CUPRINS

SEMESTRUL 1
CURS 1
Instrumentul muzical – mijloc didactic important în educația muzicală contemporană 5
CURS 2
Exerciţiul – metodă şi procedeu didactic pentru formarea deprinderilor instrumentale 10
CURS 3
Instrumentele melodice potrivite educaţiei şcolare generale. 12
Prezentarea instrumentului blockflöte
CURS 4
Percuția corporală și integrarea acesteia în activitatea de educație muzicală. 15
Blockflöte – instrument şcolar. Sunetul sol
CURS 5
Percuția corporală și integrarea acesteia în activitatea de educație muzicală (2) 21
Blockflöte – sunetul mi
CURS 6
Instrumente de percuție mică adecvate educației din școala de cultură generală 28
Blockflöte – sunetul la
CURS 7
Instrumente de percuție mică adecvate educației din școala de cultură generală (2) 33
Blockflöte – sunetul do1
CURS 8
Isonul – modalitate de acompaniere. 36
Blockflöte – consolidarea sunetelor învățate
CURS 9
Isonul – modalitate de acompaniere. 38
Blockflöte – sunetul re
CURS 10
Instrumentele în folclorul obiceiurilor de iarnă. Aplicații pentru serbările școlare (1) 39
Blockflöte – sunetul fa
CURS 11
Instrumentele în folclorul obiceiurilor de iarnă. Aplicații pentru serbările școlare (2) 42
Blockflöte – sunetul do2
CURS 12
Ostinato cu percuție corporală 46
Blockflöte – sunetul si
CURS 13
Ostinato cu percuție mică 47
Blockflöte – consolidarea sunetelor învățate
CURS 14 50
Sistematizare. Consolidarea repertoriului instrumental

SEMESTRUL 2
CURS 1
Canonul cu percuție percuție corporală 52
Blockflöte – sunetul re2
CURS 2
Canonul cu percuție percuție mică. 57
Blockflöte – sunetul mi2
 CURS 3
Imitaţia cu percuție corporală 60
Blockflöte – cântece cu sunetele învățate
CURS 4
Imitaţia cu percuție mică 62
Blockflöte – sunetul fa 2
CURS 5
Instrumentul în educația muzicală în educația muzicală preșcolară 64
Blockflöte – cântece cu sunetele învățate sol2
CURS 6
Instrumentul în educația muzicală la clasele primare 68
Blockflöte – sunetul si b
CURS 7
Soluţii pentru echilibrarea ornamentării cântecelor simple şi integrarea mai multor 70
instrumente (1)
Blockflöte – sunetul fa#
CURS 8
Soluţii pentru echilibrarea ornamentării cântecelor simple şi integrarea mai multor 73
instrumente (2)
Blockflöte – cântece la două voci cu sunetele învățate
CURS 9
Soluţii pentru echilibrarea ornamentării cântecelor simple şi integrarea mai multor 75
instrumente (3)
Blockflöte – cântece la două voci cu sunetele învățate
CURS 10
Diversificarea expresivă provocată de schimbări timbrale 78
Blockflöte – cântece la două voci cu sunetele învățate
CURS 11
Diversificarea expresivă provocată de schimbări timbrale 81
Blockflöte – cântece la două voci cu sunetele învățate
CURS 12
Recapitulare 84
Blockflöte – cântece la două voci cu sunetele învățate
 Curs 1. Instrumentul muzical – mijloc didactic important în educația muzicală contemporană

1. 1. Mijloace didactice specifice educaţiei muzicale. Clasificări și eficiență

Lucrările de pedagogie definesc mijloacele didactice astfel:
- „instrumente sau complexe instrumentale menite a facilita transmiterea unor cunoștințe, formarea unor
priceperi și deprinderi, evaluarea unor achiziții, realizarea unor aplicații practice în cadrul procesului
instructiv-educativ”1;
- „ansamblul de aparate, sisteme tehnice, iconice, audio-vizuale, ideatice, informatice, virtuale etc. care
mijlocesc (mediază) comunicarea (transmiterea) conținuturilor în scopuri instructiv-educative”2
Așa cum indică și etimologia cuvântului (medius locus, adică ceea ce mijlocește realizarea unui
scop) mijloacele didactice au rolul de a evidenția date și informații variate și de a ușura înțelegerea,
asimilarea și aplicarea cunoștințelor. Așadar, „mijloacele de învățământ integrează în ele un valoros
potențial informatic, acțional și psihopedagogic” 3. Totodată, pedagogii subliniază faptul că ele ”„u nu
numai funcție pur informativă, de facilitare a transmiterii unor cunoștințe, dar dețin și virtuți formative,
familiarizându-l pe elevi cu mânuirea, selectarea și semnificarea unor instrumente indispensabile pentru
descrierea și înțelegerea unor noi aspecte sau dimensiuni ale realității…solicită și sprijină operațiile
gândirii, stimulează căutarea și cercetarea, afectează pozitiv imaginația și creativitatea elevilor” 4.
Direcțiile în care își aduc contribuția mijloacele didactice sunt numeroase; ele influențează procesul de
predare învățare, metodologia didactică, formele și tehnicile de evaluare, acțiunile de orientare și selecție
școlară și profesională etc.
Lucrările de specialitate ne prezintă clasificări ale mijloacelor didactice, bazate pe criterii diferite.
Cea mai comună clasificare grupează mijloacele de învățământ în două mari categorii:
- mijloace care cuprind mesaj didactic;
- mijloace care facilitează transmiterea mesajelor didactice5.
Într-o altă accepție, există mai multe categorii de mijloace didactice:
- mijloace de învățământ naturale;
- mijloace de învățământ de substituție;
- mijloace de învățământ logico-matematice (ideale)
- mijloace de învățământ acționale;
- mijloace de învățământ mixte;
- mijloace de învățământ informatice;
- mijloace de învățământ de evaluare a cunoștințelor 6.

Indiferent de categoria în care se încadrează, atunci când își stabilește strategia didactică,
profesorul trebuie să țină cont de faptul că utilitatea mijloacelor depinde de felul în care acestea sunt
integrate în contextul lecțiilor și de finalitatea explicit pedagogică pe care folosirea acestora trebuie să o
urmărească.
În cazul educației muzicale, se apreciază că este nevoie de particularizarea și extinderea expresiei
„mijloace de învățământ”, așa cum de altfel se și întâmplă, deoarece principalul mijloc de învățare a
muzicii este cântecul, alături de audiția muzicală. „Aceste două elemente esențiale propuse elevilor se pot
prezenta în diferite forme, devenind materiale didactice specifice, sau ceea ce se numește mai corect baza
materială a disciplinei: manuale, caietele elevilor, cărți de cântece, partituri, instrumente muzicale folosite
de educator sau de elevi, metronom, camerton sau diapazon, casete și benzi magnetice, discuri și CD-uri

