MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE

UNIVERSITATEA ,,1 DECEMBRIE 1918”

FACULTATEA DE DREPT ȘI ȘTIINȚE SOCIALE
SPECIALIZAREA: SOCIOLOGIE

LUCRARE DE SEMINAR

Coordonator:
Lect. univ. dr. Bogdan Mucea Student:
Noja Violeta Maria

Alba Iulia
2023

1
 MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE
UNIVERSITATEA ,,1 DECEMBRIE 1918”
FACULTATEA DE DREPT ȘI ȘTIINȚE SOCIALE
SPECIALIZAREA: SOCIOLOGIE

Sistemul politic al Uniunii Europene

Coordonator:
Lect. univ. dr. Bogdan Mucea
Student:
Noja Violeta Maria

Alba Iulia
2023

2
CUPRINS
1.ARGUMENT...........................................................................................................................................4
2. ISTORIC
...........................................................................................................................................................4
2.1.Începuturile ideii europene (1945-1952)............................................................................................4
2.2.Tratatul de la Roma (1957–1992)......................................................................................................5
2.3.Tratatul de la Maastricht (1992–2007)...............................................................................................6
2.4.Tratatul de la Lisabona (2007–prezent).............................................................................................6
3.Sistemul politic al UE...............................................................................................................................7
Consiliul European şi Preşedintele Consiliului European......................................................................10
Comisia Europeană (Comisia UE).........................................................................................................10
Consiliul Uniunii Europene (Consiliul de Miniştri)...............................................................................11
Parlamentul European............................................................................................................................11
Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene.........................................................................................12
Curtea Europeană de Conturi.................................................................................................................12
Competenţele legislative ale Uniunii Europene.....................................................................................13
4.ROMANIA SI U.E...................................................................................................................................14
5.CONCLUZII..............................................................................................................................................16
BIBLIOGRAFIE.....................................................................................................................................16

3
 1.ARGUMENT
Uniunea Europeană (UE) este o uniune politică și economică a 27 de state
membre situate în principal în Europa. Are o suprafață de 4.233.262 km2 și o populație estimată
de aproximativ 447 milioane. UE a dezvoltat o piață unică internă printr-un sistem standardizat
de legi care se aplică în toate statele membre. Politicile UE vizează asigurarea liberei circulații a
persoanelor, bunurilor, serviciilor și capitalurilor în cadrul pieței interne , adoptarea legislației în
domeniul justiției și afacerilor interne și menținerea unor politici comune privind
comerțul, agricultura pescuitul și dezvoltarea regională.Pentru călătoriile în spațiul Schengen,
controlul pașapoartelor a fost eliminat. O uniune monetară a fost înființată în 1999, a intrat în
vigoare în 2002 și este compusă din 19 state membre ale UE care utilizează moneda euro.

Cetățenia UE și cea europeană au fost înființate odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la

Maastricht în 1993. Uniunea Europeană își are originea în Comunitatea Europeană a Cărbunelui
și Oțelului (CECO) și în Comunitatea Economică Europeană (CEE), înființate în 1951 prin
Tratatul de la Paris, respectiv în 1957 prin Tratatul de la Roma. Membrii inițiali ai Comunității
Europene au fost: Belgia, Franța, Italia, Luxemburg, Olanda și Germania de Vest. În anii
următori Comunitatea s-a lărgit prin aderarea unor noi state membre și și-a crescut puterea prin
adăugarea de domenii economice, sociale și politice în competența sa. Tratatul de la Maastricht a
înființat Uniunea Europeană sub prezenta denumire în 1993. Cea mai recentă modificare majoră
a bazei constituționale a UE, Tratatul de la Lisabona, a intrat în vigoare la 1 decembrie
2009. Regatul Unit a semnalat intenția de a părăsi Uniunea în urma unui referendum din iunie
2016. Astfel, pe 31 ianuarie 2020 Regatul Unit a părăsit definitiv Uniunea Europeană.Datorită
influenței sale globale, Uniunea Europeană a fost descrisă ca o superputere emergentă.

