NURSING COMUNITAR

A.N.A. (North American Association) da urmatoarea definitie pentru nursingul comunitar :

Nursingul comunitar nu este numai o sinteza a practicii de nursing si a educarii in domeniul sanatatii, ci are
scopul de a mentine si a stimula sanatatea populatiei.
Ingrijirile au un caracter continuu. Ingrijirea este orientata asupra individului, a familiei sau a grupului si
contribuie astfel la sanatatea intregii populatii a zonei respective (sau oras).

Definitia sanatatii individuale din constitutia O.M.S.: "stare de bine completa din punct de vedere fizic, mintal
si social si nu numai absenta bolii sau infirmitatii" este cea mai frecvent utilizata.

       Caracteristicile acestei definitii sunt:

       -este acceptata de toata lumea ca o "aspiratie";-realizarea ei presupune responsabilitatea societatii;
       -subliniaza caracterul pozitiv si multiaxial al sanatatii.
Factorii care infuenteaza starea de sanatale au fost grupati pornindu-se de la un concept al lui LALONDE,
completat de Dever (Fig. )
I. Factori biologici : ereditate; caracteristici demografice ale populatiei.
II. Factori ambientali; factorii mediului fizic (apa, aer, sol, vegetatie, aliment) si social (factori socio-culturali,
educationali ).
III. Factori comportamentali, alitudini, obiceiuri.
IV. Serviciile de sanatate (preventive, curative, recuperatorii).

Definitie. Prin I.P.S. intelegem:

- ingrijiri esentiale de sanatate
- accesibile tuturor persoanelor si familiilor din comunitate
- prin mijloace ce le sunt acceptabile
- cu participarea lor plenara
- si la un pret de cost abordabil comunitatii si tarii.
I.P.S. se sprijina pe comunitate.
Definitia comunitatii
Prin comunitate intelegem ansamblul unei populatii de pe un teritoriu geografic determinat, de care este legal
prin interese si valori comune, avand o forma de gestiune administrative, iar membrii sai au interrelatii cu
grupuri sociale si institutii.

I.P.S. - sunt denumite si ingrijiri de sanatate comunitare, pentru ca solicita participarea comunitatii (membrilor
acesteia). Deci omul in globalitatea sa, cu necesitatile sale bio-fiziologice, psiho-sociale, culturale si spirituale poate
activa ca un copartener si nu numai ca receptor pasiv de diverse prestatii.

I.P.S. favorizeaza ingrijiri complete, ingloband:

- promovarea sanatatii - ingrijirile curative curente si obisnuite
- prevenirea imbolnavirilor - recuperarea
- urgentele

I.P.S. acopera trei niveluri de interventii si anume:

1) ingrijiri de prevenire prlmara
2) ingrijiri de prevenire secundara
3) ingrijiri de prevenire tertiara
Se poate vorbi si de interventia de nivel 4 (patru), m cazul bolilor terminale (sustinerea familiei etc.).
 Niveluri de interventie

Ingrijiri de 1. Prin prevenirea primara intelegem:

prevenire - mentinerea si promovarea sanatatii,precum si prevenirea imbolnavirilor.
primara Interventia asistentei urmareste:
- educatia sanitara (din toate punctele de vedere - alimentatie, contraceptie etc.)
- prevenirea specifics (vaccinari, profilaxia unor boli)
Ingrijiri de 2. Prevenirea secundara urmareste:
prevenire - interventii curative - pentru tratarhentul bolilor si prevenirea agravarii sau a
secundara complicaliilor.
Rolul asistentei este sa descopere problemele la timp (prin vizite acasa, in comunitate - nu
asteptam sa ne caute oamenii, ii cautam noi, prin controale periodice etc.)
Ingrijiri de 3. Prevenirea tertiara urmareste recuperarea. Rolul asistentei este sa sustina persoana
prevenire ingrijita pentru a se adapta la diferite dificultati cauzate de problemele de sanatate -
tertiara rol in recuperarea persoanei.
Atentie!
Este necesar sa se faca o distinctie intre I.P.S. (vezi si definitia) - care au primit o importanta mai
mare dupa Conferinta de la Alma-Ata - si ingrijiri de prevenire primara (notiune care este, de
asemenea, definita mai sus).

Nivelul interventiei are trei componente (se diferentiaza pe trei etaje):

-profilaxia primara – evitarea initierii si declansarii procesului patologic;

-profilaxia secundara – evitarea depistarii tardive a bolii;

-profilaxia tertiara – evitarea urmarilor nefaste ale bolii (incapacitate, invaliditate, handicap, deces).

Termenul do PROFILAXIE, incorporeaza de fapt scopurile medicinii si anume :

 Promovarea sanatatii
 Pastrarea sanatatii
 Refacerea sanatatii
 Reducerea suferintei si a durerii
Distingem 4 nivele de profilaxie (tabelul):
 Primordiala
 Primara
 Secundara
 Tertiara

Profilaxia primordiala
Scopul : preintampinarea aparitici si consolidarii in populate a unor aspecte sociale, economice si

culturale ale modului de viata care se stie ca pot antrena cresterea riscului de imbolnavire.

Caracteristici :
 Populatie generala. Anumite grupuri. Sanatoasa.
 Masurile sc aplica inainte dc aparitia factorilor de risc.

Profilaxia primara : urmareste prevenirea aparitiei bolii, deci reducerea incidentei bolii si a altor abateri de la starea de
sanatate, prin control asupra factorilor cauzali si de risc.
Caracteristici:
• Populatie generala. Anumite grupuri. Sanatoasa.
• Tinerea sub control a factorilor de risc in vederea prevenirii maladiilor.

Profilaxia secundara : masurile ce pot fi aplicate populatiei si indivizilor pentru depistarea si interventia eficienla necesara
corectarii abaterilor depistate de la starea de sanatate.
Caracteristici:
• Populatie sanatoasa dar care detine si bolnavi in stadiu precoce.
• Necesitatca depistarii precoce a imbolnavirilor in vederea unei interventii eficiente.
• Presupune investigatii clinice, paraclinice si de laborator care sc fac in cadrul unor examinari profilactice de
masa

Profilaxia tertiara : masurile clinice necesare pentru a preveni evolutivitatea sau a reduce complicatiile dupa ce boala
este deja manifecta .
Caracteristici :
• Boala in stadiul avansat necesitand tratament curativ si recuperatoriu
• Tratamentul se aplica in vederea prevenirii agravarii si complicatiilor incapacitatii , invaliditatii si chiar a
decesului

 Preventia primara: acte deslinate sa diminueze incidenta unei maladii intr-o populatie (igiena
mediului - vaccinarea - ergonomia - educatia pentru sanatate)
 Preventia secundara: acte destinate sa diminueze prevalenta unei boli intr-o populatie (depistarea
pentru punerea in practica a tratamentului primelor simptome).
 Preventia tertiara: acte destinate sa diminueze prevalent incapacitatilor cronice sau recidivelor
intr-o populatie.
 CAPITOLUL I.
PROFESIUNEA DE ASISTENT MEDICAL

Îngrijirea bolnavului de către asistenta medicală se practică din timpuri străvechi. Se foloseau noţiunile
de soră – nursă – asistentă medicală. Florence Nightingale a fost cea care a înfiinţat prima şcoală de nursing
în anul 1860.
Asistenta este cea care ajută medicul., dar şi cea care îngrijeşte permanent bolnavii.

I.Definiţia nursei:
1. Nursa este definită de Consiliul internaţional al nurselor ca o persoană care a parcurs un
program complet de formare ( aprobat de Consiliul Asistenţilor Medicali); îndeplineşte
standardele stabilite de Consiliul Asistenţilor Medicali; are dreptul şi este autorizată să practice
această profesie, în concordanţă cu pregătirea şi experienţa sa.
Asistentele sunt denumite în literatura engleză “nurse”, iar în cea franceză “infirmiere”. Se
folosesc atât termenii de asistentă medicală, cât şi de nursă.
2. Nursa:
- promovează sănătatea;
- previne îmbolnăvirile;
- îngrijeşte bolnavul din punct de vedere fizic, mental, pe cel cu deficienţe, indiferent de vârstă
şi în orice unitate sanitară sau în orice situaţie la nivel de comunitate (def. nursingului în
România).
"Codul pentru asistentele medicale" prevede că nursa are 4 responsabilităţi:
1. promovează sănătatea;
2. previne îmbolnăvirile;
3. restabileşte sănătatea;
4. înlătură suferinţa;
3. Nursa generalistă are:
- o pregătire pluridisciplinară – socială, tehnică, practică;
- îşi însuşeşte competenţele de bază şi nu numai cunoştinţele;
- are cunoştinţe de psihologie;
- are o atitudine potrivită faţă de pacient şi familia sa;
- încearcă să înţeleagă ceea ce simt ceilalţi (capacitate de empatie).
Asistenta medicală urmăreşte reacţiile: individuale, familiale şi de grup, ea este ca o “mamă” ce
acţionează conform nevoilor copilul şi trebuie adeseori să îndeplinească sarcini cât mai diverse – mamă
profesionistă.

II.DEFINIŢIA NURSINGULUI:
- După OMS nursingul este o parte integrantă a sistemului de îngrijire a sănătăţii cuprinzând
promovarea sănătăţii, prevenirea bolii, îngrijirea persoanelor bolnave (fizic, mental, psihic, handicapaţi) de
toate vârstele, în toate unităţile sanitare, aşezările comunitare şi în toate formele de asistenţă socială.
- Definiţia Virginiei Henderson spune: "Să ajuţi individul, fie acesta bolnav sau sănătos, să-şi afle
calea spre sănătate sau recuperare, să ajuţi individul, fie bolnav sau sănătos, să-şi folosească fiecare
acţiune pentru a promova sănătatea sau recuperarea, cu condiţia ca acesta să aibă tăria, voinţa sau
cunoaşterea, necesare pentru a o face, şi să acţioneze în aşa fel încât acesta să-şi poarte de grijă singur
cât mai curând posibil".
 - North American Association defineşte nursingul comunitar: ca o practică de educare în domeniul
sănătăţii, cu scopul de a menţine şi a stimula sănătatea populaţiei.
Îngrijirile au un caracter continuu, fiind orientate asupra individului, a familiei sau a grupului şi
contribuie astfel la sănătatea întregii populaţii din zona respectivă. Nursa aplică diferite metode pentru a
menţine şi stimula sănătatea.

III.ROLUL NURSEI
După Virginia Henderson, nursa are rol de a ajuta persoana bolnavă sau sănătoasă, să-şi menţină sau
recâştige sănătatea şi independenţa cât mai repede posibil.
După O.M.S. rolul nursei în societate este să asiste indivizi, familii şi grupuri, să optimizeze şi să
integreze funcţiile fizice, psihice şi sociale, afectate semnificativ prin schimbări ale stării de sănătate".
Astfel nursele sunt implicate în activităţile de asistenţă ce se referă la sănătate ca şi la boală şi care
privesc întreaga durată a vieţii de la concepţie la moarte. Nursingul foloseşte cunoştinţe şi tehnici din ştiin-
ţele fizice, sociale, medicale, biologice şi uma-niste (arta şi ştiinţa). Personalul de nursing lucrează ca
partener alături de lucrători de alte profesiuni şi ocupaţii, ce participă la asigurarea sănătăţii în activităţi
înrudite.

IV.FUNCŢIILE NURSEI
Funcţiile asistentei medicale sunt de natură:
– independentă;
– dependentă;
– interdependentă.

1. Funcţiile de natură independentă

Asistenta asigură pacienţilor:
 îngrijiri de confort, atunci când aceştia nu-şi pot îndeplini independent anumite funcţii.
 stabileşte relaţii de încredere cu persoana îngrijită şi cu aparţinătorii;
 le transmite informaţii, învăţăminte, “ascultă” pacientul şi îl susţine;
 este alături de indivizi şi colectivitate în vederea promovării unor condiţii mai bune de
viaţă şi sănătate.
Asistenta colaborează cu alţi profesionişti din domeniul sanitar, social, educativ, administrativ etc. şi
participă la activităţi interdisciplinare (ex.:acţiuni de educaţie pentru sănătate, de rezolvare a problemelor
psihosociale).
Asistenta utilizează în practica profesională şi cunoştinţele teoretice şi practice medicale, cele de
economie, informatică, psihologie, pedagogie etc.
2. Funcţia de natură dependentă
La indicaţia medicului, aplică metodele de observaţie, tratament sau de readaptare, observă la pacient
modificări provocate de boală sau tratament şi le transmite medicului.
3. Alte funcţii ale asistentei:
 Funcţia profesională – asistenta are rolul de a se ocupa de pacient în scopul menţinerii
echilibrului sau de a face pentru el ceea ce el însuşi nu poate.
Aceasta cuprinde funcţiile: • tehnică • preventivă • de umanizare a tehnicii • de psiholog, ca şi funcţiile
din codul asistentei medicale.
Astfel asistenta trebuie:
1. să acorde direct îngrijirea;
2. să educe pacienţii;
3. să educe alţi profesionişti din sistemul sănătăţii;
4. să participe la activitatea echipei de asistenţa sanitară;
5. să dezvolte practica nursingului pe baza gândirii critice a cercetării.
 Funcţia educativă - funcţie ce presupune, alături de calităţi psihologice aptitudini pedagogice –
de a şti să comunici, de a şti să fii convingător.
 Rolul educativ reiese şi din relaţiile pacient-asistent şi din relaţiile de muncă cu personalul în
subordine, practicanţi, studenţi.
 Funcţia economică – gestionarea serviciului, organizarea timpului, precizarea priorităţilor de
aprovizionare etc.
 Funcţia de cercetare -dezvoltarea unor calităţi specifice, dar şi aceasta pe fondul unei pregătiri
profesionale şi morale superioare. Prin activitatea pe care o desfăşoară (multifactorială, multidisciplinară şi
multisectorială), asistenta are atribuţia de identificare a domeniilor de cercetare şi, mai ales, cercetare de
nursing.
În cadrul funcţiei de natură interdependentă, asistenta (lucrează) colaborează cu personal din alte
compartimente (administrativ, economic, serviciul plan-profesional), cu alţi profesionişti (educatori,
psihologi, logopezi, profesori), fapt care-i permite să desfăşoare şi activităţi de cercetare.

V. DOMENII DE ACTIVITATE pentru asistenta generalistă (cu pregătire pluridisciplinară) :

 Servicii de sănătate – staţionar şi ambulatoriu;
 Învăţământ, cultură;
 Cercetare;
 Educaţie;
 Social-economic (condiţii de viaţă);
 Administrativ;
 Demografie;
 Alimentar;
 Igienic;

VI. LOCUL DE MUNCĂ

1) În comunitate şi ambulatoriu – dispensar (urban, rural); policlinică; şcoli, grădiniţe, creşe,
leagăne - cămine de bătrâni;
2) În staţionar (secţii: interne, chirurgie, pediatrie, obst.- ginecologie etc.);
3) Inspectoratele de poliţie sanitară - igienă.

ÎNGRIJIRI PRIMARE DE SĂNĂTATE

Îngrijirile primare de sănătate reprezintă:

 îngrijirile esenţiale de sănătate;
 accesibile tuturor persoanelor şi familiilor din comunitate;
 prin mijloace ce le sunt acceptabile;
 şi la un preţ de cost abordabil comunităţii şi ţării.
Îngrijirile primare de sănătate se sprijină pe comunitate.

Definiţia comunităţii
Comunitatea este totalitatea unei populaţii de pe un teritoriu geografic determinat, cu o formă de
gestiune administrativă, membrii săi având interrelaţii cu grupuri sociale şi instituţii (La noi baza e
reprezentată de comune, oraşe).
De la nivelul comunităţii pleacă îngrijirile primare de sănătate. Indivizii, familiile şi grupurile îşi
asigură singuri responsabilitatea acţiunilor de sănătate. Pentru realizarea acestei strategii, s-a considerat că
este necesară schimbarea vechii concepţii de asistenţă medicală, când acţiunile de sănătate au fost orientate
spre lupta împotriva bolii şi se acordă o atenţie mai mare refacerii sănătăţii.
 În concepţia actuală, se consideră că o asistentă medicală bună presupune trecerea de la îngrijirile
terapeutice la îngrijirile primare de sănătate
Îngrijirile primare de sănătate sunt denumite şi îngrijiri de sănătate comunitare, pentru că necesită
sprijinul comunităţii.

Îngrijirile primare de sănătate determină îngrijiri complete, înglobând:

 promovarea sănătăţii;
 prevenirea îmbolnăvirilor;
 îngrijirile curative curente şi obişnuite;
 recuperarea;
 urgenţele.

Îngrijirile primare de sănătate acoperă trei niveluri de intervenţii şi anume:

1. îngrijiri de prevenire primară;
2. îngrijiri de prevenire secundară;
3. îngrijiri de prevenire terţiară;
4. intervenţia de nivel 4 - în cazul bolilor terminale, susţinerea familiei etc.

Nivelurile de intervenţii:

1. Îngrijiri de prevenire primară constau din:

 menţinerea şi promovarea sănătăţii, dar şi prevenirea îmbolnăvirilor.
 educaţia sanitară;
 prevenirea specifică (vaccinări, profilaxia unor boli);
2. Îngrijiri de prevenire secundară cuprind:
 intervenţii curative - pentru tratamentul bolilor şi prevenirea agravării sau a complicaţiilor.
Asistenta are rolul de a descoperi problemele în timp.
3.Îngrijiri de prevenire terţiară urmăresc recuperarea. Asistenta are rolul de a susţine persoana
îngrijită pentru a se adapta la diferite dificultăţi cauzate de problemele de sănătate.

Pentru asigurarea dezvoltării îngrijirilor primare de sănătate sunt necesare:

 Identificarea îngrijirilor primare de sănătate.;
 Iniţierea personalului sanitar, a consumatorilor în îngrijirile primare de sănătate.;
 Să se facă cunoscută valoarea socială şi economică a îngrijirilor primare de sănătate.

