1. Tipurile comunicării.

Oamenii comunică în moduri diferite, cele trei tipuri tipice fiind verbal, non-verbal și
paraverbal. 
Comunicarea verbală reprezintă cuvintele pe care le vorbim și reprezintă 7% din
comunicare.
Comunicarea paraverbală este modul în care spunem cuvintele și reprezintă 38% din
comunicare (tonalitate, volum, expresie și viteza vocii).
Comunicarea non-verbală -limbajul corpului nostru reprezintă 55% din ceea ce este
perceput și înțeles de ceilalți (fizionomie, mimică, gest, postură).
2. Comunicarea scrisă și verbală.
Comunicarea verbală implică utilizarea de cuvinte în transmiterea mesajului pe care
intenționăm să-l transmitem. Celecare verbală sînt comunicarea scrisă și cea orală.
Comunicarea scrisă include: scrisorile și documentele tradiționale scrise cu stilou și
hârtie, documentele electronice, e-mail şi chat-uri, SMS etc. Eficacitatea comunicării
scrise depinde de stilul de scris, gramatică, vocabular și claritate.
3. Utilizarea comunicării într-o instituţie medicală.
Medicii trebuie să respecte următoarele reguli:
a. Așezați-vă în timpul consultației, în partea dreaptă a pacientului;
b. Examinați pacientul de sus în jos, din partea dreaptă spre partea stângă;
c. Discutați cu pacientul ca persoană;
d. Arătaţi interes și respect;
e. Ascultați cu atenție;
f. Răspundeți la întrebări sincer;
g. Informați pacientul despre opțiunile de tratament;
h. Implicați pacientul în luarea deciziilor cu privire la tratament;
i. Demonstraţi sensibilitate faţă de diversitatea culturală și etnică a pacienților.
j. Când pacientul intră în cabinetul medicului, medicul trebuie să lase toată munca și să
acorde toată atenția pacientului; prima întâlnire este foarte importantă, așa că medicul
trebuie să primească pacientul și să se prezinte;
k. Atmosfera în birou trebuie să fie confortabilă, nu zgomotoasă, fără lumină
suplimentară, fără alte persoane în birou (cel mai bun dialog poate fi construit dacă
doar medicul și pacientul sunt în cameră, deoarece acest lucru va da pacientului
posibilitatea de a fi sincer).
l. În timp ce vorbeşte cu pacientul, medicul trebuie să manifeste interes faţă de discuție
și să acorde atenție tuturor informațiilor;
m. Medicii trebuie să ghideze dialogul; ei trebuie să pună întrebările foarte clar, folosind
cuvinte pe care pacientul le va putea înțelege;
n. Este foarte important de a oferi pacientului posibilitatea de a pune întrebări; medicul
trebuie să se asigure că pacientul înțelege totul despre boală, despre eficacitatea
tratamentului, despre șansele de recuperare; medicul trebuie să fie cinstit cu pacientul;
 o. În timp ce vorbesc cu pacienții, medicii trebuie să se plaseze „la același nivel" cu
pacienții. Acest lucru va ajuta la construirea unei relații mai bune. Medicii trebuie să
vorbească cu pacienții folosind cuvinte simple.
p. Pacienții sunt cei care iau deciziile; Medicii trebuie să explice starea de sănătate a
pacienților, trebuie să explice pacienților modalitățile recomandate de tratament, dar
pacienții sunt cei care decid în ce mod doresc să fie tratați (prin intervenții
chirurgicale, farmacoterapeutice, în spitale sau ambulatorii etc. ).
4. Regulile, respectate de medic la comunicare cu un pacient.
a. Medicul trebuie să descrie ce urmează să facă în continuare și ce trebuie să facă
pacientul, de exemplu: "Voi măsura temperatura, verifica pulsul, vă rog să vă scoateți
cămașa?"
b. Scopul fiecărui pas în timpul examinării medicale trebuie explicat astfel încât
pacientul să se simtă mai confortabil.
c. Dacă pacientul refuză să urmeze instrucțiunile medicului, atunci medicul trebuie să-l
întrebe pe pacient care sunt cauzele și să explice de ce este atât de important să
efectueze examinarea fizică; el sau ea trebuie să fie foarte politicos, atent și atent.
d. În timp ce îi spune unui pacient orice tip de informație despre starea de sănătate a
acestuia, medicul trebuie să fie foarte atent, mai ales dacă are o veste proastă pentru
pacient.
e. În primul rând, medicul trebuie să-și amintească regula de confidențialitate, astfel
încât pacientul să fie primul care află informații despre sănătatea sa.
f. Înainte de a spune pacientului vesti proaste, medicul trebuie să-l pregătească pe
pacient.
5. Modele de relații doctor – pacient.
a. Modelul paternalist - Medicul acţionează ca şi apărătorul pacientului; El recomandă
testele, diagnostica boala şi recomanda tratamentul cel mai bun; Medicul prezintă
pacientului informaţii selectate.
b. Modelul informativ - Medicul oferă pacientului toate informaţiile relevante privitoare
la afecţiunea sa şi la opţiunile terapeutice, fără să ţină cont de istoricul, personalitatea
sau sistemul de valori al pacientului; Poate produce anxietate, stres; Lipsa de
compasiune.
c. Modelul interpretativ - Medicul face recomăndari ţinând cont de caracteristicile
individuale ale pacientului; Decizia este în comun cu pacientul; Medicul ia în
consideraţie criticile şi sugestiile alternative.
d. Modelul deliberativ - Medicul se comportă ca un profesor sau prieten al pacientului şi
încearcă să îl convingă să aleagă calea “cea mai bună”, ţinând cont atât de informaţiile
şi raţionamentul medical, cât şi de sistemul personal de valori al bolnavului; angajează
pacientul într-un dialog asupracelui mai bun curs al acţiunii, spunându-i în final nu
numai ce ar putea să facă ci şi ce ar trebui să facă; Utilizat în special în instituţiile cu
profil de sănătate publică.
6. Principiul etic al confidențialității.
 Principiul etic al confidențialității asigură faptul ca informațiile medicale deținute despre
un pacient sunt accesibile numai celor cărora pacientul a dat acces prin acordul autonom
și complet informat. Pentru a obține încredere între profesioniștii din domeniul medical și
pacienții lor, trebuie păstratăconfidențialitatea.
Confidențialitatea poate fi încălcată dacă informațiile împărtășite de către pacient se
referă la un potențial pericol pentru siguranța publică sau dacă acest fapt este dispus de
către o instanță.
7. Drepturile pacientului.
Pacientul are următoarele drepturi:
a. Dreptul la asistență medicală de bună calitate și tratament echitabil;
b. Accesul la tratament;
c. Dreptul de acces la propriile dosare medicale;
d. Autonomie;
e. Dreptul la reclamații.
