianuarie mă apuc de slăbit” și exemplele pot
continua.

Doar că, ghici ce? Niciodată nu se întâmplă asta.

Citeam un tweet zilele trecute care mi-a atras atenția: “Nimic nu a distrus
mai multe vise decât fraza voi începe de mâine” (Joey Doughty @Psypreneur)

Statistic, cele mai multe obiective sunt stabilite la început de an, dar tot
statistic în aceeași perioadă, 3 săptămâni mai târziu, se renunța la cele mai
multe dintre ele.

Dacă ești la jumătatea anului sau în luna martie, nu-ți mai stabilești
obiective? Aștepți 6-9 luni să ajungă anul la final? Dacă nu ți-ai stabilit
obiectivele pe care ți le doreai cu adevărat, le lași în voia întâmplării până la
începutul următorului an? Timpul trece oricum și ține cont că odată pierdut,
timpul nu mai poate fi recuperat.

Avem iluzia despre noi că ne vom trezi în acea zi la o viață cu totul nouă,
în care tot ceea ce facem este centrat pe atingerea obiectivelor noastre.
Ne așteptăm ca un comutator să schimbe peste noapte toate obiceiurile

17
noastre negative pentru a ne putea permite să trăim în stilul nostru de viață
ideal – și asta doar din cauza unei date din calendar. Nimic mai greșit!

Flexibilitatea este una din principalele abilități ale oamenilor de succes.


Revizuirea constantă a obiectivelor este obligatorie, asta pentru că vei
evolua, vei ajunge la noi conștientizări, la noi niveluri de gândire în care vei
privi lucrurile diferit, vor apărea schimbări în viața ta, noi oportunități și de
aceea, trebuie să fii flexibil și să-ți adaptezi în permanență obiectivele sau
dacă e nevoie chiar să le schimbi.

Dacă vrei sa faci o schimbare în viața ta, trebuie sa iei decizia asta ACUM și
să începi să faci ceva în acest sens, indiferent de cât de mic va fi pasul pe
care-l vei face.

Paulo Coelho
Într-o zi te vei trezi și nu va mai fi timp să faci lucrurile
pe care ți le-ai dorit întotdeauna. Fă-o acum!
18
Sper că ți-au fost de folos informațiile
pe care le-ai găsit în acest ebook.

Dar ține cont de un lucru: Informațiile în sine


nu au nicio valoare dacă nu sunt puse și în practică.
Așasar, dacă vrei să-ți îndeplinești obiectivele,
începe de azi. Nu mai căuta scuze și ACȚIONEAZĂ!

Ca să-ți ofer o mână de ajutor în această direcție,


am creat un program online de coaching potrivit pentru tine,
program unde te voi învăța pas cu pas cum să-ți descoperi valorile,
cum să-ți stabilești obiectivele într-un mod corect și cum să-ți
construiești un plan de acțiune care să te ducă cât mai aproape
de viața împlinită pe care ți-o dorești. Te aștept în program!

Fii printre cei 8% care reușesc


să-și atingă obiectivele cu succes!
Cum ar fi dacă începând de ACUM,
nu vei mai amâna să faci acțiunile
care sunt importante pentru tine?

Imaginează-ți cum va arăta viața ta peste 5 ani,


dacă NU vei mai procrastina!

CUM AR ARĂTA VIAȚA TA


dacă ți-ai atinge obiectivele stabilite?

Fă-ți o favoare și nu te opri aici cu problema amânării.


Stabilește o acțiune pe care să o faci în următoarele 48 de ore
și scrie-mi un e-mail despre acțiunea pe care o tot amâni
și care te afectează cel mai mult.

Promit că îți voi răspunde în cel mai scurt timp. Succes!

S-ar putea să vă placă și