1. Identificarea îngrijirilor primare de sănătate impune cunoaşterii şi studierea unui întreg

ansamblu de caracteristici:
– climatul, resurse de apă, caracteristicile populaţiei, nivelul de educaţie a populaţiei, categorii sociale,
resurse economice, caracter urban sau rural, etc.
2. Iniţierea personalului sanitar şi a consumatorilor de îngrijirile primare de sănătate
a) - pregătirea lucrătorilor sanitari pentru a înţelege îngrijirile primare de sănătate, indiferent de mediu:
- mediul familial - domiciliul;
- mediu de muncă - activitatea bărbaţilor, femeilor;
- alte medii-cultural, petrecerea timpului liber etc.;
- mediu şcolar-copii.
Aceştia trebuie:
 să ştie să asculte;
 să fie capabili să înţeleagă propunerile făcute;
 să ştie să utilizeze informaţiile;
 să ştie să alcătuiască un plan de îngrijiri;
 să înveţe să muncească cu alte modele sociale diferit de cel ce îngrijeşte şi cel îngrijit.
Modele sociale trebuie stabilite pe relaţii de egalitate şi recunoaştere reciprocă. Personalul din sistemul sanitar
trebuie să înveţe să renunţe la complexele de superioritate sau de inferioritate între diferitele categorii profesionale.
Asistenta generalistă – a cărei activitate se desfăşoară în comunitate, trebuie să menţină contacte regulate cu
persoane, familii, grupuri, la domiciliu, la şcoală, la instituţii.
b) - populaţia trebuie pregătită să lucreze cu lucrătorii sanitari.
3. Să se recunoască valoarea socială şi economică a îngrijirilor primare de sănătate şi a
persoanelor care le acordă
Să studieze costul, incidenţa economică a îngrijirile primare de sănătate ţinând cont de:
– durata timpului de muncă;
– mijloacele şi tehnologiile necesare;
– cheltuieli;
– dotarea cu personal.

CADRUL CONCEPTUAL AL ÎNGRIJIRILOR

Cu toată diversitatea teoriilor şi conceptelor despre îngrijiri, toate asistentele au o anumită înţelegere
privind persoana îngrijită, sănătatea acestea şi îngrijirile (nursingul) acordate.
1. Conceptul despre om: este o fiinţă unică, având nevoi biologice, psihologice, sociale şi culturale, o
fiinţă în continuă schimbare şi în interacţiune cu mediul său înconjurător, o fiinţă responsabilă, liberă şi
capabilă de a se adapta.
După Virginia Henderson: "Individul este o entitate bio-psiho-socială formând un tot indivizibil. EI
are necesităţi fundamentale cu manifestări specifice pe care şi le satisface singur dacă se simte bine”.
2. Concepţii privind sănătatea. Au fost formulate mai multe definiţii ale sănătăţii.
Definiţia O.M.S. a sănătăţii:
"Sănătatea este o stare de bine fizic, mental şi social, ce nu constă numai în absenţa bolii sau a
infirmităţii".
Alte definiţii:
 "Sănătatea este o stare în care necesităţile sunt satisfăcute în mod autonom, nu se limitează la
absenţa bolii." (Virginia Henderson).
 "Sănătatea este o stare de echilibru bio-psiho-social, cultural şi spiritual, stare de autonomie şi
independenţă, fără a fi egală cu absenţa bolii sau a infirmităţii."
 "Sănătatea reprezintă ansamblul forţelor biofizice, fizice afective, psihice şi sociale, mobilizabile
pentru a înfrunta, compensa şi depăşi boala."
3. Concepţia despre boală: este ruperea echilibrului, armoniei, un semnal de alarmă tradus prin
suferinţă fizică, psihică, o dificultate sau o inadaptare la o situaţie nouă, provizorie sau definitivă.

COMPETENŢA ASISTENTEI MEDICALE

Practicarea unor îngrijiri de calitate presupune multe cunoştinţe şi elemente de competenţă:
1) Cunoaşterea unui model conceptual de îngrijire (de nursing);
2) Cunoştinţele acumulate;
3) Cunoaşterea demersului ştiinţific.

1. Cunoaşterea unui model conceptual de îngrijire

Definiţie: Un model conceptual este un ansamblu de concepte, o imagine mentală care favorizează
reprezentarea realităţii.
Pentru a defini cadrul conceptual al unei profesiuni – oricare ar fi câmpul ei de acţiune – este necesar
mai întâi să se precizeze următoarele elemente:
1) scopul profesiei;
2) ţelul activităţii sale: beneficiarul;
3) rolul său;
4) dificultăţi întâlnite la pacienţii de care se ocupă;
5) natura intervenţiei acordată pacientului (de: înlocuire, suplinire, ajutare,etc);
6) consecinţele acestei acţiuni;
Aceste elemente – când se organizează într-o structură teoretică globală – devin cadrul său
conceptual.

2. Cunoştinţele acumulate
 Ştiinţifice - acumulate pe parcursul formării asistentei, o ajută la înţelegerea fiinţei umane în
dimensiunile sale fizice, intelectuale şi afective
 Tehnice – noţiuni şi abilităţi tehnice – se referă la procedeele metodice şi ştiinţifice care
servesc la promovarea sănătăţii şi combaterea bolilor.
 Relaţionale – cunoştinţele relaţionale – se referă la capacitatea asistentei de a stabili relaţii cu
pacienţii, de a crea un climat propice unor relaţii calde de umanitate, de a colabora cu anturajul
pacientului
 Etice –ansamblul de norme şi principii referitoare la valorile morale ale persoanei şi profesiei
şi care reglează buna conduită a asistentei.
 Legislative –reglementările şi directivele incluse în legi, în vederea protejării asistentei şi a
pacientului.

3. Cunoaşterea demersului ştiinţific

Demersul ştiinţific este un instrument de investigaţie, de analiză, de interpretare, de planificare şi de
evaluare a îngrijirilor. Instrumentul logic şi sistematic pe care-l utilizează nursingul este demersul ştiinţific.

Termenul: concept de îngrijire este sinonim cu:

• model de nursing
• cadru conceptual
• model conceptual.

COD INTERNAŢIONAL DE ETICĂ

PENTRU ASISTENTE MEDICALE DE OBSTETRICĂ GINECOLOGIE/MOAŞE

Ţelul Confederaţiei internaţionale a asistentelor medicale/nurselor (ICM) este acela de a îmbunătăţi

standardul de îngrijire acordat femeilor, copiilor şi familiilor de pretutindeni prin perfecţionarea, educarea şi
folosirea oportună a asistentei medicale de obstetrică ginecologie/moaşei profesioniste. În virtutea ţelului
său, ICM prezintă următorul cod, ca un ghid al educării, practicii şi cercetării în obstetrică.

Codul
1. Raporturile obstetricii
a. Asistentele medicale de obstetrică ginecologie/moaşele, respectă dreptul femeii de a lua o decizie
pe deplin informată şi favorizează acceptarea responsabilităţii pentru consecinţele deciziilor ei.
b. - lucrează cu femei, sprijinind dreptul lor de a participa activ la luarea deciziilor privind îngrijirea
şi împuternicind femeile să vorbească în interesul lor despre problemele care le afectează sănătatea
proprie sau a familiilor lor.
c. Împreună cu femeile, asistentele medicale de obstetrică ginecologie/moaşele, colaborează cu
factorii financiari şi politici pentru a defini nevoile de servicii de sănătate ale femeilor şi a se
asigura că resursele sunt corect alocate în funcţie de priorităţi şi disponibilitate.
d. Asistentele medicale de obstetrică ginecologie/moaşele, se sprijină şi se susţin reciproc pentru
îndeplinirea rolului profesional şi cultivă activ spiritul de autoevaluare.
e. - colaborează cu alţi specialişti în domeniul sănătăţii, consultându-i atunci când nevoile de îngrijire
ale femeii depăşesc limitele lor de competenţă.
f. - recunosc interdependenţa umană în domeniul practicii lor şi caută activ să rezolve conflictele
 inerente.

2. Practica asistentelor medicale de obstetrică ginecologie/moaşelor

a. Asistentele medicale de obstetrică ginecologie/moaşele, acordă îngrijiri femeilor şi familiilor care
aşteaptă copii, au respect pentru diversitatea lor culturală, străduindu-se în acelaşi timp să elimine
practicile riscante din sânul aceloraşi culturi.
b. - sunt alături de femei, încurajându-le speranţele realiste legate de naştere, cu un minim de aşteptări,
astfel ca nici o femeie să nu fie lezată prin concepţie sau naştere.
c. - îşi folosesc cunoştinţele profesionale pentru a asigura proceduri sigure de naştere femeilor care
solicită îngrijire, oricare ar fi circumstanţele.
d. - răspund nevoilor psihologice, fizice, emoţionale şi spirituale ale femeilor care solicită îngrijiri de
sănătate, oricare ar fi circumstanţele.
e. - acţionează ca modele eficiente în promovarea sănătăţii femeilor în toate ciclurile vieţii lor, a
familiilor şi a altor specialişti din domeniul sănătăţii.
f. – caută activ (în întreaga carieră) progresul personal, intelectual şi profesional, integrând acest
progres in activitatea lor practică.

3. Responsabilităţile profesionale ale asistentelor medicale de obstetrică ginecologie/moaşelor

a. Asistentele medicale de obstetrică ginecologie/moaşele păstrează secretul informaţiilor despre cliente în
scopul protejării dreptului la confidenţialitate şi folosesc discernământul în partajarea acestor informaţii.
b. - sunt responsabile pentru acţiunile şi deciziile lor şi răspund pentru rezultatele îngrijirii acordate
femeilor.
c. - pot refuza să participe la activităţi faţă de care au o profundă opoziţie morală; totuşi, accentuarea
conştiinţei individuale nu trebuie să priveze femeile de servicii de sănătate esenţială.
d. - participă la dezvoltarea şi implementarea politicilor de sănătate care promovează sănătatea pentru toate
femeile şi familiile care aşteaptă copii.

4. Progresul cunoştinţelor şi practicii

a. Asistentele medicale de obstetrică ginecologie/moaşele garantează că progresul cunoştinţelor
în profesie se bazează pe activităţi care protejează drepturile femeilor ca persoane.
b. - dezvoltă şi transmit cunoştinţele profesionale prin intermediul diverselor procese, cum ar fi
analiza şi cercetarea în colectiv.
c. - participă la procesul de educare al asistentelor medicale de obstetrică ginecologie/ moaşelor
care se formează şi la dezvoltarea profesiei de moaşă.

NURSINGUL ÎN CONTEXTUL STRATEGIEI OMS

“SĂNĂTATE 21”

Peste 5 milioane nurse şi moaşe care lucrează activ în Regiunea Europeană formează cel mai mare
grup al profesioniştilor din sectorul sanitar. Milioane de nurse nu practică în prezent această profesie, dar
oferă îngrijiri şi înfluenţează sănătatea prin conduita lor ca cetăţeni.
Biroul regional OMS pentru Europa, Consiliul Internaţional al Nurselor şi Consiliul Internaţional al
Moaşelor au lansat o campanie largă “Sănătate 21” a nurselor şi moaşelor din Europa. Nursele şi moaşele
din acest program vor avea un ecuson cu o inimă şi curcubeu şi vor depune jurământ. Prima conferinţă
Ministerială OMS pe aceste probleme a avut loc la Munchen în iunie 2000.
Sănătatea şi îngrijirea sănătăţii s-a confruntat cu multiple probleme incluzând sărăcia, locurile de
muncă, locuinţele şi mediul.
 Strategia OMS în secolul 21 este ca oamenii sănătoşi sau cei cu o boală uşoară sau cronică să rămână
la domiciliu, iar spitalizările să survină ca perioade excepţionale în viaţa omului. Serviciile spitaliceşti vor
sprijini serviciile ambulatorii, de acordare a îngrijirilor la domiciliu, în şcoli, la locul de muncă.

Strategia “Sănătate 21”

Sănătate 21 este cea mai recentă lucrare privind Strategia Europeană OMS “Sănătate pentru toţi”. A
fost semnată de toate cele 51 de state membre ale Regiunii Europene care se obligă astfel să acţioneze pentru
realizarea obiectivelor. Multe ţări au trecut deja la acţiune pe versiunea precedentă a strategiei “Sănătate
pentrru toţi”. Noua versiune a strategiei Sănătate 21 pune accentul pe sănătatea responsabilă şi susţinută
social şi democratic. Se concentrează asupra echităţii, abordării bolii, acţiunii multisectoriale şi asupra
determinanţilor socio-economici ai sănătăţii.
Această lucrare are rolul să:
- semnaleze obiectivele Sănătăţii 21 pentru nursă,
- confirme progresele reale realizate deja
- stimuleze înţelegerea mai rapidă şi mai largă a ideilor bune şi a inovaţiillor viitoare.
Oportunităţi pentru nurse de a contribui la Strategia “Sănătate 21”

Nursele au rol în îmbunătăţirea sănătăţii indivizilor, familiilor şi comunităţilor.

Nursele pot avea impact asupra sănătăţii prin efectele lor asupra:
- solidarităţii şi echităţii pentru sănătate
- stilul de viaţă şi mediul sănătos
- acţiuni multisectoriale, intersectoriale
- îngrijirilor de sănătate complete, orientate pe rezultat
- grupurilor ţintă de populaţie
- boli legate de sărăcie şi şomaj
- neglijării persoanelor vulnerabile
- relaţiei între violenţă şi boală
- abuzului de substanţe, incluzând tutunul, alcoolul, drogurile.
Astfel:
Nursele din mediul clinic vor lucra în echipe interdisciplinare şi multisectoriale.
Nursele de la nivel guvernamental au rol de a:
- informa forurile politice naţionale privind cunoaşterea sănătăţii şi îngrijirilor de sănătate,
- lucra pt. politici naţionale legate de obiectivele “Strategiei 21”
- contribui la impactul sondajelor de sănătate asupra politicilor şi propunerilor
guvernamentale pe termen lung.
Nursele –educatori – au responsabilitatea de a se asigura că toate nursele din programele de
pregătire cunosc problemele de sănătate legate de fiecare obiectiv.
Nursele - şefe şi directori – rol în a stabili şi menţine calitatea sistemelor pt. bunăstarea personalului
şi mediului în care lucrează.
Nursele practiciene – rol de a promova sănătatea şi a preveni îmbolnăvirile
Nursele de familie – rol de a lega contactul lor cu indivizi, familii şi comunităţi, de a-i identifica pe
cei cu nevoi mai mari.
Nursele cu practică obstetricală – rol în a asigura cel mai sănătos start în viaţă pentru nou.născut.
Aceasta cuprinde implicarea în sănătatea sexuală şi planificarea sarcinilor, sprijinirea părinţilor în timpul
sarcinii şi îngrijirea mamei, tatălui şi copilului imediat după naştere.
 Obiectivele “Sănătăţii 21”
Obiectivul 1 – Solidaritate pentru sănătate în Regiunea Europeană
Până în anul 2020 decalajul actual al stării de sănătate dintre statele membre ale Regiunii Europene
ar trebui redus cu cel puţin 30% (diferenţa dintre 1/3 de ţări europene cu cea mai înaltă speranţă de viaţă şi
1/3 de tări cu cea mai scăzută speranţă de viaţă ar trebui să fie redusă cu cel puţin 30%)
Repere în nursing
Nursele din practica clinică (din spitale şi comunităţi) vor înţelege cât de puternic influenţează
sănătatea circumstanţele socio-economice, mediul şi stilul de viaţă, de la începutul carierei lor ca nurse.
Nursele cliniciene şi directoare vor include obiectivele Sănătate 21 în planurile lor de îngrijire şi serviciile
lor locale.
Nursele de familie vor ajuta familiile să facă faţă bolilor şi stressului, şi vor da sfaturi legate de
modul de viaţă sănătos şi factorii de risc comportamental. Vor conlucra cu alte agenţii sociale pt. a influenţa
problemele socio-economice şi de mediu, care sunt cauze ale îmbolnăvirilor precum: locuinţa sărăcăcioasă,
lipsa veniturilor, dieta necorespunzătoare.
Nursele care elaborează politici, strategii, planifică şi conduc vor demonstra solidaritate, permiţând
nurselor cliniciene să aibă cunoştiinţele, autoritatea şi resursele necesare de a-şi juca rolul în promovarea
sănătăţii.
Nursele educatori – se vor asigura că informaţiile, experienţa şi cunoştinţele despre intervenţiile
nursing, vor fi incluse în programele nursing.
Nursele cercetători – vor iniţia şi vor participa la programe de cercetare care ajută nursele în practica
de zi cu zi.
Indicatori ai realizărilor în nursing
- Fiecare ţară membră a dezvoltat până în 2002 o Strategie de Nursing, care include
obiectivele Nursingu-lui pt. Sănătate 21.
- Până în 2005 fiecare ţrară membră va dezvolta minimum 3 scheme model de parteneriat.
- Începând cu 2002, fiecare ţară membră va găzdui o Conferinţă bianuală.

Obiectivul 2 – Echitate în sănătate

Până în 2002 decalajul dintre grupurile socio-economice din interiorul ţărilor privind problemele de
sănătate ar trebui reduse cu cel puţin ¼ în toate statele membre, prin îmbunătăţirea nivelului de sănătate al
grupurilor dezavantajate.
Astfel:
- diferenţa în speranţa de viaţă dintre grupurile socio-economice trebuie redusă până la cel
puţin 25%
- valorile indicatorilor maximi ai morbidităţii, invalidităţii şi mortalităţii în grupuri,
coroboraţi cu aspectele socio-economice
- condiţiile socio-economice care produc efecte adverse trebuie îmbunătăţite (m.a.
diferenţele de venit).
- trebuie redusă proporţia populaţiei ce trăieşte în sărăcie,
- trebuie protejate persoanele cu nevoi speciale
Indicatori ai realizărilor în nursing
Nursele care lucrează la fiecare nivel trebuie să demonstreze că acţiunile lor au contribuit la
îmbunătăţirea sănătăţii, în special:
- identificarea şi împărtăţirea exemplelor de implicare a nurselor în realizarea echităţii, prin
prezentări de conferinţe, schimb de idei, publicaţii
- fiecare ţară membră să identifice şi să prezinte un proiect condus de nurse în fiecare an,
pt. a îmbunătăţi sănătatea celor mai dezavantajaţi.