8. Dreptul pacientului la informația medicală.
Pacientul are următoarele drepturi:
a. Dreptul la acces la propriile informații de sănătate (inspectare și copiere);
b. Dreptul la o contabilitate(explicaţie)a dezvăluirii propriilor informații de sănătate;
c. Dreptul de a corecta sau de a modifica propriile informații de sănătate;
d. Dreptul la notificarea practicilor de confidențialitate;
e. Dreptul de a depune o plângere
9. Consimțământul, tipuri de consimțământ.
Consimțământul este extinderea autonomiei și este de mai multe tipuri.
Consimțământul implicit este atunci când un medic presupune că anumite acțiuni sau
limbajul corpului pacientului implică faptul că pacientul a consimțit la acțiunea
planificată a medicului. Consimțământul exprimat oral este atunci când un pacient a
dat verbal doctorului permisiunea de a continua cu acțiunea dorită. Consimțământul
exprimat scris este o dovadă documentată a faptului că pacientul, de obicei, cu o
semnătură, a dat consimțământul pentru o procedură. Consimtamântul scris trebuie
obtinut numai dupa consimtamantul oral. Consimțământul complet informat este
consimțământul dat după ce au fost furnizate toate informațiile despre procedură. Atunci
când este posibil, consimțământul complet informat, scris și oral, trebuie obținut înainte
de orice procedură, examinare sau tratament.
10.Soluţii dezinfectante.
a. Apa și săpunul
b. Alcoolul
c. Geluri antiseptice
d. Peroxid de hidrogen
e. Betadin
f. Soluții pe bază de clor
11.Spălarea medicală a mâinilor cu săpun şi apă, principii de bază.
Indicații specifice pentru igiena mâinilor.
a. Inainte de contact cu pacient.
b. Până la îmbrăcarea mănușilor pentru diferite manopere.
c. După contactul cu pielea unui pacient.
d. Contact cu lichide sau excreții corporale, piele, pansamente.
e. Scoaterea mănușilor

12.Regulile termometriei şi complectării foaiei de temperatură.

a. Temperatura poate fi masurată cu ajutorul termometrului în Fahrenheit sau Celsius.
b. Factorii care pot altera temperatura sunt: mâncare, băuturi fierbinte sau lichide rece;
fumatul poate altera temperatura cavitatii bucale.
c. Medicul trebuie să se convingă că pacientul nu a mâncat și nu a băut nimic chiar și nu a
fumat timp de cel puțin 15 minute înainte de a măsura temperatura.
13.Măsurarea temperaturii axilare a corpului, valorile normale și patologice.
a. Măsurarea axilară se efectueaăa în fosa axilară în timp ce brațul se ține aproape de
corp și termometrul este pus în fosa axilară.
b. Metoda aceasta este mai puțin de exactă de aceea
că se efectuează măsurarea temperaturii externe.
c. Termometrul se pune pe 10 minute.
d. Cifrele normale sunt 36.2-36.90 С.

14.Tipuri de termometre.
a. Termometre din sticlă
 Este compus din tubul subțire din sticlă care conține mercur care se extinde la
temperaturi mari.
 De obicei acest tip de termometre nu se folosesc din cauza riscului de intoxicare cu
mercur și trauma în cazul în care sticla se sparge. Mercurul a fost înlocuit cu
alcoolul pentru a păstra acest model de termometru.
b. Plăci sensibile la căldură
 Placa se pune pe piele.
 Temperatura Culoarea plăcii se scimbă și indică.
c. Termometrul electronic
 El înregistrează temperatura pe displei în cateva secunde.
 El este folosit pentru a înregistra temperatura orală, rectală și axilară.
 El are elemente disponibile care se schimbă sau se dezinfectează înainte de
utilizare petru a preveni contaminația unui pacient de la altul.
d. Termometrul timpanic
 Este o formă specială a termometrului electronic; el se pune în canalul auditiv
extern.
 El are elemente disponibile care se înainte de utilizare petru a preveni contaminația
unui pacient de la schimbă sau se dezinfectează altul.
15.Modurile de măsurare a temperaturii corpului (rectal, oral, axillar, valorile
normale).
a. Măsurarea temperaturii orale
 Termometrul se pune în cavitatea bucală sub limbă.
 Aceasta este cea mai convenabilă și obișnuită metodă.
 Termometrul acesta se pune pe 3 până la 5 minute.
 Cifrele normale sunt 36.6-37.20 С.
b. Măsurarea temperaturii rectale
 Aceasta este cea mai exactă metodă de aceea ca se
efectuează măsurarea temperaturii interne.
 Termometrul acesta se pune pe 3 - 5 minute.
 Cifrele normale sunt 36.8-37.60 С.
c. Măsurarea temperaturii axilare:
 Măsurarea axilară se efectueaăa în fosa axilară în timp ce brațul se ține aproape de corp și
termometrul este pus în fosa axilară.
 Metoda aceasta este mai puțin de exactă de aceea că se efectuează măsurarea temperaturii
externe.
 Termometrul se pune pe 10 minute.
 Cifrele normale sunt 36.2-36.90 С.
16.Ce este tensiunea arterială, tensiunea arterială sistolică și diastolică.
Tensiunea arterială se referă la forța exercitată de sângele care circulă asupra pereților
vaselor de sânge. Presiunea sângelui care circulă scade în timp ce sângele trece prin
artere, arteriole, capilare si vene. Valorile tensiunii arteriale sunt raportate în mmHg
(milimetri pe coloana de Mercur). Tensiunea arterială este înregistrată ca tensiunea
sistolică pe tensiunea diastolică, de exemplu, 120/80mmHg. Tensiunea arterială
sistolică este definită ca presiunea cea mai mare în artere, care apare aproape de
începutul ciclului cardiac. Tensiunea arterială diastolică este cea mai mică presiune (în
faza de repaus a ciclului cardiac). Măsurile presiunii arteriale nu sunt statice, ci suferă
variații naturale de la o bătaie a inimii la alta și pe tot parcursul zilei. Tensiunea arterială
se schimbă, de asemenea, ca raspuns la stres, factori nutriționali, medicamente sau boli.
17.Măsurarea tensiunii arteriale conform metodei Korotkoff, etapele principale.
a. Spălați-vă pe mâini - spălarea mâinilor previne răspândirea infecției;
b. Pregătiți tot echipamentul necesar: un stetoscop calitativ, o manșetă de dimensiuni
corespunzătoare, un instrument de măsurare a tensiunii arteriale cu mod de umflare
manual, mănuși (dacă este necesar), un tampon de bumbac.
c. Curățiți piesele pentru urechi si diafragma stetoscopului cu un tampon de bumbac.
d. Explicați scopul și procedura pacientului.
e. După aceea, ar trebui să explicați ceea ce doriți să faceți:
Poziția pacientului
 Pacientul trebuie să fie așezat.
