Stratigrafie secvenţială

Suprafeţe stratigrafice

Prof. dr. habil. Crina Miclaus

 Suprafețe de discontinuitate în
înregistrările stratigrafice
 Definesc intervale temporale extrem de variate în
care procesele sedimentare se modifică.
 Pe secțiunile seismice, în funcție de rezoluție,
sunt detectabile mai ales suprafețele dezvoltate la
scară bazinală (mare).
 La scara aflorimentelor și în carote, gradul de
detaliere al prezenței suprafețelor de
discontinuitate este extrem de ridicat; unele dintre
acestea au semnificație stratigrafic-secvențială,
cele mai multe, nu.
APSS – agradare-progradare (HST)
PASS – progradare-agradare (LST)
RSS – retrogradare (TST)
Suprafețe de discontinuitate de
ranguri diferite (diasteme →
discordanțe).
Cele de rang superior pot avea
calitate de suprafețe stratigrafic
secvențiale.
Suprafețele semnificative strat.
seq. pot avea expresie extrem de
subtilă (ex paraconcordanțe).
Coeficientul de reflexie/reflectivitatea =
raportul dintre amplitudinea undei
reflectate și amplitudinea undei incidente.
Cu cât contrastul de impedanță este mai
mare, cu atât coeficientul de reflexie este
mai mare.
Impedanța acustică = densit. rocii x vit
acustică (de interval).
Parametri utilizați în interpretarea stratigrafic seismică
 Pentru interpretarea datelor, geologul trebuie să
identifice elementele caracteristice ale reflectorilor
seismici de pe seismograme și să recunoască în
acestea factorii geologici responsabili de prezența lor
acolo
 Reflectorii seismici primari apar ca răspuns la prezența
unor modificări semnificative densitate-viteză:
 la suprafețele de delimitare a stratelor
 la discordanțe (angulare, de acoperire, de eroziune)
 Doi parametri seismici au semnificație stratigrafică mai
mare:
 configurația reflectorului și
 continuitatea reflectorului
 Parametri reflectorilor seismici utilizați în stratigrafia seismică și semnificația lor
Parametri faciesurilor seimice
Configurația reflectorilor
Continuitatea reflectorilor
Amplitudinea reflectorului
Frecvența reflectorilor
Viteza de interval
Forma externă și asocierea reală a
faciesurilor seismice – geometria
Interpretare geologică
Stilul ”stratificației”
Procese depoziționale
Paleogeografie
Suprafețe erozive (procese erozive)
Prezența fluidelor în roci
Continuitatea suprafețelor de delimitare a stratelor
Procesele depoziționale
Contrastul de impedanță acustică (viteză x densitate)
Spațierea stratelor
Conținutul de fluide
Grosimea ”stratelor”
Conținutul de fluide
Estimarea litologiei
Estimarea porozității
Conținutul în fluide
Domeniu depozițional estimat
Sursa de sedimente
Domeniul geologic
După Mitchum et al (1977)
 Configurația reflectorului
 Descrie stilul ”stratificației” grosiere identificat pe înregistrările
seismice care poate fi interpretat în termenii condițiilor sau
caracteristicilor depoziționale, respectiv:
 stilul paralel – reflectori paraleli, subparaleli, paraleli văluriți – rate de
sedimentare egale
 stilul divergent – sedimente acumulate cu rate variabile lateral sau în
condițiile unei basculări progresive a suprafeței depoziționale în timpul
acumulării
 stilul progradant - sedimente acumulate prin progradare, ca rezultat
apărând suprafețe înclinate la unghiuri diverse numite clinoforme:
 Clinoforme paralele
 Clinoforme oblic-sigmoidale
 Clinoforme oblic tangențiale
 Clinoforme ”șindrilă”
 Clinoforme complexe
 stilul haotic poate fi atât rezultatul deformării sedimentelor moi, cât și al
altor tipuri de deformare care determină o distribuție haotică a
reflectorilor
 stilul opac sau lipsit de reflectori în care depozitul apare ca un ”zgomot”.
 Tipurile de configurație pot fi
grupate în trei categorii:
- Reflectori paraleli (inclusiv
subparaleli și divergenți)
- Reflectori discontinui
(hummocky, lenticulari,
întrerupți, contorsionați,
haotici)
-Reflectori progradanți (de
acreție laterală
-Reflectori de umplere a
reliefurilor negative

