LUCRU INDIVIDUAL

ULEI ESENȚIAL DE NUCĂ

Chișinău, 2022

CUPRINS
INTRODUCERE....................................................................................................................3
Uleiul de Nucă........................................................................................................................4
DENSITATE RELATIVA.....................................................................................................4
INDICE DE REFRACŢIE.....................................................................................................5
INDICE DE IOD....................................................................................................................6
INDICE DE SAPONIFICARE..............................................................................................7
Bibliografie............................................................................................................................8
 INTRODUCERE

Nucul, Juglans regia L., este un arbore din familia Juglandaceae răspândit în zona
temperată și mediteraneană, atât ca floră spontană, cât și în culturi. Își are originea în zona
geografică întinsă din Balcani spre est, până în Himalaya și sud-vestul Chinei. Nucul a fost
introdus în vestul și nordul Europei din vremea romanilor sau mai devreme, iar în cele două
Americi în secolul 17. Uleiul de nuca se prepara, in general, prin presarea la rece a nucilor
uscate.
Extracția
După decojire, sâmburii sunt uscați pentru a reduce conținutul de umiditate. În unele
producții pentru a obține calități senzoriale și organoleptice specifice ca și pentru alte uleiuri
derivate din fructe uscate, semințele sunt prăjite înainte de procesul de extracție. Pentru producția
de ulei, pot fi utilizate, de asemenea, sâmburii aruncați pentru mărime sau defecte din producția
de fructe uscate sau gustări. Ca și în cazul altor uleiuri din semințe cu conținut ridicat de lipide
(> 50%), uleiul de nucă poate fi extras folosind doar sisteme mecanice la temperaturi sub 45 ° C ,
obținând uleiuri care pot fi definite ca „virgine” cu o valoare organoleptică și nutrițională
ridicată. Cu toate acestea, extracția mecanică a uleiului la temperatură scăzută are un randament
mai mic, cu pierderea economică consecventă. Pentru a crește randamentul, mai ales în sistemele
cu presă cu șurub, este posibil să încălziți pasta de miez. Aluatul, numit biscuiți, rezidual de la
extracția uleiului cu procese mecanice își folosește alimentele de ani de zile.
În industria oleochimică, extracția solventului organic este mai frecventă, ceea ce necesită
un proces de rafinare în aval. În uleiurile cu valoare comercială ridicată, cum ar fi uleiul de nucă,
extracția este de asemenea posibilă folosind un gaz într-o stare supercritică sau subcritică ca
solvent care nu implică, în general, o rafinare ulterioară. Tehnica de extracție poate afecta
calitatea și comercializarea uleiului de nuc, care având în vedere poziționarea acestuia pe piață și
cererea ca specialitate gastronomică astăzi este aproape întotdeauna oferită în versiunea
„virgină” sau „presată mecanic” sau „presată la rece”.

Acest ulei este mai eficient în îngrijirea îmbătrânirii sau a pielii puternic uscate, cu
emolienți și efecte antiinflamatorii fiind cele mai proeminente proprietăți cosmetice.

Compoziția chimică a uleiului de nucă:

Lipidele miezului de nuci au un conținut redus de acizi grași saturați (9%), iar acizii grași
polinesaturați constituie aproape 83% din totalul acizilor grași și 8 % acizi mononesaturați.
Uleiul de nuc este compus în principal din trigliceride. Concentrația ridicată de acizi grași
polinesaturați îl face deosebit de susceptibil la oxidare. Concentrația totală de sterol găsită pe
uleiurile nerafinate este de 500-1760 mg / kg.
Alte componente minore ale uleiului de nuc găsite în unele studii sunt: fenoli cu aldehide ,
terpene și alcooli care îi conferă o notă aromatică caracteristică.