  Brațul și spatele sunt susținute.
 Picioarele trebuie sa se sprijine ferm pe podea.
 Picioarele nu ar trebui să se legene.
Poziția brațului
 Măsurările trebuie efectuate pe brațul drept de fiecare dată când este posibil.
 Brațul pacientului trebuie sa fie pe masă și ridicat (prin utilizarea unei perne).
 Palma este orientată în sus.
 Brațul trebuie să rămână îndoit și complet relaxat.
 Brațul pacientului trebuie să fie ușor flexat la cot.
 Împingeți manșonul în sus, înfășurați manșeta în jurul brațului gol.
 Manșeta se aplică direct pe piele (hainele ridică în mod artificial tensiunea arterială).
 Marginea inferioară a manșetei trebuie să fie 2,5 cm deasupra antecubital.
 Centrul balonului gonflabil ar trebui să fie peste artera brahială.
 Simțiți pulsul de pe artera care trece prin interiorul cotului (fossa antecubital).
 Rotiți șurubul cu cap striat.
 Cu mâna stângă puneți capul stetoscopului direct peste artera care ați găsit-o. Apăsați
ferm, dar nu prea tare, astfel încât să nu blocați artera.
 Folosiți mâna dreaptă pentru a pompa balonul parcă stoarcându-l de mai multe ori în timp
ce ascultați sunetele pulsului. Atunci când manșeta este umflată suficient pentru a opri
fluxul de sânge, nu ar trebui să auziți nici un sunet prin stetoscop și mai pompați încă 20-
30 mmHg până la nivelul suspectat de tensiune sistolică.
 Dezumflați manșeta încet, la o viteză de 2-3 mmHg pe secundă până când puteți detect
din nou pulsul radial.
 Ascultați vibrațiile auditive de pe artera "bump, bump, bump" (Korotkoff)
 Tensiunea arterială sistolică este tensiunea la care se poate auzi prima dată pulsul.
 Tensiunea arterială diastolică este ultima tensiune la care se poate încă auzi pulsul.
 Evitați să mișcați mâinile sau capul stetoscopului în timp ce citiți valorile deoarece acest
lucru poate produce zgomot care poate să acopere sunetele Korotkoff.
 Diferența dintre valorile celor două brațe ar trebui să fie în limita a 10-15 mm Hg.
Diferențe mai mari de 10-15 implică fluxul sanguin diferențial.
 Dacă doriți să repetați măsurarea tensiunii arteriale, ar trebui să lăsați manșeta să se
dezumfle complet, să permiteți ca orice congestie venoasă în braț să fie soluționată și
apoi repetați circa un minut mai târziu.
18.Punctele de palparea a pulsului periferic.
Puncte de impuls, arterile și locurile unde poate fi măsurat pulsul.
a. Temporal
b. Maxilar extern (facial)
c. Carotidiană
 d. Brahial
e. Radial
f. Femural
g. Popliteală
h. Posterior tibial
i. Dorsalis pedis
19.Palparea pulsului periferic la a. radială, principii de bază.
Măsurarea frecvenței pulsului la nivelul arterei radiale se practică pentru:
 Pentru a determina numărul de bătăi cardiace care apar pe minut (ritm)
 Pentru a aduna informații despre ritmul inimii și modelul de bătăi
 Pentru a evalua puterea pulsului
 Pentru a evalua capacitatea inimii de a furniza sânge în zone îndepărtate ale sângelui,
adică. degetele și extremitățile inferioare
 Pentru a evalua răspunsul inimii la medicamente cardiace, activitate, volumul de sânge și
schimbul de gaze
 Pentru evaluarea stării vasculare a membrelor
Măsurarea frecvenței pulsului la nivelul arterei radiale.
a. Spala-ti mainile.
b. Pregătiți toate echipamentele necesare pe o tavă (dacă este necesar),
cronometru.
c. Pacientul trebuie să fie în repaus.
d. Explicați pacientului scopul procedurii, întrebați-l despre acordul acestuia.
e. După aceea, ar trebui să explici ce vrei să faci.
Etapele principale:
a. Folosiți degetele 2,3,4; nu folosiți niciodată degetul mare, deoarece s-ar putea să vă
simțiți propriul puls.
b. Așezați vârfurile degetelor doar proximal pe încheietura mâinii, orientându-le pe
lungimea vasului (pulsul radial este, de obicei, pe partea radială a aspectului mai pal al
încheieturii, aproximativ doi centimetri proximal față de acea eminenţă).
c. Apăsați ușor, comprimând vasul de sânge între degete și osul radial (încheietura mâinii)
al pacientului.
d. Folosiți un ceas sau un ceas cu un afișaj second hand sau digital.
e. Numărați pulsul pentru un minut complet
f. Numărarea unui minut complet permite o citire mai precisă și permite evaluarea puterii și
ritmului pulsului.
g. Dacă pulsul este regulat, numărați 30 de secunde, dublați și înregistrați numărul
Explicați rezultatul pacientului:
La finalul procesurei nu uitați:
a. Aruncați echipamentul în mod corespunzător.
 b. Spala-ți mâinile.
20.Caracteristicele principale ale pulsului, interpretarea valorilor (normale si
patologice).
a. Pulsul normal pentru adulți sănătoși variază între 60 și 100 de bătăi pe minut.
b. Sub 60 b/m este bradicardie, peste 100 b/m este tahicardie.
c. Frecvențe normale ale pulsului în repaus, în bătăi pe minut:
 nou-nascut (0–3 luni)- 100-150 b/m
 sugari (3 - 6 luni)- 90-120 b/m
 sugari (6 - 12 luni)- 80-120 b/m
 copii (1 - 10 ani) – 70-130 b/m
 copii peste 10 ani și adulți, inclusiv vârstnici – 60-100 b/m
 sportivi adulți bine pregătiți – 40-60 b/m
d. Ritmul pulsului – regularitatea.
 puls normal - neted, timp egal între bătăi, presiune egală
 neregulat - timpul dintre bătăi nu este egal
 intermitent - perioada unor bătăi normale urmată de bătăi neregulate sau omise.