2. ISTORIC

2.1.Începuturile ideii europene (1945-1952)

După Al Doilea Război Mondial, integrarea europeană a fost văzută ca un antidot al
naționalismului extremist care a devastat continentul. Într-un discurs ținut la 19 septembrie 1946
la Universitatea din Zürich, Elveția, Winston Churchill a mers mai departe și a promovat apariția
Statelor Unite ale Europei. Congresul de la Haga din 1948 a reprezentat un moment esențial în

4
istoria federală europeană, deoarece a dus la crearea Mișcării Europene și a Colegiului Europei,
unde viitorii lideri ai Europei vor trăi și vor studia împreună. De asemenea, a condus direct la
înființarea Consiliului Europei în 1949, primul mare efort de a aduce împreună națiunile Europei,
inițial zece dintre ele. Consiliul s-a concentrat în primul rând pe valori - drepturile omului și
democrația - mai degrabă decât pe probleme economice sau comerciale și a fost întotdeauna
considerat un forum în care guvernele suverane ar putea alege să colaboreze fără autoritate
supranațională. Aceasta a generat mari speranțe de integrare europeană și au existat dezbateri
aprinse în cei doi ani care au urmat în privința modului în care acest lucru ar putea fi atins.

Dar în 1952, dezamăgit de ceea ce au văzut ca lipsă de progres în cadrul Consiliului Europei,
șase națiuni au decis să meargă mai departe și au creat Comunitatea Europeană a Cărbunelui și
Oțelului, care a fost declarată a fi "un prim pas către o Europă federală". Oameni vizionari
precum Alcide De Gasperi din Italia, Jean Monnet și Robert Schuman din Franța și Paul-Henri
Spaak din Belgia au înțeles că oțelul și cărbunele erau cele două industrii esențiale pentru
ducerea unui război și că prin legarea industriilor naționale, un viitor război între națiunile lor ar
fi fost imposibil. Acești bărbați și alții sunt oficial creditați ca părinți fondatori ai Uniunii
Europene.

2.2.Tratatul de la Roma (1957–1992)

În 1957, Belgia, Franța, Italia, Luxemburg, Țările de Jos și Germania de Vest au semnat Tratatul
de la Roma, care a creat Comunitatea Economică Europeană (CEE) și a stabilit o uniune vamală.
De asemenea, au semnat un alt pact de creare a Comunității Europene a Energiei Atomice
(Euratom) pentru cooperarea în dezvoltarea energiei nucleare. Ambele tratate au intrat în vigoare
în 1958. CEE și Euratom au fost create separat de CECO. CEE a fost condusă de Walter
Hallstein (Comisia Hallstein), iar Euratom a fost condusă de Louis Armand (Comisia Armand) și
apoi de Étienne Hirsch.

În anii '60, au început să apară tensiuni, Franța urmărind să limiteze puterea supranațională. În
1965, s-a ajuns la un acord și la 1 iulie 1967 Tratatul de fuziune a creat un singur set de instituții
pentru cele trei comunități, denumite colectiv Comunitățile Europene.Jean Rey a prezidat prima
comisie fuzionată (Comisia Rey).

În 1989, Cortina de fier a căzut, permițând Comunității să se extindă (imagine cu zidul

Berlinului)

5
În 1973, Comunitățile au fost extinse pentru a include Danemarca (inclusiv Groenlanda, care
ulterior a părăsit Comunitățile în 1985, ca urmare a unui litigiu privind drepturile de
pescuit), Irlanda și Regatul Unit. Norvegia a negociat să se alăture în același timp, însă alegătorii
norvegieni au respins aderarea prin referendum. În 1979, au avut loc primele alegeri directe în
Parlamentul European.

Grecia s-a alăturat în 1981, Portugalia și Spania au urmat în 1986.În 1985, Acordul Schengen a

pregătit calea pentru crearea frontierelor deschise fără controale de pașapoarte între majoritatea
statelor membre și unele state ne-membre. În 1986, steagul european a început să fie utilizat de
CEE, și a fost semnat Actul Unic European.

În 1990, după căderea Blocului de Est, fosta Germanie de Est a devenit parte a Comunităților ca
parte a unei Germanii reunite.Încercările de a rezolva problemele și de a face o UE mai eficientă
și mai coerentă au avut un succes limitat.

