ABERATÍV, -Ă, aberativi, -e, adj. (Livr.) Care este departe de adevăr, care ține de aberație (1).

– Din fr. Aberratif.

A clădi / construi castele în Spania expr. (livr.) a-și face planuri irealizabile.
A se bate (sau a se lupta) cu morile de vânt expr. (livr.) a întreprinde acțiuni inutile, ridicole; a se lupta cu dușmani ireali.
A trece (ceva) prin foc și sabie expr. (livr.) a nimici, a distruge, a pustii.
A trimite (pe cineva) de la Ana la Caiafa expr. (livr.) a purta (pe cineva) pe drumuri.
ABHORÁ, abhorez, vb. I. Tranz. (Livr.) A avea ură, dezgust, aversiune față de cineva sau de ceva. – Din fr. abhorrer, lat. abhorrere.
ABÍS, abisuri, s. n. (livresc) Prăpastie, adîncime mare. Valul Jatal... smulge ultimul catarg al corăbiei și o tîrăște apoi in abis. BOGZA, C. O. 349. Susurul domol, prelung și nehotărit al tăcerii mute se ridică peste abisuri, ca o cîntare fermecată de leagăn. HOGAȘ, M. N. 169. Marea nu putea fi mai turburată, valurile ei, mai mari decît vaporul, treceau unul după altul, lăs]nd între ele un abis. BOLINTINEANU, O. 285. ◊ (Poetic) Pădurea se cufundă într-o noapte oarbă, într-un abis negru ca păcura. SADOVEANU, O. III 104. [Luna] umple de văpaie cereștile abisuri. ALECSANDRI, P. A. 167. – Fr. abysse (lat. lit. Abyssus).
ABISÁL, -Ă, abisali, -e, adj. (livresc) De abis. ◊ Regiune abisală = regiune a fundului mării având adâncimea peste 1000 de metri. Fr. abyssal.
ABRACADABRÁNT, -Ă, abracadabranți, -te, adj. Cu totul neobișnuit; ciudat, bizar; încâlcit. – Din fr. abracadabrant.
ABORIGÉN, -Ă, aborigeni, -e, adj., s. m. și f. (Livr.) Băștinaș, autohton, indigen. – Din fr. aborigène.
ABSCÓNS, -Ă, absconși, -se, adj. (Livr.) Greu de înțeles; ascuns, tainic; (voit) obscur. – Din fr. abscons, lat. absconsus.
ABSOLUTÓRIU, -IE, absolutorii, adj., s. n. 1. Adj. (Jur.) Care absolvă, care iartă o vină, un delict, o greșeală. 2. S. n. (Livr.) Certificat de absolvire a unei școli superioare. – Din lat. absolutorius, (2) germ. Absolutorium.
ABSTRÁGE, abstrág, vb. III. Tranz. (Rar) A desprinde o însușire independent de obiectul sau de obiectele cărora le aparține; a judeca izolat, în afara unui context. – Din fr. abstraire (după trage).
ABSTRÚS, -Ă, abstruși, -se, adj. (Livr.) Neclar, confuz, încurcat. – Din fr. abstrus.
ACCÉDE, accéd, vb. III. (Livr.) Intranz. A avea acces, a ajunge la ceva, undeva. – Din fr. accéder.
ACÉRB, -Ă, acerbi, -e, adj. (livresc) Care atacă cu înverșunare, fără milă; necruțător. Critică acerbă. – Fr. acerbe (lat. lit. acerbus).
ACHIESÁ, achiesez, vb. I. Intranz. (Livr.) A accepta condițiile dintr-o acțiune juridică. ♦ A renunța la atacarea unei hotărâri judecătorești. [Pr.: -chi-e-] – Din fr. acquiescer.
ACHIESÁRE, achiesări, s. f. (Livr.) 1. Recunoașterea de către un acuzat a pre tențiilor dintr-o acțiune de justiție. 2. Renunțare la atacarea unei hotărâri a justiției. [Pr: -chi-e-] – V. achiesa.
ACMÉE s. f. 1. apogeu, punct culminant. 2. fază în care o boală atinge intensitatea maximă. 3. cea mai evoluată fază de adaptare în filogenie și ontogenie. (< fr. acmé)
ACRIBÍE s. f. (Livr.) Exactitate, corectitudine în cercetarea științifică; p. gener. seriozitate, conștiinciozitate. – Din fr. acribie.
ACRIMONÍE s. f. (Livr.) Atitudine plină de ironie usturătoare; sarcasm. – Din fr. acrimonie.
ACRIMONIÓS, -OÁSĂ, acrimonioși, -oase, adj. (Livr.) Care denotă acrimonie, plin de ironie; sarcastic. Limbaj acrimonios. [Pr.: -ni-os] – Din fr. acrimonieux.
ACUITÁTE s. f. 1. (Livr.) Capacitate a organelor de simț de a percepe excitații oricât de slabe și de a diferenția excitații foarte asemănătoare între ele; ascuțime, agerime. ◊ Loc. adv. Cu acuitate = cu necesitate, în mod imperios. 2. Grad de înălțime pe care îl poate atinge o voce sau un instrument muzical. [Pr.: -cu-i-] – Din fr. acuité.
ACURATÉȚE s. f. (livresc) Grijă deosebită, atenție mare, exactitate în executarea unui lucru. (Atestat în forma acurateță) Toate părticelele acestei compuneri sînt lucrate... cu o scrupuloasă acuratețe. ODOBESCU, S. III 59. – Variantă: (învechit) acuratéță s. f. – It. Accuratezza.
ACÚZĂ, acuze, s. f. (Livr.) Acuzare. – Din acuza (derivat regresiv).
ADÁGIU, adagii, s. n. (Livr.) Maximă, sentință, aforism. – Din lat. adagium, fr. adage.
ADIACÉNT, -Ă, adiacenți, -te, adj. (livresc) Alăturat; înrudit. ◊ (Geom.) Unghiuri adiacente = unghiuri care au același vârf și o latură comună. [Pr.: -di-a-] – Fr. adjacent (lat. lit. adjacens, -ntis).
ADINAMÍE s.f. (Liv.) Debilitate, slăbiciune; prostrație completă fizică și morală. [Gen. -iei. / < fr. adynamie, cf. gr. a – fără, dynamis – putere].
ADJURÁȚIE, adjurații, s.f. (Livr.) Formulă a exorcismului care începe cu cuvintele „adjuro te”. ♦ Rugăminte insistentă, implorare. – Din lat. adjuratio, fr. adjuration.
ADMONITÍV, -Ă, admonitivi, -e, adj. (Livr.) Care admonestează, care cenzurează. – Din fr. admonitif.
ADULTERÁRE, adulterări, s. f. (Livr.) Falsificare, denaturare. – După fr. adultération, engl. adulteration.
ADVÉCȚIE, advecții, s. f. (Livr.) Mișcare a aerului atmosferic în direcție orizontală sau aproape orizontală. – Din fr. advection.
AERÁT, -Ă, aerați, -te, adj. (Livr.) (Despre texte) Care are o structură simplă; clar, limpede. (Despre pagini scrise) Cu literele și rândurile spațiate; cu mult spațiu alb. – V. aera.
AFABULÁȚIE s. f. (livresc) Acțiunea, intriga unei opere literare (roman, dramă etc.). – Fr. affabulation (lat. lit. affabulatio, -onis).
AFORTIÓRI adv., adj. invar. 1. Adj. invar. (Despre raționamente) Care constă în trecerea de la o judecată la alta, în favoarea celei de-a doua judecăți existând tot atâtea temeiuri sau temeiuri în plus. 2. Adv., adj. invar. (Livr.) (Care se impune) cu necesitate. [Pr.: -ti-o-] – Loc. lat.
AGASÁ ~éz tranz. livr. (persoane) A irita în mod intenționat, îndemnând la acțiuni dușmănoase; a zădărî; a întărâta; a incita; a stârni; a hărțui; a instiga; a provoca; a ațâța. /<fr. agacer
AGRAMÁT, -Ă, agramați, -te, adj. (livresc) 1. (Despre oameni, adesea substantivat) (Persoană) care face greșeli elementare de limbă, deși se pretinde om cult; p. ext. ignorant. 2. (Despre un text scris) Care conține greșeli de ortografie și de gramatică, dovedind incultură, ignoranță. Frază agramată.
AGRÉST, -Ă, agrești, -ste, adj. (Livr.) Câmpenesc, rustic. ♦ Grosolan. – Din lat. agrestis, fr. agreste.
ALBÁDĂ, albade, s. f. (Livr.) Alboradă. – Din sp. albada.
ALEATÓRIC, -Ă, aleatorici, -ce, adj. (Livr.; despre fenomene) Care se produce întâmplător, care este legat de hazard; stocastic. ♦ (Muz.) Care se bazează pe improvizație; care lasă execuția la inspirația interpretului. [Pr.: -le-a-} – Aleator[iu] + suf. -ic.
ALEGRÉȚE s. f. (Livr.) Vioiciune, sprinteneală (a tonului, a exprimării). – Din fr. allégresse.
ALÉGRU, -Ă, alegri, -e, adj. (Livr.; despre o melodie) Vioi, sprinten. – Din fr. allègre.
ALÉRT, -Ă, alerți, -te, adj. (Livr.) Sprinten, vioi; iute, prompt. – Din fr. alerte.
ALERTÁ, alertez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A (se) alarma. – Din fr. alerter.
ALGOMANÍE s. f. (Livr.) Căutare a unei plăceri în durere. – Din fr. algomanie.
ALIENÁ, alienez, vb. I. 1. Tranz. (Jur.) A transmite cuiva un drept sau un lucru prin vânzare, cesiune etc.; a înstrăina. 2. Refl. (Livr.) A înnebuni. ♦ A deveni ostil societății, factorilor de civilizație; a se simți izolat în societatea modernă. [Pr.: -li-e-] – Din fr. aliéner, lat. alienare.
ALIENÁȚIE s. f. (Livr.) Termen generic pentru orice boală mintală; nebunie, demență. [Pr.: -li-e-] – Din fr. aliénation, lat. alienatio [mentis].
ALOFÓN ~oáne n. livr. Variantă a aceluiași sunet sau fonem. /<fr. allophone
ALTERCÁȚIE, altercații, s. f. (Livr.) Schimb violent de cuvinte între două sau mai multe persoane. – Din fr. altercation, lat. altercatio, -onis.
ALÚMN, -Ă s.m. și f. (Liv.) Discipol; elev. [Cf. lat. alumnus, it. alunno, germ. Alumnus].
AMBIGUITÁTE, ambiguități, s. f. (Livr.) 1. Lipsă de precizie, de claritate. 2. (Concr.) Expresie, afirmație lipsită de precizie, echivocă; amfibolie. [Pr.: -gu-i-] – Din fr. ambiguïté, lat. ambiguitas, -atis.
AMBIGUIZÁ, ambiguizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A face să devină ambiguu. [Pr.: -gu-i-] – Ambiguu + suf. -iza.
AMBIGUIZÁRE, ambiguizări, s. f. (Livr.) Faptul de a ambiguiza. [Pr.: -gu-i-] – V. ambiguiza.
AMBÍGUU, -UĂ, ambigui, -ue, adj. (Livr.; despre cuvinte, enunțuri etc.) Echivoc, neclar. – Din lat. ambiguus.
AMBROZIÁC, -Ă, ambroziaci, -ce, adj. (Livr.) Cu parfum de ambrozie; p. ext. minunat. [Pr.: -zi-ac] – Din fr. ambrosiaque.
AMELIORATÍV, -Ă, ameliorativi, -e, adj. (Livr.) Care ameliorează. O influență ameliorativă. [Pr.: -li-o-] – Din fr. amélioratif.
