Curs Contabilitate managerială modernă 2020-2021

Titular curs: Prof. dr. Ion Ionașcu

Tema 4: Utilizarea informațiilor privind costurile în luarea deciziilor : abordarea
costurilor incrementale (sau relevante)

4.1 Procesul decizional și informațiile privind costurile

Finalitatea contabilității manageriale este furnizarea de informaţii utile pentru

deciziile managerilor. În general, decizia reprezintă transformarea informaţiilor
primite de un decident în acţiuni, în cadrul unei organizaţii sau al unei părţi a
organizaţiei.
Teoria neoclasică a firmei defineşte întreprinderea ca unitate de producţie,
în care sunt utilizaţi factorii de producţie, şi ca centru de decizie, unde managerul
decide numai în funcţie de un proces de optimizare care vizează maximizarea
profitului. În felul acesta se ajunge la concluzia că decizia este luată într-un context
de raţionalitate perfectă, adică managerul ia decizia cea mai bună care îi asigură
maximizarea utilităţii. Însă acest model este contestabil, deoarece gestionarii
constată că, în realitate, diverse comportamente din cadrul întreprinderii pot fi
destul de incoerente între ele. Drept urmare, modelul raţionalităţii perfecte a
managerului în actul decizional a fost serios pus la îndoială, odată cu teoria lui H.
Simon care considera că acesta are o „raţionalitate limitată“, explicată prin
capacitatea cognitivă limitată a indivizilor.
Prin capacitate cognitivă se înţelege potenţialul pe care îl posedă individul
pentru a percepe şi a înţelege informaţiile pe care le primeşte.
În realitate, sistemul de informare este imperfect deoarece:
- nu orice informaţie este disponibilă, pentru că o parte este ascunsă (voluntar
sau involuntar) sau
- informația nu există.
Într-o asemenea situaţie, de informare imperfectă, managerul nu cunoaşte sau
cunoaşte într-o manieră incompletă atât contextul în care acţionează, cât şi
consecinţele comportamentelor sale. În plus, elemente care ţin de valori morale şi
motivaţie, cum sunt etica în afaceri, vârsta, educaţia, ambiţia etc., influenţează actul
decizional, fiind frâne sau motoare într-o decizie. De aceea, individului îi este
imposibil să-şi înţeleagă perfect situaţia şi să facă o listă exhaustivă a posibilităţilor
pentru a adopta „soluţia optimă“, deci managerul nu poate măsura cu exactitate
consecinţele deciziilor sale, în special în ce priveşte mărimea utilităţii finale obţinute.
Mai mult, raţionalitatea individului este de asemenea limitată printr-o divergenţă între
1
viziunea individului (în cazul nostru, managerul firmei) asupra obiectivelor de atins şi
cea a ansamblului (organizaţie sau întreprindere) în care el acţionează. Astfel,
individul riscă să adopte comportamente inadaptate sau parţial inadaptate la contextul
în care acţionează şi comportamente care sunt ineficiente sau parţial ineficiente în
raport cu obiectivele propuse.

Astfel s-a ajuns la redefinirea comportamentului raţional, care este bazat pe o

raţionalitate limitată, dar este orientat către un scop, pe de o parte, şi, pe de altă parte,
este coerent atât în raport cu comportamentele altor indivizi cu care el interacţionează,
cât şi în raport cu funcţionarea şi obiectivele ansamblului uman (întreprindere sau
naţiune) în care el este realizat.

În concepţia lui Simon, raţionalitatea este una „procedurală“, prin opoziţie cu

ideea de raţionalitate „substanţială“, întâlnită în accepţiunea clasică. Raţionalitatea
procedurală se caracterizează prin faptul că:
 modelele de raţionalitate „procedurală“ se interesează de raţionalitatea
proceselor de opţiune, pe când raţionalitatea „substanţială“ (clasică) preferă
perfecţionarea rezultatului opţiunii;
 este considerată ca „procedurală“ metoda care se bazează pe aspectul
deliberativ al deciziei.
Viziunea raţionalităţii procedurale presupune că managerul trebuie să
construiască mai multe variante decizionale (formulate împreună cu
contabilul/controlorul de gestiune), iar procesul de alegere (decizie) trece printr-o
etapă de percepere cognitivă a contextului decizional, inclusiv a obiectivelor de
atins şi a condiţiilor de care trebuie să se ţină seama pentru a alege o soluţie
satisfăcătoare. În această optică, procesul luării deciziei se face în trei etape:
 identificarea problemei, care corespunde explorării mediului şi înţelegerii
problemei de către cei interesaţi;
 formularea soluţiilor posibile şi a acţiunilor pe care acestea le presupun, fază
ce constă în inventarea, analiza şi dezvoltarea de acţiuni posibile;
 alegerea, adică selecţia unei acţiuni dintre cele identificate.
O decizie cu o soluţie satisfăcătoare presupune şi o informare adecvată iar
informațiile privind costurile sunt un instrument important pentru controlul
performanței de către manageri, oferind o reprezentare a consumului de resurse în
cadrul întreprinderii care să permită gestionarea relaţiilor cu clienţii prin
intermediul preţurilor.

