PLANIFICAREA ANTRENAMENTULUI SPORTIV

- GIMNASTICA ARTISTICA –

Stan Ionuț
Laurențiu

1.1. Caracteristicile gimnasticii artistice

Gimnastica artistică cunoaşte în prezent un nou nivel de dezvoltare, privind conţinutul şi

aprecierea exerciţiilor. Noile modificări ale codului de punctaj, care se adresează dificultăţii
elementelor tehnice, acordarea bonificaţiilor legărilor la fiecare aparat şi nu în ultimul rând
cerinţele specifice ale fiecărui aparat, vor determina noi orientări şi tendinţe ale pregătirii tehnice
la aparatele de concurs. Ca sport estetic gimnastica artistică prezintă mişcări deosebite ale
corpului cu caracter tehnic, într-o formă frumoasă, executate cu uşurinţă, amplitudine şi
expresivitate.

Gimnastica artistică se caracterizează prin coordonare motrică, echilibru emoţional,

rezistenţă la stres, atenţie concentrată, echilibru vestibular etc., iar biotipul somatic de talie mică
– medie, hipoponderal, forţă musculară foarte bine dezvoltată.
Gimnastica artistică are drept finalitate a pregătirii – participarea la competiţii, începând cu
cele de mică anvergură (club, municipiu, zonă, ţară) şi terminând cu cele de mare anvergură
(Campionate Europene, Campionate Mondiale, Cupe Mondiale, Jocuri Olimpice). Numărul mare
al probelor, diferite din punct de vedere al construcţiei şi al solicitărilor, determină şi specificul
mişcărilor pe aparate.
Fiecare aparat în parte are cerinţe de compoziţie, cerinţe tehnice specifice şi de calitate a
execuţiei. Specific gimnasticii artistice este faptul că pe parcursul carierei sale, un gimnast sau o
gimnastă trebuie să înveţe mereu exerciţii noi necesare fiecărei categorie de clasificare.

Executarea mişcărilor foarte grele este legată de risc şi un curaj deosebit din partea
gimnastelor. Învingerea fricii şi a emoţiilor negative reprezintă o caracteristică aparte a
gimnasticii artistice. În gimnastica artistică se concurează individual, dar rezultatele obţinute de
gimnastă reprezintă o parte din rezultatul echipei.

Efortul în gimnastica artistică este repartizat diferenţiat la fiecare din cele 4 aparate la
feminin și 6 aparate la masculin, antrenând numeroase grupe musculare într-o mare variaţie de
mişcări (grad mare de complexitate), într-un regim energetic relativ mixt, însă cu predominarea
netă anaerobă. Deoarece efortul competiţional la fiecare aparat durează relativ puţin (de la 5-7
sec la sărituri până la 50-70 sec celelalte aparate), rezultă că din punct de vedere metabolic
prevalează aspectele anaerobe, ceea ce face ca pe primul plan în privinţa solicitării organismului
să se situeze compartimentele neuro-psihic şi neuro-muscular.

Aceasta reclamă din partea practicanţilor: curaj, atenţie concentrată, memorie motrică,
coordonare vizual-motrică, echilibrul, orientare în spaţiu, rezistenţă la stres, simţ ritmic,
perseverenţă, îndemânare etc.
Pentru un nivel foarte înalt al pregătirii este obligatorie o integritate morfo-funcţională a
aparatului locomotor, o bună mobilitate articulară şi elasticitate musculară, rezistenţă la tracţiuni
şi presiuni mari, forţă musculară foarte bună, coordonare neuro-musculară bună etc.
La nivelul sistemului cardio-vascular solicitarea este ceva mai mică, iar în privinţa aparatului
respirator se lucrează mult (la aparate) cu toracele blocat. De remarcat numărul mare de repetări
analitice până se ajunge la automatizarea mişcărilor. Pregătirea biologică de concurs trebuie să
includă componenta psihică (atenţie la ratări, căderi care au o mare încărcătură psihică) alături de
cea motrică cu care se intercondiţionează.

Cunoaşterea particularităţilor biomecanice şi solicitarea fiziologică a organismului în

gimnastica artistică presupune aprecierea corectă a efortului fizic depus de gimnaşti. Din punct
de vedere biomecanic, gimnastica artistică conţine o foarte mare varietate de mişcări, cu ajutorul
cărora se poate realiza o gamă largă de legări şi combinaţii, gimnasta fiind nevoită să-şi
stăpânească organismul în condiţii neobişnuite, să-şi învingă propria greutate, a segmentelor, a
întregului corp, precum şi a gravitaţiei (forţe interne şi externe).
Într-o solicitare totală a organismului pe o durată mare, efortul trebuie să alterneze cu
pauzele, asigurând o refacere a organismului gimnastelor după fiecare execuţie, mai ales pe linia
lichidării datoriei de oxigen.