AMENITÁTE s. f. (Livr.) Atitudine binevoitoare, amabilitate, politețe. – După fr. aménité, lat. amoenitas, -atis.
AMFIBOLÍE s. f. (Livr.) Ambiguitate. – Din fr. amphibolie.
AMFIBOLÓGIC, -Ă, amfibologici, -ce, adj. (Livr.) Echivoc, ambiguu, obscur. – Din fr. amphibologique.
AMFIGÚRIC, -Ă, amfigurici, -ce, adj. (Livr.; despre scriere, vorbire, stil) Obscur, neinteligibil. – Din fr. amphigourique.
AMFITRIÓN, -OÁNĂ, amfitrioni, -oane, s. m. și f. (Livr.) Stăpânul unei case în raport cu oaspeții săi; gazdă. [Pr.: -tri-on] – Din fr. amphitryon.
AMÓR, amoruri, s. n. (livresc) Atașament, afecțiune. – It. amore. (lat. lit. amor)
ANCILÁR, -Ă, ancilari, -e, adj. (Livr.) Referitor la slugi; p. ext. subordonat; umil. – Din fr. ancillaire.
ANDROÍD, androizi, s. m. (Livr.) Robot1 cu aspect uman. – Din fr. androïde.
ANEANTIZÁ, aneantizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A distruge total, a reduce la nimic. [Pr.: -ne-an-] – După fr. anéantir.
ANEANTIZÁRE, aneantizări, s. f. (Livr.) Acțiunea de a aneantiza și rezultatul ei. [Pr.: -ne-an-] – V. aneantiza.
ANEANTIZÁT, -Ă, aneantizați, -te, adj. (Livr.) Care a fost distrus în întregime, care a fost redus la nimic. [Pr.: -ne-an-] – V. aneantiza.
ANGOÁSĂ, angoase, s. f. (Livr.) Neliniște, tulburare, îngrijorare, adesea patologică. – Din fr. angoisse.
ANGOASÁ, angoasez, vb. I. Tranz. (Livr.) A neliniști (profund). – Din fr. angoisser.
ANGOASÁNT, -Ă, angoasanți, -te, adj. (Livr.) (Profund) neliniștitor. – Din fr. angoissant.
ANGOASÁT, -Ă, angoasați, -te, adj. (Livr.) Care este (profund) neliniștit. – V. angoasa.
ANGULÁR, -Ă, angulari, -e, adj. (Livr.) Unghiular. – Din fr. angulaire, lat. angularis.
ANOMÁL, -Ă, anomali, -e, adj. (Livr.) Care prezintă o anomalie, referitor la o anomalie. – Din fr. anomal.
ANTIGRÁF s. n. (Livr.) Copie scrisă de mână de pe un original. – Din lat. antigraphum.
ANTIPÓD, antipozi, s. m. Loc de pe suprafața pământului diametral opus altui loc; fig. persoană sau lucru cu totul opus altei persoane sau altui lucru. – Fr. antipode (< gr.).
ANTOLOGÁ vb. I (livr.) A întocmi o antologie, a alege piesele pentru o antologie
ANTOLOGATÓR s.m. (livr.) Antologist
APETÉNȚĂ s. f. (Livr.) Tendință a cuiva către ceea ce îi poate satisface nevoile, înclinațiile etc. naturale. – Din fr. appétence.
APLÍCĂ, aplice, s. f. (livresc) Ornament care se fixează pe un element de construcție sau pe suprafața unui obiect. – Fr. applique.
APLÓMB s. n. 1. (Livr.) Siguranță absolută sau îndrăzneală (adesea nejustificată) manifestate în comportarea cuiva. 2. Poziție și direcție a membrelor unor animale în raport cu pământul și cu planul median al corpului, care servește la alegerea animalelor în vederea selecției. – Din fr. aplomb.
APOFTÉGMĂ, apoftegme, s. f. (Livr.) Maximă, sentință formulată de obicei de o personalitate celebră (din Antichitate). – Din fr. apophtegme.
APOFTEGMÁTIC, -Ă, apoftegmatici, -ce, adj. (Livr.) Care reprezintă o apoftegmă. – Din fr. apophtegmatique.
APORÉTIC, -Ă, aporetici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Livr.) Care are aspectul unei aporii, de aporie. 2. S. f. Modalitate de punere a problemelor dialecticii cunoașterii și acțiunii greu sau imposibil de rezolvat, în vederea descoperirii principiilor echilibrării lor. – Din fr. aporétique.
APOSTAZÍE, apostazii, s. f. 1. Renunțare publică la o anumită credință religioasă; renegare a unei doctrine sau concepții. 2. Revoltă, răzvrătire împotriva stăpânirii [Var.: apostasíe s. f.] – Din ngr. apostasía, fr. apostasie.
APOTEÓZĂ, apoteoze, s. f. (În antichitatea greco-romană) Solemnitate, festivitate prin care un erou sau un împărat era zeificat. ♦ Fig. Onoruri extraordinare aduse cuiva; preamărire, slăvire, glorificare. [Pr.: -te-o-] – Din fr. apothéose, lat. apotheosis.
APOTEOZÁ, apoteozez, vb. I. Tranz. (În antichitatea greco-romană) A trece un erou sau un împărat în rândul zeilor. ♦ Fig. A aduce laude și onoruri excepționale, a ridica în slavă (pe cineva sau ceva). [Pr.: -te-o-] – Din fr. apothéoser.
APREHENSIÚNE, aprehensiuni, s. f. (Livr.) Teamă vagă, frică nedeslușită (cauzată de eventualitatea apariției unui pericol). [Pr.: -si-u-] – Din fr. appréhension, lat. apprehensio, -onis.
APREHENSÍV, -Ă, aprehensivi, -e, adj. (Livr.) Care exprimă, trădează aprehensiune; care simte aprehensiune. – Din fr. appréhensif.
ARCÁN, arcane, s. n. (Livr.; mai ales la pl.) Taină, secret. ♦ Loc tainic, ascuns. – Din fr. arcane.
ARDÉNT, -Ă, ardenți, -te, adj. 1. (Livr.) Înfocat, înflăcărat, aprins, pasionat. 2. (Despre nave) Care, sub acțiunea vântului, se întoarce cu prora în direcția din care bate vântul. – Din fr. ardent.
ARDÉNȚĂ s. f. (Livr.) Ardoare. – Din ardent.
AREOPÁG, areopaguri, s. n. Consiliu și tribunal suprem din Atena antică. ♦ Fig. (Livr.) Adunare de savanți, de artiști de mare valoare, de mare competență. [Pr.: -re-o-] – Din fr. aréopage, lat. areopagus.
ARGHIROFÍL, -Ă, arghirofili, -e, s. m. și f., adj. (Livr.) (Om) care este lacom de bani. – Din ngr. arghirófilos.
ARGHIROFILÍE s. f. (Livr.) Lăcomie de bani. – Din ngr. arghirofilía.
ARGUȚÍE s. f. (Livr.) Argumentare sofistică bazată pe fapte nesemnificative sau nesigure; subtilitate exagerată în argumentare. – Din fr. argutie, lat. argutia.
ARIERPLÁN, arierplanuri, s. n. (Livr.) Linie de perspectivă situată la cea mai mare depărtare de privitor; ultimul plan. ◊ Loc. adj. și adv. În arierplan = a) într-o poziție inferioară; b) (fig.) în umbră. [Pr.: -ri-er-] – Din fr. arrière-plan.
ÁRMIE, armii, s. f. (Înv., azi livresc) Armată, oaste. – Rus. armija.
ARMOARÍI s. f. pl. (Rar) Arme (5); blazon. – Din fr. armoiries.
ARTISTÍSM n. livr. Măiestrie în artă; virtuozitate. Fetișizare a mijloacelor de expresie, circumscriere a mijloacelor artistului doar la procedeele formale ale unei comunicări. /artist + suf. ~ism
ASCÉT, -Ă, asceți, -te, s. m. și f. (Livr.) Pustnic, sihastru; fig. persoană care duce o viață austeră și retrasă. – Din fr. ascète.
ASERTÍV, -Ă, asertivi, -e, adj. (Livr.) Cu caracter de aserțiune; asertoric. – Din fr. assertif.
ASEZONÁ, asezonez, vb. I. Tranz. (Livr.) A pune ingrediente într-o mâncare. – Din fr. assaisonner.
ASEZONÁRE, asezonări, s. f. (Livr.) Faptul de a asezona. – V. asezona.
ASEZONÁT, -Ă, asezonați, -te, adj. (Livr.; despre mâncăruri) Cu ingrediente. – V. asezona.
ASTÚȚIE s.f. (Liv.) Șiretenie, viclenie; șiretlic, vicleșug. [Gen. -iei. / < it. astuzia].
ÁURĂ s. f. 1. (Livr.; adesea fig.) Nimb, aureolă (1). 2. (Med.) Stare specifică premergătoare crizei de epilepsie. [Pr.: a-u-] – Din lat. aura.
AUTODIDAXÍE s.f. (Liv.) Instruire făcută de unul singur; instrucție de autodidact; autodidacticism. [Pron. a-u-, gen. -iei. / cf. auto1-, gr. didasco – instruiesc].
AUTUMNÁL, -Ă, autumnali, -e, adj. (Livr.) De toamnă, tomnatic. [Pr.: a-u-] – Din lat. autumnalis, fr. automnal.
AVUÁBIL, -Ă, avuabili, -e, adj. (Livr.) Care poate fi mărturisit. [Pr.: -vu-a-] – Din fr. avouable.
AZÚR s. n. (Livr.) Culoare albastră deschisă; p. ext. albastrul cerului. – Din fr. azur, lat. azzurum.
BALADÉSC, -ESCĂ, baladești, adj. (Livr.) De baladă; (rar) baladier. – Baladă + suf. -esc.
BALADÍN, -Ă, baladini, -e, s. m. și f. (Franțuzism înv.) Bufon, măscărici; p. ext. comediant. – Din fr. baladin.
BANANIÉR, (1) bananieri, s. m., (2) bananiere, s. n. 1. S. m. (Livr.) Banan. 2. S. n. Navă care servește la transportul bananelor. [Pr.: -ni-er] – Din fr. bananier.
BANDERÍLĂ, banderile, s. f. (Livr.) Suliță mică prevăzută cu un steguleț, pe care toreadorii o înfig în grumazul taurului ca să-l ațâțe. – Din fr. banderille.
BASÓN, basoane, s.n. Instrument de suflat, de lemn; fagot. – Din fr. basson.
BASTONÁDĂ, bastonade, s. f. (Livr.) Mulțime de lovituri date cuiva cu bastonul; ciomăgeală. – Din fr. bastonnade.
BEATITÚDINE s. f. (Livr.) Stare de fericire deplină. [Pr.: be-a-] – Din lat. beatitudo, -inis. Cf. fr. béatitude.
BELE-ÁRTE s. f. pl. (Livr.) Arte frumoase. – Din it. belle arte.
BELICÓS, -OÁSĂ, belicoși, -oase, adj. (Livr.) Care are o atitudine războinică, bătăioasă, agresivă; amenințător. – Din lat. bellicosus.
BELZEBÚT n. pr. m. (Livr.) Unul dintre numele date diavolului; p. restr. căpetenie a diavolilor. – Cf. fr. B e l z é b u t h.
BENEDICȚIÚNE, benedicțiuni, s. f. (Bis.; livr.) Binecuvântare. [Pr.: -ți-u-] – Din lat. benedictio, -onis, fr. bénédiction.
BENJAMÍN, benjamini, s. m. (Livr.) Cel mai mic copil al unei familii: cel mai tânăr membru al unui grup. – Din fr. benjamin.
