SURSELE PRINCIPIILOR GENERALE ALE DREPTULUI

ORIGINS OF THE GENERAL PRINCIPLES OF LAW

MĂGUREANU ALEXANDRU FLORIN

Institutul de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu”, bursier postdoctorand, în cadrul proiectului
POSDRU/159/1.5/S/140106 „Studii doctorale şi postdoctorale Orizont 2020: promovarea interesului
naţional prin excelenţă, competitivitate şi responsabilitate în cercetarea ştiinţifică fundamentală şi
aplicată românească” magureanu_alexandru_1982@yahoo.com

Rezumat: Principiile generale de drept sunt acele elemente fundamentale, idei cu un grad
ridicat de generalitate, ce pot fi regăsite în orice sistem de drept şi care călăuzesc, pe o durată
de timp relativ îndelungată, atât elaborarea, evoluţia şi interpretarea, cât şi aplicarea normelor
de drept. Principiile de drept nu pot izvorî din imaginaţie sau din pure speculaţii. Principiile
capătă o largă răspândire într-o societate, într-o anumită perioadă, încă înainte de a exista
norme juridice care să le recunoască. De aceea, nu pot exista principii de drept imuabile, care
să valoreze pentru orice timp şi orice loc. În orice sistem de drept, din orice perioadă istorică
sau din orice loc, pot fi identificate principii generale. În fiecare perioadă istorică atât ştiinţa
dreptului, cât şi dreptul pozitiv au fost influenţate de conceptele, ideile generale, considerate
ca fiind adevărate la acea vreme.

Abstract: The general principles of law are fundamental elements, ideas with a high degree of
genrality, that can be identified in any system of law and that are guiding, for a relatively long
period of time, the elaboration, evolution and interpretation as well as the application of the
rules of law. The principles cannot spring from imagination or pure speculations. The general
principles are gaining a wide dispersion in a society, even before they are acknowledged by the
rule of law. This is the reason why there cannot be immutable principles. In any system of law,
from any historical period, we can identify such general ideas.

Keywords: general principles, legal values, legal culture

JEL: K00, K10

149

Electronic copy
Electronic copy available
available at:
at:https://ssrn.com/abstract=2664994
http://ssrn.com/abstract=2664994
1. Aspecte introductive
În lucrările de teorie generală a dreptului au fost formulate mai multe definiţii pentru
principiile dreptului (de exemplu Popescu, 2000; Ceterchi, Craiovan, 1996; Vonica, 2000;
Popa, 1996; Voicu, 2002). Principiile generale ale dreptului au fost definite ca fiind: idei
conducătoare ale conţinutului tuturor normelor juridice, cu un rol constructiv, dar şi valorizator
pentru un sistem de drept (Popa, 1996); idei generale, postulate călăuzitoare sau precepte
directoare ce orientează elaborarea şi aplicarea normelor juridice într-o ramură de drept sau la
nivelul întregului sistem de drept, cu semnificaţia unor norme superioare, generale (Craiovan,
2007); elemente persistente, perene, structurale ale normativităţii juridice, adevăraţi „invarianţi
ai dreptului”, dar care nu sunt totuşi imuabili, înregistrând un conţinut socioistoric diferit şi o
dinamică mai lentă (Ibidem); idei generale, postulate călăuzitoare sau precepte directoare ce
orientează elaborarea şi aplicarea normelor juridice într-o ramură de drept sau la nivelul
întregului sistem de drept dintr-o ţară sau chiar pe plan internaţional (Vonica, 2000). Într-o altă
definiţie, principiile generale ale dreptului sunt principii ce călăuzesc un sistem de drept sau
norme de drept de o mare importanţă, ce sunt acceptate pe o scară largă într-un sistem de drept
naţional (Saharam, 2009).
Având în vedere toate aceste definiţii ce au fost date principiilor generale ale dreptului,
putem afirma că principiile generale de drept sunt acele elemente fundamentale, idei cu un grad
ridicat de generalitate, ce pot fi regăsite în orice sistem de drept şi care călăuzesc, pe o durată
de timp relativ îndelungată, atât elaborarea, evoluţia şi interpretarea, cât şi aplicarea normelor
de drept. Principiile nu pot fi considerate axiome juridice, din cauza gradului lor ridicat de
generalitate şi nici nu pot fi considerate valori fundamentale, din aceleaşi raţiuni. În acelaşi timp
însă, în construcţia principiilor generale pot fi identificate atât axiome, cât şi valori juridice
fundamentale, ambele limitând gradul de „elasticitate” al principiilor.