2.3.Tratatul de la Maastricht (1992–2007)

Uniunea Europeană a fost înființată în mod oficial când Tratatul de la Maastricht — al cărui
principali arhitecți au fost Helmut Kohl și François Mitterrand — a intrat în vigoare la 1
noiembrie 1993. Tratatul a dat EEC denumirea de Comunitatea Europeană, chiar dacă a fost
menționată ca atare înaintea tratatului. Odată cu extinderea planificată pentru a include fostele
state comuniste din Europa Centrală și de Est, precum și Cipru și Malta, criteriile de la
Copenhaga pentru aderarea la UE au fost convenite în iunie 1993. Extinderea UE a introdus un
nou nivel de complexitate și dezacorduri. În 1995, Austria, Finlanda și Suedia au aderat la UE.

În 2002, bancnotele și monedele euro au înlocuit monedele naționale în 12 state membre. De

atunci, zona euro a crescut și cuprinde 20 de țări. În 2004, UE a înregistrat cea mai mare
extindere.

2.4.Tratatul de la Lisabona (2007–prezent)

În 2007, România și Bulgaria au devenit membre ale UE. În același an, Slovenia a adoptat
moneda euro, urmată în 2008 de Cipru și Malta, de Slovacia în 2009, de Estonia în 2011, de
Letonia în 2014 și de Lituania în 2015.La 1 decembrie 2009 a intrat în vigoare Tratatul de la
Lisabona, care a reformat multe aspecte ale UE. În special, a schimbat structura juridică a
Uniunii Europene, reunind sistemul de trei piloni al UE într-o entitate juridică unică, prevăzută

6
cu personalitate juridică, a creat un președinte permanent al Consiliului European, primul dintre
ei fiind Herman Van Rompuy și a consolidat poziția Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru
afaceri externe și politica de securitate. În 2012, UE a primit Premiul Nobel pentru Pace pentru
că "a contribuit la promovarea păcii și reconcilierii, a democrației și a drepturilor omului în
Europa". În 2013, Croația a devenit cel de-al 28-lea membru al UE. În contextul conflictului
ruso-ucrainean, pe 1 martie 2022 Ucraina a depus cererea de aderare în Uniunea Europeană.
Cererea este justificată de necesitatea de ajutor economic și social în timpul războiului.

Pe 3 martie 2022, din același context menționat mai sus, Republica Moldova a depus și ea
cererea de aderare în UE. Față de Ucraina, Republica Moldova a avut un lung proces de
europenizare care a reușit să marcheze anumite criterii cerute de Uniune. Contextul conflictului a
încurajat și mai mult R. Moldova să depună o cerere de aderare în Uniunea Europeană. România
a fost important ajutor pentru Republica Moldova în procesul de europenizare.

3.Sistemul politic al UE

UE operează printr-un sistem hibrid de luare a deciziilor supranaționale și

interguvernamentale și în conformitate cu principiul atribuirii (care spune că UE poate acționa
numai în limitele competențelor care îi sunt atribuite de către țările UE în tratate pentru atingerea
obiectivelor stabilite în acestea). Legile formulate de instituțiile UE sunt adoptate într-o varietate
de forme. În general, ele pot fi clasificate în două grupuri: cele care intră în vigoare fără a fi
necesare măsuri naționale (regulamente) și cele care necesită în mod specific măsuri naționale
(directive).

Uniunea Europeană are șapte organe principale de decizie, instituțiile sale: Parlamentul

European, Consiliul European, Consiliul Uniunii Europene, Comisia Europeană, Curtea de
Justiție a Uniunii Europene, Banca Centrală Europeană și Curtea Europeană de Conturi.
Competența în examinarea și modificarea legislației este împărțită între Consiliul Uniunii
Europene și Parlamentul European, în timp ce sarcinile executive sunt îndeplinite de Comisia
Europeană și într-o capacitate limitată de către Consiliul European (să nu se confunde cu
Consiliul Uniunii Europene). Politica monetară a zonei euro este determinată de Banca Centrală
Europeană. Interpretarea și aplicarea legislației UE și a tratatelor sunt asigurate de Curtea de
Justiție a Uniunii Europene. Bugetul UE este examinat de Curtea de Conturi Europeană. Există,

7
de asemenea, o serie de organisme auxiliare care oferă consiliere UE sau operează într-un anumit
domeniu.Sistemul politic este definit de o serie de tratate europene. Ultimul dintre aceste tratate
este Tratatul de instituire a unei Constituţii pentru Europa. Tratatele actuale şi viitoare stabilesc
pentru politica Uniunii Europene o serie de instituţii. Sistemul politic rezultat din aceste acte
reflectă prin structura sa principiul democratic al separării puterilor în stat în puterea legislativă,
executivă şi juridică, iar în ce priveşte procesul legislativ urmăreşte principiile subsidiarităţii şi
proporţionalităţii.