1
Constantin Cucoș, Pedagogia, op. cit., p. 300.
2
Ioan Bontaș, op. cit, p, 151.
3
Idem, p. 152.
4
Constantin Cucoș, op. cit., p. 300.
5
Idem , p. 301.
6
Ioan ontaș, op, cit, p, 151.
pentru audiție și video, diapozitive, planșe, scheme, afișe ale unor manifestări muzicale, tablouri și
portrete de muzicieni, scene din opere și balete, materiale didactice cu elemente mobile de tipul scărițelor
muzicale, alfabetare cu elemente de notație, aparate de radio și televiziune și pentru imprimarea și
difuzarea muzicii, tablă școlară liniată cu portative, tablou de comandă sonoră și vizuală etc.” 7
Reținem două exemple de clasificări ale mijloacelor didactice folosite pentru educația muzicală.
Prima aparține profesorului Vasile Vasile și cuprinde două categorii:
1. mijloace de educație muzicală = elementele prin care se realizează acest tip de educație: cântece, piese
muzicale integrale sau fragmentare propuse elevilor pentru a fi cunoscute și însușite prin intermediul
interpretării sau/și audiției;
2. materialele tehnice pentru realizarea acestor activități specifice sunt cele care servesc realizarea acestor
scopuri… unele cum sunt manuale fiind încadrate de anumite lucrări printre materialele curriculare.
Cea de a doua clasificare8 are drept criteriu funcția pedagogică și delimitează următoarele grupe:
A) Mijloace informativ-demonstrative (care posedă un mesaj informațional) divizate în:
A1. mijloace intuitiv obiectuale și imagistice (materiale naturale și forme de reprezentarea ale acestora,
reprezentări figurative și reprezentări vizuale și auditive);
- obiecte sonore (lemne de esențe diferite, sticle goale sau pline cu apă, cutii umplute cu
pietricele sau boabe de cereale, jucării sonore, pseudo-instrumente – toate acestea pot fi
integrate în activitățile muzicale substituind instrumentele muzicale;
- materiale sau reprezentări figurative (planșe, fotografii, tablouri, albume etc.)
- materiale sau reprezentări simbolice (scheme, grafice, scărițe muzicale, partituri muzicale
etc.);
A2. mijloace logico-raționale - note muzicale.
B) Mijloace de exersare și formare a deprinderilor (care se aplică în activitățile practice):
- instrumente muzicale (pian, chitară, mandolină, vioară, fluier, blockflöte, instrumente de percuție etc.);
C) Mijloace audio-vizuale – înregistrări pe CD, DV, transmisii radio-TV etc.
În suportul de curs pentru disciplina Didactica muzicală aplicată, Maria Timariu indică pentru
educația muzicală următoarele mijloace didactice:
- instrumentarul muzical: instrumente muzicale autentice - diferite obiecte sonore; jucării muzicale de
calitate
- auxiliare specifice: camertonul, diapazonul, metronomul
- material muzical înregistrat
- aparatura pentru audiții, CD-uri, DVD-uri
- aparatura de proiecție, ecran, filme
- tabla interactivă, calculatorul
- manuale, albume, reviste, programe de sală, alte materiale ilustrative
- material de cântec: culegeri de cântece, culegeri de solfegii, culegeri de piese instrumentale
- postere, planșe, hărți
- fotografii, documente
- xerocopii ale fragmentelor muzicale, partituri
- fișe pentru munca independentă, fișe de evaluare, caiete de lucru, teste, caiete speciale cu portative
- sfoara gamei (sfoară cu bile pentru compunerea structurilor diferitelor game/moduri: sfoară sau sârmă
pe care sunt înșirate bile mari de lemn, unicolore; în fața clasei, doi elevi țin sfoara întinsă, bilele fiind
trase într-unul din capetele sforii. Un al treilea elev reconstituie scara intonată de alt elev sau de către
profesor glisând bilele și poziționându-le lipite pentru semitonuri și puțin depărtate pentru tonuri. Astfel,
s-a „scris” foarte repede orice structură.)
- tabla cu portative, bagheta cu disc (indicator pentru notele muzicale pe tabla cu portative)
- flipchart, creta colorată, markere.9

7
Vasile Vasile, Metodica…, op. cit., p. 175.
8
Gabriela Munteanu, op. cit., p. 35-36.
9
Maria-Agata Timariu, Didactica muzicală aplicată. Suport de curs, AMGD, Cluj-Napoca, 2013-2014, p. 49.
 În legătură cu posibilitățile de integrare și locul acestora în lecțiile de Educație muzicală se
precizează: „Mijloacele didactice audio-vizuale pot fi utilizate atât în toate tipurile și variantele lecțiilor
de muzică, în funcție de obiectivele proiectate, precum și în orice situație de învățare din cadrul acestora.
Astfel, în cazul lecțiilor de cultură muzicală, verificarea cunoștințelor poate fi axată pe exemple muzicale
audiate în lecțiile anterioare; momentul pregătitor poate consta din reactualizarea unor lucrări muzicale
audiate deja; descoperirea elementului nou de către elevi – eveniment legat atât de organic de momentul
pregătitor încât în multe cazuri nu pot fi detașate – poate lua forma unor scurte audiții; fixarea-aplicare,
transferul de cunoștințe poate fi realizat cu eficiență tot printr-o audiție”10.
Mijloacele audio-vizuale atrag atât elevii cât și profesorii, doritori să îmbunătățească, să
modernizeze actul didactic cu orice preț. Totuși nu trebuie să uităm că audițiile muzicale, redarea unor
exemple video descărcate direct de pe internet în timpul orei nu pot fi un substitut al activității complexe
desfășurată de profesor în cadrul unei lecții. „Profesorul este de neînlocuit în condițiile folosirii
mijloacelor audio-vizuale tocmai pentru că ele are sarcina de a face legătura între emițător (materialul
sonor sau vizual) și receptor (elevul). În această calitate el decodifică, descifrează, aduce mesajul la un
nivel accesibil elevilor (selecția are o mare importanță). Funcția sa specifică cea mai importantă rămâne
aceea de direcționare și activizare a perceperii și înțelegerii mesajului transmis prin intermediul
mijloacelor audio-vizuale”11.
Varietatea și bogăția mijloacelor și materialelor didactice care stau astăzi la dispoziție
profesorului de Educație muzicală nu trebuie să îndepărteze profesorul de scopul final al disciplinei, acela
de a apropia elevii de arta sunetelor, iar cântecul (practica muzicală) și audiția muzicală trebuie să rămână
principalele mijloace didactice, acestea fiind specifice și indispensabile disciplinei.

1.2. Formarea deprinderilor instrumentale reflectată în programa școlară

Din anul 1998, odată cu aprobarea noului Plan Cadru pentru învățământul obligatoriu, disciplina
Educație muzicală face parte din Aria curriculară Arte. Curriculumul Naţional elaborat cu această ocazie
este documentul oficial care stă la baza activității profesorilor de specialitate din învățământul
preuniversitar. Principalele avantaje ale noului mod de concepere a programei școlare sunt subliniate
adesea, fiind evidențiate acele aspecte care vin în sprijinul activității profesorilor de Educație muzicală:
„Față de programele vechi în care erau precizate doar titlurile unor lecţii, noul curriculum şcolar are
următoarele avantaje:
- inversează raportul ‘informativ – formativ’, acordând prioritate formativului;
- este centrat pe cele patru obiective care urmăresc planurile mari ale educaţiei muzicale: formarea şi
dezvoltarea muzicală a elevilor, sub raportul interpretării, al receptării muzicii, al cunoaşterii şi utilizării
elementelor de limbaj muzical şi al dezvoltării creativităţii, sensibilităţii, fanteziei şi imaginaţiei elevului;
- activităţile de învăţare sunt destinate elevului şi urmează să asigure atingerea obiectivelor propuse;
- conţinuturile sunt semnificative din punct de vedere psihopedagogic şi al dezideratelor dezvoltării
personalităţii elevilor, respectând particularităţile lor intelectuale şi de vârstă12”.
Cunoașterea curriculumului de către profesor este indispensabilă, pentru că pe baza informațiilor
oferite de acesta și a celor cuprinse în manualele școlare vor fi întocmite planificările calendaristice
pentru fiecare clasă cu care acesta lucrează. Așadar, planificarea activităților de la clasă are ca punct de
pornire acest document care oferă, alături de informațiile legate de conținutul teoretic al lecțiilor (din