2. Originea principiilor generale ale dreptului

Principiile de drept nu pot izvorî din imaginaţie sau din pure speculaţii. Principiile
capătă o largă răspândire într-o societate, într-o anumită perioadă, încă înainte de a exista norme
juridice care să le recunoască. De aceea, nu pot exista principii de drept imuabile, care să
valoreze pentru orice timp şi orice loc (Djuvara, 1936). Este corectă aprecierea potrivit căreia
principiile generale ale dreptului dau măsura sistemului de drept existent la un moment dat,
întrucât principiile generale constituie fundamentul sistemului juridic care asigură unitatea,
omogenitatea, echilibrul, coerenţa şi capacitatea întregului sistem social. Rapiditatea
transformărilor din economie şi societate, mobilitatea relaţiilor sociale actuale impun supleţe şi
dinamism pentru reglementări juridice şi, pentru realizarea acestui obiectiv, se impune ca şi
principiile generale să manifeste supleţe şi dinamism.
În orice sistem de drept, din orice perioadă istorică sau din orice loc, pot fi identificate
principii generale. În fiecare perioadă istorică atât ştiinţa dreptului, cât şi dreptul pozitiv au fost
influenţate de conceptele, ideile generale, considerate ca fiind adevărate la acea vreme. Orice
regulă umană presupune pentru individ fie o încercare de limitare a unei posibile acţiuni
150