2
 Pentru a fi utile în luarea deciziilor, informațiile privind costurile trebuie să
îndeplinească anumite caracteristici calitative, respectiv informaţia „cost“ trebuie să
fie oportună, fiabilă şi relevantă.

Oportunitatea: se referă la termenele la care informaţia „cost“ trebuie să ajungă

la cunoştinţa managerului. O informaţie privind costurile este oportună dacă este
disponibilă la momentul deciziei.

Fiabilitatea presupune ca o informaţie privind costurile să nu conţină erori sau

elemente care să conducă la interpretări eronate, astfel încât utilizatorul să poată avea
încredere în ea.

Relevanţa este calitatea informaţiei care presupune că aceasta influenţează

deciziile utilizatorilor, facilitând evaluarea de către aceştia a evenimentelor trecute,
prezente şi viitoare, confirmând sau corectând evaluările trecute. Cu alte cuvinte,
informaţia este relevantă dacă are „valoare predictivă“ şi „valoare retrospectivă“.
Un cost este relevant dacă este aplicabil unei anumite decizii, în sensul că are
legătură cu orice opţiune a managerului. În general, orice cost care poate fi evitat
este relevant din considerente decizionale. Un cost evitabil poate fi definit ca un cost
care poate fi eliminat (în întregime sau numai în parte) prin alegerea unei variante sau
a alteia în procesul de decizie. Orice cost care este prezent într-una dintre variantele
decizionale şi este absent în totalitate sau numai în parte într-o altă alternativă este
cunoscut ca un cost evitabil.
Toate costurile sunt evitabile, şi implicit relevante, exceptând:
 costurile care deja s-au produs, adică au fost suportate;
 costurile viitoare care nu diferă ca mărime de cele trecute.
Costurile care deja s-au produs nu pot fi evitate indiferent ce variantă de acţiune
decide managerul să aleagă. Întrucât nu au relevanţă pentru evenimentele viitoare,
aceste costuri trebuie eliminate din procesul decizional.

Etapele procesul decizional pe baza informațiilor privind costurilor sunt:

1. colectarea tuturor costurilor asociate fiecărei alternative decizionale;
2. eliminarea costurilor care deja s-au produs;
3. eliminarea costurilor (informaţiilor) care nu diferă între alternative;
4. luarea unei decizii bazate pe informaţiile „cost“ rămase.

3
 Informaţiile „cost“ rămase conţin costurile relevante sau costurile care „fac
diferenţa“ dintre diferitele variante posibile. De aceea, aceste costuri mai sunt numite
costuri diferenţiale.

4.2. Limitele costurile complete ca instrument al controlului performanței

companiilor
În general, costurile complete sunt potrivite pentru abordarea procesului
decizional care vizează relaţia cu piaţa, atât în aval, cât şi în amonte. Însă, costurile
complete prezintă trei mari dezavantaje în procesul decizional:
a. includ informaţii nerelevante pentru procesul decizional: deoarece
metodologia costurilor complete vizează alocarea întregii mase a costurilor
asupra produselor, includerea de elemente nerelevante în informaţia „cost
complet“ este inevitabilă; însă, pentru fundamentarea unor decizii corecte,
aspectele nerelevante trebuie excluse din raţionamentele decizionale;
b. utilizarea de baze (chei) de repartizare arbitrare: ataşarea costurilor indirecte
la fiecare produs solicită alegerea unor baze (chei) de repartizare care nu sunt
totdeauna obiective, situație care poate deteriora relevanţa şi fiabilitatea
informaţiei „cost“. Lipsa de obiectivitate a bazelor de repartizare alese conduce
la apariţia fenomenului de ”subvenţionare” a costului, în care costurile aferente
unui produs sunt afectate asupra altuia, făcându-l pe acesta din urmă mai puţin
profitabil decât este în realitate;
c. oportunitatea: costul complet este o informaţie fiabilă (fiind obţinută după ce
întregul proces de producţie a fost finalizat, şi toate informaţiile referitoare la
costuri au fost centralizate şi luate în calcul), însă, categoric, sub aspectul
oportunităţii, această informaţie prezintă deficienţe. Obţinută la finalul
procesului de producţie, este foarte posibil ca ea să nu fie disponibilă pentru o
decizie luată mai devreme. Costul complet rămâne însă o informaţie oportună
în contextul unui volum relativ constant al producţiei şi al vânzărilor, adică
într-un mediu stabil.