10
Maria-AgataTimariu, Strategii didactice pentru învățământul muzical, suport de curs pentru disciplina Educație
muzicală, Academia de Muzică ”Gheorghe Dima” Cluj-Napoca, 2006, p. 12.
11
Ibidem.
12
Vasile Vasile, Metodica discipliei Educație muzicală, Suport de curs, din cadrul proiectului de formare continuă,
Predeal, 2012, p. 14.
păcate singurul aspect avut în vedere, în unele cazuri) și sugestii pentru repertoriul de cântece și audiții cu
ajutorul cărora se vor forma competențele generale și cele specifice prevăzute de programa școlară.
Cunoașterea curriculumului este obligatorie, deopotrivă, și pentru autorii de manuale școlare; doar așa vor
putea organiza materia ce trebuie însușită conform cerințelor actuale, asigurând atingerea obiectivelor
propuse și formarea competențelor elevilor.
Programa este un document reglator, dar nu trebuie confundată cu o „tablă de materii”. Programa
stabilește țintele care trebuie atinse, respectiv competențele generale și cele specifice. Profesorul trebuie
să ofere cât mai multe contexte cognitive prin care elevul ar putea atinge obiectivele și competențele
vizate.
După primii ani de aplicare a noului curriculum s-a simțit nevoia unor corecții, acestea fiind
întreprinse în anul 2009, ocazie cu care a fost reeditat un curriculum revizuit, care a ținut cont de
generalizarea învățământului obligatoriu de 10 clase, începând cu anul școlar 2003-2004 și de centrarea
competențelor pe formarea de capacități și atitudini, a căror evaluare să fie orientată de standardele
curriculare de performanță, la sfârșitul clasei a VIII-a.
În anul 2017, prin ordin al Ministrului Educației Naționale nr. 3393/28.02.2017 a intrat în vigoare
o nouă programă pentru disciplina Educație muzicală, din clasele a V-a – a VIII-a. Disciplina este
prevăzută în Planul cadru cu un buget de timp de 1 oră pe săptămână. Așa cum se precizează în Nota de
prezentare, noua programă „…propune o ofertă flexibilă, care permite cadrului didactic să modifice, să
completeze sau să înlocuiască activitățile de învățare. Se urmărește astfel realizarea unui demers didactic
personalizat, care să asigure formarea competențelor prevăzute de programă în contextul specific al
fiecărei clase și al fiecărui elev”13.
Programele aprobate în anul 2009 vor fi înlocuite treptat, începând cu clasa a V-a, anul școlar
2017-2018, de noile programe, aprobate prin Ordin al Ministrului Educației Naționale nr. 3393/28.02.2017.
În noile documente curriculare competențele generale pentru ciclul gimnazial sunt următoarele:
1. Exprimarea unor idei, sentimente, atitudini, prin interpretarea unor lucrări muzicale
2. Operarea cu elemente de scris-citit și limbaj muzical
3. Aprecierea lucrărilor muzicale, inclusiv a conținutului lor afectiv, atitudinal și ideatic
Redăm din aceeași programă competențele specifice, activitățile de învățare și conținuturile pentru
disciplina Educația muzicală, care se referă la utilizarea instrumentelor muzicale..

Competențe specifice și exemple de activități de învățare

Clasa a V-a
1. Exprimarea unor idei, sentimente, atitudini, prin interpretarea unor lucrări muzicale
1.2. Interpretarea unor fragmente simple instrumentale *)
- exerciții specifice cântului instrumental (diferențiat, pentru instrumente de suflat, de coarde, cu claviaturi, de
percuție) – elemente de emisie și intonație
- exerciții de coordonare a cântului instrumental în grup

Clasa a VI-a
1. Exprimarea unor idei, sentimente, atitudini, prin interpretarea unor lucrări muzicale
1.2. Interpretarea unor piese simple instrumentale *)
- exerciții specifice cântului instrumental (diferențiat, pentru instrumente de suflat, de coarde, cu claviaturi, de
percuție) – elemente de emisie, intonație, frazare
- exerciții de coordonare a cântului instrumental în grup din perspectiva continuității tempoului

Clasa a VII-a

13
*** Programa școlară pentru disciplina Educație muzicală, clasele a V-a – a VIII-a, Ministerul Educației
Naționale, București, 2017, p. 2.
1. Exprimarea unor idei, sentimente, atitudini, prin interpretarea unor lucrări muzicale
1.2. Acompanierea instrumentală a unor lucrări vocale/corale *)
- exerciții de tehnică instrumentală specifică
- studiul pe grupuri (partide și în ansamblu, cu creșterea graduală a tempoului
- exerciții de coordonare a debutului, a tempoului și a diferențelor dinamice
1.3. Interpretarea individuală a unor lucrări în genuri diverse (cu acompaniament preînregistrat, cu
acompaniament instrumental etc.)
- jocuri de improvizație vocală/instrumentală

Clasa a VIII-a
1. Exprimarea unor idei, sentimente, atitudini, prin interpretarea unor lucrări muzicale
1.2. Acompanierea instrumentală a unor lucrări vocale/corale *)
- exerciții de tehnică instrumentală și interpretare instrumentală
- interpretarea unor piese simple în ansamblu instrumental (de blocflöte/percuție etc.)
- realizarea unui acompaniament instrumental al unor lucrări muzicale diverse

*) Abordarea interpretării instrumentale va ține cont de dotarea școlii cu instrumente și de competențele

profesorului de muzică privind studiul instrumentelor.

O dată cu schimbările legislative survenite în anul 2011, clasa a IX-a figurează în documentele
școlare în ciclul gimnazial, dar programa pentru Educație muzicală a rămas neschimbată din anul 2004.
Reținem din Nota de prezentare a acesteia faptul că muzica trebuie „să contribuie la dezvoltarea unei
personalităţi autonome şi creative, prin formarea de competenţe, valori şi atitudini” și că se alocă
disciplinei o oră pe săptămână, în cadrul trunchiului comun. Editată în anul 2004, programa pentru clasa a
IX-a promovează o nouă abordare în învățarea muzicii, menită să permită elevilor să își descopere și să își
valorifice calitățile muzicale. Elementele de noutate sunt următoarele:

- ponderea sporită a contactului nemijlocit al elevilor cu muzica;

- modalitatea de abordare a audiţiei muzicale;
- importanţa acordată în continuare studiului instrumentelor muzicale accesibile;
- modalitatea de abordare a notaţiei muzicale;
- valorificarea la nivel superior a valenţelor formative ale muzicii;
- abordarea interdisciplinară în studiul muzicii
Competențele generale prevăzute de programa din 2009 sunt următoarele:
1. Corelarea în practica muzicală a elementelor de limbaj muzical receptate
2. Exprimarea prin și despre muzică, valorificând dimensiunile afectivă, creativă și estetică a propriei
personalități.
Studiul muzicii în clasa a IX-a are rolul de a contribui la formarea unor valori și atitudini pe care
programa le precizează în următorii termeni:
1. Conştientizarea contribuţiei muzicii la constituirea fondului cultural comun al societăţii
2. Gândirea critică şi autonomă dobândită prin receptarea şi interpretarea creaţiilor muzicale
3. Atitudinea reflexivă asupra valorii muzicii în viaţa individului şi a societăţii
4. Semnificarea lumii prin arta muzicală
5. Disponibilitatea de a transfera în viaţa socială valori estetice, ca alternative la manifestările de tip
kitch
Ilustrăm felul în care se reflectă relația dintre competențele generale, cele specifice și conținuturi,
cu următorul tabel preluat din Curriculum Național.
 1.Corelarea în practica muzicală a elementelor de limbaj muzical receptate
Competenţe specifice Conţinuturi
1.2. Descifrarea unor teme accesibile din - Elemente de limbaj muzical cunoscute
creaţiile muzicale audiate, corelând vocal sau - Teme din muzica cultă şi din folclor (descifrate, audiate)
instrumental semnul cu sunetul