2
 ULEIUL DE NUCĂ

Descriere: Uleiul de nucă este lichid de culoarea topazului, un gust foarte bogat de nuci si
deloc gretos, ca la alte uleiuri. Insa culoarea unui ulei normal si mai ieftin variaza, de la galben-
auriu la maroniu.
Solubilitatea: Este insolubil în apă, solubil în alcool etilic, grăsimi și uleiuri.
Densitatea relativă: 0,923-0,925

Indicele de refracție: n20

D =1,472-1,475

Indicele de saponificare: 189-198

Indicele de iod: 132-162

DENSITATE RELATIVA
20
Densitatea relativă d a unei substanțe este raportul dintre masa unui volum din acea
20
substanță la 20 °C și masa unui volum egal de apă la 20 °C.
20
Densitatea relativă d a unei substanțe este raportul dintre masa unui volum din acea
4
substanță la 20 °C și masa unui volum egal de apă la 4 °C.
Masa volumică (densitate) ρ20 a unei substanțe este raportul dintre masa şi volumul
substanței respective la 20 °C; unitatea de măsură SI pentru masa volumică este kilogram pe
metru cub (kg· m-3).
Relațiile numerice dintre cele trei mărimi sunt următoarele :
20 20
ρ20 = 998,202 · d sau d = 1,00180 · 10-3 . ρ20 ;
20 20
20 20
ρ20 = 999,972 · d sau d = 1,00003 · 10-3 ·ρ20
4 4
20 20 20 20
d = 1,00177 · d sau d = 0,99823 · d
20 4 4 20
Determinarea densității relative, în funcție de precizia necesară, se efectuează cu
densimetre, cu balanța Mohr-Westphal sau cu picnometre.
Determinarea densității relative a lichidelor cu picnometre.
Tehnica de lucru. Se cîntăreşte picnometrul gol, umple cu apă la 20 °C şi se cîntăreşte din
nou. Diferența dintre masa picnometrului cu apă și a picnometrului gol reprezintă masa
volumului de apă la 20 °C (m1). Picnometrul se golește, se usucă, se umple cu proba de analizat
adusă la temperatura de 20 °C și se cîntărește. Diferența dintre masa picnometrului cu lichid și a
picnometrului gol reprezintă masa volumului de lichid la 20 °C (m).
Densitatea relativă a lichidului se calculează conform formulei :
3
 20 m
d =
20 m1
în care:
20
d = densitatea relativă;
20
m = masa volumului de lichid (în grame) ;
m1 = masa volumului de apă (in grame).
Precizia determinării este la a patra zecimală.

INDICE DE REFRACŢIE
Prin indicele de refracţie faţă de aer (n) se înţelege raportul dintre viteza luminii în aer şi
viteza luminii în proba de analizat.Indicele de refracţie este egal cu raportul dintre sinusul
unghiului de incidenţă (α) şi sinusul unghiului de refracţie (β)

sin α
n=
sin β

Valoarea indecelui de refracţie este în fucţie de natura probei de analizat ,de

temperatura,de presiune şi de lungimea de undă a razei de lumină,iar în cazul soluţiilor şi de
concentraţia soluţiei şi de natura solventului

Indicele de refracţie( ntD ) se referă la lungimea de undă D a sodiului (ʎ=589,3nm)și,dacă

nu se prevede astfel,se determină la 20±0,5 0C (n20
D ).Determinarea indecelui de refracție se

efectuează cu ajutorul refractometrului.Părțile principale ale unui refractometru sînt două prisme
(între care se aduce lichideul de analizat),ocularu și scala cu diviziuni.În general ,refractometrul
folosește lumina obișnuită,însă fiind prevăzut cun un compensator pentru lumina albă ,citirea
corespunde indecelui de refracție pentru lungimea de undă D a sodiului.

Etalonarea aparatului trebuie efectuată periodic ,cu ajutorul unor substanțe cu indice de
refracție constant ,exact stabilit (de ex.monobrom-naftalină ,cu indice de refracție 1,6588 la 20
0
C)sau cu ajutorul apei distilate ,cu indice de refacție 1,3330 la 20 0C.

Tehnica de lucru. Cîteva picături de lichidul de analizat se aduc între prismele

refractometrului.În cîmpul vizual al ocularului se observă două zone ,delimitate între ele : una
luminoasă şi cealaltă întunecată .Limeta dintre yona luminoasă şi cea întunecată se aduce exact

4
la punctul încrucişare al firelor reticulare.Pe scala aparatului se citeşte direct valoarea indecelui
de refracţie raportată la lungimea de undă D a solidului.

