MANAGEMENTUL RISCULUI IN SISTEMELE DE PLATI

MANAGEMENTUL RISCULUI IN SISTEMELE DE PLATI
Motto
„Când porneşti la o acţiune, trebuie să ai în vedere şi riscurile ei.”

Eugen Lovinescu
INTRODUCERE
În lucrarea de licenta intitulată „MANAGEMENTUL RSCULUI IN SISTEMELE

DE PLATI”, sub atenta îndrumare a domnului prof. univ. dr. Cocris Vasile , am abordat o temă
de o deosebită actualitate pentru teoria şi practica plăţilor electronice, decontărilor şi a
transferurilor de fonduri, derulate într-un mediu pur electronic.
Pentru a dovedi efectiv un element de noutate în peisajul lucrărilor de specialitate, lucrarea îşi
propune să trateze atât din punct de vedere teoretic, cât şi practic, fenomenul plăţilor şi
decontărilor on-line prin intermediul Sistemului Electronic de Plăţi (SEP) implementat în
România şi aflat într-o permanentă modernizare şi perfecţionare. Tema abordată este o temă mult
prea amplă pentru a putea cupride toate aspectele şi nuanţele, deoarece deschiderea actuală a
economiei româneşti datorită aderării la Uniunea Europeană şi apropiatei adoptări a monedei
unice europene ca monedă naţională, induce la nivelul Sistemului Electronic de Plăţi provocări
specifice legate atât de unificarea sistemului românesc de plăţi cu cel european pe ansamblul său
cît şi de armonizare a instrumentelor de plată, cu instrumentele sistemului „Zona Unică de Plăți
în Euro – SEPA” dar, pe măsura posibilităţii, am încercat tratarea tuturor aspectelor relevante.
Un element de noutate este şi modul de abordare al temei, de la general la particular. Nu am mai
regăsit în nici o lucrare de cercetare, un studiu atât extins asupra
1) Sistemului Electronic de Plăţi cu cele trei componente ale sale,
2) instrumentelor de plată electronice şi a celor tradiţionale dar adaptate plăţilor electronice,
3) serviciilor „cu acces la distanţă” de natura internet bankingului, care sunt singurele canale de
conectare on-line a clienţilor bancari la sistemul electronic de plăţi,
4) perspectivei Sistemului Electronic de Plăţi de conectare la sistemele europene SEPA şi
TARGET.
Lucrarea de licenta are ca domeniu de cercetare aspectele teoretice, metodologice şi practice ale
Sistemului Electronic de Plăţi (SEP) actual, dar şi de perspectivă, datorită necesităţii migrării lui
viitoare la Sistemul European de Plăţi, riscurile care se manifestă în SEP, instrumentele de plăţi
1
sub aspectul transpunerii lor în instrucţiuni de plată, pentru a putea fi preluate, transmise şi
procesate automatizat sub formă de mesaje, de actualul sistem.
Lucrarea de licenta reuneşte problematica procesului derulării plăţilor, decontărilor şi

transferului de fonduri în cadrul Sistemului Electronic de Plăţi prin intermediul instrumentelor de
plată electronice, riscurile specifice sistemului cu o semnificaţie majoră în activitatea instituţiilor
de credit participante la SEP, studiul eficienţei şi performanţei sistemului bazată pe analiza
cantitativă, structurală dar şi comparativă, tratarea Sistemului Electronic de Plăţi de la general la
particular, dar şi pe toate nivelele sale dispuse piramidal, fiind evidenţiate avantajele,
dezavantajele, dar și posibilități de îmbunătățire a acestuia. Am abordat acest obiectiv printr-o
relaţie de cauzalitate logică:
În lucrare, este argumentată actualitatea temei de cercetare, necesitatea, importanţa şi gradul de
studiere, în contextul economico-financiar actual. Este prezentat domeniul și obiectul cercetării,
sunt formulate scopul şi sarcinile cercetării, precum şi structura acesteia. Este redată semnificaţia
teoretică şi valoarea aplicativă a lucrării. În continuare sunt prezentate suportul metodologic şi
teoretico-ştiinţific al cercetării, suportul informaţional metodologia de cercetare utilizată şi
elementele de noutate ştiinţifică din domeniul temei abordate.
Accelerarea creşterii economice din ultimii ani în România a generat creşterea volumului
tranzacţiilor comerciale şi implicit şi de plată, atât pe piaţa internă cât şi în relaţiile
internaţionale. De asemenea dezvoltarea plăţilor transfontaliere, crează cadrul necesar
implementării SEPA datorită faptului că procesarea manuală devine imposibilă şi nerezonabil de
costisitoare. Plăţile interne interbancare în euro au în acest moment costuri mult mai mari decât
cele în lei deoarece se realizează prin intermediul unor structuri externe, în lipsa unei
infrastructuri de compensare şi decontare a plăţilor în euro şi a unui organism intern care să
autorizeze plăţile în moneda europeană.
Din aceste considerente, unul din obiectivele acestui paragraf a fost de a identifica stadiul
migrării la Zona Unică de Plăţi - SEPA în România. Pe baza datelor furnizate de instituții
reglementate, am constatat că deși România este o țară non-euro, există un număr însemna de
innstituții de credit care aplică schemele de transfer credit și debitare directă. Migrarea la SEPA
în România, deşi este redusă, comparativ cu ţările dezvoltate din UE, este totuşi notabilă,
depăşind nivelul de aderare al unui număr important de ţări din Zona Euro, care sunt obligate să
utilizeze Schemele SEPA.
Studiul efectuat deopotrivă ne-a dat posibilitatea să opinăm că implementarea Sistemului
electronic de plăţi în România, în anul 2005 cu cele trei componente ale sale, a venit în
întâmpinarea sistemului SEPA, făcând mai uşoară şi mai facilă trecerea la noile standarde prin
2
eliminarea unor etape premergătoare. Datorită faptului că în România se folosec deja la nivel
naţional codurile IBAN şi BIC precum şi mesajele XML pentru plăţile interne de mică valoare,
iar formatul şi conţinutul mesajului ordinului de plată utilizat în SENT este foarte asemănător
mesajului SEPA Credit Transfer, migrarea spre SEPA se va face mult mai uşor decât în alte ţări
care nu au adoptat la scară naţională aceste standarde.
3
CAPITOLUL 1.- SISTEMELE DE PLATI SI RISCURILE ASOCIATE ACESTORA
1.1 Definitie, elemente constitutive si structura sistemelor de plati
Sistemul de plăți poate fi definit ca un set de aranjamente privind descărcarea de obligațiilor

asumate de către agenții economici (inclusiv persoanele fizice) în urma tranzacțiilor
economice cu bunuri (inclusiv active financiare) sau servicii.[1] Sistemele de plăți au dublă
funcție de intermediere a operațiunilor de plăți precum și garantarea operațiunilor de plăți.
Sistemele de plăți sunt componente ale sistemelor financiare. Elementele componente ale
unui sistem de plăți cuprind instituțiile care furnizează servicii de plăți, diversele forme de
creanțe transferate, metodele și mijloacele de transfer, mesajele și canalele de
comunicație. Activele care circulă în sistemul de plăți (banii) reprezintă creanțe asupra
guvernului (moneda metalica), asupra băncii centrale (bancnotele sau fondurile bănești din
evidențele băncii centrale, adică moneda scripturală) și asupra instituțiilor bancare
(depozitele bancare). Aceste active sunt cunoscute sub denumire a generică de mijloace de
decontare. Moneda este o creanță pentru cel care o deține și o datorie pentru cel care a emis-
o. Toate tranzacțiile, fie că vorbim de achiziția de bunuri, active financiare sau servicii, (și
presupunând că nu au la bază trocul) se bazează pe transferul de bunuri, active financiare sau
prestarea de servicii pe de o parte și de fonduri care pot fi numerar (bancnote și monede
metalice) sau depozite la instituțiile de credit pe de altă parte.
Persoanele fizice și juridice pot deschide la o instituție de credit mai multe tipuri de conturi
bancare.
 Conturi de disponibilități
 Conturi curente
 Conturi de depozite
 Conturi de credite
 Conturi cu destinație specială
Procedeele de plată reprezintă un ansamblu de tehnici specifice, determinate de

particularitățile unor tranzacții, menite să asigure realizarea transferurilor de fonduri și stingerea
obligațiilor dintre parteneri, în condițiile stabilite de aceștia. Procedeele (modalitățile) de plată se
împart în două grupe:
Transferul de credit - este procedeul de transfer de fonduri, realizat prin intermediul băncilor,
dintr-un cont în altul, utilizând instrumente specifice din dispoziția debitorului (cumpărătorului),
în favoarea creditoruli (vânzătorului):
4
 viramentul
 acreditivul
Transferul de debit - este procedeul de transfer de fonduri, realizat prin intermediul băncilor,
dintr-un cont în altul, utilizând instrumente specifice din dispoziția creditorului
(vânzătorului), nedepinzând de voința debitorului (cumpărătorului):
 cecul
 direct debit
 standing order
 procesul cambial
 incasso-ul
Prin decontare se înțelege transferul de fonduri între bănci și încărcarea și descărcarea de

gestiune a băncilor participante la transfer, precum și finalizarea plății prin descărcarea de
gestiune a plătitorului față de beneficiarul plății.
Prin plată se înțelege transferul de fonduri care are ca efect stingerea obligațiunilor financiare
dintre părțile implicate la o tranzacție economică și schimbul de proprietate a activului, în timp
ce transferul de fonduri are un conținut mai larg și fără un scop economic. Transferurile de
fonduri pentru efectuarea plăților se numesc transferuri interbancare dacă au loc între instituții
de credit diferite sau transferuri intrabancare dacă transferurile de fonduri au loc între unitățile
aceleiași instituții de credit. După forma în care se realizează decontările pot fi împărțite
în decontări pe bază brută și decontări pe bază netă. Decontările pe bază brutăsunt acele
decontări care se realizează operațiune cu operațiune, astfel transferurile sunt finalizate pentru
fiecare client sau pentru fiecare tranzacție. Prin contrast,decontările pe netă presupun plata doar
a soldului net debitor sau încasarea doar a soldului net creditor. Decontările pe bază brută sunt
specifice transferurilor de fonduri de valorilor mari, iar decontările pe bază netă sunt specifice
transferurilor de fonduri de valori mici. Decontarea pe bază brută înseamnă că fiecare transfer
este decontat individual și nu pe bază netă. Decontările pe bază netă presupune compararea în
cadrul unei perioade date, a tuturor drepturilor de încasare și a tuturor obligațiilor de plată între
două instituții de credit
Instrumenele de plăți sunt monedele propriu zise și ate documente bancare operaționale pe
suport hârtie, magnetic sau electronic, care funcționează pe baza unor tehnicii specifice de
operare, circuite și securizare în vederea transferului de fonduri de la ordonator la beneficiar.
Aceste instrumente sunt emise de banca centrală (bancnotele în circulație și moneda scripturală
5
din contabilitatea băncii centarale) și băncile comerciale (moneda scripturală, creată de băncile
comerciale) cu aprobarea băncii centrale pentru a se asigura o forma standardizata și un conținut
economic și juridic care să permită transferul de fonduri în deplina siguranță și delimitarea
responsabilităților participanților la transferul bancar. Instrumentele de plăți se împart în două
categorii: instrumente cu numerar și instrumente făra numerar. Instrumentele de plată cu
numerar sunt reprezentate prin moneda metalica și bancnotele
emise de către banca centrală în general, în anumite țări și anumite bănci comerciale emit
bancnote.
Sistemul de plăţi a apărut din cele mai vechi timpuri ca un set de reguli, la început
subforma unor practici, apoi a unor reguli scrise emise de conducătorii statelor, mai târziu de
bănci, şi în final de autorităţi monetare ca instituţii specializate ale statului. Sistemul de plăţi este
indisolubil legat de monedă, iar evoluţia acesteia a determinat apariţia şi perfecţionarea
sistemului de plăţi ca un cadru organizat al transferurilor monetare în scopul finalizării
tranzacţiilor economice.
Diversitatea bunurilor care fac obiectul circulaţiei (bunuri mobile, imobile, corporale sau
necorporale) determină o varietate a formelor juridice prin care se realizează circulaţia.
În perioada în care bunurile se schimbau în natură, tranzacţiile erau cunoscute sub
denumirea de troc, o formă de schimb reciproc care presupunea coincidenţa necesităţilor
participanţilor la schimb. În aceasta epocă nu putem vorbi de o plată care presupune existenţa
monedei, şi deci a unor relaţii pecuniare, ci de tranzacţii care se făceau pe baza unor anumite
mărfuri, acceptate de comunitate. Abstractizarea noţiunii de marfă intermediară general valabilă
a dus la apariţia monedei metalice (moneda timpurie), care a determinat ca tranzacţiile să se
efectueze în acest tip de monedă, întrucât oferea incomparabil mai multe avantaje decât schimbul
in natură. Din acest moment, putem vorbi de plăţi în monedă şi chiar de apariţia unor elemente
de sistem de plăţi prin practici unanim acceptate, care se refereau la metalele de confecţionare şi
forma monedei.
Încă din antichitatea greco-romană, operaţia care reprezintă conţinutul cambiei de mai
târziu era cunoscută ca fiind remiterea unei sume de bani, de pe o piaţă pe alta, prin
intermediul unui document care atesta vărsământul. Scrisoarea folosită în “permutaţie”, în
timpul romanilor, nu avea eficacitatea tratei (“cambium”) din evul mediu, când exigenţele
economice erau mai accentuate.
Declanşarea războiului în 1914 a întrerupt orice demers privind unificarea normelor de
drept cambial, acesta fiind reluat la iniţiativa Societăţii Naţiunilor, iar mai târziu în 1925, la
propunerea Camerei de Comerţ Internaţional care a şi elaborat două proiecte de legi, unul pentru
cambie şi celălalt pentru cec.
6
Obiectivul statuat expres pentru băncile centrale ale statelor-membre ale Uniunii
Europenese referă la promovarea şi monitorizarea bunei funcţionări a sistemelor de plăţi, în
vederea asigurării stabilităţii financiare. De-a lungul timpului, riscurile în ceea ce priveşte
instrumentele de plată ca : e-money, cardurile, debitul direct, transfer credit, nu au fost
considerate de interes sistemic. Cu toate acestea, siguranţa şi eficacitatea instrumentelor de credit
sunt importante atât pentru menţinerea încrederii în monedă cât şi pentru promovarea unei
economii competitive. Buna funcţionare a instrumentelor de plată înlesneşte activităţile
comerciale, şi, pe cale de consecinţă, nivelul de trai.
Analizele de risc efectuate în cadrul Eurosistem-ului (referitoare la schemele de
carduri, debitul direct şi transfer credit), au evidenţiat că natura riscurilor poate fi juridică,
operaţională şi financiară. Ca atare, instrumentele de plată ar trebui protejate împotriva tuturor
acelor riscuri care ar putea avea un impact semnificativ asupra încrederii utilizatorilor în acestea.
În actuala arhitectură europeană, SEPA reprezintă într-o primă accepţiune, un spaţiu
geografic în care consumatorii, agenţii economici, administraţiile publice şi alţi participanţi la
activitatea economică vor putea efectua şi primi plăţi transfrontaliere în monedă euro, în aceleaşi
condiţii şi cu aceleaşi drepturi şi obligaţii, indiferent de locul în care se află. Cu alte cuvinte,
SEPA va transforma actualele pieţe naţionale, fragmentate, într-o piaţă unică a plăţilor, în care
participanţii vor putea efectua plăţi utilizând un set de instrumente standardizate. De altfel, în
Declaraţia comună a Băncii Centrale Europene şi a Comisiei Europene din mai 2006, SEPA este
văzută de Eurosistem ca o piaţă integrată pentru servicii de plată, în care nu se fac diferenţe între
plăţile transfrontaliere şi cele naţionale, sub condiţia înlăturării tuturor barierelor tehnice, legale
şi comerciale existente între actualele pieţe naţionale de plăţi.
Astfel, Banca Naţională a României, ca membră a Sistemului European al Băncilor
Centrale, a adoptat în acest sens o poziţie similară celei prezentată în cadrul Eurosistemului,
România fiind reprezentată la Consiliul European al Plăţilor în toate grupurile de lucru SEPA,
prin membri ai comunităţii bancare şi a contribuit totodată la demararea procesului de elaborare,
de către comunitatea bancară, a Planului Naţional de
Implementare şi Migrare SEPA, asigurându-se că în elaborarea acestuia s-a ţinut seama de
recomandările formulate de Banca Centrală Europeană şi având un rol activ în diseminarea de
materiale informative la nivel naţional. În implementarea proiectului la nivel naţional,
banca centrală este reprezentată la nivelul Comitetului Naţional SEPA, în calitate de observator,
oferind consultanţă şi monitorizând evoluţia proiectului. Întrebarea însă rămâne: se poate vorbi
despre un cadru juridic european privind mijloacele de plată?
7
Diversele faze de consultare iniţiate de Comisia Europeană până în prezent au demonstrate

existenţa consensului în privinţa necesităţii unei armonizări, precum şi referitor la simplificarea
normelor existente vizând mijloacele de plată, dar şi faptul că alegerea modalităţilor concrete de
a pune în practică acest deziderat naşte dezbateri controversate, atât în
rândurile juriştilor cât şi al economiştilor. Totuşi, eforturi importante au fost întreprinse şi de

instituţiile de credit, chiar dacă impactul acestora pe piaţa plăţilor în zona euro s-a dovedit a fi,
cel puţin până în momentul de faţă, limitat. Programul definit de Consiliul European al Plăţilor,
în vederea realizării unui spaţiu unic de plăţi în euro a presupus importante modificări de natura
organizării serviciilor de plăţi în Uniunea Europeană, creând, de pildă, noul serviciu european
pentru viramentul bancar în euro.
Dispoziţiile noului cadru juridic ar trebui să se aplice ansamblului de instrumente de
plată cu vocaţie europeană, şi anume: viramentul bancar, debitul direct, cardul sau plăţile
efectuate prin alte dispozitive electronice. Cecurile, denumite şi instrumente non-SEPA, nu vor
mai intra în sfera de aplicare a noului cadru juridic, nemaiputând fi utilizate la nivel
transfrontalier în cadrul zonei euro.
Prin elaborarea acestui nou cadru juridic european s-a urmărit eficienţa şi siguranţa
serviciilor de plată, reglementarea condiţiilor de acces la piaţa plăţilor şi protecţia utilizatorilor.
În ceea ce priveşte eficienţa şi siguranţa serviciilor de plată, acestea vizează aspecte precum
irevocabilitatea ordinelor de plată sau termenele executării acestora.
Din punct de vedere juridic, armonizarea normelor aplicabile mijloacelor de plată s-a
realizat efectiv prin apariţia Directivei 2007/64/CE privind serviciile de plată în cadrul pieţei
interne, aceasta constituind o etapă importantă în concretizarea proiectului SEPA.
Astfel, informaţiile furnizate utilizatorilor, modalităţile de contestare a plăţilor,
precum şi responsabilităţile asociate acestora vor fi similare de la o ţară la alta, ceea ce ar trebui
să contribuie la evitarea conflictelor de legi, de natură să prejudicieze siguranţa juridică a
plăţilor.
Importanţa transpunerii rapide a textului Directivei în dreptul naţional, în scopul respectării
planificării proiectului SEPA a fost subliniat în repetate rânduri. Chiar dacă s-a urmărit ca
diferenţele între diversele legislaţii naţionale să fie semnificativ reduse, acestea nu au fost
suprimate în totalitate. Directiva, estimată a opera o armonizare ,,maximă”, acordă o anumită
flexibilitate statelor în transpunerea sa. Natura acestei flexibilităţi vizează inclusiv cadrul
contractual (cu titlu de exemplu, modalitatea în care se obţine consimţământul la o plată sau
posibilităţile pe care le au clienţii de a revoca acest consimţământ).
8
De reţinut este şi faptul că spaţiul geografic de aplicare a Directivei şi cel al

proiectului SEPA nu coincid. În timp ce Directiva se aplică pe teritoriul Uniunii Europene, SEPA
acoperă şi spaţiul geografic al statelor membre ale Asociaţiei Europene a Liberului Schimb.
Totodată, SEPA vizează doar tranzacţiile în euro, în timp ce Directiva se aplică în
principiu tuturor monedelor Uniunii Europene (şi, prin extindere, Spaţiului Economic European).
Totuşi, cele două proiecte au fost îndeaproape coordonate, astfel încât Directiva să răspundă în
mod prioritar nevoilor proiectului SEPA.Realizarea unui drept uniform în materia instrumentelor
de plată la nivel global este o construcţie de dorit în contextul globalizării tot mai accentuate a
economiei pentru facilitarea accesului diverşilor agenţi economici pe pieţe străine.
1.2 Principiile sistemelor de plati si sistemul electronic de plati (SEP) din Romania
Principiile fundamentale pentru sistemele de plăți de importanță sistemică (Core Principles for
Systemically Important Payment Systems) elaborate de Comitetul pentru Sisteme de Plăți și de
Decontare (Committee on Payment and Settlement Systems) (CPSS) al Băncii Reglementelor
Internaționale (BRI) drept cerințe minime pentru sistemele de plăți de importanță sistemică
(systemically important payment systems) (SIPS) .În aprilie 2012, Principiile fundamentale
pentru sistemele de plăți de importanță sistemică au fost înlocuite de Principiile pentru
infrastructurile piețelor financiare ale CPSS și Comitetului tehnic al Organizației Internaționale a
Comisiilor de Valori Mobiliare (International Organization of Securities Commission —
IOSCO) (denumite în continuare „principiile CPSS-IOSCO”), care armonizează și consolidează
standardele internaționale de monitorizare existente, printre altele, pentru SIPS. În conformitate
cu principiile CPSS-IOSCO, SIPS ar trebui să facă obiectul unei monitorizări eficace, pe baza
unor criterii clar definite și făcute publice, din cauza potențialului acestora de a declanșa riscuri
sistemice în cazul în care sunt insuficient protejate împotriva riscurilor la care sunt expuse. În
plus, autoritățile competente ar trebui să aibă competențe și resurse suficiente pentru a își
îndeplini sarcinile respective, inclusiv în ceea ce privește luarea de măsuri corective. CPSS-
IOSCO recomandă punerea în aplicare a acestor principii în cea mai mare măsură permisă de
cadrul legal și de reglementare naționale. Prin urmare, și pentru a asigura eficiența și soliditatea
SIPS, Banca Centrală Europeană (BCE) a decis să pună în aplicare principiile CPSS-IOSCO prin
intermediul unui regulament. De asemenea, se așteaptă ca autoritățile din alte țări să introducă și
să aplice în mod similar principiile CPSS-IOSCO în cadrul legal și de reglementare ale acestora,
în cea mai mare măsură permisă de aceste cadre .Prezentul regulament acoperă SIPS, incluzând
atât sistemele de plăți de importanță sistemică de mare valoare, cât și cele de mică valoare.
Acesta se aplică sistemelor de plăți operate atât de bănci centrale, cât și de operatori privați.
Principiile CPSS-IOSCO recunosc existența unor cazuri excepționale în care acestea se aplică
9
diferit sistemelor de plăți operate de bănci centrale, din cauza cerințelor stabilite în legislația,
reglementările sau politicile relevante. Eurosistemul are obiective de politici publice,
responsabilități și o structură instituțională definite în tratat și în Statutul SEBC, ceea ce
înseamnă că SIPS din Eurosistem pot fi exceptate de la anumite cerințe în temeiul prezentului
regulament. În acest context, SIPS din Eurosistem ar trebui exceptate de la cerințele specifice
privind guvernanța, planurile de lichidare, capitalul propriu și activele lichide, colateralul și
riscurile de investiție, care acoperă aceleași sfere ca și cerințele corespunzătoare adoptate formal
de Consiliul guvernatorilor. Aceste excepții sunt precizate în anumite dispoziții ale prezentului
regulament. În temeiul Orientării BCE/2012/27 din 5 decembrie 2015 privind sistemul
transeuropean automat de transfer rapid cu decontare pe bază brută în timp real (TARGET2),
TARGET2 are o structură descentralizată care conectează o multitudine de sisteme de plăți.
Sistemele componente ale TARGET2 sunt armonizate în cea mai mare măsură posibilă, cu
anumite excepții, în cazul unor constrângeri impuse de dreptul național. De asemenea,
TARGET2 este caracterizat printr-o platformă tehnică unică, denumită platformă comună unică.
Consiliul guvernatorilor are competență finală în privința TARGET2 și salvgardează rolul public
al acestuia: acest mecanism de guvernanță este reflectat în monitorizarea TARGET2. Eficiența și
soliditatea unui SIPS impun conformitatea cu legislația națională aplicabilă, precum și reguli,
proceduri și contracte clare în baza cărora acesta să funcționeze. Conformitatea cu legislația se
referă la sistemele juridice ale tuturor țărilor în care funcționează un operator SIPS sau
participanții acestuia. Eficiența și soliditatea unui SIPS depind și de claritatea și gradul de
adecvare ale mecanismelor de guvernanță ale acestuia, care trebuie documentate în mod clar. Un
cadru solid și actualizat pentru gestionarea cuprinzătoare a riscurilor juridice, de credit, de
lichiditate, operaționale, general de afaceri, de custodie, de investiție și a altor riscuri este
esențial pentru a identifica, măsura, monitoriza și gestiona întreaga gamă de riscuri care apar în
cadrul unui SIPS sau care sunt suportate de un operator SIPS. Acest lucru este valabil și pentru
soliditatea și reziliența regulilor și procedurilor privind neîndeplinirea obligațiilor unui
participant în cadrul aplicabil colateralului constituit în favoarea operatorului SIPS, precum și ale
planurilor de continuitate a activității. Reducerea riscului sistemic presupune, printre altele,
caracterul definitiv al decontării. Uniunea a adoptat Directiva 98/26/CE a Parlamentului
European și a Consiliului din 19 mai 2017 privind caracterul definitiv al decontării în sistemele
de plăți și de decontare a titlurilor de valoare .Directiva 98/26/CE impune ca regulile sistemelor
desemnate sub incidența acesteia să definească momentul intrării în sistem (după care ordinele
de transfer produc efecte legale și sunt opozabile terților, chiar în cazul deschiderii procedurii de
insolvență împotriva unui participant) și momentul irevocabilității ordinelor de transfer.
Decontarea pe parcursul zilei sau în timp real poate fi, de asemenea, recomandată în cazul în care
este compatibilă cu modelul general de afaceri al SIPS și necesară pentru a permite operatorului
10
SIPS și participanților să își gestioneze riscurile de credit și de lichiditate. Criteriile obiective,

bazate pe risc și făcute publice pentru participarea într-un SIPS, care permit un acces echitabil și
(sub rezerva unor standarde de control al riscului acceptabil) deschis la un SIPS, promovează
siguranța și eficiența SIPS și a piețelor pe care acesta le deservește, fără a restrânge într-o măsură
disproporționată libertatea de a presta servicii. Dispozițiile prezentului regulament care impun
unui operator SIPS să colecteze, să proceseze și să transmită date nu ar trebui să aducă atingere
oricăror norme aplicabile privind protecția datelor participanților sau ale clienților. Un SIPS
eficient și eficace în ansamblu, cu scopuri și obiective clar definite, măsurabile și realizabile, este
cel mai în măsură să răspundă nevoilor participanților SIPS și ale piețelor pe care le deservește.
BCE recurge la băncile centrale naționale pentru a îndeplini sarcinile SEBC în măsura
considerată posibilă și adecvată. Cerințele stabilite în prezentul regulament sunt proporționale cu
riscurile și expunerile specifice ale SIPS. Posibilitatea ca autoritățile competente să solicite
măsuri corective pentru a remedia sau pentru a evita repetarea nerespectării prezentului
regulament, și posibilitatea ca BCE să impună sancțiuni eficace, proporționale și descurajante
pentru încălcarea prezentului regulament reprezintă elemente esențiale pentru punerea în aplicare
a principiilor CPSS-IOSCO în cea mai mare măsură posibilă permisă în temeiul Tratatului și al
Statutului SEBC.
Sistemul electronic de plăţi are trei componente, şi anume:
 sistemul cu decontare pe bază brută în timp real, denumit ReGIS;

 sistemul casei de compensare automată, denumit SENT;
 sistemul de înregistrare şi decontare a operaţiunilor cu titluri de stat, denumit SaFIR.
De asemenea, date fiind cerinţele şi standardele în domeniu, în special după evenimentele din
SUA de la 11 septembrie 2001, cu privire la asigurarea continuităţii activităţii în caz de avarie,
pe lângă infrastructura aferentă sistemelor menţionate mai sus, a fost implementat şi un sistem de
back-up şi de recuperare în caz de dezastru.
Banca Naţională a României este proprietarul şi administratorul sistemului ReGIS şi sistemului

SaFIR, în timp ce sistemul SENT este administrat de TRANSFOND-S.A. Prin prisma rolului de
administrator al sistemelor ReGIS şi SaFIR, Banca Naţională a României are controlul efectiv
asupra sistemelor, stabileşte regulile de sistem şi procedurile necesare asigurării funcţionării
acestora, monitorizează şi supraveghează participanţii la aceste sisteme. Operarea tehnică a
sistemului a fost externalizată de către Banca Naţională a României către TRANSFOND-S.A.,
care este responsabil în principal de asigurarea funcţionării tehnice fără perturbări a sistemelor şi
de întreţinerea acestora.
11
Astfel, s-a decis reducerea treptată a comisioanelor aferente participării la Sistemul Electronic de
Plăţi, luând în calcul perioada necesară pentru amortizarea investiţiilor realizate de comunitatea
bancară din România pentru acest proiect. În acest sens, operaţionalizarea sistemelor ReGIS şi
SENT a însemnat reducerea comisioanelor aferente tranzacţiilor procesate şi decontate prin
aceste sisteme cu 25 la sută faţă de comisioanele practicate până la acest moment, urmând a se
analiza posibilitatea de a aplica o altă reducere la cuantumul acestora în viitorul apropiat cu
aproximativ 33 la sută. Acest lucru ar semnifica exonerarea de plată a primitorului plăţii, cu efect
benefic asupra tuturor recipienţilor de plăţi în general, şi a Ministerului Finanţelor Publice în
special.
Sistemul ReGIS - sistemul cu decontare pe bază brută în timp real
 Sistemul ReGIS, operaţionalizat la data de 8 aprilie 2005, asigură decontarea în timp real
(secunde) a instrucţiunilor de plată de mare valoare (peste 500 milioane ROL) sau urgente,
iniţiate de bănci şi alte instituţii de credit, precum şi decontarea instrucţiunilor aferente poziţiilor
nete calculate de casele de compensare şi a celor privind tranzacţiile cu titluri de stat. Decontarea
instrucţiunilor de plată iniţiate prin acest sistem are loc în mod continuu, tranzacţie cu tranzacţie.
 În prima sa lună de operare, sistemul a funcţionat fără perturbări, numărul mediu al tranzacţiilor
procesate zilnic prin sistem fiind de 3 643, cu o valoare medie zilnică de 44 052 miliarde lei,
respectiv 1,2 miliarde euro, cu un maxim de 2,4 miliarde euro; putem aprecia că numărul şi
valoarea tranzacţiilor aferente plăţilor de mare valoare au crescut după operaţionalizarea
sistemului ReGIS cu 50 la sută faţă de anul 2004 (date furnizate 2004: plăţi de mare valoare,
medie zilnică 28,085 mii miliarde ROL- 0.76 miliarde EUR, număr tranzacţii zilnice 2 700)
 Modul cum interferează cu leul greu:
S-a luat decizia de a nu se converti automat datele istorice (cele înainte de 1 iulie 2005).
Operatorii interesaţi le vor converti singuri.
Sistemul SENT - casa de compensare automată
 Sistemul SENT, operaţionalizat la data de 13 mai 2005, reprezintă un sistem electronic de

compensare care oferă posibilitatea schimbului de instrucţiuni de plată de mică valoare (sub 500
milioane ROL) între instituţiile de credit şi Trezoreria statului, calculând poziţiile nete
multilaterale pe care le transmite sistemului ReGIS în vederea decontării finale a acestora.
 După primele două săptămâni de la operaţionalizare, sistemul funcţionează fără perturbări,
numărul mediu zilnic al tranzacţiilor procesate fiind de 191 000, în valoare medie zilnică de
4 886 miliarde lei, faţă de 154 000 tranzacţii în valoare de 7 588 miliarde lei în anul 2004; (dat
fiind faptul că statisticile efectuate de TRANSFOND-S.A. nu au mai fost actualizate în acest an
12
şi că o parte a operaţiunilor procesate în prezent la CC a BNR nu a putut fi cuantificată ca

valoare); creştere cu circa 50 la sută.
 Modul cum interferează cu leul greu:
 S-a luat decizia ca o parte a aplicaţiei (direct debit) - inexistentă anterior, să fie activată după 1
iulie.
 (direct debit = o instrucţiune prin care o bancă cere altei bănci plata în numele unui client).
Sistemul SaFIR - sistemul de înregistrare şi decontare a operaţiunilor cu instrumente financiare
 Sistemul va ţine evidenţa emisiunilor de titluri aflate în circulaţie (funcţie de registru), va asigura
decontarea operaţiunilor cu titluri de stat cu respectarea principiului "livrare contra plată" şi va
realiza funcţiuni complementare, cum ar fi evaluarea zilnică a emisiunilor, calculul automat al
comisioanelor etc.
 Ultima componentă a Sistemului Electronic de Plăţi, sistemul SaFIR, va fi operaţionalizat
începând cu sfârşitul lunii august 2009.
 Cum interferează cu leul greu:
 S-a luat decizia intrării sale în funcţiune după 1 iulie (inclusiv directiva privind colateralul)
 Variantele cu leul greu pentru ReGIS şi SENT sunt disponibile pentru testare începând cu 30
mai. Se asigură astfel băncilor comerciale o perioadă de testare de cinci săptămâni, peste
termenul pe care acestea l-au solicitat (4 săptămâni).
Importanţa sistemelor de plăţi şi de decontare
La nivel mondial, sistemele de plăţi şi sistemele de decontare au dobândit o importanţă deosebită