2. Exprimarea prin şi despre muzică, valorificând dimensiunile afectivă, creativă şi estetică ale propriei
personalităţi
Competenţe specifice
2.1. Interpretarea repertoriului vocal şi
instrumental, respectând recomandările
compozitorului sau valorificând propriile
opţiuni argumentate
2.3. Acompanierea instrumentală,
valorificând elemente de limbaj muzical şi
de tehnică instrumentală
2.4. Interpretarea individuală şi colectivă
(vocală şi/sau instrumentală), respectând
problematica impusă de cântarea artistică a
repertoriului accesibil propus16
Conţinuturi
- Deprinderi specifice de cânt (emisie, respiraţie, dicţie,
intonaţie, sincronizare, omogenizare, respectarea gestului
dirijoral)
- Deprinderi de tehnică instrumentală
- Elemente de limbaj muzical cunoscute şi rolul lor expresiv:
melodia, ritmul, tempo, nuanţe, frazare, combinaţiile timbrale
- Cântarea monodică şi armonico-polifonică accesibilă, vocală
sau vocal-instrumentală; repertoriul de cântece14
- Ritmul marcat prin percuţie
- Melodia vocală - dublată instrumental (blockflöte, xilofon sau
alt instrument melodic accesibil)
- Elemente de structură melodică marcate prin percuţie;
- Aranjamente armonico-polifonice simple sau alternanţa vocal-
instrumentală;
- Relaţii simple de acorduri realizate pe instrumente accesibile
(chitară, clape)15
- Caracteristici ale cântării în colectiv (cor, formaţie
instrumentală, sau vocal-instrumentală)
- Elemente de conduită a interpretului şi spectatorului, în cadrul
unei manifestări artistice: deprinderi de comportament civic
(colaborarea în asigurarea reuşitei, respectarea momentelor
interpretative ale colegilor, conştiinţa contribuţiei individuale
la actul artistic colectiv, satisfacţia faţă de propriile rezultate,
respectul faţă de valorile artei etc.)

O comparația e conținuturilor cuprinse în programele școlare din ultimele două decenii

demonstrează atenția sporită acordată educației instrumentale, prin menționarea explicită a unor activități
obligatorii. Dacă în programele elaborate în anul 1998, o dată cu implementarea Reformei Curriculare,
formarea deprinderile de interpretare instrumentală era facultativă, fiind notate cu asterisc, în Programa
pentru clasa a V-a, din 2009, se prevede competența specifică: „folosirea în mod corect a tehnicii
instrumentale specifice anumitor instrumente”, iar ca exemple de activități: „exerciții de tehnică
instrumentală (stabilirea tehnicii de mânuire a claviaturii și de emisie sonoră la diferite instrumente: orgă
electronică, fluier, chitară, blockflöte etc.)” și „acompaniere ritmică, folosind corpul sau diferite obiecte

14
A se consulta sugestiile pentru repertoriul de cântece şi sugestiile pentru audiţie. În şcolile în care predarea se
face în limbile minorităţilor naţionale, materialul muzical poate fi completat cu creaţii muzicale aparţinând
minorităţilor respective.
15
Se vor selecta tehnicile accesibile elevilor clasei, realizând aranjamente simple, chiar spontane.
16
După caz, se vor realiza şi apariţii în public, acestea putând consta şi în activităţi festive ale clasei, constituind în
acelaşi timp modalităţi de evaluare sumativă.
sonore şi instrumente de percuţie”17. În aceeași programă, la clasa a VI-a întâlnim două competențe
specifice legate de instrumentul muzical: „îmbogățirea cântării vocale cu intervenții instrumentale” și
„interpretarea instrumentală a melodiilor învățate vocal”, iar printre exemplele de activități figurează:
„intervenții instrumentale cu caracter de improvizație” și „exerciții de tehnică instrumentală” 18.
Programele intrate în vigoare o dată cu anul școlar 2017-2018 nuanțează prevederile referitoarea la
practica instrumentală în învățământul obligatoriu și prevăd, pentru clasa a V-a, următoarea competență
specifică: 1.2. Interpretarea unor fragmente simple instrumentale. Notată cu asterisc, aceasta este
completată de următoarea precizare: „Abordarea interpretării instrumentale va ține cont de dotarea școlii cu
instrumente și de competențele profesorului de muzică privind studiul instrumentelor”19. Activitățile de
învățare recomandate sunt: „exerciții specifice cântului instrumental (diferențiat, pentru instrumente de
suflat, de coarde, cu claviaturi, de percuție) – elemente de emisie și intonație; exerciții de coordonare a
cântului instrumental în grup”20.
La nivelul liceului, Programa pentru clasa a IX-a prevede mai multe competențe specifice care
implică folosirea instrumentului la lecția de muzică:
2.1. Interpretarea repertoriului vocal și instrumental, respectând recomandările compozitorului
sau valorificând propriile opțiuni argumentate
2.3. Acompanierea instrumentală, valorificând elemente de limbaj muzical și de tehnică
instrumentală
2.4. Interpretarea individuală şi colectivă (vocală şi/sau instrumentală), respectând problematica
impusă de cântarea artistică a repertoriului accesibil propus. 21
Conținutul activităților, conform programei trebuie să cuprindă:
- deprinderi de tehnică instrumentală;
- cântarea monodică şi armonico-polifonică accesibilă, vocală sau vocal-instrumentală
- melodia vocală - dublată instrumental (blockflöte, xilofon sau alt instrument melodic accesibil)
- elemente de structură melodică marcate prin percuţie;
- aranjamente armonico-polifonice simple sau alternanţa vocal-instrumentală;
- relaţii simple de acorduri realizate pe instrumente accesibile (chitară, clape) 22.
Constatăm, așadar, că formarea deprinderilor instrumentale trebuie să fie una dintre preocupările
profesorului de muzică și că, de la un ciclul la celălalt, elevul ar trebui să realizeze un progres în acest
sens.

17
*** Programe școlare. Educație muzicală, clasele a V-a și a VI-a, Ministerul Educației, Cercetării și Inovării,
București, 2009, p. 4.
18
Idem, p. 8.
19
*** Programe școlare. Educație muzicală, clasele a V-a - a VIII-a, op. cit., p. 5.
20
Idem, ibidem.
21
*** Programa școlară pentru clasa a IX-a, pentru ciclul inferior al liceului. Educație muzicală, Ministerul
Educației, Cercetării și Tineretului. Consiliul pentru Curriculum, București, 2009, pp. 5-6.
22
Idem, ibidem.
 Curs 2. Exerciţiul – metodă didactică importantă în formarea deprinderilor instrumentale