BESTIÁR1, bestiare, s. n. (Livr.) Antologie medievală de fabule sau de povestiri alegorice cu animale. [Pr.: -ti-ar] – Din fr. bestiaire.
BESTIÁR2, bestiari, s. m. (Livr.) Gladiator. – Din fr. bestiaire, lat. bestiarius.
BIGOTERÍE, bigoterii, s. f. (Livr.) Bigotism. – Din fr. bigoterie.
BIMÉSTRU, bimestre, s. n. Interval de două luni. – Din fr. bimestre (lat. lit. bimestris).
BISANUÁL, -Ă, bisanuali, -e, adj. (Livr.) 1. Bienal. 2. (despre plante) Care înflorește și face fruct în al doilea an. – Din fr. bisannuel.
BIZÁR, -Ă, bizari, -e, adj. (Livr.; adesea adverbial) Ciudat, straniu. – Din fr. bizarre.
BIZARERÍE, bizarerii, s. f. (Livr.) Ciudățenie, extravaganță. – Din fr. bizarrerie.
BLAMÁBIL, -Ă, blamabili, -e, adj. (Livr.) Care merită să fie blamat; reprobabil. – Din fr. blâmable.
BLASFEMATÓR, -OÁRE, blasfematori, -oare, adj., s. m. și f. (Livr.) (Persoană) care defăimează (cele sfinte). – Din fr. blasphématoire.
BLASFEMÍE s. f. (Livr.) Defăimare a religiei, a dogmelor și a obiectelor de cult; defăimare a lucrurilor sfinte; hulă1. – Din lat. blasphemia.
BLUF, blufuri, s. n. (Livr.) Atitudine neîntemeiată prin care se urmărește intimidarea cuiva. [Pr.: și: blaf] – Din engl. bluff.
BONÓM, bonomi, s. m. (Livr.) Om blând, îngăduitor și credul, cu gusturi și purtări simple. – Din fr. bonhomme.
BONOMÍE s. f. (Livr.) Însușire, caracter de bonom. – Din fr. bonhomie.
BRÉVĂ, breve, s. f. (Livr.) Scrisoare papală, mai puțin solemnă decât bula. – Din it. breve.
BREVILOCVÉNT, -Ă, brevilocvenți, -te, adj. (Livr.) Scurt în expunere. – Din it. breviloquente.
BREVILOCVÉNȚĂ s. f. (Livr.) Însușirea de a fi brevilocvent. – Din it. breviloquenza.
BRIÁ, briez, vb. I. Intranz. (Franțuzism) A se face remarcat prin calități excepționale (mai ales inteligență); a străluci, a se deosebi. [Pr.: bri-a] – Din fr. briller.
BRIÁNT, -Ă, brianți, -te, adj. (Franțuzism) Strălucitor, sclipitor; strălucit. [Pr.: bri-ant] – Din fr. brillant.
BRIÁNȚĂ s. f. (Franțuzism) Strălucire. [Pr.: bri-an-] – Din fr. brillance.
BRIGÁND, briganzi, s. m. (Franțuzism) Tâlhar de drumul mare. – Din fr. brigand.
BRIGANDÁJ, brigandaje, s. n. (Franțuzism) Tâlhărie la drumul mare. – Din fr. brigandage.
BRUIÓN, bruioane, s. n. (Livr.) Ciornă, concept. [Pr.: bru-ion] – Din fr. bruillon.
BRUMÓS, -OÁSĂ, brumoși, -oase, adj. (Livr.) Cețos, neguros. – Din fr. brumeux, lat. brumosus.
BUCHINÍST, buchiniști, s. m. (Livr.) Anticar. – Din fr. bouquiniste.
BUDÁ, budez, vb. I. Tranz. (Livr.) A ține la distanță, a-și exprima nemulțumirea (față de cineva) printr-o atitudine indiferentă sau morocănoasă. – Din fr. bouder.
BUND, bunduri, s. n. (Livr.) Asociație, confrerie; confederație (în Germania și Elveția). – Din germ. Bund.
BUTÁDĂ, butade, s. f. (Franțuzism) Vorbă de spirit; ironie. – Din fr. boutade.
Călcâiul lui Ahile expr. (livr.) partea vulnerabilă, latura slabă a unei persoane sau a unui lucru.
CALENDARITÁTE s. f. (livr.) Cronologie ◊ „Jurnalul [...] exclude din principiu cronica faptelor inutile, calendaritatea în latura existențială.” Lit. 16 VII 93 p. 3 (din calendar + -itate, probabil creație a lui E. Simion)
CALOFILÍE s. f. Tendință de a da expresiei literare o atenție deosebită sau excesivă; expresie (extrem sau excesiv de) cizelată într-o operă literară; calofilism. – Calofil + suf. -ie.
CALVIȚÍE, calviții, s. f. (Livr.) Chelie, pleșuvie – Din fr. calvitie, lat. calvities.
CAMELEÓNIC, -Ă, cameleonici, -ce, adj. (Livr.) Care își schimbă culoarea. ♦ (Despre oameni) Versatil. [Pr.: -le-o-] – Cameleon + suf. -ic.
CAMELEONÍSM s. n. 1. Proprietate a unor reptile de a-și schimba culoarea pielii după culoarea mediului înconjurător. 2. Fig. Schimbare a purtării și a convingerilor cuiva în funcție de împrejurări. [Pr.: -le-o-] – Cameleon + suf. -ism.
CANÁBIS s. n. 1. (Livr.) Cânepă indiană (Cannabis indica). 2. Stupefiant extras din canabis (1). – Din fr., engl. cannabis.
CANTÁBIL, -Ă, cantabili, -e, adj. (Livr.) Care (se) poate cânta; melodios. – Din lat. cantabilis, it. cantabile.
CARACTERIÁL, -Ă, caracteriali, -e, adj. (Livr.) Referitor la caracter, al caracterului. [Pr.: -ri-al] – Din fr. caractériel.
CARNÁJ, carnaje, s. n. (Franțuzism) Ucidere în masă; măcel, masacru. – Din fr. carnage.
CARNÉFICE s.m. (Liv.) Călău, gâde. [< it. carnefice].
CARÓTĂ f. livr. Varietate de morcovi timpurii, cu rădăcini scurte de culoare galbenă-roșcată. /<fr. carotte
CAROTÁ, carotez, vb. I. Intranz. (Livr.) A înșela, a extorca. ♦ (La biliard) A juca astfel încât să rămână adversarului o lovitură dificilă. – Din fr. carotter.
CATATONÍE s.f. (Med.) Sindrom psihomotor al schizofreniei, caracterizat printr-o stare de fixare a corpului în anumite poziții, conduită stereotipă și stupoare mintală. [Gen. -iei. / < fr. catatonie, cf. gr. kata – în jos, tonos – tensiune].
CÁTHARSIS s. n. 1. (Lit.) Purificare a spiritului cu ajutorul artei prin participare intensă la fenomenul artistic. 2. (În psihanaliză) Efect terapeutic obținut prin descărcarea unei trăiri refulate. [Scris și: catarsis. – Pr.: -tar-] – Din fr. catharsis.
CELERITÁTE s. f. (Livr.) Iuțeală (1), repeziciune (1). – Din fr. célérité, lat. celeritas, -atis.
CELÉST, -Ă, celești, -ste, adj. (Livr.; poetic) Ceresc; fig. foarte frumos, minunat, divin. – Din fr. céleste, lat. caelestis.
CENÓBIU n. livr. Mănăstire în care călugării au viața organizată în comun. /<it. cenobio
CENOTÁF, cenotafe, s. n. (Livr.) Monument funerar ridicat în amintirea unei persoane decedate ale cărei oseminte se găsesc în alt loc sau au dispărut. – Din fr. cénotaphe, lat. cenotaphium.
CENTÓN s. n. lucrare în versuri sau în proză din fragmente de la diferiți autori. ◊ lucrare, operă fără originalitate; plagiat. (< fr. centon)
CÉRBER, cerberi, s. m. 1. (În mitologia greacă) Animal fabulos imaginat ca un câine cu trei capete, care stătea la porțile infernului și păzea intrarea. 2. Fig. (Livr.) Paznic sever, exigent. – Din fr. cerbère, lat. cerberus.
CEREBRALÍSM s. n. (Livr.) Raționalism exacerbat. – Din engl. cerebralism.
CHERMÉSĂ, chermese, s. f. Petrecere publică (în aer liber), cu muzică și dans. [Var.: cherméză] – Din fr. kermesse.
CHILIPIRGÍU, chilipirgii, s. m. (Peior.) Om care umblă după chilipiruri. – Tc. kelepirci.
CHOREAUTÓR s. m. 1978 (livr.) Autor de dans, balet v. esențializare // cf. gr. khoreia ◊ „dans” + autor//
CINEGÉTIC, -Ă, cinegetici, -ce, adj., s. f. (Livr.) 1. Adj. De vânătoare, privitor la vânătoare; vânătoresc. 2. S. f. Arta vânătorii. – Din fr. cynégétique.
CINQUECENTÍST, cinquecentiști, s. m. (Livr.) Scriitor sau creator de artă din cinquecento. [Pr.: -cŭe-] – Din it. cinquecentista.
CIRÁC, ciraci, s. m. 1. (Livr.) Elev, discipol, ucenic. 2. (Depr.) Persoană care împărtășește în mod servil și mecanic vederile, părerile etc. cuiva. 3. (Înv.) Om de încredere al cuiva. – Din tc. çirak.
CIRCUMLOCÚȚIE, circumlocuții, s. f. (Livr.) Perifrază. – Din lat. circumlocutio, fr. circonlocution.
CIRCUMSPÉCT, -Ă, circumspecți, -te, adj. (Livr.) Care vorbește și acționează cu prudență, cu rezervă; care trădează, exprimă prudență; precaut, prudent, rezervat. – Din lat. circumspectus, fr. circonspect.
CIRCUMSPÉCȚIE s. f. (Livr.) Prudență, precauție, rezervă. – Din lat. circumspectio, fr. circonspection.
Cireașa de pe tort expr. (livr.) 1. detaliul sau aspectul cel mai plăcut / valoros / util etc. al unui lucru sau eveniment. 2. (iron.) detaliul sau aspectul cel mai neplăcut / abject / inutil etc. al unui lucru sau al unui eveniment.
CITÁBIL, -Ă, citabili, -e, adj. Care poate fi citat, vrednic de menționat. – Din fr. citable.
CITADÍN, -Ă, citadini, -e, adj., s. m. și f. (Livr.) 1. Adj. Orășenesc. 2. S. m. și f. Orășean. – Din fr. citadin, it. cittadino.
CIVILITÁTE s.f. (Liv.) Comportare frumoasă, fel curtenitor de a vorbi, de a duce o conversație; curtenie. [Cf. lat. civilitas, fr. civilité].
CIVÍSM s. n. (Livr.) Atitudine, zel, devotament de care dă dovadă un bun cetățean. – Din fr. civisme.
CLAMÁ, clamez, vb. I. Intranz. (Livr.) A se manifesta, a se exprima în termeni violenți sau cu strigăte; a chema cu voce tare. – Din fr. clamer.
CLAMÁRE, clamări, s. f. (Livr.) Faptul de a clama. – V. clama.
CLAMOÁRE s. f. (Livr.) Strigăt de protest, de nemulțumire, de ajutor. – Din lat. clamor, -is, fr. clameur.
CLAMORÓS, -OÁSĂ, clamoroși, -oase, adj. (Livr.) Zgomotos; răsunător; deznădăjduit. – Din it. clamoroso.
CLARÍSIM, -Ă, clarisimi, -e, adj. (Livr.) Care este foarte clar. – Din lat. clarissimus.
