Era odată un sat micuț așezat într-o vale verde, undeva în inima Munților Apuseni.

Locuitorii

acestui sat trăiau în armonie cu natura și respectă cu sfințe tradiționale. Printre cele mai

importante tradiții ale satului se numără Hora Mare, sărbătoarea care se desfășoară de două ori

pe an - la începutul sezonului agricol și după recoltă.

În Hora Mare, toți locuitorii satului se adunau pe dealul din apropierea bisericii, se țineau de mână

și dansau în jurul unui mărțișor de argint, numit „busuiocul”, pe care îl purta cel mai bătrân dintre

săteni. Fiecare dansator contribuie la crearea unui ritm și a unei mișcări continue care te făceau

să simți energia și emoția din jurul tău. Era o manifestare a valorilor comunitari, solidarității și

unității.

Într-un an, un tânăr din satul vecin a venit să ia parte la Hora Mare. Se numea Radu și era un băiat

tânăr și înflăcărat. În momentul în care a ajuns pe dealul de lângă biserică, el a fost uimit de ceea

ce a văzut. În mijlocul sătenilor, el a văzut o comunitate care se conectează și se bucură

împreună de acest moment special.

Radu a vrut să se alăture să țină în dansul lor, dar să simțit intimidat și nesigur. El nu cunoștea

ritmul jocului și se temea să nu îi deranjeze pe ceilalți dansatori. Dar sătenii l-au primit cu brațele

deschise și-au încurajat și să găsească locul în acest loc în al unității.

Cu fiecare pas, Radu a început să înțeleagă simbolismul Horei și să simtă energia din jurul său. A

învățat să respecte ritmul jocului și să se conecteze la ceilalți dansatori. A înțeles că Hora Mare

era mai mult decât o simplă sărbătoare, era o tradiție care îi conectează pe oameni cu trecutul lor

și cu valorile lor fundamentale.

Și astfel, cu fiecare pas și cu fiecare mișcare, Radu a contribuit la binele comun și la construirea

acestor comunități puternice și unite. În Hora Mare, el a învățat că colaborarea și sprijinul

reciproc sunt cheia succesului și că nevoia de a te conecta la celălalt este o necesitate umană.

În final, Hora Mare sa încheiat și sătenii s-au împrăștiat fiecare la casele lor. Dar în sufletul lor a

rămas o amintire puternică și o învățătură