Electronic copy
Electronic copy available
available at:
at:https://ssrn.com/abstract=2664994
http://ssrn.com/abstract=2664994
viitoare, fie o recompensare pentru o acţiune sau atitudine pozitivă, fie, în sfârşit, o pedeapsă
pentru o atitudine sau acţiune negativă. Calea corectă de urmat, valorile acceptate de o societate
sunt cele pe care le îmbrăţişează majoritatea sau cei care deţin puterea la un moment dat. Dacă
majoritatea indivizilor au un anumit tip de comportament sau o anumită atitudine faţă de un
aspect al vieţii sociale, atunci acel comportament sau acea atitudine vor fi apreciate ca fiind
pozitive, ca fiind bune. Astfel, când, într-o societate, majoritatea indivizilor ce o compun aleg
anumite precepte, acţiuni, norme ca fiind bune, ca fiind utile şi potrivite pentru ei, va apărea
automat ideea că toate acestea sunt pozitive. Există însă şi situaţii în care aceste elemente, chiar
dacă sunt întrunite, nu exprimă neapărat binele. Spre exemplu, în Germania nazistă, un grup
mare de oameni avea aceeaşi atitudine şi urma aceleaşi acţiuni, aceasta neducând însă la un
bine, la o stare obiectiv pozitivă. Simplele opinii, percepţii şi chiar legi, chiar urmate cu
sfinţenie, nu duc neapărat la crearea unei societăţi bune.
Principiile generale au o existenţă foarte îndelungată în comparaţie cu normele juridice.
Cu toate că principiile generale au o importanţă foarte mare pentru orice sistem de drept, trebuie
să ne ferim de tentaţia de a le privi ca fiind axiome ce nu pot fi contrazise orice ar fi, ca fiind
adevăruri eterne pentru orice epocă şi orice loc. Considerăm ca fiind discutabile concepţii
precum cea exprimată în bine-cunoscutul dicton fiat iustitia et pereat mundus (deşi originea sa
este oarecum controversată, dictonul îi este atribuit lui Philipp Melanchton, apărând în lucrarea
sa Loci Communes din 1521). Aplicarea normelor juridice este esenţială, atâta timp cât acestea
sunt în vigoare, însă trebuie să admitem că valorile pe care normele le recunosc şi le protejează
se schimbă de-a lungul timpului. Ar fi imposibil să aplicăm astăzi dreptul roman, de exemplu,
în exact forma în care el a existat, la noile realităţi sociale. Dreptul roman nu ar putea să facă
faţă noilor provocări, noilor pericole, ca poluarea, suprapopularea planetei, eugenia, relaţiile
internaţionale şi ameninţarea bombei atomice sau apariţia unor structuri suprastatale, aşa cum
este Uniunea Europeană.
Rolul principiilor de drept intervine, mai întâi, în procesul de creaţie legislativă.
Legiuitorul are în vedere principiile generale în momentul în care construieşte soluţii juridice
menite să satisfacă necesităţile de viaţă. Principiile de drept contribuie însă, în mod hotărâtor,
şi la cunoaşterea unui sistem juridic (Djuvara, 1936). Datorită unor principii stabile atât în timp,
cât şi conceptual, sistemul juridic capătă omogenitate, echilibru şi chiar un scop, o cale de
urmat.
În principii găsim, în mare măsură, idealul de justiţie al unei societăţi, fără de care
dreptul ar fi pus în opoziţie faţă de societate. Principiile dreptului au rol esenţial, constructiv în
formarea dreptului, unde creatorul dreptului (legiuitorul) este ţinut de respectarea a două
elemente, şi anume: de tradiţia naţională şi inovaţie, adică ideea de nou, de ancorare în realitatea
prezentă şi în cea ce se prefigurează. Primul element, tradiţia, îşi are rolul său conştient de liant
al dreptului, de asigurare a unităţii şi continuităţii naţionale într-un anume spaţiu geografic, fără
să devină o piedică în evoluţia dreptului (Corbeanu, Corbeanu 2002).
Principiul general de drept apare a priori, în relaţie cu normele juridice, ca urmare a
unor cerinţe obiective ale societăţii, a unor nevoi (fie ele de justiţie, de siguranţă, de
recunoaştere etc.) pe care un grup social simte că trebuie să şi le satisfacă. Principiile generale
151