21.Pulsoximetria, definiția, construcția și principii de lucru al puloximetrului, valori
normale si patologice.
a. Pulsoximetria: este o procedură simplă, ieftină și non-invasivă, utilizată pentru
măsurarea nivelulei de oxigen (saturația oxigenului) în sânge.
b. Saturația oxigenului trebuie tot timp să fie mai mare de 95%. În același caz, saturația
oxigenului poate fi mai joasă dacă pacientul are maladie resperatorie sau maladii ale
inimii congenitale.  Saturația oxigenului în sânge poate fi măsurată cu ajutorul
pulsoximetrului, un dispozitiv senzoric care se pune pe partea subțire a corpului, așa ca
urechea, nas sau deget.
c. Oxigenul pătrunde în organism prin plămâni. Din plămâni el pătrunde în sânge, unde se
leagă cu hemoglobina.
d. Hemoglobina este o proteină localizată în eritrocitele care transportă oxigenul prin fluxul
sanguin la toate parțile și țesuturile corpului. Astfel organismul primește oxigenul și
nutrientele necesare.
Înțelegerea motivelor procedurii:
Pulsoximetria se utilizează pentru stabilirea saturației oxigenului în sânge din diferite motive:
 În chirurgie;
 Pentru a evalua dacă este necesară oxigenoterapia suplementară, dacă medicatia
plamanilor trece efectiv;
 pentru a determina toleranța pacientului la niveluri crescute ale activității fizice;
 dacă patientul suferă de apnee de somn sau este în condiție medicală gravă, așa ca infarct
miocardic, insuficiență cardiacă congestivă, maladie pulmonară obstructivă cronică,
anemie, cancer la plămâni, astm, sau pneumonie.
Înțelegerea cum lucrează pulsoximetrul:
 Oximetrul utilizeaza caracteristica hemoglobinei de absorbire a luminii si natura pulsativa
a fluxului sangvin in artere pentru a masura nivelului de oxigen in organism.
 Dispositivul are o sursa de lumina, detector de lumina, si microprocesor, care compara si
calculeaza diferenta in hemoglobina oxygen-bogata si oxygen-saraca.
 O parte a dispozitivului are o sursa de lumina cu doua tipuri de lumina: rosu si infrarosu.
Aceste doua tipuri de lumina se transmit prin tesuturile organismului la detector de
lumina pe alta parte a dispozitivului. Hemoglobina mai mult saturata cu oxigen absorba
mai mult de lumina infrarosie, iar in acelasi timp hemoglobina fara oxigen absorba mai
mult de lumina rosie.
 Microprocesor calculeaza diferentele si converteste informatia intr-o valoare digitala.
Această valoare este apoi evaluată pentru a determina cantitatea de oxigen transportat în
sânge.
22.Principiile de bază ale pulsoximetriei.
Principalele etape ale pulsoximetriei:
 Explicați scopul procedurii pacientului, întrebați despre acordul lui sau a ei.
 După aceea, trebuie să explicați ceea ce doriti să faceți:
Utilizarea pulsoximetrului:
a. Spala-ți mâinile .
Spalarea mâinilor previne răspandirea infecției.
b. Scoateți de pe suprafata dispozitivului totul ce poate absorbi lumina.  De exemplu, daca
doriți să aplicați oximetrul pe deget, este important să scoateți totul ce poate absorbi
lumina (așa ca sânge uscat sau lac de unghii) pentru a evita citirile false scăzute.

c. Asigurați-vă că degetul este de temperatura camerei sau ușor mai cald, înainte de a începe
procedura.
d. Nivelurile ridicate de lumină ambiantă, asa ca lumini de camera, lumini de fototerapie și
aparate de încălzire cu infraroșu, poate orbi senzorul de lumină și vă va oferi citiri
inexacte.
Atașarea dispozitivului:
a. Aparatul este de obicei plasat pe deget. Aprindeți oximetrul.
b. Mâna trebue să fie plasată pe piept la nivelul inimii sau pe masă, decât de tinut în aer (ce
pacienții de obicei o fac). Acest lucru ajută pentru a minimiza orice mișcare.
c. Minimizati mișcari. Cea mai frecventă cauză de citiri incorecte a oximetrului sunt mișcari
excesive.
Citirea valorilor:
Nivelul de saturare cu oxigen și frecvența pulsului pacientului sunt arătate în secunde pe un
ecranul digital. Valori de la 95% până la 100% sunt în general considerate ca normale. Cazul în
care nivelul de oxigen scade sub 85% se merită asistență medicală de urgență.
 Explicați resultatul patientului:
23.Principiile de bază a pregatirii sistemului de perfuzii.
Infuzie continuă intravenoasă, îi aparțin următoarele componente:
a. setul de administrare;
b. sacul IV sau soluție perfuzabilă;
c. trepiedul;
d. camera de picurare - măsuram viteza unei configurații manuale IV; ne uităm la această cameră
și numărăm numărul de picături pe minut. Camera de picurare trebuie să fie întotdeauna pe
jumătate plină;
e. scoabă de rulare - o folosim pentru a controla viteza infuziei lichidului IV. Fiecare medicatie
IV va fi ordonata sa se infuzeze la o anumita viteză;
f. orificiul de injectare este un loc în care pot fi injectate medicamente sau fluide, altele decât cele
din punga iv actuală, astfel încât acestea să fie perfuzate în vena pacientului prin tubul IV.
Etapele infuziei continue intravenoase:
 luați soluția perfuzabilă.
 scoateți capacul de pe soluție și procesați-l cu alcool (intrarea perfuziei);
 deschideți și îndreptați sistemul pe o masă sterilă;
 închideți scoaba de rulare;
 introduceți acul în pungă sau în flacon;
 puneți sticla sau sacul în trepied;
 deschideți aerul pentru a corela nivelul din camera de picurare;
 deschideți scoaba de rulare și scoateți aerul din setul de administrare.
24.Igiena ochilor.
Îngrijirea ochilor ar trebui să facă parte din îngrijirea acordată tuturor oamenilor în timpul
internării lor în staționar. Unguentele și picăturile sunt mai eficiente la reducerea incidenței
abraziunilor corneene decât la instilarea ochilor. Toți pacienții care nu pot realiza închiderea
pleoapelor în mod independent și pacienții inconștienți sau puternic sedați trebuie să primească
îngrijiri oculare la fiecare 2 ore (curățarea cu tifon îmbibat cu soluție salină și administrarea
unui lubrifiant specific pentru ochi).
Închiderea pleoapelor:
Închiderea pleoapelor trebuie menținută la pacienții din terapie intensivă care nu pot menține
închiderea completă a pleoapei.Dacă închiderea pleoapelor nu poate fi menținută pasiv, atunci
trebuie utilizate metode mecanice. Sunt mai eficiente la reducerea incidenței abraziunilor
corneene decât unguentele și picăturile.
25.Igiena urechilor.
Spălați urechile zilnic cu o fașă de tifon, nu uitați de zona din spatele urechilor. Nu folosiți
bețișoarele în urechi, puteți împinge ceara urechii adânc în canalul urechii. Ceara de ureche
este de obicei îndepărtată când mestecați mâncarea.