Metoda exercițiului este nelipsită din orele de Educație muzicală. Prin exercițiu se asigură
progresul în educaţia muzicală, formarea priceperilor şi deprinderilor muzicale de interpretare şi
înţelegere a esenţei lucrărilor muzicale. Bibliografia o prezintă ca o metodă care constă din „efectuarea
conştientă și repetată a unor acțiuni și operaţii în scopul formării sau consolidării de priceperi și
deprinderi, a dezvoltării unor capacități și aptitudini sau a stimulării creativității” 23. Este subliniat și
caracterul conștient, voit, repetat și sistematic al acestor operații care urmăresc „formarea unor capacităţi,
abilităţi de execuţie, interpretare şi decodificare a unor elemente de limbaj, integrate în exemple din
marea literatură muzicală, de recunoaştere a unor elemente specifice şi legate de subiectul abordat în
audiţii, sau în consolidarea unor capacităţi şi dezvoltarea unor aptitudini muzicale” 24.
Metoda exerciţiului îl implică pe elev în mod direct, îl solicită afectiv și volițional. În lucrarea sa,
profesorul Ion Șerfezi clasifica exercițiile în funcție de următoarele criterii25:
- după elementele de bază ale muzicii: exerciţii ritmice, exerciţii melodice, exerciţii armonico-
polifonice.
- după felul activităţii din cuprinsul lor: exerciţii de intonare, exerciţii de recunoaştere, exerciţii
de scriere muzicală, care se pot realiza atât în cadrul exerciţiilor ritmice, cât şi al celor melodice
sau armonico-polifonice.
- după bogăţia problemelor din cuprinsul lor: exerciţii simple şi exerciţii complexe. Exerciţiile
melodice şi exerciţiile ritmice sunt exerciţii simple, deoarece vizează un singur element al
muzicii. În schimb, exerciţiile ritmico-melodice (solfegierea şi dictatul) şi exerciţiile armonico-
polifonice sunt exerciţii complexe, deoarece cuprind două din elementele muzicii, sau o
complexitate în cadrul aceluiaşi element (simultaneitatea a două sau mai multe sunete).
Profesorul V. Vasile clasifică exerciţiile după următoarele criterii 26:
1. După apartenenţa elementelor muzicale de bază ce trebuie exersate:
a. exerciţii melodice: de citire melodică, de intonare, de recunoaştere şi scrise a intervalelor, a unor
scurte fragmente şi tronsoane melodice, exerciţii de solfegiere melodică şi armonică etc.
b. exerciţii ritmice: de ritmizare, de citire ritmică, de recunoaştere şi de scriere a unor valori de note şi
formule ritmice, de tactare, de dirijare, de recunoaştere şi aplicare practică a unor elemente ritmice
specifice (măsura incompletă, anacruza, sincopa, contratimpul, trioletul, formulele ritmice cu punct de
prelungire etc.);
c. exerciţiile polifonico-armonice: de cântare cu ison sau hang, în canon etc.;
d. exerciţii pentru descoperirea şi aplicarea nuanţelor şi a tempourilor;
e. exerciţii de recunoaştere a timbrurilor vocale şi instrumentale;
f. exerciţii de compartimentare a discursului muzical în unităţi semantice;
g. exerciţii pentru cultivarea vocii şi pentru dezvoltarea auzului muzical
h. exerciţiile de solfegiere şi dictare orală /sau scrisă
i. exerciţii de cultivare a memoriei muzicale
j. exerciţii de audiere şi de descoperire a unor elemente caracteristice în diferite lucrări muzicale.
k. exerciţii de caligrafie şi ortografie muzicală
l. jocuri didactice muzicale pentru stimularea creativităţii, fanteziei, imaginaţiei, pentru socializarea
elevilor şi pentru obţinerea performanţelor muzicale interpretative.
m. exerciţii pentru dezvoltarea imaginaţiei reproductive şi creatoare a elevilor.

23
Gabriela Munteanu, Didactica educației muzicale în învățământul primar, Editura Didactică și Pedagogică,
București, 2001, p. 32.
24
Vasile Vasile, op. cit., p 150.
25
Ion Șerfezi, op. cit., p. 128.
26
Vasile Vasile, op. cit., p. 150-152.
2. După complexitatea problemelor:
a. exerciţii simple-urmărind, de obicei, doar o anumită problemă
b. exerciţii complexe: exerciţii ritmico-melodice, exerciţii de recunoaştere şi de executare a unor
unităţi sintactice
3. După locul lor în lecţie:
a. exerciţii introductive, pregătitoare, de acomodare
b. exerciţii de bază pentru formarea şi consolidarea unor deprinderi
c. exerciţii recapitulative sau de sinteză
4. După importanţa şi rolul în lecţie:
a. exerciţii principale - importante în derularea lecţiilor
b. exerciţii secundare - cu rol auxiliar în lecţii
5. După modul de realizare cu elevii: în dialog, în lanţ, alternativ, cu întregul colectiv, cu solist şi cor.
6. După obiectivul prioritar urmărit:
a. de memorare după auz: scări, tronsoane, game, moduri, cântece
b. de interpretare vocală
c. de caligrafie şi ortografie muzicală
d. de intonare şi aplicare a elementelor de limbaj muzical
e. de recunoaştere în urma unor audieri repetate
f. de dezvoltare a creativităţii şi imaginaţiei
g. de identificare a unor elemente cunoscute anterior
h. de descoperire a unor elemente noi.
Varietatea tipurilor de exerciții prezente în activitatea didactică de educație muzicală permite
realizarea a unor sarcini didactice diverse; eficacitatea metodei derivă și din combinarea exercițiului cu
demonstrarea, explicarea sau jocul didactic. Este important însă ca activitatea practică să nu se limiteze
doar la efectuarea exercițiilor, ci acestea să permită accederea la literatura muzicală. Exercițiul trebuie să
rămână doar calea ce favorizează însușirea elementelor de limbaj muzical, înlesnește formarea unor
deprinderi necesare activităților de receptare și interpretare muzicală.
Dată fiind competențele specifice care trebuie formate și activitățile pe care le indică programa
școlară aceste clasificări ar trebui să includă și exerciții instrumentale. Acestea vor fi abordate gradat, de
la poziționarea corectă a instrumentului, până la rezolvare tuturor problemelor tehnice și însușirea tehnicii
specifice, astfel încât repertoriul de cântece să poată fi interpretat cu ușurință, corect și expresiv.
Raportate la tipologiile menționate anterior, vom efectua în activitățile care implică învățarea unui
instrument următoarele tipuri de exerciții:
1. După complexitatea problemelor:
a. exerciţii simple - urmărind, de obicei, doar o anumită problemă tehnică
b. exerciţii complexe: exerciţii care conțin diverse probleme tehnice sau presupun suprapunerea mai
multor instrumente
2. După locul lor în lecţie:
a. exerciţii introductive, pregătitoare, de acomodare
b. exerciţii de bază pentru formarea şi consolidarea unor deprinderi
c. exerciţii recapitulative sau de sinteză
3. După modul de realizare cu elevii: în dialog; în lanţ, alternativ, cu întregul colectiv sau cu solist şi
grup instrumental.
4. După obiectivul prioritar urmărit:
a. de interpretare instrumentală
b. de acompaniere
c. de memorare după auz
d. de dezvoltare a creativităţii şi imaginaţiei.
 Curs 3. Instrumentele melodice potrivite educaţiei şcolare generale

Instrumentele melodice care se pot folosi în cadrul activităților cu colective mari de elevi
(întreaga clasă), pentru a fi mânuite de elevi sunt următoarele: xilofon, metalofon, glockenspiel,
booumwackers, clopoței, Hand Roll Piano, blockflöte.
Xilofonul este un „instrument de percuție idiofon cu sunet determinat, format dintr-o claviatură compusă
din plăci de lemn de palisandru de diferite lungimi, plasate orizontal pe un stativ special prevăzut cu
rotile. Plăcile se lovesc cu baghete artizanale din lemn cu aspect rudimentar sau cu baghete speciale de
fabrică, cu cap din lemn, cauciuc, piele, sticlă sau acoperit cu filț” 27. Xilofoanele se construiesc în patru
model, care diferă ca registru și număr de plăci. Pentru activități desfășurate cu copiii, există instrumente
de dimensiuni mai mici, cu clapele colorate, uneori doar cu scara pentatonică sau doar cu clapele
corespunzătoare octavei centrale.
Metalofonul este un „termen generic pentru instrumente de percuție cu sunet determinat, var. de
Glockenspiel compus dintr-o serie de plăci de metal sau aluminiu așezate pe două rânduri și fizate pe
două curii de rezonanță. Se construiesc trei mărimi: sopran, tenor, bas”28.
Glockenspiel-ul este un „instrument de percuție idiofon, cu sunet determina, transpozitoriu, considerat o
variantă perfecționată de celestă. O serie de plăci dreptunghiulare, de dimensiuni diferite, confecționate
dintr-un aliaj special, sunt așezate orizontal pe două rânduri, fixate pe un suport cauciucat, într-o ordine
cromatică asemenea claviaturii de pian. Fiecare placă este notată cu denumirea sunetului respectiv în
terminologie germană. Sunetele se obțin lovind plăcile cu două baghete din lemn de esență tare sau prin
intermediul unei claviaturi cuplate la un mecanism cu ciocănele” 29. Pentru uzul școlar există în comerț
instrumente montate într-o cutie de plastic, ușor de transportat și de folosit de elevi.