 Consiliul European şi Preşedintele Consiliului European

 Comisia Europeană (Comisia UE)
 Consiliul Uniunii Europene (Consiliul de Miniştri)
 Parlamentul European
 Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene
 Curtea Europeană de Conturi

Tratatul care instituie Constituţia Europeană (TCE), în mod obişnuit denumit Constituţia
Europeană, este un tratat internaţional care are ca scop creearea unei Constituţii pentru Uniunea
Europeană. Acest Tratat a fost semnat în 2004 de către reprezentanţi ai Statelor Membre, dar
două dintre acestea l-au respins ulterior prin referendum. Principalele sale scopuri au fost
înlocuirea suprapunerilor existente în actualele tratate care alcătuiesc actuala "constituţie" a
Uniunii, să dea o formulă comprehensivă drepturilor omului pe teritoriul UE, şi să fluentizeze
procesul de luare a deciziilor în actuala organizaţie de 27 de State Membre. TCE a fost semnat de
către reprezentanţi ai Statelor Membre pe 29 Octombrie 2004, şi a fost supus procesului de
ratificare de către Statele Membre până când, în 2005, votanţii francezi (29 Mai) şi olandezi (1
Iunie) l-au respins în cursul referendumurilor. Eşecul înregistrat de constituţie în a câştiga
sprijinul popular în aceste două ţări a făcut ca şi alte ţări să amâne sau să oprească procedura de
ratificare, iar actualmente viitorul Constituţiei este foarte incert. Dacă ar fi fost ratificat, Tratatul
ar fi intrat în vigoare pe 1 Noiembrie 2006. Începând din Mai 2006 Tratatul Constituţiei
Europene este ratificat în următoarele ţări: Austria, Belgia, Cipru, Estonia, Germania, Grecia,
Ungaria, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Slovacia, Slovenia şi Spania.

8
 Istoria, structura şi tratatele Uniunii Europene

1952 1958 1967     1993 1999 2003    

Comunităţile
Europene:
  CECO,   Uniunea Europeană (UE)
CEE,
Euratom

Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (CECO)  

Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (CEEA sau Euratom)

Comunitatea Economică
Comunitatea Europeană (CE)
Europeană (CEE)  
   
Justiţie şi
afaceri Cooperarea poliţienească  
interne (JAI) şi judiciară în materie
    penală (CPJMP)
Politica externă şi de securitate comună
(PESC)

Tratatul d
Tratatul de la Tratatele de la Tratatul de Tratatul de la Tratatul de la Tratatul de la
   e la  
Paris Roma fuziune Maastricht Amsterdam Nisa
Lisabona

9
Consiliul European şi Preşedintele Consiliului European

Consiliul European nu este o instituţie propriu-zisă a UE, situându-se oarecum deasupra

acesteia. Consiliul European este alcătuit la ora actuală din şefii de stat şi de guvern ai ţărilor
membre, miniştrii de externe şi Preşedintele Comisiei Europene, cu observaţia că miniştrii de
externe şi preşedintele comisiei nu au decât un rol consultativ. Consiliul European deţine în
cadrul sistemului politic al UE competenţa directoare, cu alte cuvinte acesta stabileşte liniile
directoare şi obiectivele politicii UE. Consiliul însă nu participă decât într-o mică măsură la
procesul legislativ din UE. La preşedinţia Consiliului participă prin rotaţie toate ţările membre
ale UE, durata mandatului fiind de o jumătate de an.

În viitoarea Constituţie Europeană se prevede alegerea unui preşedinte în exerciţiu şi a unui

ministru de externe al UE pe o perioadă de 2,5 ani. Consiliul va fi alcătuit atunci din şefii de stat
şi de guvern ai ţărilor din UE, preşedintele Consiliului, preşedintele Comisiei Europene şi, cu rol
consultativ, ministrul de externe al UE. Preşedintele Consiliului şi ministrul de externe al Uniunii
vor reprezenta UE în relaţiile externe.