Alternarea efortului static cu cel dinamic atrage după sine şi o particularitate din punct de
vedere metabolic. Calculând efortul pe întregul antrenament, se poate afirma că în gimnastica
artistică efortul este de intensitate medie, de tip aerob, iar în ceea ce priveşte efortul pe aparate şi
caracterul exerciţiilor, constatăm că unele dintre ele au o intensitate maximă, de tip anaerob.
Luând în considerare durata execuţiei se poate afirma că efortul este de tip mixt, aerob-anaerob
cu dominarea unuia sau altuia. (Grigore, V., 1998).

1.2. Terminologia gimnasticii artistice

Gimnastica, ca şi celelalte ramuri sportive, are o terminologie proprie, care cuprinde

„termeni folosiţi pentru redarea poziţiilor, mişcărilor, exerciţiilor, aparatelor şi materialelor
ajutătoare utilizate pentru practicarea ei, şi modul de descriere al exerciţiilor” (Terminologia
gimnasticii, 1974). Descrierea terminologică a exerciţiilor are o mare importanţă în formarea
imaginii corecte şi clare despre mişcare, în înţelegerea conţinutului, precum şi în procesul
formării deprinderilor motrice.
De asemenea, uşurează comunicarea dintre specialiştii domeniului, dintre profesori şi elevi,
sportivi şi antrenori, concurent şi arbitri, asigură circulaţia informaţiei, cât şi înţelegerea acesteia.
Tot ce a apărut nou în ştiinţă, în tehnică, în activitatea practică, s-a reflectat şi în limbă, evoluţia
terminologiei de specialitate încadrându-se organic în evoluţia limbii. Pentru a-şi îndeplini
funcţia de comunicare, terminologia gimnasticii trebuie să îndeplinească anumite cerinţe de bază:
- să respecte particularităţile de limbă; - să fie precisă, clară şi concisă; - să fie ştiinţifică; - să fie
unitară; - să poată servi ca mijloc de comunicare internaţională.
 PLANIFICAREA ŞI EVIDENŢA ANTRENAMENTULUI
ÎN GIMNASTICA ARTISTICĂ

Planificarea este instrumentul cel mai important pe care antrenorul îţ are la dispoziţie
pentru dirijarea unui program de antrenament bine organizat. Planificarea asigură, prin cadrul
său, temporal, organizarea desfăşurării conţinutului antrenamentului, încadrat într-o strategie pe
termene mai lungi sau scurte pe baza programelor şi planurilor special elaborate (Dragnea, A.,
1996).

Documente de planificare în gimnastica artistică Eficienţa pregătirii constă în

capacitatea antrenorului de a organiza instrumentele de planificare corespunzătoare, având ca
scop final obţinerea de rezultate în concursurile de anvergură. Astfel, la baza pregătirii stau
documentele de planificare: planul de perspectivă, planul anual, planul de etapă, ciclul
săptămânal, lecţia de antrenament.

Planul de perspectivă – cvadrienal Planul de perspectivă cuprinde, de regulă, un

interval olimpic de 4 ani, cu obiectivele finale, pentru J.O., timp în care potenţialul de concurs se
formează şi se verifică cu ajutorul suitei de competiţii oficiale majore. Planul ciclului olimpic
cuprinde: - prognoza performanţelor pentru fiecare an; - obiectivele pentru fiecare factor al
pregătirii; - calendarul competiţiilor majore.

Planul anual de pregătire – macrociclu Planul anual de pregătire este instrumentul care
ghidează pregătirea sportivă de-a lungul unui an şi se bazează de pregătire şi pe principiile
pregătirii sportive.
Astfel, în pregătirea începătorilor, cu o competiţie majoră în timpul unui an, planul anual
este – monociclu şi are o singură fază competiţională cu un singur vârf de formă sportivă. Acest
plan este împărţit în perioadele (fazele): pregătitoare, competiţională şi de tranziţie.
La sportivii consacraţi, care au două competiţii separate, palnul este biciclu ( cu două
cicluri), care cuprinde următoarele perioade (faze) de pregătire (Bompa T., 2001):

- faza pregătitoare I, care trebuie să fie cea mai lungă fază de pregătire;
- faza competiţională I;
- scurtă tranziţie (1-2 săptămâni), legată de o fază pregătitoare II.
Traziţia de descărcare este pentru refacere;
- faza competiţională II;
- faza de traziţie.

Planul de pregătire anual are umătoarele elemente componente:

- obiectivele de performanţă;
- obiectivele - şi orientarea generală a pregătirii pe factorii antrenamentului;
- calendarul competiţional;
- periodizarea antrenamentului;
- mezociclurile şi microcilcurile de pregătire;
- curba formei sportive;
 - formele de pregătire şi cine o asigură;
- probele de control şi datele aplicării;
- datele controlului medical;
- mijloacele şi indicatorii principali de volum şi intensitate.

Perioadele (fazele) şi caracteristicile planului anual de pregătire Planul anual are trei (perioade)
faze: pregătitoare, competiţională şi de tranziţie. Obiectivele şi caracteristicile acestor perioade
(faze) rămân aceleaşi, indiferent dacă se trece prin ele o dată sau mai multe ori. Important este ca
să se respecte durata, deoarece numai aşa se poate asigura atingerea formei sportive maxime în
competiţiile planificate.