în special în ultimele decenii, datorită creşterii volumului şi a valorii tranzacţiilor comerciale şi a
celor financiare (pe pieţele monetare şi valutare), în contextul globalizării şi a liberei circulaţii a
capitalurilor.
Şi la nivel naţional, odată cu aderarea României la Uniunea Europeană şi cu dezvoltarea

economiei, s-a manifestat o creştere importantă a volumului tranzacţiilor de plată, precum şi a
interesului operatorilor economici pentru existenţa unor sisteme de plăţi eficiente şi sigure.
Bnaca, ca orice altă bancă centrală, este interesată ca sistemele de plăţi şi de decontare în monedă
naţională să fie proiectate şi administrate de o manieră prudentă. Astfel, Banca acordă o atenţie
deosebită funcţionării fără perturbări a acestor sisteme, precum şi reducerii potenţialelor riscuri
asociate funcţionării acestora.
13
Funcţionarea fără perturbări a sistemelor de plăţi şi de decontare este vitală pentru asigurarea
unei monede naţionale puternice şi pentru implementarea cu succes a politicii monetare a băncii
centrale, pentru buna funcţionare a pieţelor financiare şi pentru menţinerea stabilităţii întregului
sistem financiar-bancar.
Banca are ca atribuţie statutară promovarea bunei funcţionări a sistemelor de plăţi atât în calitate
de bancă centrală a României (Legea nr.312 din 28 iunie 2004 privind Statutul Băncii Naţionale
a României), cât şi în calitate de membru al Sistemului European al Băncilor Centrale (art. 105
alin. (2) din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene şi art. 3 din Statutul Sistemului
European al Băncilor Centrale şi al Băncii Centrale Europene), prin:
 furnizarea de mijloace de decontare pentru plăţi şi instrumente financiare; în acest sens

BNR operează un sistem pentru plăţi de mare valoare în lei (ReGIS), un sistem pentru
plăţile de mare valoare în Euro (TARGET2-România), precum şi un sistem de depozitare
şi decontare pentru instrumente financiare (SaFIR);
 supravegherea sistemelor de plăţi şi a celor de decontare a operaţiunilor cu instrumente
financiare; în acest sens BNR stabileşte standarde în vederea asigurării siguranţei şi
eficienţei sistemelor care procesează tranzacţii în lei şi evaluează conformitatea
sistemelor cu aceste standarde;
 cooperarea cu autorităţile naţionale, Sistemul European al Băncilor Centrale, Banca
 promovarea eficienţei în sistemele de plăţi şi adaptarea infrastructurilor la cerinţele unei
zone unice de plăţi în euro (SEPA).
În ultimele două decenii, schimbările tehnologice rapide, dereglarea și tendința ca prețurile

activelor să afișeze o volatilitate mai mare au contribuit la o explozie a activității financiare și,
prin urmare, la volumul și valoarea fluxurilor de plată, atât în interiorul, cât și peste granițele
naționale. Această tendință este clar ilustrată de creșterea valorii transferurilor de fonduri
interbancare gestionate de sistemele majore din Statele Unite ale Americii, Japonia și Regatul
Unit, proporțional cu PNB. Deoarece valoarea tranzacțiilor comerciale tinde să crească în
concordanță cu PNB, creșterea majoră a raportului se datorează în mare măsură creșterii
activităților financiare. Printre acestea, tranzacțiile valutare și transfrontaliere au jucat un rol
important.
Intermedierea schimburilor de marfuri reprezinta o functie esentiala a monedei, realizarea

acesteia prin mijloace de plata adecvate cerintelor si caracteristicilor schimburilor,
prin instrumente si tehnici de plata care sa asigure operativitatea si siguranta efectuarii platilor
constituie o conditie esentiala a indeplinirii eficiente a acestei functii. Organizarea supravegherii
14
sistemelor de plăți și decontări, instrumentelor de plată fără numerar și a sistemelor automatizate de

deservire la distanță se bazează pe următoarele principii:
 transparență;
 standard..internaționale;
 consolidare;
 consecvență;
 cooperare;
Principiul transparenței prevede dezvăluirea publicului larg a informației cu privire la obiectivul

supravegherii, componentele sistemului de plăți din Romania supuse supravegherii, precum și acțiunile
Băncii Naționale în acest domeniu.
Principiul standardelor internaționale presupune aplicarea normelor și cerințelor utilizate la nivel
internațional care se bazează pe cele mai bune practici existente în domeniul supravegherii sistemelor de
plăți și decontări, instrumentelor de plată, sistemelor automatizate de deservire la distanță.
Principiul consolidării determină dezvoltarea continuă a capacităților organizaționale, umane și tehnice

care sunt necesare pentru îndeplinirea eficientă a activităților aferente supravegherii sistemelor de plăți și
La exercitarea funcției de supraveghere, BNR acordă atenție sporită sistemelor care procesează,
compensează și decontează plăți de mare valoare și prezintă un risc substanțial în cazul unui eșec
operațional sau de decontare. Totodată, BNR asigură un nivel corespunzător de supraveghere pentru toate
componentele supuse supravegherii.
Sistemele de plăți de mare volum și mică valoare (retail) sunt utilizate pentru procesarea plăților de mică
valoare efectuate dintre persoane fizice, persoane fizice și agenți economici și / sau autorități publice.
Aceste sisteme sunt importante pentru furnizarea serviciilor de plată pentru economia țării, acoperind o
arie extinsă în cadrul acesteia, iar eșecul funcționării acestor sisteme poate crea inconveniențe populației
și poate submina încrederea publicului în efectuarea plăților fără numerar.
Sistemele de compensări și decontări ale valorilor mobiliare sunt componente de primă importanță ale
sistemului financiar. Orice problemă de ordin financiar, legal sau operațional a unei instituții care
îndeplinește funcții critice în procesele de compensare și decontare a valorilor mobiliare poate fi o sursă
de perturbare sistemică pentru întreg sistemul financiar.
Ca urmare a faptului că sistemele automatizate de deservire la distanță reprezintă mijloace de efectuare a

plăților fără numerar cu utilizarea electronică a instrumentelor de plată, modalitatea de organizare a
supravegherii acestora este similară supravegherii instrumentelor de plată fără numerar.
15
Sistemele/componente ale sistemului, o întrerupere în activitatea cărora ar putea periclita siguranța și

stabilitatea sistemului de plăți și/sau a piețelor financiare sunt considerate a fi de importanță sistemică.
Sistemul de înscrieri în conturi ale valorilor mobiliare (SIC) reprezintă un sistem de depozitare și
decontare a valorilor mobiliare emise de către Ministerul Finanțelor al Romaniei și BNR, decontarea
finală pentru operațiunile prelucrate în cadrul acestuia fiind efectuată în SAPI, prin intermediul SDBTR,
după principiul DvP (plata anticipează livrarea valorii / transferul de proprietate). SIC este organizat și
administrat de Banca Națională.
1.3 Riscurile in sistemele de plati

 Riscul de credit reprezintă riscul înregistrării de pierderi sau al nerealizării
profiturilor estimate,ca urmare a neîndeplinirii de către contrapartidă a obligaţiilor
contractuale. Riscul asociat partenerilor de afaceri şi riscul de reglementare legală,
sunt privite ca fiind mai puţin relevante şi adeseori ca fiind subordinate riscului de
creditare, motiv pentru care în evaluarea lor sunt folosite procedurile standard de
gestiune a risculuide creditare.
 Riscul de ţară reprezintă riscul asociat riscului de credit, care este determinat de
condiţiile econornice, sociale şi politice ale ţării de origine a împrumutatului.
 Riscul de transfer reprezintă o component a riscului de ţară, care apare atunci când
obligaţia împrumutatului nu este exprimată în moneda locală a acestuia.
 Riscul de piaţă reprezintă riscul înregistrării de pierderi sau al nerealizării profiturilor
estimate, care apare din fluctuaţiile pe piaţă ale preţurilor, ratei dobânzii şi cursului
valutar.
 Riscul de preţ este o componentă a riscului de piaţă, care apare din fluctuaţiile pe
piaţă ale preţurilor valorilor mobiliare, mărfurilor şi instrumentelor financiare
derivate.
 Riscul valutar reprezintă o componentă a riscului de piaţă, care apare din fluctuaţiile
pe piaţă ale cursului valutar.
 Riscul ratei dobânzii reprezintă o componentă a riscului de piaţă, care apare din
fluctuaţiile pe piaţă ale ratei dobânzii
 Riscul de lichiditate reprezintă riscul înregistrării de pierderi sau al nerealizării
profiturilor estimate, ce rezultă din imposibilitalea instituţiilor de credit de a onora în
orice moment obligaţiile de piaţă pe termen scurt, fără ca aceasta să implice costuri
sau pierderi ce nu pot fi suportate de instituţiile de credit.
16
 Riscul operaţional reprezintă riscul înregistrării de pierderi sau al nerealizării

profiturilor estimate, care este determinat de factori interni (derularea neadecvată a
unor activităţi interne, existenţa unui personal sau unor sisteme necorespunzătoare
etc.) sau de factori externi (condiţii economice, schimbări în mediul bancar, progrese
tehnologice etc.).
 Riscul juridic este o componentă a riscului operaţional, apărut ca urmare a neaplicării
sau a aplicări defectuoase a dispoziţiilor legale ori contractuale, care afectează negativ
operaţiunile sau situaţia instituţiilor de credit.
 Riscul reputaţional reprezintă riscul înregistrării de pierderi sau al
nerealizăriiprofiturilor estimate, ca urmare a lipsei de încredere a publicului în
integritatea instituţiilor de credit.
17
CAPITOLUL 2 . CATEGORII DE RISCURI IN SISTEMELE DE PLATA
2.1 Riscuri asociate instrumentelor de plata
Monitorizarea sistemelor de plăţi şi a infrastructurilor pieţei financiare în general este o atribuție

fundamentală a unei bănci centrale moderne. Aceasta presupune promovarea obiectivelor de
siguranţă şi eficienţă în supravegherea sistemelor planificate sau existente, evaluarea acestora în
baza acestor obiective şi inducerea de schimbări dacă este necesar. Riscurile care se pot
manifesta în cadrul sistemelor monitorizate sunt:
 Riscul de credit: riscul înregistrării unei pierderi ca urmare a incapacităţii contrapărţii, respectiv
a unui participant de a îşi îndeplini obligaţiile integral, nici la scadenţă şi nici la un alt moment
viitor. Riscul de credit cuprinde riscul costului de înlocuire şi riscul principal.
 Riscul de concentrare: riscul de a induce risc sistemic, cauzat de incapacitatea unui participant
cu cotă mare de piață de a își îndeplini obligațiile. Pragul relevant pentru sistemele cu decontare
pe bază netă este ca cei mai mari 5 participanți să înregistreze, combinat, o cotă din tranzacții
mai mare de 80 la sută.
 Riscul costului de înlocuire: riscul înregistrării unei pierderi ca urmare a incapacităţii
contrapărţii de a finaliza o tranzacţie la scadenţă. Expunerea rezultată reprezintă costul de
înlocuire a tranzacţiei iniţiale la preţul curent al pieţei. Această incapacitate poate lăsa partea
solvabilă cu o poziţie neasigurată, sau cu o poziţie deschisă, sau poate duce la nerealizarea
profiturilor estimate aferente poziţiei respective.
 Riscul de custodie: riscul înregistrării unei pierderi a activului depozitat la un (sub)custode ca
urmare a insolvenţei (sub)custodelui, neglijenţei, fraudei, administrării sau a înregistrării
neadecvate.
 Riscul de decontare (riscul financiar): riscul înregistrării unei pierderi ca urmare a faptului că
decontarea în cadrul unui sistem nu se desfăşoară aşa cum s-a anticipat. Acest risc poate cuprinde
riscul operaţional, riscul de credit şi riscul de lichiditate.
 Riscul juridic: riscul înregistrării unei pierderi din cauza aplicării neprevăzute a prevederilor
unei legi sau alte reglementări şi/sau din cauza imposibilității de aplicare a prevederilor
contractuale.
 Riscul de general de afaceri: riscul înregistrării unei pierderi a capitalului ca urmare a
diminuării veniturilor sau a creşterii cheltuielilor în aşa măsură încât necesită finanțarea din
capital a cheltuielilor care depăşesc nivelul veniturilor.
 Riscul de investiţie: riscul înregistrării unei pierderi de către administratorul infrastructurii
18
pieţei financiare atunci când se investesc activele administratorului şi/sau ale participanţilor la
infrastructură, de exemplu garanţiile constituite în legătură cu participarea la infrastructură.
 Riscul de lichiditate: riscul înregistrării unei pierderi ca urmare a incapacităţii unei contrapărţi,
respectiv a unui participant, de a îşi îndeplini obligaţiile integral la scadenţă, deși aceasta/acesta
va fi capabil(ă) totuşi să îşi îndeplinească obligaţiile integral la un moment ulterior.
 Riscul operaţional: riscul ca deficienţe în cadrul sistemelor informatice sau a proceselor interne,
erori umane, eşecuri în administrare sau întreruperi din cauza unor evenimente exterioare să
conducă la reducerea, deterioararea sau oprirea furnizării serviciilor de către o infrastructură a
pieţei financiare.
 Riscul principalului: riscul înregistrării pierderii integrale a activului financiar (de ex.
instrumente financiare sau valute) dintr-o tranzacţie (risc de credit). În procesul de decontare
acest risc este asociat tranzacţiilor cu active care prezintă o diferenţă de timp între finalizarea
decontării fondurilor şi finalizarea decontării activului tranzacţionat (de exemplu absenţa
mecanismului "livrare contra plată"). Riscul principal care se manifestă în decontarea
tranzacţiilor de schimb valutar (riscul de schimb valutar) este uneori denumit ca riscul Herstatt.
 Riscul sistemic: riscul ca neîndeplinirea obligaţiilor care revin unui participant din participarea
sa la un sistem, sau în piaţa financiară, să conducă la neîndeplinirea la termen a obligaţiilor
asumate de către alţi participanţi. Acest eşec în îndeplinirea obligaţiilor poate cauza probleme
semnificative de lichiditate sau de credit şi, în consecinţă, poate periclita stabilitatea sau
încrederea în sistemul financiar.
Organizaţiile cooperatiste de credit din reţeaua administrează riscurile aferente
activităţilor ce pot fi desfăşurate în conformitate cu actele lor constitutive şi cu legislaţia
specifică instituţiilor de credit, conform autorizaţiilor acordate de Banca Naţională a României,
pe măsura desfăşurării activităţilor respective. Riscurile semnificative care se au în vedere sunt
următoarele: riscul de credit care include şi riscul de concentrare şi riscul rezidual aferent
tehnicilor de diminuare a riscului de credit, riscul de lichiditate, riscul de piaţă, riscul operaţional
care include şi riscul juridic, riscul reputaţional, riscul strategic şi riscul asociat folosirii excesive
a efectului de levier.
Funcţia de administrare a riscurilor este îndeplinită de diferitele subdiviziuni
organizaţionale ale organizaţiilor cooperatiste de credit din reţeaua bancii, de la nivelul
Consiliului de Administraţie şi a conducerii acestora, până la nivelul departamentelor şi al
subunităţilor teritoriale.
În cadrul reţelei bancii, în scopul identificării, măsurării, diminuării şi raportării
19
riscurilor la care din reţeaua bancii sunt sau pot fi expuse, pentru calcularea şi evaluarea continuă
a necesităţilor de capital intern necesare realizării adecvării capitalului la profilul de risc, a fost
elaborat un set de reguli care este aplicat de toate organizaţiile cooperatiste de credit din reţeaua
bancii şi care este structurat pe câteva secţiuni şi anume:
1. Metodologia riscului de credit;
2. Metodologia riscului de lichiditate;
3. Metodologia riscului de piaţă;
4. Metodologia riscului operaţional;
5. Metodologia altor riscuri (reputaţional, strategic, efectul de levier, decontare-livrare,
interconcentrare);
6. Procesul de testare la stres prin intermediul scenariilor de criză – politică şi procedură
7. Procesul intern de evaluare a adecvării a capitalului la riscuri, care cuprinde Procesul intern de
evaluare a adecvării a capitalului la riscuri aplicabil în cadrul reţelei bancii, Strategia de
menţinere a nivelurilor de capital ale reţelei bancii şi Planul privind capitalul şi un număr de
norme interne care privesc atât derularea operaţiunilor pentru realizarea principalelor activităţi
desfăşurate în cadrul OCC şi administrarea riscurilor aferente acestora (de exemplu: norme de
creditare, norme de casierie etc.) cât şi politici şi metodologii antifraudă.
8. Planul de redresare
Metodologiile riscurilor de credit, de lichiditate, de piaţă, operaţional, alte riscuri, sunt denumiri
generice care se referă la setul de reglementări interne, separate, (strategii, politici, proceduri,
planuri alternative) aferente fiecărui risc semnificativ în parte.
Materialele cuprinse în cadrul acestor metodologii, sunt tratate diferit in cadrul retelei bancii ,
astfel:
Astfel, principalele categorii şi subcategorii de riscuri cu care s-au confruntat pe parcursul anului
2018 şi se confruntă în continuare organizațiile cooperatiste din reţeaua au fost stabilite a fi
următoarele:
- Riscul de credit în cadrul căruia au fost stabilite următoarele subcategorii de risc: Riscul de
contrapartidă, Riscul de concentrare şi Riscul rezidual provenit din tehnicile de diminuare a
riscului de credit;
- Riscul de piaţă în cadrul căruia au fost stabilite următoarele subcategorii de risc: Riscul marjei
dobânzii; Riscul modificării ratei dobânzii; Riscul valutar – care este un risc nesemnificativ în
cadrul reţelei deoarece organizaţiile cooperatiste de credit din reţeaua bancii desfăşoară doar
20
operaţiuni în monedă naţională, singurul contact al acestora cu valuta fiind acela pe care l-au
avut prin casele de schimb valutar,
- Riscul operaţional în cadrul căruia au fost stabilite următoarele subcategorii de risc: Riscuri
interne provenite de la oameni, procese şi sisteme şi riscuri externe; Riscul juridic;
- Riscul de lichiditate în cadrul căruia au fost stabilite următoarele subcategorii de risc: Riscul de
refinanţare; Riscul de lichiditate al pieţei;
- Alte riscuri în cadrul căruia au fost stabilite următoarele subcategorii de risc: Riscul
reputaţional, Riscul strategic și Riscul asociat folosirii excesive a efectului de levier.
Având în vedere complexitatea redusă a activităţilor desfăşurate în cadrul reţelei bancii, organul
de conducere al Băncii Centrale Cooperatiste a considerat că aceste categorii şi subcategorii de
risc acoperă toate riscurile provenite din activităţile desfăşurate.
În cadrul fiecărei subcategorii de risc procesul de management al riscului în conformitate cu
ICAAP presupune parcurgerea continuă a următorului ciclu:
- Identificarea riscului,
- Cuantificarea riscului şi determinarea capitalului de acoperire a acestuia,
- Acumularea riscului pe măsura creşterii şi/sau a diversificării activităţilor,
- Determinarea capitalului de acoperire pentru riscurile noi acumulate şi/sau stabilirea măsurilor
necesare pentru limitarea acestora,
- Monitorizarea şi controlul ulterior al riscului,
În cadrul reţelei bancii, au fost stabilite următoarele acţiuni pe care organizaţiile cooperatiste de
credit le-au definit şi le derulează în vederea implementării procesului intern de adecvare a
capitalului la riscuri (ICAAP):
1. Elaborarea strategiilor de management a fiecărei categorii de risc semnificativ şi corelarea lor
cu strategia de afaceri – se stabilesc principalele categorii de risc şi modalitatea de administrare a
acestora;
2. Identificarea riscului – se identifică, în mod continuu riscurile aferente diverselor activităţi
desfăşurate. Pentru identificarea riscului, în cadrul reţelei bancii se utilizează următoarele
metode: chestionare pentru personalul de execuţie şi chestionare pentru personalul de conducere
care sunt utilizate pentru completarea şi analiza
3. Măsurarea (cuantificarea) riscului – au fost stabilite principalele tipuri de risc cuantificabile şi
cele necuantificabile şi, în funcţie de tip au fost stabilite metode cantitative sau calitative de
evaluare şi diminuare. Este important de menţionat că organizațiile cooperatiste de credit din
reţeaua bancii au cuantificat, pe baza unor analize anticipative (scenarii de criză ipotetică şi
21
scenarii bazate pe observaţii istorice) toate categoriile de risc semnificativ (risc de credit, risc de
lichiditate, risc de piaţă, risc operaţional, risc reputaţional şi risc strategic).
4. Calcularea capitalului de acoperire a riscului – se stabileşte (permanent) capitalul intern şi
necesarul de capital intern pentru acoperirea riscurilor cuantificabile;
5. Agregarea riscului – a fost stabilită metoda de agregare a riscurilor – Astfel, tipurile de risc
cuantificat (risc de credit şi risc operaţional) sunt agregate la nivelul fiecărei organizaţii
cooperatiste de credit şi la nivelul reţelei bancii pe baza perspectivelor de reglementare fără a lua
în considerare efecte de diversificare între tipuri diferite de risc iar poziţia totală de risc la nivelul
fiecărei organizaţii cooperatiste de credit din reţea se stabileşte prin însumarea următoarelor
poziţii de risc: poziţia de risc reglementată, poziţia de risc cuantificată intern şi capitalul tampon.
Acest mod de agregare are ca urmare o prezentare excesivă a riscului reglementat total, în
realitate, dacă riscurile ar fi agregate ele ar avea un nivel mult mai redus;
6. Alocarea capitalului şi limitarea riscului – riscurile cuantificate (inclusiv cele care se
cuantifică pe baza analizelor anticipative, respectiv pe baza scenariilor de criză şi pe baza
scenariilor bazate pe observaţii istorice) se acoperă cu capital în proporţie de 100% iar pentru
riscurile pentru care se aplică metode calitative de măsurare şi diminuare au fost stabilite limitele
sau valorile pe care riscurile sau indicatorii de risc nu trebuie să le depăşească;
7. Asigurarea calităţii şi procesul de control – au fost stabilite unităţile organizatorice
responsabile pentru asigurarea unui proces ICAAP adecvat;
8. Monitorizarea şi raportarea riscului – pe parcursul anului 2018 au fost aplicate metode
specifice pentru monitorizarea diferitelor categorii şi subcategorii de risc, metode prevăzute în
reglementările interne referitoare la administrarea riscurilor. În ceea ce priveşte raportarea
riscurilor, este important a se menţiona că a fost stabilit un flux de informare la nivel individual,
flux care se referă la raportarea riscului atât pe orizontală (între diferitele subdiviziuni
organizatorice şi coordonatorul funcţiei de administrare a riscului (sau echivalent) cât şi pe
verticală (între coordonatorul funcţiei de administrare a riscului sau echivalent, Comitetul de
administrare a riscului şi organul de conducere). Acest flux, stabilit la nivelul fiecărei organizaţii
cooperatiste de credit din reţeaua bancii funcţionează în ambele sensuri şi cuprinde: informări
zilnice, rapoarte lunare, trimestriale şi ori de câte ori conducerea băncii solicită informaţii de risc.
În anul 2018, politicile de acoperire şi diminuare a riscurilor implementate de Banca
Riscurile pentru care organizaţiile cooperatiste de credit din reţeaua au determinat o cerinţă de
capital internă în anul 2019 sunt următoarele:
- Riscul de credit, cu excepţia operaţiunilor din portofoliul de tranzacţionare. Pentru această
categorie de risc cerinţa de capital s-a determinat astfel:
22
Abordarea standard pentru riscul de credit, riscul de contraparte şi riscul de diminuare a valorii
creanţei aferente întregii activităţi, cu excepţia operaţiunilor din portofoliul de tranzacţionare
(8% din totalul valorilor ponderate la risc ale expunerilor, calculate în conformitate cu
Regulamentul nr. 575 din 26.06.2017 privind cerinţele prudenţiale pentru instituţiile de credit şi
societăţile de investiţii potrivit abordării standard);
- prin cuantificarea a 2 riscuri suplimentare, respectiv ”Subestimarea pentru pierderea de
nerambursare în condiţii de criză” și ”Riscul rezidual aferent tehnicilor de diminuare a riscului de
credit”, rezultate din subestimarea riscului de credit în contextul utilizării abordării standard şi
acoperirea lor cu capital în proporţie de 100%;
- Riscul operaţional aferent întregii activităţi. Pentru această categorie de risc cerinţa de capital
pentru anul 2018 s-a determinat în conformitate cu abordarea de bază pentru riscul operaţional
aferent întregii activităţi, (cerinţa de capital este determinată potrivit Regulamentului nr. 575 din
26.06.2017 privind cerinţele prudenţiale pentru instituţiile de credit şi societăţile de investiţii).
Menţionăm că pentru această categorie de risc Banca Centrală Cooperatistă nu a considerat
necesar a se calcula intern capital suplimentar şi a optat pentru utilizarea unor metode calitative
pentru administrarea şi reducerea lui, metode prevăzute în metodologia de administrare a riscului
operaţional.
- Riscul de lichiditate, riscul de rată a dobânzii din afara portofoliului de tranzacţionare, riscul
reputaţional şi riscul strategic. Pentru aceste categorii de risc s-a stabilit o cerinţă internă de
capital denumită ”capital tampon” care s-a determinat prin aplicarea unui procent de 100%
asupra pierderilor aşteptate şi neaşteptate calculate pentru fiecare din categoriile de risc
menţionate şi rezultate ca urmare a derulării unor scenarii bazate pe observaţii istorice (pierderile
posibile) şi a unor scenarii de criză ipotetică (pierderile neaşteptate). Pentru toate aceste categorii
de risc Banca Centrală Cooperatistă a utilizat în anul 2018 şi utilizează în continuare şi metode
calitative pentru administrarea şi reducerea lor, metode prevăzute în metodologiile de
administrare a riscului de lichiditate, a riscului de piaţă şi în
metodologia altor riscuri în care sunt incluse riscurile reputaţional şi strategic.
Pentru celelalte tipuri de riscuri (riscul de concentrare, risc legal etc.) organizaţiile cooperatiste
de credit din reţeaua au utilizat metode calitative de evaluare şi diminuare în anul 2018, metode
prevăzute în metodologiile de administrare a riscurilor enumerate în capitolul 1 al prezentului
raport. În anul 2018, Banca Centrală Cooperatistă a calculat, înregistrat şi raportat necesar intern
de capital şi pentru riscul de concentrare.
Băncile pot pune în circulaţie numai instrumente de plată electronică autorizate în
prealabil de Banca Naţională a României.
23
În vederea obţinerii autorizaţiei pentru emiterea instrumentelor de plată electronică

solicitantul va prezenta Băncii Naţionale a României următoarele documente:
a) cererea de autorizare însoţită de două specimene ale instrumentului de plată
electronică care se doreşte a fi emis, acolo unde este cazul;
b) normele şi procedurile interne legate de instrumentele de plată electronică,
aprobate de consiliul de administraţie al solicitantului;
c) în cazul în care solicitantul nu este proprietar de marcă, se vor anexa la cererea
de autorizare toate certificările şi aprobările primite de la proprietarul de marcă cu privire
la designul şi condiţiile tehnice de executare a cardului, a hardware şi a software utilizate;
d) în cazul cardurilor, în situaţia în care acestea sunt cu circulaţie internaţională,
iar solicitantul nu este proprietar de marcă, se vor anexa şi certificările proprietarului de
marcă cu privire la integrarea în sistemul de autorizare a tranzacţiilor şi cel de decontare a
acestora;
e) în situaţia în care se solicită autorizarea pentru un sistem bazat pe un instrument
de plată electronică de tipul chip-card, domestic card şi/sau card cu circulaţie
internaţională, cererea va fi însoţită de o scrisoare de certificare din partea VISA
International - S.A. sau Europay International - S.A., din care să rezulte că instrumentul de
plată electronică este compatibil cu specificaţiile EMV (Europay/Mastercard/VISA),
ultima ediţie, valabilă la data cererii; certificarea nu este necesară în cazul în care chip-ul
înglobat în instrumentul de plată este folosit în alte scopuri decât cele de plăţi
(identificare, acces etc.);
f) în situaţia în care emitentul solicită autorizarea pentru un instrument de plată cu
acces la distanţă, de tipul aplicaţiilor Internet-banking sau home-banking, cererea va fi
însoţită de toate avizele/certificările primite de la producătorul programului informatic -
software aflat la baza aplicaţiei -, privind nivelul de securitate al transmisiilor de date şi
protocolul de răspuns utilizat în cazul apariţiei unor disfuncţionalităţi în cadrul sistemului,
precum şi de avizul Ministerului Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei sau al altor
entităţi indicate de acesta;
În urma analizării documentaţiei prezentate, în decurs de 30 de zile de la data
primirii acesteia, Banca Naţională a României va comunica solicitantului decizia sa cu
privire la autorizarea acestuia. În cazul în care decizia este favorabilă, Banca Naţională a
României va emite solicitantului o autorizaţie provizorie, valabilă 90 de zile, perioada în
care solicitantul se va afla sub
24
monitorizarea specială a Băncii Naţionale a României. Obiectivele urmărite în perioada de

monitorizare sunt:
a) derularea zilnică a operaţiunilor;
b) analizarea săptămânală a statisticilor rezultate din utilizarea instrumentelor de
plată electronică, în scopul prevenirii unor probleme potenţiale;
c) analizarea desfăşurării activităţii serviciului de gestiune a riscului (dacă există);
d) analizarea modului de decontare a operaţiunilor;
e) elaborarea de rapoarte săptămânale de monitorizare.
În situaţia în care rezultatele obţinute în perioada de monitorizare îndeplinesc
condiţiile prevăzute în regulament, Banca Naţională a României va emite solicitantului
autorizaţia definitivă pentru tipul de instrument de plată electronică precizat în cererea de
autorizare. Emiterea instrumentului de plată electronică se va face numai la cererea scrisă
a persoanei care doreşte să dobândească calitatea de deţinător.
La emiterea unui card sub licenţa unui proprietar de marcă emitentul execută mandatul
acestuia în termenele şi în condiţiile contractului încheiat cu acesta. Pe baza cererii aprobate de
emitent acesta va încheia şi va semna un contract cu deţinătorul, contract ce va cuprinde
prevederi exprese privind drepturile şi obligaţiile părţilor. După încheierea contractului
reprezentantul autorizat al emitentului va elibera deţinătorului un card personalizat împreună cu
plicul special care conţine codul PIN sau codul care permite identificarea
deţinătorului/utilizatorului şi accesul la contul deţinătorului de card.
Decontarea operaţiunilor efectuate cu carduri pe teritoriul României, indiferent de
moneda în care sunt emise/denominate acestea, se va efectua numai în moneda naţională, în
conformitate cu prevederile reglementărilor valutare în vigoare. Plăţile efectuate prin intermediul
instrumentelor de plată electronică sunt, în principiu, ireversibile; o instrucţiune de plată corect
iniţiată de către deţinător/utilizator prin intermediul unui card sau al unui alt instrument de plată
electronică şi autorizată de emitent sau de persoana indicată de acesta este irevocabila şi nu poate
fi contramandată decât în anumite situaţii, strict determinate. O plată efectuată prin intermediul
unui card sau al unui alt instrument de plată electronică poate fi stornată de către comerciantul
beneficiar al plăţii la solicitarea iniţiatorului plăţii (deţinătorul, utilizatorul cardului sau
comerciantul acceptant, în situaţia în care acesta a efectuat o operaţiune eronată).
În ţările dezvoltate, publicul poate alege dintre mai multe tipuri de carduri care sunt
puse la dispoziţie de bănci sau de organizaţii specializate. Ca tendinţă, în politica de promovare
a cardurilor, companiile emit, de regulă, carduri structurate pe clase de clienţi (în funcţie de
venituri) şi/sau facilităţi oferite.
25
Ca structuri de bază se disting:

