Fiziologie LP nr.

5 anul I

SECRETIA SALIVARA
Glandele salivare sunt un grup heterogen de glande exocrine care produc doua tipuri principale
de secretie proteica:

 o secretie seroasa ce contine ptyalin si care are rol de a digera bolul alimentar;

 o secretie mucoasa care contine mucina si care are rol de lubrefiere si protectie a
suprafetelor epiteliale (1,2).

Exista trei perechi mari de glande salivare care initiaza digestia in prima parte a tractului gastro-
intestinal (figura 1):

1. glandele parotide;

2. glandele submandibulare

3. glandele sublinguale (2).

Figura nr. 1 Glandele salivare (din Rhodes R.A, Bell D.R – Medical Physiology Principles for Clinical
Medicine, 4 th edition, 2013)

Figura nr. 2 Structura histologica a glandei salivare sublinguale (din Marieb EN, Mitchell SJ, Smith LA –
Human Anatomy&Physiology Laboratory Manual, Tenth edition, 2014)

Majoritatea salivei (90%) este secretata de catre glandele salivare mari, iar10% din saliva
este produsa de numeroase glande salivare minore distribuite in submucoasa cavitatii bucale (3).

Fiecare din glandele salivare produc fie o secretie seroasa, seromucoasa sau mucoasa.
Definirea acestor 3 tipuri principale de saliva se bazeaza pe continutul in glicoproteine al produsului
secretor final. Glandele parotide produc in general o secretie seroasa (cu continut scazut de
glicoproteine). Glandele sublinguale si cele submandibulare produc o secretie sero-mucoasa, iar
glandele salivare minore produc in principal o secretie mucoasa (3).

Saliva produsa de glandele parotide si submandibulare contine o serie de proteine bogate in

aminoacidul prolina. Acestea exista in forma acidica, bazica si glicozilata. Ele au proprietati
antimicrobiene si joaca un rol foarte important in neutralizarea taninelor din alimente care pot afecta
celulele epiteliale (3).

Saliva contine si cantitati mici de lipaza, nucleaze, lizozim, peroxidaze, lactoferin, IgA
secretor, factori de crestere, peptide regulatorii si proteaze vasoactive, cum ar fi kalikreina si renina
(3).
 Tabelul nr. 1 Componentele organice ale salivei (din Boron WF, Boulpaep EL Medical
Physiology, updated second edition, 2012)

Componente Tipul de Tipul de glanda salivara Functii posibile

celula
glandulara
Proteine bogate in acinara parotida, submandibulara formarea smaltului
prolina dentar
legarea Ca2+
efect antimicrobian
lubrefiere
Glicoproteina mucina acinara submandibulara, sublinguala lubrefiere
Enzime
α-amilaza acinara parotida, submandibulara digestia alimentelor
lipaza acinara sublinguala digestia lipidelor
ribonucleaza ductala submandibulara digestia ARN
kalikreina ductala parotida, submandibulara, necunoscute
sublinguala

Lactoperoxidaza acinara submandibulara efect antimicrobian

Lactoferin acinara necunoscut efect antimicrobian
Lizozim ductala submandibulara efect antimicrobian
Receptor IgA ductala necunoscut efect antimicrobian
Secretie IgA ductala necunoscut efect antimicrobian
Factori de crestere ductala submandibulara necunoscute

Secretia ionilor in saliva

Saliva contine cantitati mari de ioni de K+ si ion HCO3-, iar concentratia ionilor de Na + si
Cl- este mai scazuta decat in plasma.

Secretia salivara se desfasoara in 2 stadii:

 stadiul 1 implica acinii

 stadiul 2 implica ductele salivare (1).

Figura nr. 3 Formarea si secretia salivei la nivelul unei glande submandibulare (din Hall JE, Guyton AC
Guyton and Hall Textbook of Medical physiology, 13th edition, 2016)

La nivelul acinilor se produce o secretie salivara primara care este bogata fie in ptyalina, fie
in mucina, intr-o solutie de ioni cu concentratie asemanatoare cu cea din lichidul extracelular.
Osmolaritatea este de aproximativ 300 mosm/Kgc.

