UNIVERSITATEA DIN PITEȘTI

FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE

Contabilitate și Informatica de Gestiune
Anul III Grupa I

Metoda ABC

Student
Ene Viorel Ginel

Pitești
Anul 2014

1
 CUPRINS

1.Istoricul și definirea metodei ABC..................................................................... 3

2.Avantajele utilizării metodei ABC ..................................................................... 5
3.Etapele metodei ABC ......................................................................................... 5
4.Aplicație privind metoda ABC. .......................................................................... 7
BIBLIOGRAFIE: .................................................................................................. 9

2
 1.Istoricul și definirea metodei ABC
Originea metodei pe activități se afla în SUA și lucrarea de bază se consideră a fi “
The Hidden Factory” elaborată de Jeffrey G. Miller și Thomas E. Vollman. Cei doi autori
au supus unui studiu critic sectoarele și locurile de costuri comune (indirecte), ajungând la
concluzia că pasul hotărâtor pentru controlul costurilor indirecte constă în elaborarea unui
model care să detalieze și să structureze cauzele acestor costuri.
Aceasta metodă este o metodă de calcul de tip absorbant (full-costing) și a fost
dezvoltată după 1980 în SUA, metoda s-a aplicat cu success în întreprinderile industrial cu
o tehnologie avansată.
Metoda ABC își are originea în cercetarile efectuate în cadrul grupului General
Electronic la începutul anilor 60, cercetări care au pus în evidentă faptul ca majoritatea
costurilor indirect își au originea în decizii luate în aval de procesul de producție, de regulă
în faza de concepție a produselor.1
Esenţa metodei ABC este dată de principiul potrivit căruia repartizarea cât mai reală
a cheltuielilor indirecte pe purtători de cheltuială conduce, în final, la determinarea cu
exactitate a costului produselor.
Modelul costului pe activităţi reprezintă un sistem de contabilitate analitică, construit
în jurul conceptului de activitate, fiind în esenţă o altă formulă de construcţie a unui cost
complet.
Metoda costurilor bazate pe activităţi (ABC),2 caută să aloce cheltuielile indirecte la
costurile de producţie pe o cale mai reală decât volumul simplu al producţiei şi, în acelaşi
timp, tinde să arate relaţia dintre costurile indirecte şi activităţile care le generează.
Metoda ABC presupune luarea în considerare a factorilor care cauzează costurile,
cunoscuţi drept inductori de cost (Cost-Drivers). Produsele consumă activităţi, care, la
rândul lor, consumă resurse.
Aplicarea metodei ABC presupune explicarea a trei nivele de analiză: operația,
activitatea și procesul.
1. În descrierea unui process de munca, operația este primul nivel de analiză, care
reprezintă partea procesului de producție omogenă care din punct de vedere
tehnologic, constituie obiectul unei norme de muncă și trebuie efectuată într-un
anumit interval de timp.
Spre exemplu: descărcarea unui camion, transportul unor bunuri la depozit, aranjarea
bunurilor stabilite, sortarea documentelor contabile pe categori, etc.
2. Activitatea poate fi concepută ca fiind un ansamblu de sarcini atribuite unor
persoane și legate de un obiectiv precis.
Activitatea este un concept dinamic care se caracterizează prin următoarele trăsături :
 durată;
 adaptare permanentă;
 stări multiple şi evolutive;
 schimburi „conversaţionale" (interactivitate, continuitate);
 dialog de gestiune continuu etc.

