UNIVERSITATEA ”BABEŞ-BOLYAI” CLUJ-NAPOCA

CENTRUL DE FORMARE CONTINUĂ, ÎNVĂŢĂMÂNT LA DISTANŢĂ

ȘI CU FRECVENŢĂ REDUSĂ

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ŞI ŞTIINŢE

ALE EDUCAŢIEI
PEDAGOGIA ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PRIMAR ȘI
PREȘCOLAR
SUPORT DE CURS

DOCUMENTARE ŞI SURSE DE DOCUMENTARE

BIBLIOGRAFICĂ

Lect.univ.dr. Ciprian Baciu

Anul de studiu: I

www.psiedu.ubbcluj.ro

eLearning.ubbcluj.ro https://portal.portalid.ubbcluj.ro
CLUJ-NAPOCA
2022-2023
 MODULUL 1

DATE ȘI INFORMAȚII – RELEVANȚĂ, MANAGEMENT,

IMPLICAȚII

Scopul și Cunoașterea operațională a conceptelor de „date” și

obiectivele „informații”, precum și a conceptelor corelative acestora.

• După parcurgerea acestui modul, cursanții vor fi capabili:

 să înțeleagă terminologia prezentată în cadrul modulului;
 să utilizeze conceptele cheie și să le interrelaționeze;
 să reflecteze la impactul datelor și al informațiilor în
societatea contemporană.

Schema logicǎ
a modului

 Societatea informațională/ informatizată

 Modificări la nivel societal, generate ca urmare a
dezvoltării culturii informației
 Dată/ Datele – Ce sunt datele?
 Informație/ Informații – Ce sunt informațiile?
 Cum se ajunge de la date la informații, la cunoștințe și la
cunoaștere?

2
 1. MODIFICĂRI LA NIVEL SOCIETAL, GENERATE CA URMARE
A DEZVOLTĂRII CULTURII INFORMAȚIEI

1.1. Societatea informațională/ informatizată – Societatea cunoașterii

Începând cu sfârșitul secolului al XIX-lea și continuând în

secolele XX și XXI, cultura, dar și știința și economia, au suferit
transformări accentuate, chiar radicale, care au influențat modelele și
limbajele lor specifice. Din dorința de asigurare a caracterului riguros-
științific al abordărilor, în societățile moderne a devenit aproape
generală tendința de a orienta din ce în ce mai mult studiile și
cercetările, în direcția interpretării logico-matematice a proceselor și
fenomenelor. Matematica a devenit o știință vie a domeniilor, structurilor și limbajelor
științifice ale realității, ea utilizând predominant modele analogice. Studierea matematică a
proceselor și fenomenelor care se derulează în baza principiului comenzii și controlului a
condus la apariția ciberneticii, care se bazează pe mecanismul de feedback asociat unui obiect
(ființă, fenomen, mașină) care acționează asupra mediului său (interior sau exterior), în vederea
atingerii unor scopuri bine precizate.
În ultimele decenii, am asistat la o adevărată revoluție în ceea ce privește modul în care
informațiile sunt generate, prelucrate, articulate, stocate și transmise – revoluția digitală.
Această revoluție a avut loc ca urmare a procesului de digitizare a informației, și a avut/ are un
impact profund asupra vieții noastre cotidiene, prin creșterea semnificativă a accesului la
informații, dar și a cantității de informații disponibile pentru oameni (sau echipamente
informatice), modificându-se, astfel, atitudini, opinii, comportamente, dar și schimbări
fundamentale legate de modul în care are loc comunicarea. Această transformare, apărută ca
urmare a revoluției digitale, a afectat toate aspectele vieții cotidiene, de la modul în care ne
desfășurăm activitățile educaționale, financiare, economice etc., până la modul în care
interacționăm cu prietenii și/ sau familia, toate acestea conducând la apariția societății digitale.
Societatea digitală este un tip de societate în care tehnologia informației și
comunicațiilor este utilizată pe scară largă pentru a accesa, prelucra și disemina informația.
Aceasta presupune o lume în care oamenii sunt conectați, în care inovația este la ordinea zilei,
iar digitalizarea este în centrul dezvoltării și al progresului. Acest nou context a dus la o serie
de schimbări semnificative în modul în care trăim și ne desfășurăm activitățile economice,
precum și în modul în care interacționăm cu lumea din jurul nostru.

3
 Societatea digitală, pe de altă parte, se referă la o societate în care tehnologia digitală
joacă un rol central în toate aspectele vieții. Într-o societate digitală, oamenii utilizează
tehnologia pentru a comunica, pentru a accesa informații, pentru a face afaceri și pentru a-și
gestiona viața de zi cu zi. Aceasta implică o creștere a utilizării Internetului și a echipamentelor
și aplicațiilor informatice, a tehnologiilor digitale, cum ar fi aplicații pentru telefoane mobile
și telefoanele mobile, programe de calculator și calculatoarele, rețelele sociale, dispozitivele
inteligente și multe altele. Într-o societate digitală, tehnologia este utilizată pentru a îmbunătăți
eficiența și calitatea vieții, dar și pentru a crea noi oportunități de afaceri și de inovare.

a) Digitizarea informației – operație specializată de transformare a

informațiilor din format analogic, în format digital, cu ajutorul
echipamentelor digitale (spre exemplu, scanarea unor documente). Prin
intermediul digitizării se obțin date digitizate, care cresc eficiența
activităților din toate domeniile activității umane, fiind fundamentul
digitalizării și automatizării.

b) Digitalizarea – utilizarea tehnologiilor digitale pentru a ameliora

modul de abordare și acțiune, de a oferi noi oportunități de producere
a valorii; este procesul de trecere la un mod de lucru digital. Dacă
digitizarea este o conversie de date și procese, digitalizarea reprezintă
o transformare a unui mod/ model de lucru și o încadrare a acestuia în
domeniul digital.
* În învățământ și în educație, ea prezintă o serie de aplicații relevante, care se află în
continuă dezvoltare. Dintre acestea, amintim digitalizarea curriculară/ digitalizarea
curriculumului și digitalizarea conținuturilor curriculare, care stau la baza elaborării
manualelor digitale, a softurilor educaționale, a platformelor educaționale etc.

c) Transformarea digitală – Procesul de elaborare a unor noi aplicații pentru

activități, afaceri și modele de lucru care integrează datele/ informațiile
digitizate și aplicațiile digitalizate. În cadrul acestui proces instituțiile,
organizațiile, societățile comerciale etc., adoptă tehnologii digitale pentru a-
și îmbunătăți operațiunile, oferă noi servicii și comunică mai eficient cu
clienții și cu utilizatorii. Acest proces poate include utilizarea de tehnologii
noi, cum ar fi inteligența artificială, automatizarea și blockchain.

4
 Societatea digitală este o societate care valorizează direcția digitală, domeniul
digital, informația digitală și comunicarea virtuală în asigurarea progresului societal
general. Într-o societate digitală, conceperea, diseminarea/ distribuția și utilizarea
informației au o influență semnificativă asupra mediului educațional, cultural, social,
economic și politic, pe termen lung, în perspectiva dezvoltării durabile. Astfel, în
societatea digitală, din ce în ce mai multă informație poate fi generată, transmisă și
înmagazinată folosind tehnologiile digitale, sistemele informatice și computerizate, iar
mesajele sunt multiplicate și diseminate rapid, fără eforturi sau costuri deosebite, în
cadrul comunicării virtuale. Într-o societate digitală, în toate domeniile vieții sociale,
precum și în servicii, majoritatea activităților se desfășoară în mediul online/ virtual,
prin utilizarea diverselor echipamente, cum ar fi calculatoare, tablete digitale, telefoane
inteligente, infochioșcuri digitale, platforme și rețele sociale. În acest fel, membrii
societății își formează și dezvoltă competențe digitale, cu ajutorul cărora, ei pot accesa
unele servicii online (cum ar fi: e-informare, e-consultanță, e-guvernare, e-business, e-
taxe etc.), pot valorifica unele oportunități (semnătură electronică, vot electronic,
programări electronice pentru unele servicii, tranzacții și plăți online ș.a.) etc. (Baciu
et al., 2022b)

Schimbările tehnologice și socio-economice fără precedent care au caracterizat ultimii

ani, toată retorica, dar și mișcarea reală către economia și societatea bazate pe cunoaștere și
învățare, precum și răsturnările de perspectivă în ceea ce privește producerea și distribuția
cunoașterii în societatea contemporană, au adus societățile în fața unor noi ansambluri de
probleme și provocări dintre cele mai complexe. A devenit evident că, într-o eră digitală,
schimbarea, dezvoltarea și progresul general sunt inseparabil legate de domeniul digital
și de instrumentarul digital. Acesta este cel care schimbă cadrele, contextele și ritmurile
dezvoltării macrosociale, care asigură trecerile succesive de la societatea informațională/
informatizată, la societatea cunoașterii, la societatea digitală, la societatea învățării și la
societatea educativă/ educațională, la afirmarea domeniul digital în contextul fenomenului
globalizării, prin intermediul transformărilor digitale (Baciu et al., 2022a).
Toate aceste transformări accelerate, din domeniul culturii, științei și tehnicii, au condus
la o adevărată explozie în generarea de date brute, a modului de transmitere și stocare a
acestora, la generarea de noi informații și la consacrarea societății informaționale/
informatizate.

5
 Societatea informațională/ informatizată este o societate care, în ansamblul ei, se
bazează, în principal, pe generarea și consumul de date/ informații; la nivel societal general,
informația este resursa instrumentală principală, iar tehnologiile de bază sunt cele ale
informației și comunicațiilor.

Societatea informațională/ informatizată este o societate care, în

ansamblul ei, se bazează, în principal, pe generarea, procurarea,
stocarea și consumul de date/ informații; la nivel societal general,
informația este resursa instrumentală principală, iar tehnologiile de
bază sunt cele ale informației și comunicațiilor.

Astfel, societatea informațională, bazată pe rețele informatice dezvoltate, permite

accesul rapid, cvasiinstantaneu la informație oricui, oricând și oriunde.
Societatea informațională s-a dezvoltat ca urmare a informatizării datorate realizării
revoluțiilor industriale care au condus la dezvoltarea Noilor Tehnologii ale Informației și
Comunicării/ Comunicațiilor (NTIC), automatizării și roboticii. NTIC face trimitere la un
ansamblu de tehnologii moderne și de dispozitive digitale (computer, tabletă digitală,
videoproiector, telefon mobil, camera video, console de jocuri, ochelari pentru realitatea
virtuală, ochelari pentru realitatea și dispozitive pentru realitatea augmentată, softuri
educaționale etc.), cu rol în facilitarea și modernizarea învățării și a activităților informaționale
și comunicațional. NTIC facilitează învățarea, oferind instrumente puternice de structurare, de
acces și de prezentare dinamică a informațiilor, precum și oportunități de creștere a motivației
pentru (e-)documentare și învățare și pentru desfășurare de diverse activități ș.a.
În societatea informațională, crearea, articularea, diseminarea, utilizarea, manipularea,
producerea și consumul de date și informații devin cele mai importante tipuri de activitate
educațională, profesională, economică, politică sau culturală. Informația devine principala
resursă, motorul care schimbă profund toate aspectele legate de organizarea și funcționarea
socială (sistemele educaționale, economice, de sănătate, de guvernare ș.a.). Tehnologiile
informației și comunicațiilor reprezintă tehnologii de bază, iar mediul informațional, împreună
cu cel social, cultural, tehnologic, economic, politic, juridic, natural și cel ecologic alcătuiesc
un mediu de existență a omului, am putea spune un macromediu.
Tot mai adesea, literatura de specialitate caracterizează societatea contemporană ca
fiind o „o societate a cunoașterii”, „o societate a învățării” sau „o societate educativă, o

6
construcție amplă care implică responsabilizarea pedagogică a tuturor instituțiilor și
comunităților în vederea formării și dezvoltării permanentă a personalității umane. Această
sintagmă, se referă la faptul că societatea în ansamblul ei este fondată pe cunoaștere și pe
generalizarea comunicării cunoașterii.
Așadar, societatea cunoașterii se bazează pe creșterea semnificativă a datelor brute și a
informațiilor generate ca urmare a prelucrării acestora, pe articularea lor în cunoștințe, pe
diseminarea în masă a resurselor/ cunoștințelor ce rezultă din inovația tehnologiilor
informaționale și a descoperirilor științifico-tehnice. De aceea, putem afirma că societatea
informațională constituie fundamentul societății cunoașterii (care organizează informațiile,
generând resurse de cunoaștere).
Societatea cunoașterii se referă la o societate care se bazează pe cunoaștere și pe
informație, care utilizează tehnologia pentru a accesa, procesa și disemina informații și care
pune un accent deosebit pe educație și pe învățare pe tot parcursul vieții.
Aceasta a apărut ca urmare a exploziei informaționale, a acumulării de achiziții
științifice, a dinamismului cunoașterii și al culturii, care au condus la adânci mutații în științele
existente și la multiplicarea domeniilor științei, prin construirea de noi domenii de studiu,
paradigme, teorii, structuri conceptuale, abordări idei etc. de natură interdisciplinară sau
transdisciplinară.
Așadar, societatea cunoașterii se bazează pe creșterea semnificativă a datelor brute și a
informațiilor generate ca urmare a prelucrării acestora, pe articularea lor în cunoștințe, pe
diseminarea în masă a resurselor/ cunoștințelor ce rezultă din inovația tehnologiilor
informaționale și a descoperirilor științifico-tehnice. Societatea cunoașterii diferă de societatea
informațională prin faptul că ea generează cunoștințe, prin transformarea, prelucrarea și
articularea informațiilor în resurse de cunoaștere, care sunt oferite tuturor membrilor societății,
cu scopul major de a îmbunătăți condiția umană. Într-o societate a cunoașterii, dezvoltarea
tehnologică este un factor-cheie pentru creșterea economică, pentru dezvoltarea durabilă și
pentru îmbunătățirea calității vieții, iar oamenii sunt încurajați să își împărtășească cunoștințele
și să colaboreze pentru a găsi soluții la problemele societății.
Conform United Nations Educational, Scientific and Cultural Organization [UNESCO]
(2005), societatea cunoașterii este fundamentată pe patru piloni principali: a) libertatea de
expresie; b) accesul universal la informație și cunoștințe; c) respectul față de diversitatea
culturală și lingvistică; d) educație de calitate pentru toți.

7
 Societatea cunoașterii diferă de societatea informațională prin faptul că ea
generează cunoștințe, prin transformarea, prelucrarea și articularea informațiilor în
resurse de (e-)documentare și de cunoaștere, care sunt oferite tuturor membrilor
societății cu scopul îmbunătățirii condiției umane.

Societatea informațională și cea care a derivat din ea – societatea cunoașterii se

asociază cu etape evolutive în care au apărut și apar noi forme de comunicare (comunicarea
online, comunicarea digitală, comunicarea virtuală, comunicarea cu sistemele bazate pe
inteligență artificială etc.), noi opțiuni strategice și noi modele acționale în diversele domenii
de activitate umană: educațional, al învățării, profesional, al sănătății, al afacerilor, al
guvernării și administrării teritoriale, producându-se mutații de la diverse tipuri de servicii
sociale la e-servicii.
Societatea cunoașterii și societatea digitală sunt două concepte legate între ele, care se
referă la transformările majore ale modului în care oamenii trăiesc și își desfășoară activitățile
în societate, în era tehnologiei informației și comunicațiilor.

În concluzie, societatea cunoașterii și societatea informatizată/ societatea

digitală sunt două concepte interdependente, care reflectă transformările majore ale
modului în care oamenii își trăiesc viața în era tehnologiei informației și comunicațiilor.
Acestea implică o creștere a accesului general, echitabil, la informații și tehnologii, dar
și provocări legate de protecția datelor, de securitatea cibernetică și de decalajul digital
dintre state.

1.2. Date – informații – cunoștințe

1.2.1. Ce sunt datele?

Societatea contemporană, cea a cunoașterii, se caracterizează prin fenomenul de
generare a unor cantități foarte mari de date brute, prin extragerea informațiilor și cunoștințelor
ca urmare a prelucrării acestora, prin diseminarea lor în masă cu ajutorul tehnologiilor
informaționale. Pentru a se accentua amplitudinea acestui fenomen, s-a introdus sintagma
explozie informațională, care, la figurativ, se referă la creșterea rapidă, puternic ascendentă, a
cantității, dinamicii și fluxului de date și informații, precum și la efectele acestei abundențe. În
condițiile în care analizăm explozia informațională, se remarcă faptul că, pe măsură ce
cantitatea de date și informații crește, managementul acestora devine tot mai problematic,

8
generând dificultăți în selectarea, actualizarea, prelucrarea, valorificarea etc. lor, în asigurarea
coerenței ideatice, în evitarea supraîncărcării informaționale ș.a.m.d.
Explozia informațională își are originea în dezvoltarea accelerată și în avansul
tehnologic din ultima perioadă, prin apariția și dezvoltarea de noi echipamente, dispozitive și
senzori, care au condus la generarea și stocarea unor cantități imense și complexe de seturi
date.

Aceste seturi de date, cunoscute sub numele de datele mari (Big Data, în engleză), se
referă la volume de date colectate, atât de mari și complexe, încât este nevoie de noi
tehnologii, cum ar fi inteligența artificială, pentru a le procesa.

Datele provin din nenumărate surse diferite. Adesea, sunt date de același tip, de
exemplu date GPS de la milioane de telefoane mobile care sunt folosite pentru a atenua
blocajele din trafic; dar, poate fi vorba și de o combinație de tipuri de date, cum ar fi dosarele
medicale și folosirea anumitor aplicații de către pacienți.

Dată/ datele constituie o reprezentare a faptelor, conceptelor sau

instrucțiunilor, ce pot fi procesate de către o persoană, o mașină sau un
echipament informatic, sub forma unei informații ce poate fi
comunicată. Datele brute pot fi ceva simplu și aparent aleator. Ele pot
fi considerate inutile până în momentul în care sunt interpretate și
procesate, pentru a determina adevăratul lor înțeles – momentul din
care ele devin utile și pot primi denumirea de informație (Baciu, 2018).

De obicei, termenul dată este sinonim cu termenul informație. Aceștia se folosesc cel
mai adesea la plural (date, informații). Însă, luați strict, cei doi termeni sunt diferiți, datele
putând proveni de la un șir de măsurători sau observații disparate și necoordonate între ele, în
timp ce informația se bazează pe date articulate între ele, organizate, coerente, care au o
anumită semnificație pentru persoana sau echipamentul care le primește (receptor). Ca
format, datele pot fi alcătuite din numere, litere, imagini și altele.

9
 1.2.2. Ce este informația?

Data descrie, cu ajutorul cifrelor sau al unor simboluri, un obiect,

fenomen, proces, de regulă în urma unei operații de măsurare a
acestora. De exemplu, când se cer date despre o clasă de elevi, acestea
se referă la număr de elevi, repartiție pe genuri biologice, situație la
învățătură (promovat, corigent) etc.

Cuvântul informație, preluat din limba latină (informatio) prin intermediul limbii
franceze (information), este polisemantic, putând primi mai multe semnificații (uneori total
diferite sau chiar contradictorii), ce sunt determinate de domeniile și de contextele foarte
variate în care este folosit. În afara înțelesurilor din limbajul comun, el are și alte sensuri,
atribuite fie prin definirea sa ca termen (științific sau tehnic), fie în cadrul unor ramuri ale
filosofiei sau al unor științe și tehnologii al căror obiect de studiu este informația.

1.2.2.1. Informație – semnificația în limbajul cotidian

În limbajul cotidian, într-un sens larg, unanim acceptat de majoritatea vorbitorilor din
orice limbă, prin informație se înțelege:
 faptele și opiniile percepute sau obținute în cursul vieții de zi cu zi direct de la o altă
ființă vie, din mass-media, din baze de date electronice și din toate tipurile de
fenomene observabile din mediul înconjurător;
 lămurire asupra unei persoane, asupra unui lucru sau domeniu; totalitatea materialului
de informare și de documentare; izvoare, surse;
 cunoștințe comunicate de alții sau obținute prin investigații proprii ori cercetări
personale; cunoștințe acumulate din lectură, rapoarte despre evenimente recente sau
necunoscute anterior, materiale din ziare, din periodice sau din buletine de știri;
cunoștințe dobândite prin studiu sau prin instruire; cunoștințe deduse din observații
directe și din experiența proprie.

În ultimul timp, au apărut și în limba română sensuri mai noi ori s-au adăugat la cele
vechi precizări noi:
 fiecare dintre elementele noi, necunoscute anterior, ale experienței (fizice sau
mentale) sau ale unui concept, în raport cu cunoștințele prealabile, ce sunt cuprinse în

10
 semnificația unui simbol sau a unui grup de simboluri (text scris, mesaj vorbit, imagini
plastice, date experimentale, partitură muzicală etc.) care produc schimbări într-un
concept;
 acțiunea cuiva de a (se) (e-)informa sau de a comunica cunoștințe, noutăți, lămuriri,
vești, știri, îndrumări, precizări etc., unei persoane (sau unui (e-)grup) și rezultatul ei
(deținerea de noi informații);
 comunicare, veste, înștiințare, (e-)instructaj, știre, (e-)mesaj (e-mail, SMS, MMS etc.)
care pune pe cineva la curent cu o situație nouă sau mai veche, dar de care acesta nu
avea știință înainte de a fi informat.

Într-o accepțiune mai largă, informația este o cunoștință elementară susceptibilă de a fi

transmisă, stocată și conservată grație unui suport și a unui cod de identificare (Drăgulescu,
1998 apud Curta, 2003).
„Orice informație are anumite proprietăți, poate fi utilizată, este supusă unor fenomene,
poate fi obiectul unor activități și poate fi înregistrată pe un anumit suport. Suportul material
de stocare a informației a evoluat de la cele mai vechi forme (tăblițe de argilă, papirus, piele,
hârtie, țesătură) la altele noi (suport biologic, magnetic, electric, optic, peliculă etc) mai
rezistente în timp, cu capacitate de stocare sporită și mai ușor de manipulat.” (Curta, 2003).

În acest context, al societății informaționale și a cunoașterii, am putea spune că:

Informația reprezintă ansamblul de date (referitoare la persoane,

evenimente, obiecte, idei, procese etc.), care, odată structurate,
procesate și transmise într-un sistem – organism, mașină, instituție,
societate – are influențe inovative în activitatea acestuia sau prin
intermediul cărora are loc conservarea acestui sistem, construindu-se,
în acest fel, comportamentul sau acțiunile sale. Informațiile sunt date
care au fost procesate, astfel încât să fie semnificative pentru persoana
sau echipamentul care le primește (receptor), în cadrul unui proces
comunicațional, în care se procesează datele, într-o modalitate ciclică
(Baciu, 2018).

11
 1.2.2.2. Tipologia informațiilor
Pentru desfășurarea unor activități profesionale, economice, educaționale, sportive ș.a.
de succes, este necesară un management optim al informațiilor. Complexitatea activităților
profesionale și economico-sociale, salturile spectaculoase ale tehnologiei de generare,
culegere, transmitere, stocare și prelucrare a informației, revoluțiile înregistrate în domeniul
telecomunicațiilor și al tehnicilor media a generat o diversificare fără precedent a naturii
informațiilor, concomitent cu o creștere exponențială a volumului și a varietății acestora.
Din varietatea de criterii posibile de realizare a clasificării informațiilor, vom prezenta
criteriile relevante pentru domeniul științelor informării și documentării. Aceste criterii sunt:
forma informației, natura informației, suportul informației și sursele informației.
1) Forma informației – din punct de vedere al formei concrete pe care o îmbracă
informația pe un suport tehnic, aceasta se prezintă în formă analogică și formă digitală.
a) Forma analogică a informației, constă în reprezentarea pe suportul
tehnic a fenomenelor fizice, imaginilor fixe, sunetelor și imaginilor în
mișcare, așa cum sunt ele percepute de dispozitivele tehnice de
înregistrare, fără conversie sau codificare a acestora.
b) Forma digitală a informației se prezintă pe suportul tehnic ca o
succesiune de valori binare, ordonate după un cod și se realizează, fie
pornind de la fenomenul real, fie de la forma analogică a acestuia.
2) Natura informației – Informația se prezintă sub următoarele forme:
a) sub formă de date: numerice, alfabetice, ele participând la o gamă largă
de operații aritmetice, matematice sau logice cu largă aplicabilitate în
activitatea economică, statistică, administrație, cercetare, proiectare
etc.;
b) sub formă de texte organizate sub formă de documente, pagini,
paragrafe, fraze, cuvinte și caractere destinate a fi prelucrate cu
programe adecvate de editare, procesare și de tehnoredactare a textelor,
control gramatical și semantic al cuvintelor și al unităților lexicale,
punere în formă și apoi în pagină a textului redactat;
c) sub formă de documente grafice (imagini fixe) destinate perceperii
vizuale de către factorul uman prin afișarea pe monitorul calculatorului
electronic sau prin tipărirea lor;

12
 d) sub formă de secvențe audio generate de vocea umană, fenomene din
realitate, instrumente muzicale sau sintetizatoare electronice de voce și
acustice;
e) sub formă de secvențe video de natură animată, captate de dispozitive
specializate (camere video) sau generate de programe de grafică bi sau
tridimensională. Aceste sunt, cel mai adesea, însoțite de informație
sonoră.
3) Suportul fizic de informație – informațiile se regăsesc în mijloace materiale
utilizate pentru înregistrarea informațiilor:
a) suporturi manuale – sunt suporturi pe care înregistrarea se face în mod
manual. Exemple: hârtia de scris, tabla școlară etc.;
b) suporturi automate – sunt suporturi pe care înregistrarea se face în
mod automat, cu ajutorul unor mecanisme/ dispozitive/ echipamente.
Exemple: discuri optice, carduri de memorie etc.;
c) suporturi reutilizabile – sunt suporturi pe care se pot executa mai
multe operații de scriere în aceeași zonă a suportului (prin scrierea unor
date noi, datele vechi din aceeași zonă se șterg); în general, suporturile
reutilizabile sunt suporturi electromagnetice sau optice;
d) suporturi nereutilizabile – sunt suporturi pe care se poate executa
numai o singură operație de scriere pe aceeași zonă de scriere; în
general, suporturile nereutilizabile sunt suporturi pe hârtie, vinil și
unele suporturi optice.
* Dacă informațiile reprezentate pe suporturi pot fi prelucrate cu ajutorul
mijloacelor informatice, aceste suporturi se mai numesc suporturi de date.