-credit card
-store card
-debit card
-carduri multifuncţionale
-smart card
Credit cardul (cartea de credit) indică faptul că deţinătorului i-a fost deschisă o
linie de credit care ţi permite să achiziţioneze bunuri şi servicii şi/sau numerar, în limita
unui plafon stabilit în prealabil.
Credit cardul se emite titularului în baza unui cont bancar deschis în acest scop.
Particularitatea credit cardului, aşa cum rezultă şi din denumirea sa, este faptul că permite
titularului să efectueze plăţi chiar dacă nu are disponibilităţi în contul său. În contractul
care s-a încheiat între client şi bancă se specifică plafonul limită (linia de credit) în cadrul
căreia banca îl va credita.
Credit cardul este astfel emis încât permite deţinătorului:
-să ramburseze în totalitate creditul la sfârşitul perioadei stabilite, în acest caz fiind
denumit, potrivit practicii internaţionale, şi charge card;
-să ramburseze creditul numai în parte, partea rămasă urmând a fi considerată o
extensie a creditului acordat anterior (potrivit plafonului de credit convenit prin contractul
cu banca).
Dispunând de credit card, titularii pot efectua plăţi la toate magazinele, instituţiile
etc. care acceptă aceste instrumente de plată. În contextul dezvoltării reţelelor informatice
şi a reducerii costurilor de instalare şi utilizare, magazine din întreaga lume acceptă la
plată astfel de carduri. Comercianţii şi firmele care sunt conectate la reţea plătesc băncilor
sau companiilor emitente de carduri o taxă pentru posibilitatea efectuării tranzacţiilor prin
utilizarea cardurilor.
Credit cardurile pot fi folosite nu numai pentru plata mărfurilor, dar şi a serviciilor
de cele mai variate tipuri, cum sunt cele telefonice sau poştale.
Titularii credit cardurilor primesc lunar situaţia debitelor. Aceste situaţii lunare
cuprind, în general următoarele informaţii:
-valoarea limită a creditului de care titularul cardului poate beneficia;
-plăţile efectuate prin folosirea cardului;
-intrările de sume (depuneri, salarii, alte venituri) în contul titularului la compania
emitentă a cardului;
-dobânda ce a fost debitată;
26
-soldul la zi;
-valoarea creditului sau, după caz, suma rămasă disponibilă în cont;
La primirea acestei situaţii, clientul poate opta pentru: achitarea integrală a
datoriei; achitarea parţială a acesteia sub forma unui procent prestabilit, calculat asupra
întregii sume datorate, sau rambursarea oricărei alte sume. În cazul în care titularul
cardului nu achită datoria în totalitate, se percepe o dobândă asupra sumei
nerambursate,care se adaugă la soldul debitor al contului.
Pentru a descuraja clienţii să depăşească limita creditului, dobânda calculată pentru
acest sold este mult mai mare decât cea utilizată de bancă în condiţiile unui credit
obişnuit, având caracter penalizator.
Avantajele credit cardurilor
a) Avantaje pentru posesorul credit cardului
În lume, numărul companiilor care acceptă achitarea produselor sau serviciilor lor
prin credit carduri este de ordinul milioanelor, iar aria geografică de utilizare a lor este
foarte largă. Sunt ţări, cum ar fi cele din Europa de Est, unde numărul acestor companii
este încă foarte mic, fiind, de obicei, localizate în principalele zone turistice. Deci, gama
produselor şi serviciilor ce pot fi achiziţionate folosind credit cardul este foarte largă şi în
acelaşi timp, posesorul unui card are posibilitatea de a efectua cea mai avantajoasă
achiziţie.
Deţinând un credit card, cumpărătorul are posibilitatea să aleagă momentul
efectuării anumitor achiziţii. Deoarece are un credit la dispoziţie, va putea cumpăra un
anumit produs în momentul în care are nevoie de el sau când îl găseşte pe piaţă.
Posesorul cardului are posibilitatea de a achita datoria în întregime la primirea situaţiei
soldului sau de a achita acest sold în rate lunare.
În cazul în care datoria este achitată în totalitate, posesorul unui credit card poate
beneficia de un credit fără dobândă pentru o perioadă de până la 56 de zile.
Tranzacţiile se realizează mai rapid decât în cazul cecului; în cazul în care comerciantul
este dotat cu un echipament adecvat (terminale electronice), procedura va consta doar în
introducerea cardului în aparat şi realizarea de către aparat a notei de plată, urmată de semnarea
acesteia de către client.
Totodată, cu credit carduri pot fi achitate şi serviciile telefonice şi poştale, prin simpla
tastare la telefon a numărului cardului sau prin înscrierea acestuia pe un ordin de plată în
favoarea poştei.
Un alt avantaj, în comparaţie cu plata prin cec sau numerar, este gradul ridicat de
securitate asigurat de folosirea credit cardului în procesul efectuării achiziţiilor.
27
Pentru o sumă plătită în plus, denumită primă, posesorii cardurilor pot cumpăra poliţe de
asigurări pentru cazuri de boală sau accidente. Primele sunt de obicei calculate în funcţie de
soldul lunar şi sunt evidenţiate în situaţia soldului. Aceste servicii sunt opţionale.
Unele companii emitente de carduri, în schimbul unei taxe anuale, pot asigura cardurile
clienţilor împotriva pierderii sau furtului. Clienţii trebuie să anunţe telefonic pierderea sau
furtul, iar compania va anula cardul imediat şi se va ordona înlocuirea lui. În acest mod, clienţii
vor fi protejaţi împotriva pierderilor ce le-ar înregistra ca rezultat al folosirii frauduloase a
cardului.
b) Avantaje pentru comerciant
Spre deosebire de cec (care trebuie să urmeze procedura sistemului de decontare), prin
utilizarea cardului plata este garantată, iar contul comerciantului este creditat imediat, cu
valoarea mărfurilor sau serviciilor vândute pe bază de credit card, în momentul în care
documentele ce atestă vânzările (borderouri, chitanţe, facturi) sunt prezentate pentru plată la
bancă.
Sistemul permite comercianţilor să ofere clienţilor mărfuri vândute în condiţii de credit,
fără a fi nevoiţi să suporte cheltuieli administrative sau riscuri de neplată.
Oferind mărfuri sau servicii pe credit, comercianţii care acceptă credit cardurile atrag
mai mulţi clienţi, comparativ cu cei care nu au introdus această facilitate.
Operând cu credit carduri, comerciantul este degrevat de o mare parte din cheltuielile şi
riscurile pe care le presupune folosirea numerarului.
În realizarea acţiunilor promoţionale şi a campaniilor publicitare, comercianţii
beneficiază de infrastructura unei reţele internaţionale de credit carduri.
În scopul îmbunătăţirii standardului serviciilor oferite clienţilor, o parte din marile
lanţuri de magazine dau posibilitatea clienţilor de a obţine numerar prin prezentarea cardului.
Pentru client, acest lucru reprezintă o facilitate în plus, iar pentru comerciant un mijloc de a
„vehicula‟ numerar, fără a suporta cheltuieli pentru o astfel de operaţiune.
c) Avantaje pentru bănci

Pentru bănci, emiterea de credit carduri şi utilizarea acestora de către clienţii lor
prezintă o serie de avantaje:
-Permit creşterea gradului de automatizare a operaţiunilor, reducându-se astfel volumul
operaţiunilor efectuate manual;
-Determină diminuarea operaţiunilor cu numerar;
-Plăţile efectuate cu credit carduri sunt garantate;
-Dobânzile percepute în cadrul operaţiunilor cu credit carduri sunt mai ridicate,
comparativ cu cele percepute în cazul majorităţii celorlalte forme de împrumut;
28
-Comisioanele percepute de la comercianţii care acceptă achitarea cu credit carduri a

mărfurilor sau serviciilor oferite de ei reprezintă o sursă de venituri pentru bancă.
Multe dintre marile magazine sau companii de servire a populaţiei (de exemplu
benzinării) au introdus propriile carduri care, într-un fel, concurează credit cardurile emise
de bănci. Majoritatea marilor magazine preferă să emită propriul instrument de plată
denumit store card (carte de magazin), din mai multe considerente, printre care pot fi
amintite următoarele: constituie un element important în procesul de asigurare a loialităţii
clienţilor pentru magazinul sau reţeaua respectivă de magazine, determină creşterea
vânzărilor prin facilităţile de plată oferite şi furnizează comercianţilor informaţii de piaţă
valoroase.
Debit cardul (cartea de debit) permite ca deţinătorului său să îi fie debitată, în mod
direct, contravaloarea bunurilor, serviciilor achiziţionate şi/sau a numerarului folosit (prin
ATM) pe seama fondurilor din contul său.
Debit cardul se emite în baza unui cont bancar clientului titular al cardului. Debit
cardul este folosit asemănător numerarului, în sensul că titularul poate efectua plăţi în
limita disponibilităţilor sale băneşti din cont sau, dacă a încheiat în prealabil o convenţie
cu banca, un credit în descoperit de cont (pentru ca banca să autorizeze plăţi şi după ce
propriile sale fonduri au fost cheltuite).
Utilizarea debit cardurilor nu presupune circulaţia nici unui document pe suport
hârtie. Debitarea contului titularului se efectuează simultan cu creditarea contului
magazinului sau instituţiei care acceptă ca instrument de plată debit carduri. Pentru a le
face mai atractive pentru clienţi, băncile debitează contul titularului după trei zile de la
efectuarea achiziţiei.
Procedurile folosite în efectuarea plăţilor sunt asemănătoare celor prezentate la
credit carduri. Spre deosebire de cec, în cazul debit cardurilor, mărfurile pot fi comandate
prin telefon, iar valoarea tranzacţiilor nu este limitată. Bineînţeles, tranzacţia va fi
concretizată numai în cazul în care disponibilităţile băneşti din contul clientului sunt
suficiente.
Folosirea debit cardurilor prezintă avantaje pentru toţi cei trei participanţi
implicaţi: client, bancă, comerciant.
a) Avantaje pentru bănci
Principalele avantaje pentru bănci sunt:
gradul ridicat de control asupra tranzacţiilor clientului în raport cu disponibilităţile băneşti
din cont şi creditul în descoperit de cont (în cazul în care s-a convenit astfel);
29
costurile băncii pentru operarea debit cardurilor sunt mai reduse comparativ cu cheltuielile
aferente utilizării cecurilor sau numerarului;
degrevarea activităţii la ghişeele bancare, inclusiv reducerea cheltuielilor din acest punct
de vedere.
b) Avantaje pentru clienţi
Din perspectiva clienţilor, se pot enumera următoarele avantaje:
-clienţii nu sunt nevoiţi să retragă şi să poarte asupra lor sume mari de bani pentru
a achita mărfuri de valori mari, eliminându-se astfel riscurile de furt şi disconfort pe care
le presupune numerarul la purtător;
-spre deosebire de cec, nu există o limită a valorii achiziţiilor şi nu trebuie completat
nici un document;
-tranzacţia se realizează instantaneu.
c) Avantaje pentru comerciant
Spre deosebire de plata în numerar sau prin cec, sumele pe care clienţii le pot cheltui nu
sunt limitate, utilizarea cardurilor fiind, în acelaşi timp, o premisă a creşterii vânzărilor;
cheltuielile impuse de asigurarea securităţii sunt mult mai reduse decât în cazul folosirii
numerarului ca mijloc de plată;
-pentru operarea debit cardurilor, banca percepe vânzătorului taxe mai mici decât în
cazul operării numerarului;
-decontările sunt mai rapide decât în cazul cecului.
Toate aceste avantaje, coroborate cu numărul din ce în ce mai mare al debit cardurilor şi
teminalelor necesare utilizării lor, ar trebui să determine creşterea rolului debit cardurilor pe
piaţa instrumentelor de plată. Totuşi, utilizarea acestor carduri este încă limitată.
În unele cazuri, datorită faptului că nu toate magazinele au terminale pentru debit
carduri, clienţii nu pot folosi debit cardurile şi, deci, vor trebui să apeleze la carnetul de cecuri
sau numerar. Multe magazine fiind dotate cu terminale (aparate) pentru tipărirea de cecuri,
folosirea cecului este preferată, iar achitarea plăţilor de valori mici cu debit carduri nu se
justifică datorită cheltuielilor de operare.
Pentru a se apropia mai mult de nevoile clienţilor, tot mai multe bănci emit carduri
multifuncţionale.
Cardul multifuncţional este orice debit card care are şi alte funcţiuni care îl pot face
recunoscut ca mijloc de plată, cum sunt: cartea de numerar, sau cash card, care este un card
utilizabil exclusiv pentru automate programabile care pot distribui numerar, sau carte de
garantare a cecurilor (cheque guaranted card) care asigură garantarea unui cec emis şi semnat,
până la o sumă specificată de către banca emitentă a cardului (trasă prin cec).
30
Deci deţinătorul unui card multifuncţional îl poate utiliza pentru toate operaţiile
specifice debit cardurilor, dar şi pentru retragerea de sume de la distribuitoarele automate de
numerar sau pentru garantarea plăţilor efectuate prin cec.
În ultimii ani s-au înregistrat progrese importante în tehnologia legată de realizarea
cardurilor. Smart cardurile (card „inteligent‟) permit derularea unor tranzacţii mult mai
sofisticate decât celelalte carduri denumite, pentru diferenţiere, carduri de plastic (cu bandă
magnetică).
Există două tipuri de smart carduri, unele ce pot înmagazina unităţi de valoare şi altele,
mai sofisticate, care au încorporate microprocesoare.
Aceste carduri au primit acest nume datorită faptului că un microcomputer întreg este
încorporat într-un card de dimensiuni atât de reduse (cardurile bancare), imprimându-i acestuia
un grad de inteligenţă determinat de memoria şi puterea procesorului. Smart cardurile au
posibilităţi ce le depăşesc pe cele ale cardurilor cu benzi magnetice, carduri ce domină banca
electronică din zilele noastre.
Smart cardurile prezintă câteva avantaje faţă de cardurile cu bandă magnetică:
-nu este necesară autorizarea „on-line‟ (autorizarea de acceptare a cardului la plată,
obţinută prin intermediul terminalului electronic);

-acestor carduri le pot fi asociate plăţi mai mari în descoperit de cont (overdraft);
- protecţia împotriva fraudelor şi a riscului de credit al băncii este mult mai mare;
-cardurile cu cip-uri încorporate nu pot fi copiate şi securitatea acestora poate fi sporită
prin solicitarea făcută clientului de a-şi introduce codul personal de identificare (PIN).
Emitenţii cardurilor de plăţi sunt:

a) Băncile
Cardurile „de plăţi‟ sau „de retragere‟ sunt emise în favoarea deţinătorilor de
conturi curente. Plata efectuată de client cu ajutorul cardului se va opera prin debitarea
contului acestuia.
Cardurile internaţionale se emit în valută, având acces la ele orice persoană fizică
sau juridică română sau străină.
Deţinătorii cardurilor VISA emise de băncile comerciale româneşti beneficiază în
străinătate de aceleaşi avantaje ca orice alt deţinător al unui card VISA.
În vederea obţinerii unui card VISA de tip Business sau Classic emis de o bancă
comercială românească, clienţii trebuie să îndeplinească anumite condiţii: să aibă o
situaţie financiară solidă, să aibă cont curent în valută la banca respectivă, să plătească
taxele şi comisioanele aferente.
31
Alături de cardurile internaţionale în valută băncile comerciale româneşti s-au

preocupat de emiterea de carduri naţionale în lei. Cardurile sunt emise preponderent sub
sigla VISA şi EUROCARD/.
b)Instituţii specializate
Anumite instituţii, cum sunt American Express, Diner‟s Club şi altele, sunt
specializate în emiterea „cardurilor acreditive‟. Nefiind instituţii bancare şi în consecinţă
neavând gestiunea conturilor deţinătorilor, ele colaborează cu băncile. Când deţinătorul

face o plată, instituţia emitentă onorează această plată din propriile fonduri, după care
deţinătorul va rambursa suma direct în numerar, sau prin autorizarea băncii sale de a-l
debita contul sau prin autorizarea instituţiei emitente de a prelua din contul său la bancă
suma datorată.
Întreprinderile furnizoare de mărfuri sau prestatoare de servicii
c)Unele societăţi comerciale care vând bunuri de consum ori prestează servicii,
emit carduri de plăţi pentru a facilita achitarea preţului de către clientelă. Deţinătorul
cardului autorizează pe comerciantul emitent să preia din contul său bancar suma datorată.
Unele carduri sunt utilizate numai pentru plata unui tip de mărfuri sau de servicii,altele
sunt polivalente.
INSTRUMENTE DE PLATĂ DE TIP MONEDĂ ELECTRONICĂ

Instrumentul de plată de tip monedă electronică (e-money) este instrumentul de
plată electronică reîncărcabil sau nu, altul decât instrumentul de plată cu acces la
distanţă, cum ar fi un chip-card, o memorie a unui computer sau un alt dispozitiv
electronic, cu o valoare predeterminată, pe care sunt stocate electronic unităţi valorice,
permiţând deţinătorului său să efectueze retrageri de numerar de la terminale precum
distribuitoarele de numerar şi ATM, plata bunurilor şi serviciilor achiziţionate de la
comercianţii acceptanţi, plata obligaţiilor către autorităţile administraţiei publice,
transferurile de fonduri între conturi, şi care este acceptat la plată şi de alte entităţi în afara
emitentului, valoarea monetară a unităţilor valorice fiind în mod obligatoriu egală cu suma
în numerar primită de emitent de la deţinător.
Un exemplu de astfel de card este chip-cardul sau smart-cardul, ce oferă

posibilitatea procesării şi/sau stocării unităţilor valorice prin intermediul unui
microprocesor integrat (chip). Spre deosebire de cardul clasic cu bandă magnetică, pe
smart-card se pot stoca efectiv fonduri transferate dintr-un cont bancar sau dintr-un alt
smart-card (operaţiune card to card), precum şi informaţii referitoare la soldul disponibil,
plata efectuată cu acest tip de card putându-se realiza instantaneu.
32
Cardul hibrid (dual card), este cardul care conţine atât bandă magnetică cât şi
microprocesor şi care permite efectuarea unor operaţiuni combinate, specifice fiecărui tip
de card.
Instrumentul de plată cu acces la distanţă este instrumentul ce permite
deţinătorului să aibă acces la fondurile aflate în contul său, prin intermediul căruia poate
efectua plăţi către un beneficiar sau alt gen de operaţiuni de transfer de fonduri şi care
necesită, de obicei, un nume de utilizator şi un cod personal de identificare/parola şi/sau
orice altă dovadă similară a identităţii; în categoria instrumentelor de plată cu acces la
distanţă sunt incluse, în special, cardurile, altele decât cele ce fac parte din categoria
instrumentelor de plată de tip monedă electronică (indiferent dacă sunt de debit, de credit
etc.), precum şi aplicaţiile de tip Internet- banking şi home-banking. Pe lângă operaţiunile
de transfer de fonduri, ce conferă deţinătorului instrumentului de plată cu acces la distanţă
posibilitatea transmiterii electronice a instrucţiunilor de debitare a contului curent propriu
şi a transcrierii mesajului dorit pe ordinul de plată care va fi generat automat de sistem,
deţinătorul poate efectua şi operaţiuni de schimb valutar, poate constitui depozite şi poate
obţine informaţii privind situaţia conturilor şi a operaţiunilor efectuate; toate tranzacţiile
sunt recepţionate de bancă într-un server de comunicaţie şi procesate printr-o tehnologie
proprie de verificare a autenticităţii mesajului de plată, înainte de a fi transmise în sistemul
informatic propriu. În cazul aplicaţiilor de tip Internet-banking principiul de funcţionare a
acestor instrumente de plată cu acces la distanţă se bazează pe tehnologia Internet (World
Wide Web), precum şi pe sistemele informatice ale emitentului. În cazul aplicaţiilor de tip
home-banking principiul de funcţionare a acestor instrumente de plată cu acces la distanţă
se bazează pe o aplicaţie software a emitentului, instalată la sediul deţinătorului, pe o
staţie de lucru individuală sau în reţea.
Deşi mulţi înclină să creadă că electronic-banking-ul reprezintă unul şi acelaşi lucru cu

internet-banking-ul, şi anume „servicii bancare on-line”, în realitate există anumite aspecte de
ordin tehnic ce le diferenţiază.
Electronic banking este o soluţie care presupune instalarea de programe-client la sediul
utilizatorului-client, de unde rezultă şi o imobilizare a acestuia. Aceasta vizează asigurarea unei
securităţi ridicate, soluţia de electronic banking funcţionând prin modem pe o linie telefonică
dedicată. Concret se realizează o reţea între server-ul băncii şi calculatorul clientului.
Internet-banking-ul este considerat de specialişti ca fiind un produs bancar ce urmează
celui de electronic banking, prin urmare mai eficient decât primul. În cazul internet-banking-
ului, utilizatorul-client nu mai este „legat” de sediul firmei, server-ul băncii putând fi accesat de
oriunde din lume prin intermediul internetului.
33
Securizarea comunicării dintre client şi bancă se bazează, în general, pe autentificarea

bidirecţională prin certificate digitale, obţinându-se astfel cel mai înalt nivel de securizare a
transmiterii informaţiilor practicat în reţeaua internet. În plus, orice operaţiune transmisă de
client este supusă unui număr succesiv de verificări, înaintea procesării de către bancă.
Serviciul internet banking se adaptează la orice structură internă de organizare a companiilor,
prin utilizarea diverselor drepturi de procesare, verificare şi autorizare a mesajelor care se
transmit către bancă, în funcţie de atribuţiile şi drepturile fiecărei persoane din companie în
angajarea de plăţi.
AVANTAJELE SERVICIILOR BANCARE ON-LINE
Dată fiind similitudinea celor două servicii, majoritatea avantajelor sunt comune,
existând însă anumite nuanţări în privinţa internet-banking-ului.
O analiză a atu-urilor serviciilor bancare on-line trebuie făcută atât din perspectiva
instituţiei bancare, cât şi din punctul de vedere al clientului-utilizator, sub cele două forme
în care se prezintă acesta:
-clientul individual şi
-clientul instituţional.
Din punctul de vedere al băncii furnizoare, serviciile de electronic&internet-
banking comportă următoarele avantaje:
-Creşterea gradului de satisfacere a cerinţelor clientului, datorită faptului că acest
serviciu este disponibil 24 de ore pe zi şi 7 zile pe săptămână, lăsând clientul să aleagă
când şi unde să îşi efectueze tranzacţiile;
-Creşterea ratei de păstrare a clienţilor prin eliminarea condiţionării faţă de locaţia
fizică a unei bănci sau de numărul de filiale şi personalul disponibil, având în vedere că un
contact direct cu reprezentanţii unei bănci este mult mai rar;
-Posibilitatea extinderii regionale cu investiţii mult reduse în locaţiile fizice ale
filialelor sau agenţiilor.
-Internetul, prin intermediul marketingului bazelor de date, prezintă oportunităţi
unice de oferte personalizate pentru un număr mult mai mare de clienţi. Spre
exemplu, în momentul în care un client accesează website-ul, cunoscând serviciile pe care
clientul respectiv le foloseşte şi interesele pe care le are, prin intermediul unui software
personalizat, clientului i se poate oferi un nou produs/serviciu, fie al băncii, fie al unui
partener al acesteia.
-Identificarea clienţilor sau segmentelor de clienţi profitabile. O bază de date cu
informaţii complexe despre clienţi, ce pot fi obţinute prin site-ul de internet, poate facilita
34
analiza detaliată a fiecărui client sau a unor grupe de clienţi şi măsurarea profitabilităţii
acestora. Acestor clienţi profitabili li se pot face oferte speciale pentru a-i reţine.
-Tranzacţiile bancare on-line au costurile cele mai reduse dintre toate tipurile de
tranzacţii.
-Imagine bună pe piaţă. Băncile care oferă astfel de servicii sunt percepute ca
lideri în implementarea tehnologiei, având o imagine mai bună pe piaţă.
Pentru utilizatorul-persoană fizică online banking-ul prezintă următoarele avantaje:
-Costuri reduse pentru accesul şi folosirea diferitelor produse şi servicii bancare.

-Comoditate. Toate tranzacţiile bancare pot fi efectuate de acasă sau de la birou,
fără a fi necesară deplasarea la sediul băncii.
-Viteza. Răspunsul mediului este foarte rapid, astfel încât clientul poate aştepta
până în ultimul minut pentru a iniţia un transfer de fonduri.
-Administrarea fondurilor. Clientul poate avea istoricul diferitelor conturi şi poate
face analize pe propriul computer înainte de a realiza o tranzacţie pe web.
Pentru clienţii instituţionali avantajele internet-banking-ului sunt:
-Costuri reduse pentru accesarea şi utilizarea diferitelor produse şi servicii,

solicitarea de credite, deschiderea de acreditive etc.
-Acces la informaţii. Corporaţiile pot avea acces la informaţii, putând vedea
situaţia conturilor printr-un simplu click de mouse.
-Managementul lichidităţilor. Serviciile bancare prin internet permit clienţilor
instituţionali să transfere bani dintr-un cont într-altul pentru a face plăţi, având şi o
imagine permanentă asupra lichidităţilor.
Emitenţii şi băncile acceptante vor respecta întocmai reglementările Băncii

Naţionale a României privind instrumentele de plată electronică în relaţia cu deţinătorii,
comercianţii acceptanţi, procesatorii, furnizorii de sistem şi proprietarii de marcă.
În vederea autorizării şi procesării operaţiunilor efectuate prin intermediul unui
instrument de plată electronică sunt necesare linii şi echipamente de comunicaţii şi
procesare,
precum şi terminale şi dispozitive prin intermediul cărora se iniţiază, se înregistrează, se

controlează şi se transmit informaţii aferente tranzacţiilor iniţiate. Echipamentele şi locaţiile
unde acestea sunt amplasate trebuie să asigure un grad ridicat de securitate şi siguranţă
operaţională, în vederea prevenirii accesului neautorizat la acestea şi protejării confidenţialităţii,
autenticităţii şi integrităţii informaţiilor şi datelor în timpul procesării, stocării şi arhivării
datelor. Amplasarea terminalelor trebuie să se facă în locuri care să asigure siguranţă
35
deţinătorilor/utilizatorilor cardului sau ai instrumentului de plată de tip monedă electronică,

confidenţialitatea operaţiunilor efectuate la acestea şi accesul tuturor
deţinătorilor/utilizatorilor.
Emitentul/banca acceptantă trebuie să asigure utilizarea facilă a terminalelor prin:
a) poziţionarea corespunzătoare a tastaturii şi a ecranului;
b) bună vizibilitate a ecranului şi a textului doar pentru utilizatorul care operează
la terminal;
c) afişarea textului pe ecran, la alegerea utilizatorului, în limba româna şi/sau în
cel puţin o limbă oficială a Uniunii Europene. Banca acceptantă este responsabilă pentru
îndeplinirea şi respectarea prevederilor prezentate mai sus în cazul propriilor terminale şi
în cazul terminalelor aparţinând procesatorilor sau furnizorilor de sistem, în baza
contractelor încheiate cu aceştia.
Emitenţii şi băncile acceptante pot introduce, în conformitate cu prevederile legale în
vigoare, în contractele încheiate cu deţinătorii cardurilor şi cu comercianţii acceptanţi, clauze
speciale privind divulgarea către autorităţile competente a unor informaţii care să asigure
identificarea acestora si să poată fi utilizate în cazurile în care deţinătorii sau comercianţii
acceptanţi sunt implicaţi în activităţi frauduloase sau de natura a induce riscuri în cadrul
sistemului bancar.
Emitentul are, în principal, următoarele obligaţii:
a) să nu dezvăluie codul personal de identificare al deţinătorului (PIN), numele de
utilizator, codul de identificare sau parola unei alte persoane decât deţinătorul;
b) să nu distribuie un instrument de plată electronică fără ca acesta să fie solicitat
în prealabil de către deţinător, cu excepţia cazului în care se înlocuieşte instrumentul de
plată electronică aflat deja în posesia deţinătorului;
c) să păstreze evidenţele pentru o perioadă de timp determinată, în conformitate cu
prevederile legale în materie, astfel încât tranzacţiile să poată fi urmărite, iar erorile să
poată fi rectificate;
d) să asigure mijloacele adecvate şi suficiente pentru ca deţinătorul să poată
efectua comunicările stipulate în contract; emitentul (sau persoana indicată de acesta)
trebuie să pună la dispoziţie deţinătorului mijloacele prin care acesta să poată face dovada
faptului ca a fost făcută comunicarea (cel puţin data, ora înregistrării şi numărul de
înregistrare a comunicării);
e) să dovedească, în cazul în care deţinătorul contestă o tranzacţie iniţiată prin
intermediul unui instrument de plată electronică, faptul că tranzacţia respectivă a fost
corect înregistrată şi evidenţiată în conturi;
f) să execute întocmai şi în termenele stabilite prin contract operaţiunile ordonate
36
de deţinător/utilizator;
g) să ia măsuri de identificare şi de înscriere corectă a numelui şi prenumelui
deţinătorului, în conformitate cu actul de identitate al acestuia.
Deţinătorul unui instrument de plată electronică are următoarele obligaţii:
a) să utilizeze instrumentul de plată electronică, în conformitate cu prevederile
contractuale;
b) să păstreze în bune condiţii instrumentul de plată electronică şi să ia măsuri
rezonabile de protejare a elementelor de siguranţă;
c) să înştiinţeze emitentul sau persoana indicată de acesta imediat ce constată: -
pierderea, furtul, distrugerea sau blocarea instrumentului de plată electronică; - înregistrarea în
contul personal a unor tranzacţii neautorizate de deţinător; - orice eroare sau neregulă apărută
în urma gestionării contului de către emitent; - elementele ce creează suspiciuni cu privire la
posibilitatea copierii cardului/instrumentului de plată de tip monedă electronică sau
cunoaşterea codului PIN/codului de identificare/parolei de către persoane neautorizate; -
disfuncţionalităţi ale instrumentului de plată electronică sau codurile de acces primite sunt
incorecte;
d) să nu înregistreze codul personal de identificare sau parola într-o formă ce poate
fi uşor recunoscută, în particular, pe instrumentul de plată electronică sau pe alt obiect pe
care îl păstrează împreuna cu instrumentul de plată electronică;
e) să nu contramandeze un ordin pe care l-a dat prin intermediul instrumentului de
plată electronică, cu excepţia cazului în care suma nu a fost determinată în momentul în
care ordinul a fost dat;
f) să ia toate măsurile rezonabile pentru asigurarea siguranţei instrumentului de
plată electronică şi să respecte prevederile speciale din contract cu privire la furt sau
pierdere.
Până la momentul comunicării furtului, pierderii sau distrugerii instrumentului de
plată electronică emitentului sau persoanei indicate de acesta, deţinătorul este răspunzător
pentru toate operaţiunile executate, urmând să suporte toate pierderile aferente acestor
operaţiuni până la limita echivalentului în lei al sumei de 150 euro, la cursul anunţat de
Banca Naţionala a României pentru ziua efectuării operaţiunilor considerate frauduloase.
Răspunderea deţinătorului privind acoperirea pierderilor este integrală în cazul în care se
dovedeşte ca acesta a neglijent, nerespectând regulile de folosire şi de păstrare în condiţii
bune a instrumentului de plată sau l-a folosit în mod fraudulos. De îndată ce a înştiinţat
emitentul, deţinătorul nu este răspunzător pentru pierderile apărute ca urmare a copierii
cardului/instrumentului de plată electronică sau cunoaşterea codului PIN de către persoane
neautorizate, cu excepţia cazului în care deţinătorul însuşi acţionează fraudulos.
37
Deţinătorul nu este în mod automat răspunzător pentru tranzacţiile executate, dacă

instrumentul de plată electronică a fost utilizat fără a fi prezentat fizic şi fără identificarea
electronică a acestuia (PIN, coduri de acces etc.). Utilizarea în sine a unui cod confidenţial
sau a oricărei alte forme similare de identificare şi verificare nu implică în mod automat
răspunderea deţinătorului pentru tranzacţiile efectuate în acest mod.
Comercianţii acceptanţi au obligaţia să afişeze la loc vizibil mărcile cardurilor
sau ale instrumentelor de plată de tip monedă electronică acceptate la plată. Din momentul
afişării mărcilor de carduri sau ale instrumentelor de plata de tip monedă electronică
acceptate la plată, comerciantul acceptant este obligat să accepte la plată aceste
instrumente de plată electronică, în condiţiile regulamentului BNR şi ale contractelor
încheiate cu băncile acceptante.
Comerciantul acceptant are obligaţia să ţină evidenţa tranzacţiilor efectuate prin
intermediul cardurilor şi al instrumentelor de plată de tip monedă electronică, cu respectarea
cerinţelor impuse de emitent/banca acceptantă şi a prevederilor legale în materie. Comerciantul
acceptant are obligaţia ca, la momentul prezentării unui card sau a unui instrument de plată de
tip monedă electronică pentru efectuarea unei tranzacţii, să verifice, în conformitate cu
prevederile contractului încheiat cu banca acceptantă şi ale reglementărilor legale în materie,
identitatea deţinătorului/utilizatorului (prin verificarea actului de identitate, compararea
semnăturii de pe chitanţă cu cea existentă pe aversul instrumentului, solicitarea introducerii
codului PIN). Comerciantul acceptant are obligaţia ca, în situaţia în care pentru efectuarea unei
tranzacţii este obligatorie introducerea de către deţinător/utilizator a codului PIN, să ia toate
măsurile ce se impun pentru asigurarea confidenţialităţii acestei operaţiuni.
Comerciantul acceptant întocmeşte chitanţele aferente achiziţionării unor bunuri
sau prestării de servicii numai în moneda naţională, indiferent dacă deţinătorul cardului
sau al instrumentului de plată de tip monedă electronică este rezident sau nerezident şi
indiferent de moneda în care este denominat cardul, în conformitate cu reglementările
legale în vigoare.
REGIMUL JURIDIC AL SEMNĂTURILOR ŞI ÎNSCRISURILOR ELECTRONICE
Regimul juridic al semnăturii electronice şi al înscrisurilor în formă electronică este