Ion Cucui – Control de gestiune, Editura Niculescu, 2007, București, pag. 49

1

Briciu Sorin -Contabilitatea Managerială. Aspecte teoretice şi practice, Editura

2

Economică,București, pag. 421

3
 O activitate se defineşte3 ca un ansamblu de operaţii elementare, realizate de unul
sau mai mulţi indivizi, care permit furnizarea unor utilităţi plecând de la anumite resurse,
operaţii omogene din punct de vedere al comportamentelor de cost şi performanţă. La
rândul lor, activitătile sunt regrupate în procese. Deci, o activitate este compusă din
operaţii elementare şi este inclusă într-un proces.
Activităţile pot fi foarte variate. În cazul în care activităţile sunt specifice unui
anumit produs sau serviciu, costurile generate de acestea pot fi atribuite produsului sau
serviciului respectiv. Dacă activităţile corespund mai multor produse sau servicii, costurile
lor trebuie regrupate aşa cum se va prezenta în continuare.
Într-o întreprindere pot fi identificate urmatoarele tipuri de activități:
 activitatea de recepție a mărfurilor - este formată din urmatoarele operații:
descărcarea camionlui, compararea note de comandă, aranjarea mărfurilor,
controlul calitații mărfurilor;
 activitatea de prelucrare industrială: este formată din urmatoarele operații:
frezare, raportare și ambalare;
 activitatea financiară contabilă este formată din urmatoarele operații:
colectarea documentelor, centralizarea documentelor și înregistrarea
documentelor în contabilitate.
Pentru stabilirea unităţii de măsură a activităţii este necesară îndeplinirea
următoarelor condiţii:4
 activitatea trebuie caracterizată printr-un veritabil inductor şi nu doar printr-o
unitate de măsură tradusă printr-o simplă corelaţie, ci printr-o cauzalitate
reală;
 inductorul determinat pentru o activitate trebuie să corespundă unei variabile
de decizie a procesului de concepţie şi dezvoltare a noului produs, variabile
care pot fi atribuite următoarelor domenii:
 deciziile referitoare la produs şi piaţă care se bazează preponderent pe
definirea de funcţionalităţi ale produsului;
 deciziile referitoare la tehnologiile produsului care se bazează pe capacităţile
cu care entitatea încearcă să obţină un avantaj concurenţial;
 deciziile referitoare la arhitectura produsului (definirea subsistemelor
produselor şi a interfeţelor lor);
 deciziile referitoare la tehnologiile şi procesele de producţie.
Activităţile pot fi grupate în procese, în funcţie de obiectivul comun. Astfel,
procesul de producţie va regrupa toate activităţile care concură la realizarea lui, respectiv
cumpărări de materii prime şi materiale, pregătirea comenzilor, activităţile de prelucrare,
etc.
3. Un proces se definește ca un ansamblu de activități organizate pentru realizarea
unui obiectiv comun.
Procesele pot fi parțiale sau principale. Procesele parțiale se referă la un singur loc de
costuri, iar procesele principale se formează la un nivel superior locurilor de cost.
Între procesele principale și cele parțiale există urmatoarele relații:

3
Mureşan M. – Contabilitate managerială, Editura Risoprint, 2006 Cluj-Napoca , pag. 112
4
Briciu Sorin, op cit., pag. 425

4
  un proces principal este o concentrare sub raportul tehnicii de calcul a mai
multor procese parțiale dintr-unul sau mai multe locuri de costuri;
 încadrarea unui proces parțial într-un proces principal poate fi efectuată
complet sau parțial;
 unui proces principal i se pot repartiza mai multe procese parțiale ale unui loc
de costuri.
După Horvath/Mayer se deosebesc urmatoarele categorii de procese:5
- procese anterioare producției, cu privire la activitațile de plan și
administrative, în faza de proiectare și dezvoltare a produsului;
- procese de asistare conținând activități ocazionate, în fond, de existența unui
produs, a unui ansamblu, a unui furnizor sau a unui client, fără ca produsul să
fie vândut, subansamblul să fie aprovizionat, către furnzior să se emită o
comandă sau clientului să i se livreze bunul sau prestația;
- procese de derulare, cuprizând toate activitățile logistice și administrative
necesare pentru procurarea materialelor și subansamblelor.
2. Avantajele utilizării metodei ABC
Tehnica costurilor pe activități este o întoarcere la sursele de inspirație a
contabilității.
Avantajele metodei ABC sunt următoarele:
 distincția productiv sau neproductiv dispare. Reținem o viziune unitară a
întreprinderii “productivitatea să nu se împartă, ea rezultă din conjugarea
eforturilor unora sau altora”.
 metoda ABC ușurează înțelegerea metodelor de muncă și a cauzelor care
determină apariția costurilor în întreprindere până la vânzarea produsului;
 noțiunea de “activitate” care reprezintă coordonața esențiala a metodei,
permite fundamentarea mai riguroasă a deciziilor în dinamismul activității
întreprinderii și o mai bună întelegere a mecanismului de creare a valorii;
 o bună parte din cheltuielile indirecte vizavi de produse sunt direct în raport
cu activitățile. De aceea, gestiunea activităților asigură un pilotaj mai eficient
al întreprinderii;
 metoda ABC asigură o mai bună diagnosticare a cauzelor variației costurilor
și a performanțelor întreprinderii;
 noțiunea de activitate este comparabilă cu demersul calității totale prin faptul
că permite evaluarea costurilor de obținere a calității, respectiv identificarea
costurilor non calității;
 abordarea pe bază de “activități” permite corelarea calcului costurilor cu
analiza strategică. Conceptul de activitate este un concept esențial în analiza
portofoliului de produse al unei întreprinderi și în pozitionarea ei strategică;
3. Etapele metodei ABC
Etapele calculației costurilor în metoda ABC sunt:
1. identificarea activităților și a costurilor aferente;
2. stabilirea inductorilor de cost pentru fiecare activitate;
3. constituirea centrelor de regrupare;
5
Ion Cucui, op cit., pag. 51