CLASICITÁTE s. f. (Livr.) Însușirea de a fi clasic; p. ext. clasicism. – Din germ. Klassizităt.
CLAUSTRÁ, claustrez, vb. I. Refl. și tranz. (Livr.) A (se) închide într-o mănăstire sau a (se) izola într-un loc retras. [Pr.: cla-us-] – Din fr. claustrer.
CLAUSTRÁL, -Ă, claustrali, -e, adj. (Livr.) Mănăstiresc, monahal; ca de mănăstire. [Pr.: cla-us-] – Din fr. claustral, lat. claustralis.
CLEMÉNT, -Ă, clemenți, -te, adj. (Livr.) Indulgent, iertător, îndurător; blând, bun. – Din fr. clément, lat. clemens, -ntis.
CLEMÉNȚĂ, clemențe, s. f. (Livr.) Indulgență, iertare, îndurare; bunătate (a unui superior față de inferiorii săi). – Din lat. clementia, fr. clémence.
COERCÍȚIE s. f. (Livr.) Constrângere. ♦ Măsură de constrângere folosită de organele statului pentru a determina o persoană să-și îndeplinească o obligație. – Din fr. coercition.
COERCITÍV, -Ă, coercitivi, -e, adj. (Livr.) Care are puterea, dreptul de a constrânge. – Din fr. coercitif.
COGNITÍV, -Ă, cognitivi, -e, adj. (Livr.) Care aparține cunoașterii, privitor la cunoaștere, capabil de a cunoaște. – Din fr. cognitif.
COLAȚIÚNE s.f. 1. Colaționare. 2. Drept de a conferi un beneficiu, un grad universitar etc. 3. Gustare. [Cf. fr. collation < lat. collatio – reunire, adunare].
COLIZIÚNE ~i f. Livr. Dispută contradictorie; lipsă de acord. [Art. coliziunea; G.-D. coliziunii; Sil. -zi-u-] /<fr. collision, lat. collisio, ~onis
COLOCVIÁ vb. intr. a vorbi cu cineva. (<lat. colloquor)
COLOFÓN, colofoane, s. n. (Livr.) Notă, însemnare finală a unei cărți, care reproduce sau completează cele spuse în titlu. – Din fr. colophon.
COMIZERÁȚIE s. f. (Livr.) Milă, compătimire. – Din fr. commisération.
COMPANIÓN, -OÁNĂ, companioni, -oane, s. m. și f. (Livr.). 1. Camarad, tovarăș. 2. Persoană care făcea parte dintr-o societate comercială, artistică etc. – Din fr. compagnon.
COMPÁRS s. m. (Livr.) Personaj mut sau cu rol minor într-un spectacol; figurant. – Din fr. comparse, it. comparsa.
COMPASIÚNE s. f. (Livr.) Milă, compătimire. [Pr.: -si-u-] – Din fr. compassion.
COMPLETAMÉNTE adv. (Livr.) În mod complet, cu desăvârșire. [Var.: complectaménte adv.] – Din it. completamente, fr. complètement.
COMPLEXÁT, -Ă, complexați, -te, adj. (Livr.) Stăpânit de complexe (3). – Din fr. complexé.
COMPLEZÉNT ~tă (~ți, ~te) livr. Care face cu plăcere un serviciu; care este gata oricând să servească pe cineva; serviabil. /<fr. complaisant
COMPLEZÉNȚĂ ~e f. livr. Caracter complezent; serviabilitate. ◊ Din ~ din politețe. /<fr. complaisance
COMPORTAMENTÍSM s. n. (Livr.) Behaviorism. – Comportament + suf. -ism.
COMPREHENSÍBIL, -Ă, comprehensibili, -e, adj. (Livr.) Care se poate înțelege ușor; clar, inteligibil, limpede. – Din fr. compréhensible, lat. comprehensibilis.
COMPREHENSIBILITÁTE s. f. (Livr.) Însușirea de a fi comprehensibil. – Din fr. compréhensibilité.
COMPREHENSIÚNE s. f. (Livr.) 1. Capacitate de a pătrunde, de a înțelege ceva; înțelegere, pătrundere. 2. Conținut. [Pr.: -si-u-] – Din fr. compréhension, lat. comprehensio, -onis.
COMPREHENSÍV, -Ă, comprehensivi, -e, adj. (Livr.) Care înțelege repede și just; inteligent, pătrunzător. – Din fr. compréhensif, lat. comprehensivus.
COMPRESÍV, -Ă, compresivi, -e, adj. (Livr.) Care servește pentru a lega strâns. ♦ Fig. Care restrânge, comprimă. – Din fr. compressif, engl. compressive.
COMPROMISÓRIU, -IE, compromisorii, adj. (Livr.) Care este în legătură cu un compromis. ◊ Judecată compromisorie = judecată pronunțată de arbitri. Clauză compromisorie = clauză a unui contract prin care se menționează că dificultățile survenite în executarea lui vor fi rezolvate de arbitri. – Din fr. compromissoire.
CONCÉDE, concéd, vb. III. Tranz. (Livr.) A îngădui, a încuviința; a ceda un drept, un privilegiu etc. – Din fr. concéder.
CONCILIÁBUL, conciliabule, s. n. Consfătuire (secretă) între persoane care plănuiesc ceva. [Pr.: -li-a-] – Din fr. conciliabule, lat. conciliabulum.
CONCRETÉȚE s. f. (Livr.) Caracterul a ceea ce este concret. – Din it. concretezza.
CONCUPISCÉNT, -Ă, concupiscenți, -te, adj. (Livr.) Care are înclinare către plăceri senzuale, trupești; luxurios. – Din fr. concupiscent, it. concupiscente.
CONCUPISCÉNȚĂ s. f. (Livr.) Înclinare către plăceri senzuale, trupești; luxură. Din fr. concupiscence, it. concupiscenza.
CONÉX ~xă (~cși, ~xe) livr. Care este alăturat prin natura sa; legat prin ceva comun; adiacent; contiguu. Discipline ~xe. Profesii ~xe. /<fr. connexe, lat. connexus
CONFESÍV, -Ă, confesivi, -e, adj. (Livr.) De confesiune. – Din confesa.
CONFIÁ, confiez, vb. I. (Livr.) 1. Tranz. A încredința cuiva ceva, a lăsa ceva în grija cuiva. 2. Refl. A se încrede în cineva; a se destăinui. [Pr.: -fi-a] – Din fr. confier.
CONFIGURAȚIONÁL, -Ă, configuraționali, -e, adj. (Livr.) Configurativ. [Pr.: -ți-o-] – Din engl. configurational.
CONFINÁT, -Ă, confinați, -te, adj. (Rar; despre aer, atmosfera unei încăperi etc.) Închis; irespirabil, stricat, viciat. – După fr. [air] confiné.
CONFIRMAȚIE sf [At: HAMANGIU, C. C. 292 / P: ~ți-e / V: (înv) ~iune / Pl: ~ii / E: fr confirmation] 1-3 Confirmare (1-3). 4 (Înv) Act prin care se confirmă o stare de drept Si: (înv) hrisov. 5 (Îbre) Ritual oficiat, de obicei, de episcop, menit să întărească, la copiii trecuți de șapte ani, harul primit la botez.
CONFLAGRÁNT ~tă (~ți, ~te) livr. (despre state) Care ia parte la o conflagrație. /<it. conflagrante
CONGRATULÁ, congratulez, vb. I. Tranz. și refl. recipr. A (se) felicita (reciproc). – Din fr. congratuler.
CONJECTÚRĂ ~i f. livr. 1) Opinie fondată numai pe aparențe; prezumție. 2) rar Restabilire ipotetică a unui text neciteț. /<fr. conjecture, lat. conjectura
CONJECTURÁL, -Ă, conjecturali, -e, adj. Întemeiat pe conjecturi, pe aparențe sau pe supoziții; neîntemeiat. – Din fr. conjectural.
CONJURÁT, -Ă, conjurați, -te, s. m. și f. (Livr.) Conspirator. – Din fr. conjuré.
CONSCRÍPTOR s.m. (Ant.) Redactor (al unei legi). [< lat. conscriptor].
CONSEMNATÍV, -Ă adj. cu caracter de consemnare. (după it. consegnativo)
CONSILIÁ, consiliez, vb. I. Tranz. (Livr.) A sfătui. [Pr.: -li-a] – Din fr. conseiller, lat. consiliari.
CONSILIÉRE, consilieri, s. f. (Livr.) Acțiunea de a consilia și rezultatul ei; sfătuire. [Pr.: -li-e-] – V. consilia.
CONSTRÚCT, constructe, s. n. (Livr.) Concept abstract realizat pe baza activității practice intuitive; sistem teoretic ipotetic. – Din engl. construct..
CONSUETUDINÁR, -Ă, consuetudinari, -e, adj. (Livr.) Nescris, dar consacrat prin uz, prin datină; cutumiar. [Pr.: -su-e-] – Din consuetudine.
CONSUETÚDINE, consuetudini, s. f. (Livr.) Obișnuință, obicei, deprindere. [Pr.: -su-e-] – Din lat. consuetudo, -inis.
CONTÉNT, -Ă, contenți, -te, adj. (Livr.) Mulțumit, satisfăcut. – Din lat. contentus.
CONTENTÁȚIE, contentații, s. f. (Livr.) Mulțumire, satisfacție. – Din lat. contentatio.
CONTIGUITÁTE s. f. (Livr.) Însușirea de a fi contiguu; stare a două lucruri contigue. ♦ Vecinătate spațială și temporală. [Pr.: -gu-i-] – Din fr. contiguïté.
CONTÍGUU, -UĂ, contigui, -ue, adj. (Livr.) Care se leagă, se înrudește, se unește cu ceva, care are elemente apropiate, comune cu altceva. [Pr.: -gu-u] – Din fr. contigu, lat. contiguus.
CONTINÉNȚĂ ~e f. livr. Autoimpunere a unor anumite restricții; înfrânare a dorințelor în virtutea unor principii; abstinență. /<fr. continence, lat. continentia
CONTRAPÚNCTIC, -Ă adj. scris după regulile contrapunctului. (< fr. contrapuntique)
CONVICȚIÚNE, convicțiuni, s. f. (Livr.) Convingere. [Pr.: -ți-u- – Var.: convícție s. f.] – Din fr. conviction, lat. convictio, -onis.
CONVÍV, -Ă, convivi, -e, s. m. și f. (Rar la f.; livr.) Comesean. – Din fr. convive, lat. conviva.
Cornu’ burții expr. (livr.) penis.
COROBORÁ, coroborez, vb. I. Tranz. (Livr.) A întări, a sprijini, a da putere, a consolida; a confirma. – Din fr. corroborer, lat. corroborare.
CÓRPUS, corpusuri, s. n. (Livr.) Culegere sau colecție de texte, documente, inscripții, legi etc. – Din lat. corpus.
CORRIGÉNDA s. n. pl. (Livr.) Erată. – Cuv. lat.
COȘMARÉSC, -EÁSCĂ, coșmarești, adj. (Livr.) De coșmar. – După fr. cauchemardesque.
COTÓN s. n. (Franțuzism) (Fir de) bumbac. – Din fr. coton.
COZERÍE, cozerii, s. f. (Livr.) Convorbire familiară, intimă, ușoară și plăcută. ♦ Expunere simplă, fără pretenție. – Din fr. causerie.
CRAS, -Ă, crași, -se, adj. Care nu corespunde nici celor mai modeste exigențe; ale cărui caractere negative sunt sub orice limită; extrem (în sens rău); grosolan, nerușinat. – Din fr. crasse.