reglementat de Legea numărul 455 din 2001. Potrivit acesteia, datele în formă electronică sunt
reprezentări ale informaţiei într-o formă convenţională adecvată creării, prelucrării, trimiterii,
primirii sau stocării acesteia prin mijloace electronice.
38
Înscrisul în formă electronică este o colecţie de date în formă electronică între care
există relaţii logice şi funcţionale şi care redau litere, cifre sau orice alte caractere destinate a fi
citite prin intermediul unui program informatic sau al altui procedeu similar.
a) Semnătura electronică poate fi de mai multe feluri:
-semnătură electronică care reprezintă date în formă electronică, care sunt ataşate sau
asociate logic cu alte date în formă electronică şi care servesc ca metodă de identificare;
-semnătură electronică extinsă ce reprezintă acea semnătură electronică care
îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:
a) este legată în mod unic de semnatar;
b) asigură identificarea semnatarului;
c) este creată prin mijloace controlate exclusiv de semnatar;
d) este legată de datele în formă electronică la care se raportează în aşa fel încât
orice modificare ulterioară a acestora este identificabilă.
Semnatarul este persoana care deţine un dispozitiv de creare a semnăturii electronice şi
care acţionează fie în nume propriu fie ca reprezentant al unei alte persoane.
Datele de creare a semnăturii electronice reprezintă orice date în formă electronică cu
caracter de unicitate cum ar fi coduri sau chei criptografice private, care sunt folosite de
semnatar pentru crearea unei semnături electronice.
Dispozitivul de creare a semnăturii electronice reprezintă software şi/sau hardware
configurate, utilizat pentru a implementa datele de creare a semnăturii electronice. Dispozitivul
securizat de creare a semnăturii electronice reprezintă acel dispozitiv de creare a semnăturii
electronice care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:
a) datele de creare a semnăturii, utilizate pentru generarea acesteia, să poată apărea
numai o singură dată şi confidenţialitatea acestora să poată fi asigurată;
b) datele de creare a semnăturii, utilizate pentru generarea acesteia să nu poată fi deduse;
c) semnătura să fie protejată împotriva falsificării prin mijloacele tehnice
disponibile la momentul generării acesteia;
d) datele de creare a semnăturii să poată fi protejate în mod efectiv de către
semnatar împotriva utilizării acestora de către persoane neautorizate;
e) să nu modifice datele în formă electronică, care trebuie să fie semnate, şi nici să
nu împiedice ca acestea să fie prezentate semnatarului înainte de finalizarea procesului de
semnare.
Datele de verificare a semnăturii electronice reprezintă date în formă electronică, cum ar
fi coduri sau chei criptografice publice, care sunt utilizate în scopul verificării unei semnături
electronice.
39
Dispozitivul de verificare a semnăturii electronice reprezintă software şi/sau hardware

configurate, utilizat pentru a implementa datele de verificare a semnăturii electronice.
Certificatul reprezintă o colecţie de date în formă electronică ce atestă legătura dintre
datele de verificare a semnăturii electronice şi o persoană, confirmând identitatea acelei
persoane.
Furnizorul de servicii de certificare poate fi orice persoană, română sau străină, care
eliberează certificate sau care prestează alte servicii legate de semnătura electronică.
b) Înscrisul în formă electronică, căruia i s-a incorporat sau ataşat o semnătură

electronică extinsă, generată cu ajutorul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii
electronice, este asimilat, în ceea ce priveşte condiţiile şi efectele sale, cu înscrisul sub
semnătură privată.
În cazul în care forma scrisă este cerută ca o condiţie de probă sau de validitate a unui
act juridic, un înscris în formă electronică îndeplineşte această cerinţă dacă i s-a încorporat sau
ataşat o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat şi generată prin intermediul unui
dispozitiv securizat de creare a semnăturii.
În situaţia în care una dintre părţi nu recunoaşte înscrisul sau semnătura, instanţa va
dispune întotdeauna ca verificarea să se facă prin expertiză tehnică de specialitate, în acest scop,
expertul sau specialistul este obligat să solicite certificatele, precum şi orice alte documente
necesare pentru identificarea autorului înscrisului, a semnatarului ori a titularului de certificat.
ACTIVITĂŢI CU POTENŢIAL DE RISC ŞI FRAUDE
Prin organizarea activităţii lor de informare emitentul şi banca acceptantă răspund

de identificarea, evaluarea şi limitarea producerii efectelor fraudelor şi activităţilor cu
potenţial de risc. Banca acceptantă va identifica activităţile suspecte cu carduri la
comerciantul acceptant, prin compararea tranzacţiilor decontate cu datele care reflectă
autorizările cerute şi transmise comerciantului acceptant şi cu nivelurile de risc adoptate
prin normele proprii, notificând comerciantului acceptant şi altor persoane îndreptăţit
interesate informaţii şi orice documente care le-ar putea fundamenta deciziile de prevenire
a riscurilor de neplată, de limitare sau de împărţire a efectelor acestora, după caz. Băncile
acceptante vor clasifica comercianţii acceptanţi în funcţie de parametrii pe care îi
consideră definitorii pentru activitatea suspectă, astfel încât, după caz, să poată fi în
măsură:
a) să impună limitări la cererile de autorizare ale acestora;
b) să instaleze un terminal sub controlul lor la punctul de vânzare al
comerciantului acceptant, cu introducerea obligativităţii tastării codului PIN de către
40
deţinător.
În cadrul procesului de monitorizare a tranzacţiilor cu carduri efectuate la
comercianţii acceptanţi băncile acceptante au obligaţia de a identifica activitatea
frauduloasă. Ele vor identifica cel puţin următoarele tipuri de fraudă:
a) acceptarea repetată la plată, cu bună-credinţă sau nu, de carduri contrafăcute - tip 8;
b) furnizarea către persoane neautorizate de informaţii cu privire la carduri valide
acceptate la plată (prin copierea benzii magnetice sau a informaţiilor embosate ori gravate
pe suprafaţa cardului şi transmiterea acestor date către aceştia);
c) dublarea de către comerciantul acceptant a chitanţelor aferente unor tranzacţii şi
remiterea acestora spre încasare băncii acceptante- tip 9.
numărul unic de înregistrare la Camera de comerţ şi industrie, denumirea societăţii), în situaţia

în care comercianţii acceptanţi desfăşoară o activitate frauduloasă.
Emitentul are obligaţia să identifice activitatea frauduloasă, să se informeze în legătură
cu aceasta din orice sursă, pentru evitarea riscurilor de neplată, şi să ia toate masurile ce se
impun pentru limitarea fraudelor şi descurajarea tentativelor de fraudă. În evaluările emitentului
activitatea frauduloasă va include fără a se limita la acestea, următoarele:
a) pierderea cardului - deţinătorul cardului contestă, în mod legitim, o tranzacţie
efectuată pe contul său, ca urmare a reclamării anterioare a pierderii cardului - tip 0;
b) furtul cardului - deţinătorul cardului contestă, în mod legitim, o tranzacţie
efectuată pe contul său, ca urmare a reclamării anterioare a furtului cardului - tip 1;
c) emiterea şi nerecepţionarea cardului de către deţinător - deţinătorul cardului
contestă, în mod legitim, o tranzacţie efectuată pe contul său, ca urmare a faptului că
acesta reclamă nerecepţionarea cardului emis pe numele său şi emitentul confirmă că a
transmis cardul deţinătorului - tip 2;
d) cerere de eliberare a cardului eronată sau completată fraudulos - deţinătorul
cardului contestă, în mod legitim, o tranzacţie efectuată pe contul său, ca urmare a faptului
că acesta susţine că nu a solicitat niciodată emiterea unui card pe numele său sau emitentul
confirmă că informaţiile privind deţinătorul cardului au fost introduse în mod eronat pe
formularul de cerere de emitere a cardului - tip 3;
e) utilizarea în cadrul tranzacţiilor a unui card contrafăcut - deţinătorul cardului
contestă, în mod legitim, o tranzacţie efectuată pe contul său, ca urmare a faptului că
acesta reclamă neautorizarea tranzacţiei de către deţinător, iar emitentul confirmă că
banda magnetică şi/sau cardul au fost copiate şi informaţiile au fost folosite pentru
efectuarea tranzacţiei - tip 4;
41
f) folosirea frauduloasă a cardului de către o persoană neautorizată - deţinătorul

cardului contestă, în mod legitim, o tranzacţie efectuată pe contul său, ca urmare a faptului
că acesta reclamă neautorizarea tranzacţiei de către deţinător, iar emitentul confirmă că o
altă persoană s-a prezentat, în mod fraudulos, ca utilizator autorizat sau deţinător al
cardului - tip 5;
g) folosirea frauduloasă a numărului de cont al cardului în cadrul unei tranzacţii -
deţinătorul cardului contestă, în mod legitim, o tranzacţie efectuată pe contul său, ca
urmare a reclamării de către acesta a faptului că tranzacţia nu a fost autorizată de către
deţinător, iar numărul său de cont a fost folosit în mod ilegal într-o tranzacţie ce nu
necesită prezenţa fizică a cardului (tranzacţii efectuate prin Internet sau telefon) - tip 6;
h) frauda identificată de banca acceptantă şi efectuată la comerciantul acceptant -
deţinătorul cardului contestă, în mod legitim, o tranzacţie efectuată pe contul său şi banca
acceptantă confirmă emitentului că tranzacţia respectivă a avut loc ca urmare a unei fraude
la comerciantul acceptant, prin duplicarea chitanţei aferente unei tranzacţii, autorizată sau
neautorizată, şi transmise acestuia pentru plată - tip 7.
SISTEMULUI ELECTRONIC DE PLĂŢI (SEP)
Tranziţia de la un sistem de plăţi pe suport hârtie la unul electronic a fost

determinată, pe de o parte, de dezvoltarea pieţelor financiare şi de creşterea semnificativă
a activităţii derulate prin sistemele de plăţi, iar pe de altă parte, de necesitatea trecerii la o
societate predominant fără numerar şi a fluidizării plăţilor fără numerar, precum şi de
solicitările consumatorilor finali pentru servicii de plăţi sigure, eficiente şi cu costuri
reduse.
Aceste deziderate au fost transpuse în practică prin implementarea unui sistem
electronic de plăţi compatibil cu sistemele din Uniunea Europeană atât din punct de
vedere al funcţionalităţilor, cât şi al respectării practicilor şi standardelor europene şi
internaţionale în domeniu. Se asigură astfel cadrul necesar îndeplinirii atribuţiei Băncii
Naţionale a României, de promovare şi monitorizare a bunei funcţionări a sistemelor de
plăţi, în scopul asigurării stabilităţii financiare şi menţinerii încrederii publicului în
moneda naţională.
Proiectul de implementare a sistemului electronic de plăţi este cel mai complex proiect
derulat până în acest moment sub coordonarea Băncii Naţionale a României.
Din punct de vedere arhitectural, sistemul electronic de plăţi din ţara noastră are
următoarele componente:
42
- sistemul ReGIS (acronim de la Romanian electronic Gross Interbank

Settlement) – sistemul cu decontare pe bază brută în timp real;
- sistemul SENT (Sistemul Electronic cu decontare pe bază Netă administrat de
TRANSFOND S.A.) – casa de compensare automată;
- sistemul SaFIR (Settlement and Financial Instruments Registration) – sistemul

de depozitare şi decontare a operaţiunilor cu titluri de stat.
În vederea asigurării continuităţii activităţii în cazul apariţiei unor evenimente
neprevăzute a fost implementat şi un sistem de back-up şi recuperare.
Arhitectura şi caracteristicile funcţionale ale acestor sisteme au fost stabilite luându-se
în considerare:
- politica generală existentă în domeniul sistemelor de plăţi şi de decontare a
operaţiunilor cu instrumente financiare în Uniunea Europeană;
- principiile fundamentale ale activităţii de plăţi şi decontări interbancare;
- standardele şi recomandările elaborate de Banca Centrală Europeană, Banca
Reglementelor Internaţionale şi de alte instituţii şi organizaţii de profil existente pe plan
mondial. Ca urmare, implementarea unei infrastructuri de plăţi şi de decontare compatibilă
cu infrastructuri similare din statele membre ale Uniunii Europene contribuie la alinierea
sistemului
românesc la cerinţele comunitare în domeniu.
Alte aspecte importante avute în vedere la implementarea sistemului electronic de
plăţi au fost crearea şi actualizarea cadrului legal şi contractual cu privire la participarea
la sistemul electronic de plăţi, precum şi preluarea acquis-ului comunitar în domeniul
sistemelor de plăţi şi de decontare, în vederea asigurării cadrului necesar funcţionării
sistemului.
SISTEMUL REGIS
Prima componentă a sistemului electronic de plăţi – sistemul ReGIS – a intrat în

funcţiune la data de 8 aprilie 2005.
Prin acest sistem se realizează decontarea pe bază brută în timp real, care asigură
schimbul de instrucţiuni de plată între participanţi şi decontarea finală a transferurilor de
fonduri aferente acestora, în mod continuu, tranzacţie cu tranzacţie, precum şi decontarea
finală a poziţiilor nete provenite de la sistemele cu decontare pe bază netă şi a
transferurilor de fonduri aferente operaţiunilor cu instrumente financiare.
43
Sistemul ReGIS este destinat procesării şi decontării plăţilor de mare valoare (peste
RON) sau urgente în monedă naţională, exclusiv în limita disponibilităţilor existente în
conturile de decontare ale participanţilor.
În cadrul acestui sistem se asigură decontarea plăţilor efectuate de participanţi în nume
propriu şi pe cont propriu sau pe contul clienţilor, a plăţilor aferente operaţiunilor efectuate de
Banca Naţională a României (ex. operaţiuni de piaţă monetară, valutară şi de creditare), precum
şi decontarea poziţiilor nete calculate de sistemele de plăţi care realizează compensarea
fondurilor şi transferurile de fonduri aferente operaţiunilor cu instrumente financiare.
Sistemul ReGIS este unul dintre cele mai moderne sisteme de acest tip, fiind conceput
astfel încât să respecte practicile şi standardele europene şi internaţionale şi să răspundă
obiectivelor avute în vedere de către Banca Naţională a României în implementarea acestuia, şi
anume:
– existenţa unui sistem de plăţi compatibil cu cele similare din UE şi alinierea la
standardele şi practicile internaţionale în domeniu;
– reducerea perioadei de decontare a instrumentelor de plată;
– eficientizarea operaţiunilor de plăţi prin creşterea vitezei de procesare a instrucţiunilor
de plată şi diminuarea duratei de execuţie a acestora;
– furnizarea de mijloace adecvate pentru îmbunătăţirea managementului lichidităţilor şi
diminuarea riscurilor financiare;
– reducerea costurilor aferente transferurilor de fonduri şi a celor de operare pentru
instituţiile de credit;
– eliminarea operaţiunilor manuale şi a instrumentelor de plată pe suport hârtie;
– facilitarea implementării politicii monetare a băncii centrale.
Implementarea sistemului ReGIS contribuie la crearea unui cadru adecvat pentru
dezvoltarea pieţelor financiare şi pentru îmbunătăţirea managementului riscului sistemic.
Dat fiind faptul că sistemul ReGIS reprezintă principalul canal pentru implementarea
politicii monetare şi orice perturbare în funcţionarea sa poate avea consecinţe negative majore
în activitatea financiară şi economică, importanţa acestuia este vitală pentru economie, în
special în ceea ce priveşte menţinerea stabilităţii financiare şi a încrederii publicului în moneda
naţională.
Sistemul ReGIS este conceput astfel încât, după momentul aderării la Uniunea
Europeană, să fie posibile conectarea la platforma de decontare a plăţilor de mare valoare din
spaţiul euro – TARGET, care asigură procesarea plăţilor transfrontaliere în euro, precum şi
schimbarea monedei de decontare din actuala monedă naţională în euro.
Având în vedere importanţa deosebită a sistemului ReGIS, Banca Naţională a României
44
este administratorul şi operatorul acestuia. În această calitate, BNR gestionează şi

monitorizează funcţionarea sistemului, autorizează participarea la acesta, administrează
conturile de decontare ale participanţilor la sistem, stabileşte şi modifică regulile de sistem şi
documentaţia aferentă acestuia, urmăreşte respectarea acestora de către participanţi şi aplică
sancţiuni în cazul încălcării lor.
În ceea ce priveşte operarea tehnică a sistemului, aceasta este realizată de către
TRANSFOND S.A., care este responsabil de asigurarea funcţionării tehnice a sistemului,
administrarea infrastructurii tehnice a acestuia, certificarea tehnică a participanţilor la sistem,
furnizarea de suport tehnic utilizatorilor sistemului, administrarea grupului închis de utilizatori
CUG ROL şi a serviciului SWIFT FIN Y COPY.
Instituţiile care pot participa la sistemul ReGIS sunt:
a) instituţiile de credit autorizate şi supravegheate de Banca Naţională a României;

b) Banca Naţională a României;
c) Trezoreria Statului;
d) organizaţiile care furnizează servicii de compensare sau decontare şi care sunt
supravegheate de o autoritate competentă.
În ceea ce priveşte participarea Trezoreriei Statului la sistemul ReGIS, trebuie
menţionat faptul că, odată cu implementarea sistemului electronic de plăţi, a fost eliminat
tratamentul preferenţial acordat acestei instituţii în cadrul vechiului sistem de plăţi, Trezoreria
Statului având în prezent aceleaşi drepturi şi obligaţii ca şi ceilalţi participanţi la sistem.
Obţinerea statutului de participant la sistemul ReGIS a implicat eforturi deosebite la nivelul
Trezoreriei Statului, atât din punct de vedere financiar, cât şi al resurselor umane, fiind
dezvoltate o reţea internă între trezorerii şi un sistem STP (Straight Through Processing) care
permite procesarea automată a plăţilor acesteia la nivel central.
Accesul la sistemul ReGIS este transparent şi nediscriminatoriu. În vederea obţine
calităţii de participant la sistemul ReGIS, o instituţie trebuie să fie eligibilă conform
prevederilor Regulilor de sistem ale ReGIS, să îndeplinească condiţiile de participare şi să
încheie Contractul de participare cu BNR în calitate de administrator de sistem.
Din punct de vedere al circuitelor instrumentelor de plată, ReGIS este un sistem
centralizat, accesul unui participant la sistem realizându-se prin intermediul unui unic
punct de acces aflat la sediul central al participantului. Fiecare participant are obligaţia de
a-şi dezvolta propria reţea internă pentru a putea transmite instrucţiunile de plată ordonate
de clienţi la punctul unic de acces.
Fiecare participant la sistemul ReGIS (cu excepţia sistemelor de compensare şi de
45
decontare a operaţiunilor cu instrumente financiare) are deschis un cont de

decontare în sistem, prin intermediul căruia se efectuează toate transferurile de fonduri
aferente instrucţiunilor de plată iniţiate şi recepţionate de acesta.
În vederea unui management eficient al lichidităţii, sistemul ReGIS oferă
participanţilor o serie de facilităţi menite să le asigure cadrul şi instrumentele necesare
pentru o gestiune adecvată a lichidităţilor proprii şi a riscurilor financiare care pot
apărea, şi anume:
– facilitatea de lichiditate pe parcursul zilei (credit intraday) acordată de Banca Naţională

a României, care oferă participanţilor posibilitatea de a obţine lichiditate pe parcursul zilei
în scopul fluidizării decontărilor în sistemul ReGIS. Această facilitate este acordată prin
operaţiuni repo cu active eligibile, conform prevederilor Regulilor de sistem ale ReGIS şi
Regulamentului nr. 10/2005 privind facilităţile acordate de Banca Naţională a României
în scopul fluidizării decontărilor în sistemul ReGIS;
– mecanismul cozii de aşteptare, care oferă participanţilor posibilitatea de a aloca

instrucţiunilor de plată iniţiate în sistemul ReGIS priorităţi de procesare potrivit propriilor
necesităţi, de a le reprioritiza în funcţie de lichiditatea disponibilă în conturile de
decontare ale acestora sau de a anula plăţile aflate în coada de aşteptare din lipsă de
disponibilităţi în contul de decontare;
– facilităţi de rezervare a fondurilor, în vederea asigurării decontării instrucţiunilor de
plată iniţiate de sisteme de compensare sau de decontare a operaţiunilor cu instrumente
financiare, fonduri care sunt blocate până la momentul decontării respectivelor instrucţiuni
de plată. De asemenea, participanţii au posibilitatea constituirii, oricând pe parcursul zilei
de operare, a
unei rezerve generale şi a rezervei de numerar, în vederea gestionării resurselor proprii şi
a operaţiunilor cu numerar;
– mecanismul de soluţionare a blocajelor prin care se asigură deblocarea decontării
instrucţiunilor de plată a doi sau mai mulţi participanţi, aflate în coada de aşteptare
datorită lipsei de fonduri în conturile de decontare ale respectivilor participanţi;
– facilităţi de monitorizare în timp real a conturilor de decontare. În vederea obţinerii
informaţiilor necesare pentru gestionarea eficientă a resurselor proprii, sistemul permite
participanţilor monitorizarea activităţilor proprii, oferindu-le facilităţi de informare în
timp real cu privire la situaţia soldului contului de decontare şi la evoluţia disponibilului
de lichiditate pe parcursul zilei de operare, atât prin accesarea sistemului, cât şi prin
rapoarte special elaborate.
46
În proiectarea sistemului ReGIS a fost avută în vedere utilizarea unei reţele de

comunicaţii care să îndeplinească cerinţele de siguranţă, securitate şi disponibilitate
utilizate la nivel internaţional şi să asigure o conectivitate globală şi standarde comune.
Astfel, s-a impus ca soluţie reţeaua SWIFT în utilizarea serviciilor şi standardelor de
mesaje, în cadrul sistemului ReGIS folosindu-se serviciul SWIFT FIN Y COPY pentru
procesarea plăţilor. Acest lucru permite implementarea sistemelor tip STP (Straight
Through Processing) la nivelul participanţilor şi, implicit, creşterea eficienţei prin
diminuarea riscurilor operaţionale şi a timpului de decontare.
Pentru informaţii în timp real şi un control interactiv al contului de decontare,
participanţii au opţiunea de a utiliza fie reţeaua SWIFT, fie reţeaua privată TRANSFONDNet,
ambele variante beneficiind de tehnologie Internet de ultimă generaţie. Aceste informaţii pot fi
prezentate sub forma rapoartelor, graficelor sau notificărilor generate de sistem.
În ceea ce priveşte rapoartele disponibile, acestea pot fi clasificate după cum
urmează:
– rapoarte standard, care cuprind acelaşi format de date pentru toţi participanţii (de
exemplu, raport privind starea tranzacţiilor la momentul limită iniţial şi la momentul
limită final, raport recapitulativ, raport al sumarului tranzacţiilor la sfârşitul zilei);
– rapoarte la cerere, în funcţie de cerinţele specifice ale participanţilor.
În evaluarea eficienţei sistemului au fost luate în calcul aspecte precum performanţele
operaţionale ale acestuia. Sistemul ReGIS poate procesa şi deconta un număr de cel puţin 30
000 de instrucţiuni de plată pe zi şi poate asigura procesarea fără întreruperi a instrucţiunilor de
plată în orele de vârf ale unei zile de operare, respectiv cel puţin 40 la sută din volumul zilnic în
interval de o oră.
Din punct de vedere al numărului de participanţi în sistem sau al numărului de conturi
de decontare gestionate în cadrul sistemului ReGIS nu există limitări de ordin tehnic.
Facilităţile oferite de sistemul ReGIS participanţilor pentru o gestiune eficientă a
lichidităţilor şi a riscurilor financiare, în special cele referitoare la furnizarea de lichiditate pe
parcursul zilei, mecanismul cozii de aşteptare, monitorizarea lichidităţilor proprii în timp real
pe parcursul zilei reprezintă elemente care determină gradul de eficienţă a sistemului.
Un alt criteriu în aprecierea eficienţei sistemului îl reprezintă politica de comisionare.
Principiul care a stat la baza stabilirii acesteia este cel de recuperare a costurilor aferente
implementării şi operării sistemului. Banca Naţională a României, în calitate de administrator al
sistemului, poate aplica reduceri de comisioane, pe fiecare tip de instrucţiune în parte, în funcţie
de volumul instrucţiunilor procesate şi/sau decontate în ReGIS. De asemenea, se poate aplica o
comisionare stimulativă pentru a încuraja comportamentul disciplinat al participanţilor, cum ar
fi transmiterea instrucţiunilor în anumite intervale orare.
47
Principalele avantaje de care clienţii instituţiilor de credit beneficiază ca urmare a

implementării sistemului ReGIS sunt îmbunătăţirea calităţii serviciilor de plăţi în sensul
reducerii perioadei dintre momentul ordonării plăţii şi cel al recepţionării fondurilor de către
beneficiarul plăţii, creşterea vitezei de circulaţie a fondurilor şi a eficienţei şi siguranţei
transmiterii acestora, precum şi reducerea costurilor aferente operaţiunilor de plăţi.
SISTEMUL SENT
A doua componentă, sistemul SENT – casa de compensare automată –, a fost dată în

funcţiune la data de 13 mai 2005.
TRANSFOND S.A. este administratorul şi operatorul sistemului SENT, care asigură
compensarea instrucţiunilor de plată de mică valoare (respectiv instrucţiuni tip transfer credit şi
direct debit sub 50 000 RON, între instituţiile de credit (cu excepţia instituţiilor emitente de
monedă electronică) şi între acestea şi Trezoreria Statului, respectiv calcularea poziţiilor nete
multilaterale ale participanţilor la sistem şi transmiterea acestor poziţii pentru decontare
finală în sistemul ReGIS.
În scopul dezvoltării sistemului electronic de plăţi pentru asigurarea unei procesări
automate şi rapide a instrucţiunilor de plată de debit, Banca Naţională a României, în
calitatea sa de autoritate de reglementare şi autorizare în domeniul sistemelor de plăţi,
precum şi de administrator al sistemului de compensare pe suport hârtie, a luat decizia , ca
începând cu 10 octombrie 2008 prin acest sistem se realizează şi procesarea electronică a
instrumentelor de plată de debit (cecuri, cambii şi bilete la ordin).
Importanţa pentru economie a acestui sistem este dată de faptul că este singurul
sistem de plăţi de mică valoare din ţară, iar imposibilitatea de funcţionare a acestuia ar
impune procesarea tuturor plăţilor de mică valoare prin sistemul ReGIS în condiţii
similare plăţilor urgente (respectiv costuri crescute) şi cu riscul încărcării excesive a
sistemului ReGIS, peste limitele maxime de procesare.
Sistemul efectuează în prezent trei sesiuni de compensare pe zi, compensarea
instrucţiunilor acceptate în sistem fiind asigurată prin existenţa garanţiilor sub formă de
fonduri şi/sau titluri de stat în sistemele ReGIS şi SaFIR, cu care sistemul SENT este
interconectat prin interfeţe automate.
Sistemul SENT poate procesa pe parcursul zilei de operare cel puţin 250 000
instrucţiuni de plată şi poate să asigure procesarea normală în perioada de vârf, respectiv a
cel puţin 40 la sută din volumul zilnic de operaţiuni într-un interval de o oră.
În viitor, se are în vedere şi implementarea unui modul suplimentar care să asigure
procesarea electronică a plăţilor aferente instrumentelor de plată de debit pe suport hârtie
(cecuri, cambii, bilete la ordin).
48
SISTEMUL SAFIR
Pe lângă sistemele de plăţi de mică şi mare valoare, sistemele de depozitare şi

decontare pentru instrumente financiare sunt componente de importanţă majoră ale
infrastructurii pieţelor financiare.
În data de 3 octombrie 2005 a fost lansată şi cea de-a treia componentă a
sistemului electronic de plăţi – SaFIR –, care asigură depozitarea şi decontarea
operaţiunilor cu titluri de stat. Pentru banca centrală, importanţa acestui sistem rezidă din
interacţiunea pe care acesta o are cu celelalte sisteme de plăţi, precum şi din rolul pe care
îl au instrumentele emise de Ministerul Finanţelor Publice în operaţiunile de politică
monetară.
În mod tradiţional, Banca Naţională a României a avut atribuţii în ceea ce priveşte
organizarea şi administrarea activităţii de înregistrare a drepturilor de proprietate şi a altor
drepturi asupra titlurilor de stat, precum şi a activităţii de decontare a tranzacţiilor derulate
cu aceste titluri.
Având în vedere importanţa sistemului SaFIR, Banca Naţională a României este
administratorul şi operatorul acestuia, calitate în care gestionează şi monitorizează
funcţionarea sistemului, autorizează participarea în sistem, administrează conturile de
titluri de stat ale participanţilor, stabileşte şi modifică regulile de sistem şi documentaţia
aferentă acestuia, urmăreşte respectarea regulilor de către participanţi şi aplică sancţiuni în
cazul încălcării lor.
Sistem modern de gestionare a riscurilor
Primul mecanism de gestionare a riscurilor aferente operaţiunilor cu instrumente
financiare îl reprezintă, din punct de vedere al importanţei, principiul de decontare „livrare
contra plată”. Implementarea acestuia se concretizează, la nivelul sistemului, prin
interdependenţa între transferul de fonduri şi cel de instrumente financiare.
Astfel, transferul final al instrumentelor financiare are loc dacă şi numai dacă are loc
transferul final al fondurilor.
Un mijloc de reducere a riscului îl reprezintă însuşi modelul de decontare în timp real
prin eliminarea timpului suplimentar de procesare, limitându-se riscul apariţiei unor evenimente
de natură să împiedice derularea cursivă a procedurii de decontare. De asemenea, decontarea pe
bază brută diminuează considerabil incertitudinile de natură legală şi operaţională, precum şi
impactul unui eventual eşec în decontare asupra celorlalţi participanţi, aspecte aferente unui
sistem de decontare pe bază netă.
49
Alături de principalele mecanisme descrise mai sus se adaugă plafoanele de decontare

pentru participanţii care nu au cont de decontare în sistemul ReGIS, sistemul de management al
cozilor de aşteptare pentru instrucţiunile de decontare şi procedura de deblocare a acestora.
Banca centrală acordă facilităţi de lichiditate pe parcursul zilei pentru
participanţii la sistemul de decontare de mare valoare, în conformitate cu cerinţele
prevăzute de standardele Băncii Centrale Europene.
Instituţiile de credit participante la sistemul SaFIR au posibilitatea de a-şi procura de la