26.Igiena nasului.
Curățarea nasului începe prin suflarea nasului de către pacient. Dacă este indicat, folosiți
aspirația nazală cu seringa. Îndepărtați secreția sau crusta din jurul nasului și aplicați soluții
hidratante.
27.Igiena cavităţii bucale.
Igiena orală include toate procesele de menținere a gurii curate și sănătoase. O igienă orală bună
este necesară pentru prevenirea cariilor dentare, a bolilor parodontale, a respirației proaste și a
altor probleme dentare.
Pași de bază pentru menținerea igienei orale:
a. Periajul dinților (cel puțin de două ori pe zi sau după fiecare masă).
b. Spălați-vă cu dinții în mod regulat.
c. Dieta corectă.
d. Alte curățări interdentare.
e. Clătirea.
f. Controale dentare periodice.
Perierea:
a. Utilizați întotdeauna o periuță de dinți individuală.
b. Folosiți pasta de dinți cu conținut de fluor.
c. Țineți periuța de dinți într-un unghi de 45 de grade la nivelul gingiei, periajul în mișcare
circulară. Aceasta scoate placa din buzunarul gingival.
d. Periați dinții timp de cel puțin două minute cel puțin de două ori pe zi.
e. Periați gingiile și limba împreună cu dinții.
f. Nu vă periați prea tare, deoarece acest lucru poate provoca hemoragie gingivală.
Igiena orală a pacientului inconștient.
a. Întoarceți capul pacientului către tine.
b. Plasați pacientul în Semi Fowler.
c. Modul de aer oral poate fi utilizat pentru a ține gura deschisă.
d. Utilizați o perie mică sau un tampon pentru a curăța mucoasele și dinții.
e. Folosiți aspiratorul pentru a îndepărta secrețiile și lichidul.
f. Utilizați hidratant pentru buze.
28.Escarele, definiția, 4 stadii de dezvoltare.
Escarele - numite, de asemenea, leziuni de presiune sau ulcere de presiune - sunt leziuni ale
pielii și ale țesutului subiacent care rezultă din presiunea prelungită asupra pielii. Escarele cel
mai adesea se dezvoltă pe pielea care acoperă zonele osoase ale corpului, cum ar fi călcâi,
glezne, șolduri și coccisul.
Stadiul I.
Etapa inițială a unei escare are următoarele caracteristici:
a. Pielea nu este ruptă.
b. Pielea este roșie la persoanele cu piele mai deschisă, şi pielea nu se albeşte ușor atunci
când este apăsată.
c. La persoanele cu piele mai închisă, pielea poate să prezinte decolorare și nu se albeşte
atunci când este apăsată.
 d. Zona poate fi sensibilă, dureroasă, fermă, moale, caldă sau rece comparativ cu pielea
sănătoasă din jur.
Stadiul II.
La etapa a II-a:
a. Stratul exterior al pielii (epiderma) și o parte din stratul subcutanat al pielii (dermul) este
vătămat sau pierdut.
b. Rana poate fi superficială, roză sau roșie.
c. Rana poate arăta ca o bășică plină cu lichid sau o bășică spartă.

Stadiul III.
La etapa a III-a, ulcerul este o rană adâncă:
a. Pierderea de piele expune de obicei grăsimea.
b. Ulcerul pare ca un crater.
c. Partea inferioară a plăgii poate avea un țesut moale gălbui.
d. Vătămarea se poate extinde dincolo de rana primară sub straturile de piele sănătoase.
Stadiul IV.
În stadiul IV, ulcerul prezintă pierderi pe scară largă de țesut:
a. Rana poate expune mușchii, oasele sau tendoanele.
b. Partea inferioară a plăgii conține țesut moale, care este gălbui sau întunecat și acoperit cu
coajă.
c. Vătămarea se extinde adesea dincolo de rana primară sub straturile de piele sănătoase.
29.Profilaxia escariilor.
a. Repoziționarea într-un scaun cu rotile
b. Schimbaţi frecvent greutatea pacientului. Dacă utilizați un scaun cu rotile, încercați
să schimbați greutatea pacientului la fiecare 15 minute.
c. Dacă pacientul are suficientă forță în partea superioară a corpului, acesta ar trebui
să facă flotări în scaunul cu rotile - ridicând corpul de pe scaun prin împingerea
brațelor scaunului.
d. Selectați o pernă care ameliorează presiunea. Utilizați perne pentru a elibera
presiunea și pentru a vă asigura că corpul pacientului este bine poziționat pe scaun.
Schimbarea poziției în pat.
a. Schimbați poziția frecvent. Schimbați poziția corpului la fiecare două ore.
b. Utilizați dispozitive pentru a vă ajuta să schimbați poziția . Îngrijitorii pot folosi lenjerie
de pat pentru a ajuta la ridicarea și repoziționarea pacientului. Acest lucru poate reduce
frecarea și tăierea.
c. Utilizați o saltea specializată. Utilizați perne speciale, un strat de spuma pentru saltele, o
saltea umplută cu aer sau o saltea umplută cu apă pentru a ajuta la poziționarea, uşurarea
presiunii și protejarea zonelor vulnerabile.
 d. Reglați înălțimea patului. Ridicați patul de spital nu mai mult de 30 de grade. Acest lucru
ajută la prevenirea tăierii.
e. Utilizați perne pentru a proteja zonele osoase. Protejați zonele osoase cu poziționarea
corectă și aşezarea pe pernă.
Îngrijirea pielei.
a. Spălaţi pielea afectată. Spălaţi pielea cu săpun şi apă caldă sau cu un produs de curățare
fără clătire. Se usuca usor.
b. Protejați pielea. Utilizați pulberea de talc pentru a proteja pielea vulnerabilă de umezeală
excesivă. Aplicați loțiune pentru a usca pielea. Schimbă frecvent așternutul și
îmbrăcămintea Fiţi atenţi la nasturii de la îmbrăcăminte și ridurile din aşternuturi care
irită pielea.
c. Inspectați pielea zilnic. Inspectați pielea zilnic pentru a identifica zonele vulnerabile sau
semnele precoce ale escarelor. Probabil că veți avea nevoie de ajutorul unui îngrijitor
pentru a efectua o inspecție detaliată a pielii. Dacă aveți suficientă mobilitate, este posibil
să faceți acest lucru cu ajutorul unei oglinzi.
d. Gestionați incontinența pentru a menține pielea uscată. Dacă pacientul are incontinență
urinară sau intestinală, luați măsuri pentru a preveni expunerea pielii la umiditate și
bacterii. Îngrijirea dvs. poate include ajutor frecvent programat cu urinarea, schimbări
frecvente ale scutecului, loțiuni de protecție pe pielea sănătoasă sau catetere urinare sau
tuburi rectale.