În domeniul biologiei – informația se referă la orice formă de cod genetic

sau de semnalizare moleculară utilizată de organismele vii pentru a
transmite instrucțiuni sau informații către celule sau sisteme biologice.
Informația genetică este totalitatea materialului genetic dintr-o celulă
capabilă să creeze secvențe de aminoacizi care, la rândul lor, formează
proteine active. Aceasta include informația genetică stocată în ADN și
ARN, care determină caracteristicile ereditare ale organismelor vii și
controlează procesele biochimice din interiorul celulelor. Întreaga
cantitate de material genetic dintr-un organism se numește genom.

13
În teoria informației – informația (informația shannoniană) poate fi definită ca o măsură a
incertitudinii. Potrivit acestei teorii, informația este o mărime ce exprimă incertitudinea
înlăturată prin realizarea unui eveniment dintr-un set de evenimente posibile. Entropia Shannon
sau entropia informațională măsoară incertitudinea asociată cu o variabilă aleatoare. Această
măsură indică și cantitatea de informație conținută într-un mesaj, exprimată, de obicei, în biți
sau în biți pe simbol. Când este exprimată în biți, ea reprezintă lungimea minimă pe care trebuie
să o aibă un mesaj pentru a comunica informația.

În domeniul informaticii – termenul informație se referă la datele sau la semnificațiile care

sunt stocate, procesate și transmise prin intermediul sistemelor informatice. Informația poate fi
definită ca orice reprezentare semnificativă a unui fenomen, eveniment, situație sau obiect.
Această reprezentare poate fi stocată într-un fișier sau într-o bază de date, iar datele pot fi
transformate în informații prin aplicarea unor algoritmi sau tehnici de procesare a datelor. De
asemenea, informațiile pot fi transmise prin intermediul rețelelor de calculatoare, precum
Internetul.

În domeniul comunicării – informația se referă la mesajele, semnalele sau informațiile

transmise de la o sursă la un receptor, prin intermediul unui canal de comunicare. Aceasta poate
avea componente verbale (de exemplu, cuvintele) și nonverbale (de exemplu, imaginile,
sunetele și gesturile), care sunt utilizate pentru a transmite un sens sau o intenție de la o
persoană la alta sau de la un grup de persoane către un altul. Înțelegerea și analizarea
informațiilor transmise într-un proces de comunicare este esențială pentru a asigura o
comunicare eficientă și precisă între diferitele părți implicate. În plus, informația poate fi
analizată și interpretată prin intermediul diferitelor teorii ale comunicării, cum ar fi teoria
informației, teoria comunicării de masă și teoria relațiilor publice, pentru a înțelege mai bine
modul în care comunicarea influențează relațiile și procesele sociale.

Potrivit legii nr. 286 din 17 iulie 2009, prin date informatice se înțelege orice reprezentare a
unor fapte, informații sau concepte într-o formă care poate fi prelucrată printr-un sistem
informatic.

14
Sarcini și teme
1) Care este diferenţa dintre date şi informaţii? Exemplificaţi.
2) Care este relaţia dintre societatea informaţională şi societatea cunoaşterii?
3) Cum vedeţi evoluţia societăţii cunoaşterii peste douăzeci de ani?

 Data – descrie cu ajutorul cifrelor sau al unor simboluri, un

obiect, fenomen, proces, de regulă, în urma unei operații de
măsurare a acestora.
 Informația reprezintă ansamblul de date (referitoare la
persoane, evenimente, obiecte, idei, procese etc.), care, odată
structurate, procesate și transmise într-un sistem – organism,
mașină, societate – are influențe inovative în activitatea acestuia
sau prin intermediul cărora are loc conservarea acestui sistem.
 Scopul articulării datelor și informațiilor este de a furniza
cunoștințe, de a ajuta la luarea deciziilor, de a rezolva probleme
și de a permite comunicarea și colaborarea între oameni sau
sisteme informatice.
 Societatea informațională constituie fundamentul societății
cunoașterii (care organizează informațiile, generând resurse de
cunoaștere).
 În societatea informațională, crearea, articularea, diseminarea,
utilizarea, manipularea, producerea și consumul de date și
informații devin cele mai importante tipuri de activitate
profesională, educațională, economică, politică sau culturală.
Informația devine principala resursă, motorul care schimbă
profund toate aspectele legate de organizarea și funcționarea
socială (sistemele educaționale, economice, de sănătate, de
guvernare).
 Societatea cunoașterii se bazează pe creșterea semnificativă a
datelor brute și a informațiilor generate ca urmare a prelucrării
acestora, pe articularea lor în cunoștințe, pe diseminarea în masă
a resurselor/ cunoștințelor ce rezultă din inovația tehnologiilor
informaționale și a descoperirilor științifico-tehnice.
 În general, informațiile sunt valoroase pentru că oferă
cunoștințe și perspective noi, ceea ce poate duce la luarea de
decizii mai bune și la îmbunătățirea performanței în diverse
domenii, cum ar fi afaceri, știință, inginerie, medicină, educație
și multe altele.

15
 MODULUL 2

CULTURA INFORMAȚIEI – CONCEPTE FUNDAMENTALE

Cunoașterea operațională a conceptelor de „Societate

Scopul și
informațională”, „Societate digitală” și „Societate a
obiectivele
cunoașterii”, precum și a conceptelor corelative acestora.

• După parcurgerea acestui modul cursanții vor fi capabili:

 să înțeleagă terminologia prezentată în cadrul modului;
 să utilizeze conceptele cheie
 să identifice care sunt relațiile dintre societatea
informațională, societatea digitală și societatea
cunoașterii

Schema logicǎ
a modului

 Cum se ajunge de la date la informații, la cunoștințe și la

cunoaștere?
 Modificări la nivel societal, generate ca urmare a
dezvoltării culturii informației
 Dată/ Datele – Ce sunt datele?
 Informație/ Informații – Ce sunt informațiile?
 Cum se ajunge de la date la informații, la cunoștințe și la
cunoaștere?

16
 2. Cultura informației – concepte fundamentale

2.1. Cum se ajunge de la date la informații, la cunoștințe și la

cunoaștere?
Trecerea de la date la informații presupune articularea datelor,
respectiv un ansamblu de demersuri de organizare, structurare, îmbinare,
corelare, și (inter)relaționare sistemică a datelor, în structuri articulate și
coerente, respectiv transformarea datelor în informații și a informațiilor
în cunoștințe, ca resurse de cunoaștere, în acord cu rezultatele științifico-
tehnice. Astfel, dacă articularea datelor este realizată într-o matrice logic corectă, atunci este
asigurată premisa adoptării unor decizii pertinente în procesul cunoașterii individuale și
colective. În context educațional, în mod intenționat, în scopuri formative, datele pot fi
articulate în matrici logic greșite, astfel încât educabilii să identifice erorile logice și să își
însușească noile cunoștințe în mod conștient, activ şi logic.

Figura 1. Matricea articulării datelor (Baciu, 2018)

Evoluția managementului informațiilor a condus la cristalizarea, la nivelul unei

societăți, a unei culturi a informației/ culturi informaționale, înțeleasă ca un sistem comun
de valori, competențe, cunoștințe, metacunoștințe, priceperi, deprinderi, capacități, atitudini

17
referitoare la managementul informațiilor și la managementul (e-)surselor și (e-)resurselor
digitale (cu dimensiunile: științifică, tehnică, etică, educațională, comunicațională etc.).
Cultura informației se referă la abilitatea de a accesa, evalua, folosi și comunica
informații într-un mod responsabil și eficient. Aceasta implică nu numai cunoștințe
tehnologice, ci și înțelegerea contextului profesional, social, cultural și economic în care
informațiile sunt produse și distribuite. Cultura informației este esențială într-o lume în care
informațiile sunt omniprezente și accesibile, dar în același timp, pot fi distorsionate,
transformate în informații false sau manipulate.
Pentru a dezvolta o cultură a informației, este important să se învețe cum să se selecteze
(e-)sursele de încredere și să se realizeze o evaluare critică a informațiilor pe care le primim.
Acest lucru implică dezvoltarea de abilități precum cele implicate în analiza textului,
identificarea (e-)surselor primare de informații, caracterizarea (e-)surselor de informații,
verificarea autenticității și verificarea obiectivității faptelor etc.
De asemenea, cultura informației presupune o înțelegere a importanței accesului la
informație și a drepturilor de autor, precum și a eticii și responsabilității în ceea ce privește
utilizarea informațiilor.
Într-o lume în care informațiile sunt atât de abundente și variate, dezvoltarea unei
culturi a informației este esențială pentru a putea naviga cu succes prin această mare de
informații și pentru a putea discerne, selecta și utiliza aceste informații în mod responsabil și
eficient.
Bazele culturii informaționale includ formarea și dezvoltarea competențelor necesare
pentru a naviga în mediul informațional complex și în continuă schimbare de astăzi. Acestea
includ o serie de cunoștințe, abilități și atitudini necesare pentru a naviga și a utiliza cu succes
informația, în era digitală.

Mediul informațional – termen care se referă la totalitatea informațiilor

și canalelor de comunicare care sunt disponibile într-un anumit context
sau loc (fizic sau virtual). Acesta poate include, de exemplu, sursele de
știri, rețelele de socializare, site-urile web, blogurile, televiziunea,
ziarele, revistele, radioul și alte mijloace de comunicare, prin
intermediul cărora informațiile sunt transmise și distribuite.

18
 Mediul informațional poate fi influențat de factori precum politicile guvernamentale,
interesul publicului pentru anumite subiecte, interesele corporatiste ale proprietarilor de media
și influența culturii și a valorilor sociale. Acesta poate fi considerat un instrument puternic de
modelare a opiniei publice și poate influența modul în care oamenii înțeleg evenimentele și
problemele actuale.
În contextul actual, în care accesul la informație este la îndemâna tuturor, este important
ca oamenii să fie conștienți de modul în care mediul informațional poate fi influențat, că trebuie
să își aleagă sursele de informare cu atenție, și că este necesar să distingă între informații
adevărate/ credibile și false, pentru a avea o perspectivă largă și obiectivă asupra lumii și asupra
evenimentelor.

Cultura informației și mediul informațional sunt două concepte interdependente, care

joacă un rol important în modul în care oamenii accesează și utilizează informația. Un
nivel ridicat al culturii informației ajută oamenii să se informeze în mod responsabil și
să fie mai puțin susceptibili la dezinformare și manipulare în cadrul mediului
informațional vast de astăzi.

Cultura informației/ cultura informațională valorizează nevoia de informare, respectiv

procesele de căutare, identificare/ localizare, selecție, prelucrare, procesare, articulare, analiză
și evaluare activă critic-constructivă, stocare, (re)activare și valorificare a informațiilor, fiind
în strânsă legătură cu domeniul Noilor Tehnologii ale Informațiilor și Comunicațiilor (NTIC).
În anul 2000, Association of College and Research Libraries [Asociația Colegiilor și
Bibliotecilor de Cercetare] [ACRL] a adoptat și publicat Standarde pentru competențe legate
de cultura informației în învățământul superior. Conform acestor standarde, studentul cu un
anumit nivel de cultură a informației poate:
 determina natura și cantitatea informației de care are nevoie;
 accesa informația dorită în mod efectiv și eficient;
 evalua informația și sursele de informare în mod critic și asimila informația selectată în
sistemul său de cunoștințe și valori;
 utiliza informația pentru realizarea unei sarcini specifice, în mod individual sau în grup;
 înțelege multe din problemele economice, legale și sociale legate de utilizarea
informației;

19
  folosi informația în limitele eticii și legalității.
Pentru fiecare dintre aceste categorii, sunt specificați indicatorii de performanță și
rezultatele semnificative.
Landøy și colaboratorii (2020) prezintă abilitățile pe care le presupune cultura
informației/ cultura informațională, preluate din Information Literacy Standards for Higher
Education: A Manifesto/ Third Meeting on Information Competencies, adoptate în 2002:
1) înțelegerea structurii cunoașterii și a informației;
2) determinarea profilului informației necesare;
3) construirea strategiei eficiente de căutare și de regăsire a informației;
4) obținerea informației;
5) analizarea și evaluarea informației;
6) integrarea, sintetizarea și utilizarea informației;
7) prezentarea informației cercetate;
8) respectarea drepturilor de autor.

În continuare, prezentăm câteva dintre conceptele fundamentale asociate culturii informației:

 Alfabetizarea digitală – proces de formare a unui sistem minim de cunoștințe

și abilități de utilizare a tehnologiilor digitale și de înțelegere a modului de
funcționare a acestora. Aceste achiziții sunt necesare pentru a utiliza
instrumentele tehnologice destinate accesării, utilizării și comunicării
informațiilor.
 Alfabetizarea informațională – proces de formare a unui sistem minim de
cunoștințe și abilități de identificare, evaluare, selectare și utilizare a surselor de
informații, într-un mod eficient.
 Evaluarea informațiilor – proces de verificare și evaluare a informațiilor,
pentru a determina veridicitatea și credibilitatea acestora. Aceasta implică
capacitatea de a evalua informațiile în funcție de calitatea și credibilitatea lor.
Acest lucru poate fi realizat prin examinarea sursei de informație, a autorității
și a acurateței informațiilor prezentate.
 Etica digitală/ Etica pe Internet/ Neticheta – ansamblu de principii, norme,
reguli, precepte, prescripții de conduită digitală, referitoare la schimburile
verbale, la conținuturile scrise (mesaje și texte), la maniera și forma de scriere
a acestora, în mediul online.

20
  Etica informației – concept care se referă la utilizarea responsabilă și etică a
informațiilor, inclusiv la respectarea drepturilor de autor și a confidențialității,
la evitarea plagiatului și la utilizarea surselor de informații într-un mod
responsabil.
 Înțelegerea drepturilor de autor – conștientizarea și respectarea
drepturilor de autor și de a folosi informațiile în mod legal.
 Protecția datelor – protejarea informațiilor personale și a datelor
sensibile împotriva accesului neautorizat și a utilizării inadecvate.
Aceasta include și respectarea legilor privind confidențialitatea datelor
și a drepturilor de confidențialitate ale utilizatorilor.
 Integritatea academică – respectarea principiilor, standardelor și
valorilor academice (cum ar fi integritatea în cercetare și scrierea de
lucrări originale). Aceasta include și evitarea plagiatului, respectarea
drepturilor de autor și consemnarea corectă a referințelor utilizate.
 Responsabilitatea socială – răspunderea individului și a organizațiilor
de a acționa într-un mod etic și responsabil în ceea ce privește
informațiile și tehnologia. Aceasta include protejarea vieții private,
evitarea discriminării și a prejudecăților, precum și luarea în
considerare a impactului social al tehnologiei și al informațiilor.
 Comunicare și colaborare – relaționare cu ale persoane, cu grupuri sau cu
echipe, comunicare eficientă, respectarea diferitele puncte de vedere și
rezolvarea de probleme împreună, prin intermediul tehnologiei digitale.
 Gândire critică și creativă – tipuri de gândire care presupun realizarea de analize
critice și creare de noi conținuturi. Aceasta implică evaluarea și analiza
informațiilor și a argumentelor din mai multe perspective. Capacitatea de a
evalua informațiile în mod critic poate ajuta la luarea deciziilor și la dezvoltarea
gândirii critice.

Alfabetizare digitală – Proces de formare a unui sistem minim de cunoștințe și abilități

care permit oricărei persoane să opereze într-un mod responsabil cu diverse resurse hardware
și software, în scopul rezolvării anumitor sarcini, în mediul virtual, cum sunt: informare și
documentare cu ajutorul Internetului; redactare de texte; creare, redactare și utilizare de
documente electronice; utilizarea anumitor programe de editare de text etc. Aceasta include
înțelegerea modului în care funcționează dispozitivele și programele de calculator, precum și

21
maniera în care acestea pot fi utilizate pentru a efectua sarcini specifice. De asemenea, implică
abilitatea de a naviga în mediul digital și de a identifica informațiile relevante și credibile.
Cu toate acestea, alfabetizarea digitală nu se referă doar la un simplu demers de folosire
mecanică a computerului, de cybernavigare sau de căutări online, ci ea presupune formarea de
abilități de selectare, analiză și utilizare critică a informațiilor pentru ca acestea să se transforme
în cunoștințe (Buckingham, 2006). Altfel spus, alfabetizarea digitală presupune familiarizare
cu limbajul tehnologiei informației și comunicațiilor, dobândire de achiziții informaționale,
formare de abilități necesare înțelegerii, utilizării, manipulării și exploatării eficiente a
dispozitivelor/ aparatelor/ echipamentelor tehnologice digitale, deținerea capacității de folosire
a tehnologiei informațiilor și comunicațiilor pentru a identifica, analiza, crea și comunica.
Alfabetizarea digitală este folosită, adesea, ca fiind sinonimă cu abilitatea digitală; Bawden
(2008) afirmă că abilitatea digitală este deținerea de cunoștințe împreună cu abilitatea de a
procesa informații și fenomene relevante ale mediului digital. În educație, alfabetizarea digitală
se referă: a) la educabili – care își formează și valorifică un sistem de cunoștințe şi abilități
digitale în procesele de învățare/ autoînvățare și instruire/ autoinstruire și, ulterior, competențe
digitale; b) la educatori – care își dezvoltă competențele digitale de utilizare a hardware și
software în activitatea didactică, de consiliere, de formare continuă, de perfecționare și de
autoperfecționare.
De asemenea, este important să menționăm că alfabetizarea digitală nu se referă doar
la capacitatea de a utiliza tehnologia digitală, ci și la înțelegerea impactului acesteia asupra
societății și a aspectelor legate de securitatea și confidențialitatea datelor. În acest sens,
alfabetizarea digitală este esențială pentru a avea o participare activă și informată în societatea
digitală de astăzi.
Într-o lume digitală, alfabetizarea digitală presupune ca utilizatorii să aibă abilitățile de
a utiliza tehnologiile informației și comunicațiilor și aplicațiile acestora pentru a accesa și a
crea informații. Alte două alfabetizări conexe sunt strâns legate între ele: alfabetizarea
informatică (formarea competențelor TIC) și alfabetizarea mediatică/ alfabetizarea
informațională (înțelegerea diferitelor tipuri de suporturi și formate prin care se transmit
informațiile). De exemplu, capacitatea de a naviga în spațiul cibernetic și de a utiliza
documente multimedia hipertext necesită atât competențele tehnice pentru a utiliza Internetul,
cât și competențe informaționale, necesare pentru a evalua și interpreta informațiile vehiculate
(United Nations Educational Scientific and Cultural Organization [UNESCO], 2022).

22
 4.1. Alfabetizarea informațională
Alfabetizarea informațională – Proces de formare a unui sistem minim de cunoștințe
și abilități care permit oricărei persoane să localizeze, evalueze, utilizeze și comunice
informații într-un mod eficient și etic, atât în mediul online, cât și în diferite contexte de viață,
cum ar fi analiza informațiilor din pliante, afișe, broșuri, cărți tipărite, e-book-uri etc.
Alfabetizarea informațională le permite oamenilor din toate categoriile sociale să caute, să
evalueze, să utilizeze și să creeze informații în mod eficient pentru a-și atinge scopurile
personale, sociale, profesionale și educaționale.
Mai exact, alfabetizarea informațională implică înțelegerea modului în care informațiile
sunt organizate, cum se găsesc informații relevante, cum se evaluează și se selectează
informațiile credibile, cum se utilizează acestea pentru realizarea obiectivelor propuse și cum
se comunică aceste informații, în mod eficient și etic, altor persoane.
În era digitală, alfabetizarea informațională este esențială pentru a naviga prin
cantitățile mari de informații disponibile online și pentru a evita informațiile false sau de
neîncredere. Capacitatea de a verifica sursa, de a evalua credibilitatea și de a identifica gradul
de părtinire, subiectivitatea, tradițiile, obiceiurile etc., poate fi deosebit de importantă în situații
cum ar fi alegerile politice, unde informațiile pot fi manipulate pentru a influența opinia
publică.
Dintre toate definițiile pentru conceptul de „Alfabetizare informațională – Information
Literacy, în engleză” întâlnite în literatura de specialitate, cea mai frecvent întâlnită este cea
propusă de Asociația Bibliotecilor din America (ALA): formarea abilității de a obține, evalua
și utiliza informații oferite de o varietate de surse. Se înțelege că persoana competentă în lucrul
cu informațiile este capabilă să recunoască informațiile necesare și are abilitatea să localizeze,
să evalueze și să utilizeze aceste informații în mod eficient.

Abilitățile de alfabetizare informațională, care sunt uneori denumite

alfabetizare media sau abilități de alfabetizare digitală, se referă la capacitatea unei
persoane de a identifica, evalua, organiza, utiliza și comunica informații în orice
format.

Competența informațională include cunoștințe, abilități și atitudini legate de:

căutarea informațiilor, identificarea și evaluarea (e-)sursei informațiilor, selecționarea
informațiilor relevante, organizarea, articularea și prezentarea informațiilor într-un

23
 mod coerent și convingător, precum și utilizarea informațiilor într-un mod etic,
responsabil și creativ.

Deși aceste abilități/ competențe sunt importante într-o gamă largă de situații, ele sunt
deosebit de valoroase atunci când se evaluează calitatea și credibilitatea unui site web, se
atribuie credit unei surse, se analizează o carte, se dobândesc noi cunoștințe, se rezolvă o
problemă sau se ia o decizie, motiv pentru care sunt esențiale pentru a răspunde eficient în
diverse situații și contexte de viață.
Competența informațională le permite oamenilor din toate categoriile sociale să caute,
să evalueze, să utilizeze și să creeze informații în mod eficient, pentru a-și atinge obiectivele
personale, sociale, profesionale și educaționale. Persoanele alfabetizate informațional sunt
capabile să acceseze informații despre sănătatea lor, mediul înconjurător, educația și munca lor
și să ia decizii critice cu privire la viața lor.
Competența informațională include cunoștințe, abilități și atitudini legate de: căutarea
informațiilor, identificarea și evaluarea (e-)sursei informațiilor, selecționarea informațiilor
relevante, organizarea, articularea și prezentarea informațiilor într-un mod coerent și
convingător, precum și utilizarea informațiilor într-un mod etic, responsabil și creativ. Această
competență este importantă într-o varietate de domenii, inclusiv în educație, cercetare, afaceri
și în viața personală. În contextul digital actual, competența informațională este esențială atât
pentru a naviga prin cantitățile mari de informații disponibile online, cât și pentru a analiza
critic informațiile vehiculate „offline” – în diverse contexte de viață, pentru a identifica și evita
informațiile false sau de neîncredere.
În general, competența informațională este importantă pentru a ajuta o persoană să ia
decizii bine informate, să fie un generator și un consumator responsabil de informații.
Competența informațională este, de asemenea, din ce în ce mai importantă în mediul
contemporan al schimbărilor tehnologice rapide și al proliferării surselor și resurselor de
informații. Din cauza complexității crescânde a acestui mediu, indivizii sunt nevoiți să facă
alegeri diverse și abundente în materie de informații – în cadrul studiilor academice, la locul
de muncă și în viața personală.
În general, informațiile sunt disponibile prin intermediul bibliotecilor, organizațiilor,
fundațiilor, mass-media, Internet ș.a. – și, din ce în ce mai mult, informațiile ajung la indivizi
în formate nefiltrate, ceea ce ridică întrebări cu privire la autenticitatea, validitatea și fiabilitatea
lor. În plus, informațiile sunt disponibile prin intermediul mai multor medii, inclusiv grafice,

24
auditive și textuale, iar acestea reprezintă noi provocări pentru indivizi în ceea ce privește
evaluarea și înțelegerea lor.