Obiectivul 3 – Un start sănătos în viaţă

 Până în 2020, toţi copiii nou-născuţi şi preşcolarii din Regiunea Europeană ar trebui să aibă o
sănătate mai bună, asigurându-le un start mai sănătos în viaţă.
Astfel:
- toate statele membre trebuie să aducă îmbunătăţiri ale accesului de sănătate în perioada
antenatală, perinatală şi serviciile de sănătate pentru copii;
- rata mortalităţii infantile să fie sub 20 la 1000 născuţi vii în toate ţările, în ţările cu rate
curente sub 20 la %o trebuie să ajungă la 10 şi chiar mai puţin, iar ţările cu rate curente
sub 10 la 1000, ar trebui să mărească procentul de noi-născuţi fără boli congenitale sau
deficienţe,
- mortalitatea şi infirmităţile datorate violenţei la copilul sub 5 ani, trebuie redus cu cel
puţin 50%,
- procentul născuţilor cu greutăţi sub 2500 gr să fie redus cu cel puţin 20%.

Astfel, moaşele vor lucra în colaborare cu nursele la furnizarea unor intervenţii antenatale ca să
promoveze maternitatea în siguranţă, o creştere a greutăţii copiilor la naştere şi o reducere a bolilor şi
infirmităţilor congenitale. Se vor identifica grupurile vulnerabile (adolescente, mame singure). Se va asigura
promovarea sănătăţii femeilor şi participarea la planificarea familială, supravegherea naşterii şi asistenţa
naşterii. Mai apoi moaşele vor fi învăţate să facă faţă singure unei sarcini, unei naşteri normale şi, împreună
cu ceilalţi colegi din serviciul obstetrică, unei naşteri mai dificile. Toată evidenţa moaşei se va baza pe
evidenţă şi tehnică corectă.
Indicatori ai realizărilor în nursing:
- până în 2005 toate ţările membre vor dezvolta un sistem de îngrijiri de sănătate acordate
familiei
- până în 2005 toate femeile însărcinate vor avea posibilitatea unei examinări de către
moaşă în timpul sarcinii, şi va avea posibilitatea să fie asistată de o moaşă la naştere.
- Se va promova alimentaţia la sân, cu implicare nursei de familie.

Obiectivul 4 – Sănătatea tinerilor

Până în 2020, tinerii din Regiune trebuie să fie mai sănătoşi şi mai capabili să-şi îndeplinească
rolurile în societate.
Astfel:
- copiii şi adolescenţii trebuie să aibă aptitudini mai dezvoltate şi capacitatea de a face
alegeri sănătoase,
- mortalitatea şi handicapurile determinate de violenţă şi accidente în rândul tinerilor
trebuie să fie reduse până la cel puţin 50%
- proporţia de tineri care adoptă comportamente nesănătoase/ dăunătoare, cum ar fi
consumul de droguri, de tutun sau alcool trebuie să fie substanţial redusă;
- incidenţa sarcinilor în rândul adolescentelor trebuie să fie redusă cu cel puţin 1/3.
Nursele vor promova şi vor participa la activităţi privind sănătatea, ajutând astfel tinerii să facă
alegeri sănătoase în ce priveşte modul de viaţă şi anume în ce priveşte relaţiile sexuale, dietă, exerciţii fizice,
fumat şi alcool. Nursele vor participa la dezvoltarea unor campanii de promovare a sănătăţii, educaţiei şi
serviciilor de sănătate, ceea ce va avea ca efect reducerea numărului de sarcini în rândul adolescenţilor.
Indicatori ai realizărilor în nursing
- nursele de familie vor aprecia necesităţile/cerinţele tinerilor ca grup de populaţie şi vor
forma un plan local de îngrijire a sănătăţii în şcoală, colegii sau în comunitate;
- nursele vor pune în aplicare aceste planuri de îngrijire a sănătăţii şi le vor folosi pentru a
influenţa îmbunătăţirea sănătăţii tinerilor ca grup de populaţie;
- vor fi efectuate bilanţuri pentru a demonstra impactul acestor planuri de ingrijire a
sănătăţii (ex.: scăderea numărului de sarcini la adolescente, renunţarea la fumat, limitarea
folosirii incorecte a medicamentelor).
 Obiectivul 5 – Îmbătrânirea în condiţii bune de sănătate
Până în 2020 persoanele cu vârstă de peste 65 ani trebuie să aibă posibilitatea de a se bucura de
întregul lor potenţial de sănătate şi a avea un rol social activ.
- trebuie să crească cu cel puţin 20% a speranţei de viaţă şi a speranţei de viaţă fără
deficienţe, la vârsta de 65 de ani,
- trebuie să existe o creştere de cel puţin 50% a populaţiei cu vârsta de 80 ani.
Nursele vor promova şi vor participa la activităţi educaţionale privind sănătatea adulţilor. Fiercare
curs va include studiul unui mod sănătos de viaţă incluzând: dieta, exerciţiile fizice, consumul de alcool şi
de tutun şi condiţiile de trai care îmbunătăţesc starea de sănătate. Ele vor pregăti în mod activ pe cei de
vârstă mijlocie pentru o îmbătrânire într-o stare cât mai bună de sănătate.
Indicatori ai realizărilor în nursing
Acţiunile nurselor trebuie să contribuie la îmbunătăţirea stării de sănătate prin:
- sistemul îngrijirilor de sănătate acordate familiei va da persoanelor în vârstă posibilitatea
de a fi îngrijite acasă, în cadrul comunităţii sau în mici centre specializate.
- Nursele vor iniţia şi vor participa la dezvoltarea serviciilor integrate de sănătate, de
educaţie şi sociale,
- Nursele la orice nivel, inclusiv ca cetăţeni, vor dezvolta şi vor participa la programe care
să dea posibilitatea ca decesul să aibă loc acasă.

Obiectivul 6 – Îmbunătăţirea sănătăţii mintale

Până în anul 2020 trebuie îmbunătăţită starea psiho-socială a oamenilor, iar pentru persoanele cu
sănătate mentală trebuie făcute disponibile şi accesibile servicii perfecţionate.
Astfel:
- prevalenţa şi impactul negativ asupra sănătăţii mentale trebuie reduse substanţial, iar
oamenii trebuie să aibă o capacitate crescută de a face faţă evenimentelor stresante ale
vieţii
- rata sinuciderilor trebuie redusă cu cel puţin 1/3, iar cele mai semnificative scăderi trebuie
obţinute în ţări şi grupuri de populaţie cu rate actuale crescute.
Indicatori ai realizărilor de nursing
Nursele vor putea demonstra că au contribuit la îmbunătăţirea stării de sănătate:
- strategiile nursingului, iniţiatorii politicii de nursing şi managerii vor dezvolta scheme de
îngrijire care au ca rezultat o mai bună stare a sănătăţii mentale şi o reducere a ratei
sinuciderilor.
- Nursele vor lucra în echipe multidisciplinare pentru a furniza îngrijiri terapeutice în
comunitate, ceea ce va avea ca rezultat o reducere, în procente a numărului cazurilor
internate în aziluri.

Obiectivul 7 – Reducerea bolilor transmisibile

- până în 2000 sau mai devreme, trebuia oprită transmiterea poliomielitei în Regiunea
Europei, iar până în 2003 sau mai devreme acest fapt trebuie certificat în fiecare ţară.
- până în 2005 – tetanosul neonatal trebuie eliminat din regiune,
- până în 2007, pojarul indigen trebuie eliminat din regiune, iar până în 2010 eliminarea
trebuie certificată în fiecare ţară,
- până în 2010 toate ţările trebuie să aibă o incidenţă a difteriei sub 0,1 la 100000 locuitori:
 o reducere cu cel puţin 80% a incidenţei noilor purtători ai HBV prin vaccinarea
împotriva hep. B în programul de imunizare al copiiilor
 nivelul incidenţei oreionului, tusei convulsive şi bolilor invazive date de H.
Influenzae tip B, sub 1 la 100000 locuitori
 nivelul incidenţei sifilisului congenital sub 0,01 la 1000 născuţi vii;
 nivelul incidenţei rubeolei congenitale sub 0,01 la 1000 născuţi vii;
- până în 2015 sau mai devreme:
  nivelul incidenţei malariei să fie sub 5 la 100000 locuitori, şi să nu fie decese în
urma contactării unor forme indigene,
 să se reducă incidenţa, mortalitatea şi consecinţele negative ale infecţiei HIV sau
SIDA, a altor boli transmisibile sexual, a tuberculozei şi a bolilor respiratorii acute
şi bolilor diereice la copil.
Indicatori ai realizărilor în nursing:
- eradicarea poliomielitei, tetanosului neonatal şi rujeolei,
- reducerea procentuală a hepatiei, tusei convulsive, rubeolei, oreionului prin vaccinări şi
imunizări,
- creşterea calităţii alimentaţiei şi scăderea incidenţei bolilor diareice,
- creşterea procentuală a folosirii prezervativului, cunoştinţelor despre sex în siguranţă şi
despre schimbarea acelor de seringă
- creşterea numărului de vaccinaţi antigripal,
- dovedirea unei igiene personale îmbunătăţite.

Obiectivul 8 – Reducerea bolilor netransmisibile

Până în 2020 trebuie ca:
- mortaliatea prin bolile cardiovasculare la persoanele sub 65 de ani să fie redusă cu cel
puţin 40%,
- mortaliatea datorată cancerelor la persoanele sub 65 ani trebuie redusă cu cel puţin 15%,
iar mortalitatea datorată cancerului pulmonar redusă la 25%,
- incidenţa amputaţiilor, orbirii, insuficienţei renale sau a complicaţiilor sarcinii, diabet,
trebuie redusă la 1/3,
- reducerea mortalităţii, infirmităţiilor şi mortalităţii datorate bolilor respiratorii cronice,
tulburărilor osteoarticulare,
- cel puţin 80% din copiii în vârstă de 6 ani nu trebuie să aibă carii, iar copii de 12 ani
trebuie să aibă în medie nu mai mult de 1,5 dinţi cariaţi, lipsă sau plombaţi.

Obiectivul 9 – Reducerea vătămărilor datorate violenţelor şi accidentelor

Până în 2020 trebuie să existe o scădere semnificativă şi substanţială a vătămărilor, infirmităţilor şi
morţii rezultate din accidente şi acte de violenţă.
În special:
- mortalitatea şi infirmităţile datorate accidentelor rutiere trebuie reduse la cel puţin 30%,
- mortalitatea şi infirmităţile datorate accidentelor la lucul de muncă, accidentelor
domestice sau petrecute în timpul liber să fie reduse la cel puţin 50%,
- incidenţa şi mortalitatea datorată violenţei casnice, violenţei legate de sex, sau crimei
organizate precum şi consecinţele acestora asupra sănătăţii, trebuie reduse la cel puţin
25%.

Obiectivul 10 – Un mediu fizic sănătos şi sigur

Până în 2015 oamenii ar trebui să trăiască într-un mediu înconjurător mai sigur din punct de vedere
fizic cu expunere la riscurile contaminării la nivele care să nu depăşească standardele adoptate la nivel
internaţional.
În mod particular:
- populaţia expusă la contaminări fizice microbiene şi chimice din aer şi apă murdare care
sunt riscante pentru sănătate ar trebui reduse substanţial, conform orarului şi ratelor de
reducere cuprinse în planurile de acţiune pentru mediul înconjurător şi sănătate;
- oamenii ar trebui să aibă acces universal la apă potabilă în cantităţi suficiente şi de o
calitate satisfăcătoare.
Indicatori ai realizărilor în nursing:
 - reducerea contaminării mâncării mai ales la copii între 0-5 ani;
- reducerea incidenţei hipotermiei la oamenii de peste 65 ani,
- introducerea problemelor de sănătate publică în toate planurile de învăţământ al nurselor,
- dezvoltarea modelelor mediului de lucru în serviciile de sănătate,
- creşterea implicării nurselor în planificarea şi furnizarea serviciilor de sănătate.

Obiectivul 11 – Un stil de viaţă mai sănătos

Până în 2015 oamenii din întreaga societate vor trebui să adopte stiluri de viaţă mai sănătoase cum ar
fi:
- un comportament mai sănătos în domenii precum nutriţie, exerciţiile fizice şi sexualitatea
- creşterea accesului la o hrană mai sănătoasă
Indicatori ai realizărilor în nursing:
- reducerea incidenţei bolilor de inimă şi a infarctului la persoanele sub 65 ani
- monitorizarea exerciţiilor fizice, a nutriţiei sănătoase şi a sexului protejat,
- includerea în curriculumul pentru nursing a modelelor de viaţă sănătoase,
- sporirea şanselor de angajare a celor fără locuri de muncă,
- utilizarea metodei Screening-ului pentru depistarea cancerului de col uterin,
- reducerea incidenţei bolilor cu tranmitere sexuală.

Obiectivul 12 – Reducerea suferinţelor produse de consumul de alcool, droguri şi tutun

Până în anul 2015 efectele asupra sănătăţii produse de consumul de substanţe ca tutunul, alcoolul şi
drogurile psihoactive va fi redus semnificativ.
Astfel:
- proporţia nefumătorilor va trebui să fie cel puţin 80% în rândul persoanelor de peste 15
ani şi mergând spre 100% în rândul persoanelor sub 15 ani.
- consumul de alcool pe cap de locuitor va trebui să fie staţionar sau să nu depăşească 6
litri/an şi va trebui să tindă către 0 în rândul persoanelor sub 15 ani,
- prevalenţa drogurilor psihoactive ilicite folosite va trebui să fie redusă cu cel puţin 25% şi
mortalitatea datorată acestora, cu cel puţin 50%.

Obiectivul 13 – Angajamente pentru sănătate

Până în 2015:
- siguranţa şi calitatea mediului de acasă trebuie îmbunătăţite prin creşterea calificării
personale şi familiale pentru promovarea şi protecţia sănătăţii şi riscul sănătăţii mediului
fizic de acasă trebuie redus;
- oamenii cu infirmităţi ar trebuie să aibă oportunităţi pentru sănătate şi acces la casă,
serviciu, viaţă publică şi socială în acord cu Regulile Standard ale Naţiunilor Unite asupra
Egalizării Drepturilor pentru persoanele cu infirmităţi;
- accidentele casnice şi la locul de muncă trebuie reduse; conform ob. 10; cel puţin 50% din
copii trebuie să fie educaţi într-o grădiniţă “sănătoasă” şi 95% într-o şcoală „sănătoasă”;
- cel puţin 50% din oraşe şi alte comunităţi ar trebui să fie membri activi pentru un „oraş
sănătos”, al unei reţele comunitare sănătoase,
- cel puţin 10% din companiile mari şi mijlocii ar trebui să se implice în practicarea unor
principii sănătoase.

Obiectivul 14 – Responsabilitatea multifactorială pentru sănătate

Până în 2020 în toate sectoarele va fi recunoscută şi acceptată responsabilitatea acestora faţă de
sănătate.
- persoanele cu putere decizională în toate sectoarele trebuie să ia în consideraţie
beneficiile care pot fi obţinute investind pentru sănătate în domeniul respectiv şi să-şi
orienteze politica şi acţiunile;
 - statele membre trebuie să stabilească mecanismele de evaluare a impactului asupra
sănătăţii şi să se asigure că toate domeniile au devenit răspunzătoare pentru efectele
politicii şi acţiunilor lor asupra sănătăţii.

Obiectivul 15 – Sector de sănătate integrat

Până în 2020 oamenii trebuie să aibă acces la îngrijiri primare orientate către familie sau comunitate,
sprijinite de un sistem spitalicesc flexibil şi receptiv
- 90% din ţări trebuie să aibă servicii de îngrijiri primare, asigurând continuitatea
îngrijirilor prin sisteme eficiente şi eficace din punct de vedere al costurilor legate de
serviciile spitaliceşti de îngrijiri secundare şi terţiare;
- 90% din ţări trebuie să aibă medici de familie care trebuie să lucreze în sistemul de
ingrijire primară,
- 90% din ţări trebuie să aibă servicii de sănătate care să asigure participarea indivizilor,
recunosc şi susţin persoanele ca furnizori de îngrijiri de sănătate

Obiectivul 16 – Realizarea calităţilor îngrijirilor

Până în 2020:
- eficientizarea principalelor strategii de sănătate publică trebuie în funcţie de rezultatele
obţinute, iar de ciziile privind strategiile alternative de rezolvare a problemelor
individuale de sănătate trebuie să fie luate comparând rezultatele cu eficacitatea lor din
punct de vedere al costurilor
- toate ţările trebuie să aibă la nivel naţional un mecanism de monitorizare continuă şi
dezvoltare a calităţii îngrijirilor pentru cel puţin 10 probleme de sănătate importante

Obiectivul 17 – Finanţarea serviciilor de sănătate şi alocare a resurselor

Până în 2010 Statele membre trebuie să deţină mecanisme de suport financiar şi alocare de resurse şi
sisteme de îngrijire medicală bazate pe principii de acces în mod egal, cost-eficienţă, solidaritate şi calitate
optimă.
În particular:
- cheltuielile pt. serviciile de sănătate trebuie să fie adecvate, corespunzător nevoilor de
sănătate ale populaţiei,
- resursele trebuie împărţite între sectoarele de promovare şi protecţie a sănătăţii, tratament
şi îngrijire,
- sistemele de colectare a fondurilor pentru îngrijirea sănătăţii trebuie să garanteze
acoperirea generală, solidaritatea şi susţinerea.