Configurația reflectorilor și semnificația geologică (după Mitchum et al., 1977)

 Continuitatea reflectorului
 Depinde de continuitatea
laterală a suprafeței de
contrast densitate-viteză (fie
ea discordanță, fie suprafață
de delimitare a ”stratelor”.
Oferă informații asupra
proceselor și domeniilor
depoziționale:
 reflectorii continui lateral
(zeci de km) indică prezența
unor depozite stratificate
acumulate pe suprafețe întinse;
 reflectorii discontinui care nu
se pot urmări lateral pe
distanțe mari
 Ce sunt? Ce rol au?
 Sunt suprafeţele care marchează schimbarea regimului
depoziţional datorită:
 modificării în timp a domeniului dep. (ex. șelf la fluvial),
 modificării sarcinii sedimentare (debitului solid);
 modificării fluxului de energie ambientală.
 Cele care pot fi importante în strat. seq. se dezvoltă ca
rezultat direct al relaţiei dintre variaţiile nivelului de
bază (≈A) şi sedimentare (S).
 Schimbarea regimului depoziţional după o suprafață:
 poate sau nu să modifice trendurile depoziţionale (ex CU la FU versus
CU la CU) ;
 poate sau nu să corespundă cu hiatusuri stratigrafice importante;
 poate sau nu să aducă în contact faciesuri contrastante.
 Suprafețele stratigrafice oferă un cadru pentru interpretarea
genetică a oricărei succesiuni sedimentare, servind la
definirea elementelor care constituie secvenţa depoziţională
sau a însăşi secvenţei depoziţionale.
 Suprafețele stratigrafice și traiectoria
liniei țărmului sunt INDEPENDENTE
de modelul de secvență și de aceea sunt
mai importante decât înlănțuirile
(intervalele) de sisteme depoziționale și
chiar de poziția limitelor secvenței care
sunt DEPENDENTE de modelul ales.
 Semnificația suprafețelor stratigrafice
poate diferi în modelele cunoscute (lim de
secv., lim de interval de sist. dep., supr. în
trend).
 Criterii de identificare
 Dezvoltarea suprafețelor este controlată de:
 comportamentul nivelului de bază în timp;
 comportamentul liniei ţărmului (rezultat al relației spațiu de
acomodare: sedimentare, A:S)
 Suprafeţele stratigrafice pot fi identificate pe baza unor:
 Criterii sedimentologice bazate, la rândul lor, pe observaţii
directe, urmate de definirea domeniilor sedimentare:
 tipul contactului (concordant – gradațional, discordant –
tranșant/eroziv);
 natura faciesurilor care vin în contact după suprafaţă (pelite-
gresii) – supr. de contrast litologic
 trendurile depoziţionale (retrogradaționale→transgresive,
progradațional ascendente →normal regresive, progradaționale
în trepte descendente spre larg → forţat regresive);
 caracteristicile ichnofaciale ale suprafeţei sau faciesurilor care
vin în contact după suprafaţa respectivă.
 Criterii geometrice (relațiile lor cu suprafețele de rang inferior ca
supr. de stratificație/chiar laminație).
 Clasificarea suprafeţelor stratigrafice

 Suprafeţele stratigrafice pot fi clasificate în:

