Sunteți pe pagina 1din 1

China foloseşte yuanul digital pentru a stimula consumul în economia sa lovită de pandemie,

iar în viitor sunt aşteptate mai multe aplicaţii pentru e-CNY, în vederea îmbunătăţirii
transparenţei şi a eficienţei politicilor guvernamentale, transmite Reuters, citat de Agerpres.

În oraşul Shenzhen s-a început luni distribuirea gratuită de monedă digitală, în valoare de 30
milioane yuani (4,50 milioane de dolari), pentru a stimula consumul şi a sprijini afacerile.

Decizia vine la câteva zile după ce în zona Xiong din provincia Hebei s-a lansat o campanie
similară, fiind distribuite sub formă de cadouri “pachete roşii e-CNY”, în valoare de 50 de
milioane yuani.

China este în fruntea cursei globale pentru lansarea monedelor digitale bancare centrale
(CBDC) şi testează yuanul digital, sau e-CNY, în oraşele principale, inclusiv Shenzhen,
Beijing şi Shanghai.

La finalul anului trecut, tranzacţiile care utilizau e-CNY au totalizat 87,6 miliarde yuani, fiind
deschise 261 milioane de portofele digitale individuale, conform datelor publicate de Banca
Centrală a Chinei (PBOC).

“Anterior, când Guvernul dădea subvenţii, existau dificultăţi ca banii să ajungă la cei care
aveau nevoie. Cu yuanul digital, banii ajung direct în mâinile beneficiarilor, sporind
transparenţa”, a apreciat G. Bin Zhao, economist la PwC China.

Acesta a adăugat că în viitor Executivul poate folosi e-CNY pentru plata pensiilor şi
stimulentelor fiscale

S-ar putea să vă placă și