Consiliul European nu trebuie confundat cu Consiliul Europei, care este o organizaţie

internaţională complet independentă de Uniunea Europeană. De asemenea, nu trebuie confundat
cu Consiliul Uniunii Europene (denumit şi Consiliul de Miniştri), care este o instituţie diferită a
Uniunii Europene, chiar dacă foarte apropiată de aceasta.

Comisia Europeană (Comisia UE)

Comisia Europeană este organul executiv al Uniunii Europene. Aceasta are rolul de a înainta
proiecte legislative (drept iniţiativ) şi de a controla respectarea legilor. Membrii Comisiei UE
(comisari) răspund de câte un anumit resort, sunt nominalizaţi de ţările membre şi apoi
confirmaţi în funcţie de Parlamentul European. La ora actuală, din fiecare ţară membră provine
câte un comisar.

Numărul comisarilor va fi pe viitor redus la două treimi din numărul statelor membre ale UE.
Atribuirea posturilor de comisar ţărilor membre se va face atunci prin rotaţie. Preşedintele
Comisiei va fi propus de Consiliul European, iar membrii Comisiei Europene vor fi aleşi de

10
Parlamentul European pe o perioadă de cinci ani. Membrii Comisiei pot fi şi revocaţi din funcţie
printr-un vot de neîncredere acordat de parlament.

Comisia UE corespunde astfel guvernului Comunităţii Europene. O instituţie asemănătoare cu

Comisia UE în sistemul românesc este Guvernului României.

Consiliul Uniunii Europene (Consiliul de Miniştri)

Consiliul Uniunii Europene este unul din organele cu putere de decizie ale UE. Este deci o
parte componentă a puterii legislative, a cărei structură se aseamănă cu cea a unui sistem
bicameral. Consiliul UE reprezintă statele membre în procesul legislativ, fiind alcătuit în funcţie
de sfera politică respectivă din miniştrii de resort din guvernele naţionale. Consiliul de miniştri
adoptă legile împreună cu Parlamentul European. La ora actuală, în funcţie de domeniul politic
respectiv, adoptarea unei legi se face ori în unanimitate, ori cu o majoritate calificată în Consiliul
de miniştri. Nu toate ţările au câte un drept de vot. Ponderea acestora este stabilită în Tratatul de
la Nisa. În principiu, ţările mai mari au mai multe voturi decât cele mici; cu toate acestea
numărul de voturi nu este direct proporţional cu numărul de locuitori. Dimpotrivă, statele mai
mici sunt reprezentate supraproporţional în raport cu cele mai mari.

Pe viitor urmează ca adoptarea hotărârilor în Consiliul de miniştri să se facă cu aşa-numita

majoritate dublă de voturi. Numărul domeniilor politice în care va fi necesar votul în unanimitate
va fi redus considerabil. Prin majoritate dublă se înţelege că cel puţin 55% din statele membre
trebuie să fie de acord, cu condiţia ca acestea să reprezinte minim 65% din populaţia UE.

Consiliul de miniştri este deci “Camera superioară” dintr-un sistem legislativ bicameral. El
corespunde deci “Senatului” din sistemul românesc.

Parlamentul European

Parlamentul European reprezintă cel de-al doilea organ legislativ al UE. Parlamentul este ales
o dată la 5 ani direct de cetăţenii statelor membre şi reprezintă populaţia în puterea legislativă.
Parlamentul European are la ora actuală 732 de deputaţi. Numărul deputaţilor din fiecare ţară

11
depinde în principiu de populaţia acesteia. Ţările mici sunt reprezentate însă supraproporţional,
pentru permite astfel o reprezentare adecvată a partidelor politice naţionale.

La următoarele alegeri europene, cele din anul 2009, numărul deputaţilor va creşte la maxim
750 odată cu aderarea României şi Bulgariei la UE. Competenţa legislativă a Parlamentului
European va creşte pe viitor considerabil în raport cu cea a Consiliului de miniştri.