Nutriția.
a. Alegeţi o dieta sanatoasa. Creșteți cantitatea de calorii, proteine, vitamine și minerale din
dietă.
b. Beţi suficient pentru a menține pielea hidratată. Buna hidratare este importanta pentru
mentinerea sanatoasa a pielii.
c. Renunțarea la fumat
30.Îngrijirea si tratament al bolnavului cu escarii prezente.
Tratament.
Reducerea presiunii.
Primul pas în tratarea unui escare este reducerea presiunii care o provoacă. Strategiile includ
următoarele:
a. Repoziționarea. Pacientul trebuie să fie repoziționat în mod regulat și poziționat corect. Dacă
el sau ea utilizează un scaun cu rotile, încercați să schimbați greutatea la fiecare 15 minute.
Dacă el sau ea este imobilizat la pat, schimbați pozițiile la fiecare două ore.
b. Utilizarea suprafețelor de sprijinire. Utilizați o saltea, pat și perne speciale care ajută
pacientul să se afle într-o poziție adecvată, uşurează presiunea asupra oricarei leziuni și
protejează pielea vulnerabilă.
Curățarea.
Este esențial să păstrați rănile curate pentru a preveni infecția. Dacă pielea afectată nu este ruptă
(o rană în stadiul I), spălați-o ușor cu apă și săpun și uscați. Curățați rănile deschise cu o soluție
de apă sărată (soluție salină) de fiecare dată când pansamentul este schimbat.
Aplicarea pansamentelor.
Pansamentul promovează vindecarea prin menținerea unei răni umede, creând o barieră
împotriva infecțiilor și menținând pielea înconjurătoare uscată. Pansamentele includ învelişuri
subţiri, bandaje, geluri, spume și învelişuri dezinfectate. Poate fi utilizată o combinație de
pansamente.
Îndepărtarea țesutului deteriorate.
a. Prelucrarea chirurgicală implică tăierea țesuturilor moarte.
b. Prelucrarea mecanică înlătură rămăşiţele din rană. Acest lucru se poate face cu ajutorul unui
dispozitiv de irigare sub presiune, ultrasunete cu frecvență joasă sau pansamente
specializate.
c. Prelucrarea autolitică îmbunătățește procesul natural al organismului de a folosi enzimele
pentru a descompune țesutul mort. Această metodă poate fi utilizată pe plăgi mai mici,
neinfectate și implică pansamente speciale pentru a menține rana umedă și curată.
d. Debridarea enzimatică implică aplicarea enzimelor chimice și a pansamentelor adecvate
pentru a descompune țesutul mort.
Alte intervenții.
a. Durerea. Medicamentele antiinflamatoare nesteroidiene - cum ar fi ibuprofenul (Motrin IB,
Advil, altele) și naproxenul (Aleve, altele) - pot reduce durerea. Acestea pot fi foarte utile
înainte sau după repozitionare, proceduri de debridare și schimbări ale pansamentului.
Medicamentele de durere locală pot fi de asemenea utilizate în timpul debridementului și
schimbări ale pansamentului.
b. Antibiotice. Escarele infectate care nu răspund la alte intervenții pot fi tratate cu antibiotice
locale sau orale.
c. Dieta sănătoasă. Pentru a promova vindecarea rănilor, medicul sau dieteticianul pot
recomanda o creștere a caloriilor și fluidelor, o dietă bogată în proteine și o creștere a
alimentelor bogate în vitamine și minerale. Pacientul poate fi sfătuit să ia suplimente
alimentare, cum ar fi vitamina C și zinc.
d. Incontinența. Incontinența urinară sau intestinală poate provoca exces de umiditate și bacterii
pe piele, crescând riscul de infecție. Gestionarea incontinenței poate ajuta la îmbunătățirea
vindecării. Strategiile includ ajutor frecvent programat cu urinarea, schimbări frecvente ale
scutecului, loțiuni de protecție pe pielea sănătoasă și catetere urinare sau tuburi rectale.
e. Uşurarea spasmului muscular. Fricţia sau tăierea cauzată de spasm poate provoca sau agrava
escarele. Relaxantele musculare pot inhiba spasmele musculare și pot ajuta la vindecarea
rănilor.
f. Terapie sub presiune negativă (închiderea asistată prin vid sau VAC). Această terapie
utilizează un dispozitiv care aplică aspirația la o rană curată. Poate ajuta la vindecarea
anumitor tipuri de escare.
31.Dietele medicale.Dieta nr. 1. Principii de bază, produse permise și interzise.
Primul meniu dietic Pevzner este destinat persoanelor care suferă de gastrită și ulcer
gastric. Este, de asemenea, utilizat în perioada de recuperare după intervenții chirurgicale la
nivelul stomacului și ulcerului duodenului.
Sunt recomandate următoarele produse: supe piure, supe vegetale piure, terci pe lapte bine
fiert; sunt permise următoarele produse de făină: pâine albă, biscuiți; carne fiartă, limbă, ficat,
brânză, lapte și băuturi lactate cu conținut scăzut de grăsimi, ouă fierte sau omlete pe aburi,
paste, carne pe abur, salate de carne sau legume fierte, pateu, piftie de pește, caviar de sturioni;
sunt permise următoarele produse dulci: bezele, miere, bomboane, piure de fructe sau de fructe
de padure, jeleu.
Următoarele produse ar trebui excluse: bulion tare de legume, ciorbă de ciuperci și supă și
okroshka; orice pâine proaspătă; mancare prajita; ouă fierte; condimente; legume cu frunze;
castraveți, ridichi, napi.
32.Dietele medicale.Dieta nr. 2. Principii de bază, produse permise și interzise.
Este destinat pacienților cu gastrită cu aciditate scăzută a sucului gastric.
Lista de alimente și băuturi permise include: ceai slab cu lămâie sau lapte, ouă gătite în orice
fel, dar nu prăjite, produse lactate; orice supe, dar nu picante; pâine albă sau sură, diverse fructe
și legume, scrumbie marinată, băuturi din fructe, supe pe bulion slab.
Următoarele produse ar trebui interzise: toate produsele prajite; muraturi și marinate; orice
produse afumate; ceapa, ridiche, orez, fasole, ciuperci, usturoi; sucuri dulci și fructe de pădure.
33.Dietele medicale.Dieta nr. 3. Principii de bază, produse permise și interzise.
Această dietă este destinată tratamentului bolilor intestinale, însoțite de constipație.