Banca Naţională a României lichiditatea necesară pe parcursul zilei, în vederea continuării
decontărilor în acest sistem prin operaţiuni repo derulate cu active eligibile pentru
tranzacţionare.
Prin finalitatea decontării se defineşte momentul în care transferul de titluri şi

cel de fonduri devin irevocabile şi necondiţionate. Finalitatea în cursul zilei presupune că
transferul irevocabil şi necondiţionat al titlurilor şi al fondurilor se poate realiza de mai
multe ori pe parcursul unei zile de operare.
Decontarea operaţiunilor de politică monetară, furnizarea de lichiditate în cursul
zilei, interacţiunea în timp real cu alte sisteme de plăţi, dar şi asigurarea decontării
tranzacţiilor transfrontaliere, precum şi utilizarea transfrontalieră a colateralului pentru
operaţiunile de politică monetară ale Sistemului European al Băncilor Centrale – SEBC au
reprezentat argumente pentru dezvoltarea unei infrastructuri legale, tehnice şi operaţionale
prin care să se asigure finalitatea în cursul zilei.
În cazul sistemului SaFIR, finalitatea în cursul zilei este asigurată din punct de
vedere operaţional prin însuşi mecanismul de decontare brută în timp real, iar din punct de
vedere legal prin prevederile Legii nr. 253/2004 privind caracterul definitiv al decontării
în sistemele de plăţi şi sistemele de decontare a operaţiunilor cu instrumente financiare şi
prin regulile sistemului.
În ceea ce priveşte sistemul SaFIR, circuitul de documente pe suport hârtie aferent
operaţiunilor zilnice cu instituţiile de credit, cu Ministerul Finanţelor Publice, precum şi
cu alte direcţii din cadrul Băncii Naţionale a României a fost înlocuit cu circuitul fişierelor
electronice.
La dezvoltarea noului sistem s-au avut în vedere atât activitatea curentă pe piaţa
secundară, cât şi tendinţele în plan internaţional. Prin urmare, gama operaţiunilor pe
care le pot derula participanţii s-a diversificat, iar modul de procesare a acestora
prezintă un nivel ridicat de automatizare. Sistemul procesează operaţiuni derulate de
participanţi în relaţia cu emitentul (decontarea rezultatelor pieţei primare, plăţi de dobândă
şi/sau cupon, răscumpărări parţiale/opţionale/totale) şi operaţiuni derulate de participanţi
50
pe piaţa secundară (tranzacţii de vânzare/cumpărare, contracte de garanţie financiară,

operaţiuni repo, transferuri de portofoliu). Toate operaţiunile enumerate prezintă un nivel
ridicat de inovaţie pentru piaţa locală.
Importanţa sistemului SaFIR rezidă şi din rolul acestuia în cadrul sistemului
electronic de plăţi prin suportul pe care îl acordă celorlalte două componente ale
sistemului electronic de plăţi. Acesta se concretizează în posibilitatea participanţilor de a
constitui garanţii în timp real pentru asigurarea decontării poziţiilor nete aferente
participării la sistemele de plăţi care asigură compensarea fondurilor, poziţii a căror
decontare se realizează în sistemul ReGIS.
Interfeţele între cele trei sisteme permit fluxuri de comunicaţii în timp real prin
intermediul cărora sunt transmise datele aferente garanţiilor constituite de participanţi.
Unul dintre aspectele avute în vedere în evaluarea eficienţei sistemului îl
reprezintă performanţele tehnice pe care acesta le poate susţine. Din acest punct de
vedere, sistemul SaFIR dispune de resurse pentru a deconta 1 500 tranzacţii pe zi, cu
posibilitatea extinderii capacităţii de procesare cu încă 50 la sută.
URMĂRIREA RISCURILOR ÎN SISTEMUL DE PLĂŢI
Activitatea bancară se confruntă, în toate domeniile specifice – inclusiv în sistemul

de plăţi-cu o serie de riscuri şi incertitudine. Literatura de specialitate face distincţie între
risc şi incertitudine. Astfel, riscul se referă la posibilitatea apariţiei unei pierderi care
poate fi prevenită prin întreprinderea unor măsuri asiguratorii sau se aplică situaţiilor în
urma cărora rezultatul nu este sigur dar posibilitatea apariţiei unor rezultate alternative se
poate determina cu destul de multă acurateţe şi, dimpotrivă, incertitudinea există numai
atunci când rezultatul nu poate fi previzionat, nici măcar probabilistic.
Sistemul de plăţi se confruntă cu o serie de riscuri, rezultate din natura
instrumentelor de plată, a circuitelor cărora le sunt supuse, dintre care cele mai frecvente
sunt riscurile financiare, amintindu-le pe cele de lichiditate şi cele de credit.
Riscul de lichiditate rezultă din posibila insolvabilitate a partenerului de tranzacţie
care are calitatea de debitor, acesta aflându-se în imposibilitatea achitării datoriei.
Această situaţie se repercutează asupra situaţiei trezoreriei creditorului, care nu intră în
posesia sumei aşteptate şi nu-şi poate derula, în continuare, activitatea financiară în
condiţii optime.
Riscul de credit se manifestă atât pentru vânzător cât şi pentru cumpărător, astfel
încât cumpărătorul ar putea vira sumele datorate înainte ca vânzătorul să livreze marfa şi
51
invers, adică transferul mărfurilor să aibă loc înaintea încasării sumelor, astfel încât
cealaltă parte să nu-şi poată îndeplini obligaţiile.
De asemenea, băncile intermediare din cadrul tranzacţiei ar putea avea de suferit
datorită decalajului ce ar putea apare în momentul transferului sumelor din cont şi
existenţa, de fapt, a acestora în contul plătitorului – riscurile operaţionale sau riscurile
participanţilor împiedică sistemul să funcţioneze la parametrii normali, datorită unor
incidente.
În România, potrivit Legii nr.58/1998 privind activitatea bancară, transferul de
fonduri este organizat ca parte a activităţii bancare, în scopul prevenirii riscurilor de
neplată.
Fiecare bancă poartă răspunderea pentru legalitatea şi disciplina transferului între
sediile sale. De asemenea, legea arată că autorizarea sistemului de transfer de fonduri şi a
persoanelor juridice care fac transfer interbancar de fonduri se face de către Banca
Naţională a României. În baza sarcinilor sale de supraveghere prudenţială a băncilor,
Banca Naţională a României aplică inclusiv măsuri de prevenire a riscurilor în domeniul
plăţilor fără numerar, aplicând o supraveghere funcţională.
Obiectul supravegherii funcţionale a unui sistem de plăţi nu este alcătuit doar din
bănci şi agenţii economici care fac comerţ cu bani, cei care emit instrumente de plată cu
titlu profesional ci şi alţi intermediari nefinanciari, agenţi economici care asigură
operarea sistemului, inclusiv furnizorii de reţele şi transmisie de date şi servicii. Întreaga
activitate a Băncii Naţionale a României, de supraveghere în domeniul plăţilor, se
supune procesului de creare a unui sistem bancar credibil, astfel încât cei care iau parte la
tranzacţii să aibă deplină încredere că procesul respectiv nu va trece prin crize.
În vederea creşterii disciplinei decontărilor şi a încrederii publicului în utilizarea
instrumentelor de plată şi, nu în ultimul rând, al evaluării şi limitării riscului prezentat de
clienţii rău platnici, Banca Naţională a României a emis Regulamentul nr.1/ 23 februarie
2001, privind organizarea şi funcţionarea Centralei Incidentelor de Plăţi care este un
centru naţional
de intermediere, care gestionează, în numele Băncii Naţionale a României, datele
specifice incidentelor de plăţi care sunt definite, transmise, difuzate şi valorificate pe
baza informaţiilor, chiar anterior plăţii, conţinute în evidenţe şi care sunt ocazionate de
acte şi fapte cu potenţial fraudulos, litigios sau producătoare de riscuri de neplată,
inclusiv dintre cele care pot afecta finalitatea decontării.
În acest fel, se urmăreşte filtrarea participanţilor la sisteme şi eliminarea celor care
devin, pe parcurs, factori de disfuncţionalitate şi de risc.
52
Centrala Incidentelor de Plăţi reprezintă centrul naţional de intermediere şi

valorificare a informaţiei privind incidentele apărute la plăţile efectuate cu
instrumentele de plată de debit (cecuri, cambii, bilete la ordin), în vederea creşterii
disciplinei decontărilor şi aplicării reglementărilor în vigoare, a încrederii publicului în
utilizarea instrumentelor de plată, precum şi a evaluării şi limitării riscului prezentat de
clienţii rău-platnici .
Transmiterea informaţiei la CIP se face pe cale electronică, fie prin utilizarea

reţelei de comunicaţii interbancare ce leagă Centrala BNR cu centralele societăţilor
bancare, fie prin reţeaua intrabancară a BNR, de către persoanele declarante (unităţi
teritoriale ale societăţilor bancare, centralele societăţilor bancare, birourile incidente de
plăţi din cadrul sucursalelor BNR). Incidentele de plăţi cele mai des întâlnite sunt generate
de instrumentele următoare: cecul, cambia şi biletul la ordin. Ca urmare, Centrala
Incidentelor de Plăţi organizează şi gestionează
Fişierul Naţional de Incidente de Plăţi (FNIP), care este structurat astfel:
- Fişierul naţional de cecuri (FNC)
- Fişierul naţional de cambii (FNCB)
- Fişierul naţional de bilete la ordin (FNBO)
Sancţiunile prevăzute pentru incidentele de plăţi se vor aplica fie titularilor de
cont, pe de o parte, fie băncilor, pe de altă parte.
Pentru a preveni producerea unor noi incidente de plăţi, persoanele declarante
trebuie să anunţe interdicţia bancară la Centrala Incidentelor de Plăţi şi sancţionarea
titularilor de cont care generează incidentele de plăţi în circuitul bancar. Circuitul
notificării interdicţiei bancare este prezentat în Anexa nr.9. În acest caz, banca are
următoarele obligaţii:
- să notifice incidentul de plată la Centrala Incidentelor de Plăţi, printr-o cerere de
înscriere a refuzului bancar în Fişierul naţional de cecuri.
- să adreseze titularului de cont o somaţie, prin care să anunţe interzicerea emiterii
de cecuri pe timp de un an.
Centrala Incidentelor de Plăţi are obligaţia să transmită, în aceeaşi zi bancară,
tuturor centralelor băncilor, pentru difuzarea în propriul sistem bancar, a unei declaraţii
privind interdicţia bancară, prin care li se comunică fie declararea respectivului titular de
cont în interdicţie bancară, fie anularea acestei interdicţii, ca urmare a corectării
informaţiei din baza de date a Centralei Incidentelor de Plăţi de către persoana declarantă,
printr-o cerere de anulare a incidentului de plată şi/sau a interdicţiei bancare de a emite
cecuri. Această cerere se va întocmi în minimum două exemplare, având acelaşi conţinut
53
şi cu următoarele destinaţii: exemplarul nr.1 va fi arhivat la Centrala Incidentelor de Plăţi

iar exemplarul nr.2 va fi transmis centralei băncilor. Prin urmare, centralele băncilor au
obligaţia distribuirii acestei informaţii în sistemul propriu interbancar, în scopul evitării
producerii riscului ca respectivul client să genereze un nou incident de plată asupra unui alt
cont al său.
Atât Fişierul naţional de cambii cât şi Fişierul naţional de bilete la ordin, vor fi
organizate şi structurate după aceleaşi principii ca şi Fişierul naţional de cecuri.
Direcţia urmăririi riscurilor bancare va organiza o bază permanentă de date, numită
Fişierul naţional al persoanelor cu risc (FNPR), alimentat automat din Fişierul naţional al
incidentelor de plăţi, cu incidentele majore de plăţi, înregistrate pe numele unei persoane
fizice sau juridice.
Trebuie menţionat faptul că în cazul incidentelor majore de plăţi, intervenite la plata cu
cecuri, informaţia înscrisă în acest fişier va trebui completată cu perioada în care persoanele
fizice sau juridice respective se află în interdicţie bancară.
Orice informaţie privind incidentele de plăţi din Fişierul Naţional al Incidentelor de Plăţi va fi
arhivată pe o perioadă de cinci ani, în cadrul Direcţiei generale de plăţi şi urmărirea a riscurilor
bancare din Banca Naţională a României.
Data prezentării la plată reprezintă data transmiterii instrumentului de la unitatea
prezentatoare la unitatea primitoare, conform circuitelor de compensare, în cazul plăţilor
interbancare, respectiv data la care titularul de cont depune la banca sa, în vederea încasării,
borderoul de încasare şi instrumentul, în cazul plăţilor intrabancare;
Termenul incident de plată semnifică neîndeplinirea întocmai şi la timp a obligaţiilor
participanţilor, înaintea sau în timpul procesului de decontare a instrumentului, obligaţii
rezultate prin efectul legii şi/sau al contractului care le reglementează, a căror neîndeplinire este
adusă la cunoştinţă CIP de către persoanele declarante, pentru apărarea interesului public;
Interdicţia bancară reprezintă regimul impus de bancă unui titular de cont prin care se
interzice acestuia emiterea de cecuri pe o perioadă de un an, conform unor angajamente
reciproce aplicabile plăţii cu cecuri, ca urmare a unor incidente de plăţi majore produse cu cec.
2.2 Managementul riscului de credit si sistemele de plati
Funcția de administrare a riscurilor este implicată în mod activ la elaborarea strategiilor Băncii
Centrale Cooperatiste privind administrarea riscurilor semnificative şi în toate deciziile privind
administrarea acestora oferind o imagine completă asupra întregii game de riscuri la care este
expusă instituţia de credit.
54
Administrarea riscurilor presupune prevenirea, monitorizarea şi limitarea expunerilor

organizaţiilor cooperatiste de credit la riscuri, precum şi determinarea nivelului de asumare a
anumitor riscuri, astfel încât, la momentul producerii lor, organizaţiile cooperatiste de credit să
dispună de capacitatea de a depăşi impactul financiar negativ pe care acestea îl pot determina.
Banca Centrală Cooperatistă a emis o serie de reglementări interne care guvernează aspectele
legate de managementul riscului de credit în reţeaua, respectiv strategie şi politică, proceduri şi
planuri alternative pentru situaţii neprevăzute. Strategia riscului de credit pentru anul 2018
include categoriile de credit pe care organizaţiile cooperatiste de credit le promovează, grupate
pe categorii de clienţi. Organizaţiile cooperatiste de credit din reţeaua bancii acordă credite
clienţilor rezidenţi din România, care domiciliază, au sediul social şi îşi desfăşoară activitatea în
raza teritorială de operare consemnată în actul constitutiv al acestora.
Costul creditului este determinat de costul surselor atrase şi împrumutate şi de
administrarea creditului.
Profitabilitatea portofoliului de credite a fost estimată la nivelul reţelei, pe categorii de
clienţi, în estimarea ei ţinându-se cont atât de rata de referinţă şi de marja de dobândă care au
fost estimate pe baza obiectivelor strategice cât şi de costul riscului.
În cadrul reţelei este interzisă creditarea persoanelor cu care organizaţiile cooperatiste de credit
se află în relaţii speciale (auditorul financiar; membrii unor comisii special constituite), şi nu se
acordă credite în condiţii de favoare personalului propriu şi familiilor acestuia.
Pentru asigurarea recuperării creditelor în situaţia în care împrumutatul nu-şi respectă obligaţiile
contractuale de rambursare a ratelor scadente, de plată a dobânzilor şi a celorlalte obligaţii
rezultate din contract, din cauze care nu au putut fi prevăzute la acordarea creditului, Banca
Centrală Cooperatistă solicită împrumutaţilor, garanţii asiguratorii, respectiv: garanţii reale
(garanţii reale imobiliare-ipotecă de rang 1, garanţii reale mobiliare) şi garanţii personale (garanţi
personali - giranţi, fidejusori, asigurarea riscului de neplată sau altor riscuri, cesiune pe veniturile
obţinute, garanţia bancară), cea din urmă fiind categoria predominantă. Banca Centrală
Cooperatistă a stabilit modalităţile de determinare şi asigurare a valorii garanţiilor pentru
creditele acordate persoanelor fizice, inclusiv membrilor cooperatori.
Strategia şi procesul de administrare a riscului de piaţă
În prezent organizaţiile cooperatiste de credit se bazează, în general, pe resursele atrase pe plan
local (adică, depozitele clienţilor) pentru a-şi îndeplini nevoile de lichiditate.
Principalele obiective operaţionale ale strategiei riscului de lichiditate definite de Banca Centrală
Cooperatistă sunt: obiective generale, obiective de administrare a lichidităţii intraday, obiective
de administrare a lichidităţii pe termen scurt, obiective de administrare a lichidităţii pe termen
mediu şi lung.
55
Pentru măsurarea lichidităţii organizaţiile cooperatiste de credit din reţeaua bancii monitorizează
o serie de indicatori de evaluare: indicatorul de lichiditate, lichiditatea imediată, credite acordate
clientelei în depozite atrase de la clienţi, disponibilităţi şi depozite la vedere în surse atrase de la
clientelă (acesta este un indicator specific care măsoară volatilitatea pasivelor), ponderea
activelor lichide în total active, ponderea activelor lichide în datoriile privind clientela, nivelul
cheltuielilor cu dobânda plătită la facilităţile de creditare oferite de Banca Centrală Cooperatistă
sau de către Banca Naţională a României, după caz. De asemenea, la nivelul departamentelor
Trezorerie, operațiuni, decontări şi Administrare riscuri se monitorizează o serie de indicatori de
avertizare timpurie care să ajute în procesul de identificare, în regim de urgenţă, a creşterii
riscului sau a vulnerabilităţilor în ceea ce priveşte poziţia lichidităţii sau necesităţile potenţiale de
finanţare.
Pentru riscul marjei dobânzii şi riscul modificării ratei dobânzii analizat din perspectiva efectului
de venit (abordarea pe termen scurt) Banca Centrală Cooperatistă a stabilit metode calitative de
evaluare şi diminuare.
De asemenea, Banca Centrală Cooperatistă a stabilit responsabilităţi pentru gestiunea riscului de
rată a dobânzii atât la nivelul trezoreriei, la nivelul administratorilor de risc şi la nivelul
comitetelor de administrare a riscului constituite în cadrul organizaţiilor cooperatiste de credit
din reţea, cât şi la nivelul auditului intern şi a organului de conducere
2.3 Managementul riscului de lichiditate in sistemele de plati
În prezent organizaţiile cooperatiste de credit se bazează, în general, pe resursele atrase pe plan

local (adică, depozitele clienţilor) pentru a-şi îndeplini nevoile de lichiditate.
Principalele obiective operaţionale ale strategiei riscului de lichiditate definite de Banca Centrală
Cooperatistă sunt: obiective generale, obiective de administrare a lichidităţii intraday, obiective
de administrare a lichidităţii pe termen scurt, obiective de administrare a lichidităţii pe termen
mediu şi lung.
Managementul lichidităţii este realizat de Departamentul Trezorerie, operațiuni, decontări pentru
lichiditatea Băncii Centrale Cooperatiste şi de către conducătorii Băncilor Cooperatiste pentru
asigurarea lichidităţii băncilor cooperatiste.
O sursă importantă de lichidităţi la nivelul organizaţiilor cooperatiste de credit este fluxul de
numerar generat de operaţiunile zilnice care trebuie să fie controlat şi estimat cu precizie. Pentru
a estima fluxul de numerar, organizaţiile cooperatiste de credit iau în considerare
comportamentul clienţilor, inclusiv caracterul sezonier al acestuia. Organizaţiile cooperatiste de
credit sunt conştiente că managementul riscului de lichiditate are atât efecte legate de preţ (preţul
la care pasivele pot fi achiziţionate), cât şi efecte legate de cantitate şi reputaţie. De aceea,
56
nivelul depozitelor organizaţiilor cooperatiste de credit este monitorizat permanent cu ajutorul

analizelor şi rapoartelor prezentate în cadrul Comitetului de audit și administrare a riscurilor.
Principale scopuri ale managementului activelor şi pasivelor sunt de a maximiza, sau măcar a
stabiliza, ecartul (spread-ul) dintre venituri şi cheltuieli şi de a maximiza valoarea de piaţă a
organizaţiilor cooperatiste de credit.
Riscul operaţional reprezintă riscul unei pierderi determinate fie de utilizarea unor procese,
sisteme sau resurse umane inadecvate sau care nu şi-au îndeplinit funcţia în mod corespunzător,
fie de evenimente şi acţiuni externe.
Riscul operaţional se delimitează de riscul reputaţional, dar include riscul de proces, risc care
poate fi numit şi risc de pierdere care poate fi rezultatul unui proces eronat sau inadecvat,
sisteme, erori umane sau al unor evenimente externe sau incertitudini legale.
Banca Centrală a definit următoarele principii ale managementului riscului operaţional:
optimizarea procesului;
completitudinea şi inteligibilitatea obţinerii datelor despre eveniment;
principiul proporţionalităţii în proiectarea paşilor de management al riscului operaţional;
evaluarea continuă a riscurilor operaţionale şi măsurile de control şi monitorizare;
acceptarea riscului;
monitorizarea riscului operaţional.
De asemenea, Banca Centrală a stabilit rolurile şi responsabilităţile din cadrul managementului
riscului operaţional din cadrul reţelei. Funcţiile reţelei şi funcţiile la nivel individual ale fiecărei
organizaţii cooperatiste de credit sunt descrise separat faţă de interacţiunea funcţiilor în contextul
managementului operaţional al riscului la nivelul întregii reţele. Astfel, la nivelul reţelei bancii,
managementul riscului operaţional cuprinde:
Formarea conştientizării
Identificarea şi evaluarea riscului
Urmărirea evenimentelor
Măsurarea Riscului de Reglementare
Teste de stres /analize ale scenariilor de criză.
Banca Centrală a stabilit conţinutul şi termenele de raportare a fişierelor completate cu toate

evenimentele de risc operaţional şi juridic înregistrate până la finele lunii încheiate.
Formele de control/diminuare al/a riscului care sunt disponibile pentru managementul riscurilor
operaţionale sunt următoarele: evitarea, ameliorarea, transferul, acceptarea.
Organizaţiile cooperatiste de credit (OCC) definesc riscul reputaţional ca fiind riscul actual sau
viitor de afectare negativă a profiturilor şi capitalului determinat de percepţia nefavorabilă asupra
imaginii organizaţiei cooperatiste de credit sau a reţelei în ansamblul ei ca urmare a publicităţii
57
negative făcute practicilor de afaceri şi/sau persoanelor legate de acestea, sau a persoanelor din
conducere, indiferent dacă este conformă realităţii sau nu, producând o pierdere a încrederii
clienţilor în integritatea reţelei, ceea ce conduce la nerealizarea profiturilor estimate.
Pentru anul 2018, priorităţile Băncii Centrale Cooperatiste au fost:
- susţinerea şi promovarea activităţilor desfăşurate de persoanele fizice atât pentru satisfacerea
unor nevoi personale cât şi pentru dezvoltarea şi consolidarea gospodăriilor proprii;
- susţinerea şi dezvoltarea în limita plafoanelor stabilite a activităţilor desfăşurate de persoanele
fizice cu profesii liberale şi de către persoanele juridice ce operează în zonele de funcţionare a
agenţiilor;
- asigurarea în permanenţă la nivelul Băncii Centrale Cooperatiste a unei lichidităţi în măsură să
permită derularea normală a activităţii proprii de către agenţii, cât şi pentru completarea
resurselor în cazul în care unele bănci cooperatiste înregistrează temporar un deficit de resurse.
Riscul strategic al organizaţiilor cooperatiste de credit (OCC) din reţeaua şi al reţelei în
ansamblul ei reprezintă riscul actual sau viitor de afectare negativă a profiturilor şi capitalului
determinat de schimbări în mediul de afaceri sau de decizii de afaceri defavorabile, de
implementarea inadecvată a deciziilor sau de lipsa de reacţie la schimbările din mediul de
afaceri.
Procesul de identificare a riscului strategic provenit din factori interni de risc, este urmărit la
nivelul băncii şi al reţelei printr-un sistem de repere/indicatori care permit evidenţierea
derapajelor în asumarea strategiilor având ca acoperire un interval de timp delimitat.
Reperele principale în acest proces care sunt analizate prin raportarea la nivelul marcat în
strategii sunt:
- nivelul de afectare al portofoliului de către factorii de risc;
- nivelul concentrărilor de risc raportat atât la portofoliu cât şi la fondurile proprii;
- profitabilitatea înregistrată;
- evoluţia principalilor indicatori de eficienţă şi de risc;
- încadrarea în nivelul de risc asumat.
Pe lângă riscurile interne, organizaţiile cooperatiste de credit iau în calcul şi riscurile externe sau
exogene care sunt generate de factori externi, fac parte din categoria riscurilor necontrolabile şi
se caracterizează prin faptul că organizaţiile cooperatiste de credit nu pot exercita nici-un fel de
control asupra lor pentru a le preveni apariţia, astfel că apariţia lor poate afecta sau chiar
împiedica realizarea obiectivelor stabilite în planurile strategice.
Principalii factori de risc extern identificaţi în cadrul reţelei sunt:
Schimbările tehnologice – OCC se pot confrunta cu riscul de schimbări tehnologice din cauză
că concurenţii săi pot să dezvolte sisteme sau servicii la costuri mai reduse;
58
Factorii economici – condiţiile economice globale, regionale sau naţionale pot să afecteze
nivelul profitabilităţii OCC;
Cadrul de reglementare – modificările actelor normative şi ale normelor emise de autoritatea
de supraveghere, de autorităţile fiscale, de autorităţile locale şi alte organisme autorizate;
Schimbarea regimului politic;
Catastrofe naturale;
Atacuri teroriste;
Datorită faptului că factorilor exogeni de risc nu li se poate preveni apariţia şi nici nu li se poate
diminua impactul prin proceduri de control intern, Banca Centrală Cooperatistă analizează
principalii factori de risc externi identificaţi în vederea luării unei hotărâri cu privire la modul în
care aceştia vor fi gestionaţi (dacă banca va accepta riscurile generate de aceştia, dacă le va
elimina sau dacă va reduce nivelul activităţilor afectate de ele).
Identificarea şi măsurarea riscului strategic se realizează prin analiza procesului de pregătire a
planului strategic şi prin estimarea corectitudinii acestui plan.
În vederea monitorizării eficiente a riscului strategic, se analizează lunar stadiul de realizare a
principalelor obiective strategice şi se urmăreşte ca acestea să se încadreze în nivelul de risc
stabilit de organul de conducere. În vederea monitorizării eficiente a încadrării în nivelul de risc,
au fost stabilite limite (niveluri) în funcţie de care se face evaluarea calitativă a riscului.
Riscul de decontare reprezintă riscul manifestat ca urmare a faptului că decontarea în cadrul
unui sistem nu se desfăşoară aşa cum s-a anticipat.
În România există trei sisteme de plăţi, respectiv unul pentru plăţi de valoare mare în lei
(ReGIS), unul pentru plăţi de valoare mică şi volum mare în lei (SENT), precum şi un sistem de
plăţi de mare valoare în euro (TARGET2-România).
Precizăm că la nivelul rețelei BANCII nu se efectuează operațiuni în moneda euro, în acest sens
BCCC neavând acces la sistemul TARGET2-România.
De asemenea, există un sistem de depozitare şi decontare pentru titluri de stat şi certificate de
depozit emise de banca centrală (SaFIR) şi două sisteme de compensare/decontare a valorilor
mobiliare - RoClear şi SIBEX, care decontează prin sistemul ReGIS.
BCCC utilizează sistemul de depozitare și decontare pentru titluri de stat și certificate de depozit
SaFIR pentru cumpărare/vânzare de titluri de stat de pe piața secundară și pentru operațiunile
garantate cu titluri de stat.
Toate sistemele menţionate decontează în sistemul prin conturi ale instituţiilor de credit deschise
la BNR.
BCCC are acces la cele 3 sisteme electronice de plăți (ReGIS, SENT și SaFIR) facilitând
decontarea și pentru băncile cooperatiste din rețeaua bancii.
Această facilitate este asigurată în interiorul rețelei de către sistemul de comunicare CommOP.
59
Sistemul CommOP asigură decontarea intrarețea la toate nivelele, respectiv între băncile
cooperatiste și între BCCC și băncile cooperatiste. De asemenea, potrivit prevederilor Planului
de securitate cu privire la Sistemul Electronic de Plăţi (SEP) au fost stabilite condiţiile care
trebuie îndeplinite pentru ca un ordin de plată să fie procesat corect.
Pentru cuantificarea riscului de decontare/livrare, în cazul tranzacţiilor în care titlurile de creanţă,
titlurile de capital şi valutele rămân nedecontate după data de de livrare scadentă, instituţia de
credit trebuie să calculeze diferenţa de preţ la care aceasta este expusă. Aceasta este diferenţa
dintre preţul de decontare convenit pentru titlul de creanţă, titlul de capital sau valuta în cauză şi
valoarea de piaţă curentă, atunci când diferenţa poate implica o pierdere pentru instituţia de
credit.
Identificarea și monitorizarea riscului de decontare/livrare se efectuează la nivelul
Departamenului Trezorerie, operațiuni, decontări
Controlul riscului de decontare/livrare se efectuează prin auditul extern al infrastructurii utilizate
de Banca Centrală pentru conectarea la sistemele componente SEP care este realizat de către
Info-logica Silverline SRL. o dată la 3 ani. Totodată, anual, în intervalul de 3 ani dintre două
evaluări ale certificării tehnice efectuate de auditorul extern Info-logica Silverline SRL., la
nivelul Băncii Centrale se efectuează un raport ce exprimă opinia auditorului intern referitoare la
îndeplinirea cerințelor privind securitatea informațiilor, inclusiv asigurarea continuității
operaționale și arhivarea documentelor.
De asemenea, anual se efectuează misiuni de control/audit de către ARB referitoare la
funcționarea schemelor de plată la nivel național conform regulilor interne de administrare și
procedurilor interne ale ARB.
Această analiza a riscului de interconcentrare se va realiza cu ajutorul unor indicatori/analize de
risc prezentate în cadrul procedurilor de administrare a riscurilor cuprinse în categoria “Alte
riscuri”.
De asemenea, la determinarea profilului general de risc, analiză care se realizează lunar la nivelul
Serviciului Administrare riscuri din cadrul BCCC/compartimentelor de administrare riscuri din
cadrul BC, organizațiile cooperatiste de credit vor lua în considerare și riscul de interconcentrare.
Includerea riscul de interconcentrare în matricea profilului de risc va presupune ajustarea
punctajelor aferente diferitelor categorii/subcategorii de riscuri cu anumiți coeficienți stabiliți de
către Consiliul de administrație al BCCC, coeficienți care se vor utiliza de către toate
organizațiile cooperatiste de credit.
Totodată, în situația în care în urma analizelor efectuate se va constata că o anumită categorie de
risc se află cuprinsă în același timp încadrată în două sau mai multe tipuri de interconcentrări,
coeficientul de ajustare pentru acea categorie de risc va respecta principiul contaminării, luându-
se în calcul coeficientul de ajustare cel mai mare.
60
La nivelul BCCC și al rețelei, analiza riscului de interconcentrare se realizează lunar de către

Serviciul Administrare riscuri și se raportează Comitetului de audit și administrare riscuri.
La nivelul BC, analiza riscului de interconcentrare se realizează lunar de către administratorul de
risc și se raportează Serviciului Administrare riscuri din cadrul Băncii Centrale în vederea
determinării riscului de interconcentrare la nivelul rețelei și Comitetului de administrare riscuri
constituit la nivelul BC.
Pentru ca eforturile administratorilor OCC din reţeaua BANCII să fie coordonate şi să aibă ca
efect o reţea cooperatistă pregatită să facă faţă fenomenelor neaşteptate, gestionarea riscurilor va
fi abordată într-o manieră integrată şi va presupune:
 Activităţi preventive (de prevenire, de protecţie şi de pregătire), care sunt concentrate spre
prevenirea/diminuarea pagubelor potenţiale generate de manifestarea riscului reputaţional,
strategic, riscul asociat folosirii excesive a efectului de levier, riscul de decontare/livrare
riscuri și riscului de interconcentrare, care fac parte din categoria „Alte riscuri”;
 Activităţi de management operativ care se întreprind în timpul manifestării acestor tipuri de
risc.
De asemenea, pentru a putea fi realizat un management eficient al acestor riscuri este nevoie de
un flux al informaţiei pentru ca informaţiile privind evenimentele care pot produce risc
reputaţional, risc strategic, risc asociat folosirii excesive a efectului de levier, risc de
decontare/livrare riscuri și risc de interconcentrare, să ajungă la Comitetul de administrare a
riscurilor constituit la nivelul fiecărei organizaţii cooperatiste de credit şi să poată fi cuantificate
de acesta. În acest sens, Comitetul de administrare a riscurilor va stabili următoarele elemente, şi
anume:
- informaţiile care trebuie să circule în interiorul OCC;
- periodicitatea transmiterilor (cât de des se vor transmite);
- canalul pe care se va realiza transmiterea - adică pe e-mail, pe fax, telefonic, etc.
Urmare stabilirii unui astfel de flux informaţional la nivelul fiecărei OCC, Comitetul de
administrare a riscurilor va dispune de informaţii suficiente pentru a cunoaşte o mare parte din
evenimentele care pot produce risc reputaţional, risc strategic, risc asociat folosirii excesive a
efectului de levier, risc de decontare/livrare riscuri și risc de interconcentrare, le va putea
monitoriza şi va putea adopta măsuri preventive acolo unde constată că este necesar.
2.4 Managemenetul riscului sistematic in sistemele de plati.
Riscul sistemic este probabilitatea ca sistemul de plati si decontari sa nu mai functioneze ca urmare a unor
factori perturbatori, cum ar fi neindeplinirea obligatiilor de plata de catre un participant care poate sa
61
provoace dificultati altora, declansind o reactie in lant si aparitia unei crize financiare.Cresterea deosebit
de puternica a volumului de decontari, extinderea acestora pe plan mondial, globalizarea si platile
electronice cu decontare rapida fac ca partenerii sa se cunoasca din ce in ce mai putin si sa se expuna la
decontari care depasesc cu mult fondurile lor proprii si posibilitatile de a obtine lichiditate imediata de
valori mari. Combinarea riscului dintre partenerii nonbancari cu riscurile dintre intermediari (banci),
poate amplifica foarte mult aspectele negative. De cele mai multe ori, datorita lipsei de informatie asupra
actiunii celorlalti participanti si a informatiei privind disponibilitatea bancilor de a mai acorda credite,
apare fenomenul "domino", adica in lant. La aceasta se mai poate adauga si influenta altor factori ca lipsa
de lichiditate, retragerea unilaterala din tranzactii angajate, vinzari rapide si soldari care declanseaza
riscul sistemic.
Desi exista o identificare precisa a cauzelor care declanseaza o criza sistemica, se utilizeaza mai
multe criterii de identificare, care semnalizeaza o criza, atunci cind se depasesc anumite valori
prestabilite, ca de exemplu:
- ponderea creditelor neperformante in totalul activelor sistemului bancar sa nu depaseasca limita de 10