Electronic copy available at: https://ssrn.com/abstract=2664994

sunt cheia de boltă ce impulsionează, direcţionează şi explică atât normele juridice, cât şi
sistemul juridic privit în ansamblul său. Gradul de generalitate foarte ridicat face ca aceste
principii să fie mult mai adaptabile, mai adecvate, pentru a face faţă frecventelor şi profundelor
schimbări din societatea de azi.
O societate îşi modelează populaţia, astfel încât fiecare individ să se integreze, să
accepte obiceiurile din acea societate, să îşi însuşească reguli ale respectivei societăţi, chiar
dacă nu a contribuit direct la elaborarea acelor reguli, ci s-a născut sau a intrat într-un sistem ce
le conţinea.
Această adaptare, se va petrece întotdeauna mai lesne atunci când societatea respectivă
are idealuri îmbrăţişate de fiinţa umană şi reguli clare, al căror scop este transparent şi conform
cu opiniile şi dorinţele majorităţii membrilor societăţii. Principiile generale ale dreptului
contribuie, în mod fundamental, la îndeplinirea acestor scopuri, astfel încât, de gradul în care
aceste principii sunt recunoscute şi respectate depinde eficienţa şi chiar validitatea întregului
sistem, al întregii colectivităţi umane.
Problema statutului principiilor dreptului a preocupat adeseori pe teoreticieni. Şcoala
modernă a dreptului natural a argumentat că originea, deci temeiul arheurilor (principiilor)
juridice este natura umană. Originea principiilor poate fi întotdeauna regăsită în idei ce se
dezvoltă de-a lungul unei perioade de timp, idei ce au o largă răspândire, un efect puternic
pentru conştiinţa oamenilor dintr-o anumită zonă sau o anumită perioadă istorică. Uneori,
puterea de răspândire a ideii este atât de mare, încât depăşeşte zona în care s-a cristalizat,
ajungând uneori să aibă chiar o influenţă internaţională, nu numai în perioada istorică ce a
generat-o, ci şi peste veacuri. Preambulul Constituţiei Americii de la 1787 a afirmat cu tărie,
pentru prima dată, că legitimitatea Constituţiei într-un stat şi a însăşi puterii de stat provine de
la populaţia acelei ţări, de la cetăţeni, conducătorii „împrumutând” astfel puterea de a guverna
de la chiar populaţia guvernată. Ecourile legii fundamentale americane au fost puternice în
Franţa, inspirând ideile Revoluţiei franceze din 1789 şi servind drept model la redactarea
Declaraţiei Drepturilor Omului şi Cetăţeanului, unde se menţionează în primul articol că
„oamenii se nasc şi rămân liberi şi egali în drepturi”, şi în articolul al treilea, „principiul oricărei
suveranităţi îşi are sursa în naţiune, nimeni, nici un individ, nu poate exercita o autoritate care
nu emană expres de la naţiune”. În timp, propagarea acestor idei nu numai că nu s-a oprit, ci a
dus la transformarea acestora în principii imperative, esenţiale oricărui stat de drept. În
concepţia unui autor (Wroblewski,1988), principiile dreptului sunt „norme sau construcţii care
servesc drept bază a dreptului, ca surse de creare sau aplicare a dreptului”.
În doctrină (Popescu, 2000) s-a apreciat că principiile generale ale dreptului sunt
principii ale dreptului pozitiv, şi nu ale moralei sau ale dreptului natural, deoarece există şi
cazuri în care principii generale ale dreptului îşi au originea în dreptul natural sau în morală.
Aşa este cazul cu principiul de drept internaţional pacta sunt servanda, care îşi are originea în
principiul de drept natural al respectării promisiunilor făcute. Multe dintre principiile dreptului
au caracter universal (del Vecchio, 1938) nefiind specifice unui popor anume. Numărul
principiilor poate să difere de la un sistem de drept la altul. Astfel, dacă ştiinţa dreptului
românesc apreciază că există în dreptul contemporan 125 de principii, pentru sistemul
152