„Modul cum culegi, administrezi și folosești informația fac din tine un

câștigător sau un înfrânt în viață.” (Bill Gates)

Calitatea incertă și cantitatea tot mai mare de informații reprezintă provocări majore
pentru societate. Simpla abundență a informațiilor nu creează de la sine un cetățean mai
informat, acest lucru putându-se realiza doar prin formarea unor cunoștințe și abilități de
utilizare eficientă a informațiilor de către acesta. Competența informațională constituie baza
pentru învățarea pe tot parcursul vieții. Ea este comună tuturor disciplinelor, tuturor mediilor
de învățare și tuturor nivelurilor de educație. Ea le permite persoanelor să stăpânească
conținutul și să își extindă investigațiile, să devină mai auto-direcționați și să își asume un
control mai mare asupra propriei învățări.

Competența informațională și învățarea pe tot parcursul vieții au fost descrise

ca fiind farurile societății informaționale, care luminează căile de acces la dezvoltare,
prosperitate și libertate.

Exemple de abilități specifice alfabetizării informaționale:

1. Abilități de cercetare informațională

Abilitate de cercetare informațională – capacitatea de a găsi un răspuns la o întrebare
sau o soluție la o problemă, prin adunarea de informații despre un subiect, revizuirea acelor
informații și analiza și interpretarea detaliilor într-un mod care să ofere și să susțină o soluție.

Competența de cercetare informațională – set de cunoștințe, abilități și atitudini

care permit oamenilor să planifice, să efectueze și să evalueze cercetările, fie că acestea
sunt în scop academic, științific sau în alte contexte. Această competență este
importantă într-o varietate de domenii și de profesii, inclusiv în cercetarea academică,
dezvoltarea de politici, afaceri, inginerie, sănătate și multe altele.

25
 Competențele de cercetare informațională sunt importante pentru efectuarea
unor cercetări de înaltă calitate, în care informațiile colectate sunt utilizate într-un mod
etic și responsabil, iar comunicarea rezultatelor se face într-un mod clar și convingător.

Exemple de abilități de cercetare informațională

Abilitățile de cercetare se referă la o colecție de mai multe abilități separate care ajută
la găsirea și revizuirea informațiilor, pentru a se ajunge la o decizie pertinentă. Abilitățile de
cercetare includ:
 Căutarea de informații – toate cercetările implică căutarea de informații credibile
care pot fi analizate și utilizate pentru a ajunge la un răspuns sau la o soluție.
 Identificarea și utilizarea surselor de informații – aceasta implică capacitatea de
a găsi surse relevante de informații pentru cercetare și de a analiza și evalua calitatea
acestora.
 Atenție la detalii – a avea capacitatea de a acorda o atenție deosebită detaliilor este
o abilitate esențială pe parcursul unei cercetări.
 Luarea de notițe – abilitatea de a lua notițe implică capacitatea de a aduna cele mai
importante informații care sunt prezentate și de a le rezuma în scris, astfel încât să
poată fi consultate mai târziu.
 Identificarea întrebărilor de cercetare – această implică capacitatea de a formula
și de a rafina întrebările de cercetare care trebuie abordate într-un proiect de
cercetare.
 Gestionarea timpului – abilitățile de gestionare a timpului se referă la capacitatea
de a împărți proiectele în părți gestionabile, de a face un plan orientat spre termenul
de realizare și de a finaliza fiecare secțiune a planului până la termenul programat.
În cazul unei cercetări, această abilitate implică capacitatea de a dezvolta un plan
detaliat pentru cercetarea care trebuie efectuată, inclusiv definirea obiectivelor, a
metodelor, a eșantionului, a instrumentelor de colectare a datelor și a procesului de
analiză.
 Colectarea datelor – aceasta implică capacitatea de a utiliza instrumente de
colectare a datelor și de a colecta date relevante pentru cercetare.
 Analizarea datelor – aceasta implică capacitatea de a analiza datele colectate și de
a interpreta rezultatele într-un mod corespunzător.
 Rezolvarea problemelor – abilitățile de rezolvare a problemelor se referă la
capacitatea de a gestiona situații dificile și de a depăși provocările complexe apărute.

26
 Abilitățile de rezolvare a problemelor implică capacitatea de a împărți o problemă în
secvențe, de a gândi critic fiecare secvență, de a analiza informațiile găsite și de a
utiliza acele informații pentru a formula o soluție eficientă.
 Comunicarea rezultatelor – abilitățile de comunicare se referă la capacitatea unei
persoane de a înțelege informațiile pe care le-a primit și de a prezenta informații într-
un mod pe care alții îl pot înțelege. Abilitățile de comunicare implică ascultarea
activă, observarea și vorbirea. Abilitățile de cercetare necesită abilități bune de
comunicare pentru a prezenta rezultatelor cercetării. De asemenea, aceste abilități
implică capacitatea de a comunica rezultatele cercetării într-un mod clar și
convingător, sub forma unor rapoarte, prezentări și publicații științifice.

2. Abilități de gândire critică

Gândirea critică se referă la capacitatea unei persoane de a evalua faptele, astfel încât
să poată înțelege pe deplin un subiect sau o problemă și să dezvolte o soluție eficientă.
Obiectivitatea este vitală în gândirea critică, analiza unei probleme trebuie să se facă fără a se
recurge la anumite presupuneri, emoții sau părtiniri care pot influența judecata/ decizia.
Iată câteva exemple de abilități de gândire critică:
 Analiza argumentelor – Aceasta implică capacitatea de a identifica și de a
evalua argumentele dintr-o perspectivă obiectivă și de a identifica punctele tari
și punctele slabe.
 Evaluarea surselor de informații – aceasta implică capacitatea de a evalua
calitatea și credibilitatea surselor de informații, precum și de a identifica
posibilele informații distorsionate sau false.
 Identificarea și definirea problemelor – aceasta implică capacitatea de a
identifica problemele și de a le defini clar, cu scopul de a le rezolva în mod
eficient.
 Generarea de soluții – aceasta implică capacitatea de a genera idei creative și
de a dezvolta soluții alternative pentru a rezolva problemele identificate.
 Evaluarea consecințelor – aceasta implică capacitatea de a evalua posibilele
consecințe ale deciziilor și soluțiilor propuse și de a identifica riscurile și
beneficiile asociate acestora.
 Luarea deciziilor – aceasta implică capacitatea de a lua decizii bine informate
și reflectate, bazate pe o analiză obiectivă a informațiilor disponibile.

27
În general, abilitățile de gândire critică sunt importante pentru că ajută în luarea unor
decizii bine fundamentate și la rezolvarea problemelor într-un mod eficient. Ele pot
fi dezvoltate prin practică și prin expunerea la situații care necesită gândire critică.
Acestea sunt abilități esențiale într-o varietate de domenii, inclusiv în afaceri,
educație, sănătate și în viața personală. Oamenii care au abilități dezvoltate de gândire
critică sunt mai susceptibili să aibă succes în viață și să contribuie la progresul
societății.

3. Abilități de utilizare a tehnologiei informației și comunicării – deoarece

alfabetizarea informațională implică, adesea, determinarea validității informațiilor
existente pe site-uri web și creditarea surselor online. Pentru aceasta, sunt esențiale
cunoștințele de bază de operare a echipamentelor informatice (calculator, telefon
mobil, tabletă ș.a.). Abilitățile de a lucra cu diferite programe informatice sunt
necesare pentru alfabetizarea informațională, deoarece permit utilizarea surselor și
resurselor digitale, într-un mod eficient.
4. Abilități de comunicare – capacități de adaptare/ prelucrare a informației și de
exprimare facilă, cu pricepere, ingeniozitate și claritate, prin intermediul diverselor
forme de limbaj, în scopul de a prezenta, explica, exemplifica sau ilustra diverse
aspecte tematice informative și formative. Acestea sunt abilitățile care-i permit unei
persoane să primească și să transmită diferite tipuri de informații. Există mai multe
tipuri diferite de comunicare, cum ar fi:
 Comunicare verbală (scrisă, orală sau electronică)
 Comunicare nonverbală
 Comunicare paraverbală.

28
Sarcini și teme
1) Explicaţi care sunt consecinţele articulării datelor în matrici logic greşite (în
mod intenţionat), în procesul învăţării la elevi.
2) Precizaţi şi analizaţi o implicaţie a dezvoltării culturii informaţiei pentru
domeniul educaţional.
3) Care sunt consecinţele dezvoltării culturii informaţiei la nivel macrosistemic?
4) Analizaţi şi comentaţi citatul: „Modul cum culegi, administrezi şi foloseşti
informaţia fac din tine un câştigător sau un înfrânt în viaţă.” Bill Gates

Modalități de utilizare a abilităților de alfabetizare

informațională
 Utilizați informațiilor astfel încât să vă puteți atinge
obiectivele specifice.
 Stabiliți de ce fel și de câte informații aveți nevoie pentru
un proiect, eseu, referat sau prezentare.
 Găsiți sursele care oferă date relevante și credibile.
 Acordați creditul adecvat surselor utilizate.

29
 MODULUL 3

DOCUMENTAREA ŞI E-DOCUMENTAREA

Scopul și Transmiterea informațiilor fundamentale referitoare la

obiectivele domeniul documentării și e-documentării științifice

• După parcurgerea acestui modul cursanții vor fi capabili:

 să înțeleagă terminologia prezentată în cadrul modului;
 să utilizeze conceptele cheie prezentate în modul;
 să își dezvolte abilitățile de informare și (e-)documentare.

Schema logicǎ
a modului

 Informare și documentare
 Ce este informarea?
 Ce este documentarea?
 Ce sunt sursele/ e-sursele?
 Ce sunt resursele/ e-resursele?
 Resurse educaționale deschise

30
 3.1. (e)-Informare și (e)-documentare
Informarea și documentarea sunt două concepte interconectate, care se completează
reciproc și sunt esențiale pentru a obține cunoștințe și a lua decizii bine fundamentate.
Informarea și documentarea sunt strâns legate, deoarece pentru a ne documenta despre un
subiect sau o problemă, trebuie să determinăm sursele de informații relevante și să colectăm
aceste informații într-un mod organizat și eficient. De asemenea, pentru a fi bine informați,
trebuie să fim critici și să evaluăm cu atenție sursele informațiilor.

1) Informarea – procesul de a furniza sau de a căuta informații relevante pentru un

subiect sau o problemă. Aceasta poate fi realizată prin intermediul diferitelor surse
de informații, cum ar fi cărți, reviste, publicații online, interviuri, discuții cu experți
sau prin accesarea bazelor de date. Scopul informării este de a obține cunoștințe
relevante și actualizate, pentru a lua decizii bine fundamentate. Dexonline –
Dicționare ale limbii române (2023), oferă următoarele definiții:
- Informare – acțiunea de a (se) informa și rezultatul ei;
- Informa – A da cuiva informații despre ceva sau despre cineva, a face
cunoscut.
e-informarea – procesul prin care informațiile sunt căutate, transmise și distribuite
prin intermediul tehnologiei digitale, cum ar fi Internetul, rețelele sociale sau
platformele online. E-informarea este o practică obișnuită în prezent, deoarece mulți
oameni utilizează tehnologia digitală pentru a obține informații, în timp real, din
diferite surse. E-informarea poate lua diferite forme, cum ar fi informarea prin
intermediul e-mailurilor, site-urilor web, blogurilor, forumurilor de discuții, rețelelor
sociale și al altor platforme online. De asemenea, e-informarea poate fi personalizată,
astfel încât utilizatorii să primească informațiile relevante pentru interesele și nevoile
lor. Aceasta poate fi realizată prin intermediul abonamentelor la newslettere sau prin
intermediul algoritmilor de recomandare, care sugerează informații și conținut relevant
în funcție de istoricul navigării și de preferințele lor.
E-informarea are multe avantaje, printre care se numără:
• Accesibilitatea: informațiile pot fi accesate de oriunde și în orice moment, fără
restricții geografice sau de timp;
• Economisirea timpului și a costurilor: e-informarea poate fi livrată cu ușurință
și eficient, fără a fi necesară tipărirea și distribuirea fizică a documentelor.

31
 • Personalizarea: informațiile pot fi adaptate nevoilor specifice ale destinatarilor,
în funcție de preferințele lor și de interesul lor.
• Interactivitatea: e-informarea poate fi interactivă și poate include sondaje de
opinie, comentarii și feedback-uri, permițând astfel o comunicare bidirecțională între
emițătorul și destinatarul (receptorul) informației.

2) Documentarea – procesul prin care informațiile sunt colectate, organizate, stocate

și accesate într-un mod structurat și eficient, proces care se poate realiza prin
utilizarea unor instrumente de organizare și de management al informațiilor, cum ar
fi bazele de date sau programele informatice specializate. Aceasta implică utilizarea
diferitelor tehnici și instrumente de cercetare, cum ar fi analiza documentelor,
interviurile, studiile de caz sau cercetarea de piață. Scopul documentării este acela
de a crea un sistem de informații care poate fi utilizat pentru a lua decizii informate
și pentru a rezolva problemele. Dexonline – Dicționare ale limbii române (2023),
oferă următoarele definiții:
- Documentare: 1) acțiunea de a (se) documenta. 2) știința înregistrării,
clasării și conservării cunoștințelor referitoare la o problemă sau la un
domeniu de activitate, pentru a le ține la dispoziția celor interesați.
- Documenta – 1) A se informa amănunțit și temeinic pe bază de
documente; 2) A (se) informa, a (se) sprijini (într-)o cercetare etc. pe
documente; 3) A susține pe bază de documente, informații, probe etc.
Și: a dovedi, a demonstra, a proba.
E-documentare – termen care se referă la procesul de a căuta, gestiona, stoca și crea
documente în format electronic. În locul utilizării hârtiei sau al altor suporturi fizice
pentru a înregistra informații, e-documentarea implică utilizarea unor fișiere digitale și
a unor sisteme informatice pentru a gestiona informațiile. Prin e-documentare,
documentele pot fi create și editate în format electronic, pot fi partajate între utilizatori
din diferite locații geografice, pot fi stocate în siguranță și pot fi accesate rapid și ușor
atunci când sunt necesare. De asemenea, e-documentarea poate oferi un nivel mai mare
de securitate și confidențialitate, deoarece documentele pot fi criptate și protejate cu
parole sau cu alte măsuri de securitate.

32
 E-documentarea științifică presupune utilizarea sistemelor de gestiune a
documentelor electronice care permit cercetătorilor să caute, să creeze, să stocheze, și
să acceseze documente electronice (articole, prezentări, posteruri, lucrări ale
conferințelor, rapoarte de cercetare, bibliografii, note de cercetare, fișiere de date etc.),
într-un mod eficient. De asemenea, acest proces implică utilizarea unor programe
specializate pentru analiza datelor, cum ar fi programe de statistică, utilizarea
instrumentelor online de colaborare și comunicare, precum e-mailul, platformele
educaționale, programele pentru videoconferințe.

Pentru a realiza o activitate educațională de calitate, studenții, viitorii cercetători, sunt

obligați să se antreneze în activități de informare și documentare științifică, pentru a fi
capabili să construiască premisele elaborării lucrărilor științifice (eseuri, referate, articole etc.)
cu privire la specificul temelor supuse atenției și analizei lor.

Documentarea științifică este un proces esențial, pentru cercetarea și dezvoltarea

științifică. Aceasta implică căutarea, colectarea, organizarea, stocarea și prezentarea
informațiilor într-un mod structurat și riguros. Documentarea științifică este importantă pentru
a asigura calitatea informațiilor – precizia, obiectivitatea, acuratețea, veridicitatea,
verificabilitatea, transferabilitatea, reproductibilitatea (posibilitatea de a fi utilizate de alți
cercetători pentru a îmbunătăți sau a reproduce rezultatele cercetării).
Unul dintre aspectele cheie ale documentării științifice este asigurarea faptului că
informațiile sunt verificabile și că pot fi reproduse de alți cercetători. Pentru a realiza acest
lucru, cercetătorii trebuie să se documenteze în toate etapele cercetării. De asemenea, aceștia
trebuie să disemineze și eventualele probleme sau obstacole întâlnite în timpul cercetării.
Un alt aspect al documentării științifice este că aceasta trebuie să fie riguroasă și să
respecte anumite standarde și protocoale, cum ar fi utilizarea programelor și a
instrumentelor specializate pentru colectarea și analiza datelor, respectarea eticii și a
standardelor profesionale specifice domeniului supus cercetării (pe tot pe parcursul cercetării,
dar și când se comunică/ publică rezultatele obținute).
Caracterul complex al documentării științifice rezultă, mai ales, din etapele sale interne,
și anume:
1) informarea asupra surselor; 2) culegerea surselor; 3) studierea surselor; 4)
utilizarea surselor.

33
 1) Informarea asupra surselor cuprinde următoarele subetape principale:
- identificarea surselor existente pentru tema de cercetare;
- identificarea locului unde este depozitată sursa și a posibilităților de obținere,
de acces;
- conturarea unui program de continuare a informării și pe parcursul etapelor de
cercetare care urmează documentării prealabile, până la încheierea temei de
cercetare și chiar după aceasta.
2) Culegerea surselor include activitățile de:
- obținerea (procurarea) surselor;
- notarea (fișarea) surselor;
- evaluarea primară a surselor.
3) Studierea surselor cuprinde următoarele activități mai importante:
- gruparea surselor de documentare în mai multe clase, în raport cu conținutul
temei de cercetare și cu timpul disponibil pentru studiu;
- evaluarea globală a unor surse;
- evaluarea avansată a surselor din perspectiva nevoii de cunoaștere a literaturii
de specialitate, a faptelor empirice, a ipotezelor, a ideilor teoretice pro și contra,
a metodei de analiză și calcul etc.
4) Utilizarea surselor în cadrul procesului de documentare științifică se referă la:
- consemnarea sistematizată a informațiilor unei surse ca bază de comparație și
confruntare cu alte surse;
- interpretarea generală a surselor;
- pregătirea utilizării informațiilor documentare în cadrul celorlalte etape ale
cercetării propriu-zise, pregătirea structurii finale a lucrării în vederea redactării
(Locul documentării-învățării în cercetarea științifică. Conținut, forme, etape,
2023).
Comunicarea rezultatelor obținute în urma cercetării, informarea comunității de
specialiști din domeniul respectiv/ comunității academice/ a cercetătorilor din domenii conexe,
trebuie să se facă într-un mod clar, cu ajutorul limbajelor de specialitate, care conțin un corpus
de termeni specifici, utilizați pentru a realiza o comunicare de specialitate non-ambiguă, cu
respectarea principiilor, normelor, regulilor și exigențelor necesare în conceperea, scrierea și
redactarea textelor/ lucrărilor științifice (cum ar fi modul de utilizare a imaginilor, graficelor și
diagramelor, citarea/ consemnarea corectă a surselor bibliografice în text, alcătuirea listei
referințelor bibliografice etc.).

34
 Coordonate majore ale documentării științifice:
a) Documentarea științifică nu este un scop în sine, ci se subordonează soluționării
unei probleme științifice. De aceea, orice program strategic inițial de documentare
se modifică și se adaptează, uneori considerabil, în procesul de studiu al surselor;
b) Cele patru etape interne ale documentării sunt diferențiate în funcție de domeniu,
de temă, de cercetător, de context etc. Discernământul cercetătorului este decisiv
pentru asigurarea unei documentări eficiente;
c) Documentarea începe chiar din momentul alegerii temei (ca o informare sumară),
se realizează susținut în momentul precizării obiectivelor cercetării și se continuă
în toate celelalte etape ale cercetării, până la încheierea lucrării și chiar după
aceasta;
d) În procesul de documentare apar idei noi, ipoteze ce urmează să fie verificate
ulterior și chiar anticipări ale unor concluzii finale. În consecință, documentarea nu
reprezintă doar o fază pregătitoare a cercetării, dar nici o simplă etapă auxiliară sau
inferioară, separată de celelalte etape de cercetare științifică (Locul documentării-
învățării în cercetarea științifică. Conținut, forme, etape, 2023).

3.2. Surse și resurse de informare și documentare

Potrivit Academiei Române, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan” (2010), prin sursă
(de documentare sau informare) se înțelege un „loc de unde emană o informație, o noutate”.
În strânsă legătură cu conceptul de sursă este cel de resursă, aceasta fiind definită de Marcu
(2000, apud Dexonline – Dicționare ale limbii române, 2023), în Marele dicționar de
neologisme, drept „rezervă, (sursă de) mijloace care pot fi valorificate la un moment dat;
posibilitate”.

Sursă – Loc de unde emană o informație, o noutate. Loc unde se produce, unde
se poate găsi sau de unde se propagă ceva; sediul sau obârșia unui lucru (DEX, 2009,
apud Dexonline – Dicționare ale limbii române, 2023); Rezervă, (sursă de) mijloace
care pot fi valorificate la un moment dat; posibilitate (MDN, 2000 apud Dexonline –
Dicționare ale limbii române, 2023).

E-sursă – Categorie de sursă în format electronic sau digital (de exemplu,

bibliotecă digitală, bază de date, depozit de date, arhivă electronică ș.a.).

35
 Termenii de sursă și resursă sunt interșanjabili, în funcție de sistemul de referință
– persoana/ utilizatorul resursei sau depozitarul resursei. Spre exemplu, o bibliotecă în care
sunt depozitate resursele de documentare, este o sursă de documentare pentru un utilizator.
Resursa din bibliotecă (carte, revistă etc.), utilizată de către o persoană în scop informativ,
devine sursă de documentare pentru persoana respectivă.

Din acest motiv, prezentăm în continuare un ansamblu de surse și resurse de

documentare, care, în funcție de contextul informațional, pot deține rol de sursă sau de resursă.
Dintre acestea, bazele de date și bibliotecile au statut cert de sursă de documentare.

Preferăm să utilizăm termenul de resursă, în detrimentul celui de document (care este

folosit în unele lucrări), considerându-l un termen mai general/ comprehensiv și mai
„apropiat” de termenul sursă, prin faptul că resursa este instrumentul cu care se
valorifică sursa. De altfel, în literatură sunt deja consacrate sintagme, cum ar fi: Resurse
Educaţionale Deschise (RED), resurse digitale, resurse media, resurse multimedia ş.a.
(Baciu & Bocoș, 2022)

Resursă (de documentare și e-documentare) – Produs intelectual material, electronic

sau din spațiul online, care poate fi realizat în format tradițional, cu tehnici și tehnologii
pentru tipărire, serigrafiere, sculptură, pictură etc. (exemple de resurse: fotografii, cărți
tipărite, sculpturi, picturi, mulaje etc.) sau cu noile tehnologii ale informației și
comunicațiilor, cum ar fi imprimarea 2D și 3D, scanarea 2D și 3D, xerografierea
(exemple de resurse: fotografii digitale, cărți electronice/ e-book-uri, audiobook-uri,
cărți vorbite, înregistrări audio-video, programe de calculator, site-uri, pagini web,
fișiere grafice, fișiere audio, fișiere audio-video, fișiere multimedia interactive,
streaming-uri live etc.).
 E-resursă – Categorie de resursă în format electronic sau digital (de exemplu:
e-book, e-poster, e-portofoliu, carte vorbită ș.a.).