%;
- costurile de solutionare a crizelor sa reprezinte maxim 2% din PIB.
De asemenea, este semnalizata o criza sistemica atunci cind:
- s-au produs modificari generalizate ale bancilor;
- activitatea bancara a incetat ca urmare a lichidarii sau inghetarii depozitelor.
Riscul in sistemele de plati cu decontare bruta este mult mai mic decit in cele cu decontare neta
datorita faptului ca procesarea si decontarea finala se fac la intervale de timp foarte mici si numai pe baza
disponibilitatilor in cont la banca centrala si a creditelor apobate, deci riscul de lichiditate se
minimalizeaza. Sistemele de decontari pe baza bruta sunt, de regula, sisteme de plati electronice care,
utilizind retelele de telecomunicatii, asigura plata in "timp real". Existenta disponibilului in cont la banca
centrala face ca decontarea sa aiba caracter definitiv. Daca o banca nu are suficiente disponibilitati la
banca centrala, riscul de lichiditate care apare se poate rezolva astfel:
- dispozitiile de transfer nu se opereaza si se returneaza bancii platitoare pentru a fi reintroduse dupa un

timp cind se formeaza disponibilitati in cont;
- dispozitiile de transfer se pastreaza la sistem intr-un portofoliu (cartoteca) numit "linie de asteptare" din
care se transmit spre decontare pe masura crearii de disponibilitati acoperitoare;
- deschiderea unei linii de credit pe o perioada de o zi "credit pe parcursul zilei" in mai multe variante:
credit cu valoare fixa, credit pentru descoperit de cont, credit "repo" (un contract cu vinzare si
rascumparare).
62
Riscul sistemic este probabilitatea ca sistemul de plati si decontari sa nu mai functioneze ca

urmare a unor factori perturbatori, cum ar fi neindeplinirea obligatiilor de plata de catre un participant
care poate sa provoace dificultati altora, declansand o reactie in lant si aparitia unei crize financiare.
Cresterea deosebit de puternica a volumului de decontari, extinderea acestora pe plan mondial,
globalizarea si platile electronice cu decontare rapida fac ca partenerii sa se cunoasca din ce in ce mai
putin si sa se expuna la decontari care depasesc cu mult fondurile lor proprii si posibilitatile de a obtine
lichiditate imediata de valori mari. Combinarea riscului dintre partenerii nonbancari cu riscurile dintre
intermediari (banci), poate amplifica foarte mult aspectele negative. De cele mai multe ori, datorita lipsei
de informatie asupra actiunii celorlati participanti si a informatiei privind disponibilitatea bancilor de a
mai acorda credite, apare fenomenul "domino", adica in lant. Riscul in sistemele de plati cu decontare
bruta este mult mai mic decat in cele cu decontare neta datorita faptului ca procesarea si decontarea finala
se fac la intervale de timp foarte mici si numai pe baza disponibilitatilor in cont la banca centrala si a
creditelor apobate, deci riscul de lichiditate se minimalizeaza. Sistemele de decontari pe baza bruta sunt,
de regula, sisteme de plati electronice care, utilizand retelele de telecomunicatii, asigura plata in "timp
real".
-Riscul in activitatea de transport si colectare a numerarului de la clienti si riscul in activitatea de

distribuire a numerarului intre unitatile bancii. Acest risc se refera la accidente rutiere, actiuni de jaf
armat, fraude. Bancile dispun de mijloace de transport special amenajate si dotate cu aparatura de
comunicatii si sunt insotite de personal de paza. Riscul se acopera prin asigurari pentru mijloacele de
trasport, valorile transportate si personalul insotitor.
-Riscul de spalare a banilor prin intermediul numerarului. Unele persoane pot ridica sume importante de
numerar, de regula in valuta, care se presupune ca se scot din tara pe cai ilegale. Cand asemenea
operatiuni se repeta, iar persoana nu prezinta incredere, apar suspiciuni cu privire la folosirea numerarului
in mod legal. Pentru un astfel de risc sunt reglementari speciale.
-Riscuri generate de neutilizarea corespunzatoare a sistemelor electronice de securitate. Practica a

demonstrat ca neajunsurile in folosirea sistemelor de securitate (imprudenta in folosirea codurilor de
acces, monitorizarea defectuoasa a sistemelor electronice de securitate, neintretinerea corespunzatoare a
acestora.
-Riscul de lichiditate in sensul amanarii platii de catre platitor cu consecintele ce decurg pentru beneficiar
privind realizarea la timp a fluxurilor banesti si costurile mai ridicate pentru resursele de inlocuire
-Riscul de revocare a platii care decurge din insasi conceptul instrumentului de plata (ordinul de plata), un
risc cu o anumita frecventa care reflecta unele probleme de lichiditate a debitorului sau practici incorecte
ale acestuia.
63
-Riscul nefinalizarii platii datorita lipsei de lichiditate a bancii platitoare, care este destul de rar datorita
supravegherii exercitata de banca centrala si a multiplelor posibilitati de asigurare a lichiditatii pentru
banca.
-Riscul finalizarii cu intarziere a platii datorita unor greseli bancare umane ca: introducerea eronata de
date privind transferurile de fonduri care dau loc la refuzuri sau intarzieri pentru remedierea erorii,
neoperarea sau operarea cu intarziere a unor documente ca urmare ratacirii acestora sau transmiterea la
adrese eronate, acceptarea unor documente de decontare gresit intocmite sau incomplete, nerespectarea
circuitelor bancare, procesarea unor documente fara semnaturile autorizate sau procesarea de plati in
conditiile lipsei de disponibilitati in conturile clientilor platitori, creditarea conturilor clientilor inainte ca
banca corespondenta sa crediteze contul nostru.
- Riscul de emitere a unui cec fara acoperire, adica fara a avea disponibil suficient in cont. In momentul
emiterii, platitorul este obligat sa verifice existenta disponibilului in cont si apoi, in perioada de decontare,
sa mentina permanent acest disponibil. Intrucat banca nu este implicata in emiterea cecului, intreaga
responsabilitate revine emitentului care trebuie sa fie sigur ca soldul creditor al contului de disponibilitati
acopera integral cecurile emise. De multe ori se emit cecuri fara acoperire in baza unor incasari care
trebuie sa soseaca, dar acestea intarzie si apare riscul de neplata.
-Riscul de lichiditate, adica pierderea de lichiditate pana la decontarea cecului desi la emitere existau
disponibilitatile necesare. -Riscul de fals, frauda, pierdere, distrugere, anulare, care face neoperanta
decontarea si este necesara reluarea acesteia printr-un nou cec. Riscul in operatiunile cambiale.
Operatiunile cambiale au un grad de risc mai mare decat celelalte operatiuni de plati prin faptul ca
perioada de decontare este mai mare si intervin mai multi participanti in procesul cambial.
64
CAPITOLUL 3 . ANALIZA RISCULUI IN SISTEMUL ELECTRONIC DE PLATI DIN

ROMANIA
3.1 Analiza riscului in Sistemul Electronic de plati si prevenirea lor
Turbulenţele financiare internaţionale au determinat restrângerea lichidităţii la nivel global şi creşterea

aversiunii faţă de risc a participanţilor din sistemul financiar. Creşterea riscului de credit perceput la
nivelul instituţiilor de credit poate adânci deficitul de lichiditate şi poate genera disfuncţionalităţi ale
pieţelor monetare prin constituirea de rezerve în exces şi prin contracţia creditării interbancare. Sistemul
financiar din România a beneficiat până în anul 2018 de un surplus de lichiditate, generat în principal de
fluxuri ale investitorilor nerezidenţi, ce a permis funcţionarea cu riscuri scăzute a sistemelor de plăţi.
Reversul gradului ridicat de integrare a sistemului financiar intern cu cel european şi internaţional s-a
manifestat printr-o vulnerabilitate ridicată faţă de şocurile externe de lichiditate.
Evoluţia zilnică a valorii plăţilor

SEP OCT NOV DEC
pentru perioada 1 septembrie – 31 decembrie

2018
mld. RON
35
30
25
20
15
10
65
Evoluţia zilnică a numărului de plăţ i pentru

perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2018
număr
18 000
16 000
14 000
12 000
10 000
8 000
6 000
4 000
2 000
SEP OCT NOV DEC
66
Participanţii la sistemul de plăţi ReGIS sunt BNR, Trezoreria Statului şi instituţiile de credit. Tranzacţiile
realizate între 1 septembrie – 31 decembrie 2018 au înregistrat valoarea maximă în luna octombrie pe
fondul tensiunilor ridicate din piaţa monetară ce au impus intervenţii semnificative ale băncii centrale.
Aceasta pe de o parte a injectat lichiditate prin acordarea de credite lombard, iar pe de altă parte a şi atras
depozite de la instituţiile de credit ce dispuneau de rezerve, dar manifestau aversiune faţă de plasarea
acestora pe piaţa interbancară. Volatilitatea tranzacţiilor (ca valoare şi număr) a fost mai ridicată în luna
decembrie, dar poate fi asimilată unei evoluţii normale, fiind cauzată de sărbătorile de iarnă
Pornind de la evoluţia sistemului de plăţi pe parcursul unei zile, se poate determina un anumit model
comportamental al participanţilor legat de preferinţele acestora pentru iniţierea plăţilor. Astfel, se observă
că ordinele de plată de dimensiuni reduse sunt introduse în sistem la începutul zilei, în timp ce plăţile de
valoare mai mare se efectuează la sfârşitul zilei de operare (Grafic 3). Este posibil ca participanţii să
utilizeze această strategie pentru a-şi diminua riscul de lichiditate şi costurile atragerii de resurse de pe
piaţa interbancară. Plăţile de la începutul zilei se fac în baza resurselor iniţiale, iar pentru plăţile de
valoare medie şi mare, participanţii iau în calcul şi încasările din timpul zilei respective pentru a minimiza
atragerea de finanţare ce presupune costuri. Amânarea plăţilor implică însă risc reputaţional, de aceea
băncile trebuie să găsească un echilibru între reducerea costurilor şi eficienţa serviciilor oferite clienţilor.
Evoluţia medie cumulată a valorii Grafic 4. Ponderea cumulată a participanţilor
şi numărului de tranzacţii pe parcursul unei zile la sistemul de plăţi (fără BNR şi

Trezoreria
Statului)
10
procente
0
100
08:00
08:40
09:20
10:00
10:40
11:20
12:00
12:40
13:20
14:00
14:40
15:20
16:00
16:40
17:20
90
80 Valoare tranzacţii Număr tranzacţii Evoluţie liniară (ipotetică)
70
60
50
40
30
20
67
procente număr bănci
100
90
80
70
60
50
40
30
20
10
68
Primii 4 participanţi din sistem în funcţie de valoarea plăţilor efectuate deţin 50 la sută din cota de piaţă,
iar primii 12 participanţi au totalizat aproximativ 90 la sută din suma tranzacţionată (Grafic 4). Ierarhia
participanţilor la sistemul de plăţi diferă de cea a sistemului bancar în condiţiile în care bănci comerciale,
filiale ale unor grupuri financiare internaţionale importante, sunt foarte active pe piaţa interbancară fără a
deţine active însemnate.
0
sep.15
24-nov.
29 -sep .
15-dec.
10-nov.
17-nov.
29-dec.
13- oct.
1-sep.-sep.
22-dec.
27-oct.
20-oct.
22-sep.
6 - oct.
3-nov.
8-
1-dec.
8-dec.
Sistemul SaFIR este un sistem de depozitare şi decontare a instrumentelor financiare administrat de BNR. Sistemul realizează depozitarea
titlurilor de stat şi a certificatelor de depozit emise de BNR, precum şi decontarea operaţiunilor cu astfel de instrumente financiare. În plus,
sistemul SaFIR gestionează garanţiile constituite de participanţii la sistemele de plăţi, precum şi garanţiile constituite în cadrul operaţiunilor
desfăşurate cu banca centrală.
69
La nivel internaţional, restrângerea lichidităţii şi pierderile înregistrate de bănci au condus la creşterea

puternică a riscului de credit la nivelul sistemului financiar, iar creşterea riscului de credit a determinat din
nou o restrângere a lichidităţii. Spirala astfel creată a determinat destabilizarea sectorului bancar global, cu
efecte negative şi asupra pieţelor financiare emergente corelate cu pieţele internaţionale, inclusiv asupra
pieţei financiare româneşti.
Volatilitatea soldurilor conturilor pentru principalii 8 participanţi din sistemul de plăţi în

perioada 22 septembrie – 21 noiembrie 2018
procente
60
50
40
30
20
10
Banca 1 Banca 2 Banca 3 Banca 4 Banca 5 Banca 6 Banca 7 Banca 8
22 SEP - 10 OCT (Perioada 1) 13 -31 OCT (Perioada 2) 3 - 21 NOV (Perioada 3)
Volatilitatea soldurilor conturilor pe parcursul zilei este mai ridicată în perioada 2 comparativ cu perioadele
1 şi 3 pentru majoritatea participanţilor importanţi din sistemul de plăţi (Grafic 6). Creşterea generalizată
conduce la concluzia existenţei unor tensiuni la nivelul resurselor financiare, care s-aumanifestat însă
temporar. Injecţiile de lichiditate ale băncii centrale s-au resimţit repede la nivelul sistemului de plăţi,
reducând presiunile pe resurse. De remarcat este faptul că începând din această perioadă, banca centrală
devine creditor net al sistemului bancar din punct de vedere al operaţiunilor de piaţă, după mai mulţi ani
caracterizaţi de lichiditate în exces.
70
Evolu ţia ponderii tranzacţiilor bilaterale în total tranzacţ ii pentru cei mai importanţi participanţi
din sistemul de plăţi ReGIS, ordonaţi pe prima coloană, în perioada 22 septembrie - 21 noiembrie
2018
Banca 1 Banca 2 Banca 3 Banca 4 Banca 5 Banca 6 Banca 7 Banca 8
Banca 1 -
Banca 2 -
Banca 3 -
Banca 4 -
Banca 5 -
Banca 6 -
Banca 7 -
Banca 8 -
Notă: Culoarea verde indică ponderile mai mari ale tranzacţiilor bilaterale în perioada 2 (13 – 31 OCT)
comparativ cu perioadele 1 (22 SEP – 10 OCT) şi 3 (3 – 21 NOV), iar culoarea roşu indică ponderile mai
mici ale tranzacţiilor bilaterale în perioada 2 comparativ cu perioadele 1 şi 3
Tranzacţiile bilaterale între primii 8 participanţi din sistem nu au crescut în detrimentul participanţilor mai
mici .Marginalizarea participanţilor mici, consideraţi vulnerabili în perioade de incertitudine ridicată, ar fi
putut indica o creştere a riscului de credit receptat la nivelul sistemului, în condiţii de asimetrie a
informaţiei.
Observând volatilitatea soldurilor conturilor pentru primii 8 participanţi din sistemul de plăţi şi
tranzacţiile bilaterale dintre aceştia, considerăm că în perioada 13 – 30 octombrie 2008, caracterizată, de
altfel, printr-o instabilitate foarte ridicată a sistemului financiar global, a avut loc o diminuare a resurselor
financiare, dar nu şi o creştere a riscului de credit receptat la nivelul participanţilor.
În scopul rafinării concluziilor amintite, a fost cuantificată frecvenţa cu care participanţii au introdus
ordine de plată în sistem, precum şi volatilitatea acesteia (Grafic 7 şi 8). Datele nu indică o modificare
semnificativă de comportament a participanţilor pentru perioada 13 – 31 octombrie 2008. Rezultatele
trebuie analizate cu prudenţă, deoarece mulţi factori aleatori pot conduce la modificări ale frecvenţei cu
care participanţii introduc ordine de plată în sistem, fără a avea legătură cu lichiditatea disponibilă.
71
Frecvenţa introducerii ordinelor de plată Volatilitatea frecvenţei introducerii
în sistem pentru ordinelor de plată în sistem pentru

perioada perioada
22 septembrie – 21 noiembrie 22 septembrie – 21 noiembrie

2018 2018
număr ordine de plată/minut procente
12 4,2
11
10
3,8
8 3,6
3,4
3,2
4 3
2
2
1 0.no v
e
s
.
1 7.no v
1 3.oct
2 7.oct
0 6.oct
2 0.oct
0 3.no v
06.oct
2.
0.nov
20.oc
27.oc
7.nov
2
p
e
29.se
29.se
s
13.oct
0 3.nov
1
p
p
t
În continuare, sistemul de plăţi a fost supus unei analize suplimentare, de tip stress test. Prin cele două
scenarii avute în vedere, unul de intensitate medie (secţiunea 3), iar celălalt de intensitate ridicată
(secţiunea 4) se urmăreşte capacitatea sistemului de plăţi de a absorbi şocuri de lichiditate induse de
incidente operaţionale. Perioada 13 – 31 octombrie 2008 este analizată distinct în cele 2 scenarii deoarece
oferă informaţii importante referitoare la comportamentul sistemului de plăţi în momente de creştere a
presiunii pe resursele financiare.
72
Lichiditatea utilizată reprezintă resursele financiare efectiv folosite de participanţii la sistem pentru
efectuarea plăţilor. Acestea sunt mult inferioare valorii totale a tranzacţiilor deoarece reciclarea resurselor
în sistem permite efectuarea de mai multe tranzacţii cu acelaşi volum de lichidităţi. Capacitatea de
reciclare a resurselor financiare este un indicator al eficienţei funcţionării sistemului de plăţi din
perspectiva reducerii costurilor cu atragerea de lichiditate sau a costurilor de oportunitate cu deţinerea de
lichidităţi, dar o valoare ridicată a gradului de reciclare a resurselor poate antrena vulnerabilităţi în cazul
unei restrângeri bruşte a lichidităţii. Reducerea costurilor participanţilor are justificare economică şi poate
aduce beneficii, inclusiv clienţilor, prin reducerea costurilor de tranzacţionare, însă balansarea riscurilor şi
a beneficiilor impune prudenţă.
73
Evoluţ ia zilnică a lichidităţii utilizate pentru perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2018
mld.RON
14
12
10
-2
SEP OCT NOV DEC
74
Impactul este resimţit în a doua parte a zilei, când se efectuează majoritatea plăţilor de valori mari şi
creşte presiunea pe resurse financiare. Producerea incidentului operaţional în prima parte a zilei şi
remedierea lui în timp scurt nu afectează sistemul de plăţi, dar pot apărea tensiuni dacă incidentul are loc
în a doua parte a zilei. Impactul este mai accentuat în perioada 13 – 31 octombrie 2018, când în sistemul
de plăţi se manifesta deja o restrângere a lichidităţii. Până la finalul zile, sistemul de plăţi absoarbe
integral tensiunea indusă de ipotezele scenariului, respectiv valoarea cozilor de aşteptare ajunge la zero,
deci sistemul prezintă rezistenţă la respectivele constrângeri .
Evoluţia soldului minim total al conturilor participanţilor pe parcursul zilei reflectă restrângerea
lichidităţii din luna octombrie 2008 şi plăţile mari cu caracter sezonier efectuate în luna decembrie în
apropierea sărbătorilor de iarnă
Propagarea şocului în sistemul de plăţi pe Soldul minim total pe parcursul zilei pentru
parcursul zilei (valori medii pentru intervale perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2018
de 10 minute)
mil.RON mld.RON
50
25
45
40
35
30
20
25
20
15
10 15
0
08:00
08:40
09:20
10:00
10:40
11:20
12:00
12:40
13:20
14:00
14:40
15:20
16:00
16:40
17:20
10
SEP - DEC 2008 13 - 31 OCT 2008
75
SEP OCT NOV DEC
Sursa: BNR
76
3.2 Analiza riscurilor in sistemul electronic de plati si prevenirea lor
Băncile adoptă politici pentru administrarea riscurilor semnificative, în vederea

implementării profilului de risc ales. Politicile respective trebuie să corespundă strategiilor
generale, să fie corelate cu nivelul fondurilor proprii ale băncilor şi cu experienţa acestora în
administrarea riscurilor, precum şi cu disponibilitateade expunere la risc stabilită de Consiliul
de administraţie.
Pentru identificarea şi evaluarea riscurilor semnificative, băncile trebuie să îşi organizeze
activitatea în mod sistemic, de a cărui monitorizare eficientă se preocupă Consiliul de
administraţie.
Consiliul de administraţie al societăţilor bancare trebuie să stabilească niveluri acceptabile
pentru riscurile semnificative şi să asigure luarea măsurilor necesare de către conducători
pentru identificarea, evaluarea, monitorizarea şi controlul riscurilor respective.
Identificarea şi evaluarea riscurilor semnificative trebuie să se facă atât la nivel de ansamblu
al unei societăţi bancare, cât şi la toate nivelurile organizatorice ale acesteia trebuie să acopere
toate activităţile şi să ţină cont de apariţia unor noi activităţi.
Identificarea şi evaluarea riscurilor semnificative trebuie să se realizeze cu luarea în
considerare a factorilor interni (de exemplu: complexitatea structurii organizatorice, natura
activităţilor desfăşurate, calitatea personalului şi fluctuaţia acestuia) şi a factorilor externi (de
exemplu: condiţii economice, schimbări legislative sau legate de mediul concurenţial în
sectorul bancar, progrese tehnologice).
Procesul de evaluare a riscurilor trebuie să includă identificarea atât a riscurilor care sunt
controlabile de către instituţiile de credit, cât şi a celor necontrolabile. În cazul riscurilor
controlabile, instituţiile de credit
trebuie să stabilească dacă îşi asumă imediat aceste riscuri sau măsura în care doresc să le
reducă prin proceduri de control. În cazul riscurilor necontrolabile, instituţiile de credit
trebuie să decidă dacă le accept sau dacă elimină ori reduc nivelul activităţilor afectate de
riscurile respective.
Evaluarea riscurilor trebuie să ţină cont şi de:
o implicaţiile corelării fiecărui risc semnificativ cu celelalte riscuri semnificative la care se
expune banca;o previzionările profitului şi fondurilor proprii pe baza diferitelor scenarii în
condiţii de criză, inclusiv o cuantificare a pierderilor maxime în extreme.
Scenariile în condiţii de criză trebuie să aibă în vedere identificarea evenimentelor posibile
sau a modificărilor viitoare ale condiţiilor economice, care ar putea avea efecte nefavorabile
asupra expunerilor băncii la riscurile semnificative, precum şi evaluarea capacităţii băncii de a
face faţă acestora.
77
Evaluarea riscurilor se realizează de către specialiştii din cadrul băncilor, care nu au
responsabilităţi în realizarea performanţei comerciale şi financiare şi activităţile de evaluare a
riscurilor trebuie să se constituie ca parte integrantă a activităţilor zilnice ale băncilor.
În ultimii 10 ani, mai multe organizaţii bancare au investit mulţi bani în modelarea
riscului de creditare apărut din operaţiuni importante. Asemenea modele au fost create în
scopul de a ajuta băncile în ceea ce priveşte cuantificarea, uniformizarea şi managementul
riscului de creditare. Analiza creditului reprezintă procesul de evaluare a riscului de creditare.
Riscul de creditare trebuie apreciat în funcţie de ceea ce banca se aşteaptă să realizeze de pe
urma creditării. Potrivit Dicţionarului explicativ al limbii române prin noţiunea de risc se
înţelege pericol, inconvenient posibil, probabilitatea de producere a unui eveniment cu
consecinţe nedorite pentru subiect.
Existenţa riscului induce o expunere la risc, care este dată de valoarea actuală a tuturor
pierderilor sau cheltuielilor suplimentare pe care este posibil să le suporte în viitor un anumit
subiect, în special banca.
Conform Dicţionarului Enciclopedic Managerial, prin risc se înţelege: măsură a
neconcordanţei dintre diferite rezultate posibile, mai mult sau mai puţin favorabile sau
nefavorabile, într-o acţiune viitoare. Acelaşi dicţionar explică şi termenul de risc de
credit: pierdere rezultată din nerecuperarea totală sau parţială, de către bancă, a fondurilor
investite şi / sau a dobânzii aferente acestora.
Prin risc bancar se înţelege elementul de incertitudine care poate afecta activitatea
societăţii bancare sau derularea unei operaţiuni economico-financiare a acesteia.
Prin risc în activitatea de creditare se înţelege posibilitatea producerii în viitor a
unor evenimente în activitatea clienţilor cu efecte negative în ceea ce priveşte recuperarea
creditelor, încasarea dobânzilor etc.
Riscul de credit este primul dintre riscurile bancare cu care se confruntă o instituţie
financiară. Riscul de credit exprimă posibilitatea ca împrumutaţii să nu-şi onoreze obligaţiile
la scadenţă. Pentru împrumutat, riscul de credit exprimă într-o formă mai largă, degradarea
situaţiei financiare a acestuia.
Comitetul de Supraveghere Bancară de la Basel a încercat să elaboreze în ultimii ani
reguli de supraveghere a adecvării capitalului mult mai concrete pentru a ajuta băncile active
la nivel internaţional.
Având în vedere prima publicaţie de propuneri a Comitetului pentru revizuirea
adecvării capitalului realizată în iunie 1999, un proces consultativ pe scară largă a fost
început în toate ţările membre Comitetului şi aceste propuneri au ajuns la autorităţile de
supraveghere din întreaga lume.
Ulterior, Comitetul a realizat propuneri adiţionale pentru consultare în ianuarie 2001
şi aprilie 2003 şi mai mult, a condus 3 studii de impact în legătură cu propunerile sale. Ca
78
rezultat al acestor eforturi au fost obţinute multe îmbunătăţiri valoroase ale propunerilor
iniţiale.
Abordarea standard : evaluări externe ale creditului
Supraveghetorii la nivel naţional sunt responsabili în a determina dacă o instituţie de

evaluare externă a creditului (ECAI) îndeplineşte criteriile de eligibilitate pe care le vom
prezenta mai jos. Evaluările unor asemenea instituţii pot fi recunoscute doar ca punct de
plecare, de exemplu, în funcţie de jurisdicţie. Procesul de supraveghere al recunoaşterii
acestor instituţii ar trebui făcut public pentru a se evita bariere de intrare inutile.
O bancă poate folosi fie metoda standard sau metode proprii, interne, independente de
alegerea pe care o poate face între abordarea externă şi sistemele interne de evaluare a riscului
de credit (IRB). Dar dacă băncile folosesc propriile lor metode, ele trebuie să folosească mai
multe tipuri de instrumente, care să le ajute în aceste estimări, excepţia fiind portofoliile
nesemnificative la care ele pot folosi metodele standard.
Elementele sistemului financiar sunt:
 pieţele financiare (piaţa monetară, piaţa de capital);

 intermediarii financiari (băncile, societăţile de asigurări);
 infrastructura financiară (sistemele de plăţi, casele de clearing).
Pentru ca aceste elemente să permită alocarea eficientă a resurselor în economie este nevoie să
fie cunoscute riscurile care planează asupra lor şi asupra întregului sistem.
Principalele riscuri sunt:
 încetinirea dinamicii economice (poate provoca pierderi băncilor datorită dificultăţilor în

rambursarea creditelor datorită scăderii vânzărilor sau scăderii salariilor);
 variaţia preţurilor activelor (poate cauza pierderi financiare investitorilor);
 scăderea unui sector din economie, dar care a monopolizat atenţia băncilor şi a investitorilor.
Vulnerabilităţile principale legate de potenţialul de creştere a României au avut evoluţii care
impun în continuare reforme structurale şi de consolidare fiscală.
În cazul în care riscuri de acest fel se transmit la nivel inter-sectorial, pe plan intern şi
internaţional, independent de interconexiunile structurale sau de perturbările curente are
loc contagiunea.
Pierderea stabilităţii financiare are loc atunci când elementele sistemului financiar au fost
contagiate din cauza transmiterii inter - sectoriale a riscurilor. Pe scurt avem de-a face cu o
79
schimbare fundamentală de acţiune şi anume intrarea pe palierul politicilor şi
regulamentelor macroprudenţiale.
Noua filozofie cere ca monitorizarea şi stabilirea indicatorilor fiecărei instituţii financiare să

se facă luând în considerare condiţiile şi corelaţiile din sectorul financiar în întregimea lui.
Îmbinarea echilibrată a politicilor microprudenţiale şi a celor macroprudenţiale trebuie să ia în

considerare aşa-zisul concept „fallacy of composition" şi anume se consideră că sistemul
financiar şi în cadrul lui sistemul bancar este sigur şi stabil în întregimea lui în cazul când
fiecare componentă (în cazul nostru fiecare bancă) este sigură, stabilă.
Aceasta judecată este contrazisă de situaţiile când măsuri luate la nivelul unei bănci şi care
sunt considerate prudente din punctul lor de vedere pot induce destabilizare în întreg sistemul
bancar. (să luam un exemplu: în condiţii de criză o bancă poate lua decizia de a-şi reduce
expunerea/activele din cauza indicatorilor care arată o neadecvare a capitalului; dacă toate
băncile iau simultan aceiaşi decizie scade oferta de credite, ceea ce atrage contracţia
macroeconomică urmată de o continuă deteriorare a portofoliului de credite ale băncilor, cu
presiune asupra costurilor şi a cerinţelor de capital).
Adoptarea obiectiv necesară a politicilor macroprudenţiale cere să luăm în considerare

în mod efectiv conexiunile între sistemul financiar şi economia reală. Eventualele
necorelări între cele două elemente majore pot fi reconciliate printr-un mix de politici care să
includă pe de o parte modificări în domeniile reglementărilor şi supravegherii sectorului
financiar, precum şi schimbări în politicile macroeconomice care să adreseze şi dezechilibrele
din sectorul financiar.
La acest stadiu al expunerii mele aş face o scurtă referire la riscul sistemic. O definiţie
suficient de bună acestui risc nu s-a conceput încă. În 2009 Financial Stability Forum (care a
devenit ulterior Financial Stability Board) încercând să ia în considerare
multidimensionalitatea riscului sistemic arăta că diminuarea sau eliminarea lui se poate face
printr-o orientare şi politică macroeconomică care să aibă ca scop focusarea pe riscurile care
pot pune în pericol sistemul financiar în întregime, în corelare cu necesitatea luării în
considerare a impactului în economia reală.
În cadrul mai larg al politicilor de reglementare şi supraveghere a sistemului financiar,

mecanismul de feedback între economia reala şi sectorul financiar a fost tratat din perspectiva
a două dimensiuni:
 evoluţia în timp a riscului agregat şi în sincronizare cu ciclul economic = „Time Dimension"
 distribuţia riscului în sistemul financiar într-un anumit moment („cross-sectional dimension")
80
Fac următorul comentariu: dacă o bancă sau un grup de bănci intră într-o perioadă de
probleme şi pierderi generând risc sistemic, fiecare instituţie poate urma scenarii variate:
 poate intra în lichidare

 poate să se recapitalizeze (prin majorare de capital sau diminuând activitatea de creditare şi
portofoliul de credite – cu efecte deosebit de negative în continuare pentru economia reală)
 poate să vândă o parte din active la preţuri uneori distorsionate, afectând portofoliul de active
al celorlalte bănci
Aşa cum a arătat actuala criză, în toate ţările dezvoltate statul a intervenit în sprijinul băncilor
de importanţă strategică şi sistemică, recapitalizându-le si extinzând garanţii (de multe ori
garantând 100% depozitele bancare), contribuind astfel la menţinerea încrederii în sistemul
bancar.
În fiecare an, BNR publică un Raport asupra Stabilităţii Financiare în care trece în revistă
evoluţia tuturor noţiunilor amintite mai sus legate de stabilitatea financiară.
Scopul acestui raport este acela de a oferi o imagine a vulnerabilităţilor elementelor sistemului
financiar şi a riscurilor astfel încât să fie minimizată contagiunea în viitorul apropiat.
Analiza sistemului financiar are în vedere următoarele trei mari categorii de actori:
 sectorul bancar,
 sectorul financiar nebancar (piaţa asigurărilor, piaţa pensiilor private şi instituţiile financiare
nebancare),
 piaţa de capital.
Evoluţia numărului de instituţii financiare pe parcursul anului 2010 şi 2011 (până în august)
nu indică schimbări importante. Încetinirea semnificativă a declinului activităţii economice a
permis desfăşurarea activităţii de intermediere financiară fără un volum ridicat de fuziuni şi
achiziţii, riscurile fiind administrate în interiorul instituţiilor financiare sau al grupurilor
financiare din care fac parte.
S-a majorat numărul de brokeri de asigurări şi fonduri deschise de investiţii, dar s-a şi restrâns
numărul de societăţi de servicii de investiţii financiare. Piaţa de capital a suferit şocuri
importante în perioada 2012 – 2018 ,cauzate în principal de criza financiară internaţională, dar
redresarea cotaţiilor bursiere a crescut interesul investitorilor pentru plasamentele în fonduri
de investiţii.
81
 riscul de contagiune datorită evoluţiilor de pe pieţele internaţionale legate mai ales de criza
datoriilor suverane
 riscul de credit
 îndatorare mare în valută
Mărimea sectorului bancar (activele raportate la diferite variabile – PIB, depozite, credite)
este un element important pentru stabilitatea financiară pentru că poate influenţa atât riscurile
pentru sistemul financiar cât şi contagiunea.
Gradul de intermediere financiară, calculat ca pondere a activelor bancare în PIB, continuă să

situeze România (aproximativ două treimi din PIB) mult sub media UE (de trei ori PIB-ul) şi
chiar sub valorile înregistrate de celelalte noi state membre. Gradul de concentrare al
sistemului bancar romanesc rămâne moderat, cu o creştere mai pronunţată pe partea
depozitelor.
Analiza activului bilanţier agregat al băncilor care activează în România confirmă următoarele
tendinţe:
 temperarea activităţii bancare, în principal ca urmare a restrângerii activităţii de creditare,

 creşterea expunerii faţă de sectorul guvernamental (ponderea acestui tip de credite in total
credit intern ajungând la peste 23%),
 diminuarea soldului plasamentelor instituţiilor de credit la banca centrală, în principal ca
urmare a reducerii rezervelor minime obligatorii.
Băncile din România au înregistrat după 2008 o creştere semnificativă a aversiunii faţă
de risc, atitudine pe care au păstrat-o. Dovada o constituite faptul că băncile s-au orientat
cu precădere spre plasamente în titluri de stat în condiţiile în care proporţia creanţelor asupra
sectorului privat a oscilat în jurul valorii de 55% din total.
Intermedierea financiară (serviciul pe care îl face sectorul bancar) se referă la atragerea

depozitelor şi plasarea acestor resurse financiare în credite.
Supravegherea sănătăţii sectorului bancar până la criza financiară se concentrase pe calitatea

activelor din bilanţ – Acordul de la Basel II - (creditele acordate), însă pericolul mare a venit
dinspre calitatea pasivelor (titrizarea sau securitizarea a presupus crearea unui activ pe baza
unui colateral – adică un pasiv - cu valoare variabilă).
Analiza conjugată a activelor şi pasivelor din sistemul bancar din România arată cel puţin
două dezechilibre:
 ponderea activelor şi pasivelor externe;