CRATERIFÓRM, -Ă, crateriformi, -e, adj. (Livr.) Care are forma craterului unui vulcan. – Din fr. cratériforme.
CREATÍV, -Ă, creativi, -e, adj. (Livr.) Creator (1). [Pr.: cre-a-] – Din fr. créatif.
CREPITÁNT, -Ă, crepitanți, -te, adj. (Livr.) Care produce zgomote scurte și repetate; care pârâie, care trosnește. – Din fr. crépitant.
CRIÁNT, -Ă, crianți, -te, adj. (Livr.) Țipător (1). Culoare criantă. [Pr.: cri-ant] – Din fr. criant.
CRÍPTIC, -Ă, criptici, -ce, adj. Ascuns, secret. ◊ Limbaj criptic = limbaj obscur, sibilinic, greu accesibil. ♦ Care prezintă ascunzători, focare de microbi. – Din fr. cryptique.
CRISTIANÍSM s. n. (Livr.) Creștinism. [Pr.: -ti-a-] – Din fr. christianisme.
CRITICÁSTRU, criticaștri, s. m. (Livr.) Critic neînsemnat (și lipsit de onestitate). – Cf. germ. Kritikaster.
CULÁNT, -Ă, culanți, -te, adj. Cu care te poți înțelege ușor, care dovedește amabilitate, dărnicie; amabil, generos, mărinimos, darnic. ♦ (Înv.; despre stil) Curgător. – Din fr. coulant.
CUPÍD, -Ă, cupizi, -de, adj. (Livr.) Apucător, avid de câștig; lacom, hrăpăreț. – Din fr. cupide, lat. cupidus.
CUPIDITÁTE s. f. (Livr.) Lăcomie mare de bani, sete de câștig. – Din fr. cupidité, lat. cupiditas, -atis.
CVÁSI adj. invar., adv. (Livr.; precedă adjective și substantive) Pe jumătate; aproximativ, cam; aproape. – Din lat., fr. quasi.
DACÍSM, dacisme, s. n. 1. (Livr.) Caracter specific dacilor. 2. Element lexical din limba dacilor. – Dac + suf. -ism.
DADÁ s. n. (Livr.) Dadaism. – Din fr. [l’ecole] dada.
DAMNÁ, damnez, vb. I. Tranz. (Livr.; în mitologia greco-romană și în religia creștină) A condamna la chinurile infernului. ♦ A blestema. – Din fr. damner, lat. damnare.
DAMNÁBIL, -Ă, damnabili, -e, adj. (Livr.) Demn de condamnat, demn de blestemat. – Din fr. damnable, lat. damnabilis.
DAMNÁRE, damnări, s. f. (Livr.) Acțiunea de a damna. – V. damna.
DAMNÁT, -Ă, damnați, -te, adj. (Livr.; adesea substantivat) Osândit la chinurile infernului. ♦ Blestemat, reprobat, care și-a atras oprobriul opiniei publice, al societății. – Din fr. damné, lat. damnatus.
DAMNAȚIÚNE, damnațiuni, s. f. (Livr.; în mitologia greco-romană și în religia creștină) Osândire la muncile infernului. [Pr.: -ți-u-. – Var.: damnáție s. f.] – Din fr. damnation, lat. damnatio, -onis.
DEBUSOLÁT, -Ă adj. descumpănit, dezorientat. (< fr. déboussolé)
DECELÁRE (după fr. décèlement) s. f. 1. (Livr.) Descoperirea a ceea ce este ascuns; punere în evidență. 2. Proces prin care se pune în evidență prezența unei specii chimice, în proba supusă
DECLIMATÁ, declimatez, vb. I. Tranz. (Livr.) A scoate o plantă, un animal din clima obișnuită, din condițiile climatice normale. – Din fr. déclimater.
DECLIMATÁRE, declimatări, s. f. (Livr.) Acțiunea de a declimata. – V. declimata.
DECONCERTÁ, deconcertez, vb. I. Tranz. (Livr.) A face pe cineva să-și piardă cumpătul, siguranța de sine; a tulbura, a zăpăci. – Din fr. déconcerter.
DECONCERTÁNT, -Ă, deconcertanți, -te, adj. (Livr.) Care deconcertează; tulburător. – Din fr. déconcertant.
DECONCERTÁT, -Ă, deconcertați, -te, adj. (Livr.) Tulburat, dezorientat, năucit. – V. deconcerta.
DECREPITÚDINE s. f. Stare de bătrânețe înaintată, caracterizată prin slăbire excesivă și prin pierderea aproape totală a forțelor vitale; ramolire, ramolisment. ♦ Fig. Decădere extremă, ruină. – Din fr. décrépitude.
DEDÁL, dedaluri, s. n. (Rar) Labirint. ♦ Fig. Încurcătură, învălmășeală. – Din fr. dédale.
DEDICATÓRIU, -IE, dedicatorii, adj. (Livr.) Care conține o dedicație. – Din fr. dédicatoire, lat. dedicatorius.
DEGRESIÚNE s.f. (Rar) Micșorare treptată, graduală. [Pron. -si-u- / cf. fr. dégression, lat. degressio].
DEGRESÍV, -Ă adj. (Rar) Care merge descrescând, care descrește, descrescător. [< fr. dégressif, cf. lat. degredior – a coborî].
DELABRÁ, delabrez, vb. I. Tranz. (Livr.) A deteriora, a strica, a ruina. – Din fr. délabrer.
DELAȚIÚNE ~i f. livr. Denunțare făcută cu rea intenție; denunț; pâră. [G.-D. delațiunii; Sil. -ți-u-] /<fr. delation, lat. delatio, ~onis
DELÉBIL, -Ă, delebili, -e, adj. (Livr.) Care poate fi șters. – Din fr. délébile.
DELEGATÁR, -Ă, delegatari, -e, adj., s. m. și f. (Livr.) (Persoană) care deleagă, (persoană) care dă o delegație. – Din fr. délégataire.
DELETÉR, -Ă, deleteri, -e, adj. (Livr.) Vătămător. – Din fr. délétère.
DELUZÓRIU, -IE, deluzorii, adj. (Livr.) Înșelător, iluzoriu. – Din fr. délusoire, lat. delusorius.
DEMANTELÁ, demantelez, vb. I. Tranz. (Livr.) A demola; fig. a dezorganiza. – Din fr. démanteler.
DEMOCRATÚRĂ, democraturi, s. f. (Livr.) Falsă democrație. – Din fr. démocrature.
DENOMINÁȚIE, denominații, s. f. (Livr.) Denumire, numire. – Din fr. dénomination.
DEPEIZÁ vb. I. tr., refl. (Franțuzism) A lua, a smulge de la locul de baștină, a dezrădăcina. ♦ (Fig.) A (se) dezorienta; a (se) înstrăina, a (se) însingura. [Pron. -pe-i-, p.i. -zez. / < fr. dépayser].
DEPESÁ ~éz tranz. livr. (cadavre) A ciopârți pentru a împiedica identificarea. /<fr. dépecer
DEPÉȘĂ, depeșe, s. f. (Înv.) Înștiințare transmisă prin mijloacele cele mai rapide; (în special) telegramă. – Din fr. dépêche.
DEPRECÁȚIE, deprecații, s. f. (Livr.) Figură retorică prin care este implorat cel pe care vrem să-l înduplecăm; implorare. [Var.: deprecațiúne s. f.] – Din fr. déprécation.
DEPRECATÓRIU, -IE, deprecatorii, adj. (Livr.; despre formule, părți dintr-un discurs) Care are forma unei deprecații. – Din fr. déprécatoire, lat. deprecatorius.
DERIZIÚNE, deriziuni, s. f. (Livr.) Luare în râs, derâdere. [Pr.: -zi-u-) – Din fr. dérision, lat. derisio, -onis.
DESCENSIÚNE, descensiuni, s. f. (Livr.) Coborâre, scădere. – Din lat. descensio, -onis.
DESCENSÍV, -Ă, descensivi,-e, adj. (Livr.) Descendent. – Din descensiune.
DESIGNÁ, designez, vb. I. Tranz. (Livr.) A desemna1, a indica. – Din fr. désigner.
DESIGNÁRE, designări, s. f. (Livr.) Acțiunea de a designa. – V. designa.
DESOFISTICÁRE, desofisticări, s. f. Eliminare a sofisticării. – Pref. de- + sofisticare.
DESTINATÓRIU, -IE, destinatorii, adj. (Livr.) Care fixează o destinație. – Din fr. destinatoire.
DESUÉT, -Ă, desueți, -te, adj. Ieșit din uz, din modă, necorespunzător spiritului vremii; perimat. [Pr.: -su-et] – Din fr. désuet, lat. desuetus.
DESUETÚDINE s.f. [At: NEGULICI / V: (înv) ~dă / P: ~su-e~ / E: fr désuétude] 1 (Liv) Ieșire din spiritul vremii Si: demodare, învechire, perimare, uzare. 2 (Liv; îe) A cădea (sau, rar, a intra) în ~ A se demoda. 3 (Înv) Încetare a respectării unei legi.
DETRACÁ vb. I. Refl. (Livr.; întrebuințat numai la timpurile compuse) A se sminti, a se țicni; a decădea din punct de vedere moral. – Din fr. détraquer.
DETRACÁRE, detracări, s. f. (Livr.) Faptul de a se detraca. – V. detraca.
DETRACÁT, -Ă, detracați, -te, adj. (Livr.; adesea substantivat) Smintit, țicnit, dezechilibrat; decăzut din punct de vedere moral. – V. detraca. Cf. fr. détraqué.
DETRACTÁ, detractez, vb. I. Tranz. (Livr.) A ponegri, a defăima pe cineva. – Din fr. détracter.
DETRACTÁRE, detractări, s. f. (Livr.) Acțiunea de a detracta. – V. detracta.
DETRACTÓR, -OÁRE, detractori, -oare, s. m. și f. (Livr.) Calomniator. – Din fr. détracteur, lat. detractor, -oris.
DEVALIZÁ, devalizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A prăda, a jefui pe cineva de bunuri. – Din fr. dévaliser.
DEVORÁNT, -Ă, devoranți, -te, adj. (Livr.) Care devorează; fig. arzător, mistuitor; care nu poate fi potolit, stăpânit; devorator. – Din fr. dévorant.
DEVOȚIÚNE s. f. (Livr.) Evlavie, cucernicie. ♦ (Rar) Devotament. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. dévotion.
DEZABUZÁ, dezabuzez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A face să devină sau a deveni blazat, dezamăgit. – Din fr. désabuser.
DEZABUZÁT, -Ă, dezabuzați, -te, adj. (Livr.) Persoană care și-a pierdut speranțele, entuziasmul; dezamăgit. – V. dezabuza.
DEZAGREMÉNT, dezagremente, s. n. (Livr.) Neplăcere, neajuns. – Din fr. désagrément.
DEZALERGIZÁRE s. f. 1. imunizare la alergie. 2. (fig.) descătușare, eliberare. (< dez- + alergie + -iza)
DEZAVUÁ, dezavuéz, vb. I. Tranz. (Livr.) A dezaproba, a condamna spusele sau faptele cuiva. ♦ A refuza să recunoască ceva. – Din fr. désavouer.
DEZAVUÁBIL, -Ă, dezavuabili, -e, adj. (Livr.) Care poate sau trebuie să fie dezavuat. [Pr.: -vu-a-] – Din fr. désavouable.
DEZAVUÁRE, dezavuări, s. f. (Livr.) Faptul de a dezavua. [Pr.: -vu-a-] – V. dezavua.