Electronic copy available at: https://ssrn.com/abstract=2664994

argentinian de drept sunt revendicate 138 de principii, iar pentru sistemul irakian de drept 98
de principii (Mihai, Motica, 2001). Numărul principiilor generale va fi însă întotdeauna mult
mai redus decât aceste cifre. Principiile sistemului dreptului se delimitează de normele juridice,
care sunt prescripţii elementare care reglementează relaţiile de convieţuire dintre oameni.
Normele juridice se raportează la principiile dreptului în două sensuri. În primul rând, normele
juridice substanţializează, dau viaţă determinată principiilor, iar în al doilea rând, principiile îşi
realizează conţinutul prin aplicarea în practică a conduitei prescrise de norme. Scopul
principiilor este acela de a conserva şi garanta valorile sociale ((Mihai, Motica, 2001). Fiecărei
ramuri de drept îi sunt specifice principii proprii, care, la rândul lor, se află într-o strânsă
corelaţie cu principiile generale ale dreptului. La rândul său, fiecare instituţie din cadrul unei
ramuri de drept îşi are propriile principii. Principiile dreptului nu sunt extrajuridice. Acestea
pot proveni din sisteme nejuridice, astfel cum sunt cel moral sau politic. Sunt relevante, pentru
primul caz, exemplul principiului echităţii, iar pentru cel de-al doilea, principiul separaţiei
puterilor în stat (Popescu, 2000). Cu toate că nu provin direct din drept, ci, aşa cum se întâmplă
de mai multe ori, din alte arii curriculare, ştiinţa juridică le poate îmbrăţişa şi chiar adapta într-
o oarecare măsură propriilor necesităţi şi metode. Dacă, de exemplu, devenirea fiinţei umane
este o problemă pretabilă unei abordări filozofice, recunoaşterea şi garantarea dreptului la
educaţie se realizează prin drept. La fel se întâmplă şi în multe alte situaţii, de pildă
recunoaşterea dreptului la viaţă poate fi şi o problemă filozofică, însă interzicerea pedepsei cu
moartea într-un act precum Convenţia europeană asupra drepturilor omului aparţine juridicului.
Dreptul nu trebuie să fie privit ca o noţiune abstractă sau goală de conţinut, ci ca totalitatea
valorilor recunoscute şi protejate prin norme, la un moment dat, într-un anumit spaţiu. În afară
de aceste valori, există şi altele, care deşi nu sunt recunoscute şi întărite prin norme juridice,
sunt recunoscute într-o societate, aşa cum sunt regulile religioase sau cele morale. „Prin morală
înţelegem o realitate dată, ansamblul regulilor de conduită, prescripţiilor admise la o epocă
determinată de o societate dată” (Etica, 1941), iar „regulile, obiceiurile sau credinţele colective,
care iau datorită constrângerii sociale caracterul de precepte, imperative sau moduri de acţiune
obligatorii, se numesc moravuri” (Etica, 1941). Deşi nu toţi membrii unei societăţi sunt
întotdeauna de acord cu anumite precepte morale, se formează totuşi între ei o „convergenţă
morală”. „Pentru toţi astăzi, de ex., binele este sinonim cu dreptatea, mila; răul, din contră, cu
egoismul, răutatea ş.a. Activitatea morală a unei societăţi nu ar fi însă cu putinţă dacă fiinţa
omenească nu ar avea aptitudinea, dispoziţia interioară, de a alege între mai multe acte posibile
pe acela judecat drept bun, şi a-şi impune respectarea unei reguli de conduită, trăind sentimentul
unei obligaţii interioare, unei datorii” (Ibidem). Tocmai astfel de fenomene, feluri în care
funcţionează şi interacţionează membrii unei societăţi, sunt elementele originare ale principiilor
generale ale dreptului. Suma minimă a concepţiilor membrilor unei societăţi, despre un anumit
aspect al vieţii lor, fie el moral, religios sau chiar juridic, are vocaţia de a se coagula, astfel încât
să genereze, într-un final, un principiu general.
Într-o opinie (Braithwaite, 2002) o instanţă poate să stabilească o regulă nouă printr-o
singură judecată ce devine precedent (bineînţeles în sistemele de drept unde precedentul
multiplu este recunoscut ca izvor de drept, cu toate că, datorită deciziilor curţilor europene,
153