Obiectivul 18 – Dezvoltarea resurselor umane pentru sănătate

Începând cu anul 2010 toate statele membre vor trebui să se asigure că profesioniştii din sistemul de
sănătate şi ai sectoarelor cu care colaborează posedă cele mai potrivite cunoştinţe, atitudini şi deprinderi
pentru protejarea şi promovarea sănătăţii.
Astfel:
- educaţia profesioniştilor din sănătate va avea la bază principiile politicii „Sănătăţii pentru
toţi”, pregătindu-i pentru servicii de promovare, îngrijire şi reabilitare de calitate şi
ajutându-i să îmbine practica clinică cu sănătatea publică;
- sistemul de educaţie va fi planificat astfel ca să asigure numărul şi varietatea de
profesionişti din străinătate, pregătiţi în întâmpinarea nevoilor actuale şi viitoare de
sănătate;
- toate statele membre vor avea lideri în sănătate publică, management şi practică.

Obiectivul 19 – Cercetare şi documentare pentru sănătate

Până în 2005:
 - toate ţările trebui să aibă politici de cercetare orientate spre priorităţile pe termen lung în
ceea ce priveşte sănătatea pentru toţi,
- toate ţările trebuie să aibă mecanisme care să facă posibilă distribuirea serviciilor de
sănătate pe baza probelor ştiinţifice;
- informaţiile despre sănătate trebuie să fie folositoare şi uşor accesibile, politicienilor,
managerilor, profesioniştilor din sistemul de sănătate, precum şi publicului larg,
- toate ţările trebuie să aibă stabilite politici şi programe de informare care să susţină
agenda “Sănătăţii pentru toţi” şi să faciliteze accesul către astfel de informaţii.

Obiectivul 20 – Mobilizarea partenerilor pentru sănătate

Până în 2005 – implementarea politicilor de sănătate pentru toţi trebuie să angajeze toţi indivizii,
grupuri din sectoare publice şi private, dar şi societatea civilă în alianţe şi parteneriate de sănătate
pentru toţi.
Astfel:
- sectorul sănătăţii trebuie implicat în promovarea activă şi pledoarie pentru sănătate;
- trebuie să existe structuri şi procese la nivel internaţional, naţional, regional şi local
pentru a amortiza colaborarea tuturor sectoarelor în dezvoltarea sănătăţii.

Obiectivul 21 – Politici şi strategii de sănătate pentru toţi

Până în 2010 toate Statele Membre trebuie să implementeze politici de “Sănătate pentru toţi” la nivel
naţional, regional şi local.
Astfel:
- politicile sănătăţii pentru toţi la nivel naţional, vor susţine un cadru motivant şi încurajator
în viitor pentru acţiunile din regiuni, oraşe, la nivelul comunităţilor precum şi în şcoli,
locuri de muncă şi domiciliu
- structurile şi procesele ar trebui să fie capabile să dezvolte politici de sănătate la nivel
naţional, dar şi la alte niveluri,
- trebuie formulate obiectivele, sarcinile, indicatorii şi priorităţile pe termen scurt, mediu şi
lung, dar şi strategiile care le realizează, bazate pe valorile sănătoţii pentru toţi, iar
progresul pentru realizarea lor să fie monitorizat şi evaluat sistematic.

- Legea drepturilor pacientului

COMUNICAREA
 1. CULEGEREA DATELOR ŞI APRECIEREA LOR
Culegerea datelor şi aprecierea lor constituie primul contact al asistentei medicale – nursei – cu
pacientul şi cuprinde următoarele etape:
 culegerea datelor prin interviu şi comunicare;
 validarea, datelor;
 organizarea datelor;
– identificarea celor legate de problemele de sănătate actuală.

Metodele şi sursele de culegere a datelor:

 interviu şi istoricul bolii (obţinute de la familie, pacient, anturaj);
 examenul fizic: • subiectiv;
• obiectiv.
 teste de laborator, diagnostic medical, dosar de date.
Deci, prin interviu şi istoricul bolii încep relaţiile dintre asistenta medicală – nursă – şi pacient,
cuprinzând informaţii complete adunate de la sursele existente. Acest schimb de informaţii se obţine prin
comunicare – un proces prin care una, două sau mai multe persoane îşi exprimă gândurile sau sentimentele
şi îşi înţeleg reciproc sensurile.
Scopul comunicării: înţelegere şi răspuns din partea interlocutorului. Cheia unei bune comunicări
constă în:
 conţinutul comunicării;
 înţelegerea mesajului;
 expresia verbală;
 comunicarea nonverbală.
Între asistenta medicală şi pacient se realizează o comunicare terapeutică.
Comunicarea terapeutică este un proces dinamic care include elaborarea, transmiterea şi receptarea
dintre pacient şi asistenta medicală nursă. Asistenta medicală trebuie să ţină cont de următorii factori care
pot influenţa comunicarea:
 percepţia trebuie bazată pe experienţă;
calea de transmitere
E R
Emiţător Receptor
 valoarea mesajului transmis - recepţionat;
 răspuns cu înţelegere la mesajul transmis;
 gradul de concentrare asupra mesajului şi asupra persoanei ce transmite
mesajul;
 nivelul socio-cultural care influenţează comunicarea verbală şi nonverbală
(nivelul de cunoştinţe)
 mediul adecvat în care se desfăşoară comunicarea (linişte, fără factori ce pot
perturba discuţia);

Comunicarea verbală se realizează printr-un control asupra înţelesului cuvintelor folosite (intonaţia
vocii, claritatea în vorbire, ritmul conversaţiei);
Comunicarea nonverbală se realizează prin prezenţă, poziţia capului, expresia feţei, folosirea mâinilor,
atingerea persoanei, precum şi folosirea distanţei corespunzătoare.

În cadrul procesului de îngrijiri-nursing abilitatea în comunicare este utilă în toate tipurile de relaţii:
nursă-pacient, nursă-medic; nursă-nursă.
Comunicarea dintre nursă şi pacient se bazează pe abilitate, simpatie, căldură sufletească. Acest lucru
se realizează în trei faze:
a. orientarea asupra problemelor pacientului şi realizarea planului de îngrijire;
 b. faza de lucru - comunicarea şi întreţinerea acesteia pe tot parcursul planului de îngrijire - când
asistenta medicală - nursa - ajută pacientul să-şi exprime gândurile, sentimentele, obiceiurile;
c. faza terminală – când nursa şi pacientul favorizează împreună asigurarea scopului îngrijirilor şi
asigură înlăturarea neliniştii sau a sentimentului de abandonare.
Comunicarea cu copiii necesită o îndemânare aparte bazată pe înţelegerea cu pacientul la nivelul lui de
dezvoltare.
Datele pot fi:
 variabile (vizează starea fizică şi condiţiile psiho-sociale);
- condiţiile fizice: ex. temperatură, eliminări, capacitatea de mobilizare, prezenţa unor
reacţii alergice, oboseală, durere, lipsa de răspuns la stress etc.);
- condiţii psiho-sociale: stress, anxietate, stări de confuzie, stări de criză, adaptare la
boală şi infirmitate, schimbare de rol, capacitate de comunicare, probe spirituale.
 relativ stabile(dau informaţii generale:ex.sex; vârstă, grupă sanguină ).
- gusturi personale: ex: alimentare, mod de petrecere a timpului liber etc.;
- elemente fizice: ex. elemente de sprijin, elemente senzoriale;
- elemente biologice legate de sănătate: ex. boli anterioare, sarcini, avorturi, accidente,
intervenţii chirurgicale etc.;
- elemente caracteristice: ex. rasă, religie, limbă, ocupaţie,;
- elemente relaţionale (alergii, predispoziţii la anumite boli).

FIŞA DE CULEGERE A INFORMAŢIILOR DE NURSING

Numele pacientului şi alte detalii de la internare:
Probleme principale
Problema actuală

Sănătatea din punct de vedere fizic

 Starea respiraţiei  Nutriţie
 Alergii, medicaţie  Eliminări
 Dureri/stare de confort  Tegumente/igiena
 Mobilitate/siguranţă  Comunicare
 Odihnă/somn  Menţinerea temperaturii

Sănătate psihică şi spirituală

 Stare emoţională  Necesităţi spirituale
 Comunicare  Sensul stimei de sine
 Reacţie la boală/spital  Viaţa interioară şi sensul bunăstării
 Căi de a face faţă stressului/durerii  Credinţe şi valori

Sănătate socială
 Reţele de sprijin social
 Familie/prieteni
 Locuinţa Venituri
 Ocupaţie
 Recreere/internare
 Dezvoltare sau cerinţe informaţionale
 Toate aceste date se vor analiza de asistenta medicală - nursa -, care va stabili semnele de dependenţă a
individului; va stabili priorităţile de îngrijire, fie luate şi centralizate în ordinea piramidei lui Maslow, fie
conform sistemului organismului (ex. aparatul respirator, aparatul cardio-vascular, aparatul digestiv etc.).
Se vor identifica problemele prioritare şi potenţiale ale pacientului trecându-se la cea de-a II-a etapă a
planului de îngrijiri nursing.

CAPITOLUL II.

SĂNĂTATEA VIITORILOR PĂRINŢI

Sănătatea reproducerii
Sănătatea fizică a viitorilor părinţi este influenţată de nenumăraţi factori.
Astfel, sănătatea mamei gravide poate fi influenţată negativ de:
- avorturi spontane,
- întreruperi anterioare de sarcină,
- boli cronice: diabetul, afecţiuni cardiace sau boli mintale,
- boli genetice în familie, la părinţii sau bunicii copilului,
- problemele de sănătate a mediului,
- problemele economice şi politice (sărăcia, discriminarea).
- factorii sociali ca locuinţa sau ocupaţia, fumatul sau consumul de medicamente pot afecta negativ
sănătatea părinţilor şi capacitatea lor de a asigura urmaşi sănătoşi.

Sănătatea şi paternitatea
Un aforism spune că “suntem născuţi pentru a muri”. Totuşi, dezvoltarea progresivă întâlnită la
embrion, nou-născut, copil şi în final la adolescent arată că suntem, de asemenea născuţi, pentru a ne
reproduce.
Acest capitol cuprinde:
 Sănătatea fizică
 Sănătatea psihologică, emoţională şi socială
 Sănătatea sexuală
 Planificarea familială.
a. Sănătatea fizică
1. Mediul familial sănătos
2. Curăţenia şi igiena personală
3. Evitarea infecţiilor
4. Alimentaţia sănătoasă
Există 4 categorii principale de alimente şi componente care trebuiesc consumate zilnic:
- pâine şi cereale – cerealele integrale asigură carbohidraţi, fibre minerale şi vitamine
- fructe şi legume proaspete
- alimente cu proteine – sunt incluse ouăle şi leguminoasele: mazărea uscată, fasolea, lintea
- produse lactate.
5. Exerciţiile şi relazarea
Un exerciţiu moderat ( o plimbare regulată) executată în aer liber îmbunătăţeşte sănătatea, greutatea
şi forma fizică şi ajută la o relaxare efectivă. Se ştie că stressul predispune la infertilitate, avort spontan şi
naştere prematură.

Fumatul
 Cu fumatul este asociată o rată mai mare a avorturilor spontane, a malformaţiilor congenitale şi a
mortalităţii fetale sau neonatale. Chiar dacă femeia renunţă la fumat în timpul sarcinii, riscurile sunt totuşi
mai mari decât în cazul nefumătoarelor. Bărbaţii care fumează au niveluri scăzute mai ale testosteronului,
iar spermatogeneza, morfologia şi mobilitatea spermatozoizilor sunt reduse. De aceea, dorinţa unei sarcini
poate constitui un bun stimulent ca un cuplu să renunţe la fumat.

Alcoolul
Alcoolul consumat în timpul sarcinii poate periclita fătul, dar doza critică şi timpul nu se cunosc
încă. Este bine ca femeile să reducă consumul de alcool înainte şi pe toată durata sarcinii.

Medicamentele
Multe medicamente au efecte adverse asupra sarcinii. De aceea se vor evita medicaţiile de orice fel,
dacă nu au fost prescrise de medic.

Sănătatea socială, emoţională şi psihologică

A fi om înseamnă a fi social.Influenţele sociale modelează şi formează indivizii.
Socializarea este primară sau secundară. Socializarea primară este realizată de către familie, în casă,
în timp ce socializarea secundară are loc atunci când copilul îşi trăieşte viaţa în afara casei, spre exemplu la
şcoală. Familia socializează copiii pentru rolurile aşteptate de ei la maturitate; îi învaţă normele de conduită
pe care trebuie să le urmeze. Învăţarea în familie a rolurilor viitorului adult înglobează şi diferenţele dintre
comportamentul feminin şi masculin. Astfel băieţii trebuie să fie independenţi, să aibă încredere de sine, iar
fetele trebuie educate spre a fi atractive şi a avea un fel de a fi binevoitor. Fetele au ocupaţii casnice, au
copii, iar băieţii au cariere.
Familia este unitatea fundamentală a vieţii sociale. Familia trebuie să fie într-o bună stare de
sănătate fizică, socială, emoţională şi psihologică, astfel încât cei care cresc în familie vor avea o stare de
sănătate similară.
Familia nucleară – este structura socială bazată pe casă, în care părinţii şi copiii lor locuiesc
împreună, fără bunici, într-o familie bine situată, strâns unită, copiii se dezvoltă fizic, intelectual şi
emoţional până la potenţial maxim.
Familia extinsă este compusă din membri familiilor din care se trag părinţii. Ei împart o casă sau
locuiesc în imediata vecinătate. Atât soţul cât şi soţia aduc în căsnicie obiceiurile şi credinţele familiilor
extinse. Ele pot fi de natură culturală, religioasă, politică şi socială. Familia extinsă oferă un sprijin în toate
împrejurările vieţii, dar în acelaşi timp exercită un control considerabil asupra membrilor săi.
Într-o familie adevărată, sănătoasă, părinţii nu vor lăsa la voia întâmplării influenţa asupra copiilor.
În practică aceasta înseamnă că o familie sănătoasă se va caracteriza prin părinţi care văd nevoia de a
demonstra şi ghida copiii în înţelegerea:
- Acelor factori care îmbunătăţesc sau dimpotrivă periclitează sănătatea fizică. (Fumatul este un
exemplu care poate deteriora sănătatea).
- Rolurilor persoanelor şi relaţiilor interpersonale
- Statutului de bărbaţi şi femei
- Rolurilor şi responsabilităţilor în comunitate sau sociatate.
Sănătatea sexuală
Sexualitatea unei persoane se preocupă de modul în care “el” sau “ea” acţionează ca fiinţe sexuale.
Sexualitatea nu se va confunda cu activitatea sexuală.
Sexualitatea începe să se dezvolte la naştere. Să te naşti, să creşti, să fii îngrijit şi alăptat – toate
acestea sunt experienţe fizice totale care pot aduce plăcere şi satisfacţie, sau dimpotrivă suferinţă şi traume
irevocabile.
Fetiţa este tratată mai cu blândeţe, orice manifestare de voinţă puternică este privită ca nefeminină,
se aşteaptă ca ele să fie docile şi înţelegătoare, se joacă cu păpuşile. Fetele sunt pregătite pentru procreere.
 Băieţii sunt trataţi cu fermitate, atributele masculine, de genul caracter puternic şi încăpăţânare sunt
privite cu aprobare. Când cresc, se aşteaptă ca ei să fie aventuroşi şi neînfricaţi şi să se joace cu maşini, puşti
şi camioane. El va trebui să fie mai târziu stâlpul familiei, să muncească, să aducă bani.
Căsătoria poate asigura o companie, un anumit statut, o conveţuire în comun, servicii casnice
garantate. Eşecul în căsnicie devine din ce în ce mai răspândit, o explicaţie a faptului că astăzi indivizii au
pretenţii mai ridicate de la o căsnicie şi sunt mai puţin pregătiţi decât părinţii lor să tolereze o relaţie
nesatisfăcătoare.

Comportament sexual sănătos

Activitatea sexuală este o parte absolut normală şi sănătoasă a vieţii noastre, atât din punct de vedere
fizic cât şi psihologic. Este un mod de a împărtăşi afecţiunea şi tandreţea, bucuria şi emoţia.
Regulile pentru o activitate sexuală sănătoasă sunt:
- Nici bărbatul, nici femeia nu trebuie să lase responsabilitatea pentru sănătatea sexuală numai în
grija celuilalt partener.
- Acordaţi atenţie igienei personale, înainte şi după actul sexual
- Utilizaţi prezervativul, în special în cazul relaţiilor sexuale întâmplătoare
- Solicitaţi examinarea medicală dacă apare orice secreţie anormală sau iritaţie în zona genitală sau
anală sau dacă există senzaţia de arsură la urinare.
- Anunţaţi partenerul despre apariţia oricărui simptom.

Boli cu transmitere pe cale sexuală (BTS)

Sunt boli care se transmit de la un partener la altul în timpul sau ca rezultat al unei activităţi sexuale
intime. Unele dintre acestea pot cauza o deteriorarea severă şi permanentă a sănătăţii.
Majoritatea BTS se asociază cu:
- O secreţie modificată sau mărită din vagin sau penis
- Durere sau arsură la urinare
- Iritaţii, exeme sau băşici în jurul anusului, vaginului sau penisului
- Durere sau iritaţie la contactul sexual
Totuşi, în unele cazuri, nu apar nici un fel de simptome.

Principalele tipuri de BTS sunt:

- Infecţiile genitale nespecifice care se manifetsă saub forma cistitelor, vaginitelor, uretritelor şi
proctitelor (inflamaţii rectale). Dispun de tratament.
- Candidoza se manifestă prin secreţie, erupţie, exemă şi mâncărime. Există tratament eficient.
- Nevii genitali, cauzaţi de virus. Nu există tratament specific.
- Herpesul genital cauzat de herpes simplex. Este foarte dureros şi tratamentul este îndelungat.
- Gonoreea cauzată de Neisseria gonococus care se răspândeşte şi în alte zone calde şi umede ale
corpului, poate afecta ochii copilului la naştere. Este tratată cu antibiotice.
- Sifilisul cauzat de Treponema, care infectează sângele şi alte fluide ale organismului. Se tratează
cu antibiotice.
- Hepatita B – nu există tratament specific (Interferon, Lamivudină), dar există vaccin pentru
prevenirea ei.
- Înfecţia HIV/SIDA. Virusul HIV este un virus pentru care la această dată nu se cunoaşte un
tratament etiologic, şi doar de încetinire a replicării virale. El conduce la sindromul
imunodeficienţei dobândite (SIDA). Trebuie luate măsuri specifice de protecţie a persoanelor
sănătoase, dar şi a pacientului, precum şi de protejare a personalului medical faţă de infectatul cu
HIV (vezi precaţii universale).
 Planificarea familială (Family planning)
Planificarea familială este o componentă a sănătăţii familiei. Efectele reproducerii necontrolate sunt
binecunoscute. Ele includ:
- Efectele negative asupra sănătăţii femeii, precum şi posibilitatea de a avea prea mulţi copii
apropiaţi ca vârstă
- Risc mărit de probleme neonatale, inclusiv incidenţa mărită a prematurităţii.
- O presiune sporită asupra veniturilor familiei, cauzând stress şi probleme asociate de sănătate.
- O probabilitate mărită ca în lipsa unui suport familial adecvat, copiii să atingă potenţialul optim
de sănătate şi dezvoltare.