Exemplu: SC SAFETRANS SRL este o companie care oferă servicii de transport pe

ruta Bucureşti - Tulcea. Datorită concurenţei de pe piaţă (SNCFR – care oferă servicii
de transport mult mai comode şi mai sigure) numărul de călători pe ruta Bucureşti-
Tulcea a scăzut de la o medie de 240 pers./zi la 80 pers./zi. Costurile aferente rutei
Bucureşti-Tulcea sunt următoarele:

4
 Costuri aferente serviciilor de transport pe ruta Cost lunar
Bucureşti-Tulcea

1. Motorină 308.000
2. Piese de schimb 80.000
3. Salariile şoferilor 40.000
4. Amortizarea autocarelor 40.000
5. Salariul dispecerului rutei 12.000
6. Salariul managerului (alocat asupra rutei) 22.000
7. Alte cheltuieli generale alocate asupra rutei 100.000
Total cost complet lunar al rutei 602.000

În cazul menţinerii rutei Bucureşti-Tulcea, firma poate închiria pe parcursul zilei

spaţiul de parcare al autocarelor la un preţ de 4.000 lei/zi.
Se cere: Ştiind că preţul maxim pe care îl poate obţine firma pentru un bilet este de
200 lei, precizaţi ce decizie va adopta managerului firmei în legătură cu ruta
Bucureşti-Tulcea? Argumentaţi răspunsul.

Soluție: Analiza performanței financiare măsurată în rezultatul rutei bazată pe costul

complet prezintă următoarea situație:

Venituri:
- din vânzări bilete: 80 pers./zi x 30 de zile x 200 = .............480.000 lei;
- din închirierea spaţiului de parcare: 30 zile x 4.000 lei/zi = 120.000 lei.
- total venituri lunare: ............... = 600.0000 lei
Costul complet lunar al rutei: 602.000 lei.

Rezultat = 600.0000 lei - 602.000 lei = (2.000) lei

Constatăm că ruta generează o pierdere și una dintre deciziile care s-ar impune este
renunțarea la această rută. Însă, utilizarea în această decizie a costului complet, care nu
ține cont de comportamentul costurilor în raport cu volumul producției (nivel de
activitate) s-ar putea să determine luarea unei decizii eronate deoarece unele costuri se
mențin indiferent de nivelul de activitate. De aceea, este necesară o decizie
fundamentată pe comportamentul costurilor, adică pe modelul costurilor variabile.

Analiza comparativă a deciziilor ”mențin cursa” și ”renunț la cursă” se prezintă astfel:

5
 Costuri aferente serviciilor de transport Decizia Decizia
pe ruta Bucureşti-Tulcea ”mențin ruta” ”renunț la rută

Venituri lunare 600.0000 0

-din vânzări bilete:
80 pers./zi x 30 de zile x 200 = 480.000 lei;
-din închirierea spaţiului de parcare:
30 zile x 4.000 lei/zi = 120.000 lei.
-
Costuri lunare: 602.000 162.000

1. Motorină 308.000 -
2. Piese de schimb 80.000 -
3. Salariile şoferilor 40.000 -
4. Amortizarea autocarelor 40.000 40.000
5. Salariul dispecerului rutei 12.000 -
6. Salariul managerului (alocat asupra rutei) 22.000 22.000
7. Alte cheltuieli generale alocate asupra rutei 100.000 100.000
Rezultat (2.000) (162.000)

Luarea deciziilor este un proces de selectare a celei mai bune alternative. O decizie de
afaceri implică o alegere între două sau mai multe variante de acțiune, identificând
alternativa cu cel mai mare venit sau cel mai mic cost. În varianta că se ia decizia ”
”renunț la cursă” costurile sunt analizate din punct de vedere al comportamentul față
de nivelul de activitate: costurile variabile dispar și se mențin doar costurile fixe, care
generează o piedere de 162.000 lei lunar. Deci, varianta decizională corectă este
menținerea cursei, care generează o pierdere mai mică.