1. Perioada (fază) pregătitoare este importantă pe întregul an de pregătire, deoarece este

dezvoltat cadrul general al pregătirii fizice, tehnice, psihologice pentru perioada competiţională.
Obiectivele specifice pregătirii în această perioadă sunt:
- efectuarea şi perfecţionarea pregătirii fizice generale;
- perfecţionarea calităţilor motrice specifice;
- cultivarea trăsăturilor psihice;
- dezvoltarea, ameliorarea sau perfecţionarea tehnicii.

Această perioadă este împărţită în două etape:

- Etapa pregătitoare generală (de bază) în care se dezvoltă capacitatea de efort, pregătirea
fizică generală şi se îmbunătăţesc elementele tehnice de bază.
- Etapa pregătitoare specifică – tranziţie spre perioada competiţională. Obiectivele sunt
aceleaşi dar devin specifice.

2. Perioada (faza) competiţională- sarcina principală acestei perioade este perfecţionarea

tuturor factorilor pregătirii şi prezentarea în concurs cu succes. Obiectivele generale ale acestei
faze sunt:

- ameliorarea continuă a calităţilor motrice specifice gimnasticii şi a trăsăturilor

psihologice;
- consolidarea şi perfecţionarea tehnicii;
- îmbunătăţirea performanţei la cel mai înalt nivel.

3. Perioada (faza) de tranziţie leagă între cele două planuri anuale. Ea facilitează repausul
psihologic, relaxarea şi refacerea biologică şi menţine un nivel bun al pregătirii generale.

Planul de etapă – mezociclu Mezociclurile sunt structuri intermediare ale

antrenamentului, compuse din sisteme de lecţii, numite microcluri şi cuprind, de regulă 3-6
săptămâni, dar cel mai des întâlnit în gimnastică este cimpus 4 săptămâni (microcicluri).

Acest plan trebuie să conţină următoarele (Vieru V., 1997):

- obiectivele generale ale etapei (pregătirea fizică, învăţarea unor exerciţii noi, pregătirea
pentru concurs, verifgicare, participare la competiţii);
- obiectivele de instruire pe factorii antrenamentului;
- obiectivele competiţionale;
 - datele controlului (medical, fizic, tehnic, psihologic).

Se cunosc următoarele tipuri de mezociluri:

- pentru faza pregătitoare – antrenamentul vizează realizarea adaptării;

- pentru faza precompetiţională sau mezociclu de descărcare şi încărcare pentru
competiţii;
- pentru faza competiţională – cuprinse concursurile conform calendarului competiţional;
- pentru faza de tranziţie - refacă fizic şi psihic, înainte ca pregătirea să reînceapă.

Planul pe ciclu săptămânal – microciclul Ciclul săptămânal este constituit dintr-un

sistem de lecţii de antrenamente şi refacere, care realizează o unitate structurală a unui mezociclu
de un anumit tip.
În elaborarea unui microcilu, se va ţine seama de o serie de factori, dintre cei mai
importanţi, după Bompa, T (2001) sunt:

- stabilirea obiectivelor microcilului pentru factorii principali ai pregătirii;

- stabilirea cerinţelor pregătirii (număr de lecţii, volum, intensitate, complexitate);
- stabilirea nivelului de intensitate a microcilului;
- determinarea caracterukui pregătirii (metode şi mijloace);
- stabilirea zilelor de antrenament etc.

În funcţie de obiectivul şi faza pregătirii microciclurile se pot clasifica (Bompa T.,

2001):
- microcilul de dezvoltare – specific fazei ăregătitoare;
- microcilul de şoc – cresc brusc solicitările din antrenament, depăşind pe cele
anterioare;
- microcilul de refacere – înlătură oboseala fizică şi psihică, prevenind
supraantrenamentul;
- microcilurile de intrare în vârf de formă şi de descărcare – se vor controla volumul şi
intensitatea pregătirii.

Planul de lecţie de antrenament.

Lecţia este forma organizatorică principală în care se desfăşoară activitatea de predare-

învăţare, conţinuturile cognitive, afetiv-voliţionale, prin intermediul cărora se vor atinge
obiectivele, resursele materiale şi umane dosponobile (Jinga I., Istrate E., 1999).
În privinţa structurii lecţiei de antrenament sportiv, distingem trei părţi principale:
1. Partea pregătitoare – introductivă – are ca sarcini:
- aspecte organizatorice;
- condiţiile de lucru şi precizări privind conţinutul pregătirii;
- încălzirea organismului şi pregătirea lui pentru efort;
- creşterea motivaţiei sportivilor.
 Încălzirea reprezintă pregătirea fiziologică şi psihologică pentru sarcinile de
antrenament ce urmează a fi îndeplinite.
Încălzirea are două părţi: generală şi specială – individuală. Mijloacele utilizate
sunt din gimnastica de bază.

2. Partea fundamentală – principală este cea mai lungă ca durată şi cea mai importantă,
deoarece rezolvă obiectivele programate pentru lecţia respectivă, diversitatea mijloacelor şi
măsurilor organizatorice fiind nelimitate.