Există 5 metode principale pentru a preveni conceperea. Ele sunt:

- Metodele naturale. Se bazează pe ciclul reproductiv al femeii şi constau în abstinenţă, retragere
sau utilizarea barierelor contraceptive în timpul ovulaţiei.
- Hormonale, incluzând contraceptivele (tablete, injectabile şi implanturi);
- Metoda barieră, incluzând prezervative pentru bărbaţi şi femei, diafragme sau capsule cu
spermicide, burete.
- Sterilet. Este un dispozitiv plasat în interiorul uterului. El împiedică spermatozoizii să întâlnească
ovulul sau poate împiedica implantarea ovulului fertil în peretele uterin
- Sterilizarea feminină sau masculină.

Întreruperea sarcinii nu este considerată metodă de planificare familială. Întreruperea sarcinii este
considerată un eşec al planingului familial.

Alegerea contraceptivelor
Este important de ştiut dacă utilizarea acestora:
- este permanentă sau reversibilă,
- este eficientă
- este necostisitoare
- este considerată sigură
- este uşor de obţinut
- este uşor de folosit şi de întrerupt
- are efecte secundare nedorite
- poate fi utilizată în timpul alăptării
- protejează împotriva BTS
- cere cooperarea partenerului
- trebuie utilizată de fiecare dată când cuplul are relaţii sexuale.

Metode:
Sterilizare masculină voluntară (vasectomie) – incizarea diferitelor vase, apoi legate şi blocate
pentru a împiedica trecerea spermei . Are o rată de eşec de 0,15%, protejează noi sarcini, nu previne
transmiterea BTS. Nu sunt efecte secundare, dar sterilizarea este definitivă. (într-un foarte mic procent este
reversibilă).
Sterilizarea feminină (ligatura de trompe) Are o rată de eşec de 0,4%, protejează noi sarcini, nu
previne transmiterea BTS. Nu sunt efecte secundare, dar sterilizarea este definitivă. (într-un foarte mic
procent este reversibilă).
Implanturi (NORPLANT) - 6 mici capsule care eliberează lent progestin după ce au fost
implantate subcutan în partea superioară a braţului printr-o mică incizie. Are o rată de eşec de 0,4%,
protejează noi sarcini, nu previne transmiterea BTS. Nu este o metodă definitivă şi se va repeta la 5 ani.
Efecte adverse: creştere în greutate, dureri de cap, sângerări menstruale neregulate.
 Contraceptivele orale combinate (conţin estrogeni şi progesteron) – împiedică instalarea unei sarcini
prin oprirea temporală a ovulaţiei şi îngroşarea mucusului colului uterin. Rată de eşec 1-8%. Se iau lunar.
Nu protejează de BTS. Efecte adverse: creştere în greutate, dureri de cap, sângerări menstruale neregulate.
Minipilule cu progesteron - împiedică instalarea unei sarcini prin oprirea temporală a ovulaţiei şi
îngroşarea mucusului colului uterin. Rată de eşec 3 - 10%. Se iau lunar. Nu protejează de BTS. Efecte
adverse: sângerări menstruale neregulate.
Dispozitive intrauterine – previn graviditatea, în principal prin cauzarea unor modificări temporare
ale uterului şi trompelor lui Fallopian care împiedică fertilizarea. Rată de eşec 3 %. Se schimbă odată la 3 –
8 ani. Nu protejează de BTS. Efecte adverse: sângerări menstruale mărite, crampe, dureri de cap. IUD
trebuie inserate de practicieni. Risc de infecţii.
Prezervativele – împiedică pătrunderea spermei în vagin şi uter. Rată de eşec 12%. Se folosesc la
fiecare contact. Protejează de BTS. Efecte adverse: unii utilizatori manifestă sensibilitate la cauciuc sau
lubrefianţi.
Spermicidele vaginale (spumă, gel, cremă, supozitoare, peliculă, tablete spumante) sunt plasate în
vagin înainte de actul sexual împiedicând instalarea sarcinii prin distrugerea spermatozoizilor şi formarea
unei bariere în colul uterin. Rată de eşec 21%. Se folosesc la fiecare contact. Protejează faţă de unele BTS.
Efecte adverse: unii utilizatori manifestă sensibilitate la spermicide.
Alte metode de barieră vaginală (diafragmă, capsule, burete) – împiedică fecundarea, blocând
deschiderea spre uter şi menţinerea spermicidelor în col. Rată de eşec 18 - 28%. Se folosesc la fiecare
contact. Protejează faţă de unele BTS. Efecte adverse: unii utilizatori manifestă sensibilitate la cauciuc şi/sau
spermicide, risc crescut de infecţii urinare.
Planificarea familială naturală (PFN) implică identificarea perioadei fertile şi abţinerea de la relaţii
sexuale în timpul acestei perioade. Durata abstinenţei este de la 7 la 14 zile în fiecare lună. Rată de eşec
22%. Nu previne transmiterea BTS. Nu sunt efecte secundare. (calculată de la I-a zi a menstruaţiei).
Retragerea – scoaterea penisului din vagin înainte ca ejacularea să se producă. Împiedică
spermatozoizii să pătrundă în vagin. Rată de eşec 18%. Nu previne transmiterea BTS. Nu sunt efecte
secundare.
Contraceptive injectabile (progesteron/esteorgeni sau numai progesteron) – acţionează prin oprirea
temporară a ovulaţiei şi îngroşarea mucusului colului uterin. Rată de eşec 0,2%. Este necesară repetarea
lunară.Nu previne transmiterea BTS. Efecte secundare: greţuri, creşteri în greutate, dureri de cap.

Femeile şi sănătatea
Până în anul 2000 trebuia să se producă o îmbunătăţire susţinută şi continuă a stării de sănătate a
femeii.
Pentru atingerea acestui obiectiv, Regiunea europeană s-a angajat să realizeze:
- O reducere a mortalităţii infantile la mai puţin de 15 la 100000 de naşteri.
- O reducere substanţială a problemelor de sănătate specifice femeilor;
- O reducere substanţială a problemelor de sănătate a femeilor în raport cu statutul lor socio-
economic şi cu povara multiplelor ei roluri;
- O reducere substanţială a incidenţei şi consecinţelor negative asupra sănătăţii, hărţuirii sexuale, a
violenţei casnice şi a violurilor
- Un sprijin susţinut pentru femeile care asigură o îngrijire medicală neoficială;
- O reducere cu cel puţin 25% a diferenţei dintre rata mortalităţii materne din diferite zone
geografice şi grupuri socio-economice.
Este important ca femeia să-şi planifice sarcina, căci dacă o femeie recurge la întrerupere de sarcină,
organele sale reproductive sunt supuse riscului de lezare sau inducere a infecţiei, oricât de atent ar fi
chirurgul.În unele ţări întreruperea sarcinii este legată de nivelurile ridicate ale mortalităţii materne. Ea este
asociată cu naşterea prematură şi cu naşterea ulterioară a unui copil cu infirmităţi de lungă durată.
 Femeilor trebuie să li se dea ocazia să preia responsabilitatea reproducerii şi să aleagă căile de a
controla, astfel, încât să nu fie afectate din punct de vedere al sănătăţii.
Femeile trebuie să aibă grijă de sănătatea lor, să înţeleagă tipurile de boli şi problemele specifice.
Acestea le va permite femeilor să fie mai vigilente la orice schimbare în sănătatea lor şi să solicite ajutor în
stadiul incipient. Principalele ameninţări la adresa sănătăţii femeilor sunt legate de starea de graviditate,
cancerul de col sau de sân, care apar frecvent în timpul gravidităţii.

Pentru cancerul de sân:

- se vor palpa periodic sânii (cu mâinile în şold şi apoi prin aplecare). Se va urmări forma şi mărimea
sânilor, aspectul şi poziţia mameloanelor, orice nodul , cută sau îngroşare a pielii(coaja de portocală), venele
dacă sunt mai proeminente ca de obicei, erupţie cutanată în jurul mamelonului, scurgeri din mamelon. Dacă
este nevoie se va face un consult medical şi o mamografie.

Pentru cancerul de col uterin

Se va face un frotiu vaginal şi coloraţia specifică. În acelaşi timp se va efectua şi un consult
ginecologic. Testul se va repeta periodic. Dacă sunt celule neoplazice se va face tratament adecvat.

Bărbaţii şi sănătatea
Este important ca şi bărbaţii să aibă o stare bună de sănătate. Este de reţinut că fumatul şi alcoolul
pot afecta fertilitatea bărbatului. Cancerul pulmonar şi afecţiunile cardiace, afecţiunile hepatice sau gastrice
şi obezitatea pot fi o ameninţare timpurie la adresa sănătăţii bărbatului.

Sarcina normală
Serviciile de maternitate sunt serviciile destinate îngrijirii femeii pe întreaga duartă a sarcinii până
după naşterea copilului.

Conceperea
Ovulaţia are loc cu 14 zile înanite de menstruaţie. Dacă ciclul menstrual normal este de 28 de zile,
ovulaţia are loc la jumătatea intervalului. De aici probabilitatea maximă ca femeia să rămână gravidă este ca
ea să aibă contact sexual între a 12-a şi a 16-a zi de la debutul ciclului menstrual. Ovulul după ce a fost
fecundat se divide cu rapiditate. Se fixează în endometru, unde se dezvoltă fătul şi placenta. Organismul
femei suferă modificări pentru a se adapta la starea de graviditate (semnele gravidităţii).

Simptomele sarcinii
Modificările care au loc în organismul femeii gravide sunt determinate de modificările hormonale.
Efectul acestora este:
- diminuarea eficienţei sistemului imunitar, astfel încât fătul şi placenta să nu fie respinse;
- mărirea celulelor musculare ale uterului, adaptându-l la creşterea fătului.
- reducerea tonusului muscular şi a tendoanelor, astfel încât muşchii uterini să nu expulzeze fătul
prea repede, iar părţile osoase, muşchii şi ligamentele bazinului să aibă capacitatea să se deschidă
şi să permită trecerea uşoară a copilului la naştere;
- dezvoltarea structurii sânilor, ca să poată secreta laptele după naştere.

Semnele induse de sarcină sunt:

- lipsa ciclului menstrual
- greaţă şi vărsături – în primele 12 – 14 – 16 săptămâni (“răul de dimineaţă”),
- sânii încep să devină sensibili şi pot apare mâncărimi, încep să-şi mărească volumul,
 - mama simpte nevoia de a urina mai des,
- mama nu mai preferă alimente care-i plăceau până acum (ex. cafea, ceai).
După 12 săptămâni, starea de rău, urinarea frecventă şi mâncărimea sânilor dispare de regulă.
Dezvoltarea cea mai importantă a embrionului este în primele 12 săptămâni, când toate organele şi
structurile organismului sunt formate. El ajunge de la o bi-celulă la 11 cm. Este perioada de organogeneză.
După 12 săptămâni începe procesul de maturizare al organelor, când fătul creşte treptat (perioada
fetală).

Tulburări minore de sarcină

În sarcină funcţia cardiacă şi presiunea sanguină a mamei cresc. Volumul sanguin se măreşte şi apare
o creştere a numărului de globule roşii şi albe. Tonusul digestiv este redus, iar intestinele devin leneşe.
Aceste modificări produc tulburări:
- lipotimia
- arsuri gastrice (mama va evita alimentele acide şi grase),
- constipaţia (atenuată prin consum de fructe şi legume),
- vene varicoase şi hemoroizi
- dureri lombare (mersul pe jos şi poziţia aşezat cu spatele sprijinit pot fi de ajutor),
- prurit cutanat
- amorţire sau furnicături în degete (edeme în tunelul carpian)
- disurie – în ultima periaodă de sarcină datorită compresiei fătului pe vezica urinară.
- Hipotensiune de supinaţie (când femeia stă pe spate, prin compresia de către făt a venei cave)

Îngrijirea prenatală

Scopul îngrijirii prenatale este acela de a supraveghea sarcina pe toată durata de graviditate, astfel
încât dacă apar probleme, acestea să poată fi identificate şi tratate adecvat.
Examinarea prenatală cuprinde:
- verificarea mărimii fătului, pentru a stabili dacă dezvoltarea sa este în limite normale
- determinarea prezentaţiei fătului (spre finalul perioadei de graviditate)
- testul urinii (pentru determinarea proteinuriei), măsurarea TA şi studierea edemelor (pentru
prevenirea pre-eclampsiei)
- Hgb (pentru prevenirea anemiei)

Pregătirea pentru viitorii părinţi

Părinţii trebuie învăţaţi la ce să se aştepte în timpul sarcinii şi apoi cum trebuie îngrijit nou-născutul
(mai ales la primul copil).

Sterilitatea
Afectează un număr mic de cupluri. Cauzele pot fi de natură fizică (ovariană, cantitatea redusă de
spermatozoizi) sau datorate problemelor de sănătate, problemelor sociale, emoţionale sau psihosexuale.
Acestea necesită a fi tratate. Dacă nu se reuşeşte, se poate recurge la fertilizare în vitro.

Naşterea normală
Declanşarea naşterii se produce între 38 – 40 săptămâni (până la 42 săpt), dar poate să apară în orice
stadiu al sarcinii.
În timpul naşterii, muşchii se contractă şi devin din ce în ce mai îngroşaţi şi mai scurţi, astfel încât
spaţiul din uter se micşorează. Astfel colul devine mai subţire şi treptat este ridicat până la segmentul
inferior al uterului. Deoarece spaţiul din uter continuă să se micşoreze, colul se dechide (se dilată) şi partea
fătului situată în zona inferioară a uterului (partea de prezentare) este împinsă forţat în pelvis. Când dilatarea
colului este completă (10 cm diametru), acţiunea muşchilor se modifică. Contracţiile sunt tot mai puternice,
fătul este împins în exterior şi se produce naşterea. La fel este eliminată şi placenta.

Complicaţii

Avortul spontan
Tipuri:
- avort iminent – separare parţială a placentei – sarcina poate continua cu repaus la pat +
medicamente
- avort în curs – mama va avorta
- avortul complet – produsul de concepţie este complet eliminat
- avortul incomplet – a fost eliminat doar fătul
- făt mort şi reţinut
Trat.:
- evaluarea şocului
- femeia cu avort incomplet sau în curs se va interna în spital
- se asigură căldură suficientă mamei
- i se asigură confort
- nuva primi nimic să mănânce sau să bea până nu se ia o decizie medicală

Sarcina ectopică – sarcina care se dezvoltă în afara uterului, de obicei în tromba uterină. Fătul nu se
poate salva.
Semnele sunt:
- şocul şi pierderea vaginală de sânge nu se pot estima
- poate apare o menstruaţie sau o sângerare vaginală
- poate apare durere abdominală generalizată, precordială sau sughiţ
- antecedente de SEU.
Tratament
- reanimarea
- transportul femeii la spital
- internare în spital

Disgravidia emetizantă – necesită reechilibrare hidroelectrolitică

Sângerare – în palcenta praevia şi apoplexia placentară.

Tratament: combaterea şocului, internarea femeii.

Preeclampsia (HTA indusă de sarcină, toxemia de sarcină)

Semne: creşterea TA, edeme generalizate, proteinurie. Apare de obicei în ultimul trimestru de
sarcină, mai ales la primipare sau la femeile cu naşteri multiple.

Eclampsia
Sunt convulsii asociate sarcinii. Apar în timpul sarcinii, în timpul travaliului şi naşterii, după naştere
(postpartum).
Prezintă:
- cefalee puternică
- durere epigastrică
- ameţeală
- greaţă
 - tulburări vizuale
Traament.:
- pacienta nu se va lăsa singură
- eliberarea căilor respiratorii
- mama se aşează în poziţie laterală
- nu se mişcă pacienta în timpul convulsiilor
- controlaţi TA
- contactaţi serviciile de urgenţă

Distociile (imposibilitatea naşterii pe căi naturale) sau prezentaţia defectuoasă pot impune
efectuarea cezarienei de urgenţă.

Hemoragia postpartum (PPH) – pierderea a peste 500 ml sânge în 24 ore de la expulzia placentei
Cauze:
- retenţia în uter a placentei sau a resturilor
- hemoragia determinată de rupturi ale vaginului sau canalului cervical
Se intervine chirurgical.

Îngrijirea nou-născutului
- acoperirea copilului cu un scutec sau prosop,
- stimularea tactilă
- aspiraţi şi dezobstruaţi căile respiratorii,
- administrarea de oxigen.
- reanimare cardio-respiratorie dacă respiraţia ori activitatea cardiacă nu se instalează (sau puls sub
60/min)
- intubare şi ventilare la nevoie.

După naştere
Lăuzia – perioada de şase săptămâni cu începere din momentul expulziei placentei.
În această perioadă au loc modificări fiziologice şi psihologice:
- organele reproductive revin la normal
- modificările din sarcină dispar
- se instalează lactaţia
- se crează punţi afective mamă- făt
- mama se reface după stressul sarcinii.
Îngrijiri:
- promovarea confortului fizic al mamei şi copilului
- încurajarea alimentaţiei naturale
- stimularea încrederii mamei.