4.3. Clasificări privind costurile pentru luarea deciziilor

Există mai multe criterii care se au în vedere la clasificarea costurilor pentru luarea
deciziilor.

a) Costuri relevante - costuri irelevante

În vederea luării unei decizii pe termen scurt, este important să clasificăm costurile (și
veniturile) în :
- costuri relevante și
- costuri irelevante.

6
Costuri relevante: sunt acele costuri viitoare care vor fi afectate de decizie. Acestea
vor fi costuri care vor avea un impact direct asupra fluxului de numerar sau a
veniturilor afacerii.
Costuri irelevante: sunt acele costuri care nu vor fi afectate de decizia managerului.
Este important să se elimine costurile irelevante din procesul de luare a deciziilor,
deoarece managementul este astfel împiedicat să se concentreze asupra informațiilor
care altfel ar putea afecta incorect decizia sa.

Principiile utilizate pentru determinarea costurilor (și a veniturilor) relevante:

- Un cost relevant este un cost viitor: trecutul și viitorul sunt determinate în raport cu
momentul la care se ia decizia; aceste costuri sunt costuri anterioare sau costuri
suportate (sunk costs, engl.) care nu sunt direct relevante în luarea deciziilor.
- Un cost relevant este incremental: cuvântul „incremental” se referă la modificările
variabilelor financiare ca urmare a deciziei.
- Un cost relevant este, de regulă, un flux de numerar: aceasta presupune excluderea
oricăror elemente non-numerare sau noționale (de exemplu, amortizarea și
deprecierea activelor).

b) Costuri evitabile și inevitabile:

- Costuri evitabile: sunt acele costuri care pot fi economisite prin neadoptarea unei
variante (alternative) decizionale; numai costurile evitabile sunt relevante pentru
luarea deciziilor.
- Costuri inevitabile: sunt costuri care nu pot fi evitate.
Regula pentru luarea deciziei este de a accepta acele variante decizionale care
generează venituri peste costurile evitabile.

c) Cost diferențial (numit și cost incremental): este un cost care diferă între diverse
variante (alternative) decizionale. Costurile (și veniturile) incrementale sunt similare
cu conceptul de cost marginal (sau venituri). Costul incremental include costuri
variabile și poate include și costuri fixe atunci când costurile fixe se modifică ca
urmare a unei decizii.
De exemplu, Compania Alfa a fabricat produsul X cu un cost de 35 lei/buc.: 25
lei/buc.- costuri variabile și 10 lei/buc.- costuri fixe. Costurile incrementale sunt
reprezentate de creșterea costurilor generate de sporirea producției de la 500 de bucăți
la 600 de unități pe săptămână. Costurile variabile (100 unități x 25 lei/buc. = 2.500
lei) sunt costuri incrementale și în cazul în care costurile fixe se modifică ca urmare a
unei decizii, creșterea costurilor este, de asemenea, un cost incremental.

7
d) Costuri de oportunitate: este beneficiul potențial la care se renunță prin selectarea
unei variante (alternative) decizionale față de alta. Costurile de oportunitate nu sunt
evaluate în contabilitate și sunt irelevante în multe decizii alternative. Totuși, costurile
de oportunitate sunt utile în situațiile în care resursele sunt limitate.

e) Costuri suportate (numite și costuri angajate sau trecute ; sunk costs or

committed costs, engl.): este un cost care a fost deja suportat și care nu poate fi
modificat prin nicio decizie luată acum sau în viitor și ar trebui ignorate în procesul
decizional. Costurile suportate sunt costuri istorice, adică sunt formate din cheltuieli
trecute. Deoarece costurile suportate sunt deja cheltuieli efectuate, aceste cheltuielile
nu mai pot fi modificate.
Exemple de costuri suportate: costul imobilizărilor corporale, cum ar fi clădirile sau
echipamentele; amortizarea imobilizărilor corporale; valoarea contabilă a unei
imobilizări corporale (amortizare acumulată - cost); salariile managerilor care au
contracte de muncă sunt, de asemenea, costuri suportate (contracte care nu pot fi
revocate unilateral, fără clauze compensatorii).
Costurile suportate sunt întotdeauna costuri irelevante. Ele pot fi excluse în orice
analiză sau comparație a costurilor.

