Clasicismul

Clasicismul este un curent literal și cultural specific Franței secolului XVII-

lea, numit „Secolul Clasic/Marele Secol”. Acesta s-a răspândit ulterior și în alte
țări ale Europei Occidentale: Anglia, Germania și au fost influențate și Statele
Unite ale Americii(SUA). La începutul secolului nu domina clasicismul pe plan
cultural, domina mai degrabă barocului, mișcare culturală caracterizată printr-
un stil încărcat și prolix(cu cuvinte inutile).
În 1635 a fost înființată „Academia Franceză” în care apare în 1636
tragedia „Cidul” de Corneille. În 1637 apare și „Discursul asupra metodei” al
filozofului francez René Descartes – o carte esențiale pentru mentalitatea
epocii.
Cardinalul de Richelieu a fost fondatorul „Academiei Franceze”.
Saloanele literare în care se discută aparițiile noilor opere literare, se
dezbat idei filozofice, sunt un fenomen cultural important legat de apariția
clasicismului. Specialiștii spun că perioada Clasicismului ia sfârșit în anul 1715.
Modelul Antichității Greco-Romane este definitoriu pentru literatura
clasicismului, dar și pentru arhitectura, pictura și sculptura epocii. Clasicismul
se bazează pe tratatul lui Aristotel „Poetica”.
Clasicismul este un curent raționalist. Aristotel afirmă că „datoria
poetului nu e să povestească lucruri întâmplate cu adevărat, ci lucruri putând
să se întâmple în marginile verosimilului și ale necesarului”(Verosimil – care
pare real).
Clasicismul este și un curent normativ, în sensul că impune respectarea
unor reguli, a unor norme că frumosul este universal valabil. Una din normele
cele mai importante este „regula celor 3 unități: de timp, de loc și de acțiune”.
Acțiunea unei tragedii trebuia să se petreacă într-un timp care să nu
depășească 24 de ore, spațiul să nu se schimbe de la un act la altul sau de la o
încăpere la alta în cadrul aceluiași palat, iar acțiunea să urmărească numai
personajele principale, excluzând episoadele secundare.
 Speciile considerate superioare erau tragedia, în genul dramatic și
epopeea, în genul epic. Alte specii preferate erau: comedia, fabula, idila, satira
și epistola.
În clasicism personajul este conceput drept caracter, adică drept
persoană definită printr-o trăsătură dominantă, care particularizează un tip
general. Clasicismul preia din „Poetica” lui Aristotel necesitatea ca personajul
să fie consecvent(loial principiilor sale) cu sine însuși pe tot parcursul textului
dramatic. Această idee a fost enunțată de Horațiu și de Boileau.
În clasicism nu erau permiși termeni care să poată fi considerați vulgari
sau chiar numai comuni. Scriitori clasici recurgeau adesea la perifraze.
Omul clasic are 2 ipostaze: „eroul” și „l`honnête homme”(omul
onorabil). Eroul are trăiri excesive, pasiuni mistuitoare, pe care se luptă să le
stăpânească rațional. „Omul onorabil” este rațional, obiectiv, echilibrat și
senin. Este civilizat, cinstit, manierat, sociabil, se comportă cu eleganță și
simțul măsurii.
Reprezentanți:
 Franța: Pierre Corneille, Jean Racine, Micolas Boileau-Despréaux,
René Descardes, Moliére(Jean-Baptiste Poquelin), Jean de La
Fontaine, Jean de La Bruyére, Charles Perrault, Claude Perrault,
Jules Hardouin-Mansart, Nicolas Poussin
 Anglia: Samuel Johnson, Alexander Pope, John Dryden, Joshua
Reynolds, Inigo Jones, Christopher Wren
Trăsături
Elemente specifice ale clasicismului în literatura română s-au întâlnit la
autori precum: Ion Luca Caragiale, Mihai Eminescu, Ioan Slavici, Ion Creangă
sau Ion Budai Deleanu. Ca și specii literare clasice amintim: oda, satira,
epistola, comedia, fabula, epopeea, epigrama, idila și pastorala. În operele
scrise de Mihai Eminescu se întâlnesc elemente clasice, în special la nivelul
formei, a versurilor, dar și elemente romantice.
Principalele trăsături sunt cele 3 reguli:
 Unitate de acțiune – un singur fir specific
 Unitate de loc – întreaga acțiune se desfășoară în același spațiu
 Unitate de timp – acțiunea se desfășoară pe parcursul a 24 de ore