Electronic copy available at: https://ssrn.com/abstract=2664994

precedentul are din ce în ce mai mult tendinţa de a deveni izvor de drept în statele membre).
Principiile însă nu devin drept ca urmare a unei singure judecăţi. Ele evoluează mai degrabă ca
o cutumă şi devin obligatorii numai dacă au o autoritate considerabilă. Ca şi în cazul cutumelor,
principiile trebuie să fie formulate precis în cadrul proceselor.
Potrivit lui Carbonnier, un principiu nu există pentru că a fost formulat, ci a fost formulat
pentru că există. Nici cercetătorii, nici profesioniştii în domeniul dreptului şi nici chiar
legiuitorul nu pot crea principii generale, ci le pot doar identifica, recunoaşte şi înţelege modul
în care ele există şi acţionează. Este edificatoare în acest sens şi menţiunea din Carta O.N.U.:
„principiile generale ale dreptului recunoscute de naţiunile civilizate”. Nu se face aşadar referire
la crearea acestor principii de către statele lumii, ci la recunoaşterea lor şi, mai mult decât atât,
recunoaşterea lor apare ca un indice cu privire la gradul de civilizaţie atins de o naţiune.
Sintagma de „principii generale de drept recunoscute de naţiunile civilizate” se regăseşte şi în
alte acte internaţionale, spre exemplu, în Convenţia europeană asupra drepturilor omului, la art.
7 alin. (2).
Oricare ar fi individualitatea lor, între principiile dreptului şi principiile generale ale
altor sfere de activitate umană există o strânsă interdependenţă (Popa, 1996). Apare atunci ca
fiind logic faptul că şi originile principiilor de drept sunt într-o strânsă legătură cu mulţi alţi
factori umani. Dreptul, în ansamblul său, este influenţat de mulţi alţi factori, întrucât rolul
dreptului este acela de a-şi găsi aplicarea în cadrul unei comunităţi umane reale.
Între principiile generale ale dreptului există o strânsă legătură, ele contribuind la
formarea şi existenţa unui tot unitar, a unui sistem de drept. Aceasta presupune şi o limitare
reciprocă între principiile generale ale dreptului. Protejarea drepturilor omului este astăzi o idee
ce îşi sporeşte din ce în ce mai mult importanţa. Oricât de importante ar fi drepturile omului,
acestea nu sunt absolute. Drepturile fundamentale sunt recunoscute şi protejate prin norme
juridice, existenţa şi întinderea lor fiind nu numai recunoscută, dar, în acelaşi timp, şi limitată
de către celelalte principii generale ale dreptului. La fel, în cazul principiului legalităţii, chiar
dacă importanţa legilor este una vitală, întrucât statul de drept nu ar putea exista fără norme
juridice, legile se aplică în relaţiile dintre oameni, astfel încât, atât la edictarea actului normativ,
cât şi la aplicarea sa, vor fi respectate drepturile şi libertăţile fundamentale.
În dreptul internaţional, ca şi în dreptul european, sisteme ce se află în continuă
schimbare, principiile generale de drept permit ca, pe cale procesuală, să fie regăsite şi puse în
practică cele mai bune elemente ale sistemelor de drept dezvoltate, unde aceste idei s-au
consacrat, ceea ce are ca rezultat îmbunătăţirea dreptului internaţional.
Recunoaşterea principiilor generale în constituţii accentuează importanţa pe care o au
aceste principii în direcţionarea atât a elaborării, cât şi a aplicării normelor de drept. Principiile
generale trasează linia directoare pentru sistemul juridic. Fără acţiunea lor constructivă, fără ca
ele să orienteze activitatea legiuitorului, dreptul nu ar putea fi conceput (Popa, 1996). Aceste
principii nu privesc domenii particulare (cu atât mai mult situaţii strict identificate), ci servesc
la asigurarea unei reglementări cât mai juste a unor speţe individuale. În acest sens M. Djuvara
nota: „Materia însăşi a dreptului pozitiv nu stă în norme generale formulate, ci în speţe
individuale din care ele s-au formulat” (Djuvara, 1995).
154

