ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN MOLDOVA

Cu titlu de manuscris
C.Z.U.:336.71(478):339.923:061.1EU(043)

CUCU MARIANA

ASPECTUL STABILIZĂRII ŞI SPORIRII SIGURANŢEI

FUNCŢIONĂRII SISTEMULUI BANCAR AL REPUBLICII MOLDOVA ÎN
CONTEXTUL INTEGRĂRII ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ

Specialitatea 08.00.10 - Finanţe; monedă; credit

Teza de doctor în economie

Conducător ştiinţific:
Ludmila Cobzari
prof. univ., dr.hab.

Autor: Cucu Mariana

CHIŞINĂU, 2007
 CUPRINS

Introducere 3
Capitolul I. Aspecte teoretice privind stabilitatea sistemului bancar în procesul
de integrare în UE
1.1 Argumentări teoretice privind sistemul bancar şi stabilitatea bancară 8
1.2 Metode moderne de analiză şi asigurare a stabilităţii sistemului bancar 27
1.3 Influenţa procesului de integrare în UE asupra stabilităţii sistemului bancar al RM 38

Capitolul II. Analiza stabilităţii sistemului bancar al RM

2.1 Analiza situaţiei actuale a sistemului bancar al RM 50

2.2 Reglementarea, supravegherea şi stabilitatea sistemului bancar 62
2.3 Instabilitatea sistemului bancar şi căile de prevenire 75
2.3.1 Cauzele instabilităţii sistemului bancar şi căile de prevenire 75
2.3.2 Scheme de garantare a depozitelor şi stabilitatea sistemului bancar 83

Capitolul III. Stabilizarea şi sporirea siguranţei funcţionării sistemului bancar al RM

în perspectiva integrării în UE
3.1 Perspectivele de consolidare a sistemului bancar al RM în contextul integrării în UE 89
3.2 Direcţiile principale de stabilizare şi sporire a siguranţei sistemului bancar al RM 101
3.3 Evaluarea econometrică a stabilităţii sistemului bancar al RM 109

Încheiere 121
Bibliografie 125
Anexe 146
Adnotare 187
Cuvinte – cheie 190
Lista abrevierilor 191

2
 INTRODUCERE
Actualitatea temei de cercetare. Stabilitatea şi siguranţa sistemului bancar reprezintă o
importanţă majoră pentru protejarea intereselor deponenţilor şi pentru asigurarea continuităţii
intermedierii activităţii financiare şi a prestării serviciilor bancare sigure agenţilor din diverse
ramuri ale economiei naţionale. Măsurile întreprinse în vederea realizării şi menţinerii stabilităţii
sistemului bancar, de asemenea, contribuie la crearea premiselor necesare pentru atragerea
investiţiilor în sistemul bancar şi acumularea mijloacelor băneşti temporar libere, fapt ce
favorizează dezvoltarea economică a ţării.
Problemele asigurării stabilităţii sistemului bancar, de care sînt preocupaţi atît deponenţii, cît
şi autorităţile statale, organismele financiare internaţionale, sunt reflectate în lucrările ştiinţifice ale
specialiştilor din instituţiile naţionale şi internaţionale şi abordate în diverse strategii de dezvoltare a
sistemului financiar, implementate pe plan naţional şi internaţional. Autorităţile multor state acordă,
în ultimii ani, o atenţie deosebită cu privire la asigurarea stabilităţii şi siguranţei sectorului financiar,
inclusiv al celui bancar, fapt confirmat prin numărul crescînd al rapoartelor cu privire la stabilitatea
financiară, publicate de către instituţiile financiare internaţionale şi băncile centrale ale acestor ţări.
Gradul de studiere a temei de cercetare. Cercetările privind evaluarea tendinţelor de
dezvoltare şi stabilizare ale sistemului bancar sunt efectuate în diverse instituţii de învăţămînt
superior, de către autorităţile competente în domeniu, în instituţii de cercetare ştiinţifică - pe plan
naţional şi internaţional. Este necesar de menţionat, însă, că aspectele asigurării stabilităţii şi
siguranţei sistemului bancar din Republica Moldova (RM) în contextul integrării în Uniunea
Europeană (UE) şi impactul proceselor de integrare asupra stabilităţii sistemului bancar autohton nu
sunt încă suficient abordate, vizavi de tendinţele recente ale vectorului proeuropean, fapt ce
demonstrează actualitatea şi oportunitatea subiectului ales pentru cercetare. Or, lucrarea în cauză,
care abordează aspectele stabilizării activităţii bancare este oportună şi inserează informaţii şi
argumente ce confirmă noutatea ei ştiinţifică.
Scopul lucrării constă în analiza stabilităţii sistemului bancar al RM, în fundamentarea
direcţiilor de bază privind stabilizarea sistemului bancar autohton şi menţinerea siguranţei acestuia
în condiţiile aderării la UE.
Scopul propus este concretizat în următoarele sarcini ale cercetării:
¾ aprofundarea conceptelor fundamentale referitoare la sistemul bancar, stabilitatea şi siguranţa
bancară;
¾ aprofundarea problematicii privind supravegherea bancară şi determinarea autorităţilor care
exercită cel mai eficient supravegherea băncilor (banca centrală sau o autoritate independentă);

3
¾ identificarea vulnerabilităţilor de bază cu care se confruntă sistemul bancar autohton în
contextul integrării în UE;
¾ analiza comparată a Indicatorilor de Stabilitate Financiară şi a exigenţelor faţă de principalii
indicatori care reflectă activitatea stabilă a băncilor din RM cu cele ale statelor – membre UE şi
ţărilor CSI;
¾ aprofundarea analizei standardelor şi practicilor europene în domeniul asigurării stabilităţii
sistemului bancar şi abordarea beneficiilor preluării şi aplicării unor practici eficiente în
sistemul bancar autohton;
¾ elaborarea modelului econometric de evaluare a factorilor principali care influenţează
stabilitatea şi siguranţa sistemului bancar din RM.
Obiectul cercetării cuprinde sistemul bancar al RM, inclusiv Banca Naţională a Moldovei şi
băncile comerciale din republică; băncile centrale şi autorităţile de supraveghere financiară din
statele UE.
Drept suport teoretico-ştiinţific şi metodologic al cercetării, au servit lucrările ce
fundamentează reglementarea, dezvoltarea şi managementul activităţii bancare, printre care
enumerăm lucrările savanţilor şi economiştilor străini: A.Demirgiüc-Kunt, E.Detragiache,
C.Goodhart, D.Schoenmaker, R.Levine, Z.Horvath, T.Mayer, D.VanHoose, J.Daesenberry,
F.Mishkin, J.Trichet, P.Rouz, O.Lavruşin, I.Balabanova, G.Beloglazova, precum şi lucrările
cercetătorilor autohtoni şi români: D.Moldovanu, L.Cobzari, A.Caraganciu, G.Iliadi, A.Gudîm,
A.Berea, C.Kriţescu, Ş.Dumitrescu, V.Dedu, N.Dardac, C.Basno, T.Barbu, I.Turcu, N.Hoanţa etc.
Baza informaţională a cercetării o constituie rapoartele şi publicaţiile instituţiilor financiare
internaţionale (Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială, Banca Europeană pentru
Reconstrucţie şi Dezvoltare, Banca Centrală Europeană, Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare
Economică, Grupul Supraveghetorilor Bancari din Europa Centrală şi de Est etc.); rezultatele
cercetărilor unor centre internaţionale de cercetări ştiinţifice economice şi financiare, cum sunt:
Banca pentru Decontări Internaţionale, Academia de Ştiinţe din Rusia, Biroul Naţional al
Cercetărilor Economice din Cambridge, London School of Economics and Political Science;
publicaţiile şi datele statistice furnizate de Banca Naţională a Moldovei, Biroul Naţional de
Statistică al Republicii Moldova, Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene etc.;
publicaţii la tema de cercetare ale băncilor centrale din statele europene şi CSI; evaluările
companiilor internaţionale de rating etc. Drept bază metodologică de informare au servit actele
legislative şi normative ale RM şi ale statelor - membre UE şi CSI, precum şi alte publicaţii de
ordin juridic şi statistic ce ţin de subiectul de cercetare.

4
 Metodologia de cercetare aplicată în lucrare are la bază utilizarea metodelor ştiinţifice de
cercetare, cum sunt: analiza economică, metoda statistică, metoda normativă, metoda grafică,
metoda sintezei, comparaţiei, inducţiei şi deducţiei, modelarea economico-matematică etc.
Noutatea ştiinţifică a rezultatelor obţinute constă în:
1. Aprofundarea investigaţiilor teoretice privind supravegherea bancară, precum şi argumentarea
oportunităţii exercitării supravegherii bancare în sistemul bancar autohton de către banca
centrală.
2. Aplicarea unui set de Indicatori de Stabilitate Financiară pentru efectuarea analizei comparate
între sistemul bancar din RM şi sistemele bancare ale statelor – membre UE şi ale ţărilor CSI.
3. Identificarea standardelor şi practicilor europene în domeniul asigurării stabilităţii sistemului
bancar şi argumentarea oportunităţii preluării şi aplicării unor practici eficiente în sistemul
bancar autohton.
4. Aprofundarea analizei teoretice privind influenţa funcţionării schemelor de garantare a
depozitelor asupra stabilităţii sistemului bancar şi formularea unor propuneri de eficientizare a
sistemului de garantare a depozitelor existent în Republica Moldova.
5. Elaborarea în baza cercetărilor a modelului econometric de evaluare a factorilor principali care
influenţează stabilitatea şi siguranţa sistemului bancar din RM.
Semnificaţia teoretică şi valoarea aplicativă a lucrării este determinată de recomandările
conţinute în aceasta, a căror implementare va contribui la stabilizarea şi sporirea siguranţei
funcţionării sistemului bancar autohton în contextul alegerii vectorului proeuropean. Printre cele
mai importante recomandări menţionăm:
¾ identificarea direcţiilor principale de consolidare şi stabilizare a sistemului bancar prin
formularea recomandărilor cu privire la posibilitatea implementării unor practici europene
eficiente în sistemul bancar autohton;
¾ evaluarea beneficiilor şi costurilor determinate de eventuala implementare a noului Acord cu
privire la capital, Basel II, pentru stabilitatea sistemului bancar al RM;
¾ argumentarea oportunităţii exercitării supravegherii bancare în sistemul bancar autohton de către
banca centrală şi abordarea posibilităţii îmbunătăţirii eficienţei supravegherii bancare prin
majorarea gradului de cooperare dintre autoritatea de supraveghere a băncilor şi organul de
supraveghere a sectorului nonbancar, precum şi prin exercitarea supravegherii pe baza
consolidată şi transfrontalieră a băncilor;
¾ formularea propunerilor privind eficientizarea schemei de garantare a depozitelor existente în
Republica Moldova, prin diferenţierea mărimii primelor de asigurare plătite de bănci în funcţie

5
 de expunerea la risc a băncilor şi acordarea posibilităţii deponenţilor de a participa benevol în
schemele de garantare a depozitelor;
¾ elaborarea în baza cercetărilor a modelului econometric de evaluare a factorilor principali care
influenţează stabilitatea şi siguranţa sistemului bancar din RM.
Aprobarea rezultatelor investigaţiei. Abordările teoretice şi metodologice ale lucrării au fost
prezentate şi discutate în cadrul conferinţelor şi simpozioanelor ştiinţifice cu tematică aferentă
proceselor de integrare europeană şi influenţei acestora asupra stabilităţii financiare şi economice,
organizate în cadrul Academiei de Studii Economice din Moldova în perioada 2004-2006.
Structura şi conţinutul tezei. Scopul şi sarcinile investigate au condiţionat structura tezei,
după cum urmează: introducerea, trei capitole, încheiere, bibliografia şi anexe.
În Introducere este specificată actualitatea temei, sunt determinate scopul şi sarcinile, este
menţionat suportul teoretico-metodologic al tezei, noutatea ştiinţifică şi importanţa practică a
lucrării.
În capitolul I „Aspecte teoretice privind stabilitatea sistemului bancar în procesul de
integrare în UE” sunt evaluate bazele teoretice privind sistemul bancar şi stabilitatea funcţionării
acestuia, sunt abordate metodele moderne de analiză şi de asigurare a stabilităţii sistemului bancar,
este definit conceptul de integrare în Uniunea Europeană, fiind evaluată influenţa procesului dat
asupra funcţionării sistemelor bancare din statele membre şi cele adiacente. Totodată, sunt evaluate
perspectivele integrării pentru stabilitatea şi siguranţa sectorului bancar din Republica Moldova,
condiţionate de alegerea vectorului proeuropean.
Capitolul II „Analiza stabilităţii sistemului bancar al RM” este centrat asupra cercetării
situaţiei actuale a sistemului bancar autohton. O deosebită atenţie se acordă abordării rolului ce îi
revine supravegherii şi reglementării sistemului bancar pentru asigurarea stabilităţii acestuia. Este
analizată experienţa de supraveghere a statelor-membre UE şi abordat modul optim de supraveghere
a sistemului bancar pentru RM (de către banca centrală sau o autoritate de supraveghere
independentă). Se efectuează analiza comparată a legislaţiei bancare a RM în raport cu cea a UE, în
vederea determinării divergenţelor şi convergenţelor aferente exigenţilor de bază ce influenţează
stabilitatea sistemului bancar, stipulate de cadrul juridic bancar autohton, cu Directivele europene.
Este efectuată analiza comparată a Indicatorilor de Stabilitate Financiară ale RM cu referire la
indicatorii statelor-membre UE şi ţărilor CSI. De asemenea, se abordează fenomenul de
destabilizare financiară a sistemului bancar, fiind evaluate modalităţile de prevenire a acestora. Este
evidenţiată importanţa funcţionării sistemelor de garantare a depozitelor cu scopul stabilităţii
sistemului bancar.

6
 În capitolul III „Stabilizarea şi sporirea siguranţei funcţionării sistemului bancar al RM în
perspectiva integrării în UE”, ca rezultat al cercetărilor efectuate în capitolele I şi II din lucrare,
sunt generalizate şi analizate perspectivele de dezvoltare a sectorului bancar autohton din
perspectiva integrării RM în structurile europene şi abordate direcţiile principale de consolidare a
acestuia. Este elaborat modelul econometric de evaluare a factorilor principali care influenţează
stabilitatea şi siguranţa sistemului bancar al RM.
Compartimentul încheiere cuprinde rezultatele de bază ale cercetărilor efectuate şi inserează
concluziile, efectuate drept rezultat al cercetărilor şi recomandările, care, în opinia autorului,
reprezintă importante măsuri şi direcţii de consolidare şi stabilizare a sistemului bancar autohton în
contextul integrării în structurile europene.
Publicaţii. Tezele principale ale lucrării şi-au găsit reflectare în publicaţiile ştiinţifice, fiind
expuse în 10 lucrări cu un volum total de 2,7 coli de autor.
Cuvinte-cheie: sistemul bancar, integrare europeană, consolidare, guvernare corporativă,
garantare a depozitelor, Indicatori de Stabilitate Financiară, reglementare, supraveghere, stabilitate
bancară.

7
 „Instituţiile bancare sînt mai primejdioase
decît arma încărcată”.
Thomas Jefferson, al 3-lea preşedinte al SUA
[200]
CAPITOLUL I. Aspecte teoretice privind stabilitatea sistemului bancar în
procesul de integrare în UE

1.1 Argumentări teoretice privind sistemul bancar şi stabilitatea bancară

Un sistem bancar stabil, eficient şi viabil care asigură mobilizarea disponibilităţilor
monetare ale economiei naţionale, orientîndu-le spre desfăşurarea activităţilor financiare eficiente,
constituie o premisă importantă pentru dezvoltarea economică. Sistemul bancar este unul dintre cei
mai importanţi piloni ai economiei unei ţări, reprezintînd veriga de legătură dintre ramurile
economiei, a căror activitate influenţează situaţia economică, socială şi politică a unui stat.
Importanţa stabilităţii sistemului bancar este mult mai vizibilă în condiţiile instabilităţii
financiare, iar imperfecţiunile sistemului financiar, vulnerabilitatea băncilor la schimbările mediului
economic şi crizele bancare constituie factorii principali ce trezesc un interes major faţă de studierea
şi realizarea în practică a stabilităţii bancare.
Încrederea deponenţilor este pilonul de bază pe care se bazează activitatea bancară a oricărei
ţări. Perceperea de publicul a slăbiciunilor chiar şi a unei singure bănci din sistem, poate determina
reacţii disproporţionale, panică, retragerea depunerilor - evenimente care pot afecta stabilitatea
întregului sistem bancar, întrucît este greu de ştiut exact care anume dintre bănci are probleme
proprii şi care – problemele „aduse” de băncile slabe din sistem. Datorită acestui fapt, modalităţile
de asigurare a stabilităţii sistemului bancar se află în centrul atenţiei publicului larg, organelor de
conducere ale statului, organismelor internaţionale şi a investitorilor.
Care este specificul activităţii bancare şi al sistemului bancar şi ce subînţelegem prin
stabilitatea acestui sistem? Punctul de plecare în contextul abordării propuse este banca, de aceea
vom analiza mai întîi de toate termenul de „bancă”.
Conceptul de „bancă” îşi are începutul din cele mai vechi timpuri. Pînă în prezent nu se
cunoaşte cu exactitate data şi locul apariţiei primei instituţii bancare, urme ale existenţei unor astfel
de instituţii au fost descoperite la babilonieni, egipteni, evrei, greci şi români cu mult înaintea erei
noastre. Cei mai buni bancheri s-au dovedit a fi preoţii egipteni şi greci care au transformat
templele de rugăciuni în adevărate instituţii bancare, devenind primii „bancheri” ai timpului, care
practicau pe scară largă schimbul de monedă, efectuau plăţi, păstrau capitaluri etc. Totodată,
documentele istorice demonstrează că primele operaţiuni bancare constau în acordarea
împrumuturilor şi acceptarea depozitelor, care şi astăzi reprezintă activităţi de bază ale oricărei

8
bănci [59,p.103]. Astfel, încă codul lui Hammurabi, care datează din secolul al XVIII-lea a.Chr.,
conţinea o serie de prevederi ce reglementau depozitul şi împrumutul [38,p.11].
Termenul de „bancă” este de origine italiană. În evul mediu comerţul cu bani se înfăptuia în
oraşele italiene la mese aşezate în centrul oraşului, unde „bancherii” efectuau plăţi şi decontări între
clienţi care se deserveau la un singur „bancher”, numărau şi schimbau bani. Cu toate că instituţiile
bancare efectuau diverse activităţi, „prima bancă, în adevăratul sens al cuvîntului, ar fi instituţia
înfiinţată în 1171, de dogele Michele XI, sub numele de Banco de Venezzia, cu scopul principal de
a face operaţiuni de administrare a banului public pentru Cetate” [49,p.143]. În secolele XVII-
XVIII activitatea bancară se dezvoltă în toate formaţiunile statale din Europa. Astfel, în 1609 în
Olanda este înfiinţată Banco di Amsterdam, în 1619 în Germania este creată banca de depozit, iar în
anul 1791 Congresul Statelor Unite autorizează crearea şi funcţionarea Primei Bănci din SUA. În
acest timp, ţările româneşti aflate sub suzeranitate turcească sînt lipsite de dreptul de a bate monedă
şi doar în 1839, cînd starea bancherilor devenise mai stabilă, apare posibilitatea organizării băncilor
şi pe teritoriul Ţării Româneşti.
Vorbind despre poziţiile dominante pe piaţa bancară a ţărilor europene vom enumera doar
cîteva dintre ele, şi anume: Banca din Amsterdam s-a afirmat ca una din primele pieţe bancare şi
financiare din Europa, unde erau acceptate ca depozit doar metale preţioase. Germania a fost prima
ţară care a mobilizat economiile populaţiei, prin asigurarea unei dobînzi fixe garantate. Astfel,
bancherilor germani le datorăm pentru invenţia metodei de calculare a dobînzilor (aşa-zisă metodă
hamburgheză). În Italia, Banca Veneţiei printre primele a utilizat metode noi, înmînînd
depunătorilor recipise (chitanţe) la purtător, aducătoare de dobînzi. Una din pîrghiile inovatoare ale
activităţii Băncii Angliei o constituia tradiţia giuvaergiilor care luau spre păstrare aurul şi argintul
clienţilor, iar cu timpul au decis că ar putea fi împrumutate şi monede, reieşind din volumul
rezervelor disponibile de monedă.
În epoca de formare a capitalismului băncile au contribuit la colectarea şi înmulţirea
capitalului, concentrînd economiile unor straturi sociale, pentru a le pune ulterior, sub formă de
capital, la dispoziţia întreprinzătorilor. Treptat, băncile au început să joace un rol important şi în
operaţiunile de bursă şi circulaţie a capitalului internaţional, devenind forţe financiare cu puternică
influenţă în viaţa financiară, economică şi politică.
Pe măsura evoluţiei sistemului bancar, mai mulţi experţi au încercat să definească noţiunea de
„bancă”, dar pînă în prezent nu s-a ajuns la o definiţie unanim acceptată. Conform primelor
definiţii, o companie putea fi considerată banca, dacă era oficial recunoscută drept bancă şi deţinea
o permisiune sub forma unei autorizaţii de a efectua tranzacţii cu mijloace băneşti.

9
 Glosarul bancar al Marei Britaniei defineşte banca ca fiind o instituţie care acceptă depozite
de la persoane fizice, companii, organizaţii şi prestează diverse servicii financiare acestor persoane;
plăteşte dobîndă la depozite (fixă sau variabilă) care variază în funcţie de termenul şi suma depusă;
acordă credite şi percepe dobîndă pentru acestea [312].
Dicţionarul complet al economiei de piaţă propune o definiţie mai detaliată, şi anume: banca
sau instituţia bancară este o instituţie financiară şi de credit, de stat sau particulară, autorizată de
organele de drept pentru a fi desemnată ca bancă, ale cărei funcţii principale sînt atragerea
mijloacelor băneşti temporar disponibile ale clienţilor la conturile deschise acestora, acordarea de
credite pe diferite termene (scurt, mijlociu sau lung), pentru efectuarea de operaţiuni (viramente)
între conturile clienţilor şi de transferuri în conturile deschise la alte bănci, emiterea instrumentelor
de credit şi efectuarea tranzacţiilor cu asemenea instrumente, vînzarea – cumpărarea de valută şi
alte operaţiuni valutare [47, p.76].
Savantul român, N.Hoanţă, în definirea conceptului de bancă, face referire la lucrarea
economistului clasic David Ricardo, care spunea că „Marea deosebire dintre o bancă şi toate
celelalte afaceri constă în faptul că o bancă se înfiinţează doar în cazul cînd are şi alte profituri decît
cele din folosirea propriului capital; avantajul real începe atunci, cînd întrebuinţează capitalul altora.
Alte afaceri, dimpotrivă, obţin profituri enorme, doar prin utilizarea propriului capital”1. Pornind de
la definiţia bancherului clasic, autorul român concluzionează că, banca este o firmă care face comerţ
cu bani: atrage depozite, acordă împrumuturi (exercitînd rolul de intermediar între cei care au
disponibilităţi în exces, dorind să le valorifice şi cei care au deficit de lichidităţi şi sînt nevoiţi să
facă împrumuturi), plasează împrumuturile de stat şi cumpără valori mobiliare din cont propriu sau
din contul clientelei sale [52, p.84].
Autorul român, V.Dedu tratează băncile ca instituţii specializate ce se ocupă de organizarea şi
realizarea împrumuturilor, obiectul lor de activitate fiind, în principal, gestionarea acestora, iar
scopul final - obţinerea profitului bancar. Pe lîngă alte funcţii de bază ale băncilor, autorul
menţionează că activitatea instituţiilor bancare se întrepătrunde cu activitatea economică, penetrînd
mecanismul complex al acesteia, avînd totodată rolul de a servi procesul decizional şi luarea
măsurilor impuse de politicile monetar-financiare ale statului [48, p.4].
În definirea conceptului de bancă profesorul român C.Kriţescu tratează banca ca o instituţie
financiară, de credit, de stat sau particulară, ale cărei funcţii principale sînt: (1) atragerea
mijloacelor băneşti temporar disponibile ale clienţilor la conturile deschise acestora; (2) acordarea
de credite pe diferite termene; (3) efectuarea de viramente între conturile clienţilor şi de transferuri

1
David Ricardo. Opere alese. Editura Academiei, Bucureşti, 1962, vol.2, p.190

10
în conturile deschise la alte bănci; (4) emiterea de instrumente de credit şi efectuarea de tranzacţii
cu asemenea instrumente; (5) vînzarea-cumpărarea de valută şi alte operaţiuni valutare [56,p.58].
Conform definiţiei economistului rus G.Beloglazova, banca este o organizaţie de credit care
dispune de dreptul exclusiv de a efectua operaţiuni, cum sînt: atragerea mijloacelor băneşti de la
persoane fizice şi juridice sub formă de depozite bancare; plasarea acestor mijloace în numele şi din
cont propriu cu condiţia rambursării acestora în termenul stabilit; deschiderea şi efectuarea
operaţiunilor în conturile bancare ale persoanelor fizice şi juridice [67,p.17].
Savantul american P.Rouz defineşte banca ca o instituţie financiară care propune un spectru
vast de servicii, în primul rînd, de creditare, de economii şi de plată şi care exercită diverse funcţii
financiare [72, p. 4-5]. În abordarea termenului de bancă, comparativ cu definiţiile altor autori citaţi
mai sus, economistul american analizează mai multe funcţii de bază caracteristice unei instituţii
bancare. Funcţiile de bază atribuite unei instituţii bancare în definiţia propusă de P.Rouz sînt
prezentate în figura 1.1.1.

Funcţia fiduciară Funcţia de creditare

Funcţia de asigurare Funcţia de planificare

(garantare) investiţională

Funcţia de broker Banca Funcţia de plăţi şi de

contemporană decontări

Funcţia de investitor Funcţia de economii

bancar sau funcţia de
underwriter Funcţia de gestionare a
fluxurilor mijloacelor băneşti

Figura 1.1.1 Funcţiile de bază exercitate de o bancă universală contemporană*

*
Sursa: П. Роуз Банковский менеджмент, издательство «Дело», Москва, 1997 [72, p.5]

În aceeaşi ordine de idei, ne vom referi şi la legislaţia bancară autohtonă, potrivit căreia banca
este o instituţie financiară care prin activitatea sa acceptă de la persoane fizice sau juridice depozite
sau echivalente ale acestora, transferabile prin diferite instrumente de plata, şi care utilizează aceste
mijloace total sau parţial pentru a acorda credite sau a face investiţii pe propriul cont şi risc [3].
Analizînd definiţiile propuse de diferiţi autori, şi reieşind din prevederile legislaţiei Republicii
Moldova, putem constata că, în definiţiile analizate sînt specificate cele mai importante funcţii ale
băncii: de intermediere, de atragere a mijloacelor băneşti şi de acordare a creditelor din contul
mijloacelor atrase. Sintetizînd definiţiile menţionate mai sus şi ţinînd cont de activitatea specifică a

11
instituţiilor bancare putem propune următoarea definiţie a termenului de „bancă”: Banca este o
instituţie financiară, autorizată de organele competente, care activează cu mijloacele băneşti atrase
de la persoane fizice şi juridice sub formă de depozite şi plăţi, acordă credite din contul acestor
mijloace, emite instrumente de plată, face investiţii pe propriul cont şi risc, propunînd clienţilor săi
un spectru vast de servicii, prevăzut de legislaţie. Pentru a aduce un element de noutate în definiţia
băncii menţionăm că, banca este un mecanism complex, de a cărei activitate stabilă depinde
eficienţa funcţionării sistemului bancar al unei ţări, care pe lîngă alte funcţii importante stipulate în
legislaţie exercită managementul riscurilor în sistemul bancar, prin verificarea credibilităţii
debitorilor şi monitorizarea calităţii creditelor din numele investitorilor (deponenţilor), astfel
asigurînd un nivel înalt al calităţii investiţiilor. Banca asigură repartizarea oportună a investiţiilor în
proiecte cu o credibilitate înaltă şi expunere minimă la risc. Realizarea eficientă de către bănci a
funcţiilor nominalizate permite asigurarea unui sistem bancar stabil şi sigur.
În contextul abordării noţiunii stabilităţii sistemului bancar este necesar de examinat banca nu
doar ca o instituţie separată, ci ca un component indispensabil al sistemului bancar. Diferiţi
economişti au examinat banca în contextul sectorului bancar. Astfel, autorii români N.Dardac şi
T.Barbu menţionează că pentru a evidenţia rolul băncilor este necesară încadrarea acestora în
sistemul financiar, al cărui element principal şi îl constituie [44,p.191].
Savantul rus O.Lavruşin, tratînd banca ca o celulă a sistemului bancar, menţionează, că pentru
a funcţiona în cadrul sistemului bancar, instituţia bancară urmează: (1) să dispună de calităţi
generice care i-ar permite să fie parte componentă a unui întreg (să dispună de statut de bancă,
precum şi de licenţă pentru desfăşurarea activităţilor bancare), să funcţioneze conform normelor
general acceptate; (2) să activeze în limita unor legi generale şi specifice normelor juridice ale
societăţii; (3) să fie aptă pentru autoreglementare, ceea ce impune promptitudine în adaptarea la
mediul în care funcţionează, să se dezvolte şi să se perfecţioneze; (4) să fie într-o ineracţiune
oportună cu alte elemente ale sistemului bancar [70,p.18]. Astfel, pornind de la definiţia lui
O.Lavruşin propunem următoarea figură pentru a caracteriza banca ca celula sistemului bancar
(figura 1.1.2).
Banca - celulă a sistemului bancar

funcţionează se află în funcţionează în este aptă să se

dispune de conform ineracţiune cu limita unor legi adapteze
calităţi generice normelor alte elemente ale şi norme prompt la
general sistemului bancar juridice ale mediul în care
acceptate societăţii funcţionează
*
Figura 1.1.2 Specificul băncii ca o celulă a sistemului bancar
*
Sursa: elaborat de autor

12
 Autoarea rusă G. Beloglazova, în contextul perceperii băncilor comerciale ca element al
sistemului bancar, le diferenţiază de banca centrală. Astfel, în opinia G.Beloglazova, băncile
comerciale, formînd cel de-al doilea nivel al sistemului bancar, exercită intermedierea plăţilor,
proceselor de creditare şi de investiţii, dar nu participă în procesul de elaborare şi realizare a
politicii monetar-creditoare şi se bazează în activitatea lor pe parametrii masei monetare, ratelor
dobînzii şi ritmului inflaţiei stabilite de bancă centrală. Autoarea accentuează că, în procesul de
funcţionare, băncile comerciale urmează să respecte normele şi exigenţele băncii centrale aferente
nivelului capitalului, formării provizioanelor pentru pierderi la credite etc. [67, p.15]
Astfel, băncile comerciale nu reprezintă instituţii separate, ci constituie un sistem care în
activitatea lor se conformează unor reguli comune de activitate, stabilite de banca centrală, şi pentru
asigurarea activităţii continue şi stabile a întregului sistem bancar trebuie să fie într-o interacţiune
oportună cu alte elemente ale sistemului bancar, respectînd exigenţele prudenţiale în desfăşurarea
activităţii.
Tinînd cont de faptul că sistemul bancar este de neconceput fără bancă centrală este oportun să
ne referim la conceptul şi istoricul apariţiei acesteia. În literatura de specialitate este specificat că
primele bănci centrale au apărut în a doua jumătate a secolului XVII, ca rezultat al dezvoltării
istorice a băncilor comerciale. Băncile centrale care se bucurau de încrederea statului se
împuterniceau să emită bani, devenind astfel bănci emitente. Una dintre cele mai vechi bănci
centrale este Banca Suediei, Sveriges Riksbank care activează din 1668. În anul 1694 a fost
înfiinţată Banca Angliei. Băncile centrale ale altor state au apărut mult mai tîrziu: Banca Norvegiei
– a.1816, Banca Franţei – a.1800, Banca Italiei – a.1893, Banca Japoniei – a.1882, Banca SUA –
a.1913 [50,p.46]. Evoluţia numărului de bănci centrale înfiinţate în perioada anilor 1870-2000 este
reflectată în tabelul 1.1.1.
Tabelul 1.1.1
Evoluţia numărului de bănci centrale, 1870-2000*
Anul Nr.băncilor Anul Nr.băncilor
1870 15 1940 45
1880 17 1950 60
1890 20 1960 80
1990 22 1970 110
1910 23 1980 135
1920 30 1990 150
1930 42 2000 178

*Sursa: N.Dardac, T.Barbu Monedă, bănci şi politici monetare. Editura Didactică şi Pedagogică, R.A.,
Bucureşti, 2006 [44, p.319]

13
 În perioada constituirii băncilor centrale s-au identificat mai multe categorii de bănci, în
funcţie de provenienţa capitalului. Astfel, în Anglia banca de emisiune a fost constituită cu capital
privat; în Suedia, Finlanda, Austria, Bulgaria băncile s-au constituit prin participarea capitalului de
stat, pe cînd în astfel de ţări cum sînt România şi Bulgaria capitalul băncilor era mixt.
Examinînd activitatea băncilor centrale ale diferitelor state, constatăm că în marea majoritate
ele se află în proprietatea statului. Acest fapt permite guvernului de a interveni într-o măsură
oarecare în politică monetară. Savanţii moldoveni A. Caraganciu şi G. Iliadi menţionează că orice
bancă centrală, într-o anumită măsură, îmbină în sine trăsături de bancă şi trăsături de instituţie de
stat, precum şi susţin că independenţa băncii centrale are un caracter relativ, deoarece politica
economică a guvernului nu poate fi promovată cu succes, fără o corelare a principalelor sale
elemente: politica bănească şi de credit şi politica financiară [40, p.143].
Mai mult ca atît, este necesar de menţionat că, legislaţia cu privire la băncile centrale poate fi
modificată cu o simplă majoritate a voturilor în Parlament (în o bună parte, dacă nu în toate ţările
lumii) şi independenţa băncilor centrale este vulnerabilă la schimbările în gîndirea economică şi
politica promovată în ţară la un anumit stadiu de activitate. Totodată, strînsele relaţii dintre banca
centrală şi stat nu confirmă faptul că statul poate exercita fără nici o limită influenţă asupra politicii
băncii [40,p.143].
Putem aduce exemplele băncilor centrale „independente” care funcţionează în conformitate cu
regulile ce au ca scop prevenirea intervenţiei politice a statului: Rezervele Federale ale SUA, Banca
Angliei (a.1997), Banca de Rezervă a Indiei (1935), Banca Mexicului (1993), Banca Japoniei,
Banca Canadei, Banca de Rezervă a Australiei şi Banca Centrală Europeană [128].
După forma de proprietate băncile centrale pot fi divizate în: bănci de stat (Regatul Unit,
Germania, Franţa, Spania, Olanda, Rusia, RM); societăţi pe acţiuni, ai căror acţionari pot fi băncile
(ca exemplu, Federal Reserve System ), sau companii de asigurări, după cum este în Italia; sau chiar
persoanele fizice, juridice sau statul (Japonia, Belgia, Elveţia) [223].
Însuşi termenul de „bancă centrală” este relativ mai nou comparativ cu termenul de „bancă”,
totodată, literatura de specialitate propune diverse definiţii pentru termenul de „bancă centrală”. Din
definiţiile analizate reiese că banca centrală este autoritatea monetară principală a unui stat, care
îndeplineşte funcţiile de bază, inclusiv emiterea monedei naţionale şi reglementarea ofertei de
credite în economie. Astfel, analizînd banca centrală prin efectuarea unei paralele cu activitatea
băncilor comerciale, autorul rus O.Lavruşin subliniază că, banca centrală ca şi orice bancă,
funcţionează în domeniul de schimb, fiind o instituţie economică şi nefinanciară. Activînd în
domeniul schimbului economic, banca centrală propune subiecţilor economici produsele şi
serviciile sale şi, asemănător băncilor comerciale, obţine pentru prestarea acestor servicii o plată

14
determinată, care compensează cheltuielile şi eforturile ei. Totodată, potrivit acestui autor, spre
deosebire de băncile comerciale obţinerea profitului nu reprezintă obiectivul principal al activităţii
unei bănci centrale [71, p.37].
Conform unei alte definiţii propuse de savantul român N. Hoanţa, orice bancă centrală se
menţine între două principii: ea trebuie să evite o creştere excesivă de active monetare, mai ales cele
deţinute de persoane fizice, pentru a nu favoriza o situaţie infliaţionistă; dar concomitent trebuie să
monitorizeze situaţia pentru a evita un proces invers: deflaţia [52,p. 224].
Economistul moldovean C.Grigoriţă defineşte banca centrală ca fiind banca care promovează
şi gestionează politica monetară la nivel de stat, băncilor comerciale care formează nivelul doi al
sistemului, atribuindu-le rolul de intermediari între cei ce deţin fluxuri monetare libere şi cei ce au
nevoie de ele [50,p.45].
Economistul rus G.Beloglazova, spre deosebire de definiţiile de mai sus, extinde funcţiile
atribuite băncii centrale, definind-o ca instituţie ce constituie primul nivel al sistemului bancar care
exercită funcţiile de reglementare monetar-creditoare, de supraveghere bancară şi de gestionare a
sistemului de plăţi într-un sistem financiar [67,p.16].
Savanţii americani J.Daniels şi D.VanHoose caracterizează banca centrală prin atribuirea
acesteia a trei categorii de funcţii: funcţiile realizate pentru guvern (depozitar şi agent fiscal al
statului); prestarea serviciilor financiare băncilor private; exercitarea politicii monetare a statului
[45,p.213]. Autorii menţionează şi responsabilitatea băncilor centrale de agent fiscal al statului, fapt
ce presupune că acestea emit, administrează şi achită datoria în numele statului, precum şi
responsabilitatea lor de creditor de ultimă instanţă, care prevede disponibilitatea băncii centrale de a
credita o bancă temporar nelichidă, dar totodată solvabilă, în scopul evitării eventualei situaţii în
care poziţia nelichidă a acesteia poate conduce la pierderea credibilităţii instituţiei date [45, p.214-
215].
Glosarul Băncii de Rezerve a Australiei, asemănător caracteristicii propuse de O.Lavruşin,
defineşte banca centrală ca o bancă necomercială. Totodată, conform definiţiei acestui Dicţionar,
banca centrală poate fi dependentă sau nu de guvern şi îşi asumă toate funcţiile cum sînt: elaborarea
politicii monetare; supravegherea stabilităţii sistemului financiar; emiterea monedei naţionale;
activitatea în calitate de bancă a statului; supravegherea instituţiilor financiare şi reglementarea
sistemului de plăţi [310].
Dicţionarul Wikipedia tratează banca centrală ca un sinonim al termenului de autoritate
monetară şi o defineşte drept entitate responsabilă pentru politica monetară din ţară sau din grupul
de state (de exemplu, Uniunea Europeană). Reieşind din această definiţie, responsabilitatea atribuită
băncii centrale este de a menţine stabilitatea monedei naţionale şi a ofertei de bani, pe cînd alte

15
obligaţiuni ale acesteia includ controlul asupra ratelor dobînzii la credite şi rolul de creditor de
ultimă instanţă în perioadele de criză financiară [308]. În dicţionarul în cauză de asemenea este
specificat şi faptul că băncile centrale dispun de putere şi autoritate de supraveghere pentru a nu
admite activitatea riscantă sau frauduloasă a băncilor şi instituţiilor financiare.
În dicţionarul financiar, banca centrală apare ca o entitate responsabilă pentru supravegherea
sistemului monetar într-o ţară (sau un grup de ţări). Astfel, potrivit acestui dicţionar băncile centrale
dispun de un şir de responsabilităţi – de la supravegherea politicii monetare pînă la asigurarea
obiectivelor specifice, cum ar fi stabilitatea monedei, nivelul scăzut de inflaţie şi şomaj, emiterea
monedei, activitatea ca bancă a statului, reglementarea sistemului de credit, supravegherea băncilor
comerciale, precum şi rolul de creditor de ultimă instanţă [311].
Savanţii moldoveni A.Caraganciu şi G.Iliadi referindu-se la funcţiile băncilor centrale
menţionează că sarcina prioritară a fiecărei bănci centrale este de a menţine puterea de cumpărare şi
cursul valutar al monedei naţionale şi de a asigura stabilitatea şi lichiditatea sistemului bancar,
eficienţa şi fiabilitatea sistemului de plăţi. Pentru a realiza aceste obiective, potrivit autorilor, banca
centrală îndeplineşte următoarele funcţii de bază: reglementarea sistemului bănesc şi de credit,
emiterea cu drept de monopol a bancnotelor, precum şi funcţiile – economică externă, de bancă a
băncilor, de bancă a guvernului, de control şi supraveghere (monitorizare) a instituţiilor de credit
[40,p.143].
Chiar dacă rolul de asigurare a stabilităţii financiare nu este expres prevăzut de legislaţie sau
de actele normative ale statului, banca centrală este percepută de public ca fiind instituţia care îşi
îndreaptă eforturile spre sporirea siguranţei sistemului bancar şi menţinerea stabilităţii financiare.
Banca centrală are două atribuţii ce ţin de obiectivul de stabilitate financiară: prevenirea
instabilităţilor şi managementul consecinţelor acestora. Pentru realizarea acestor obiective sunt
formulate reglementări financiare prudente, este asigurată supravegherea efectivă a instituţiilor
financiare şi managementul sistemului de plăţi. Totodată pentru a micşora consecinţele
instabilităţilor financiare, băncile centrale aplică diverse instrumente: politica ratelor dobânzilor,
cerinţele faţă de rezervele obligatorii, facilitatea de creditor de ultima instanţă.
După cum s-a menţionat în definiţiile analizate, una dintre funcţiile importante ale băncilor
centrale este cea de creditor de ultimă instanţă (sau de ultim rang), care presupune responsabilitatea
băncii centrale de a asigura creditarea băncilor comerciale în perioade de instabilitate. Astfel,
creşterea numărului băncilor centrale şi asumarea de către acestea a rolului de împrumutător de
ultim rang evidenţiază implicarea activă a băncilor centrale în asigurarea stabilităţii sistemului
bancar. Tabelul 1.1.2 reflectă cronologia dezvoltării băncilor centrale pe plan internaţional, inclusiv
asumarea de către băncile centrale a responsabilităţii de împrumutător de ultim rang.

16
 Tabelul 1.1.2
Dezvoltarea băncilor centrale ale ţărilor UE şi statelor adiacente*
Dobîndirea Ddobîndirea
responsa- responsa-
Banca Anul bilităţii de Banca Anul bilităţii de
fondării împrumu- fondării împrumu-
tător de tător de
ultim rang ultim rang
Sveriges Riksbank (Suedia) 1668 1890 Belgian National Bank (Belgia) 1850 1850
Bank of England (Anglia) 1694 1870 Banco de Espana (Spania) 1874 1910
Banque de France (Franţa) 1800 1880 Reichsbank (Germania) 1876 1880
Bank of Finland (Finlanda) 1811 1890 Bank of Japan (Japonia) 1882 1890
De Nederlandsche Bank(Olanda) 1814 1870 Banca D’Italia (Italia) 1890 1893
Austrian National Bank (Austria) 1816 1870 Indonezia 1828
Norges Bank (Norvegia) 1816 1890 Bulgaria 1879
Danmarks Nationalbank (Danemarca) 1818 1880 România 1880
Banco de Portugal (Portugalia) 1846 1870 Serbia 1883

*Sursa: N.Dardac, T.Barbu Monedă, bănci şi politici monetare. Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 2006 [44, p.319]

Conform legislaţiei bancare autohtone Banca Naţională a Moldovei (BNM) are rolul
principal de asigurare şi menţinere a stabilităţii preţurilor, de promovare şi menţinere a unui sistem
financiar bazat pe principiile pieţei. Din atribuţiile de bază ale BNM fac parte şi stabilirea,
implementarea politicii monetare şi valutare de stat, funcţionarea ca bancher şi agent fiscal al
statului, autorizarea, supravegherea şi reglementarea activităţii instituţiilor financiare, activitatea ca
organ unic de emisiune a monedei naţionale etc. [2] Astfel, în scopul asigurării stabilităţii sistemului
bancar Banca Naţională a Moldovei este unicul organ care exercită autorizarea, reglementarea şi
supravegherea băncilor, fiind împuternicită în acest scop să emită actele normative necesare şi să ia
măsuri de rigoare adecvate pentru a-şi exercita împuternicirile şi atribuţiile stipulate de legislaţie.
BNM autorizează instituţiile financiare şi elaborează standarde de supraveghere a acestora,
efectuează controlul instituţiilor financiare cu scopul verificării respectării de către acestea a
legislaţiei şi impune măsuri de remediere sau aplică sancţiuni corespunzătoare instituţiilor care nu
se conformează exigenţelor stipulate.
Sintetizînd definiţiile pentru termenul de „bancă centrală” analizate, concluzionăm că banca
centrală este o instituţie necomercială, care îşi realizează obligaţiunile cu scopul major de a
promova politica monetară la nivel de stat, de a menţine stabilitatea monedei naţionale (stabilitatea
preţurilor) şi a ofertei creditelor în economie, de a gestiona sistemul de plăţi, precum şi de a susţine
băncile ca creditor de ultimă instanţă în cazurile survenirii crizelor bancare. Pe lîngă aceasta, banca
centrală, pentru menţinerea viabilităţii şi funcţionării stabile a sistemului bancar, este împuternicită

17
să emită acte normative şi să ia măsuri pentru asigurarea respectării acestora, precum şi să aplice
sancţiunile oportune legale în cazurile de nerespectare.
În acest context, se propune următoarea figură care caracterizează funcţiile de bază exercitate
de o bancă centrală (vezi figura 1.1.3):

Politica monetară Menţinerea stabilităţii

monedei naţionale

Reglementarea şi Gestionarea sistemului

supravegherea sistemului de plăţi
bancar
Banca centrală

Reglementarea ofertei Rolul de creditor de

creditelor în economie ultimă instanţă
Agentul fiscal al
statului

Figura 1.1.3. Funcţiile de bază ale unei bănci centrale*

*Sursa: elaborat de autor

Astfel, banca centrală şi băncile comerciale formează un ansamblu integru – sistemul bancar.
Analiza sistemelor bancare contemporane evidenţiază că acestea sînt structurate în două nivele, la
nivelul I fiind situată banca centrală, iar băncile, denumite de asemenea bănci de sistem, se află la
nivelul II.
Economiştii români N.Dardac şi T.Barbu examinează sistemele bancare din punctul de vedere
al organizării activităţii bancare şi al gradului de specializare, stabilind distincţia dintre două tipuri
de sisteme bancare:
- sisteme bancare ale Europei continentale, care sînt puţin specializate şi funcţionează după modelul
băncii universale;
- modelul american, aplicat şi în Japonia, bazat pe principiul unei specializări stricte a instituţiilor
bancare.
Aceşti economişti, de asemenea, specifică şi un număr de trăsături care caracterizează
sistemele bancare din statele dezvoltate cum ar fi: diversitate, concentrare, bancarizare a activităţii,
amplificarea operaţiunilor de restructurare, disponibilitatea către relaţiile cu străinătatea [44,p.204].
Totodată, autoarea autohtonă C.Grigoriţă defineşte sistemul bancar ca fiind un ansamblu
coerent de instituţii bancare ce funcţionează într-o ţară, corespunzătoare necesităţilor unei etape

18
concrete de dezvoltare social-economică. În opinia autorului, sistemul bancar al unei ţări cuprinde:
cadrul instituţional – format din banca centrală (cu rol de coordonare şi supraveghere), bănci
comerciale şi alte instituţii financiare şi cadrul juridic – format din ansamblul reglementărilor care
guvernează activitatea bancară. C. Grigoriţă, în definirea termenului de sistem bancar pune accentul
major pe funcţiile de bază ale băncii centrale şi caracterizează sistemul bancar ca fiind unul care
este organizat avînd axa de referinţă banca centrală, ce înfăptuieşte politica monetară, valutară şi de
credit a statului şi un număr de bănci comerciale, bănci de afaceri, instituţii de credit specializate –
uniuni de credit, case de economii, organizaţii de împrumut, bănci ipotecare etc. [50,p.15].
Savanţii români C. Kriţescu şi E.Dobrescu definesc sistemul bancar ca fiind un ansamblu al
operaţiunilor şi tranzacţiilor active şi pasive efectuate de aparatul bancar. Termenul de „aparat
bancar” în lucrarea autorilor prevede „ansamblul diverselor categorii de bănci cu capital autohton
sau privat, precum şi combinaţii mixte ale acestora, ce îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul unei
ţări” [57, p.15].
Autoarea I. Balabanova, spre deosebire de definiţiile analizate mai sus, în definirea
conceptului de sistem bancar nu apelează la caracterizarea participanţilor din sistem, ci menţionează
caracteristicile de bază ale sistemului, cum sînt: structura ierarhică; existenţa relaţiilor şi
interconexiunilor de sistem, care creează un tot întreg; reglementarea elementelor, relaţiilor şi
interconexiunilor acestuia; acţiunea reciprocă cu mediul, în procesul căreia sistemul îşi manifestă şi
formează propriile sale calităţi; existenţa proceselor de management [66,p.37].
Potrivit savanţilor români C.Basno şi N.Dardac totalitatea băncilor care funcţionează într-o
economie formează sistemul bancar în structura căruia se disting: banca centrală; băncile
comerciale sau de depozit; societăţile financiare, băncile şi instituţiile de credit specializate. Autorii
de asemenea menţionează că stabilitatea sistemului bancar reprezintă un obiectiv integrat al politicii
de stabilizare macroeconomică şi constată că aceasta şi este cauza că sistemul bancar este unul
dintre cele mai reglementate domenii, avînd un anumit specific şi, deci, necesită o apreciere aparte
faţă de alte sectoare ale economiei, deşi se bazează tot pe mecanismele pieţei [36,p.13].
Autorul român A. Berea, la examinarea termenului de „sistem bancar” de asemenea
menţionează importanţa stabilităţii acestuia, argumentînd faptul că gradul în care un sistem bancar
sprijină dezvoltarea economică a unei ţări depinde în mare măsură de starea „de sănătate” a
acestuia; „slăbiciunile” sectorului bancar pot compromite funcţia fundamentală de intermediar
financiar, pot afecta eficacitatea politicii monetare stabilite de banca centrală şi pot genera
importante costuri legate de salvarea băncilor [38,p.10]. A.Berea caracterizează sistemul bancar
printr-un şir de elemente componente importante, după cum sînt:

19
• Intrările în sistemul bancar - factorul care condiţionează existenţa şi funcţionarea celorlalte
componente ale sistemului, cu care se află într-o strînsă legătură (resursele umane; mediul
economic; resursele financiare; informaţiile);
• Structura de transformare care reprezintă banca cu structura sa organizatorică;
Ieşirile – produse şi servicii bancare ce reprezintă rezultatul acţiunii primelor două elemente, de
calitatea acestei acţiuni depinzînd în final valoarea mulţimii de ieşiri;
• Structura de conducere a băncii, care are ca obiectiv organizarea, planificarea şi controlul
elementelor de mai sus, în scopul realizării obiectivelor băncii [38,p.18-19].
După cum se poate observa, unii autori, pe lîngă părţile componente de bază ale unui sistem
bancar, cum sînt banca centrală şi băncile comerciale, analizează şi alte părţi ale acestuia. În
definirea sistemului bancar, autoarea I.Balabanova, spre deosebire de alţi economişti, menţionează
ca parte componentă şi indispensabilă a unui sistem bancar asociaţia băncilor care, conform
definiţiei propuse de autoare, este o instituţie necomercială, ai cărei membri sînt băncile comerciale.
Asociaţia băncilor este creată cu scopul reprezentării intereselor băncilor comerciale în organele
legislative, executive şi judiciare, avînd drept obiectiv coordonarea şi perfecţionarea activităţii
băncilor [66,p.45]. I.Balabanova demonstrează importanţa asociaţiilor băncilor în cadrul sistemului
bancar prin conlucrarea permanentă a lor cu băncile centrale şi cu alte organe competente, a căror
acte normative se răsfrîng asupra activităţii băncilor comerciale, cu scopul protecţiei poziţiei
băncilor în cadrul sistemului bancar, precum şi implicarea în procesul de pregătire profesională,
schimbul de experienţă a specialiştilor din sectorul bancar şi participarea în alte activităţi de
perfecţionare.
Vizavi de faptul că susţinem importanţa asociaţiei băncilor, nu considerăm oportună
examinarea acesteia în teză ca fiind un component separat al sistemului, deoarece asociaţia băncilor
este constituită din bănci comerciale şi reprezintă interesele acestora.
Drept concluzie este de menţionat că, în condiţiile actuale băncile reprezintă nu doar un număr
ocazional de instituţii, ci un sistem integru cu o multitudine de elemente aflate în relaţii de
interconexiune, care formează un tot întreg. Printre elementele de bază ale sistemului bancar putem
distinge banca centrală, care este responsabilă pentru promovarea politicii monetare, reglementarea
şi supravegherea sistemului bancar în scopul atingerii stabilităţii acestuia şi băncile comerciale,
autorizate de banca centrală pentru a exercita funcţiile de intermediere în sistemul bancar.
Care este specificul sistemului bancar şi anume, prin ce se deosebeşte banca de alte instituţii
financiare?
Viziunile economiştilor cu privire la specificul activităţii bancare diferă substanţial. Astfel,
economistul american B.Bossone, afirmă că “băncile sînt, nici mai mult nici mai puţin, intermediari

20
financiari” [134]. Potrivit unui alt savant E.Fama [157] băncile se deosebesc prin prestarea
serviciilor de tranzacţionare şi managementul portofoliului, pe cînd economistul J.Kareken [178]
menţionează rolul de administrare a sistemului de plăţi ca fiind cel de bază al unei bănci care şi o
deosebeşte de alte instituţii financiare.
Economistul american E.Corrigan afirmă că, rolul băncilor în economia contemporană este
unic, deosebit comparativ cu cel al agenţilor economici din sectorul real al economiei sau financiar,
şi anume: dezvoltarea bancară asigură, în ultima instanţă, structura necesară funcţionării economiei
de piaţă [146].
Autorii români A.Berea şi O.Berea subliniază rolul deosebit şi unic al băncii luînd în
consideraţie funcţiile principale pe care le îndeplineşte: o eficientă alocare a disponibilităţilor
băneşti, prin furnizarea de credit către sectorul real al economiei; un transfer monetar între instituţii
şi agenţi economici, potrivit unei politici monetare adecvate a băncii centrale prin intermediul
cerinţelor sale faţă de rezerve şi al operaţiunilor de „open market”, precum şi asigurarea
operaţiunilor de depozit pentru agenţi economici, ca o dovadă de încredere în stabilitatea şi
lichiditatea sistemului bancar [37,p.14].
În comparaţie cu alţi participanţi ai sistemului financiar, şi anume cu companiile de asigurări,
fondurile pe investiţii, instituţiile implicate în activitatea cu valori mobiliare (care de asemenea
reprezintă o importanţă majoră pentru societate), băncile exercită funcţia de intermediar, fapt ce şi
explică importanţa şi necesitatea asigurării stabilităţii funcţionării acestora. Tradiţional, specificul
băncilor a fost caracterizat prin expresia bănească a obligaţiunilor şi activităţilor lor, precum şi prin
participarea în sistemul de plăţi din economie. Banca, ca o instituţie specifică creează produsul, care
diferă semnificativ de rezultatul activităţii din domeniul producerii bunurilor materiale. Rezultatul
activităţii bancare este un produs deosebit care îmbracă formă de bani şi mijloace de plată [70,p.16].
Potrivit sistemului de drept common law „băncile sînt acele organizaţii care primesc depozite,
acordă credite, plătesc cecuri şi prestează alte servicii specifice clienţilor” [38,p.8]. Cu toate că
activitatea băncilor cu timpul devine mai complicată, activitatea de bază a acestora se concentra
permanent asupra acordării creditelor din contul mijloacelor plasate în bănci de către clienţi, fapt
care şi determină caracterul riscant al activităţii bancare. Totodată, bilanţurile băncilor sînt
constituite din depozitele pe termen scurt din partea obligaţiunilor şi activele pe termen lung, care
pot fi dificile pentru o lichidare rapidă. Datorită acestui fapt, băncile se deosebesc de alte instituţii
financiare şi sînt supuse unei supravegheri specifice, precum şi unor măsuri speciale de protecţie de
faliment. Totodată, în lucrările lor savanţii J. Tobin [216] şi J.Kareken [178] menţionează că nu este
cazul de tratat băncile în calitate de instituţii specifice doar datorită supunerii acestora unor
reglementări deosebite.

21
 La cele menţionate se poate de adăugat că, băncile sînt acele instituţii care în permanenţă sînt
angajate în activităţi riscante şi, ca rezultat, sînt expuse unui şir de riscuri. Specificul activităţii
băncilor constă în faptul că, în cazul unei activităţi adecvate, veniturile revin acţionarilor, iar în
cazul eşecurilor, pierderile sînt suportate de către creditori (deponenţi).
Băncile se află într-o strînsă interconexiune (prin piaţa interbancară şi sistemul de plăţi),
astfel, problemele unei bănci se pot răsfrînge şi asupra altor instituţii financiare, avînd ca efect
instabilitatea sistemului financiar în ansamblu, fapt care poate majora costurile crizelor financiare.
Falimentul unei instituţii bancare nu se tratează de deponenţi ca fiind un fenomen caracteristic
economiei de piaţă, ci condiţionează neîncredre în întregul sistem bancar cu consecinţele negative
corespunzătoare.
Mai mult ca atît, nu doar băncile sînt vulnerabile, instabilitatea sistemului bancar poate avea
drept consecinţă instabilitatea altor industrii, reieşind din faptul că băncile activează din contul
mijloacelor atrase de la consumatori şi producători. Astfel, băncile joacă un rol important în
circuitul capitalului într-o economie, de aceea acestora le revine o încredere publică specială ţinînd
cont de faptul că acestora le sînt încredinţate mijloacele populaţiei.
După cum s-a menţionat, băncile prestează servicii financiare oportune economiei,
intermediază fluxurile mijloacelor băneşti. Aşadar, asigurarea stabilităţii sistemului bancar şi
siguranţa fiecărei bănci în parte constituie obiectivul de bază al oricărui stat şi al băncii centrale.
Prin intermediul băncilor este efectuată finanţarea economiei naţionale, vînzarea-cumpărarea
titlurilor de valoare, tranzacţiile de intermediere şi gestionare a economiilor populaţiei etc. Din
aceste activităţi rezultă importanţa şi specificul funcţionării instituţiilor bancare vizavi de alte
instituţii ale sistemului financiar. Realizarea funcţiilor de bază ale sistemului bancar este cu mult
mai reuşită, dacă banca se bucură de încrederea clienţilor, ţine evidenţa riguroasă a operaţiunilor şi
asigură confidenţialitatea bancară [50, p.30]. Din acest context rezultă importanţa majoră a studierii
modalităţilor de stabilizare a sistemului bancar şi a examinării termenului de „stabilitate financiară”.
„Stabilitate” conform Dicţionarului explicativ al limbii române (DEX) înseamnă însuşirea de a
fi stabil, solid, trainic [46, p.1014]. Noţiunea de stabilitate a sectorului bancar presupune acţiunea de
consolidare şi statornicire a acestuia. Beneficiarii de ultimă instanţă a stabilităţii sectorului bancar
sînt persoanele fizice şi juridice ale unei ţări, precum şi economia ei.
Managerul General al Băncii pentru Decontări Internaţionale, M.Knight, defineşte sistemul
financiar stabil ca fiind unul în care toţi agenţi economici – gospodăriile, companiile de afaceri,
instituţiile ce prestează servicii financiare, şi guvernul – exercită operaţiuni cu activele financiare
fără a se supune unor riscuri şi instabilităţi ce pot submina valorile lor financiare [182,p.314].

22
 Din lucrările savantul F. Mishkin [193,194] reiese că, stabilitatea financiară constă în
menţinerea unui sistem financiar capabil să asigure o bază durabilă, fără dezechilibre majore în
alocarea eficientă a oportunităţilor de economii şi investiţii (această idee fiind susţinută şi în
lucrările altor autori - T.Padoa Schioppa [201], A. Heldane, G.Hoggart şi V.Saporta [171]).
O altă modalitate de definire a stabilităţii financiare este propusă de economiştii U.Das,
M.Quintyn şi K.Chenard care caracterizează sistemul financiar stabil prin lipsa crizelor bancare şi
stabilitatea preţurilor la active [148]. Totodată, potrivit economistului O. Issing falimentul unei
bănci nu denotă neapărat instabilitatea financiară, ci uneori din contra, poate contribui la
eficientizarea intermedierii financiare, menţinerea şi sporirea nivelului de stabilitate [176].
Economistul A. Crockett menţionează că, pentru a asigura stabilitatea financiară este necesar
ca: (i) instituţiile de bază ale unui sistem financiar să fie stabile, să se bucure de credibilitate, să-şi
poată onora fără asistenţa altor organisme obligaţiunile contractuale, (ii) pieţele de bază să fie
stabile şi participanţii acestora să-şi poată desfăşura tranzacţiile în condiţii de confidenţialitate, la
preţuri stabile ce nu variază substanţial pe termen scurt [143].
Pentru atingerea stabilităţii sectorului financiar, savantul C. Meyer propune estimarea a trei
„C”: Cauze (Causes), Consecinţe (Consequences), Cure (Cure) ale instabilităţii financiare.
Totodată, C.Mayer este de părere că este cu mult mai uşor de prevenit instabilitatea decît de a
„trata” consecinţele şi astfel, guvernele şi băncile centrale urmează să acţioneze în modul
corespunzător, în primul rînd, pentru a evita apariţia crizelor financiare [192].
Activitatea bancară este supusă unor riscuri ce pot afecta stabilitatea sectorului financiar şi nu
există măsuri, remedii, standarde pentru preîntîmpinarea acestora. Activitatea bancară evoluează
continuu, fapt ce condiţionează apariţia noilor situaţii de risc, care şi determină necesitatea unui
control corespunzător. Referindu-ne la premisele stabilităţii sistemului bancar, menţionăm că,
mediul macroeconomic stabil şi sigur reprezintă o premisă importantă pentru stabilitatea financiară
şi creşterea economică durabilă continuă. Instabilităţile macroeconomice pot cauza apariţia unei
eventuale crize şi înrăutăţirea calităţii activelor. Băncilor centrale le revine un rol important în
asigurarea stabilităţii şi creşterii economice pe termen lung, fapt ce presupune promovarea
stabilităţii preţurilor, preîntîmpinarea potenţialelor instabilităţi atît de origine internă cît şi externă,
depistarea şi „tratarea” acestora.
Savantul M.Blejer presupune că instabilitatea bancară poate fi cauzată de riscul
insolvabilităţii, iar pentru a depista sursele instabilităţii este necesar de investigat sursele
insolvabilităţii unei bănci. Abilitatea sistemului bancar de a menţine situaţia stabilă şi sigură, în
opinia autorului, depinde de profitabilitatea şi capitalizarea băncilor [130].

23
 Economiştii F.Allen şi D.Gale la examinarea sistemului bancar, pun un accent major pe
eventualele instabilităţi, gravitatea cărora, în opinia autorilor, variază în funcţie de nivelul
interconexiunilor dintre bănci [111]. Astfel, autorii abordează trei modalităţi de interconexiuni:
„deplină”, în care fiecare bancă este într-o dependenţă simetrică de alte bănci în sistem; „parţială”,
în care băncile sînt în interconexiune doar cu acele bănci care sînt implicate în activităţi adiacente şi
„incompletă”, în care băncile funcţionează independent de alte bănci din sistem, şi nu sînt afectate
de instabilităţile înregistrate într-o bancă. Schematic, interdependenţa băncilor poate fi reflectată în
modul prezentat în figura 1.1.4:

deplină parţială incompletă

Figura 1.1.4. Modalităţile de interconexiune dintre băncile în sistemul bancar*

*Sursa: F.Allen, D. Gale Financial Contagion. Journal of Political Economy, nr.108(1):1-33, 2000 [111]

Prin aceste scheme autorii demonstrează că într-o piaţă cu interconexiune deplină, şocurile se
pot răsfrînge asupra tuturor băncilor din sistem. Atare sistem este mai vulnerabil la instabilitate
bancară. Într-o piaţă cu interconexiune parţială, instabilitate bancară va fi mai puţin pronunţată, pe
cînd în cel de-al treilea model al sistemului bancar propus de autorii nominalizaţi, contagiunea se va
răspîndi doar asupra cîtorva bănci şi nu va afecta întregul sistem.
Economiştii M.Arpa, I. Guilini şi P.Franz consideră că rezultatele financiare şi probabilitatea
apariţiei instabilităţilor într-o bancă, depind în mare măsură de managementul intern al băncii, sau
de micro factori [114,p.91-92]. Astfel, contabilitatea şi practicile de audit necorespunzătoare,
administrarea şi controlul intern insuficient pot constitui principalele cauze care condiţionează
problemele bancare. Aceşti autori susţin că, instabilităţile macroeconomice nu pot cauza probleme
serioase în condiţiile acţiunilor prudente întreprinse la timp de către bancă. În opinia lor, pierderile
şi falimentele bancare, precum şi vulnerabilitatea pieţei sînt inevitabile şi chiar necesare pentru o
piaţă economică dinamică. Asemănător opiniei economistului O.Issing [176], examinate mai sus,
M.Arpa, I. Guilini şi P.Franz susţin că un anumit nivel de stres financiar poartă un caracter pozitiv
şi impune băncile să-şi îndrepte eforturile spre îmbunătăţirea şi consolidarea situaţiei economice,
prin adoptarea noilor practici şi, ca rezultat, se înregistrează progrese în domeniul politicii
monetare, supravegherii şi managementului crizelor.
Stabilitatea reflectă şi capacitatea băncilor de a rezista în cazul apariţiei unor evenimente
nedorite şi a crizelor financiare. Economiştii au propus diverse definiţii pentru termenul de „criză

24
financiară”. Astfel, în primele definiţii, propuse de Friedman şi Schwarz în anul 1963 şi Bordo în
anul 1986, crizele bancare sînt caracterizate prin falimente şi panică bancară.
Autorii americani J.Daniels şi D.VanHoose definesc o criză financiară ca o situaţie în care
instabilităţile devin atît de considerabile, încît sistemul financiar al unui stat nu mai poate funcţiona
stabil [45,p.41]. Crizele financiare, după părerea lor, reprezintă schimbări majore în funcţionarea
pieţei financiare şi sistemului bancar al unui stat care implică criza bancară, valutară şi criza datoriei
externe. Autorii nominalizaţi consideră că pentru a limita sau a preveni crizele financiare politicienii
trebuie să cunoască cauzele ce pot conduce la survenirea acestora.
Potrivit savanţilor americani M. Burton şi R. Lombra, criza financiară poate fi definită ca o
tulburare critică a pieţei financiare, caracterizată printr-un declin brusc al preţurilor la active şi
insolvabilitatea companiilor financiare şi nonfinanciare [39,p.305].
În lucrarea economistul C. Lindgren criza este abordată drept instabilitate, reflectată în
ineficienţă profundă, venituri şi capitalizare scăzute, care în ansamblu conduc la crize bancare
[187]. Savantul P.Gupta descrie criză bancară ca o situaţie în care la un grup semnificativ de
instituţii financiare obligaţiunile depăşesc valoarea de piaţă a activelor, ceea ce condiţionează
nerambursarea depozitelor, insolvabilitatea instituţiilor financiare şi/sau intervenţia guvernului. În
asemenea condiţii creşterea ponderii creditelor nefavorabile, pierderilor financiare, descreşterea
valorii investiţiilor băncii condiţionează probleme de lichiditate şi falimente bancare, contopiri şi
absorbţii, precum şi restructurarea sistemului bancar în ansamblu [165].
Savantul rus M.Matovnikov, analizînd literatura de specialitate, menţionează factorii cel mai
des abordaţi de diferiţi autori drept cauzele macroeconomice ale crizelor bancare: scăderea bruscă a
ratei inflaţiei, “boom”-urile creditoare neîntemeiate, problemele balanţei de plăţi şi schimbarea
bruscă a preţurilor la active [191]. De menţionat că, literatura economică se concentrează mai mult
asupra premiselor macroeconomice ale stabilităţii financiare şi într-o măsură mai mică asupra
premiselor financiare.
Economiştii U.Das şi M.Quintyn, analizînd crizele financiare ce au avut loc pe parcursul
ultimului deceniu în Asia de Est, Ecuador, Mexic, Rusia, Turcia şi Venesuela, concluzionează că,
drept premise comune de survenire a acestora pot servi – implicarea statului în procesele de
reglementare şi supraveghere, cunoscîndu-se faptul că reglementarea şi supravegherea „slabă”
reprezintă factorii de bază ce contribuie la declanşarea crizelor sistemice şi retragerile în masă ale
depunerilor [148].
Pentru analiza mai detaliată a crizelor bancare este necesară abordarea fenomenului de criză
financiară conform şcolilor economice, şi anume a şcolii keinisiste şi monetariste. Astfel, şcoala
keinisistă consideră drept principala cauză a crizelor financiare descreşterea cererii. Potrivit acestei

25
şcoli, în evaluarea riscurilor financiare la care se expune banca trebuie să se ia în consideraţie
dezvoltarea componentelor cererii agregate, măsurate direct sau, preferabil cu ajutorul unor
indicatori disponibili. Monetariştii la rîndul lor atribuie o importanţă moderată variabilelor ciclice,
analizînd economia din punctul de vedere al dezvoltării monetare [215,p.119-120], considerînd
cauza principală a declanşării crizei financiare din SUA din 1930 creşterea ratelor dobînzilor
promovate de Rezervele Federale în anul 1928. Monetariştii tratează criza nominalizată ca un
fenomen monetar, explicînd acest fapt prin consecinţele crizei, şi anume micşorarea
multiplicatorului monetar. Astfel, potrivit acestora, din cauza politicii monetare expansioniste,
oferta de bani a scăzut rapid, cauzînd recesiune.
Potrivit economistului T.Timmermans survenirea crizelor financiare poate fi explicată prin
informare asimetrică [215,p.120]. Acest autor susţine că, hazardul moral şi selecţia adversă pot
cauza dificultăţi în canalele de intermediere, deoarece aceste fenomene afectează informaţia
disponibilă băncilor cu privire la calitatea debitorilor. Analizînd cauzele ce pot condiţiona informare
adversă şi, ca urmare crizele financiare, se menţionează patru categorii esenţiale de factori:
deteriorarea bilanţurilor sectorului financiar, creşterea ratelor dobînzilor, majorarea incertitudinii,
deteriorarea bilanţurilor non-financiare determinate de schimbările preţurilor la active. Anexa 1
reflectă teoriile de bază care analizează şi caracterizează fenomenul de criză financiară.
Reieşind din cele expuse mai sus, propunem următoarea caracteristică a conceptului de
stabilitate bancară. Stabilitatea unei băncii presupune capacitatea acesteia de a-şi îndeplini adecvat
funcţiile, de a beneficia de încrederea deponenţilor şi de a garanta siguranţa depunerilor persoanelor
juridice şi fizice. Un sistem bancar stabil presupune asigurarea efectuării neîntrerupte a tranzacţiilor
de intermediere financiară, menţinerea unui nivel înalt de credibilitate a participanţilor în sistem,
precum şi monitorizarea adecvată a riscurilor bancare pentru a evita vulnerabilităţi şi efecte adverse
în activitatea desfăşurată de instituţiile financiare, ce se pot transforma în crize bancare. În opinia
noastră un sistem bancar stabil şi sigur trebuie să fie susţinut printr-un mediu macroeconomic stabil,
reglementare şi supraveghere prudenţială corespunzătoare, management eficient al riscurilor,
precum şi printr-un nivel înalt de transparenţă etc.
Pentru menţinerea unui sistem bancar stabil şi sigur, capabil să aloce eficient resursele şi să
absoarbe şocurile, în practica financiară internaţională sînt implementate diverse metode de analiză
şi de promovare a stabilităţii şi siguranţei sistemului bancar, unele din care sunt abordate în punctul
2.1 al tezei.