5
 4. calculul costului de producție, produselor, lucrărilor, serviciilor;
5. calculul costului complet.
Etapa 1. Identificarea activitatilor și a costurilor aferente.
Activitatea reprezintă un eveniment sau tranzacție purtătoare de costuri și care se
comportă ca un factor tipic în formarea costurilor dintr-o întreprindere.
Activitatea mai poate fi definită ca o misiune specifică sau un ansamblu de sarcini de
aceeasi natura efectuate pentru a aduce un plus de valoare la fabricarea produsului.
Cea mai mare precizie a calculației se presupune a fi realizată prin stabilirea a patru
niveluri generale de activități, unde dintre aceste niveluri fiind la rândul lor divizate în
centre de cheltuieli specifice.
Activități la nivel de unitate care sunt realizate de fiecare dată când o unitate este
produsă. Sunt acelea care apar ca un rezultat al volumului total de producție care trece
printr-o întreprindere.
Activități la nivel de lot care sunt realizate de fiecare dată când un lot de bunuri sunt
produse sau manevrate. Includ sarcini precum plasarea comenzilor de achiziție,
echipamente, transportul la clienți și recepțiile pentru materiale.
Activități la nivel de produs care sunt cerute de realizarea fiecarui tip diferit de
produs. Aceste activități sunt realizate pentru a sustine producția fiecărui tip diferit de
produs, prin urmare, activitățile la nivel de produs vor fi legate doar de anumite produse și
nu de altele.
Activități la nivel de întreprindere care doar se referă la procesul general de
fabricație al unei întreprinderi.

Etapa 2. Stabilirea inductorilor de cost pentru fiecare activitate.

Inductorii de cost denumiți și “stimulatori de costuri” reprezintă mărimile de
referință pentru repartizarea costurilor indirecte. Inductorii de cost reprezintă cauza
variației consumurilor de resurse și servește ca instrument de masură a volumului
prestațiilor furnizate.
Inductorii de cost pot fi grupați în:6
a) inductori tradiționali: ore manoperă, ore funcționare utilaj, cost materii prime
consumate și număr de produse;
b) inductori noi: număr comenzi de materiale, număr planuri elaborate, număr
controale și număr comenzi de fabricatie.

Etapa 3. Construirea centrelor de regrupare.

Toate activitățile pentru care s-au identificat aceiași inductori de cost se regrupează
într-un centru de regrupare.
În acest fel se ușurează calculul costului renunțând la un tratament individual al
fiecărei activități. În acest moment se poate calcula costul unitar al inductorului cunoscând:
- costul centrului de regrupare format din totalul costului activităților
componente;
- volumul total al inductorului.

Cost unitar inductor = Cost centru regrupare

Volum total inductori

6
Chirața Caraiani, Mihaela Dumitrana - Contabilitate de gestiune și control de gestiune – Ediția a II
– a, Editura Universitară, pag.87

6
 Etapa 4. Calculul costului de producție al produselor fabricate.
Această etapa reuneste elementele:
- costul pieselor și subansamblelor;
- costul altor materii prime;
- manopera directă;
- costul funcționării utilajelor;
- costul activităților consummate de produsele fabricate.
Costul activității consummate se determina dupa relația:

Cost activitate = Cost unitar inductor x Volum inductori utilizați

consumată la fabricarea unui produs

Etapa 5. Calculul costului complet.