Electronic copy available at: https://ssrn.com/abstract=2664994

Concluzii:
Principiile generale se caracterizează printr-o anumită stabilitate în timp şi prin
posibilitatea de a fi aplicate, în esenţă, oricărui sistem de drept, tocmai datorită gradului ridicat
de generalitate. Nici legiuitorul şi nici voinţa cetăţenilor nu pot crea principii peste noapte. Sursa
acestora trebuie deci căutată în cristalizarea lentă a unor idei, ce îşi afirmă importanţa, dacă nu
chiar supremaţia, într-un sistem juridic. Principiile generale ale dreptului nu pot fi abrogate,
expres sau tacit, printr-o normă juridică, la fel cum nu pot fi edictate printr-un act normativ.
Legea le poate doar recunoaşte existenţa sau poate recunoaşte o mutaţie importantă a unei forme
de organizare socială, ce duce în timp la încetarea existenţei sau la modificarea esenţială a unui
principiu. Subliniind importanţa principiilor pentru sistemul dreptului, E. Speranţia nota: „Dacă
dreptul apare ca un total de norme sociale obligatorii, unitatea acestei totalităţi este datorată
consecvenţei tuturor normelor faţă de un număr minim de principii fundamentale, ele însele
prezentând un maxim de afinitate logică între ele” (Speranţia, 1996). În acelaşi timp însă trebuie
să observăm forţa de „contaminare” a unor idei, ce pot fi uneori difuzate şi în dreptul
internaţional, aşa cum s-a întâmplat cu drepturile omului. Dacă principiile însele nu pot fi
considerate valori imuabile, este clară atât construcţia cât şi rolul lor valoric în societate, rol ce
se manifestă pregnant atât în elaborarea, aplicarea, cât şi în interpretarea normelor juridice.

155

Electronic copy available at: https://ssrn.com/abstract=2664994

 Bibliografie:
1. Braithwaite John (2002), Rules and principles a theory of legal certainty, Australian Journal of
legal philospohy, vol. 27, p. 6
2. Ceterchi Ioan, Craiovan Ion (1993), Introducere în teoria generală a dreptului, Ed. All
Bucureşti, p. 25
3. Corbeanu Ion, Corbeanu Maria (2002), Teoria generală a dreptului, Editura Lumina Lex,
Bucureşti, p. 75
4. Craiovan Ion (2007), Tratat de teoria generală a dreptului, Editura Universul Juridic,
Bucureşti, p. 347
5. Djuvara Mircea (1936), Drept şi sociologie, ISD, Bucureşti, p. 11, 285
6. Djuvara Mircea, Teoria generală a dreptului. Drept raţional, Editura All, Bucureşti, 1995, p.
500
7. Etica (1941), Ed. ziarului Universul, Bucureşti, p. 21, 18
8. Georgio del Vecchio (1938), Essai sur des principes généreaux du droit, în Justice-Droit, Etat
Etudes de philosophie juridique, Paris, Librairie du Recueil, Sirey, p. 119
9. Motica Radu I., Mihai Gheorghe (2001), Teoria generală a dreptului, Editura All Beck,
Bucureşti, p. 126, 124
10. Popa Nicolae (1996), Teoria generală a dreptului, Ed. Actami, Bucureşti, p. 112, 118, 119
11. Popescu Sofia (2000), Principiile generale ale dreptului, din nou în atenţie, în Studii de drept
românesc, nr. 1-2, Ed. Academiei Române, p. 8, 41
12. Popescu Sofia (2000), Teoria generală a dreptului, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, p. 163
13. Shahram Dana (2009), Beyond Retroactivity to Realizing Justice: A Theory on the Principle of
Legality in International Criminal Law Sentencing, Chicago, p. 18
14. Vonica Romul Petru (2000), Introducere generalǎ în drept, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, p. 42
15. Wroblewski Jerry (1998), Principes du droit, în Dictionnaire encyclopédique de théorie et de
sociologie du droit, sub redacţia André Jean Arnaud, Paris

Acknowledgements
Această lucrare a fost realizată cu sprijinul finanţării obţinute în cadrul proiectului de
studii doctorale şi postdoctorale: ,,Studii doctorale şi postdoctorale Orizont 2020:
promovarea interesului naţional prin excelenţă, competitivitate şi responsabilitate în
cercetarea ştiinţifică fundamentală şi aplicată românească” Contract
POSDRU/159/1.5/S/140106.

156

Electronic copy available at: https://ssrn.com/abstract=2664994