Resurse educaționale (în sens larg) – Rezerve potențiale, surse de mijloace

susceptibile de a fi valorificate la un moment dat în funcție de context, disponibilități potențiale,
latente, utile pentru a răspunde anumitor nevoi, în anumite contexte educaționale. Prin urmare,
se pune problema identificării resurselor latente, potențiale, uneori prea puțin cunoscute,

36
precum și problema exploatării eficiente, optime, a acestora. Asigurarea unui raport optim între
nevoi şi resurse reprezintă un aspect critic în proiectarea și realizarea activităților educaționale,
la fel ca aspectele legate de: selectarea atentă și exploatarea la maxim a resurselor disponibile;
conceperea/ confecționarea cu abilitate și cu costuri cât mai mici a unor resurse necesare în
procesul documentării, e-documentării, învățării, cercetării etc., articularea resurselor de
documentare și învățare în cadrul strategiilor de instruire, în manieră sistemică; exploatarea lor
eficientă, cu competență. Taxonomia resurselor educaționale cuprinde: a) resurse umane
(personal didactic; personal didactic auxiliar; personal didactic de conducere; personal
nedidactic; elevi; preșcolari; părinți); b) resurse axiologice/ valorice (de exemplu: idealul
educațional, care esențializează viziunea asupra formării personalității umane; normativitatea
didactică, care se referă la raportul libertate-constrângere în procesul didactic); c) resursele
informaționale (sistemul informațiilor vehiculate, date și fapte științifice, conținuturile
instructiv-educative); d) resurse materiale (edificii; dotări; spații școlare; mobilier școlar;
materiale didactice; mijloace de învățământ); e) resurse financiare (resurse/ alocații bugetare;
resurse/ venituri extrabugetare); f) resurse temporale/ de timp (timp educațional, timp școlar).
(Răduț-Taciu et al., 2015)

Resurse educaționale deschise (abreviat RED)/ Open Educational Resources

(abreviat OER) (în engleză) – Sintagma adoptată la Forumul UNESCO din anul 2002, în
urma analizei impactului pe care îl aveau proiectele Open Courseware asupra învățământului
superior. UNESCO oferă următoarea definiție pentru resursele educaționale deschise:
Resursele educaționale deschise (RED) fac referire la acele categorii de materiale educaționale
care se află în domeniul public sau care sunt puse la dispoziția cititorilor prin licențe deschise.
Aceste resurse deschise le oferă tuturor celor interesați posibilitatea de a le copia, utiliza, adapta
şi transmite în mod legal și gratuit. În componența resurselor educaționale deschise pot fi
incluse manualele școlare, curriculumul, syllabusuri, suporturi de curs, teme, teste, proiecte,
resurse audio-video şi resurse bazate pe tehnicile de animație. Așadar, RED sunt resurse
educaționale cu un conținut deschis, care pot fi preluate, consultate, utilizate sau adaptate de
către utilizatori (în scopuri necomerciale), fără constrângeri legate de licență. În domeniul
educațional, este relevant faptul că RED pot include prezentări, proiecte de activitate didactică,
cursuri, manuale, cărți, pliante, diagrame, filme, muzică, tutoriale etc. Accesul public la aceste
resurse este facilitat de către tehnologiile de informare şi comunicare, materialele fiind
distribuite la nivel global, pentru a oferi diferiților utilizatori (profesori, elevi, studenți, alte
persoane) posibilitatea de a prelua, modifica şi adapta resurse online, pentru nevoile

37
educaționale și de a-și forma și dezvolta competențe care să le permită integrarea activă în
societate și pe piața muncii. În general, RED favorizează învățarea activă și interactivă,
învățarea experienţială, învățarea experimentală, învățarea euristică, facilitează libertatea de
exprimare a educabililor. Grație mijloacelor intuitive, RED contribuie la medierea activității
de asimilare a conținuturilor, sprijinind structurarea, explicitarea şi ilustrarea acestora, cu
luarea în considerare a ritmului propriu de studiu al fiecărui educabil. Astfel, RED dezvoltă
capacitatea de înțelegere a obiectului de învățare, prin asumarea responsabilității referitoare la:
ce se învață, cum se învață și când se învață, facilitând astfel procese educaționale de tip
interactiv, centrate pe cel care învață şi pe procesul învățării realizat de acesta. RED provoacă
o schimbare majoră în educație, schimbare pe care este momentul să o acceptăm. Cu ajutorul
acestui tip de resurse, s-a realizat trecerea la sistemele de învățare în care vârsta, locul de pe
glob și posibilitățile financiare nu mai sunt relevante pentru a avea acces la materiale
educaționale, fie ele cursuri, manuale, exerciții, teste sau jocuri educative. Mai mult, educabilii
pot avea acces la mai multe surse de cunoaștere, la mai mulți profesori, la mai multe forme de
învățământ și au posibilitatea de a contribui efectiv la perfecționarea resurselor de învățare atât
online, cât și offline, datorită modului liber în care sunt licențiate resursele educaționale
(UNESCO, 2020; Baciu et al., 2022b).

3.3. Tipuri de surse de documentare

După modul de obținere și structurare a informațiilor, sursele sunt clasificate în trei
categorii:
1. Surse primare;
2. Surse secundare;
3. Surse terțiare.

3.3.1. Sursele primare sunt „materiile prime” (The Library of Congress, f.d.) utilizate
în studierea unor fapte, evenimente, fenomene, stări de lucruri etc. – documente și obiecte
originale, care:
 sunt apropiate spaţio-temporal de obiectul studiului;
 descriu obiectul studiului în mod direct, „la prima mână” respectiv informațiile se obțin
în mod direct, prin intermediul: observațiilor directe/ nemediate, investigațiilor
științifice teoretice și practice, experimentelor, interviurilor, anchetelor, panelurilor
etc.;

38
  presupun elemente de originalitate – informații noi, abordări personale, descoperiri,
cercetări;
 pot fi valorificate şi interpretate cu ajutorul surselor secundare.

Exemple: jurnale de corespondență; documente originale, cum ar fi certificate de

naștere, foile matricole; documente personale (curriculum vitae etc); documente istorice;
biografii; autobiografii; manuscrise; interviuri; discursuri; istorii orale; jurisprudență;
legislație; reglementări; constituții; documente guvernamentale; date statistice; rapoarte de
cercetare; articole din reviste, care raportează noi cercetări sau constatări; standarde (în
domeniul tehnic); opere de artă creativă; reclame în ziare și reportaje și articole editoriale/ de
opinii. (University of New South Wales [UNSW], f.d.)

3.3.2. Sursele secundare sunt acelea care au la bază surse primare și care conțin
descrieri, analize, sinteze, interpretări, evaluări etc. ale unor evenimente, procese, fenomene
etc., realizate la o distanță de timp și/ sau de spațiu după producerea acestora (acestea fiind
descrise într-o sursă primară). Astfel, sursele secundare reprezintă o extensie a rezultatelor
specifice oferite de sursele primare, respectiv, au informații generate, prelucrate și articulate
din sursele primare.
Exemple: articole din reviste, care comentează sau analizează cercetările; recenzii
științifice; suporturi de curs; dicționare; enciclopedii; Wikipedia; cărți care interpretează și
analizează informațiile din sursele primare; comentariile politice; editoriale de ziar/ articole de
opinie; critica literaturii, operelor de artă sau muzicii. (University of New South Wales Library,
2021)

Categoriile surselor primare și secundare nu sunt, adesea, fixe, ci depind de studiul

întreprins sau de cercetarea întreprinsă (University of New South Wales [UNSW], f.d.)

Exemplul 1: Articolele editoriale/ de opinie din ziare pot fi atât primare, cât și
secundare, întrucât:
 Dacă se explorează modul în care un eveniment a afectat oamenii, la un anumit
moment, acest tip de sursă este considerată o sursă primară.
 Dacă se explorează evenimentul, atunci articolul de opinie ar răspunde
evenimentului și, prin urmare, este considerat a fi o sursă secundară.

39
 Exemplul 2: Revistele academice, deși considerate, în general, surse secundare, conțin,
adesea, articole pe subiecte foarte specifice și pot fi sursă primară de informații pentru noile
dezvoltări şi evoluții în domeniul respectiv.
3.3.3. Sursele terțiare sunt acelea care oferă o sinteză a informațiilor din surse
secundare, reprezintă o extensie a rezultatelor specifice oferite de sursele secundare, respectiv
au informații preluate din acestea. (South Mountain Community College, f.d.)
Exemple: lucrări cu citate; texte de sinteză bibliografică; bibliografii de bibliografii,
catalog de cercetări bibliografice; dicționare; enciclopedii.

Categoriile surselor secundare și terțiare nu sunt, adesea, fixe, ci depind de

modul de realizare a acestora. Spre exemplu, enciclopediile științifice au la bază sursele
primare, deci s-ar încadra la surse secundare. În cazul altor enciclopedii, cum ar fi, spre
exemplu, Enciclopedia online Wikipedia, care au la bază surse secundare de
documentare, ele s-ar încadra în categoria surselor terțiare.
Nu se poate realiza o delimitare clară între sursele secundare și cele terțiare
întrucât sursele utilizate pentru conceperea organizarea şi structurarea unui document
sunt, deopotrivă, primare şi secundare. De asemenea, uneori, intervine, în proporţie
mare, subiectivitatea autorului în ceea ce priveşte denumirea, opţiunea pentru sursele
de informare (doar primare sau primare şi secundare), structurarea, organizarea, gradul
de extindere şi modul de formalizare a documentelor.

3.4. Surse și resurse de încredere

Pentru activitatea de cercetare este nevoie să se utilizeze surse de încredere, respectiv
surse credibile, riguroase, exacte, în acord cu datele ştiinţifico-tehnice.
Cele mai de încredere surse sunt cele primare publicate de către foruri legislative,
ministere, organizațiile guvernamentale, asociații profesionale recunoscute la nivel național și
internațional, universități, instituții de învățământ, centre de cercetare.
Principalele repere în identificarea surselor și resurselor de încredere, sunt legate atât
de autor/ autori (care pot fi persoane fizice sau juridice), cât și de editura la care este publicată
sursa/ editor:

 Autorul/ Autorii
Sursele și resursele de încredere sunt publicate de un autor, de un colectiv de autori sau
de către o instituție/ organizație. Competența autorilor în domeniul respectiv este recunoscută

40
în comunitatea profesională din care ei fac parte. Se consideră demne de încredere acele surse
în care autorii citează și consemnează corect, obiectiv și acurat lucrările utilizate pentru
fundamentarea teoretică.
 Editura/ Editorul
În România, sursele de încredere sunt publicate de o editură înregistrată şi recunoscută
Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice (CNCS). CNCS elaborează periodic lista editurilor
recunoscute. În prezent, sunt în vigoare listele centralizate cu editurile evaluate şi clasificate de
către CNCS, publicate pe site-ul CNCS (Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice, 2020a):
 edituri româneşti în domeniul Artelor şi Ştiinţelor Umaniste (CNCS, 2020b);
 edituri cu prestigiu internaţional în domeniul Ştiinţelor Sociale (CNCS, 2020c);
 edituri cu prestigiu internaţional în domeniul Artelor şi Ştiinţelor Umaniste
(CNCS, 2020d).

 Limbajul de specialitate utilizat

Conținutul textului prezentat în resursă trebuie să utilizeze un limbaj de specialitate
corect, actual și modern, respectiv un „sistem lingvistic care utilizează o terminologie și alte
mijloace lingvistice care vizează non-ambiguitatea comunicării într-un domeniu particular.”.
(Lerat, 1995, p. 32)

3.5. Evaluarea resurselor de documentare este dependentă de evaluarea surselor de

documentare, așa cum resursa este derivată din sursă (revistă – articol, revistă – editor, revistă
– factor de impact).
Pentru asigurarea obiectivității evaluative a surselor și resurselor de documentare,
propunem etapizarea procesului de evaluare în două mari secvențe evaluative:
1) Evaluarea primară a resurselor de documentare;
2) Evaluarea avansată a resurselor de documentare.

Cele două secvențe sunt interrelaționate (Baciu & Bocoș, 2022), respectiv, se poate
trece de la evaluarea primară la cea avansată, dar și invers, asigurându-se un proces evaluativ
evolutiv, în spirală. În urma evaluării avansate a resurselor de documentare, a extragerii
informațiilor relevante pentru tema de studiu și a includerii lor în noul produs intelectual, acesta
va deveni o nouă resursă de documentare.
O documentare corectă și obiectivă presupune identificarea fundamentată a surselor de
încredere, de preferat surse primare, urmată de evaluarea aprofundată a sursei şi de

41
valorificarea ei. Procesul de valorificare presupune și compararea informațiilor furnizate de
două sau mai multe surse primare în legătură cu tema studiată. În contextul evaluării
aprofundate, cercetătorul verifică în ce măsura sursele au la bază rezultatele unor cercetări
științifice calitative (bazate pe metode și tehnici de tip calitativ: observație, interviu, studiu de
caz, focus grup etc.) și ale unor cercetări cantitative (bazate pe metode și tehnici de tip
cantitativ: ancheta pe bază de chestionar, sondajul de opinie etc.).
Scopul major al evaluării surselor de documentare este acela de a colecta un ansamblu
de informații pertinente, valide și fiabile, în legătură cu relevanța și valoarea acestora în
contextul cercetării, și de examinare a gradului de adecvare între aceste informații şi un
ansamblu de criterii evaluative prestabilite.
În evaluarea surselor de documentare este necesară exersarea atitudinii critice a
cercetătorului, înțeleasă ca predispoziție individuală de a analiza, de a evalua sursele, în scopul
identificării utilității, relevanței, caracteristicilor și valorii acestora. O atitudine critică în
procesul de documentare și e-documentare poate fi asigurată de o serie de factori, precum:
cunoașterea surselor și resurselor relevante; experiența în documentare și e-documentare;
dorința (auto)impusă de a nu accepta idei noi, fără a reflecta asupra lor, fără discernământ;
promovarea lucidității critice și a scepticismului echilibrat. Este de preferat ca atitudinea critică
în procesul de documentare și e-documentare să devină una constructivă, iar în acest sens, este
necesar ca ea să dețină, cumulativ, următoarele atribute/ caracteristici: claritatea poziției/
punctelor de vedere și a argumentației, acuratețea/ exactitatea opiniilor, precizia lor, relevanța
și profunzimea abordărilor și analizelor realizate asupra surselor de informare, pertinența și
validitatea concluziilor formulate.
Aşadar, documentarea şi e-documentarea solicită:
 spiritul critic – capacitate psihică de a emite judecăți de valoare verificabile cu
ajutorul unor criterii obiective, de natură științifică, logică și etică, prin trecerea
informațiilor prin filtrul gândirii proprii;
 spiritul analitic – capacitatea de a surprinde detaliile, cauzalităţile, relaţiile şi
interrelaţiile, însuşirile esenţiale (după anumite criterii), de a delimita esenţialul
de neesenţial, caracteristicului de necaracteristic şi de a esenţializa definitoriul;
 spiritul activ – capacitatea cercetătorului de a interacţiona cu informaţiile, de a
realiza demersuri active şi interactive, bazate pe eforturi de reflecţie personală,
pe acţiuni mintale de căutare, de cercetare şi redescoperire a adevărurilor, de
elaborare a noilor cunoştinţe, de valorificare a potenţialului informativ al
surselor de documentare; acest activism exterior este susţinut de un activism

42
 interior, psihic, care presupune interacţiunea individului cu sine însuşi, în limbaj
intern, comunicarea intrapersonală.
 spiritul explorativ – capacitatea cercetătorului de a întreprinde demersuri de
identificare de noi surse de documentare, pe măsura evaluării primare şi
avansate a celor deja cunoscute;
 spiritul reflexiv – capacitatea cercetătorului de a desfăşura procese mintale
axate pe limbaj interior şi meditaţie, în cadrul cărora emite supoziţii, ipoteze,
identifică soluţii şi căi de rezolvare a problemelor, elaborează concluzii,
propune soluții etc.; ca expresie a spiritului activ şi constructiv, reflecţia incită
mereu la întrebări, la căutări, tatonări, explorări, explicaţii, cercetări;
 spiritul investigativ – capacitatea cercetătorului de a desfăşura o cercetare, de a
studia aprofundat, minuţios şi sistematic un anumit subiect de cercetare, în
vederea descoperirii de noi achiziţii;
 spiritul evaluativ – capacitatea cercetătorului de a colecta informaţii valide în
legătură cu relevanţa şi valoarea unor surse şi resurse de documentare şi de a
stabili gradul de adecvare cu criterii evaluative prestabilite;
 spiritul creativ – capacitatea cercetătorului: de a articula datele şi informaţiile
colectate generând noi cunoştinţe; de a problematiza conţinuturile; de a
chestiona achiziţiile şi experienţele de cunoaştere proprii; de a propune noi
perspective analitice; de a formula noi ipoteze de cercetare; de a crea produse
intelectuale şi materiale unice, originale şi inventive; de a propune soluţii
originale pentru rezolvarea problemelor identificate; de a identifica noi
problematici de cercetare etc.

3.5.1. Evaluarea primară a resurselor de documentare este una de start, realizată în

momentul în care persoana care se documentează ia contact, pentru prima dată, cu sursa. Scopul
acestei evaluări primare este de a selecta sursele, respectiv de a trece printr-un prim filtru
sursele identificate şi de a stabili utilitatea sau non-utilitatea acestora, pe baza emiterii unor
judecăți de valoare, folosind anumite criterii (de preferat, criterii obiective).
Spre exemplu, acest tip de evaluare este valorificată atunci când un cercetător caută, pe
baza unor cuvinte cheie, informații pe Internet. Din ansamblul miilor de rezultate returnate de
motorul de căutare, cercetătorul trebuie să realizeze o alegere grosieră a surselor de interes. În
etapa următoare, de evaluare avansată, sursele astfel selectate vor fi studiate în amănunțime,
pentru a discerne între informația utilă, credibilă și informația care nu este credibilă (şi, deci,

43
nu este recomandată pentru utilizare în cercetare) și informația nerelevantă, care nu este utilă
(și, deci, care nu este de interes).
Pentru a realiza o evaluare primară cât mai solidă, cercetătorul poate studia următorii
indicatori:

1) Existenţa peer review – a evaluării reciproce a articolelor de către recenzori externi

publicației, în vederea acceptării manuscrisului pentru publicare. Acest indicator se
referă la faptul că pentru articolele evaluate în acest fel, este asigurat nivelul calitativ,
este asigurată întrunirea criteriilor și cerințelor revistei științifice, respectiv articolul
este considerat corespunzător din punct de vedere științific și este aprobat. Spre
exemplu, în cazul căutării în bazele de date, se poate limita cercetarea articolelor și
astfel se pot selecta doar articolele care au peer review.
2) Factorul de impact – ca indicator al valorii unei resurse dintr-o revistă, referitor la
frecvența cu care articolele publicate în acea revistă sunt citate (cu cât revista este citată
mai mult, cu atât factorul de impact este mai mare).
3) Numărul citărilor – ca indicator al gradului de utilizare a resursei de către alți
cercetători. Numărul citărilor reprezintă o referință utilizată pentru construirea de noi
indicatori scientometrici, cum ar fi indicele Hirsch.

În vederea asigurării caracterului operațional al procesului de evaluare primară a

surselor şi resurselor, este utilă conceperea unor instrumente evaluative cât mai operaţionale,
cu care cercetătorul să poată opera uşor, indiferent de natura sursei: tipărită, audio-vizuală,
electronică, aflată în mediul online. Un astfel de instrument a fost conceput de noi, iniţial pentru
evaluarea Resurselor Educaţionale Deschise (RED), dar care poate fi utilizat şi pentru alte
tipuri de surse şi resurse de documentare (Baciu & Bocoș, 2022).
În viziunea noastră, două întrebări critice generale legate de selectarea şi utilizarea
resurselor educaționale îşi caută răspunsul:
a) Care sunt calitățile intrinseci pe care ar trebui să le întrunească resursele educaţionale?
b) Cum am putea sprijini instrumental persoanele interesate de selecţia, studierea şi
evaluarea resurselor educaționale?
Răspunsurile la aceste întrebări pot fi oferite integrat, prin stabilirea criteriilor
evaluative, precum și a setului de indicatori operaționali de cuantificare a acestora. Prezentăm
principalele criterii de evaluare ale modelului propus de către noi pentru evaluarea primară a
resurselor de documentare.

44
 Criteriul „Prestigiul profesional al autorului” – Prestigiul profesional al autorului (o
persoană, un colectiv de persoane, o instituție, o organizaţie etc.) semnifică o
considerație profesională aparte, o recunoaştere profesională şi socială atribuită
autorului resursei, datorită competenţelor şi comportamentului profesional, recunoscute
ca purtătoare de plus valoare.
 Criteriul „Acurateţe” – Acurateţea surselor şi resurselor se referă la exactitatea şi la
precizia cu care ele au fost elaborate, aspect care derivă din metodele şi instrumentele
de cercetare utilizate. Cu cât informaţiile transmise sunt mai clare, corecte, accesibile,
structurate şi actualizate, cu atât caracterul informativ al acţiunilor de documentare
devine mai relevant/ accentuat.
 Criteriul „Obiectivitate” – Obiectivitatea se referă la necesitatea prezentării de
informaţii valide, reale, nedeformate, de date ştiinţifice riguroase, cu atitudine
impersonală şi obiectivă, fără implicarea în raţionamente şi judecăţi de valoare a
preferinţelor, ideilor preconcepute, prejudecăţilor, sentimentelor proprii. Obiectivitatea
se stabileşte începând cu analiza scopului elaborării sursei de documentare (scop de
cercetare sau nu) şi a punctului de vedere promovat de autor (un punct de vedere neutru,
echidistant sau dimpotrivă, unul subiectiv, părtinitor).
 Criteriul „Potenţialul informativ” – Potenţial informativ se referă la capacitatea
surselor şi resurselor de a transmite noi cunoştinţe; de a lărgi orizontul cunoaşterii; de
a forma noi noţiuni şi concepte; de a favoriza înţelegerea conţinuturilor informaţionale;
de a forma priceperi şi deprinderi (abilităţi) intelectuale şi competenţe; de a stimula
creativitatea.
 Criteriul „Audienţa” – Audienţa se referă la publicul ţintă căruia i se adresează sursele
şi resursele, precum şi la caracteristicile acestuia (vârstă, nivel educaţional, natura
profesiei, nivelul de profesionalizare, vechimea în profesie, statutul socio-economic,
calitatea de nativi digitali sau de imigranţi digitali).
 Criteriul „Designul” – Designul se referă la modul de prezentare a sursei şi resursei,
care poate fi analizat multidimensional: consistenţa ştiinţifică; calitatea datelor
ştiinţifice şi a elementelor incluse; modul de structurare; aspectul estetic al elementelor
incluse (grafică, text, imagini, fotografii, videoclipuri etc.), precum şi al întregului
produs (articol, revistă, site, pagină web etc.); funcţionalitatea resurselor software
implicate; calitatea produsului în ansamblul său.

45
 Dintre aceste criterii, prestigiul profesional al autorului este cel mai relevant
criteriu în evaluarea resurselor, componenta vectorială a procesului de stabilire a
calității surselor și resurselor.

3.5.2. Evaluarea avansată a surselor de documentare este una complexă, de

profunzime şi critic-constructivă, în care sunt evaluate în mod aprofundat și riguros sursele
selectate în evaluarea primară. Mai concret, sunt analizate atent datele şi informaţiile din cadrul
resursei, se verifică măsura în care ele sunt confirmate şi în alte surse credibile, se coroborează
cu alte informaţii dobândite prin documentare continuă, se stabileşte măsura în care sursa este
de încredere.
Evaluarea avansată a resurselor presupune realizarea a două mari tipuri de analize:
1) Analiza structurală şi morfologică a textului – se referă, în principal, la:
- studierea modului de organizare a textului (identificarea structurii ideatice, a
trăsăturilor sale structurale);
- analiza conţinutului: text, imagini, figuri, tabele, grafice, diagrame etc.;
- analiza nivelului de claritate a expunerii, a nivelului de comprehensiune/
înţelegere a textului, a unităților sale lexicale şi a raţionamentelor utilizate;
- analiza caracteristicilor stilului de scriere (respectarea exigențelor scrierii
științifice), a calităţii discursului şi a limbajului de specialitate;
2) Analiza funcţional-ştiinţifică a informaţiilor resursei – se referă la:
- studierea analitică a informațiilor;
- analiza designului utilizat;
- stabilirea măsurii în care au fost incluse cele mai semnificative şi mai recente
contribuţii ştiinţifice la tema studiată, fie în ordine cronologică, fie după o logică
personală a autorului;
- analiza logicii articulării informaţiilor utilizate, pentru a genera o nouă cunoaştere
şi pentru formalizarea produselor cunoaşterii;
- identificarea gradului de coeziune informaţională dintre informaţiile preluate de
autor şi contribuţiile ideatice proprii;
- verificarea corectitudinii menţionării ideilor preluate de la alţi autori şi a
consemnării acestora în text şi în lista referinţelor bibliografice;
- identificarea gradului de originalitate – care se apreciază în funcţie de
contribuţiile personale, originale, inovative ale autorului, identificabile:

46
 a) În partea de fundamentare teoretică sunt oferite: analize critice; argumentări;
reinterpretări; resemnificări; revizuiri; redefiniri; ilustrări; definiţii;
propuneri; clasificări; abordări personale din perspective diferite; ilustraţii
practice; referenţiale teoretice; descoperiri;
b) În partea de cercetare aplicativă: identificare de teme originale de cercetare,
care nu au mai fost abordate; realizarea de cercetări pe astfel de teme;
adaptare de instrumente de cercetare; concepere, pilotare şi validare de
instrumente de cercetare; formulare de ipoteze de cercetare; experimentare şi
validare de soluţii.
În legătură cu contribuţiile personale ale autorului resursei, menţionăm relevanţa
formulării de definiţii proprii de lucru, valorificate pe parcursul întregii lucrări, respectiv atât
în partea de fundamentare teoretică, cât şi în cea de cercetare aplicativă.
Alături de definiţiile proprii realizate de autor, amintim, ca elemente de originalitate,
prezentarea unor puncte de vedere şi interpretări personale – introducere de termeni noi,
nuanţări, clasificări etc.

- Rezultatele obţinute reprezintă un inventar de date şi informaţii

necesare cercetătorului pentru a continua procesul de documentare şi
e-documentare necesar în demersul investigativ teoretic şi/ sau practic.
Acesta este conceput ca o intervenţie planificată, fundamentată riguros
şi orientată spre atingerea finalităţilor investigative.
- Datele şi informaţiile obţinute prin evaluarea avansată şi critică a
surselor (a se vedea şi evaluarea primară) sunt folosite în procesul de
luare a deciziilor în contextul cercetării, cu respectarea rigorilor şi a
eticii cercetării.