În această parte se programează învăţarea de elemente noi la aparate, perfecţionarea mişcărilor şi

a exerciţiilor, corectarea greşelilor.

3. Partea de încheiere, de revenire şi de refacere cuprind toate mişcările necesare

restabilirii organismului după efortul depus în lecţie. Tipurile lecţiilor de antrenament sunt
determinate în principal de obiectivele şi caracteristicile generale ale perioadelor de pregătire şi
ale mezocilcurilor.

Astfel, antrenamentul sunt de tipul:

- lecţii de acomodare;
- de învăţare sau de bază;
- de perfecţionare;
- de pregătire fizică;
- de verificare (evaluare) - de modelare pentru concurs;
- de refacere.

Antrenorul poate organiza lecţiile sub diferite forme:

- lecţii pe grupe;
- lecţii individuale
- lecţii mixte
- lecţii de antrenament liber- numai si pentru sportivii avansaţi.

Durata unei lecţii de antrenament depinde de sarcina ei, de tip, de felul activităţii şi de
pregătirea fizică a sportivilor şi durează de obicei, 2 ore, dar poate ajunge şi la 4-5 ore.

Documente de evidenţă în gimnastica artistică

Antrenorul întocmeşte documentele de evidenţă ale întregii activităţi rezultată în urma

procesului de antrenament şi concurs. Pe baza datelor înmagazinate, au loc analizele privind
munca desfăşurată şi stabilirea direcţiilor pentru ciclul următor de antrenament (de pregătire).

Documentele de evidenţă cuprind:

 - datele personale ale sportivilor;
- datele antropometrice;
- rezultatele concursurilor de verficare şi oficiale
- conţinutul şi rezultatele probelor de control (fizice şi tehnic);
- rezultatele controlului medical.

Pentru o evidenţă mai eficientă este recomandat ca în fiecare antrenament să se

înregistreze în fişele individuale de pregătire, observaţii din antrenament. Probele şi normele de
control se stabilesc în concordanţă cu nivelul iniţial al pregătirii fizice şi tehnice al sportivilor şi
cu obiectivele de performanţă planificate.

Rolul antrenorului în cadrul pregătirii din gimnastica artistică Procesul de instrruire şi

educaţie cu sportivii este organizat şi condus de către antrenor, el fiind considerat factorul
central, apt să-l pregătească şi să-l motiveze pe gimaşti, pentru a obţine performanţe mari.

Antrenorul trebuie să fie conştient de îanlta responsabilitate ce-i revine în modelarea

viitorilor performeri, să fie apropiat de gimnast, sâ cunoască viaţa lor de familie, preocupările,
aspiraţiile, situaţia la învăţătură, comportamentul în afara sălii de gimnastică.
În competiţii, antrenorul trebuie să-i încurajeze, să-i stimuleze pe sportivi, stăpânindu-şi
emoţiile, fiind calm în situaţiile de stres maxim. Putem afirma că antrenorul de gimnastică
trebuie:
- să se pregătească permanent, să studieze, să se informeze pentru a putea fi bun
specialist;
- să fie eficient în planificare şi organizarea procesului de antrenament;
- să creeze la antrenament o atmosferă plăcută de lucru, folosind un vocabular adecvat,
un ton calm, dar mobilizator etc.

2. APLICAREA SISTEMULUI

2.1 Introducere

Antrenamentul sportiv poate fi înțeles ca un proces care se extinde de-a lungul vieții,
având loc treptat și în etape. Un atlet nu se antrenează doar pentru a avansa la un nivel
profesional, ci și pentru a influența pozitiv creșterea și educația sa ca persoană. Procesul de
instruire implică două faze diferite, deși înrudite: inițierea și specializarea . Sunt numeroase
referinţe care oferă informaţii cu privire la organizarea iniţierii, programe de antrenament de
gimnastică artistică
Învățarea unui element dificil este un proces lent. Procesul de învățare este de obicei
împărțit în mai multe etape, cu execuția fiecărei etape până la atingerea standardului tehnic ideal.
Nenumăratele ore de antrenament facilitează stăpânirea rutinei. Atingerea unui înalt nivel
competitiv este un efort lung, care este asociat cu stresul competițiilor în timpul carierei sportive
a individului . În gimnastica artistică (GA), sportivii se specializează de la o vârstă fragedă și
aceasta este mai frecventă datorită argumentelor care asociază succesul acestei modalități cu
dimensiunile corporale mai mici ale celor care o practică. În GA, sportivii participă la concursuri
de înalt nivel când sunt foarte tineri. Acest fapt susține practica sportivă de la o vârstă fragedă .