Citirea se efectuează cu o precizie de trei zecimale şi se aproximează şi a patra zecimală.

INDICE DE IOD
Prin indice de iod se înţelege numărul de grame de iod fixat de 100g probă de analizat.
Masa probei luate ,dacă nu se prevede astfel ,este specificată în următorul tabel:
Indice de iod Probă luată în lucru (în grame)
Pînă la 20 1
Mai mult de 20 pînă la 60 0,5-0,25
Mai mult de 60 pînă la 100 0,25-0,15
Mai mult de 100 0,15-0,10

Tehnica de lucru Proba luată în lucru ,cîntărită în balanţa analitica ,se dizolvă în 20 mL
cloroform și se adaugă 25 mL monobromură de iod 0,1 mol/L,într-un flacon cu dop rodat de 300
mL ,agitând din când în când .Se adaugă 15 mL iodură de potasiu-soluţie ,10 mL apă şi se
titrează cu tiosulfat de sodiu 0,1 mol/L pînă la coloraţie galben-deschis .Se adaugă 2 mL amidon-
soluţie şi se continuă titrarea, agitând energic pînă la decolorare.

În paralel ,se efectuează determinarea cu o probă-martor.

Indicele de iod se calculează conform formulei

( V 1 −V 2 )∗0,01269∗100
II=
m

În care: II=indice de iod

V1=volumul de tiosulfat de sodiu 0,1 mol/L folositr la titrarea probei-martor(în mililitri)

V2 =volumul de tiosulfat de sodiu 0,1 mol/L folosit la titrarea probei luate în lucru (în
mililitri)

m = masa probei luate în lucru (în grame)

0,01269=numărul de grame de iod corespunzător la 1 mL tiosulfat de sodiu 0,1 mol/L

5
 Observaţie. Dacă proba ,luată în lucru consumă mai mult de jumătate din volumul de
monobromură de iod 0,1mol/L determinarea indecelui de iod se repetă,luînd în lucru o masă mai
mică de produs.

INDICE DE SAPONIFICARE
Prin indice de saponificare se înțelege numărul de miligrame de hidroxid de potasiu
necesar pentru neutralizarea acizilor liberi și a acizilor rezultați din saponificarea a 1 g probă de
analizat.
Tehnica de lucru. La 2 g probă de analizat, cântărite la balanța analitică, se adaugă 25,0
mL hidroxid de potasiu 0,5 mol/L în alcool, într-un balon cu dop rodat și se încălzeşte la
fierbere, pe baia de apă, la reflux, până nu se mai observă picături de grăsime la suprafața
lichidului (30 - 60 min). Soluția se diluează cu 25 mL apă proaspăt fiartă și adusă la aproximativ
80 °C, se adaugă fenoiftaleină-soluție (I) și se titrează imediat cu acid clorhidric 0,5 mol/L pînă
la dispariția colorației roz.
În paralel, se efectuează determinarea cu o probă-martor.
Indicele de saponificare se calculează conform formulei

( V 1−V 2)∗28,05
I s=
m

în care:
Is= indice de saponificare;
V1= volumul de acid clorhidric 0,5 mol/1 folosit la titrarea probei- martor (in mililitri);
V2= volumul de acid clorhidric 0,5 mol/1 folosit la titrarea probei luate în lucru (in
mililitri);
m= masa probei luate în lucru (în grame) :
28,05 - numărul de miligrame de hidroxid de potasiu corespunzător la 1 ml hidroxid de
potasiu 0.5 mol/l in alcool.

6
 BIBLIOGRAFIE
(fără an). Preluat de pe https://cloud.mail.ru/stock/9eVHucfPWrSRMZPgdbR7rgV6
(fără an). Preluat de pe https://koaha.org/wiki/Olio_di_noci?
fbclid=IwAR3yNysilN5qmKGMx4hcHcIyycHUO7nVIPIXNsP4AZv-
zaeonMPnZWVvJyw. (fără an).
(fără an). Preluat de pe https://ro.healthy-food-near-me.com/walnut-oil-description-of-the-oil-
health-benefits-and-harms/. (fără an).