26
1.2 Metode moderne de analiză şi asigurare a stabilităţii sistemului bancar

În punctul 1.1 al tezei am constatat că un sistem bancar sănătos constituie o condiţie

primordială pentru creşterea economică continuă. Luînd în consideraţie semnificaţia crescîndă a
sistemului bancar rezultă importanţa determinării şi examinării surselor apariţiei instabilităţilor
potenţiale şi abordării căilor de stabilizare a acestuia. Pentru asigurarea stabilităţii sectorului bancar,
este necesară, în primul rînd, analiza situaţiei fiecărei bănci în parte din cadrul acestui sector.
Această analiză urmează să includă evaluarea punctelor forte şi a instabilităţilor, cum ar fi:
expunerea băncii la eventuale riscuri, determinarea condiţiilor care cauzează riscuri, veniturile
băncii, gradul de pregătire al băncii în confruntarea cu pierderile posibile etc.
În practica financiară internaţională sînt utilizate diverse metode de analiză a stabilităţii
sistemului bancar. În acest capitol vom estima metodele utilizate de Fondul Monetar Internaţional
(FMI) şi Banca Mondială (BM) în cadrul Programului comun de Evaluare a Sectorului Financiar
(FSAP - Financial Sector Assestment Program). Metodele de analiză abordate în prezentul capitol
au fost elaborate de organizaţiile financiare internaţionale nominalizate cu scopul estimării cît mai
eficiente a stabilităţii sectorului financiar-bancar şi au la bază experienţa internaţională în domeniul
stabilităţii financiare. Mai întîi de toate menţionăm că, începînd cu a.1944 FMI şi BM au înfiinţat
sistemul Bretton Woods cu scopul dirijării sistemului economic european după cel de-al doilea
război mondial şi protejării ţărilor în promovarea stabilităţii ratelor mondiale de schimb, precum şi
pentru asigurarea controlului asupra mişcării capitalului. Sistemul în cauză urma să îndeplinească
trei funcţii de bază: regulatorie - de administrare a regulamentelor ce guvernează valorile valutare şi
convertibilitatea; financiară – de asigurare a ofertei de lichidităţi suplimentare membrilor ce se
confruntă cu deficit al balanţei de plăţi; consultativă - exprimată prin asigurarea forumului pentru
cooperare dintre guverne. Scopul major actual al FMI şi BM nu diferă de cel de pe timpurile
Bretton Woods. În prezent organizaţiile nominalizate îşi îndreaptă eforturile spre asigurarea
stabilităţii sistemelor financiare internaţionale şi spre integrarea comercială şi financiară crescîndă,
prin lansarea diverselor iniţiative în scopul diminuării frecvenţei apariţiei şi costurilor crizelor
financiare şi întreprinderea măsurilor pentru majorarea transparenţei sistemelor financiare ale ţărilor
membre, optimizării politicilor economice şi asigurării unei discipline oportune pe piaţă. O
iniţiativă importantă în domeniul asigurării stabilităţii financiare internaţionale şi prevenirii crizelor
a FMI şi BM este Programul de Evaluare a Sectorului Financiar (FSAP), lansat în luna mai 1999.
Acest program, realizat nu doar în ţările industrial-dezvoltate, ci şi in cele în curs de dezvoltare are
ca scop determinarea punctelor forte şi a vulnerabilităţilor în sectoarele financiare ale diferitor ţări,
precum şi evaluarea surselor de apariţie a riscurilor. Accentul programului FSAP (cadrul general al

27
programului de evaluare este prezentat în Anexa 2) este axat în primul rînd, pe prevenirea şi
diminuarea cauzelor şi mai puţin pe înlăturarea consecinţelor crizelor care deja s-au declanşat.
Instrumentele „diagnostice” de bază ale FSAP, destinate pentru analiza riscurilor
macroprudenţiale ale sistemelor financiare sînt: analiza tendinţelor Indicatorilor de Stabilitate
Financiară şi efectuarea testărilor stres care demonstrează în ce mod vor „reacţiona” indicatorii ce
reflectă stabilitatea financiară (de ex. suficienţa capitalului şi profitabilitatea) la diverse şocuri.
Indicatorii de Stabilitate Financiară (Financial Soundness Indicators - FSI) reprezintă
parametrii ce reflectă stabilitatea curentă a instituţiilor financiare din ţara examinată. Aceşti
indicatori includ date agregate ale instituţiilor individuale şi indicatorii caracteristici pentru piaţă în
care funcţionează instituţiile financiare şi sînt destinate estimării şi supravegherii punctelor forte şi
vulnerabilităţilor sistemului financiar. Indicatorii de Stabilitate Financiară reflectă starea “sănătăţii”
financiare curente şi siguranţa instituţiilor financiare dintr-o ţară, fapt prin care şi se explică rolul
major al acestora în estimarea stabilităţii pieţei financiare dintr-o ţară. FSI sînt calculaţi cu scopul
utilizării lor în supravegherea macroprudenţială şi se împart în două categorii - indicatori de bază şi
indicatori suplimentari. Indicatorii de bază reflectă doar situaţia din sectorul bancar, astfel fiind
accentuat rolul central ce îi revine băncilor într-un sistem financiar. Aceşti indicatori au o
importanţă majoră în procesul de supraveghere bancară, iar calcularea lor nu este complicată de
lipsa datelor necesare. FSI ce ţin de sectorul bancar pot fi divizaţi în 6 grupe de indicatori (cadrul
CAMELS: Suficienţa Capitalului, Calitatea Activelor, Siguranţa Managementului, Venituri şi
Profitabilitatea (Earnings), Lichiditatea, Sensibilitatea la riscul de piaţă). Astfel, indicatorii ce ţin de
suficienţa capitalului pot fi utilizaţi în aprecierea capacităţii sectorului bancar de a absoarbe
riscurile. Ţinînd cont de faptul că riscul de solvabilitate al instituţiilor financiare deseori reiese din
calitatea insuficientă a activelor, cea de-a doua categorie a Indicatorilor de Stabilitate Financiară
este calitatea activelor. Indicatorii din această categorie monitorizează calitatea creditelor şi
concentrărilor expunerilor din portofoliul activelor băncilor. Indicatorii de apreciere ai eficienţei
activităţii băncilor sînt utilizaţi în primul rînd pentru evaluarea importanţei managementului
băncilor şi în scopul asigurării stabilităţii şi siguranţei acestora. Datele cu privire la venituri şi
cheltuieli se utilizează pentru evaluarea veniturilor şi profitabilităţii băncilor, deoarece acestea
indică abilitatea lor de a absoarbe pierderile fără a apela la capital. Totodată, creşterea rapidă a
veniturilor în acelaşi timp poate expune banca unor riscuri excesive, astfel, evaluarea lichidităţii
demonstrează abilitatea sistemului bancar de a absorbi şocurile fluxurilor de numerar. Aprecierea
lichidităţii permite determinarea activelor lichide disponibile ale unei bănci în cazul unor pierderi
generate de riscul de piaţă şi de retragerea depozitelor. În Anexa 3 sînt arătaţi FSI utilizaţi în
evaluarea stabilităţii sistemelor financiar-bancare pe plan internaţional. De menţionat că, în

28
evaluarea stabilităţii sistemului bancar al RM (punctul 2.1 al tezei), pe lîngă altele, vom recurge şi
la analiza FSI de bază, datorită cărui fapt considerăm oportună evaluarea sensului economic al
indicatorilor de bază (tabelul 1.2.1).
Tabelul 1.2.1
Indicatorii de Bază ai Stabilităţii Financiare*

Indicator Rolul indicatorului Comentarii

Capitalul reglementat raportat la
activele ponderate la risc
Capitalul reglementat de gradul I
raportat la activele ponderate la risc
Provizioanele nete la creditele
nefavorabile raportate la capital
Creditele nefavorabile în total credite
Distribuţia după sector a creditelor în
total credite
Rentabilitatea activelor şi
rentabilitatea capitalului
Marja dobînzii la venitul brut
Cheltuielile neaferente dobînzilor
raportate la venitul brut
Activele lichide în total active şi
activele lichide în obligaţiunile pe
termen scurt
Poziţia deschisă netă în valută străină
raportată la capital
*Sursa: Worldbank, IMF. Financial Sector Assessment: A Handbook, USA, 2005 [174, p.23]
cu unele modificări şi adăugări introduse de autor
Evaluarea suficienţei
capitalului
Evaluarea suficienţei
capitalului
Evaluarea suficienţei
capitalului
Calitatea activelor
Calitatea activelor
Venituri şi profitabilitatea
Venituri şi profitabilitatea
Venituri şi profitabilitatea
Lichiditate
Expunerea la riscul de schimb
valutar
Evaluarea capitalului, inclusiv suficienţei acestuia în
cazurile survenirii riscurilor nedorite şi pierderilor
neaşteptate
Calitatea capitalului, cum ar fi capitalul acţionar în
raport cu activele ponderate la risc
Demonstrează mărimea potenţială a provizioanelor
adiţionale care pot fi necesare în raport cu capitalul
Demonstrează calitatea creditelor din portofoliul de
credite al băncilor
Indică expunerile concentrate în sectoarele determinate
Importanţa (rolul) activelor pentru venituri care acoperă
pierderile de capital şi de credite
Indică importanţa venitului net şi a scopului de a
absorbi pierderile
Indică nivelul în care cheltuielile mari neaferente
dobînzilor micşorează veniturile
Permite evaluarea vulnerabilităţii sectorului la pierderi
rezultate de lipsa accesului la sursele fondurilor de piaţă
sau de retragerea depozitelor
Evaluarea expunerii băncii la riscuri valutare.

Categoria suplimentară a indicatorilor de stabilitate financiară include indicatorii calculaţi

pentru sectorul bancar, precum şi indicatorii din sectorul nonbancar, deoarece vulnerabilităţile
sectoarelor nonbancare pot afecta stabilitatea băncilor. Alegerea indicatorilor de stabilitate
financiară depinde de situaţia în sectorul financiar al ţării examinate.
Testările stres constituie o altă metodă de evaluare a stabilităţii financiare, reprezentînd o
modalitate de determinare a riscurilor care nu pot fi evaluate cu precizie doar cu utilizarea
Indicatorilor de Stabilitate Financiară. Rezultatele testărilor stres permit evaluarea sensibilităţii
băncilor la riscurile de piaţă, cum ar fi modificarea preţurilor de piaţă, ratelor dobînzilor şi de
schimb valutar etc. Astfel, testările stres şi Indicatorii de Stabilitate Financiară necesită abordări
diferite, dar care se completează una pe alta în procesul de evaluare a stabilităţii financiare. FSI
permit evaluarea continuă şi monitorizarea vulnerabilităţilor şi punctelor forte ale unui sistem
bancar, pe cînd testările stres se aplică în vederea evaluării potenţialelor pierderi (de obicei
exprimate ca modificări în raport cu FSI) asociate cu aceste vulnerabilităţi la o anumită perioadă de
timp [139, p.31].

29
 La nivelul instituţiilor individuale testările stres sînt aplicate de băncile internaţional active
începînd cu anii 1990, dar au devenit un mijloc de evaluare a întregului sistem financiar mult mai
tîrziu, şi, după cum s-a menţionat, constituie un component important al Programului FSAP. Spre
deosebire de FSI, testările stres reprezintă estimările aproximative cu privire la eventualele
schimbări în valoarea portofoliului instituţiilor financiare în cazul survenirii unor modificări
considerabile în anumiţi factori de risc (de ex. schimbările în preţuri la active). Testările stres
reprezintă procesul multilateral care include examinarea vulnerabilităţilor de bază ale unui sistem
financiar şi permite evaluarea sensibilităţii bilanţurilor instituţiilor din sistem la diverse şocuri.
Termenul „estimări aproximative” este utilizat de FMI în definirea testărilor stres pentru a
evita tratarea acestora în calitate de un instrument „absolut” care poate fi utilizat cu o precizie
ştiinţifică. Economistul M.Jones defineşte testările stres ca simplele tehnici analitice care pot fi
utilizate pentru a estima numeric sensibilităţile determinate [177]. Totodată, M.Jones menţionează
că procesul de testare stres este mai mult decît o simplă aplicare a unui set de formule, deoarece
incorporează şi o serie de analize şi presupuneri care pot fi importante pentru formarea unor
rezultate valoroase. Aceste măsurări pot permite supraveghetorilor să estimeze suficienţa de capital
a băncilor în conformitate cu riscurile potenţiale la care sînt supuse. Testările stres sistemice sînt
tratate ca un proces complex cu mai multe componente, reflectate în figura 1.2.1.

Definirea Evaluarea
scopului Estimarea capacităţii de
portofoliului vulnerabilităţii asumare a
agregat factorilor riscurilor
specifici de risc sectorului
financiar
Determinarea
scenariilor Integrarea
testărilor la analizei
stres riscurilor de
ţară şi de piaţă

EFECTELE FEEDBACK
Figura 1.2.1. Cadrul testărilor stres*
*Sursa: M. Sorge Stress-testing financial systems: an overview of current methodologies,
BIS Working Papers no.165, Decembrie 2004 [212]

După cum se poate observa din figura 1.2.1, testările la stres cuprind mai multe etape: (1)
definirea scopului analizei; (2) determinarea scenariilor macroeconomice de stres; (3) evaluarea
impactului direct al scenariilor simulate asupra stabilităţii instituţiilor analizate; (4) interpretarea
rezultatelor şi evaluarea capacităţii de asumare a riscurilor în sistemul financiar; (5) efectele
potenţiale de feed-back într-un sistem financiar şi economia reală.

30
 Utilitatea testărilor stres reiese din faptul că, în majoritatea pieţelor financiare informaţia
disponibilă nu conţine date suficiente cu privire la comportamentul pieţei ca rezultat al survenirii
unor evenimente extreme. În acelaşi timp, dezvăluirea rezultatelor testărilor stres poate prezenta
unele probleme ce ţin de confidenţialitate. Instituţiile participante în testări pot fi împotriva
publicării informaţiei şi dezvăluirii eventualelor „neajunsuri”, deoarece aceasta poate fi interpretată
în mod advers. Unii analişti interpretează informaţia scenariilor, ca o viziune oficială, ceea ce nu
corespunde realităţii.
Atît metodele moderne de analiză a stabilităţii financiare, cît şi căile general acceptate de
asigurare a stabilităţii sectorului bancar merită o deosebită atenţie în contextul temelor abordate în
prezenta lucrare. Obiectivul principal al asigurării stabilităţii bancare constă în limitarea riscului
sistemic prin protejarea sectorului bancar de faliment şi vulnerabilităţi, asigurarea alocării optime a
resurselor, determinarea normelor prudenţiale (controlul asupra solvabilităţii, lichidităţii şi
impunerii cerinţelor minime faţă de capital, limitarea expunerilor unui singur debitor, formarea
provizioanelor pentru pierderi la credite etc.). Asigurarea stabilităţii financiare este un scop
multiopţional, care implică un număr de autorităţi cu diferite perspective şi responsabilităţi. Băncile
centrale, precum şi agenţiile specializate promovează politici active în domeniul reglementării şi
supravegherii bancare bazate pe standardele general acceptate. Ca rezultat, scopul primordial al
fiecărei bănci centrale şi ale autorităţilor de supraveghere din diferite ţări constă în asigurarea
stabilităţii sistemului bancar prin implementarea standardelor internaţionale elaborate de Comitetul
Basel pentru Supraveghere Bancară (CBSB) - Principiile de Bază pentru Supraveghere Bancară
Efectivă şi Acordul cu privire la Capital Basel II. Conformitatea cu documentele nominalizate
constituie obiectivul de bază al autorităţilor respective, avînd ca scop asigurarea stabilităţii
sistemului bancar, astfel, în contextul problematicii abordate este necesară estimarea prevederilor
acestora. Mai mult ca atît, în cadrul Programului FSAP, stabilitatea sistemului bancar este evaluată
reieşind din corespunderea cu Principiile de Bază pentru Supraveghere Bancară Efectivă ale CBSB.
Concomitent, în exercitarea funcţiilor sale, supraveghetorii din toată lumea se conformează
Principiilor de bază ale Comitetului Basel (25 de principii, elaborate în a. 1998 şi modificate printr-
un nou document al Comitetului Basel în 2006). Aceste principii au ca scop limitarea influenţei
negative a vulnerabilităţilor macroeconomice asupra stabilităţii sectorului financiar, prin
determinarea unor exigenţe faţă de suficienţa capitalului, formarea provizioanelor pentru pierderi la
credite, concentrarea activelor, lichiditatea, managementul riscului, sistemele de control intern etc.
Caracteristica detaliată a fiecărui dintre cele 25 de principii, precum şi respectarea de către
RM a acestora sînt prezentate în Anexele 4-5 la teză.

31
 Un alt document al CBSB care a devenit un standard pentru toate sistemele financiare din UE
prin includerea prevederilor acestuia în Directiva 2006/48/CE cu privire la iniţierea şi desfăşurarea
activităţii instituţiilor de credit este Noul Acord Basel (Convergenţa Internaţională a Măsurării
Capitalului şi Standardelor de Capital – Un Cadru Revizuit), sau Basel II. Basel II reprezintă o
îmbunătăţire semnificativă a Acordului de Capital din 1988 al CBSB, elaborat de supraveghetorii
bancari din ţările industrial dezvoltate, care cu timpul a devenit un standard internaţional, căruia se
conformează majoritatea sistemelor bancare în contextul calculării suficienţei capitalului pentru
asigurarea stabilităţii şi siguranţei băncilor. Noul Acord este mai sensibil la risc datorită faptului că
pe lîngă riscurile de credit şi de piaţă analizate conform Basel I, include şi riscul operaţional. Figura
1.2.2 cuprinde evoluţia schimbărilor implementate în Acord.
Basel II

Managementul
tuturor
riscurilor

Cauzele externe
Basel I
1993 Factorul uman

Organizare şi proces
Managementul
Riscul operaţional
Basel I riscului Sisteme
1988 financiar
informaţionale

Organizare şi proces
Managementul
riscului de
credit Riscul de piaţă Riscul de piaţă

Riscul de credit Riscul de credit Riscul de credit

Figura 1.2.2 Îmbunătăţirea managementului riscurilor prin intermediul Acordului Basel*

*Sursa: elaborat în baza documentelor Comitetului Basel [116-117]

Începînd cu anul 2007 circa 100 de ţări au purces la implementarea noului acord cu privire la
capital, cu scopul promovării stabilităţii financiare internaţionale, prin coordonarea definiţiilor de
supraveghere a capitalului, estimării riscurilor şi standardelor de suficienţă a capitalului pe plan
internaţional. Basel II a stimulat interesul statelor membre pentru perfecţionarea sistemelor de
supraveghere bancară şi de gestiune a riscului băncilor, devenind un stimulent pentru
diagnosticările şi îmbunătăţirile în reglementarea şi supravegherea bancară.

32
 Noul document - cadru prevede standarde, potrivit cărora băncile vor avea de estimat
suficienţa capitalului în raport cu profilul de risc şi conţine călăuze pentru: (1) estimarea de către
instituţiile financiare a suficienţei capitalului, (2) regulatorii care revizuiesc astfel de estimări şi (3)
comunitatea investiţională pentru îmbunătăţirea disciplinei de piaţă ca rezultat al transparenţei
majore în activitatea instituţiilor financiare. Astfel, implementarea noului acord, Basel II are ca scop
asigurarea stabilităţii financiare prin sisteme avansate de gestiune a riscului în bănci, o supraveghere
mai perfectă în statele membre, precum şi o disciplină de piaţă mai dură. Basel II de asemenea
susţine tot mai mult cooperarea transfrontalieră şi schimbul de informaţii între supraveghetorii din
ţara gazdă şi supraveghetorii din ţara de origine, îndeosebi, în acele sisteme financiare în care
băncile străine operează în diferite sisteme de reglementare a capitalului comparativ cu băncile
locale. Noul cadru este o etapă importantă pentru soluţionarea punctelor slabe din Basel I, în special
pentru îmbunătăţirea gestiunii riscului în instituţiile financiare. Implementarea cu succes a Basel II
va întări sistemul financiar al fiecărei ţări în particular şi sistemul financiar internaţional în general,
contribuind la asigurarea stabilităţii financiare globale.
În acelaşi timp, Basel II nu constituie un document obligatoriu pentru statele cu sisteme
bancare mai puţin avansate, în care băncile nu desfăşoară activitate pe plan internaţional. Mai mult
ca atît, Basel II ar putea distrage supraveghetorii de la probleme stringente, cum ar fi construirea
unui sistem puternic de supraveghere zilnică, bazată pe risc. Deşi prin implementarea noului acord
statele beneficiază de practici moderne avansate de supraveghere şi îmbunătăţire a disciplinei de
piaţă, adoptarea prematură a Basel II în ţările cu capacitate limitată ar putea redisloca iraţional
resursele destinate unor priorităţi, slăbind în final supravegherea în schimbul consolidării acesteia.
Stabilitatea şi siguranţa băncilor, a întregului sistem bancar începe de la capitalul instituţiilor
financiare. Astfel, ţinînd cont de faptul că noul acord cu privire la capital Basel II reprezintă o
metodă importantă general acceptată de asigurare a stabilităţii sectorului bancar, ne vom referi la
prevederile acestuia, precum şi la beneficiile rezultate din implementarea lui pentru sistemul bancar.
Structura noului acord Basel II este prezentată în Anexele 6-7 la teza. Primul pilon al Basel II
impune băncilor obligativitatea de a dispune de capital cel puţin la nivelul calculat în conformitate
cu abordările propuse, destinate acoperirii riscurilor de credit, operaţional şi de piaţă. Pilonul I al
Acordului prevede două abordări de măsurare a riscului de credit – abordare standardizată şi
abordare bazată pe rating intern. Prima abordare este destinată unor bănci mici şi mai puţin
sofisticate care nu dispun de experienţă în dezvoltarea modelelor tehnice de evaluare a riscurilor de
credit. Aceste bănci urmează să utilizeze ratingul extern, care este constituit din ponderările pentru
state, băncile centrale, comerciale, sectorul corporativ etc. Totodată, cel de al doilea pilon are ca
scop monitorizarea tuturor riscurilor, inclusiv a celor din Pilonul I (riscul ratei dobînzii, riscul de

33
lichiditate, strategic, economic, în baza unor testări stres) şi le permite autorităţilor de supraveghere
să impună cerinţe individuale majore, în conformitate cu profilul de risc al fiecărei instituţii. Potrivit
pilonului II al acordului Basel, în procesul de supraveghere băncile trebuie să calculeze suficienţa
capitalului în baza propriei metodologii de management al riscurilor interne. Rolul activ al
autorităţilor de supraveghere încurajează băncile să dezvolte în continuare funcţiile de management
al riscurilor. Pilonul III impune obligaţiunea băncilor de a dezvălui informaţia completă cu privire
la riscurile, sistemele de management, precum şi suficienţa de capital a acestora, majorînd astfel
transparenţa şi disciplina de piaţă în sectorul financiar.
Conform noului acord Basel II, indicatorul de solvabilitate al băncilor (rata de suficienţă a
capitalului) se va calcula în baza principalelor riscuri ce pot fi acoperite de capitalul unei bănci
(formula 1.2.1):

Rata de suficienţă a capitalului (8%) = Capitalul total . (1.2.1)

(Riscul de credit + Riscul de piaţă + Riscul operaţional)

Pentru evaluarea fiecărei categorii de risc băncile pot alege una dintre diversele metode
propuse de noul Acord, reieşind din criteriile de complexitate a acestora (de la abordările cu o
complexitate redusă la cele complexe, bazate pe calcule probabilistice).
Spre deosebire de Acordul Basel I care determină cerinţele faţă de mărimea capitalului
reieşind din criterii generale, nefiind luate în consideraţie diferenţierea în credibilitatea debitorilor
individuali, noul Acord reflectă caracterul real al riscurilor asumate de către bănci şi propune
modalităţile de eficientizare a procesului de management al riscurilor. Basel I reprezintă un cadru
mai puţin flexibil pentru a cuprinde întregul spectru al profilului de risc al instituţiilor de credit,
deoarece utilizează un număr relativ restrîns de categorii ale ponderărilor de risc de credit pentru
expunerile băncilor (0%, 20%,50%,100%). Totodată, instrumentele de diminuare a riscurilor
utilizate potrivit Basel I nu sunt perfecte, avînd în vedere că în prezent garanţiile oferite de
administraţiile locale şi regionale, de entităţile din sectorul public sau de alte entităţi de rating sporit
nu sînt recunoscute ca diminuatoare de risc de credit.
Astfel, elementul noutăţii, adus de Basel II constă şi în lărgirea gamei ponderărilor la risc de
credit, de la patru la opt categorii: 0%, 10%,20%,35%,50%,75%,100%,150% şi diversificarea
instrumentelor de diminuare a riscului de credit, prin recunoaşterea ca diminuatoare de risc a
garanţiilor oferite de administraţiile locale şi regionale, entităţile sectorului public sau alte entităţi
cu un rating sporit.
Simplitatea raportului Cooke, utilizat în Acordul Basel I este determinată prin faptul că
ponderările la risc prevăzute de acest standard nu pot reflecta adecvat nivelul riscurilor: de exemplu

34
un credit acordat unei companii care reprezintă un risc înalt de default este tratat la fel ca un credit
de calitate înaltă acordat unei bănci centrale. Acest fapt conduce băncile în activităţi riscante prin
extinderea activităţii de creditare unor debitori riscanţi şi evitarea creditării mai puţin riscante, dar şi
mai puţin profitabile. Noul cadru permite evitarea principiului „one size fits all” şi asigură o
diferenţiere mai mare dintre capitalul format pentru fiecare credit. Noul Acord fiind mai sensibil la
risc are ca rezultat cerinţele faţă de capital, care variază în funcţie de fluctuaţiile calităţii creditelor:
cu deteriorarea calităţii creditelor se majorează şi cerinţele faţă de capital.
Tabelul 1.2.2 include datele comparative aferente cerinţelor faţă de capital prevăzute de
Acordul Basel I şi Basel II (abordare standardizată şi bazată pe raing intern).
Tabelul 1.2.2

Datele comparative cu privire la cerinţele faţă de capital calculate conform Acordului Basel I
vs. Acordul Basel II (Corporaţii)*

Rating Probabilitatea de Cerinţe faţă de Cerinţe faţă de capital Basel Cerinţe faţă de capital
default (PD) capital Basel I II Abordare standardizată Basel II pe baza IRB
A A A 0,03 8 1,6 1,13
AA 0,03 8 1,6 1,13
A 0,03 8 4,0 1,13
BBB 0,20 8 8,0 3,61
BB 1,40 8 8,0 12,35
B 6,60 8 12,0 30,96
CCC 15,00 8 12,0 47,04
*Sursa: Bank of England Spring Quarterly Bulletin, Spring 2001 [77], cu unele modificări
ale autorului
Din acest tabel putem conclude că, cerinţele faţă de capital pentru creditele cu un nivel de
rating mai sporit ca BBB se vor reduce, pe cînd pentru cele ce depăşesc acest nivel vor creşte
considerabil în comparaţie cu nivelul stabilit de Basel I. Astfel, poate fi preconizată majorarea
nivelului de creditare a companiilor cu un rating înalt şi cu o probabilitate scăzută a riscurilor.
Ce ar însemna în realitate noul acord Basel II pentru industria bancară? Un sistem sofisticat
care favorizează băncile mari sau un mijloc de consolidare transfrontalieră a sistemelor bancare?
Un studiu efectuat recent de compania de rating Ernst&Young demonstrează că bancherii
tratează noul Acord Basel II ca o „sursă de mişcare”. Trei pătrimi din respondenţii care au participat
în acest studiu au confirmat că noul Acord va contribui la schimbări substanţiale în afacerile
bancare, 89% din respondenţi au menţionat că Basel II ar majora cadrul competitiv cu organizaţi
mari cu o infrastructură bine dezvoltată, acestea din urmă obţinînd un avantaj concurenţial [233].
Totodată, rămîne deschisă o altă întrebare, ce bănci urmează să constituie subiectul Acordului
Basel II: acelea ce îşi desfăşoară activitatea pe plan internaţional (Internationally Active Banks) sau
toate băncile? Cît de oportună este implementarea acestui Acord pentru sistemul bancar dintr-o

35
ţară? Aceste întrebări preocupă autorităţile de supraveghere ale tuturor statelor din momentul
adoptării Noului Acord. Astfel, unii specialişti care pledează pentru implementarea acestuia
argumentează că noul Acord constituie o premisă pentru stabilitate, siguranţă şi eficacitate a
sistemului bancar, pe cînd alţii susţin opinia privind imposibilitatea implementării Basel II.
Noul Acord nu se limitează doar la descrierea metodelor de evaluare a riscurilor separate.
Acesta necesită o îmbunătăţire a sistemelor de guvernare corporativă, inclusiv majorarea rolului
managementului, îmbunătăţirea coordonării activităţii comune a consiliului, organelor executive,
subdiviziunilor responsabile pentru managementul riscurilor şi auditul intern, astfel este evidentă
influenţa pozitivă determinată de implementarea Acordului pentru stabilitatea sistemului bancar.
Cel mai important avantaj al implementării Basel II, atît pentru bănci, cît şi pentru organele de
supraveghere constă în posibilitatea determinării mărimii capitalului necesar pentru acoperirea
pierderilor imprevizibile. În cazul în care rezervele de capital nu sînt suficiente pentru a acoperi
aceste pierderi, băncile se pot confrunta cu situaţii în care nu vor fi capabile să acopere pierderile,
fapt ce poate duce la insolvabilitatea băncilor, precum şi la expunerea excesivă la riscuri a
mijloacelor deponenţilor şi investitorilor. Totodată, cererea de rezerve de capital a crescut
considerabil conform normelor Basel II şi noii metodologii de rating, diferite de metodologia
Acordului Basel I, ceea ce poate avea un efect contractor pentru creditare şi ca rezultat efecte
macroeconomice nedorite.
Disciplina de piaţă joacă un rol deosebit în menţinerea capitalului instituţiilor bancare la un
nivel adecvat, iar implementarea Basel II va contribui la siguranţă la stimularea performanţelor şi
disciplinei de piaţă. Dezvăluirea publică conform noului Acord majorează disciplina de piaţă şi
permite participanţilor acesteia să estimeze suficienţa capitalului băncilor şi constituie o premisă
majoră pentru instituţiile bancare în desfăşurarea afacerilor într-un mod eficient şi sigur.
Complexitatea datelor solicitate este semnificativă, de aceea implementarea Basel II impune crearea
unei baze de date robuste, ţinînd cont de faptul că orice soluţie de implementare a Basel II este
fundamentată pe bazele de date necesare cerute de noul Acord. Totodată, colectarea informaţiilor
necesare şi implementarea cerinţelor de dezvăluire şi transparenţă în activitatea bancară creează un
mediu benefic pentru participanţii pieţei, prevede un acces liber la informaţia cu privire la riscurile
în băncile individuale şi, în baza celor menţionate - asigură o disciplină de piaţă efectivă.
Implementarea măsurilor de management al riscului prevăzute de Basel II presupune şi costuri
considerabile la nivelul băncilor, în special pentru adaptarea sistemelor informaţionale,
implementarea noilor standarde de contabilitate şi instruirea angajaţilor etc. Potrivit unui studiu
efectuat de Institutul Bancar Român, costurile de implementare a sistemului Basel II s-ar putea
ridica la 30 de milioane euro pentru fiecare bancă din sistem [221]. Cele mai mari costuri de

36
implementare ale acordului sînt legate de managementul riscului de credit (85%), pe cînd costurile
de implementare legate de riscul operaţional reprezintă aproximativ 15% din totalul investiţiilor
aferente trecerii la Basel II. Schimbarea sistemului informatic (costurile legate de asigurarea
infrastructurii tehnologice), potrivit acestui studiu, ating aproximativ 60 la sută din totalul
cheltuielilor impuse de implementarea Basel II.
Este o consecinţă logică a principiilor Acordului – de a „răsplăti” instituţiile ce au tehnici de
management al riscurilor mai sofisticate. Filialele şi sucursalele băncilor străine, care fac uşor faţa
cheltuielilor cerute, sînt în avantaj, deoarece pot prelua unele proceduri şi o parte din infrastructura
de la băncile - mamă. Băncile mari cu activităţi sofisticate vor cîştiga la sigur din implementarea
noului Acord, întrucît managementul sofisticat al riscurilor necesită costuri pe care şi le pot permite
mai degrabă băncile mari. Totodată, costurile de pregătire de Basel II nu sînt cu mult mai scăzute
pentru băncile mici comparativ cu acelea de mărimi medii sau mari, deoarece sînt necesare
cheltuieli fixe.
Noile cerinţe faţă de capital introduse de Basel II, de asemenea pot complica lupta
concurenţială cu băncile străine, deoarece ultimele au cu mult mai multe posibilităţi să se
conformeze acestor standarde. De menţionat că, noile standarde de capital vor conduce la o
discriminare dintre sistemele bancare, inclusiv băncile dintr-un sistem se vor diviza în: bănci care
implementează şi bănci care nu implementează acest Acord. Băncile din ţările în curs de dezvoltare
vor fi dezavantajate în comparaţie cu băncile din ţările dezvoltate, active pe plan internaţional.
Astfel, băncile care nu vor implementa recomandările Acordului Basel II (ceea ce necesită timp şi
costuri considerabile) vor fi caracterizate printr-un rating mai scăzut, drept consecinţă şi
posibilităţile de atragere a capitalurilor străine vor fi reduse. Astfel, pentru acoperirea riscurilor la
creditele acordate companiilor sau băncilor din ţările ce nu implementează noul Acord va fi
necesară o rezervare a capitalului în mărime ce depăşeşte de cîteva ori rezervele formate reieşind
din standardele existente. Marjele de risc vor creşte comparativ cu situaţia actuală, se pot crea
condiţii de creditare nefavorabile pentru băncile şi companiile ce nu dispun de un rating înalt.
Astfel, implementarea noului Acord ar putea afecta volumul afacerilor derulate de băncile dintr-un
sistem bancar, solvabilitatea băncilor influenţînd negativ concurenţa pe piaţa bancară, precum şi ar
putea condiţiona retragerea de pe piaţă a băncilor mici.
În contextul celor expuse putem constata că, noul Acord Basel II va avea ca rezultat
modificări substanţiale în activitatea instituţiilor financiare din toată Europa. Acestea, bineînţeles, se
vor răsrfînge într-o anumită măsură şi asupra activităţii băncilor din RM. Cu toate că, potrivit
documentelor organizaţiilor financiare internaţionale, Basel II este destinat şi constituie o necesitate
de bază pentru băncile mari, active pe plan internaţional, includerea prevederilor acestuia în

37
Directivele Europene trebuie să preocupe autorităţile competente din ţară. Indiscutabil, este
prematură implementarea oficială a Acordului Basel II în Moldova, unde la moment lipsesc
asemenea instituţii, totodată, este necesar de anticipat că, odată cu integrarea în structurile europene,
va fi necesară implementarea noului Acord şi în republica noastră, ceea ce va conduce cu siguranţă
la stimularea performanţelor şi disciplinei pe piaţa.
În acelaşi timp, integrarea în structurile europene presupune nu doar necesitatea întreprinderii
eforturilor pentru eventuala implementare a Acordului Basel II. În Punctul 1.3 sunt abordate alte
direcţii de bază pe calea integrării sistemului financiar, precum şi analizată posibila influenţă a
proceselor integraţioniste asupra stabilităţii sistemului bancar.

1.3 Influenţa procesului de integrare în UE asupra stabilităţii sistemului bancar al RM

Sub influenţa proceselor de integrare relaţiile politice, economice, sociale între ţări evoluează
dinamic, iar fenomenul globalizării implică tot mai multe state. Termenul de „integrare” este asociat
tot mai des cu astfel de noţiuni, cum ar fi dezvoltare, democraţie, stabilitate, pe cînd Europa nu se
mai percepe doar în sens geografic, istoric sau cultural, ci se conturează ca o fuziune politico-
economică dinamică [51].
Integrarea în structurile Uniunii Europene, care la moment este unul din cei mai semnificativi
participanţi ai pieţei mondiale şi a doua după mărime economie din lume, constituie un deziderat şi
pentru Republica Moldova. Moneda europeană unică a dat un impuls major pentru creşterea şi
integrarea pieţelor de capital, anterior segmentate, precum şi a contribuit la micşorarea riscurilor
ratei dobînzii şi de schimb valutar, care limitau în trecut diversificarea geografică a investiţiilor,
astfel contribuind la creşterea stabilităţii economice, monetare şi financiare a ţărilor membre.
Procesele de integrare contribuie la dezvoltarea unei pieţe comune a capitalului şi a serviciilor
financiare, determinînd dreptul instituţiilor financiare să efectueze operaţiuni transfrontaliere,
conferindu-le, totodată, şi un anumit grad de libertate.
Ţările membre ale UE au întreprins deja diverse măsuri pentru a reduce barierele în activitatea
bancară transfrontalieră. Aceste măsuri sînt recunoscute ca programul de „piaţă unică”, potrivit
căruia Comisia Europeană şi Consiliul de Miniştri al Uniunii Europene au elaborat directive spre
garantarea tratării egale a băncilor străine de către autorităţile naţionale, supravegherea
transfrontalieră a băncilor, liberalizarea fluxurilor internaţionale de capital, armonizarea
reglementărilor în domeniu etc.
Deşi sensul termenului de „integrare” este utilizat pe larg, nu există pînă în prezent o definiţie
unanimă.

38
 Conform Glosarului Bretton Woods, integrarea europeană reprezintă un şir de măsuri privind
reducerea barierelor dintre ţări în procesul efectuării tranzacţiilor, circulaţiei libere a bunurilor,
capitalului, forţei de muncă, inclusiv armonizării legislaţiei, regulamentelor şi standardelor în
domeniu [307].
În Dicţionarul de termeni comunitari conceptul de Uniune Europeană apare în sensul
procesului, în cadrul căruia ţările membre ale Uniunii Europene se înţeleg să-şi transfere în mod
progresiv, de la nivel naţional la nivel supranaţional, o serie de competenţe ce ţin de resortul
suveranităţii naţionale, acceptînd să le exercite în comun şi cooperînd în domeniile respective de
activitate în scopul atingerii unor obiective de natură politică, economică, socială, culturală ce
vizează progresul şi dezvoltarea acestor state [311].
Savanţii C.Walkner şi J.Raes, caracterizînd procesele de integrare aferente sectorului bancar,
menţionează căile oportune de atingere a unor performanţe în activitatea bancară, şi anume:
creşterea numărului filialelor şi sucursalelor băncilor străine, contopirile şi absorbţiile
internaţionale, precum şi prestarea serviciilor bancare transfrontaliere [218].
În viziunea economiştilor I.Cabral, F.Dierick şi J.Vesala conceptul de „integrare” presupune
situaţia în care din pieţele de un singur produs (sau de produse substitute) iniţial fragmentate este
creată o piaţă unică şi coerentă [135].
Astfel, se poate de concluzionat că integrarea financiară este un obiectiv, în care potenţialii
participanţi ai pieţei financiare cu caracteristici relevante asemănătoare, activează în conformitate
cu un set unic de norme, au acces şi tratare egală pe piaţă şi cooperează într-un şir vast de activităţi
cu scopul atingerii unor obiective comune.
Cu toate că în literatura de specialitate se menţionează faptul că rădăcinile istorice ale Uniunii
Europene îşi au începutul de pe timpul celui de-al doilea război mondial, economistul ungar Z.
Horvath susţine că, idea integrării europene a fost formulată cu mult înaintea secolului XX, în
lucrările multor filozofi şi savanţi ca Dante, Comenius, Erasmus of Rotterdam şi Emanuel Kunt
[53,p.25]. Încă în anul 1849 Victor Hugo a utilizat termenul “Statele Unite ale Europei” pentru a
sublinia obiectivul integrării urmărit de pe atunci de fiecare ţară europeană. Saint-Simon în
studierea condiţiilor tehnice şi economice a integrării europene a abordat necesitatea creării unei
organizaţii europene comprehensive, un fel de Parlament European. În analiza documentelor care
confirmă oportunitatea creării UE, Z.Horvath face referinţă şi la cartea “Pro-Europa” a unui
cetăţean din Monarchia austro-ungară, Richard Coudenhove Calergi, care a fost publicată încă în
anul 1923 şi conţine o listă concretă a propunerilor de unificare a Europei [53,p.25].
Referindu-ne la iniţierea de facto a proceselor de integrare, constatăm că iniţiativa integrării
europene aparţine politicianului francez Arstide Briand şi datează din perioada interbelică. Deşi

39
iniţiativa „de apropiere” dintre Franţa şi Germania a eşuat din cauza celui de-al doilea război
mondial, ideea unităţii europene a fost reluată după finisarea războiului. Primul pas în procesul
fondării Comunităţii Europene a fost făcut de ministrul de externe francez Robert Schuman.
Conform declaraţiei lui R.Schuman din 9 mai 1950 „Europa nu va fi creată imediat sau conform
unui plan unic, ci prin realizări concrete care ar crea de facto solidaritatea” [209]. De menţionat că,
derularea proceselor de integrare pe parcursul a 50 de ani demonstrează corectitudinea prognozelor
lui Schuman. În iniţierea proceselor de integrare europeană au participat prin aplicarea unor acţiuni
practice concrete şi prim-ministrul Regatului Unit, Winston Churchill şi „arhitectul Uniunii
Europene” Jean Monnet, care nefiind ales oficial a lucrat în diferite perioade pentru guvernele
Statelor Unite şi cel European, promovînd integrarea europeană. În procesul de integrare şi-au adus
contribuţia şi alţi reprezentanţi politici din acele timpuri. Crearea Uniunii Europene a parcurs mai
multe etape, dar referindu-ne la cele mai importante evenimente din domeniul economic menţionăm
în acest context că, în 1948 a fost fondată Organizaţia pentru cooperare economică în Europa, iar în
1949 – Consiliul Europei din 10 ţări membri, şi anume: Belgia, Franţa, Danemarca, Luxemburg,
Regatul Unit, Norvegia, Olanda, Italia, Irlanda şi Suedia, care încearcă să stabilească o cooperare
politică între ţările europene. Cu timpul numărul membrilor a atins cifra de 45 ţări, din care face
parte şi Republica Moldova [317]. UE a cunoscut o cale lungă prin crearea în 1957 a Comunităţii
Economice Europene, în 1986 a Comunităţii Europene, iar în 1992 a Uniunii Europene. Punctul de
plecare în procesele de integrare europeană îl constituie semnarea Tratatului de la Maastricht, intrat
în vigoare la 2 noiembrie 1993. Termenul „Uniune” este utilizat pe primele pagini ale tratatului
pentru a demonstra importanţa istorică a fondării acesteia. Astfel, în articolul A al tratatului Uniuni
Europene se afirmă „Acest tratat marchează un pas nou în procesul creării unei trainice uniuni
dintre popoarele Europei” [86,p.5].
Iniţial Uniunea Europeană (UE) a fost constituită din 6 ţări: Belgia, Germania, Franţa, Italia,
Luxemburg şi Olanda. Danemarca, Irlanda şi Regatul Unit au aderat în anul 1973, Grecia în 1981,
Spania şi Portugalia în 1986, Austria, Finlanda şi Suedia în 1995. În 2004 a avut loc cea mai
semnificativă lărgire a UE, în care au intrat încă 10 ţări, iar la începutul anului 2007 a avut loc
integrarea a două state noi: Bulgaria şi România.
O realizare majoră a Uniunii Europene este crearea pieţei unice, care a contribuit la
prosperitatea statelor membre şi a permis să devină o forţă economică semnificativă într-o lume a
globalizării. Unul dintre principiile fundamentale ale Uniunii Europene este de a fi accesibilă
oricărei ţări europene, în cazul cînd se constată conformitatea cu cerinţele stipulate în tratatele ce
stau la baza Uniunii. Corespunderea ţării criteriilor economice presupune şi existenţa unei pieţe
economice funcţionale, capacitatea de a rezista presiunii concurenţiale în Uniune, fapt ce este

40
determinat prin respectarea subcriteriilor, cum ar fi: sistemul juridic adecvat, stabilitatea
macroeconomică, prezenţa unui sistem financiar dezvoltat şi lipsa barierelor semnificative pentru
integrarea pe piaţă. O intermediere financiară robustă de asemenea este o condiţie importantă ce
face parte din criteriile vizate.
Unitatea de drept a UE este acquis communitaire – format din totalitatea acordurilor, normelor
şi legilor adoptate pe parcursul integrării, divizat în dreptul primar - tratate, şi dreptul secundar -
directive, regulamente şi decizii elaborate de organele de resort ale Uniunii Europene. În domeniul
bancar cadrul regulator este determinat de Prima şi a Doua Directiva bancară „privind coordonarea
legilor, regulamentelor şi prevederilor administrative legate de începerea şi desfăşurarea activităţii
instituţiilor de credit”, care ulterior au fost incluse în Directiva 2000/12/EC cu privire la iniţierea şi
desfăşurarea activităţii instituţiilor de credit, integrată recent în Directiva 2006/48/EC cu denumirea
identică celei precedente, precum şi o nouă Directivă nr. 2006/49/CE cu privire la rata de suficienţă
a capitalului întreprinderilor de investiţii şi a instituţiilor de credit.
În contextul subiectelor abordate, este necesar să ne referim la Sistemul European al Băncilor
Centrale (SEBC), constituit din Banca Centrală Europeană (BCE) şi băncile centrale ale statelor
membre. Crearea SEBC după modelul de tip federal, asemănător celui existent în SUA are ca
obiectiv principal menţinerea stabilităţi preţurilor şi susţinerea politicii economice îndreptate spre
realizarea obiectivelor de bază ale Uniunii Europene. BCE este una dintre cele mai tinere instituţii
ale Uniunii Europene, care şi-a început activitatea în 1999 o dată cu introducerea monedei unice
Euro. Concomitent cu crearea BCE, ţările din zona Euro au cedat o parte din suveranitatea lor
economică şi monetară în favoarea BCE, care coordonează Sistemul European al Băncilor Centrale
din ţările UE. Principala sarcină, care revine BCE, prevăzută de Tratatul Uniunii Europene este
„menţinerea stabilităţii preţurilor” sau controlul inflaţiei. Totodată, se pot enumera şi alte
responsabilităţi ale Băncii Centrale Europene, cum sînt: susţinerea politicilor economice generale
ale Uniunii Europene şi intervenţiile pe pieţele valutare externe; asigurarea respectării
reglementărilor privind plăţile din zona Euro, inclusiv prin supravegherea sistemului computerizat
de plăţi transfrontaliere din Europa-TARGET (Trans-European Automated Real-time Gross
Settlement Express Transfer System); gestionarea, monitorizarea şi protejarea rezervelor valutare şi
rezervelor de aur ale ţărilor membre; cooperarea cu autorităţile naţionale de supraveghere a
instituţiilor de credit şi asigurarea stabilităţii sistemului financiar; asumarea responsabilităţii în
domeniul emisiunii monetare, fiind singura instituţie care are dreptul de a autoriza emiterea de
bancnote în cadrul Uniunii Europene. Obiectivele majore ale BCE în domeniul stabilităţii financiare
constau în prevenirea şi managementul oportun al crizelor. Preşedintele Băncii Centrale Europene,
Jean-Claude Trichet, analizînd situaţia economică în UE menţionează importanţa şi influenţa

41
majoră pentru asigurarea stabilităţii financiare în Uniune a unor factori, cum ar fi: introducerea
monedei unice, prin care s-au evitat riscuri ale ratelor de schimb în ţările-membre; adoptarea
politicilor unice bazate pe stabilitatea preţurilor; disciplina fiscală şi implementarea reformelor
structurale; impulsionarea eforturilor întreprinse de autorităţile bancare în dezvoltarea pieţelor
financiare; un sistem de reglementare şi supraveghere bancară eficient; cooperarea internaţională şi
schimbul de informaţii dintre autorităţi etc. [217]
Comitetul european de supraveghere bancară, constituit din băncile centrale şi supraveghetorii
bancari din cele 27 de ţări membre, asistă sistemul european în atingerea obiectivului de stabilitate
financiară. După aderarea ţărilor la UE băncile centrale devin membri ai Sistemului European al
Băncilor Centrale, astfel, integrarea în structurile europene ar însemna pentru Moldova o participare
deplină în dezvoltarea politicilor de reglementare bancară europene (prezenţa în Comitetul Bancar
Consultativ şi Comitetul de Supraveghere Bancară a BCE) şi cooperarea amplă în domeniul
supravegherii bancare (participare în grupul de contact).
Analizînd vectorul proeuropean al Republicii Moldova este de menţionat că procesul de
integrare a fost iniţiat prin semnarea în anul 1994 a Acordului de Parteneriat şi Cooperare dintre
RM şi UE, fapt important ce a însemnat şi recunoaşterea oficială a RM ca partener al UE. După
aceasta, statul urma să-şi axeze activitatea pe 5 domenii prioritare: armonizarea legislaţiei,
cooperarea vamală şi transfrontalieră, combaterea criminalităţii, studierea posibilităţilor de
cooperare în cadrul spaţiului de liber schimb şi susţinerea oportună a investiţiilor străine, în vederea
alinierii ţării noastre din punct de vedere financiar, monetar şi bancar la cerinţele convenite la
Copenhaga, scopul primordial fiind adaptarea legislaţiei naţionale la cerinţele europene. Astfel, pe
parcursul ultimilor ani legislaţia bancară a Republicii Moldova este treptat racordată la cea a UE.
Drept exemplu, putem menţiona adoptarea în 2001 a Legii cu privire la prevenirea şi combaterea
spălării banilor, elaborată în conformitate cu prevederile Directivei 91/308/CEE, în 2002 a Legii cu
privire la garantarea depozitelor persoanelor fizice în sistemul bancar în corespundere cu Directiva
94/19/CE cu privire la schemele de garantare a depozitelor, precum şi elaborarea şi implementarea
unui şir de modificări în legislaţia bancară autohtonă etc. Anexa 9 include directivele de bază
aferente sectorului financiar al UE, precum şi determină conformarea exigenţilor bancare autohtone
acestor directive.
Opţiunile de bază ale Moldovei întreprinse în scopul asigurării stabilităţii sistemului financiar
în procesele de integrare europeană sînt reflectate în actele statale de o semnificaţie extrem de
importantă, precum Strategia de Creştere Economică şi Reducere a Sărăciei şi Planul de Acţiuni
Republica Moldova – Uniunea Europeană, ultimul fiind elaborat în strînsă colaborare cu Uniunea
Europeană şi aprobat în 2005. Documentele menţionate includ obiectivele strategice pentru

42
cooperarea dintre RM şi UE. Totodată, au fost elaborate şi alte strategii îndreptate, de asemenea,
spre asigurarea stabilităţii sistemului bancar.
Acţiunile prioritare pentru atingerea scopului de integrare a sectorului financiar-bancar din
Planul de Acţiuni Republica Moldova – Uniunea Europeană includ, pe lîngă alte obiective,
oportunitatea asigurării implementării recomandărilor Fondului Monetar Internaţional, obţinute în
cadrul Programului FSAP; optimizarea cadrului regulator prudent pentru pieţele financiare şi o
supraveghere echivalentă cu cea existentă în UE; instituirea şi instruirea personalului autorităţii de
supraveghere în sectorul bancar; instituirea şi asigurarea implementării eficiente a unor autorităţi
independente de supraveghere în conformitate cu standardele recunoscute la nivel internaţional
[79]. Astfel, premisele de bază pentru asigurarea unui sistem bancar stabil şi sigur în vederea
integrării financiare în Uniune Europeană sînt, în primul rînd, armonizarea legislaţiei bancare cu cea
europeană, cooperarea vastă cu instituţiile financiare din UE şi realizarea reformelor sistemului
bancar reieşind din recomandările organelor financiare internaţionale, accentul major fiind pus pe
procesul de supraveghere a activităţii băncilor.
Strategia de Creştere Economică şi Reducere a Sărăciei (SCERS) include de asemenea măsuri,
a căror realizare contribuie la stabilizarea sistemului bancar, ceea ce este necesar pentru integrarea
în UE. În acest context, BNM va întreprinde mai multe acţiuni care vor avea drept scop:
consolidarea ulterioară a capitalurilor băncilor prin sporirea cerinţelor faţă de capitalul minim;
perfecţionarea reglementării activităţii bancare şi supravegherii ei; dezvoltarea sistemului de audit
bancar intern pentru reducerea riscurilor; asigurarea transparenţei informaţionale privind activitatea
sectorului bancar [9]. Potrivit SCERS, este necesară coordonarea nu doar a politicii
macroeconomice, dar şi a acţiunilor legate de ameliorarea condiţiilor de creditare, menţinerea
stabilităţii sistemului bancar şi minimizarea riscurilor bancare.
Atingerea obiectivului de integrare financiară este posibilă şi prin realizarea altor strategii ale
statului. Astfel, potrivit Programului Naţional al RM „Prosperarea ţării - bunăstarea poporului”,
scopul major urmărit de politica şi acţiunile statului în domeniul dezvoltării durabile a sistemului
bancar constă în perfecţionarea şi consolidarea în continuare a modului de funcţionare a băncilor,
fapt ce va spori gradul de siguranţă în activitatea acestora [318]. În documentul dat este menţionată
necesitatea creării unor condiţii favorabile pentru concentrarea mijloacelor temporar libere în
băncile care îşi desfăşoară activitatea cu un grad mai înalt de prudenţă, susţinerea proceselor de
fuziune şi asociere a băncilor care vor decide să-şi majoreze capacitatea de competitivitate pe piaţă
şi crearea condiţiilor necesare pentru dezvoltarea unui sector bancar puternic şi competitiv.
Obiectivul de bază al unei alte opţiuni – Strategia de dezvoltare a sectorului financiar în
perioada 2005-2010, este consolidarea în continuare a sistemului bancar prin perfecţionarea

43
reglementării şi supravegherii activităţii băncilor comerciale, care va spori gradul siguranţei
activităţii sistemului bancar al Moldovei şi capacitatea băncilor de a satisface cerinţele economiei
naţionale în servicii bancare [11]. Astfel sînt prevăzute un şir de acţiuni care urmează a fi îndreptate
spre consolidarea sistemului bancar în ansamblu şi a fiecărei bănci în parte, ţinînd cont de
particularităţile acestora. Pentru realizarea obiectivului de asigurare a stabilităţii sectorului bancar
strategia dată, similar strategiilor nominalizate mai sus, evidenţiază necesitatea îmbunătăţirii
cadrului legal, precum şi determină necesitatea perfecţionării mecanismului de funcţionare a
pieţelor financiare în vederea asigurării transparenţei şi stabilităţii lor. Obiectivul principal al
strategiei este de a asigura dezvoltarea şi perfecţionarea în continuare a sistemului financiar,
inclusiv perfecţionarea guvernării corporative în bănci, reducerea nivelului inflaţiei şi menţinerea
acesteia la un nivel relativ jos, acceptabil pentru o creştere economică durabilă, creşterea rolului
Guvernului şi Băncii Naţionale în elaborarea, promovarea şi corelarea politicilor bugetar-fiscale,
monetare, valutare, de credit şi investiţionale în vederea dezvoltării continue a unui sistem financiar,
inclusiv bancar viabil şi stabil.
Integrarea europeană a Republicii Moldova va avea un rol major în creşterea financiară şi
economică, însă, ar putea, totodată, condiţiona şi noi riscuri, specifice proceselor de globalizare şi
liberalizare care urmează a fi adecvat administrate. Referindu-ne la influenţa acestor procese asupra
stabilităţii sectorului bancar autohton, în continuare constatăm impactul lor pozitiv, precum şi unele
eventuale riscuri specifice integrării sistemului bancar.
Procesele de integrare au ca obiectiv o consolidare semnificativă a sectoarelor bancare ale
statelor membre. Sunt evidente dezvoltări, determinate de integrare, şi anume: liberalizarea mişcării
capitalului, creşterea economică robustă şi de un progres considerabil privind micşorarea inflaţiei,
vizavi de majorarea nivelului de intermediere în ţările în proces de integrare, precum şi intrarea pe
piaţă a băncilor străine.
E de menţionat că, perspectiva şi scopul prioritar al aderării la UE accelerează realizarea
reformelor, inclusiv în domeniul sistemului bancar. Tendinţa RM de a corespunde cît mai curînd
posibil criteriilor politice de aderare la UE stimulează autorităţile statale să amplifice ritmul
reformelor, să le coordoneze cu UE, cu Consiliul Europei şi cu alte organisme internaţionale,
precum şi să beneficieze de asistenţă în diverse aspecte ale acestora. Accelerarea proceselor de
integrare, modificările de pe piaţa financiară internaţională şi creşterea continuă a concurenţei
contribuie la diversificarea instrumentelor financiare propuse pe piaţă şi impune implementarea
inovaţiilor şi tehnologiilor noi. Realizarea reformelor structurale în ţară reprezintă cheia succesului
pentru dezvoltarea acesteia.

44
 Una dintre condiţiile necesare pentru realizarea obiectivului de asigurare a stabilităţii
sectorului bancar în contextul integrării este independenţa băncii centrale în domeniul politicii
monetare, reglementării şi supravegherii bancare. În perspectiva aderării la structurile europene,
banca centrală îşi va asuma obligaţiuni adiţionale, cum ar fi reprezentantul statului şi partenerul
instituţiilor europene şi al autorităţilor naţionale care promovează politică monetară a statelor
europene. Mai mult ca atît, art. 107 al Tratatului cu privire la Uniunea Europeană prevede că
instituţiile comunităţii, instanţele şi Guvernele statelor membre nu trebuie să influenţeze factorii de
decizie ai BCE şi ai altor bănci centrale naţionale în exercitarea obiectivelor sale [86,p.239]. Astfel,
modificările recente operate în legislaţia bancară autohtonă, care atribuie Băncii Naţionale un grad
sporit de independenţă, reprezintă un pas important în procesul de integrare a statului nostru în UE.
Totodată, reformele în cadrul bănci centrale nu se vor limita doar la asigurarea independenţei
acesteia faţă de stat. Creşte necesitatea perfecţionării instruirii şi pregătirii personalului, care ne va
reprezenta ţara în negocierile la nivelul european. Obiectivele principale vor include şi stabilizarea
inflaţiei la un nivel apropiat de cel european, şi implementarea noului cadru cu privire la suficienţa
capitalului, precum şi determinarea unei modalităţii eficiente de exercitare a supravegherii şi
reglementării bancare (de către banca centrală sau o autoritate separată). Acestea vor constitui unele
dintre principiile de bază care vor contribui la crearea unui mediu economic stabil şi la o creştere
economică continuă.
Unul dintre factorii majori ce influenţează negativ stabilitatea sectorului bancar, precum şi
procesele de integrare în Uniunea Europeană este proprietatea statului din sistemul bancar. Acest
fapt a fost confirmat de rezultatele evaluărilor programului FSAP din diferite ţări, inclusiv Moldova
[85]. Băncile aflate în proprietatea statului extind credite mai mult în baza relaţiilor politice decît în
baza evaluării riscurilor şi se pot implica în finanţarea întreprinderilor de stat neprofitabile sau să
efectueze finanţarea în condiţii preferenţiale a unor regiuni sau sectoare. Numărul privatizărilor
bancare ce au avut loc începînd cu anii 1970 constituie evidenţa faptului defavorizării băncilor de
stat. În lucrarea sa economistul M.Andrews evaluează 235 de privatizări bancare ce au avut loc în
circa 65 de state şi constată că, necatînd la un număr considerabil al privatizărilor bancare pe plan
internaţional, băncile aflate în proprietatea statului continuă să joace în rol important în pieţele
financiare a multor ţări [112]. Băncile aflate în proprietatea statului reprezintă un obstacol în
liberalizarea sistemului financiar şi în dezvoltarea concurenţei, fiind posibilă funcţionarea acestora
în regim de supraveghere preferenţial. Proprietatea statului în sistemul bancar nu permite
respectarea principiului potrivit căruia statele care tind să devină membre UE trebuie să asigure o
deplină autonomie băncilor centrale, eliminînd acţiunea factorului politic asupra instituţiilor de
emisiune. Ca rezultat al atingerii dezideratului de integrare europeană şi al eforturilor întreprinse în

45
acest context, excluderea proprietăţii statului din sistemul bancar autohton va avea un impact
pozitiv asupra stabilităţii acestuia, contribuind astfel la asigurarea independenţei organului de
supraveghere.
Pieţele bancare bine dezvoltate şi stabile reprezintă o premisă esenţială pentru integrarea cu
succes în Uniune Europeană. Intensificarea proceselor de globalizare impune sporirea rezistenţei
sistemului bancar la crize financiare. O consecinţă semnificativă a integrării europene constă şi în
consolidarea – atît în interiorul sistemului bancar dintr-o ţară, cît şi cea transfrontalieră – fapt ce
condiţionează ajustările structurale la un mediu mai competitiv. Consolidarea sistemului bancar
contribuie la sporirea bunăstării clienţilor prin îmbunătăţirea ratelor la credite, precum şi prin
facilitarea accesului la credite al debitorilor.
Ţinînd cont de rolul major pe care îl joacă băncile în economia UE, putem constata că un
sector bancar bine integrat este şi o premisă importantă pentru crearea unei pieţe financiare unice. În
condiţiile integrării europene, inclusiv a unei integrări continue a pieţei serviciilor bancare, va
apărea necesitatea dezvoltării relaţiilor cu autorităţile de reglementare şi supraveghere din statele
europene. Stabilirea şi dezvoltarea acestor relaţii va determina intensificarea schimbului de
informaţii şi de experienţă pe plan internaţional, fapt ce va contribui la crearea unui sistem bancar
stabil şi sigur. O altă latură pozitivă a integrării pentru sistemul bancar autohton constă în creşterea
reţelei filialelor, a numărului clienţilor, apariţia noilor forme de management al afacerilor bancare.
Cadrul suficienţei robuste a capitalului băncilor de asemenea reprezintă o condiţie de bază
pentru piaţă financiară unică şi un sistem financiar european eficient. Pentru realizarea acestui
obiectiv este necesară racordarea exigenţelor faţă de capital la măsurile respective privind
diminuarea şi evitarea riscurilor la care sînt supuse instituţiile bancare. În condiţiile integrării în
Uniunea Europeană creşte necesitatea asigurării disciplinei de piaţă şi promovării transparenţei în
activitatea sectorului bancar prin dezvăluirea informaţiei publicului. Astfel, în contextul integrării
sistemului bancar al RM în cel european rezultă oportunitatea implementării prevederilor celor trei
„piloni” ai noului Acord Basel cu privire la capital (Basel II), incluse în Directiva 2006/48/CE.
Aceasta va conduce la sporirea stabilităţii financiare prin implementarea unor sisteme avansate de
gestiune a riscurilor, la care sînt supuse băncile în condiţiile integrării în sistemul financiar
european, precum şi va asigura o supraveghere mai eficientă a sistemului bancar autohton şi o
disciplină de piaţă mai dură.
Integrarea economică crescîndă influenţează şi participaţiunile străine în sistemele bancare.
Majoritatea ţărilor tratează investiţiile strategice străine în sectorul bancar ca fiind o posibilitate de a
îmbunătăţi cantitatea şi calitatea intermedierii financiare. Savantul S. Claessens, efectuînd un studiu
pe circa 80 de ţări în perioada anilor 1988-1995, menţionează că, cu toate că în majoritatea statelor

46
examinate apariţia pe piaţă a băncilor străine determină reducerea profitabilităţii băncilor existente,
impactul benefic al concurenţei se simte imediat după intrarea pe piaţă a băncilor străine, iar reacţia
băncilor din ţara de origine urmează într-o perioadă foarte scurtă de timp [142]. Economiştii
R.Lensik şi N.Hermes demonstrează că intrarea pe piaţă a băncilor străine sporeşte competitivitatea,
micşorînd totodată costurile şi majorînd calitatea serviciilor bancare; aduce noi practici şi servicii
financiare care impun băncile din ţara de origine să se adapteze la condiţiile noi concurînd cu cele
străine [229].
Astfel, perspectiva aderării la piaţa financiară europeană condiţionează atragerea pe piaţa
financiară a RM a băncilor internaţional active, fapt care constituie o modalitate de obţinere a
capitalului, de preluare a tehnologiilor bancare performante, de îmbunătăţire a cadrului regulator şi
a experienţei manageriale. Totodată, riscul la care se expun băncile care desfăşoară activitate pe
plan internaţional devine tot mai pronunţat şi poate condiţiona vulnerabilităţi în sistemului bancar
autohton. Mai mult ca atît, reieşind din principiul „paşaportului unic”, instituţiile financiare din UE
pot acorda servicii transfrontaliere: direct, prin înfiinţarea filialelor sau sucursalelor. Este posibil ca
odată cu simplificarea procedurilor de deschidere a sucursalelor pe teritoriul RM, cu reducerea
costurilor corespunzătoare pe piaţa financiară autohtonă să apară mai multe instituţii financiare
internaţionale, fapt ce trezeşte interesul băncilor autohtone de a îmbunătăţi şi de a adopta noi
tehnologii moderne. Totodată, schimbările rapide pe piaţa financiară, produsele şi modalităţile noi
de management al afacerilor reprezintă o sursă suplimentară a instabilităţilor financiare, iar în cazul
concurenţei, băncile autohtone se pot „antrena” şi în investiţii riscante, pentru a-şi menţine
veniturile. Astfel, procesele de integrare, pe lîngă toate avantajele şi momente pozitive, pot
condiţiona şi riscul unei concurenţe sporite, băncile autohtone fiind nevoite să concureze
concomitent pe multiple segmente ale pieţei financiare, precum şi cu alte instituţii financiare.
Liberalizarea globală a activităţii economice creează premise pentru desfăşurarea afacerilor
legale, precum şi a celor ilegale. Aceste fenomene stopează considerabil creşterea economică a ţării
şi, ca urmare, constituie un obstacol în atingerea scopului strategic de integrare a RM în Uniunea
Europeană. Indicele nivelului corupţiei „Transparency International” pentru Republica Moldova în
anul 2006 a constituit 3.2 puncte (din cele 10 posibile în sens pozitiv), plasîndu-ne pe locul 79 din
cele 163 examinate, Rusia fiind pe locul 121 cu un indice de 2.5, România – pe locul 84 cu 3.1
puncte, pe primul loc s-a situat Finlanda cu un indice de 9.6, cu cel mai jos nivel al corupţiei [314].
Spălarea banilor este un exemplu vădit al acestor fenomene şi reprezintă o crimă de
semnificaţie economică. Cu toate este imposibilă determinarea cifrelor concrete cu privire la
volumul banilor spălaţi, potrivit lui Camdessus, volumul total al acestor mijloace constitue 2-5 la
sută din PIB-ul global [214]. FBI (Biroul Federal al Investigaţiilor) estimează volumul banilor

47
spălaţi la nivel global în mărime de 600 miliarde – 1,5 trilioane dolari SUA, pe cînd remunerările
plătite de criminali intermediarilor se cifrează 5-15% din banii spălaţi [214]. Din raportul anual
FATF (Financial Action Force on Money Laundering) pe perioada anilor 2001-2002 constatăm că,
autorităţile din Republica Moldova estimează volumul veniturilor organizaţiilor criminale ca fiind
mai înalte decît a doua parte din venitul total al economiei naţionale, iar evaluările MONEYVAL
(Council of Europe Select Committee of Experts on the Evaluation of Anti-Money Laundering
Measures) denotă faptul că existenţa Republici Transnistria facilitează decurgerea acestui proces
extrem de negativ [315]. Soluţionarea acestei probleme va contribui la ameliorarea situaţiei privind
lupta cu corupţia şi spălarea banilor.
După cum s-a menţionat în capitolul 1.1 al tezei, într-un sistem financiar performant, banca
centrală este cea mai importantă verigă, căreia îi revine un rol deosebit în promovarea politicii
monetare, prevenirea abuzului utilizării sectorului financiar în scopuri criminale, precum şi în
realizarea funcţiilor sistemelor de plăţi şi nu în ultimul rînd a funcţiilor de reglementare şi
supraveghere bancară. Importanţa supravegherii bancare va spori concomitent cu integrarea
sistemului bancar autohton în cel european. Este important de menţionat că în majoritatea
sistemelor financiare ale statelor europene are loc separarea funcţiilor aferente politicii monetare de
cea de supraveghere bancară. În capitolul 2.2 al tezei sînt analizate exemplele diverselor sisteme
financiare europene, în unele din care supravegherea bancară este exercitată de băncile centrale, iar
în altele de autorităţi separate. Astfel, în condiţiile integrării europene, în sistemul bancar al
republicii noastre poate apărea necesitatea de alegere a modului şi sistemului potrivit de
supraveghere, reieşind din cele două abordări posibile: unificarea funcţiilor de supraveghere asupra
stabilităţii întregului sistem financiar sau exercitarea separată a supravegherii sistemului bancar de o
altă instanţă. Totodată, va fi necesară determinarea modalităţii exercitării acestor funcţii de către
banca centrală sau de către un alt organ competent şi responsabil pentru supravegherea sistemului
bancar, sectorului de asigurări, sau a altor instituţii ce prestează servicii financiare. Mai mult ca atît,
atragerea băncilor străine va impune necesitatea unei supravegheri pe o bază consolidată şi
transfrontalieră a acestora.
Astfel, concluzionăm că, în condiţiile integrării europene stabilitatea sistemului bancar
autohton poate fi asigurată prin: nivelul înalt al armonizării cadrului regulator bancar cu cel existent
în UE; promovarea colaborării autorităţilor de supraveghere din ţara noastră cu organele respective
din alte state; implementarea prevederilor noului Acord cu privire la Capital (Basel II); privatizarea
băncilor de stat; determinarea sistemului şi organului oportun responsabil pentru supravegherea
băncilor etc.