Pe masura ce aceasta secretie salivara primara curge prin ductele salivare, au loc doua
procese majore de transport activ care modifica compozitia ionica a salivei (1).

In primul proces, Na este activ reabsorbit din toate ductele salivare iar K este secretat activ
la schimb cu Na. Astfel, concantratia Na scade foarte mult si a K creste, ceea ce creaza o
electronegativitate de aproximativ -70mV in ductele salivare. Aceasta electronegativitate face ca
ionii de Cl sa fie reabsorbiti pasiv. Astfel, concentratia ionilor de Cl din saliva scade, in paralel cu
cea a ionilor de Na.
 In al doilea proces, ionii HCO3- sunt secretati de epiteliul ductal in lumenul ductului, atat
printr-un schimb pasiv al ionilor HCO3 cu ionii de Cl, cat si printr-un proces secretor activ (1).

Figura nr. 4 Transportorii salivari ductali (din Boron WF, Boulpaep EL Medical Physiology, updated second
edition, 2012)

Rezultatul acestor procese de transport este ca, in conditii bazale, concentratia Na+ si a Cl-
este de aproximativ 15 mEq/l, adica 1/7-1/10 din concentratia plasmatica a acestor ioni.
Concentratia ionilor de K+ este de cca 30 mEq/l, de 7 ori mai mare decat concentratia plasmatica a
K+, iar concentratia ionilor HCO3- este de 50-70 mEq/l, de 2-3 ori mai mare decat concentratia
plasmatica (1). In concluzie, in conditii bazale, secretia salivara este hipotona, bogata in ioni de
K+.
 In conditii de stimulare a secretiei salivare, concentratia ionilor se modifica considerabil,
pentru rata de formare a secretiei primare acinare creste de 20 de ori. Acesta secretie acinara curge
apoi prin ducte cu viteza foarte mare, astfel ca redirectionarea ductala a secretiei este foarte scazuta.
In consecinta, concentratia Na+ si Cl- este asemanatoare cu cea din plasma, iar concentratia K+ este
de 4 ori mai crescuta decat concentratia plasmatica (1).

Tabelul nr. 2 Compozitia electrolitilor in saliva glandelor parotide (din Boron WF, Boulpaep
EL Medical Physiology, updated second edition, 2012)

Component Secretie salivara bazala (mM) Secretie salivara stimulata (cu agonisti
colinergici) (mM)
Na+ 15 90
K+ 30 15
Cl- 15 50
CO2 15 60

Oamenii produc aproximativ 1,5 l saliva/zi. In conditii bazale, glandele salivare secreta
saliva cu o rata de 0,5ml/min, care poate fi mai scazuta in somn. Dupa stimulare, rata de secretie
creste de 10 ori fata de conditiile bazale. Chiar daca, glandele salivare raspund la agonisti
colinergici si adrenergici „in vitro”, sistemul parasimpatic ramane cal mai important regulator al
secretiei salivare „in vivo” (2).
Figura nr. 5 Reglarea nervoasa parasimpatica a secretiei salivare (din Hall JE, Guyton AC Guyton and Hall
Textbook of Medical physiology, 13th edition, 2016)

Explorarea secretiei salivare

I. Metode de recoltare

În clinică, recoltarea salivei se realizeaza prin două metode:

 drenajul - constă în colectarea salivei ce se scurge peste buza inferioară, timp de 5 minute,
la un subiect care prezintă narinele pensate şi efectuează o respiraţie orală

 sucţiunea - consta recoltarea salivei prin aspiraţie cu ajutorul unei pompe de vid
  Se poate recolta separat salivă de la nivelul glandei parotide (cu ajutorul capsulei Lashley)
sau a glandei sublinguală (cu segregatorul Schneyer).