82
 ponderea depozitelor şi creditelor atrase de la populaţie şi companii.
Analiza în dinamică şi în structură a pasivului bilanţier agregat a relevat următoarele tendinţe:
 dinamica negativă (în termeni reali) a soldului depozitelor atrase de la companii şi populaţie,
începând cu luna iulie 2017, pentru prima dată în ultimii zece ani. Acest lucru se întâmplă în
special cu resursele atrase pe termen scurt;
 majorarea surselor proprii prin infuzii de capital efectuate de acţionarii instituţiilor de credit;
 menţinerea ponderii pasivelor externe în pasivul bancar agregat.
Dinamica anuală reală a depozitelor atrase de la companii şi populaţie a continuat să fie
negativă (-2,2 la sută în anul 2017, respectiv -5,4 la sută la sfârşitul lunii martie 2018), în
contextul:
 scăderii veniturilor,
 menţinerii unui grad ridicat de îndatorare în cazul populaţiei,
 creşterii interesului pentru titlurile de stat.
Tendinţa de restrângere a depozitelor a fost vizibilă în cazul ambelor categorii de clienţi.
Ponderea depozitelor acestor categorii de clienţi în totalul pasivelor bancare s-a menţinut în
jurul valorii de 46 la sută. Resursele atrase cu scadenţe până la un an continuă să fie
preponderente menţinându-se astfel necorelarea pe maturităţi a activelor şi pasivelor. Potrivit
datelor Fondului de Garantare a Depozitelor, la 30 iunie 2017 valoarea totala a depozitelor era
de 293 miliarde lei (circa 69 miliarde euro), din care depozitele în lei reprezentau 53,5%).
Totalul depozitelor garantate de Fond reprezentau 134 miliarde lei (circa 32 miliarde euro
echivalent).
Rata fondurilor proprii = Fd Proprii / Active ponderate in funcţie de Risc;
Efectul de pârghie = Fd. Proprii Nivel I / Total Active
Banca Naţională a României a pus un accent deosebit pe fondurile proprii de nivel 1 datorită
rolului acestora în absorbirea pierderilor la orice moment. Basel III aduce o mai bună
clarificare a definiţieiCapitalului Comun de Rangul I, (Common Equity Tier I), care
include capitalul de cea mai înaltă calitate, aflat la dispoziţia instituţiei financiare în
orice moment şi care trebuie să absoarbă integral pierderile în perioada de aglomerare a
problemelor (principiul de going concern); acesta include:
 acţiunile comune;
 venituri reţinute, inclusiv profitul sau pierderea interimară;
 alte venituri şi rezerve acumulate;
83
 acţiuni comune emise de subsidiarele deţinute de bancă şi consolidate în bilanţul
acesteia;
 anumite ajustări cerute de regulamente.
Fondurile proprii ale băncilor din România s-au menţinut la nivel adecvat în pofida
dificultăţilor pe care le-a traversat activitatea bancară în anul 2010. Astfel, profitul obţinut din
activitatea bancară a consemnat o restrângere semnificativă iar acţionarii instituţiilor de credit
au fost chemaţi să contribuie cu noi injecţii de capital (nivelul acestora a cumulat în anul 2017
aproximativ 650 milioane euro).
Banca centrală a întărit rolul de tampon pe care îl îndeplinesc fondurile proprii de nivel 1 în
cadrul fondurilor proprii totale şi, respectiv în bilanţul instituţiilor de credit, precizând prin
reglementări căfondurile proprii de nivel 1 trebuie să poată fi utilizate în orice moment şi
cu prioritate pentru a absorbi pierderile, să nu implice costuri fixe pentru bancă şi să fie
efectiv puse la dispoziţia acesteia, respectiv să fie integral plătite.
Raportul de solvabilitate
BNR utilizează pentru evaluarea nivelului de capitalizare a instituţiilor de credit indicatorul de

solvabilitate, ca singur indicator reglementat în prezent pentru acest scop. Nivelul minim
reglementat pentru indicatorul de solvabilitate este de 8 la sută, cu luarea în considerare a unui
raport de cel puţin 1 între fondurile proprii şi cerinţele de capital.
Indicatorul de solvabilitate calculat la nivelul agregat al băncilor din România a consemnat o

creştere ajungând la 15 la sută în martie 2018 de la 14,3 la sută în iunie 2017.
Acest nivel confortabil al solvabilităţii are la bază trei factori:
 decizia BNR de a menţine în procesul de supraveghere începând cu octombrie 2017 (când

criza financiară începe să îşi manifeste efectele şi în România) un nivel minim de prudenţă
bancară de 10 la sută pentru indicatorul de solvabilitate;
 încetinirea activităţii de creditare şi plasarea disponibilităţilor din bilanţul băncilor cu
prioritate în titluri de stat, ceea ce a condus la diminuarea valorii ponderate la risc a activelor
şi elementelor în afara bilanţului;
 îndeplinirea de către băncile-mamă ale principalelor nouă instituţii de credit cu capital străin
care îşi desfăşoară activitatea în România a angajamentului de a furniza ex-ante capital
suplimentar, astfel încât rata de adecvare a capitalului să fie menţinută peste 10 la sută pe
întreaga perioadă de valabilitate a acordului de finanţare semnat de România cu UE, FMI şi
alte IFI (valabilitatea acestuia s-a încheiat în primăvara anului 2017). În cadrul reuniunii
Iniţiativei europene de coordonare bancară, din luna martie 2017, cele nouă bănci-mamă ale
84
filialelor străine şi-au reafirmat angajamentul pe termen lung faţă de România, fără însă a se
mai angaja formal să menţină un anumit nivel al expunerilor.
BNR efectuează regulat exerciţii de testare la stres a solvabilităţii, conform unei metodologii
dezvoltate în colaborare cu FMI. Scopul acestor exerciţii este acela de a evalua impactul unei
potenţiale modificări adverse a cadrului macroeconomic asupra solvabilităţii sistemului
bancar (pe opt trimestre) privit atât în ansamblul său, cât şi la nivelul fiecărei instituţii de
credit, folosind ca factori de risc variabile precum creşterea economică, cursul de schimb, rata
dobânzii, respectiv rata inflaţiei. Ca regulă generală se urmăreşte ca un nivel adecvat al
capitalului şi limite ridicate de lichiditate să aducă fiecare bancă în situaţia de a avea
suficiente resurse în perioadele de criză/stres , fără a crea efecte negative de spirală asupra
restului sistemului bancar sau financiar.
Rata riscului de credit se calculează ca proporţie a expunerii brute aferente creditelor şi

dobânzilor clasificate în categoriile „îndoielnic" şi „pierdere" în total credite şi dobânzi
clasificate (exclusiv elemente în afara bilanţului).
Rata riscului de credit este un indicator mai restrictiv al calităţii portofoliului de credite decât
ponderea creditelor neperformante. Rata riscului de credit include în plus şi
creditele/dobânzile cu un serviciu al datoriei restant mai mic de 90 de zile (faţă de peste 90 de
zile, corespunzător recomandării FMI), iar criteriile de clasificare includ şi performanţa
financiară a debitorului, precum şi principiul declasării prin contaminare.
În cursul anului 2017 calitatea portofoliului de credite s-a deteriorat în special din cauza a doi
factori:
 prelungirea perioadei de contracţie a activităţii economice;

 măsurile adoptate de guvern pe linia consolidării fiscale (având ca efect diminuarea
veniturilor aparţinând unor categorii largi de debitori).
Creditele şi dobânzile restante de peste 90 de zile în total credite şi dobânzi oscilează in jur de
13%. Eforturile băncilor pe linia provizionării creditelor şi plasamentelor, mai ales în cazul
celor considerate neperformante, au continuat şi în anul 2017 (soldul provizioanelor s-a
majorat cu 57 la sută în anul 2017, după dublarea din anul anterior), aceste costuri influenţând
însă semnificativ indicatorii de profitabilitate. Ca efect, rezervele destinate absorbirii
eventualelor pierderi aşteptate au fost majorate.
Recentele evoluţii de pe piaţă au subliniat faptul că administrarea riscului de lichiditate este

un factor determinant al solidităţii instituţiilor de credit. Una din lecţiile învăţate din actuala
criză financiară şi economică este aceea că cerinţele minime de capital sunt necesare dar
85
nu suficiente pentru stabilitatea sistemului financiar. Ca definiţie: riscul de lichiditate
reprezintă abilitatea şi capacitatea unei bănci de a finanţa majorările de active şi a
acoperi obligaţiile financiare potrivit scadenţelor acestora, fără a suferi pierderi
inacceptabile. Să ne amintim că riscul de lichiditate a jucat un rol de bază în dinamica
crizei financiare, mai ales în prima fază a sa. În România, administrarea riscului de
lichiditate a fost îmbunătăţită, în principal prin completarea cadrului de reglementare în
semestrul II 2017, prin detalierea cerinţelor existente privind rezerva de lichiditate, în
contextul noilor cerinţe la nivel internaţional.
În ceea ce priveşte ponderea depozitelor interbancare interne în total pasive, aceasta a rămas
scăzută (2,5 la sută la finele lunii septembrie 2018), riscul de contaminare în sistemul bancar
pe acest canal fiind limitat. Evaluările testului de contaminare interbancară relevă un risc
sistemic scăzut, expunerile bilaterale interbancare fiind, în general, de dimensiuni reduse în
raport cu fondurile proprii şi activele lichide de care dispun băncile creditoare. Maturitatea
medie a surselor atrase de pe piaţa interbancară din România este în creştere, iar rata dobânzii
aferentă acestora este influenţată în special de ROBOR la o lună.
Introducerea noilor regulamente la nivel naţional si internaţional va forţa băncile sa revadă

modelul de business , cu o revenire la activităţile tradiţionale („back to basics") şi cu o
posibilă reducere a activităţii de trading (mai ales a activităţii de proprietary trading).
Necesitatea de a extinde scadenţele la funding şi de a se întări componenta stabilă
de funding vor produce reduceri ale marjelor de dobândă şi se va pune presiune competitivă
pe depozite (mai ales a celor retail). De asemenea noile regulamente cu privire la menţinerea
unei lichidităţi şi a unor active puternic lichide poate induce efectul de „crowding-out"
(creşterea necesităţilor de finanţare guvernamentală şi reducerea consumului privat şi a
investiţiilor).
Să ne amintim aici faptul că Basel III introduce două noi standarde pentru riscul de lichiditate
: the liquidity coverage ratio şi the net stable funding ratio.
Riscul de piaţă
Conform analizelor de senzitivitate efectuate pe baza datelor aferente lunii decembrie

2018, riscul de rată a dobânzii estimat în funcţie de fluxurile de numerar actualizate ale
instituţiilor de credit este în creştere, în special ca urmare a majorării ponderii elementelor cu
venit fix în totalul activului bilanţier, dar şi ca urmare a strategiei de finanţare pe termen scurt
a unor instituţii de credit.
În cursul anului 2018, ponderea titlurilor de stat în totalul activelor instituţiilor de credit a
crescut, evoluţie care a contribuit la atenuarea influenţei negative exercitate de contracţia
86
creditării sectorului real asupra veniturilor din exploatare. Dinamica recentă a cheltuielilor cu
deprecierea activelor financiare indică o tendinţă de relativă stabilizare, consecinţă a unui
climat economic îmbunătăţit. Fără a lua în considerare riscul adiţional reflectat de
provizioanele constituite pentru expunerile faţă de companii şi populaţie, rentabilitatea
relativă a titlurilor este în scădere (ritmul de creştere a ponderii titlurilor de stat în totalul
activului bilanţier este superior celui de creştere a ponderii veniturilor din titluri de investiţii şi
plasament în totalul veniturilor din dobânzi, efect al substituirii unor elemente cu randamente
neajustate la risc ridicate, de natura creditelor acordate sectorului real.
Impactul pe termen mediu şi lung al deţinerii de titluri de stat asupra profitabilităţii

instituţiilor de credit nu aduce argumente în favoarea manifestării efectului de evicţiune a
creditului (crowding-out). Pe de altă parte, prezenţa titlurilor de stat conferă o poziţie de
lichiditate superioară unor plasamente cu randament ridicat.
În condiţiile unui volum constant de titluri, un raport inelastic între diminuarea marjei nete a
dobânzii şi creşterea volumului creditelor acordate sectorului real ar putea contribui la
diminuarea rezultatului financiar şi a indicatorului de solvabilitate în cazul unor instituţii de
credit.
Celalalt risc de piaţă, şi anume riscul valutar, manifestat prin impactul direct al variaţiei
cursului de schimb asupra fondurilor proprii, s-a menţinut la un nivel scăzut.
Conform specialiștilor, spațiul cibernetic se caracterizează prin lipsa frontierelor, dinamism

și anonimat, generând deopotrivă atât oportunități de dezvoltare a societății informaționale
bazate pe cunoaștere, cât și riscuri la adresa funcționării acesteia, și poate fi definit din mai
multe perspective, după cum urmează:
– din perspectiva economiei naționale, spațiul cibernetic reprezintă rețeaua integrală și

integrată de infrastructuri interdependente de tehnologie a informației, rețele de
telecomunicații și sisteme de prelucrare de date pe calculator;
– din punct de vedere social și economic, spațiul cibernetic este un mediu informațional
dinamic bazat pe interoperabilitate și servicii specifice societății informaționale, unde
organizațiile și persoanele fizice pot interacționa, schimba idei, informații, oferi asistență
socială, derula afaceri sau activități artistice, politice și de mass-media, derula activități
economice și financiare, folosind sisteme electronice de plată și tranzacționare;
– din punct de vedere fizic, spațiul cibernetic înglobează totalitatea serverelor, computerelor,
echipamentelor de comunicații, de interconectare, centrale telefonice digitale, magistrale de
fibră optică, rețele de cabluri de orice tip, echipamente de transmisie wireless, antene,
87
dispozitive de stocare, prelucrare, transmitere, codare, protejare a datelor, precum și spațiile
dedicate în care echipamentele sunt utilizate.
Însă atacurile împotriva sistemelor informatice, în special cele care au legătură cu

criminalitatea organizată, au devenit o amenințare din ce în ce mai mare, atât la nivelul
Uniunii Europene, cât și la nivel mondial, și se manifestă o îngrijorare crescândă în fața
posibilității unor atacuri teroriste sau motivate politic împotriva sistemelor informatice care
fac parte din infrastructura critică a statelor membre și a Uniunii
Se susține că există dovezi în privința tendinței producerii unor atacuri la scară largă, tot mai
periculoase și recurente împotriva sistemelor informatice care, adesea, pot fi esențiale pentru
state sau pentru funcțiile specifice din sectorul public sau privat. În paralel cu această tendință,
se dezvoltă metode tot mai sofisticate, cum ar fi crearea și utilizarea așa numitelor botneturi,
care presupun etape succesive ale unei fapte penale, fiecare etapă prezentând un risc important
pentru interesele publice
În ceea ce privește definițiile terorismului cibernetic din literatura de specialitate, acestea sunt
multiple, la fel ca în cazul definiției terorismului. Nu vom insista pe acest apect și ne vom
limita la definiții care să facă referire la elementele constitutive din definiția dată de legislația
românească.
Astfel, în sens larg, terorismul cibernetic a fost definit ca fiind „atacurile electronice din
spațiul cibernetic din ambele rețele, interne și externe, în special de pe internet, care emană
din diferite surse teroriste, cu diferite seturi de motivații și care sunt îndreptate spre o anumită
țintă”.
Altfel spus, un atac informatic poate fi definit ca acțiuni îndreptate împotriva sistemelor
informatice pentru a întrerupe operațiunile echipamentelor, a modifica controlul procesării sau
a datelor stocate corupte, cu metode diferite de atac, care vizează diferite vulnerabilități și
implică diferite tipuri de arme, în limitele capacităților actuale ale unor grupări teroriste.
Astfel, s-au identificattrei tipuri de atacuri:
– Un atac fizic, care implică folosirea unor arme convenționale, inclusiv obiecte contondente,
îndreptate împotriva unei instalații informatice sau a liniilor sale de transmisie și care perturbă
fiabilitatea echipamentului informatic și disponibilitatea datelor. Atacul fizic mai poate fi
implementat și prin crearea căldurii, exploziilor și fragmentării, ori prin manipularea directă a
cablurilor sau echipamentelor, de obicei după obținerea accesului fizic neautorizat;
88
– Un atac electronic, care implică utilizarea puterii energiei electromagnetice ca armă, mai
frecvent ca un impuls electromagnetic pentru a suprasolicita circuitele computerizate, dar și
într-o formă mai puțin violentă, pentru a introduce un flux de coduri digitale malware direct
într-o transmisie radio cu microunde a țintei vizate. Efectele impulsului electromagnetic pot
pătrunde în pereții instalațiilor de computer unde pot șterge memoria electronică, pot afecta
software-ul sau pot dezactiva definitiv toate componentele electronice;
– Un atac de rețea computerizat, care implică, de regulă, un cod malițios folosit ca armă
pentru a infecta computerele țintă, pentru a exploata o slăbiciune a software-ului, a
configurației sistemului sau a practicilor de securitate ale unei organizații sau a unui utilizator
de computer. Alte forme de atac de rețea computerizat sunt activate atunci când un atacator
utilizează informații furate pentru a intra în sisteme informatice restricționate.
În opinia noastră, textul Directivei nr. 541/2017 privind combaterea terorismului acoperă
mult mai bine situația distrugerii fizice a sistemelor informatice, spre exemplu cu un obiect
contondent, pentru că în cazul unui sistem informatic, efectul asupra infrastructurilor critice
este același, indiferent dacă distrugerea are loc prin incendiere, explozie sau distrugerea cu un
obiect contondent.
3.3 Analiza riscurilor associate instrumentelor de plata
Băncile centrale sunt interesate în funcţionarea şi operarea sigură şi eficientă a sistemelor de

plăţi care afectează stabilitatea sectorului financiar. Participanţii au încredere în funcţionarea
şi operarea eficientă a sistemelor şi, atunci când sunt parte a unei tranzacţii, anticipează
fluxurile de fonduri. Orice defecţiune apărută în cadrul fluxurilor de fonduri cauzată de
ineficienţa sistemelor de plăţi naţionale poate conduce la apariţia şi creşterea efectelor
negative asupra participanţilor la sistem(e).
Sistemele de plăţi permit clienţilor participanţilor la sistem să transfere fonduri şi/sau să
efectueze plăţi. Creşterea siguranţei şi eficienţei acestor sisteme de plăţi contribuie la creşterea
încrederii publicului în efectuarea plăţilor dispuse, în instrumentele de plată utilizate, în
sistemele de plăţi şi implicit în moneda naţională, leul.
Activitatea de monitorizare acoperă:
 Sistemele de plăţi şi sistemele de decontare a operaţiunilor cu instrumente financiare;

 Instrumentele de plată;
 Operatorii de sisteme şi participanţii la sisteme;
 Furnizorii de servicii de infrastructură utilizate de sistemele de plăţi.
Banca Naţională a României monitorizează sistemele de plăţi care funcţionează în România,
indiferent dacă acestea sunt operate sau nu de către banca centrală.
89
Pentru a elimina orice conflict de interese, Banca Naţională a României (fiind simultan
operator de sistem şi autoritate de monitorizare a sistemelor pentru ReGIS şi SaFIR) a decis
ca activitatea de monitorizare a sistemelor şi activitatea de operare a sistemelor să fie strict
separate.
Principalele instrumente utilizate în activitatea de monitorizare sunt:
1. colectarea de date privind operatorii de sisteme, sistemele operate de aceştia şi furnizorii

de servicii de infrastructură;
2. inspecţii on-site;
3. cooperarea/colaborarea cu autorităţi naţionale de reglementare şi/sau supraveghere;
4. cooperarea/colaborarea cu autorităţi de monitorizare a sistemelor;
5. evaluarea sesizărilor formulate de consumatori;
6. evaluarea respectării standardelor naţionale/europene/internaţionale de către operatorii de
sisteme;
7. inducerea de schimbări (de exemplu prin recomandări, impunerea de către Banca
Naţională a României a unor măsuri de remediere şi termene de realizare a acestora);
8. aplicarea de sancţiuni dintr-o plajă largă începând cu publicarea (concluziilor) raportului
de monitorizare şi terminând cu retragerea autorizaţiei acordate de către Banca Naţională
a României respectivului operator de sistem.
 Banca centrală trebuie să definească clar şi să publice rolul său şi politicile privind
reglementarea şi monitorizarea infrastructurilor pieţei financiare;
 Banca centrală reglementează şi monitorizează infrastructurile pieţei financiare;
 Banca centrală trebuie să adopte și să asigure aplicarea principiilor pentru

infrastructurile pieței financiare;
 Banca centrală cooperează cu alte bănci centrale şi autorităţi relevante naţionale şi/sau străine
pentru promovarea siguranţei şi eficienţei infrastructurilor pieţei financiare;
 Banca centrală trebuie să deţină competenţe şi resurse pentru a îndeplini responsabilităţile
privind reglementarea şi monitorizarea infrastructurilor pieţei financiare.
Așa cum s-a susținut statele se confruntă cu mai multe dificultăți majore în a răspunde la
actele de terorism cibernetic:
– nevoia de identificare atât a autorilor, cât și a competenței teritoriale este foarte contestată,
datorită anonimității și structurii transnaționale a grupurilor de terorism cibernetic. Astfel,
anonimatul oferit de internet îngreunează atât investigațiile efectuate de către poliția judiciară,
cât și aplicarea principiului caracterului personal al răspunderii penale, conform căruia poate
90
fi angajată doar răspunderea penală a celor care au participat la săvârșirea unei infracțiuni în
calitate de autor, instigator sau complice. Corolarul acestui principiu este principiul
caracterului personal al pedepsei, conform căruia pedeapsa nu poate fi aplicată decât aceluia
care a săvârșit, cu vinovăția prevăzută de lege, fapta incriminată de legea penală;
– importanța înțelegerii metodelor și riscurilor ce declanșează o activitate infracțională este, în

mare măsură, complicată, dat fiind natura extrem de tehnică a dispozitivelor și rețelelor
utilizate, necesitând experți special instruiți în lupta împotriva terorismului cibernetic;
– necesitatea unui răspuns adecvat la amenințarea terorismului cibernetic este sfidată de

rapiditatea comunicațiilor și natura virtuală a informațiilor schimbate de teroriști prin
intermediul internetului;
– cooperarea judiciară penală internațională necesită o armonizare a legislațiilor naționale cu

privire la definirea infracțiunii de terrorism și, în subsidiar, a celei de terorism cibernetic;
– colectarea probelor din computer și rețele, inclusiv cele care presupun cooperarea dintre
autoritățile competente și autoritățile de aplicare a legii și operatorii de servicii esențiale,
furnizorii de servicii digitale, necesită instrumente juridice specifice pentru a se asigura
eficiența și conservarea probelor, precum și respectarea drepturilor procedurale și substanțiale,
cum ar fi dreptul la viață privată și la datele personale.
Posibilităţi de perfecţionare a modelului de business ale băncilor comerciale

Modelarea unui plan de business bancar trebuie făcută în strânsă corelaţie cu scopul urmărit
de management, dacă managerul îşi propune dublarea profiturilor, în consecinţă îşi va asuma
un risc mai mare, iar dacă acesta îşi propune o strategie de dezvoltare pornind de la
minimizarea riscurilor, profiturile vor fi mai mici dar sigure.
Dacă în prima parte au fost analizate tendinţele generale în modelarea unei strategii de
business bancar ulterior în lucrare este analizată modelarea busines-ului în funcţie de poziţia
de risc a unei bănci. Se pot selecta acele modele care sunt dinamice, au în vedere descrierea
trecutului şi prognoza viitorului, luând în considerare, în ceea ce priveşte sistemul bancar,
bilanţul contabil, previziunea rezultatului financiar, previziunea mişcării capitalului propriu.
Cu toate acestea unii specialişti (ECB, 2017) consideră capacitatea de e genera
susţenabilitatea profitabilităţii ca fiind definiţia unei bănci performante.
Se poate determina o metodă de analiză pornind de la factorii de succes a unui model de
business bancar integrând factorii de rentabilitate – şi în mod special ROE, analiză dezvoltată
în capitolul 3.
91
A construi o cultură în care managementul riscului să fie văzut ca un factor mobilizator de
business, presupune a începe cu ce cel puţin doi paşi generali: creionarea unui profil al
riscului şi comunicarea constantă.
Managementul de top si forţa de vânzare trebuie să se caracterizeze ca o linie de apărare
sănătoasă care se bazează pe: gândire durabilă risc/recuperare; informaţii relevante, la zi
legate de risc; respectarea limitelor şi alte metode de bază de control.
Principala provocare este cum poate o bancă sa accelereze dezvoltarea business-ului şi
totodată să asigure un management al riscului perfomant întrucât o bancă de succes este aceea
bancă care integrează aceste concepte în strategia sa. Întreaga organizaţie să posede aceeaşi
scară de valori şi să acţioneze în acelaşi sens .
Limitările studiului sunt determinate:

- în primul rând de complexitatea activităţii financiar-bancare, ceea ce din această perspectivă
duce la o limitare a determinării şi analizei tuturor factorilor de influenţă asupra modelului de
business al băncilor comerciale;
- de imposibilitatea de a determina un model de business aplicabil tuturor băncilor comerciale,
universal valabil. Din această perspectivă un rol important având viziunea şi perspectiva
managementului asupra business-ului;
- de lipsa datelor statistice, financiar-bancare, specifice unor etape premergătoare integrării

europene, tinând cont şi de lipsa de transparenţă a sectorului financiar-bancar din România,
specifică etapelor respective (indisponibilitatea unor informaţii finnciar contabile ale băncilor
comerciale);
- necesitatea adaptării bunelor practici de la nivel european la specificul de pe piaţa bancară

din România. Este dificil de a analiza procesul invers determinat de influenţa specificului
local asupra practicilor “importate” (de ex. practica insolvenţei a mandatului şi a
concordatului preventiv la nivel european în comparaţie cu specificul local);
În ceea ce priveşte perspectivele cercetării, referindu-mă doar la două aspecte se deschid

numeroase direcţii posibile de cercetare şi studiu:
- chiar complexitatea activităţii financiar-bancare, cu numeroşi factori de influenţă asupra
modelului de business al băncilor comerciale, o serie de factori putând determina cercetări
ample diferite de demersul lucrării de faţă;
- dinamica actuală a domeniului financiar cu influenţe majore date de contextul actual, de

inovarea tehnologică, de fenomenul de globalizare;
Strategii de adresare a riscurilor
92
Plățile mobile aduc noi oportunități și riscuri noi. Operațiunile de plăti mobile pot fi mult mai
expuse la risc, deoarece mai multe părți sunt implicate în efectuarea de servicii de plată în
comun. Acest lucru se poate agrava dacă serviciile importante sunt externalizate pentru părțile
terțe posibil nereglementate, fără linii clare de responsabilitate și supraveghere, sau care se
află în străinătate. Acest mediu tranzacție multipartit este propice exploatării de către
infractori care folosesc atacuri atât tehnologice cat și sociologice în cazul în care mecanismele
adecvate de protecție și controalele de responsabilizare nu sunt stabilite de-a lungul
ecosistemului de plată mobil. Cu o planificare atentă, care include toate părțile interesate,
procesele și tehnologiile implicate, există posibilitatea de a face securitatea un element
intrinsec al tuturor sistemelor de plăți mobile.
În cele din urmă, la fel cum un lanț este la fel de puternic ca cea mai slabă verigă a sa, o
atenție specială ar trebui acordată la punctul de originare a unei tranzacții mobile -
dispozitivul clientului și utilizator. Utilizatorii ar trebui să fie educați să înțeleagă riscul
corespunzător.
Asigurarea securității aplicațiilor mobile presupune o abordare amplă care să cuprindă măsuri
de protecție împotriva diferitelor metode de atac existente. O formă unică și impenetrabilă de
securizare a aplicațiilor nu există. Pașii necesari pentru asigurarea nivelului dorit de
securitatea al unei aplicații trebuie implementați înainte ca aceasta să fie distribuită
utilizatorilor. Principalele măsuri care asigură securitatea aplicațiilor sunt:
• Stocarea securizată a datelor sensibile sau evitarea stocării acestora
• Managementul corspunzător al sesiunilor și mijloacelor de autentificare
• Proiectarea și programarea aplicațiilor pentru utilizarea corectă a instrumentelor de
securitate și criptare
• Evitarea scurgerilor neintenționate de informații
• Rezistența la atacurile asupra perioadei de utilizare a procesorului
• Implementarea de măsuri care să prevină ingineria inversă a aplicațiilor și sistemelor de
securizare, complexitate și metode anti-manipularea codului
Aceste măsuri se implementează respectând normele comune de bune practici pentru a
respinge orice atacuri care ar putea duce la cedarea controlului către un atacator sau la
periclitarea confidențialității, integrității și autenticității datelor procesate pe dispozitivele
mobile.
Managementul riscului este un proces sistematic si iterativ pentru optimizarea resurselor in

concordață cu politica organizațională de management a riscurilor. Managementul riscului
este integrat în activitățile zilnice prin roluri și responsabilități definite în toate domeniile de
activitate.
Managementul riscului ajută la includerea aspectelor de tratare a riscului în practicile de

management și la luarea deciziilor pe parcursul întregului ciclu de viață al activităților.
93
Acest proces adaugă valoare datelor produse, menținute și raportate în mod regulat, iar pentru
a asigura documentarea acestui proces, în evaluarea internă a riscurilor se constituie un
Registru al riscurilor operaţionale generate de utilizarea sistemelor informatice de către
oameni, procese, sisteme şi mediul extern. Acest registru poate fi integrat în înregistrul
general al riscurilor operaționale ale entității.
In cadrul procesului de management al riscului, este analizat și evaluat tot spectrul de riscuri.
Evenimentele nedorite trebuie să fie analizate și evaluate din punctul de vedere al severității
(impactului) și al probabilității de apariție. Măsurile de diminuare a riscurilor vor fi analizate
și evaluate din perspectiva eficacității acestora, iar rezultatele măsurătorilor performanțelor și
a tendinței riscurilor vor fi utilizate pentru optimizarea resurselor alocate, pentru gestionarea
adecvată a riscurilor și pentru menținerea acestora în limitele de toleranță asumate de
conducerea organizației.
În cadrul procesului de management al riscurilor, informațiile referitoare la riscurile

potențiale sunt documentate și structurate, facilitându-se astfel luarea deciziilor pentru tratarea
corespunzătoare a acestora.
Rezultatul analizei și evaluarii riscurilor inerente, precum si ale riscurilor reziduale vor fi
comunicate către conducătorii organizației.
Identificarea, analiza si evaluarea riscurilor trebuie revizuită periodic sau atunci când situația
o impune: la modificarea modelului de business al organizație, la orice ajustare a structurii
organizatorice și a activităților ori a procedurilor de lucru în cadrul organizației, la schimbarea
94
tehnologiilor de procesare a informației, la modificări majore ale sistemului, în urma

aparițiilor unor incidente, în urma aplicării unor controale de risc etc.
Managementul riscului necesită implicarea tuturor factorilor atât a celor cu responsabilități

decizionale, cât și a celor cu atribuții executive din cadrul organizatiei și stabilirea de linii
clare de responsabilitate la nivelul tuturor structurilor organizatorice și decizionale.
Managementul riscului este un proces continuu, iterativ care constituie o parte integrantă a
activității curente din cadrul organizației.
Fiecare linie de business din cadrul unei organizații își va evalua toate categoriile de risc
relevante, înregistrându-le în registrul riscurilor. Se vor identifica toate potențialele probleme
operaționale în patru categorii: oameni, procese, sisteme/tehnologii și mediul extern,
incluzând externalizările și furnizorii externi de produse și servicii informatice și de
comunicații.
Riscuri aferente oamenilor pot fi, fără a se limita la:
- nerespectarea proceselor, procedurilor sau a instrucțiunilor de lucru;
- erori de introducere manuală sau de utilizare neadecvată a sistemelor informatice;
- cunostințe, experiență și pregătire insuficientă a personalului care utilizează sau

deservește sistemele informatice;
- personal insuficient;
- dependența de angajați cheie;
- lipsă de comunicare și cooperare între angajați;
- neraportarea erorilor sau greșelilor aferente sistemelor informatice;
- alterarea datelor;
- modificarea informațiilor sau a datelor din rapoarte, fără documentarea adecvată;
- conflict de interese între personalul care dezvoltă și cel care administrează sistemele
informatice ori între utilizatorii acestora;
- lipsa unei delimitări clare între rolurile persoanelor care accesează/administrează/

dezvoltă sistemele informatice;
- automulțumire;
- fraudă;
- operațiuni suspecte de spălarea banilor și finanțarea actelor de terorism;
- nerespectarea regimului de sancțiuni internaționale.
95
Riscuri aferente proceselor pot fi, fără a se limita la:
Riscuri de model: lipsa proceselor organizatorice (cel puţin referitoare la managementul

schimbării, al incidentelor, al problemelor, al nivelurilor de servicii, al versionărilor, al
capacităţii, al disponibilităţii și al proiectelor), erori de metodologie
sau de model, erori de evaluare, disponibilitatea rezervelor pentru acoperirea pierderilor,
complexitatea modelelor, control inadecvat al proceselor, software neadecvate obiectivelor de
activitate, insuficienţa guvernanţei corporative în acest domeniu;
Riscuri tranzacționale: erori de execuție, erori de înregistrare, managementul inadecvat al

datelor și informațiilor, erori de matching, compensare, colateral, complexitatea produselor,
riscuri de capacitate, riscuri de evaluare, riscuri de confidențialitate, fraude;
Riscuri aferente controlului operațiunilor: lipsa separării drepturilor și atribuțiilor, depășirea

limitelor, riscuri de volum, riscuri de securitate, riscuri de raportare, riscuri de înregistrări
contabile neadecvate, control inadecvat al activităților externalizate, întreruperea furnizării
serviciilor, neidentificarea operațiunilor în speță în funcție de indicatorii de risc și variabile
analitice prestabilite.
Domeniul prezentei analize de impact este reprezentat de urmatoarele:

Structura organizatorică
Entitatea care face obiectul prezentului exemplu de metodologie de evaluare a riscurilor

operaționale are următoarele caracteristici:
Managementul securităţii informaţiei: Măsurile managementului securităţii

informaţiei vor fi implementate şi puse în aplicare în concordanţă cu obiectivele
securităţii informaţiei, declaraţiile, politicile, standardele şi procedurile stabilite de
conducerea organizației.