48
 Pentru a determina direcţiile principale de consolidare a sistemului bancar autohton, în
capitolul II este estimată situaţia actuală în sectorul bancar al RM. Concomitent, este evidenţiat
rolul autorităţii de supraveghere şi efectuată analiza cu privire la cel mai potrivit organ de
supraveghere bancară în condiţiile de integrare a RM în UE. Totodată, sunt abordate posibilele
disfuncţionalităţi aferente unui sistem bancar, precum şi principalele cauze ale survenirii acestora.
Sporirea şi dezvoltarea continuă a gradului de stabilitate a sectorului bancar al RM este îndeosebi
determinată de protejarea intereselor deponenţilor şi neadmitearea riscului excesiv în sistemul
financiar. Pornind de la aceasta, capitolul II cuprinde analiza obiectivelor şi importanţei funcţionării
sistemului de garantare a depozitelor, pentru evitarea vulnerabilităţilor din sistemul bancar.

49
CAPITOLUL II. Analiza stabilităţii sistemului bancar al RM
2.1 Analiza situaţiei actuale a sistemului bancar al RM
După cum s-a menţionat în capitolul I al tezei, sistemul bancar al RM este constituit din două
nivele: Banca Naţională a Moldovei (nivelul I) şi băncile autorizate de BNM (nivelul II). La rîndul
său, din băncile autorizate de BNM fac parte băncile în care statul are participaţiuni, bănci cu
proprietate privată, băncile aflate în proprietate străină, sucursalele băncilor străine. Astfel, structura
sistemului bancar al RM este reprezentată în figura 2.1.1.

Nivelul I Nivelul II
Banca Naţională a Bănci autorizate de Bănci cu participarea statului
Moldovei (BNM) BNM
Bănci cu proprietate privată

Bănci cu proprietate străină

Sucursalele băncilor străine

Reprezentanţele băncilor străine

Figura 2.1.1 Structura sistemului bancar al RM*
*Sursa: elaborat de autor

La finele anului 2006 în Republica Moldova funcţionau 15 bănci comerciale, inclusiv două
sucursale ale băncilor străine. Pe piaţa bancară a RM îşi desfăşoară activitatea şi o reprezentanţă a
băncii străine. Numărul total de instituţii bancare la situaţia din 31.12.2006 a constituit 966, dintre
care 227 filiale şi 739 reprezentanţe [82]. Tabelul 2.1.1 incorporează informaţia cu privire la
structura de proprietate a băncilor (inclusiv sucursalele băncilor străine), ce au activat pe piaţa
bancară a RM pe anii 1999-2006, după criza bancară ce a avut loc în 1998.
Tabelul 2.1.1
Srtuctura de proprietate a băncilor autorizate de BNM, 1999 - 2006*

Anul 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006

Indicatorul
Instituţii bancare (cu proprietate 20(10) 20(11) 19(10) 16(10) 16(9) 16(9) 16(7) 15(13)
străină)
din care: sucursalele băncilor străine 3 4 3 2 2 2 2 2
Cota activelor băncilor în 7,9 9,8 10,2 13,4 15,5 17,6 19,3 16,5
proprietatea statului (%)
Cota activelor în proprietatea 34,4 39,8 34,9 36,7 35,2 33,6 19,6 36,7
băncilor străine (%)
Cota investiţiilor străine în capitalul 48,9 59,6 60,9 59,8 60,2 52,4 50,6 62,7
băncilor (%)
*Sursa: BERD.Transition Reports, 2003-2006 [74]; Rapoartele anuale BNM [82],calculele autorului

50
 Din tabelul dat observăm că cota activelor băncilor autohtone aflate în proprietatea statului
este relativ înaltă, constituind 16,5 la sută din total active pe sector bancar la finele anului 2006, fapt
ce, bineînţeles, trezeşte unele îngrijorări şi comentarii din partea instituţiilor financiare
internaţionale, care sunt discutate în detalii în capitolul III al tezei.
La fel poate fi constatat faptul că, pe parcursul perioadei analizate cotele activelor sistemului
bancar aflate în proprietatea băncilor străine au constituit circa o treime din activele totale ale
sistemului bancar (în diferiţi ani ai acestei perioade). Cota investiţiilor străine în sectorul bancar
autohton este în creştere continuă, majorîndu-se de la 48,9 la sută în anul 1999, pînă la 62,7% la
finele anului 2006. E de menţionat că la situaţia din 31.12.2006 din numărul total al băncilor
autohtone 3 bănci dispuneau de capital format complet din investiţii străine, 2 bănci – de capital
format complet din investiţii autohtone şi 10 bănci - de capital format din investiţii străine şi
autohtone [82]. Astfel putem constata că numărul băncilor autohtone în care au cote de participare
investitorii străini este în creştere continuă. După cum putem observa din tabelul 2.1.1, numărul
acestor bănci s-a majorat de la 7 (în anul 2005) pînă la 13 (în 2006). Doar pe parcursul ultimului an
pe piaţa noastră bancară, prin procurarea cotelor majoritare în băncile autohtone, au apărut băncile
străine cum sînt: „Veneto Group” din Italia, „Societe Generale” din Franţa şi „Erste Banca” din
Austria. Pe lîngă aceste bănci, printre investitorii străini care participă la formarea capitalului
băncilor din RM se numără: Banca Europeană de Reconstrucţii şi Dezvoltare, două bănci din
România, o bancă din Rusia, precum şi investitorii din Rusia, SUA, Grecia, Cipru, Slovenia, Cehia,
Marea Britanie şi alte ţări [82]. La situaţia din 31.12.2006 în structura investiţiilor străine ponderea
cea mai mare a revenit Italiei – 40,7 la sută, Rusiei – 14,5 la sută, României – 10,5 la sută [82].
În cadrul programului FSAP - Moldova s-a confirmat că, sistemul bancar al RM este „unul
stabil caracterizat de nivelul înalt de profitabilitate şi riscuri de creditare moderate” [85]. În acest
capitol ne vom referi la indicatorii de bază care reflectă stabilitatea sistemului bancar din ţară.
Concomitent este efectuată şi analiza în dinamică a principalelor Indicatori de Stabilitate
Financiară, utilizaţi de instituţiile financiare internaţionale în cadrul programelor de evaluare a
stabilităţii sistemului bancar, precum şi efectuată analiza comparată a acestora cu indicatorii
înregistraţi de statele-membre ale UE, statele-candidate pentru aderare la UE şi ţările CSI.
Cît priveşte analiza dinamicii indicatorilor de bază ale sistemului bancar al RM pe parcucrul
anilor 2002 – 2006 (prezentate în tabelul 2.1.2), aceasta permite constatarea pe parcursul ultimilor
ani a unei dezvoltări semnificative în sectorul bancar autohton.

51
 Tabelul nr.2.1.2
Dinamica indicatorilor de bază ale sistemului bancar al RM, 2002-2006*

2002 2003 2004 2005 2006

Anul
mil.lei creştere mil.lei creştere mil.lei creştere mil.lei creştere mil.lei creştere

Indicatorul % % % % %

Total active 7943,9 32,9 10289,9 29,9 13313,2 29,5 18007,7 35,4 22776,7 27,0

Active în 4026,2 49,0 5754,5 42,9 6404,6 11,4 7934,6 23,9 9452,3 19,1
valută străină
Obligaţiuni în 3781,2 -0,3 5396,7 42,7 6203,3 14,95 7606,8 22,63 9406,8 23,7
valută străină
Total credite 4263,5 35,1 6123,9 43,6 7686,4 25,5 10077,6 31,1 13830,5 37,4

Total depozite 5117,9 48,5 6866,1 34,2 9502,3 38,4 13735,0 44,5 17247,3 25,6

*Sursa: rapoartele anuale BNM [82], calculele autorului

Reieşind din datele prezentate în tabel, activele totale ale sistemului bancar sînt în creştere
continuă. Astfel, pe parcursul anilor 2002-2006 creşterea anuală a activelor în sistemul bancar a
constituit 32,9%, 29,9%, 29,5%, 35,4% şi 27,0 la sută, respectiv. O dinamică pozitivă continuă
consemnează de asemenea şi activele în valută străină, înregistrînd în perioadă analizată o creştere
de 49,0%, 42,9%, 11,4% , 23,9% şi 19,1 la sută, respectiv. Totodată, tendinţe de creştere
înregistrează şi obligaţiunile în valută străină a sistemului bancar, majorîndu-se de la 3781,2 mil.lei
în anul 2002 pînă la 9406,8 mil.lei la finele anului 2006.
Ţinînd cont de faptul, că stabilitatea sistemului bancar de asemenea este caracterizată şi de
volumul depozitelor şi creditelor, din informaţia prezentată tabelul 2.1.2 putem observa o creştere
considerabilă a volumului creditelor şi depozitelor pe parcursul perioadei analizate. Portofoliul total
de credite al sistemului bancar s-a majorat de la 4263,5mil.lei la finele anului 2002 pînă la 13830,5
mil.lei la situaţia din 31.12.2006, pe cînd volumul depozitelor a înregistrat o creştere şi mai
semnificativă. Pe parcursul perioadei analizate dinamica pozitivă a volumului depozitelor în
sistemul bancar a înregistrat 48,5%, 34,2%, 38,4%, 44,5% şi 25,6 la sută, respectiv, înregistrînd o
creştere de la 5117,9 mil.lei la finele anului 2002 pînă la 17247,3 mil.lei la situaţia din 31.12.2006.
Figura 2.1.2 incorporează informaţia cu privire la dinamica creditelor, depozitelor şi activelor
sistemului bancar faţă de PIB pe parcursul perioadei 31.12.2002-31.12.2006.
Astfel reieşind din informaţie prezentată în figura nominalizată, credibilitatea sistemului
bancar al RM poate fi demonstrată prin ponderea crescîndă a depozitelor bancare. Se observă
majorarea treptată a ponderii depozitelor pe sistemul bancar în PIB de la 22,7% în anul 2002 pînă la
39,1 la sută la finele anului 2006, faptul ce denotă majorarea încrederii populaţiei în sistemul
bancar.

52
 60
51,7
50 37.2

37,2 41,5 39,1

40 35,1 36,5
29,7
30 24,9 31,4
22,7
20 22,2 24,0 26,8
18,9
10
31.12.2002 31.12.2003 31.12.2004 31.12.2005 31.12.2006

Activele totale/PIB Portofoliul total de credite/PIB Total depozite/PIB

Figura 2.1.2. Dinamica activelor, creditelor şi depozitelor faţă de PIB, 2002-2006 (%)*
*Sursa: rapoartele anuale BNM [82]
Reieşind din creşterea volumului de depozite în sectorul bancar, constatăm şi sporirea
nivelului de creditare de către băncile din Moldova. Din figura 2.1.2 observăm că portofoliul de
credite al băncilor a înregistrat o creştere semnificativă pe parcursul ultimilor ani, dinamica creşterii
ponderii acestora în PIB pe parcursul perioadei 2002-2006 constituind 18,9%, 22,2%, 24,0%,
26,8% şi 31,4 la sută, respectiv. În anul 2005 a fost atinsă media acestui indicator caracteristică
statelor UE, care constituie 25%.
Creşterea volumului de creditare este evidentă şi constantă, momentul care demonstrază că
sistemul bancar continuă să-şi mărească treptat influenţa asupra dezvoltării sectorului real al
economiei. Cu toate că, creşterea volumului de creditare este un indicator pozitiv care demonstrează
dorinţa clienţilor de a împrumuta bani de la bancă şi este un factor important, care prezintă sursa de
venit pentru bănci, în situaţii în care are loc un „boom” creditor, sistemul financiar poate deveni
slab şi neperformant. Avertizările expuse în rapoartele organizaţiilor financiare internaţionale
denotă îngrijorările ce ţin de riscul de credit în sistemul bancar autohton. Totodată, după părerea
noastră, tempoul nominalizat al creşterii volumului de creditare nu este atît de înalt încît să poată
cauza o criză bancară (comparativ cu o creştere a raportului dintre credite şi PIB de la 28% pînă la
55% în Chile în 1981-1982, sau o majorare a acestui indicator de la 28% pînă la 38% în Mexic în
1995, ceea ce a şi determinat în mare măsură instabilităţile pe piaţa bancară în aceste state). Este de
remarcat şi îmbunătăţirea calităţii portofoliului de credite în perioada analizată şi, ca rezultat,
reducerea creditelor nefavorabile (substandarde, dubioase şi compromise) în portofoliul de credite
al băncilor autohtone. Creditele nefavorabile înregistrează un nivel ce nu depăşeşte 10 la sută din
total credite, cu toate că, ponderea creditelor aflate „sub supraveghere” rămîne a fi mai înaltă şi
înregistrează la 41,2% situaţia din 31.12.2006 din total credite acordate pe sistem bancar (tabelul
2.1.3).

53
 Tabelul 2.1.3
Dinamica structurii portofoliului de credite şi a leasingului financiar al sectorului bancar din
RM conform gradului de risc al operaţiunilor investiţionale, 1999-2006*

Anul 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006

Indicatorul
Cota creditelor standarde (în % din 38,9 49,5 58,8 57,4 58,2 59,2 56,5 54,5
total credite)
Cota creditelor supravegheate (în % 31,8 30,2 30,8 35,0 35,4 33,9 39,2 41,2
din total credite)
Cota creditelor substandarde (în % 13,8 14,0 6,2 5,2 4,9 5,0 3,6 2,9
din total credite)
Cota creditelor dubioase (în % din 13,4 5,8 3,8 2,3 1,3 1,6 0,4 1,4
total credite)
Cota creditelor compromise (în % 2,1 0,5 0,4 0,1 0,2 0,3 0,3 0,03
din total credite)
Cota creditelor nefavorabile 29,3 20,3 10,4 7,6 6,4 6,9 4,3 4,3
(substandarde, dubioase,
compromise) (în % din total active)
*Sursa: rapoartele anuale BNM [82]
Astfel, reieşind din datele prezentate în tabel, menţionăm dinamica de descreştere continuă şi
considerabilă a creditelor nefavorabile (substandarde, dubioase şi compromise) în portofoliul de
credite al băncilor comerciale autohtone de la circa o treime în anul următor după criză bancară
(1999) pînă la 20,3% în anul 2000, 10,4% în 2001, 7,6% în 2002, 6,4 la sută în 2003, 6,9% în 2004,
atingînd cea mai scăzută pondere de 4,3% la finele anilor 2005-2006. Atingerea îmbunătăţirii
calităţii portofoliului de credite în perioada analizată poate fi explicată prin dezvoltarea sistemului
de control intern, perfecţionarea procedurilor interne ale băncilor privind acordarea şi
supravegherea creditelor [82]. Totodată acest indicator depăşeşte media europeană de circa 3 la suta
pe parcursul ultimilor ani (Anexa 13). În statele CIS, cu excepţia Ucrainei ponderea creditelor
nefavorabile în total active de asemenea înregistrează valori mai scăzute decît nivelul de 4% al
sistemului bancar din RM.
Condiţiile de creştere în dinamică a volumului creditelor acordate de băncile autohtone este
susţinută de reducerea continuă pe parcursul perioadei analizate a ponderii creditelor expirate,
inclusiv a celor în stare de neacumulare a dobînzii în total credite [82] (figura 2.1.3).
Astfel, figura 2.1.3, prezentată mai jos, reflectă descreşterea ponderii creditelor expirate în
portofoliul de credite pe sectorul bancar al RM de la 4,1% la situaţia din 31.12.2002 pînă la 3,5% la
finele anului 2006, ceea ce de asemenea demonstrează factorul de stabilizare a sistemului bancar
autohton.

54
 100% 4,1 3,3 3,5
3,9 3,3
90%
80%
70%
60% 90,6
96,7 96,1 96,7
50% 96,5
40%
30%
20%
10%
0%

31.12.2002

31.12.2003

31.12.2004

31.12.2005

31.12.2006
Credite curente Credite expirate

Figura 2.1.3. Dinamica structurii portofoliului de credite pe sectorul bancar al Republicii Moldova potrivit
oportunităţii efectuării plăţilor privind achitarea creditelor, 2002- 2006 (%)*
*Sursa: rapoartele anuale BNM [82]

În contextul examinării dinamicii volumului creditelor şi depozitelor în sistemul bancar

autohton, este necesar să ne referim şi la ratele medii stabilite de către băncile din sistem pentru
credite şi depozite pe parcursul perioadei 31.12.2002-31.12.2006. E de menţionat că, cu toate că pe
parcursul ultimilor ani s-au creat premise pentru micşorarea ratelor dobînzilor, acestea deocamdată
înregistrează niveluri înalte (tabelul 2.1.4).
Tabelul 2.1.4
Dinamica ratei inflaţiei, ratei de bază a BNM, ratelor medii la depozite şi la credite,
2002-2006*
Anul 2002 2003 2004 2005 2006
Indicatorul
Rata inflaţiei (media anuală (%)) 5,2 11,6 12,4 11,9 12,7
Rata de bază a BNM la sfîrşit de 9,5 14,0 14,5 12,5 14,5
perioadă (%)
Rata medie a dobînzilor la depozite în 14,4 12,7 15,2 12,9 11,9
monedă naţională (%)
Rata medie a dobînzilor la depozite în 3,2 3,1 5,0 5,2 5,2
valută străină (%)
Rata medie a dobînzilor la creditele 23,1 19,2 20,9 18,9 18,2
acordate în monedă naţională (%)
Rata medie a dobînzilor la creditele 12,2 10,9 11,4 11,1 11,1
acordate în valută străină (%)
Rata medie a dobînzilor la creditele 5,2 13,0 13,3 6,3 9,5
interbancare (%)
*Sursa: rapoartele anuale BNM [82]
Din tabel se poate de observat ratele înalte ale dobînzilor atît la credite cît şi la depozite pe
parcursul perioadei analizate, care depăşesc considerabil indicatorii similari în ţările din UE, fapt ce
poate constitui un obstacol în calea de integrare a republicii noastre în structurile europene. De

55
remarcat că diminuarea ratelor de dobîndă nu poate fi totalmente determinată şi influenţată de către
banca centrală, mărimea acestora pe lîngă altele fiind influenţată de rata inflaţiei (care reieşind din
observaţiile din tabelul 2.1.4 rămîne a fi înaltă), necesitatea de lichiditate a băncilor comerciale,
cererea de bani în economie, marja de intermediere bancară etc. Politica monetară şi valutară a
BNM prevede menţinerea stabilităţii cursului de schimb al leului moldovenesc şi reducerea
nivelului inflaţiei pînă la limita de 8-10%. Stabilitatea economică şi consolidarea în continuare a
sistemului bancar urmează să micşoreze diferenţa dintre ratele dobînzilor la credite şi depozite.
Reieşind din practica internaţională, băncile centrale dirijează ratele dobînzii în funcţie de situaţia
economică a statului. Pe parcursul ultimilor ani, Banca Naţională a creat premise pentru micşorarea
ratelor dobînzilor, fapt ce poate fi demonstrat de Hotărîrea privind ratele dobînzii în instituţiile
bancare, luată în anul 2001 de BNM [15], prin care organelor de conducere ale băncilor li s-a
propus reexaminarea politicilor referitor la ratele dobînzilor bancare şi adoptarea unor planuri de
măsuri cu privire la optimizarea cheltuielilor şi eficientizarea veniturilor. Necătînd la aceasta,
diferenţa dintre ratele dobînzilor la credite şi depozite, cu toate că înregistrează tendinţe de scădere,
de la circa 9% în anul 2002, pînă la circa 6% în perioada anilor 2003-2006, depăşeşte de cîteva ori
cifra înregistrată în majoritatea statelor din UE. Atingerea obiectivului de micşorare a ratelor
dobînzilor poate avea loc doar prin promovarea în continuare a politicii de macrostabilizare,
micşorarea nivelului inflaţiei şi a costului investiţiilor străine atrase de bănci, acordarea facilităţilor
fiscale băncilor pentru creditele acordate pe termen mediu şi lung etc.
Un alt indicator care caracterizează stabilitatea sistemului bancar este capitalul. Capital
constituie baza extrem de importantă pentru activitatea sigură a unei bănci. Creşterea capitalului
sistemului bancar al RM la fel denotă o tendinţă pozitivă şi continuă de consolidare (tabelul 2.1.5).
În contextul examinării capitalului băncilor este necesar de analizat atît Capitalului Normativ Total
(CNT) al acestora, cît şi dinamica capitalului de gradul I, faţă de care şi este stabilită mărimea
necesară, căreia urmează să se conformeze băncile.
Tabelul 2.1.5
Dinamica capitalului sistemului bancar al RM, 2002-2006 (mil.lei)*

Anul
Indicatorul 31.12.2002 31.12.2003 31.12.2004 31.12.2005 31.12.2006

CNT 1695,0 2041,0 2434,0 2871,1 3801,3

Capitalul de gr.I 1695,7 2041,0 2434,1 2871,2 3801,3
*Sursa: rapoartele anuale BNM [82]

Astfel pe parcursul perioadei analizate se observă o creştere treptată şi continuă a mărimii

capitalului normativ total de la 1695,0 mil.lei la sfîrşitul anului 2002 pînă la 3801,3 mil.lei la

56
situaţia din 31.12.2006, faptul care a contribuit la o majorare în dinamică a gradului de consolidare
şi stabilitate a sistemului bancar.
În acelaşi timp, media suficienţei capitalului ponderat la risc (raportul valorii capitalului
normativ total la activele ponderate la risc) pe sistemul bancar în perioada anilor 2001-2006 a
înregistrat o tendinţă de scădere semnificativă, reflectată în figura 2.1.4. Dinamica acestui indicator
este analizată începînd cu anul 2001 pentru a demonstra o micşorare considerabilă a suficientei
capitalului ponderat la risc a sistemului bancar al RM ce a avut loc pe parcursul acestei perioade.

50 43,5
36,39
40 31,58 31,36 27,23 27,8
30
20
10
0
2001 2002 2003 2004 2005 2006

Figura 2.1.4. Media suficienţei capitalului ponderat la risc pe sistem bancar, 2001-2006 (%)*
*Sursa: rapoartele anuale BNM [82]

Reieşind din informaţia prezentată în figura 2.1.4 menţionăm o scădere semnificativă a

indicatorului de suficienţă a capitalului ponderată la risc de la 43,5 la sută în anul 2001 pînă la 27,8
la sută la situaţia din 31.12.2006, totodată acesta fiind situat la un nivel înalt (nivelul minim stabilit
în Republica Moldova constituie 12 la sută, normativul Comitetului Basel fiind de 8 la sută). Faptul
că indicatorul în cauză înregistrează tendinţe de scădere demonstrează capacitatea crescîndă a
băncilor de a gestiona şi de a redistribui fluxurile de mijloace băneşti disponibile. Nivelul înalt al
suficienţei capitalului reflectă siguranţa sistemului bancar din punctul de vedere al posibilei
acoperiri a pierderilor imprevizibile ce pot surveni în sistemul bancar. Concomitent, valoarea
suficienţei capitalului ponderat la risc rămîne a fi destul de ridicată, depăşind de cîteva ori
indicatorul menţionat în majoritatea statelor din Comunitatea Europeană. Astfel, după cum se
observă din Anexa 13, suficienţa capitalului ponderat la risc în statele europene pe parcursul
perioadei analizate nu depăşeşte limita de 20 la sută, pe cînd în statele candidate pentru aderare la
UE şi ţările CSI, acest indicator asemănător situaţiei din RM, înregistrează valori înalte.

57
 E de remarcat că în spaţiul euro acest indicator pe parcursul ultimilor ani se menţine la
mărimea de circa 11,5 la sută. La situaţia din 31.12.2005 cel mai înalt nivel în acest sens a fost
înregistrat în Finlanda (17,3%), pe cînd cel mai scăzut – în Ungaria, constituind 10,7 la sută.
De menţionat că reducerea în continuare a suficiţei capitalului ponderat la risc şi în RM va
contribui la o angajare mai reliefată a băncilor autohtone în procesul de creditare şi majorarea
gradului de concurenţă pe piaţă.
În vederea aprecierii nivelului de dezvoltare al sistemelor bancare se analizează gradul de
concentrare al activităţii sectorului bancar (ca pondere a activelor a 5 bănci comerciale care au cele
mai mari active în totalul activelor sistemului bancar). De menţionat că potrivit studiilor economice,
în ţările în tranziţie gradul de concentrare înregistrează valori înalte, iar pe măsura ce PIB-ul ţării
sporeşte, indicele de concentrare scade. Tabelul 2.1.6 incorporează informaţia cu privire la capitalul
normativ total (CNT) al 5 bănci care au cel mai mare capital raportat la total CNT, precum şi cu
privire la activele a 5 bănci care au cele mai mari active din total active pe sistemul bancar.
Tabelul 2.1.6
Dinamica ponderii capitalului normativ total şi activelor a celor mai mari 5 bănci din
RM din total capital normativ total şi total active ale
sistemului bancar autohton, 2002-2006 (în %)*
Anul 2002 2003 2004 2005 2006
Indicatorul
CNT al 5 bănci care au cel mai mare
capital /total CNT al sistemului bancar 53,2 56,5 56,6 57,8 58,9
Active ale 5 bănci care au cele mai mari
active /total active ale sistemului bancar 71,0 70,8 70,4 69,7 66,5
*Sursa: pagina oficială web a BNM [284]

Datele prezentate în tabel ne permit să constatăm gradul înalt de concentrare a sectorului

bancar autohton, ţinînd cont de faptul că CNT şi activele celor mai mari bănci, deşi înregistrează o
tendinţă de descreştere, totuşi se caracterizează prin pondere înaltă în total CNT şi total active ale
sistemului bancar autohton, astfel persistă riscul aşa-ziselor bănci prea mari pentru a falimenta (too-
big-to-fail banks).
Stabilitatea sistemului bancar poate fi reflectată prin veniturile şi cheltuielile înregistrate de
către bănci. Tabelul 2.1.7 reflectă majorarea pe parcursul perioadei 2002-2006 a veniturilor şi
cheltuielilor (aferente şi neaferente dobînzilor) ale instituţiilor financiare autohtone, precum şi
dinamica rentabilităţii activelor şi rentabilităţii capitalului sistemului bancar al RM.
E de menţionat că indicatorii rentabilităţii sistemului bancar autohton, asemănător veniturilor
şi cheltuielilor, au continuat să înregistreze rate înalte pe parcursul perioadei 2002-2003, după ce a
fost consemnată o descreştere, atît în rentabilitatea activelor cît şi în rentabilitatea capitalului pe

58
parcursul perioadei 2004-2005. Totodată în anul 2006 s-a înregistrat o majorare nesemnificativă a
rentabilităţii activelor, rentabilităţii capitalului şi a marjei nete a dobînzii.
Tabelul 2.1.7
Dinamica structurii veniturilor şi cheltuielilor instituţiilor financiare, rentabilităţii
activelor şi rentabilităţii capitalului, 2002-2006 (mil.lei)*
Anul 2002 2003 2004 2005 2006
Indicatorul
Venituri
Total venituri aferente dobînzilor inclusiv 744,3 982,7 1258,7 1548,7 2123,5
Total venituri neaferente dobînzilor 498,3 591,3 682,7 791,7 976,2
Cheltuieli
Total cheltuieli aferente dobînzilor 281,9 335,0 525,9 791,8 1007,7
Total cheltuieli neaferente dobînzilor 562,1 669,9 798,0 901,9 1082,8
Dafalcări în fondul de risc 62,5 101,0 127,0 130,8 200,2
Rentabilitatea Activelor (%) 4,5 4,5 3,8 3,2 3,4
Rentabilitatea Capitalului (%) 17,5 20,3 18,1 17,3 20,7
Marja netă a dobînzii (%) 9,4 9,3 8,4 6,4 6,8
*Sursa: rapoartele anuale BNM [82], pagina oficială web a BNM [284]
Astfel, după cum putem observa din tabel, rentabilitatea activelor sistemului bancar, care se
caracterizează prin raportul dintre venitul net anualizat şi activele medii a înregistrat o creştere de la
4,5% pe parcursul anilor 2002 - 2003, după ce s-a diminuat pînă la 3,8 şi 3,2 la sută, respectiv în
anii 2004-2005 şi s-a majorat nesemnificativ în anul 2006, atingînd la finele anului valoarea de
3,4%. Necătînd la dinamica de scădere a acestui indicator, nivelul înregistrat în RM, depăşeşte
considerabil mărimea rentabilităţii activelor înregistrată în statele UE (care în majoritatea statelor nu
atinge nivelul de 1%). Doar în astfel de state europene cum sunt Bulgaria, Letonia şi România
rentabilitatea activelor la situaţia din 31.12.2006 a constitut circa 2 la suta. În statele candidate
pentru aderare în UE, precum şi în statele CSI, valoarea acestui indicator este mai înaltă, fiind
comparabilă cu rezultatele înregistrate în RM.
Rentabilitatea capitalului acţionar pe sistemul bancar, care reprezintă raportul dintre venitul
net anualizat şi capitalul acţionar mediu a înregistrat o dinamică asemănătoare indicatorului de
rentabilitate a activelor, majorîndu-se de la 17,5% pînă la 20,3% în perioada anilor 2002-2003, după
ce a înregistrat o descreştere pînă la 18,1 şi 17,3 la sută respectiv la situaţia din 31.12.2004 şi
31.12.2005. Totodată, asemănător rentabilităţii activelor, rentabilitatea capitalului s-a majorat în
anul 2006, comparativ cu anul precedent, şi a înregistrat 20,7 la sută la situaţia din 31.12.2006. Cît
priveşte valorile acestui indicator înregistrate în statele europene şi CSI, situaţia creată este similară
celeia aferente rentabilităţii activelor. Astfel, mărimea acestui indicator înregistrată de statele UE şi
CSI la situaţia din 31.12.2006, este mai scăzută decît valoarea de 20,7% din RM, cu excepţia

59
statelor cum ar fi: Belgia, Bulgaria, Luxemburg, Polonia şi Ungaria, unde ROE depăşeşte această
limita.
Diminuările rentabilităţii activelor şi rentabilităţii capitalului înregistrate în sistemul bancar pe
parcursul anilor 2004-2005, pot fi explicate prin ritmurile mai înalte de creştere ale activelor şi
capitalului acţionar comparativ cu ritmul de creştere al venitului băncilor. Din tabelul 2.1.7 de
asemenea observăm că marja netă a dobînzii, care reprezintă raportul dintre venituri nete aferente
dobînzilor anualizate şi media activelor generatoare de dobîndă înregistrează o descreştere continuă
de la 9,4% la situaţia din 31.12.2002 pînă la 6,4% la situaţia din 31.12.2005, după ce s-a majorat
nesemnificativ pe parcursul anului 2006, înregistrînd la finele anului 6,8%.
Ţinînd cont de faptul că în analiza situaţiei sistemului bancar autohton deja ne-am referit şi la
unii indicatori ce fac parte din Indicatori de Stabilitate Financiară, analizaţi de organizaţiile
financiare internaţionale în cadrul estimării stabilităţii financiar-bancare a unui stat, în tabelul 2.1.8
este prezentată dinamica FSI de bază a sistemului bancar al RM pentru perioada 2002-2006.
Tabelul 2.1.8
Indicatori de Stabilitate Financiară, 2002-2006 (%)*

Indicator 2002 2003 2004 2005 2006

Suficienţa capitalului
Capitalul reglementat raportat la activele 36,4 31,6 31,4 27,3 27,8
ponderate la risc
Calitatea activelor
Credite nefavorabile la total active 7,6 6,4 6,9 4,3 4,3
Provizioanele nete la creditele nefavorabile 3 2 3 2 0
raportate la capitalul de gradul I
Credite sub supraveghere raportate la total 35,0 35,4 33,9 39,2 41,2
credite
Credite nefavorabile şi credite sub supraveghere 42,6 41,8 40,8 43,5 45,5
la total credite
Venituri şi profitabilitate
Rentabilitatea capitalului 17,5 20,3 18,1 17,3 20,7
Rentabilitatea activelor 4,5 4,5 3,8 3,2 3,4
Veniturile neaferente dobânzilor/total venituri 40 38 35 34 31
Lichiditatea
Active lichide la total active 35,9 32,1 36,3 36,7 36,7
Principiul I al lichidităţii 0,5 0,5 0,5 0,5 0,6
*Sursa: IMF Republic of Moldova—First Review Under the Three-Year Arrangement Under the
Poverty Reduction and Growth Facility and Requests for Waiver of Performance Criterion and
Augmentation of Access, Country Report no. 06/184, 2006 [262, p.36], rapoartele anuale BNM [82]

Pe parcursul ultimilor ani, indicatorii lichidităţii pe sistemul bancar reflectă capacitatea

băncilor de a-şi onora atît obligaţiunile curente cît şi cele pe termen lung. Astfel, principiul I al
lichidităţii (active cu termenul de rambursare mai mare de 2 ani/resursele financiare cu termenul
potenţial de retragere, ce depăşeşte 2 ani) care conform actelor normative în vigoare nu trebuie să

60
depăşească cifra 1, demonstrează că lichiditatea pe termen lung, în perioada 31.12.2002-31.12.2006
a fost constantă şi a constituit 0,5, iar la situaţia din 31.12.2006 s-a majorat pînă la nivelul de 0,6
[82]. Nivelul acestui indicator, încadrat în limitele stabilite de BNM, denotă abilitatea băncilor de a-
şi onora obligaţiunile şi disponibilitatea resurselor acestora, care pot fi investite pe termen lung.
Lichiditatea curentă, reprezentată prin principiul II (active lichide/total active), care potrivit
reglementărilor BNM trebuie să depăşească 20 la sută, de asemenea demonstrează rezultate bune pe
sistem, constituind pe parcursul perioadei 31.12.2002-31.12.2006 35,9%, 32,1%, 36,3%, 36,7% şi
36,7 la sută, respectiv [82].
Analiza comparată a indicatorilor de stabilitate financiară ale RM cu cele ale altor state (UE şi
non-EU, prezentate în Anexa 13) ne permite să constatăm că atît indicatorii de rentabilitate a
capitalului cît şi cei ai rentabilităţii activelor ale RM depăşesc indicatorii respectivi înregistraţi în
UE, iar indicatorii de lichiditate, precum şi cei ce reflectă calitatea activelor şi expunerea la riscul de
piaţă sunt comparabili, sau chiar uneori şi depăşesc indicatorii respectivi înregistraţi de statele UE şi
statele-candidate pentru aderare. Totodată, nivelul înalt al suficienţei capitalului ponderat la risc,
care depăşeşte considerabil, atît normativul stabilit de BNM, cît şi nivelul mediu înregistrat în
statele UE denotă faptul că gradul de angajare a băncilor în activitate de creditare poate fi extins,
însă totodată asigură stabilitatea sistemului bancar.
Sectorul bancar este unul dintre cele mai fragile elemente ale economiilor în tranziţie.
Totodată, după cum se poate de observat din evaluările efectuate în prezentul subcapitol, în cazul
sistemului bancar al RM s-a creat o situaţie favorabilă, fapt demonstrat de rezultate pozitive şi o
consolidare continuă. Astfel, indicatorii de capitalizare şi de expunere la risc se încadrează în
cerinţele minime stabilite de BNM, contribuind la sporirea încrederii deponenţilor în sectorul
bancar, fapt ce poate fi demonstrat prin creşterea considerabilă a volumului depozitelor pe parcursul
perioadei analizate. La fel, activitatea de creditare este în expansiune, iar calitatea creditelor
manifestă o tendinţă de îmbunătăţire, ceea ce, la rîndul său, atestă un management îmbunătăţit al
riscurilor etc. Totodată, pe parcursul anilor 2004-2005 s-a înregistrat o descreştere în astfel de
indicatori, cum sînt rentabilitatea activelor, rentabilitatea capitalului şi marja netă a dobînzilor, care
denotă abilitatea mai scăzută a băncilor de a genera profituri. În acelaşi timp, ratele dobînzilor la
credite stabilite de către băncile autohtone înregistrează nivele înalte depăşind media europeană,
fapt ce poate constitui un eventual obstacol în procesele de integrare.
Îmbunătăţirea performanţelor sectorului bancar este posibilă doar în condiţiile unei
reglementări şi supravegheri continue prin care este urmărit scopul evitării survenirii unor
instabilităţi ce ar putea submina siguranţa băncilor. Astfel, în continuare este abordată necesitatea
reglementării şi supravegherii bancare pentru promovarea unui sistem bancar stabil şi sigur.

61
2.2. Reglementarea, supravegherea şi stabilitatea sistemului bancar

Procesele de integrare europeană reduc barierele dintre pieţe financiare, facilitează circulaţia
capitalurilor, asigurînd accesul liber la pieţele bancare europene. Stabilitatea sistemului bancar este
extrem de importantă pentru imaginea ţării pe plan internaţional. Situaţia în sistemul bancar este
evaluată reieşind din criteriul siguranţei băncilor, profitabilitatea reală a acestora, din gradul lor de
pregătire în prestarea serviciilor comunităţii. Performanţele în domeniile menţionate pot fi atinse
doar prin reglementare şi supraveghere adecvată a sistemului bancar.
Nici omul de pe stradă, nici agenţii economici nu pot face o analiză adecvată şi
corespunzătoare a activităţii băncilor din punctul de vedere al eficienţei şi profitabilităţii, deoarece
acest lucru necesită informaţii adecvate şi cunoştinţe de domeniu. De aceea, în toate sistemele
financiare funcţionează o instituţie specializată, fie bancă centrală, fie Ministerul de Finanţe, fie o
altă instituţie responsabilă pentru reglementare şi supraveghere a instituţiilor bancare.
Stabilitatea sistemului bancar şi încrederea investitorilor în mare măsură depinde de cadrul
legal în baza căruia îşi desfăşoară activitatea. În vederea asigurării siguranţei sistemului bancar, pe
parcursul ultimelor decenii pe plan internaţional a fost elaborat un număr considerabil de norme în
domeniul sistemelor de plăţi, contabilităţii şi auditului, insolvabilităţii, transparenţei, combaterii
spălării banilor etc. Ca exemplu, putem menţiona Directivele bancare ale UE, care conţin principii
de bază, condiţii şi proceduri în domeniu şi creează premisele necesare pentru funcţionarea efectivă
a unei pieţe bancare unice. Descrierea principalelor directive ale UE aferente pieţei bancare şi
evaluarea corespunderii legislaţiei bancare autohtone cu prevederile acesteia sînt prezentate în
Anexele 9 şi 11 la prezenta lucrare.
Reglementarea şi supravegherea sistemului bancar reprezintă singura modalitate de a
transpune în viaţă politici monetare şi valutare ale băncii centrale. Reglementarea bancară este
reprezentată de mai multe legi şi acte normative care urmează a fi respectate de către bănci pentru
ca politica monetară şi valutară a băncii centrale să fie efectiv aplicată, iar autoritatea de
supraveghere este responsabilă pentru verificarea gradului de corespundere a activităţii băncilor
normelor stabilite. Supravegherea corespunderii activităţii băncilor reglementărilor prudenţiale
facilitează determinarea punctelor forte şi a vulnerabilităţilor fiecărei bănci în parte.
Reglementarea bancară include toate aspectele activităţii bancare: intrarea pe piaţă a băncilor,
managementul capitalului minim necesar, alocarea activelor, deschiderea filialelor etc. De exemplu,
potrivit actelor normative bancare autohtone pot obţine licenţă doar acele bănci, al căror capital şi ai
căror acţionari şi administratori pot demonstra capacitatea de a asigura o bună funcţionare. Băncilor
nu li se permite crearea filialelor şi reprezentanţelor, atît pe teritoriul republicii, cît şi peste hotarele

62
ei fără aprobarea BNM. De asemenea, sînt prevăzute limitele maxime cu privire la expunerea faţă
de o persoană sau un grup de persoane etc. Prevederile actelor normative bancare au ca scop
asigurarea stabilităţii sistemului bancar şi evitarea premiselor pentru apariţia situaţiilor de criză în
activitatea ulterioară a băncii. Anexa 10 include principalele reglementări îndreptate spre asigurarea
stabilităţii bancare şi reflectă influenţa acestora asupra stabilităţii sistemului bancar. În acelaşi timp
reglementările urmează să asigure independenţa juridică, operaţională, financiară şi administrativă a
băncilor şi să fie îndreptate spre stimularea concurenţei şi a inovaţiilor, evitînd riscurile şi
comportamentul ilegal al participanţilor sistemului bancar.
Importanţa supravegherii şi reglementării bancare este evidentă, deoarece examinarea situaţiei
fiecărei bănci în parte îi permite organului de supraveghere să joace un rol important în asigurarea
unui sistem bancar stabil şi sigur. Reieşind din specificul activităţii băncilor, în opinia noastră,
supravegherea sectorului bancar este mai importantă decît cea a altor sectoare financiare, datorită
vulnerabilităţii mai pronunţate a băncilor la diverse instabilităţi. Prin reglementarea şi
supravegherea bancară sînt protejate interesele deponenţilor (persoanelor fizice şi juridice) şi este
asigurată stabilitatea întregului sistem bancar. De asemenea, supraveghetorii bancari se angajează
nu doar în analize la distanţă ale performanţelor băncilor, ci efectuează şi inspecţii pe teren, fapt
care amplifică monitorizarea pentru menţinerea siguranţei sectorului bancar şi prevenirea
falimentelor bancare.
Economiştii M.Arnone, S.Dabar şi S.Gambini menţionează că caracteristicile importante ale
oricărei autorităţi de reglementare şi supraveghere financiară sînt: independenţă, responsabilitate şi
transparenţă [113,p.5]. Astfel, independenţa constituie elementul cheie în atingerea şi menţinerea
obiectivului de stabilitate financiară şi presupune capacitatea de a rezista unor interferenţe politice
în procesul de luare a deciziilor. Responsabilitatea prevede nivelul în care autorităţile de
supraveghere poartă responsabilitate pentru acţiunile, deciziile şi performanţele lor, precum şi le pot
explica şi justifica participanţilor pe piaţă. Transparenţa prevede nivelul în care informaţia cu
privire la activităţile autorităţilor (obiectivele, cadrul economic, juridic, instituţional, deciziile,
acţiunile etc.) pot fi verificate şi comunicate părţilor interesate în timp util.
Pentru a micşora fragilitatea sistemelor bancare, multe state se află într-un proces continuu de
consolidare a sistemelor de reglementare şi supraveghere bancară. Într-un studiu recent savanţii A.
Demirguc-Kunt, E.Detragiache şi T.Tressel au examinat sistemele bancare din 39 de ţări în
contextul corespunderii principiilor de bază ale Comitetului Basel şi au demonstrat că băncile care
corespund în mare măsură principiilor de bază sunt bănci stabile [149]. Drept concluzie importantă
a studiului efectuat, autorii menţionează şi importanţa dezvăluirii informaţiei în conformitate cu
principiile Basel, deoarece aceasta constituie o condiţie necesară pentru menţinerea disciplinei

63
efective. Cît priveşte situaţia RM la acest compartiment, Anexa 5 la teză reflectă conformitatea
sistemului de supraveghere bancară existent în RM cu cele 25 de Principii Basel pentru
Supraveghere Bancară Efectivă, iar în capitolul III sînt reflectate căile de îmbunătăţire a activităţii
autorităţii de supraveghere bancară autohtone în vederea armonizării acesteia cu principiile
nominalizate.
Studiul efectuat de M.Arnone, S.Dabar şi S.Gambini, menţionat mai sus, examinează
autorităţile de supraveghere bancară din 116 ţări, de asemenea prin prisma evaluărilor corespunderii
acestora Principiilor Comitetului Basel [113]. Economiştii în cauză demonstrează că în majoritatea
ţărilor se observă complianţa cu condiţiile pentru o supraveghere bancară efectivă (capitolul 1 al
Principiilor Basel), ceea ce contribuie la dezvoltarea şi atingerea obiectivelor clare,
responsabilitatea şi independenţa operaţională. Astfel, 76,55% din ţările estimate „corespund” sau
„în mare parte corespund” principiilor capitolului 1 ale celor 25 de principii Basel. Ponderea este şi
mai înaltă pentru practicile ce ţin de licenţiere şi atribuţiile supraveghetorilor de a aproba sau a
refuza schimbări în structura de proprietate a băncilor (83,05 %). Totodată, cele mai puţin urmărite
principii fac parte din capitolul 3 (reglementări şi cerinţe prudenţiale) şi 6 (drepturile
supraveghetorilor de a întreprinde măsuri) ale acestor principii. Circa 40 la sută din statele
examinate se gradează ca „nefiind în corespundere” sau „în mare parte nefiind în corespundere”
privind complianţa cu principiile din aceste două capitole. Mai mult ca atît, complianţa inadecvată a
supraveghetorilor cu principiul independenţei operaţionale, precum şi cu principiile 11,12 şi 13
(monitorizarea şi controlul riscului financiar) îngrijorează în lumina implementării noului Acord
Basel II, potrivit căruia supraveghetorilor le revin responsabilităţi tot mai importante în evaluarea
estimărilor capitalului intern al băncilor [113].
Modalităţile şi procedurile de asigurare a stabilităţii sistemului bancar aplicate de
supraveghetori sînt în continuă dezvoltare şi dacă cu 20 de ani în urmă, supravegherea băncilor în
toate ţările era exercitată de bancă centrală, cu timpul situaţia s-a schimbat esenţial. Tendinţa de
separare a funcţiilor de supraveghere de cele de politică monetară se observă în tot mai multe
sisteme financiare. În aceste state, autorităţile monetare îşi îndreaptă ratele dobînzilor şi politicile de
creditare spre realizarea obiectivului de stabilitate a preţurilor, pe cînd autorităţile de supraveghere
efectuează supravegherea prudenţială a întregului sector financiar.
Ţinînd cont de experienţa din ultimele decenii, putem constata că, existenţa unui model unic şi
superior al structurii de supraveghere bancară aplicabil tuturor statelor este o iluzie. Structura
optimă depinde de trăsăturile specifice ale sistemului financiar dintr-o ţară.
Instituţiile împuternicite cu funcţiile de supraveghere a sistemului bancar diferă de la un stat la
stat: în unele state supravegherea băncilor este exercitată de banca centrală, în altele - de Ministerul

64
de Finanţe, pe cînd în multe state (ca exemplu statele membre ale UE) se observă tendinţa de a
transmite obligaţiunile de supraveghere a sectorului bancar unor autorităţi specializate,
independente.
Actualmente nu există o evidenţă empirică care ar determina influenţa autorităţii alese pentru
exercitarea funcţiei de supraveghere a sectorului bancar, deoarece datele ce ţin de supravegherea
bancară poartă un caracter confidenţial. Totodată, unii economişti au încercat să compare efectele
transfrontaliere condiţionate de exercitarea supravegherii bancare de către bancă centrală sau o altă
autoritate. De exemplu, savantul R.Heller [167], economiştii C.Goodhart şi D.Schoenmaker [162]
compară ratele inflaţiei atinse de băncile centrale care exercită funcţia de supraveghere şi cele care
nu au această responsabilitate. Rezultatele acestor studii demonstrează că în ţările în care băncile
centrale exercită supravegherea băncilor, rata inflaţiei este mai înaltă decît în acele ţări unde
autoritatea de supraveghere a sistemului financiar este separată de bancă centrală. Autorii explică
acest fapt prin existenţa unui „conflict de interese”. Într-un alt studiu, efectuat pe un eşantion de 104
ţări economiştii C.Goodhart şi D.Schoenmaker [163] au analizat modul în care băncile centrale au
acţionat în cazul crizelor bancare, din punctul de vedere al frecvenţei falimentelor bancare, al
influenţei asupra lor şi al surselor de finanţare. Ei au demonstrat că, în sistemele financiare unde
banca centrală exercită funcţiile de supraveghere au loc mai puţine falimente bancare. Potrivit
studiului, în ţările în care băncile centrale combină funcţiile de supraveghere şi de politică
monetară, numărul falimentelor a fost mai redus (33 din 104), comparativ cu situaţia ţărilor în care
supravegherea bancară este realizată de alte instituţii (71 din 104).
Pentru a aborda în continuare acest subiect, considerăm oportun să examinăm practica
europeană în domeniul dat, precum şi costurile şi beneficiile exercitării funcţiilor de supraveghere
bancară de o autoritate separată. Astfel, după cum se poate observa din Anexa 12 la teză, în Grecia,
Olanda, Slovenia, Spania şi Portugalia băncilor centrale le revine responsabilitatea de supraveghere
atît a instituţiilor bancare cît şi a altor participanţi ai pieţei financiare. În aşa ţări, ca Austria, Belgia,
Danemarca şi Germania există o cooperare strînsă dintre banca centrală şi Autoritatea de
supraveghere financiară în exercitarea funcţiilor de supraveghere, pe cînd în Republica Cehă,
Estonia, Finlanda şi Suedia în asigurarea stabilităţii sectorului bancar se poate de observat o strînsă
cooperare dintre autoritatea de supraveghere şi Ministerul de Finanţe.
Analizînd situaţia aferentă structurii de supraveghere a sectorului bancar în statele UE,
menţionăm trăsăturile specifice, caracteristice sistemelor financiare ale unei sau altei ţări. În
Polonia, de exemplu, stabilitatea sectorului bancar, precum şi supravegherea activităţii băncilor este
asigurată de Comisia pentru supraveghere bancară şi organul executiv al acesteia - Inspectoratul
general de supraveghere bancară. Totodată, Comisia face parte din structura Băncii Naţionale a

65
Poloniei şi reprezintă interesele acesteia prin autorizarea băncilor, elaborarea reglementărilor
prudenţiale, efectuarea controalelor pe teren şi la distanţă, precum şi efectuarea supravegherii pe
bază consolidată a băncilor.
În Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord banca centrală supraveghează sistemul de
plăţi şi evaluează riscul la care este supus întregul sistem bancar, pe cînd instituţiile financiare
individuale, la rîndul lor, sînt reglementate şi supravegheate de Autoritatea serviciilor financiare.
Banca Angliei, Autoritatea de Supraveghere Financiară şi Trezoreria au semnat Memorandumul de
înţelegere, potrivit căruia este prevăzut schimbul de informaţii, Banca Angliei avînd accesul liber şi
deplin la informaţia de supraveghere.
Similar situaţiei din Regatul Unit, în Belgia băncii centrale îi revine rolul de supraveghere
macroprudenţială (supravegherea sistemelor de plăţi şi de decontări), pe cînd supravegherea
microprudenţială este exercitată de Comisia financiară, bancară şi de asigurări. Totodată, legislaţia
de domeniu prevede cooperarea obligatorie dintre Banca Naţională şi Autoritatea de supraveghere
financiară a Belgiei în vederea utilizării eficiente a resurselor informaţionale şi efectuării unei
supravegheri efective.
În Finlanda agenţia responsabilă pentru elaborarea legislaţiei bancare şi emiterea autorizaţiilor
instituţiilor care operează pe piaţa financiară, inclusiv bancară este Ministerul de Finanţe, pe cînd
Banca Finlandei este responsabilă pentru promovarea politicii monetare adecvate şi asigurarea
activităţii efective a sistemelor de plăţi din ţară. Totodată, supravegherea pieţelor bancare, de
asigurări şi a valorilor mobiliare este efectuată de Autoritatea de supraveghere financiară în
colaborare cu Banca Finlandei şi Autoritatea de supraveghere a asigurărilor.
În Luxemburg Comisia de supraveghere a sectorului financiar, creată în 1998, este
împuternicită cu responsabilităţile de supraveghere a sectorului financiar, inclusiv a sistemului
bancar, neavînd relaţii instituţionale sau aranjamente de cooperare cu Banca Centrală a
Luxemburgului.
În Olanda banca centrală supraveghează instituţiile de credit, fondurile de pensii, participanţii
pe piaţa asigurărilor şi valorilor mobiliare prin exercitarea supravegherii prudenţiale ale acestor
sectoare. Totodată, rolul crescînd al conglomeratelor financiare şi dezvoltarea produselor financiare
au dus la crearea Consiliului supraveghetorilor financiari, unde în acelaşi timp acesta nu este un
organ separat, ci doar asigură cooperarea în formularea politicilor intersectoriale, după cum este
supravegherea conglomeratelor, dezvăluirea informaţiei, implementarea principiilor „fit and proper”
etc.
În Portugalia, asemănător situaţiei din Olanda, crearea Consiliului naţional al
supraveghetorilor financiari nu a impus modificări în atribuţiile autorităţilor sectoriale de

66
supraveghere, asigurînd schimbul de informaţii şi colaborarea dintre autorităţile sectoriale şi
promovarea regulilor şi practicilor de supraveghere a conglomeratelor financiare.
În Estonia, din anul 2001 responsabilităţile Băncii Naţionale de a elabora şi a promova politici
în domeniu şi de a supraveghea sectorul bancar, precum şi cele ale Ministerului Finanţelor de a
supraveghea politicile sectorului de asigurări şi al valorilor mobiliare au fost unificate şi transmise
Autorităţii de supraveghere financiară, reieşind din necesitatea efectuării supravegherii pe bază
consolidată. Preşedintele consiliului de directori al Autorităţii în cauză este Ministrul Finanţelor,
membrii consiliului sînt reprezentanţi ai Băncii centrale, Ministerului de Finanţe şi experţi ai
sectorului financiar, autoritatea fiind independentă de bugetul statului şi de banca centrală prin
aplicarea unor plăţi periodice de către subiecţii supuşi supravegherii, proporţionale cerinţei faţă de
capitalul minim indicat în licenţă.
În Franţa reglementarea şi supravegherea este exercitată de trei organe interdependente:
Comitetul pentru supraveghere bancară, Comitetul pentru instituţiile bancare şi Comisia bancară.
Concomitent, guvernatorul Băncii Franţei şi Ministrul Finanţelor, sau persoanele delegate de
aceştia, sînt membri ai consiliilor celor trei autorităţi, îndeplinind funcţiile de preşedinte şi
vicepreşedinte.
Totodată, în Germania, Bundesbank este antrenat în supravegherea bancară şi acordă o
deosebită atenţie stabilităţii pieţei financiare. Bundesbank şi Autoritatea de supraveghere financiară
federală au semnat un acord cu privire la obligaţiunile de supraveghere a fiecărei dintre aceste
autorităţi. Astfel, Bundesbank şi-a asumat majoritatea responsabilităţilor ce ţin de supravegherea
bancară: evaluarea rapoartelor, conturilor anuale şi rapoartelor auditorilor prezentate de către
instituţiile financiare, pe cînd Autoritatea federală de supraveghere Financiară este responsabilă
pentru aplicarea măsurilor supreme. Obligaţiunile Autorităţii, care este un organ independent de
bugetul de stat şi funcţionează din contul taxelor şi contribuţiilor instituţiilor aflate sub
supravegherea acestuia, nu se limitează doar la licenţierea, monitorizarea şi lichidarea instituţiilor
financiare, dar se extind şi asupra asigurării stabilităţii sectorului financiar.
Anexa 12 reflectă analiza specificului şi atribuţiilor de bază ale autorităţilor de supraveghere
din toate 27 de state membre ale UE. În contextul integrării în structurile europene, va fi necesar şi
pentru sistemul bancar din RM să fie ales sistemul potrivit de supraveghere bancară reieşind din
experienţa altor state ale UE, şi anume, dintre cele două abordări existente: exercitarea funcţiilor de
supraveghere a sistemului bancar de către banca centrală sau de un organ separat de supraveghere al
sectorului financiar. Astfel, perspectiva integrării RM în structurile europene, paralel cu dezvoltarea
pieţei valorilor mobiliare şi a asigurărilor, pe termen lung poate impune consolidarea supravegherii
acestor sectoare cu cel bancar, şi eventual crearea unei autorităţi de supraveghere separate. Mai mult

67
ca atît, e de menţionat că în RM actualmente se pune baza pentru crearea unei autorităţi separate a
sectorului nonbancar [262, p.13-14], căruia cu timpul îi poate fi transferată şi funcţia de
supraveghere a băncilor. Astfel, apare întrebarea, cît de oportună este consolidarea autorităţilor de
supraveghere ale sectorului financiar din RM? Pentru a răspunde adecvat la această întrebare,
adiţional la examinarea practicii europene în acest domeniu, este necesar de estimat diverse
argumente pro şi contra exercitării supravegherii bancare de către bancă centrală sau de o altă
instituţie specializată. Totodată, este necesar de specificat că, indiferent de argumentele pro şi
contra separării puterii de supraveghere bancară de cea a politicii monetare, este necesar de ţinut
cont de faptul că pieţele financiare, sistemele politice şi obiectivele de reglementare diferă de la o
ţară la alta, deoarece condiţiile economice sînt influenţate de precedente istorice, astfel, nu există o
soluţie unică „bună” şi „corectă” pentru toate statele.
Mai întîi de toate să examinăm argumentele pentru crearea unei autorităţi de supraveghere
separate de bancă centrală care ar exercita supravegherea întregului sistem financiar:
Cel mai răspîndit argument pentru separarea responsabilităţilor politicii monetare de funcţia
de supraveghere bancară constă în faptul că, combinarea acestor funcţii poate genera conflict de
interese: stabilitatea monetară şi a preţurilor, pe de o parte, şi stabilitatea financiară, pe de altă parte.
Responsabilitatea primară a băncilor centrale este de a asigura stabilitatea macroeconomică, pe cînd
supraveghetorii bancari au ca scop principal atingerea stabilităţii sistemului bancar. Uneori,
scopurile prudenţiale ale supraveghetorilor vin în contradicţie cu obiectivele politicii monetare.
Reglementarea suficienţei capitalului reprezintă un exemplu elocvent al conflictului de interese
dintre aceste două funcţii. Astfel, ca un component important al politicilor prudenţiale ale băncilor,
reglementarea suficienţei capitalului prevede că băncile trebuie să dispună de capital suficient, ca o
„rezervă” pentru acoperirea eventualelor pierderi ce pot fi cauzate de riscuri bancare. Cînd
bilanţurile băncilor se înrăutăţesc ca rezultat al instabilităţilor economice, supraveghetorii bancari
reacţionează prin constrîngeri de reglementare a capitalului care nu le permite băncilor să
desfăşoare activităţi riscante. Un sistem bancar supravegheat într-un mod mai „constrîns” poate
micşora volumul creditării bancare, generînd în economie o criză şi mai profundă, în schimbul
creditelor suficiente pentru revigorarea economiei. În cazul în care banca centrală deţine
responsabilitatea dublă - pentru exercitarea concomitentă a supravegherii bancare şi a politicii
monetare, există pericolul promovării unei politici inadecvate în evitarea efectelor adverse cu
privire la profitabilitatea băncii şi calitatea creditelor. Consolidarea agenţiilor de supraveghere într-o
instituţie aparte acordă posibilitatea băncilor centrale să se concentreze pe deplin asupra
principalului său obiectiv – stabilitatea monedei şi a preţurilor.

68
 Totodată, în cazul în care responsabilitatea pentru supravegherea băncilor îi revine băncii
centrale există riscul de reputaţie. Dacă banca centrală exercită supravegherea băncilor,
credibilitatea acesteia poate fi subminată în cazul în care pe piaţă se înregistrează careva
vulnerabilităţi şi insolvabilităţi bancare. Astfel, în cazul în care survin instabilităţi majore şi
falimente bancare, este subminată încrederea populaţiei în bancă centrală. Acest fapt poate fi utilizat
de guvern în scopul majorării autorităţii sale în activitatea băncilor centrale şi astfel, în politica
monetară, ceea ce poate condiţiona micşorarea nivelului de independenţă a băncii centrale.
Un alt argument pentru crearea autorităţii care exercită supravegherea întregului sector
financiar este complexitatea crescîndă a industriei serviciilor financiare. Instituţiile financiare
continuă să-şi diversifice activităţile şi un singur regulator poate fi mai eficient în monitorizarea
acestor activităţi, deoarece utilizează o singură bază de licenţiere şi aprobare a administratorilor. În
Anexa 17 este reflectată diferenţa dintre o piaţă financiară tradiţională şi o piaţă dezvoltată. Apariţia
conglomeratelor financiare impune necesitatea creării unei instituţii puternice care ar fi capabilă să
supravegheze activitatea holdingurilor şi grupurilor bancare ca un tot întreg pentru examinarea
adecvată a expunerii la risc a sistemului bancar. Multe produse şi servicii prestate consumatorilor de
industria asigurărilor sau cea a valorilor mobiliare devine tot mai dificil de delimitat de la cele
prestate de instituţiile de creditare. Respectiv, supravegherea integrată evită tratarea regulatorie
diferită a produselor similare.
Mai mult ca atît, un singur regulator poate fi mai flexibil, reacţionînd rapid şi eficient la
schimbările ce au loc pe piaţă, comparativ cu cazurile agenţiilor separate de supraveghere care au
propriile sale politici şi impedimente de ordin birocratic, politic şi juridic. Totodată, o singură
autoritate de reglementare şi supraveghere a sectorului financiar poate fi mai transparentă şi mai
responsabilă în exercitarea funcţiilor sale decît agenţiile de reglementare separate.
Exercitarea supravegherii bancare de către o autoritate separată contribuie la evitarea
riscului îndeplinirii concomitente de către banca centrală a funcţiilor de supraveghetor bancar şi
creditor de ultima instanţă, deoarece în cazul falimentului unei bănci supravegheate de banca
centrală, aceasta din urmă poate acorda suportul de lichidităţi, care uneori poate depăşi limita
necesităţilor economice.
În cazul supravegherii transfrontaliere – o autoritate unică poate contribui şi la o cooperare
internaţională de supraveghere mai efectivă, deoarece va exista un singur „punct de contact”. Astfel,
aceasta va contribui la soluţionarea problemelor de coordonare, cooperare şi comunicare mai
efectivă datorită unei structuri unice a managementului, fapt ce nu este posibil în cazul separării
responsabilităţilor dintre agenţiile specializate.