DEZERȚIÚNE, dezerțiuni, s. f. (Franțuzism rar) Dezertare. Nu este oare mai probabil că, în fața dezerțiunii guvernului și a întregei armate... de la postul lor, spre a fugi peste hotare, acele puteri vor veni să facă împărțirea unei țări ce s-ar fi arătat incapabilă de a-și aparține sieși? ODOBESCU, S. III 411. – Pronunțat: -ți-u-.
DEZESPERÁNT, -Ă, dezesperanți, -te, adj. Care te duce la disperare, care te face să disperi. – Din fr. désespérant.
DEZINVÓLT, -Ă, dezinvolți, -te, adj. (Livr.; despre oameni) Care se mișcă, se manifestă liber, degajat; (despre manifestări ale oamenilor) care arată degajare. – Din fr. désinvolte.
DEZINVOLTÚRĂ s. f. (Livr.) Atitudine sau comportare firească, degajată, plină de îndrăzneală. – Din fr. désinvolture.
DEZOLÁ, dezolez, vb. I. Tranz. (Livr.) A întrista, a mâhni profund; a deprima. – Din fr. désoler.
DEZOLÁNT, -Ă, dezolanți, -te, adj. (Livr.) Care întristează, care mâhnește profund; jalnic, deprimant, dezolator. – Din fr. désolant.
DIATRÍBĂ ~e f. livr. Creație publicistică cu caracter acut satiric, în proză sau în versuri, în care sunt aspru criticate aspectele negative din viața societății; pamflet. [Sil. di-a-] /<fr. diatribe, lat. diatriba
DIFAMÁNT, -Ă, difamanți, -te, adj. (Livr.) Care defăimează, defăimător; compromițător pentru reputația cuiva. – Din fr. diffamant.
DIFAMATÓR, -OÁRE adj., s.m. și f. (Rar) Difamant. [< fr. diffamateur].
DIFICULTÓS, -OÁSĂ, dificultoși, -oase, adj. (Livr.) Care este plin de dificultăți. – Din fr. difficultueux.
DILATÓRIU, -IE, dilatorii, adj. (Livr.) Care tinde la amânarea soluționării unui litigiu. – Din fr. dilatoire, lat. dilatorius.
DILIGÉNT, -Ă, diligenți, -te, adj. (Livr.) Harnic, sârguincios, zelos. – Din lat. diligens, -ntis, fr. diligent.
DILIGÉNȚĂ2, diligențe, s. f. (Livr.) Sârguință, osteneală; zel. promptitudine. – Din lat. diligentia, fr. diligence.
DINAMITÁRD, -Ă, dinamitarzi, -de, adj. (Livr.) Anarhic, distrugător. – Din fr. dynamitard.
DISCULPÁ, discúlp, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A (se) dezvinovăți. ♦ Tranz. A recunoaște că un acuzat nu este vinovat (și a-l scoate din cauză). – Din fr. disculper.
DISCULPÁRE, disculpări, s. f. (Livr.) Acțiunea de a (se) disculpa; dezvinovățire. – V. disculpa.
DISEMINÁT, -Ă, diseminați, -te, adj. (Livr.) Răspândit; împrăștiat (în toate părțile), risipit. – V. disemina.
DISOLÚT, -Ă, disoluți, -te, adj. (Livr.) Corupt, decăzut. – Din fr. dissolu, lat. dissolutus.
DISOLUTÍV, -Ă, disolutivi, -e, adj. (Livr.) Care descompune, dezagregă sau degradează. – Din fr. dissolutif.
DISPARITÁTE s. f. (Livr.) Lipsă de legătură, de armonie, de potrivire între elemente. – Din fr. disparité.
DISTONÁ vb. intr. a fi neconcordant, a fi în dezacord, a nu se potrivi. ◊ (despre sunete muzicale) a suna fals. (< it. distonare)
DISTONÁNT, -Ă, distonanți, -te, adj. Care distonează; strident; fals. – Distona + suf. -ant.
DISUADÁ ~éz tranz. livr. (persoane) A sfătui să renunțe (la o intenție); a deconsilia. /<fr. dissuader, lat. dissuadere
DIVINÁȚIE, divinații, s. f. (Livr.) Ghicire a viitorului prin metode tradiționale (preziceri, oracole, chiromanție, astrologie). [Var.: (înv.) devináție s. f.] – Din fr. divination, lat. divinatio, -onis.
DIVINATÓRIU, -IE, divinatorii, adj. (Livr.) Care aparține divinației, privitor la divinație, bazat pe divinație. – Din fr. divinatoire.
DONCHIHOTÍSM s. n. (Livr.) Atitudine sau purtare caracteristică omului lipsit de simțul realității, care urmărește scopuri fantastice și irealizabile, manifestând eroism în lupta cu obstacole imaginare. [Var.: donchijotísm, donchișotísm s. n.] – Din fr. don-quichottisme (după pron. sp. a n. pr. Don Quijote).
DONJUANÉSC, -Ă, donjuanești, adj. (Livr.) De donjuan. [Pr.: -ju-a-, j pron. și sp. h] – Don Juan (n. pr.) + suf. -esc.
DONJUANÍSM s. n. (Livr.) Atitudine, caracter, faptă de donjuan. [Pr.: -ju-a-, j pron. și sp. h] – Don Juan (n. pr.) + suf. -ism.
DONQUIJOTÍSM s. n. (Livr.) Atitudine sau purtare caracteristică omului lipsit de simțul realității, care urmărește scopuri fantastice și irealizabile, manifestând eroism în lupta cu obstacole imaginare. [Var.: donchihotísm, donchijotísm, donchișotísm s. n.] – Din fr. donquichottisme.
EBULÍȚIE, ebuliții, s. f. (Livr.) Fierbere. – Din fr. ébullition.
ECLATÁ, eclatez, vb. I. Intranz. (Livr.) A străluci, a impresiona puternic prin strălucire. ♦ Fig. A izbucni, a se manifesta violent, brusc. – Din fr. éclater.
ECLATÁNT, -Ă, eclatanți, -te, adj. (Livr.) Care impresionează puternic, care produce vâlvă; răsunător. – Din fr. éclatant.
ECLERÁJ, ecleraje, s. n. (Livr.) Iluminare artificială puternică. – Din fr. éclairage.
EDÉN s. n. (Livr.) Rai, paradis. ♦ Fig. Loc foarte frumos, foarte plăcut, încântător. – Din fr. éden.
EDÉNIC, -Ă a [At: TEODOREANU, L. 128 / Pl: ~ici, ~ice / E: fr édénique] 1 (Liv) Care aparține edenului. 2 Care se referă la eden. 3 (Fig) Frumos. 4 (Fig) Plăcut. 5 (Fig) Încântător. 6 Ca în eden. 7 Din eden. 8 De rai.
EDULCORÁ, edulcorez, vb. I. Tranz. (Livr.) A atenua; a îndulci. – Din fr. édulcorer.
EDULCORÁNT, -Ă, edulcoranți, -te, adj., s. n. (Livr.) 1. Adj. Care atenuează, care îndulcește. 2. S. n. Substanță care se adaugă unui medicament pentru a-l îndulci. – Din fr. édulcorant.
EDULCORÁT, -Ă, edulcorați, -te, adj. (Livr.) Atenuat, îndulcit. – Din fr. édulcoré.
EFEMERIZÁ, efemerizez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A face să devină sau a deveni efemer. – Efemer + suf. -iza.
EFEMERIZÁRE, efemerizări, s. f. (Livr.) Acțiunea de a (se) efemeriza. – V. efemeriza.
EFEMINÁ, efeminez, vb. I. Tranz. și refl. 1. (Rar) A (se) moleși, a (se) înmuia. 2. (Livr.) A face să devină sau a deveni asemănător psihologic sau fizic cu o femeie. – Din fr. efféminer.
EFUZIÚNE, efuziuni, s. f. 1. Manifestare, exteriorizare puternică a unor sentimente pozitive. 2. Difuziune a unui gaz printr-un înveliș poros. 3. Proces vulcanic de revărsare a magmei sub formă de lavă la suprafața pământului și de formare a unor produse vulcanice. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. effusion, lat. effusio, -onis.
EGÉRIE s.f. (Liv.) Sfătuitoare secretă. [< fr. égérie, cf. lat. Egeria – nimfă].
EGOCENTRÍSM s. n. (Livr.) Atitudine a celui care privește totul prin prisma intereselor și a sentimentelor personale, tendință de a face din sine „centrul universului”; egotism. – Din fr. égocentrisme.
ELANSÁ, elansez, vb. I. Refl. (Livr.) A se avânta, a se repezi. – Din fr. élancer.
ELANSÁRE, elansări, s. f. (Livr.) Acțiunea de a se elansa și rezultatul ei; avântare, repezire; fig. avânt, năzuire către ceva. – V. elansa.
ELANSÁT, -Ă, elansați, -te, adj. (Livr.) Zvelt; avântat. – V. elansa.
ELEMENTARITÁTE s. f. (Livr.) Caracter elementar. – Elementar + suf. -itate.
ELIPTICITÁTE s. f. (Livr.) Caracterul a ceea ce este eliptic. – Din fr. ellipticité.
ELITÁR, -Ă, elitari, -e, adj. (Livr.) 1. Care aparține elitei (sociale), referitor la elită (socială), de elită (socială). 2. (Despre unele teorii, doctrine) Care atribuie elitei rolul conducător în viața socială. – Din fr. élitaire.
ELUCUBRÁNT, -Ă, elucubranți, -te, adj. (Livr.) Aberant, absurd. – Din fr. élucubrant.
ELUCUBRÁȚIE s.f. 1. (Rar) Lucrare compusă, cu multă osteneală și multă răbdare, lucrând ziua și noaptea. 2. (Peior.) Combinație, lucrare haotică și greoaie, cu idei încâlcite, absurde; aberație. [Gen. -iei, var. elucubrațiune s.f. / < lat. elucubratio, cf. fr. élucubration].
EMOLUMÉNT, emolumente, s. n. (Livr.) Profit, avantaj. – Din lat. emolumentum, fr. émolument.
EMULÁȚIE ~i f. livr. Tendință de a egala sau de a întrece pe cineva într-un domeniu de activitate; întrecere. [G.-D. emulației] /<fr. émulation, lat. aemulatio, ~onis
ENÁNTIC, -Ă adj. (Liv.) Care aparține vinului, de vin. [< fr. oenantique].
ENCOMIÓN, encomioane, s. n. (Livr.) Cuvântare de laudă, elogiu în onoarea cuiva. [Pr.: -mi-on] – Din ngr. enkómion.
ENGRÁMĂ, engrame, s. f. (Psih.) Urmă lăsată de un excitant asupra sistemului nervos. – Din fr. engramme, germ. Engramme.
EPIDÍCTIC, -Ă, epidictici, -ce, adj. (Livr.) Care servește la o demonstrație – Din fr. épidictique.
EPITALÁM, epitalamuri, s. n. (Livr.) Cântec de nuntă sau mic poem compus în cinstea mirilor cu prilejul oficierii căsătoriei. – Din fr. épithalame, lat. epithalamium.
ÉPOS, eposuri, s. n. (Livr.) Epopee. ♦ Povestire. – Din germ. Epos.
EPUSTUFLÁNT, -Ă, epustuflánți, -e, adj. (Livr.) Uluitor, uimitor, nemaipomenit, grozav. (< fr. époustouflant)
ERÉDE, erezi, s. m. (Livr.) Moștenitor. – Din lat. heres, -dis, it. erede.
EREMÍT ~ți m. livr. Călugăr care s-a retras într-un loc ferit de lume, petrecându-și viața în post și rugăciuni; pustnic; sihastru; ascet; schimnic. /<lat. eremita, gr. eremites
ERGOTÍSM s. n. (Livr.) Manie de a șicana, de a sâcâi, de a agasa. – Din fr. ergotisme.