Unii autori precizează că atingerea unui nivel înalt necesită un proces îndelungat de
dezvoltare sportivă. Se estimează că sunt necesari de la 8 la 12 ani de pregătire pentru formarea
unui atlet. Cu toate acestea, în fazele inițiale ale acestui proces, este imposibil de prezis care
sportivi vor atinge nivelul înalt cerut. Împreună cu calitățile fizice, alți factori caracterizează un
sportiv de elită, cum ar fi perseverența și dorința de a ajunge la acest obiectiv . Acest fapt poate
explica parțial numărul mare de sportivi începători care renunță devreme sau care nu obțin
rezultatele dorite.
Stringhini descrie motivele pentru care practica GA este abandonată, precizând: dăruirea
extremă a sportivului, dar cu rezultate slabe; antrenament foarte intens; durere corporală; leziuni;
o performanță sub așteptările sportivului; și o lipsă de infrastructură și de facilități de antrenare.
Pentru a atinge un nivel ridicat de competență în GA feminin, mulți antrenori cred că un
copil ar trebui să se specializeze devreme. Prin urmare, motivația constantă de a practica GA
necesită o atenție deosebită pentru a preveni gimnastele să părăsească sportul odată ce au atins
vârful a carierei lor.
Tsukamoto și Nunomura sugerează că mediul GA este caracterizat de copii care urmează
un antrenament intensiv care nu este adaptat vârstei lor, abandon precoce al sportului, exerciții
repetitive care provoacă leziuni osoase/articulare, antrenament care nu ia în considerare relația
maturitate biologică/intensitate a antrenamentului și un accent puternic pe concurență. Prin
urmare, elaborarea unui plan specific pentru evoluția fizicului, aspectele tehnice și psihologice
cerute de gimnastele artistice implică capacitatea de a încorpora știința existentă a formării cu
diverse modalități.
Necesitatea unui antrenament pe termen lung pentru sportivii începători este discutată pe
scară largă în literatura de specialitate, pentru o mai bună siguranță a sportivilor și o reducere a
riscului de accidentare, permițând obținerea de rezultate pozitive și îmbunătățirea performanțelor
viitoare.
Cu toate acestea, Beneli și colab. pun la îndoială relevanța cantității de studii academice
și materialul ştiinţific legat de planificarea antrenamentului periodic în perioada copilăriei şi
adolescenței. Majoritatea studiilor au utilizat modele de antrenament periodizat sau sistematizat
ca instrument metodologic pentru obținerea unei capacități fizice specifice; totusi acolo sunt
multe diferențe de opinie și dezbateri despre modelele tradiționale și contemporane și care ar
permite cel mai bine dezvoltarea atletică dorită. Nu întotdeauna se folosesc modelele periodizate
de formare a tinerilor despre care am vorbit.
Puține studii au examinat planificarea, structura și organizarea antrenamentelor periodice
pentru gimnastică. Prin urmare, studiul de față evaluează influența unui program periodizat de
pregătire privind performanța tehnică a gimnastelor începătoare.

METODĂ
PROBĂ

Subiecții au urmatoarele calitati:

a) un sportiv începător care a participat într-o echipă GA într-un program regulat de formare
timp de cel puțin șase luni;
b) Femeie;
c) între 8 și 12 ani;
d) Clasificarea tehnică de nivelul 4 performanță în FGERJ.

Pentru a-și clasifica nivelul de performanță tehnică, participanții au fost supuși la Testul
tehnic înainte de începerea instructajului de gimnastică, incluzând elemente corespunzătoare
clasificării Nivelului 4.

2.2 Planul Curent (Ciclul Annual)

Perioada de intervenție a constat în trei sesiuni de antrenament de o oră pe săptămână

timp de 24 de săptămâni. Aceste sesiuni s-au concentrat pe activitățile cu aparate de sol în
gimnastica artistica feminină. Toate lucrările conformandu-se cu regulamentul care stabilește
regulile pentru Etajul aparatului.
După determinarea Nivelului Tehnic de Învățare, urmeaza periodizarea, conform
Modelului Tehnic pentru dezvoltarea elementelor de gimnastică de Nivelul 4.

Următoarele sunt elemente de gimnastică, special pentru Nivelul 4:

• Handstands; maintain for 1s and followed by rolling tuck

• Round off and stretched jump

• Down in backward arch (bridge) with legs together, raise one leg, then the other until reaching
a standing position

• Handstands; forward arch, raising both feet, backward arch to a standing position International
Journal of Sports Science & Coaching Volume 6 · Number 3 · 2011 389

• Stride-split

• A 360° turn on one foot, free leg cupê

• Long jump, opening legs to 100°

• Stretched jump, followed by pike jump, legs at 30°

• Straddle Pike Jump, legs at 100º

Vizând dezvoltarea capacității sportive a practicantului, calitățile fizice de flexibilitate,

anduranță locală și rezistență de forță pentru flexibilitate, metode neuro-musculare, se foloseste
facilitarea proprioceptivă atât pentru membrele superioare, cât și pentru cele inferioare și pentru
șolduri.
Pentru rezistența musculară localizat și rezistența la forță, dezvoltarea membrelor
 superioare și inferioare, abdomen și spate, se folosesc metodele generale, dirijate și de natură
specială care poate fi împărțit în trei câmpuri și astfel utilizat în GA:

a) Metode cu caracter general – exerciții de bază, fundamentale

Acestea sunt exerciții care urmăresc să dezvolte potențialul unui atlet, fără
influenţă directă asupra antrenamentului specific mişcărilor caracteristice GA. Ele
includ exerciții care stimulează dezvoltarea diferitelor organe ale corpului, sisteme și
funcții, dezvoltând armonios capacitatea și potențialul sportivului. Prin influenţa lor se
formează baza necesară pentru viitoarea specializare.