69
 Referitor la argumentele pentru exercitarea supravegherii bancare de către banca centrală,
acestea nu sînt mai puţine decît argumentele pentru crearea unei autorităţi separate de supraveghere
a întregului sector financiar.
Mai întîi de toate, menţionăm că argumentul forte contra consolidării autorităţilor de
supraveghere într-o singură agenţie separată este faptul că o concentrare excesivă a puterii poate
afecta piaţa financiară, deoarece este posibil să genereze birocraţie excesivă în sectorul financiar.
Un alt argument pentru exercitarea rolului de supraveghere bancară de către băncile centrale
constă în faptul că poate îmbunătăţi funcţiile de promovare şi implementare a politicii monetare,
deoarece informaţia obţinută de supraveghetorii bancari facilitează abilitatea băncilor centrale de a
prevedea etapele ulterioare, în primul rînd pentru îmbunătăţirea prognozelor care constituie baza
politicii monetare. Banca centrală trebuie să dispună de informaţie exhaustivă şi în timp util privind
condiţiile şi performanţele băncilor, solvabilitatea şi lichiditatea acestora, în scopul exercitării
funcţiei de creditor de ultim rang. Exercitarea acestor două funcţii este binevenită în perioada
crizelor, cînd creditarea de către bancă centrală a băncilor necesită decizii prompte şi corecte. Ca
rezultat, acţiunile în exercitarea politicii monetare şi supravegherii bancare urmează să fie
coordonate continuu şi este necesară efectuarea schimbului permanent de informaţii, îndeosebi în
timpul instabilităţilor financiare, obiectiv ce poate fi mai bine realizat prin exercitarea ambelor
responsabilităţi de către o singură instituţie - banca centrală.
În acelaşi timp, pentru banca centrală este cu mult mai uşor să răspundă la riscurile sistemice
şi să prevină apariţia acestora, dacă supraveghetorii bancari au responsabilităţi şi deci Know-how în
astfel de domenii ale sistemului bancar, cum sînt: funcţionarea pieţei bancare şi a sistemelor de plăţi
şi de decontări etc. Supravegherea bazată pe risc necesită ca banca centrală să angajeze
supraveghetori cu cunoştinţe vaste şi solide, în astfel de domenii cum ar fi analiza econometrică,
managementul riscurilor, testările stres etc. Personalul cu atare cunoştinţe poate susţine banca
centrală în exercitarea politicii monetare, managementul riscurilor şi crizelor bancare. Concomitent,
odată cu cunoştinţele obţinute prin procesul de elaborare a politicii monetare şi datorită activităţilor
de plăţi, informaţia obţinută prin realizarea măsurilor de supraveghere permite băncii centrale o
înţelegere mai vastă a problemelor privind dezvoltarea pieţei şi a instituţiilor financiare.
Totodată, combinarea funcţiilor de supraveghere bancară cu cele de supraveghere a pieţei
valorilor mobiliare şi a asigurărilor presupune trecerea supravegherii bancare la o altă instituţie din
afara băncii centrale, deoarece supravegherea asigurărilor şi a pieţei de capital nu face parte din
obligaţiunile băncilor centrale. Crearea unei autorităţi separate de supraveghere implică inevitabil
costuri şi riscuri pentru perioada de tranziţie, iar specializarea tehnică în efectuarea supravegherii
necesită cunoştinţe în domeniu (ca de exemplu, riscul bancar este cu totul diferit de riscul

70
asigurărilor sau de riscurile care afectează fondurile de pensii) fapt ce poate afecta stabilitatea
sistemului bancar. În acest context, supravegherea bancară poate fi mai puţin eficientă. Totodată, în
afara băncii centrale gradul de corupţie şi ineficienţă poate fi mai sporit.
Un alt avantaj al exercitării supravegherii bancare de către bancă centrală este faptul că
aceasta este o instituţie (îndeosebi pe pieţele în tranziţie) care dispune de independenţă şi autoritate
necesară, de credibilitate pentru a implementa politicile prudenţiale şi pentru a limita intervenţia
statului în funcţionarea activităţii de supraveghere. Intervenţia factorilor politici asupra unor
organisme de supraveghere bancară, separate de banca centrală, este mult mai posibilă. Mai mult ca
atît, banca centrală care desfăşoară şi alte activităţi aducătoare de profituri, pe lîngă funcţia de
supraveghere a băncilor, dispune de mijloace suficiente pentru exercitarea adecvată a atribuţiilor de
supraveghere şi nu este dependentă în acest context de contribuţiile instituţiilor supravegheate.
Exercitarea funcţiilor de supraveghere a sectorului financiar de mai multe agenţii specializate
contribuie la utilizarea de către acestea a diferitelor abordări de supraveghere. Astfel, autorităţile
separate pot analiza informaţia importantă care nu poate fi generată de o singură agenţie. Multiplele
agenţii de supraveghere pot încuraja concurenţa dintre supraveghetori şi pot răspunde adecvat la
toate schimbările de pe piaţă.
Luînd în considerare argumentele menţionate, precum şi faptul că nu există un singur răspuns
la chestiunea abordată, iar fiecare stat decide privind alegerea potrivită a structurii în cauză, în
funcţie de situaţia creată în sectorul financiar relatăm următoarele.
Nimeni nu poate controla băncile şi sistemul bancar mai bine decît banca centrală, adica
întocmai acea instituţie care reglementează activitatea băncilor. Plus la aceasta, în cazuri extreme
anume banca centrală este instituţia cu autoritate şi independenţa necesară care acordă credite
preferenţiale băncilor ce se confruntă cu dificultăţi. Aşadar, banca centrală trebuie să cunoască
gradul de credibilitate al respectivei bănci, posibilitatea acesteia de a-şi relua activitatea normală şi
să aibă certitudinea că situaţia creată în această bancă nu va afecta stabilitatea sistemului bancar în
ansamblu. Să luăm de exemplu cazurile în care Ministerul Finanţelor are responsabilitatea de
supraveghere a băncilor. Acesta nu poate cunoaşte specificul activităţii bancare mai bine decît
banca centrală, mai mult ca atît, poate fi mai mult influenţat de principiile politice ale statului în
activitatea sa de supraveghere.
Totodată, dacă supravegherea sistemului bancar este exercitată de către o altă agenţie
specializată, care exercită doar funcţiile de supraveghere, este necesar ca aceasta să aibă cunoştinţe
solide în domeniul activităţii bancare şi independenţa necesară în procesul de luare a deciziilor.
Influenţa politică, precum şi cea din partea instituţiilor supravegheate este cu mult mai înaltă în

71
cazul unor agenţii independente, care îşi desfăşoară activitatea doar din contul mijloacelor vărsate
de instituţiile supravegheate.
Astfel, după părerea noastră, reglementarea şi controlul activităţii băncilor cel mai bine pot fi
exercitate de către banca centrală, organul care a emis normative privind activitatea băncilor şi este
responsabil de activitatea bancară pe plan macroeconomic. La moment, după părerea noastră
crearea unui organ separat care va impune contopirea organelor de supraveghere ale sectorului
financiar, aprobarea metodelor şi procedurilor unice de supraveghere este prematură. Totodată,
reieşind din practica altor state europene am putea propune pentru implementare schema existentă
în Olanda sau Portugalia (Anexa 12), şi anume crearea unui organ asemănător Consiliului
supraveghetorilor financiari din Olanda şi Consiliului naţional al supraveghetorilor financiari din
Portugalia. În acest caz procesele de supraveghere a sectorului financiar, precum şi atribuţiile ce le
revin autorităţilor de supraveghere existente nu vor fi supuse unor modificări substanţiale, dar
totodată se va majora gradul de cooperare dintre autorităţile de supraveghere a sectorului financiar.
În acest caz, va fi necesară crearea cadrului legal pentru reglementarea cooperării dintre organul de
supraveghere a băncilor şi organul de supraveghere a sectorului nonbancar. Cadrul juridic va trebui
să definească atribuţiile organelor care vor face parte din eventualul Consiliu, procedurile pentru
elaborarea reglementărilor sectorului financiar, colectarea rapoartelor şi informaţiilor, schimbul de
informaţie, precum şi normele de conduită şi de comunicare în situaţii de criză. O cooperare mai
strînsă a organelor de supraveghere a acestor sectoare bazată pe un cadru legal binegîndit va
contribui la o monitorizare mai eficientă a riscurilor la care este supus sectorul bancar, reieşind din
activitatea băncilor comerciale pe piaţa valorilor mobiliare şi a asigurărilor. Indiferent de cine va
supravegherea sistemul bancar este necesar de a determina obligaţiunile autorităţii respective pentru
asigurarea stabilităţii financiare.
Tendinţa băncilor de a oferi servicii din ce în ce mai complexe implică nu doar necesitatea
unei strînse colaborări dintre supraveghetorii din domeniul bancar, de asigurări şi cel al valorilor
mobiliare, ci şi supravegherea pe bază consolidată a instituţiilor financiare, care să corespundă
deciziilor generate de guvernarea corporativă a grupurilor financiare, inclusiv prin capacitatea de a
impune reguli şi reglementări la nivelul întregului sistem, drept consecinţă a integrării sporite a
activităţilor financiare.
Supravegherea pe bază consolidată a băncilor, care în opinia noastră la moment nu se aplică
pe deplin în sectorul bancar autohton, are ca scop evitarea unor situaţii similare suportate de „Bank
of Credit and Commerce International”, ale cărei organe de conducere au structurat activitatea
băncii în aşa mod, încît să fie evitată reglementarea şi supravegherea din partea organelor
competente atît din ţara de origine cît şi din ţara gazdă. Falimentul acestei bănci a şi determinat

72
organele de supraveghere bancară pe plan internaţional să-şi reevalueze structura organizatorică şi
sarcinile. Ca rezultat au apărut astfel de noţiuni, cum ar fi: „organele din ţara gazdă”, „organele din
ţara de origine”, „supravegherea consolidată”.
Propunerea Comitetului Basel de a introduce schema de supraveghere pe bază consolidată
datează din anul 1970, cu scopul supravegherii ample a întregului sistem bancar – a sucursalelor,
instituţiilor-fiice sau a subdiviziunilor pe plan internaţional. Actualmente, standardele
internaţionale, cum sînt Directiva europeană, Metodologia Principiilor de Bază Basel, Programul de
Evaluare a Sectorului Financiar tratează supravegherea pe bază consolidată care a devenit o cerinţă
obligatorie în multe state, ca un factor indispensabil al unui sistem bancar stabil şi sigur. Lipsa unor
astfel de cerinţe poate cauza netransparenţă în sectorul bancar, fapt ce poate provoca reacţii în lanţ
şi ar putea afecta situaţia financiară şi reputaţia întregului grup. Supravegherea pe bază consolidată
este îndreptată spre estimarea riscurilor bancare generate de instituţii financiare afiliate şi include
monitorizarea şi reglementarea riscurilor consolidate şi permite determinarea expunerii băncii
riscurilor bancare care rezultă din participarea în grupul consolidat.
În cadrul Programului de evaluare FSAP în diferite state s-a constatat că 40 la sută din ţările
examinate, din care face parte şi ţara noastră, au demonstrat „slăbiciuni” în corespunderea cu
principiul aferent supravegherii consolidate, în lipsa căreia este extrem de dificilă identificarea
creditării conexe. De obicei, o guvernare complexă sau o structură sofisticată a acţionarilor sau a
unui grup bancar este utilizată pentru a ascunde expunerile conexe. Fără o consolidare adecvată a
conturilor supraveghetorii nu-şi pot crea o viziune deplină cu privire la riscurile la care este expusă
banca şi structura de guvernare a acesteia. Lipsa conturilor consolidate şi a rapoartelor prudenţiale
împiedică înţelegerea adecvată a solvabilităţii băncii şi expunerilor riscului agregat ale
conglomeratului, deoarece banca poate fi expusă riscului de la subdiviziunile neconsolidate. De
asemenea, corespunderea cu alte standarde prudenţiale, cum ar fi diversificarea activelor, expunerile
mari şi creditarea conexă devin dificil de monitorizat fără exercitarea consolidării rapoartelor
băncilor.
Experienţa şi legislaţia altor state prevede prezentarea rapoartelor pe bază consolidată
trimestrial, supraveghetorii fiind totodată împuterniciţi cu dreptul de a solicita la orice moment
informaţia necesară pentru procesul de supraveghere. În unele state, de exemplu Slovacia, legislaţia
prevede dreptul băncii centrale de a amenda banca, în cazul în care orice instituţie nonbancară care
face parte din grupul consolidat refuză efectuarea controlului on-site sau nu dezvăluie informaţia,
precum şi poate pedepsi banca pentru orice iregularităţi semnificative în conducerea afacerilor din
grupul în cauză, care pot afecta interesele deponenţilor.

73
 Lipsa stipulărilor normative aferente supravegherii consolidate constituie un obstacol pentru
supraveghetori în obţinerea informaţiilor complete cu privire la componenţa grupului bancar şi
analiza activităţii persoanelor ce fac parte din acest grup, a căror supraveghere este efectuată de alte
organe competente. În prezent aceasta nu are influenţă negativă asupra stabilităţii sistemului bancar
autohton şi asupra calităţii activităţii de supraveghere, reieşind din investiţiile nesemnificative ale
băncilor în instituţiile nonbancare şi datorită faptului că băncile noastre nu au sucursale şi filiale
peste hotarele republicii. Odată cu integrarea în structurile E.U., oportunitatea implementării şi
exercitării supravegherii şi raportării pe bază consolidată creşte substanţial. Supravegherea
consolidată, după părerea noastră, reprezentă una dintre premisele de bază, necesară pentru
funcţionarea stabilă a sistemului bancar autohton.
Drept concluzie menţionăm că, reglementarea şi supravegherea bancară constituie premisa
principală în procesul de promovare a unui sistem financiar stabil şi sigur şi a unui mediu favorabil
pentru prestarea serviciilor financiare. Scopurile de bază ale reglementării şi supravegherii bancare,
bazate pe aplicarea regulilor de guvernare corporativă şi dezvăluirea informaţiilor, constă în
protejarea deponenţilor şi, ca rezultat, monitorizarea şi neadmiterea riscului sistemic; determinarea
potenţialelor vulnerabilităţi la momentul iniţial al apariţiei acestora şi evitarea problemelor majore
care pot fi cauzate de condiţiile macroeconomice ale pieţei financiare. Astfel, eforturile regulatorilor
şi supraveghetorilor sînt îndreptate spre promovarea funcţionării prudente a instituţiilor bancare.
Analiza beneficiilor şi costurilor exercitării supravegherii bancare de bancă centrală, precum şi a
experienţei europene în acest domeniu ne permite să concluzionăm că pentru o reglementare şi
supraveghere cît mai efectivă a sistemului bancar autohton, supravegherea trebuie exercitată de
către banca centrală. Totodată, este oportună asigurarea unei cooperări strînse între autorităţile de
supraveghere a sectorului bancar cu cel nonbancar, precum şi raportarea de către bănci pe bază
consolidată.
Reglementarea şi supravegherea bancară este importantă, deoarece deponenţii au capacitate
limitată pentru monitorizarea stabilităţii financiare a băncilor. Supravegherea băncilor permite de a
micşora riscul survenirii instabilităţilor în sistemul financiar, care poate provoca panică în rîndurile
deponenţilor şi reacţii în lanţ în sectorul bancar. Reglementarea şi supravegherea inadecvată
constituie una dintre cauzele de bază ale instabilităţilor financiare şi crizelor bancare. Alte cauze ale
instabilităţilor financiar – bancare, precum şi eventualele căi de prevenire a acestora vor fi
examinate în punctul 2.3 al tezei.

74
2.3 Instabilitatea sistemului bancar şi căile de prevenire
2.3.1 Cauzele instabilităţii sistemului bancar şi căile de prevenire

Pornind de la specificul activităţii bancare examinate în capitolele I şi II ale tezei şi ţinînd cont
de faptul că panica în rîndurile deponenţilor şi crizele bancare au devenit evenimente tot mai
frecvente şi costisitoare pe plan internaţional, autorităţile competente din întreaga lume îşi îndreaptă
eforturile spre prevenirea fenomenelor menţionate, prin perfecţionarea mijloacelor de control,
procedurilor de inspecţie, instituirea normelor prudenţiale, precum şi adoptarea unui cadru contabil
şi juridic perfect etc.
Fenomenul de instabilitate bancară a îngrijorat comunitatea bancară internaţională începînd cu
anii 1930, ca rezultat al marii depresiuni din SUA, care a luat o mai mare amploare în 1974, cînd au
avut loc trei crize bancare mari: criza băncii Herstatt din Germania, Franklin National Bank din
SUA şi a sucursalei British Israel Bank din Londra care, spre deosebire de alte instabilităţi bancare
de pe atunci au avut o rezonanţă internaţională majoră. Crizele declanşate ulterior în Mexic în anii
1994-1995, în Asia în anii 1997-1998, în Rusia în 1998, în Brazilia – în 1999 şi în Turcia în 2001,
în Argentina în anii 2001-2002 au demonstrat importanţa consolidării sistemelor bancare şi limitării
sau chiar prevenirii instabilităţilor financiare.
Instabilităţile financiare nu se manifestă neapărat prin crize bancare, acestea se pot reflecta şi
prin falimente bancare. Concomitent, falimentul unei bănci pe lîngă consecinţele negative poate
avea şi un impact pozitiv. Cel negativ constă în panica în rîndurile deponenţilor ce se poate
răsfrînge şi asupra unor bănci „sănătoase”, iar băncile rămase sînt nevoite să majoreze rata dobînzii
la depozite pentru atragerea mijloacelor băneşti disponibile, astfel fiind redusă profitabilitatea
băncilor. Totodată, băncile care au supravieţuit beneficiază de un venit strategic datorită migraţiunii
deponenţilor de la banca falimentară. Dacă nu ar falimenta nici o instituţie bancară, ar lipsi
concurenţa pe piaţa bancară şi dorinţa băncilor de a-şi îmbunătăţi şi stabiliza activitatea. Chiar şi
eforturile de supraveghere şi reglementare bancară nu urmăresc ca scop prioritar excluderea
falimentelor, eforturile fiind îndreptate mai cu seamă spre managementul eficient al băncilor şi
asigurarea stabilităţii sistemului bancar în ansamblu.
Crizele financiare reprezintă o formă pronunţată a instabilităţii financiare şi pot apărea, cînd
presiunea este suficientă pentru a afecta funcţionarea întregului sistem semnificativ şi pe o perioadă
îndelungată de timp. Stabilitatea financiară constă în capacitatea şi abilitatea sistemului financiar de
a rezista crizelor şi şocurilor sistemice, iar crizele financiare reprezintă survenirea evenimentelor

75
sistemice în sectorul financiar, care au drept consecinţă pierderi economice considerabile şi
neîncrederea populaţiei în sistemul bancar, ceea ce impune costuri concrete economiei reale.
Ţinînd cont de rolul de intermediere a fondurilor care le revine băncilor, instabilităţile
sistemului bancar pot duce la un declin în procesele de creditare şi investiţii, precum şi
insolvabilitatea instituţiilor neviabile, fiind implicate atît băncile mici cît şi cele mari care, de
regulă, se consideră a fi mai sigure. Totodată, cîteva instituţii aflate în situaţii de stres pot provoca
efectul „domino” şi pot cauza disfuncţionalităţi în întregul sector bancar, fapt ce şi determină
necesitatea asigurării stabilităţii nu doar a întregului sistem bancar, ci şi a fiecărei instituţii bancare
în parte. Declanşarea crizelor poate avea loc în cîteva etape: etapa iniţială, caracterizată prin
înregistrarea problemelor în bilanţurile instituţiilor financiare, care în condiţii nefavorabile trece în
cea de-a doua etapă, criza monetară propriu-zisă. Într-un sistem bancar instabil este mai puţin
probabil că banca centrală va întreprinde măsuri de protecţie a monedei naţionale, deoarece acest
fapt va conduce neapărat la majorarea ratelor şi, astfel, la înrăutăţirea bilanţurilor băncilor, ceea ce
poate genera apariţia celei de-a treia etape, criză financiară. Economiştii americani M.Burton şi
R.Lombra, caracterizînd structura crizelor financiare, menţionează că etapa iniţială a declanşării
acestora este cauzată de riscurile caracteristice intermedierii financiare, care odată cu segmentarea
creanţelor financiare poate duce la default şi se poate solda cu criză financiară (figura 2.3.1)

Riscul aferent intermedierii financiare

Riscul de Riscul ratei Riscul de Riscul de

default dobînzii lichiditate schimb valutar

Combinat cu segmentarea
creanţelor financiare

trece în

Default, care cauzează

crizele financiare
Figura 2.3.1. Structura unei crize financiare*
*Sursa:M. Burton, R. Lombra The Financial System and the Economy Principles of Money and
Banking, ed. Thompson-South-Western, 2003 [39, p.306]

76
 Estimarea costurilor unei crize financiare este deseori dificilă. În medie, costurile acţiunilor
„de reparaţie” a sectoarelor bancare în ţările în tranziţie sînt caracterizate prin 10% din PIB-ul ţării.
Economiştii G.Hogarth şi V.Suporta estimează costurile crizelor bancare sistemice cu cifra de 20%
din PIB [169]. În tabelul 2.3.1 sînt reflectate costurile suportate de diverse state, ca urmare a
crizelor financiare ce au avut loc în anii 1990-1995.
Tabelul 2.3.1
Costul crizelor bancare, 1990-1995*
Ţara Perioada Costul exprimat în % din PIB
Finlanda 1991-1994 8,4
Japonia 1990-1997 20
Spania 1977-1985 16,8
Suedia 1991 6,4
SUA 1980-1986 2,5
Chile 1981-1983 41,2
Argentina 1980-1982 55,3
Indonezia 1987-1988 80
Israel 1977-1983 30
Coreea 1987-1988 60
Malaysia 1987-1988 45
Thailanda 1987-1988 45
Uruguay 1981-1984 24,2
Venezuela 1994-1995 18,2
*Sursa: Bank of England. Financial Stability and Central Banks, CCBS, Routledge, 2000 [115]

Acest tabel denotă faptul că valoarea economică a stabilităţii financiare este considerabilă,
fapt ce şi determină necesitatea întreprinderii măsurilor de rigoare în vederea evitării crizelor
sistemice posibile.
Pe lîngă rezonanţă sistemică, instabilităţile financiare pot avea o amploare internaţională,
determinată de cele trei elemente de bază ale unui sistem financiar – instituţiile financiare, piaţa
financiară, sistemele de plăţi şi de decontări, care se internaţionalizează continuu. Dacă la începutul
anilor 1980 practic fiecare ţară OECD limita sau chiar refuza înfiinţarea instituţiilor financiare
străine pe teritoriul său, cu timpul, această „discriminare” a dispărut. Internaţionalizarea sistemelor
bancare a luat amploare odată cu procesele de integrare şi globalizare, liberalizarea legislaţiei
bancare din aceste ţări şi, concomitent, cu oportunităţile de afaceri propuse băncilor străine de către
sistemele bancare ale ţărilor-gazdă.
Integrarea statelor noi în UE, pe lîngă dezvoltarea sectoarelor financiare implica şi diverse
riscuri pentru stabilitatea sectorului bancar menţionate la punctul 1.3 al tezei. Problemele sistemului
bancar dintr-o ţară se pot extinde şi asupra sistemelor bancare ale altor state membre, în primul rînd
prin intermediul băncilor ce îşi desfăşoară activitatea pe plan internaţional. În baza celor menţionate
constatăm că, un pas important în procesele de integrare europeană îl constituie cooperarea
transfrontalieră eficientă. Funcţia dată la nivelul de UE îi revine Comitetului pentru Supraveghere

77
Bancară din cadrul Sistemului European al Băncilor Centrale. Mai mult ca atît, crizele pieţelor
financiare din anii 1990 au dus la majorarea schimbului de informaţii şi la o strînsă cooperare
internaţională în domeniul stabilităţii financiare.
Consecinţele crizelor determină necesitatea examinării cauzelor de bază ale instabilităţilor
financiare, deoarece acestea reprezintă o valoare majoră pentru supravegherea bancară şi cea a
pieţelor financiare.
Este cert că, instabilităţile financiare pot fi cauzate şi influenţate de factorii macroeconomici.
Pentru a demonstra aceasta este de ajuns să analizăm riscurile de bază pentru bănci: riscul de piaţă,
riscul ratelor dobînzii, riscul valutar, riscul de default, riscul de credit, riscul de lichiditate etc.
Savantul rus M.Matovnikov, analizînd cauzele macroeconomice care provoacă instabilităţi
financiare, menţionează 3 categorii de factori: scăderea bruscă a inflaţiei; creşterea volumului de
creditare; problemele balanţei de plăţi şi schimbări esenţiale în preţurile la active [191]. Însă, mediul
macroeconomic instabil nu este unicul factor care cauzează probleme în sectorul bancar.
În aşa mod, proprietarii şi supraveghetorii neexperimentaţi, precum şi informarea asimetrică,
schimbările tehnologice ce rezultă din dezvoltarea economică de asemenea reprezintă cauzele de
bază ale apariţiei instabilităţilor bancare. Expansiunea creditelor şi creşterea preţurilor la active sînt
factori care au precedat practic toate crizele bancare în diverse ţări şi, deci, reprezintă de asemenea
premise pentru apariţia instabilităţilor financiare. De exemplu, în crizele din Mexic şi Asia de Est
ponderea creditelor nefavorabile a depăşit cu zece la sută indicatorul menţionat pînă la criză [152].
Cauzele principale ale unui astfel de indicator rezultă din managementul necorespunzător al
procesului de acordare a creditelor, precum şi al riscurilor determinate de acest proces. Totodată,
diversificarea portofoliului nu reprezintă o garanţie pentru eliminarea deplină a riscului de faliment,
îndeosebi pentru băncile care se specializează în creditarea unui sector determinat. Drept exemplu
pot servi îngrijorările apărute în sectorul bancar autohton în anul 2006, ca rezultat al crizei vinului.
Cu toate că, creditele acordate vinificaţiei au constituit circa 14% din portofoliul creditelor
sistemului bancar şi chiar nerambursarea acestora nu ar fi cauzat criză sistemică, a apărut panică în
rîndurile deponenţilor, trezînd neliniştea autorităţilor naţionale şi internaţionale cu privire la
stabilitatea sistemului bancar. Astfel, putem concluziona că riscul de faliment este imposibil de
eliminat în absolut.
O altă problemă importantă care poate cauza instabilităţi bancare constă în faptul că
majoritatea băncilor se află în relaţii de afiliere cu grupuri industriale şi comerciale. Numele
adevăraţilor proprietari ai băncilor pot fi „camuflate” după companii sau persoane „nule” ce nu se
divulgă publicului. O astfel de situaţie cauzează mari riscuri din punct de vedere informaţional şi al
guvernării corporative, ceea ce constituie o cauză a evaluării nesatisfăcătoare a riscurilor, reieşind

78
din volumul de creditare a terţilor. Opacitatea proprietăţii în sistemul bancar favorizează creditarea
conexă a părţilor legate, fapt ce poate avea o influenţă negativă asupra băncii. Astfel,
disfuncţionalităţile în sistemul bancar de asemenea pot fi provocate şi de creditele extinse
managerilor, acţionarilor sau părţilor legate ale băncilor, în condiţii mai favorabile decît cele de
piaţă, fapt ce expune banca unor riscuri excesive.
Disfuncţionalităţile bancare pot apărea şi din cauza unei guvernări corporative inadecvate,
absenţa unei structuri oportune a acţionarilor, managerilor, deponenţilor şi supraveghetorilor,
precum şi din cauza lipsei unui comportament prudent al acestor bănci. Nerespectarea principiilor
„potrivit şi adecvat” (fit and proper) poate condiţiona instabilităţi în sistemele bancare, îndeosebi în
statele aflate în tranziţie, ceea ce se datorează faptului că licenţa de funcţionare a băncilor în aceste
ţări este acordată uneori cu uşurinţă, iar supravegherea bancară este insuficientă pentru asigurarea
stabilităţii sistemului. Astfel de neregularităţi au determinat apariţia şi manifestarea unui număr
considerabil de instabilităţi bancare.
Mexic, Ecuator, unele ţări din Asia de Est şi Rusia au avut de trecut prin crize financiare şi din
cauza unei reglementări şi supravegheri financiare nesatisfăcătoare. Cînd liberalizarea financiară a
deschis noi oportunităţi pentru asumarea riscurilor, sistemele de reglementare şi supraveghere
bancară nu erau capabile să limiteze în mod oportun supunerea excesivă la riscuri şi hazardul moral.
Actualmente, autorităţile competente ale statelor, precum şi instituţiile financiare internaţionale (de
ex. în cadrul Programului FSAP) pun un accent major, pe lîngă aplicarea principiilor „potrivit şi
adecvat” faţă de managementul băncilor şi lichidarea instituţiilor bancare insolvabile şi pe
promovarea supravegherii băncilor comerciale, inclusiv pe instruirea şi, nu în ultimul rînd, pe
remunerarea supraveghetorilor.
Suplimentar la aceasta, o altă problemă care poate submina stabilitatea sistemului bancar, mai
cu seamă a ţărilor aflate în tranziţie, constă în implicarea statului în activitatea sistemului bancar.
Un număr considerabil de instabilităţi bancare ar putea fi prevenit, dacă autorităţile de supraveghere
ar dispune de independenţă şi de pîrghiile necesare pentru o intervenţie eficientă, promptă şi în timp
util. Pentru promovarea unui sistem stabil, supraveghetorii bancari trebuie să dispună de o
independenţă operaţională şi nicidecum să nu fie supuşi presiunilor politice.
Disfuncţionalităţile financiare de asemenea pot de fi cauzate şi de liberalizarea financiară
prematură. În perioada de tranziţie este dificil de efectuat managementul riscurilor asociate cu noile
activităţi în care se implică instituţiile financiare din cauza experienţei insuficiente a managerilor şi
supraveghetorilor, fapt care şi poate majora probabilitatea apariţiei instabilităţilor bancare. Mai mult
ca atît, în cazul concurenţei cu băncile străine, băncile autohtone deseori sînt încurajate să facă
investiţii riscante pentru a-şi menţine veniturile.

79
 O problemă acută reprezintă dolarizarea excesivă a sectorului bancar. Riscul generat de
dolarizarea excesivă poate provoca instabilităţi în cazurile în care băncile acceptă depozite în
monedă naţională şi acordă credite în valută străină. Astfel, o depreciere neaşteptată a monedei
naţionale poate afecta profitabilitatea băncii. Drept exemplu pot servi Mexic şi ţările din Asia de
Est, unde în perioadele de criză băncile şi alte instituţii financiare au avut obligaţiuni semnificative
în valută străină, a căror valoare a crescut brusc ca rezultat al deprecierii monedei naţionale.
Problemele agenţilor economici, firmelor şi gospodăriilor au determinat incapacitatea acestora de a
rambursa datoriile, fapt care a şi condiţionat pierderi la credite în partea activă a bilanţurilor
instituţiilor financiare. De aceea Directivele europene prevăd reglementări care limitează poziţia
valutară a băncii. E de menţionat că, actele normative bancare autohtone, asemenea Directivelor
europene reglementează poziţia valutară deschisă a băncilor, fapt care influenţează pozitiv
stabilitatea sectorului bancar al RM.
Pot contribui la instabilităţile sectorului bancar şi aşa-numitele bănci „prea mari pentru a
falimenta” (too-big-to fail banks). Banca se consideră a fi prea mare pentru a falimenta, dacă efectul
falimentului acesteia asupra stabilităţii sistemului financiar şi asupra activităţii economice reale este
atît de sever încît este necesară susţinerea acesteia de către organele competente. De exemplu,
guvernul SUA a început promovarea politicii de susţinere a băncilor prea mari pentru a falimenta,
după falimentul băncii mari Continental Illinois în 1984 care a cauzat instabilităţi considerabile în
sistemul bancar al SUA [206]. Conform Actului cu privire la Asigurarea Federală a Depozitelor, la
proprie sa discreţie, guvernul putea susţine orice bancă falimentară, dacă funcţionarea în continuare
a unei astfel de bănci era esenţială pentru asigurarea prestării serviciilor bancare adecvate în
comunitate [207,p.354]. Băncile „mari” sînt prea importante pentru sistemul bancar, astfel
presiunea pe care o pot exercita este semnificativă reieşind din rolul care le revine în cadrul
sistemului bancar. Deşi stabilitatea băncilor „prea mari pentru a falimenta” este importantă, nu
trebuie ignorate nici băncile mici, deoarece chiar şi prăbuşirea unei bănci mici poate provoca panică
în rîndurile deponenţilor.
De asemenea, una din cauzele caracteristice crizelor financiare este emisiunea obligaţiunilor
de stat cu venituri extrem de înalte. Spre exemplu, dacă creanţele în ţările dezvoltate se plasează cu
o rată de cel mult 4-5% anual, în ţările în curs de dezvoltare – cu o rată de 10-15%, în ţările CSI – în
unele cazuri atingînd circa 20%, în Moldova obligaţiunile de stat în perioada crizei anilor 1990 au
fost plasate cu dobînzi de 40-80%, ceea ce denotă cu certitudine că emisia de creanţe se făcuse fără
a se ţine cont de posibilităţile de stingere a lor.
O altă problemă care poate condiţiona instabilitatea sistemului bancar constă în faptul că
dezvoltarea sistemului bancar şi instrumentele financiare moderne pot fi folosite de infractori în

80
scopurile de spălare a banilor. Băncile pot acţiona involuntar ca intermediari în transferul sau
depozitarea mijloacelor băneşti provenite din activitatea criminală, ceea ce poate submina imaginea
băncii prin asocierea acesteia cu activităţile criminale. Reputaţia deteriorată a băncii provoacă
neîncrederea deponenţilor şi chiar retragerea depozitelor, fapt ce afectează atît stabilitatea băncii în
cauză, cît şi a întregului sistem bancar.
În contextul celor expuse, ne referim la factorii de bază care ar putea preveni apariţia
instabilităţilor bancare sau cel puţin ar micşora influenţa acestora asupra stabilităţii şi siguranţei
sectorului bancar. Căile principale de prevenire a instabilităţilor şi crizelor financiare la care face
referinţă savantul F.Mishkin sînt supravegherea prudenţială; contabilitatea şi cerinţele cu privire la
dezvăluire; disciplina de piaţă; elaborarea sistemului juridic şi a cadrului legal oportun;
managementul capitalului; reducerea rolului instituţiilor financiare aflate în proprietatea statului;
eliminarea instituţiilor prea mari pentru a falimenta (too-big-to-fail banks); politica monetară şi
stabilitatea preţurilor; respectarea regimurilor de schimb valutar şi menţinerea rezervelor de valută
străină etc. [195].
Experienţa multor ţări ne demonstrează că o condiţie oportună pentru evitarea apariţiei
crizelor este promovarea politicii monetare axate pe un sistem financiar stabil şi o credibilitate
certă, deoarece piaţa financiară este un indicator care evidenţiază problemele fundamentale
existente în sistem. Numitorul comun al ţărilor care au trecut prin crize financiare îl reprezintă
problemele ce rezultă din greşelile economiei politice şi din imperfecţiunile cadrului normativ.
Acestea pot fi înlăturate prin implementarea continuă de către autorităţile din ţară a standardelor
internaţionale, cum ar fi cele elaborate de Comitetul Basel şi Directivele europene, în domeniul
sistemelor de plăţi, contabilităţii şi auditului, asigurării măsurilor de transparenţă în politicile
monetare şi fiscale. Mai mult ca atît, crizele financiare recente au determinat slăbiciunile şi au
demonstrat necesitatea asigurării transparenţei şi dezvăluirii informaţiei, ceea ce pot fi realizate prin
implementarea noului Acord Basel II.
Pornind de la subiectele discutate la punctul 1.2 ce ţin de prevederile Acordului Basel II
menţionăm că, după părerea noastră, capitalul joacă rolul decisiv în prevenirea instabilităţilor
bancare, reprezentînd o garanţie contra insolvabilităţii şi protejează sistemul bancar de expunerea
excesivă la risc. Capitalul bancar serveşte drept un instrument de bază în perioadele de instabilitate
economică, iar creşterea nivelului capitalului sau constituirea lui ca fiind element mai sensibil la
risc contribuie la stabilizarea sistemul bancar şi micşorarea costurilor cauzate de falimentele
bancare. Cerinţele de majorare a capitalului reprezintă soluţia problemei de reglementare a
riscurilor care provoacă crize sistemice, deoarece anume capitalul contribuie la stabilitatea şi
siguranţa sectorului bancar. Capitalul protejează băncile de pierderi imprevizibile şi, prin asigurarea

81
solvabilităţii şi lichidităţii, micşorează costurile de îndatorare ale băncilor şi reduce posibilitatea
survenirii falimentelor bancare. Totodată, nu vom supraaprecia rolul capitalului în asigurarea
stabilităţii sectorului bancar. Suficienţa capitalului este doar un singur aspect al supravegherii
prudenţiale, pe lîngă multe alte aspecte ale managementului riscului, care sînt de o importanţă
majoră pentru stabilitatea băncilor.
În contextul celor menţionate, pentru asigurarea stabilităţii sectorului financiar şi prevenirea
instabilităţilor bancare se evidenţiază şi rolul reglementării şi supravegherii financiare. Astfel, în
scopul prevenirii instabilităţilor financiare este necesară asigurarea aplicării unor acţiuni de corecţie
prompte de către autoritatea de supraveghere pentru stoparea declinului şi activităţilor nedorite ale
instituţiilor financiare, limitarea hazardului moral prin supravegherea prudenţială a acestora şi
pentru impunerea acoperirii eventualelor pierderi de către acţionarii şi managerii băncilor, precum
şi suspendarea activităţii instituţiilor financiare care nu dispun de capital suficient. În condiţiile
intensificării interconexiunilor dintre pieţele financiare este tot mai greu de abordat tema stabilităţii
financiare în limitele sistemului bancar naţional. Astfel, în contextul integrării în structurile
europene este necesară examinarea căilor posibile de exercitare a supravegherii pe bază consolidată
şi transfrontalieră a băncilor.
Totodată, pentru evitarea instabilităţilor sistemului bancar este necesară efectuarea unui
management eficient al riscurilor prin determinarea politicilor şi exigenţelor faţă de desfăşurarea
activităţilor ce prezintă un risc major pentru activitatea instituţiilor financiare, implementarea unor
sisteme de control intern adecvate pentru monitorizarea şi evaluarea acestor riscuri, precum şi
prevenirea fraudelor sau activităţilor ilegale ale unor angajaţi. În acest context de asemenea se
impune necesitatea implementării noului Acord Basel.
Este absolut necesară asigurarea transparenţei sectorului bancar, precum şi respectarea
principiilor „potrivit şi adecvat” în autorizarea băncilor şi în confirmarea persoanelor în funcţia de
administrator a acestora.
Pentru evitarea instabilităţilor financiare este necesară stimularea proceselor de reorganizare
şi privatizare a instituţiilor financiare, ceea ce ar permite micşorarea influenţei statului asupra
sectorului bancar, atragerea şi accesul pe piaţă al băncilor străine, ar impulsiona procesele de
contopire şi absorbţie a băncilor.
Pentru a evita instabilităţile bancare cauzate de procesele de spălare a banilor prin intermediul
instituţiilor financiare, băncile sînt obligate prin actele normative în vigoare să determine adevărata
identitate a clienţilor săi, sursa mijloacelor financiare, precum şi operaţiunile potenţiale ale
clienţilor. Fiecare instituţie financiară dispune de un program continuu de instruire a angajaţilor, de
selecţie strictă a cadrelor pentru a asigura profesionalismul lor înalt şi a recurge la audit pentru

82
exercitarea controlului asupra sistemului. Cunoaşterea mai bună a clienţilor băncilor şi
monitorizarea continuă a conturilor şi tranzacţiilor le permite managerilor să asigure stabilitatea
băncilor şi să evite expunerea acestora la riscul de imagine.
Una dintre cauzele principale a contagiunii sistemului bancar constă în opacitatea acestuia şi
în dezinformarea publicului. Îndeosebi în timpul panicii, deponenţii, îngrijoraţi de siguranţa
economiilor lor, îşi retrag depozitele, fapt care cauzează probleme întregului sistem bancar. În
scopul prevenirii instabilităţilor şi crizelor financiare sau cel puţin pentru micşorarea frecvenţei
apariţiei acestora multe ţări au creat sisteme de asigurare a depozitelor. Punctul 2.3.2 analizează
beneficiile şi riscurile privind stabilitatea sistemului bancar determinate de crearea unor astfel de
scheme.

2.3.2 Schemele de garantare a depozitelor şi stabilitatea sistemului bancar

Specificul activităţii băncilor condiţionează necesitatea existenţei unui mecanism de garantare
a depozitelor, ceea ce reprezintă o modalitate general acceptată în menţinerea stabilităţii şi
viabilităţii sistemului bancar. Scopul prioritar al unui astfel de mecanism este prevenirea „panicii”
în rîndurile deponenţilor şi, ca rezultat, evitarea retragerii masive a depozitelor.
În cazul lipsei sistemelor de garantare a depozitelor uneori şi o mică vulnerabilitate financiară
poate cauza insolvabilitatea băncilor şi instabilitatea întregului sistem bancar, determinată de
neîncrederea deponenţilor. Astfel, costurile asumate de băncile comerciale prin participarea în
schemele de garantare a depozitelor nici nu pot fi comparate cu consecinţele retragerii masive a
depozitelor bancare atît din instituţiile financiare problematice, cît şi din sistemul bancar în
ansamblu.
Protecţia depozitelor este un element esenţial, extrem de important în condiţiile de concurenţă
şi conduce la asigurarea stabilităţii pe piaţă bancară şi financiară, concluzie care poate fi confirmată
prin experienţa celor 70 ani de funcţionare a schemelor de garantare în 95 de ţări [319]. Stabilirea
unui sistem eficient de garantare a depozitelor contribuie la atragerea deponenţilor, stimulîndu-i să-
şi investească mijloacele băneşti păstrate „sub pernă”. Mai mult ca atît, sistemele de garantare de
asemenea îi scutesc pe deponenţii mici de necesitatea estimării periodice a situaţiei financiare a
băncii, în care aceştia îşi depun mijloacele băneşti, fapt ce nu este deloc uşor pentru persoanele ce
cunosc mai puţin piaţa financiară.
Totodată schemele de garantare a depozitelor nu soluţionează problemele bancare existente pe
piaţă şi nu asigură stabilitatea sistemului financiar. Nici o schemă de garantare cît de perfectă ar fi,
nu poate rezolva în ansamblu problemele de acest gen. Schemele de asigurare a depozitelor nu

83
reprezintă o soluţie magică, ci constituie un component care împreună cu altele alcătuiesc cadrul
optim pentru asigurarea unui sistem bancar stabil şi sigur.
În multe ţări stabilirea schemelor de garantare a depozitelor a fost condiţionată de
instabilităţile bancare şi crizele de sistem: în SUA – ca urmare a marii depresiuni de la începutul
anilor 1930; în Marea Britanie – ca urmare a crizei bancare din anii 1970, în Italia – în legătură cu
falimentul „Banco Ambroziano” [71].
Practica internaţională ne demonstrează diverse modele şi scheme de garantare a depozitelor
care diferă de la o ţară la alta. Acestea pot fi administrate în mod oficial sau privat; participarea în
schemele de garantare poate fi benevolă sau obligatorie; prin scheme pot fi garantate depozitele
persoanelor fizice şi juridice sau numai cele ale persoanelor fizice; poate fi prevăzută garantarea
parţială sau totală a depozitelor; plata primelor de asigurare poate fi stabilită în funcţie de volumul
depozitelor asigurate sau reieşind din indicatorii aferenţi situaţiei financiare etc.
Prin urmare, fiecare ţară determină modalitatea potrivită de administrare a schemelor de
garantare, astfel încît să asigure stabilitatea sistemului bancar. Ca exemplu, în unele ţări schemele
de garantare a depozitelor sînt administrate de autorităţile publice: în Canada, Statele Unite ale
Americii şi în Marea Britanie – de corporaţii de stat independente, în Slovenia – de banca centrală,
în aşa ţări ca Norvegia, Germania şi Finlanda – de sectorul privat în cadrul asociaţiilor bancare.
În Elveţia, Germania, Taiwan pe parcursul unei perioade îndelungate de timp participarea în
sistemele de garantare a depozitelor a fost benevolă. Actualmente, practic în toate ţările participarea
în schemele de garantare este obligatorie, fapt care previne alegerea greşită a băncilor de către
deponenţi şi, ca rezultat, condiţionează stabilitatea sistemului bancar.
Actualmente, schemele de garantare a depozitelor prevăd asigurarea depunerilor pînă la o
anumită limită care variază de la o ţară la alta. Ca exemplu, în statele europene plafonul de
garantare constituie - 20000 euro2, Statele Unite ale Americii - 100000 dolari SUA, Italia - 103291
euro, Franţa - 60979 euro, Suedia - 28000 euro, Finlanda - 25288 euro, România - 15000 euro,
Bulgaria - 5000 euro, Rusia - 3000 euro, Ucraina 800 euro, pe cînd în Moldova limita în cauză
constituie circa 380 euro. Cele mai bune practici recunoscute pe plan internaţional ne demonstrează
că, acoperirea efectivă a depozitelor presupune un plafon de garantare care urmează să fie
echivalent cu cel puţin 1-2 ori PIB pe cap de locuitor. În Moldova acest indicator constituie 0.42, pe
cînd în Ucraina - 0.57, Rusia - 0.73, Uniunea Europeană - 1.13, Finlanda - 1.25, Suedia - 1.41,
România şi Bulgaria - 1.86, Franţa - 2.15, în Statele Unite ale Americii - 2.38, în Italia - 4.05.3

2
Nota: Directiva 94/19/EC a Parlamentului şi Consiliului European din 30 mai 1994 privind schemele de garantare a depozitelor
3
Nota: Calculele sînt efectuate reieşind din Listă de ţări în funcţie de PIB pe cap de locuitor, 2005

84
 Totodată, în unele ţări, ca Turcia, Mexic şi Japonia o perioadă îndelungată de timp depozitele
se asigurau pe deplin. Avantajele unei astfel de scheme de garantare constituie faptul că falimentele
bancare sînt practic excluse. Concomitent, asigurarea deplină a depozitelor contribuie la survenirea
riscului „hazardului moral”. Astfel, pentru neimplicarea în riscuri excesive, asigurarea nu trebuie să
fie excesivă, fapt care poate justifica trecerea ţărilor menţionate la scheme de garantare parţială a
depozitelor.
Volumul primelor de asigurare plătite de către bănci, similar limitelor de asigurare se
deosebesc considerabil de la o ţară la alta, variind de la 0.03 la 0.3 la sută din suma depozitelor
garantate [234]. Pe parcursul ultimilor ani, în mai multe state, se întreprind eforturi semnificative
pentru introducerea plăţii contribuţiilor, în funcţie de nivelul indicatorilor ce caracterizează situaţia
financiară şi expunerea la risc a băncii contribuabile. Un atare principiu există deja în Ungaria,
Argentina, Italia, Elveţia şi Statele Unite ale Americii unde plata primelor de asigurare se calculează
reieşind din volumul creditelor neperformante ale băncilor. În Finlanda, de exemplu, primele de
asigurare sînt constituite din două părţi: una fixă – 0.05 la sută din volumul depozitelor garantate şi
alta care depinde de indicatorul aferent suficienţei capitalului. Ţinem să precizăm că, de regulă, cu
cît este mai mic nivelul suficienţei capitalului cu atît mai înaltă este cea de-a doua parte a primelor
ce urmează a fi plătite, fapt ce, fără îndoială, stimulează băncile să-şi menţină indicatorii aferenţi
stabilităţii financiare la un nivel adecvat. Reieşind din parametrii enumeraţi, pentru asigurarea unui
sistem bancar mai stabil, o abordare similară ar putea fi aplicată în practică în Republica Moldova,
şi anume, în scopul impulsionării situaţiei deja existente a schemei autohtone de garantare.
În acest context, menţionăm faptul că, eficacitatea funcţionării schemelor de garantare a
depozitelor, depinde de regulă de mai mulţi factori, şi anume: crearea instituţiilor de garantare a
depozitelor este în strînsă legătură cu existenţa instituţiilor de supraveghere bancară, restructurarea
sistemului bancar, a auditului intern şi extern. Astfel, un sistem de supraveghere bancară adecvată
este o premisă necesară pentru funcţionarea efectivă a schemelor de garantare a depozitelor. Doar
prin supraveghere continuă este posibilă identificarea problemelor existente în bancă la etapa
iniţială de apariţie a acestora şi luarea măsurilor prompte de remediere necesare pentru micşorarea
eventualelor pierderi. În lipsa supravegherii corespunzătoare, banca centrală şi schema de garantare
a depozitelor pot implica băncile insolvabile în activităţi riscante, fapt ce poate afecta stabilitatea
întregului sistem bancar.
Un alt factor care influenţează eficacitatea schemelor de garantare a depozitelor constituie
nivelul de transparenţă a sectorului bancar. Asigurarea depozitelor poate avea efect advers în cazul
opacităţii în activitatea băncilor. În mediul transparent, deponenţii pot „disciplina” băncile care se
angajează în asumarea excesivă a riscurilor prin retragerea depozitelor. Într-un sistem funcţional de

85
asigurare a depozitelor, participarea deponenţilor în monitorizarea stabilităţii sistemului bancar este
redusă, responsabilitatea pentru acest factor fiind transferată autorităţii de reglementare şi
supraveghere. De aici concluzionăm că, reglementarea prudenţială efectivă şi supravegherea
îndeplinirii de către bănci a normelor stabilite pot preveni impactul potenţial al schemelor de
garantare.
Cu toate beneficiile acordate de schemele de garantare a depozitelor, acestea, totuşi, nu
constituie o soluţie a tuturor problemelor.
Funcţionarea acestora într-o legătură strînsă cu fenomenul hazardului moral poate condiţiona
decizii riscante şi comportament imprudent al băncilor. Posibilităţile adverse ale unui sistem de
garantare excesivă a depozitelor uneori pot „îmbrăca” şi forma instabilităţilor sistemului bancar din
cauza încurajării băncilor în finanţarea unor proiecte riscante. Astfel, schemele de protecţie a
depunătorilor trebuie să fie bine chibzuite, în aşa mod încît să nu fie prea generoase.
Practica şi calculele simple demonstrează că schemele de garantare nu pot acoperi totalmente
pierderile rezultate din crizele financiare din cauza lipsei resurselor necesare. Această afirmaţie
poate fi susţinută de următorul exemplu: în Republica Moldova resursele acumulate de către Fondul
de Garantare a Depozitelor destinate garantării acestora constituie doar 0,1 la sută din volumul total
al activelor pe sistemul bancar.
Referindu-ne la sistemul de asigurare a depozitelor autohton, acesta funcţionează în republică
din anul 2004 şi este administrat de Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar, care este
constituit ca persoană juridică de drept public. Faptul dat oferă independenţă juridică organului
respectiv, ceea ce presupune evitarea în luarea deciziilor a influenţei politice, industriei bancare etc.
Concomitent, sistemul de garantare a depozitelor din Moldova presupune obligativitatea
participării tuturor băncilor din republică şi se răsfrînge asupra majorităţii depozitelor în moneda
naţională şi în valută străină păstrate de către persoanele fizice rezidente şi nerezidente în băncile
respective.
În Moldova plafonul de garantare constituie 4500 lei, acoperind ponderea cea mai mare a
depozitelor mici, totodată fiind evitată depăşirea capacităţii de finanţare a băncilor din sistem.
Plafonul stabilit este adecvat situaţiei actuale pe piaţa bancară a republicii, păstrîndu-se principiul
neafectării stabilităţii financiare a băncilor şi respectiv, promovării integrităţii sistemului bancar.
Mijloacele Fondului de garantare a depozitelor din Republica Moldova, destinate pentru plata
depozitelor garantate se acumulează din contribuţiile iniţiale şi trimestriale plătite de către bănci. În
cazul insuficienţei mijloacelor acumulate, băncile sînt obligate să plătească contribuţii speciale în
condiţiile stabilite de către Fond. Dacă activele Fondului, inclusiv contribuţiile speciale, sînt

86
insuficiente pentru achitarea integrală a depozitelor garantate, acesta poate apela pentru susţinere
din partea statului (Ministerul Finanţelor) şi a instituţiilor financiare prin contractare de împrumut.
În scopul exercitării atribuţiilor sale Fondul este în drept să solicite informaţii, în limita
disponibilităţii, de la băncile comerciale şi Banca Naţională a Moldovei, ceea ce-i permite să
desfăşoare adecvat activitatea. Specificul schemei de garantare a depozitelor existent în RM este
reflectat în Anexa 14 la teză.
În baza celor expuse, constatăm că fenomenul de garantare a depozitelor poate avea o
apreciere dublă: pe de o parte, acesta contribuie la prevenirea instabilităţilor bancare ce pot fi
cauzate de retragerile masive ale depozitelor în cazul unor destabilizări financiare, iar pe de o altă
parte, determină asumarea anumitor riscuri suplimentare de către instituţiile financiare care
participă în schemele de garantare, fapt ce generează riscurile sistemice pentru întregul sistem
bancar.
Totodată, remarcăm importanţa existenţei sistemelor de garantare a depozitelor pentru
asigurarea stabilităţii sectorului bancar, deoarece însuşi faptul funcţionării acestora, contribuie la
rezolvarea mai multor probleme, şi anume: menţinerea credibilităţii sistemului bancar; stimularea
atragerii mijloacelor băneşti pe termen lung şi extinderea posibilităţilor investiţionale ale băncilor;
promovarea mecanismului de evitare a crizelor de lichiditate a sistemului bancar în ansamblu sau a
unor bănci în parte; reducerea cheltuielilor băncilor şi a statului pentru „reanimarea” sistemului
bancar în perioadă de criză etc.
Funcţionarea schemelor de garantare a depozitelor nu poate asigura stabilitatea sistemului
bancar. Totodată, fără un cadru de supraveghere bancară care impune promovarea transparenţei şi
disciplinei de piaţă, schemele de garantare pot fi ineficiente şi pot chiar majora riscul hazardului
moral, precum şi costurile de rezolvare a instabilităţilor financiare şi a situaţiilor de criză.
Pentru a micşora probabilitatea survenirii riscului hazardului moral propunem o diferenţiere în
mărimea primelor de asigurare plătite de bănci. Astfel, pentru băncile cu un grad sporit de risc
primele în cauză urmează să fie mai mari decît cele prevăzute pentru băncile care se încadrează în
categoria băncilor „neriscante”. Întru realizarea acestui obiectiv este necesară o colaborare adecvată
între autoritatea de supraveghere şi Fondul de garantare a depozitelor în vederea atribuirii nivelului
expunerii la risc a fiecărei bănci în parte şi determinarea în baza acestuia a primelor de asigurare ce
urmează a fi plătite de către bănci.
Astfel, în contextul celor expuse în capitolul II al tezei concluzionăm că, politica de asigurare
a stabilităţii financiare trebuie să fie îndreptată în următoarele direcţii:

87
 - reglementarea şi supravegherea continuă a sistemului bancar autohton de către banca
centrală şi asigurarea unei cooperări mai strînse dintre autorităţile de supraveghere a sectorului
bancar cu cele ale sectorului nonbancar, precum şi raportarea de către bănci pe bază consolidată;
- majorarea cerinţei faţă de capital şi evaluarea mai sensibilă la risc a acestuia, cu scopul
promovării consolidării sistemului bancar;
- restructurarea sistemului bancar, în scopul micşorării influenţei statului asupra sistemului
bancar, atragerii investitorilor străini şi lichidării băncilor neviabile (prin privatizarea băncilor de
stat şi stimularea proceselor de contopire sau absorbţie a instituţiilor financiare);
- prevenirea utilizării băncilor în scopurile de spălare a banilor prin aplicarea măsurilor
îndreptate spre cunoaşterea mai bună a clienţilor băncilor, monitorizarea continuă a conturilor şi
tranzacţiilor, îndeosebi a celor cu un grad înalt de risc, care pot afecta siguranţa şi imaginea
băncilor;
- sporirea credibilităţii sectorului bancar prin implementarea schemelor de garantare a
depozitelor şi asigurarea transparenţei activităţii băncilor.
În capitolul III al tezei, pe lîngă perspectivele de consolidare a direcţiilor menţionate de
sporire a siguranţei sistemului bancar autohton, sunt abordate şi alte direcţii de bază de stabilizare a
acestuia, a căror realizare reprezintă o importanţă majoră pentru atingerea dezideratului de integrare
europeană.

88
CAPITOLUL III. Stabilizarea şi sporirea siguranţei funcţionării sistemului
bancar al RM în perspectiva integrării în UE
3.1 Perspectivele de consolidare a sistemului bancar al RM în contextul integrării în UE
Stabilitatea sistemului financiar, prin prisma integrării în spaţiul european, depinde de un şir
de factori, influenţa majoră revenind în primul rînd, cadrului legal şi instituţional, reformelor
regulatorii, în al doilea rînd, modului de supraveghere a sectorului bancar, precum şi prevenirii
instabilităţilor acestuia.
Consolidarea funcţionării sistemului bancar autohton constituie o premisă importantă pentru o
eventuală integrare a acestuia în structurile europene. Pentru a determina direcţiile principale de
consolidare este necesar să ne referim la impedimentele în funcţionarea lui, mai cu seamă la acelea
care îngrijorează atît autorităţile autohtone, cît şi instituţiile financiare internaţionale. Astfel, mai
întîi de toate, vom analiza principalele rezerve cu privire la funcţionarea sistemului bancar autohton,
ce stau în calea stabilizării şi sporirii siguranţei acestuia şi vom evalua posibilele căi de evitare a lor.
De menţionat faptul că, sectorul financiar nu funcţionează într-un vacuum, iar eficienţa şi
stabilitatea acestuia depinde nu doar de standardele prudenţiale respective, de instituţiile financiare,
dar şi de stabilitatea macroeconomică.
Savanţii R.King şi R.Levine într-un studiu bazat pe examinarea situaţiilor în 80 de state în
perioada 1960 – 1989, demonstrează existenţa unei corelări directe dintre sectorul bancar dezvoltat
şi creşterea economică [181,p.513]. Faptul că dezvoltarea pieţei financiar-bancare este într-o
dependenţă directă şi robustă de creşterea economică curentă şi pe termen lung este susţinut şi în
lucrarea savanţilor americani R.Levine şi S.Zervos [184,p.538].
Totodată, într- o altă lucrare, savantul R.Levine demonstrează pe exemplul a 74 de state,
analizate în perioada anilor 1960 - 1995, o interdependenţă dintre dezvoltarea intermedierii
financiare şi creşterea economică, utilizînd un şir de indicatori de intermediere, cum sînt: creşterea
numărului total al instituţiilor financiare ce desfăşoară activitate de intermediere şi extinderea
activităţilor de creditare a sectorului privat de către instituţiile financiare [186,p.31]. R.Levine de
asemenea demonstrează că dezvoltarea intermedierii financiare este susţinută de astfel de factori
cum sînt: (1) legislaţia care acordă prioritate creditorilor asiguraţi care primesc valoare prezentă
totală a creanţelor companiilor falimentate; (2) sistemul juridic care forţează îndeplinirea clauzelor
contractuale; (3) calitatea înaltă a standardelor de contabilitate care asigură o raportare financiară
comprehensivă şi comparabilă.
Menţionăm că aceste premise sînt caracteristice doar unei economii stabile şi dezvoltate, astfel
se poate de concluzionat cu privire la existenţa unui cerc vicios: fără o economie stabilă este
imposibilă funcţionarea sigură a unui sistem bancar, pe cînd fără un sistem bancar eficient şi

89
competitiv este imposibilă crearea unei economii dezvoltate. Totodată, în capitolul ce urmează
accentul major va fi pus anume pe problemele de ordin prudenţial, aferente activităţii sistemului
bancar.
Ţinînd cont de faptul că una dintre direcţiile strategice pentru dezvoltarea sistemului financiar,
incluse în Planul de Acţiuni Republica Moldova – Uniunea Europeană este asigurarea
implementării recomandărilor Fondului Monetar Internaţional obţinute în cadrul Programului de
Evaluare a Stabilităţii Sectorului Financiar (FSAP)- Moldova [79, p.16], vom estima în primul rînd
neajunsurile de bază menţionate de FMI şi Banca Mondială ca rezultat al evaluării sistemului
bancar autohton [85, p.4-5].
Printre deficienţele menţionate de misiune în cadrul programului FSAP au fost următoarele:
probleme ce ţin de lipsa transparenţei în structura proprietarilor băncilor, ceea ce nu permite
autorităţii de supraveghere să garanteze respectarea limitelor de prudenţă pentru împrumuturi şi
riscuri mari, impactul expansiunii creditelor, problemele provenind din rolul crescînd al statului în
sistemul bancar [85,p.4-5]. Unele dintre aceste probleme, şi anume netransparenţa în structura
proprietarilor şi clienţilor băncilor, rolul crescînd al statului în sistemul bancar au fost menţionate şi
în Rapoartele de Tranziţie întocmite de BERD pentru ultimii ani [74]. Mai mult ca atît, în Raportul
de Tranziţie BERD pentru anul 2006, pe lîngă altele, sînt specificate lipsa unui sistem efectiv de
supraveghere bancară care determină persistenţa în continuare a guvernării corporative inadecvate,
nivelul de concurenţă insuficient şi opacitatea în sistemul bancar al RM [74].
Transparenţa constituie una dintre condiţiile principale privitor la respectarea disciplinei
efective de piaţă, deoarece deponenţii mici reprezintă stratul cel mai puţin informat şi neprotejat al
participanţilor în procesele economice. Abordarea disciplinei de piaţă, realizată prin intermediul
dezvăluirii informaţiei publicului, este unul dintre cei trei „piloni” ai noului Acord Basel II
[117,p.184-199] şi face parte din noile Directive europene, fapt care demonstrează importanţa
acesteia pentru promovarea unui sistem bancar stabil şi sigur.
Transparenţa este elementul de bază al unui sistem bancar efectiv supravegheat, stabil şi sigur.
Dezvăluirea informaţiei, disciplina efectivă de piaţă şi supravegherea oportună presupun
determinarea exigenţelor faţă de date, care sînt necesare pentru estimarea corectă a activităţii
băncilor şi riscurilor cu care se confruntă. Transparenţa în sectorul bancar contribuie la sporirea
posibilităţilor agenţilor economici şi persoanelor fizice de a selecta corect băncile care activează în
condiţii suficient de prudente, fapt ce stimulează investirea mijloacelor temporar disponibile în
băncile capabile să-şi dirijeze prudent activitatea.
În baza prevederilor actelor normative bancare autohtone în vigoare, băncile publică periodic
un şir de indicatori financiari care facilitează aprecierea calităţii activelor, rentabilităţii capitalului

90
etc. şi permit verificarea gradului de conformitate al activităţii băncilor cu exigenţele impuse de
legislaţia în vigoare, ceea ce într-un anumit mod confirmă existenţa transparenţei în sistemul bancar
al RM. Totodată, o problemă majoră reflectată în rapoartele organizaţiilor financiare internaţionale
este dezvăluirea incompletă a informaţiei cu privire la structura proprietarilor băncilor. Această
problemă trezeşte îngrijorări, deoarece opacitatea proprietăţii bancare şi o guvernare corporativă
inadecvată condiţionează imposibilitatea implementării efective a anumitor norme prudenţiale de
către bănci şi, drept consecinţă, la expunerile mari în acordarea creditelor persoanelor afiliate, fiind
complicată evaluarea la justa valoare a riscurilor.
Eliminarea totală a opacităţii structurii proprietarilor este imposibilă. Adoptarea Legii cu
privire la modificarea Legii instituţiilor financiare şi a Legii cu privire la piaţa valorilor mobiliare
[10] a avut menirea de a soluţiona într-o oarecare măsură această problemă prin micşorarea mărimii
cotei substanţiale în capitalul instituţiilor financiare de la 10% pînă la 5%, solicitarea de la bănci a
unui volum extins de raportare, a informaţiei cu privire la componenţa proprietarilor, limitarea
drepturilor proprietarilor din zonele sau ţările off-shore etc.
Modificările ce ţin de limitarea drepturilor de a deţine cote substanţiale în capitalul băncilor de
către rezidenţii zonelor off-shore au permis micşorarea investiţiilor provenite din jurisdicţiile şi
centrele financiare menţionate, ce sînt supuse unei reglementări insuficiente. Identitatea şi
experienţa fondatorilor, managerilor şi proprietarilor beneficiari din aceste zone deseori nu sînt
verificate sau sînt verificate insuficient. Modificările menţionate au permis asigurarea transparenţei
în provenienţa mijloacelor băneşti vărsate în capitalul băncilor din ţară şi în mare măsură limitează
posibilităţile de spălare a banilor prin contribuţii în capitalul băncilor. De asemenea, ca rezultat al
acestor modificări, faţă de persoanele care pretind să deţină o cota substanţială în capitalul unei
bănci sînt aplicate testele „fit and proper”(potrivit şi adecvat). Prevederile adoptate sînt aplicate
doar noilor acţionari şi nu au putere retroactivă, însă, extinderea prevederilor Legii menţionate
impune modificarea cerinţelor faţă de persoanele care cumpără sau vînd acţiunile băncilor şi
presupune sporirea continuă a transparenţei în sectorul bancar.
Totodată, pentru promovarea în continuare a unui sistem bancar transparent este oportună
armonizarea practicilor de contabilitate cu standardele internaţionale. Pilonul trei al Acordului
Basel II ce ţine de asigurarea disciplinei de piaţă susţine convergenţa normelor internaţionale cu
privire la dezvăluirile bancare. Cu toate că în UE au avut loc mai multe eforturi pentru o raportare
unică efectuată de bănci, standardele de raportare financiară diferite utilizate de diverse state
împiedică comparabilitatea rapoartelor financiare şi astfel, servesc drept o barieră în procesele de
consolidare şi integrare a sectoarelor financiare. De exemplu, un raport al Standard&Poors
abordează dificultăţile în compararea calităţii deciziilor de creditare şi corespunderea

91
provizioanelor dintre ţări, din cauza dificultăţilor ce sînt determinate de divergenţe în reglementări
şi practici de management ce ţin de „contabilitatea calităţii activelor” [81]. În raportul în cauză, de
asemenea se menţionează că există divergenţe considerabile dintre definiţiile creditelor dubioase,
nefavorabile şi compromise şi, astfel, diferă şi politicile ratelor dobînzilor din aceste state.
Considerăm că, în vederea corespunderii standardelor şi practicii europene şi internaţionale ar fi
oportună „trecerea” băncilor din republică la raportare conform Standardelor Internaţionale de
Raportare Financiară (SIRF). E de menţionat că, în prezent băncile se conduc de Standardele
Naţionale de Contabilitate care au fost elaborate în baza Standardelor Internaţionale de
Contabilitate. Aceste standarde periodic se modifică în scopul aducerii lor în corespundere cu
prevederile SIRF, astfel sînt oportune eforturile axate pe modificarea standardelor naţionale de
raportare şi utilizarea SIRF în practica bancară autohtonă.
O altă modalitate de a majora gradul de transparenţă în sectorul bancar şi financiar este şi
publicarea periodică a unor rapoarte cu privire la stabilitatea în sectorul financiar, practică deja
aplicată în statele UE. Autorităţile financiare ale ţărilor europene au majorat în ultimii ani atenţia
acordată stabilităţii sectorului financiar, fapt ce poate fi demonstrat prin numărul crescînd al
rapoartelor cu privire la stabilitatea financiară publicate de către băncile centrale. În diferite state
aceste rapoarte poartă denumiri diferite (Financial Stability Review, Financial System Review,
Monetary and Financial Stability Report etc.). Primele rapoarte de stabilitate financiară au fost
publicate la mijlocul anilor 1990 în Marea Britanie şi în unele ţări nordice. Numărul băncilor
centrale ce publică rapoartele în cauză a crescut rapid de la 2 în anul 1995 pînă la circa 50 la
sfîrşitul anului 2005 [139, p.10]. Toate rapoartele sînt axate pe elucidarea amplă a stabilităţii
sistemului financiar (circa două treimi din rapoartele publicate în statele europene sînt emise pe o
bază semestrială, iar o treime – pe bază anuală). Băncile centrale din aceste state publică rapoarte
separate cu privire la structura sistemului financiar şi informaţiile ce ţin de vulnerabilităţile şi
dezvoltarea acestuia, reflectate prin intermediul unui număr de indicatori financiari. De exemplu,
toate Rapoarte cu privire la stabilitatea financiară prezintă indicatorii ce ţin de suficienţa capitalului,
calitatea activelor, profit şi profitabilitatea sistemului financiar-bancar. Aceste rapoarte de asemenea
reflectă informaţii cu privire la activitatea de supraveghere a sectorului financiar şi prezintă date
utile privind modul şi autorităţile de supraveghere a pieţei financiare, instrumentele utilizate de
către băncile centrale pentru estimarea stabilităţii sistemului financiar.
În rapoartele cu privire la stabilitatea financiară (RSF) o deosebită atenţie se acordă analizei
subsectoarelor financiare nonbancare, a căror activitate este strîns legată şi poate influenţa
indicatorii băncilor şi pot reprezentă o sursă majoră a riscului pentru stabilitatea acestora. În context
cu cele expuse, o deosebită atenţie este acordată riscului creditar, reieşind din faptul că acesta