Îngrijirea femeii gravide la domiciliu

Obiective:
- Se stabileşte relaţia cu femeia gravidă, obiectivele comune şi modalităţile de atingere a acestora
 Se notează:
 - aspectul general
- nivelul de cultură, limbajul folosit,
- starea emoţională,
- istoricul ciclului menstrual,
- activitatea sexuală
- sarcinile trecute , evoluţii,
- antecedente medicale sau chirurgicale (avorturi, intervenţii pe uter sau bazin pelvin, boli cronice,
cezariană)
- purtarea de încălţăminte ortopedică
- antecedente familiale (boli genetice).
 Află cunoştinţele femeii, a cuplului despre:
- starea de sarcină,
- îngrijirile de sănătate,
- creşterea şi dezvoltarea fătului
- îngrijirea şi alimentarea sugarului, despre modul de viaţă al femeii gravide (mişcare, somn,
alimentaţie, igienă personală)
 Se stabileţte ritmul vizitelor, controalelor periodice
 Evaluează perceperea sarcinii în familie: sarcină dorită sau nu, anticiparea rolului de părinte
 Calculează vârsta sarcinii pe baza semnelor prezumptive, pe data ultimei menstruaţii, teste
biologice, teste Doppler şi ECO.
 Prezintă informaţii despre:
- evoluţia anatomică şi fizologică a sarcinii
- dezvoltarea şi evoluţia fătului
- dietă şi nevoile funcţionale pentru mamă şi făt
- semnele de pericol ce prevestesc posibile complicaţii
- semnele de disconfort specific sarcinii
- activitatea ocupaţională, concediul pre şi postnatal
- activitatea fizică: poziţia corpului, stil de mers, exerciţii de relaxare, exerciţii fizice admise
- igiena corporeală,
- îngrijirea danturii, toaleta cavităţii bucale
- abuzul de substanţe toxice: alcool, tutun
- odihnă şi somn
- comportamentul sexual în timpul sarcinii
- îmbrăcăminte şi încălţăminte
 Notează în fişa medicală a femeii gravide evenimentele petrecute de la ultimul control în starea
generală de sănătate:
- Reaminteşte semnele de pericol pentru a se asigura că sunt cunoscute
- Înregistrează rezultatele testelor de laborator efectuate: hemoleucogramă, grup sanguin, Rh,
PBW, secreţie vaginală, sumar de urină.
- Reevaluează datele obţinute prin examen clinic, conform modului de reacţie personală a femeii la
sarcină,
- Determină şi înregistrează valorile TA, p, resp, temp
- Determină câştigul sau pierderea în greutate
- Observă prezenţa sau absenţa edemelor, localizarea lor,
- Observă aspectul mameloanelor
 Înregistrează:
- înălţimea fundului uterin,
- vârsta gestaţională,
- mişcările fetale,
- BCF
 - Orice simptom susţinut de gravidă şi care constituie o abatere de la starea de sănătate cu influenţă
asupra evoluţiei normale a dezvoltării fătului.
 Prezintă:
- semnele naşterii la termen, cauzele ce declanşează travaliul şi semnele ruperii membranelor,
- semnele unei naşteri premature,
- modalităţi de pregătire a gravidei pentru internare (starea de igienă, acte de identitate, lenjerie
pentru ea şi nou-născut)
- ultima verificare a condiţiilor ce vor fi oferite nou-născuţilor la sosirea în familie,
- importanţa reacţiei membrilor familiei la eveniment, observarea anormalului şi a abaterilor de la
normal, atmosfera manifestată de cuplu.
 Continuă pe parcursul vizitei la domiciliul nou-născutului să evalueze cunoştinţele părinţilor,
îngrijirile aplicate, relaţiile dintre ei, problemele ce au apărut şi pe care le poate influenţa.

SUPRAVEGHEREA GRAVIDEI CU SARCINĂ NORMALĂ

Este bine ca sarcina să fie depistată cât mai devreme şi să fie luată în evidenţă şi supravegheată
medical.

Gravida cu sarcină normală în I-ul trimestru

Culegerea datelor:
Semne şi simptome:
- amenoreea – semn nesigur (data ultimei menstruaţii)
- semne digestive: greţuri (50% din gravide), sialoree, pervertirea gustului, pirozis
- greutate, înţepături la nivelul sânilor, apare reţeaua Haller
- modificări tegumentare specifice
- manifestări neuropsihice_ adaptarea la sarcină, reacţii emoţionale,
- creşte temp. Bazală la 37,1 – 37,7 C,
- balonare abdominală, uneori polakiurie

Probleme:
- deficit de cunoştinţe în legătură cu sarcina, calculul datei probabile a naşterii, starea emoţională
modificată de sarcină, autoîngrijirea în timpul sarcinii,
- alterarea comportamentului sexual, scăderea libidoului, disconfort fizic,
- alterarea confortului în legătură cu tulburările neurovegetative manifestate prin greţuri şi
vărsături matinale,
- oboseală în legătură cu sarcina (lipsă de energie, nevoie de somn sau insomnie)
Obiective:
- gravida trebuie să cunoscă modificările survenite în timpul sarcinii
- să deosebească manifestările normale (greţuri, vărsături matinale) de cele patologice
(imposibilitatea de a se alimenta)

Intervenţii:
- interviu amănunţit pentru a depista starea de sănătate anterioară sarcinii,
- îndrumarea femeii să consulte medicul pentru a stabili existenţa sarcinii
- informarea femeii despre modificările organismului în timpul sarcinii
- aprecierea stării de nutriţie a gravidei, sfaturi privind alimentaţia (gravida care varsă nu se va
ridica brusc din pat, şi înainte de a se ridica va mânca câţiva biscuiţi, păine prăjită, sărăţele; să
evite alimentele grase, prăjeli înaintea culcării)
- asigurarea confortului psihic prin discuţii cu soţul când este necesar,
 - informarea gravidei asupra datei posibile a naşterii
- cântărirei, măsurarea TA, informarea privind investigaţiile care trebuie făcute în timpul sarcinii:
determinarea grupelor sanguine, Rh, reacţie serologică, sumar de urină, examenul secreţiei
vaginale
- stabilirea ritmului consultaţiei
- instruirea gravidei privind semnele de avort, manifestări în sarcina patologică

Gravida cu sarcină normală în trimestrul II

În săptămânile 14 – 20 semnele clinice de sarcină sunt de probabilitate, iar după săptămâna a 20-a
apar cele de certitudine.

Culegerea datelor:
Manifestări legate de sarcină:
- amenoree (DUM),
- modificări cutanate mai accentuate
- tulburări neurovegetative diminuate sau dispărute
- mişcări fetale după săpt. 20 – a la primipare şi a 18-a la multipare
- la palparea abdominală se pot simţi părţi fetale mici şi din luna a VI-a chiar cei doi poli fetali
- bătăile cordului fetal se pot asculta din luna a V-a cu un ritm embriocardiac de 120 – 150
bătăi/min

Manifestări legate de modificările organismului:

- prurit tegumentar,
- stare de leşin (hTA ortostatică)
- apetit crescut, arsuri epigastrice,
- constipaţie, flatulenţă,
- varice,
- leucoree,
- migrene, furnicături, amorţeli ale degetelor
- dureri lombosacrate şi pelvine.

Probleme:
- deficit de cunoştinţe în legătură cu evoluţia normală a sarcinii în trim. II, modificări produse de
sarcină şi îngrijire proprie a sănătăţii, semne de pericol legate de sarcină,
- alterarea imaginii de sine (masca gravidică, creşterea abdomenului)
- alterarea confortului din cauza poziţiei defectuoase, schimbarea centrului de greutate, a durerilor
lombare,
- deficit de cunoştinţe în legătură cu pregătirea mameloanelor pentru alimentaţia naturală.

Obiective:
- să demonstreze cunoaşterea evoluţiei normale a sarcinii,
- să respecte orarul vizitelor, să se prezinte la controlul periodic,
- să cunoască factorii care pun în pericol sarcina, putând declanşa avort sau naştere prematură,
- să poarte îmbrăcăminte şi încălţăminte adecvată
- să stimuleze formarea mamelonului
- să aleagă o poziţie relaxantă, să se poată odihni.

Intervenţii:
Asistenta:
- evaluează cunoştinţele gravidei
- la controlul periodic: cântăreşte gravida, măsoară TA, apreciază înălţimea fundului uterin,
apreciază bătăile cordului fetale, sfătuieşte gravida să repete sumarul de urină
- pentru prevenirea naşterii premature sau a avortului sfătuieşte gravida:
- să evite efortul prelungit, călătoriile lungi,
- să evite ortostatismul prelungit,
- să nu facă spălături vaginale, pt. că pot declanşa contracţii, favorizând avortul.
- pentru combaterea unor manifestări legate de sarcină îndrumă gravida:
- să menţină igiena locală în cazul hemoroizilor prin băi călduţe,
- să consulte medicul dacă leucoreea este abundentă,
- să bea cel puţin 6 pahare de apă pe zi, să facă mişcare,
- să nu ia purgative sau laxative deoarece pot produce contracţii uterine, să se odihnească în
decubit dorsal, cu picioarele mai sus pentru a reduce eventualele edeme, varice, dureri ale
membrelor inferioare,
- să mestece bine alimentele, să le evite pe cele grase, sau care produc gaze, să consume lapte
pentru combaterea arsurilor,
- să-şi schimbe încet poziţia pentru evitarea hipotensiunii ortostatice
- pentru creşterea confortului:
- sfătuieşte gravida să poarte îmbrăcăminte lejeră şi încălţăminte comodă, fără toc,
- încurajează gravida să pună întrebări, să-şi exprime temerile în legătură cu sarcina, cu
naşterea,
- o asigură că modificările tegumentare determinate de sarcină vor dispărea la scurt timp după
naştere
- pentru formarea mamelonului instruieşte gravida cu privire la tehnicile de stimulare (se
prinde mamelonul între degetul mare şi arătător, ceea ce va determina, de obicei erecţia şi
mai rar retracţia (mamelon ombilicat),
- dacă mamelonul prezintă retracţie, învaţă gravida să plaseze două degete deasupra şi
dedesubtul mamelonului, executând un masaj blând ( 5 min.)
- pentru ambele tipuri de mamelon se recomandă:
- spălarea cu apă caldă pt. a preveni blocarea canalelor galactofore cu colostru,
- după baie sau duş se vor şterge energic cu prosop aspru, dar nu foarte tare pt. a nu
produce iritaţie
- stimularea prin rularea mamelonului între degetele mare şi arătător (atenţie această
manevră poate determina contracţii uterine)
- expunerea mamelonului la aer, evitarea lenjeriei din fibre sintetice, a sutienului prea
strâmt.

Gravida cu sarcină normală în trimestrul III

Culegerea datelor:
manifestări legate de sarcină:
- uter mărit de volum,
- înălţimea fundului uterin: 28 cm la 7 luni, 30 cm la 8 luni, 32 – 34 cm la termen,
- axul uterin longitudinal sau transversal în funcţie de aşezarea fătului,
- creştere în greutate până la sfârşitul sarcinii cu max. 12 kg,
- BCF prezente
- mişcări active fetale prezente,
- manifestări determinate de adaptarea organismului la sarcină:
- dispnee,
- constipaţia,
- insomnia
 - anxietate crescută, teama de naştere,
- gingivită,
- dureri articulare, pelviene, lombare
- crampe în membrele inferioare, edeme gambiere
- modificări de postură, modificarea mersului
Probleme:
- deficit de cunoştinţe privind naşterea prematură,
- anxietate în legătură cu naşterea în general şi cu cea prematură în special
- posibilă traumatizare a fătului şi a mamei din cauza ruperii premature a membranelor
- intoleranţă la activităţile fizice
- alterarea comportamentului sexual din cauza disconfortului specific trimestrului III
- alterarea somnului
- alterarea eliminărilor intestinale – constipaţia
- alterarea eliminărilor urinare – polakiuria
- alterarea confortului din cauza durerilor lombare şi articulare în membrele inferioare, modificări
de postură
- deficit de cunoştinţe în legătură cu declanşarea travaliului

Obiective:
Gravida:
- să cunoască semnele naşterii premature,
- să cunoască semnele rupturii premature a membranelor,
- să nu prezinte anxietate
- să-şi dozeze efortul fizic, să doarmă,
- să păstreze o postură corectă, să poarte încălţăminte adecvată,
- să accepte restricţiile privind comportamentul sexual
- să facă exerciţii respiratorii care o vor ajuta şi în timpul naşterii,
- să folosească tehnici de combatere/reducere a edemelor

Intervenţii:
Asistenta face educaţie continuă:
- informează gravida despre semnele declanşării travaliului precoce, caracterul ritmic al
contracţiilor,
- cauzele care pot declanşa travaliul
- semnele ruperii memranelor (scurgere apoasă, în cantitate mare, cu miros fad, proba Zeiwang –
ex. lichidului amniotic)
- sfătuieşte gravida – să evite ortostatismul, să se odihnească mult,
- să se odihnească cu picioarele aşezate mai sus
- să limiteze excesul de lichide înainte de culcare, să reducă sarea din alimentaţie,
- oferă informaţii despre raporturile sexuale, reducerea lor în ultimele două luni de sarcini,
- la controlul medical periodic: cântărire, măsurarea TA, repetarea analizelor, examen obstetrical
- se apreciază dezvoltarea sarcinii după înălţimea fundului uterin, în raport cu primele mişcări
fetale
- se informează gravida cu privire la semnele premergătoare declanşării travaliului.

Gravida la termen
Gravida se prezintă pentru internare în vederea asistenţei la naştere acuzând semne premergătoare
declanşării travaliului şi în urma sfatului medical.
Culegerea datelor:
- uşurarea respiraţiei, uterul coboară sub apendicele xifoid,
- polakiurie,
- constipaţie, diaree,
- pot apărea contracţii uterine dureroase, ritmice, rare,
- eliminarea dopului gelatinos,
- modificări la nivelul colului

Probleme:
- alterarea confortului datorită durerii,
- anxietate legată de naştere,
- deficit de cunoştinţe privind desfăşurarea naşterii

Obiective:
Gravida:
- să colaboreze cu personalul, să aibă încredere
- să cunoască desfăşurarea naşterii, durata travaliului

Intervenţii:
Asistenta:
- ajută gravida să înţeleagă că durerea nu poate fi calmată şi că intensitatea va creşte pe măsură ce
expulzia se apropia,
- pregăteşte gravida pentru naştere, asigură igiena, îndepărtează pilozitatea, efectuează clisme
evacuatorii, asigură golirea vezicii,
- amplasează gravida într-un salon liniştit, o supraveghează permanent, asigură odihna,
- ascultă bătăile cordului fetal, urmăreşte rimicitatea contracţiilor, informează medicul.

CAPITOLUL III.

CONCEPTUL DE SĂNĂTATE ŞI BOALĂ.

NEVOI FUNDAMENTALE ALE OMULUI
 Definiţia sănătăţii. Au fost formulate mai multe definiţii ale sănătăţii.
Definiţia O.M.S. a sănătăţii:
"Sănătatea este o stare de bine fizic, mental şi social, ce nu constă numai în absenţa bolii sau a
infirmităţii".
Alte definiţii:
 "Sănătatea este o stare în care necesităţile sunt satisfăcute în mod autonom, nu se limitează la
absenţa bolii." (Virginia Henderson).
 "Sănătatea este o stare de echilibru bio-psiho-social, cultural şi spiritual, stare de autonomie şi
independenţă, fără a fi egală cu absenţa bolii sau a infirmităţii."
 "Sănătatea reprezintă ansamblul forţelor biofizice, fizice afective, psihice şi sociale, mobilizabile
pentru a înfrunta, compensa şi depăşi boala."
Definiţia bolii
Boala este ruperea echilibrului, armoniei, un semnal de alarmă tradus prin suferinţă fizică, psihică, o
dificultate sau o inadaptare la o situaţie nouă, provizorie sau definitivă.

MODELUL CONCEPTUAL AL VIRGINIEI HENDERSON

Individul bolnav sau sănătos este văzut ca un tot complex prezentând 14 nevoi fundamentale pe care
trebuie să şi le satisfacă.
Scopul îngrijirilor este de a păstra sau restabili independenţa individului în satisfacerea acestor nevoi.
Un model conceptual pentru o profesie reprezintă o imagine mentală a profesiei, o concepţie a ceea
ce ar putea sau ar trebui să fie.

Componentele esenţiale ale unui model conceptual

Componentele sunt:
- postulate
- valori
- elemente a) scopul profesiei
b) ţelul activităţii (beneficiarul)
c) rolul activităţii
d) dificultăţi întâlnite de pacient
e) intervenţia acordată
f) consecinţele

Postulatele = suportul ştiinţific al modelului conceptual. Ele sunt acceptate, nu trebuie demonstrate.
Postulatele pe care se bazează modelul Virginiei Henderson sunt:
- orice fiinţă umană tinde spre independenţă şi o doreşte
- individul formează un tot caracterizat prin nevoi fundamentale,
- când una din nevoi nu este satisfăcută, individul nu este “complet”, „întreg”, „independent”.

Valori sau credinţe:

- asistenta are funcţii care sunt proprii,
- când asistenta preia rolul medicului, ea cedează o parte din funcţiile sale unui personal necalificat
- societatea aşteaptă un serviciu din partea asistentelor, pe care nu poate să-l primească de la nici
un alt personal.
 Elemente:
1. Scopul profesiei:
- de a ajuta pacientul să-şi conserve şi să-şi restabilească independenţa sa.
- de a favoriza vindecarea
- de a asista muribundul spre un sfârşit demn
2. Obiectivul activităţii profesionale. Este beneficiarul, adică persoana spre care se îndreaptă
activitatea. Se ţine cont că individul bolnav sau sănătos este un tot cu nevoi comune tuturor
fiinţelor umane.
3. Rolul profesiei – desemnează rolul social pe care-l au membrii profesiei. Rolul asistentei este de
suplinire a dependenţei, de a încerca să înlocuiască necesitatea.
4. Sursa de dificultate- lipsa prin care persoana nu poate răspunde la una din nevoile sale: lipsă de
forţă, voinţă, de cunoştinţe.
5. Intervenţia aplicată persoanei – omul este vâzut în globalitatea sa. Intervenţia orientată asupra
lipsei şi constă în a spori independenţa persoanei (iniţiativa).
6. Consecinţele – sunt rezultatele obţinute – ameliorarea dependenţei sau câştigarea independenţei.