3.6. Surse și resurse de documentare şi e-documentare

În cele ce urmează, prezentăm principalele resurse de documentare şi e-documentare
utilizate de către studenți pentru elaborarea diferitelor lucrări:

Lucrarea (ca produs al activității intelectuale sau fizice) – Rezultat/ produs al

unei activităţi intelectuale sau fizice a educabililor, care poate lua forme diferite: lucrări
scrise (lucrări de control, eseuri, extemporale, planşe, proiecte, referate, studii, lucrări
scrise semestriale etc.), lucrări practice (desene, modelaje, obiecte confecţionate din

47
diferite materiale şi prin diferite tehnici etc.), lucrări teoretice (cu caracter teoretic, fără
implicaţii practice ş.a.).

 Cartea – publicație tipărită, neperiodică, de cel puțin 49 de pagini, exclusiv

coperţile, pusă la dispoziția publicului.

În funcție de conținutul cărții avem următoarele tipuri de cărţi

(Kovač et al., 2019):
a) cartea tipărită;
b) cartea electronică/ e-book;
c) cartea de benzi desenate/ ilustrate;
d) cartea tăcută (de exemplu, un album de artă, în care sunt incluse
preponderent imagini);
e) cartea audio/ cartea vorbită/ audiobook;
f) cartea de colorat.

 Cartea electronică/ E-book (abreviere de la „electronic book”) (în engleză) –

Versiune electronică a unei cărți tipărite (în mod tradițional, pe hârtie),
convertită în format digital, pentru a putea fi afișată pe ecranul unui computer
sau al unui dispozitiv portabil.
 Cartea electronică offline (CD-ROM, DVD-ROM) este o lucrare în
formă electronică, memorată pe un mediu de stocare a datelor (CD-
ROM, DVD-ROM etc.), eligibil pentru identificare prin cod ISBN.
 Cartea electronică online este o lucrare având conținut preponderent
text (însoţit sau nu de imagini), cu elemente de identificare bibliografică
proprii (titlu, autor, an de publicare), stocat într-un fişier electronic în
diferite formate (epub, pdf, mobi etc.) şi transmis prin mijloace
electronice (Internet), eligibil pentru identificare prin cod ISBN.
 Carte audio/ Carte vorbită/ Audiobook (în engleză) – Înregistrare a lecturii
cu voce tare a unui text (carte, revistă etc.), însoțit sau nu de fundal muzical și
de efecte sonore, pe un mediu purtător de informație. Pentru aceasta nu este
necesară o lectură (citire) identică a originalului scris, acceptându-se ca
audiobook și alte versiuni „vorbite” ale acestuia. Mediile purtătoare utilizate
sunt: disc audio clasic, bandă magnetică, DVD, CD, precum și orice dispozitiv

48
 care poate reda o înregistrare ce se găsește online (telefoane mobile smart,
tablete, computere personale etc.) (Bocoș et al., 2021). Cărţile audio au
elemente de identificare bibliografică proprii (titlu, autor, an de publicare etc.),
în formă de fișier electronic şi sunt transmise și audiate prin mijloace
electronice.
 Publicaţia serială este o publicaţie tipărită sau electronică, editată în părţi
succesive (numere, fascicole, volume, părţi), la intervale de timp definite sau
nedefinite. Dintre publicaţiile seriale, amintim următoarele categorii:
 revistele;
 ziarele;
 buletinele informative;
 broşurile.
 Revista – Publicaţie serială, în format tipărit sau electronic, cu apariţie periodică
(lunară, trimestrială, semestrială sau anuală), cu un conţinut distinct, cu caracter
de specialitate şi actualitate, conţinând articole referitoare la probleme
ştiinţifice, educaţionale, culturale, teologice, sociale, economice, socio-
economice, social-politice, tehnice, politice etc.
 Revista de ştiinţă – Publicaţie serială, în format tipărit sau electronic, cu
apariţie periodică (lunară, trimestrială, semestrială sau anuală), cu articole
referitoare la probleme ştiinţifice, axate pe cercetări de tip ştiinţific,
realizate în diferite domenii de interes. Revistele ştiinţifice sunt evaluate
periodic, proces în urma căruia primesc un indicator de citare a jurnalului
(Journal Citation Indicator – JCI). Pentru revistele româneşti, valorile
acestor indicatori, corespunzătoare anului 2022, sunt publicate de către
Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării,
Dezvoltării și Inovării (instituție publică aflată în subordinea Ministerului
Educației Naționale), la următoarea adresă:
https://uefiscdi.gov.ro/scientometrie-reviste
 Articolul ştiinţific – Resursă ştiinţifică în care se prezintă rezultatele
unor cercetări teoretice sau practice originale, care respectă o anumită
structură de bază (autor/ autori, afilierea instituţională a autorilor, titlu,
cuvinte cheie, abstract, introducere, punerea problemei, metodologie,
datele obţinute, interpretarea datelor, concluzii etc.), solicitată de

49
 revista ştiinţifică (tipărită sau electronică) în care el urmează să fie
publicat.
 Ziarul – Publicaţie serială tipărită/ electronică, cu apariţie zilnică sau
periodică, în scop de informare, în care se tipăresc ştiri, cronici, articole
succinte, informaţii educaţionale, de marketing, culturale, sociale,
politice etc., de actualitate şi de interes general. Ziarele care au echipe
specializate în colectarea şi verificarea informațiilor ce urmează a fi
publicate, sunt considerate, în general, surse de încredere pentru
activitatea de documentare.
 Buletinul informativ – Publicaţie serială editată de o instituţie,
organizaţie, asociaţie, care poate cuprinde note informative, anunţuri,
instrucţiuni, dispoziţii, sinteze ale unor rapoarte, studii, informaţii din
sfera de activitate a acesteia, acte normative.
 Broşura – Publicație tipărită, neperiodică, care conţine între 5 şi 48 de
pagini, pusă la dispoziția publicului şi utilizată, în special, în domeniul
comercial.
 Suportul de curs reprezintă o formă condensată de prezentare a informațiilor
specifice unui curs/ program educaţional/ program de formare (informaţia
relevantă, sursele de informare, aplicaţii, sarcini de lucru, exerciţii, instrucţiuni,
recomandări curriculare etc.), în variantă imprimată pe hârtie sau în variantă
electronică/ digitală (caz în care el este accesat pe o platformă electronică). El este
realizat de către cadrul didactic/ educator/ formator şi este destinat activităţilor de
informare ale educabililor/ cursanţilor.
 Silabusul/ Syllabus (în engleză) – Formă condensată de prezentare a
informațiilor specifice unui curs/ program universitar/ program de formare, în
variantă imprimată pe hârtie sau în variantă electronică/ digitală. Silabusurile se
utilizează în contextul educaţiei la distanţă şi al învăţământului deschis la distanţă,
care se caracterizează prin faptul că frecvenţa şi întâlnirile directe, faţă în faţă,
între educator şi educabil sunt limitate, accentul căzând pe învăţarea
independentă. Silabusul este realizat de către un cadru didactic universitar, titular
al cursului sau de către un formator şi este destinat studenţilor/ educabililor/
cursanţilor.

50
 Referatul ştiinţific – Lucrare științifică elaborată pe o anumită temă, pe baza unei
activităţi de documentare şi e-documentare şi/ sau pe baza unei investigaţii
experimentale.
 Raportul – În sens general, raportul reprezintă o comunicare scrisă sau orală
prezentată unei adunări, unei autorități etc. cuprinzând o relatare (oficială) asupra
unei activități personale sau colective, asupra unor fapte etc. (Academia Română,
Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, 2010).
 Raportul (ca document în contexte oficiale) – Document oficial,
elaborat în contexte profesionale, care cuprinde informații și/ sau relatări
oficiale asupra activităților întreprinse de o persoană, de un colectiv, de o
echipă etc.
 Expunerea – Prezentarea de către o persoană a unor cunoştinţe noi, într-o formă
organizată, structurată logic şi accesibilă pentru audienţă, eventual prin utilizarea
unor echipamente şi programe informatice, care să sporească interactivitatea.
 Rezumatul – Redare sintetică/ pe scurt, conspectare, folosind un limbaj
personalizat, a unui conținut lecturat, vizionat şi/ sau audiat, selectat din resurse
tipărite şi electronice: cărţi, tratate, articole ştiinţific, lucrări ştiinţifice, manuale
şcolare, auxiliare curriculare, filme documentare, filme educaţionale ş.a.
Realizarea de rezumate presupune redarea sintetică a esențialului din
conţinuturile respective, a mesajului acestora, a ideilor principale, prin exersarea
operaţiilor gândirii şi a limbajului de specialitate specific.
 Studiul ştiinţific – Lucrare științifică elaborată de persoanele care se
documentează, pe o anumită temă, cu valorificare bibliografiei de specialitate,
a cunoștințelor și competențelor deținute, prin realizare de activități intelectuale.
 Dicţionarul – Lucrare ştiinţifică (tipărită sau electronică), ce poate include
termeni şi sintagme din domeniile ştiinţei, tehnologiei, artei, culturii, teologiei
etc., pentru care se oferă definiţii, prin formulări concise, intensive, care
sintetizează conţinutul esenţializat şi semnificaţia acestora. Definiţiile se
formulează făcându-se apel la operaţii logico-semantice, explicative,
descriptive, argumentative şi sunt prezentate într-o anumită ordine, de obicei
alfabetic, recurgându-se la text şi la imagini.
 Dicţionar online – Lucrare ştiinţifică în format electronic, utilizată în
mediul online, o versiune a unui dicţionar tipărit (în mod tradițional, pe
hârtie), convertită în format digital, pentru a putea fi afișată pe ecranul

51
 unui computer sau al unui dispozitiv portabil. Spre deosebire de
dicţionarul tipărit, dicţionarul online oferă posibilităţile de actualizare
permanentă a definiţiilor prezentate, şi de introducere continuă, de noi
definiţii, astfel încât dicţionarul este unul interactiv, al cărui conţinut se
modifică permanent.
 Enciclopedia – Tip de lucrare ştiinţifică (tipărită sau electronică), cu caracter
lexicografic, de mare întindere, care tratează sistematic şi detaliat, deopotrivă,
termeni şi sintagme dintr-un anumit domeniu de specialitate, cuprinzând
definirea şi explicitarea acestora în ordine alfabetică sau tematică, eventual,
alături de prezentarea unor specialişti recunoscuţi în domeniu. Enciclopediile se
deosebesc de dicţionare, prin modul de prezentare a termenilor, sintagmelor,
temelor etc. Astfel, dicţionarele tratează succint termenii, iar enciclopediile
selectează achiziţii şi oferă sinteze monografice care construiesc o viziune de
ansamblu asupra domeniului abordat şi asupra evoluţiei acestuia.
 Lucrarea ştiinţifică (tipărită sau electronică), ce poate include termeni şi
sintagme din domeniile ştiinţei, tehnologiei, artei, culturii, teologiei etc., pentru
care se oferă definiţii, prin formulări concise, intensive, care sintetizează
conţinutul esenţializat şi semnificaţia acestora. Definiţiile se formulează
făcându-se apel la operaţii logico-semantice, explicative, descriptive,
argumentative şi sunt prezentate într-o anumită ordine, de obicei alfabetic,
recurgându-se la text şi la imagini.
 Teza de doctorat – Lucrare ştiinţifică elaborată în conformitate cu cerinţelor
stabilite de Instituţia Organizatoare de Studii Universitare de Doctorat
(IOSUD), prin regulamentul de organizare şi desfăşurare a programelor de
studii universitare de doctorat şi în concordanţă cu reglementările prevăzute în
codul studiilor universitare de doctorat. Teza de doctorat conţine rezultatele
unei cercetări ştiinţifice aprofundate, independente, cu elemente de
originalitate, noutate şi valoare adăugată. Teza de doctorat se elaborează
conform cerinţelor stabilite de IOSUD prin regulamentul de organizare şi
desfăşurare a programelor de studii universitare de doctorat şi în concordanţă
cu reglementările prevăzute în codul studiilor universitare de doctorat.
 Monografia – Lucrare ştiinţifică de mare complexitate şi amploare, care
abordează în detaliu, din toate perspectivele, în viziune pluri- şi interdisciplinară
şi cu exactitate (prin ilustrarede date, cifre, nume etc.) un subiect specific.

52
 Monografiile alcătuiesc un tot, în unul sau mai multe volume, fie că apar toate
odată, fie că publicarea lor se eșalonează pe o durată limitată, după un plan
editorial stabilit dinainte.
 Manualul şcolar – Produs curricular auxiliar/ secundar care organizează
curriculumul şi conţinuturile obiectului de studiu şi concretizează programele
şcolare în diferite unităţi didactice, valorificabile în contextul desfăşurării
procesului de învăţământ şi al promovării relaţiilor educaţionale profesor-elev.
Pentru elevi, manualul reprezintă un instrument de lucru operaţional, întrucât el
detaliază, structurează şi operaţionalizează, în mod sistematic, temele
recomandate de programa şcolară, la fiecare obiect de studiu şi pentru fiecare
clasă, organizându-le şi sistematizându-le pe capitole, subcapitole, unităţi de
învăţare, teme şi lecţii. Informaţiile sunt prelucrate, structurate şi integrate din
perspectiva logicii didactice (şi cu respectarea logicii ştiinţei), în conformitate cu
principii didactice, psihologice şi praxiologice.
 Tratatul – Lucrare ştiinţifică de specialitate (tipărită sau electronică), cu conţinut
amplu, care tratează detaliat şi cvasiexhaustiv o anumită problematică sau
problematicile de bază ale unei discipline, ale unei ştiinţe sau ale unei arte.
 Manualul şcolar digital – Manual şcolar în care curriculumul şi conţinuturile
curriculare sunt digitizate şi care sunt lecturate digital/ electronic de către
educabili, cu ajutorul unor echipamente şi programe informatice. Manualele
şcolare digitale reprezintă produse software care pot fi folosite atât online, cât şi
offline, cu ajutorul unor dispozitive electronice (e-reader, computer, laptop,
tabletă, telefon).
 Comunicarea ştiinţifică – Lucrare ce conţine expunerea concisă a contribuţiei
originale la soluţionarea unei probleme, adresată specialiştilor, susţinută într-o
sesiune, într-un simpozion, colocviu sau într-un congres ştiinţific. Textele
comunicărilor ştiinţifice pot fi publicate integral sau sub formă de rezumate scurte
ale principalelor comunicări, rezumate ale discuţiilor apărute ca urmare a
lucrărilor prezentate.
 Lucrarea ştiinţifică – Tip de lucrare cu conţinut informativ, în format tipărit sau
electronic, cu structură precisă, bazată pe date reale şi elaborată în concordanţă
cu principii, metodologii şi criterii riguroase, ştiinţifice. Prezintă relevanţă
specială lucrările ştiinţifice care sunt destinate popularizării, acestea fiind
susţinute/ prezentate prin intermediul conferinţelor şi simpozioanelor sau al

53
 volumelor, cărţilor, articolelor şi studiilor din reviste, lucrărilor de licenţă,
lucrărilor de dizertaţie, tezelor de doctorat ş.a.
 Culegerea de lucrări ştiinţifice – Tip de publicaţie care conţine lucrări
ştiinţifice ale instituţiilor de cercetare, centrelor de cercetare, asociaţiilor
profesionale sau ale instituţiilor de învăţământ etc.
 Eseul – Lucrare scrisă, în care se prezintă şi se argumentează un punct de vedere
al autorului asupra unui anumit subiect, se consemnează idei, se stabilesc
conexiuni între ele etc., într-o manieră articulată, care să aducă atât informaţie
(inclusiv prin trimiteri la domenii ştiinţifice diverse), cât şi un stil elevat. Prin
aceste caracteristici, eseul se situează la graniţa dintre stilul beletristic şi cel
ştiinţific. Elementele care definesc un eseu se referă la o poziţie anume asumată
de către autor în raport cu tema abordată, prezentarea detaliată şi argumentată a
unor idei şi opinii care să susţină poziţia asumată, asociaţii libere de teme, motive,
simboluri sau gânduri, libertate în alegerea stilului de prezentare şi conexiunea cu
diverse domenii ştiinţifice şi culturale. Redactarea eseului se face structurat, pe
trei părţi principale: introducere, cuprins, încheiere/ concluzii.
 Lucrarea de absolvire – Tip de lucrare care exprimă capacitatea educabililor (de
regulă, absolvenţi de învăţământ superior) care au parcurs un program educaţional
de a realiza un demers intelectual matur, combinând viziunea teoretică asupra
unei teme de cercetare, cu demersuri aplicative asociate temei respective,
demonstrând ansamblul competenţelor dobândite în specialitatea urmată.
Lucrările de absolvire pot fi:
 Lucrări de licenţă – în cazul absolvenţilor de studii de nivel licenţă;
 Lucrări de dizertaţie – în cazul absolvenţilor de studii de nivel masterale.
(Bocoş et al., 2021)
 Resursă online/ Resursă web – Fișiere sau pagini web care pot fi identificate,
denumite, adresate sau gestionate pe Internet sau în orice sistem de informații
aflat într-o rețea.
 Comunicarea personală – În contextul activității de documentare,
comunicarea personală presupune transmitere de informații la care cititorul nu
are acces direct/ nemijlocit. Comunicările personale includ e-mailuri, mesaje
text, conversațiile telefonice, chat-uri online sau mesaje din rețelele socializare,
discursuri live, seminare web neînregistrate, prelegeri neînregistrate, scrisori,
mesaje (nearhivate) transmise în grupuri de discuții, documente a căror sursă

54
 este necunoscută etc. Comunicare personală poate fi și cea care provine din
surse care nu au fost publicate în mod oficial pentru publicul larg sau din surse
care sunt disponibile doar pentru o anumită categorie de populație (de exemplu,
resursele disponibile angajaților în intranetul unei companii, documente de
instruire a angajaților etc.).

Sarcini și teme
1) Pe baza conținuturilor prezentate în lucrare și a reflecțiilor personale,
propuneți-vă exerciții de (e-)documentare și de management al informațiilor.
2) Analizaţi şi comentaţi citatul: „Evoluțiile proprii societății informaționale au
facilitat o reinventare la nivelul industriei, economiei, în general, şi mai puţin al
educaţiei. Prin urmare, se impune, în continuare, o mobilizare accentuată pentru
proiectarea de noi modele educaţionale în strânsă relaţie cu potenţialul intelectual şi
aptitudinal al educabilului, cu resursa timp, cu mobilităţile socio-culturale şi arealul
ştiinţifico-tehnologic.”. (Baciu, 2018, p. 88)
3) Care sunt consecinţele dezvoltării culturii informaţiei la nivel macrosistemic?
4) Precizaţi şi analizaţi o implicaţie a dezvoltării culturii informaţiei pentru
domeniul educaţional.
5) Rezolvați puzzle-urile și exercițiile de identificare a cuvintelor cheie
a) Rezolvați următorul puzzle

55
 1. Societate comercială, cu funcţii socio-culturale, specializată în editarea şi
publicarea de carte.
2. Acţiune complexă de colectare a unui ansamblu de informaţii pertinente, valide şi
fiabile, în legătură cu relevanţa şi valoarea unor surse și resurse.
3. Loc de unde emană o informație, o noutate.
4. Demers activ și critic de căutare, identificare, accesare și valorificare a
mijloacelor și surselor de informare (studii, articole, teze de doctorat, produse
curriculare, acte legislative, cărţi, monografii, dicţionare, antologii, tratate, site-uri,
biblioteci electronice, baze de date etc.).
5. Produs intelectual material, electronic sau din spaţiul online, care poate fi realizat
în format tradiţional sau cu noile tehnologii ale informaţiei şi comunicaţiilor.
6. Rezultatul oglindirii în conştiinţa individuală, ca urmare a unei procesări şi
abstractizări, a obiectelor, fenomenelor şi proceselor din realitatea înconjurătoare şi a
relaţiilor dintre acestea, sub formă de reprezentări, percepţii, noţiuni.
7. Reprezentare a faptelor, conceptelor sau instrucțiunilor, ce pot fi procesate de
către o persoană, de o mașină sau de un echipament informatic, sub forma unei
informații ce poate fi comunicată.
8. Ansamblu de elemente (referitoare la persoane, situaţii, evenimente, fenomene,
procese, obiecte, idei etc.) noi în raport cu cunoștinţele prealabile, cuprinse în
structura unui mesaj.
9. Publicație tipărită, neperiodică, de cel puțin 49 de pagini, exclusiv coperţile.
10. Proces complex de înzestrare a unei persoane cu informaţii şi cunoştinţe noi

b) Identificați cele șase cuvinte cheie ascunse în imaginea de mai jos:

56
c) Rezolvați următorul puzzle

1. Între criteriile de evaluare a resurselor de documentare se stabilesc relații de …..

2. Publicaţie serială tipărită/ electronică, cu apariţie zilnică sau periodică, în scop de
informare, în care se tipăresc ştiri, cronici, articole succinte.
3. Document oficial acordat de o autoritate (de stat), prin care se conferă unei persoane o
distincție, o calitate în virtutea căreia are anumite drepturi speciale.
4. Publicație tipărită, neperiodică, care conţine între 5 şi 48 de pagini
5. Publicul țintă se corelează cu Criteriul …. de evaluare a resurselor de documentare
6. A doua secvență evaluativă a surselor și resurselor de documentare
6. Publicaţie periodică anuală a unei instituţii.

d) Identificați cele şase cuvinte cheie ascunse în imaginea de mai jos:

57
e) Rezolvați următorul puzzle

1. Publicaţie serială, în format tipărit sau electronic, cu apariţie periodică (lunară,

trimestrială, semestrială sau anuală), care, conţine articole.
2. Lucrare scrisă, în care autorul prezintă şi argumentează propriul punct de vedere,
consemnând idei și stabilind conexiuni între ele.
3. Tip de surse care reprezintă „materiile prime” utilizate în studierea unor fapte,
evenimente, fenomene, stări de lucruri etc. – documente și obiecte originale.
4. Cod internaţional standardizat pentru carte.
5. Dreptul legal exclusiv al autorului/ proprietarului unei opere creative și al unor
materiale tipărite de a reproduce/ multiplica acea operă/ acel material, de obicei
pentru un timp limitat, începând din momentul în care opera/ materialul devine bun
public.
6. Publicaţie serială tipărită/ electronică, cu apariţie zilnică sau periodică, în scop de
informare, în care se tipăresc ştiri, cronici, articole succinte.

58
 MODULUL 4

BIBLIOGRAFIA ŞI LISTA REFERINŢELOR BIBLIOGRAFICE

Scopul și Formarea abilităților de citare și consemnare a surselor

obiectivele bibliografice folosind stilul APA 7

• După parcurgerea acestui modul cursanții vor fi capabili:

 să înțeleagă terminologia prezentată în cadrul modului;
 să discearnă între conceptele prezentate;
 să exerseze citarea și consemnarea surselor bibliografice,
folosind stilul APA 7.

Schema logicǎ
a modului

 Citarea surselor bibliografice

 Consemnarea surselor bibliografice
 Consemnarea surselor bibliografice în text
 Consemnarea surselor bibliografice în lista
referinţelor bibliografice/ referințe
 Consemnarea surselor bibliografice în bibliografie

59
 4.1. Citarea surselor bibliografice
Există diferite stiluri de citare și de consemnare a surselor bibliografice, cum ar fi stilul
MLA (Modern Language Association), stilul Chicago sau stilul APA (American Psychological
Association). Alegerea stilului de citare și de consemnare depinde de domeniul de cercetare
sau de cerințele editurii care publică lucrarea.
În vederea abordării problematicilor citării şi consemnării surselor bibliografice, ne
vom raporta la prevederile Manualului cu regulile de publicare al Asociației Americane de
Psihologie, ediția a șaptea (2020)/ Publication Manual of the American Psychological
Association, Seventh Edition (APA, 2020), cunoscut şi sub denumirea de stilul APA7, stilul
utilizat în domeniul ştiinţelor educaţiei.

Citarea în text a surselor bibliografice este operaţia prin care autorul unei lucrări
reproduce un citat.

Citatul este un fragment preluat identic, întocmai din opera altui autor (autor unic –
persoană sau instituţie)/ altor autori (colectiv de autori). Pentru citate se indică autorul
original/ autorii originali, anul apariţiei lucrării citate şi pagina sau paginile unde se
regăseşte fragmentul preluat.

Modul de citare în text depinde de mărimea fragmentului preluat. Astfel:

 Dacă citatul are mai puțin de 40 de cuvinte, el se va scrie între ghilimele şi se va
încorpora în conţinutul noului text.
 Dacă citatul cuprinde 40 sau mai mult de 40 de cuvinte, el va fi integrat într-un bloc de
text indentat stânga, la 1,27 cm (0,5 inch), fără ghilimele. Pentru acest bloc de text se
va utiliza o spațiere interlinie la două rânduri.

În anumite situaţii particulare, cu condiţia păstrării semnificaţiei/ înţelesului citatului,

autorul poate să:
- scurteze citatul, prin folosirea a trei puncte între paranteze rotunde (…), pentru a
evidenţia faptul că autorul a renunţat, intenţionat, la o parte din fragment;
- aducă clarificări – se folosesc paranteze drepte [ ], între care se introduc clarificările
necesare: cuvinte, propoziţii, fraze etc.;
- scoată în evidență anumite cuvinte/ aspecte, prin scriere cu litere italice;

60
 - corecteze erorile, prin indicarea acestora cu cuvântul „sic”, care înseamnă „aşa”, scris
cu litere italice, între două paranteze drepte – [sic], pentru a se indica cititorilor că există
o greșeală în textul reprodus, greşeală care aparține autorului lucrării citate.