Imagine 1. Xilofon pentru copii Imagine 2. Metalofon

Booumwackers sunt tuburi colorate, de diferite dimensiuni, confecționate din material plastic. Fiecare
tub reproduce un sunet al scării muzicale cromatice. Există seturi de câte opt tuburi care redau sunetele
gamei do major, dar există și seturi cu sunete alterate. Sunetul se produce prin lovirea tubului de corp
(palmă, genunchi, coapse), de podea sau masă, de suprafețe plane (care nu produc ciobirea, deteriorarea
tubului) sau de pahare de plastic ținute în mână. Se pot folosi așezate pe masă/podea, ca o claviatură de
pian, și le putem lovi cu baghete folosite la instrumente de percuție (cu cap de cauciuc), cu o bucată dintr-
un furtun de grădină. Tuburile pot fi acoperite la un capăt cu un capac de plastic, apoi, ținute în poziție
verticală, le putem lovi cu această parte de pardoseală sau putem acționa asupra capătului liber cu o
bucată de carton gros.

27
Valeriu Bărbuceanu, Dicționar de instrumente muzicale, Editua Teora, Bucureșit, 1999, p. 287.
28
Idem, p. 167
29
Idem, p. 114.
 Imagine 3. Glockenspiel Imagine 4. Booumwackers

Clopoței muzicali, confecționați special pentru activități cu copiii, din metal sau plastic colorat, se găsesc
în comerț în seturi cu număr variabil de piese, care pot conține inclusiv scara cromatică. Clopoțeii au
mânere de plastic care permit apucarea și scuturarea acestora pentru producerea sunetului. Există și
varianta care are la capătul mânerului un buton ce poate fi apăsat pentru obținerea sunetului (este mai ușor
de mânuit de copii preșcolari, deoarece pot apăsa cu podul palmei).

Imagine 5. Clopoței muzicali

Hand Roll Piano este o orgă electronică portabilă. Se prezintă sub forma unei claviaturi din cauciuc
(clapele vând doar 2-3 mm înălțime) și fiind prevăzută cu un difuzor încorporat și cu un alimentator (se
pot folosi și baterii). Claviatura are 5 octave și se pot utiliza 128 de ritmuri de acompaniament și 128 de
tonuri demo și efecte. Are avantajul unei funcții de înregistrare și ieșire MIDI care permite conectarea la
alte instrumente. Poate suplini, cu succes, lipsa din clasă a unui instrument cu claviatură și poate fi ușor
utilizată de elevi pentru acompaniamente simple, cu intervale armonice sau acorduri.
Blockflöte este un instrument de suflat, confecționat din lemn și se mai numește flaut dulce sau flaut
drept. Este un instrument foarte vechi, existența sa fiind atestată de exemplare care datează din secolul al
XIV-lea și au fost descoperite în Europa, dar se presupune că instrumentul este mult mai vechi.
Arheologii au descoperit instrumente primitive asemănătoare încă din perioada neolitică, în numeroase
părți ale globului. Aceste instrumente se disting prin aceea că au un orificiu pentru degetul mare și alte
șapte orificii pentru celelalte degete. Instrumentul a fost folosit mult în perioada Renașterii și în Baroc,
existând atunci numeroase ateliere pentru confecționarea flautelor de diferite dimensiuni, în Europa
vestică și centrală. Blockflöte a fost folosit în egală măsură de amatori și profesioniști, un repertoriu
valoros pentru instrument fiind creat de: Johann Sebastian Bach, Georg Friedrich Händel, Georg Philip
Telemann, Francesco Mancini, Antonio Vivaldi, Giuseppe Sanmartini, Marin Marais (suite) ş.a.
Instrument de suflat poate avea diferite dimensiuni și poate fi acordat în diferite tonalități,
existând de fapt o familie de blockflöte: sopranino, sopran, alt, tenor, bas și contrabas. Pentru copiii de
vârstă mică și pentru începători se folosește flautul sopran.
 sopran alt tenor bas

Figura 1. Instrumente de diferite mărimi

În epoca actuală instrumentul este confecționat atât din lemn cât și din material plastic și are
următoarea alcătuire:

Figura 2. Părțile componente ale instrumentului

 Cavitatea rezonantă în formă de con, având o extremitate superioară puțin mai largă decât cea
inferioară;
 Ambușura (muștiucul)30 (notată cu A în figura de mai sus), prevăzută cu un canal trapezoidal;
 Șanțul longitudinal, poziționat în peretele tubului, în partea frontală, având formă de canelură31 prin
intermediul căruia fluxul de aer este direcționat din punctul (B) spre deschizătură (C). Șanțul
longitudinal este poziționat în peretele tubului, în partea frontală, având formă de canelură;
 Orificiile digitale ocupă partea frontală a instrumentului și pot fi în număr de șapte, iar două dintre
acestea pot fi duble. Pe partea din spate a instrumentului mai există un orificiu.
Construcția instrumentului diferă, existând unele care nu se pot demonta și altele alcătuite prin
îmbinarea a două sau trei piese.

30
AMBUȘÚRĂ s.f. Parte a unui instrument muzical de suflat prin care se suflă cu gura; muștiuc. [< fr.
embouchure]. DEX on line, https://dexonline.ro/definitie/ambușură
31
CANELÚRĂ ~i f. 1) arhit. Adâncitură îngustată, făcută pe corpul unor obiecte (coloane, vase etc.) în scopuri
decorative. 2) tehn. Șanț pe suprafața unei piese, care servește la îmbucarea acesteia cu altă piesă; nut. 3) Dungă
longitudinală pe tulpina unui copac. [G.-D. canelurii] /<fr. cannelure , DEX on line,
https://dexonline.ro/definitie/canelură
 Curs 4. Percuția corporală și integrarea acesteia în activitatea de educație muzicală
Blockflöte – instrument şcolar