 Suprafeţe dependente de domeniul sedimentar – dezvoltate în
domenii depoziţionale specifice sub acţiunea anumitor procese
sedimentare:
 suprafeţe de incizie fluvială – numai în domeniul fluvial;

 suprafeţe tăiate de valuri/maree în timpul transgresiunilor

(ravinement transgresiv);
 suprafeţe tăiate de valuri în timpul regresiunilor (ravinement
regresiv).
 Suprafeţe geometrice definite pe baza relației cu capetele stratelor cu
care vin în contact.
 SUPRAFEŢE CONCEPTUALE – CELE CĂRORA LI SE
ATRIBUIE SEMNIFICAȚII după ce se stabilesc pe criterii
obiective, în funcție de modelul aplicat.
Capete de strate și relațiile lor cu
suprafețele stratigrafice
Suprafețe definite în relație cu capetele de strate
 Sunt definite pe baza relaţiilor
geometrice dintre extremităţile
stratelor (capetele proximale și/sau
distale) şi suprafeţele de ordin
superior cu care vin în contact şi
sunt observabile la scară mare:
 pe profilurile seismice 2D;
 în aflorimente mari.
 Principalele tipuri de suprafețe sunt
(terminologia este specifică
stratigrafiei seismice):
 de trunchiere;
 toplap;
 onlap;
 downlap
 offlap
Definiţii (Mitchum, 1977; Galloway, 1989; Emery şi Myers, 1996 etc):

 Suprafețe de trunchiere – cele care taie capetele proximale ale unor strate
– suprafețe erozive. Pot trece distal în suprafețele toplap. Suprafețele de
trunchiere presupun fie dezvoltarea unui relief eroziv, fie existenţa unei
discordanţe angulare (caz care nu sunt utile stratigrafiei secvențiale).
 Suprafețe toplap – cele cu gradient mic ce vin în contact non-eroziv cu
capetele proximale ale clinoformelor (nedepozitare sau by-pass sedimentar ±
eroziune minoră). Capetele stratelor de sub suprafață indică spre uscat.
Suprafaţa toplap reprezintă limita proximală a unităţii sedimentare. În
stratigrafia seismică, topsetul (setul de strate mmsmp plane echivalente,
depozițional, câmpiei deltaice) unui sistem deltaic poate fi prea subţire
pentru a fi “văzut” ca unitate separată pe secțiunile cu rezoluţie mică, caz în
care poate fi confundat cu suprafața toplap (toplap aparent).
 Suprafață offlap – marchează deplasarea progresivă spre larg a capetelor
proximale ale stratelor dintr-o secvenţă de unităţi concordante în care
fiecare unitate mai nouă lasă în spate o porţiune expusă a unităţii mai vechi
pe care repauzează; sunt rezultatul coborârii nb şi reprezintă un element
diagnostic al FR (regresiunii forțate – forced regression).
Topset < rezoluţia seismică → imaginea seismică toplap aparent
Suprafață offlap - marchează deplasarea progresivă spre larg a capetelor proximale de
strate într-o secvenţă de unităţi concordante în care fiecare unitate mai nouă lasă în
spate o porţiune expusă a unităţii mai vechi pe care repauzează ← FR
 Secvenţa seismică idealizată

Limita superioară

Toplap Concordant Eroziv (discordant)