Prezentăm formatul general al citării surselor în text:

Autor Citare narativă Citare parantetică
Citarea unei lucrări cu autor Nume (an) (Nume, an)
unic
Citarea unei lucrări cu doi Nume A1 și Nume A2 (an) (Nume A1 & Nume
autori A2, an)

Citarea unei lucrări cu trei sau Nume A1 et al., (an) (Nume A1 et al., an)
mai mulți autori

Citarea unei lucrări al cărei Pentru prima menționare se va scrie la Pentru prima menționare
autor este o organizație/ autor numele organizației/ instituției, iar se va scrie la autor numele
în paranteze rotunde se va scrie organizației/ instituției, iar
instituție, cu indicarea abrevierea numelui și anul, separate prin în paranteze drepte se va
abrevierii virgulă. scrie abrevierea numelui și
anul, separate prin virgulă.
Nume (abreviere, an)
(Nume [abreviere],
an)
Pentru următoarele menționări se va Pentru următoarele
folosi numele abreviat urmat de anul menționări se va folosi
apariției scris în paranteze rotunde. numele abreviat şi anul
apariției, scrise în
Abreviere (an) paranteze rotunde.

(Abreviere, an)
Citarea unei lucrări al cărei Nume (an) (Nume, an)
autor este o organizație/
instituție, fără indicarea
abrevierii

Citarea unei lucrări când lipsește autorul/ lipsesc Vezi precizările generale pentru citarea
autorii şi consemnarea în text a unor surse
bibliografice din care lipsesc elemente
de identificare (secțiunea 4.8)
Legendă:
Nume A1 = numele de familie al primului autor (autorul A1)
Nume A2 = numele de familie al celui de-al doilea autor (autorul A2)

61
 4.2. Citarea unei lucrări cu autor unic

4.2.1. Citare narativă

Nume autor (an, pagină), „text”, dacă trimiterea este făcută înainte de reproducerea
întocmai a textului, între ghilimele.

Exemplu:
Pancu (2021, p. 21) a afirmat că: „Parteneriatele educaționale constituie forme
de cooperare dintre instituții și/ sau persoane care își asumă responsabilități
educaționale comune.”
sau
Nume autor (an), „text”, dacă trimiterea este făcută înainte de reproducerea
întocmai a textului, între ghilimele. (pagină)
Exemplu:
Pancu (2021) a afirmat că: „Parteneriatele educaționale constituie forme de
cooperare dintre instituții și/ sau persoane care își asumă responsabilități educaționale
comune.” (p. 21)
sau
După cum a spus Pancu, în 2021: „Parteneriatele educaționale constituie forme
de cooperare dintre instituții și/ sau persoane care își asumă responsabilități
educaționale comune.” (p. 21)

4.2.2. Citare parantetică

„Text” (Nume, an, pagină), dacă trimiterea este făcută după reproducerea întocmai a
textului, între ghilimele.
Exemplu:
„Parteneriatele educaționale constituie forme de cooperare dintre instituții și/
sau persoane care își asumă responsabilități educaționale comune.”. (Pancu, 2021, p.
21)

4.3. Citarea unei lucrări cu doi autori

4.3.1. Citare narativă

Nume A1 și Nume A2 (an, pagină), „text”

62
Exemplu:
Souca şi Bocoş (2021, p. 37) afirmă că: „Înscrierea educaţiei într-o perspectivă
axiologică presupune formarea unei conştiinţe axiologice, caracterizată prin aspiraţie
spre valori, ceea ce este posibil prin formarea şi dezvoltarea comportamentelor
axiologice şi a atitudinilor axiologice.”

4.3.2. Citare parantetică

„Text” (Nume A1 & Nume A2, an, pagină)

Exemplu:
Înscrierea educaţiei într-o perspectivă axiologică presupune formarea unei
conştiinţe axiologice, caracterizată prin aspiraţie spre valori, ceea ce este posibil prin
formarea şi dezvoltarea comportamentelor axiologice şi a atitudinilor axiologice.”.
(Souca & Bocoş, 2021, p. 37)

4.3. Citarea unei lucrări cu 3 sau mai mulţi autori

4.3.1. Citare narativă

Nume A1 et al., (an, pagină), „text”
sau
Nume A1 și colaboratorii (an, pagină), „text”
Exemple:
Marin şi colaboratorii (2021, p. 43): „Prin intermediul parteneriatului școală-
familie-comunitate, se multiplică influenţele educative pozitive, dezirabile şi resursele
educative valorificabile pentru a asigura reuşita şcolară (…).”

Marin et al. (2021) afirmă că: „Prin intermediul parteneriatului școală-familie-

comunitate, se multiplică influenţele educative pozitive, dezirabile şi resursele
educative valorificabile pentru a asigura reuşita şcolară (…).”. (p. 43)

Marin et al. (2021): „Prin intermediul parteneriatului școală-familie-

comunitate, se multiplică influenţele educative pozitive, dezirabile şi resursele
educative valorificabile pentru a asigura reuşita şcolară (…).”. (p. 43)

63
 4.3.2. Citare parantetică
„Text” (Nume A1 et al., an, pagină)

Exemplu:
„Prin intermediul parteneriatului școală-familie-comunitate, se multiplică
influenţele educative pozitive, dezirabile şi resursele educative valorificabile pentru a
asigura reuşita şcolară (…).”. (Marin et al., 2021, p. 43)

4.4. Citarea unei lucrări al cărei autor este o organizație/ instituție

Nume ([abreviere], an, pagină), „text” – pentru prima menționare în text

Exemplu:
Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică ([OCDE], 2021, p. 52)
„promovează cu precădere reforme structurale, printr-o agendă socială axată pe
combaterea inegalităţilor şi dezvoltarea durabilă.”
Text, abreviere (an, pagină), „text” – pentru următoarele menționări în text
Exemplu:
În prezent, OCDE (2021, p. 52) „promovează cu precădere reforme structurale,
printr-o agendă socială axată pe combaterea inegalităţilor şi dezvoltarea durabilă.”

4.4.1. Citare parantetică cu indicarea abrevierii

„Text”, (Nume [abreviere], an, pagină) – pentru prima menționare în text

Exemplu:
Ca for interguvernamental, „promovează cu precădere reforme structurale,
printr-o agendă socială axată pe combaterea inegalităţilor şi dezvoltarea durabilă.”
(Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică [OCDE], 2021, p. 52)
(abreviere, an, pagină), „text” – pentru următoarele menționări în text
Exemplu:
În prezent, OCDE (2021, p. 52) „promovează cu precădere reforme structurale,
printr-o agendă socială axată pe combaterea inegalităţilor şi dezvoltarea durabilă.”

64
 4.4.2. Citare narativă fără indicarea abrevierii
Nume (an, pagină), „text”

Exemplu:
În prezent, Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (2021, p.
52) „promovează cu precădere reforme structurale, printr-o agendă socială axată pe
combaterea inegalităţilor şi dezvoltarea durabilă.”

4.4.3. Citare parantetică fără indicarea abrevierii

(Nume, an, pagină), „text”

Exemplu:
În prezent, Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (2021, p.
52) „promovează cu precădere reforme structurale, printr-o agendă socială axată pe
combaterea inegalităţilor şi dezvoltarea durabilă.”

Observaţie: Nu este obligatorie abrevierea numelui unei organizații, dar este

recomandat să se facă aceasta dacă abrevierea este utilizată frecvent.

4.5. Citarea unei lucrări din enciclopedia Wikipedia

4.5.1. Citare narativă

„Titlul articolului” (an) text

Exemplu:
„Realitate virtuală” (2020) este o experienţă simulată care poate fi (…)

4.5.2. Citare parantetică

(„Titlul articolului,” an) text

Exemplu:
O experienţă simulată care poate fi (…) („Realitate virtuală,” 2020)

65
 4.6. Consemnarea surselor bibliografice

Consemnarea surselor bibliografice în text este operaţia prin care autorul unei lucrări
precizează sursele bibliografice utilizate, respectiv indică numele autorului (autorilor)
şi anul apariţiei sursei respective. Ideile, porţiunile de text şi consideraţiile preluate de
la autorul original/ autorii originali sunt parafrazate într-o manieră adaptată pentru
utilizare în noua lucrare. Aşadar, în consemnarea surselor bibliografice utilizate, înainte
sau după prezentarea ideilor/ consideraţiilor preluate şi parafrazate, se va preciza, între
paranteze, numele autorului/ numele autorilor şi anul apariţiei sursei.

Consemnarea surselor bibliografice în lista referinţelor bibliografice/ referințe

este operaţia prin care autorul unei lucrări inventariază totalitatea surselor folosite
pentru redactarea lucrării, care se regăsesc în text. În acest scop se respectă regulile
prezentate de noi în subdiviziunea 4.7.

Consemnarea surselor bibliografice în bibliografie este operaţia prin care autorul

unei lucrări inventariază totalitatea surselor folosite pentru redactarea lucrării. Este
vorba atât despre sursele care se regăsesc în text, cât şi despre sursele care nu se
regăsesc în text, dar care, au influenţat, într-o anumită măsură, demersul activităţii de
documentare, e-documentare, de cercetare bibliografică şi de realizare a lucrării
ştiinţifice. În acest scop se respectă regulile prezentate de noi în subdiviziunea 4.7.

4.6.1. Consemnarea surselor bibliografice în text

Pentru consemnarea surselor bibliografice în text se folosesc regulile prezentate la

citarea surselor în text, diferența fiind lipsa indicării paginii de la care s-a preluat textul
folosit pentru parafrazare.

4.6.1.1. Consemnarea lucrărilor cu aceeași tematică/ idee abordată de mai mulți

autori
Când se consemnează aceeași tematică/ idee abordată de mai mulți autori, numele
autorilor vor fi aranjate în ordine alfabetică. Fiecare trimitere va fi separată de cele care
urmează folosindu-se punct și virgulă (;):

66
 Exemplu:
În literatura românească, problematica interacțiunilor din clasa de elevi a fost abordată
(Bercu, Nasta & Teşileanu, 2012; Iosifescu, 2012; Mihăilescu, 2016; Vlăsceanu, 2002)
din perspectiva percepţiilor privind desfăşurarea acestora la clasă.

4.6.1.2. Consemnarea surselor bibliografice de referinţă

a) Consemnare parantetică
Pentru a se evidenția sursa/ sursele considerate cele mai relevante, cercetătorul va plasa
numele autorului/ autorilor acesteia/ acestora între paranteze, în ordine alfabetică, delimitându-
le prin punct și virgulă, urmate de expresia „a se vedea și”/ „vezi şi”/ „see also”, de alte surse
menţionate.
Exemple:
(Vlăsceanu, 2002; a se vedea şi Bercu, Nasta & Teşileanu, 2012; Iosifescu, 2012;
Mihăilescu, 2016;)
sau
(Vlăsceanu, 2002; Iosifescu, 2012; a se vedea şi Bercu, Nasta & Teşileanu, 2012;
Mihăilescu, 2016;)

b) Consemnarea narativă
În cazul consemnării narative, când se utilizează mai multe surse bibliografice, autorul
poate opta pentru prezentarea acestora în orice ordine, în funcţie de contextul ideatic:

Exemplu:
Garrido (1995), Chirovici & Zamfir (2019), Andreica (2017, 2019) afirmă (…)

4.6.1.3. Consemnarea a două sau mai multe surse bibliografice ale aceluiași autor
În situaţiile în care se valorifică două sau mai multe lucrări realizate de acelaşi autor,
numele acestuia se trece o singură dată, iar pentru fiecare lucrare ulterioară se indică doar anul
apariției, ordonându-se în funcție de anul publicării. Mai întâi sunt consemnate lucrările fără
dată, urmate de lucrările ordonate cronologic, iar la final cele aflate în curs de apariție/ in-Press
(lucrările in-Press sunt manuscrisele care au fost acceptate pentru publicare, dar nu au fost încă
atribuite unui volum/ număr de publicație).

67
 Exemple:
(Zamfir, f.d., 2019a, 2019b, 2021);
(Zamfir, f.d., 2021, in-Press);
(Zamfir, f.d., 2021, în curs de apariție).

4.6.1.4. Consemnarea surselor bibliografice ale unor autori cu același nume

În consemnarea parantetică în care sunt listaţi mai mulţi autori, unii dintre aceştia având
acelaşi nume de familie, dar prenume diferite, se includ inițialele prenumelor acestor autori, în
toate consemnările text, chiar dacă anul publicării diferă.
Exemplul 1:
(I. M. Albu & Andreica, 2015; T. Albu, 2014)
În cazul consemnării unei surse bibliografice realizate de autori multipli cu acelaşi
nume de familie, nu este necesar să se menţioneze iniţialele prenumelor.
Exemplul 2:
(Glava & Glava, 2020)

4.6.1.5. Consemnarea surselor provenite din surse bibliografice secundare

Pentru consemnarea surselor bibliografice secundare, adică atunci când se menţionează
un autor care a fost citat într-o altă lucrare, se vor indica în text, între paranteze, ambele surse:
cea primară și cea secundară, care va fi precedată de mențiunea „apud”, care înseamnă „după”
sau „după cum apare la”. Această modalitate de consemnare se utilizează pentru a indica faptul
că citatul sau ideile sunt preluate de la un autor, dintr-o sursă secundară (în care se precizează
numele autorului original, anul, eventual pagina), respectiv nu s-a consultat lucrarea originală.
În măsura în care este posibil, în vederea asigurării obiectivităţii documentării, se
recomandă utilizarea surselor bibliografice primare.

Exemplu:
Abilitățile non-cognitive reprezintă un ansamblu de constructe ale personalității
distincte de abilitățile intelectuale și academice (Duckworth & Yager, 2015; Messick,
1979 apud Opre et al., 2018), care nu pot fi măsurate prin teste de inteligență sau de
performanță.

68
 4.6.1.6. Consemnarea surselor bibliografice diferite ale aceluiași autor, apărute în
același an
În cazul în care sunt consemnate lucrări diferite ale aceluiaşi autor, apărute în acelaşi an,
este necesar să se introducă precizări suplimentare, pentru a nu se crea confuzii, respectiv,
pentru fiecare lucrare, se adaugă câte o literă mică după anul apariţiei, începând cu litera a. În
lista bibliografică, acestea vor fi ordonate alfabetic, urmând ca în text să fie consemnate acolo
unde este necesar.

Exemplu:
Domeniul digital este cel care schimbă cadrele, contextele şi ritmurile dezvoltării
macrosociale, care asigură trecerile succesive de la societatea informaţională/
informatizată, la societatea cunoaşterii, la societatea digitală, la societatea învăţării și
la societate educativă/ educaţională, la afirmarea domeniul digital în contextul
fenomenului globalizării, prin intermediul transformărilor digitale. (Baciu et al., 2022a)
Societatea informaţională s-a dezvoltat ca urmare a informatizării datorate realizării
revoluţiilor industriale, care au condus la dezvoltarea NTIC (Noilor Tehnologii ale
Informaţiilor şi Comunicaţiilor), a automatizării şi a roboticii. În contextul societății
informaționale și în contextul societății cunoașterii, se poate spune că informația
reprezintă suma influențelor exercitate asupra unui sistem, ansamblul datelor
(referitoare la persoane, evenimente, obiecte, idei, procese etc.), care, odată structurate,
procesate și transmise într-un sistem (organism, mașină, societate) are influenţe
inovative în activitatea acestuia sau prin intermediul cărora are loc conservarea acestui
sistem, construindu-se, în acest fel, comportamentul sau acțiunile sale. (Baciu et al.,
2022b)

4.7. Consemnarea surselor în lista de referinţe bibliografice/ lista bibliografică şi în

bibliografie

Care este diferența dintre o bibliografie și o listă de referințe bibliografice?

O bibliografie este o listă a tuturor surselor de informare consultate şi citite,

care, într-o anumită măsură, au influențat, dirijat și orientat demersul activității de
cercetare şi de realizare a unei lucrări de cercetare, indiferent dacă lucrarea de cercetare
cuprinde sau nu (prin citare sau parafrazare), informații din sursele parcurse.

69
 O listă de referinţe bibliografice/ referințe este o listă a surselor ale căror
informații sunt citate direct sau sunt parafrazate în lucrarea de cercetare. Într-o lucrare
ştiinţifică, este obligatoriu ca toate sursele din lista bibliografică să se regăsească în text
şi toate sursele invocate în text să fie trecute în lista bibliografică.

Consemnarea fiecărei referințe din lista bibliografică trebuie să conțină răspunsul la

următorul set de întrebări, corelate cu elementele de identificare a surselor bibliografice:
 Cine a scris/ editat lucrarea? (Precizarea numelui autorului/ al editorului).
 Când a fost scrisă lucrarea? (Anul apariției lucrării).
 Care este lucrarea la care ne referim? (Titlul cărții, al articolului, al
jurnalului sau al documentului web).
 Unde a fost publicată lucrarea? (Locul în care a fost publicată lucrarea – se
specifică orașul/ țara, numele editorului sau al publicației în care se găsește
articolul, numărul volumului publicației, numărul curent al publicației și
numărul paginilor din publicația în care se regăsește articolul din care se
face citarea).
 Unde poate fi găsită lucrarea? (Pentru sursele online se precizează
hiperlinkul DOI sau adresa URL-ului – în cazul în care nu există un link
DOI).

Ilustrarea elementelor de identificare a surselor bibliografice

Exemplu:
Resursa de documentare
Triff, D.-G., Triff, Z., Bocoș, M.-D., & Naghi, E. (2019). Communication with
superiors and colleagues and other occupational stressors. Correlations with work
ability, self-efficacy and health in employees from primary and secondary education.
Romanian Journal of Occupational Medicine, 70(1), 21–27.
https://doi.org/10.2478/rjom-2019-0003
Care?
Cine?
Care este titlul lucrării?
Autorul/ Autorii Când?
Communication with superiors and colleagues and
Triff, D.-G., Triff, Anul
other occupational stressors. Correlations with work
Z., Bocoș, M.-D., & 2019
ability, self-efficacy and health in employees from
Naghi, E.
primary and secondary education
Unde?
Sursa de documentare
Romanian Journal of Occupational Medicine, 70(1), 21–27.
https://doi.org/10.2478/rjom-2019-0003
Autorul – numele de familie, inițiala/ inițialele prenumelui/ prenumelor

70
 Există trei tipuri principale de surse bibliografice: cărțile, capitolele din cărți și
articolele din diferite publicații periodice (reviste). Detaliem regulile de redactare specifice
fiecăruia din cele trei tipuri de resurse bibliografice textuale, prin raportare la stilul APA 7,
restul resurselor bibliografice, respectând regulile generale de redactare specifice celor trei
tipuri principale:

4.7.1. Consemnarea cărţilor

CARTE
Se scrie numele autorului, urmat de
virgulă (,) și de inițialele prenumelor.
Între inițialele prenumelor se lasă un
spațiu (blanc). În cazul lucrărilor cu mai
mulți autori, numele lor se separă cu
ajutorul virgulei și al semnului „&”,
pentru ultimii doi autori Se păstrează
ordinea numelor autorilor, așa cum apare
în publicație. Pentru cărţile care au până
la 20 de autori, se scriu toate numele
autorilor. Pentru cărţile care au 21 sau
mai mulţi autori, se scriu numele
primilor 19 autori, urmate de trei puncte
şi apoi numele ultimului autor. Nu se
introduce semnul &.
Formatul general:
Anul apariției Va fi scris cu majusculă doar primul
publicației (cel specificat cuvânt al titlului și substantivele
în secțiunea copyright) proprii, dacă apar în titlu. Dacă titlul
va fi scris între este format din două sau mai multe
paranteze. După părți, va fi scris cu majusculă primul
paranteză se va pune cuvânt al fiecărei părți. Titlul va fi scris
punct (.). cu caractere italice. La finalul titlului se
pune punct (.).
Ediţia consultată se va menţiona între
paranteze rotunde, după titlu.
Pentru cărţile traduse, este necesar să se
menţioneze numele traducătorilor,
precum şi informaţii referitoare la
ediţia tradusă, după cum se poate vedea
în exemplul de mai jos.

Autorul cărții – numele de familie, inițiala/ inițialele prenumelui/ prenumelor,

utilizându-se & pentru mai mulți autori. (An). Titlul cărții – scris cu italic (ediția).
Editura. DOI sau URL (dacă există)

Numele editurii va fi urmat de
punct. Nu vor fi incluse date
referitoare la localizarea editurii
(oraș, țară). Dacă o publicație are
mai multe edituri, numele acestora
se separă prin punct și virgulă (;).
Includeți numărul DOI dacă
cartea are unul. Nu menționați
URL-ul sau informații despre
baza de date în cazul lucrărilor
provenite din cercetările
academice. URL-ul va fi
specificat în cazul ebook-urilor
din alte surse online. Nu se
pune punct (.) după DOI sau
după URL.
Dacă cartea are mai multe ediții sau
mai multe volume, numerele acestora
vor fi incluse între paranteze, după titlu.
Dacă există simultan mai multe ediții și
volume, va fi notat mai întâi numărul
ediției, apoi al volumului, separate prin
virgulă (,). Nu se pune virgulă (,) între
titlu și specificațiile dintre paranteze.

Exemplu pentru consemnarea unei cărţi de unic autor:

Ionescu, M. (2011). Instrucţie şi educaţie. Paradigme educaţionale moderne (ediţia a
IV-a revizuită şi adăugită). Editura Eikon.
Exemplu pentru consemnarea unei cărţi cu doi autori:

71
 Souca, V.-L., & Bocoş, M.-D. (2022). Abordarea teleologică a Curriculumului pentru
educaţia timpurie din România. Obiectivele operaţionale integratoare. Editura
Presa Universitară Clujeană.
Exemplu pentru consemnarea unei cărţi cu trei autori:
Șerbănescu, L., Bocoș, M.-D., & Ioja, I. (2020). Managementul programelor de
formare continuă a cadrelor didactice. Ghid practic. Editura Polirom.
Exemplu pentru consemnarea unei cărţi cu trei până la 20 de autori:
Voiculescu, F. (coord.), Bocoş, M., Burja, C., Curta, A., Dimen, L., Dulamă, M. E.,
Glava, A., Ionescu, M., Jucan, D., Opriş, D., Popescu, T., Tătar, O., Todor, I., &
Voiculescu, E. (2010). Ghid metodologic de pedagogie universitară. Editura
Aeternitas.
Exemplu pentru consemnarea unei cărți traduse:
Mayer-Schonberger, V., & Cukier, K. (2018). Big Data. O revoluție care va
transforma felul în care trăim, muncim și gândim. (R. Lixandru, traducător). Act
și Politon. (Lucrarea inițială apărută în 2013)

4.7.2 Consemnarea capitolelor de carte

CAPITOL DINTR-O CARTE
Se scrie numele autorului, Anul apariției Se scriu cu majusculă Precizați titlul cărții în
urmat de virgulă (,) și de publicației (cel primul cuvânt al titlului care apare capitolul.
inițialele prenumelor. Între specificat în capitolului și substantivele Dacă titlul este format
inițialele prenumelor se lasă secțiunea proprii. Dacă titlul este din două sau mai multe
un spațiu (blanc). În cazul copyright) va fi format din două sau mai părți, va fi scris cu
lucrărilor cu mai mulți autori, scris între multe părți, va fi scris cu majusculă primul
numele lor se separă cu paranteze. După majusculă primul cuvânt al cuvânt al fiecărei părți.
ajutorul virgulei și al paranteză se va fiecărei părți. Titlul Titlul va fi scris cu
semnului „&”, pentru ultimii pune punct (.). capitolului nu va fi scris cu caractere italice. La
doi autori Se păstrează caractere italice. La finalul finalul titlului se pune
ordinea numelor autorilor, titlului capitolului se pune punct (.).
așa cum apare în publicație. punct (.).
Formatul general:
Autorul capitolului – numele de familie, inițiala/ inițialele prenumelui/ prenumelor,
utilizându-se & pentru mai mulți autori. (An). Titlul capitolului. În inițiala (inițialele)
prenumelui și numele de familie al coordonatorului, utilizându-se & pentru mai mulți
coordonatori (coord.), Titlul cărții – scris cu italic (pp. #–#). Editura. DOI sau URL
(dacă există)
Precizarea „În” urmată de Numele editurii Includeți numărul DOI Includeți intervalul
inițialele prenumelor și va fi urmat de dacă cartea are unul. Nu paginilor din carte la
numele fiecărui editor (fără a punct. Nu vor fi menționați URL-ul sau care poate fi găsit
inversa ordinea față de incluse date informații despre baza de capitolul. Dacă cartea
prenume). Dacă există mai referitoare la date în cazul lucrărilor are mai multe ediții sau

72
mulți editori, numele lor vor
fi separate prin virgulă. La
final se pune punct (.).
localizarea editurii provenite din cercetările mai multe volume,
(oraș, țară). Dacă o academice. URL-ul va fi numerele acestora vor fi
publicație are mai specificat în cazul ebook- incluse între paranteze,
multe edituri, urilor din alte surse online. după titlu. Dacă există
numele acestora se Nu se pune punct (.) după simultan mai multe
separă prin punct și DOI sau după URL. ediții și volume, va fi
virgulă (;). notat mai întâi numărul
ediției, apoi al
volumului, separate prin
virgulă (,). Nu se pune
virgulă între titlu și
specificațiile dintre
paranteze.