92
prezintă o sursă majoră pentru declanşarea riscurilor bancare şi a instabilităţii financiare. RSF
abordează riscurile şi expunerile sistemului financiar, astfel asemenea publicaţii, cum sunt
rapoartele anuale emise de băncile centrale ce reflectă performanţele sistemului bancar pe parcursul
ultimului an nu pot fi calificate ca RSF, deoarece în aceste sunt dezvăluite performanţele sistemului
bancar fără a fi abordate riscurile şi expunerile de bază ale acestuia. Totodată, spre deosebire de
rapoarte anuale, în care se evaluează preponderent starea sistemului bancar, RSF incorporează
analiza subsectoarelor din întregul sistem financiar.
Publicarea rapoartelor cu privire la stabilitatea financiară poate contribui la promovarea
stabilităţii financiare prin faptul că acestea permit: promovarea cunoştinţelor cu privire la
stabilitatea financiară, înţelegerea riscurilor prin punerea la dispoziţia persoanelor interesate a
informaţiei cu privire la sursele de risc şi vulnerabilitatea sectorului financiar; motivarea băncilor şi
participanţilor de pe piaţă să promoveze stabilitatea financiară şi să îmbunătăţească infrastructura
financiară; majorarea responsabilităţilor băncii centrale în procesul de asigurare a stabilităţii
financiare, asigurînd transparenţa băncilor centrale şi personalului acestora şi o mai mare disciplină
în calitatea proceselor de supraveghere.
Examinarea practicii statelor europene în domeniul publicării RSF (prezentată în Anexa 15 la
teză) ne permite să constatăm că rapoartele din marea majoritate a statelor din UE se axează
preponderent pe activitatea şi riscurile sectorului bancar. Totodată, se poate de concluzionat că un
raport cu privire la stabilitatea financiară trebuie să includă cel puţin: informaţia cu privire la
analiza secolului nonfinanciar, deoarece acesta poate reprezenta o sursă potenţială a riscurilor de
credit pentru sectorul bancar; analiza sectorului financiar nonbancar, ţinînd cont de faptul că
interconexiunea sectorului bancar cu alte subsectoare financiare este în creştere continuă; abordarea
factorilor de risc care pot afecta activitatea sectorului bancar etc. Pe lîngă raportarea financiară de
acest gen în RM ar fi recomandabil să fie incluse şi articolele pe marginea temelor actuale aferente
indicatorilor de stabilitate financiară, publicate atît de autorii autohtoni cît şi publicaţiile
economiştilor străini (practica aplicată în RSF din Austria, Germania, Cehia, Belgia, Suedia,
Regatul Unit etc.). Este oportună şi abordarea în RSF autohtone a dimensiunilor interne şi externe
ale stabilităţii financiare, asemănător rapoartelor Olandei, Irlandei, Austriei, Belgiei şi ale altor
state.
Totodată, pentru emiterea şi extinderea rapoartelor cu privire la stabilitatea financiară poate fi
atinsă doar prin dezvoltarea bazei analitice a băncii centrale în domeniu. Pentru realizarea celor
expuse este necesară intensificarea cooperării cu organele de reglementare şi supraveghere din alte
state, precum şi alte subsectoare financiare, astfel încît rapoartele date să includă toate domeniile
sistemului bancar. Analiza stabilităţii financiare a ţării prezintă de asemenea o importanţă majoră

93
pentru constituirea şi menţinerea relaţiilor cu instituţiile financiare internaţionale, inclusiv Banca
Centrală Europeană, scopul prioritar al căreia include susţinerea politicilor ce ţin de stabilitatea
sectorului financiar din Uniunea Europeană. Mai mult ca atît, determinarea la timp a
vulnerabilităţilor poate reduce expunerea la riscuri şi contribuie la sporirea rezistenţei sistemului
financiar la eventualele şocuri.
O altă problemă menţionată în îngrijorările instituţiilor financiare internaţionale şi în capitolul
II al tezei este şi creşterea considerabilă pe parcursul ultimilor ani a volumului de creditare în
sistemul bancar autohton. De obicei, dinamică crescîndă a volumului de creditare demonstrează
dorinţa populaţiei de a împrumuta bani de la bancă şi constituie una din sursele veniturilor acestora.
Totodată, pentru orice bancă şi pentru sistemul bancar în ansamblu, există o corelaţie directă dintre
volumul creditelor acordate şi riscul asumat, astfel, în cele mai multe cazuri, unei creşteri mari a
împrumuturilor acordate i se asociază şi riscuri respective înalte. Însă în situaţia în care are loc un
„boom” creditor sistemul financiar poate deveni slab şi neperformant, iar ţara la rîndul ei poate fi
supusă unui risc major de şoc macroeconomic. Cu cît mai mare este rata de creştere a
împrumuturilor acordate, cu atît mai uşor se deteriorează calitatea lor.
În aceste condiţii scopul consolidării sistemului bancar constă în minimizarea riscurilor
aferente activităţii creditoare prin îmbunătăţirea modalităţii de management al activelor şi pasivelor,
asigurarea dirijării adecvate a sistemelor de control intern, precum şi în pregătirea personalului
bancar în domeniul creditării cu un accent major pe evitarea riscului de credit. Riscurile de creditare
sînt riscuri de bază care pot destabiliza situaţia financiară a băncilor, de aceea este necesară
promovarea îmbunătăţirii continue a politicilor interne de creditare ale băncilor, în special prin
îmbunătăţirea metodelor de analiză a posibilităţii de rambursare a creditelor, de evaluare a gajului, a
riscurilor şi de formare a provizioanelor pentru eventualele pierderi aferente creditelor.
În acest context, precum şi în vederea implementării pe viitor a prevederilor noului Acord
Basel II, care solicită de la bănci cunoaşterea informaţiei pentru ultimii ani cu privire la creditele
acordate, este binevenită crearea unui birou de credite în care s-ar acumula informaţia cu privire la
debitorii „problematici” şi „litigioşi” ai băncilor, moment prevăzut şi de Strategia cu privire la
dezvoltarea sectorului financiar al Republicii Moldova în perioada 2005-2010 [11]. Astfel, crearea
unui birou specializat ar facilita obţinerea informaţiei ample necesare pentru activitatea de creditare
a băncilor. Activitatea acestui birou ar minimiza riscurile cu care se confruntă băncile în activitatea
lor de creditare, precum şi ar constitui o modalitate de micşorare a termenului de acordare a
creditelor. Indiferent de formă de organizare juridică, fie sub formă de entitate de drept public (după
cum este Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar), fie o unitate privată
(asemănătoare Fondului de Garantare a Creditelor „Garantinvest”, constituit de o companie privată

94
şi băncile din republică), biroul ar avea drept obiectiv principal colectarea volumului necesar de
informaţii asupra persoanelor juridice şi fizice, clienţii băncilor care nu şi-au onorat obligaţiunile şi
ale căror datorii au fost clasificate ca fiind dubioase sau compromise, precum şi orice alte date care
ar putea conduce la diminuarea riscurilor de creditare. Crearea acestui birou de asemenea ar
contribui la ridicarea nivelului de cultură bancară a populaţiei, prin dezvăluirea informaţiilor cu
privire la riscurile la care se expune în cazul alegerii băncii sau a unui anumit produs. Informaţia
privind achitarea de către debitori a datoriilor la credite, conturile şi cardurile bancare. Aşa birouri
funcţionează deja în majoritatea statelor europene, Federaţia Rusă şi în alte ţări.
Îmbunătăţirea guvernării corporative care a fost menţionată ca fiind un punct vulnerabil al
sistemului bancar autohton, de asemenea, urmează a fi tratată ca una dintre direcţiile prioritare
pentru asigurarea stabilităţii fiecărei bănci în parte şi, ca rezultat, a sistemului bancar în întregime.
Cu cît mai bine este organizată guvernarea corporativă în bănci, cu atît mai mare este probabilitatea
că băncile îşi vor onora obligaţiunile faţă de clienţi şi faţă de piaţă, vor proteja drepturile
acţionarilor şi persoanelor interesate, contribuind la creşterea încrederii investitorilor şi
depunătorilor.
Totodată, o guvernare corporativă inadecvată determină probleme ce ţin de nivelul înalt al
concentrării structurii proprietarilor şi opacitatea acesteia, un sistem sofisticat al managementului
corporativ în cadrul grupurilor bancare, fapt ce influenţează apariţia tranzacţiilor cu persoanele
afiliate, a conflictului de interese, utilizarea unor metode netransparente de efectuare a afacerilor şi
imposibilitatea implementării anumitor norme prudenţiale. De exemplu, în cazul expunerilor mari şi
acordării creditelor persoanelor afiliate, este împiedicată evaluarea la justa valoare a riscurilor.
Din perspectiva activităţii bancare, guvernarea corporativă implică modul în care sînt
guvernate activitatea şi afacerile băncii de către consiliul de directori şi managementul superior, ce
determină modul în care se stabilesc activele corporative, se gestionează activitatea băncii de zi cu
zi, se onorează obligaţiunile faţă de acţionari, se iau în considerare interesele altor persoane legate,
se realizează corespunderea activităţilor şi conduitei corporative pentru a asigura că banca operează
într-un mod sigur, stabil şi în conformitate cu legislaţia în vigoare. Îndeplinirea acestor obiective
prezintă un element de bază pentru funcţionarea sigură şi stabilă a băncii şi poate atenua riscurile
activităţii bancare. Organele de supraveghere trebuie să trateze guvernarea corporativă ca un
element de protecţie a deponenţilor şi să acorde ajutorul oportun băncilor privind eficientizarea
guvernării corporative, să evalueze dacă banca a aprobat şi a implementat corect politicile şi
practicile de guvernare corporativă.
Practicile eficiente ale guvernării corporative sînt deosebit de importante în cazurile în care
banca se confruntă cu probleme sau cînd sînt necesare acţiuni de corecţie semnificative, deoarece

95
supraveghetorul poate solicita implicarea consiliului de directori în determinarea soluţiilor adecvate
şi ulterior în supravegherea aplicării măsurilor corective de către bancă.
Promovarea guvernării corporative în bănci este îndreptată spre îmbunătăţirea eficacităţii
activităţii acestora şi, din perspectiva sistemului bancar, presupune majorarea transparenţei,
ameliorarea mecanismului de protecţie a drepturilor acţionarilor şi investitorilor etc. Drept
concluzie, direcţiile prioritare pentru asigurarea guvernării corporative adecvate, pe lîngă altele,
trebuie să includă: asigurarea depozitelor, determinarea şi consolidarea cerinţelor faţă de capital,
controlul prudenţial din partea organelor de supraveghere. Soluţionarea problemelor nominalizate ar
spori credibilitatea sistemului bancar şi ar trezi interesul investitorilor strategici, inclusiv străini. În
continuare, ne vom opri la fiecare dintre direcţiile sus-menţionate.
Una dintre direcţiile de bază ale guvernării corporative adecvate constă în protejarea
intereselor deponenţilor prin aplicarea schemelor de garantare a depozitelor în sistemul bancar.
Schema de garantare a depozitelor în sistemul bancar autohton a fost abordată în punctul 2.3.2 al
tezei, totodată, este oportun să concretizăm posibilele căi de îmbunătăţire a acesteia, ceea ce poate
avea un efect pozitiv şi asupra practicilor de guvernare corporativă.
După părerea noastră, siguranţa depozitelor în sistemului bancar autohton ar fi mai mare, dacă
în schemele de garantare ar putea participa activ deponenţii care vor decide benevol cu privire la
participarea în schemele de garantare a depozitelor şi plata primelor de asigurare. În această schemă
voluntară primele de asigurare ar putea fi achitate de către deponenţii din contul viitoarelor venituri
sau transferate băncilor în prealabil. Nivelul primelor de asigurare poate depinde de termenul şi
tipul depozitelor, precum şi diferenţiat de la o bancă la alta în funcţie de evaluările băncii centrale
sau ale companiilor de rating independente cu privire la corespunderea băncilor cerinţelor
prudenţiale. În astfel de scheme, în cazul survenirii insolvabilităţii unei bănci, sumele garantate vor
fi plătite tuturor deponenţilor reieşind din prevederile legislaţiei (suma maximă achitată conform
legislaţiei în vigoare fiind de 4500 lei), iar deponenţilor asiguraţi li se achită suplimentar o anumită
sumă, reieşind din mărimea depozitului, termenul de păstrare a acestuia şi alte prevederi stipulate
într-un acord adiţional anexat la contractul cu privire la deschiderea depozitului într-o bancă.
Totodată, pentru a micşora probabilitatea survenirii riscului hazardului moral în sistemul
bancar propunem o diferenţiere în mărimea primelor de asigurare plătite de bănci în Fondul de
Garantare a Depozitelor, practică aplicată recent în Statele Unite ale Americii. Astfel, pentru băncile
cu un grad sporit de risc primele în cauză urmează să fie mai înalte decît cele prevăzute pentru
băncile care se încadrează în categoria băncilor „neriscante”. Întru realizarea acestui obiectiv este
necesară o colaborare adecvată între autoritatea de supraveghere şi Fondul de Garantare a
Depozitelor în vederea atribuirii nivelului expunerii la risc a fiecărei bănci în parte şi determinarea

96
în baza acestuia a primelor de asigurare ce urmează a fi plătite. Astfel, succesul schemei de
garantare a depozitelor în perspectivă pe termen lung depinde de calitatea supravegherii bancare şi
de capacitatea băncii centrale de a preveni falimentul instituţiilor financiare problematice.
O altă direcţie de îmbunătăţire a practicii de guvernare corporativă în sistemul bancar
autohton, ce merită atenţie, este consolidarea cerinţelor faţă de capital. Menţionăm ca la 31.12.2005
băncile din RM au fost obligate să se conformeze noilor cerinţe faţă de capital, şi anume 50 mil.lei
(circa 3 mil.euro) pentru capitalul de gradul I al acestora. Conform Directivelor europene cerinţa
faţă de capitalul băncilor constituie 5 mil.euro. În Anexa 16 la teză este efectuată analiza
comparativă a cerinţelor faţă de capital stabilite de băncile centrale ale statelor-membre ale UE ce
au aderat începînd anul 2004, a statelor candidate pentru aderare şi a ţărilor CSI. Această analiză ne
permite să constatăm că în majoritatea statelor există doar o singură categorie de autorizaţie a
băncilor (spre deosebire de cele trei categorii de licenţe prevăzute în sectorul bancar al RM), iar
cerinţa faţă de capital este identică celei stabilite de Directiva Europeană, sau chiar mai înaltă.
Astfel, în Bulgaria, Belarus şi Ucraina banca nou-înfiinţată trebuie să dispună de capitalul minim în
mărime de 10 mil.euro, pe cînd în Cehia această cerinţă constituie 17,5 mil.euro. Pentru ca să fie
majorat nivelul de competitivitate a băncilor autohtone este oportună majorarea în continuare şi în
Republica Moldova a cerinţei faţă de capitalul minim necesar, încît acesta să fie comparabil cu
exigenţele stabilite de directivele europene. Băncile, la rîndul lor, trebuie să compenseze
instabilitatea mediului economic şi a sistemului bancar prin asigurarea nivelului de capital, chiar şi
mai înalt decît nivelul cerinţei stabilite de către banca centrală. Mai mult ca atît investirea băncilor
cu capital se află într-o dependenţă directă cu stabilitatea financiară a lor, deoarece mărimea
capitalului determină abilitatea băncii de a amortiza influenţa negativă a riscurilor la care este
supusă banca şi asigură capacitatea de plată faţă de deponenţi şi creditori. Totodată, referindu-ne la
prevederile noului Acord cu privire la Capital, Basel II, menţionăm că, în sectorul bancar autohton
lipsesc stipulările ce ţin de evaluarea riscului de capital. Implementarea în termen mediu şi lung a
metodelor de evaluare a acestor riscuri va contribui la consolidarea sistemului bancar.
Supravegherea prudenţială continuă constituie şi ea unul din factorii importanţi privind
consolidarea guvernării corporative în bănci. Ţinînd cont de argumentele expuse în capitolul 2.2 al
tezei, pentru îmbunătăţirea proceselor de supraveghere în sistemul bancar autohton, reieşind din
practica altor state europene, propunem implementarea schemei de supraveghere existente în
Olanda sau Portugalia, şi anume crearea unui organ asemănător Consiliului supraveghetorilor
financiari din Olanda sau Consiliul naţional al supraveghetorilor financiari din Portugalia.
Implementarea acestei scheme presupune că se va majora gradul de cooperare dintre autorităţile de
supraveghere a subsectoarelor financiare, în baza unui cadru legal, care lipseşte la moment, şi care

97
va reglementa cooperarea dintre organul de supraveghere a băncilor şi organul de supraveghere a
sectorului financiar non-bancar. Cadrul juridic va trebui să definească expres atribuţiile organelor
care vor face parte din eventualul Consiliu, modul de colaborare dintre acestea, schimbul de
informaţie, precum şi regulile de conduită şi comunicare în cazul apariţiei situaţiilor de criză. O
cooperare mai strînsă a organelor de supraveghere a acestor sectoare, bazată pe un cadru legal
binegîndit, va contribui la o monitorizare mai eficientă a riscurilor la care este supus sectorul bancar
reieşind din activitatea băncilor comerciale pe piaţa valorilor mobiliare şi a asigurărilor. Totodată,
tendinţa băncilor de a oferi servicii din ce în ce mai complexe şi perspectivele aderării în structurile
europene, internaţionalizarea activităţii bancare şi formarea conglomeratelor financiare determină
nu doar necesitatea unei strînse colaborării dintre supraveghetorii din domeniul bancar, de asigurări
şi cel al valorilor mobiliare, ci şi supravegherea pe bază consolidată a instituţiilor financiare, care să
corespundă deciziilor generate de guvernare corporativă a grupurilor financiare. Aceasta va
constitui un răspuns adecvat la evoluţia sistemului bancar şi financiar determinată de presiunile de
integrare, globalizare, revoluţia tehnologică etc. Toate statele Uniunii Europene implementează
schemele de supraveghere consolidată a băncilor care fac parte din grupuri bancare, holdinguri sau
conglomeratele financiare. Conform legislaţiei în vigoare, băncile din RM nu sînt obligate să
prezinte rapoarte consolidate ale băncilor cu persoanele afiliate ale acesteia (companii de asigurări
etc.). Totodată, conform Regulamentului cu privire la deţinerea de către bănci a cotelor în capitalul
unităţilor economice [25] băncile autohtone urmează să prezinte BNM rapoartele unităţilor
economice în care deţin cote ce depăşesc 25 la suta din capitalul băncii. Totodată, această raportare
separată este doar primul pas spre consolidarea rapoartelor băncilor şi instituţiilor financiare afiliate,
după cum este prevăzut în Directivele europene şi efectuat în statele europene. Raportarea
financiară consolidată ar permite organului de supraveghere bancară să obţină informaţii detaliate
cu privire la situaţia şi rezultatele financiare nu doar ale băncilor în parte, ci şi ale altor persoane ce
pot influenţa stabilitatea lor, ceea ce ar oferi posibilitatea evaluării activităţii instituţiilor aflate în
relaţii de afiliere cu băncile din republică.
Concomitent cu evoluţia şi inovaţiile din industria financiară, supravegherea bancară continuă
să joace un rol extrem de important în arhitectura financiară internaţională şi este necesară
armonizarea continuă a acesteia la schimbările permanente de pe piaţa financiar-bancară naţională
şi internaţională. În aşa mod, doar o supraveghere bancară perfectă poate asigura asumarea adecvată
a riscurilor, menţinerea stabilităţii şi siguranţei băncilor, precum şi stabilităţii sistemului financiar
internaţional.
Una din îngrijorările experţilor FMI, Băncii Mondiale şi BERD expusă la începutul acestui
capitol este rolul crescînd al statului în sistemul bancar autohton. La situaţia din 31.12.2006 în

98
proprietatea statului se aflau 16,5 la sută din activele sistemului bancar. Acest indicator reprezintă
unul dintre obstacolele de bază în procesele de integrare în Uniunea Europeană. Instituţiile de stat,
în cazul nostru băncile, sînt expuse politicilor statului şi presiunilor indirecte. Astfel, potrivit
argumentărilor menţionate de misiunea programului FSAP, în special, BC Banca de Economii SA,
banca de stat, este vulnerabilă la astfel de presiuni [85, p.11]. Băncile aflate în proprietatea statului
prezintă un obstacol şi în liberalizarea sistemului financiar şi dezvoltarea concurenţei, fiind posibilă
funcţionarea acestora în regim de supraveghere preferenţial. Tratatul privind Uniunea Europeană
stipulează că, statele care tind să devină membre ale UE trebuie să asigure o deplină autonomie
băncilor centrale, eliminînd acţiunea factorului politic asupra instituţiilor de emisie [86,p.5].
Totodată, participaţiunea statului în sistemul bancar autohton nu permite realizarea deplină a
Principiului de bază nr.1 a Comitetului Basel, care prevede independenţa organului de supraveghere
şi neimplicarea statului în activitatea acestuia.
Din experienţa statelor-membre ale UE constatăm că problemele, cîndva ignorate, cu privire
la proprietatea sau controlul statului în unele bănci au cauzat deficienţe de ordin fiscal, precum şi au
determinat dificultăţi de alocare a creditelor. Mai mult ca atît, băncile de stat prezintă un obstacol
pentru dezvoltarea concurenţei. Reieşind din aceasta, conform recomandărilor FSAP, în ţările în
care persistă proprietatea statului în sistemul bancar a fost necesară operarea modificărilor în
legislaţie şi introducerea restricţiilor privind participarea statului în instituţiile financiare.
În cazul republicii noastre, e de menţionat că, în prezent asemenea restricţii legislative lipsesc,
cu toate că influenţa benefică a introducerii acestora pe viitor este evidentă. Totodată, Guvernul RM
şi-a anunţat deja intenţia de privatizare în termen mediu a BC Banca de Economii SA. Privatizarea
acestei bănci va avea o contribuţie substanţială asupra dezvoltării şi stabilizării sectorului bancar
autohton, determinată prin extinderea gamei şi calităţii serviciilor prestate, majorarea nivelului de
concurenţă în sistemul bancar, şi ca rezultat eforturile băncilor îndreptate spre perfecţionarea
managementului şi creşterea eficienţei operaţiunilor sale.
O condiţie primordială pentru realizarea obiectivului de asigurare a stabilităţii sectorului
bancar este şi independenţa băncii centrale în domeniul politicii monetare, reglementării şi
supravegherii bancare. Acest fapt poate fi regăsit în sistemele bancare din Uniunea Europeană. În
perspectiva aderării la structurile europene, banca centrală îşi va asuma obligaţiuni adiţionale, cum
sînt reprezentantul autorităţilor naţionale şi partenerul instituţiilor Europene care promovează
politică monetară în statele-membre. Împrumuturile directe acordate de BNM statului – permise
anterior de legislaţia bancară, periclitau independenţa băncii centrale, deşi aceasta a fost funcţional
independentă în ceea ce priveşte politica monetară şi controlul prudent. Totodată, modificarea Legii
cu privire la Banca Naţională a Moldovei cu scopul determinării stabilităţii preţurilor ca fiind

99
obiectivul principal al BNM, imposibilitatea creditării directe a Guvernului de către BNM,
asigurarea deplinei independenţe a membrilor consiliului de administraţie a băncii centrale în
exercitarea obligaţiunilor sale şi acordarea acestei instituţii unei depline autorităţi în politică
monetară contribuie la micşorarea influenţei statului asupra sistemului bancar autohton. Din cele
expuse, rezultă necesitatea asigurării independenţei băncii centrale de influenţa statului.
Concomitent, constatăm că, în perspectiva integrării în structurile europene, statutul Băncii
Naţionale va necesita un nivel respectiv de pregătire profesională a personalului, care o va
reprezenta la nivel european, în negocierile pe marginea diverselor probleme ce pot surveni în
procesul de aderare a ţării la UE. De menţionat că personalul (ne referim mai mult la organele de
supraveghere, decît la executivul băncilor comerciale) urmează să fie adecvat remunerat, pentru
motivarea acestuia de a efectua examinări detaliate obiective în bănci, îndeosebi în bănci
„sofisticate”, „problematice” şi, mai mult ca atît, în grupuri bancare. Acest fapt se evidenţiază în
condiţiile integrării în structurile europene, cînd personalul băncilor centrale este implicat direct în
cooperare cu autorităţile de supraveghere ale statelor-membre pentru implementarea strategiilor
oportune axate pe atingerea dezideratului propus şi poate compara nivelul de remunerare pentru
serviciile similare asigurat de către băncile centrale din UE. Astfel, este actual accentul pus pe
programele de instruire şi motivare a personalului.
Pentru depăşirea problemelor instituţiilor financiare internaţionale aferente vulnerabilităţilor
sistemului bancar autohton concluzionăm următoarele. Pentru consolidarea sistemului bancar al RM
în condiţiile de integrare în structurile europene este oportună promovarea încrederi populaţiei în
sectorul bancar prin asigurarea transparenţei activităţii şi proprietăţii băncilor atinse prin publicarea
şi informarea periodică a publicului larg privind evoluţiile şi vulnerabilităţile sistemului financiar-
bancar din republică şi prin utilizarea unor practici de contabilitate transparente şi performante;
promovarea unor procese de creditare prudente şi crearea biroului de credite în vederea extinderii
disponibilităţii informaţiei creditoare pentru îmbunătăţirea evaluării debitorilor de către bănci;
aplicarea unor practici de guvernare corporativă adecvate, şi anume perfectarea schemei de
asigurare a depozitelor în sistemul bancar al RM, consolidarea în continuare a cerinţelor faţă de
capital şi evaluarea acestuia din punctul de vedere al expunerii la riscuri, ajustarea practicilor de
supraveghere bancară la schimbările continue ce au loc pe piaţă financiară, inclusiv efectuarea unei
supravegheri a băncilor pe bază consolidată; limitarea influenţei statului asupra sistemului bancar
prin privatizarea băncilor aflate în proprietatea statului şi asigurarea independenţei depline a băncii
centrale etc.
Vizavi de modul de depăşire a vulnerabilităţilor din sistemul bancar autohton care îngrijorează
instituţiile financiare internaţionale şi căile de consolidare a sistemului bancar în contextul integrării

100
în UE, abordate mai sus, considerăm că este extrem de important să analizăm şi alte direcţii de
stabilizare şi sporire a siguranţei sistemului bancar al Republicii Moldova.

3.2 Direcţiile principale de stabilizare şi sporire a siguranţei sistemului bancar al RM

Adiţional la măsurile de consolidare a sistemului bancar autohton analizate la punctul 3.1. este
necesar să ne referim şi la alte direcţii importante care vor contribui la stabilizarea şi sporirea
siguranţei sistemului bancar al RM.
Într-un raport al Comisiei Europene, axat pe evaluarea tendinţelor din economia RM, se
constată că finisarea negocierilor de aderare la UE este preconizată pentru anul 2015, iar guvernul
sesizează următoarele impedimente: legislaţia imperfectă comparativ cu cea comunitară, lipsa
instituţiilor adecvate şi a personalului necesar, conflictul transnistrean [84, p.53]. Astfel, mai întîi de
toate ne vom axa pe aceste direcţii de bază, care influenţează şi stabilitatea sectorului bancar.
Analiza comparativă a actelor normative bancare autohtone şi a Directivelor europene,
efectuată în capitolul II (Anexele 9,11) ne permite să remarcăm că legislaţia bancară autohtonă în
mare parte corespunde prevederilor Directivelor europene. Totodată, este de menţionat şi noile
prevederi ale actelor recent intrate în vigoare - Directivele europene, în special Directiva
2006/48/CE privind iniţierea şi exercitarea activităţii instituţiilor de credit. Această Directivă,
aplicată în toate statele europene începînd cu anul 2007, prevede implementarea Acordului Basel II,
şi anume: metodele de calculare a riscurilor (de credit, operaţional); cerinţele cu privire la
dezvăluirea informaţiilor de către instituţiile bancare etc. Noul Acord Basel, cu referire la băncile
„sofisticate” care îşi desfăşoară activitatea pe plan internaţional, lasă la discreţia autorităţilor de
supraveghere a ţărilor respective decizia cu privire la necesitatea implementării acestuia, iar
instituţiile financiare internaţionale nu insistă asupra aplicării obligatorii a Acordului Basel II în
practica bancară a oricărui stat. Implementarea sau neimplementarea lui la moment nu se tratatează
ca unica de importanţă majoră la evaluarea stabilităţii financiare a ţărilor, totodată includerea
prevederilor Basel II în Directiva europeană înseamnă că acest document reprezintă un standard
european. Astfel, orice ţară care a ales vectorul proeuropean urmează să se conformeze standardelor
menţionate. În acest context şi RM trebuie să întreprindă eforturi considerabile pentru
implementarea pe termen lung a standardelor nominalizate în sistemul autohton. Mai mult ca atît, în
capitolul I s-a menţionat că procesul de implementare determină nu doar costuri, ci şi beneficii
importante pentru stabilitatea şi siguranţa unui sistem bancar. În acelaşi timp, similar Basel II,
Directiva europeană poate fi caracterizată prin flexibilitate, oferind posibilitatea alegerii de către
bănci a unor metode optime de evaluare a riscurilor şi cerinţele privind evaluarea exigenţelor faţă de

101
capital, de a adopta de către instituţiile financiare cele mai adecvate abordări reieşind din situaţia
financiară concretă care determină managementul oportun al riscurilor. Un rol important va reveni
şi îmbunătăţirii continue a proceselor de supraveghere şi dezvăluire a informaţiilor, care de
asemenea au fost incluse în prevederile Directivei.
Implementarea noului document cadru (Basel II) şi crearea unui sistem comprehensiv de
evaluare a riscurilor este o direcţie importantă pe viitor, a cărei realizare va contribui la stabilizarea
şi sporirea în continuare a siguranţei sistemului bancar autohton. Eforturile băncilor în elaborarea şi
menţinerea funcţiilor de management al riscurilor va avea ca rezultat stabilizarea întregului sistem
bancar. Rolul activ al supraveghetorilor va încuraja în continuare funcţiile de management al
riscurilor în bănci, participanţii pe piaţă avînd în acelaşi timp informaţia amplă pentru evaluarea
adecvată a riscurilor, performanţelor şi suficienţei de capital ale instituţiilor.
O importanţă majoră pentru stabilizarea şi sporirea siguranţei sistemului bancar autohton are
şi evaluarea expunerii băncilor la riscul operaţional. Pierderile bancare atribuite riscului operaţional
pe parcursul anilor 1980-2000 pe plan intenţional se pot cifra la 200 miliarde euro. În prezent,
riscurile operaţionale nu sînt suficient evaluate, nu reprezintă obiectul unor cercetări istorice, dar
sînt supuse unei atenţii din ce în ce mai mari, de unde şi reiese necesitatea gestionării lor adecvate.
Evaluarea riscului operaţional trebuie să fie realizată direct de către bancă, ca fiind un pas esenţial
în acest proces de inventariere pe categorii şi pentru crearea unor metodologii care să identifice şi să
prevadă măsuri concrete de evitare a acestor riscuri.
În Anexa 8 sînt prezentate principalele trei abordări de evaluare a riscului operaţional.
Instituţii financiare din Uniunea Europeană au ales preponderent Abordarea Standardizată pentru
calculul riscului operaţional. Băncilor autohtone li se poate propune pe termen lung aplicarea
abordării indicatorului de bază, deoarece aceasta este mai simplă şi mai puţin costisitoare.
Totodată, care dintre abordările prevăzute de Directivă şi de noul Acord pentru evaluarea
riscului de credit şi operaţional nu ar fi alese de bănci, implementarea acestora poate constitui o
problemă pentru băncile autohtone deoarece, cel mai important compartiment ţine de clasificarea
portofoliului de credit reieşind din ratingul atribuit debitorilor.
Băncile se vor confrunta cu necesitatea dispunerii de propriul control intern care ar asigura
efectuarea adecvată a ratingului. Acest fapt poate fi dificil pentru sistemul nostru bancar, deoarece
băncile nu dispun de rating atribuit de agenţiile de rating cunoscute. Probabil, pe viitor o alternativă
o va constitui crearea unor companii de rating în ţară. Băncilor trebuie să li se recomande să adopte
de pe acum atare sisteme de management al riscurilor, deoarece adaptarea acestora „într-un
moment” va fi complicată sau chiar imposibilă.

102
 Mai mult ca atît, băncile comerciale, implicîndu-se în relaţii cu băncile străine, se expun
riscurilor de ţară. Evaluarea acestor riscuri este realizată nu doar de autoritatea de supraveghere, ci
conform Recomandărilor BNM cu privire la sistemul de dirijare a riscului de ţară şi de transfer de
către băncile din RM, ea trebuie efectuată în mod obligatoriu şi de către băncile comerciale.
Implementarea unui sistem naţional de rating bancar şi exercitarea acestei activităţi de către o
instituţie independentă ar facilita atît autorităţile competente, cît şi analiştii bancari, deponenţii şi
potenţialii investitori în evaluarea gradului de stabilitate a unei anumite bănci, precum şi a
sistemului bancar autohton ca un tot întreg. Or, este oportună crearea în RM a unei companii de
rating care îşi va concentra activitatea asupra studierii stării financiare a băncilor comerciale prin
utilizarea diverselor metode performante contemporane şi astfel ar permite elaborarea unei statistici
cu privire la stabilitatea băncilor comerciale. Acest fapt ar contribui şi la eficientizarea
managementului riscurilor asumate de către bănci, avînd ca rezultat sporirea siguranţei întregului
sistem.
În cazul creării unei astfel de agenţii, în procesul de rating ar fi oportun să se ia în considerare
cel puţin trei elemente necesare. Primul factor necesar în procesul de atribuire a ratingului este
independenţa; persoanele care efectuează ratingul băncilor să fie independente, inclusiv de
veniturile băncilor, astfel decizia lor să nu poată fi influenţată de bancă. Al doilea element constă în
faptul că acest grup, precum şi auditul intern al băncii să revizuiască ratingul deja atribuit. Şi
ultimul factor, dar nu mai puţin important, constă în asigurarea transparenţei în procesele de rating.
Aici urmează a fi examinat faptul, dacă criteriile de rating sînt obiective şi dacă banca aplică
politicile şi procedurile care documentează atribuirea fiecărei categorii de rating. Cu cît mai înalt
este gradul de transparenţă, cu atît şi mai uşor este pentru partea terţă să auditeze ratingurile.
Respectarea acestor elemente contribuie la realizarea sigură şi adecvată a procesului de rating.
Atît Acordul Basel II, cît şi Directiva europeană 2006/48/CE analizată în acest capitol
stipulează şi o altă necesitate pentru bănci, realizarea căreia pe termen lung va fi necesară şi pentru
băncile din RM. Ne referim la necesitatea exercitării supravegherii instituţiilor bancare pe o bază
transfrontalieră. În capitolul II am evidenţiat deja importanţa supravegherii bancare pentru
asigurarea stabilităţii şi siguranţei sistemului bancar, iar în punctul 3.1 al tezei am analizat
importanţa îmbunătăţirii cadrului de supraveghere existent în republică prin implementarea unei
strînse cooperări a autorităţilor de supraveghere din republică şi exercitarea supravegherii pe bază
consolidată. Totodată, în contextul abordării oportunităţii implementării noilor Directive europene
şi Acordului Basel II în sistemul bancar autohton, precum şi luînd în consideraţie vectorul
proeuropean ales de ţara noastră, vom evalua în continuare necesitatea asigurării unei supravegheri

103
transfontaliere ca fiind o direcţie de stabilizare şi sporire a siguranţei sistemului bancar autohton pe
viitor.
Este evident că, în condiţiile integrării europene şi ca rezultat al integrării continue a pieţei
serviciilor bancare, pe termen lung, va fi necesară dezvoltarea relaţiilor cu autorităţile de
reglementare şi supraveghere din statele europene. E de menţionat că, BNM şi în prezent
colaborează permanent cu băncile centrale atît din UE, cît şi din CSI, iar începînd cu anul 1996 face
parte din Grupul Supraveghetorilor Bancari din Europa Centrală şi de Est, ceea ce permite
autorităţii de supraveghere să participe la schimbul de experienţă între membrii Grupului, precum şi
la procesele de perfecţionare continuă a calificării personalului [82]. Integrarea în structurile
europene va necesita stabilirea unei colaborări mai largi, precum şi determinarea cadrului de
efectuare a supravegherii pe bază transfrontalieră. Această necesitate este generată de dezvoltarea
continuă a “banking-ului internaţional”, noul climat investiţional care confruntă supraveghetorii cu
probleme de coordonare a activităţii de supraveghere în ţările gazdă şi în ţările de origine. În faţa
acestor probleme este imposibilă simpla coordonare dintre autorităţile naţionale europene
independente, după cum este prevăzut în cea de-a doua Directivă europeană. Noul cadru regulator
european (Directiva nr.2006/48/CE) determină şi clarifică cerinţele pentru schimbul de informaţii
dintre autorităţile de supraveghere responsabile pentru evaluarea diferitor entităţi din grup. Acest
cadru promovează şi facilitează cooperarea de supraveghere efectivă, importantă pentru băncile
mari care îşi desfăşoară activitatea pe plan internaţional.
Cooperarea şi coordonarea transfrontalieră a eforturilor de supraveghere devine stringenţa
luînd în considerare atragerea pe piaţă autohtonă a băncilor străine. Începînd cu anul 2006 pe piaţă
bancară autohtonă au apărut astfel de bănci străine, cum sînt: Societe Generale din Franţa (a
procurat în ianuarie 2007 o cotă de 70,57% la BC Mobiasbanca SA) [237], „Venetto Banca” din
Italia (a procurat în mai 2006 BC Eximbanck SA) [74(2006),p.63], Reiffeisenbank una dintre cele
mai mari bănci din Europa Centrală şi de Est (şi-a deschis reprezentanţa în ianuarie 2006 pe piaţa
autohtonă). Mai mult ca atît, avizul Guvernului cu privire la obiectivul pe termen mediu de
privatizare a BC Băncii de Economii SA de către un investitor strategic, de asemenea, poate
„aduce” o altă bancă străină activă pe plan internaţional. Este un pas înainte, deoarece pe parcursul
unei perioade îndelungate de timp, prezenţa băncilor străine în sistemul bancar autohton a fost mai
scăzută comparativ cu alte state, fiind reprezentată doar de două subdiviziuni ale băncilor străine –
Banca Comercială Română, sucursala Chişinău şi BC Unibank SA, aflată în proprietatea
Petrocomerţ, Rusia. Deschiderea sistemului bancar pentru pătrunderea băncilor străine, poate
determina şi unele vulnerabilităţi în sectorul bancar, în cazul în care procesele de supraveghere a
acestora nu vor fi coordonate pe plan transfrontalier, ceea ce presupune şi necesită schimbul de

104
informaţie şi chiar întîlniri periodice dintre autorităţile de supraveghere autohtone şi din ţara de
origine cu privire la evaluarea situaţiei băncii „mamă” şi a subdiviziunilor acesteia, a căror
stabilitate poate influenţa siguranţa băncii - fiică din ţara noastră. Este evident că o atare colaborare
va contribui nu doar la stabilitatea subdiviziunilor băncilor străine înfiinţate în Moldova şi la un
schimb efectiv de experienţă dintre autoritatea de supraveghere autohtonă şi autorităţile competente
din alte state, dar şi va conduce neapărat la consolidarea sistemului bancar al RM.
Atragerea băncilor străine, pe lîngă necesitatea asigurării unei coordonări pe bază
transfrontalieră a eforturilor de supraveghere bancară, poate constitui şi o problemă pentru unele
bănci din republică. Activitatea băncilor ineficiente poate conduce la lezarea intereselor
deponenţilor şi la răspîndirea riscurilor excesive în sectorul bancar. În acest context, în scopul
evitării lezării intereselor deponenţilor şi răspîndirii riscurilor excesive în sectorul bancar, băncile
care dispun de capital insuficient şi practică o activitate „restrînsă” se pot antrena în procese de
reorganizare, şi anume în cele de contopire sau absorbţie, în vederea creării unor instituţii financiare
stabile şi competitive. Astfel, următoarea direcţie de stabilizare şi sporire a siguranţei sistemului
bancar autohton la care ne vom referi include procesele de contopire şi absorbţie a băncilor. Aceste
procese sînt binevenite pentru consolidarea sistemului bancar, deoarece pot contribui la majorarea
activelor şi capitalului propriu ale băncii nou-create, iar ca rezultat, la sporirea bazei de obţinere a
veniturilor. Conform reglementărilor emise de BNM, băncile cu activitate riscantă nu sînt admise să
achiziţioneze alte bănci, iar cele admise trebuie să fie suficient de competitive şi puternice, încît
banca nou-creată să fie capabilă să protejeze interesele deponenţilor, să nu admită riscuri excesive
în sistemul financiar şi să contribuie la promovarea unui sistem bancar stabil, competitiv şi sigur. În
cazul incapacităţii băncii de a activa la nivelul unor standarde de şi a-şi onora obligaţiunile la timp
şi fără pierderi esenţiale, acesteia i se recomandă absorbţia sau contopirea cu o altă bancă, a cărei
situaţie financiară este mai puternică.
Aceste procese permit creşterea activelor generatoare de dobîndă, majorează capacitatea
băncilor de a acorda credite şi de a menţine clientela, de a spori posibilităţile de atragere a clienţilor
noi, de a extinde serviciile prestate, de a lărgi reţeaua de filiale şi reprezentanţe şi au ca rezultat
stabilizarea şi siguranţa sistemului bancar.
După cum s-a menţionat, una dintre problemele majore, care stau în calea realizării
imperativului de integrare a republicii noastre în Uniunea Europeană este conflictul transnistrean.
Reintegrarea teritorială a ţării rămîne un element primordial al modernizării economiei, avînd drept
obiectiv formarea unui spaţiu economic unic, îndreptat spre eliminarea barierelor interne în vederea
circulaţiei libere a mărfurilor, capitalului şi persoanelor, creării condiţiilor pentru creşterea
economică stabilă şi dezvoltarea socială dinamică pe întreg teritoriul ţării [318]. Realizarea acestor

105
obiective determină necesitatea unor schimbări în relaţiile băncilor din ţară cu băncile din regiunea
Transnistriei. E de menţionat că, băncile din Transnistria nu sînt autorizate, reglementate şi
supravegheate de BNM şi conform evaluărilor organizaţiilor financiare internaţionale în activitatea
acestora lipseşte transparenţa, fapt ce conduce la procese de spălare a banilor.
Atingerea stabilităţii sistemului bancar şi a dezideratului de integrare europeană impune
întreprinderea unui şir de măsuri pentru unificarea sistemului bancar din republică. În acest scop va
fi necesară asigurarea circulaţiei monedei naţionale unice, promovarea politici monetar-creditoare şi
valutare unice, asigurarea funcţionării eficiente şi stabile a sistemului bancar unic, crearea pieţei
financiare unice, precum şi aplicarea sistemului de plăţi integrat. Aceste eforturi vor contribui pe
termen lung la consolidarea sistemului bancar unic prin armonizarea treptată a normelor de
licenţiere, de reglementare şi de supraveghere a băncilor, fapt ce va conduce la asigurarea stabilităţii
sistemului bancar autohton.
O problemă ce poate afecta stabilitatea băncilor este şi o eventuală spălare a banilor, în care se
pot implica băncile, de aceea următoarea direcţie de stabilizare şi sporire a siguranţei sistemului
bancar autohton, ce merită o deosebită atenţie în contextul temelor abordate, constă în prevenirea şi
combaterea spălării banilor.
Organele de supraveghere urmează să impună structurilor financiare o politică prudentă, prin
promovarea căreia să reducă riscurile excesive care condiţionează destabilizarea întregului sistem
financiar. Urmează a fi elaborate şi aprobate, reieşind din examinarea experienţei altor ţări, legi şi
regulamente, încheiate acorduri naţionale şi internaţionale între autorităţile de supraveghere şi
instituţiile financiare. E de menţionat că, pe zi ce trece sînt inventate noi metode în vederea spălării
banilor, de aceea este important de reacţionat prompt şi la timp, deoarece din cauza lipsei în
legislaţia noastră a unor anumite scheme, ce nu fac parte din lista tranzacţiilor suspecte, criminalii
nu pot fi traşi la răspundere.
În lipsa unui sistem adecvat de prevenire şi combatere a spălării banilor şi survenirii unor
obstacole în calea investigaţiilor crimelor ce ţin de acest domeniu, fenomenul de spălare a banilor,
precum şi alte crime financiare ar putea deveni un impediment serios în calea asigurării stabilităţii
sistemului bancar şi al dezvoltării economice crescînde, precum şi pentru integrarea ţării noastre în
structurile europene.
Băncile comerciale autohtone, în conformitate cu cerinţele impuse de BNM, sînt obligate să
elaboreze şi să se conducă în activitatea lor de Programe de prevenire şi combatere a spălării
banilor, constituite dintr-un şir de politici şi proceduri, inclusiv reguli „cunoaşte-ţi clientul”, care
promovează norme de etică şi profesionalism în sectorul financiar şi previn utilizarea instituţiilor
financiare, intenţionat sau nu, de către elemente criminale.

106
 Totodată, pentru asigurarea unei activităţi prudente a băncilor şi neimplicării acestora în
activităţile de spălare a banilor este necesară îmbunătăţirea continuă de către autoritatea de
supraveghere a celor mai bune practici în domeniu, examinarea permanentă a corespunderii
activităţii băncilor prevederilor Programelor de prevenire şi spălare a banilor, precum şi aplicarea
unor acţiuni prompte în cazul depistării neajunsurilor. Aceasta va contribui, la rîndul său, la evitarea
diminuării reputaţiei unor anumite bănci, precum şi a sistemului bancar în ansamblu atît pe plan
naţional, cît şi cel internaţional, precum şi avînd drept rezultat protejarea deponenţilor şi sporirea
stabilităţii şi siguranţei sistemului bancar.
În capitolul I al tezei, ca o consecinţă a proceselor de integrare, am menţionat necesitatea
efectuării unor reforme. Vorbind despre oportunitatea acestora în cadrul sistemului bancar, în
vederea accelerării procesului de integrare europeană, propunem şi o direcţie adiţională orientată
spre stabilizarea sistemului bancar autohton. Considerăm potrivită crearea unei direcţii specializate
în cadrul Băncii Naţionale a Moldovei, care şi-ar îndrepta activitatea exclusiv spre estimarea şi
transpunerea în practică a prevederilor Directivelor europene, ar examina experienţa statelor
membre ale UE în domeniul bancar, ar evalua paşii întreprinşi de băncile centrale din statele
membre în procesul de integrare europeană, precum şi ar asigura implementarea celor mai bune
practici în acest domeniu. Spre deosebire de Ministerul specializat în acest domeniu (Ministerul
Afacerilor Externe şi Integrării Europene al RM), această subdiviziune şi-ar axa activitatea exclusiv
pe apropierea sistemului bancar autohton de standardele şi practicile europene. Drept exemplu,
poate servi Banca Naţională a României (BNR) care a perfecţionat mecanismul instituţional intern,
prin crearea unei subdiviziuni noi „Direcţia integrare europeană şi relaţii externe”. Formarea
acesteia a asigurat o coordonare eficientă şi transparentă a procesului de preluare a acquis-ului
comunitar în domeniile specifice pentru banca centrală şi a contribuit la centralizarea operaţiunilor
de monitorizare a angajamentelor asumate de BNR. Preluarea acestei practici ar fi binevenită în
condiţiile acceptării vectorului proeuropean şi ar contribui indiscutabil la stabilizarea funcţionării
sistemului bancar autohton prin aplicarea experienţei europene în practica financiară a RM.
O altă problemă constatată în capitolul II al tezei, ţine de faptul că Banca Naţională a
Moldovei se confruntă în permanenţă cu necesitatea realizării obiectivului reducerii nivelului
inflaţiei şi a ratelor dobînzilor pe piaţa financiară din republică, care depăşesc considerabil ratele
propuse în ţările europene. Considerăm oportună îndreptarea eforturilor pentru atenuarea acestei
probleme, ca fiind o direcţie importantă în procesul de stabilizare şi consolidare a sistemului bancar
autohton. Inflaţia este indicatorul de bază care influenţează nivelul ratelor, atît pe depozite cît şi pe
credite. Luînd în consideraţie principalele obiective de asigurare a stabilităţii monetare, precum şi
orientarea proeuropeană a Republicii Moldova, Banca Naţională a Moldovei a decis să stabilească

107
drept scop al politicii monetare reducerea nivelului inflaţiei pînă la 5% în 2010 [84, p.34].
Menţionăm că, politica monetară şi valutară pentru anul 2007 prevede menţinerea stabilităţii
preţurilor şi un nivelul al inflaţiei încadrat în limita ce nu va depăşi 10%. Acesta este unul dintre
scopurile de bază care (pe lîngă alinierea la nivelul maxim de 3% anual determinate de Tratatul
Maastricht) ar contribui şi la crearea unui mediu economic stabil şi la o creştere economică
constantă.
Diminuarea preţului resurselor financiare şi ca rezultat, diminuarea continuă a ratelor
dobînzilor la credite poate fi realizată prin orientarea eforturilor spre reducerea riscurilor aferente
operaţiunilor active ale băncilor, sporirea gradului de acoperire a acestor riscuri cu capital propriu,
dezvoltarea sistemelor de control intern şi majorarea nivelului dezvăluirii de către bănci a
informaţiilor aferente activităţii sale care au ca scop stabilizarea în continuare, sporirea credibilităţii
sistemului bancar şi creşterea potenţialului acestuia de a acorda credite sectorului real al economiei.
În contextul celor expuse mai sus, concluzionăm că, direcţiile principale de stabilizare şi
sporire a siguranţei funcţionării sistemului bancar autohton pe termen mediu şi lung sînt
următoarele: armonizarea în continuare a prevederilor actelor normative bancare autohtone cu
standardele europene; implementarea pe termen lung a stipulărilor Acordului cu privire la capital
Basel II; crearea pe piaţa bancară a RM a unor agenţii specializate ce ar exercita evaluarea
independentă şi cu atribuirea ratingului a băncilor din sistem; stabilirea unor relaţii strînse între
autorităţile de supraveghere din RM cu autorităţile similare din alte state şi exercitarea pe termen
lung a supravegherii pe bază transfrontalieră a băncilor autohtone înfiinţate de bănci străine;
întreprinderea eforturilor pentru prevenirea şi combaterea proceselor de spălare a banilor în sistemul
bancar autohton; micşorarea ratelor inflaţiei şi dobînzilor etc.
Totodată, atingerea obiectivului de stabilizare şi sporire a siguranţei sistemului bancar este
imposibilă fără a cunoaşte factorii determinanţi ai unui sector bancar stabil. În punctul 3.3 prin
aplicarea unor metode statistico-matematice este demonstrată interdependenţa dintre indicatorii de
bază ai sectorului bancar, precum şi evaluată influenţa acestor indicatori asupra stabilităţii şi
siguranţei sistemului bancar autohton. Determinarea factorilor cu o influenţă considerabilă asupra
activităţii stabile a sistemului bancar ne va permite evaluarea indicatorilor, stabilizarea cărora
constituie o premisă importantă pentru promovarea unui sistem bancar sigur.

108
 3.3 Evaluarea econometrică a stabilităţii sistemului bancar al RM

Evaluarea factorilor ce determină şi caracterizează funcţionarea stabilă a fiecărei bănci în parte,

precum şi a sistemului bancar în ansamblu, constituie o metodă importantă, avînd o vastă valoare şi
aplicare practică. Drept motivare pentru astfel de evaluări au servit instabilităţile financiare şi crizele
bancare din toată lumea, care au şi condiţionat interesul internaţional faţă de astfel de probleme cum
sînt: în ce mod poate fi evaluată stabilitatea sistemului bancar, ce parametri caracterizează
stabilitatea sistemului bancar a unui stat, prin ce poate fi determinată eficienţa activităţii bancare?
Pe parcursul ultimului deceniu au apărut lucrări care analizează cauzele instabilităţii financiare
şi a crizelor bancare. În ele este evaluată calitatea parametrilor activităţii băncilor, şi se propun
diverse modele econometrice. Astfel, în lucrarea sa, A.Estrella aplică analiza Logit unde modelează
probabilitatea falimentului băncilor şi demonstrează, pe exemplul sistemului bancar din SUA că,
parametrii de bază care influenţează probabilitatea de default a băncilor sînt: venitul, lichiditatea,
cheltuielile nete, impozitele neplătite, datoriile, raportul capitalului propriu către pasive, mărimea
instituţiei bancare etc [153]. În lucrările altor autori, la fel prin metode matematice, se demonstrează
pe exemple concrete că probabilitatea survenirii riscurilor este mai înaltă în perioadele declinului
economic şi mai scăzută în perioada creşterii economice. În lucrarea economistului J. Kolari, se
propun modele econometrice de evaluare a situaţiei instituţiilor de credit, fiind aplicate în contextul
supravegherii prudenţiale a activităţii bancare, şi în scopul creării unor sisteme adecvate de
avertizare timpurie (Early Warning Systems) [179].
În acelaşi timp, analizei econometrice a sistemului bancar autohton nu i s-a acordat o atenţie
cuvenită. În lucrarea dată am elaborat modelul econometric de evaluare a stabilităţii sistemului
bancar care permite a determina indicatorii de bază care influenţează stabilitatea şi siguranţa
funcţionării sistemului bancar autohton. Totodată menţionăm, că în lucrările de profil în care sunt
elaborate modelele econometrice sunt neglijaţi factorii macroeconomici. În modelul propus în
lucrare vom analiza preponderent variabilele explicative nemijlocit caracteristice sistemului bancar,
dar în acelaşi timp, vom estima şi factorii de origine macroeconomică, pentru a determina influenţa
acestora asupra stabilităţii sistemului bancar (modelul nr.4).
Modelul matematic dat reprezintă o reflectare a dependenţei funcţionale şi deci o analogie
simplificată a unor procese economice. Astfel, pentru a formaliza procesele economice, este necesar
de elaborat modelul în baza teoriei economice şi de a identifica factorii principali care influenţează
semnificativ variabilele explicate.

109
 În teză ne-am propus ca scop elaborarea unui model ce ar permite evaluarea stabilităţii
sectorului bancar, fapt care presupune analiza unor indicatori (variabilele endogene) care
caracterizează situaţia sistemului bancar. Astfel, un rol important în evaluarea stabilităţii sistemului
bancar îi revine criteriilor şi indicatorilor de activitate a instituţiilor financiare din sistem.
În capitolul II al tezei s-a efectuat analiza evoluţiei indicatorilor de dezvoltare şi de siguranţă a
sectorului bancar autohton raportate la indicatori macroeconomici (dinamica activelor, depozitelor,
creditelor şi capitalului faţă de PIB), precum şi a unor indicatori macroprudenţiali (suficienţa
capitalului, calitatea activelor, lichiditatea, etc.). S-a constatat că în conformitate cu practica
internaţională indicatorii de stabilitate a sistemului bancar se divizează în 6 categorii de bază:
suficienţa capitalului, calitatea activelor, eficienţa managementului, venituri şi cheltuieli, lichiditate
şi sensibilitatea la riscul de piaţă. Orice sistem bancar este evaluat prin prisma acestor categorii de
indicatori de către organizaţiile financiare internaţionale (de ex. Indicatori de Stabilitate Financiară
estimaţi de FMI şi Banca Mondială în cadrul programului FSAP), autorităţile de supraveghere şi
băncile (de ex. evaluările CAMELS). Indicatorii ce fac parte din fiecare din aceste categorii, reflectă
diferite aspecte a activităţii sectorului bancar şi, respectiv, se utilizează în procesul de evaluare a
stabilităţii financiare.
Avînd în vedere importanţa acestor indicatori pentru stabilitatea sistemului bancar, în modelul
propus vom evalua factorii de bază care au o influenţă directă asupra indicatorilor din categoriile
nominalizate. Drept variabilele explicate am propus acelea, ce reflectă suficienţa capitalului ponderat
la risc, calitatea activelor, venituri şi profitabilitatea, obligaţiuni. După părerea noastră, aceşti factori
reflectă mai adecvat stabilitatea sistemului bancar. Modelul propus va permite să identificăm
variabilele de influenţă care explică semnificativ variabilele rezultative, şi care, fiind în dependenţă
directă de ultimele, influenţează stabilitatea şi siguranţa sistemului bancar.
Modelul evaluării stabilităţii sectorului bancar include mai multe ecuaţii de regresie, fiecare
dintre care reflectă analiza comportamentului anumitei variabile explicate. În modelul propus vom
analiza baza de date aferentă funcţionării sistemului bancar autohton pentru perioada anilor 1997-
2006 (Anexa 18). Datele sînt generalizate pe întregul sistem bancar, sunt reale şi reprezintă
indicatorii financiari de bază caracteristici activităţii sectorului bancar al RM.
Variabilele care formează structura modelului econometric elaborat sunt selectate în
dependenţă de importanţa care le revine în contextul stabilităţii sistemului bancar, disponibilitatea
informaţiei şi analiza preventivă comparativă a influenţei acestora asupra variabilelor rezultative
analizate şi sunt prezentate în tabelul 3.3.1.

110
 Tabelul 3.3.1
Variabilele care formează structura modelului econometric de evaluare a stabilităţii
sistemului bancar*
Nr/o Indicatorul Abreviere
1 Suficienţa capitalului ponderat la risc,% SUFCAP
2 Capitalul sistemului bancar,% CAPB
3 Total active ale sistemului bancar, mil.lei ACTIVB
4 Active generatoare de dobînda pe sistemul bancar, mil.lei ACTIVDOB
5 Activele ponderate la risc pe sistemul bancar (în valută naţională), mil.lei ARW
6 Creditele nefavorabile pe sistemul bancar, mil.lei CREDITNF
7 Rata anuală la active, % RA
8 Venit net pe sistemul bancar, mil.lei VENITNET
9 Rentabilitatea capitalului pe sistemul bancar,% ROE
10 Rentabilitatea activelor pe sistemul bancar,% ROA
11 Marja netă a dobînzii pe sistemul bancar,% MARJA
12 Obligaţiuniunile sistemului bancar, mil.lei OBLIGAT
13 Produsul Intern Brut PIB
14 Rata de bază a Băncii Naţionale a Moldovei,% RATANBM
15 Ponderea investiţiilor în PIB,% INVPIB
16 Variabila aleatoare (eroare), care sintetizează ansamblul U
variabilelor, care influenţează variabila endogenă, dar nu e specificată în
17 Variabila timp T
*Sursa: elaborat de autor
Astfel, în model au fost identificate 15 variabile endogene şi exogene, valorile cărora sînt
analizate pentru perioada de 10 ani consecutivi. Informaţia utilizată în calculele efectuate este
accesibilă pe pagina oficială Web a Băncii Naţionale a Moldovei [284], rapoartele anuale ale
acesteia [82], şi pe pagina oficială a Biroului Naţional de Statistică al Republicii Moldova [292].
La momentul de faţă tipologia metodelor econometrice este foarte diversificată. În modelul
propus sînt aplicate unele metode analitice de corelaţie şi regresie. Se ştie că corelaţia permite
măsurarea intensităţii legăturii dintre două variabile .Valorile coeficientului de corelaţie (r) pot varia
între -1 şi +1. În cazul în care coeficientul de corelaţie r este mai apropiat de -1 sau +1, se constatată
că există o corelaţie „puternică” între variabile, pe cînd în cazul dacă r se apropie de 0 corelaţia este
„slabă”. Coeficientul de corelaţie permite de a estima prezenţa sau lipsa dependenţei a două
variabile. Regresia estimează interdependenţa dintre două sau mai multe variabile prin cunoscuta
metoda a celor mai mici pătrate. Metodele de analiză regresivă reprezintă una dintre metodele
statistice de bază aplicate în econometrie, importanţa acestora explicîndu-se prin faptul că
economiştii nu pot utiliza probe (experienţe).
Evaluarea modelului matematic propus va include mai multe etape: (1) instituirea relaţiilor
matematice pe baza reprezentării grafice a corelaţiei; (2) estimarea parametrilor pentru fiecare model
în parte; (3) testarea semnificaţiei modelului şi a coeficienţilor funcţiilor demonstrate; (4)

111
interpretarea economică a parametrilor modelului; (5) utilizarea evaluărilor obţinute pentru
prognoze.
În continuare urmează elaborarea a patru ecuaţii lineare multifactoriale de regresie, care
permit identificarea factorilor ce influenţează semnificativ stabilitatea şi siguranţa funcţionării
sistemului bancar al RM.

Modelul 1. Suficienţa capitalului ponderat la risc

Avînd în vedere importanţa suficienţei capitalului ponderat la risc pentru stabilitatea
sistemului bancar, precum şi ţinînd cont de problemele abordate în prezenta lucrare (importanţa
implementării noului Acord cu privire la capital Basel II, care atribuie rolul evaluării suficienţei de
capital în funcţie de risc), în modelul teoretic propus, vom evalua factorii ce au influenţă asupra
indicatorului suficienţei capitalului.
Astfel, modelul teoretic poate fi reprezentat în modul următor (formula 3.3.1):
SUFCAPt = ß0CAPBtß1ARWtß2CREDITNFtß3ut, (3.3.1)
unde:
SUFCAP – suficienţa capitalului ponderat la risc;
CAPB – capitalul sistemului bancar;
ARW – activele ponderate la risc (în valută naţională);
CREDITNF – creditele nefavorabile pe sistemul bancar;
u – variabila eroare, care se conformează legii distribuirii normale şi reprezintă
influenţa altor factori care nu au fost identificaţi în model;
t – momentul de timp t

Pentru determinarea legăturilor dintre variabilele menţionate se calculează matricea de

corelaţie, elementele căreia sunt coeficienţi de corelaţie simpli.
Tabelul 3.3.2
Matricea de corelaţie pentru modelul 1. (formula 3.3.1)*
Ln(SUFCAP) Ln(ARW) Ln(CAPB) Ln(CREDITNF)

Ln(SUFCAP) 1.00 -0.81 0.69 0.48

Ln(ARW) -0.81 1.00 0.98 0.31
Ln(CAPB) 0.69 0.98 1.00 0.23
Ln(CREDITNF) 0.48 0.31 0.23 1.00
*Sursa: elaborat de autor
Coeficienţii de corelaţie obţinuţi demonstrează că există o legătură pozitivă dintre suficienţa
capitalului şi capitalul băncii (r = 0,69), astfel odată cu creşterea capitalului creşte şi indicatorul de
suficienţă a capitalului. O legătură negativă este identificată de coeficientul simplu de corelaţie r =-
0,81, dintre suficienţa capitalului şi activele ponderate la risc. Rezultatele obţinute cu privire la
corelaţia coeficienţilor menţionaţi sunt evidente şi se explică prin formula lui Cooke aferentă

112
suficienţei capitalului. Se evidenţiază şi coeficientului de corelare r =0,48 dintre suficienţa
capitalului şi creditele nefavorabile, care denotă faptul că odată cu sporirea volumului creditelor
nefavorabile va creşte necesitatea majorării nivelului suficienţei capitalului ponderat la risc. Avînd
analiza coeficientelor de corelaţie în cauză, putem calcula modelul empiric de regresie.
Pentru obţinerea şi estimarea parametrilor cantitativi ale ecuaţiei de regresie a fost utilizată
metoda celor mai mici pătrate ordinare. Pentru aplicarea metodei de evaluare a modelului nelinear,
este necesar să îl transformăm la tipul linear. În acest scop am modificat modelul prin logaritmare.
S-a obţinut modelul:

ln(SUFCAPt) = ln (ß0)+ ß1 ln(CAPBt) + ß2 ln (ARWt) + ß3 ln (CREDITNFt) + ln (ut) (3.3.2)

Simbolul ln – reprezintă logaritmul natural. Parametrii ß1, ß2, ß3 exprimă elasticităţile

influenţei asupra SUFCAP a variabilelor explicative, incluse în model.

Rezultatele estimării au condus la ecuaţia:

Ln(SUFCAPt ) = 4.609 - 1.001ln(ARWt) + 1.001ln(CAPBt ) + 0.001ln(CREDITNFt) (3.3.3)

tc (1330.4) (-1172.72) (963.7) (2.32)

n=10 , R2 = 0.99, Fcalc = 1096608,0, DW = 1.72

Prezentarea grafică a devierilor reziduale pentru acest model (modelul 1) se prezintă în

Anexa 19.
Criteriile statistice cum sunt: coeficientul de determinare, testul Student şi testul Snedecor-
Fisher (indicatorul F-static), testul privind existenţa autocorelării (Durbin-Watson) arată că
modelul este statistic semnificativ şi deci descrie adecvat comportamentul variabilei explicate.
În particular, coeficientul de determinare R2 (care reprezentă unul dintre criteriile de calitate
a modelului regresiv obţinut) denotă că circa 99% a varianţei ln(SUFCAP) este explicată de
variaţia variabilelor independente explicative (ARW, CAPB, CREDITNF).
Cu ajutorului testului Fisher este evaluată influenţa totală a regresorilor asupra variabilei
explicate. Dacă valoarea obţinută a testului Fisher depăşeşte valoarea tabelară, pentru pragul
corespunzător de semnificaţie, se presupune că regresorii pe deplin explică comportamentul
variabilei rezultative. Ftab(0.05;3;6) = 4,8. În cazul modelului nostru Fcalc = 1096608.0 > 4,8, astfel
ipoteza nulă se respinge şi se aplică ipoteza alternativă cu privire la faptul că modelul obţinut este
adecvat situaţiei reale.
Testul Student permite confirmarea adiţională aferentă semnificaţiei fiecărui regresor în
parte. În cazul în care conform testului Student regresorul este statistic nesemnificativ, acesta poate

113
fi tratat ca fiind nesemnificativ, sau ne avînd influenţă majoră asupra variabilei analizate şi poate fi
„eliminat” din model. Testul Student este efectuat în modul ce urmează: sînt propuse două ipoteze,
ipoteza nulă cu privire la lipsa semnificaţiei statistice a parametrilor analizaţi şi ipoteza alternativă
cu privire la influenţa semnificativă a regresorului asupra variabilei analizate. În cazul în care tcalc
> tcrit(0.05;6) = 2.4, ipoteza nulă se respinge şi se preia ipoteza alternativă cu privire la faptul că
regresorul este statistic semnificativ. În modelul propus toţi indicatori sînt statistic semnificativi.
Potrivit testului privind determinarea existenţei autocorelării (testul Durbin-Watson),
valoarea obţinută DW=1.72, este aproape de doi, ceea ce ne permite să concluzionăm că
autocorelaţia lipseşte.
Să efectuăm transformarea modelului de regresie linear-logaritmic într-o funcţie nelineară
iniţială, care este mai accesibilă pentru interpretarea valorilor obţinute.
Ln(SUFCAPt ) = 100.4*ARWt -1.00 *CAPBt1.00CREDITNFt0.001 (3.3.4)

Astfel, menţionăm că coeficientul de elasticitate în raportul cu ARW şi cu CAPB are

valoarea unitara (în condiţiile că ceilalţi indicatori nu se modifică). Astfel, rezultă influenţa majoră
a acestora asupra SUFCAP. Elasticitatea indicatorului SUFCAP în raport cu CREDITNF este
egală cu 0,001, adică este nesemnificativă.