Onlap
costier
Onlap
Downlap
Limita inferioară
 Suprafețe onlap – suprafețe cu gradient (mai) mare pe care
vin în contact capetele proximale ale unor strate cu gradient
mai mic și/sau orizontale: capetele de acest tip pot
caracteriza strate din diferite domenii depoziţionale:
 Suprafețe onlap marine – se dezvoltă în timpul transgresiunilor pe
povârnişurile continentale (= slope aprons, healing-phase deposits)
când depozitele abisale de transgresiune vin în contact cu suprafaţa
de regresiune maximă);
 Suprafețe onlap costiere – se dezvoltă în timpul transgresiunii
depozitelor costiere şi marine de adâncime mică pe suprafeţele
transgresive de ravinement (depozite de cicatrizare)
 Suprafețe onlap fluviale – se dezvoltă datorită migrării spre amonte
a zonei de agradare din sistemul fluvial pe fondul ridicării nb (NR
şi T) când depozitele fluviale încalecă suprafaţa de eroziune
subaeriană.
După Rob Butler – Apenine thrust front
http://seismicatlas.org/uploaded/image/200903/c4869900-a590-43a6-9c13-
4bdc26935765.jpg
 Suprafață onlap marin (cu roșu) = fost povârniș continental pe care ”încalecă” turbidite
Capete de strat mmsmp orizontale intersectează o suprafață cu înclinare mai mare (Alpii francezi)
 Suprafețe downlap – suprafețe cu gradient (mai) mic care suportă
capetele distale unor strate cu gradient mai mare; mai sunt numite
capete baselap şi reprezintă contactul distal al unei unități
sedimentare cu unitatea inferioară; apar la baza clinoformelor
progradaţionale atât în ape mici, cât şi în ape adânci; de regulă,
marchează contactul dintre faciesurile de povârniş şi cele marine de
condensare sau nedepozitare.
http://homepage.ufp.pt/biblioteca/SystemStratSeminar/Plates/Plate8BPage2.GIF
 Relațiile capetelor de strate/reflectori cu suprafețele cu care vin în
contact depind de trendurile depoziţionale şi permit deducerea
comportamentului liniei ţărmului → reconstituirea fluctuaţiilor nb.
 Unele permit interpretarea clară, altele necesită elemente suplimentare
pentru interpretare:
 interpretare fără echivoc:
 Onlap = ridicarea nb;
 Offlap = coborâre nb (/regresiune forţată)
 interpretare echivocă (necesită şi alte elemente pt. a fi interpretate):
 Downlap:
 regresiune normală (downlap+ topseturi = unit. de strate orizontale acumulate în topul
unor sisteme depoziţionale progradaţionale))
 regresiune forţată (downlap+ offlap, ± eroziune).
 Toplap:
 nivel de bază staţionar ideal – by-pass sedimentar perfect prin domeniile costiere
 topset-uri mai subţiri decât rezoluţia seismică – un toplap aparent (pe FR asociat cu
eroziune minimă sau NR)
 Trunchiere:
 Fluvială - coborârea nb;
 Marină - eroziune marină pe ridicare/coborâre a nb
Interpretarea relației dintre suprafețe și
capetele de strate în termenii
comportamentului liniei țărmului și ai
fluctuațiilor nb

Topset < rezoluţia seismică →

imaginea seismică toplap aparent
 SUPRAFEȚE CONCEPTUALE
 Suprafeţele CONCEPTUALE pot fi suprafeţe dependente de
domeniul sedimentar şi/sau geometrice, dar cărora li se atribuie o
anumită semnificaţie în contextul modelului stratigrafic secvenţial
utilizat:
 discordanţă subaeriană (su) ca segment al limitei de secvență (în funcție de model);
 concordanţă corelativă (definită diferit în modelele prezentate);
 suprafaţă de inundare maximă (mfs);
 suprafaţă de regresiune maximă (mrs);
 suprafaţă de transgresiune (ts) etc.
 În funcţie de relevanţa lor în stratigrafia secvenţială, suprafeţele pot fi:
 Suprafeţe stratigrafic-secvenţiale care delimitează secvenţe sau cel puţin
intervale/înlănțuiri de sisteme depoziţionale (= subdiviziuni ale secvenţelor) –
utilizate pentru stabilirea cadrului cronostratigrafic al succesiunii sedimentare
(de la scara sistemului depoziţional la scară bazinală) – SUNT 7 utilizate
 Suprafeţe de contact în trend (within trend facies contact) definite în interiorul
intervalelor/înlănțuirilor de sisteme depoziţionale - ilustrează modul în care se
schimbă asociaţiile de faciesuri – este vorba, printre altele, de aşa-numitele
suprafeţe de inundare (flooding surfaces) care definesc parasecvenţele în
lucrările mai vechi, la care se adaugă şi unele suprafeţe de ravinement (eroziune
marină).
 Intervale de sisteme depoziţionale, suprafeţe stratigrafic
secvenţiale, suprafeţe în trend (model Posamentier et al,1988)