4.1. Percuția corporală - posibilități de utilizare a acesteia în lecțiile de Educație muzicală

Expresia „percuție corporală” se leagă de metoda Orff-Schulwerk, dezvoltată în perioada
interbelică și după Al Doilea Război Mondial de compozitorul german Carl Orff. Alături de
colaboratoarele sale, Dorothee Günther, Maja Lex și Gunild Keetman.
Pentru Orff, corpul uman constituie un instrument la îndemâna oricărui copil, constituind o
importantă grupă de instrumente uşor de manevrat şi care nu trebuie cumpărate special. În lucrarea Orff-
Schulwerk. Musik für Kinder, instrumentele naturale sunt denumite „instrumente ale corpului” sau
„gesturi sonore”. Se detaşează patru categorii, în funcţie de parte de corp care este activată:
a. bătăi din palme;
b. bătăi cu mâinile pe coapse;
c. tropăituri cu picioarele;
d. pocnituri din degete.
Acestea oferă posibilitatea realizării unor efecte sonore variate. În timpul interpretării, poziţia corpului
trebuie să fie relaxată, indiferent dacă se stă pe scaun sau în picioare. Mişcările trebuie să fie elastice, să
înceapă şi să se termine în aer. Se pot obţine efecte aparte dacă cele două planuri lovite rămân lipite unul
de celălalt.
a. Bătăile din palme:
- se obţin în două moduri: prin mişcarea de apropiere a ambelor mâini sau prin lovirea palmei drepte de
cea stângă nemişcată;
- sunetul poate fi modificat în funcţie de forma palmelor (întinse sau scobite) şi de locul care este lovit
(podul palmei, degetele, încheietura mânii, dosul palmei, marginea palmei).
b. Bătăile pe coapse:
- se execută mai sus de genunchi, pe parte laterală, în acelaşi fel ca şi bătăile din palme.
c. Tropăiturile din picioare:
- se diferenţiază în funcţie de felul în care se execută mişcarea: cu toată talpa, cu vârful piciorului
(călcâiul fiind fixat pe podea), cu călcâiul (vârful fiind fixat pe podea).
d. Pocniturile din degete se obţin prin alunecare degetelor mijlociu şi inelar, de la degetul mare
spre palmă, cu viteză.
Oricare dintre aceste gesturi se poate executa simultan, cu ambele mâini sau picioare, dar şi
alternând membrul drept cu cel stâng. Se pot combina între ele în cadrul aceluiaşi exerciţiu, obţinând
efecte sonore variate şi mult îndrăgite de copii. Folosirea percuției corporale, în activitățile de educație
muzicală, este pe placul elevilor, indiferent de vârstă și dinamizează lecția, sporind atractivitatea,
motivația pentru învățare și stimulând creativitatea elevilor.
Introducerea percuției corporale se va face treptat, pornind de la exercițiile de imitare (vezi
exemplul 1). Avantajul acestor exerciții este acela că nu necesită cunoaşterea notaţiei muzicale, de aceea,
acestea pot fi folosite încă din etapa preşcolară sau cea a şcolarilor mici. Partitura este doar pentru a
ilustra aceste tipuri de exerciții. Observăm că notarea surselor sonore are legătură cu corpul uman, astfel
că liniile corespunzătoare diferitelor „instrumente” sunt dispuse de jos în sus, în ordinea: tropăituri cu
picioarele (Stampfen), bătaie pe genunchi (Knieschlag), bătăi din palme (Klatschen) și pocnituri din
degete (Fingerschnalzen) și sunt notate în partea stângă a partiturii.
Un alt tip de exercițiu pregătește elevii pentru realizarea de acompaniamente simple, cu percuție
corporală, cu ritmuri ostinato (vezi exemplul 2). Aceste exerciții respectă principiul progresivității, atât în
ceea ce privește combinația gesturilor sonore, cât și dificultatea ritmurilor în cazul combinării acelorași
gesturi sonore. Se poate observa în exemplul nr. 2 că primele exemple folosesc doar bătăile din palme,
apoi acestea se combină cu tropăituri din picioare. O a treia treapta de dificultate o reprezintă combinația:
bătăi din pale, tropăituri, bătăi cu palmele pe genunchi; apoi se folosesc toate cele patru combinații, prin
introducerea pocniturilor din degete.
Exemplul 1. Exerciții de imitare din Carl Orff, Musik für Kinder, vol. I, p. 71.
Exemplul 2. Modele de ritmuri ostinato cu percuție corporală din Carl Orff, Musik für Kinder, vol. I, p. 78.
4.2. Blockflöte – instrument şcolar
Instrumentul Blockflöte are avantajul de a putea fi ușor învățat, chiar și atunci când lucrăm cu o
întreagă clasă de elevi. Este important însă, ca fiecare copil să aibă instrumentul propriu, nu numai din
motive care țin de igienă ci și pentru că doar așa, fiecare va participa la activitate și se va crea în clasă o
atmosferă de emulație. Pentru copii, se folosește flautul sopran. Deoarece tehnica suflatului în flautul
dulce se poate deprinde în timp scurt, satisfacția de a putea cânta primele melodii la instrument constituie
o motivație puternică pentru ca elevii să dorească să progreseze, să învețe noi sunete și astfel să își
îmbogățească repertoriul.
Indiferent de vârsta celor cu care se lucrează, prima activitate trebuie să înceapă cu prezentarea
instrumentului – istoric și construcție.

Figura 3. Denumirea părților care alcătuiesc instrumentul

Profesorul va explica modul de întreținere a instrumentului și va insista asupra importanței
respectării următoarelor reguli:
- instrumentul se păstrează demontat în husa sau cutia sa.
- nu se forțează pentru a îmbina piesele.
- nu se expune la temperaturi foarte mari sau foarte joase.
- după utilizare trebuie curățat cu peria specială sau cu o lavetă de bumbac; este bine să fie lăsat să se
usuce înainte de a-l pune din nou în cutie.
În cazul utilizării unor instrumente confecționate din plastic, se va explica elevilor că acestea pot
fi spălate: se demontează, se pune în apă cu detergent de vase și se lasă circa două ore, după care se curăță
cu buretele, se clătește de mai multe ori și se usucă, folosind pentru interiorul tubului bățul special primit
o dată cu instrumentul.
Profesorul demonstrează apoi poziția în timpul cântatului: în picioare sau pe scaun, cu
spatele drept și corpul relaxat (Figura 4).
Instrumentul se ține cu ambele mâini, degetele de la stânga fiind în partea de sus, așa cum
se poate observa în figura 5.
Pentru a sufla corect se așează muștiucul pe buza inferioară, iar instrumentul se susține cu
cele două degete mari, care se țin pe partea din spate a fluierului. Dinții nu ating instrumentul.
Degetele trebuie să fie relaxate, ușor îndoite și se așează în așa fel încât să acopere complet
găurile flautului. Aerul se trimite doar în instrument, iar fluxul trebuie să fie uniform. Pentru a
obține un sunet de calitate, limba trebuie să se miște și ea; ne vom imagina că rostim repetat „du-
du-du” sau „tu-tu-tu”. Sunetul acestor silabe nu trebuie să se audă, doar limba face mișcarea
necesară pentru a rosti aceste silabe. La început, se va sufla în flaut fără a pune degetele pe
orificii (deci nu se va auzi nici un sunet), doar sprijinind instrumentul pe degetele mari.

Fig. 4. Poziția în timpul cântatului Fig. 5. Dispunerea degetelor pe instrument

Primele exerciții constau din exersarea suflatului în instrument

Fig. 6. Poziționarea corectă a buzelor pe muștiuc și a degetelor pe orificii

În primele lecții, elevii vor experimenta diferite modalități de a sufla în flaut, cu sunet
neîntrerupt (legato) și cu staccato, cu diferite intensități (pentru a observa care este cantitatea de
aer pentru sunete în forte sau în piano). Se pot face diferite exerciții sub forma jocului.
Considerăm că ordinea de învățare a sunetelor trebuie să respecte principiul modal, dar și
vârsta copiilor cu care lucrăm. Adică, vom începe cu bitonul de terță mică, vom continua cu
tritonie, tetratonie etc. până la învățarea tuturor sunetelor cuprinse între do1 și do2. Dacă lucrăm
cu preșcolari sau cu copii de 6-7 ani, este mai bine să începem cu plasarea bitonului pe sunetele
do2-la. În continuare, vom lua în considerare varianta în care profesorul începe învățarea
instrumentului cu elevii de clasa a V-a, a căror mână este mai mare și, prin urmare, vom putea
urma ordinea de învățare a sunetelor practicată în ultimele decenii în școala românească, adică:
sol, mi, la, do1, re, fa, do2, si, după care vom învăța sunetele din octava a doua și sunete alterate.
 Primele exemplele muzicale sunt din folclorul copiilor sau cântece de copii bazate pe
oligocordii. Citirea și intonarea cântecelor vor fi precedate la fiecare lecție de exerciții, cu
diferite durate, pentru consolidarea deprinderilor de emitere corectă a sunetelor învățate.
Exemplu pentru exersarea sunetului sol

Sunetul sol

Dispunerea degetelor pe instrument

1.
 Curs 5. Percuția corporală și integrarea acesteia în activitatea de educație muzicală (2)

5.1. Percuția corporală pentru dezvoltarea creativității

Exemple de exerciții de tip „întrebare-răspuns” cu percuție corporală

Exemplul 3. Carl Orff, Musik für Kinder, vol. I, p. 82.

Exemple de ritmuri folosite ca „întrebări” muzicale

Exemplul 4. Carl Orff, Musik für Kinder, vol. I, p. 84.

 Exemple de întrebări melodico-ritmice

Exemplul 5. Carl Orff, Musik für Kinder, vol. I, p. 97.