Modelul 2. Calitatea activelor băncii

Datorită importanţei calităţii activelor pentru activitatea stabilă a unei bănci, în următorul
model analizăm influenţa factorilor de bază, care influenţează starea activelor unei bănci. Teoretic,
modelul poate fi prezentat în felul următor:
ACTIVBt = β0 ACTIVDOBt β1 ARWt β2 RAt β3 ut , unde (3.3.5)
ACTIVB – total active ale sistemului bancar;
ACTIVDOB – active generatoare de dobîndă pe sistemul bancar;
ARW – activele ponderate la risc pe sistemul bancar (în valută naţională);
RA – rata anuală la active;
u – variabila eroare, care se conformează legii distribuirii normale şi reprezintă
influenţa altor factori care nu au fost identificaţi în model;
t – momentul de timp t
Să evaluăm matricea de corelaţie prezentată în tabelul 3.3.3:
Tabelul 3.3.3
Matricea de corelaţie pentru modelul 2. (formula 3.3.5)*
Ln (ACTIVB) Ln (ACTIVDOB) Ln (ARW) Ln (RA)
Ln (ACTIVB) 1.00 0.99 0.99 -0.92
Ln (ACTIVDOB) 0.99 1.00 0.99 -0.92
Ln (ARW) 0.99 0.99 1.00 -0.92
Ln (RA) -0.92 -0.92 -0.92 1.00
*Sursa: elaborat de autor

114
 Astfel, după cum observăm din tabelul 3.3.3, variabila explicată ACTIVB - activele
sistemului bancar se află în legătură de intensitate semnificativă cu activele generatoare de dobîndă
(ACTIVDOB) şi activele ponderate la risc (ARW).
Modelul propus spre estimare prin metoda celor mai mici pătrate (MCMMP) are forma:

ln(ACTIVBt) = ln (ß0)+ ß1 ln(ACTIVDOBt) + ß2 ln (ARWt) - ß3 ln (RAt) + ln (ut) (3.3.6)

S-a obţinut ecuaţia:

Ln(ACTIVBt ) = -1.201 +0.203ln(ACTIVDOBt) + 0.915ln(ARWt) - 0.196ln(RAt) (3.3.7)

tcalc (-0,91) (1.69) (2.56) (-1.97)
n=10 , R2 = 0.99, Fcalc = 693.3, DW = 1.79

Prezentarea grafică a devierilor reziduale se prezintă în Anexa 20.

Caracteristicile statistice arată că modelul estimat este adecvat: potrivit testului Fisher
modelul este statistic semnificativ, toţi coeficienţii estimaţi au trecut evaluarea privind importanţa
statistică (testul Student) depăşind valorile distribuţiei Student şi devieri în autocorelare nu se
observă. Modelul este calitativ şi linia de regresie estimată coincide cu variabila analizată reală
(Anexa 20).
Efectuăm antilogaritmarea modelului 2:

Ln(ACTIVBt ) = 0,3* ACTIVDOBt 0.203 * ARWt 0.915RAt.-0.196 (3.3.8)

Astfel, poate fi confirmată concluzia, expusă mai sus că influenţa majoră asupra activelor o au
activele ponderate la risc (ARW), pe cînd elasticitatea indicatorului RA şi activelor generatoare de
dobîndă (ACTIVDOB) este nesemnificativă.

3. Venituri şi profitul

În următorul model vom analiza influenţa unor factori ale activităţii financiare a băncilor
asupra veniturilor şi profiturilor, care au o influenţă substanţială asupra activităţii stabile a
băncilor, precum şi a sistemului bancar în ansamblu.
Modelul teoretic are forma:
VENITNETt = β0 MARJAt β1ROAt β2 ROE t β3 ut, unde (3.3.9)

VENITNET – venit net pe sistemul bancar;

ROA – rentabilitatea activelor pe sistemul bancar;
ROE – rentabilitatea capitalului pe sistemul bancar;
MARJA – marja netă a dobînzii pe sistemul bancar;
u – variabila eroare, care se conformează legii distribuirii normale şi reprezintă
influenţa altor factori care nu au fost identificaţi în model;
t – momentul de timp t.

115
 Înainte de elaborarea nemijlocită a modelului teoretic, determinăm factorii de bază care
influenţează considerabil profitabilitatea sistemului bancar. În primul rînd vom analiza matricea de
corelaţie (tabelul 3.3.4).
Tabelul 3.3.4
Matricea de corelaţie pentru modelul 3. (3.3.9)*
Ln(VENITNET) Ln(MARJA) Ln(ROA) Ln(ROE)

Ln(VENITNET) 1.000 0.773 0.428 0.569

Ln(MARJA) 0.773 1.000 0.042 0.796
Ln(ROA) 0.428 0.042 1.000 0.207
Ln(ROE) 0.569 0.796 0.207 1.000
*Sursa: elaborat de autor

Astfel, nivelul intensităţii dependenţei pozitive dintre VENITNET şi MARJA (r=0.773) este
cel mai mare. Concomitent cu creşterea marjei nete a dobînzii în sistemul bancar creşte şi venitul
net. Variabilele ROE şi ROA au o influenţă la fel pozitivă asupra VENITNET (coeficienţii de
corelaţie constituind respectiv r=0.428 şi r= 0.569).

Procedeul MCMMP (asemănător celuia efectuat în modelele precedente) în continuare a

condus la următoarele rezultate (formula 3.3.10):

VENITNETt = 2367.3* MARJAt 1.143 ROAt 1.375 * ROEt 0.839 (3.3.10)

t calc (1,24) (1,78) (2,0) (0,45)

n=10 , R2 = 0.76, Fcalc = 6.41, DW = 0.9

Devierile reziduale ale modelului 3 sunt prezentate în Anexe 21-22. Totodată, verificarea
modelului cu utilizarea criteriilor statistice permite să constatăm că coeficientul de determinare R2
demonstrează că proporţia în care variabilele explicative (MARJA, ROA, ROE) determină variaţia
variabilei dependente este 76%. Conform testului Fisher, modelul poate fi caracterizat ca statistic
semnificativ, deoarece valoarea obţinută Fcalc = 6,41 depăşeşte valoarea tabelară Ftab(0.05;3;6) = 4,8.
Prin utilizarea testului Student s-a determinat semnificaţia statistică a fiecărui dintre
variabilele independente utilizate în model în parte. Prin compararea t-statisticilor obţinute cu
valorile de tabel Student tcrit(0.05;6) = 1,9, valoarea de tabel Student are o probabilitate de 90%. De
asemenea ne vom conduce după concluzia statisticianului rus, S.Aivazian [65], care în lucrările
sale confirmă că, pentru estimarea cu un număr redus al evaluărilor pentru regresorii, în care t-
statistic depăşeşte valoarea unu, este acceptabil să se considere statistic semnificative. Utilizînd
această concluzie putem constata că regresorii MARJA şi ROA sînt statistic semnificative, iar
regresorul ROE diferă nesemnificativ de zero, şi deci este statistic nesemnificativ. Conform

116
testului Student astfel de regresor, nu influenţează asupra variabilei examinate şi astfel este
„eliminat” din model.
Testul Durbin-Watson, şi anume valoarea obţinută DW=0,9 este aproape 0, astfel putem
constata existenţa autocorelării în model. Modelul urmează a fi reestimat. Ca rezultat al
reestimării, obţinem modelul de regresie linear-logaritmic, după cum urmează:

Ln(VENITNET t ) = 4,25+ 1.381ln(MARJAt) + 1.253ln(ROAt) (3.3.11)

tcalc (9.26) (4.03) (2.11)

n=10 , R2 = 0.76, Fcalc = 10.74, DW = 1.4

Verificarea modelului ne permite a constata că coeficientul de determinare R2 demonstrează

că comportamentul modelului, doar la 76% poate fi explicat de comportamentul variabilelor
independente explicative incluse (regresori MARJA şi ROA). Astfel asupra comportamentului
modelului influenţează nu doar regresorii cantitativi, ci şi alţi parametri calitativi (putem presupune
că veniturile băncilor sunt dependente de stabilitatea politică, situaţia economică şi financiară,
climatul investiţional etc.) Conform testului Fisher modelul este statistic semnificativ, deoarece
valoarea obţinută Fisher Fcalc = 10,74, depăşeşte valoarea tabelară Ftab(0.05;3;6) = 4,8. Toţi coeficienţii
estimaţi au depăşit valorile tabelare ale distribuţiei Student şi deci sînt statistic semnificativi.
Testul Durbin Watson DW = 1,4 care tinde spre 2, infirmă existenţa autocorelării în modelul
analizat.

Efectuăm antilogaritmare şi obţinem modelul după cum urmează:

VENITNET t = 70,1* MARJAt 1.381 *ROAt 1.253 (3.3.12)

Coeficientul de elasticitate pentru variabila explicativă MARJA demonstrează că, în

condiţiile în care se vor păstra tendinţele precedente de dezvoltare, odată cu creşterea marjei nete a
dobînzii cu 1%, va fi înregistrată o creştere a venitului net cu 1,38%. De asemenea asupra venitului
net o influenţă pozitivă o are şi rentabilitatea activelor, coeficientul de elasticitate constituind 1,25.
Astfel, consolidarea acestor indicatori va avrea drept rezultat majorarea veniturilor băncilor, şi ca
urmare, consolidarea sistemului bancar.

4. Obligaţiunile băncilor

Luînd în consideraţie faptul că stabilitatea sistemului bancar este cert dependentă de

stabilitate macroeconomică, în următorul model am evaluat influenţa asupra variabilei explicate

117
(obligaţiunilor băncilor) a unor astfel de factori de origine macroeconomică cum sînt: PIB, rata de
bază a BNM, cota investiţiilor în PIB.
Astfel, modelul teoretic este prezentat în modul următor:
OBLIGATt = β0 PIBt β1RATANBMt β2 INVPIB t β3 ut , unde (3.3.13)

OBLIGAT – obligaţiunile pe sistemul bancar;

PIB – Produsul Intern Brut;
RATANBM – rata de bază a BNM;
INVPIB – ponderea investiţiilor în PIB;
u – variabila eroare, care se conformează legii distribuirii normale şi include
influenţa altor factori care nu fac parte din model
t – momentul de timp t

Analizăm matricea de corelaţie, constituită din coeficiente pare de corelaţie:

Tabelul 3.3.5
Matricea de corelaţie pentru modelul 4 (formula 3.3.13)*
Ln (OBLIGAT) Ln (PIB) Ln (RATANBM) Ln (INVPIB)

Ln (OBLIGAT) 1.000 0.991 0.821 0.612

Ln (PIB) 0.992 1.000 -0.835 0.514
Ln (RATANBM) 0.821 -0.835 1.000 -0.269
Ln (INVPIB) 0.612 0.514 -0.269 1.000
*Sursa: elaborat de autor

Conform matricei de corelaţie indicatorul analizat OBLIGAT este într-o strînsă corelare cu
PIB (r=0,992). Această interdependenţă poate fi explicată prin faptul că odată cu creşterea PIB, se
majorează şi veniturile persoanelor fizice şi juridice, fapt ce le permite să acumuleze mijloacele
băneşti, plasîndu-le în sistemul bancar. Cota investiţiilor în PIB de asemenea influenţează pozitiv
asupra mărimii obligaţiunilor, fapt ce este demonstrat prin mărimea coeficientului de corelaţie
r=0,612. Coeficientului de corelaţie r=0,821 înregistrat dintre obligaţiunile sistemului bancar şi
rata NBM, poate fi explicat prin faptul că odată cu creşterea ratei de bază, investiţiile populaţiei în
sistemul bancar se majorează, astfel se majorează şi obligaţiunile sistemului bancar.
Prin utilizarea MCMMP obţinem următoare formulă (3.3.14):
Ln(OBLIGATBt )= -6.054 +1.326ln(PIBt) + 0.101ln(RATANBMt) + 0.669ln(INVPIBt) (3.3.14)
tcalc (-9,77) (23,6) (1,69) (7,17)
2
n=10 , R = 0.99, Fcalc = 1158.2, DW = 2.78

Reprezentarea grafică a modelului este inclusă în Anexa 23. Verificarea modelului permite a
constata că coeficientul de determinare R2, egal cu 0,99 demonstrează că comportamentul
modelului analizat poate fi exprimat 99% de variaţia variabilelor independente incluse – regresori
(PIB, RATANBM, INVPIB). Aceasta ne permite să presupunem că, în general, obligaţiunile

118
sistemului bancar sînt într-o dependenţă directă de indicatori macroeconomici, care reflectă situaţia
economică (şi nu doar cea a sectorului bancar). Conform testului Fisher, modelul este statistic
semnificativ, valoarea obţinută Fisher Fcalc= 1158,2 depăşind semnificativ valoarea de tabel
Ftab(0.05;3;6) = 4,8. Toţi regresorii estimaţi au depăşit valorile tabelare ale distribuţiei Student, şi pot
fi consideraţi statistic semnificativi. Cu ajutorul testului Durbin Watson DW = 2, care tinde spre 2,
demonstrăm lipsa autocorelării în modelul analizat.
Efectuăm antilogaritmare şi obţinem modelul după cum urmează:
OBLIGATt = 0.002* PIBt 1.326 RATANBMt 0.101 * INVPIBt 0.669 (3.3.15)
Modelul obţinut ne permite să constatăm că cea mai nesemnificativă influenţă asupra
variabilei rezultate OBLIGAT o are variabila explicativă RATANBM – rata de bază a BNM,
coeficientul de elasticitate fiind egal cu 0,101, pe cînd cea mai mare influenţă este determinată de
variabila PIB, coeficientul de elasticitate fiind egal cu 1,326.
După cum a fost menţionat în prezentul paragraf, ecuaţiile utilizate în model pot fi utilizate
pentru efectuarea prognozelor referitoare la variabilele dependente. Astfel, prognoza poate fi
calculată în condiţiile că dinamica factorilor explicativi nu va înregistra schimbări semnificative pe
parcursul următorilor ani. Valorile de prognoză pot fi obţinuţi prin metodele de formalizare sau
prin datele propuse. Astfel, ţinînd cont de dinamica indicatorilor analizaţi pe parcursul perioadei
analizate, în Anexa 18(3) am presupus evoluţia viriabilelor explicative pentru anii 2007-2009, şi
prin efectuarea calculelor în baza modelelor analizate în acest capitol, obţinem prognoza pentru
variabilele explicate, după cum este prezentat în tabelul 3.3.6.
Tabelul 3.3.6
Prognoza pentru variabilele explicate în modelul econometric de evaluare a stabilităţii
sistemului bancar*
2007 2008 2009
Suficienţa capitalului ponderat la risc 27,5 26,2 24,92
Total active ale sistemului bancar 25941 34507 44173
Venit net pe sistemul bancar 925 1108 890
Obligaţiunile sistemului bancar 24178 30545 38213
*Sursa: obţinut de autor în baza modelului econometric
Astfel, în cazul în care dinamica variabilelor explicative va păstra tendinţele înregistrate pe
parcursul ultimilor ani, putem anticipa consolidarea sisemului bancar prin sporirea activelor,
venitului şi obligaţiunilor acestuia. Totodată, indicatorul suficienţei capitalului se va micsora în
continuare, contribuind la majorarea gradului de concurenţă în sistemul bancar.
În opinia noastră, modelul este binevenit pentru analiza stabilităţii sistemului bancar autohton.
Astfel, în cazul în care în cadrul utilizării modelului propus, de către băncile din sistem, prognozele
obţinute vor corespunde strategiilor de management a băncilor, acestea urmează să menţină

119
tendinţele existente aferente indicatorilor explicativi. Dacă prognoza obţinută ca rezultat al aplicării
modelului, nu corespunde scopurilor managementului băncii, este posibilă prevenirea eventualelor
tendinţe negative prin întreprinderea măsurilor de consolidare a acestora.
Totalizînd cele expuse în cadrul evaluării şi propunerii unor metode econometrice pentru
determinarea factorilor ce influenţează stabilitatea şi siguranţa sistemului bancar autohton, cu
referinţă la suficienţa capitalului, calitatea activelor băncilor, venituri şi profitul, obligaţiunile
acestora se poate constata că s-a făcut o tentativă oportună de obiectivizare prin metode
matematico – statistice a indicatorilor cantitativi şi calitativi a activităţii bancare stabile şi sigure.
Importanţa potenţială a modelelor propuse constă în posibilitatea utilizării acestora atît în
aprecierea activităţii interne a băncilor, cît şi în procesul de supraveghere a sectorului bancar de
către bancă centrală. Astfel este adecvată îndreptarea eforturilor băncilor şi autorităţilor de
supraveghere către stabilizarea indicatorilor, care conform rezultatelor modelului au o influenţa
considerabilă asupra stabilizării şi sporirii siguranţei sistemului bancar, cum sunt: capitalul băncilor,
rentabilitatea activelor, calitatea creditelor etc.

120
 ÎNCHEIERE
În baza investigaţiilor efectuate referitor la aspectul stabilizării şi sporirii siguranţei
funcţionării sistemului bancar al Republicii Moldova în contextul integrării în Uniunea Europeană,
s-a ajuns la formularea următoarelor concluzii:
1. Sistemul bancar al unei ţări este constituit din banca centrală (cu funcţii de coordonare şi
supraveghere) şi băncile comerciale, funcţionarea şi interacţiunea cărora este efectuată în baza
unui ansamblu de acte normative ce reglementează activitatea bancară.
2. Băncile sunt instituţii „specifice”, deoarece funcţionează din contul mijloacelor atrase şi
prestează servicii financiare de intermediere a fluxurilor mijloacelor băneşti din economia
unei ţări. Astfel, asigurarea stabilităţii sistemului bancar şi siguranţei fiecărei bănci în parte, în
primul rînd, în scopul protejării intereselor deponenţilor, constituie obiectivul de bază al
oricărei bănci centrale.
3. Un sistem bancar stabil presupune, la rîndul său, asigurarea exercitării neîntrerupte a
tranzacţiilor de intermediere financiară, menţinerea unui nivel înalt de credibilitate a
participanţilor în sistem, lipsa vulnerabilităţilor şi efectelor adverse în activitatea desfăşurată
de instituţiile financiare etc.
4. Luînd în considerare semnificaţia crescîndă a sistemului bancar, este necesar de a efectua
analiza situaţiei fiecărei bănci în parte (prin evaluarea punctelor forte şi a instabilităţilor),
ţinîndu-se cont de practicile moderne utilizate de organizaţiile financiare internaţionale, cum
sunt: Indicatori de Stabilitate Financiară şi testările stres.
5. Obiectivul principal al asigurării stabilităţii bancare constă în limitarea riscului sistemic,
protejarea sectorului bancar de faliment şi de vulnerabilităţi, asigurarea alocării optime a
resurselor, determinarea regulilor prudenţiale, ceea ce poate fi realizat prin implementarea în
practica autohtonă a ghidărilor de asigurare a stabilităţii sectorului bancar, general acceptate,
elaborate de Comitetul Basel.
6. Evaluarea indicatorilor principali care reflectă stabilitatea sistemului bancar autohton
(capitalul, activele, lichiditatea etc.), precum şi analiza comparată a Indicatorilor de Stabilitate
Financiară ai sistemului bancar autohton cu indicatorii respectivi ai statelor-membre ale UE şi
ai statelor CSI, demonstrează, în general, tendinţe de consolidare pe parcursul ultimilor ani.
Analiza comparată a principalelor reglementări bancare ale RM în raport cu exigenţele
Directivei UE nr. 2000/12/EC cu privire la iniţierea şi desfăşurarea activităţii instituţiilor de
credit, a demonstrat că acestea, în mare parte, se conformează prevederilor Directivei. S-a

121
 constatat că şi practica de supraveghere bancară autohtonă este adecvată (cu unele excepţii)
Principiilor de bază pentru supraveghere bancară eficientă ale Comitetului Basel.
7. Analiza practicii europene în domeniul asigurării stabilităţii sistemului bancar, privind
determinarea autorităţii care exercită supravegherea bancară (banca centrală sau o autoritate
independentă de supraveghere) demonstrează că în mai multe state din UE se observă o
tendinţă de creare a unui organ separat de supraveghere a întregului sector financiar, fapt
determinat de dezvoltarea şi integrarea continuă a serviciilor prestate de subsectoarele pieţei
financiare.
8. Protejarea intereselor deponenţilor prin aplicarea schemelor de garantare a depozitelor în
sistemul bancar reprezintă o importanţă majoră pentru asigurarea stabilităţii sectorului bancar,
deoarece însuşi funcţionarea acestora contribuie la: menţinerea credibilităţii sistemului bancar,
stimularea atragerii mijloacelor băneşti pe termen lung, promovarea mecanismului de evitare a
crizelor de lichiditate, reducerea cheltuielilor băncilor şi a statului pentru „reanimarea”
sistemului bancar în perioada de criză etc.
9. În contextul integrării sistemului bancar al Republicii Moldova în structurile europene,
principalele surse de vulnerabilitate care alertează instituţiile financiare internaţionale sunt:
proprietatea statului în sistemul bancar, lipsa transparenţei în structura proprietarilor băncilor,
extinderea excesivă a creditelor, guvernarea corporativă inadecvată, lipsa concurenţei pe piaţa
bancară etc.
10. Asigurarea şi menţinerea stabilităţii şi siguranţei sistemului bancar, presupune, în condiţiile
unui mediu macroeconomic stabil, o reglementare şi supraveghere prudenţială
corespunzătoare, un management eficient al riscurilor caracteristice activităţii instituţiilor
financiare, un nivel înalt de transparenţă, promovarea principiilor de guvernare corporativă,
precum şi neimplicarea statului în activitatea băncilor etc.

Cercetările efectuate în scopul stabilizării şi sporirii siguranţei funcţionării sistemului bancar

autohton, permit punerea în evidenţă a următoarelor recomandări.
1. Asigurarea unui nivel sporit al transparenţei în sectorul bancar va contribui la majorarea
posibilităţii agenţilor economici şi persoanelor fizice de a determina corect băncile care
activează în condiţii suficient de prudente, fapt ce va stimula investirea mijloacelor temporar
disponibile în băncile capabile să-şi dirijeze prudent activitatea. Transparenţa înaltă a
activităţii şi proprietăţii băncilor poate fi atinsă prin informarea periodică a publicului larg
privitor la dezvoltarea şi vulnerabilităţile actuale ale sistemului financiar-bancar din republică,

122
 prin publicarea Rapoartelor cu privire la stabilitatea financiară şi utilizarea unor practici de
contabilitate, transparente şi performante.
2. Pentru evitarea unor vulnerabilităţi cauzate de extinderea excesivă a creditelor, este necesară
promovarea proceselor de creditare prudente şi crearea biroului de credite care ar colecta şi ar
distribui informaţiile în domeniu, inclusiv cu privire la riscul de credit şi la clienţii
„problematici” ai băncilor.
3. Este oportună îmbunătăţirea practicilor de guvernare corporativă, şi anume, perfectarea
schemei de asigurare a depozitelor în sistemul bancar al RM, prin acordarea posibilităţii
deponenţilor de a participa benevol în schemele de garantare a depozitelor, ceea ce va permite
ca, în cazul survenirii insolvabilităţii unei bănci, sumele garantate să fie plătite tuturor
deponenţilor reieşind din prevederile legislaţiei, iar deponenţilor asiguraţi li se va achita,
suplimentar, o anumită sumă, reieşind din mărimea şi termenul depozitului, precum şi din
gradul de stabilitate al băncii.
4. Pentru a reduce probabilitatea survenirii riscului hazardului moral în sistemul bancar provenit
din participarea băncilor în schema de garantare a depozitelor, s-ar putea propune o
diferenţiere în mărimea primelor de asigurare plătite de către bănci în Fondul de Garantare a
Depozitelor, şi anume, pentru băncile cu un grad sporit de risc, primele în cauză urmează să
fie mai mari decît cele prevăzute pentru băncile care se încadrează în categoria băncilor
„neriscante”.
5. Pentru sporirea nivelului de competitivitate a băncilor autohtone, este oportună majorarea, în
continuare, a cerinţei faţă de capitalul minim necesar, astfel încît acesta să fie comparabil cu
exigenţele stabilite de directivele europene. Băncile, la rîndul lor, trebuie să compenseze
instabilitatea mediului economic şi a sistemului bancar prin asigurarea nivelului de capital,
fiind chiar mai înalt decît nivelul cerinţei stabilite de către banca centrală.
6. Este oportună implementarea, pe termen mediu şi lung a prevederilor noului Acord cu privire
la Capital, Basel II, deoarece, la moment, în sectorul bancar autohton lipsesc stipulările ce ţin
de evaluarea capitalului bancar bazată pe risc. Implementarea metodelor de evaluare a
riscurilor adiţionale la care este expusă banca, deja aplicată în practica bancară europeană, va
contribui la consolidarea continuă a sistemului bancar autohton.
7. Una din reformele de bază ce urmează a fi realizată cu scopul implementării noului Acord
Basel II, determinată de necesitatea utilizării, de către bănci, a sistemelor de rating pentru
calcularea suficienţei capitalului ponderat la risc şi pentru evaluarea riscului de credit, este
crearea unei agenţii de rating independente în RM. Aceasta ar facilita atît activitatea
autorităţilor competente, cît şi analiştilor bancari, deponenţilor şi potenţialelor investitori

123
 privind determinarea gradului de stabilitate a unei anumite bănci, precum şi a sistemului
bancar din Republica Moldova ca un tot întreg, contribuind, totodată, la o monitorizare mai
eficientă a riscurilor la care este supus sectorul bancar.
8. Deşi crearea unui supraveghetor separat pentru întregul sistem financiar este prematură în
Republica Moldova, mersul proceselor de supraveghere în sectorul financiar-bancar poate fi
îmbunătăţit substanţial, prin majorarea gradului de cooperare dintre autoritatea de
supraveghere a băncilor şi organul de supraveghere a sectorului nonbancar.
9. Limitarea influenţei statului asupra sistemului bancar prin privatizarea băncilor aflate în
proprietatea statului şi asigurarea independenţei depline a băncii centrale va permite
consolidarea sistemului bancar autohton.
10. Este oportună crearea unei direcţii specializate în cadrul Băncii Naţionale a Moldovei, care şi-
ar îndrepta activitatea, exclusiv, spre estimarea şi transpunerea în practică a prevederilor
Directivelor europene, ar examina experienţa statelor membre ale UE în domeniul bancar, ar
evalua paşii întreprinşi de băncile centrale din statele membre în procesul de integrare
europeană, precum şi ar asigura implementarea celor mai bune practici în acest domeniu.

124
 BIBLIOGRAFIE

Acte legislative şi normative ale Republicii Moldova

1. Legea RM cu privire la bani nr.1232-XII din 15.12.1992 (Monitorul Oficial nr. 3/51 din
30.03.1993).
2. Legea RM cu privire la Banca Naţională a Moldovei nr.548-XIII din 21.07.1995 (Monitorul
Oficial al RM nr. 56-57/624 din 12.10.1995);
3. Legea instituţiilor financiare nr. 550-XIII din 21.07.1995 (Monitorul Oficial al RM nr. 1/2 din
01.01.1996).
4. Legea RM, privind garantarea depozitelor persoanelor fizice în sistemul bancar nr.575-XV din
26.12.2003 (Monitorul Oficial al RM nr.30-34/169 din 20.02.2004).
5. Legea RM cu privire la societăţile pe acţiuni nr.1134-XIII din 02.04.1997 (Monitorul Oficial al
RM nr. 38-39/332 din 12.06.1997).
6. Legea RM cu privire la piaţa valorilor mobiliare nr.199-XVI din 18.11.1998 (Monitorul Oficial
al RM nr.27-28/123 din 23.03.1999).
7. Legea RM cu privire la prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului nr.
633-XV din 15.11.2001 (Monitorul Oficial al RM nr.139-140/1084 din 15.11.2001).
8. Legea RM, Codul Civil nr. 1107-XV din 06.06.2002 (Monitorul Oficial al RM nr. 82-86/661
din 22.06.2002).
9. Legea RM privind aprobarea Strategiei de Creştere Economică şi Reducere a Sărăciei (2004-
2006) nr. 398-XV din 02.12.2004 (Monitorul Oficial al RM nr.5-12/44 din 14.01.2005).
10. Legea pentru modificarea şi completarea Legii instituţiilor financiare nr. 550-XIII din 21 iulie
1995 şi a articolului 24 din Legea nr. 199-XIV din 18 noiembrie 1998 cu privire la piaţa valorilor
mobiliare (Monitorul Oficial al RM nr. 154-156/771 din 18.11.2005).
11. HGRM cu privire la dezvoltarea sectorului financiar al Republicii Moldova în perioada 2005-
2010 nr. 135 din 08.02.2005 (Monitorul Oficial al RM nr. 30-33/252 din 25.02.2005).
12. HGRM cu privire la aprobarea Planului de acţiuni pentru realizarea Programului de activitate a
Guvernului pe anii 2005-2009 nr. 790 din 01.08.2005 (Monitorul Oficial al RM nr. 104-106/853
din 05.08.2005).
13. HGRM cu privire la aprobarea Programului Naţional „Satul Moldovenesc” (2005-2015)
(Monitorul Oficial al RM, ediţie specială din 17.05.2005).

125
14. Hotărârea CA al BNM privind notificarea Băncii Naţionale a Moldovei referitor la deschiderea
de către băncile străine a reprezentanţelor pe teritoriul Republicii Moldova, hotărârea nr.208
din 7 iulie 2005 (Monitorul Oficial al RM nr.98-100 din 22.07.2005).
15. Hotărîrea privind ratele dobînzii în instituţiile bancare (Monitorul Oficial al RM nr.92-93/243
din 03.08.2001).
16. Regulamentul nr.1/09 privind tranzacţii cu persoane afiliate băncii (proces-verbal nr.31 din
10.11.95) (Monitorul Oficial al RM nr. 67 din 30.11.95, publicat cu completarea din 20.11.95, p-
v nr.33 din 20.11.95).
17. Regulamentul nr.3/09 cu privire la expunerile «mari» (proces-verbal nr.37 din 1 decembrie
1995) (Monitorul Oficial al RM nr.70 din 14 decembrie 1995).
18. Regulamentul nr.23/09-01 cu privire la autorizarea băncilor (proces-verbal nr.37 din 15 august
1996) (Monitorul Oficial al RM nr.59-60 din 12 septembrie 1996).
19. Regulamentul nr.33/09-01 cu privire la acordarea creditelor de către bănci funcţionarilor săi
(proces-verbal nr.43 din 18 septembrie 1996) (Monitorul Oficial al RM nr.64, 3 octombrie
1996).
20. Regulamentul nr.37/09-01 cu privire la deschiderea filialelor de către bănci (proces-verbal
nr.51 din 15 noiembrie 1996) (Monitorul Oficial al RM nr.75-76 din 21 noiembrie 1996).
21. Regulamentul nr.42/09-01 cu privire la deţinerea cotei substanţiale în capitalul băncii (proces-
verbal nr.53 din 29 noiembrie 1996) (Monitorul Oficial al RM nr.80 din 12 decembrie 1996).
22. Regulamentul nr.53/09-01 cu privire la exigenţele faţă de administratorii băncii (proces-verbal
nr.15 din 26 martie 1997) (Monitorul Oficial al RM nr.24 din 17 aprilie 1997).
23. Regulamentul cu privire la modul de întocmire şi prezentare a rezultatelor auditului, hotărârea
nr.29 (proces-verbal nr.28 din 8 august 1997), (Monitorul Oficial nr.64-65 din 2 octombrie
1997).
24. Regulamentul privind poziţia valutară deschisă a băncii, hot.126 din 28.11.97 (Monitorul
Oficial al RM nr.112-114 din 14.10.1997).
25. Regulamentul cu privire la deţinerea de către bănci a cotelor în capitalul unităţilor economice,
hotărârea nr.81 din 9 aprilie 1998, proces-verbal nr. 16 (Monitorul Oficial al RM nr.49 din 28
mai 1998).
26. Regulamentul cu privire la creditele expirate, hotărârea nr.130 din 15 mai 1998 (Monitorul
Oficial al RM nr.87-89 din 24.09.1998).
27. Regulamentul cu privire la clasificarea creditelor şi formarea reducerilor pentru pierderi la
credite (fondul de risc), hotărârea nr.164 din 22.06.1998, proces-verbal nr.24 (Monitorul
Oficial al RM nr.87-89 din 24.09.1998).

126
28. Recomandările BNM cu privire la sistemele de control intern în BC din RM, HCA nr.330 din
9.11.98 (Monitorul Oficial al RM nr.14-15 din 12.02.1999).
29. Regulamentul cu privire la dirijarea riscului ratei dobânzii, hotărârea CA al BNM nr.249 din
22.09.99 (Monitorul Oficial al RM nr.109-111 din 07.10.1999).
30. Regulamentul cu privire la contopirea sau absorbţia băncilor din Republica Moldova, HCA al
BNM nr.143 din 02.06.2000 (Monitorul Oficial al RM nr.65-67 din 08.06.2000).
31. Regulamentul cu privire la dezvăluirea de către băncile din RM a informaţiei despre activitatea
lor financiară, HCA al BNM nr.392 din 21.12.2000 (Monitorul Oficial al RM nr.163-165 din
29.12.2000).
32. Regulamentul cu privire la suficienţa capitalului ponderat la risc, hotărârea nr.269 din 17
octombrie 2001 (Monitorul Oficial al RM nr.130 din 26.10.01) (în vigoare din 30.09.2002).
33. Recomandări referitor la elaborarea de către băncile din Republica Moldova a programelor
privind prevenirea şi combaterea spălării banilor, HCA al BNM nr.94 din 25.04.02 (Monitorul
Oficial al RM nr.59-61 din 02.05.2002).
34. Regulamentul cu privire la sistemul automatizat de plăţi interbancare (HCA al BNM nr.53 din
2.03.2006) (Monitorul Oficial al RM din 10.03.2006).
35. Instrucţiunea cu privire la modul de întocmire şi prezentare de către bănci a rapoartelor
financiare, hotărârea nr.36 (proces-verbal nr.28 din 8 august 1997), (Monitorul Oficial al RM
nr.64-65 din 2 octombrie 1997 publicată împreună cu modificările din 11 septembrie 1997
Hotărârea CA nr.59).

Manuale, monografii, cărţi

36. Basno C., Dardac N. Operaţiuni bancare. Instrumente şi tehnici de plată. Editura Didactică şi
Pedagogică, R.A., Bucureşti, 2001, 251p.
37. Berea A., Berea O. Orientări în activitatea bancară contemporană. Editura Expert, Bucureşti,
1999, 162p.
38. Berea A., Paul A. Modernizarea sistemului bancar. Editura Expert, Bucureşti, 2003, 150p.
39. Burton M., Lombra R. The Financial System and the Economy. Principles of Money and
Banking, third Edition, Editura Thomson South-East, Mason, Ohio, 2003, 676p.
40. Caraganciu A., Iliadi G. Monedă şi credit. (Manual). Editura ASEM, Chişinău, 2004, 249p
41. Cerna S. Unificarea monetară în Europa. Colecţia „Biblioteca Băncii Naţionale”, Editura
Enciclopedică, Bucureşti, 2007, 129p.
42. Cobzari L. Competitivitatea băncilor în reformarea sistemului bancar concurrent. Chişinău,
1996.

127
43. Coman F. Control şi audit bancar. Lumina Lex, Bucureşti, 2000, 207p.
44. Dardac N., Barbu T. Monedă, bănci şi politici monetare. Editura Didactică şi Pedagogică, R.A.,
Bucureşti, 2006, 439p.
45. Daniels J., VanHoose D. International Monetary and Financial Economics. Third Edition,
Editura Thomson South-East, Mason, Ohio, 2005, 600p.
46. Dicţionar Explicativ al Limbii Române, Ediţia a II-a, Univers Enciclopedic, Bucureşti 1996,
1195p.
47. Dicţionarul complet al economiei de piaţă. redacţia „Buletinul Economic”, Bucureşti, 1995,
360p.
48. Dedu V. Gestuine bancară, Editura Didactică şi Pedagogică, R.A., Bucureşti,1996, 216p.
49. Dumitrescu Ş. Tratat de monedă (schimbul şi tehnica monetară), ediţia a II-a, Bucureşti, 1948,
676p.
50. Grigoriţă C. Activitate bancară, ediţia a III-a, Cartier, Chişinău, 2005, 418p.
51. Gudîm A. Republica Moldova şi Uniunea Europeană ca parteneri. TACIS, Centrul de
Investigaţii Strategice şi Reforme, Chişinau 2002, 59p.
52. Hoanţa N. Bani şi bănci. Editura economică, Bucureşti, 2001, 280p.
53. Horvath Z. Handbook on the European Union, ediţia doua, Editura „hvgorac”, Budapest, 2005.
54. Ionescu L. Fundamentele profesiunii bancare. Băncile şi operaţiunile bancare, Institutul
Bancar Român, Editura Economică, 1996.
55. Koch T., McDonald S. Bank Management. fifth Edition, Editura Thomson South-East, Mason,
Ohio, 2004, 888p.
56. Kriţescu C. Monedă. Mică enciclopedi. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1982,
282p.
57. Kriţescu C., Dobrescu E. Băncile – mică enciclopedie. Editura Expert, Bucureşti, 1998, 494p.
58. LeRoy Miller R., VanHoose D. Money, Banking, and Financial Markets. second Edition,
Thomson South-Western, Mason, Ohio, 2004, 723p.
59. Mayer T., Duesenberry J., Alber R. Banii, activitatea bancară şi economie, Bucureşti, Editura
didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1993, 590p.
60. Moldovanu D. Doctrine Economice. Editura ARC, Chişinău, 2003, 260p.
61. Păun N. Bani şi bănci în structuri europene. Colecţia de studii europene, Cluj, 1995, 248p.
62. Puntea A., Ruscanu G. Băncile în economia Românească, 1774-1995. Editura Economică,
Bucureşti, 1995, 300p.
63. Tudorache D., Pîrjol T. Monedă, Bănci, Credit. Editura Universitară, Bucureşti, 2005, 511p.
64. Turcu I. Operaţiuni şi contracte bancare. Editura Lex, Bucureşti, 1994, 351p.

128
65. Айвазян С.А. Прикладная статистика. Классификация и снижение размерности.
Москва, 1989.
66. Балабанова И.Т. Банки и банковское дело. издательство «Питер», Санкт-Петербург, 2002,
304p.
67. Белоглазова Г.Н., Кроливецкая Л.П. Банковское дело. Учебник. издательство «Финансы и
статистика», Москва, 2004, 591p.
68. Финансы, Оксфордский толковый словарь. издательство «Весь мир», Москва, 1997, р.34.
69. Лаврушин О.И, Мамонова И.Д., Валенцева Н.И. Банковское дело. издательство
«Финансы и статистика», Москва, 1999, 671p.
70. Лаврушин О.И. Банковское дело. издательство «Финансы и статистика», Москва, 2005.
71. Лаврушин О.И, Мамонова И.Д., Валенцева Н.И. Банковское дело. Учебник. издательство
«Кронус», Москва, 2006, 766p.
72. Роуз П. Банковский менеджмент. издательство «Дело», Москва, 1997, 768p.

Rapoartele băncilor centrale şi organismelor internaţionale

73. BERD Moldova Country Report 2005. noiembrie 2005.

74. BERD Transition Report,1998-2006.
75. BERD Strategia pentru Moldova, aprobată de CA, 1 iulie 2003.
76. BSCEE Review, Group of Banking Supervisors from Central and Eastern Europe, 2000-2005.
77. Bank of England Spring Quarterly Bulletin, Spring 2001.
78. ECB, Monthly Bulletin, Accounting for the Resilience of the EU Banking Sector Since 2000,
July 2004, 12p.
79. Planul de Acţiuni Republica Moldova –Uniune Europeană, Februarie 2005.
80. Standard&Poor’s. Report on CIS Banking Systems: Mixed Prospects but Common Risks,
decembrie 2004.
81. Standard&Poor’s. Report published on differences in bank asset quality accounting accross
Europe, press release, 3 aprilie 2003.
82. Rapoartele anuale ale Băncii Naţionale a Moldovei,1998-2006.
83. Raportul anual al Băncii Naţionale a României, Capitolul IV. Stabilitatea financiară şi
supravegherea pudenţială, 2003, p.83-159.
84. Raportul Comisiei Europene Moldova. Tendinţe în Economie, Martie 2005.
85. Raportul FMI Republica Moldova. Evaluarea Stabilităţii Sistemului Financiar, aprobat de
Stefan Ingves şi Michael Deppler, 14 ianuarie.2005.

129
 Legislaţia bancară internaţională
86. Maastricht Treaty. Treaty on European Union, 92/C 191/01, Maastricht 7.02.1992, p.5.
87. First Council Directive 77/780/EEC of 12 December 1997 on coordination of laws, regulations
and administrative provisions relating to the taking up and pursuit of the business of credit
institutions, Official Journal L 322/17.12.1977.
88. Council Directive 89/299/EEC of 17 April 1989 on the own funds of credit institutions, Official
Journal L 124/5.5.1989.
89. Second Council Directive 89/646/EEC of 15 December 1989 on the coordination of Laws,
regulations and administrative provision relating to the taking up and pursuit of the business of
credit institutions, Official Journal L 386/30.12.1989.
90. Council Directive 89/647/EEc of 18 December 1989 on a solvency ratio for credit institutions,
Official Journal L 386/30.12.1989.
91. Council Directive 92/30/EEC of 6 April 1992 on the supervision of credit institutions on
consolidated basis, Official Journal L 110/28.4.1992.
92. Council Directive 92/121/EEC of 21 December 1992 on monitoring and control of large
exposures of credit institutions, Official Journal L 29/5.2.1993.
93. Directive 2000/12/EC on taking up and pursuit of the business of credit institutions. Official
Journal of the European Union L 126/26.5.2000.
94. Directive 2006/49/CE of the European Parliament and of the Council on the capital adequacy
of investment firms and credit institutions (recast), Official Journal of the European Union L
177/30.06.2006.
95. Directive 2006/48/CE of the European Parliament and of the Council relating to the taking up
and pursuit of the business of credit institutions (recast), Official Journal of the European
Union L 177/30.06.2006.
96. Austrian National Bank Act 1984, Federal Law Gazette No. 50/1984, cu modificări şi
completări ulterioare.
97. Banca D’Italia, The 1993 Banking Law, cu modificări şi completări ulterioare.
98. Estonia Credit Institutions Act, RT2 I 1999, 23, 349, din 9 februarie 1999, cu modificări şi
completări ulterioare.
99. Bulgaria Law on Banks, 38th National Assembly din 25 Junie 1997, cu modificări şi completări
ulterioare.
100.Czech Republic Act on Banks No. 21/1992 Coll., din 20 decembrie 1991, cu modificări şi
completări ulterioare.

130
101.Hungarian Financial Supervisory Authority, Authorization Guidelines (Money market), iulie
2006.
102.Legea cu privire la Banca Naţională a Elveţiei, în vigoare din 1 mai 2004, cu modificări şi
completări ulterioare.
103.Macedonia Banking Law, “Official Gazette of RM” No. 63/2000, cu modificări şi completări
ulterioare.
104.Poland Banking Act, 29 August 1997,cu modificări şi completări ulterioare.
105.Republic of Slovenia Banking Act, Official Gazette of the Republic of Slovenia: No. 7/99, cu
modificări şi completări ulterioare.
106.Republic of Latvia Law on Banks 19 mai, 1992, cu modificări şi completări ulterioare.
107.Republic of Lithuania Law on Banks No IX-2085 din 30 martie 2004, cu modificări şi
completări ulterioare.
108.Republic of Cyprus Banking Law no.66(1) din 1997, cu modificări şi completări ulterioare.
109.Slovak Republic Banking Act No. 483/2001 Coll. din 5 Octombrie 2001 cu modificări şi
completări ulterioare.
110. Инструкция о порядке принятия Банком России решения о государственной
регистрации кредитных организаций и выдаче лицензий на осуществление банковских
операций, № 109-И, Cap.VIII, , cu modificări şi completări ulterioare.

Lucrările organizaţiilor financiare internaţionale şi băncilor centrale

111.Allen F., Gale D. Financial Contagion. Journal of Political Economy 108(1): 1-33, 2000.
112.Andrews M. State-Owned Banks, Stability, Privatization, and Growth: Practical Policy
Decisions in a World Without Empirical Proof. IMF Working paper, WP/05/10, January 2005,
55p.
113. Arnone M.,Darbar S.,Gambini A. Banking Supervision: Quality and Governance. IMF
Working Paper, WP/07/82, april 2007, 56p.
114.Arpa M., Guilini I., Ittner A., Pauer F. The influence of macroeconomic developments on
Austrian Banks: implications for banking supervision. BIS Papers No.1 martie 2001, 116p.
115.Bank of England. Financial Stability and Central Banks. CCBS, Routledge, 2000, 132p.
116.Basel Committee International Convergence of Capital Measurement and Capital Standards.
July 1988, 30p.
117.Basel Committee International Convergence of Capital Measurement and Capital Standards
(Revised Framework). November 2005, 251p.

131
118.Basel Committee Enhancing Bank Transparency. Public Disclosure and Supervisoy
Information that Promote Safety and Soundness in Banking Systems. Bank for International
Settlements, september 1998, 29p.
119.Basel Committee Basel Core principles Methodology. Bank for International Settlements,
october 2006, 54p.
120.Basel Committee Operational Risk Transfer across Financial Sectors. Bank for International
Settlements, august 2003, 237p.
121.Basel Committee Bank Failure in Mature Economies. Working Paper No. 13, april 2004, 75p.
122.Basel Committee Enhancing Corporate Governance in Banks. Bank for International
Settlements, february 2006, 30p.
123.Balino T. Financial Sector Assessment Program – Background Paper. International Monetary
Fund, february 2005.
124.Battista Pittaluga G., Seghezza E. Interest – Group Pressures, Independence of Central Banks
and Supervision Function. Universita di Genova, WP no.8/2003, august 2003, 41p.
125.Bernauer T., Koubi V., Banking Crisis vs. Credit Crunch? A Criss-Country Comparison of
Policy Responces to Dilemmas in Banking Regulation. Business and Politics, Volume 6, Isue
2, Article 2, 2004.
126.BIS Stress testing at major financial institutions: survey results and practice. Survey, CGFS
publications, no.24, January 2005, 42p.
127.Balino T., Calari C. Financial Sector Assessment Program – Review, Lessons, and Issues
Going Forward. IMF, World Bank, 22 february 2005.
128.Barth J., Caprio G., Levine R. Banking Systems Around the Globe: Do Regulation and
Ownership Affect Performance and Stability? World Bank Policy Research, WP no. 2325,
november 2001.
129.Blanschke W., Jones M., Majnoni G., Martinez P. Stress testing of Financial Systems: An
Overview of issues, Methodologies and FSAP Experiences. IMF Working Paper, WP/01/88,
2001, 57p.
130.Blejer M. Central Banks and Price Stability: Is a Single Objective Enough? IMF, Journal of
Applied Economics, Vol.1, No.1 noiembrie 1998, p.105-122.
131.Bonin J., Wachtel P. Dealing with financial fragility in transition economies. Bank of Finland
BOFIT – Institute for Economies in Transition, Discussion Papers, no. 22, 2004, 30p.
132.Bonello M. Securing Financial System Stability: Problems and Prospects for New EU
Members. SUERF-European Money and Finance Forum, Joint Publication with central bank of
Malta, martie 2003, 88p.

132
133.Boyd J., Nicolo G., Smith B. Crises in Competitive Versus Monopolistic Banking Systems. IMF
Working Paper WP/03/188, septembrie 2003, 50p.
134.Bossone B. What makes Banks Special? A study on banking, finance, and economic
development. World Bank, 2000, 60p.
135.Cabral I., Dierick F., Vesala J. Banking Integration in the Euro Area. ECB occasional paper
series no.6, december 2002.
136.Carmine D., Giorgio G. Should Banking Supervision be given to Different Agencies. Economic
Working Papers Series, Universitat Pompeu Fabra, Spain, 19 October, 1999, 39p.
137.Caprio G., Honohan J. Beyond Capital Ideas: Restoring Banking Stability. World Bank, 30
November 1999, 46p.
138.Carletti E., Hartmann F. Competition and Stability: What’s Special About Banking? ECB
Working Paper no. 146, mai 2002, 50p.
139.Carson C., Ingves S. Financial Soundness Indicators. International Monetary Fund, Mai 2003.
140.Cesare C., Ingves.S. Implementation of the Basel Core Principles for Effective Banking
Supervision, Experiences, Influences and Perspectives. IMF and World Bank Paper, September
2002, 90p.
141.Cihak M. How do Central Banks Write on Financial Stability? IMF Working Paper,
WP/06/163, June 2006, 56p.
142.Claessens S., Demirgüc-Kunt A., Huizinga H. How Does Foreign Entry Affect the Domestic
Banking Market? World Bank Paper No.1918, mai 1998, 30p.
143.Crockett A. Why is the Financial Stability a Goal of Public Policy? Federal Reserve Bank of
Kansas City Journal „Economic Review” Q IV, 1997, p.5-22.
144.Crockett A. Marrying the micro- and macro- prudential dimensions of financial stability.
Financial Stability Forum, Elveţia, Basel, September 2000, 11p.
145.Coresetti G., Pesenti P.,Roubini N. What Caused the Asian Currency and Financial Crisis?
Part I and II. NBER Working Papers, No.6833, 6844, 1998, 51p.
146.Corrigan E. Are banks Special. Federal Reserve Bank, Annual Report, essay, 1982, 8p.
147.Cuadro L., Gallego S., Herrero A. Why do coutries develop more financially then others? The
role of Central Bank and Banking Supervision. Banco de Espania, Working Paper no.0304006,
April 2003, 52p.
148.Das U., Quintyn M., Chenard K Does Regulatory Governance Matter for Financial System
Stability? An Empirical Analyses. IMF Working Paper, WP/04/89, May 2004, 44p.
149.Demirgiüc-Kunt A., Detragiache E. The determinants of Banking Crises: Evidence from
Industrial and Developing countries. IMF Working Paper, WP/97/106, 1997.

133
150.Demirguc-Kunt A., Detragiache E., Tressel T., Banking on the Principles: Compliance with
Basel Core Principles and Bank Soundness. IMF Working Paper WP/06/242, Washington DC,
October 2006, 35p.
151.De Santis G., Gerard B. International asset prices and portfolio diversification with time-
varying risk. Journal of Finance Vol.5, December 1997, p.1881-1912.
152.Duisenberg W. The future of banking supervision and the integration of financial markets.
speach of the president of ECB at theconference „Improving integration of financial markets in
Europe”, Turin, 22 May 2000.
153.Estrella A. Credit ratings and Complimentary Sources of Credit Quality Informatio., Basel
Committee, Working Paper no.3, August 2000, 180p.
154.Eitrheim Y., Gulbrandsen B. A model based approach to analyzing financial stability. BIS
Papers No.1, 2000, 20p.
155.English W. Inflation and financial sector size. Federal Reserve Board Finance and Economic
Discussion Series no.16,FEDS Paper no.96-16, April 1996, 49p.
156.Evans O., Leone A., Gill M., Hilbers P. Macroprudential Indicators of Financial System
Soundness. IMF Occasional Working Paper no.190, Washington DC, April 2000, 59p.
157.Fama E. Banking and the Theory of Finance. Journal of Monetary Economics, Vol.6, January
1980, p.39-57.
158.Fischer I. The Debt-Deflation Theory of Great Depression. Econometrica. Vol.1 (October),
1933, p.337-357.
159.Goldstein M., Turner P. Banking crises in emerging economies: origins and policy options, BIS
economic papers No.46, October 1996, 67p.
160.Gillian G. Deposit Insurance: A Survey of Actual and Best Practices. IMF Working Paper,
WP/99/54, 1999, 49p.
161.Greenspan A. Globalization and innovation, speech at the Conference Bank Structure and
Competition, Chicago, Illinois, BIS Review 27/2004, 6 May 2004.
162.Goodhart C., Schoenmaker D. Institutional Separation between Supervisory and Monetary
Agencies, Giornale degli Economisti e Annali di Economia 9-12, Working Paper no.SP
521992, p.353-439.
163.Goodhart C., Schoenmaker D. Should the Functions of Monetary Policy and Banking
Supervision be Separated? Oxford Economic Papers no.47, 1995, p.539-560.
164.Grünbichler A., Darlap P. Integration of European Supervisory Systems: Harmonization or
Unification? Journal of Financial Regulation and Compliance, 2004, p.36-44.

134
165.Gupta P. Currency Crises, banking Crises and twin crises: a comprehensive review of the
literature. IMF, 1996.
166.Heikensten L. The Integration of European Banking: Some Regulatory Challenges. seminar
„The integration of Financial Markets in Europe”, Stockholm, 21 aprilie 2004.
167.Heller R. Prudential Supervision and Monetary Policy. Essays in Honor of Jaques Polak, IMF,
1991, p.269-281.
168.Hilbers P, Matthew J. Stress Testing Financial Systems. IMF Working Paper, WP/04/127,
2004, 38p.
169.Hoggarth G., SaportaV. Costs of Banking System Instability: Some Empirical Evidence.
Working Paper 144, Bank of England, 2001, 134p.
170.Hüpkes E., Quintyn M., Taylor M. The Accountability of Financial Sector Supervisors.
Principles and Practice. IMF Working Paper, WP/05/51, Washington DC, March 2005, 52p.
171.Heldane A., Hoggarth G., Saporta V. Assessing financial system stability, efficiency and
structure at the Bank of England. BIS Papers No.1, 2001, p.138-159.
172. IMF Evaluation of the Financial Sector Assessment Program (FSAP). Issues Paper, Prepared
by Independent Evaluation Office, 20 October 2004, 19p.
173.IMF Financial Soundness Indicators. Compilation Guide, Washington DC, 2006, 290p.
174.IMF, World Bank Financial Sector Assessment Program. A Handbook. no.33797, Washington
DC September 2005, 488p.
175.Impavido G., Musalem A., Tressel T. Conractual Savings Institutions and Banks’ Stability and
Efficiency. World Bank, November 2001.
176.Issing O. Monetary and Financial Stability: Is there a Trade-Off? BIS Papers no. 18, Basel
Committee, 2003, 41p.
177.Jones M., Hilbers P., Slack G. Stress Testing Financial Systems: What to do When the
Governor Calls. IMF Working Paper WP/04/127, July 2004, 38p.
178.Kareken J. Insurance of Financial Stability, The Search of Financial Stability: The Past Fifty
Years Conference, Federal Reserve Bank of San Francisco, June 1985, p.53-78.
179.Kolari J., Glennon D., Shin H. Predicting large US commercial bank failures. Economic Policy
Analyses, Working Paper 2000-1, January 2000, 45p.
180.Klaus L. The Importance of the Bretton Woods Institutions for Small Countries. Conference on
“60 Years of Bretton Woods”, Vienna, 21 June 2004, 8p.
181.King R., Levine R. Finance, enterpreneurship, and growth – theory and evidence. Journal of
Monetary Economics no.32, 1993, p.513 – 542.

135
182.Knight M. The Central Banks role in fostering financial system stability: A Canadian
Prospective, IMF, Washington, 2000, p. 314.
183.Lazea V., Bichi C., Donovici C. Condiţionalităţi pentru aderarea Romîniei la Uniunea
Europeană: situaţia pieţelor Financiare şi Politicile competiţionale. Centrul Român de Politici
Economice, lucrare nr.20, 2000.
184.Levine R., Zervos S. Stock markets, banks and economic growth. American Economic Review,
Vol.88, no.3, iunie1998, p.537-558.
185.Levine R. Denying foreign bank entry: implications for bank interest margins. Central Bank of
Chile Working Papers, No.222, August 2003, 34p.
186.Levine R. et al. Financial intermediation and growth: casualty and causes. Central Bank of
Chile, Working Papers no.56, December 1999, 52p.
187.Lindgren C., Garcia G., Saal M. Bank Soundness and Macroeconomic Policy. IMF Working
Paper, 1996.
188.Login F., Solnik B. Extreme correlation of international equity markets. Journal of Finance,
LVI (2), 2001, p.649-676.
189.Matousek R. The Czech Banking System in the Light of Regulation and Supervision. Czech
National Bank Working Paper no. 5, Praha 1998, 46p.
190.Mankiew N.G. The Allocation of Credit and Financial Collapse. NBER Working Paper 1786,
1986.
191.Matovnikov M. Banking System Operations During Transition to Monetary Stability.
Economics Education and research Consortium, Russian Academy of Science, Moskow 2001.
192.Meyer C. The Assessment: Financial Instability. Oxford Review of Economic Policy Vol.15
no.3, p.1-8.
193.Mishkin F. Anatomy of a Financial Crisis. Cambridge National Bureau of Economic Research,
Working Paper No. 3934, 1991, Journal of Evolutionary Economics, August 1992, p.115-130,
30p.
194.Mishkin F. The Causes and Propagation of Financial Instability: Lessons for Policymakers.
Symposium at Federal Reserve Bank of Kansas City, Jackson Hole, Wyoming, 1997, p.55-96,
42p.
195.Mishkin F. Financial Policies and the Prevention of Financial Crises in Emerging Market
Economies. Graduate School of Business, National Bureau of Economic Research, Working
Paper no.8087, January 2001, 42p.

136
196.Mörner A. Banking law reform in Central and Eastern Europe – the influence of European
Union Banking Legislation. Essays in International Financial and Economic Law, No.11,
London Institute of International Banking, Finance & Development Law, 1997.
197.Nicolo G., Myron L. Systemic Risk and Financial Consolidation: Are They Related? IMF
Working Paper, WP/02/55, martie 2002, 20p.
198.Northcott C. Competition in Banking: a Review of the Literature. Bank of Canada Working
Paper no.24, 2004, 44p.
199.Quintyn M., Taylor M. Should Financial Sector Regulators be Independent? IMF, Economic
Issues no.32, 8 March 2004.
200.Papademos L. Monetary Stability and Financial Integration in Europe. Speech by Vice
President of ECB, BIS Review 35/2005, 9 May 2005.
201.Padoa–Schioppa T. Central Banks and Financial Stability. Central Banking Conference,
Frankfurt am Mein, 24-25 October 2002.
202.Rajan R. Is there a future in banking? Towards a new theory of the commercial bank.
Nothrwestern University, University of Chicago, November 1996, 28p.
203.Rajan R., Zingales L. Banks and Markets: the Changing Character of European Finance.
National Bureau of Economic Research Working Paper Series, Working Paper 9595, martie
2003, 70p.
204.Ralph de Haas, Iman van Leyveld Foreign Banks and Credit Stability in Central and Eastern
Europe: Friens or Foes? De Nederlandsche Bank, MEB Series no. 2003-04, Research Series
Supervision no. 58, 2004.
205.Rime B. Do „too big to fail” expectations boost large banks issuer ratings? A Workshop on
Applied Banking Research, Swiss National Bank, May 9, 2005, 28p.
206.Salsman R. Banking without the „Too-Big-to-Fail” Doctrine. Federal Reserve Bank,
Foundation for Economic Education, Freeman-Ideas on Liberty, Vol.42, no.11, November,
1992.
207.Samuelson P., Kross H. Documentary History of Banking and Currency in the United States.
Vol.IV, New York: Chelsea House Publishers, 1983, p.354.
208.Simmons The Future of Central Bank Cooperation. BIS Working Papers, No. 200, february
2006, 50p.
209.Schuman R. declaraţia din 9 mai 1950, www.europa.eu.
210.Simmons B. The Future of Central Bank Cooperation. BIS Working Papers, No. 200, february
2006, 50p.

137
211.Schinasi G. Teixeira P. The Lender of Last Resort in the European Single Financial Market.
IMF Working Paper, WP/06/127, mai 2006, 23p.
212.Sorge M. Stress testing financial systems: an overview of current methodologies. BIS Working
Papers no. 165, December 2004, 41p.
213.Stevens E. Evolution in Banking Supervision. Federal Reserve Bank of Cleveland, Economic
Paper Comentary, 1 Martie 2000, 4p.
214.Takats E. A Theory of „Crying Wolf”: the Economics of Money Laundering Enforcement. IMF
Working Paper, WP/07/81, April 2007, 56p.
215.Timmermans T. Monitoring the macroeconomic determinants of banking system stability. BIS
Papers No.1, 2000, 117p.
216.Tobin J. Commercial Banks as Creators of Money. „Banking and Monetary Studies”
(Homewood, IL: Irwin), Working Paper no. 159, 1963, p. 408-419, 17p.
217.Trichet J. The current state of the EU banking sector. speach at the Annual Congress of
German Savings Bank, Frankfurt, BIS Review 26/2004, mai 2004.
218.Walkner C., Raes J. Integration and consolidation in EU banking - an unfinished business.
Economic paper no.226, Brussels: European Commission, April 2005.

Articole din reviste şi ziare

219.Claessens S. How does foreign entry affect domestic banking markets? Journal of Banking &
Finance 25, p. 891-911, 2001.
220.Baicu C. Cauzele transformării bancare. Finanţe.Bănci.Asigurări. nr.4, aprilie 2002.
221.Bârligea B., Taudor A. Noul Acord de Capital, hop de proporţii şi în România. Băncile gîfîie în
cursa Basel II. e-Finance, nr.66, februarie 2006.
222.Davidescu N. Rolul şi funcţiile de bază ale băncii. Finanţe.Bănci.Asigurări. nr.7-8 iulie –
august 1998.
223.Dicova I. Banca Centrală şi problemele acesteia. Profit, nr.7-8 iulie-august, 2001.
224.Dvorsky S. Central Bank Independence in Southeastern Europe with a view to Future EU
Accesion. Osterreichische Nationalbank, „Focus” nr.2, 2004.
225.Deutsche Bank Research. Reform of EU regulatory and supervisory structures: progress report
EU Monitor, Financial Market Special. 3 iulie 2003, p.3.
226.Dedu V., Ganea T. Consideraţii privind supravegherea bancară. Finanţe.Bănci.Asigurări, nr.5,
mai 2002.

138
227.IMF Executive Board Discusses Implications of the New Basel Capital Adequacy Framework
for Banks (Basel II). Public Information Notice (PIN) No.05/54, 7 November, 2005.
228.IMF Finisarea consultărilor din 2003 dintre FMI şi Republica Moldova pe marginea
prevederilor Articolului IV Comunicat informativ nr. 04/5 din 02.02.2004.
229.Lensik R., Hermes N. The short-term effects of foreign bank entry on domestic bank behaviour:
does economic development matter? Journal of Banking and Finance no.28, 2004, p.553-568.
230.Orăscu A. Importanţa independenţei şi autorităţii pentru dezvoltarea sistemului bancar din
România. Economistul, nr.160, 15 noiembrie 1999.
231.Stariţîn L. Politica Monetară şi a creditelor şi stabilitatea sistemului bancar naţional. Profit
nr.5, mai 2001.
232.Stariţîn L. Mecanizmul stabilizării sistemului bancar şi direcţiile principale de reglementare.
Profit nr.10, octombrie 2001.
233.Sokolov D. Basel II and Banking Consolidation. The New Game. Structured Finance
International Journal, Issue 44, May/June 2006.
234.Воронин Д.В. Страхование депозитов – экономический и социальный стабилизатор
рыночной экономики. Банковское дело, 1’1999;
235. Суэтин А. Легализация нелегальных финансовых потоков. Бизнес и Банки № 21(807)
май 2006.
236.Такий А. Иностранные банки уже пришли. Logos press nr. 5(645) din 10 februarie 2006.
237.Такий А. Все только начинается. Logos press nr. 2(690) din 19 ianuarie 2007.

Rapoartele FMI utilizate pentru analiza Indicatorilor de Stabilitate Financiară

238.Austria: Financial System Stability Assessment, including Reports on the Observance of

Standards and Codes on the following topics: Banking Supervision, Securities Regulation,
Insurance Regulation, and Anti-Money Laundering and Combating the Financing of Terrorism,
IMF Country Report No. 04/238, august 2004, p.13, 53p.

239.Austria: 2005 Article IV Consultation—Staff Report; Public Information Notice on the

Executive Board Discussion; and Statement by the Executive Director for Austria, IMF Country
Report No. 05/248, iulie 2005, p.13-21, 43p.

240.Belgium: 2006 Article IV Consultation—Staff Report; and Public Information Notice on the
Executive Board Discussion, IMF Country Report No. 07/89, martie 2007, p.23, 45p.

241.Belgium: Financial System Stability Assessment, including Reports on the Observance of

Standards and Codes on the following topics: Banking Supervision, Securities Regulation,
Insurance Supervision and Regulation, and Securities Settlement Systems, IMF Country Report
No. 06/75, februarie 2006, 64p.

139
242.Bulgaria: 2006 Article IV Consultation, Third Review Under the Stand-By Arrangement, and
Request for Rephasing, Waiver of Applicability and Nonobservance of Performance Criteria
and Extension of the Arrangement—Staff Report; Staff Statement; and Public Information
Notice and Press Release on the Executive Board Discussion, IMF Country Report No. 06/298,
august 2006, p.40, 100p.

243.Bulgaria: 2004 Article IV Consultation and Ex Post Assessment of Longer-Term Program

Engagement––Staff Reports; Staff Statement; and Public Information Notice on the Executive
Board Discussion, IMF Country Report No. 04/176; iunie 2004;Czech Republic: 2006 Article IV
Consultation—Staff Report and Public Information Notice on the Executive Board Discussion,
IMF Country Report No. 07/84, februarie 2007, p.15;31, 95p.

244.Cyprus: Detailed Assessments of Observance of Standards and Codes for Banking Supervision,
Insurance Supervision, and Securities Regulation, IMF Country Report No. 06/376, octombrie 2006,
128p.

245.Cyprus: 2006 Article IV Consultation—Staff Report; Public Information Notice on the

Executive Board Discussion; and Statement by the Executive Director for Cyprus, IMF Country
Report No. 07/76, februarie 2007 p.28, 61p.

246.Denmark: 2006 Article IV Consultation—Staff Report; Public Information Notice on the

Executive Board Discussion; and Statement by the Executive Director for Denmark, IMF
Country Report No. 06/341, octombrie 2006, p.31, 50p.

247.Euro Area Policies: Staff Report; Staff Supplement; Public Information Notice on the
Executive Board Discussion; and Statement by the Executive Director on Euro Area Policies,
IMF Country Report No. 06/287, august 2006, p.43, 51p.

248.Finland: 2005 Article IV Consultation—Staff Report; Public Information Notice on the

Executive Board Discussion; and Statement by the Executive Director for Finland, IMF Country
Report No. 06/36, ianuarie 2006, p.16, 37p.

249.France: 2006 Article IV Consultation—Staff Report, Staff Supplement; and Public Information
Notice on the Executive Board Discussion, IMF Country Report No. 06/389, octombrie 2006, p.39,
63p.

250.Former Yugoslav Republic of Macedonia: 2006 Article IV Consultation—Staff Report; Public

Information Notice on the Executive Board Discussion; and Statement by the Executive
Director for the Former Yugoslav Republic of Macedonia, IMF Country Report No. 06/344,
octombrie 2006, p.43, 66p.

251.Georgia: 2006 Article IV Consultation, Third Review Under the Poverty Reduction and Growth Facility,
and Request for Waiver of Performance Criteria—Staff Report; Staff Statement; Public Information
Notice and Press Release on the Executive Board Discussion; and Statement by the Executive Director
for Georgia, IMF Country Report No. 06/175, mai 2006, p.10, 92p.

252. Georgia: Selected Issues, IMF Country Report No. 06/170, mai 2006, p.29, 63p.

253.Germany: 2006 Article IV Consultation—Staff Report; Staff Statement; Public Information Notice on
the Executive Board Discussion; and Statement by the Executive Director for Germany, IMF Country
Report No. 06/438, decembrie 2006, p.49-50, 71p.

140
254.Greece: 2006 Article IV Consultation—Staff Report; Public Information Notice on the Executive Board
Discussion; and Statement by the Executive Director for Greece, IMF Country Report No. 07/26,
ianuarie 2007, p.36-37, 61p.

255. Hungary: 2006 Article IV Consultation—Staff Report; Staff Supplement; and Public
Information Notice on the Executive Board Discussion, IMF Country Report No. 06/379,
octombtrie 2006, p.42, 64p.

256.Ireland: 2006 Article IV Consultation—Staff Report; Staff Supplement; and Public Information
Notice on the Executive Board Discussion, IMF Country Report No. 06/293, august 2006, p.5, 34p.

257.Italy: Financial System Stability Assessment, including reports on the Observance of Standards
and Codes on the following topics: Banking Supervision, Payment Systems, Insurance,
Securities Regulation, Securities Settlement and Payment Systems, Monetary and Financial
Policy Transparency, and Anti–Money Laundering and Combating the Financing of Terrorism,
IMF Country Report No. 06/112, martie 2006, 53p.

258.Italy: 2006 Article IV Consultation—Staff Report; Public Information Notice on the Executive
Board Discussion; and Statement by the Executive Director for Italy, IMF Country Report No.
07/64, februarie 2007, p.34-35, 53p.

259.Kingdom of the Netherlands—Netherlands: 2006 Article IV Consultation—Staff Report; Staff

Statement; and Public Information Notice on the Executive Board Discussion, IMF Country
Report No. 06/283, iulie 2006, p.26-28, 54p.