II.Examenul macroscopic al salivei

Saliva “de repaus“ se caracterizeaza prin urmatoarele proprietati fizice:

 lichid incolor, transparent / translucid

(datorită aglomerărilor opalescente – leucocite şi celule epiteliale), puţin filant, cu gust fad şi
aproape inodor.

 Debitul salivar - secreţia salivară la om este continuă.

 În stare de veghe, există o stimulare minima “spontană” permanenta, realizată de către

factori psihici sau excitanţi chimici (din compoziţia salivei), mecanici (prin manevre de
recoltare de la nivelul cavităţii bucale sau din alte zone digestive – stomac etc.).

Debitul salivar de repaus = 0,3 – 0,5 ml/min

 Exista variaţii individuale foarte mari → prag de excitabilitate diferit al mecanismelor de

reglare

 In timpul somnului → debitului salivar scade la aproximativ 0,05 ml/min

 Debitul salivar bazal variază cu:

- vârsta

- cantitatea şi calitatea alimentelor ingerate (în timpul digestiei debitul salivar variază
între 20 – 300 ml/min)

- sarcina

- febra

- consumul de medicamente anticolinergice

 Cantitatea de salivă secretată zilnic reprezintă aproximativ 1 – 1,5 litri, cea mai mare
cantitate fiind eliminată în cursul alimentaţiei

 Accentuarea secreţiei de salivă = sialoree. Poate sa apara în:

- intoxicaţii (Hg, Pb, Bi, alcaloizi etc.)

- după administrarea de substanţe medicamentoase sau toxice (muscarina,

fizostigmina, neostigmina, colina, acetilcolina etc.)

- odată cu senzaţia de greaţă (inclusiv în timpul răului de mare sau de altitudine)

- în iritaţiile meningee (meningită, migrenă)

- excitaţie locală la nivelul cavităţii bucale sau pe traiectul nervului trigemen

  Reducerea secreţiei de salivă = hiposialia sau xerostomia. Poate apare în:

- stările de deshidratare severa

- administrarea de medicamente

- parasimpaticolitice (atropina)

- afecţiuni locale sau generale care afectează glandele salivare (Sdr Sjögren,
sarcoidoză, stomatite severe).

 pH–ul salivar

- Reacţia chimică a salivei este uşor acidă pH-ul = 5,75 – 7,05.

 Saliva parotidiană este mai acidă ph = 5,45 – 6,06

 Saliva submaxilară pH = 6,02 – 7,14.

Reacţia salivei este paralelă cu pH-ul sanguin, respectiv cu concentraţia substanţelor ce determină
sistemele tampon.

 Practic:

 Material necesar: eprubete, pipete, hartie de ph indicator universal

 Metoda 1: se recolteaza saliva intr-o eprubeta, cu ajutorul pipetei se aplica o picatura pe

hartia indicator si se citeste valoarea ph prin comparare cu scara de ph

 Metoda 2: Ph-ul salivar se mai poate determina prin aplicarea directa a hârtiei indicator
universal în trei zone diferite ale cavităţii bucale:

1. în dreptul celui de-al doilea molar superior, la locul de deschidere al canalului Stenon
prin care se elimină saliva parotidiană;

2. la locul de deschidere al canalului Wharton, pe planşeul bucal în vârful carunculei

sublinguale, lateral de frâul lingual (pentru saliva glandelor submaxilare);

3. pe regiunea dorsală a limbii.

 Interpretare: Ph-ul salivei variaza in functie de numerosi factori: alimentatie, fumat, stare
de sanatate, igiena cavitatii bucale.

 pH-ul salivar creşte după administrarea unor cantităţi crescute de substanţe alkaline → rolul
glandelor salivare în mecanismele de reglare ale echilibrului acido-bazic!!

 La un pH apropiat de neutralitate, saliva este saturată în calciu.