Se recomandă de a mânca următoarele produse: ouă fierte (două ouă pe zi), toate tipurile de
legume, cu excepția celor interzise; pâine de o zi din grâu, fructe uscate și legume, biscuiți sau
copturi din aluaturi, terci pe lapte, supe, băuturi proaspete din lapte, brânză, brânză de vaci și
smântână.
Este interzis de a mânca: grăsimi și pește; briose; cartofi, ciuperci, ridichi; produse afumate;
ciocolată; cafea și ceai tare; produse din frişcă.
34.Dietele medicale.Dieta nr. 4. Principii de bază, produse permise și interzise.
Al patrulea meniu dietic Pevzner este prescris persoanelor care suferă de boli acute ale
intestinului, însoțite de diaree severă. De asemenea, există o variantă specială a acestei opțiuni,
dieta Pevzner - 4A. Este indicată pentru pacienții cu colită severă, caracterizată prin
predominarea proceselor de fermentare.
Aderând la această dietă, pacientul trebuie să consume alimente cu cantități reduse de
carbohidrați și grăsimi. Este, de asemenea, interzis consumul de alimente care provoacă
putrefacție și procese de fermentare în tractul gastro-intestinal.
În general, dieta constă din: biscuiți de grâu, carne de pui sau carne de vită caşă de hrișcă,
ovaz sau orez, brânză proaspătă, piure de mere, cafea neagră și ceai verde.
Este interzis de a mănca: brioșe, pâine proaspătă, carne grasă, ouă, lapte, produse lactate,
fasole, fructe proaspete și legume. Alimentele sunt fie fierte sau aburite, și luate de cel puțin 5-6
ori pe zi. Este necesar de a combina cu odihna de pat.
35.Dietele medicale.Dieta nr. 5. Principii de bază, produse permise și interzise.
Meniul 5 de Pevzner este foarte popular. Acest sistem de alimentare este potrivit pentru cei care
suferă de boli ale ficatului, vezicii biliare și canalelor biliare.
Lista produselor recomandate include: carne slabă, carne de pui, pește, fie aburit, fie fiert.
Pacientul poate mânca iaurt, lapte sau brânză, dar nu mai mult de 200 g pe zi. De asemenea,
este permis să mănânce pâine de o zi, paste, budinci. Pacientul poate manca verdeţuri si legume,
fructe de padure si fructe, suc, cafea si ceai cu lapte si unt sau ulei.
Este strict interzis consumul: de alcool și a alimentelor picante, prajite, carne excesiv de grasă
sau pește, ficat, legume, usturoi, ciuperci și ridichi.
36.Dietele medicale.Dieta nr. 6. Principii de bază, produse permise și interzise.
Se aplică în pietre la rinichi și gută cu uree.
Mâncărurile recomandate sunt: supele vegetariene şi borşul, pâinea, carnea, laptele, păsările
de curte și peștele - numai cele care nu au conținut ridicat de grăsimi în ele. Pacientul nu poate
mânca mai mult decât un ou de prepeliță și de pui pe zi. Diferite cereale, legume, boabe și
fructe în cantități nelimitate sunt, de asemenea, permise; tărâțe și fructe uscate, sucuri, ceaiuri
diverse, unt și ulei vegetal.
Este interzisă mâncarea: a bulion și supe tari; produse de panificație; cârnați și murături;
brânză sărată; măcriș, ciuperci, varză; caviar și legume conservate; hrean și mustar; cacao și
cafea; untură.
37.Dietele medicale.Dieta nr. 7. Principii de bază, produse permise și interzise.
Este recomandat pentru boala cronică de rinichi.
Aici alimentele recomandate sunt: supă fără carne, produse din făină fără sare; carne și păsări
de curte; lapte și iaurt; toate tipurile de cereale, ouă, legume după tratament termic, vinaigrette
fără muraturi; sos de roșii sau lapte; ceai sau cafea răcoritoare, sucuri de fructe sau bulion de
legume, măceş, unt fără sare.
Următoarele produse sunt interzise: bulion tare; grăsimi; conserve și caviar; leguminoase;
ceapă, ciuperci, murături și aluat dospit; ciocolată; untură și alte grăsimi.
38.Dietele medicale.Dieta nr. 8. Principii de bază, produse permise și interzise.
Este recomandat pentru obezitate.
Următoarele produse sunt permise: pâine din secară sau grâu, până la 150 g pe zi de carne
slabă sau păsări de curte, 200 g pe zi de pește cu conținut scăzut de grăsimi, ouă fierte sau
aburite; legume, cereale sau produse din paste făinoase, care sunt limitate, legume crude, supe,
fructe de padure, fructe și băuturi neindulcite din fructe, sosuri fără grăsimi, uleiuri de origine
vegetală.
Următoarele produse sunt interzise: produse de panificație, paine alba, patiserie; paste și supe
din acestea; bulionuri tari; fasole; orez; murături; banane, struguri; fructe uscate; grăsimi;
dulciuri și sucuri îndulcite.
39.Dietele medicale.Dieta nr. 9. Principii de bază, produse permise și interzise.
Este recomandat pacienților cu diabet zaharat.
Este permis de a mănca: pâine, tărâțe; pește slab, carnea de pasăre și carnea; un ou pe zi,
uleiuri fără sare, paste făinoase și cereale, care ar trebui să fie limitate; legume, vinaigrette,
cafea și ceai.
Următoarele produse sunt interzise: produse de cofetarie, patiserie; carne fără grasimi;
gălbenuşuri; dulciuri; grăsimi de grâu; orez și grâu; bulion tare; sosuri grase sau picante;
limonadă dulce, suc de struguri.
40.Dietele medicale.Dieta nr. 10. Principii de bază, produse permise și interzise.
Este recomandat pacienților cu boli ale inimii și vaselor de sânge.
Următoarele produse pot fi incluse în meniu: cereale, pâine de o zi, carne de pui, curcan,
carne de vită, lapte sau ulei vegetal, tot felul de fructe și legume, decoct de măceş, infuzie de
ceai.
Următoarele produse sunt interzise: fasole; varză acră si mere; peşte și carnea grasă.
41.Dietele medicale.Dieta nr. 11. Principii de bază, produse permise și interzise.
Este recomandat pentru tuberculoză, anemie și pneumonie.
Următoarele produse pot fi incluse în meniu: cereale și paste, iaurt, ulei vegetal și unt, lapte,
brânză, lapte copt fermentat, legume, ouă, prăjituri, biscuiți, paine de secară, fasole, miere, gem.
Următoarele produse sunt interzise: grăsimi; produse de patiserie; grăsimi și sosuri picante.
42.Dietele medicale.Dieta nr. 12. Principii de bază, produse permise și interzise.
Este recomandat pentru bolile sistemului nervos.