b) Metode de natură dirijată - exerciţii dirijate

Acestea se caracterizează prin activități care se concentrează pe specificul
mișcărilor, dar cu structuri diferite. Acestea caută împărțirea pe fragmente (setul de structuri
externe și interne ale unei mișcări) a comportamentelor executate în timpul
competiţiilor.

c) Metode de natură specială – exerciții speciale

Acestea reproduc în mod specific, funcționalitatea dinamicii GA, vizând unirea
caracteristicilor externe și interne ale structurii mișcării sau principalele faze sau
elemente ale acesteia.

Aplicarea acestor exerciții a fost realizată folosind antrenamentul în circuit și dezvoltarea

de rutine si serii de exercitii generale si specifice pentru elemente de gimnastica. Sesiunile de
antrenament au fost structurate astfel: încălzire și dezvoltare fizică; dezvoltare tehnică; aplicarea
elementelor de gimnastică. Distribuția timpului a fost după cum urmează:

– Încălzire și dezvoltare fizică – 25 min

– Dezvoltare tehnică – 20 min
– Aplicare – 15 min

In functie de perioada si faza programului de antrenament in care s-au aflat sportivii,

exercițiile de bază, dirijate sau specifice, au fost executate folosind întotdeauna greutatea
propriul corp al sportivului. Accentul pus pe orice tip de exercițiu a luat în considerare
necesitatea concentrării preponderente asupra volumului sau intensității antrenamentului.

Tabelul 1. prezintă distribuția elementelor de gimnastică și strategia pentru dezvoltarea acestora.

Momentul Durata
Elementul de Segmentul
sesiunii de Tipul exercitiului Calități motrice
gimnastică corporal sesiunii
antrenament
Luni
Încălzire Exerciții de bază Flexibilitate Membre superioare 15 min
Dezvoltare Rezistență musculară Membre inferioare
Stând pe mâini Exerciții de bază 10 min
fizică localizată abdomen, spate
Round off (roata) Dezvoltare Exerciții de bază și Rezistență musculară Membre superioare 20 min
tehnică exerciții dirijate localizată și membre
 inferioare
Exerciții dirijate și
Aplicație Rezistență, forță Membre superioare 15 min
exerciții speciale
Miercuri
Stretched jump Încălzire Exerciții de bază Flexibilitate Membre inferioare 15 min
Membre
Dezvoltare Rezistență musculară
Tuck jump Exerciții de bază superioare, 10 min
fizică localizată
abdomen, spate
Dezvoltare Exerciții de bază și Rezistență musculară Membre inferioare,
Straddle pike jump 20 min
tehnică exerciții dirijate localizată abdomen, spate
Exerciții de bază și
Pike jump Aplicație Rezistență, forță Membre inferioare 15 min
exerciții speciale
Vineri
Membre inferioare
Rulări Încălzire Exerciții de bază Flexibilitate și membre 15 min
superioare
Pod (Backwards Dezvoltare Rezistență musculară
Exerciții de bază Abdomen, spate 10 min
arch) fizică localizată
Dezvoltare Exerciții de bază și Rezistență musculară
Șurub 360° Abdomen, spate 20 min
tehnică dirijate localizată
Exerciții dirijate și
Aplicație Rezistență, forță Membre superioare 15 min
exerciții speciale

Evoluția sarcinii de antrenament a luat în considerare:

• creşterea complexităţii exerciţiilor

• variaţia numărului de repetări ale exerciţiilor

• durata participării la programul de formare

Au fost dezvoltate nouă elemente de gimnastică ale programului Nivelului 4.

Acestea erau împărțite în trei subgrupe, concentrându-se pe principalele grupe musculare
necesare activității motorii care se desfășoară într-o anumită zi a săptămânii.

Repartizarea subgrupurilor s-a realizat astfel: zilele săptămânii; elemente de gimnastică;

tipuri de exerciții utilizate; segmente corporale; calități fizice; durata sesiunii de antrenament și
timpul petrecut în activitate.

Utilizarea acestor metode de lucru s-a datorat în mod fundamental reglementărilor specifice
pentru Gimnastica Artistica la feminin – care specifică faptul că un sportiv trebuie să treacă prin
toate nivelurile de învățare, fiind evaluat la fiecare nivel (efectuarea elementelor de gimnastică
prestabilite) și va fi aprobat pentru transmitere de la un nivel tehnic la altul doar prin obţinerea a
cel puţin 75% din punctele acordate la testele efectuate pe nivelul tehnic. Nivelurile de aptitudine
fizică ale sportivului nu au fost evaluate.