Nevoile fundamentale
Cadrul conceptual al Virginiei Henderson porneşte de la existenţa unor necesităţi fiziologice şi
aspiraţii ale fiinţei umane numite nevoi fundamentale.
Acest cadru se bazează pe definirea celor 14 nevoi fundamentale, cu componentele bio-psiho-sociale,
culturale şi spirituale ale individului.
Atingerea de către pacient a independenţei în satisfacerea acestor nevoi este ţelul profesiei de
asistentă medicală.
Pentru a aplica modelul conceptual al Virginiei Henderson, asistenta terbuie să ştie că o nevoie
fundamentală este o necesitate vitală, esenţială a fiinţei umane pentru a-şi asigura starea de bine, în apărarea
fizică şi mentală.
Cele 14 nevoi fundamentale sunt:
1. a respira şi a avea o bună circulaţie
2. a bea şi a mânca
3. a elimina
4. a se mişca şi a avea o bună postură
5. a dormi şi a se odihni
6. a se îmbrăca şi dezbrăca
7. a-şi menţine temperatura corpului în limite normale
8. a fi curat, îngrijit, de a proteja tegumentele şi mucoasele
9. a evita pericolele
10. a comunica
11. a acţiona conform propriilor convingeri şi valori, de a practica religia
12. a fi preocupat în vederea realizării
13. a se recrea
14. a învăţa cum să-ţi păstrezi sănătatea.
Fiecare din aceste nevoi comportă diferite dimensiuni ale fiinţei umane şi anume:
- o dimensiune biologică (biofiziologică)
- o dimensiune psihologică
- o dimensiune sociologică
- o dimensiune culturală
- o dimensiune spirituală
 Cele 14 nevoi fundamentale au forme variate după: individ, starea sa de sănătate, maturitatea sa,
obiceiuri personale şi culturale. Fiecare nevoie prezintă componente bio-fizico-psiho-socio-culturale.
Asistenta care vrea să personalizeze îngrijirile trebuie deci să ţină seama de diversele dimensiuni
implicate şi de interacţiunea dintre nevoi. Satisfacerea sau nesatisfacerea unei nevoi are consecinţe asupra
satisfacerii sau nesatisfacerii celorlalte nevoi.
Nu este specificată în nevoi sexualitatea. Se consideră faptul că a comunica înglobează sexualitatea,
acesta fiind un mijloc de a combate solitudinea fiinţei şi de a comunica la nivelul corpului său.
În concluzie, dimensiunile pot modifica manifestările de satisfacere a fiecăreia dintre nevoi. Pot
influenţa satisfacerea nevoilor fundamentale.
Ex. dimensiunea psihologică (factori psihologici: frica, anxietatea, emoţia), dimensiunea socio-
culturală (climatul familial), dimensiunea spirituală ,religioasă pot influenţa satisfacerea nevoilor.

Clasificarea nevoilor umane după teoria lui Maslow

Abraham Maslow, psiholog şi umanist american, afirmă că există 5 categorii de nevoi umane,
ierarhizate în ordinea priorităţilor, astfel:
1. Nevoi fiziologice
2. Nevoi de siguranţă
3. Nevoia de apartenenţă
4. Nevoia de recunoaştere socială
5. Nevoia de realizare (depăşire)
După această teorie trebuie să fie satisfăcute mai întâi nevoile de bază (toate sau cea mai mare parte),
fiziologice şi de securitate – pentru ca perosana să poată tinde spre satisfacerea nevoilor de ordin superior –
apartenenţa, stima, realizarea (depăşirea).

Nevoia şi homeostazia
Satisfacerea nevoilor unei persoane permite conservarea în starea de echilibru a diverselor sale
procese fiziologice şi psihologice.
Nevoia cere un aport, o uşurare.
Homeostazia = o stare de echilibru şi de autoreglare care se instalează în diverse procese fiziologice ale
persoanei.
Astăzi se vorbeşte de:
- o homeostazie fiziologică
- homeostazie psiho-socială a individului.
Evoluţia spre o nevoie superioară nu se poate realiza decât atunci când nevoia inferioară este
satisfăcută.
Nesatisfacerea unei nevoi fie de ordin fiziologic sau psihologic este susceptibilă de a avea
repercusiuni la una sau mai multe nevoi.

Independenţa şi dependenţa în satisfacerea nevoilor fundamentale

Ca să-şi menţină un echilibru fiziologic şi patologic, pacientul trebuie să atingă un nivel minim de
satisfacere a nevoilor sale.
 Independenţa la adult. Atingerea unui nivel acceptabil în satisfacerea nevoilor prin acţiuni pe care le
îndeplineşte individul însuşi, fără ajutorul unei alte persoane. Independenţa este deci satisfacerea uneia sau
mai multor nevoi prin acţiuni proprii, îndeplinite de persoana însăşi.
Pentru copii, independenţă se consideră şi atunci când nevoile sunt îndeplinite cu ajutorul altora
(adulţi) în funcţie de faza de dezvoltare a copilului.

Dependenţa = incapacitatea persoanei de a adopta comportamente sau de a îndeplini singur, fără

ajutorul unei alte persoane, acţiuni care să permită un nivel acceptabil în satisfacerea nevoilor astfel încât să
fie independent.
Originea acestei dependenţe: lipsă de forţă (nu poate), lipsă de voinţă (nu vrea), lipsă de cunoaştere.
Asistenta ştie că propria sa competenţă nu este suficientă în domeniul sănătăţii (ex. lipsa de bani,
când asistenta cere ajutorul altor profesionişti).
“Nivel acceptabil în satisfacerea nevoilor” – există un oarecare grad de insatisfacţti faţă de un
anumit lucru fără ca acest lucru să presupună o dependenţă a persoanei.

Manifestarea de dependenţă – atunci când o nevoie fundamentală este nesatisfăcută, din cauza unei
surse de dificultate apar una sau mai multe manifestări de dependenţă. Acestea, sunt semne observabile ale
unei anumite incapacităţi a persoanei de a răspunde prin ea însăşi la această nevoie. (ex. incapacitatea unei
persoane de a-şi proteja tegumentele poate duce la roşeaţă sau leziune – manifestare de dependenţă).

Clasificarea nivelurilor de dependenţă

Nivelul de dependenţă (indicele de gravitate) al persoanei îngrijite se poate determina după evaluarea
funcţiei de independenţă/dependenţă a fiecărei nevoi fundamentale, după următorul tabel:

Tabel de corespondenţă a nivelurilor de dependenţă

Niveluri de Nivel 1 Nivel 2 Nivel 3 Nivel 4

dependenţă
Persoana este Persoana Persoana Persoana
independentă şi prezintă o prezintă o prezintă o
autonomă dependenţă dependenţă dependenţă
moderată majoră totală

Fiecare nevoie fundamentală poate fi încadrată într-una din cele 4 categorii.

Totalul de puncte obţinut permite clasificarea pacienţilor în patru categorii de dependenţă, astfel:

Clasificarea în patru categorii de dependenţă

Persoană independentă până la 14 = nivel 1

Persoană cu dependenţă moderată de la 15 la 28 = nivel 2
Persoană cu dependenţă majoră de la 29 la 42 = nivel 3
Persoană cu dependenţă totală de la 43 la 56 = nivel 4

Ex.: Pentru nivelul 1 – persoana este satisfăcută deoarece este independentă, fiindu-i îndeplinite toate cele 14 nevoi
fundamentale.
Pentru nivelurile de dependenţă pentru calcul dăm exemplul persoanei cu dependenţă moderată. Calculul categoriei se
face astfel: nu se mişcă bine şi nu poate dormi bine – primeşte 2 (nivelul 2) şi în rest 14 puncte – total 16 – deci persoană cu
dependenţă moderată.
 Evaluarea nivelului de dependenţă a pacientului foloseşte ca instrument de măsură pentru a ne
orienta în procesul de îngrijire. Astfel, consemnarea şi urmărirea nivelului de dependenţă ne permite
aprecierea rezultatului obţinut în urma tratamentului şi intervenţiilor de îngrijire.

Tipuri de dependenţă şi nivelul de intervenţie

Dependenţa poate să intereseze aspectul biologic, psihologic, socila, cultural şi spiritual al fiinţei
umane. Pacientul poate să prezinte patru forme de dependenţă:
- potenţială,
- actuală,
- descrescândă,
- permanentă.

Această problemă trebuie să fie considerată sub unghiul celor 3 niveluri de intervenţii: prevenirea
primară, secundară şi terţiară.

Potenţială – dacă problema de dependenţă este posibil să apară din cauza anumitor predispoziţii,
atunci vorbim de o stare de dependenţă potenţială. (ex. un pacient imobillizat poate face escare, dar care pot
fi prevenite prin trat. adecvat).
Actuală – dacă problema este prezentă, dependenţa este actuală. În acest caz acţiunile vor fi
corective.
Descrescândă – când dependenţa pacientului se reduce, este în descreştere – rolul asistentei este de a
susţine şi realiza un progres până îşi găseşte gradul optimal de autonomie.
Permanentă – dacă în ciuda îngrijirilor din partea asistentei problema nu poate fi corectată,
dependenţa este atunci permanentă sau cronică (ex. în paraplegie). Rolul asistentei este în acest caz de
suplinire a ceea ce pacientul nu poate face el însuşi.

Sursele de dificultate
Sursele de dificultate se definesc ca fiind cauza dependenţei = orice obstacol major care împiedică
satisfacerea uneia sau mai multor nevoi fundamentale constituie o sursă de dificultate. Sursele de dificultate
pot fi cauzate de:
1. Factori de ordin fizic
2. Factori de ordin psihologic
3. Factori de ordin social
4. Factori de ordin spiritual
5. Factori legaţi de insuficiente cunoştiinţe.
1. Sursele de dificultate de ordin fizic cuprind obstacolele fizice de natură intrinsecă şi extrinsecă ce
influenţează negativ satisfacerea uneia sau mai multor nevoi fundamentale Sursele intrinseci provin de la
individul însuşi (ex. problemă articulară, paralizie, metabolică). Sursele extrinseci cuprind agenţi exteriori
care în contact cu organismul uman împiedică funcţionarea normală (ex. sondă nazo-gastrică, pansament
compresiv)
2. Sursele de dificultate de ordin psihologic cuprind sentimente şi emoţii – stările sufleteşti şi
intelectuale care pot influenţa satisfacerea anumitor nevoi fundamentale (ex. anxietatea, stressul, situaţii de
criză).
3. Sursele de dificultate de ordin social – probleme generate persoanei în raport cu anturajul său, cu
partenerul de viaţă, cu familia, cu prietenii, cu colegii de muncă – probleme legate de încadrarea în
comunitate. Aceste surse pot fi prezente pe planuri relaţionale culturale şi economice. (ex. serviciu nou,
şomaj)
4. Sursele de dificultate de ordin spiritual – aspiraţiile spirituale, revolta persoanei asupra sensului
vieţii, întrebări religioase, filozofice.
 5. Sursele de dificultate legate de lipsa de cunoştinţe. Asistenta poate ajuta pacientul în câştigarea
unor cunoştinţe care sunt necesare pentru a- l ajuta în satisfacerea nevoilor. Astfel sunt necesare informaţii
pentru: cunoaşterea de sine, cunoştinţe despre sănătate şi boală, cunoaşterea celorlalte persoane.

Intervenţia asistentei poate fi asupra sursei de dificultate direct sau asupra manifestărilor de
dependenţă. Uneori asupra sursei de dificultate nu se poate acţiona (ex. deficitul vizual).

CAPITOLUL IV
PROCESUL DE ÎNGRIJIRE
Definiţie:
Procesul de îngrijire este o metodă organizată şi sistematică, care permite acordarea de îngrijiri
individualizate. Îngrijirea este îndreptată pe reacţiile particulare ale fiecărui individ (sau grup de indivizi) la
o modificare reală sau potenţială de sănătate.
După Genévieve Déchanoz, procesul de îngrijire reprezintă aplicarea modului ştiinţific de rezolvare a
problemelor, a analizei situaţiei, a îngrijirilor, pentru a răspunde nevoilor fizice, psihosociale ale persoanei.
Aplicarea cadrului conceptual al Virginiei Henderson în procesul de îngrijire uşurează identificarea
nevoilor pacientului pe plan bio-psiho-social, cultural şi spiritual şi găsirea surselor de dificultate care
împiedică satisfacerea nevoilor.

Etapele procesului de îngrijire

Procesul de îngrijire comportă cinci etape:
1. Culegerea de date;
2. Analiza şi interpretarea lor;
3. Planificarea îngrijirilor (obiective);
4. Realizarea intervenţiilor (aplicarea lor);
5. Evaluarea.

1. Culegerea de date
Culegerea datelor apreciază pacientul în globalitatea sa. Ne informează asupra a ceea ce este
pacientul, asupra suferinţei, a obiceiurilor sale de viaţă şi asupra stării de satisfacere a nevoilor
fundamentale.

2. Analiza şi interpretarea datelor ne permite să evaluăm problemele specifice de dependenţă şi sursa

de dificultate care le-a generat, adică elaborarea "diagnosticului de îngrijire".

3. Planificarea îngrijirilor ne permite:

a. determinarea obiectivelor care trebuie urmărite
b. stabilirea mijloacelor pentru rezolvarea obiectivelor

4. Executarea, aplicarea intervenţiilor

Utilizarea planului de intervenţii elaborat.

5. Evaluarea constă în analiza rezultatului obţinut şi dacă este necesară reajustarea intervenţiilor şi
obiectivelor.
1. CULEGEREA DE DATE SAU APRECIEREA
prima etapă a demersului (procesului) de îngrijire

Culegerea informaţiilor este un proces continuu, pe tot parcursul muncii sale, asistenta observă,
întreabă şi notează datele privind fiecare pacient.
Deci, culegerea de date permite asistentei să-şi stabilească acţiunea de îngrijire.
Tipuri de informaţii culese:
 date obiective – observate de asistentă despre pacient;
 date subiective – expuse de pacient;
 date conţinând informaţii trecute;
 date conţinând informaţii actuale;
 date legate de viaţa pacientului, de obiceiurile sale, de anturajul său sau de mediul
înconjurător.
Îngrijirea pacientului porneşte de la informaţiile primite. Scopul investigaţiilor noastre este de a
rezolva problemele pacientului, pe care acesta nu şi le poate rezolva singur – deci, identificarea problemelor.
Cunoaşterea pacientului se realizează prin::
- cunoaşterea deficienţelor pacientului;
- cunoaşterea aşteptărilor acestuia în ce priveşte:
- îngrijirea;
- sănătatea;
- spitalizarea sa;
- cunoaşterea propriilor resurse, pentru a face faţă nevoilor de sănătate.
Informaţiile culese se grupează în două mari categorii:
- date relativ stabile;
- date variabile.
Datele relativ stabile sunt:
 Informaţii generale: nume, vârstă, sex, stare civilă etc.
 Caracteristici individuale: rasă, limbă, religie, cultură, ocupaţie etc.
 Gusturi personale şi obiceiuri: alimentaţia, ritm de viaţă etc.
 Evenimente biografice legate de sănătate: boli anterioare, sarcini, intervenţii chirurgicale,
accidente etc.
 Elemente fizice şi reacţionale: grup sanguin, deficite senzoriale, proteze, alergii etc.
 Reţeaua de susţinere a pacientului: familie, prieteni etc.

Datele variabile:
Datele variabile sunt în continuă evoluţie, schimbare şi impun reevaluare din partea asistentei, astfel:
Date despre starea fizică: temperatura, tensiunea arterială, funcţia respiratorie, apetitul sau
anorexia, eliminarea, somnul, mişcarea, reacţii alergice, inflamaţii, infecţii, oboseală, etc.
Date despre condiţiile psihosociale: anxietate, stres, confort, inconfort, stare depresivă, stare de
conştienţă, grad de autonomie, capacitatea de comunicare, etc
Aceste date constituie un instrument de lucru în procesul de îngrijire, care trebuie să fie adus la zi cu
regularitate, în funcţie de evoluţia stării pacientului.

Surse de informaţie pot fi:

 sursa directă, primară: pacientul;
 surse secundare sau indirecte:
 familia şi anturajul pacientului;
 membrii echipei de sănătate;
 dosarul medical - actual - anterior;
 scheme de referinţă (consultarea unor date);

Mijloacele principale de a obţine informaţiile dorite sunt:

 observarea pacientului;
 interviul pacientului;
 consultarea surselor secundare (vezi mai sus).
 a. Observarea
Observarea este elementul cel mai important pe care îl foloseşte asistenta pe parcursul activităţii.
Observaţia este filtrată prin mecanismele noastre senzoriale, de percepţie şi emotivitate.
Deci, percepţia este un proces selectiv care ne duce la a vedea ceea ce am învăţat să vedem şi la ceea
ce este de văzut. Noi trebuie însă să diminuăm subiectivitatea (prin efort intelectual).