În sistemul legislativ bicameral al UE Parlamentul European corespunde deci “Camerei

inferioare”. Similarul său din sistemul românesc este „Camera deputaţilor“.

Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene

Curtea europeană de justiţie este curtea supremă şi deci puterea juridică, organul de control al
Uniunii. Alături de Curtea Europeană de Justiţie mai există şi Curtea europeană de primă
instanţă. Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene are în primul rând rolul de a soluţiona
litigiile dintre Comisie şi statele membre apărute din cauza neaplicării sau nerespectării deciziilor
Comisiei, respectiv din cauza depăşirii competenţelor acesteia. Alături de aceasta curtea
răspunde la întrebările puse de instanţele naţionale cu privire la interpretarea legislaţiei UE.

În competenţa Curţii europene de primă instanţă intră dosarele de trimitere în judecată

înaintate de persoanele fizice şi juridice, uşurând astfel activitatea Curţii de Justiţie a
Comunităţilor Europene. Aceste dosare pot fi trimise la Curtea de Justiţie a Comunităţilor
Europene numai după ce au fost judecate de Curtea europeană de primă instanţă. Ambele
instanţe sunt alcătuite din câte un judecător din fiecare stat membru. Cele două instanţe sunt
alese de guvernele ţărilor membre pe o durată de şase ani. O dată la trei ani are loc o realegere
parţială a celor două instanţe.

Curtea Europeană de Conturi

Curtea Europeană de Conturi este alcătuită din câte un membru din fiecare ţară a UE şi este
aleasă de Consiliul de miniştri pe o perioadă de şase ani. Curtea de conturi are rolul de a controla
bugetul UE (veniturile şi cheltuielile UE). Curtea Europeană de Conturi nu are drepturi directe
de acţiune, ci îşi comunică constatările celorlalte instituţii ale UE.

12
Competenţele legislative ale Uniunii Europene

În ce priveşte împărţirea competenţelor între UE şi statele membre Uniunea Europeană nu se

aseamănă nici unei confederaţii (asociere liberă a unor state suverane) şi nici unei federaţii (unui
stat federal). În anumite domenii politice statele membre ale UE acţionează în mod
interguvernamental, adică iau decizii comune în calitate de stare suverane. În alte domenii statele
şi-au transferat complet sau parţial Uniunii Europene competenţa legislativă, astfel încât UE
reprezintă în această sferă o instituţie supranaţională. Uniunea Europeană nu este deci un subiect
originar de drept internaţional, deoarece ea nu-şi poate crea o proprie ordine juridică, ci este un
subiect derivat de drept internaţional, al cărui competenţă rezultă din transferul drepturilor de
suveranitate ale statelor membre. Aşa-numita suveranitate competentă de organizare a ordinii
juridice şi a competenţelor UE o deţin ţările membre.

În ce priveşte competenţele legislative ale Uniunii Europene în diferite domenii politice se

face diferenţa între competenţa exclusivă, dublă şi flancată. De exemplu, în politica comercială şi
vamală puterea legislativă o deţine exclusiv UE. În domeniul pieţei comune, al agriculturii,
energiei, transporturilor, mediului şi al protecţiei consumatorilor se aplică o competenţă dublă.
Ţările membre ale UE au dreptul în aceste domenii să adopte legi proprii, în cazul în care UE nu
prezintă nici o iniţiativă legislativă. În toate celelalte domenii politice ţările membre deţin
competenţa exclusivă. În afară de aceasta există anumite competenţe care pot fi delegate UE
numai de ţările membre. UE nu-şi poate deci asuma alte competenţe fără acordul statelor
membre.

În ce priveşte actul legislativ exercitat de Uniunea Europeană se aplică aici două principii de
bază. Principiul subsidiarităţii, aplicat în politica UE prin Tratatul de la Maastricht, spune că
deciziile politice trebuie delegate la nivelul cel mai inferior posibil, deci forurilor politice
naţionale, regionale sau locale din ţările membre. Uniunea Europeană nu oferă aici decât
asistenţa necesară, în cazul în care nivelurile decizionale inferioare nu au posibilitatea de a
soluţiona problemele singure şi într-un mod adecvat.

Al doilea principiu al politicii UE este cel al proporţionalităţii. Conform acestui principiu orice
măsură luată trebuie să fie adecvată, necesară şi corespunzătoare scopului urmărit.