Astfel, acest model structurat utilizat a luat în considerare timpul dintre un test tehnic și
altul, precum și cerințele privind notele de trecere pentru sportivi. Sportivii trebuie să obțină cel
puțin 75% din punctaj, având o perioadă de pregătire de șase luni.

Conform structurii modelului, metodele de lucru și tipurile de exerciții au fost aranjate

strategic pe parcursul perioadei de formare de maximum șase luni, în conformitate cu nivelul
tehnic al sportivului, cu diferite tipuri de exerciții folosite, avand cantitatea și intensitatea mai
mari sau mai mici.

Însumând utilizarea acestor metode de lucru, 29,17% din timpul total a fost folosit pentru
exerciții de bază, 45,83% s-a utilizat pentru exercițiile dirijate și 25,00% pentru cele specifice,
conform modelului de periodizare de Nivelul 4.

La structurarea macrociclului s-a ales un macrociclu de șase luni, în cadrul căruia

perioadele de antrenament, fazele, lunile, tipurile de mezocicluri și microcicluri au fost
distribuite.

Mezociclurile utilizate în modelul de periodizare au fost:

 de încorporare;
 de bază;
 de stabilizare;
 de control.

Un mezociclu de încorporare a fost folosit la începutul unei perioade de pregătire pentru a

facilita trecerea sportivului de la repaus activ la antrenament. Mezociclul de bază a fost folosit la
mijlocul fazei de bază și la sfârșitul fazei specifice. În acest model au fost utilizate trei
mezocicluri de bază, încercând să permită adaptarea fiziologică la sarcina aplicată.

Un mezociclu stabilizator a fost utilizat la sfârşitul fazei de bază, după două mezocicluri de
bază, cu intenţia de a consolida şi stabiliza adaptările organice obţinute în mezo-ciclurile
anterioare. După acest mezociclu, a fost folosit un mezociclu de control pentru activarea
transferului condiționării dobândite la performanța competitivă.

În structurarea acestui model de periodizare au fost utilizate patru tipuri de microcicluri:

 de încorporare;
 comun;
 de șoc;
 de recuperare.
 Microciclurile pre-competitive și competitive nu au fost utilizate, deoarece scopul acestor
modele este de a dezvolta doar forme sportive.

Microciclul de Încorporare, utilizat în faza de bază a perioadei de pregătire, a fost utilizat fie
pentru a introduce sportivul în rutina de antrenament, fie pentru a mișca treptat sportivul să
formeze o etapă de tranziţie către realitatea antrenamentului. A fost caracterizat de stimuli care
nu au fost foarte puternici.

Microciclurile comune au fost utilizate la începutul fiecărui mezociclu cu intenția de a

provoca adaptările organice dorite care ar crește nivelul de condiționare al sportivului. Faza de
stimul este caracterizată prin utilizarea unor sarcini omogene, moderate.

Microciclurile de șoc au fost utilizate pentru a caracteriza limita de încărcare a sarcinii în

timpul mezociclului. Acest vârf a fost o creștere în volum, atunci când a fost aplicat în faza de
bază a pregătirii, și în intensitate, atunci când a fost utilizat în faza specifică de pregătire.

Microciclurile de recuperare au fost utilizate pentru restabilirea îmbunătățită a

homeostaziei în sportiv, fiind caracterizate prin stimuli redusi in aceasta perioada. Acestea au
fost folosite după microciclurile de șoc și finalizau în mod normal un mezociclu.

Figura 1 prezintă modelul de periodizare - Nivelul 4 utilizat în timpul perioadei de

antrenament EG.

MODEL DE ANTRENAMENT PERIODIZAT PENTRU GIMNAȘTII ÎNCEPĂTORI - APTITUDINI TEHNICE

Nivelul 4
Macrociclul 4
100% Testarea
aptitudinilor
Specializa tehnice
75% t
mai puțin
50% mai
 Dirijat: generaliza
tspecializa
25% Testarea General t
aptitudinilor
tehnice

Exerciții Generale Dirijate Specializate

Microcicluri / 12, 13, 14, 20, 21, 22,

1, 2, 3 4, 5, 6, 7 8, 9, 10, 11 16, 17, 18, 19
săptămâni 15 23

Mezocicluri / blocuri 1 2 3 4 5 6

Luni Prima A doua A treia A patra A cincea A șasea

Faze Off Season Pre Season

Planificare

Perioa
Pregătitoare
dă

DISCUŢIE

Toate programele de antrenament ar trebui să urmărească promovarea procesului de

formare tehnică sportivă . Antrenamentul aplicat corect dezvoltă nu numai dimensiunile fizice și
motorii ale unei persoane, dar și elementele sociale, emoționale și cognitive .

În primii ani de formare sportivă a unui atlet, rezultatele competiției nu rezultă într-o bază
solidă de pregătire, dar arată un potențial sportiv solid . În general, studiile care investighează
periodizarea antrenamentului, în special la sportivii tineri, s-au concentrat pe probleme legate de
aptitudinea fizică, cum ar fi controlul oboselii și dezvoltarea anumitor calități fizice (de exemplu,
forță, rezistență și flexibilitate), fără examinarea efectelor asupra performanței tehnice.