260.Luxembourg: 2006 Article IV Consultation—Staff Report; Staff Statement; Public Information

Notice on the Executive Board Discussion; and Statement by the Executive Director for
Luxembourg, IMF Country Report No. 06/164, mai 2006, p.31-32, 50p.

261.Malta: 2005 Article IV Consultation—Staff Report; Staff Statement; Public Information Notice
on the Executive Board Discussion; and Statement by the Executive Director for Malta, IMF
Country Report No. 05/381, octombrie 2005, p.35, 61p.

262.Republic of Moldova: 2006 Article IV Consultation and Request for a Three-Year

Arrangement Under the Poverty Reduction and Growth Facility – Staff Report; Staff
Statement; Public Information Notice and Press Release on the Executive Board Discussion;
and Statement by the Executive Director for the Republic of Moldova (International Monetary
Fund Country Report no. 06/184), May 2006.

263.Republic of Armenia: 2004 Article IV Consultation, Sixth Review Under the Poverty
Reduction and Growth Facility, and Request for Waiver of Performance Criteria—Staff Report;
Staff Statement; and Public Information Notice and Press Release on the Executive Board
Discussion, decembrie 2004, p.30, 64p.

264.Republic of Armenia: 2006 Article IV Consultation and Third Review Under the Poverty
Reduction and Growth Facility—Staff Report; Public Information Notice and Press Release on
the Executive Board Discussion; and Statement by the Authorities of the Republic of Armenia,
IMF Country Report No. 06/433, decembrie 2006, p.32, 82p.

265.Republic of Belarus: 2006 Article IV Consultation—Staff Report; Public Information Notice on

the Executive Board Discussion; and Statement by the Executive Director for the Republic of
Belarus, IMF Country Report No. 06/314, august 2006, p. 37, 62p.

141
266.Republic of Croatia: 2006 Article IV Consultation—Staff Report; Staff Statement; Public
Information Notice on the Executive Board Discussion; and Statement by the Executive
Director for Croatia, IMF Country Report No. 07/81, februarie 2007, p.37, 72p.

267.Republic of Estonia: 2006 Article IV Consultation—Staff Report; Staff Statement; Public

Information Notice on the Executive Board Discussion; and Statement by the Executive
Director for the Republic of Estonia, IMF Country Report No. 06/418, noiembrie 2006, p.26, 46p.

268.Republic of Latvia: 2006 Article IV Consultation—Staff Report; Public Information Notice on

the Executive Board Discussion; and Statement by the Executive Director for the Republic of
Latvia, IMF Country Report No. 06/353, octombrie 2006, p.35, 58p.

269. Republic of Latvia: 2005 Article IV Consultation—Staff Report; Staff Statement; Public
Information Notice on the Executive Board Discussion; and Statement by theExecutive Director
for Republic of Latvia, IMF Country Report No. 05/282, august 2005, p.29, 61p.

270.Republic of Lithuania: Selected Issues, IMF Country Report No. 07/137, aprilie 2007, p.6, 47p.

271.Republic of Poland: Financial Sector Assessment Program—Technical Note—Credit, Growth,

and Financial Stability, IMF Country Report No. 07/103, martie 2007, p.21, 39.

272.Portugal: Financial System Stability Assessment, including Reports on the Observance of

Standards and Codes on the following topics: Banking Supervision, Securities Regulation, and
Insurance Regulation, IMF Country Report No. 06/378, octombrie 2006, p.51-52, 34p.

273.Romania: 2006 Article IV Consultation—Staff Report. Staff Statement; Public Information

Notice on the Executive Board Discussion; and Statement by the Executive Director for
Romania, IMF Country Report No. 06/168, mai 2006, p.39, 74p.

274.Russian Federation: 2004 Article IV Consultation—Staff Report; Staff Supplement; Public

Information Notice on the Executive Board Discussion, IMF Country Report No. 04/314,
septembrie 2004, p.14, 58p.

275.Russian Federation: 2006 Article IV Consultation—Staff Report; Staff Statement; and Public
Information Notice on the Executive Board Discussion, IMF Country Report No. 06/429,
decembrie 2006, p.39, 65p.

276.Republic of Slovenia: 2006 Article IV Consultation—Staff Report; Public Information Notice

on the Executive Board Discussion; and Statement by the Executive Director for the Republic of
Slovenia, IMF Country Report No. 06/249, iulie 2006, p.9, 63p.

277. Republic of Slovenia: 2005 Article IV Consultation—Staff Report; Public Information Notice
on the Executive Board Discussion; and Statement by the Executive Director for the Republic of
Slovenia, IMF Country Report No. 05/253, iulie 2005, 60p.

278.Slovak Republic: 2005 Article IV Consultation—Staff Report; and Public Information Notice
on the Executive Board Discussion, IMF Country Report No. 06/119, martie 2006, p.42, 61p.

279.Spain: Financial System Stability Assessment, including Reports on the Observance of

Standards and Codes on the following topics: Banking Supervision, Insurance Supervision,
Securities Supervision, Payment Systems, Securities Settlement Systems, and Financial Policy
Transparency, IMF Country Report No. 06/212, iulie 2006, p.29, 78p.

142
280.Turkey: Third and Fourth Reviews Under the Stand-By Arrangement and Request for Waiver
of Performance Criteria—Staff Report; Staff Supplement, Press Release on the Executive Board
Discussion; and Statement by the Executive Director for Turkey, IMF Country Report No. 06/402,
noiembrie 2006, p.31, 106p.

281.Ukraine: 2004 Article IV Consultation—Staff Report; Staff Supplement; and Public

Information Notice on the Executive Board Discussion, IMF Country Report No. 05/15, ianuarie
2005, p.37, 76p.

282.Ukraine: Statistical Appendix, IMF Country Report No. 07/48, februarie 2007, p.31, 42p.

283.United Kingdom: 2006 Article IV Consultation—Staff Report; Public Information Notice on

the Executive Board Discussion; and Statement by the Executive Director for United Kingdom,
IMF Country Report No. 07/91, martie 2007, p.37, 49p.

Resurse Internet
284.www.bnm.org
285.www.imf.org
286.www.worldbank.org
287.www.federalreserve.gov
288.www.bis.org
289.www.ier.ro
290.www.fgdsb.md
291.www.moldova.md
292.www.statistica.md
293.www.justice.md
294.www.europa.eu
295.www.cepr.org
296.www.cisr-md.org
297.www.delmda.cec.eu.int
298.www.mfa.md
299.www.ecb.eu
300.www.c-ebs.org
301.www.iasb.org
302.www.standardandpoors.com
303.www.fitchratings.com
304.www.moodys.com
305.www.moneyval.com
306.www.bscee.org
307.www.brettonwoodsproject.org
308.www.wikipedia.org
309.http://tgbr.com/tgrb/terms.html#c Global Banking Resource
310.http://www.rba.gov.au/Glossary/text_only.asp Glossary Reserve Bank of Australia
311.http://financial-dictionary.thefreedictionary.com/Central+Bankn Financial Dictionary
312.http://www.fairinvestment.co.uk/bank-Banking-glossary-110.html Glosar Bancar al Marei
Britatiei.
313.http://www.mie.ro/informaţii/Romana/dicţionar/index.html. Popescu A., Jinga I. Dicţionar de
termeni comunitari .
314.http://www.transparency.org/policy_research/surveys_indices/cpi/2006

143
315.http://www.coe.int/t/e/legal_affairs/legal_co-operation/combating_economic_crime/
5_money_laundering/ evaluations/MONEYVAL(2004)4ResF-Moldova2.pdf (Deuxieme
Rapport D’Evalution Mutuelle sur la Moldova.Resume, MONEYVAL, iulie 2004)
316.www.nasledie.ru/fin/6_1/6_1_1/fin_ek_kriz.htm, articolul Финансово-экономический кризис
1998 года: внешний толчок, но внутренняя основа
317. http://www.anph.ro/Comunicate/2004/Europe/puncteREPER.htm. Consiliul Europei-puncte de
reper.
318.www.moldova.org/print/rom/1/2026/, prezentarea programului de activitate a Guvernului pe
anii 2005-2009 Modernizarea ţării - bunăstarea poporului
319.www.iadi.org Country System List, International Association of Deposit Insurers, June 2006

Paginile oficiale Web ale băncilor centrale:

• din Uniune Europeană

320.http://www.ecb.int/home/html/index.en.html Banca Centrală Europeană
321.http://www.oenb.at/ Banca Naţională a Austriei
322.http://www.nbb.be/pub/index.htm Banca Naţională a Belgiei
323.http://www.bnb.bg/ Banca Naţională a Bulgariei
324.http://www.centralbank.gov.cy/ Banca Centrală a Cipru
325.http://www.cnb.cz/cz/index.html Banca Naţională a Cehiei
326.http://www.nationalbanken.dk/dnuk/.nsf Banca Naţională din Danemarca
327.http://www.bankofestonia.info/frontpage/en/ Banca Estoniei
328.http://www.bof.fi/en Banca Finlandei
329.http://www.banque-france.fr/ Banca Franţei
330.http://www.bundesbank.de/ Deutsche Bundesbank
331.http://www.mnb.hu/Engine.aspx Banca Ungariei (Magyar Nemzeti Bank)
332.http://www.centralbank.ie/ Banca Centrală şi Autoritatea de
Supraveghere Financiară a Irlandei
333.http://www.bancaditalia.it/ Banca Italiei
334.http://www.bank.lv/lat/main/all/ Banca Letoniei
335.http://www.lb.lt/home/default.asp Banca Lituaniei
336.http://www.bcl.lu/fr/index.php Banca Centrală din Luxemburg
337.http://www.centralbankmalta.com/ Banca Centrală a Maltei
338.http://www.dnb.nl/dnb/home Banca Olandei (De Nederlansche Bank)
339.http://www.nbp.pl/ Banca Naţională a Poloniei
340.http://www.bportugal.pt/ Banca Portugaliei
341.http://www.bnro.ro/def_en.htm Banca Naţională a României
342.http://www.nbs.sk/ Banca Naţională a Slovaciei
343.http://www.bsi.si/ Banca Sloveniei
344.http://www.riksbank.se/ Banca Suediei (Sveriges Riksbank)
345.http://www.bde.es/ Banca Spaniei
346.http://www.bankofengland.co.uk/ Banca Angliei (Regatul Unit)

• din statele candidate pentru integrare în Uniune Europeană

347. http://www.hnb.hr/ Banca Naţională a Croaţiei
348. http://www.nbrm.gov.mk/default-MK.asp Banca Naţională a Republicii Macedonia
349. http://www.tcmb.gov.tr/ Banca Naţională a Turciei

• din statele – membre ale Comunităţii Statelor Independente

350.http://www.cba.am/ Banca Centrală a Armeniei

144
351.http://www.nba.az/
352.http://www.nbrb.by/engl/
353.http://www.nbg.gov.ge/NBG_New/home_nf1.htm
354.http://www.cbr.ru/eng/
355.http://www.bank.gov.ua/
Banca Naţională a Azerbaidjanului
Banca Centrală a Republici Belarus
Banca Naţională a Georgiei
Banca Centrală a Rusiei
Banca Naţională a Ucrainei
145
ANEXE

146

Principalele abordări cu privire la crizele financiare*
Abordare Sursa crizelor financiare
Abordările Sursa este determinată pe
esenţiale bază ad-hoc, deseori fiind
empirice făcută referinţă la
depresiunea din anii 1930.
Abordare Cererea globală insuficientă
Keynisistă
Abordare Crizele financiare tot timpul
Monetaristă au origine monetară
(dezvoltare inadecvată a
agregatelor monetare sau
ratele dobînzii inadecvate).
Modele de Problemele selecţiei adverse
informare (alegerea incorectă a părţii
asimetrică contractante) şi hazardul
moral (comportamentul
dăunător al părţilor
contractante).
Factorii de bază care
agravează hazardul moral
sau selecţie sunt
deteriorarea capacităţilor de
plată, creşterea ratelor
dobînzilor şi volatilitatea
preţurilor la active.
*Sursa: T.Timmermans Monitoring the Macroeconomic Determinants of Banking System Stability ,
BIS Papers No. 1, 2000 [215,p.120]
Anexa 1
Avantajele de bază ale Dezavantajele de Indicatorii
abordării bază ale abordării menţionaţi
Simplitatea. Episoadele Se concentrează Un şir foarte larg de
sunt aproape de asupra crizelor ce au indicatori.
realitate. Includ mediul avut loc, ne luînd în
istoric şi socio- consideraţie
economic. potenţialele crize.
Accentul este pus Sunt neglijate Cererea agregată şi
asupra factorilor ciclici cauzele neciclice ale componentele
care constituie factori crizelor financiare. acesteia, sau
determinanţi de bază ai indicatori disponibili
unei crize financiare mai rapid
Accentul este pus pe Este neglijat cauzele Ratele dobînzilor,
stabilitatea monetară caracteristice ale agregatele monetare,
fragilităţii băncilor. lichiditatea pieţelor
Crizele financiare interbancare, etc.
sunt definite prea
restrictiv.
Definiţia strictă a Abordarea Solvabilitatea şi
crizelor financiare. accentuează esenţial lichiditatea
riscurile de credit şi companiilor,
de piaţă. gospodăriilor şi
băncilor.
Ratele nominale şi
reale ale dobînzilor.
Bazele teoretice stricte, Nu sunt examinaţi Ratele inflaţiei
adaptate la activitatea de factorii de criză care Preţurile la acţiuni şi
intermediere a băncilor. nu intensifică obligaţiuni şi ratele
problemele de de schimb valutar
informare (care afectează
asimetrică. garanţiile).
147
 Anexa 2

Cadrul Programului de Evaluare a Sectorului Financiar FSAP*

Input
- Estimarea riscurilor şi vulnerabilităţilor
sistemului financiar: analiza caracteristicilor
instituţionale, structurale şi de piaţă; stress
testing; FSI; standarde şi coduri
- Re-evaluarea şi realizarea recomandărilor şi
acţiunilor propuse
Supravegherea şi programele
FMI

Output
- Estimarea vulnerabilităţilor, recomandările
politice şi prioritizarea planurilor de acţiuni
- Aide memoire, estimări detaliate, notele
tehnice destinate autorităţilor ţărilor
- FSSA pentru Consiliul Executiv
- Determinarea necesităţilor de asistenţă
tehnică (TA)
Asistenţa Tehnică şi crearea
capacităţilor

Rezultatele intermediare
- Schimbările politice şi instituţionale
- Reducerea vulnerabilităţilor financiare

Obiectivele Finale
- Contribuţia în domeniul prevenirii crizelor
- Dezvoltarea sectorului financiar

*Sursa: IMF Evaluation of the Financial Sector Assessment Program (FSAP). Issues Paper,
20 October 2004 [172, p.9]

148

Indicatori de Stabilitate Financiară: Seturile Indicatorilor de Bază şi Suplimentare*
Instituţiile de depozit
Suficienţa capitalului
Calitatea activelor
Venituri şi probabilitatea
Lichiditate
Sensibilitatea la riscul de piaţă
Setul Indicatorilor suplimentari
Instituţiile de depozit
Lichiditatea de piaţă
Instituţiile financiare non-
bancare
Sectorul corporativ
Piaţa imobilului
*Sursa: C.Carson, S. Ingves Financial Soundness Indicators, IMF, mai, 2003[139]
Anexa 3
Setul Indicatorilor de bază
Capitalul reglementat raportat la activele ponderate la risc
Capitalul normativ de gradul I la activele ponderate la risc
Creditele nefavorabile la total credite brute
Creditele nefavorabile nete din provizioanele la capital
Distribuţia sectorială a creditelor la total credite
Expunerile mari la capital
Rentabilitatea activelor
Rentabilitatea capitalului
Marja dobînzii la venitul brut
Cheltuielile ne aferente dobînzilor la venitul brut
Activele lichide la total active (raportul activelor lichide)
Activele lichide la obligaţiunile pe termen scurt
Durata activelor
Durata obligaţiunilor
Poziţia deschisă netă în valută străină la capital
Capital la active
Distribuirea geografică a creditelor la total credite
Poziţia brută a activelor în derivatele financiare la capital
Poziţia brută a obligaţiunilor în derivatele financiare la capital
Venitul comercial la total venit
Cheltuielile personale la cheltuielile ne aferente dobînzilor
Spread dintre ratele la credite şi ratele la depozite
Spread dintre ratele interbancare cele mai înalte şi cele mai joase
Depozitele clienţilor la total credite (non-interbancare)
Creditele acordate în valută străină la total credite
Obligaţiunile în valută străină la total obligaţiuni
Poziţia deschisă netă la acţiuni la capital
Diferenţa medie dintre cerere şi ofertă pe piaţa valorilor mobiliare
Rata medie a rulajului pe piaţa valorilor mobiliare
Activele la total active ale sectorului financiar
Active raportate la PIB
Datoria totală la capital
Rentabilitatea capitalului
Venituri la dobîndă şi cheltuielile principale
Expunerea valutară corporativă netă la capital
Datoria gospodăriilor la PIB
Serviciul datoriei de gospodărie ăi plata de bază la venit
Preţurile la imobil
Creditele rezidente acordate pentru imobil la total credite
Credite comerciale imobile la total credite
149
 Anexa 4

Prevederile Principiilor de Bază ale Comitetului Basel pentru supraveghere bancară efectivă*

Principiului Conţinutul
Principiul 1 Un sistem eficient al supravegherii bancare presupune determinarea responsabilităţilor şi
Obiective, obiectivelor clare pentru fiecare autoritate implicată în supravegherea organizaţiilor bancare.
independenţă, Fiecare astfel de autoritate trebuie să aibă independenţă operaţională, prelucrări transparente,
puteri, guvernare efectivă şi resurse adecvate, şi să fie explicită în îndeplinirea obligaţiunilor. Este
transparenţă şi necesar un cadru legal corespunzător, incluzînd prevederi ce ţin de autorizarea organizaţiilor
cooperare bancare şi supravegherea lor continuă; atribuţii pentru a asigura conformitatea cu legislaţia,
precum şi preocupări pentru siguranţa şi soliditatea sistemului bancar; şi protecţie legală pentru
supraveghetori.
Principiul 2 Activităţile permise instituţiilor care sunt autorizate şi supuse supravegherii în calitate de bănci,
Activităţi trebuie să fie definite în mod explicit, iar utilizarea cuvîntului „banca” în denumiri trebuie să fie
permise controlată.
Principiul 3 Autoritatea de licenţiere trebuie să dispună de dreptul de a stabili exigenţe şi de a respinge cereri
Criteriile de de înfiinţare care nu îndeplinesc standardele stabilite. Procesul de autorizare trebuie să includă,
autorizare cel puţin, evaluarea structurii şi guvernării acţionarilor băncii şi a grupului, inclusiv
corectitudinea şi conformarea directorilor şi a conducerii superioare, a planului strategic sau
operaţional, controalelor interne şi managementul riscului, şi situaţiei sale financiare proiectate,
inclusiv a bazei de capital. În cazul în care acţionarul propus sau instituţia mamă este o bancă
străină, este necesară obţinerea în prealabil a acordului supraveghetorului din ţara de origine.
Principiul 4
Supraveghetorul are autoritatea de a analiza şi de a respinge orice propuneri, de a transfera
Transferul
drepturi de proprietate semnificative sau drepturi de control deţinute direct sau indirect în băncile
dreptului de
existente altor persoane.
proprietate
semnificativ
Principiul 5 Supraveghetorii dispun de autoritatea de a analiza achiziţiile sau investiţiile majore a unei bănci,
Achiziţii majore şi asigură că afilierile sau structurile corporaţiei nu expun banca unor riscuri şi nu împiedică o
supraveghere eficientă.
Principiul 6 Supraveghetorii trebuie să stabilească pentru toate băncile cerinţe prudente şi corespunzătoare
Capital adecvat minimului de capital adecvat, ce reflectă riscurile asumate de bancă şi trebuie să determine
componentele capitalului prin prisma capacităţii lor de a absorbi pierderile. Pentru băncile active
pe plan internaţional, aceste cerinţe trebuie să nu fie mai mici decît cele stabilite în acordul Basel.
Principiul 7 Supraveghetorii trebuie să urmărească ca băncile şi grupurile bancare să aibă un proces al
Procesele de gestiunii riscului (inclusiv controlul directorilor şi conducerii superioare) de identificare,
management a evaluare, monitorizare şi control sau atenuarea tuturor riscurilor materiale şi evaluarea capitalului
riscurilor adecvat în raport cu profilul lor de risc.
Principiul 8 Supraveghetorii trebuie să urmărească dispunerea de către bănci a unor procese de gestiune a
Riscul de credit riscului de credit luînd în consideraţie profilul de risc al instituţiei, de politici prudente şi
proceduri de identificare, măsurare, monitorizare şi control al riscului de. Aceasta va include
acordarea împrumuturilor şi efectuarea investiţiilor, evaluarea calităţii acestor împrumuturi şi
investiţii, şi gestiunea continuă a portofoliului de împrumuturi şi investiţii.
Principiul 9.
Activele
Supraveghetorii trebuie să urmărească ca băncile să stabilească şi să adere la politici şi practici
problematice,
pentru gestiunea activelor problematice şi evaluarea adecvării provizioanelor şi a rezervelor.
provizioane şi
rezerve
Principiul 10
Supraveghetorii trebuie să aplicarea de către bănci a unor politici şi practici ce permit gestiunea
Limitele
expunerilor mari şi stabilesc limite prudente de restricţionare a expunerilor bancare unei
expunerilor
persoane sau unui grup de persoane.
mari
Principiul 11 Pentru a preveni abuzurile cauzate de expunerile persoanelor afiliate şi adresarea conflictelor de
Expunerile interese, supraveghetorii trebuie să aplice cerinţe faţă de bănci, aferente persoanelor afiliate;
părţilor asociate aceste expuneri fiind eficient monitorizate; luate măsuri potrivite de control sau atenuare a
riscurilor; anularea acestor expuneri conform politicilor şi practicilor standarde.

150
Principiul 12 Supraveghetorii trebuie să urmărească că băncile aplică politici şi proceduri corespunzătoare
Riscul de ţară şi pentru identificarea, calcularea, monitorizarea şi controlul riscului de ţară şi a riscului de transfer
de transfer în activităţile lor de acordare a împrumuturilor şi efectuarea investiţiilor pe plan internaţional şi
menţinerea provizioanelor şi rezervelor adecvate formate pentru acoperirea acestor riscuri.
Principiul 13 Supraveghetorii trebuie să urmărească dispunerea de către bănci a unor politici şi proceduri care
Riscul de piaţă să identifice, să măsoare, monitorizeze şi să controleze cu precizie riscurile de piaţă;
supraveghetorii trebuie să aibă atribuţii pentru a impune limite specifice şi/sau o marjă specifică
de capital asupra expunerilor riscului de piaţă.
Principiul 14 Supraveghetorii trebuie să urmărească strategia băncilor de a gestiona lichidităţii ţinînd cont de
Riscul de profilul riscului instituţiei, cu politici şi proceduri prudente de identificare, măsurare,
lichiditate monitorizare şi control al riscului de lichiditate şi de gestionare zilnică a bazei lichidităţii.
Supraveghetorii solicită băncilor elaborarea planurilor pentru orice eventualitate pentru a face
faţă problemelor de lichiditate.
Principiul 15. Supraveghetorii trebuie să urmărească dispunerea de către bănci a unor politici şi proceduri de
Riscul gestiune a riscului de identificare, estimare, monitorizare şi control/atenuare a riscului
operaţional operaţional. Aceste politici şi proceduri trebuie să fie măsurabile conform mărimii şi
complexităţii băncii.
Principiul 16
Supraveghetorii trebuie să urmărească dispunerea de către bănci a unor sisteme eficiente de
Riscul ratei
identificare, măsurare, monitorizare şi control a riscului ratei dobînzii în registrul bancar, inclusiv
dobînzii în
o strategie bine definită aprobată de conducere reieşind din mărimea şi complexitatea acestui risc.
registrul bancar
Principiul 17 Supraveghetorii trebuie să urmărească dispunerea de către bănci a unor proceduri de control
Controlul intern intern corespunzătoare mărimii şi complexităţii activităţii lor. Acestea trebuie să includă
şi audit angajamente şi responsabilităţi clare pentru autoritatea delegată; separarea funcţiilor ce implică
angajarea băncii de a efectua plăţi din fondurile proprii şi contabilizarea activelor şi pasivelor
sale; reconcilierea acestor proceduri; protejarea activelor băncii.
Principiul 18 Supraveghetorii trebuie să urmărească ca băncile să aplice politici şi proceduri adecvate, inclusiv
Abuzul reguli stricte de tipul „cunoaşte-ţi clientul”, care promovează standarde etice şi profesionale în
serviciilor sectorul financiar şi care previn utilizarea băncii, intenţionat sau involuntar, în activităţi
financiare criminale.
Principiul 19 Un sistem eficient de supraveghere bancară cere ca supraveghetorii să dezvolte şi să menţină o
Metode de înţelegere completă a operaţiunilor băncilor individuale şi a grupurilor de bănci, şi de asemenea a
supraveghere sistemului bancar la general, bazîndu-se pe siguranţă şi eficacitate, stabilitatea sistemului bancar.
Principiul 20
Un sistem eficient de supraveghere bancară trebuie să conţină supraveghere on-site şi off-site şi
Tehnicile de
contacte permanente cu managementul băncii.
supraveghere
Principiul 21 Supraveghetorii trebuie să dispună de mijloace de colectare, verificare şi analiză a raportărilor
Raportare de prudente şi a statisticii veniturilor băncilor, atît individual cît şi pe bază consolidată, şi mijloace
supraveghere de verificare independente a rapoartelor, prin examinare on-site sau folosirea experţilor externi.
Principiul 22 Supraveghetorii trebuie să urmărească ca fiecare bancă să menţină înregistrări întocmite în
Contabilitate şi conformitate cu politici şi practici care sunt pe larg acceptate internaţional şi publicate pe o bază
dezvăluire regulatorie, informaţie ce reflectă în mod corect profitabilitatea şi situaţia sa financiară.
Principiul 23
Puterea de Supraveghetorii trebuie să aibă la dispoziţia directive corespunzătoare de măsuri de supraveghere,
corecţie şi de pentru a aplica din timp măsuri de corectare. Aceasta include capacitatea, unde este adecvat, de a
remediere a revoca licenţa bancară sau de a recomanda revocarea ei.
supraveghetorilor
Principiul 24 Un element esenţial al supravegherii bancare este că supraveghetorii trebuie să supravegheze
Supravegherea grupul bancar pe o bază consolidată, monitorizată corespunzător şi, avînd posibilitate, să aplice
consolidată norme prudente a tuturor aspectelor a afacerilor conduse de către grupul din întreaga lume.
Principiul 25 Supravegherea consolidată necesită cooperare şi schimb de informaţie între supraveghetorii locali
Relaţiile şi de alţi supraveghetori implicaţi, mai întîi supraveghetorii băncilor-gazdă. Supraveghetorii
transfrontaliere bancari trebuie să solicite ca operaţiunile locale ale băncilor străine să fie aduse la aceleaşi
standarde stabilite faţă de instituţiile locale.

*Sursa: Comitetul Basel, Basel Core principles Methodology, Bank for International Settlements,
octombrie 2006 [119]

151
 Anexa 5
Principiile de Bază ale Comitetului Basel pentru supraveghere bancară efectivă şi
corespunderea cu acestea a sistemului bancar al RM*

nu este aplicabil*
nu corespunde
corespunde în
mare măsură
coresrunde
Principiile de bază (PB)

1. Obiectivele, independenţa, împuternicirile,

X
transparenţa şi cooperare
1.1 Responsabilităţi şi obiectivele X
1.2 Independenţa, contabilizare şi transparenţa X
1.3 Cadrul juridic X
1.4 Drepturile legale X
1.5 Protecţia legală X
1.6 Cooperare X
2. Activităţile permise X
3. Criteriile de licenţiere X
4. Transferul proprietăţii semnificative X
5. Achiziţii majore X
6. Suficienţa capitalului X
7. Procesele de management a riscurilor X
8. Riscul de credit X
9. Activele problematice, provizioane şi rezerve X
10. Limitele de expuneri mari X
11. Expunerile părţilor asociate X
12. Riscul de ţară şi de transfer X
13. Riscul de piaţă X
14. Riscul de lichiditate X
15. Riscul operaţional X
16. Riscul ratei dobînzii în registrul bancar X
17. Controlul intern şi audit X
18. Abuzul serviciilor financiare X
19. Metode de supraveghere X
20. Tehnicile de supraveghere X
21. Raportare de supraveghere X
22. Contabilitate şi dezvăluire X
23. Puterea de corecţie şi de remediere a
X
supraveghetorilor
24. Supravegherea consolidată X
25. Relaţiile transfrontaliere X
*Sursa: evaluările autorului în baza documentului Comitetul Basel, Basel Core principles
Methodology, Bank for International Settlements, octombrie 2006 [119]

*
ţinând cont de adoptarea recentă a noii versiuni a Principiilor Basel pentru supraveghere bancară efectivă, unele dintre
principii încă nu sunt aplicabile sistemului bancar autohton

152
 Anexa 6

Structura Acordului Basel II*

SUFICIENŢA CAPITALULUI
BASEL II

3 PILONI

Cerinţe Minime faţă de Capital Procesul de Supraveghere Disciplina de piaţă

Riscul de credit • Politicile şi procedurile de

• Guvernare Internă
- abordare standardizată dezvăluire
- Structura corporativă
- abordare bazată pe rating
- Rolul Consiliului şi
intern
Managementului Executiv • Dezvăluirile cantitative şi
- abordare bazată pe rating
- Controlul Intern calitative
intern (avansată)
- Dezvăluire publică

Riscul operaţional
- Indicatorul de bază • Evaluarea Capitalului
- standardizat • Estimarea tuturor riscurilor
- abordare de măsurare • Procesul de testare la stres
avansată

Riscul de piaţă
- abordare standardizată
(avansată)

Piloni suplimentari care formează un cadru flexibil

*Sursa: versiunea autorului reieşind din prevederile documentului Comitetului Basel, International
Convergence of Capital Measurement and Capital Standards, noiembrie 2005 [117]

153
 Anexa 7
Basel II – cadrul flexibil, care permite multiple abordări de management a riscurilor*

Riscul Bancar

Riscul de piaţă Riscul

Riscul de credit (Basel I) Operaţional

Abordare Abordare bazată Standardizat Modele interne Abordarea Abordarea Abordarea de

standardizată pe rating intern (Value at Risk) Indicatorului standardizată măsurare
(IRB) de Bază avansată (AMA)

Abordare de bază Abordare avansată Scăzut Nivelul de sofisticare Înalt

IRB IRB

Scăzut Nivelul de sofisticare Înalt Abordările de bază /Standardizate

Abordările avansate

*Sursa: prevederile documentului Comitetului Basel, International Convergence of Capital Measurement and Capital Standards,
noiembrie 2005 [117]

154
 Anexa 8

Trei Metode de Evaluare a Riscului Operaţional conform Acordului Basel II*

(1) Indicatorul de Bază

Conform acestei metode (abordarea indicatorului de bază) cerinţa faţă de capital, care va acoperi riscul
operaţional constituie 15 la sută din venitul mediu anual brut pentru ultimii trei ani ai băncii.

K=GI*&

Unde K = cota capitalului

GI = venitul bancar brut mediu pentru ultimii trei ani
& = 15%

(2) Abordarea standardizată

În conformitate cu Metodă de Abordare Standardizată venitul brut al băncii este divizat în opt linii de afaceri
diferite. Cota capitalului este calculată pentru fiecare linie de credit prin înmulţirea venitului brut respectiv
cu factorul – determinat de Comitetul Basel – atribuit acelei linii de afaceri. Cerinţele faţă de capital pentru
riscul operaţional total reprezintă astfel suma unor cerinţe faţă de capital individuale în aceste opt domenii de
afaceri.
K = Σ (GI1-8 *ß1-8)

Unde K = cota capitalului

GI 1-8= venitul bancar brut mediu pentru ultimii trei ani pentru fiecare dintre cei 8 linii de afaceri
ß1-8 = rata procentuală fixă (stabilită de Comitetul Basel) pentru fiecare linie de afaceri

Linia de afaceri Beta

Finanţe corporative (ß1) 18%
Comerţul şi vînzări (ß2) 18%
Retail banking (ß3) 12%
Bankingul comercial (ß4) 15%
Plăţi şi decontări (ß5) 18%
Servicii de păstrare şi de agenţie (ß6) 15%
Managementul activelor (ß7) 12%
Brokerajul retail (ß8) 12%

(3) Abordarea de Măsurare Avansată (AMA)

A treilea metodă, cea mai sofisticată după modul de calculare constă din abordare de măsurare avansată
(AMA-Advanced Measurement Approach). Conform AMA, cerinţa faţă de capitalul reglementat este
calculat în baza sistemelor interne a băncilor de măsurare a riscurilor, care urmează să ia în consideraţie nu
doar datele actuale cu privire la pierderle interne şi externe dar de asemenea şi analiza scenariilor şi factorilor
ce ţin de mediul de afaceri a băncilor şi controlul intern.
Sistemele interne de management a riscurilor elaborate de bancă trebuie să includă totodată şi datele istorice
(pierderile interne şi externe) şi datele pe viitor (analiza scenariilor de evenimente potenţiale, factorii ce ţin
de mediul de management şi controlul intern).

*Sursa: elaborat de autor în baza prevederilor documentului Comitetului Basel, International

Convergence of Capital Measurement and Capital Standards, noiembrie 2005 [117]

155

Principalele directive ale Uniunii Europene aferente pieţei bancare*
Nr.directivei Domeniul la care se
referă directiva
77/780/CEE Coordonarea legilor,
reglementărilor şi
dispoziţiilor administrative
referitoare la iniţierea şi
exercitarea activităţii
instituţiilor de credit
(prima directivă bancară)
89/299/CEE Fondurile proprii ale
instituţiilor de credit
Anexa 9
Scurtă caracteristică a directivei Corespunderea legislaţiei
bancare a RM cu prevederile
directivei
- primul pas în implementarea actualului cadru de reglementare comunitară Prevederile cheie ale Directivei au
bancară, fost transpuse în actele normative
- determină reguli privind începerea şi desfăşurarea activităţii instituţiilor de credit, bancare autohtone
- a introdus principiul controlului ţării de origine (home country), stabilind
principiile de bază ale cooperării dintre autorităţile de supraveghere din statele
membre,
- determina obligaţia instituţiilor de credit să obţină o autorizaţie înainte de a începe
să funcţioneze,
- a impus o serie de reguli privind supravegherea instituţiilor de credit,
- obligativitatea dispunerii instituţiei de credit de fonduri minime adecvate şi
permanente,
- activitatea băncii trebuie să fie gestionată efectiv de cel puţin două persoane (cu o
bună reputaţie şi suficientă experienţă pentru a-şi îndeplini atribuţiile).
- stabileşte o definiţie comună a „fondurilor proprii” ale instituţiilor de credit şi Prevederile prezentei Directive
stipulează criteriile de determinare a structurii acestora (în corespundere cu sunt transpuse în actele normative
prevederile Acordului Basel din a.1988 privind standardele de capital, acestea fiind bancare autohtone (Regulamentul
împărţite în fonduri proprii de bază („core capital”) şi fonduri proprii suplimentare cu privire la suficienţa capitalului
(„supplementary capital”)), ponderat la risc, potrivit căruia
- a reprezentat un element cheie în crearea pieţei unice în domeniul bancar, capitalul normativ total a unei
deoarece existenţa unor fonduri proprii adecvate asigură stabilitatea instituţiilor de bănci este împărţit în capitalul de
credit şi protejează economiile publicului. gradul I – componenta de bază, şi
capitalul de gradul II –
componenta suplimentară a
capitalului normativ total).
156
89/646/CEE Coordonarea legilor
reglementărilor şi
dispoziţiilor administrative
referitoare la iniţierea şi
exercitarea activităţii
instituţiilor de credit (a
doua directivă bancară)
89/647/CEE Rata de solvabilitate a
instituţiilor de credit
91/308/CEE* Spălarea banilor
92/30/CEE Supravegherea instituţiilor
de credit pe o bază
consolidată
92/121/CEE Supravegherea şi controlul
expunerilor semnificative
ale instituţiilor de credit
- modifică directiva 77/780/CEE, cu scopul creării pieţei bancare unice, Prevederile directivei, cu excepţia
- determină libertatea de stabilire şi de prestare a serviciilor de către o instituţie de acelora ce se referă la prestarea
credit în cadrul UE, pe baza recunoaşterii mutuale a autorizaţiei pe care a primit-o liberă a serviciilor financiare de
într-un stat membru unde îşi are sediul, către bancă în orice stat membru a
- stabileşte că odată ce o instituţie de credit a fost autorizată într-un stat membru, UE şi recunoaşterii mutuale a
aceasta poate stabili sucursale sau presta activităţi în alte ţări membre pe o bază autorizaţiei bancare, sunt transpuse
transfrontalieră, în actele normative bancare
-adiţional la obligaţiunea autorităţilor competente de a verifica calitatea acţionarilor autohtone.
ce deţin participaţiuni considerabile la acordarea autorizaţiei de funcţionare,
directiva prevede şi faptul că obţinerea participaţiunii calificate la o instituţie de
credit sau intenţionează să-şi majoreze o asemenea participaţie, astfel încît aceasta
să depăşească nivelul de 20%,33% sau 50% din capital sau drepturile de vot,
aceştia trebuie să notifice autoritatea competentă.
- armonizează regulile de supraveghere prudenţială necesare pentru completarea Prevederile prezentei directive sunt
pieţei interne şi consolidează standardele de solvabilitate ale instituţiilor de credit transpuse în actele normative
comunitare pentru protejarea deponenţilor, investitorilor şi asigurarea stabilităţii bancare autohtone (reglementările
sistemului bancar în cadrul UE, aferente suficienţei capitalului
- determină că rata solvabilităţii se calculează ca un raport între fondurile proprii băncilor).
ale instituţiilor de credit (numărătorul) şi activele, elementele în afară de bilanţ ale
acestora ponderate în funcţie de riscul de credit (numitorul).
- directiva a avut ca obiectiv principal atenuarea nivelului de spălare a banilor în Legislaţia în vigoare (Legea cu
sistemul bancar şi stipulează măsurile principale îndreptate spre prevenirea şi privire la prevenirea şi combaterea
combaterea proceselor de spălare a banilor în acesta. spălării banilor) corespunde cu
prevederile Directivei.
- directiva a avut ca obiectiv principal aprecierea totalităţii riscurilor asumate, Prevederile prezentei directive nu
direct sau indirect, de către o instituţiile de credit, care fac parte dintr-un grup sunt transpuse în actele normative
bancar (la nivel naţional sau internaţional): societate mamă, filiale, subsidiare. În bancare autohtone.
acest caz, o instituţie de credit trebuie să poată fi supravegheată pe baza situaţiilor
financiare consolidate, altfel spus, prin luarea în consideraţie a tuturor riscurilor
asumate de grup.
- a determinat necesitatea de monitorizare şi control al expunerilor mari, ca o parte Prevederile prezentei Directive
a supravegherii bancare, cu scopul evitării concentrării excesive a riscurilor de sunt transpuse pe deplin în actele
credit faţă de o persoană sau de un grup de persoane, normative bancare autohtone.
- a stabilit criteriile de determinare a expunerilor mari şi a fixat limite pentru (Regulamentul cu privire la
acestea în relaţie cu fondurile proprii ale instituţiilor de credit, ce sunt obligatorii la expunerile mari).
nivelul instituţiilor din ţările membre UE,
- expunerile mari necesită a fi raportate autorităţilor de supraveghere şi nu pot
depăşi 25% din fondurile proprii ale instituţiei de credit implicate.
157
94/19/CEE * Sistemele de garantare a
depozitelor
2000/12/CE Iniţierea şi exercitarea
activităţii a instituţiilor de
credit
2006/48/CE Iniţierea şi exercitarea
activităţii a instituţiilor de
credit
2006/49/CE Rata de suficienţă a
capitalului întreprinderilor
de investiţii şi al
instituţiilor de credit
- asigurarea unui nivel minim armonizat al garantării depozitelor, indiferent de Legea cu privire la garantarea
localizarea acestora în interiorul Uniunii Europene. depozitelor persoanelor fizice în
- principiul participării obligatorii la un sistem de garantare a depozitelor a oricărei sistemul bancar al RM,
instituţii de credit autorizate în cadrul UE. incorporează prevederile Directivei
- determină că sucursalele înfiinţate de o instituţie de credit extracomunitară trebuie în cauză, plafonul de acoperire
să dispună de un plafon de garantare echivalent cu cel stipulat de directivă, în caz fiind stabilit reieşind din situaţia
contrar aceste sucursale trebuie să adere la schema ţării gazdă, nivelul minim de sectorului bancar al RM.
garantare fiind stabilit de directiva la nivelul de 20.000 de euro.
E de menţionat că Directivele incluse în tabel, cu excepţia celor marcate cu semnul Actele normative bancare
„*”
au fost combinate într-un text unic al Directivei Parlamentului şi Consiliului autohtone se conformează în mare
European nr. 2000/12/CE, cu modificări ulterioare, astfel momentele de bază parte prevederilor prudenţiale ale
incorporate în această directivă sunt menţionate mai sus. prezentei directive, faptul ce se
poate observa în Anexa 10.
- stabileşte normele privind iniţierea şi exercitarea instituţiilor de credit şi Actele normative autohtone se
supravegherea lor prudenţială; conformează prevederilor prezentei
- pe lîngă prevederile incorporate în Directiva 2000/12/EC, include şi prevederile Directive preluate din Directiva
îndreptate spre implementarea Acordului Basel II, şi anume: metodele şi abordările 2000/12/EC şi se conformează parţial
cu celelalte prevederi ale acesteia.
de calculare a riscurilor (de credit, operaţional); cerinţele cu privire la dezvăluirea
informaţiilor de către instituţii bancare, etc.
- cooperarea strînsă şi regulată şi convergenţă mărită a practicilor de reglementare Prevederile prezentei Directive,
şi supraveghere dintre autorităţile competente ale statelor membre, preponderent nu sunt transpuse în
- stabileşte cerinţe privind rata de sufiienţă a capitalului aplicabile instituţiilor de actele normative bancare
credit, normele pentru calcularea acestora şi normele de supraveghere prudenţială a autohtone.
acestora.
*Sursa: elaborat de autor în baza [87-95]
158

Principalele reglementări bancare ale RM care influenţează stabilitatea sistemului bancar autohton*
Regulamentul RM
Regulamentului nr.23/09-01 cu
privire la autorizarea băncilor
Regulamentul nr. 37/09-01 cu
privire la deschiderea filialelor
de către bănci
Regulamentul cu privire la
deţinerea de către bănci a cotelor
în capitalul unităţilor economice
Regulamentul cu privire la
suficienţa capitalului ponderat la
risc
Regulamentului nr.3/09 cu
privire la expunerile “mari”
Prevederi de bază
-stipulează cerinţele de bază pentru înfiinţarea unei băncii.
-prevede acceptarea de BNM pentru înfiinţarea unei bănci noi, doar a
eventualilor acţionari, trecutul şi situaţia financiară ale cărora, creează
premisele suficiente pentru funcţionarea oportună a băncii,
-prevede acceptarea în funcţie de administrator a băncii doar a persoanelor
a căror calificarea, experienţa şi integritatea morală creează premise
suficiente pentru realizarea planului de afaceri al eventualei băncii.
- stipulează condiţiile de bază stabilite faţă de posibilitatea şi procesul de
deschidere a filialelor de către bănci;
- prevede posibilitatea înfiinţării filialelor de către bănci care au activat cel
puţin un an, şi faţă de care nu sunt aplicate careva măsuri de remediere.
-stipulează că băncile pot deţine o cotă substanţială în capitalul unităţilor
economice doar cu permisiunea BNM
-fără permisiunea BNM, banca nu poate deţine cote, valoarea curentă totală
a cărora depăşeşte 50%din capitalul normativ total al băncii.
-impune anumite cerinţe băncilor privind mărimea minimă a capitalului
normativ total pe care trebuie să menţină pentru a desfăşura activitatea
financiară
-stipulează determinarea coeficientului suficienţei capitalului ponderat la
risc, care urmează să fie menţinut de bancă.
-expunerea băncilor faţă de o persoană sau un grup de persoane acţionînd
în comun nu poate depăşi limita de 25 la sută din capitalul normativ al
băncii,
-suma tuturor expunerilor “mari” nu poate depăşi de 5 ori capitalul
normativ total al băncii,
-suma datoriilor nete la credite acordate la 10 persoane, inclusiv grupurile
persoanelor acţionînd în comun, ce au cele mai mari datorii nete nu poate
depăşi 50% din portofoliul de credite al băncii.
Anexa 10
Influenţa asupra stabilităţii sistemului bancar
Prevederile Regulamentului reprezintă o importanţă
majoră pentru asigurarea stabilităţii sectorului bancar, prin
faptul acordării licenţelor doar acelor bănci, capitalul,
acţionarii şi administratorii cărora vor asigura funcţionarea
adecvată a acestora. Regulamentul contribuie la evitarea
înfiinţării băncilor „fantomă”.
Prevederile Regulamentului contribuie la asigurarea
stabilităţii sistemului bancar prin neadmiterea extinderii
excesive a activităţii băncilor, perioada de activitate a
cărora este mai mică de un an, sau faţă de care sunt
aplicate careva măsuri de remediere la momentul
deschiderii filialei.
Regulamentul contribuie la stabilitatea băncilor prin
evitarea problemelor financiare cazate de imobilizarea
mijloacelor băncilor ca rezultat a investirii unor sume
excesive în capitalul unităţilor economice.
Investirea băncilor cu capital influenţează direct
stabilitatea şi siguranţa a acestora. Menţinerea
coeficientului suficienţei capitalului ponderat la risc
permite băncii activitatea continuă în cazurile unor
vulnerabilităţi financiare şi survenirii unor pierderi
neaşteptate.
Prin stabilirea unor limite în efectuarea operaţiunilor
creditare. Regulamentul contribuie la asigurarea stabilităţii
băncilor şi la diversificarea portofoliului de credite şi
riscurilor respective.
159

Regulamentul nr.1/09 privind
încheierea acordurilor cu
persoanele afiliate băncilor
comerciale, inclusiv eliberarea
creditelor
Regulamentul nr.33/09-01 cu
privire la acordarea creditelor de
către bănci funcţionarilor săi
Regulamentul cu privire la
clasificarea creditelor şi
formarea reducerilor pentru
pierderi la credite (fondul de
risc)
Regulamentul cu privire la
investiţiile băncilor în active
materiale pe termen lung
Regulamentului nr.42/09-01 cu
privire la deţinerea cotei
substanţiale în capitalul băncii
Regulamentul nr.53/09-01 cu
privire la exigenţele faţă de
administratorii băncii
Recomandări cu privire la
sistemele de control intern în
băncile din Republica Moldova
-stipulează că tranzacţiile cu persoanele afiliate trebuie să reflecte
interesele băncii şi nu pot fi încheiate în condiţii mai avantajoase decît cu
alte persoane,
-acordarea creditelor şi acceptarea depozitelor de la persoanele afiliate au
loc în aceleaşi condiţii ca şi pentru persoanele neafiliate,
-prevede limitele maxime cu privire la expunerile totale a băncii faţă de o
persoană sau un grup de persoane care acţionează împreună cu persoana
afiliată băncii.
-stabileşte cerinţe şi restricţii referitor la acordarea creditelor funcţionarilor
băncilor
-prevede mecanismul de formare a provizioanelor pentru pierderi la credite
-stipulează cerinţe referitor la sesizarea organelor de anchetă (prezentarea
de către băncile comerciale a documentelor respective în organele de
anchetă privind creditele dubioase şi compromise, precum şi iniţierea de
către acestea a proceselor în organele de drept privind rambursarea
creditelor compromise trecute la scăderi din contul reducerilor pentru
pierderi la credite (fondul de risc)).
-prevede limite maxime ce ţin de investiţiile băncilor în active materiale pe
termen lung. Astfel, investiţiile unei bănci în active materiale pe termen
lung nu pot depăşi 50 la sută din capitalul normativ total al acesteia.
Valoarea totală a investiţiilor unei bănci în active materiale pe termen lung
şi a cotelor de participare în capitalul unităţilor economice nu trebuie să
depăşească capitalul normativ total al acesteia.
-Banca Naţională permite transferurile prin tranzacţii a cotelor substanţiale
din capitalul băncilor (5%,25%,33%,50%) numai către persoanele care,
reieşind din situaţia sa financiară şi activitatea din trecut, pot fi considerate
suficient de capabile de a-şi conduce afacerile eficient şi prudent.
-stipulează exigenţe faţă de persoanele numite în componenţa organelor de
conducere.
-prevede numirea în componenţa organelor de conducere a băncii a
persoanelor calificarea, experienţa şi integritatea morală a cărora, sunt
suficiente pentru a conduce afacerile băncii.
-incorporează prevederile aferente evaluărilor organizatorice şi
administrative, metodelor de dirijare, separare a funcţiilor şi obligaţiunilor,
procedeelor de autorizare, aprobare, ţinere a evidenţei contabile, dirijare,
verificare şi evaluare a băncilor.
Regulamentul influenţează stabilitatea băncilor prin
neadmiterea riscurilor excesive cauzate de creditarea
persoanelor afiliate prin limitarea posibilităţilor băncilor
de a se implica în atare operaţiuni.
Regulamentul influenţează stabilitatea băncii prin
neadmiterea riscurilor excesive în operaţiunile creditare
(legate de extinderea creditelor funcţionarilor băncilor).
Regulamentul contribuie la micşorarea influenţei riscului
creditar, care poate destabiliza situaţia financiară a
băncilor, prin impunerea băncilor să formeze provizioanele
pentru eventualele pierderi la credite.
Regulamentul contribuie la activitatea stabilă a băncilor
prin evitarea investirii excesive a activelor băncii în
mijloace fixe, ţinînd cont de faptul că băncile îşi
desfăşoară activitatea, preponderent din contul mijloacelor
atrase.
Ţinînd cont de faptul că transferurile prin tranzacţii a
cotelor substanţiale din capitalul băncilor pot fi efectuate
doar cu permisiunea scrisă a BNM, acest regulament
contribuie la neadmiterea riscurilor excesive în bănci, şi
astfel la stabilitatea şi siguranţa acestora.
Regulamentul contribuie la asigurarea stabilităţii băncilor
prin intermediul sporirii calităţii administrării a acestora,
ceea ce presupune managementul efectiv şi prudent a
afacerilor băncilor.
Asigurarea funcţionării eficiente a sistemului financiar este
atinsă prin stabilirea şi realizarea de către bănci a
sistemelor de control intern, care le permite administrarea
eficientă şi prudentă a activităţilor bancare.
160

Regulamentului cu privire la
lichiditatea băncii
Regulamentul cu privire la
contopirea sau absorbţia băncilor
din Republica Moldova
Regulamentul cu privire la
dezvăluirea de către băncile
comerciale din Republica
Moldova a informaţiei despre
activitatea lor financiară
Instrucţiunea cu privire la modul
de întocmire şi prezentare de
către bănci a rapoartelor
financiare
-presupune că băncile trebuie să corespundă exigenţelor privind lichidităţile
disponibile curente ale băncii.
-stabileşte reguli şi proceduri, ce au ca scop favorizarea proceselor de
contopire sau absorbţie a băncilor comerciale.
-prevede cerinţele referitor la dezvăluirea de către bănci a informaţiei
privind activitatea sa financiară, inclusiv cerinţe privind activitatea de
creditare, de acceptare a depozitelor, privind prestarea serviciilor, precum
şi altor informaţii plasate pe panou în oficiile bancare.
-stipulează volumul informaţiei care urmează să fie prezentat de către bănci
sub formă de rapoarte financiare prezentate BNM.
*Sursa: elaborat de autor în baza [16-34]
Corespunderea prevederilor regulamentului prevede
asigurarea capacităţii băncii de a-şi onora cererile la
termen şi fără pierderi, fapt care influenţează direct
stabilitatea financiară.
Regulamentul are ca scop promovarea competitivităţii pe
piaţa serviciilor financiare, astfel contribuind la
consolidarea sistemului bancar.
Regulamentul contribuie la asigurarea unui grad înalt de
transparenţă în sectorul bancar, şi ca urmare la stimularea
disciplinei de piaţă şi ridicarea nivelului de credibilitate în
sistemul bancar. Dezvăluirea informaţiilor stipulate în
Regulament permite clienţilor determinarea corect
băncilor, ce activează în condiţii prudente. Acest fapt
permite atragerea mijloacelor populaţiei în instituţiile
financiare, care sunt capabile să-şi dirijeze prudent
activitatea.
Dezvăluirea informaţiei cu privire la activitatea băncilor
contribuie la stabilizarea acestora. Astfel, rapoartele
prezentate dau posibilitatea de a aprecia just situaţia
financiară ale băncilor comerciale de către proprietarii şi
administratorii băncilor, organului de supraveghere
(BNM) şi publicul cointeresat.
161

Analiza comparativă a prevederilor prudenţiale bancare de bază ale RM cu prevederile directivei europene 2000/12/EC cu privire la
iniţierea şi exercitarea activităţii a instituţiilor de credit*
Directiva UE (2000/12/EC) cu privire la
iniţierea şi exercitarea activităţii a
instituţiilor de credit
Cerinţele prevăzute de Directiva europeană
faţă de mărimea capitalului băncii nou
create constituie 5 mil.euro
Orice persoană care vrea să achiziţioneze,
direct sau indirect, o participaţie de capital
de cel puţin 10% sau să-şi mărească
participaţia peste pragurile de 20%, 33%
sau 50% trebuie să informeze autoritatea de
supraveghere care se poate opune achiziţiei
Nivelul suficienţei capitalului ponderat la
risc prevăzut de Directiva Europeană este
8%
Anexa 11
Regulamentul BNM/cerinţa prudenţială Concluzia
Regulamentul cu privire la autorizarea băncilor nr.23/09-01 Cerinţa faţă de capital în Uniune
Cuantumul capitalului minim necesar pentru băncile nou deschise şi pentru Europeană este 5 milioane euro, ceea ce
băncile care activează şi care vor înainta cereri pentru primirea autorizaţiei constituie echivalentul a circa 80 mil.lei.
bancare, de un nivel mai înalt, vor reieşi din cuantumul capitalului minim Astfel pe viitor, în scopul consolidării şi
necesar (pentru capitalul de gradul I) în mărime 50 mil. lei stabilizării sistemului bancar, precum şi
aducerii exigenţelor bancare ale RM cu
- pentru deţinerea autorizaţiei de categorie: - A> 50mln.lei cele ale UE, este oportună majorarea
- B> 100mln.lei cerinţelor faţă de capital.
- C> 150mln.lei
Regulamentul cu privire la deţinerea cotei substanţiale în capitalul băncii Regulamentul în cauză este în
corespundere cu prevederile Directivei
Transferul prin tranzacţii a unei cote din capitalul băncii se efectuează cu Europene
permisiunea scrisă a BNM, dacă în urma unui astfel de transfer orice
persoane care acţionează în comun vor deţine, direct sau indirect:
- o cotă substanţială în capitalul acestei bănci >5%
- precum şi în cazul în care, în urma majorării unei astfel de
cote , se vor atinge sau se vor depăşi limitele
de:25%;33%;50%.
-
Regulamentul cu privire la suficienţa capitalului ponderat la risc Exigenţele regulamentului autohton sunt
a) Cuantumul capitalului minim necesar pentru băncile cu capitalul de în corespundere cu prevederile Directivei
gradul I, cu autorizaţia de categoria A - 50 mil.lei, categoria B – cuantumul Europene, mai mult ca atît stabilind o
dublu al capitalului minim necesar, C-cuantumul triplu al capitalului minim limită de 12%, comparativ cu 8%
necesar stipulate în Directivă pentru coeficientul
minim al suficienţei capitalului ponderat
b) Coeficientul minim al suficienţei capitalului ponderat la risc (CNT la risc, ceea ce contribuie la o stabilitate
raportat la activele ponderate la risc) trebuie să depăşească 12%. mai înaltă a băncilor.
162
Raportul datoriei totale pe credite acordate
unei persoane afiliate sau unui grup de
persoane acţionînd în comun cu persoana
afiliată la capitalul normativ total al băncii.
Nu trebuie să depăşească 20%
Raportul datoriei nete la creditele acordate
de bancă unei persoane sau unui grup de
persoane acţionînd în comun la capitalul
băncii. ≤ 25%
Raportul sumei datoriilor nete la creditele
acordate la zece persoane ≤ 50%
Raportul sumei tuturor creditelor "mari" la
capitalul băncilor. ≤ 8 ori
Regulamentul nr.1/09 privind încheierea acordurilor cu persoane afiliate Regulamentul în cauză este în
băncilor comerciale, inclusiv eliberarea creditelor corespundere cu prevederile Directivei
a) Raportul datoriei totale pe credite acordate unei persoane afiliate şi/sau Europene.
unui grup de persoane care acţionează împreună cu persoana afiliată la
capitalul normativ total al băncii ≤ 20%
b) Raportul sumei totale a datoriilor pe creditele acordate persoanelor
afiliate bănci şi/sau unui grup de persoane care acţionează împreună cu
persoana afiliată la capitalul de gradul I ≤ 1
Regulamentul nr.3/09 cu privire la expunerile «mari» Regulamentul în cauză este în
a) Raportul datoriei nete la creditele acordate de bancă unei persoane sau corespundere cu prevederile Directivei
unui grup de persoane acţionînd în comun la capitalul normativ total ≤ Europene, mai mult ca atît, prevede o
25% limită mai scăzută (de 5 ori capitalul
băncii comparativ cu 8, prevăzute de
b) Raportul sumei datoriilor nete la creditele acordate la zece persoane, Directivă) pentru suma totală a creditelor
inclusiv la grupurile persoanelor acţionînd în comun care constituie după mari, ceea ce nu permite expunerea
mărime primele datorii nete la credit minus alocările pentru pierderi la excesivă a băncii la riscuri bancare.
credite (fondul de risc) la aceste credite către portofoliul total de credite ≤
50%
c) Raportul sumei tuturor creditelor "mari" la capitalul normativ total ≤ 5
ori
*Sursa: elaborat de autor în baza [16-34; 93]
163
 Anexa 12
Supravegherea sectorului bancar în sistemele financiare din UE şi rolul atribuit
băncilor centrale şi autorităţilor de supraveghere*

Statul din Autoritatea de Rolul Rolul autorităţii în activitatea de supraveghere

UE Supraveghere a Băncilor
centrale
Autoritatea Pieţei Financiare
a Austriei (Austrian Financial
Market Aithority)
Austria
Banca Naţională a Austriei
Comisia Bancară, Financiară
şi de Asigurări
(Banking, Finance and
Belgia
Insurance Commission)
Banca Naţională a Belgiei
Banca Naţională a Bulgariei
Bulgaria
Banca Naţională a Cipru
Cipru
Banca Naţională a Cehiei
Cehia
Băncii
Începînd cu a.2002, responsabilitatea de supraveghere bancară, care anterior i-a revenit Ministerului de
NCB* Finanţe a Austriei a fost asumată de Autoritatea Pieţei Financiare a Austriei (FMA). Autorităţii
nominalizate îi revine monitorizarea şi inspectarea instituţiilor de credit în ceea ce priveşte
corespunderea acestora cu standardele ce ţin de domeniul activităţii bancare îndeosebi cele ce ţin de
limitarea riscurilor (de credit, de piaţă, de lichiditate, etc.) şi aplicarea măsurilor corespunzătoare în cazul
nerespectării acestora. FMA acordă şi retrage licenţe de desfăşurare a activităţii bancare, aprobă
contopirile şi absorbţiile băncilor, cooperează cu autorităţile de supravegherea bancară din alte state etc.
Banca centrală a Austriei susţine FMA în activitatea de supraveghere. Astfel, băncii centrale îi revine
responsabilitatea de efectuare a controalelor pe teren în instituţiile bancare.
NCB Comisia a fost creată în anul 1935, prin Decretul nr.185 cu privire la supravegherea băncilor şi regulilor
de guvernare a emisiunii valorilor mobiliare. Aceasta este autoritatea care autorizează şi supraveghează
activitatea instituţiilor de credit.
Banca Naţională a Belgiei exercită rolul de supraveghere macroprudenţială (supravegherea sistemelor de
plăţi şi de decontări). Legislaţia de domeniu prevede cooperarea obligatorie dintre Banca Naţională şi
Autoritatea de Supraveghere Financiară a Belgiei în vederea utilizării eficiente a resurselor
informaţionale şi efectuării unei supravegheri efective.
CB Reglementarea şi supravegherea bancară este realizată de către o subdiviziune specializată a Băncii
Naţionale a Bulgariei (Departamentul supraveghere bancară). Banca Naţională a Bulgariei licenţiază
băncile, efectuează inspecţiile pe teren a acestora, primeşte rapoartele băncilor. Instituţiile financiare
non-bancare, astfel cum sunt casele financiare, de asemenea constituie subiectul licenţierii şi
supravegherii băncii centrale.
CB Banca centrală a Cipru licenţiază şi supraveghează activitatea instituţiilor bancare din ţară.
Supravegherea este efectuată atît la distanţă cît şi pe teren.
CB Banca Naţională a Cehiei licenţiază băncile (în coordonare cu Ministerul Finanţelor), emite reglementări
prudenţiale pentru activitatea băncilor şi monitorizează activitatea băncilor şi sucursalelor băncilor
străine, precum şi efectuează supravegherea pe teren şi la distanţă a băncilor ce fac parte din sistem.