Suprafaţă în
trend
(flooding
surface)
 Cele şapte suprafeţe stratigrafic-secvenţiale nu sunt la fel de uşor de identificat
nici în aflorimente, nici în subteran şi nici nu au semnificaţie cronostratigrafică
egală; marchează schimbări ale modurilor de stivuire a parasecvențelor
 Suprafeţele stratigrafice suplimentare din interiorul intervalelor de sisteme
depoziţionale (suprafeţele în trend NR şi FR şi de tip flooding surface transgresive)
sunt discontinuităţi litologice care pot avea expresii fizice puternice (chiar mai
puternice decât supr. strat.-seq).
 Suprafețele stratigrafic secvențiale și cele în trend pot fi, din punct de vedere
cronostratigrafic:
 Suprafeţe concordante – stratele de sub suprafaţa stratigrafică sunt paralele cu
ea, nu o intersectează – concordanţe (corelative); stratele de peste suprafaţă pot
avea orice relaţie cu aceasta (onlap, downlap);
 Suprafeţe discordante - stratele de sub suprafaţă o intersectează (trunchiere
sau toplap); stratele de peste suprafaţă pot avea orice relaţie cu aceasta (onlap,
downlap)
 Suprafeţele stratigrafice, la rândul lor, pot avea capete pe suprafețe onlap, downlap,
offlap raportate la suprafeţe ierarhic superioare (mfs onlap pe sb de ex)
 Cunoaşterea modelului tectonic şi domeniilor depoziţionale permite identificarea
corectă a tipurilor de capete de strate:
 Onlap :
 marin = depozite gravitaţionale care onlap pe povârnişul continental;
 costier/fluvial se dezvoltă pe şelfuri;
Suprafeţe stratigrafic secvenţiale

 Sunt cele care pot servi total sau parţial drept limite de secvenţe sau cel puţin limite
de intervale de sisteme depoziţionale (systems tracts)
 Se definesc în raport cu cele două curbe sinusoidale idealizate:
 curba nivelului de bază la ţărm;

 curba liniei ţărmului.

 Dezvoltarea suprafeţelor stratigrafic secvenţiale (invocate de modelele existente)

este controlată de patru evenimente ce rezultă din relaţia sedimentare vs fluctuaţia
nb la linia ţărmului:
 debutul regresiunii forţate (=debutul coborârii nb la linia ţărmului) → trecerea de
la sedimentare la eroziune/bypass în domeniile fluvial-marin de adâncime mică;
 finalul regresiunii forţate (= finalul coborârii nb la ţărm) → trecerea de la
degradare/eroziune la agradare/sedimentare în domeniile fluvial şi marin de
adâncime mică;
 finalul regresiunii (pe fondul ridicării cu rată mică a nb la linia ţărmului) → punctul
de întoarcere a liniei ţărmului de la regresiune la transgresiune
 finalul transgresiunii (pe fondul ridicării nb la linia ţărmului) – marchează
schimbarea sensului de deplasare a liniei ţărmului de la transgresiune la regresiune
 Există un defazaj între
comportamentul nb și răspunsul
liniei țărmului
Defazajul este determinat de aportul
de sedimente (/sedimentare la linia
țărmului). Exemplu, transgresiunea
încetează chiar dacă nb continuă să
se ridice. Regresiunea continuă
chiar dacă nb se ridică.