Convingerea noastră este că lipsa literaturii privind performanţa tehnică se datorează

dificultăţilor metodologice asociate cu aprecierea cantitativă a aspectelor tehnice ale diverselor
sporturi. În sporturile care vizează un rezultat estetic, la fel ca în cazul gimnasticii artistice,
performanțele sunt evaluate prin standarde predeterminate de execuție tehnică, făcând evaluarea
aspectelor tehnice ale acestor sporturi relativ mai ușoară.

Mulți cercetători caută să investigheze și să explice pe termen mediu și lung dezvoltarea

biopsihosocială a sportivilor, legând rezultatele observate de forma sportivă a atletului
corespunzător. Având în vedere existenţa unui număr de variabile intrinseci şi extrinseci care
interferează direct sau indirect cu performanța sportivă, probabilitatea de obținere a formei
sportive ar putea fi determinată și de modul în care aceste variabile sunt interconectate și
armonios organizate pe toată perioada de pregătire. Periodizarea organizează antrenamentul
pentru a optimiza dezvoltarea sportivilor prin încorporarea tuturor acestor variabile
interconectate.
Știința modernă a pregătirii sportive nu permite improvizația care este adesea tipică
profesioniștilor fără cunoștințe științifice adecvate și care s-a focusat pe o singură metodă sau pe
reutilizarea schemelor care s-au dovedit eficiente, dar care sunt lipsite de oricare fundament
științific. Din antrenamentul metodizat rezultă o stare optimă de condiționare sportivă bazată pe
dovezi științifice, care promovează condițiile ideale pentru a atinge un nivel înalt de eficiență și
performanță .

Rezultatele demonstrează influența pozitivă pe care o are modelul de periodizare utilizat

asupra atletelor feminine care urmeaza programul de antrenament. Este eficient și în dezvoltarea
formei sportive a atletelor și, în special, contribuie semnificativ la progresul lor de la un nivel
tehnic la următorul.

Pentru Zaharov și Gomes, antrenamentul este considerat principalul obiectiv al pregătirii

unui sportiv, deoarece antrenamentul sportiv este un proces organizat, constând în metode de
exerciții care permit sportivului să facă performanță conform nevoilor specifice, inerente ale
sportului ales. În acest studiu, s-a pus accent pe pregătirea fizică, tehnică, tactică și psihologică.
Adresându-se cerințe contemporane privind dinamica competitivă a sportului, adaptarea
antrenamentului sportiv periodizat și dezvoltarea formei sportive sunt considerate mijloace
eficiente de structurare a sportului pentru tineri, în special un sport în care obiectivele de înaltă
performanță sunt norma.

În Borin și colab. se subliniază instruirea dirijată pentru copii, un proces prin care are loc
formarea capacităților specifice, precum forța, rezistența și viteza, printre altele, dezvoltate prin
practicarea exerciţiilor fizice. Pregătirea este de natură generală, în care astfel de capacități sunt
dezvoltate într-un mod echilibrat, specializat vizând specificul sportului în cauză. Autorul
subliniază că o înțelegere a antrenamentului sportiv este rezultatul ajungerii unui sportiv într-o
fază-antrenament, demonstrată prin realizarea unui nivel ridicat de potențiale funcționale,
interacționând cu aspecte tehnice și psihologice.

Învățarea tehnicilor din GA poate avea loc fără utilizarea unui model de antrenament
periodizat. Cu toate acestea, dezvoltarea eficienței, care este capacitatea de a performa mai bine
cu consum minim de energie, la executarea tehnicilor necesare în elementele de gimnastică, este
promovată și consolidată prin supunerea sportivilor la programe de antrenament bine structurate,
bazate pe metodologie.
 Deși nu s-au concentrat în mod specific pe GA, alte studii au arătat că antrenamentul
periodizat promovează rezultate semnificative, mai ales în comparație cu modelele neperiodizate.
Cele mai multe dintre aceste studii s-au concentrat pe antrenamentul de forță, cel mai probabil
din cauza usurinta relativa de a studia acest sport si timpul relativ scurt necesar observarii
rezultatelor. O atenție deosebită trebuie acordată egalizării sarcinilor externe aplicate în fiecare
program, periodizat sau nu, deoarece acest factor influențează rezultatele.

CONCLUZIE

Având în vedere că periodizarea antrenamentului permite realizarea treptată a

obiectivelor intermediare pentru a obține cele mai bune performanțe posibile, considerăm că
aplicarea modelului periodizat la antrenament va da cele mai bune rezultate.
În ciuda cercetărilor sporite demonstrând efectele modelelor de antrenament periodizat asupra
aptitudinii şi calităţilor fizice abordate în pregătirea fizică, este posibilă aplicarea acestor efecte
în alte contexte ale pregătirii sportive, cum ar fi setările tehnice, tactice și psihologice. Resursele
tehnologice și o gamă mai mare de cunoștințe tehnice vor oferi condiții și instrumente pentru a
investiga mai bine acest domeniu complex de antrenament.