În concluzie, costurile diferențiale și costurile de oportunitate ar trebui să constituie

baza informațiilor privind costurile pentru luarea deciziilor, deoarece acestea sunt
singurele costuri relevante și toate celelalte costuri ar trebui ignorate.

În sinteză, regulile specifice care trebuie respectate pentru a ajuta la determinarea

corectă a costurilor și veniturilor relevante aferente unei decizii sunt:
a) Costurile suportate (angajate) sunt irelevante deoarece se referă la trecut, iar decizia
nu le va putea schimba;
b) Costurile fixe sunt în general irelevante, cu excepția cazului în care decizia implică
o creștere a costurilor fixe specifice;
c) Costurile variabile sunt relevante deoarece sunt, de obicei, incrementale;
d) Atunci când există factori limitativi, există două elemente relevante - costul resursei
în sine și costul de oportunitate. De fapt, prețul obținut în următoarea cea mai
profitabilă utilizare a resursei limitate;
e) Costurile complete (de tip absorbant) sunt, în general, irelevante, deoarece sunt non-
incrementale.

8
4.4. Analiza incrementală (sau analiza pe baza costurilor relevante)

Costurile sunt informații problematice pentru multe decizii de afaceri, însă, cu toate
acestea, informațiile privind costurile sunt utilizate de manageri în luarea deciziilor
financiare. În luarea deciziilor, reținem pentru analiză doar unele costuri, subliniind
necesitatea diferențierii costurilor în funcție de cerințele deciziei. Prin urmare, una
dintre cele mai dificile probleme pentru manageri este distincția dintre costurile
relevante și cele irelevante. Calculul costului complet - care include costurile directe și
indirecte (cheltuieli generale), poate induce în eroare procesul decizional. Există
numeroase tipuri de decizii care nu pot utiliza costurile complete, cum sunt:
• decizia produc sau cumpăr („make or buy” decision, engl.);
• vânzarea ca semifabricate sau continuarea producției (vând acum sau prelucrez în
continuare);
• menținerea sau abandonul unei linie de producție;
• menținerea sau înlocuirea echipamentelor (“keep or replace”, engl.));
• acceptarea sau respingerea comenzilor noi la un preț mai mic decât este normal
pentru întreprindere;
• adăugarea unui nou produs în portofoliul de produse existente;
• cumpărarea unui bun sau închirierea lui (”buy or lease, engl.);
• menținerea sau desființarea unui departament;
• servicii de externalizare (outsourcing, engl.) etc.

Pentru a alege dintre alternative, conducerea trebuie să utilizeze o analiză a deciziilor

bazată pe costuri relevante (incrementale).

Analiza incrementală este un instrument de luare a deciziilor în care costurile și

veniturile relevante ale unei alternative decizionale sunt comparate cu costurile și
veniturile relevante ale altei alternative. Analiza incrementală se numește uneori și
costuri diferențiale, costuri marginale sau costuri relevante.
Costurile relevante pot fi definite ca acele costuri viitoare care sunt diferite între
alternative. Costurile care sunt aceleași sunt considerate irelevante.

Analiza incrementală este o tehnică în care costurile relevante ale unei alternative
decizionale sunt listate într-o coloană și costurile relevante ale altei alternative sunt
listate într-o altă coloană. Uneori, o a treia coloană este utilizată pentru a arăta
diferența dintre costuri. Diferențele între costurile relevante se numesc costuri
incrementale (diferența dintre suma costurilor relevante a două alternative

9
decizionale). În concluzie, analiza incrementală este un instrument de alegere între
două alternative decizionale. Cea mai bună decizie este cea care are cea mai mică
sumă de costuri relevante sau cel mai mare venit relevant.