ERIJÁ, erijez, vb. I. Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. „în”) A-și atribui fără nici un drept o situație, un rol care conferă autoritate, a se da drept..., a voi să treacă drept... – Din fr. ériger.
ERIJÁT, -Ă, erijați, -te, adj. (Despre oameni; urmat de determinări introduse prin prep. „în”) Care își atribuie fără nici un drept o situație, un rol care conferă autoritate, care se dă drept..., care vrea să treacă drept... – V. erija.
ERMETIZÁ, ermetizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A face ermetic, de neînțeles. – Din fr. hermétiser.
ÉROS s. n. (Livr.) Ansamblul dorințelor sexuale, considerate din punct de vedere psihanalitic; libido. – Din fr. éros.
ERUDITÍSIM, -Ă adj. (livr.) foarte erudit. (< it. eruditissimo)
ESENȚIALITÁTE s. f. (Livr.) Parte esențială; caracter esențial. [Pr.: -ți-a-] – Din fr. essentialité.
ESENȚIALIZÁRE s.f. Reducere la esență. [Pron. -ți-a-. / < esențializa].
EUFUÍSM s. n. (Livr.) Manieră stilistică similară gongorismului spaniol sau manierismului italian folosită în proza elisabetană și barocă. [Pr.: e-u-fu-ism] – Din engl. euphuism.
EUFUÍSTIC, -Ă, eufuistici, -ce, adj. (Livr.; despre stil) Prețios, pompos, bombastic. [Pr.: e-u-fu-is-] – Din engl. euphuistic.
EUGÉNIC, -Ă, eugenici, -ce, adj. (Livr.) Referitor la eugenie. [Pr.: e-u-] – Din engl. eugenic.
EUPATÍE s.f. (Liv.) Resemnare în fața suferinței. [Gen. -iei. / < fr. eupathie, cf. gr. eu – bine, pathos – suferință].
EV, evuri, s. n. (Livr.) Perioadă din istoria omenirii cu anumite trăsături specifice. ◊ Evul Mediu = perioadă din istoria omenirii cuprinsă între Antichitate și epoca modernă. [Pl. și: (m.) evi] – Din lat. aevum.
EVANESCÉNT, -Ă, evanescenți, -te, adj. (Rar) Care se pierde, care dispare treptat. – Din fr. évanescent.
EVENIMENȚIÁL, -Ă, evenimențiali, -e, adj. 1. Care se mărginește la descrierea evenimentelor (1). 2. Care se referă la descrierea evenimentelor (1). [Pr.: -ți-al] – Din fr. événementiel.
EVERSIÚNE, eversiuni, s. f. 1. (Livr.) Răsturnare; ruinare. 2. (Med.) Ieșire a unei membrane din cavitatea ei naturală. [Pr.: -si-u-] – Din fr. éversion, lat. eversio, -onis.
ÉVRICA interj. (Livr.) Exclamație de bucurie folosită mai ales la rezolvarea unei probleme dificile. – Din ngr. évrika.
EVULSIÚNE, evulsiuni, s. f. (Livr.) Smulgere; scoatere, extracție. [Pr.: -si-u-. – Var.: evúlsie s. f.] – Din fr. évulsion, lat. evulsio, -onis.
EXACERBÁ, exacerbez, vb. I. Tranz. (Livr.) A intensifica, a accentua, a exagera sentimente, dureri etc. – Din fr. exacerber, lat. exacerbare.
EXACERBÁRE, exacerbări, s. f. (Livr.) Acțiunea de a exacerba și rezultatul ei; exacerbație. – V. exacerba.
EXACERBÁT, -Ă, exacerbați, -te, adj. (Livr.) Intensificat, accentuat, exagerat. – V. exacerba.
EXACERBÁȚIE, exacerbații, s. f. (Livr.) Intensificare a unei dureri, a unei pasiuni etc.; exacerbare. – Din fr. exacerbation.
EXCEDẮ, excedez, vb. I. Intranz. (Livr.) A întrece măsura, nivelul obișnuit, a depăși valoarea; p. ext. a copleși, a covârși. – Din fr. excéder, lat excedere.
EXCOGITÁȚIE, excogitații, s. f. (Livr.) Efort de gândire. – Din fr. excogitation, lat. excogitatio.
EXCRETÁ ~éz tranz. (substanțe inutile sau dăunătoare) A elimina din organism. /<fr. excréter
EXCÚRS, excursuri, s. n. (Livr.) 1. Abatere, deviere de la subiect pentru a lămuri o problemă secundară; digresiune. 2. Dizertație sub formă de digresiune, făcută cu ocazia comentării unui pasaj dintr-un autor (antic). – Din lat. excursus.
EXECRÁBIL ~ă (~i, ~e) livr. Care provoacă scârbă, silă; respingător; dezgustător; repulsiv; antipatic. [Sil. e-xe-cra-bil] /<fr. exécrable, lat. exsecrabilis
EXEMPLARITÁTE s.f. (Liv.) Caracterul unui lucru exemplar. [Cf. fr. exemplarité].
EXHAUSTÍV, -Ă, exhaustivi, -e, adj. (Livr.) Care epuizează un subiect; complet, în întregime. [Pr.: -ha-us-] – Din fr. exhaustif.
EXHAUSTIVITÁTE s. f. (Livr.) Însușirea de a fi exhaustiv; metodă exhaustivă. [Pr.: -ha-us-] – Exhaustiv + suf. -itate.
EXHIBÁ, exhíb, vb. I. Tranz. (Livr.) A arăta ceva în public (în mod ostentativ), a etala, a se făli cu ceva. [Prez. ind. și: exhibez] – Din fr. exhiber, lat. exhibere.
EXHIBITÓRIU, -IE, exhibitorii, adj. (Livr.) De exhibiție. – Din fr. exhibitoire.
EXÍGE, exíg, vb. III. Tranz. (Livr.) A cere imperios, a necesita. – Din lat. exigere, fr. exiger.
EXIGUITÁTE, exiguități, s. f. (Livr.) Exigență. [Pr.: -gu-i-] – Din fr. exiguïté, lat. exiguitas, -atis.
EXÍGUU, -UĂ, exigui, -ue, adj. (Livr.) 1. Exigent. 2. Foarte mic, nesemnificativ; insuficient. [Pr.: -gu-u] – Din fr. exigu, lat. exigŭus.
ÉXITUS s. n. (Livr.) Moarte, sfârșit. – Cuv. lat.
EXONERÁ, exonerez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A (se) elibera (total sau parțial), de o datorie, de o obligație, de o sarcină. – Din fr. exonérer, lat. exonerare.
EXONERÁRE, exonerări, s. f. (Livr.) Acțiunea de a (se) exonera și rezultatul ei; eliberare de răspundere a unei persoane care nu-și execută obligația (prevăzută de lege sau de un contract) din cauze străine de voința sa. – V. exonera.
EXORÁȚIE s.f. (Liv.) Rugă, implorare făcută cu scopul de a îndupleca pe cineva. [< lat. exoratio, fr. exoration].
EXORTÁ, exortez, vb. I. Tranz. (Livr.) A înflăcăra, a îndemna o persoană sau o colectivitate (prin cuvinte). – Din fr. exhorter, lat. exhortari.
EXORTÁRE, exortări, s. f. (Livr.) Acțiunea de a exorta și rezultatul ei; înflăcărare. – V. exorta.
EXORTÁȚIE, exortații, s. f. (Livr.) Cuvântare, discurs prin care se urmărește stârnirea unor sentimente, dezlănțuirea unor acțiuni etc.; încurajare, îndemn, imbold, înflăcărare, exortare. – Din lat. exhortatio, fr. exhortation.
EXORTATÍV, -Ă, exortativi, -e, adj. (Livr.) Care înflăcărează, îndeamnă (prin cuvinte) o persoană sau o colectivitate. – Din fr. exhortatif.
EXPECTÁȚIE, expectații, s. f. (Livr.) Așteptare; expectativă. – Din fr. expectation, lat. exspectatio.
EXPIÁ, expiez, vb. I. Tranz. (Livr.) 1. A ispăși o greșeală, o vină etc. 2. A înceta de a mai trăi, de a mai fi în viață; a sucomba, a deceda, a muri. [Pr.: -pi-a] – Din fr. expier, lat. expiare.
EXPIÁBIL, -Ă, expiabili, -e, adj. (Livr.) Care poate fi ispășit. [Pr.: -pi-a-] – Din fr. expiable.
EXPIÁȚIE, expiații, s. f. (Livr.) Faptul de a expia; ispășire. [Pr.: -pi-a-. – Var.: expiațiúne s. f.] – Din fr. expiation, lat. expiatio, -onis.
EXPIATÓR, -OÁRE, expiatori, -oare, adj. (Livr.) Care poate șterge, ispăși, răscumpăra o greșeală; ispășitor. [Pr.: -pi-a-] – Din fr. expiatoire, lat. expiatorius.
EXPIÉRE, expieri, s. f. (Livr.) Acțiunea de a expia și rezultatul ei; expiație, ispășire. [Pr.: -pi-e-] – V. expia.
EXPURGÁ, expúrg, vb. I. Tranz. A elimina dintr-o carte pasajele care sunt sau par a fi incompatibile cu anumite principii morale. – Din fr. expurger, lat. expurgare.
EXSÁNGUU, -UĂ, exsangui, -ue, adj. (Livr.; despre țesuturi) Care este lipsit de sânge; (despre obraji, față) palid, cadaveric. [Pr.: -gu-u] – Din fr. exsangue, lat. exsanguis.
EXTEMPORANÉU, -ÉE, extemporanei, -ee, adj. (Livr.) 1. Care se produce imediat, pe loc. 2. (Med.; despre medicamente) Care este preparat sau administrat fără întârziere. – Din lat. extemporaneus, fr. extemporané.
EXTRÁCȚIE, extracții, s. f. 4. (Livr.) Origine, proveniență. – Din fr. extraction, lat. extractio.
EXTRAMARITÁL, -Ă, extramaritali, -e, adj. (Livr.) Extraconjugal. – Din engl. extramarital.
EXTRANÉU, -ÉE, extranei, -ee, adj. (Livr.) Din afară, străin. – Din lat. extraneus.
FABRICITÁTE s. f. (Livr.) Capacitate a omului de a crea, de a produce bunuri. – Fabrica + suf. -itate.
FACTÁJ n. livr. (scrisori, colete, bani etc.) Distribuire la domiciliul destinatarilor. /<fr. factage
FACTÍCE adj. invar. (Livr.) Artificial, nefiresc, prefăcut. Râs factice. – Din fr. factice.
FACȚIÓS, -OÁSĂ, facțioși, -oase, adj. (Livr.) Care face parte dintr-o facțiune; p. ext. care urmărește să provoace tulburări și manifestări împotriva puterii existente. [Pr.: -ți-os] – Din fr. factieux, lat. factiosus.
FACTÓTUM, factotum, s. m. (Livr.) Persoană care (într-o instituție, într-o organizație etc.) inițiază, hotărăște și rezolvă (aproape) toate problemele care se ivesc. – Din fr. factotum, lat. fac totum.
FALACIÓS, -OÁSĂ, falacioși, -oase, adj. (Livr.) Înșelător, amăgitor. – Din lat. fallaciosus, fr. fallacieux.
FAMÉLIC, -Ă, famelici, -ce, adj. (Livr.) Înfometat, flămând. – Din fr. famélique, lat. famelicus.
FAN, fani s. m. (Livr.) Admirator entuziast, pasionat, al unei vedete, al unei mișcări artistice; simpatizant. – Din engl., fr. fan.