13
 4.ROMANIA SI U.E.

România a fost campioana convergenței economice europene pe parcursul ultimelor decenii, dat
fiind că aderarea la Uniunea Europeană a determinat intrări masive de investiții străine directe,
iar în prezent distanța de dezvoltare dintre România și media Uniunii Europene este la minime
istorice.

Astfel, analiza evoluțiilor din economia națională după momentul semnării Tratatului de Aderare
la Uniunea Europeană (în primăvara anului 2005) până în prezent evidențiază o multitudine de
aspecte pozitive (atât la nivelul economiei reale, cât și în sfera economiei financiare), persistența
unor provocări structurale (din perspectiva mix-ului de politici economice, în contextul
discontinuității reformelor structurale), precum și un element negativ (migrația populației active).

După aderarea efectivă a României la Uniunea Europeană, economia s-a confruntat cu valurile
Marii Recesiuni (cea mai severă criză economico-financiară la nivel mondial în perioada post-
belică), precum și cu incidența unor șocuri exogene (pandemia coronavirus și evenimentele din
Ucraina). În prezent economia națională se caracterizează printr-un grad ridicat de rezistență la
șocuri, evoluție determinată de faptul că sectorul privat a devenit competitiv pe plan european și
mondial, prin încorporarea în comportament a lecțiilor proceselor de ajustare cu care s-a
confruntat pe parcursul ultimelor decenii.

14
Totodată, din perspectiva financiară, economia națională nu mai este dependentă în prezent de
finanțarea din exterior, aspect reflectat și de nivelul ridicat al diferenței dintre depozitele
neguvernamentale și creditul neguvernamental în sectorul bancar.

Nu același lucru se întâmpla la momentul semnării Tratatului de Aderare sau în anul aderării
efective, când dinamica anuală a PIB potențial pe plan intern era puternic dependentă de
contribuția factorului capital.

15
 5.CONCLUZII

Pe baza agendei strategice convenite de liderii UE, Comisia von der Leyen a stabilit o
cale nouă și ambițioasă către o Uniune Europeană mai verde, mai digitală și mai echitabilă
atunci când și-a preluat mandatul în decembrie 2019.În prezent, UE răspunde provocărilor unei
lumi din ce în ce mai complexe, aflată în schimbare rapidă în contextul a două evenimente
mondiale istorice  - pandemia mondială declarată în martie 2020 și agresiunea neprovocată și
nejustificată a Rusiei împotriva Ucrainei în februarie 2022. Pentru a face față acestor noi
amenințări, toate cele 27 de state membre trebuie să colaboreze și mai strâns și să acționeze mai
rapid ca oricând.De exemplu, planul de redresare NextGenerationEU a îmbunătățit capacitatea
UE de a face față pandemiei de COVID-19 și viitoarelor urgențe sanitare, consolidând în același
timp reziliența economiilor și a locurilor de muncă din UE. Pentru a face față acestor crize, UE a
fost ferm unită - atât în lupta sa împotriva virusului, cât și în ceea ce privește solidaritatea sa cu
Ucraina. În plus, UE nu numai că și-a menținut traiectoria îndrăzneață către un viitor verde și
digital, ci a și accelerat-o.

UE nu depinde doar de solidaritatea și eforturile de colaborare ale statelor sale membre,

ci urmărește, de asemenea, să obțină contribuții din partea cetățenilor săi și încurajează
participarea acestora. Un exemplu recent în acest sens este Conferința privind viitorul Europei.
Inițiativa centrată pe cetățeni, care a început în primăvara anului 2021 și s-a desfășurat timp de
un an, a reunit sute de mii de persoane din întreaga UE pentru a discuta ceea ce contează pentru
ei în calitate de europeni.

BIBLIOGRAFIE

1.Dan Vataman, Ion David,2007,Romania si Uniunea Europeana. Istorie si actualitete,Editura

Universul Juridic ,Bucuresti
2. Buru, Gratiela Calina Livietta,2010,Uniunea Europeana. De la Roma la Lisabona,Editura
Economica,Bucuresti

3. https://ro.wikipedia.org/wiki/Uniunea_European%C4%83

16