Exemplu. Decizia „mențin vechiul utilaj sau înlocuiesc utilajul cu unul nou”:
Pentru a ilustra această decizie, presupunem că întreprinderea deține un echipament
industrial aflat în uz (utilaj vechi) și se examinează înlocuirea acestui echipament cu
unul nou (utilaj nou) (în lei) în următoarele condiții:

Utilaj vechi Utilaj nou

Cost istoric: 370.000 Valoarea de piață: 520.000
Durata de utilizare rămasă: 4 ani Durata de utilizare așteptată: 4
ani
Valoarea contabilă netă: 280.000 -
Suma pentru care vechea mașină Venituri anuale din vânzări:
ar putea fi vândută astăzi: 120.000 2.000.000
Venituri anuale din vânzări: Cheltuieli variabile anuale:
2.000.000 540.000

Alternativele decizionale sunt: să păstrăm utilajul vechi sau să-l înlocuim cu unul nou.
Înlocuirea ar trebui să aibă loc dacă costurile relevante pentru înlocuirea utilajului sunt
mai mici decât costurile relevante pentru păstrarea acestuia.

Analiza incrementală pe 4 ani se prezintă astfel:

Explicaţie Decizia ”mențin Decizia ”înlocuiesc Diferența
vechiul utilaj” vechiul utilaj cu (+/-)
unul nou”
1. Vânzări 2.000.000 x 4 2.000.000 x 4 ani =
0
ani = 8.000.000 8.000.000
2. Suma pentru care utilajul
0 120.000 120.000
vechi ar putea fi vândut astăzi
3. Cheltuieli variabile 700.000x4 ani= 540.000x4 ani=
640.000
(2.800.000) (2.160.000)
4. Amortizarea utilajului nou 0 (520.000) (520.000)
5. Amortizarea utilajului vechi (280.000) (280.000) 0
6. Rezultat 4.920.000 5.160.000 240.000

10
 Analiza incrementală presupune concentrarea asupra costurilor și veniturilor
relevante. Aceasta include:

1) eliminarea costurilor deja suportate din analiză (costuri care s-au produs): 280.000;

2) eliminarea informațiilor care nu diferă în viitor în cele două alternative decizionale

(costuri/venituri viitoare care sunt aceleași):

- Vânzări totale pe patru ani: 2.000.000 pe an;

- Costuri variabile la un nivel de 540.000 pe an, în contextul achiziționării noii
mașini.

3) Luarea deciziei pe baza costurilor relevante: numai informațiile rămase vor sta
la baza deciziei. În concluzie, informațiile se vor baza pe următoarele date:
a) Reducerea costurilor variabile: (700.000-540.000) x 4 ani = 640.000
b) Costul noii mașini: (520.000)
c) Venituri din vânzarea vechiului utilaj: 120.000

Rezultat obținut prin achiziționarea unui utilaj nou: 640.000 – 520.000+ 120.000
= 240.000

Diferența de 240.000 de lei este un profit obținut din înlocuirii vechiului utilaj cu unul
nou. Cu toate acestea, întrucât valoarea contabilă a activului vechi (280.000 lei) este
prezentată în ambele coloane și, prin urmare, este aceeași între ambele variante
decizionale, valoarea contabilă a utilajului vechi este un cost irelevant. În acest caz,
decizia care se impune este : cumpărați un utilaj nou și înlocuiți utilajul vechi.

11
4.5. Care sunt finalităţile informațiilor privind costurile ?

Finalitatea demersului de calcul şi analiză a costurilor este sintetizată astfel:

Metode
de Finalităţile demersului de calcul şi analiză
calculul
costurilor Măsurarea Controlul Fundamentarea unei
performanţei (gestiunea) decizii
costurilor
Costuri Esenţiale Indispensabile Puţin utile
complete deoarece pe termen deoarece ele dau Deoarece alegerea
lung întreprinderea detalii pe : criteriilor de repartizare a
este performantă dacă -stadiul costurilor indirecte
şi numai dacă: preţul producţiei ; crează interdependenţe şi
de vânzare > costul -operaţie, activitate complică inutil analiza.
complet sau centru de
analiză, etc.
Costuri Foarte utile Utilitatea lor depinde Esenţiale
parţiale deoarece ele permit o de „controlabilitatea” Deoarece ele arată
abordare costurilor directe. comportamentul
multicriterială costurilor, punând înainte
determinând caracterul specific al
contribuţia (marja) pe costurilor relative la
segment, pe cuplul obiectul costurilor.
produs/piaţă, etc.

Notă: material de uz intern, doar pentru uzul studenților, nu poate fi citat sau
reprodus.

12