Exemplu pentru consemnarea unui capitol (cu un autor) dintr-o carte:

Bocoş, M.-D. (2021). Multidimensional Perspectives in Special Education: Active
Learning and Active Training. În D. Mara, & M. M. Thomson (eds.), Theoretical
and Practical Approaches to Non-Formal Education. Interdisciplinary
Examinations into Various Instructional Models (pp. 93–105). BrownWalker
Press.
Exemplu pentru consemnarea unui capitol (cu trei autori) dintr-o carte:
Bocoş, M.-D., Baciu, C., Purcar, A.-M. (2022). Scrierea academică. În M.-D. Bocoş,
C. Stan, & C.-A. Crişan (coord.), Cercetarea educaţională/ Volumul I –
Coordonate generale ale activităţilor de cercetare (pp. 86–129). Editura Presa
Universitară Clujeană.

4.7.3. Consemnarea articolelor

ARTICOL DINTR-O REVISTĂ
Se scrie numele autorului, urmat de Anul apariției publicației Se scriu cu majusculă primul
virgulă (,) și de inițialele prenumelor. va fi scris între paranteze. cuvânt al titlului articolului și
Între inițialele prenumelor se lasă un După paranteză se va pune substantivele proprii din titlu. Dacă
spațiu (blanc). În cazul lucrărilor cu mai punct (.). titlul este format din două sau mai
mulți autori, numele lor se separă cu multe părți, va fi scris cu majusculă
ajutorul virgulei și al semnului „&”, primul cuvânt al fiecărei părți.
pentru ultimii doi autori Se păstrează Titlul articolului nu va fi scris cu
ordinea numelor autorilor, așa cum caractere italice. La finalul titlului
apare în publicație. articolului se pune punct (.).
Formatul general:
Autorul articolului – numele de familie, inițiala/ inițialele prenumelui/ prenumelor
numele de familie și inițialele prenumelui, utilizându-se & pentru mai mulți autori.
(An). Titlul articolului. Numele Revistei – scris cu italic, volumul – scris cu italic
(numărul – scris în continuare, fără virgulă), pp. #–#. https://doi.org/xxxx sau URL
Scrierea cu majusculă a tuturor Scrieți cu caractere italice Includeți Includeți numărul
cuvintelor importante din numele numărul volumului sau al intervalul DOI pentru toate

73
publicației periodice (revistei); seriei în care a apărut
vor fi exceptate prepozițiile și revista. Nu se lasă spațiu
conjuncțiile. Numele publicației (blanc) între numărul
va fi scris cu caractere italice și va volumului sau al seriei și
fi urmat de virgulă (,). parantezele care conțin
numărul publicației
periodice (numărul apariției
revistei). Numărul apariției
publicației periodice se va
scrie între paranteze, fără a
folosi caractere italice. Dacă
revista nu are număr, atunci
numărul volumului sau al
seriei va fi urmat de virgulă
(,).
paginilor din publicațiile care au
publicația periodică unul. În cazul în
la care se află care articolul nu are
articolul. Folosiți n- DOI, se va scrie
dash în loc de adresa URL a
cratimă (–). Nu se acestuia. Nu se
lasă spațiu între pune punct (.) după
numerele paginilor DOI sau după URL.
și n-dash. La final
se pune punct (.).

Exemplu pentru un articol apărut într-o publicaţie care are şi volume şi numere
(„issue” – în engleză):
Singh, H., Luft, J. A., & Natier, J. B. (2021). The development of ePCK of newly hired
in-field and out-of-field teachers during their first three years of teaching.
European Journal of Teacher Education, 44(5), 611–626.
https://doi.org/10.1080/02619768.2021.1943660
Exemplu pentru un articol apărut într-o publicaţie care are doar numere:
Marin, D.-C., & Bocoș, M. (2018). Legislative Framework concerning School-Family
Partnership. Educatia 21 Journal, 16, 92–37.
https://doi.org/10.24193/ed21.2018.16.11
Exemplu pentru un articol apărut într-o publicaţie care are doar numere:
Marin, D.-C., & Bocoș, M. (2018). Legislative Framework concerning School-Family
Partnership. Educatia 21 Journal, 16, 92–37.
https://doi.org/10.24193/ed21.2018.16.11
Exemplu pentru un articol apărut într-o publicaţie care are URL:
Baciu, C., Opre, D., & Riley, S. (2016). A New Way of Thinking in the Era of Virtual
Reality and Artificial Intelligence. Educatia 21 Journal, 14, 43–48.
http://educatia21.reviste.ubbcluj.ro/index_htm_files/8.%20Ciprian%20Baciu,%2
0Dana%20Opre,%20Sarah%20Riley.pdf

74
 4.7.4. Consemnarea tezelor de doctorat, a lucrărilor de dizertație şi a lucrărilor de
licență
O teză sau dizertație este considerată publicată atunci când este disponibilă într-o bază
de date, cum ar fi ProQuest Dissertations and Theses Global sau PDQT Open, într-un depozit
instituțional, într-o arhivă sau pe o platformă electronică (spre exemplu, platforma Registrul
Educațional Integrat din România, în care sunt arhivate teze de doctorat din România).
Dacă baza de date atribuie numere de publicație dizertațiilor și tezelor, includeți
numărul publicației, între paranteze, după titlul dizertației sau al tezei, fără caractere cursive.
Includeți descrierea „Teză de doctorat” sau „Lucrare de dizertaţie”, urmată de o virgulă
și numele instituției care a acordat diploma. Așezați aceste informații între paranteze drepte,
după titlul dizertației sau al tezei și numărul acesteia (dacă există).
În elementul sursă al referinței, furnizați numele bazei de date, al platformei, al
depozitului de date sau al arhivei.
Același format poate fi adaptat pentru alte teze/ lucrări publicate, inclusiv pentru lucrări
de licență, prin schimbarea textului descrierii dintre paranteze, după caz (de exemplu, „Lucrare
de licență”). Includeți adresa URL pentru dizertație sau teză, dacă adresa URL este funcțională
pentru cititori. (Published Dissertation or Thesis References, f.d.)

Teză de doctorat aflată pe un website

Formatul general:
Autor. (An). Titlul lucrării [Teză de doctorat, Instituția]. Numele platformei.
URL

*Autorul – numele de familie, inițiala/ inițialele prenumelui/ prenumelor

Exemple pentru teze de doctorat aflate pe un website:
Szilagyi, I.-M. (2019). Proiect de curriculum pentru formarea și dezvoltarea
competențelor sociale și emoționale la preșcolari. Aplicații la grupa mare
[Teză de doctorat, Universitatea Babeş-Bolyai]. Registrul Educațional
Integrat. https://rei.gov.ro/teza-doctorat-document/8235255f22be027d673-
22.-Teza-de-doctorat.pdf
Teză de doctorat dintr-o bază de date
Formatul general:
Autor. (An). Titlul lucrării [Teză de doctorat, Instituția]. Numele bazei de
date. URL

*Autorul – numele de familie, inițiala/ inițialele prenumelui/ prenumelor

Notă: Dacă baza de date sau arhiva solicită cititorilor să se conecteze înainte de a putea
vizualiza dizertația sau teza (ceea ce înseamnă că adresa URL nu va funcționa pentru toți
cititorii) încheiați referința cu numele bazei de date, fără a include URL-ul.

75
 4.7.5. Consemnarea suporturilor de curs
Formatul general:
Autor. (An). Titlul cursului [suport de curs]. Numele centrului/
departamentului care a elaborat cursul, Instituția.

Exemplu pentru un suport de curs:

Albulescu, I. (2021). Educația și mass-media [suport de curs]. Centrul de Formare
Continuă, Învățământ la Distanță și cu Frecvență Redusă, Universitatea Babeș-
Bolyai.

4.7.6. Consemnarea modulelor din suporturi de curs

Formatul general:
Autor. (An). Titlul modulului. În inițiala (inițialele) prenumelui și numele de
familie al autorului suportului de curs, Titlul suportului de curs – scris cu italic [suport
de curs]. Numele centrului/ departamentului care a elaborat cursul, Instituția.
Exemplu pentru un modul dintr-un suport de curs:
Albulescu, I. (2021). Câmpul educațional și actorii săi. În I. Albulescu, Educația și
mass-media [suport de curs]. Centrul de Formare Continuă, Învățământ la
Distanță și cu Frecvență Redusă, Universitatea Babeș-Bolyai.

4.7.7. Consemnarea dicţionarelor

DICȚIONARUL
Atunci când nu este specificat Dacă nu există autor sau Titlul dicţionarului va
numele autorului, se includ în editor, va fi inclus numele fi scris cu caractere
această poziție editorii/ editorul. companiei sau al italice. La finalul titlului
organizației care a publicat se pune punct (.).
dicționarul, ca autor
colectiv.
Formatul general:
Autorul dicționarului – numele de familie, inițiala/ inițialele prenumelui/
prenumelor, utilizându-se & pentru mai mulți autori. (An). Termenul. În Titlul
dicționarului – scris cu italic (ediția, p. # sau pp. #–#). Editura. DOI sau URL (dacă
există).
Includeți URL-ul în cazul dicționarelor online sau al celor ale căror intrări se actualizează
constant.
În cazul dicţionarelor online, în locul datei se va face menţiunea (f.d.) şi se va specifica
data accesării lui.

76
 Exemplu pentru consemnarea unui dicţionar tipărit:
Academia Română. Institutul de lingvistică „Iorgu Iordan-Al. Rosetti” (2016).
Experiență. În DEX – Dicționarul Explicativ al Limbii Române (ediția a 2-a,
revizuită şi adăugită, p. 325). Editura Univers Enciclopedic.
Exemplu pentru consemnarea unui dicţionar online:
American Psychological Association. (f.d.). Just-world hypothesis. În APA dictionary
of psychology. Accesat la 18 Ianuarie, 2020, de la https://dictionary.apa.org/just-
world-hypothesis

4.7.8. Consemnarea surselor existente pe pagini web

SURSA EXISTENTĂ PE PAGINA WEB

Pentru resursele realizate de Dacă nu se cunoaște data publicării Pentru paginile care pot
către o organizaţie/ instituţie (şi nu online a unui material, se va scrie între suferi modificări, se va trece
de către un autor sau de către un paranteze notația (n.d.) (no data) – pentru și data accesării.
colectiv de autori), numele referințele în limba engleză sau (f.d.) (fără
acesteia va fi trecut în locul dată) – pentru referințele în limba
numelui autorului. Omiteți numele română.
site-ului web între titlul paginii
web și adresa URL dacă este
același cu numele organizaţiei/
instituţiei.
Formatul general:

Autorul sursei – numele de familie, inițiala/ inițialele prenumelui/ prenumelor,

utilizându-se & pentru mai mulți autori. (Anul sau Data publicării). Titlul sursei –
scris cu italic (ediția). Numele site-ului web. URL

Data va fi scrisă respectând Observație: Nu se citează site-ul web, ci Se consemnează data afișată
regulile de ortografie specifice pagina din care s-a valorificat conținutul. în resursă sau data
limbii în care este scrisă lucrarea în actualizării resursei (dacă
care se găsește referința. există).

Exemplu de consemnare a unei surse cu autor unic:

Wyciślik-Wilson, M. S. (19 Ianuarie, 2021). Best file compression software 2021.
TechRadar. https://www.techradar.com/news/the-best-file-compression-software
Exemplu de consemnare a unei surse realizate de doi autori:
Cherry, K., & Gans, S. (31 Martie, 2020). What Are Piaget’s Four Stages of
Development?. Verywell Mind. https://www.verywellmind.com/piagets-stages-
of-cognitive-development-2795457

77
 Exemplu de consemnare a unei surse realizate de un autor și o instituție:
Statista, & Clement, J. (10 Septembrie, 2020). Alphabet Inc. – Statistics & Facts.
Statista. (f.d.). Accesat la 21 Februarie, 2021, de la
https://ww.statista.com/topics/6042/alphabet-inc/
Exemple de consemnare a unei surse realizate de o organizație:
Departamentul de Ştiinţe ale Educaţiei. (f.d.). Instructions to authors. Educatia 21.
http://educatia21.reviste.ubbcluj.ro/instructions-to-authors/
Exemple de consemnare a unei surse realizate de o organizație, în cazul căreia
numele autorului este același cu numele site-ului:
Statista. (23 Septembrie, 2021). Google Play Store: number of apps 2009-2021.
https://www.statista.com/statistics/266210/number-of-available-applications-in-
the-google-play-store/

4.7.9. Consemnarea unei referințe din Wikipedia

Exemplu:
Realitate virtuală. (20 Noiembrie, 2020). În Wikipedia.
https://ro.wikipedia.org/wiki/Realitate_virtual%C4%83

4.7.10. Consemnarea unui videoclip de pe YouTube

EExemplu:
Kenney Madsen (16 Martie, 2015). Quick rundown: Solar system and Universe
beyond [Video]. YouTube.
https://www.youtube.com/watch?v=XSVjaklLf24&ab_channel=KenneyMadsen

4.8. Precizări generale pentru citarea și consemnarea în text a unor surse

bibliografice din care lipsesc elemente de identificare
Elemente de Modalitate de citare/ consemnare Citare narativă/ Citare
identificare Consemnare parantetică/
care lipsesc Consemnare
Autorul Titlul lucrării va lua locul autorului Titlul. (an). Titlul. (an).

(Titlul, an).

Anul Dacă nu se cunoaște data publicării Autor. (f.d.). Autor. (f.d.).

unui material, se va scrie între (Autor, f.d.). Titlul.
paranteze notația (f.d.) (fără dată) –
pentru referințele în limba română sau

78
 (n.d.) (no data) – pentru referințele în
limba engleză
Titlul Se specifică autorul și data Autor. (an). (Autor, an).
Pagina Se indică paragraful, capitolul, Florian (2019, (Florian, 2019,
numărul tabelului sau alte elemente paragr. 3) (…). paragr. 3).
care îl ajută pe cititor să identifice de
unde a fost preluat respectivul text
Sursa Se citează ca fiind o comunicare Inițiala/ inițiale (Inițiala
personală prenume. Nume prenume.
Se recomandă utilizarea unei alte (comunicare Nume,
lucrări! personală, data) comunicare
personală,
data)

4.9. Alcătuirea și formatarea listei de referințe bibliografice/ listei bibliografice –

Recomandări generale formulate după Manualul cu regulile de publicare al Asociației
Americane de Psihologie, ediția a șaptea (2020)/ Publication Manual of the American
Psychological Association, Seventh Edition (APA 7, 2020):
- Începeți lista de referințe pe o pagină nouă la sfârșitul sarcinii de lucru.
- Denumiți lista de referințe cu titlul „Referințe bibliografice”, text scris cu caractere
aldine și centrat în partea de sus a paginii.
- Sortați lista de referințe bibliografice astfel:
o Precizaţi cărţile, studiile, articolele, sursele al căror autor este o organizaţie,
dicţionarele, sursele legislative etc., în ordine alfabetică, în funcție de autor.
În cazul în care sunt consemnate lucrări diferite ale aceluiaşi autor, apărute
în acelaşi an, este necesar să se introducă precizări suplimentare, pentru a nu
se crea confuzii. Pentru fiecare lucrare, se adaugă câte o literă mică după
anul apariţiei, începând cu litera a şi se ordonează alfabetic, în funcţie de
literele introduse.
o Precizaţi sursele web în ordine alfabetică, menţionând şi data la care au fost
accesate.
- Indentați prima linie a fiecărei intrări din lista de referințe. Aceasta înseamnă că
prima linie a fiecărei intrări este aliniată la stânga, în timp ce a doua și următoarea
linie sunt indentate (Manualul APA recomandă o indentare de 0,5" sau 1,27 cm).
- Faceți active toate linkurile către site-uri web sau DOI (apăsați pe bara de spațiu
după fiecare intrare).

79
Sarcini și teme
1) Identificaţi surse de (e-)documentare pentru o temă educaţională care vă
preocupă. Realizaţi lista referinţelor. Identificaţi acte legislative necesare în
activitatea de documentare pentru tema aleasă.
2) Exemplificaţi, pe un caz concret, cum se poate trece de la o sursă de
documentare primară la una secundară.
3) Realizați o cercetare bibliografică pe tema: „Rolul bibliotecilor publice şi
virtuale în promovarea lecturii”.
4) Realizaţi un eseu despre importanţa bibliotecilor publice în societatea
contemporană.
5) Identificaţi consecinţe negative care pot decurge din consemnarea eronată a
referinţelor (nume incomplete sau greşite, ani greşiţi de apariţie a lucrărilor,
citate reproduce greşit, citate atribuite greşit ş.a.).
6) Realizați bibliografia pentru următoarele surse de documentare
a) http://educatia21.reviste.ubbcluj.ro/data/uploads/article/2022/ed21-no23-art04.pdf

b) http://educatia21.reviste.ubbcluj.ro/data/uploads/article/2022/ed21-no23-art10.pdf
c) https://journals.sagepub.com/doi/10.1177/14697874221100465
d) https://support.microsoft.com/ro-ro/office/ad%C4%83uga%C8%9Bi-citate-
%C3%AEntr-un-document-word-ab9322bb-a8d3-47f4-80c8-63c06779f127
e) https://support.microsoft.com/ro-ro/office/apa-mla-chicago-formatarea-
automat%C4%83-a-bibliografiilor-405c207c-7070-42fa-91e7-eaf064b14dbb
f) https://www.europeanproceedings.com/pdf/article/10.15405/epes.22032.10
g) https://www.europeanproceedings.com/pdf/article/10.15405/epes.22032.15
h) https://www.europeanproceedings.com/pdf/article/10.15405/epes.22032.16
i) https://www.europeanproceedings.com/pdf/article/10.15405/epes.22032.3
j) https://www.europeanproceedings.com/pdf/article/10.15405/epes.22032.5
k) https://www.europeanproceedings.com/pdf/article/10.15405/epes.22032.7
l) https://www.europeanproceedings.com/pdf/article/10.15405/epsbs.2016.12.59
m) https://www.mdpi.com/2071-1050/15/2/1539
n) https://www.sciencedirect.com/science/article/abs/pii/S0360131519300259
o) https://www.sciencedirect.com/science/article/abs/pii/S0360131519303343
p) https://www.sciencedirect.com/science/article/abs/pii/S0959475217303274
q) https://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S1877042815055731
r) https://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S266655732030001X
s) https://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S266655732100015X
t) https://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S2666557322000088
u) https://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S2666557322000106
v) https://www.youtube.com/watch?v=kpW9JcWxKq0

80
https://tinyurl.com/y3m36krh https://tinyurl.com/2d8kxn8e

https://tinyurl.com/4sz2u8td https://tinyurl.com/mvas3ur2

81
https://tinyurl.com/4nhjjhmw https://tinyurl.com/4afchsyt

https://tinyurl.com/4fy7f6d6 https://tinyurl.com/2w6ja57b

82
https://tinyurl.com/yc24jrea https://tinyurl.com/y23vfu4m

https://tinyurl.com/y3ksexd4 https://tinyurl.com/ykrzxvmj

83
 Dicționar de termeni
Precizare: Termenii au fost preluați din dicționarele:

Baciu, C. (coord.), Bocoş, M.-D., & Magdaş, I.-C. (2022a). Tehnologia Informaţiei şi a Comunicării în
Educaţie (TICE). Dicţionar de termeni. Volumul I: A-K. CEEOL Press.
Baciu, C. (coord.), Bocoş, M.-D., & Magdaş, I.-C. (2022b). Tehnologia Informaţiei şi a Comunicării în
Educaţie (TICE). Dicţionar de termeni. Volumul II: L-Z. CEEOL Press.

Academia.edu – Platformă dezvoltată sub forma unei reţele de socializare, utilizată de către cadre
didactice, cercetători, studenţi, pentru diseminarea rezultatelor unor cercetări, prin încărcare de
documente publicate. În prezent, platforma are un număr de 172.000.000 de utilizatori
înregistrați, 29.000.000 de documente încărcate şi 31.000.000 de vizitatori pe lună.

Academic Search Complete – Bază de date academică, multidisciplinară, care conţine textul integral
al articolelor. Ea cuprinde mii de reviste și furnizează informații dintr-o largă varietate de
discipline de studiu importante.

Actul legislativ – Document cu caracter normativ (lege, hotărâre, decret, ordonanţă, tratat diplomatic
ş.a.), adoptat de organele de stat autorizate competente, în care se regăsesc normele juridice
general-obligatorii, regulile, aplicabile în contextul tuturor raporturilor sociale.

Bază de date (abreviat BD) (în informatică) – Colecţie organizată de informaţii sau de date structurate,
stocate electronic într-un computer, în scopul regăsirii, valorificării, prelucrării și combinării lor
rapide. De obicei, o bază de date este memorată într-unul sau mai multe fișiere, alcătuite din
înregistrări formate din câmpuri (în care sunt stocate datele sau informațiile) și un set de operații
de căutare, sortare, procesare, recombinare etc. controlată și întreținută, de regulă, de un sistem
de gestiune al bazelor de date (SGBD), un ansamblu complex de programe care asigură interfața
dintre baza de date și utilizatorii acesteia, oferind posibilitatea de interacțiune cu aceasta, în
vederea creării, actualizării și interogării acesteia.

Bază de date științifice – Bază de date care cuprinde rezumate ale articolelor științifice, articole
științifice cu text integral, cărți electronice, referinţe bibliografice indexate în acea bază de date,
precum și informaţii despre recunoașterea știinţifică a acestora și informaţii bibliometrice. Bazele
de date pot fi accesate de utilizatori din întreaga lume, interesaţi de rezultatele cunoașterii
știinţifice.

Bază de date științifice online – Bază de date care se poate accesa de la orice calculator din rețeaua
unei biblioteci sau de la un calculator conectat la Internet. Accesul se face pe baza unui cont și a
unei parole, în mod liber sau contra cost. În funcție de tipul de informație, aceste baze pot fi: baze
de date de e-book-uri, baze de date de reviste electronice, baze de date de ziare, baze de date
bibliografice, baze de date de colecţii fotografice, baze de date hărți etc. Dintre cele mai

84
 cunoscute de baze de date științifice online, menționăm: Web of Science, Scopus, IEEE Xplore,
ScienceDirect, Erih Plus, CEEOL, ProQuest, Erih ș.a.

Bibliografia de bibliografii este o lucrare care însumează o listă cuprinzând referiri la reviste de
referate, cataloage bibliografice, buletine şi repertorii bibliografice.

Bibliografia este o listă a tuturor surselor de informare consultate şi citite, care, într-o anumită măsură,
au influențat, dirijat și orientat demersul activității de cercetare şi de realizare a unei lucrări de
cercetare, indiferent dacă lucrarea de cercetare cuprinde sau nu (prin citare sau parafrazare),
informații din sursele parcurse.

Biblioteca – Instituție de cultură care oferă servicii specifice legate de colecţionarea, catalogarea,
arhivarea şi punerea la dispoziţia publicului, pentru consultare, documentare şi e-documentare,
cărți, monografii, tratate, lucrări ştiinţifice, publicaţii seriale etc. De asemenea, oferă servicii de
acces la bazele de date ale altor biblioteci şi instituţii de cultură, în baza unor contracte de
colaborare.

Bibliotecă digitală/ E-bibliotecă – Bibliotecă ce integrează resurse informaţionale în formă

electronică, digitalizate, categorizate, organizate şi catalogate în baze de date sau pe suporturi
digitale, obiectivate în produse şi aplicaţii multimedia, care pot fi utilizate cu ajutorul unor
tehnologii de informare şi comunicare.

Bibliotecă virtuală – Bibliotecă digitală existentă în spaţiul virtual/ cyberspaţiu/ cyberspace (în
engleză), care se deosebește de biblioteca digitală, prin următoarele caracteristici: a) nu
presupune existenţa unui spaţiu fizic, nu are delimitări spaţio-temporale; b) nu necesită existenţa
unei instituţii/ structuri instituţionale; c) conservă și diseminează exclusiv resurse educaţionale
informaţionale digitale.

Brevetul – Document oficial acordat de o autoritate (de stat), prin care se conferă unei persoane o
distincție, o calitate în virtutea căreia are anumite drepturi speciale.

Brevetul de invenţie – titlu oficial de protecție juridică pentru o invenție (respectiv pentru un produs,
un procedeu sau o metodă), care conferă titularului său un drept exclusiv de exploatare, pe durata
de valabilitate a acestuia; patent. Acest brevet îi asigură inventatorului un contract prin care
dreptul de folosire sau tranzacționare a invenției îi revine, exclusiv. Astfel terțe persoane (cum ar
fi concurenții) sunt împiedicate prin lege să folosească invenția fără permisiunea inventatorului.