Procese
Excursia liniei țărmului bsfr
mfs

S→E mrs
T→R cc
su
R→T
rsme
E→S bsfr
Suprafeţe stratigrafice. Primele 7 au
semnificaţie stratigrafic secvenţiale şi
pot delimita total sau parţial intervale de
sisteme depoziţionale şi chiar secvenţe.
Ultimele 3 sunt contacte din interiorul
intervalelor de sisteme depoziţionale:
* - după Hunt şi Tucker (1992); ** -
concordanţa corelativă sensu
Posamentier et al. (1988) = suprafața
bazală a regresiunii forțate; MRS –
maximum regressive surface (suprafaţa
de regresiune maximă); MFS –
maximum flooding surface (suprafaţa de
inundare maximă); RS – transgressive
ravinement surface (suprafaţa de
ravinement de transgresiune)
 Trăsăturile diagnostic ale suprafeţelor stratigrafice
(după diferiţi autori, în Cătuneanu, 2006)
Suprafaţa Natura Faciesuri Trenduri depoziţionale3) Ichnofaciesuri Capete de strate Atribute
stratigrafică contactului dedesubt deasupra dedesubt deasupra controlate de substrat Temporale8)
Disc. subaeriană Eroziva sau de Diferite (cele Non-marine NR, FR NR, T nu Deasupra: onlap fluvial Hiatus variabil
tranzit marine CU) Suprafaţa: offlap
Dedesubt: trunchiere, toplap
Concordanţa Concordantă Marine (CU) Marine (CU pe şelf) FR NR nu Deasupra: downlap Diacronism slab
corelativă 1) Suprafaţa: downlap
Dedesubt: N/A
Suprafaţa bazală de Concordantă Marine (CU pe Marine (CU) NR FR Glossifungites Deasupra: downlap Diacronism slab
regresiune forţată 2) sau erozivă şelf) Suprafaţa: downlap
Dedesubt: N/A trunchiere
Ravinement Erozivă Şelf (CU) Shoreface (CU) NR, FR FR, NR Glossifungites Deasupra: downlap Diacronism
regresiv de valuri Suprafaţa: N/A puternic
Dedesubt: trunchiere
Suprafaţa de Concordantă7) Diferite 5) Diferite (dacă-s matine NR T nu Deasupra: onlap marin Diacronism slab
regresiune maximă FU) Suprafaţa: onlap, downlap
Dedesubt: N/A
Suprafaţă de Concordantă Diferite (daca-s Diferite (daca-s marine T NR Glossifungites Trypanites, Deasupra: downlap Diacronism slab
inundare maximă sau erozivă marine FU) CU) Teredolites Suprafaţa: onlap, downlap4)
Dedesubt: N/A, trunchiere
Ravinement Erozivă Diferite (dacă-s Marine FU NR, T T Glossifungites Trypanites, Deasupra: onlap costier Diacronism
transgresiv de marine CU) Teredolites Suprafaţa: N/A puternic
valuri Dedesubt: trunchiere
Ravinement Erozivă Diferite (dacă-s Complex de gură de NR, T T Glossifungites Trypanites, Deasupra: onlap costier Diacronism
transgresiv mareic marine CU) estuar Teredolites Suprafaţa: N/A puternic
Dedesubt: trunchiere
Suprafaţa NR în concordantă Front deltaic sau Câmpie deltaică sa NR NR nu N/A Diacronism
trend plajă fluviale puternic
Suprafaţa FR în concordantă prodelta Front deltaic FR FR nu Deasupra: downlap Diacronism
trend 6) Suprafaţa: N/A puternic
Dedesubt: N/A
Flooding surface Concordantă diferite Marine (FU sau CU T, NR T, NR Glossifungites Trypanites, Deasupra: onlap, downlap Diacronism slab
sau erozivă Teredolites Suprafaţa: onlap, downlap 4) la puternic
Dedesubt: trunchiere

T-trangres., NR – regres. normală; FR – regres. forţată; CU – coarsening up; FU - fining up; N/A – nu e cazul
 Școli de gândire
 Embry și Johannessen (2017) consideră că există
două abordări în definirea suprafețelor:
 abordarea inductivă - empirică ce definește suprafețele pe baza
trăsăturilor fizice, observabile; cinci asemenea suprafețe sunt
recunoscute: discordanța subaeriană (su), suprafața discordantă de
ravinement costier, suprafața de onlap pe povârniș, suprafața de
regresiune maximă (mrs), suprafața de inundare maximă (mfs)
 abordarea deductivă care definește suprafețele în termenii unor
evenimente teoretice de pe curba oscilației nivelului de bază (cum
ar fi debutul coborârii nivelului de bază ...); trei suprafețe
deductive coincid cu unele de tip inductiv (su, mrs, mfs) altele
două (bsfr si cc) nefiind recunoscute de metoda inductivă