Se recomandă următoarele produse: fructe de mare, produse lactate cu conținut scăzut de
grăsimi, cereale și paste făinoase; legume; fructe, jeleuri, sucuri, biscuiți, ouă.
Următoarele produse sunt interzise: pâine proaspătă; mâncare prăjită; grăsimi, brânzeturi
sărate; untură; ciocolată; produse picante; cafea tare, cacao și ceai.
43.Dietele medicale.Dieta nr. 13. Principii de bază, produse permise și interzise.
Se recomandă la agravarea bolilor infecțioase.
Următoarele produse pot fi incluse în meniu: legume, cu excepția usturoiului, cepei, ridichei,
fasole și varză; paste făinoase, cereale, supe sau terci, ouă, băuturi lactate cu conținut scăzut de
grăsimi, fructe sau boabe fierte sau piure, bulion, jeleu, compot.
Următoarele produse sunt interzise: grăsimi; pâine proaspătă; ouă prăjite sau fierte; ciocolată,
dulceţuri; mâncăruri picante afumate; cacao.
44.Dietele medicale.Dieta nr. 14. Principii de bază, produse permise și interzise.
Este recomandată de medic pentru pacienții cu pietre în vezică.
Următoarele produse pot fi incluse în meniu: orice bulion, ouă, cârnați, pâine de secară, paste
făinoase și cereale, miere, piure de fructe de pădure, fiertură de măceş.
Următoarele produse sunt interzise: supe; legume la caserolă; toate produsele lactate.
45.Poziţionarea medicală a pacientului în pat. Poziţia medicală de ortopnee a
pacientului la nivelul patului.
a. Poziția oortopneică este aşezatul în poziție verticală, cu capul patului ridicat la 90 de grade
sau pe marginea patului, cu picioarele pe podea, pacientul înclinat ușor în față cu brațele
ridicate și coatele flectate, sprijinit pe o masă peste pat.
b. Această poziție este frecvent utilizată de pacienții cu probleme respiratorii.
c. Ajută la extinderea pieptului și a plămânilor pentru a permite intrarea a mai mult oxigen.
d. Scopul este de a ajuta pacienții cu dificultate respiratorie severă, permițând pieptului să se
extindă la o capacitate maximă pentru ca aerul să se miște în și din plămâni.
46.Poziţionarea medicală a pacientului în pat. Poziţia medicală de decubit dorsal
susţinut a pacientului la nivelul patului.
a. O pernă de grosime adecvată este așezată sub cap și umeri pentru a preveni
hiperextensionarea gâtului în cazul unei persoane cu piept gros.
b. Un rulou sau o pernă mică este plasată sub curbura lombară pentru a preveni flexia
posterioară a curburii lombare.
c. Un rulou sau un sac de nisip este plasat lateral la trohanterul femurului pentru a preveni
rotația exterioară a picioarelor.
d. O pernă mică este plasată sub coapse pentru a încovoia ușor genunchii și pentru a preveni
hiperextensia genunchilor.
e. O tablă sau o pernă sucită este utilizată pentru a sprijini picioarele în dorsiflexie și pentru a
preveni flexia plantară (picioarele).
f. O pernă este plasată sub picioarele inferioare pentru a preveni presiunea pe călcâi.
47.Poziţionarea medicală a pacientului în pat. Poziţia medicală semișezândă (Fowler)
susţinută a pacientului la nivelul patului.
Poziția Fowler
Pacientul este plasat într-o poziție semiverticală, cu genunchii ușor ridicaţi. Scopurile variază în
funcție de ridicare.
Poziția Fowler Înaltă
a. Coloana vertebrală este menținută dreaptă.
b. Capul patului este ridicat la 90 de grade.
c. Capul este sprijinit cu o pernă mică.
d. Brațele sunt sprijinite cu perne.
e. Scopurile variază în funcție de ridicare. Se utilizează atunci când pacientul mănâncă și bea
fără riscul de sufocare și, de asemenea, pentru a ajuta pacienții cu dificultăți de respirație.
Poziția Semi-Fowler
a. pernă este folosită pentru o susținere a capulului, pentru a depune o suprafață superioară a
spațiului pentru a preveni hiperextensiune.
b. pernă este folosită sub antebrațe pentru a elimina tragerea pe umăr și pentru un flux puternic
sanguin venoas din mâini și brațele inferioare.
c. pernă mică este folosită sub coapse pentru un genunchii flexați și pentru o preveni
hiperextensia genunchilor.
d. rolă trohanter este utilizată laterală femurlui pentru o preotare a unei exterioare a șoldurilor.
e. platformă este utilizată pentru a asigura sprijinul pentru dorsiflexie și pentru o împărțire
flexibilă a plantelor pentru picioare (căderea picioarelor).
Scopurile Poziției semi-Fowler:
a. Pentru a viziona confortabil televizorul sau a discuta cu vizitatorii;
b. După intervenții chirurgicale abdominale pentru ameliorarea tensiunii la incizie;
c. Pentru a ajuta pacienții cu dificultăți de respirație.
Poziția Fowler Joasă
a. Capul patului este ridicat la 30 de grade.
b. Scopul este de a preveni aspirația în timpul alimentării prin tub.
48.Poziţionarea medicală a pacientului în pat. Poziţia medicală de decubit ventral
susţinut a pacientului la nivelul patului.
a. Poziția pe burtă este o poziție a corpului cu fața în jos.
b. O pernă mică este plasată sub cap, dacă nu este contraindicată datorită promovării drenajului
mucoaselor din gură - împiedică flexia sau hiperextensia gâtului.
c. O pernă mică sau o rolă este plasată sub abdomen chiar sub diafragmă pentru a preveni
hiperextensionarea curburii lombare.
d. Lăsați picioarele să cadă în mod natural peste capătul saltelei sau sprijiniți picioarele
inferioare pe o pernă, astfel încât să nu aibă degetele de la picioare.
e. Atingeți patul pentru a preveni flexia plantară (picioarele).
49.Poziţionarea medicală a pacientului în pat. Poziţia medicală de decubit lateral
susţinut a pacientului la nivelul patului.
a. O pernă este plasată sub cap și gât pentru a asigura un aliniament bun al mușchilor
sternocleidomastoizi.
b. O pernă este așezată sub brațul superior pentru a-l plasa într-un aliniament bun; brațul
trebuie să fie îndoit confortabil, rotația internă și aducția umărului să fie evitate.
c. O pernă este plasată sub picioare și coapse pentru a asigura un aliniament bun. Umerij și
șoldurile sunt în dreapţi. Aceste măsuri împiedică rotirea internă și aducția femurului și
răsucirea coloanei vertebrale.
50.Poziţionarea medicală a pacientului în pat. Poziţia medicală de semidecubit ventral
susţinut a pacientului la nivelul patului.