 Alcalinitatea salivară favorizează formarea calculilor salivari (sialoliţi)

 Acidifierea şi alte modificări ale compoziţiei salivare creează condiţii pentru producerea
cariilor dentare
  Densitatea salivei

Densitatea = 1002 – 1008 (≈1012); este mai mică decât densitatea plasmei sanguine (≈1026)

III.Examenul microscopic al salivei

 Practic:

 Materiale necesare:

- microscop optic

- lame de sticlă curate şi degresate

- alcool metilic

- soluţie de albastru de metilen 1%

 Tehnica de lucru:

Se întinde uniform o picătură de salivă pe o lamă degresată şi se usuca la temperatura camerei.

Se acoperă lama cu alcool metilic 5-10 min în scopul fixării preparatului. Se îndepărtează alcoolul
şi frotiul se acoperă cu albastru de metilen 1%. După 1-2 min se spală lama şi se lasă la uscat la
temperatura camerei. Frotiul se examinează la microscopul optic cu obiectivul cu imersie.

Interpretare: La examinarea frotiului de salivă se pot observa:

- Leucocite

- celule epiteliale descuamate

- bacterii

- filamente de mucină

- resturi alimentare

 Toate componentele sunt colorate în albastru

 Figura nr. 6 Frotiu salivar

 Compoziţia chimică a salivei

Saliva conţine:

- 99,4% apă

- 0,6% reziduu uscat

 0,4% substanţe organice:

- substanţe azotate proteice: mucină, albumină, globuline, enzime (amilază, lizozim),

aglutinogene din sistemul ABO, kallikreină

- substanţe azotate neproteice – uree, acid uric, creatinină şi aminoacizi

- substanţe organice neproteice, majoritatea neazotate – acid lactic, citric, vitamine, alcool

 0,2% substanţe anorganice: cloruri, fosfaţi, sulfaţi, bicarbonaţi de calciu, magneziu, săruri
ale unor metale grele ca Pb, Hg, Cd, Bi, As, I

 Evidentierea Ca2+ in saliva

- Sarurile de calciu din saliva (carbonati, fosfati) sunt solubile in mediu acid, dar precipita pe
masura ce ph-ul vireaza spre mediul alcalin. Ionii de Ca din saliva se pun in evidenta prin
precipitarea lor sub forma de oxalat de calciu insolubil, prin adaugarea de oxalat de amoniu,
sodiu sau potasiu care sunt solubile.

 Practic:
  Material necesar:

- Eprubete, pipete, lame, centrifuga, microscop, solutie de oxalat de K 10%, amoniac

concentrat

 Tehnica de lucru: in eprubeta se introduce 2-3ml saliva fiarta si filtrata, se adauga 2-3
picaturi de amoniac concentrat si 4-5 picaturi solutie oxalat de K 10%→ Solutia devine
tulbure datorita precipitatului de oxalat de calciu → se centrifugheaza → din sediment se
analizeaza la microscop o picatura pusa pe lama → se evidentiaza cristale octoedrice de
oxalat de Ca

Figura nr. 7
Cristale de oxalat
de calciu

Semnificatie:

- sarurile de calciu
din saliva, in
mediu alcalin,
precipita la nivelul
canaliculelor salivare si formeaza sialoliti (calculi salivari)

- saliva bogata in saruri de calciu, daca devine alcalina, favorizeaza precipitarea acestor
saruri si depunerea lor sub forma de tartru dentar.

Evidentierea mucinei si a electrolitilor in saliva

Mucina, tiocianatul de potasiu, fosforul pot fi usor evidentiate in saliva, cu ajutorul unor reactii
calitative simple.

Mucina are proprietatea de a precipita sub acţiunea acizilor.

Thiocianatul de K are rol in biosinteza hipotiocianitilor si a lactoperoxidazei. Absenta sa

complete sau niveluri scazute (de exemplu in fibroza chistica) afecteaza sistemul de aparare al
organismului.

 Practic:

 Principiul metodei: Mucinele dau reacţia biuretului pozitivă, reacţie caracteristică legăturilor
peptidice -CO-NH-. Aceasta se bazează pe reacţia cu sărurile de cupru, în mediu alcalin, când se
formează un complex colorat în violet.