 Rondo ritmic realizat cu percuție corporală

Exemplul 6. Carl Orff, Musik für Kinder, vol. I, p. 85.

 Cântece cu acompaniament de percuție corporală

Exemplul 7. Carl Orff, Musik für Kinder, vol. I, p. 90.

Exemplul 8. Carl Orff, Musik für Kinder, vol. I, p. 91.
5.2. Blockflöte – sunetul mi

Dispunerea degetelor pe instrument

2.

3.
 Curs 6. Instrumente de percuție mică adecvate educației din școala de cultură generală
Blockflöte – sunetul la

6.1. Integrarea instrumentelor de percuție mică în activitățile de Educație muzicală

Metoda Orff-Schulwerk a adus în practica educativă instrumentele care pot fi mânuite cu mare
ușurință de toți copiii. Instrumentarul Orff cuprinde, alături de instrumentele naturale (prezentate anterior)
următoarele categorii de instrumente confecționate:

Instrumente din lemn: blocul de lemn dreptunghiular, blocul de lemn cilindric, claves,
castaniete, morişcă, temple blocks, maracas, wooden agogo, guiro.
Instrumente din metal: trianglu, talgere mari, cineli, talgere mici, crotale, instrumente cu
clopoţei, tubul cu bile metalice, cowbell, agogo bells, vibra slap, cabassa.
Instrumente cu membrane din piele: toba de mână, toba cu talgere, toba mică, toba mare,
bongos, conga.
Instrumente cu înălţimea sunetelor determinabilă
Instrumente din piele: timpanul.
Instrumente cu plăcuţe: Xilofonul, metalofonul, jocul cu clopoţei.
Caracteristica de bază a modelului Orff, în privinţa instrumentelor, este aceea că nu sunt
prevăzute lecţii speciale pentru formarea deprinderilor tehnice, căci acestea nu reprezintă un scop
în sine. Prezenţa instrumentului exclude „dresajul” tradiţional. Instrumentul se integrează treptat
în activităţile de educaţie muzicală, începând cu gesturile sonore, prin intermediul cărora se pot
pregăti deprinderile necesare pentru învăţarea instrumentelor ritmice ale percuţiei mici şi apoi
cele melodice, cu plăcuţe. Într-o ordine care urmează dezvoltarea posibilităţilor tehnice,
activităţile propuse cu instrumentele muzicale sunt următoarele: 32
- jocuri instrumentale;
- jocuri cu sonorităţi;
- acompaniamente incipiente;
- piese instrumentale improvizatorice;
- crearea unui fond muzical pentru texte recitate şi pentru piese de teatru;
- interpretarea de melodii şi cântece;
- acompaniamente şi piese instrumentale mai complexe.
Deoarece primele activităţi nu necesită cunoaşterea notaţiei muzicale, ele au avantajul de a
putea fi folosite încă din etapa preşcolară sau cea a şcolarilor mici. Imitate după modelul oferit
de profesor sau improvizate, exerciţiile cu instrumente muzicale contribuie la dezvoltarea
memoriei şi a creativităţii. Folosirea instrumentarului Orff are avantajul de a pregăti copilul, prin
experienţe senzoriale personale, pentru perioada abstractizării, când el este pregătit psihic pentru
a înţelege că notaţia nu însemnă muzică, ci doar ne permite să reprezentăm ceea ce sună.

32
Apud Astrid Niedermayer, op. cit., p. 74.
Instrumentarul Orff
Exemple de cântece acompaniate cu instrumente de percuție

Exemplul 9. Carl Orff, Musik für Kinder, vol. I, p. 7.

Exemplul 10. Carl Orff, Musik für Kinder, vol. I, p. .
6.2. Blockflöte – sunetul la

Dispunerea degetelor pe instrument

4.

5. Cocoșelul meu isteț

Curs 7. Instrumente de percuție mică adecvate educației din școala de cultură generală (2)
Blockflöte – sunetul do

7.1. Exemple de cântece acompaniate cu instrumente de percuție

Exemplul 11. Carl Orff, Musik für Kinder, vol. I, p. 8.

Exemplul 12. Carl Orff, Musik für Kinder, vol. I, p. 9.
7.2. Blockflöte – sunetul do

Dispunerea degetelor pe instrument

6.

7.
 Cursul 8. Isonul – modalitate de acompaniere
8.1. Acompanierea cântecelor cu ison

Isonul este un sunet prelungit, folosit ca modalitate de acompaniere a unei melodii vocale sau
instrumentale. În educația muzicală, este deosebit de util, fiind o treaptă în introducerea copiilor în
polifonia vocală, așa cum au demonstrat studiile referitoarea la inițierea copiilor în polifonie și colecția de
cântece Primăvara, a compozitorului Liviu Comes.
Cântecul Trenul include o onomatopee care constă dintr-o notă prelungită. Se pot face mai multe
combinații, cea mai simplă fiind repartizarea acestei note lungi doar la una dintre voci, precum în schema
de mai jos:

Cântecul la o singură voce:

Cântecul la două voci:

Exemplul 13. Liviu Comes (colecția Primăvara)

Isonul se poate realiza și cu ajutorul flautului, fragmentar sau la întregul cântec. Se vor
realiza isoane cu blockflöte, la cântecele însușite.
8.2. Blockflöte – consolidarea sunetelor învățate

8.

9.

10. Trâmbița răsună

 Curs 9. Isonul – modalitate de acompaniere (2)
Blockflöte – sunetul re

9. 1. Se vor realiza variante cu ison pentru cântecul De-a trenu’ de Alexandru Pașcanu

9.2. Blockflöte – sunetul re

Dispunerea degetelor pe instrument

11. Masă mare

12. Am o carte în culori

Curs 10. Instrumentele în folclorul obiceiurilor de iarnă. Aplicații pentru serbările școlare (1)
Blockflöte – sunetul fa

10. 1. Exemple din folclorul obiceiurilor de iarnă la care se vor aplica acompaniamente
instrumentale

13. 14.
15.

10.2. Sunetul fa la Blockflöte

Dispunerea degetelor pe instrument

16. Mărțișor
17. Trei iezi

18.

Iarna

19. Albinița

20. Frunză verde de cicoare

21.

Curs 11. Instrumentele în folclorul obiceiurilor de iarnă (2)

Blockflöte – sunetul do2

11.1. Exemple din folclorul obiceiurilor de iarnă la care se vor aplica acompaniamente
instrumentale
11.2. Sunetul do2 la Blockflöte

Dispunerea degetelor pe instrument

 22. Vine melcul supărat

23.

24.

25.
 26.

27.

28.

29.
 Curs 12. Ostinato cu percuție corporală
Sunetul si

12.1. Valorificarea exemplelor de ostinato cu percuție corporală în acompanierea cântecelor

învățate

Se vor realiza variante de acompaniament pentru cântecele din manualul de Educație muzicală
pentru clasa a V-a și a cântecelor învățate la cursul Repertoriu vocal didactic, cu precizarea subiectului de
lecție la care sunt adecvate respectivele exemple.

12.2. Blockflöte – sunetul si

Dispunerea degetelor pe instrument

30.

31.
 Curs 13. Ostinato cu percuție mică
Blockflöte – consolidarea sunetelor învățate

13.1. Ostinato cu percuție mică

Exemplul 14. Carl Orff, Musik für Kinder, vol. I, p. 100.

Exemplul 15. Carl Orff, Musik für Kinder, vol. I, p. 104.
13.2. Consolidarea sunetelor învățate la blockflöte

32. Ține Baba Iarna sfat 33. Săniuța

Muzica: Liviu Comes Muzica: Liviu Comes

34.
Curs 14. Sistematizare. Consolidarea repertoriului instrumental
3533

36.

37.

33
Toate exemplele marcate cu * sunt prelute din Franz Moser, Block Flöten Schule 1, Franz Moser Edition, Linz,
2011.