*
NCB-simbolizează sistemele în care supravegherea bancară este efectuată de către o altă autoritate de supraveghere decît banca centrală
CB- simbolizează sistemele în care supravegherea bancară este efectuată de către banca centrală
164
 Autoritatea de Supraveghere
Financiară din Danemarca
Danemarca
Banca Naţională din
Danemarca
Autoritatea de Supraveghere
Financiară a Estoniei
(Estonian Supervision
Authority)
Estonia
Banca Estoniei
Autoritatea de Supraveghere
Financiară (Financial
Supervision Authority)
Finlanda
Autoritatea de Supraveghere Financiară (care activează pe lîngă Ministerul Afacerilor Economice şi
NCB Comerciale) efectuează supravegherea şi monitorizarea activităţii băncilor, altor instituţii financiare şi
piaţa valorilor mobiliare; elaborează proiectele actelor legislative, şi realizează funcţiile de informare cu
privire la datele statistice şi datele de bază ce ţin de sectorul financiar. Autoritatea efectuează
supravegherea la distanţă a băncilor prin obţinerea rapoartelor periodice şi efectuarea controalelor pe
teren în bănci.
Banca Naţională monitorizează stabilitatea financiară din Danemarca, prin efectuarea analizei continue
şi evaluării dezvoltărilor în sectorul financiar şi stabilitatea financiară în Danemarca; participarea în
elaborarea legislaţiei aferente sectorului financiar, publicarea rapoartelor cu privire la stabilitate
financiară, etc. Aceste activităţi sunt desfăşurate de o subdiviziune specializată a Băncii: Departamentul
Pieţei Financiare.
Autoritatea de Supraveghere Financiară este o agenţie cu buget şi competenţe proprii, care este
NBC monitorizată de Banca Estoniei. Preşedintele Consiliului de Administraţie a Autorităţii este Ministrul de
Finanţe, pe cînd membrii consiliului includ reprezentanţii Băncii Estoniei, Ministerului Finanţelor şi
altor experţi din sectorul financiar. Funcţiile de supraveghere incorporează instituţiile de credit, piaţa
asigurărilor, valorilor mobiliare, fondurile de investiţii, companiile de management şi alte domenii din
sectorul financiar.
Autoritatea este independentă în activitatea sa de supraveghere şi activează în scopul majorării
stabilităţii, siguranţei, transparenţei şi managementului eficient a riscurilor în sistemul financiar-bancar
şi prevenirea utilizării sistemului financiar în scopuri criminale.
Asigurarea stabilităţii sistemului financiar este obiectivul Băncii Estoniei, atins prin cooperare strînsă
dintre Banca Estoniei (Departamentul Pieţei Financiare, şi Departamentul Stabilităţii Financiare),
Ministerul Finanţelor şi Autoritatea de Supraveghere Financiară.
Pînă la 1993, reglementare şi supraveghere a instituţiilor financiare a fost realizată de banca centrală. În
NBC a.1993 a fost constituită Autoritatea de Supraveghere Financiară (FSA), a cărei activitatea este îndreptată
spre supravegherea băncilor, companiilor de investiţii, bursei, precum şi altor instituţii financiare.
Domeniul de supraveghere include poziţia financiară, expunerea şi managementul riscului şi codul de
conduită.
Astfel, activitatea de supraveghere a instituţiilor pieţei financiare revine FSA, activitatea acesteia din
urmă fiind corelată cu Banca Finlandei. Băncii Finlandei îi revine responsabilitatea pentru supravegherea
macroprudenţială a pieţelor financiare.
Activitatea de reglementare a pieţei financiare este efectuată de Ministerul de Finanţe.
165

Comisia Bancară a Franţei
(French Banking Comission)
Franţa
Banca Franţei
Deutschebundesbank
Autoritatea de Supraveghere
Financiară a Germaniei
(German Financial
Germania
Supervisory Authority)
Banca Greciei
Grecia
Autoritatea de Supraveghere
Financiară a Ungariei
(Hungarian Financial
Supervisory Authority)
Ungaria
Banca Centrală a Ungariei
Comisia Bancară, succesoarea Comisiei de Supraveghere Bancară, înfiinţată în a.1941, este o
subdiviziune a Băncii Franţei şi supraveghează activitatea băncilor, unităţilor de schimb valutar şi
NBC instituţiilor ce prestează servicii investiţionale. Comisia este constituită din şase membri şi este condusă
de Guvernatorul Băncii Franţei. Secretariatul General al Comisiei este implicat în examinarea continuă a
documentelor contabile şi prudenţiale, precum şi în supravegherea pe teren.
Comitetul de reglementare bancară şi financiară, are ca obiectiv „stabilirea reglementărilor aplicabile
instituţiilor de credit”, prin determinarea condiţiilor generale de desfăşurare a activităţii bancare,
îndeosebi prin stabilirea exigenţelor prudenţiale; delimitarea activităţilor ce pot fi efectuate de instituţiile
de credit; organizarea pieţei interbancare; stabilirea regulilor contabile, standardelor de management şi
procedurilor de control intern, etc.
Comitetul Instituţiilor de Credit şi Firmelor de Investiţii, efectuează autorizarea instituţiilor de credit,
care se angajează în operaţiunile bancare precum şi poate retrage autorizaţiile în cauză; supraveghează
accesul pe piaţă financiară a Franţei şi prestarea serviciilor de către instituţiile de credit din UE.
Totodată, Banca Franţei, fiind o parte integrantă a Sistemului European al Băncilor Centrale este
autoritatea responsabilă pentru promovarea unei politici monetare unic, prin aplicarea diverselor
instrumente ale politicii monetare.
BC/NBC Banca centrală este integral implicată în procesul de supraveghere a sectorului bancar. Totodată
începînd cu a.2002, a fost creată Autoritatea de Supraveghere Financiară a Germaniei (ASFG). Astfel,
din momentul creării acestei autorităţi, responsabilităţile de supraveghere a sectorului financiar au fost
divizate dintre Deutschebundesbank şi ASFG după cum urmează: obligaţiunile operaţionale de
supraveghere bancară revin Bundesbank-ului, atinse prin intermediul reglementării activităţii bancare,
controalelor pe teren în bănci, proceselor continue de monitorizare a documentaţiei respective,
rapoartelor, conturilor anuale, rapoartelor anuale, prezentate de instituţiile bancare, precum şi auditarea
periodică a operaţiunilor bancare. ASFG, este responsabilă pentru licenţierea şi aplicarea măsurilor
majore, participînd doar în cazuri excepţionale în auditarea operaţiunilor bancare (în colaborare cu
Bundesbank).
BC Banca Greciei (Departamentul pentru supraveghere a instituţiilor de credit şi altor instituţii financiare )
exercită reglementarea şi supravegherea instituţiilor de credit astfel încît să asigure stabilitatea întregului
sistem bancar.
Piaţa Financiară este supravegheată de Autoritatea de Supraveghere Financiară a Ungariei. Obiectivele
NBC de bază a cesteia includ asigurarea activităţii continue şi transparente a pieţei financiare, promovarea
concurenţei şi dezvoltării pieţei financiare, protecţia intereselor legale ale participanţilor pe piaţă,
micşorarea riscurilor prin asigurarea unui acces adecvat la informaţie şi participarea în prevenirea
crimelor financiare.
Atribuţiile băncii centrale privind reglementarea şi supravegherea bancară se limitează doar la circulaţia
monetară, schimbul valutar, rezervele minime obligatorii.
166
 Banca Centrală şi Autoritatea
Serviciilor Financiare a
Irlanda Irlandei (Financial Services
Authority of Ireland)
Banca Italiei
Italia
Comisia Pieţei Financiare şi
de Capital
(Financial and Capital Market
Letonia Commission)
Banca Lituaniei
Lituania
Comisia de Supraveghere a
Sectorului Financiar
(Commission de Surveillance
du Secteur Financier)
Luxemburg
Autoritatea Serviciilor
Financiare din Malta
Malta
Banca Maltei
Banca Olandei
(Nederlandsche Bank)
Olanda
Reglementarea şi supravegherea bancară au revenit Băncii Centrale din anul 1971. Din anul 1989
BC acesteia îi revine responsabilitatea de autorizare a activităţii bancare, a autorităţilor de schimb valutar,
NBC investiţii şi operaţiuni de intermediere. În a.1995 responsabilităţile sale au fost extinse şi asupra bursei de
valori. În a.1998 Guvernul a decis stabilirea unei singure autorităţi de reglementare a activităţii bancare,
din domeniul pieţei de capital şi asigurărilor.
BC Banca Italiei este responsabilă pentru reglementarea prudenţială a sectorului bancar, şi efectuarea
inspecţiilor în bănci examinarea corespunderii activităţii acestora reglementărilor prescrise.
Începînd cu anul 2001, supravegherea instituţiilor bancare din Letonia este efectuată de Comisia Pieţei
NBC Financiare şi de Capital, care a incorporat Departamentul de supraveghere a băncii centrale a Letoniei.
Astfel, Comisia efectuează supravegherea tuturor participanţilor de pe piaţa financiară şi de capital
(emitenţii, investitorii, instituţiile de credit, de asigurări, fondurile de pensii, brokerii de asigurări, burse
de valori, companiile investiţionale). La fel de la banca centrală au fost preluate şi principiile, legile şi
regulamentele elaborate de Banca Letoniei, care anterior a supravegheat piaţa bancară. Comisia acordă şi
retrage autorizaţiile de desfăşurare a activităţii bancare.
BC Banca Lituaniei exercită atribuţiile de reglementare şi supraveghere a sectorului bancar prin
monitorizarea complianţei instituţiilor de credit cu standardele prescrise de aceasta, precum şi de
instituţiile financiare internaţionale.
Începînd cu a. 1999, Comisia de Supraveghere a Sectorului Financiar a asumat responsabilităţile de
supraveghere a burselor de valori şi rolul de supraveghere prudenţială a instituţiilor de credit, precum şi
NBC altor participanţi ai pieţei financiare, companiilor pe investiţii, fondurilor de pensii, sistemelor de plăţi şi
de decontări, etc. Departamentul specializat al acestei Comisii, Departamentul de Supraveghere Bancară
efectuează supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit autohtone (avînd statutul de bancă
universală) şi subdiviziunile străine ale acestora, băncile emitente a obligaţiunilor ipotecare,
subdiviziunilor băncilor străine înregistrate în alte state decît cele membre ale UE, subdiviziunilor
băncilor din UE, precum şi instituţiile financiare electronice. Departamentul nominalizat asigură că
băncile îşi desfăşoară activitatea în corespundere cu standardele din domeniul financiar-bancar, şi
evaluează expunerea la risc a băncilor şi grupurilor bancare pe bază consolidată.
NBC Autoritatea Serviciilor Financiare din Malta (ASFM), stabilită în a.2002 este o instituţie publică
independentă, care raportează Guvernului pe o bază anuală. ASFM a preluat funcţiile anterior exercitate
de Banca Maltei, Bursa de Valori a Maltei şi Centrul Serviciilor Financiare a Maltei. Obligaţiunile
ASFM includ reglementarea şi supravegherea activităţii sectorului financiar, inclusiv a băncilor,
companiilor de investiţii, asigurărilor, etc.
Totodată, Banca Maltei (Direcţia Stabilitate Financiară), exercită analiza tendinţelor pe piaţa financiar–
bancară din Malta.
BC Banca Olandei activează cu scopul asigurării unui sistem financiar sigur. În acest context, Banca Olandei
supraveghează instituţiile de credit, fondurile de pensii, participanţii pe piaţa asigurărilor, şi pe piaţa
valorilor mobiliare, prin exercitarea supravegherii prudenţiale în aceste sectoare financiare.
Sepravegherea fiecărui dintre aceste sub-sectoare ale sistemului financiar sunt exercitate de
subdiviziunile (Departamentele) separate din cadrul băncii centrale.
167
 Banca Naţională a Poloniei BC Comisia pentru Supraveghere Bancară şi organul executiv al acesteia - Inspectoratul General de
(Comisa Pentru Supraveghere Supraveghere Bancară, care fac parte din structura Băncii Naţionale a Poloniei şi reprezintă interesele
Polonia Bancară) acesteia exercită supravegherea activităţii băncilor. Inspectoratul autorizează băncile şi monitorizează
stabilitatea financiară a acestora, prin aplicarea sistemului de raportare prudenţială, elaborarea
reglementărilor prudenţiale, efectuarea controalelor pe teren a băncilor
Banca Portugaliei BC Banca Portugaliei are obiectivul de a promova stabilitatea sectorului financiar al ţării, prin exercitarea
funcţiilor de reglementare, supraveghere a instituţiilor de credit şi companiilor financiare (companiilor
de investiţii, de leasing, de factoring etc.), precum şi îndeplinirea rolului de creditor de ultim rang în
sectorul bancar.
Portugalia Totodată în a. 2000 s-a format Consiliul Naţional al Supraveghetorilor Financiari. Cu toate că cadrul
juridic al acestuia nu introduce careva modificări în atribuţiile autorităţilor sectoriale de supraveghere,
acesta asigură schimbul de informaţii şi colaborare dintre autorităţile sectoriale şi promovează regulile şi
practicile de supraveghere a conglomeratelor financiare.
Banca Naţională a României BC Banca Naţională a României are o competenţă exclusivă de autorizare a instituţiilor de credit (exercitată
România de Direcţia reglementare şi autorizare) şi răspunde de supravegherea prudenţială (Direcţia supraveghere)
a instituţiilor de credit pe care le-a autorizat.
Banca Naţională a Slovaciei BC Banca centrală exercită reglementarea activităţilor băncilor şi supravegherea activităţii acestora în scopul
Slovacia asigurării stabilităţii sectorului bancar.
Banca Naţională a Sloveniei BC Banca Sloveniei exercită supravegherea, autorizarea şi supravegherea prudenţială a băncilor şi băncilor
Slovenia de economii.
Banca Spaniei BC Banca Spaniei reglementează şi supraveghează activitatea instituţiilor de credit (bănci, bănci de
Spania economii, băncile cooperative de credit, sucursalele băncilor străine, emitenţii monedei electronice etc.).
Autoritatea de Supraveghere NBC Autoritatea de Supraveghere Financiară a fost stabilită în a.1991. Activitatea băncilor este coordonată de
Financiară guvern prin Consiliul de Inspecţie Bancară. Autoritatea de Supraveghere Financiară este o autoritate
(Finanzinspectionen) publică. Rolul acesteia este de a promova stabilitatea şi eficienţa sistemului financiar, precum şi de a
Suedia asigura protecţia efectivă a consumatorilor. Acestei Autorităţi, responsabile faţă de Ministerul de
Finanţe, îi revine rolul de a autoriza, supraveghea şi monitoriza toate companiile ce operează pe piaţa
financiară a Suediei.
Autoritatea Serviciilor NBC În anul 1998 supravegherea financiară a fost consolidată prin crearea unui organ de supraveghere a
Financiare tuturor serviciilor financiare (îndeosebi bancare). Astfel, actualmente, banca centrală supraveghează
Regatul (Financial Service Authority) sistemul de plăţi şi evaluează riscul, căruia este supus întregul sistem bancar, pe cînd instituţiile
Unit financiare individuale, la rîndul lor, sunt reglementate şi supravegheate de Autoritatea Serviciilor
Banca Angliei Financiare.

*Sursa: elaborat de autor în baza informaţiei obţinute pe paginile Web ale băncilor centrale şi autorităţilor de supraveghere din statele-
membre UE [320-355]

168
 Anexa 13
Indicatori de Stabilitate Financiară ale satelor-membre ale UE, statelor candidate pentru aderare la UE şi a ţărilor CSI, 2001-2005(%)*
(indicatori cu privire la suficienţa capitalului şi calitatea activelor)
Suficienţa capitalului Calitatea activelor
Indicator
Capitalul reglementat Capitalul de gradul I Credite nefavorabile a Provizioanele nete pentru
anul
raportat la activele raportat la activele total credite creditele nefavorabile
ponderate la risc ponderate le risc raportate la capital

Ţara
2001

2002

2003

2004

2005

2001

2002

2003

2004

2005

2001

2002

2003

2004

2005

2001

2002

2003

2004

2005
Spaţiul Euro 13,8 11,4 11,6 11,5 - 9,0 8,4 8,4 8,4 - 3,6 3,4 3,4 3,05 - - 19,8 17,9 13,3 -

Statele-membre ale Uniunii Europene

Austria 14,6 14,1 14,5 14,7 - 9,5 9,1 9,9 - - 1,3 1,3 2,2 2,3 - -12,3 -15,3 - - -
Belgia 12,9 13,2 12,9 12,9 11,8 8,2 8,6 8,8 9,4 8,5 2,9 3,0 2,6 2,3 2,2 14,4 15,2 15,7 12,8 13,9
Bulgaria - 25,2 22,0 16,1 15,2 - - - - - - 6,5 7,3 7,1 7,7 - - - - -
Cipru 14,0 12,7 11,7 11,4 12,4 11,6 10,1 10,0 9,8 10,0 7,9 9,5 11,3 11,7 7,1 - - 99,4 72,0 34,8
Cehia 15,4 14,3 14,5 12,6 11,9 - - - - - 13,4 8,1 4,9 4,1 4,3 - - - - -
Danemarca 12,9 13,5 13,9 13,4 13,2 9,6 10,2 10,7 10,7 10,2 0,7 0,9 0,8 0,7 - 1,3 2,0 2,0 1,8 -
Estonia 14,4 15,3 14,5 13,4 11,7 - - - - - 1,3 0,8 0,4 0,3 0,2 - - - - -
Finlanda 10,5 11,7 18,9 19,6 17,3 - - - - 0,6 0,5 0,5 0,3 0,3 - - - - -
Franţa 12,1 11,5 11,9 11,5 11,4 10,5 9,2 9,0 8,8 8,2 5,0 5,0 4,8 4,2 3,5 - - - - -
Germania 12,0 12,7 13,4 13,2 12,2 8,0 8,6 8,8 8,7 8,0 4,6 5,0 5,3 5,1 4,1 46,1 47,5 52,1 46,2 35,0
Grecia 12,4 10,5 12,0 12,8 13,2 10,9 8,8 9,8 10,0 10,9 5,6 5,5 5,1 5,4 5,5 17,4 18,7 16,1 16,3 18,0
Irlanda 10,6 12,3 13,9 12,6 12,0 - - - - - 1,03 0,97 0,93 0,82 0,68 - - - - -
Italia 10,4 11,2 11,4 11,6 10,6 7,8 8,2 8,5 8,8 8,1 6,7 6,5 6,7 6,6 5,3 24,4 22,4 21,8 20,9 14,2
Letonia 14,2 13,1 11,7 11,7 10,1 - - - - - 2,8 2,0 1,4 1,1 0,7 - 2,4 0,9 0,1 0,1
Lituania 16,3 15,2 12,6 11,4 10,0 12,1 11,4 9,7 8,6 7,4 6,7 5,3 2,4 2,1 2,5 21,3 21,1 11,7 12,6 16,4
Luxemburg 13,7 15,0 17,1 17,5 17,5 11,4 13,1 14,4 14,7 14,1 0,6 0,4 0,5 0,5 0,4 - - - - -
Malta 17,4 18,7 19,7 21,4 19,1 - - - - - - 13,4 11,1 9,1 9,3 - - - - -
Olanda 11,4 11,9 12,1 12,1 12,4 8,5 8,9 9,4 9,8 10,1 2,3 2,4 2,0 1,5 1,2 31,1 31,2 24,3 19,2 15,7
Polonia 13,5 14,2 13,8 15,4 14,5 14,1 14,2 13,9 15,3 14,4 - - 10,4 9,2 7,7 - - 31,1 22,5 11,9

169
 Suficienţa capitalului Calitatea activelor
Indicator
Capitalul reglementat Capitalul de gradul I Credite nefavorabile a Provizioanele nete pentru
anul
raportat la activele raportat la activele total credite creditele nefavorabile
ponderate la risc ponderate le risc raportate la capital

Ţara 2001

2002

2003

2004

2005

2001

2002

2003

2004

2005

2001

2002

2003

2004

2005

2001

2002

2003

2004

2005
Portugalia 9,5 9,8 10,0 10,2 11,3 7,3 7,1 7,1 7,0 7,1 2,2 2,3 2,4 1,6 1,5 - - - - -
România - - 20,0 18,8 20,2 - - 10,1 8,5 8,8 - - 8,3 8,1 8,3 - - 11,9 12,5 11,1
Regatul Unit 13,2 13,1 13,0 12,7 12,8 - - - - - 2,6 2,6 2,5 1,9 1,0 - - - - -
Slovacia 19,6 21,3 22,4 20,4 15,9 15,9 18,5 21,6 20,5 16,4 11,1 7,9 3,7 2,8 2,0 12,7 6,0 4,2 3,5 5,6
Slovenia 11,9 11,9 11,5 11,0 - 11,3 10,0 9,8 9,1 - 7,0 7,0 6,5 5,7 - 35,5 36,3 34,3 29,1 -
Spania 12,9 12,5 12,6 12,3 12,2 9,0 8,6 8,5 8,1 8,1 0,9 1,0 0,9 0,7 0,6 0,2 1,6 0,5 -1,0 -
Ungaria 13,9 13,0 11,8 12,4 10,7 8,5 8,7 8,3 8,5 8,3 2,7 2,9 2,6 2,7 2,5 7,3 10,0 10,7 10,0 8,9

Statele candidate pentru aderare la UE

Croaţia 18,5 17,4 16,5 16,0 15,2 16,9 15,2 14,1 13,7 13,5 7,3 5,9 5,2 4,6 4,0 22,6 20,7 24,1 22,5 19,9
Macedonia 34,3 28,1 25,8 23,0 21,3 35,1 28,3 26,2 23,9 21,6 33,7 15,9 15,1 13,2 10,9 52,4 41,6 32,5 29,5 26,1
Turcia 15,3 25,3 30,9 28,8 24,2 29,3 17,6 11,5 6,0 4,8

Statele membre ale C.S.I.

Armenia 13,6 30,5 33,8 32,3 33,7 12,3 28,8 32,2 30,2 31,7 - - 5,4 2,1 1,9 - - - - -
Belorusia 20,7 24,2 26,0 25,2 26,7 - 19,2 21,7 21,0 18,7 14,9 9,0 3,7 2,8 1,9 32,9 31,2 13,1 11,4 6,3
Georgia 33,1 21,9 20,3 18,8 17,5 - - - - - 11,6 7,9 7,5 6,2 3,8 - - - - -
Moldova 43,5 36,4 31,6 31,4 27,3 - - - - - 10,4 7,8 6,4 6,9 4,3 - - - - -
Rusia 20,3 19,1 19,1 17,0 16,0 16,7 15,8 14,5 15,9 15,1 6,2 5,6 5,0 3,8 3,2 - - - - -
Ucraina 20,7 18,0 15,2 16,8 15,0 - - - - - 25,1 21,9 28,3 30,0 19,6 62,9 66,6 144,6 147,6 110,2

*Sursa: elaborat de autor în baza rapoartelor FMI [238-283], şi informaţiei obţinte pe paginile oficiale Web ale băncilor centrale [320-355],
calculele autorului

170
 Anexa 13
(continuare)

Indicatori de Stabilitate Financiară ale satelor-membre ale UE, statelor candidate pentru aderare la UE şi a ţărilor CSI,2001-2005(%)*
(indicatori cu privire la venituri şi profitabilitare lichiditate, riscul de piaţă)
Venituri şi profitabilitate Lichiditate Riscul de piaţă
Indicator,
Active lichide la total active Poziţia deschisă netă în
anul Rentabilitatea activelor Rentabilitatea capitalului valută străină la capital

Ţara
2001

2002

2003

2004

2005

2001

2002

2003

2004

2005

2001

2002

2003

2004

2005

2001

2002

2003

2004

2005
Spaţiul Euro 0,2 0,3 0,3 0,4 - 5,7 7,6 7,6 10,5 - - - - - - - - - - -

Statele-membre ale Uniunii Europene

Austria 0,5 0,3 0,4 0,4 - 9,8 5,4 7,2 9,3 - 31,5 30,3 30,2 30,3 - 2,7 2,7 2,2 2,3 -
Belgia 0,5 0,5 0,5 0,6 0,7 19,2 17,1 17,1 21,1 24,7 35,3 33,3 33,2 32,7 31,0 6,8 8,5 7,0 5,3 5,8
Bulgaria - 2,1 2,4 2,1 2,1 - 14,9 22,7 20,6 22,1 - - - - - - -4,2 -4,9 -5,9 -5,6
Cipru 0,6 -0,7 -0,3 0,2 0,8 8,4 -11,1 -4,7 4,3 14,1 - - - - 29,5 5,8 1,9 2,9 - 2,0
Cehia - - - - - - - - - - 20,8 32,5 35,9 32,8 32,1 - - - - -
Danemarca 0,8 0,7 0,9 0,9 1,0 12,8 12,1 15,4 13,7 16,3 - - - - - - - - - -
Estonia - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
Finlanda 0,7 0,6 0,7 0,8 0,9 13,5 10,7 11,3 8,6 10,0 14,0 10,7 12,0 12,9 11,2 - - - - -
Franţa 0,5 0,5 0,4 0,5 0,6 9,6 9,1 8,5 10,6 11,9 20,4 20,7 21,6 21,3 19,9 2,9 4,9 3,5 4,8 3,9
Germania 0,2 0,1 -0,1 0,1 0,3 4,6 2,9 -1,5 1,9 9,0 1,4 1,4 1,3 1,4 12,0 10,8 6,1 3,7 3,7 6,9
Grecia 0,1 0,5 0,6 0,3 0,9 12,4 6,8 8,9 5,6 16,2 41,1 39,5 37,0 33,4 34,0 3,5 7,2 5,8 3,5 2,9
Irlanda 0,9 1,0 0,9 1,0 - 16,0 18,0 17,8 20,7 - 30,0 30,0 33,6 33,0 34,2 - - - - -
Italia 0,6 0,5 0,5 0,7 0,7 8,6 7,1 7,4 9,3 - 8,7 7,8 8,6 8,3 7,5 4,9 3,9 3,6 2,4 3,0
Letonia 1,5 1,5 1,4 1,7 2,1 19,0 16,4 16,7 21,4 27,1 - 62,1 57,9 58,1 52,3 3,7 7,1 5,4 15,0
Lituania -0,2 1,0 1,2 1,2 1,3 -1,6 9,2 12,0 13,8 16,6 31,7 24,0 24,1 26,4 24,6 2,5 -1,2 6,6 -0,9 1,8
Luxemburg 0,5 0,4 0,5 0,5 0,5 40,7 36,4 34,9 39,8 37,8 63,0 63,0 63,0 62,0 62,0 - - - - -
Malta 0,8 0,7 0,9 1,5 1,6 9,4 8,7 8,9 14,7 18,0 27,6 24,5 24,4 24,3 23,9 - - - - -
Olanda 0,4 0,4 0,5 0,5 0,5 10,9 9,1 11,7 13,8 14,6 - - - - - 4,8 4,3 6,11 4,1 0,8

171
 Venituri şi profitabilitate Lichiditate Riscul de piaţă
Indicator,
Active lichide la total active Poziţia deschisă netă în
anul Rentabilitatea activelor Rentabilitatea capitalului valută străină la capital

Ţara
2001

2002

2003

2004

2005

2001

2002

2003

2004

2005

2001

2002

2003

2004

2005

2001

2002

2003

2004

2005
Polonia 0,9 0,5 0,5 1,4 1,6 12,4 6,1 5,8 17,1 20,7 17,8 24,1 26,1 26,2 26,2 2,1 1,1 0,3 1,5 2,5
Portugalia 1,0 0,8 0,9 0,6 1,0 17,8 14,1 16,2 12,5 16,9 15,3 12,5 17,1 15,3 15,3 - 1,8 0,2 1,8 1,3
România - - 2,7 2,5 1,9 - - 20,0 19,3 15,4 - - 62,7 63,6 61,8 - - 1,6 -2,0 -0,6
Regatul Unit 0,5 0,4 0,6 0,7 0,8 7,7 6,1 8,6 10,9 11,8 - - - - - - - - - -
Slovacia 1,0 1,2 1,2 1,0 0,9 16,3 13,9 12,5 11,5 12,4 21,7 28,9 16,8 14,0 15,4 -41,0 -77,0 -53,0 -47,0 -30,0
Slovenia 0,5 1,1 1,0 1,1 - 4,8 13,3 12,5 14,2 - 89,3 90,6 93,2 88,4 - 33,9 51,6 58,6 55,1 -
Spania 0,9 0,9 0,9 0,9 0,9 13,5 12,1 13,2 14,1 16,9 33,2 30,9 30,3 30,4 34,3 24,0 13,5 8,6 11,5 11,4
Ungaria 1,3 1,4 1,5 2,0 2,0 15,8 16,2 19,3 25,3 24,6 29,9 24,3 19,5 21,1 21,0 6,9 2,1 2,1 6,0 3,5

Statele candidate pentru aderare la UE

Croaţia 0,9 1,6 1,6 1,7 1,6 6,6 13,7 14,1 16,1 15,1 26,8 17,6 18,7 16,1 11,5 - - 24,7 18,2 7,4
Macedonia -0,7 0,4 0,5 1,1 1,3 -3,2 2,1 2,3 6,2 8,1 54,6 44,8 45,0 42,8 46,9 60,5 56,2 56,3 52,1 49,6
Turcia -5,5 1,1 2,3 2,3 1,7 -69,4 9,3 16,0 16,4 11,8 - - - - - - - - - -

Statele membre ale C.S.I.

Armenia -9,1 3,9 2,7 3,2 3,1 -78,6 21,6 14,4 18,4 15,5 33,1 44,5 47,5 47,1 44,2 88,3 15,3 13,8 7,4 4,9
Belorusia -1,1 -0,3 2,3 0,5 1,0 -7,1 -1,4 9,5 2,8 5,4 13,9 16,0 28,7 27,7 30,4 - -7,2 -3,6 -5,2 -14,5
Georgia 1,6 4,2 4,0 2,4 3,1 5,0 14,9 15,0 10,0 14,9 80,4 92,6 92,1 104,2 76,5 6,9 9,3 8,5 7,4 7,5
Moldova 4,3 4,5 4,5 3,8 3,2 14,3 17,5 20,3 18,1 17,3 60 56 48 53 50 - - - - -
Rusia 2,4 2,6 2,6 2,9 3,2 19,4 18,0 17,8 20,3 24,2 40,8 39,1 36,1 30,3 27,3 5,6 11,7 12,4 12,6 14,4
Ucraina 1,2 1,2 1,0 1,1 1,3 7,5 8,0 7,6 8,4 10,4 15,3 13,5 15,3 16,7 16,4 22,3 21,5 17,7 14,7 8,6
*Sursa: elaborat de autor în baza rapoartelor FMI [238-283], şi paginile oficiale Web a băncilor centrale [320-355], calculele autorului

172
 Anexa 14
Compatibilitatea sistemului de garantare a depozitelor din Republica Moldova cu cele mai
bine practici în acest domeniu*
Cele mai bune Experienţa Republicii Moldova Comentarii
practici
Evitarea riscului moral
Sistemul definit în Da, Legea privind garantarea sistemul de garantare a depozitelor din sistemul
mod explicit de depozitelor persoanelor fizice în bancar, se răsfrînge doar asupra depozitelor
legislaţia în vigoare sistemul bancar nr.575-XV din persoanelor fizice
26.12.2003 [4]
Plafon de garantare Da, 4500 lei (circa 380 dolari) nivelul plafonului de garantare nu este
limitat comparabil cu standardul UE şi este inferior
nivelului din alte state (E.U; CSI)
Sistem de măsuri de Da este asigurat de BNM, aplicat în baza art.38 din
remediere prompte Legea instituţiilor financiare
Închiderea şi lichidarea băncilor desfăşoară încet lichidarea instituţiilor financiare are loc prin
lichidarea rapidă a numirea unui administrator în oficiu, pentru a
băncilor lua sub control şi în gestiune banca
Evitarea selecţiei adverse
Participare obligatorie Da legislaţia prevede participarea obligatorie a
tuturor băncilor în sistemul de garantare a
depozitelor
Contribuţii ajustate în Nu Fiecare bancă plăteşte o contribuţie iniţială
funcţie de risc fixă: unică de 1% şi contribuţie trimestrială de
0,25% din suma depozitelor garantate în
funcţie de plafonul stabilit [4, art.11-12]
Evitarea problemelor de agenţie
Fondul este Da Fondul este constituit ca o persoană juridică de
independent drept public [4, art.2(2)]
Relaţiile strînse cu parţial Fondul este administrat şi supravegheat de
autoritatea de Consiliul de Administraţie, din care face parte
supraveghere şi un membru fără vot, propus de BNM [4,
art.24(2)]
Asigurarea integrităţii şi stabilităţii financiare
Înfiinţarea sistemului sistemul de garantare a depozitelor a după înfiinţarea fondului nu a falimentat nici o
de garantare a fost înfiinţat în RM în 2004 (cînd nu bancă
depozitelor cînd s-au înregistrat careva instabilităţi
sistemul este sănătos financiare )
Asigurarea cu resurse Contribuţia iniţială este de 1% din în cazul insuficienţei mijloacelor Fondului,
adecvate suma depozitelor garantate în funcţie băncilor i se solicită să plătească o contribuţie
de plafonul stabilit; contribuţia specială în condiţiile stabilite de Consiliul de
trimestrială este 0,25% din suma administraţie; contribuţia se calculează în
depozitelor garantate în funcţie de funcţie de depozitele înregistrate în ultima zi a
plafonul stabilit [4, art.11-12]. trimestrului precedent [4, art.13].
Investire prudentă a Da Fondul poate investi mijloacele financiare
resurselor disponibile numai în titluri emise de Guvern
sau BNM [4, art.9(3)]
Plata rapidă a Plata urmează să fie făcută maxim în termenul stabilit de legislaţia autohtonă este
depozitelor trei luni după intentarea procesului comparabil cu prevederile similare ale statelor
de insolvabilitate a băncii [4,art.19] din E.U. şi CSI
Transparenţa sunt publicate rapoartele anuale, pagina oficială Web: www.fgdsb.md
corespunzătoare actele normative aferente activităţii
Fondului, comunicate de presă etc.

*Sursa: adaptat de autor la G. Gillian Deposit Insurance: A Survey of Actual and Best Practices
IMF WP/99/54[160]

173

Exemplele Structurii Rapoartelor de Stabilitate Financiară, emise de băncile centrale ale statelor-membre ale UE*
Austria
(Banca Austriei)
• Sumarul Executiv
• Rapoarte
o Beneficii pentru
sistemul financiar
rezultate de condiţiile
economice bune
o Mediul internaţional
o Intermediari financiari
autohtoni
o Economia reală
autohtonă şi pieţele
financiare
• Teme speciale
o teme actuale cu privire
la investitorii strategici;
riscuri internaţionale;
modelarea riscurilor
(de credit, etc.)
• Anexe
• Note
*
Notă:
1.În toate statele-membre examinate în tabel Rapoartele de Stabilitate Financiară se publică de către bancă centrală şi se plasează pe paginile oficiale Web a acestora.
2.În astfel de state cum sunt: Danemarca, Grecia, Italia, Cipru, Malta şi Luxemburg pe paginile oficiale Web ale băncilor centrale şi a autorităţilor de reglementare şi supraveghere a sectorului financiar nu a fost găsită careva
informaţie cu privire la Rapoarte de Stabilitate Financiară, astfel putem presupune că în statele nominalizate lipesc atare raportări.
Germania
(Deutsche
Bundesbank)
• Analiza
• Evaluare generală
• Evaluarea factorilor de
risc ce afectează sistemul
financiar
o Riscurile
macroeconomice
o Riscurile pieţei
financiare
• Stabilitatea sectorului
bancar al Germaniei
o Riscuri de credit
o Riscuri de piaţă
o Capacitatea de a
asuma riscurile
o Fonduri deschise şi
ipotecare
• Stabilitatea sectorului
asigurărilor
o Factorii de risc
o Capacitatea de a
asuma riscurile
• Contribuţia infrastructurii
financiare şi regulatorii
asupra stabilităţii
financiare
o Sistemul de plăţi
o Reglementarea
sectorului financiar
• Articolele (consolidarea
sectorului bancar; FSI)
Anexa 15
Slovenia Cehia (Banca Belgia (Banca Slovacia (Banca Estonia
(Banca Sloveniei) Naţională a Cehiei) Naţională a Belgiei) Naţională a (Banca Estoniei)
Slovaciei)
• Concluzii • Sumar • Sumar executiv • Introducere şi sumar • Sumar
• Sumar • Cadrul macroeconomic executiv o Mediul extern şi
• Analiza stabilităţii
• Tendinţe economice şi o extern • Mediul extern macroeconomic
financiare
mediul internaţional o autohton o Creştere economică în o Riscuri şi comportament
o dezvoltările pieţei
o Pieţe financiare regiunile de bază a financiar
• Sectorul gospodăriilor internaţionale
• Sectorul corporativ financiare autohtone economiei mondiale o Piaţa bancară şi a
• Sectorul corporativ şi
o Analiza sectorului privat o Creşterea economică a asigurărilor şi alţi
• Sistemul financiar
o Structura sistemului gospodăriile o Analiza sectorului partenerilor Slovaciei intermediari financiari
• Sectorul financiar bancar o Stabilitatea financiară o Sistemul de plăţi
financiar
o Comparaţii o Companii de asigurări mondială • Economia mondială şi
o Integrarea în cadrul
o Anexe statistice o Sectorul financiar al
sistemului financiar internaţionale economia ţării
o Intermediere o Structura sectorului • Siguranţa infrastructurii UE o Mediul extern
financiară şi analiza financiar financiare • Mediul economic o Creştere economică
comparativă cu statele o Sectorul bancar o Evaluarea complianţei autohton autohtonă şi riscuri
UE o Companii de asigurări cu standardele • Sectorul bancar macroeconomice
o Pieţele financiare şi alţi participanţi ai IOSCO;CPPS; o Concurenţa şi • Comportamentul
pieţei financiare concentrarea în
autohtone SWIFT,etc. financiar al companiilor şi
• Sistemul bancar o Aspecte internaţionale sectorul bancar
• Articolele cu privire la gospodăriilor şi riscurile
o Băncile şi bănci de • Infrastructura financiară o Active şi obligaţiuni acestora
temele actuale (referitor la
economii • Articole tematice riscuri; indicatori ce
o Profitabilitatea • Stabilitatea şi riscurile
o Schimbări în structura • Sumarul testărilor stres a reflectă stabilitatea o Lichiditatea sectorului bancar
bilanţului o Suficienţa capitalului
băncilor sistemului financiar; căile • Piaţa Valorilor Mobiliare
o Indicatori de o Riscurile bancare
de depăşire a crizelor, etc.) • Alte pieţe financiare
profitabilitate • Pieţe financiare
o Riscurile sectorului o Piaţa interbancară • Sistemul de plăţi
bancar o Piaţa obligaţiunilor de
o Solvabilitatea băncilor stat
• Instituţii financiare non- o Piaţa de capital
bancare o Piaţa valutară
• Instituţiile de pe piaţa de
• Infrastructura financiară
o Sistemul de plăţi capital şi a asigurărilor
o Sistemul de decontări • Sistemul de plăţi
• Anexe statistice • Anexe
174
 Polonia (Banca
Naţională a Poloniei)
• Sumarul executiv
• Impactul economiei reale
asupra stabilităţii sectorului
financiar
• Piaţa financiară şi piaţa
de proprietate
• Stabilitatea sectorului
bancar
o Riscul de credit
o Riscul de schimb
valutar
o Riscul ratei dobînzilor
o Riscul de lichiditate
o Venitul
o Capitalul băncilor
• Instituţii financiare non-
bancare
• Operaţiunile sistemului
de plăţi şi riscuri
• Grupuri strategice în
sectorul bancar autohton
Portugalia (Banca
Portugaliei)
• Evaluări generale
• Mediul macroeconomic
o Activitatea
o Profitabilitatea
o Acoperirea riscurilor
• Riscul de piaţă
• Riscul de credit
• Riscul de lichiditate
• Articole
• Anexe
*Sursa: elaborat de autor, Rapoartele de Stabilitate Financiară obţinute pe paginile Web ale băncilor centrale din statele UE[320-355]
Olanda
(Banca Olandei)
• Introducere
• Dezvoltările mediului
macro-financiar
• Evaluarea stabilităţii
financiare din ţară
• Dezvoltările financiare şi
economice
• Riscurile cu care se
confruntă companiile pe
asigurări şi conglomeratele
• Scenariile de asigurare a
ratelor dobînzilor scăzute
• Ajustările la disbalanţele
mondiale
• Dimensiunile
transfrontaliere a stabilităţii
financiare
• Concluzii
România (Banca
Naţională României)
• Sinteza
• Cadrul Macroeconomic
o Contextul economic şi
financiar internaţional
o Riscuri aferente
evoluţiilor
macroeconomice interne
• Sistemul financiar şi
riscurile asociate acestuia
o Sectorul bancar
o Sectorul financiar
nebancar
o Piaţa de capital
• Infrastructura sistemului
financiar
• Evoluţiile cadrului de
reglementare
Suedia
(Sveriges Riksbank)
• Introducere
• Sumarul evaluărilor cu
privire la stabilitate
financiară
• Pieţele financiare
• Debitorii băncilor din
Suedia
• Dezvoltările în sectorul
bancar
o Profitabilitatea
o Activele şi capitalul
o Riscul de lichiditate
• Evaluarea instituţiilor
aflate în situaţii de stres
• Activitatea comercială şi
implicări pentru
stabilitatea financiară
• Articolele din rapoartele
cu privire la stabilitate
financiară.
Bulgaria
(Banca Bulgariei)
• Pieţele financiare din
Bulgaria
• Piaţa monetară
• Piaţa interbancară
• Piaţa valutară
• Piaţa de capital
Ungaria
(Magzar Nemzeti)
• Analiza riscurilor şi
cheltuielilor de bază
• Riscuri macroeconomice
şi financiare
o Mediul schimbător
o Scenarii de risc
• Stabilitatea instituţiilor
financiare
• Riscurile sistemului
bancar
o riscul de credit
o riscul de piaţă
o situaţia financiară a
sistemului bancar
• Riscurile sistemului
nefinanciar
• Riscurile sistemului de
plăţi şi de decontări
• Anexe
Spania
(Banca Spaniei)
• Introducere
• Riscuri bancare
o Riscuri şi activitatea
intermediarilor
financiari
o Riscul de credit
o Riscul de lichiditate
o Riscul de piaţă
• Profitabilitate
o Situaţia generală
o Analiza bazată pe
instituţii individuale
• Solvabilitate
o Situaţia generală
o Analiza bazată pe
instituţiile individuale
• Note explicative
Regatul Unit Letonia
(Banca Angliei) (Banca Letoniei)
• Evaluări generale • Sumar executiv
• Sursele de bază ale • Mediul economic extern
vulnerabilităţilor în şi dezvoltările economice
sistemul financiar al ţării din ţară
o Situaţia economică şi • Riscul de credit al
instrumentele
băncilor
financiare • Profitabilitate bancară
o Instabilităţile
• Suficienţa capitalului
economice şi
• Riscul ratei dobânzii a
instrumentele băncilor
financiare • Riscul de schimb valutar
o Lichiditatea pieţei • Lichiditatea băncilor
financiare
• Vulnerabilitate financiare
• Structura sistemului
financiar al ţării
• Instituţiile financiare
non-bancare
• Perspectivele pentru
• Concurenţa şi nivelul de
sistemul financiar al ţării
concentrare în sectorul
• Micşorarea riscurilor în
bancar al Letoniei
sistemul financiar al ţării
• Cadrul nou cu privire la
• Alte publicaţii cu privire
suficienţa capitalului
la stabilitate financiară
Franţa Irlanda
(Banca Franţei) (Banca Irlandei)
• Introducere • Introducere
• Generalizare • Evaluarea sectorului
o Sumar financiar autohton
o Mediul şi pieţele o Analiza
internaţionale macroeconomică
• Sectorul Financiar o Sectorul gospodăriilor
• Articolele cu privire la o Sectorul non-financiar
temele actuale aferente o Sectorul bancar
sistemului financiar o Sectorul asigurărilor
autohton
o Sistemul de plăţi şi de
decontări
• Dimensiuni
internaţionale
• Creşterea îndatorărilor
ipotecare
• Rolul lichidităţii şi
stabilitatea financiară
Lituania
(Banca Lituaniei)
• Introducere
• Sumar
• Analiza macroeconomică
• Corporaţiile non-
financiare
• Gospodăriile
• Sectorul bancar
o Participanţi
o Profitabilitatea şi
eficienţa
o Active
o Obligaţiuni şi lichiditate
o Riscul de credit
o Riscul de piaţă
o Suficienţa capitalului
o Testările stres a riscului
de credit
• Sistemul financiar şi
instituţiile financiare non-
bancare
Finlanda
(Banca Finlandei)
• Intermediere financiară
• Bănci şi companii de
asigurare
• Piaţa valorilor mobiliare
• Infrastructura
• Graficele ce reflectă
dinamica indicatorilor de
bază ce reflectă stabilitatea
sectorului financiar, mai
ales a celui bancar
• Tabele
o Rapoartele băncilor
o Ratele pe depozite şi
credite
175
 Anexa 16

Exigenţele minime faţă de capitalul băncilor stabilite de legislaţia bancară a statelor-membre

ce au aderat la UE începând cu anul 2004, a statelor candidate pentru aderare la UE şi a
ţărilor CSI*

Ţara Exigenţele faţă de capital stabilite de legislaţie

Directiva UE nr. 2006/48/CE privind iniţierea şi exercitarea activităţii instituţiilor
Uniunea de credit prevede că pentru a primi autorizaţia de desfăşurare a activităţilor
Europeană bancare, banca urmează să corespundă exigenţelor minime faţă de capital, care nu
poate fi mai mic de 5 mil. euro (art. 9).
Statele UE ce au aderat în anul 2004
Cehia Pentru a obţine licenţa, băncile din Cehia, conform Legii Cehiei cu privire la bănci,
urmează să dispună de un capital minim în mărime de cel puţin 500000000 CZK
(echivalent a circa 17.5 mil. euro), fiind prevăzut doar o singură categorie de licenţă (art. 4
(1-2); 5).
Cipru Banca înfiinţată în Republica Cipru, urmează să dispună de capitalul minim în mărime de 3
milioane funţi (sau echivalent a circa 5,2 mil.euro) sau orice altă mărime mai înaltă,
stabilită de Banca Centrală. (art.15;20-23).
Estonia Conform Legii cu privire la instituţiile financiare a Cehiei, capitalul acţionar al băncilor
urmează să fie reprezentat de echivalentul în monedă naţională a cel puţin 5 mil. euro
reieşind din rata oficială de schimb a Băncii Estoniei. Totodată este prevăzut doar un singur
tip de licenţă indiferent de activităţile bancare desfăşurate (art.13).
Malta O bancă înfiinţată în Malta urmează să dispună de fondurile proprii în Lire Malteze sau
orice altă valută acceptată de autoritatea competentă în mărime ce nu va fi mai mică de 2
mil. Lire Malteze (circa 4,7 mil. euro). Legislaţia nu prevede necesitatea majorării
capitalului în scopul obţinerii permisiunii de a desfăşura activităţi bancare suplimentare.
Letonia Legea cu privire la bănci determină nivelul minim al capitalului bancar în mărime de
echivalentul a 5 mil. euro şi prevede doar o singură categorie de licenţă, indiferent de
activităţile desfăşurate de bănci (art.2).
Lituania Legea bancară conţine exigenţe cu privire la capitalul minim necesar pentru obţinerea
licenţei bancare în mărimea echivalentului în lite a 5 mil. euro şi prevede o singură
categorie de autorizaţie indiferent de activitatea financiară desfăşurată de bancă (art. 9 ;40).
Slovacia Legea bancară prevede că depozitul monetar minim a capitalului bancar înregistrat este
SKK 500000000 (sau circa 13 mil. euro) şi nu conţine careva stipulări cu privire la
diversitatea categoriilor de licenţe (art.7).
Slovenia Actul Bancar al Sloveniei stipulează o mărime minimă a capitalului de 1220000000 tolari
(sau circa 5 mil. euro) căreia urmează să corespundă instituţia pentru a obţine autorizaţia de
desfăşurare a activităţilor bancare. Actul Bancar totodată nu are careva stipulări cu privire
la existenţa mai multor categorii de autorizaţii (art. 6; 15).
Polonia Actul bancar al Poloniei prevede că capitalul băncilor înfiinţate trebuie să constituie cel
puţin echivalentul în Zloţi a 5 mil. euro, precum şi nu stipulează mai multe categorii de
autorizaţii în dependenţă de activităţile financiare desfăşurate de bănci (art.32).
Ungaria Legea cu privire la bănci determină nivelul capitalului de 5 mil.euro şi nu determină mai
multe categorii de autorizaţii în dependenţă de activitatea desfăşurată de către instituţiile
financiare.
Statele UE ce au aderat în anul 2007
Bulgaria Capitalul minim necesar prevăzut de Legea bancară urmează să fie de puţin 10 milioane
BGL (5 mil. EUR), fiind prevăzută doar o singură categorie a licenţei (art.6, art.7 şi 13).
România Legea privind activitatea bancară stipulează că capitalul băncilor nu poate fi mai mic decât
echivalentul a 5 mil. Euro şi nu conţine careva prevederi cu privire la necesitatea majorării
capitalului pentru a desfăşura careva activităţi financiare suplimentare (art.11;58).

176
Ţara Exigenţele faţă de capitalul stabilite de legislaţie
Statele-candidate pentru aderare în UE
Mărimea capitalului minim acţionar necesar pentru fondarea unei bănci prevăzută de Legea
Croaţia bancară a Croaţiei este de 40 milioane Kuna (sau circa 5,3 mil. EUR), fiind prevăzută doar
o singură categorie de autorizaţie pentru desfăşurarea activităţilor bancare (art. 4; 6; 34).

Macedonia Capitalul minim necesar prevăzut de Legea bancară pentru înfiinţarea unei bănci este de
3.5 mil.Euro pentru desfăşurarea activităţilor financiare cum sunt: acceptarea depozitelor
de la persoanele fizice şi juridice; acordarea şi obţinerea creditelor pe teritoriul ţării,
operaţiunile de schimb valutar, emiterea cardurilor de credit şi monedei electronice, leasing
financiar, operaţiunile de plăţi autohtone, leasing financiar, consulting economic şi
financiar, etc.(art.8;45). Totodată, pentru desfăşurarea activităţilor bancare internaţionale
(de plăţi, de transfer), creditarea şi operaţiuni de garanţie cu străinătate, factoring, activităţi
în valută străină, underwrinting şi activităţi cu derivatele financiare, etc.(art.46), banca
urmează să dispună de capital în mărime minimă 9 mil. Euro.
Statele – membre ale CSI
Belarus Legea bancară prevede cerinţa faţă de capitalul minim normativ al băncilor în mărime de
cel puţin 10 mil. Euro, şi prevede o categorie de licenţă unică pentru desfăşurarea
activităţilor bancare.
Legea bancară prevede cerinţa faţă de capital în mărime de 5 mil. Euro pentru toate tipurile
Rusia de licenţă (art.5;11), totodată actele normative prevăd necesitatea obţinerii diferitor
categorii de licenţe pentru activităţi, cum sunt:
• operaţiuni în ruble ruseşti fără dreptul de a atrage depozite de la persoane fizice;
• operaţiuni în ruble ruseşti şi valută străină fără dreptul de a atrage depozite de la persoane
fizice;
• atragerea depozitelor şi plasarea metalelor preţioase;
• licenţa generală, care acordă dreptul de a efectua concomitent toate activităţile menţionate.

Ukraina Legea bancară determină cerinţa faţă de capitalul minim al băncilor în mărime de 10 mil.
Euro, iar pentru a desfăşura activităţi suplimentare, Băncii Naţionale a Ucrainei, îi revine
dreptul de a stabili cerinţe suplimentare (20 mln. euro), totodată fiind prevăzute mai multe
categorii de autorizaţii (art.31;47).

*Sursa: elaborat de autor în baza legislaţiei bancare a ţărilor examinate [96-110]

177
 Anexa 17
STRUCTURA UNEI PIEŢE FINANCIARE TRADIŢIONALE*1

Parlamentul, Guvernul şi Autorităţile publice

Reglementarea pieţei Reglementarea pieţei Reglementarea pieţei

asigurărilor bancare valorilor mobiliare

Piaţa Sectorul bancar Piaţa valorilor

asigurărilor mobiliare

Supravegherea pieţei Supravegherea pieţei Supravegherea pieţei

asigurărilor bancare valorilor mobiliare

Organele publice independente / agenţiile

STRUCTURA UNEI PIEŢE FINANCIARE DEZVOLTATE*

Parlamentul, Guvernul şi Autorităţile publice

Reglementarea pieţei Reglementarea pieţei Reglementarea pieţei

asigurărilor bancare valorilor mobiliare

CONGLOMERATE FINANCIARE

Sectorul bancar
Piaţa valorilor mobiliare Piaţa asigurărilor

Supravegherea pieţei Supravegherea pieţei Supravegherea pieţei

asigurărilor bancare valorilor mobiliare

Organele publice independente / agenţiile

1
*Sursa: elaborat de autor

178
 Anexa 18

Date utilizate la construirea modelului econometric de evaluare a stabilităţii sistemului bancar al Republicii Moldova (1) *

ARW –
Capitalul activele A (ra)
Ponderea normativ ponderate activele Raportul Active
Suficienţa creditelor Total total pe la risc totale pe activelor genera-
capitalului nefavorabile Creditele portofoliu sistem (monedă sistemul generatoare toare de
ponderat la în total credite nefavorabil de credite bancar naţională) bancar de dobinda/ dobînda
Anul risc % % e mil.lei mil.lei mil.lei mil.lei mil.lei active (%) mil.lei
SUFCAP CREDITNF CREDITNF PCREDIT CNT ARW ACTIVE % ACTIVDOB
1997 35.1 26.0 420.25 1616.33 593.7 1690.0 2281.1 71.20 1623.4
1998 39.9 31.9 565.08 1771.42 735.7 1841.6 2660.9 82.19 2187.0
1999 46.8 28.3 455.29 1608.80 940.3 2009.2 3223.5 65.79 2120.8
2000 48.5 20.3 465.97 2295.40 1399.6 2885.8 4665.1 77.20 3604.1
2001 43.4 9.8 309.17 3154.80 1653.9 3810.8 5985.4 81.40 4854.8
2002 36.4 7.6 324.06 4263.90 1708.4 4693.4 7943.9 72.34 5747.4
2003 31.8 6.2 379.68 6123.90 2041.0 6418.2 10289.9 76.12 7832.7
2004 31.4 6.9 530.36 7686.40 2441.9 7776.8 13313.2 77.53 10321.7
2005 27.5 4.3 433.34 10077.60 2871.1 10440.4 18007.7 77.83 14015.4
2006 27.8 4.3 594.71 13830.45 3801.3 13662.4 22776.7 83.47 19011.7

Sursa: rapoartele anuale ale BNM [82], Biroul Naţional de Statistică al Republicii Moldova [292], calculele autorului*

179
 Anexa 18 (continuare)

Date utilizate la construirea modelului econometric de evaluare a stabilităţii sistemului bancar al Republicii Moldova (2)*

Ponderea ra – rata rL – rata

investiţiilor Produsul L (ra) total anuală anuală
în Intern obligaţiun medie la medie la
Produsul Brut Rata de i pe credite (în depozite Rentabilit Rentabilit
Intern (preţuri bază a sistemul valută (în valută Venitul atea atea marja netă
Anul Brut curente), BNM bancar Capital naţonală) naţională) net, activelor capitalului a dobînzii
mil.lei mil.lei, % actionar % % mil.lei % % %
INVPIB PIB RATANBM OBLIGAT CAPB RA RO VENITNET ROA ROE MARJA
1997 53.2 8917 17.0 1667.2 613.9 32.76 23.18 116.4 5.1 19.0 9.3
1998 45.0 9122 32.7 1923.63 737.3 30.06 20.99 101.2 4.0 15.2 18.0
1999 52.3 12322 31.0 2281.06 942.4 35.48 27.39 157.2 4.4 15.3 14.9
2000 49.6 16020 27.0 3238.67 1426.4 33.29 24.62 297.9 6.4 20.9 6.4
2001 50.1 19052 13.0 4329.27 1656.1 28.46 20.60 245.6 4.7 15.8 11.3
2002 52.5 22556 9.5 6108.56 1835.3 23.14 14.38 302.1 4.5 17.5 9.4
2003 53.3 27619 14.0 8120.63 2169.3 19.18 12.68 411.1 4.4 20.3 9.0
2004 51.2 31992 14.5 10728.26 2584.9 20.96 15.16 430.7 3.8 18.1 8.5
2005 50.4 37652 12.5 14997.88 3009.8 18.90 13.00 480.2 3.2 17.3 6.4
2006 45.8 44069 14.5 18843.02 3933.7 18.28 11.93 691.7 3.4 20.7 6.8

Sursa: rapoartele anuale ale BNM [82], Biroul Naţional de Statistică al Republicii Moldova [292], calculele autorului

180
 Anexa 18 (continuare)

Date utilizate la construirea modelului econometric de evaluare a stabilităţii sistemului

bancar al Republicii Moldova (3) *

2007 2008 2009

CCAPB 4576 5560 6758
ARW 16594 21200 27054
CREDITNF 464 423 436
ACTIVDOB 24030 31672 36744
RA 18,12 17,65 18,33
ROA 3.4 3.3 3.5
MARJA 6.5 7.4 6.3
PIB 52753 61786 72256
RATA NBM 12.56 12.26 12.04
INV PIB 20.6 22.8 25.2

*Sursa: elaborat de autor

181
 Anexa 19
Prezentarea grafică a ecuaţiei multifactoriale (modelul 1) *

ln(SUFCAPt) = ln (ß0)+ ß1 ln(CAPBt) + ß2 ln (ARWt) + ß3 ln (CREDITNFt) + ln (εt)

ln – reprezitnă logaritmul natural. Parametrii ß1, ß2, ß3 reprezintă elasticităţile influenţei

asupra SUFCAP a parametrilor explicativi, incluse în model.
Calculele au fost efectuate în pachetul econometric Eviews 3,0.
Dependent Variable: Ln(SUFCAP)
Method: Least Squares
Sample: 1997 2006
Included observations: 10
Variable Coefficient Std. Error t-Statistic Prob.
Ln(ARW) -1.000776 0.000853 -1172.669 0.0000
LN(CAPB) 1.001315 0.001039 963.6791 0.0000
LN(CREDITNF) 0.001289 0.000555 2.324027 0.0591
C 4.609447 0.003465 1330.413 0.0000
R-squared 0.999998 Mean dependent var 3.588255
Adjusted R-squared 0.999997 S.D. dependent var 0.204712
S.E. of regression 0.000339 Akaike info criterion -12.85437
Sum squared resid 6.88E-07 Schwarz criterion -12.73334
Ln likelihood 68.27186 F-statistic 1096608.
Durbin-Watson stat 1.726484 Prob(F-statistic) 0.000000

figura 4.3.1
4.0

3.8

3.6

0.0006 3.4

0.0004 3.2
0.0002
0.0000
-0.0002
-0.0004
-0.0006
97 98 99 00 01 02 03 04 05 06

Residual Actual Fitted

*Sursa: obţinut de autor în baza ecuaţiei multifactoriale (modelul 1)

182
 Anexa 20
Prezentarea grafică a ecuaţiei multifactoriale (modelul 2) *

ln(ACTIVBt) = ln (ß0)+ ß1 ln(ACTIVDOBt) + ß2 ln (ARWt) - ß3 ln (RAt) + ln (εt)

ln – reprezintă logaritmul natural. Parametrii ß1, ß2, ß3 reprezintă elasticităţile influenţei
asupra ACTIVB a parametrilor explicativi, incluse în model.
Calculele au fost efectuate în pachetul econometric Eviews 3,0.
Dependent Variable: LN(ACTIVB)
Method: Least Squares
Sample: 1997 2006
Included observations: 10
Variable Coefficient Std. Error t-Statistic Prob.
LN(ACTIVDOB) 0.203490 0.294618 1.690690 0.5156
LN(ARW) 0.915441 0.357593 2.560006 0.0429
LN(RA) - 0.195652 0.201092 -1.972950 0.3682
C -1.201094 1.313671 -0.914304 0.3958
R-squared 0.997124 Mean dependent var 8.838964
Adjusted R-squared 0.995685 S.D. dependent var 0.805784
S.E. of regression 0.052929 Akaike info criterion -2.750556
Sum squared resid 0.016809 Schwarz criterion -2.629522
Ln likelihood 17.75278 F-statistic 693.2984
Durbin-Watson stat 1.793191 Prob(F-statistic) 0.000000

figura 4.3.2

10.5
10.0
9.5
9.0
8.5
0.10
8.0
0.05 7.5

0.00

-0.05

-0.10
97 98 99 00 01 02 03 04 05 06

Residual Actual Fitted

*Sursa: obţinut de autor în baza ecuaţiei multifactoriale (modelul 2)

183
 Anexa 21
Prezentarea grafică a ecuaţiei multifactoriale (modelul 3.1)*

ln(VENITNETt) = ln (ß0)+ ß1 ln(MARJAt) + ß2 ln (ROAt) + ß3 ln (ROEt) + ln (εt)

ln – reprezintă logaritmul natural. Parametrii ß1, ß2 reprezintă elasticităţile influenţei asupra
VENITNET a parametrilor explicativi, incluse în model.

Calculele au fost efectuate în pachetul econometric Eviews 3,0.

Dependent Variable: LOG(VENITNET)
Method: Least Squares
Sample: 1997 2006
Included observations: 10
Variable Coefficient Std. Error t-Statistic Prob.
LOG(MARJA) 1.143211 0.641687 1.781571 0.1251
LOG(ROA) 1.375293 0.685878 2.005156 0.0918
LOG(ROE) 0.839220 1.865917 0.449763 0.6687
C 7.769576 6.287766 1.235666 0.2628
R-squared 0.762227 Mean dependent var 5.614047
Adjusted R-squared 0.643341 S.D. dependent var 0.632776
S.E. of regression 0.377900 Akaike info criterion 1.180799
Sum squared resid 0.856850 Schwarz criterion 1.301833
Log likelihood -1.903996 F-statistic 6.411398
Durbin-Watson stat 0.901677 Prob(F-statistic) 0.026645

figura 4.3.3
7.0
6.5
6.0
5.5
5.0
0.4 4.5
0.2
0.0
-0.2
-0.4
-0.6
-0.8
97 98 99 00 01 02 03 04 05 06

Residual Actual Fitted

*Sursa: obţinut de autor în baza ecuaţiei multifactoriale (modelul 3)

184
 Anexa 22
Prezentarea grafică a ecuaţiei multifactoriale (modelul 3.2)*

ln(VENITNETt) = ln (ß0)+ ß1 ln(MARJAt) + ß2 ln (ROAt) + ln (εt)

ln – reprezintă logaritmul natural. Parametrii ß1, ß2 reprezintă elasticităţile influenţei asupra
VENITNET a parametrilor explicativi, incluse în model.

Calculele au fost efectuate în pachetul econometric Eviews 3,0.

Dependent Variable: LN(VENITNET)
Method: Least Squares
Sample: 1997 2006
Included observations: 10
Variable Coefficient Std. Error t-Statistic Prob.
LN(MARJA) 1.380928 0.342519 4.031680 0.0050
LN(ROA) 1.252640 0.592390 2.114554 0.0723
C 4.250013 1.138935 9.258408 0.0000
R-squared 0.764211 Mean dependent var 5.614047
Adjusted R-squared 0.683986 S.D. dependent var 0.632776
S.E. of regression 0.355716 Akaike info criterion 1.013958
Sum squared resid 0.885738 Schwarz criterion 1.104733
Ln likelihood -2.069789 F-statistic 10.73986
Durbin-Watson stat 1.409143 Prob(F-statistic) 0.007362

figura 4.3.4
7.0
6.5
6.0
5.5
5.0
0.4 4.5
0.2
0.0
-0.2
-0.4
-0.6
-0.8
97 98 99 00 01 02 03 04 05 06

Residual Actual Fitted

*Sursa: obţinut de autor în baza ecuaţiei multifactoriale (modelul 3)

185
 Anexa 23
Prezentarea grafică a ecuaţiei multifactoriale (modelul 4)*

ln(OBLIGATBt) = ln (ß0)+ ß1 ln(PIBt) + ß2 ln (RATANBMt) + ß3 ln (INVPIBt) + ln (εt)

ln – reprezintă logaritmul natural. Parametrii ß1, ß2, reprezintă elasticitatea influenţei asupra
OBLIGAT a parametrilor explicativi, incluse în model.

Calculele au fost efectuate în pachetul econometric Eviews 3,0.

Dependent Variable: LOG(OBLIGAT)
Method: Least Squares
Sample: 1997 2006
Included observations: 10
Variable Coefficient Std. Error t-Statistic Prob.
LOG(PIB) 1.326243 0.056199 23.59921 0.0000
LOG(RATANBM) 0.101574 0.060102 1.690041 0.1420
LOG(INVPIB) 0.669019 0.093280 7.172147 0.0004
C -6.053904 0.619837 -9.766931 0.0001
R-squared 0.998276 Mean dependent var 8.562915
Adjusted R-squared 0.997414 S.D. dependent var 0.865895
S.E. of regression 0.044030 Akaike info criterion -3.118710
Sum squared resid 0.011632 Schwarz criterion -2.997676
Log likelihood 19.59355 F-statistic 1158.250
Durbin-Watson stat 2.777662 Prob(F-statistic) 0.000000

figura 4.3.5
10.0
9.5
9.0
8.5
8.0
7.5
0.05
7.0

0.00

-0.05

-0.10
97 98 99 00 01 02 03 04 05 06

Residual Actual Fitted

*Sursa: obţinut de autor în baza ecuaţiei multifactoriale (modelul 4)

186
 ADNOTAREA

la teza de doctor în economie cu tema

„Aspectul stabilizării şi sporirii siguranţei funcţionării sistemului bancar al Republicii
Moldova în contextul integrării în Uniunea Europeană”

Cercetarea „Aspectul stabilizării şi sporirii siguranţei funcţionării sistemului bancar al

Republicii Moldova în contextul integrării în Uniunea Europeană” contribuie la extinderea
cercetărilor în domeniu, ce ţin de evaluarea tendinţelor de consolidare şi stabilizare a sistemului
bancar. Subiectul cercetării reprezintă o importanţă majoră, deoarece stabilitatea şi siguranţa
sistemului bancar au o mare însemnătate pentru protejarea intereselor deponenţilor, asigurarea
continuităţii intermedierii activităţii financiare şi prestării serviciilor bancare, precum şi pentru
dezvoltarea economică a ţării. Actualitatea temei reiese din oportunitatea abordării perspectivelor de
dezvoltare şi direcţiilor principale de consolidare a sistemului bancar ce rezultă din procesele de
integrare ale statului în UE.
Lucrarea evidenţiază aspectele teoretice şi practice de stabilizare şi sporire a siguranţei
sistemului bancar autohton. Astfel, autorul abordează standardele europene şi practica statelor-
membre ale UE şi ţărilor CSI în domeniul asigurării stabilităţii sistemului bancar, precum şi
analizează eventualele beneficii şi vulnerabilităţi condiţionate de alegerea vectorului proeuropean
pentru stabilitatea şi siguranţa sectorului bancar al RM.
O deosebită atenţie în lucrare se acordă abordării rolului ce îi revine autorităţii de
supraveghere în asigurarea stabilităţii sistemului bancar, precum şi analizei oportunităţii preluării
practicii europene în determinarea modului optim de supraveghere a sistemului bancar (de către
banca centrală sau autoritate de supraveghere independentă). Teza dezvoltă problematica
instabilităţii bancare prin abordarea cauzelor principale şi eventualelor căi de prevenire a acesteia.
De asemenea autorul evidenţiază oportunitatea funcţionării sistemelor de garantare a depozitelor
pentru stabilitatea sistemului bancar şi, prin prisma analizei practicii internaţionale, propune căile de
perfecţionare a schemei de garantare a depozitelor existente în RM.
Concluziile privind căile de consolidare a sistemului bancar autohton, obţinute de autor ca
rezultat al cercetărilor teoretice şi studierii practicii europene în domeniu, facilitează elaborarea
unor propuneri concrete cu aplicabilitate în procesul de stabilizare şi sporire a siguranţei sistemului
bancar autohton în condiţiile integrării europene.

187
 ANNOTATION

to the thesis for the doctor degree in Economics

„The aspect of stabilization and increase in soundness of functioning of Moldovan banking
sector in the context of the European Union integration”

The research „The aspect of stabilization and increase in soundness of functioning of

Moldovan banking sector in the context of the European Union integration” contributes to the
extension of research in the respective field, related to the banking sector development and
stabilization trends. The research subject represents a major importance, given the significance of
the stability and soundness of banking sector for the depositor interests’ protection, for insuring of
the continuous intermediation of financial activity and carrying out banking services, as well as for
the country’s economic development. The actuality of the theme results from the opportunity to
analyse development perspectives and basic consolidation trends of banking sector determined by
the EU integration processes.
The present work emphasizes theoretic and practical aspects of stabilization and maintenance
of Moldovan banking sector soundness. The author estimates European standards and experience of
the EU member-states and CIS-countries in the field of banking sector stability attainment, as well
as analyses eventual advantages and vulnerabilities for the stability and soundness of Moldovan
banking sector, determined by the pan-European vector.
A special attention in the present work is drawn to the analyses of the supervisory authorities’
role in the stability of banking sector, as well to the opportunity to implement in Moldovan banking
sector the relevant European experience, through determining the optimal way in supervision of
banking system (by the central bank or by an independent supervision authority). Thesis analyses
challenges related to the banking sector instability, through estimation of causes and eventual ways
of prevention thereof. At the same time, author emphasizes importance of the deposit guarantee
schemes for the stability of banking sector and, based on the international experience, proposes the
ways to improve the deposit guarantee scheme presently functioning in Moldova.
The conclusions on the ways of consolidation of the Moldovan banking system, obtained by
the author as a result of theoretic research and examination of European experience in the banking
field, facilitate the elaboration of concrete proposals with applicability in the process of stabilization
and increase of Moldovan banking sector soundness in the context of European integration.

188
 АННОТАЦИЯ
диссертации на соискание ученой степени доктора экономических наук на тему:
«Аспект стабилизации и увеличения прочности деятельности банковского сектора
Республики Молдова в условиях интеграции в Европейское Сообщество »

Исследование «Аспект стабилизации и увеличения прочности деятельности

банковского сектора Республики Молдова в условиях интеграции в Европейское
Сообщество» содействует расширению исследований в соответствующей области, связанных
с тенденциями развития и стабилизации банковского сектора. Объект исследования
представляет собой значимость, поскольку стабильность и прочность банковского сектора
особенно важны для защиты интересов вкладчиков, обеспечения непрерывности в
посредничестве финансовой деятельности и банковских услуг, а также для экономического
развития страны. Актуальность темы определяется необходимостью рассмотрения
перспектив развития и основных направлений консолидации банковского сектора
Республики Молдова, истекающих из процессов европейской интеграции.
Работа раскрывает теоретические и практические аспекты стабилизации и поддержания
прочности банковского сектора Республики Молдова. Автор анализирует европейские
стандарты и опыт стран-членов ЕС и стан СНГ в области обеспечения стабильности
банковского сектора, а также рассматривает возможные преимущества и уязвимости для
стабильности и прочности банковского сектора РМ, предопределенные процессом
интеграции.
Особое внимание в работе уделяется изучению роли, которая отводится органу
банковского надзора в обеспечении стабильности банковского сектора, а также возможности
заимствования европейского опыта в выборе оптимального метода осуществления надзора
банковского сектора (центральным банком либо независимым надзорным органом).
Диссертационная работа развивает проблематику банковской нестабильности, содержит
анализ основных причин и возможных направлений для их предотвращения. Автор также
рассматривает важность функционирования систем страхования вкладов для стабильности
банковского сектора, и, основываясь на международный опыт, предлагает пути
усовершенствования схемы страхования вкладов, действующей в РМ.
Выводы, касающиеся путей стабилизации банковского сектора РМ, полученные
автором в результате теоретических исследований и изучения европейского опыта в
соответствующей области, позволяют разработать конкретные предложения, которые могут
быть использованы в процессе стабилизации и увеличения прочности деятельности
банковского сектора Р.М. в условиях интеграции в Европейское Сообщество.

189
 CUVINTE – CHEIE
Acordul Basel II

Activele

Banca

Banca centrală

Banca Centrală Europeană

Banca Naţională a Moldovei

Capitalul

Criză bancară

Consolidare

Comitetul Basel pentru Supraveghere Bancară

Credite

Garantare a depozitelor

Indicatori de Stabilitate Financiară

Instabilitate bancară

Integrare

Model econometric

Program de Evaluare a Sectorului Financiar

Raport de Stabilitate Financiară

Reglementare bancară

Stabilitate bancară

Sistemul bancar

Sistemul financiar

Suficienţa capitalului

Supraveghere bancară

Testările stres

Uniune Europeană

190
 LISTA ABREVIERILOR
BC – băncile comerciale
BCE – Banca Centrală Europeană
BCR – Banca Naţională a României
BERD – Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare
BM – Banca Mondială
BIS – Bank for International Settlements
BNM – Banca Naţională a Moldovei
BSCEE – Grupul Supraveghetorilor Bancari din Europa Centrală şi de Est
CE – Comisia Europeană
CEBS – Committee of European Bank Supervisors (Comitetul Supraveghetorilor Bancari din
Europa)
CBSB – Comitetul Basel pentru Supraveghere Bancară
CSI – Comunitatea Statelor Independente
ECAI - External Credit Assessment Institution
FATF - Financial Action Force on Money Laundering
FBI – Biroul Federal al Investigaţiilor (Federal Bureau of Investigation)
FMI – Fondul Monetar Internaţional
FSI – Financial Stability Indicators
FSAP – Programul de Evaluare a Sectorului Financiar (Financial Sector Assessment Program)
FSSA – Financial Sector Stability Assessment
ISF - Indicatori de Stabilitate Financiară
MCMMP – metoda celor mai mici pătrate
MONEYVAL - Council of Europe Select Committee of Experts on the Evaluation of Anti-Money
Laundering Measures
PESF – Programul de Evaluare a Sectorului Financiar
RSF – Raport de Stabilitate Financiară
SEBC – Sistemul European al Băncilor Centrale
SCERS – Strategia de Creştere Economică şi Reducere a Sărăciei
SIRF – Standardele Internaţionale de Raportare Financiară
SUA – Statele Unite ale Americii
TARGET - Trans-European Automated Real-time Gross Settlement Express Transfer System
TA – asistenţă tehnică
UE – Uniunea Europeană

191