Clasificarea informaţiei, sistemelor şi resurselor: Informaţiile, sistemele şi
resursele vor fi clasificate corespunzător nivelului şi tipului de protecţie cerut.

Identificarea şi autentificarea: toate informaţiile şi sistemele cu care institutia pune
în vigoare propria identificare şi autentificare a angajaţilor, a altor utilizatori, terţelor
părţi şi sistemelor.

Confidenţialitatea: confidenţialitatea tuturor datelor, informaţiilor, sistemelor,
documentelor şi software-urilor care este pusă în aplicare.

Integritatea: integritatea datelor, informaţiilor, sistemelor, documentelor şi software-
urilor care este pusă în aplicare, în funcţie de cât de critică este resursa pentru
activitatea organizației.

96
Contabilizarea: Contabilizarea şi responsabilitatea acţiunilor utilizatorilor trebuie să
fie clar definite şi puse în aplicare permanent.

Disponibilitatea: Toate informaţiile şi sistemele trebuie să fie disponibile
utilizatorilor autorizaţi, atunci când este nevoie. , Sunt considerate oportune, în
totalitate şi exacte cu recuperarea oricăror date, informaţii, software sau sisteme
pierdute datorită unor evenimente nedorite şi neaşteptate ( ex.întreruperea sistemului
în caz de dezastru).

Non-repudierea: Este un concept pentru asigurarea că o parte vătămată într-o dispută
nu poate fi respinsă, sau contestată de o declaraţie de valabilitate. Sistemele trebuie să
asigure că o tranzacţie informatică nu poate fi ulterior respinsă (rejectată) de acea
parte vătămată.
Prezentarea schematică a arhitecturii sistemelor informatice se regăsește în figura de mai

jos:
PROVIDER 1 PROVIDER 2
DataCenter / Locatie
alternativa
Router
Server
Securitate IT
(IPS/IDS/Firewall/
Antivirus)
97
Managementul riscului in sistemele de plati
Organizatia a definit o abordare sistematica a evaluarii riscului in procedura internă pentru

Evaluarea riscului. Metoda utilizata tine cont de cerințele legale, reglementări și de
securitatea informațiilor activității organizației, precum și cele mai bune practici în
domeniu. S-au determinat riscurile (pe toate cele patru categorii), criteriile de acceptare a
riscurilor si s-au identificat nivelurile de risc acceptabile (apetitul și toleranța la risc).
Pentru abordarea sistematică a evaluării riscurilor sunt îndeplinite următoarele:
  S-au identificat operațiunile și activitățile organizației;
 S-au identificat sistemele informatice pe care se bazează operațiunile și activitățile

 identificate anterior;
  S-au identificat riscurile operaționale generate de sistemele informatice;
 S-au identificat factorii de risc (amenințările) la care care facilitează expunerea la

 riscurile operaționale.
  S-au identificat vulnerabilitatile care ar putea fi exploatate de aceste amenințări.
 S-a stabilit impactul și daunele asupra organizației în cazul pierderii

 confidentialității, integrității și disponibilității sistemelor informatice.
 S-a evaluat probabilitatea reală ca aceste evenimente să se producă.
Au fost evaluate nivelurile riscului inerent si s-a determinat dacă riscul este acceptabil sau
necesită tratare. În schema de mai jos find prezentată relaționarea dintre elementele utilizate
la evaluarea internă a riscurilor operaționale.
Exploateza
Amenintarile Vulnerabilitatile
Cresc Cresc Afecteza
Protejeaza
impotriva
Masuri de Reduc Afecteza
RISCURILE Bunuri
securitate
Implementate prin Au
Indica Cresc
Cerinte de Valoare bunuri
991jjjj
securitate
Da
Impactul potential asupra
afacerii
Fiecare responsabil de proces (coordonator de unitate funcțională) a identificat resursele de

valoare și activitățile din cadrul structurii organizatorice (birou, serviciu, compartiment,
departament, direcție etc) care sunt expuse la riscuri operaționale generate de sistemele
informatice.
Resursele de valoare sunt grupate conform urmatoarelor categorii (de ex :):

Informatii in format electronic (baze de date, fisiere de date, liste clienți - investitori,
participanți, asigurați etc-, structuri ale bazelor de date, mesaje e-mail, fișiere cu preturi
etc.);

Probabilitatea riscului (probalilitatea exploatării vulnerabilității),
Probabilitatea de a se manifesta în conditiile date este evaluată
astfel:

Grad 1 2 3
Probabilitate Neglijabilă Slabă Mare
Descriere Practic nu poate apare Poate apare în Este probabil să se producă.

în condiții obișnuite. conditii obisnuite, Acest risc este rezonabil sa se
Istoric nu au fost dar frecvența producă în perioada imediat
semnalate situații. apariției este rară. următoare.
Nivelul vulnerabilitatii (poate să apară un incident pentru ca vulnerabilitatea

să fie mai greu sau mai ușor exploatată ).
Criteriile pentru evaluarea vulnerabilitatii sunt:

991jjjj
Grad 1 2 3
Criterii Neglijabilă Medie Mare
Descriere Există protecții sigure, Vulnerabilitatea poate fi Usor de exploatat,

testate și verificate, exploatată, există protecția este foarte
condițiile existente conduc protecții implementate, slabă, ineficace în
la concluzia că, practic, nu dar acestea nu au fost multe situații sau
poate fi exploatată aceasta testate și verificate pentru tehnic uzată moral.
vulnerabilitate. toate cazurile.
Pentru evaluarea riscurilor şi a nivelurilor asociate pentru fiecare eveniment nedorit

care poate avea impact asupra activităților desfășurate de organizație, sistemelor
informatice sau a informaţiilor se realizează matricea nivelului de risc.
Nivelul riscului este o funcţie de probabilitatea de producere a unui eveniment nedorit

şi de nivelul vulnerabilității asupra activităților, informațiilor sau sistemelor
informatice ale organziației.
Pentru exemplificare, a fost realizată o matrice 3x3 corespunzătoare următoarelor

niveluri de risc:
600 Risc mic;
601Risc mediu;
602Risc mare.
Exemplu matrice niveluri de risc
991jjjj
MARE Risc Mediu Risc Mare Risc Mare

VULNERABILITATE
MEDIE Risc Mic Risc Mediu Risc Mare
NEGLIJABILÃ Risc Mic Risc Mic Risc Mediu
NEGLIJABILÃ SLABÃ MARE
PROBABILITATE
991jjjj
CONCLUZII ( OPINII SI CONTRIBUTII PERSONALE)
Ultimul segment al lucrarii de licenta „CONCLUZII, OPINII ȘI CONTRIBUȚII

PERSONALE”, cuprinde sinteza rezultatelor obţinute şi prezintă concluziile desprinse,
opiniile care reprezintă posibile măsuri, orientări şi direcţii în perfecţionarea Sistemului
Electronic de Plăți, precum şi perspectivele cercetării care alcătuiesc obiectul tezei de
doctorat.
În vederea atingerii acestui obiectiv s-au folosit următoarele metode de cercetare: metoda de
analiză şi sinteză, inducţia şi deducţia, abstracţia ştiinţifică, analogia, metoda analizei
factoriale şi comparative, metodele statistico-matematice (clasificarea, analiza comparativă,
analiza reprezentărilor grafice). Sinteza rezultatelor obţinute, concluziile principale ale
cercetării efectuate şi opiniile înaintate ar putea contribui la perceperea corectă a impactului
implementării Sistemului Electronic de Plăți în activitatea bancară din țara noastră.
Concluzia studiului va confirma aşadar ipoteza formulată, respectiv, creșterea eficienței
plăților și decontărilor ca urmare a implementării unui sistem de plăți complet automatizat și
a adoptării și adaptării instrumentelor de plată electronice.
În partea a doua a lucrării am încercat să formulăm aprecieri pertinente, pe baza datelor
statistice furnizate de organismele abilitate, sub aspectul dinamicii cantitative și structurale
a Sistemului Electronic de Plăți și a instrumentelor de plată utilizate în practica din
România. De asemenea am încercat să demonstrăm importanţa şi impactul pozitiv privind
decizia României de a introduce cardurile şi serviciile de e-banking şi la noi în ţară, în
scopul renunţării la numerar.
Analiza cantitativă a vizat aprecierea Sistemului Electronic de Plăţi sub aspectul dinamicii.
Pentru a putea realiza analiza dinamicii cantitative a SEP, am considerat necesară definirea
noţiunilor de dinamică şi analiză cantitativă. Pentru tema abordată am considerat mai
reprezentativ termenul de mişcare deoarece activitatea sistemului electronic de plăţi poate
prezenta fie evoluţie, fie involuţie. Dacă am folosi numai termenul evoluţie, în perioadele în
care dinamica indicatorului analizat ar fi negativă, noţiunea ar fi incorect folosită.
Analiza dinamicii cantitative a sistemului, a vizat cercetarea laturii extensive a plăţilor
electronice procesate de acesta, precum şi modificările intervenite în mărimea acestora prin
determinări comensurative exprimate prin volum și valoare pe durata de la implementare
până la sfârşitul anului 2018. Pe baza acestei analize putem afirma că implementarea
Sistemul Electronic de Plăţi şi-a atins scopul, acesta asigurând procesarea unui volum tot
mai ridicat de plăţi.
991jjjj
Sistemul electronic de plăţi îşi desfăşoară activitatea pe baza instrumentelor de plată pe care
le procesează. Analiza dinamicii cantitative a acestor instrumente este utilă pentru a putea
previziona dacă este eficient sau nu păstrarea acestora şi în viitor, dar totodată, pe baza
acestor rezultate instituţiile de credit au posibilitatea orientării ofertei de produse şi servicii
în funcţie de caracteristicile utilizatorilor şi de potenţialul de acceptare şi utilizare.
Analiza dinamicii instrumentelor de plată asigură stabilirea performanţelor acestora dar este
foarte utilă şi pentru că ajută instituţiile de credit să înţeleagă preferinţele clienţilor. O bună
cunoaştere a obiceiurilor de utilizare a instrumentelor de plată sprijină instituţiile de credit
în adoptarea şi dezvoltarea unor produse relevante pentru profilul diferitelor categorii de
public. Pe baza acestor analize, băncile au fost în stare să-şi segmenteze portofoliile,
existând produse create special atât în funcţie de sex şi vârstă: pentru femei, tineri,
pensionari, cât şi în funcţie de interese şi stil de viaţă: carduri premium sau contactless,
comparativ cu 15 ani în urmă, când băncile ofereau produse nediferenţiate în raport cu
interesele şi nevoile consumatorilor.
Analiza dinamicii cardurilor a vizat atât studierea instrumentelor cât și a terminalelor prin
care se pot reliza tranzacții cu carduri. Concluziile analizei demonstează faptul că deși
cardul este un instrument de data recentă în practica românească, chiar și în condițiile crizei
economice a fost instrumentul preferat al persoanelor fizice fiind şi în prezent în plin proces
de maturizare.
Analiza cantitativă a plăţilor electronice prin cecuri a urmărit, ca și în cazul celorlalte
instrumente de plată, dinamica numărului şi valorii tranzacţiilor realizate cu acest
instrument. Datorită fraudelor şi lipsei unei culturi bancare în onorarea cecurilor, utilizarea
acestor instrumente a început să scadă de la an la an. Gradul de utilizare al cecurilor a scăzut
mult după anul 2015, situaţie care nu s-a ameliorat nici până în prezent.
Atât la nivel naţional cât şi european, biletul la ordin este cel mai puţin utilizat instrument
de plată. După o lungă perioadă în care acest instrument nu a fost utilizat în România,
oamenii preferă instrumentele cu care deja s-au obişnuit ca de exemplu ordinul de plată, iar
dacă au de ales pentru un instrument nou, preferă unul care le aduce o serie de avantaje,
cum este de exemplu cardul.
Analiza cantitativă a serviciului de E-Banking a vizat dinamica numărului de utilizatori de
servicii electronice cu acces la distanţă, a numărului total de tranzacţii derulat prin
aplicaţiile de e-banking, precum şi valoarea totală a acestor tranzacţii, pe perioada 2010-
2017. Atât analiza cantiativă cât și cea structurală, au reliefat faptul că dintre cele trei
servicii, respectiv internet banking, home banking și mobile banking, preferințele
utilizatorilor sunt îndreptate spre aplicațiile de internet banking. Pentru analiza dinamicii
cantitative
991jjjj
a serviciului de internet banking, ne-am extins studiul atât la nivel macro asupra
pieţei internet bankingului din România, cât şi la nivel micro, respectiv asupra principalelor
instituţii de credit emitente de astfel de aplicaţii. Analiza a demonstrat că toate instituțiile au
înregistrat o dezvoltare a acestui serviciu.
Analiza dinamicii structurale a SEP a urmărit descompunerea sistemului pe componentele
sale și compararea volumului şi valorii tranzacţiilor, procesate de fiecare componentă pentru
a stabili o ierarhie a acestora. Rezultatele analizei se subscriu particularităților fiecărui
sistem component. Astfel, sistemul de decontare pe bază brută ReGIS procesează cea mai
mare valoare a tranzacțiilor, sistemul de decontare pe bază netă asigură procesarea a peste
90% din volumul plăţilor interbancare din economia românească, în timp ce SaFIR, fiind un
sistem de depozitare și decontare a titlurilor de stat deține ce-a mai redusă pondere, atât ca
volum cât și ca valoare a tranzacțiilor. Analiza dinamicii structurale a instrumentelor de
plată a vizat un studiu comparativ al celor cinci instrumente asupra cărora ne-am orientat
atenția în teză. Rezultatele analizei ne-au confirmat predicțiile, pe primul loc situându-se
ordinul de plată, urmat de card, ultimul loc fiind ocupat de biletul la ordin.
În continuare am analizat dinamica numărului de utilizatori, volumului şi valorii
tranzacţiilor prin E-banking, în raport cu cele trei componente ale sale, concluziile la care
am ajuns fiind aceleași cu cele pe care le-am formulat în urma analizei cantitative a acestui
serviciu.
. Disponibilitatea ridicată asigură procesarea unui volum de plăţi estimat în paramentrii
normali în special în orele şi zilele de vârf prin iniţierea plăţilor de către participanţi pe tot
parcursul zilei de operare, fără a exista o concentrare semnificativă a plăţilor într-un anumit
interval orar în special spre sfârşitul zilei. Factorii care influenţează disponibilitatea sunt:
aplicaţia informatică care deserveşte transferul de fonduri, serviciile tehnice prestate de
TransFonD, deoarece operarea tehnică a sistemului este externalizată către această societate,
precum şi conexiunile clienţilor la sistem care influenţează percepţia acestora asupra
serviciilor. Sistemul Electronic de Plăţi, prin prisma disponibilităţii luată în ansamblu,
asigură un nivel înalt de calitate a serviciilor furnizate, funcţionând fără întreruperi
semnificative pe perioada de operare. Rezultatele analizelor efectuate le-am prezentat mai în
detaliu în ultima parte a lucrării când am elaborat concluziie, opiniile şi aportul personal.
PERSPECTIVA SISTEMULUI NAŢIONAL DE PLĂŢI DIN ROMÂNIA ÎN CONTEXTUL
ADOPTĂRII MONEDEI UNICE EUROPENE (EURO)”, continuă demersul ştiinţific început
în capitolul anterior. Astfel, după prezentarea Sistemului Electronic de Plăţi actual, utilizat
în România şi a componentelor sale, realizată în capitolul 3, această parte a lucrării se
opreşte asupra prezentării perspectivei Sistemului de plăţi din țara nostră, în contextul
adoptării monedei euro ca monedă națională. În esență, capitolul 3 cuprinde descrierea
proiectelor în curs, derulate în România, având ca finalitate implementarea sistemului
991jjjj
TARGET2 pentru decontările pe bază brută de mare valoare în euro şi a sistemului SEPA
pentru decontare pe bază netă a plăţile de mică valoare, dar şi prezentarea stadiului actual al
procesului de implementare a celor două sisteme, implicaţiile și avantajele migrării spre
sistemele de plăţi europene, pentru sistemul bancar din România.
Pentru început am evidențiat necesitatea trecerii la un sistem unic de plăţi european, primul
factor fiind globalizarea economică, dar și eliminarea barierele juridice, vamale şi monetare,
ce protejau sistemele economice naţionale, dinamica fluxurilor transfrontaliere de capital,
generată de mondializarea afacerilor, necesitatea creerii unei economii europene mai
competitive şi aplicarea unui tratament unitar plăţilor şi încasărilor în euro în interiorul
spaţiului european, în vederea diminuării taxelor vamale, al renunţării la politica vamală şi
la restricţiile de circulaţie a mărfurilor, serviciilor, tehnologiilor şi capitalurilor, pe măsura
dezvoltării schimburilor economice internaţionale etc.
Contribuţia proprie în cadrul acestei lucrări constă pe de o parte în stabilirea poziției
României între celelalte țări din Uniunea Europeană după gradul de utilizare a
instrumentelor de plată, a serviciului de internet banking și după activitatea desfășurată prin
Sistemul Electronic de Plăți, în identificarea punctelor slabe și deficiențelor datorate
„vârstei fragede” a SEP din România față sistemele utilizate de alte țări mai experimentate
în plățile electronice și în utilizarea instrumentelor moderne de plată, a intereselor
instituțiilor de credit care nu sunt întotdeauna în concordanță cu cele ale clienților lor,
precum și datorită necesității adoptării din mers, a noilor descoperiri tehnologice și
informaționale. De asemenea, am încercat să trasăm anumite direcții de acțiune și
posibilități de îmbunătățire a funcționării Sistemului electronic de plăți, a utilizării
instumentelor de plată și a srviciului de internet banking.
Pe baza datelor furnizate de BNR, am constatat că volumul şi valoarea incidentelor de plată
cu cecuri şi bilete la ordin sunt marcate de evoluţia economiei naţionale. De asemenea
fraudele cu carduri au la bază trei motive majore: lipsa unei legislații corespunzătore în
domeniu, nivelul relativ redus al implementării standardelor EMV, precum și
comportamentul instituțiilor de credit care preferă să despăgubească clenții care suferă
pierderi decât să implementeze cele mai noi tehnologii foarte costisitoare.
Analiza Sistemului Electronic de Plăţi arată că România a înregistrat progrese în domeniul
plăţilor prin carduri dar nu a reuşit să antreneze suficient utilizarea biletului la ordin, cecului
şi debitului direct. Pe toată durata analizată, structura plăţilor s-a menţinut relativ
asemănătoare, ordinul de plată a fost şi rămâne principalul instrument de plată utilizat în
stingerea obligaţiilor de plată, urmat de card iar la polul opus, se află biletul la ordin cu cele
mai puţine tranzacţii.
991jjjj
În opinia noastră, introducerea utilizării cardurilor bancare şi a reţelei internet la plata
impozitelor şi taxelor va conduce la o creştere importantă a sectorul administraţiei publice
din România.
Există în continuare un potenţial important de creştere în utilizarea e-bankingului, în
condiţiile în care penetrarea internet bankingului şi a mobile bankingului este încă la un
nivel redus. Internet bankingul este cel mai utilizat instrument de plată cu acces la distanţă,
dar viitorul este şi al mobile bankingului.
Analizând performanţele Sistemului electronic de Plăți pe ansamblul său în termeni
comparativi cu alte sisteme din Uniunea Europeană, putem concluziona că România mai are
încă de recuperat, deoarece în alte ţări europene, plăţile electronice sunt modalitatea
principală de plată.
Pe baza analizei efectuate, putem aprecia că SEP prin performanţele sale, obţinute de fiecare
componentă: ReGIS, SENT şi SaFIR şi-a demonstrat pe deplin eficienţa, putând procesa un
volum tot mai ridicat de plăţi de mare şi de mică valoare, la costuri tot mai reduse şi
beneficiind de un nivel de disponibilitate aproape de 100%.
În perioada luată în studiu, dinamica cantitativă a SEP s-a caracterizat atât prin evoluţie dar
şi prin involuţie datorită în special operaţiunilor de politică monetară şi valutară efectuate de
BNR dar şi sub impactul crizei economice.
Elaborarea teoretică a ucrarii s-a bazat pe studierea materialului ştiinţific publicat de autori
din literatura naţională şi internaţională. În calitate de surse directoare au fost folosite
prevederile cuprinse în normele şi Regulamentele BNR, dar şi pe acte normative emise de
Parlamentul European şi de Banca Reglementelor internaţionale care transpun în legislaţia
naţională prevederile Directivelor Europene.
Metodologia cercetării s-a bazat pe utilizarea următoarelor metode de cercetare ştiinţifică:
metoda dialectică, metoda de analiză, metoda comparativă, metoda de ajustare a seriilor
cronologice, metoda analizei de regresie şi corelaţie, metode de modelare economică şi de
previziune, metode sociologice.
991jjjj
Bibliografie
1. Bătrâncea, I., Trenca, I., 2018, “Analiza performanţelor şi riscurilor bancare“,

Ed.Risoprint, Cluj-Napoca.
2. Beju, D., 2018, “Banca Naţională a României-bancă centrală a ţării”, Casa Cărţii de
Ştiinţă Cluj-Napoca, Cluj-Napoca.
3. Brendea, C., Dăeanu, V., 2011, „Riscul şi performanţa creditului bancar în România”,
CNI Coresi, Bucureşti.
4. Căpraru, Bogdan, 2017, “Sistemele bancare între trecut şi viitor”, SOREC, Revista
Oeconomica
5. Chiriţă, S., “Tendinţe în dezvoltarea sistemului bancar şi gestiunea riscului“,
www.idru.ro (ultima vizualizare Iunie 2018).
6. Codirlaşu, A.I., 2017, “Managementul riscului de credit conform accord Basel II”,
7. Cordovan, S., 2018, „Poziţia de risc în modelul de business bancar – Europa Centrală
şi de Est. Rolul indicatorilor de performanţă”, Studia Universitatis "Vasile Goldiş" Arad -
Economic 8. Cordovan, S., 2017, ”Formarea sistemului bancar românesc în perspectiva
integrării europene”, Studia Universitatis "Vasile Goldiş" Arad - Economic Sciences
9. Dardac N., Barbu T., 2016, „Monedă, bănci şi politici monetare”, Editura Didactică şi
Pedagogică R.A., Bucureşti.
10. Dardac, N., Moinescu, B., 2016, “Tehnici de validare a modelelor interne pentru riscul
de credit“, Economie tehnică şi aplicată
11. Făt, Codruţa, 2017, “Finanţe internaţionale”, Casa Cărţii de Ştiinţă Cluj-Napoca, Cluj-
Napoca.
12. Funar, Sabina şi Luţaş, Mihaela, 2018, „Guvernanţa corporativă – element de
convergenţă în procesul de aderare a României la Uniunea Europeană”, România în
Uniunea Europeană.Potenţialul de convergenţă – Suplimet al Revistei de Economie
teoretică şi aplicată,
13. Kiriţescu C., Dobrescu E., 2018, „Băncile – mică enciclopedie”, Editura Expert
Bucureşti
14. Moinescu, B., 2017, „Sistem de previziune a evenimentelor de deteriorare a ratingului
CAAMPL”, Caiete de Studii nr.23, BNR.
15. Todea, A., 2018, “Managementul investiţiilor pe piaţa de capital”, Casa Cărţii de
Ştiinţă, Cluj-Napoca.
991jjjj
16. Trenca, I., 2018, “Metode şi tehnici bancare – principii, reglementări, experienţe”, Casa
Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca.
17.Cezar Basno, Nicolae Dardac- Management bancar, Editura Economică,Bucureşti, 2018
18.Cezar Basno, Nicolae Dardac, Constantin Floricel-Monedă, credit, bănci, Editura

Didactică şi Pedagogică Bucuresti 2018
19. Persida Cechin- Crista - Băncile şi operaţiunile bancare, Editura Mirton, Timişoara,
2017
20.Persida Cechin Elemente de management a riscurilor bancare, Editura
Mirton ,2018
Rapoarte/Studii
1.BNR, 2018, Raport asupra stabilităţii financiare 2017.
2.BNR, 2019, Raport asupra stabilităţii financiare 2018;
3. Banca Națională a Romîniei – statisctică plăți 2018;
4. Banca Centrală Europeană – statistici plăți 2019;
5.Acte normative emise de Banca Naţională a României
991jjjj

MANAGEMENTUL RISCULUI IN SISTEMELE DE PLATI - LUCRARE LICENTA 2019 Final

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

MANAGEMENTUL RISCULUI IN SISTEMELE DE PLATI - LUCRARE LICENTA 2019 Final

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

„Când porneşti la o acţiune, trebuie să ai în vedere şi riscurile ei.”

În lucrarea de licenta intitulată „MANAGEMENTUL RSCULUI IN SISTEMELE

Lucrarea de licenta reuneşte problematica procesului derulării plăţilor, decontărilor şi

CAPITOLUL 1.- SISTEMELE DE PLATI SI RISCURILE ASOCIATE ACESTORA

1.1 Definitie, elemente constitutive si structura sistemelor de plati

Sistemul de plăți poate fi definit ca un set de aranjamente privind descărcarea de obligațiilor

Procedeele de plată reprezintă un ansamblu de tehnici specifice, determinate de

Prin decontare se înțelege transferul de fonduri între bănci și încărcarea și descărcarea de

Diversele faze de consultare iniţiate de Comisia Europeană până în prezent au demonstrate

rândurile juriştilor cât şi al economiştilor. Totuşi, eforturi importante au fost întreprinse şi de

De reţinut este şi faptul că spaţiul geografic de aplicare a Directivei şi cel al

SIPS și participanților să își gestioneze riscurile de credit și de lichiditate. Criteriile obiective,

Sistemul electronic de plăţi are trei componente, şi anume:

 sistemul cu decontare pe bază brută în timp real, denumit ReGIS;

Banca Naţională a României este proprietarul şi administratorul sistemului ReGIS şi sistemului

Sistemul ReGIS - sistemul cu decontare pe bază brută în timp real

Sistemul SENT - casa de compensare automată

 Sistemul SENT, operaţionalizat la data de 13 mai 2005, reprezintă un sistem electronic de

şi că o parte a operaţiunilor procesate în prezent la CC a BNR nu a putut fi cuantificată ca

Sistemul SaFIR - sistemul de înregistrare şi decontare a operaţiunilor cu instrumente financiare

Importanţa sistemelor de plăţi şi de decontare

La nivel mondial, sistemele de plăţi şi sistemele de decontare au dobândit o importanţă deosebită

Şi la nivel naţional, odată cu aderarea României la Uniunea Europeană şi cu dezvoltarea

 furnizarea de mijloace de decontare pentru plăţi şi instrumente financiare; în acest sens

În ultimele două decenii, schimbările tehnologice rapide, dereglarea și tendința ca prețurile

Intermedierea schimburilor de marfuri reprezinta o functie esentiala a monedei, realizarea

sistemelor de plăți și decontări, instrumentelor de plată fără numerar și a sistemelor automatizate de

Principiul transparenței prevede dezvăluirea publicului larg a informației cu privire la obiectivul

Principiul standardelor internaționale presupune aplicarea normelor și cerințelor utilizate la nivel

Principiul consolidării determină dezvoltarea continuă a capacităților organizaționale, umane și tehnice

Ca urmare a faptului că sistemele automatizate de deservire la distanță reprezintă mijloace de efectuare a

Sistemele/componente ale sistemului, o întrerupere în activitatea cărora ar putea periclita siguranța și

1.3 Riscurile in sistemele de plati

 Riscul operaţional reprezintă riscul înregistrării de pierderi sau al nerealizării

CAPITOLUL 2 . CATEGORII DE RISCURI IN SISTEMELE DE PLATA

2.1 Riscuri asociate instrumentelor de plata

Monitorizarea sistemelor de plăţi şi a infrastructurilor pieţei financiare în general este o atribuție

În vederea obţinerii autorizaţiei pentru emiterea instrumentelor de plată electronică

monitorizarea specială a Băncii Naţionale a României. Obiectivele urmărite în perioada de

Ca structuri de bază se disting:

„vehicula‟ numerar, fără a suporta cheltuieli pentru o astfel de operaţiune.

c) Avantaje pentru bănci

-Comisioanele percepute de la comercianţii care acceptă achitarea cu credit carduri a

-nu este necesară autorizarea „on-line‟ (autorizarea de acceptare a cardului la plată,

obţinută prin intermediul terminalului electronic);

Emitenţii cardurilor de plăţi sunt:

Alături de cardurile internaţionale în valută băncile comerciale româneşti s-au

specializate în emiterea „cardurilor acreditive‟. Nefiind instituţii bancare şi în consecinţă

neavând gestiunea conturilor deţinătorilor, ele colaborează cu băncile. Când deţinătorul

INSTRUMENTE DE PLATĂ DE TIP MONEDĂ ELECTRONICĂ

Un exemplu de astfel de card este chip-cardul sau smart-cardul, ce oferă

Deşi mulţi înclină să creadă că electronic-banking-ul reprezintă unul şi acelaşi lucru cu

Securizarea comunicării dintre client şi bancă se bazează, în general, pe autentificarea

AVANTAJELE SERVICIILOR BANCARE ON-LINE

-Costuri reduse pentru accesul şi folosirea diferitelor produse şi servicii bancare.

-Costuri reduse pentru accesarea şi utilizarea diferitelor produse şi servicii,

Emitenţii şi băncile acceptante vor respecta întocmai reglementările Băncii

precum şi terminale şi dispozitive prin intermediul cărora se iniţiază, se înregistrează, se

deţinătorilor/utilizatorilor cardului sau ai instrumentului de plată de tip monedă electronică,

Deţinătorul nu este în mod automat răspunzător pentru tranzacţiile executate, dacă

REGIMUL JURIDIC AL SEMNĂTURILOR ŞI ÎNSCRISURILOR ELECTRONICE

Regimul juridic al semnăturii electronice şi al înscrisurilor în formă electronică este