Cambridge Journals – Platformă online de reviste, care oferă acces la textul integral al articolelor din
reviste științifice în format online. Cambridge University Press publică, în prezent, peste 330 de
reviste academice peer review.

Catalogarea înaintea publicării (CIP) – Program interinstituţional de cooperare între edituri şi

structura infodocumentară desemnată la nivel naţional, program ce permite catalogarea cărţilor

85
 înainte de a fi publicate. În România, Programul CIP este un program de colaborare între editurile
existente în ţară şi Biblioteca Naţională a României – Centrul Naţional CIP, în vederea semnalării
viitoarelor apariţii editoriale.

Central and Eastern European Online Library (CEEOL) – Platformă online şi bază de date care
oferă acces la publicații academice și culturale în domeniile științelor sociale și umaniste din
țările Europei Centrale și de Est. În luna Decembrie 2021, CEEOL oferea acces la peste 2500 de
reviste, peste 770.000 de articole și mai mult de 5600 de cărți electronice.

Cercetarea bibliografică (cu referire la demersul realizat de cercetătorii științifici) – Tip de cercetare,
realizată de cercetătorii științifici, care implică asigurarea bazei informative a cercetării,
respectiv: a) inventarierii datelor şi rezultatelor referitoare la problema cercetată, obţinute şi
cunoscute până în momentul respectiv; b) evaluării stadiului atins de cercetările anterioare în
domeniul şi problematica vizate, în ceea ce priveşte conţinutul ştiinţific implicat, perspectivele
științifice, abordările științifice, tendințele valorificate, teoriile existente, ipotezele formulate etc.

Cercetarea bibliografică (cu referire la serviciul oferit de către biblioteci) – Tip de cercetare, realizată
de angajații unei biblioteci, care presupune documentare, e-documentare şi realizarea unei
bibliografii la cerere sau a unei bibliografii de bibliografii, un document în care sunt consemnate
resursele (autor, titlu, an, editură, revistă etc.) dintr-un anumit domeniu de studiu, temă de
cercetare sau lucrările importante în acel domeniu, existente într-o bibliotecă publică.

Codul ISBN – reprezintă numărul internaţional standardizat al cărţii, definit prin ISO 2108 şi este
utilizat în peste 160 de ţări. El este format din 13 cifre grupate în 5 segmente de lungimi variabile,
separate de cratimă.

Codul ISSN este un cod numeric folosit drept identificator unic la nivel internaţional, pentru
publicaţiile tipărite sau electronice, care apar în serie, indiferent de ţara în care sunt publicate; nu
are semnificaţie prin el însuşi şi nu conţine informaţii referitoare la originea sau conţinutul
publicaţiei. El este format din două grupe a câte 4 cifre separate prin cratimă, precedate de
acronimul ISSN.

Crossref – Agenție oficială de înregistrare a identificatorilor de obiecte digitale (Digital Object

Identifier, abreviat DOI) a fundației internaționale DOI. Este condusă de Publishers International
Linking Association Inc. (PILA) și a fost lansată la începutul anului 2000, într-un efort de
cooperare între editori, pentru a permite conectarea citărilor între aceștia, în revistele academice
online.

Depozit digital – Mediu virtual destinat managementului (stocare, integrare, diseminare) resurselor
digitale.

86
Domeniu public (în contextul dreptului de proprietate intelectuală) – Sintagmă care se referă la idei,
date și informații, lucrări, care nu constituie proprietate privată și care pot fi utilizate de către toți
oamenii, fără vreo limitare prin lege.

Domeniu public (în contextul dreptului de proprietate intelectuală) – Sintagmă care se referă la idei,
date și informații, lucrări, care nu constituie proprietate privată și care pot fi utilizate de către toți
oamenii, fără vreo limitare prin lege.

Editură – societate comercială, cu funcţii socio-culturale, specializată în editarea şi publicarea de carte,

carte electronică, publicaţii periodice, manuale şcolare, auxiliare curriculare, atlase, planşe, hărţi,
tipărite sau electronice. Editurile de prestigiu folosesc un sistem de evaluare şi recenzare („peer
review”), cu evaluatori externi redacţiei; fac studii pe piaţa cărţii; investesc resurse financiare
pentru publicare; se ocupă de marketingul tradiţional şi de pe Internet, pentru promovarea şi
vânzarea producţiei de carte; îşi recuperează fondurile investite și (eventual) obţin un profit
financiar.

Emerald Insight – Platformă online care oferă acces la textul integral al revistelor ştiinţifice în format
online. Pe lângă subiectele din diversele specializări corespunzătoare domeniului economic:
management, marketing, finanțe-bănci, resurse umane, afaceri etc., sunt abordate subiecte
importante în activitatea de cercetare şi educaţie: management educaţional, managementul
serviciilor de bibliotecă, managementul cercetării și inovației.

ERIH PLUS, denumită inițial European Reference Index for the Humanities (ERIH) – Platformă online
şi bază de date care conține informații, în detaliu, despre peste 10.000 de reviste științifice din
domeniul științelor umaniste și al științelor sociale, din Europa. Includerea unei reviste în baza
de date ERIH, confirmă valoarea ştiinţifică a revistei respective.

Factor de impact (notat cu FI/ IF (în engleză)) (pentru reviste) – Indicator scientometric care
reprezintă măsura frecvenţei cu care un anumit articol dintr-o revistă a fost citat într-un anumit
an sau într-o anumită perioadă, de regulă, cinci ani. Este calculat de către compania americană
Clarivate şi prezentat anual în Journal Citation Reports (JCR). Factorul de impact a fost introdus
de Eugene Garfield de la Institute for Scientific Information (ISI) şi este calculat începând cu
anul 1975. Factorul de impact FI anual din JCR este un raport între numărul de citări şi numărul
de articole publicate care sunt citate. Astfel, FI reprezintă un indice care încearcă să aproximeze
valoarea publicațiilor științifice și să facă posibilă compararea acestora. FI poate fi privit ca o
măsură normalizată a citărilor articolelor publicate într-o anumită revistă sau numărul de citări
ale articolelor dintr-o revistă (pe o perioadă de timp) împărțit la numărul articole (citabile)
publicate în cursul aceleiași perioade și variază în funcție de: tematica revistei; tipul de revistă și
articol; dimensiunea revistei; fereastra de citare.

87
Etica tehnologiei informației este o disciplină a eticii aplicate ce studiază problemele de ordin moral
(etic) apărute pe măsura dezvoltării tehnologiei informației în ultimele decenii. Dilemele morale
cu privire la tehnologia informației au devenit din ce în ce mai numeroase în societatea de astăzi,
transformată aproape peste noapte într-o societate informațională.

Humanities International Complete – Bază de date care pune la dispoziție textul integral al articolelor
din peste 1.200 de reviste, cărți și alte surse tipărite din toată lumea, din domeniul științelor
umaniste.

Identificator de obiecte digitale/ Digital Object Identifier (abreviat DOI) (în engleză) – Șir de litere
sau semne folosit pentru identificarea unui document electronic. Sistemul DOI a luat naștere
dintr-o inițiativă comună a trei asociații comerciale din industria editorială (Asociația
Internațională a Editorilor; Asociația Internațională a Editorilor Științifici, Tehnici și Medicali;
Asociația Editorilor Americani). Deși își are originea în publicarea de texte, DOI a fost conceput
ca un cadru generic pentru gestionarea identificării conținutului prin rețelele digitale,
recunoscând tendința spre convergență digitală și disponibilitate multimedia.

Identificator uniform de resurse/ Uniform Resource Identifier (abreviat URI) (în engleză) –
Secvență unică de caractere care identifică o resursă logică sau fizică utilizată de tehnologiile
web. URI-urile pot fi utilizate pentru a identifica orice, inclusiv obiecte din lumea reală, cum ar
fi oameni și locuri, concepte sau resurse de informații, cum ar fi pagini web și cărți.

IEEE/ IET Electronic Library (IEL)/ IEEE Xplore – Platformă care oferă acces la mai mult de o
treime din literatura din domeniul ingineriei și al științei calculatoarelor din întreaga lume,
punând la dispoziție materiale de foarte bună calitate de la Institute of Electrical and Electronics
Engineers (IEEE) şi Institution of Engineering and Technology (IET).

Interviul (în cercetarea ştiinţifică) – Metodă de cercetare interactivă, care presupune construirea unei
situaţii de interacţiune (directă sau mediată tehnologic) între cercetător (care este intervievator)
şi subiectul/ subiecţii investigat/ investigaţi (intervievaţi). În cadrul interviului, cercetătorul
obţine informaţii direct de la subiecţii investigaţi, prin punere de întrebări şi primire de
răspunsuri, în cadrul unei convorbiri. Aceasta vizează dezvăluirea lumii interioare a subiectului
intervievat şi confruntarea datelor de care dispune intervievatorul cu relatările şi declaraţiile
personale ale intervievatului.

JSTOR – Platformă care oferă acces la peste 12 milioane de articole din reviste academice, cărți și
surse primare referitoare la 75 de discipline de studiu şi cercetare.

Legislaţia – Totalitatea legilor unui stat (legi organice, legi ordinare, ordonanţe, ordine de ministru,
reglementări etc.) sau totalitatea actelor normative dintr-un anumit domeniu.

88
Lista referințelor bibliografice/ referințe – Listă a surselor ale căror informații sunt citate direct sau
sunt parafrazate în lucrarea de cercetare. Într-o lucrare ştiinţifică, este obligatoriu ca toate sursele
din lista referințelor bibliografice să se regăsească în text şi toate sursele invocate în text să fie
trecute în lista referințelor bibliografice.

Localizator uniform de resurse/ Uniform Resource Locator (abreviat URL) (în engleză) –
Identificator standard al locului în care se găsește o resursă, mod de specificare a locului în care
se află resursa Internet, și a metodei de acces la aceasta. O adresă URL tipică ar putea avea forma
http://www.example.com/index.html, care indică un protocol (http), un nume de gazdă
(example.com) și un nume de fișier (index.html).

Motoare de căutare pentru referințe bibliografice – Aplicații informatice specializate în căutarea de

referințe bibliografice cu ajutorul unor cuvinte cheie legate de: autor, organizație, revistă, subiect
ș.a. Cele mai cunoscute motoare de căutare pentru referințe bibliografice, sunt: Academic Google
sau Google Scholar, Semantic Scholar (un motor de căutare care folosește inteligența artificială
pentru căutarea literaturii științifice).

Oxford Academic – Platformă care oferă acces la textul integral al revistelor științifice în format online.
Este oferită de una dintre cele mai mari edituri universitare din lume, Oxford University Press
(OUP), o editură care şi-a câştigat prestigiul prin calitatea publicațiilor sale.

Platformă online de documentare – Produs software care asigură o interfață între utilizator și
informațiile stocate în baze de date bibliografice, în biblioteci online, în depozite digitale și care
are implementate diverse proceduri interne pentru: accesarea şi utilizarea surselor de informare
şi a datelor și autentificarea utilizatorilor. Spre deosebire de un sistem de gestionare a bazelor de
date, platforma online oferă facilități suplimentare, cum ar fi adnotarea pe resursele identificate,
căutarea, cu ajutorul unor cuvinte cheie, în interiorul documentului, afișarea unor mesaje
publicitare, consultare de anunțuri și informații legate de platformă, utilizare de tutoriale,
interacțiune și colaborare cu alți utilizatori ai platformei, utilizarea secțiunii Q & A (întrebări
puse frecvent) ș.a.

Program pentru managementul referințelor bibliografice – aplicație informatică care permite

crearea unei biblioteci digitale proprii, prin salvarea rapidă a resurselor identificate online sau a
celor încărcate din calculatorul utilizatorului. Un manager de referințe permite organizarea
resurselor salvate în dosare, deci, gruparea acestora pe teme sau subiecte.

PROQUEST – Platformă care oferă acces la textul integral şi la rezumatele articolelor ştiinţifice din
reviste online, publicate de edituri academice de prestigiu, edituri universitare, asociaţii
academice, asociaţii profesionale din întreaga lume. Începând cu data de 1 Decembrie 2021,
platforma PROQUEST face parte din portofoliul Clarivate Analytics.

89
Reglementarea – Prevedere, precizare, dispoziţie, instrucţiune, normă, regulă oficială, cu caracter
național (caz în care poate fi legalizată în documente legislative naţionale), sau local, care
stabilește şi asigură funcţionalitatea unui anumit sistem (structură, funcţii, organizare,
funcţionare), domeniu de activitate umană, instituție, organizație

ResearchGate – Platformă dezvoltată sub forma unei reţele de socializare, utilizată de către cadre
didactice, cercetători, studenţi, pentru diseminarea rezultatelor unor cercetări şi dezvoltarea unor
noi cercetări, în diverse domenii. Actualmente, platforma reuneşte şi conectează peste 20 de
milioane de cercetători, din diverse domenii, din peste 190 de ţări.

Sage Journals – Platformă care oferă acces la textul integral din peste 1000 de reviste științifice
publicate în format online, care tratează subiecte dintr-o gamă largă de discipline.

Science | AAAS – Platformă care oferă acces la textul integral al revistelor de cercetare editate de
American Association for the Advancement of Science, în format online. Pe lângă revista
științifică săptămânală Science (factor de impact 47,728 pentru anul 2020 și 51,433 pentru ultimii
5 ani) – cu conținut multidisciplinar, mai există revistele Science Advances, Science
Immunology, Science Robotics, Science Signaling, Science Translational Medicine.

ScienceDirect – Platforma de cercetare ScienceDirect oferă acces la textul integral al revistelor

științifice de cercetare în format online, al cărților academice, al seriilor de cărți şi al
enciclopediilor online. Peste 25% din informaţia apărută la nivel global în domeniile științe
exacte și științe umaniste, tehnologie şi medicină este publicată pe platforma Elsevier Science
Direct.

Scopus – Bază de date bibliografice şi bibliometrice în format online, cuprinzând reviste științifice,
accesată online, prin intermediul Internetului. Aceasta oferă accesul la rezumatele articolelor
științifice din peste 40.000 de titluri, de la peste 10.000 de edituri internaționale. Fiind una dintre
cele mai mari și mai reputate baze de date științifice, Scopus indexează cărți, reviste, lucrări ale
conferințelor etc., în domeniile științei, tehnologiei, medicinei, științelor sociale și artelor,
ştiinţelor umaniste, și utilizează ca instrument de evaluare indicele scientometric Hirsch. Acest
indice permite evaluarea autorilor și instituțiilor academice, în baza raportului dintre articolele
publicate şi numărul de citări.

Securitatea informației – Domeniu al științelor informatice care se ocupă cu protejarea informației și

sistemelor informatice de accesul neautorizat, folosirea, dezvăluirea, întreruperea, modificarea
or distrugerea lor. Cele trei componente ale securității informației sunt: confidențialitatea,
integritatea și disponibilitatea. Confidențialitatea este asigurată prin criptarea informației.
Integritatea se obține prin mecanisme și algoritmi de dispersie. Disponibilitatea este asigurată
prin întărirea securității rețelei sau rețelelor de sisteme informatice și asigurarea de cȯpii de
siguranță.

90
Standardul – Normă sau ansamblu de norme privitoare la calitatea, dimensiunile, tipul sau alte
elemente care definesc un produs, aplicate în vederea reglementării unitare a producției, a
consumului, a unor sisteme de noțiuni științifice, simboluri, metode de analiză, unități de măsură
etc.

Standardul (în domeniul tehnic) – Document tipărit sau în format electronic, fundamentat ştiinţific, în
care sunt stipulate reguli, norme, ansambluri de norme, prescripţii, care reglementează modul de
execuţie, calităţile, caracteristicile, forma etc. unui produs, unui serviciu, unei operaţii, unei
activităţi sau rezultatele acestora.

Taylor & Francis Online – Platformă care oferă acces la reviste științifice din toată lumea, în format
online şi care conține un număr de peste 4.693.000 de articole.

Tehnologia informației și comunicării (TIC) – Sintagmă care se referă la ansamblul tehnologiilor de

comunicații, utilizate pentru generarea, receptarea, prelucrarea (articularea, structurare, filtrarea,
transformarea, convertirea), stocarea, transmiterea și securizarea datelor și informațiilor
implicate în realizarea comunicării interumane, precum și la ansamblul practicilor, proceselor,
metodelor, operațiilor, regulilor, strategiilor necesare pentru o comunicare interumană eficientă.
Domeniul tehnologiei informațiilor și comunicării este subordonat domeniului tehnologia
informației (IT). Această sintagmă a apărut din necesitatea focalizării abordărilor din domeniul
Noilor Tehnologii ale Informației și Comunicațiilor, pe comunicarea interumană, a cărei
importanță este esențială având în vedere statutul educatorului de mediator în activitatea de
formare a competențelor digitale ale persoanelor, indispensabile într-o societate digitală.

Web of Science (WoS) – Este una dintre cele mai importante surse de documentare științifică, la nivel
mondial. Scopul platformei WoS este de a oferi informații despre recunoașterea științifică a
articolelor şi de a identifica noile tendințe din domeniul tehnologic şi medical, la nivel mondial.
Prin intermediul acestei platforme, pot fi accesate, printre altele, următoarele baze de date
relevante comunitatea academică: Web of Science Core Collection (reviste indexate/ cotate ISI;
reviste indexate ESCI – Emerging Sources Citation Index, conferinţe ISI, cărţi ISI); Derwent
Innovations Index (brevete de invenţie); Journal Citation Reports – JCR (indicatori
scientometrici). Platforma WoS oferă acces la un număr de peste 182 de milioane de înregistrări,
49 de milioane de familii de brevete (peste 99 de milioane de brevete) și 11 milioane de seturi de
date. Web of Science este autoritatea recunoscută pentru evaluarea ISI a jurnalelor științifice,
acest indice fiind creat în colaborare cu Institute for Scientific Information din Philadelphia,
SUA.

Wiley Online Library – Platformă care conţine peste 1600 reviste științifice, peste 22.000 de cărți
online, lucrări de referinţă aflate în baze de date, precum şi alte resurse.

91
 Bibiografie

Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”. (2010). Raport. Micul dicționar
academic (ediția a II-a). Editura Univers Enciclopedic.
American Library Association. (2000). ACRL STANDARDS: Information Literacy
Compentency Standards for Higher Education. College & Research Libraries News,
61(3), 207–215. https://crln.acrl.org/index.php/crlnews/article/view/19242/22395
Baciu, C. (2018). Eficientizarea evaluării primare a resurselor digitale din sfera Internetului.
Conceperea şi utilizarea unui portal educaţional [Teză de doctorat, Universitatea
Babeș-Bolyai]. Registrul Educațional Integrat. https://rei.gov.ro/teza-doctorat-
document/8266275f22bae86d9a5-22.-Ciprian_Baciu_Teza.pdf
Baciu, C., & Bocoș, M.-D. (2022). Evaluarea și utilizarea surselor și resurselor de
documentare. Editura Presa Universitară Clujeană.
Baciu, C. (coord.), Bocoş, M.-D., & Magdaş, I.-C. (2022a). Tehnologia Informaţiei şi a
Comunicării în Educaţie (TICE). Dicţionar de termeni. Volumul I: A-K. CEEOL
Press.
Baciu, C. (coord.), Bocoş, M.-D., & Magdaş, I.-C. (2022b). Tehnologia Informaţiei şi a
Comunicării în Educaţie (TICE). Dicţionar de termeni. Volumul II: L-Z. CEEOL
Press.
Bawden, D. (2008). Origins and concepts of digital literacy. În C. Lankshear, M. Knobel
(Eds.), Digital Literacies: Concepts, Policies and Practices, 30, pp. 17–32, Peter
Lang Publishing.
Bocoş, M.-D., Baciu, C., & Purcar, A.-M. (2021). Scrierea academică. În Bocoş, M.-D.
(coord.), Stan, C., & Crişan, C.-A., Cercetarea educaţională/ Volumul I – Coordonate
generale ale activităţilor de cercetare (pp. 135–182). Presa Universitară Clujeană.
Bocoș, M.-D. (coord.), Răduț-Taciu, R., & Stan, C. (2021). Învățare permanentă/ pe tot
parcursul vieții/ de-a lungul întregii vieți/ continuă/ lifelong learning (abreviat LLL)
(în engleză). În Dicționar de pedagogie (p. 902). Presa Universitară Clujeană.
Buckingham, D. (2006). Defining digital literacy. What do young people need to know about
digital media? Nordic Journal of Digital Literacy, 1(4), 263–276.
https://doi.org/10.18261/ISSN1891-943X-2006-04-03
Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice. (2020a). Scientometrie – Edituri. UEFISCDI.
https://uefiscdi.gov.ro/scientometrie-edituri
Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice. (2020b). Scientometrie – Edituri. UEFISCDI.
http://old.cncs-nrc.ro/evaluarea-publicatiilor-stiintifice/rezultate-evaluare-
revisteedituricolectii/clasificare-edituri/clasificare/
Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice. (2020c). Scientometrie – Edituri. UEFISCDI.
https://uefiscdi.gov.ro/resource-829619-
edituri_recunsocute_cncs_stiinte_sociale_2020.pdf
Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice. (2020d). Scientometrie – Edituri. UEFISCDI.
https://uefiscdi.gov.ro/resource-8136

92
Curta, O. (2003). Metode tradiționale și moderne de regăsire a informației în biblioteci.
Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga”.
https://www.bcucluj.ro/re/met_bib/#_ftnref26
Gui, M., & Argentin, G. (2011). Digital skills of internet natives: Different forms of digital
literacy in a random sample of northern Italian high school students. New Media &
Society, 13(6), 963–980. https://doi.org/10.1177/1461444810389751
Indeed Editorial Team. (22 Iulie, 2022). What Is Information Literacy? How To Improve
Your Skills. Indeed. https://www.indeed.com/career-advice/career-
development/information-literacy-skillsc
Information Literacy: Guide for Students: What is Information Literacy? (4 Ianuarie, 2023).
Madisoncollege. https://libguides.madisoncollege.edu/InfoLitStudents
Kovač, M., Phillips, A., van der Weel, A., & Wischenbart, R. (2019). What is a Book?
Publishing Research Quarterly, 35(3), 313–326. https://doi.org/10.1007/s12109-019-
09665-5
Landøy, A., Popa, D., & Repanovici, A. (2020). Basic Concepts in Information Literacy. În
Collaboration in Designing a Pedagogical Approach in Information Literacy.
Springer. https://doi.org/10.1007/978-3-030-34258-6_3
Legea nr. 286 din 17 iulie 2009. În Noul Cod Penal [actualizat 2022], Art. 181 - Sistem
informatic și date informatice. https://legeaz.net/noul-cod-penal/pagina-4
Lerat, P. (1995). Les langues specialisées. Presses Universitaires de France.
Locul documentării-învățării în cercetarea științifică. Conținut, forme, etape. (8 Ianuarie,
2023). Administrare. https://administrare.info/domenii/economie/19392-locul-
document%C4%83rii-%C3%AEnv%C4%83%C8%9B%C4%83rii-%C3%AEn-
cercetarea-%C8%99tiin%C8%9Bific%C4%83-con%C8%9Binut,-forme,-etape
Marcu, F. (2000). Resursă. În Marele dicționar de neologisme. Editura Saeculum.
Mayer-Schönberger, V., & Cukier, K. (2018). Big Data. (R. Lixandru, traducător). Editura
Act și Politon. (Lucrarea inițială apărută în 2013).
Otterbein University. (10 Ianuarie, 2023). What Is Information Literacy?
https://otterbein.libguides.com/infolit/whatinfolit
South Mountain Community College. (f.d.). SMCC Library: History: Tertiary Sources.
Libguides. https://libguides.southmountaincc.edu/c.php?g=559943&p=4458287
The Library of Congress. (f.d.). Getting started with primary sources.
https://www.loc.gov/programs/teachers/getting-started-with-primary-sources/
United Nations Educational Scientific and Cultural Organization (UNESCO). (2005).
Towards knowledge societies. UNESCO World Report. UNESCO Publishing.
https://unesdoc.unesco.org/ark:/48223/pf0000141843
United Nations Educational, Scientific and Cultural Organization. (18 Februarie, 2021).
Building Knowledge Societies. https://en.unesco.org/themes/building-knowledge-
societies
United Nations Educational Scientific and Cultural Organization (UNESCO). (12 Ocrombrie,
2022). Information Literacy. https://www.unesco.org/en/ifap/information-literacy

93
Universitatea din București. (f.d.). Utilizatorii de informatii și documente. Educaţia
utilizatorilor pentru cultura informaţiei.
https://ebooks.unibuc.ro/filologie/utilizatorii/1.htm
University of New South Wales Library. (f.d.). Primary and secondary sources.
https://www.library.unsw.edu.au/using-the-library/information-resources/primary-
and-secondary-sources
Volume mari de date (big data): definiție, avantaje, provocări (infografice). (29 Martie,
2021). Parlamentul European.
https://www.europarl.europa.eu/news/ro/headlines/society/20210211STO97614/big-
data-definitie-avantaje-provocari-infografice

94