 Reactivi:

- soluţie de NaOH 10%

-soluţie de sulfat de cupru (CuSO4) 1%

 Tehnica de lucru:
 -într-o eprubetă se pipetează 1 ml salivă la care se adaugă 1 ml apă distilată;
La zona de contact a celor două lichide se formează un inel colorat în violet.
- se adaugă 2 ml NaOH 10% şi 1-2 picături de CuSO4 1%;
• Identificarea tiocianatului de K

Se recolteaza de la o persoana 2-4 ml de saliva dupa care se dilueaza cu o cantitate egala de apa
distilata si de filtreaza prin vata.

Intr- o eprubeta se iau 2 ml saliva fiarta filtrata peste care se pipeteaza cateva picaturi de solutie de
clorura ferica 10 %, usor acidifiata cu acid clorhidric.

Prin actiunea clorurii ferice asupra tiocianatului de K din saliva, rezulta tiocianatul de fier, care
coloreaza continutul eprubetei in rosu rubiniu.

IV.Actiunea amilazei salivare si influenta temperaturii

 Practic:

 Principiul metodei:

Amilaza salivară hidrolizează amidonul copt sau fiert în proporţie de până la 80% în maltoză,
20% rămânând sub formă de dextrină stabilă, rezistentă la acţiunea de desfacere în maltoză.

ALBASTRU = IOD IODURAT + AMIDON fiert sau copt

↓ +H2O

AMIDON HIDROSOLUBIL

+H2O ↓← PTIALINA

VIOLET = IOD IODURAT + AMILODEXTRINA +MALTOZA

+H2O ↓← PTIALINA

ROŞU = IOD IODURAT + ERITRODEXTRINA+

MALTOZA
 +H2O ↓← PTIALINA

INCOLOR = IOD IODURAT + ACRODEXTRINA +

MALTOZA

+H2O↓← PTIALINA

MALTOZA

Amidonul, în prezenţa soluţiei Lugol (iod iodurat 1‰), dă culoarea albastră. Pe măsură ce se digeră,
prin scindarea moleculei, culoarea virează spre violet, roşu şi apoi incolor.

 Tehnica de lucru:

Se folosesc 6 eprubete.

În fiecare eprubetă se pun câte 4 – 5 cm3 soluţie 1% amidon fiert, solubil. Se adaugă în fiecare
eprubetă câte 4 picături soluţie Lugol 1‰. Conţinutul tuturor eprubetelor capătă culoarea albastră.

Prima eprubetă are rol de martor. Va rămâne albastră.

În a 2-a eprubetă se pune 1 cm3 salivă ce a fost fiartă în prealabil (prin fierbere este distrusă ptialina
care este termolabilă); şi această eprubetă va rămâne albastră.

În următoarele 4 eprubete se pune salivă nefiartă, câte 1 cm3.

Când culoarea conţinutului eprubetelor începe să vireze spre violet, roşu , eprubetele respective se
fierb pentru a inactiva ptialina, astfel încât se opreşte procesul de hidroliză al amidonului la stadiul
de amilodextrină şi eritrodextrină.

În a 5-a eprubetă, când conţinutul devine incolor, aceasta se fierbe pentru a opri procesul de
hidroliză la stadiul de acrodextrină. Ultima eprubetă, după ce culoarea a virat spre incolor, mai
trebuie lăsată 5 -10 minute la 37⁰C pentru a se putea obţine scindarea completă a acrodextrinei până
la maltoză.

Bibliografie

1. Hall JE, Guyton AC - Guyton and Hall Textbook of Medical physiology, 13th edition, 2016

2. Boron WF, Boulpaep EL - Medical Physiology, updated second edition, 2012

3. Rhodes R.A, Bell D.R – Medical Physiology Principles for Clinical Medicine, 4 th edition,
2013

4. Lucrari practice de fiziologie, editura UMF Cluj

5. Marieb EN, Mitchell SJ, Smith LA – Human Anatomy&Physiology Laboratory Manual,

Tenth edition, 2014.