În aceasta etapă se calculează costul de producție al diverselor componente ale
produselor. Costul de producție va cuprinde cheltuielile directe și o doză din cheltuielile
centrelor de regrupare (indirecte).
În general costul de producție se calculează pe trei componente:
1) cost funcție de volum de producție care se referă la consumul de materii prime,
manopera directă, ore funcționare utilaje;
2) cost lot cauzat de organizarea producției care se referă la cost comenzi de
fabricație, cost control calitate etc.;
3) cost piesa sau subansamble datorat existenței ca atare și care se referă la dosarul
ethnic, proiectare, reproiectare, stocare de informații etc.

4. Aplicație privind metoda ABC.

O societate comercială fabrică și comercializează 2 produse A și B. Informațiile
communicate de contabilitatea de gestiune pentru luna ianuarie sunt următoarele:
Elemente A B
Cantitate fabricata și vândută 500 buc 700 buc
Materii prime 50 um/buc 100 um/buc
Manopera directă pe bucată 100 um/buc 150 um/buc
Preț vânzare unitar 230 um/buc 360 um/buc
Costul unei ore de manopera directă 2,5 um/h
Analiza și gruparea activităților de funcționare pentru aceasta societate pot fi
rezumate astfel:

Activitatea Valoarea Inductorul

Comandă materii prime 16.000 Număr comenzi
Comercializare 6.000 Cifra de afaceri
Lansare în fabricație 15.000 Număr loturi
Producție 40.000 Ore manopera directa
Gestiunea stocurilor 8.000 Număr tipuri de materii prime
Pregătirea producției 5.000 Număr loturi
Administrare generală 10.000 Cost adaugat la costul direct

Informații complementare:

7
 Inductori Total Produsul A Produsul B
Număr comenzi 4 1 3
Număr tipuri de mat prime 4 2 2
Număr loturi 100 70 30
Cerințe :
1) Calculul costurilor unitare ale produselor.
2) Costul complet a produselor.

Rezolvare:
Situația cheltuielilor pe centre de regrupare
Centre de Cheltuieli pe Volum Cost unitar pe
Inductor Activitatea
regrupare activitate inductor inductor
CR1 Nr comenzi Comanda mat
16.000 4 4.000 lei/cmd
prime
CR2 CA Comercializare (*)
6.000 0,016 lei/CA
367.000
CR3 Nr loturi Lansare în fabr 15.000
100 200 lei/lot
Pregatirea prod 5.000
CR4 Ore manopera Producție (**)
40.000 0,645 lei/ora
directă 62.000
CR5 Nr tip mat prime Gestiunea
8.000 4 2.000 lei/tip
stocurilor
CR6 Cost adăugat Administrare (***)
10.000 0,04
generală 245.000

(*) Volum inductor CA:

Produsul A: 500 x 230 = 115.000 um
Produsul B: 700 x 360 = 252.000 um
Total: 115.000 + 252.000 = 367.000 um

(**) Volum inductor Ore manopera directă:

Produsul A: 500 x (100 / 2,5) = 20.000 ore
Produsul B: 700 x (150 / 2,5) = 42.000 ore
Total : 20.000 + 42.000 = 62.000 ore

Manopera directă:
Produsul A: 500 x 100 = 50.000 lei
Produsul B: 700 x 150 = 105.000 lei
Total: 50.000 + 105.000 = 155.000 lei

(***) Volum inductor Cost adăugat:

Cost adăugat = Costul manoperei directe + Total ch indirecte – Ch pe centru de
regrupare
= 155.000 + 16.000 + 6.000 + 15.000 + 40.000 + 5.000 + 8000 +
10.000 – 10.000 = 245.000

8
BIBLIOGRAFIE:
1. Ion Cucui – Control de gestiune, Editura Niculescu, 2007, București.
2. Briciu Sorin – Contabilitatea Managerială. Aspecte teoretice şi practice,
Editura Economică, București.
3. Mureşan M. – Contabilitate managerială, Editura Risoprint, 2006 Cluj-
Napoca.
4. Chirata Caraiani, Mihaela Dumitrana – Contabilitate de gestiune și control de
gestiune – Ediția a II – a, Editura Universitara.
5. Gâdoiu Mihaela (din curs).