Implicarea simţurilor
În cursul muncii sale pentru pacient, asistenta se foloseşte de organele de simţ, vedere, auz, atingere şi
miros.
Vederea: ne aduce o multitudine de informaţii privind caracteristicile fizice ale unei persoane
(fizionomia, privirea, comportamentul, etc), semne şi simptome care traduc o nevoie nesatisfăcută (ex.faţă
tristă sau denotând suferinţa);
Auzul: prin simţul auzului ne parvin cuvintele (intonaţia vocii; gemete, zgomote emise de pacient)
Atingerea: joacă rol important la examenul fizic sau la palparea anumitor părţi ale corpului.
Mirosul permite:depistarea unui miros referitor la gradul de curăţenie al pacientului, sau caracteristice
pentru anumite procese patologice;

Utilizarea observaţiei
Observaţia se va face cu multă atenţie, trebuind să se concentreze asupra pacientului şi asupra a tot
ceea ce-l înconjoară.
Cadrul conceptual al nevoilor fundamentale reprezintă o grilă de observaţie sistemică şi practică.
Această grilă cu cele 14 nevoi ale pacientului din punct de vedere bio-psiho-social, cultural, spiritual permite
observarea pacientului ca un tot. Presupune, de asemenea, depistarea surselor de dificultate care sunt cauza
dependenţei pacientului.
Elemente de evitat:
- asistenta trebuie să se ferească de:
- subiectivism;
- judecăţi preconcepute;
- rutină şi superficialitate;
- lipsa de concentraţie şi continuitate.
b. Interviul
Generalităţi:
Interviul cuprinde întrevederea, dialogul, discuţia cu pacientul.
Interviul este o formă specială de interacţiune verbală care se desfăşoară în intimitate între asistentă şi
persoane care recurg la îngrijiri de sănătate.
Condiţiile pentru interviu:
 alegerea momentului oportun pentru pacient;
 respectarea:
- orei de masă;
- momentelor de oboseală şi de repaus;
- a perioadelor când pacientul se simte foarte suferind;
 asistenta să-şi organizeze astfel munca sa, încât să prevadă un timp suficient de lung pentru a
permite pacientului să se exprime în ritmul său;
 asistenta trebuie, de asemenea, să creeze toate condiţiile, ţinând cont de confortul pacientului;
 interviul se bazează pe abilitatea asistentei de a stabili o comunicare adecvată
Abilităţile asistentei în a facilita interviul:
a) Abilitatea de a pune întrebări adecvate
- de tip narativ (ex. "Povestiţi-mi ce probleme vă mai creează boala",
 - de tip descriptiv (ex. "Descrieţi-mi felul dumneavoastră de a proceda").
- de tip de calificare (ex. "De ce nu mâncaţi niciodată carne?).
b) Abilitatea de a confirma percepţiile sale în legătură cu pacientul.
c) Abilitatea de a readuce pacientul la răspunsurile necesare.
d) Abilitatea de a face o sinteză.
e) Abilitatea de a aplica o ascultare activă.
Scop
- începerea relaţiei asistentă-pacient,
- obţinerea de informaţii asupra celor cinci "dimensiuni" ale pacientului: fizică, afectivă,
intelectuală, spirituală, socială;
- observarea pacientului; interacţiunile dintre pacient şi familia sa, modul în care evoluează
în mediul spitalicesc;
- furnizarea de date pacientului, care-l vor determina să pună întrebări şi să participe la
stabilirea obiectivelor şi efectuarea îngrijirilor.
Tipuri de interviu: structurat, semistructurat

Etapele interviului
 începerea interviului - asistenta se prezintă, declinându-şi numele, funcţia şi
explicând scopul interviului; pacientul va fi asigurat de confidenţialitatea interviului.
 desfăşurarea interviului
 asistenta pune întrebări deschise sau închise, ale căror răspunsuri vor
forma "profilul" pacientului
 pe parcursul interviului, asistenta şi pacientul devin, rând pe rând,
emiţător şi receptor.
 este de preferat să se semnaleze apropierea sfârşitului interviului.
 concluzia interviului
 la sfârşit, asistenta va trage concluziile asupra interviului.

Profilul pacientului
Profilul pacientului este stabilit din informaţiile culese prin interviu şi cuprinde ca elemente de bază
următoarele:
Informaţii generale
- nume, prenume - ocupaţie
- -sex - religie
- stare civilă - surse de susţinere
Antecedente medicale
- bolile copilăriei, vaccinări - alergii medicamentoase-
- traumatisme utilizarea tratamentelor
- spitalizări empirice
- intervenţii chirurgicale
Antecedente familiale
- boli cronice, afecţiuni mentale ale membrilor de familie
Mod de viaţă, obişnuinţe
- utilizarea de alcool, tutun, droguri
- obiceiuri de muncă, somn, alimentaţie
- practicarea exerciţiilor fizice
Probleme de sănătate actuală
- apariţia simptomelor: - factori declanşatori (frig,
- natura lor umezeală, efort etc.)
- caracteristici (localizare, - măsuri luate pentru a le uşura
durată, intensitate etc.) şi efectul acestora
 - cunoştinţe despre sănătate
Mediul ambiental
- factori de risc (poluanţi, zgomote, trepidaţii)
- securitatea fizică (respectarea măsurilor de protecţia muncii)
Profilul psiho-social şi cultural
- limba vorbită, etnie
- capacităţi cognitive
- emoţii, sentimente, stări sufleteşti care pot influenţa satisfacerea nevoilor
- probleme generate în raport cu familia, anturajul.
Pe lângă profilul pacientului, va fi inclus şi examenul sistemelor şi aparatelor:
- examenul fizic
- investigaţii radiologice şi endoscopice
- explorări funcţionale
- examene de laborator

FIŞA DE INTERVIU

STAGIU PRACTIC
SPECIALITATEA
 ELEV
ŞCOALA
ANUL DATA

DATE GENERALE DESPRE PACIENT

INIŢIALELE PACIENTULUI ________vârsta______sexul______

starea civilă ____nr. copii_____religia________profesia ________
statutul social ocupaţia locul de muncă
DOMICILIUL: Localitatea__________casa________camere_____
LOCUIEŞTE: singur/cu soţ(ie)/cu copii/cu părinţi/instituţionalizat.

OBIŞNUINŢE DE VIAŢĂ
ALCOOL: da/nu/ocazional; TUTUN: da/nu/ocazional.
DROG: da/nu/denumirea________mod de administrare__________
CAFEA: da/nu/ocazional.
Dieta________; Greutate_________/kg; înălţime;________ TA_____
Puls _________/min.; Semne particulare________________________
Alergii cunoscute:_________reacţia__________________

STAREA DE DEPENDENŢĂ
Autonom_________semiindependent___________dependent________
Proteze: dentară/oculară/auditivă/de membru/valvulară;
Stimulator cardiac/din anul______ ; Lentile de contact/ochelari – dioptrii______
Afecţiuni care limitează activitatea: cardiace/respiratorii/locomotorii/senzoriale/
altele____________________________________________________________

ALTE PROBLEME DE SĂNĂTATE

Spitalizări anterioare pentru__________la data_________________________
Operaţii/intervenţii__________ la data_______________________________
Tratamente prescrise urmate:____________ da/nu.
Impresii din spitalizarea anterioară___________________________________

PREZENTARE DE CAZ (CULEGEREA DE DATE):

Data apariţiei__________________________________________________
Motivele internării______________________________________________
Probleme de sănătate (dependenţă - P-)______________________________
Sursele de dificultate (etiologia - E-)________________________________
Manifestări de dependenţă (semne şi simptome - S-)___________________
Alte date: (investigaţii paraclinice etc.)______________________________
_____________________________________________________________
 2. ANALIZA ŞI INTERPRETAREA DATELOR - a doua etapă a procesului de îngrijire

Analiza şi interpretarea datelor în cadrul conceptual al Virginiei Henderson – presupun un examen al

datelor şi clasificarea lor.

Analiza datelor se face prin:

- examinarea datelor;
- clasificarea datelor: date de independenţă
- date de dependenţă;
- stabilirea problemelor de îngrijire
- recunoaşterea legăturilor şi a priorităţilor.
Analiza presupune, de asemenea, regruparea datelor la fiecare din cele 14 nevoi, permiţând identificarea
resurselor individuale.
Interpretarea datelor explică originea sau cauza problemei de dependenţă, deci defineşte sursele de
dificultate.

Diagnosticul de îngrijire (de nursing)

Pornind de la informaţiile culese şi de la departajarea manifestărilor de dependenţă, asistenta poate să

definească problemele pacientului şi să pună un diagnostic de îngrijire.
Definiţia diagnosticului de nursing:
1. Diagnosticul de îngrijire este o formă simplă şi precisă care descrie răspunsul persoanei (sau grupului)
la o problemă de sănătate. El constituie o judecată practică bazată pe colectarea şi analiza datelor şi serveşte de
pivot la planificarea îngrijirilor. (Louis Grondin)
2. Diagnosticul de îngrijire este un enunţ concis, actual sau potenţial, al manifestărilor de dependenţă a
persoanei, regrupate sau nu, şi legate de o sursă de dificultate. (Riopelle, Grondin, Phaneuf).
Diagnosticele de îngrijire servesc ca bază pentru a alege intervenţiile de îngrijire vizând atingerea
rezultatelor pentru care asistenta este responsabilă.

Componentele diagnosticului de îngrijire (de nursing)

Diagnosticul de îngrijire este format din două sau trei părţi principale:
 Problema de dependenţă a persoanei;
 Cauza problemei de dependenţă;
 Semne şi simptome.

1. Prima parte a diagnosticului

Prima parte a diagnosticului constă în enunţul problemei, problemă care exprimă o dificultate trăită de
persoană, un comportament sau o atitudine nefavorabilă sănătăţii( ex. alterarea eliminării intestinale:
constipaţie).

2. A doua parte a diagnosticului

A doua parte a diagnosticului este constituită din enunţul cauzei (etiologia) problemei, adică a sursei de
dificultate.
Cauza poate fi legată de factorii de ordin fizic, psihologic, social şi spiritual sau o insuficientă cunoaştere
 Diagnosticul de îngrijire format din 3 părţi utilizează formula mnemotehnică P.E.S.
a. Probleme de sănătate;
b. Etiologia;
c. Semne şi simptome.

Se cunosc trei tipuri de diagnostice de îngrijire:

 diagnostic actual - când manifestările de dependenţă sunt prezente, observabile;
 diagnostic potenţial- când o problemă poate surveni, dacă nu se previne;
 diagnostic posibil - este acela care descrie o problemă a cărei prezenţă nu este sigură.

Orientarea diagnosticelor spre intervenţii autonome

şi/sau intervenţii de colaborare
Formularea diagnosticului de îngrijire se face pornind de la informaţiile culese, analiza şi interpretarea
lor de către asistentă şi exprimă problema persoanei şi semnele prin care se manifestă şi care reies din datele
culese.

Nu toate problemele identificate de asistentă pot să constituie diagnosticul de îngrijire cu rol propriu.
Astfel, toate problemele identificate de către asistentă se pot defini în două tipuri de probleme utilizând doi
termeni şi anume:
- diagnosticul de îngrijire (probleme cu rol propriu de îngrijire); şi
- probleme conexe (cu rol de colaborare sau cu rol interdependent de îngrijire).

Criterii care permit stabilirea unor priorităţi între problemele de dependenţă

Pentru a stabili o ordine a priorităţilor între diagnosticele de îngrijire, trebuie avută în vedere mai întâi în
ce măsură nevoia nesatisfăcută ameninţă homeostazia sau viaţa pacientului.
Asistenta trebuie să se ocupe mai întâi:
 de o nevoie a cărei nesatisfacere pune în pericol starea de homeostazie a pacientului;
 de o nevoie a cărei nesatisfacere antrenează o foarte mare cheltuială de energie;
 de o insatisfacţie care poate să compromită serios securitatea pacientului;
 de o nevoie a cărei nesatisfacere determină un grad important de dependenţă;
 de o nesatisfacere la nivelul unei nevoi care repercutează asupra mai multor nevoi;
 de o nevoie a cărei nesatisfacere vatămă confortul pacientului;
 de o nevoie a cărei nesatisfacere se repercutează asupra demnităţii pacientului;
 de o nevoie care este importantă în ochii pacientului

Diferenţele între diagnosticul de îngrijire şi diagnosticul medical

 Diagnosticul de îngrijire
 Ţine cont de starea pacientului
 Identifică un răspuns uman specific pentru
 Se schimbă în funcţie de modificările răspunsurilor pacientului.
 Ţine cont de sursele de dificultate care cauzează problema de sănătate.
 Serveşte ca ghid în determinarea tipurilor de intervenţii nursing
 Orientează asistenta spre intervenţii autonome.

Diagnosticul medical
 Ţine cont de problema de sănătate în sine ( artrită reumatoidă, AVC);
 Identifică un proces anume de boală în legătură cu patologia unor organe şi sisteme specifice;
 De obicei, rămâne constant în decursul bolii ;
 O terminologie anumită a fost desemnată şi acceptată de comunitatea profesională medicală
pentru a descrie procesele specifice de boală;
 Formularea sa nu implică, în general, factorii etiologici (ex. obezitatea);
 Este ca ghid în determinarea cursului obişnuit al tratamentului medical pentru însănătoşire
 Orientează practicianul spre tratament medical.

3. PLANIFICAREA ÎNGRIJIRILOR
a treia etapă a procesului de îngrijire

Definiţie: Planificarea îngrijirilor înseamnă stabilirea unui plan de intervenţie, prevederea etapelor, a
mijloacelor de desfăşurare, ca şi a precauţiilor care trebuie luate.
Planul de intervenţie cuprinde două componente:
a. obiectivele de îngrijire;
b. intervenţiile.
Planul de intervenţie ajută asistenta să judece urgenţele şi importanţa problemelor de dependenţă, putând
astfel să decidă priorităţile pe care trebuie să le respecte în cursul unei zile de muncă.
Un astfel de plan, care uşurează urmărirea îngrijirilor ce trebuie acordate de către toţi membrii de echipă,
din toate turele de lucru, constituie un instrument de comunicare, de unificare şi de continuitate a îngrijirilor.

a. Obiectivele de îngrijire –prima componentă a planificării îngrijirilor

Obiectivul de îngrijire constă din • descrierea unui comportament pe care-l aşteptăm de la pacient; • un
rezultat pe care dorim să-l obţinem în urma intervenţiilor. Obiectivul de îngrijire vizează deci atitudinea,
comportamentul sau acţiunea pacientului însuşi (sau a familiei, a grupului şi colectivităţii).

Caracteristicile unui obiectiv de îngrijire

Obiectivul de îngrijire trebuie astfel formulat încât să reiasă clar şi precis care sunt rezultatele pe care
pacientul (familia) şi asistenta speră să le obţină, precum şi care sunt acţiunile, intervenţiile pe care asistenta şi
pacientul (familia, grupul, colectivul) le pot întreprinde pentru a atinge scopul fixat.
Pentru aceasta, asistenta trebuie să formuleze obiectivele pornind de la sistemul S.P.I.R.O. (formulă
mnemotehnică)
Obiectivele astfel formulate trebuie să răspundă la următoarele cinci întrebări:
S = specificitate: cine face acţiunea?
P = performanţă: ce face pacientul? ce se poate face pentru pacient?
I = implicare: cum se face acţiunea?
R = realism: în ce măsură se poate face acţiunea?
O = observabil: când?

b. Intervenţia –a doua componentă a planificării îngrijirilor

Alegerea intervenţiei permite asistentei să determine modul de a acţiona pentru a corecta problema de
dependenţă a pacientului.
Asistenta care întocmeşte planul de îngrijire, studiază intervenţiile care răspund nevoilor specifice ale
pacientului.
Intervenţiile vor fi personalizate, observabile, măsurabile (evaluabile).
Pentru ca intervenţiile să fie evaluabile trebuie:
- să se indice la ce oră, în care moment al zilei;
- la ce interval (de trei ori pe zi, de patru ori pe zi etc.);
- sau ce continuitate, pe ce durată trebuie să se desfăşoare acţiunea asistentei sau să se supravegheze
continuu semnele (de ex. dispneea).

4. EXECUTAREA (APLICAREA) ÎNGRIJIRILOR

a patra etapă a procesului de îngrijire
Aplicarea îngrijirilor are drept scop obţinerea rezultatului aşteptat. Aplicarea în practică a acţiunilor are ca scop să
ajute pacientul să-şi menţină sau să-şi recapete independenţa sau un oarecare nivel de independenţă. În aplicarea în
practică a intervenţiilor sunt antrenaţi: pacientul, asistenta, echipa de îngrijire, familia.
Pacientul: execută acţiunile planificate pentru el, în funcţie de resursele proprii (ex. exerciţii, răspunde la diverşi
stimuli...).
Asistenta: supervizează aceste acţiuni, încurajează, informează, îşi manifestă empatia, ajută şi efectuează toate
îngrijirile necesare pacientului.
Echipa de îngrijire: asigură completarea şi eficacitatea activităţii profesionale.
Familia: în anumite circumstanţe, este alături în acţiuni de îngrijire.
Executarea îngrijirilor şi relaţia asistent-pacient
Această relaţie trebuie să urmărească stabilirea unei comunicaţii: funcţională, pedagogică şi terapeutică.
 funcţională - uşurarea schimburilor cotidiene;
 pedagogică - învăţarea = transmiterea informaţiilor necesare prevenirii (primare, secundare şi terţiare),
reabilitării atât fizic, cât şi psihic a pacientului;
 terapeutică - stabilirea între asistentă şi pacient a unei relaţii de:
- acceptare reciprocă;
- atitudine de: respect, căldură;
- înţelegere empatică faţă de pacient.

5. EVALUAREA ÎNGRIJIRILOR –
a cincea şi ultima parte a demersului de îngrijire
 Evaluarea constă în a aduce o apreciere (o judecată) asupra progresului pacientului în raport cu
intervenţiile asistentei. Dacă intervenţiile planificate nu şi-au atins scopul lor, atunci trebuie să ştim de ce nu
avem rezultatul scontat şi trebuie să corectăm situaţia respectivă.
1. Rezultatul obţinut
Când asistenta formulează obiectivele îngrijirilor, ea exprimă ce rezultat prevede să se obţină în urma
îngrijirilor acordate.
Pentru a realiza acest obiectiv, asistenta îşi va planifica toate intervenţiile în vederea obţinerii acestui
rezultat
2. Satisfacţia pacientului
Este important să se cunoască aprecierea pacientului, însă trebuie, în acelaşi timp, să avem rezerve, pentru
că pacientul nu ştie întotdeauna ceea ce implică o bună îngrijire; este, de asemenea, posibil ca lui să-i displacă
unele intervenţii, deşi beneficiază de o îngrijire excelentă.