FANÁ ~eáză intranz. refl. livr. 1) (despre flori și unele legume) A-și pierde vlaga și frăgezimea; a se veșteji; a se ofili. 2) (despre persoane) A-și pierde prospețimea fizică; a se ofili. /<fr. Faner
FANFARÓN, -OÁNĂ, fanfaroni, -oane, s. m. și f., adj. (Persoană) care face caz de calități închipuite, care se laudă cu meritele sale; lăudăros. – Din fr. fanfaron.
FANTÁSC, -Ă, fantaști, -ste, adj. (Livr.) Ciudat, bizar. Spirit fantasc. – Din fr. fantasque.
FANTÁST, -Ă, fantaști, -ste, s. m. și f. (Livr.) Persoană dominată de idei fantastice, ireale sau nerealizabile. – Din germ. Phantast.
FANTAZÁ, fantazez, vb. I. Intranz. 1. (Livr.) A plăsmui fantasme (2). 2. A spune lucruri imaginate. – De la fantezie.
FÁNTE, fanți, s. m. 1. (Fam. și peior.) Bărbat (tânăr) afemeiat. 2. Carte de joc reprezentând figura unui tânăr; valet. – Din it. fante.
FANTÓȘĂ, fantoșe, s. f. (Livr.; adesea fig.) Marionetă. – Din fr. fantoche.
FARNIÉNTE s. n. (Livr.) Inactivitate, lenevie, trândăvie (totală). [Pr.: -ni-en-] – Cuv. it.
FAST, -Ă, faști, -ste, adj. (Livr.; despre zile, împrejurări, evenimente) Favorabil, fericit (pentru cineva). – Din fr. faste, lat. fastus.
FASTIDIÓS, -OÁSĂ, fastidioși, -oase, adj. (Livr.) Plicticos, plictisitor, anost, searbăd. [Pr.: -di-os] – Din fr. fastidieux, lat. fastidiosus.
FASTUÓS, -OÁSĂ, fastuoși, -oase, adj. (Livr.) Plin de fast1; măreț, splendid, bogat. [Pr.: -tu-os] – Din fr. fastueux, lat. fastuosus.
FATÍDIC, -Ă, fatidici, -ce, adj. (Livr.) Hotărât de soartă; profetic; p. ext. aducător de nenorocire. – Din fr. fatidique, lat. fatidicus.
FATUITÁTE s. f. (Livr.) Îngâmfare, înfumurare care ascunde prostia. [Pr.: -tu-i-] – Din fr. fatuité, lat. fatuitas, -atis.
FÁTUM s. n. (Livr.) Destin irevocabil, fatalitate, soartă. – Cuv. lat.
FAÚSTIC, -Ă (‹ germ.) adj. (Livr.) În genul lui Faust, propriu lui Faust. Potrivit unor filozofi ai culturii, este o trăsătură definitorie a spiritului european occidental începând din Evul Mediu, constând în aspirația spre infinit și spre depășirea limitelor umane, printr-o atitudine activă și prin intervenția creatoare asupra naturii. Termenul a fost creat de O. Spengler în 1917, deși conținutul lui se regăsește și la Shopenhauer, Wagner, Nietzsche ș.a.
FÉE, fee, s. f. (Livr.) Zână. – Din fr. fée.
FELINITÁTE f. livr. Caracter felin; suplețe. [Art. felinitatea; G.-D. felinității] /<fr. félinité
FELONÍE s. f. (Livr.) Act de trădare, lipsă de loialitate de care se făcea vinovat vasalul față de seniorul său. ♦ P. gener. Trădare, infidelitate. – Din fr. félonie.
FERVÉNT, -Ă, fervenți, -te, adj. (Despre oameni) Care pune pasiune în ceea ce face, care lucrează cu ardoare; înflăcărat, pasionat, zelos. ♦ Care exprimă, trădează înfocare, pasiune, zel. Dragoste ferventă. – Din fr. fervent, lat. fervens, -ntis.
FERVÍD, -Ă, fervizi, -de, adj. (Livr.) Arzător; strălucitor. – Din lat. fervidus.
FERVOÁRE s. f. Ardoare, înfocare, pasiune. – Din fr. ferveur, lat. fervor, -oris.
FESTÍN, festinuri, s. n. (Livr.) Banchet bogat, somptuos. – Din fr. festin.
FETIȘÍSM s. n. Faptul de a venera fetișuri, cultul fetișurilor. ♦ Fig. Venerație exagerată, lipsită de discernământ, față de o idee, de un principiu etc. – Din fr. fétichisme.
FIÁSCO s. n. (Livr.) Eșec total într-o acțiune întreprinsă; insucces, nereușită. – Din it. [far] fiasco.
FILFIZÓN, filfizoni, s. m. (Fam.) Tânăr cu pretenții de eleganță și cu preocupări neserioase. – Probabil alterare din fr. vive le son [du canon], refrenul unui cântec revoluționar francez.
FILÍPICĂ, filipice, s. f. (Livr.) Discurs violent și cu caracter acuzator, pronunțat împotriva unei persoane. – Din fr. philippique.
FILISTÍN, filistini, s. m. (Livr.) Om mulțumit de sine, fățarnic, laș, mărginit. – Din fr. philistin.
FILISTINÍSM s. n. (Livr.) Concepție sau atitudine de filistin. – Din fr. philistinisme.
FÍLTRU, filtre, s. n. (Livr.) Băutură căreia i se atribuie puteri miraculoase, printre care și aceea de a inspira iubire. – Din fr. philtre.
FÍNE s. n. (Livr.) Sfârșit. ◊ Loc. adv. În fine = a) în sfârșit; b) în concluzie. – Din it. fine, fr. fin, enfin.
FINITÚDINE s. f. 1. (fil.) caracterul a ceea ce este finit, conștiința limitelor ființei umane. 2. însușire a soluției unei probleme de a fi furnizată după un număr finit de operații. (< fr. finitude)
FIRMAMÉNT s. n. (Livr.) Boltă cerească; cer2. – Din fr. firmament, lat. firmamentum.
FIZIOGNOMÓNIC, -Ă, fiziognomonici, -ce, adj. (Livr.) De fiziognomonie. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. physiognomonique.
FIZIONÓMIC, -Ă, fizionomici, -ce, adj. (Livr.) Referitor la fizionomie. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. physionomique.
FLÁMĂ, flame, s. f. (Rar) Flacără. – Din fr. flamme, lat. flamma.
FLAGRÁNȚĂ s. f. (Livr.) Caracterul a ceea ce este flagrant; evidență, fapt incontestabil. – Din fr. flagrance.
FLANÁ, flanez, vb. I. Intranz. (Livr.) A hoinări. – Din fr. flâner.
FLATÁ ~éz tranz. livr. (persoane) A lăuda în mod exagerat (pentru a câștiga bunăvoința); a linguși; a măguli; a adula. /<fr. flatter
FOILETÁ, foiletez, vb. I. Tranz. (Livr.) A răsfoi, a frunzări. [Pr.: fo-i-] – Din fr. feuilleter (după foaie).
FOMENTÁȚIE s. f. 1. aplicare a unui medicament cald pe o parte a corpului; compresă. 2. (fig.) acțiunea de a pregăti sau întreține o stare de agitație, un sentiment etc. (< fr. fomentation, lat. fomentatio)
FOMETÓS adj. v. flămând, înfometat, nemâncat, nesătul.
FÓRTE adj. invar., adv. 1. Adj. invar. (Livr.) Tare, puternic. ◊ Expr. A se face forte = a face toate eforturile pentru a reuși într-o acțiune, a se declara capabil, în stare să depășească o încercare dificilă. 2. Adv. (Indică modul de executare a unei bucăți muzicale) Cu sonoritate intensă, puternică; tare. ◊ Forte fortissimo = extrem de tare. – Din it. forte, lat. fortis.
FORTUÍT, -Ă, fortuiți, -te, adj. (Livr.) Venit pe neașteptate; neprevăzut, inopinat; întâmplător. – Din fr. fortuit, lat. fortuitus.
FORTÚNA s. f. pr. (Livr.) Soartă, destin; noroc, șansă. – Cuv. lat.
FRAPÁ, frapez, vb. I. Tranz. 1. A se impune atenției cuiva prin caracteristici izbitoare; a impresiona puternic, a bate la ochi. 2. A răci șampania sau alte băuturi alcoolice cu ajutorul gheții. – Din fr. frapper.
FRAPÁNT, -Ă, frapanți, -te, adj. Care frapează; bătător la ochi, izbitor, șocant. – Din fr. frappant.
FRATÉRN ~ă (~i, ~e) livr. Care este caracteristic pentru frați; de frate; frățesc. /<lat. fraternus
FRIÁBIL, -Ă, friabili, -e, adj. (Despre materiale) Care se fărâmițează, se sparge ușor. [Pr.: fri-a-] – Din fr. friable, lat. friabilis.
FRIPÓN, friponi, s. m. (Livr.) Șarlatan, hoț, escroc. – Din fr. fripon.
FRIVÓL, -Ă, frivoli, -e, adj. (Despre oameni) Care este preocupat de lucruri neserioase, care umblă după plăceri ușoare; ușuratic. ♦ (Despre lucruri, fapte, atitudini) Lipsit de seriozitate, de temeinicie, de importanță. – Din fr. frivole, it. frivolo.
FRUST, -Ă, fruști, -ste, adj. (Livr.). 1. (Despre monede și medalii sau despre relieful sculpturilor) Șters de uzura vremii, tocit. 2. Fig. Brut, neprelucrat, natural, simplu, rudimentar. – Din fr. fruste.
FRUSTRÁ, frustrez, vb. I. Tranz. A lipsi pe cineva (în special statul sau o instituție a lui) de un drept sau de un bun; a păgubi; p. ext. a înșela. – Din fr. frustrer, lat. frustrari.
FUGÁCI, -CE, fugaci, -ce, adj., s. m. 1. Adj. (Despre cai) Bun alergător, iute la fugă; fugar. ♦ (Substantivat, m.) Cal. 2. Adj. Fig. (Livr.) Trecător, fugitiv. 3. S. m. Nume dat mai multor specii de păsări migratoare de mărimea unui porumbel, cu picioarele lungi și foarte iuți, bune alergătoare. – Lat. fugax, -acis. Cf. fr. fugace.
FUNAMBÚL, -Ă, funambuli, -e, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care merge sau dansează pe sârmă. – Din fr. funambule.
FUNAMBULÉSC (‹ fr.) adj. (Livr.) Fantezist, extravagant, bizar. Cuvântul a fost lansat, în 1857, de poetul francez Th. de Banville („Ode funambulești”), spre a sublinia virtuozitatea prozodică.
FURTÍV, -Ă, furtivi, -e, adj. (Livr.) Care se face în ascuns, pe furiș. – Din fr. furtif, lat. furtivus.
FUTÍL, -Ă, futili, -e, adj. (Livr.) Lipsit de valoare, de importanță, de interes; inutil, lipsit de seriozitate, neserios, frivol. – Din fr., it. futile, lat. futilis.
FUTILITÁTE, futilități, s. f. (Livr.) Inutilitate; lipsă de seriozitate, frivolitate. – Din fr. futilité, lat. futilitas, -atis.
GALIMATIÁS s. n. (Livr.) Vorbire sau scriere greoaie, confuză. [Pr.: -ti-as. Acc. și: galimátias. – Var.: galimatíe s. f.] – Din fr. galimatias.
GALOPÁDĂ, galopade, s. f. (Livr.) Cursă, alergare în galop. – Din fr. galopade.
GEMINÁT, -Ă, geminați, -te, adj. (Livr.) îngemănat, împerecheat. ◊ (Lingv.) Consoană geminată = consoană rezultată prin geminație (2). – Din fr. géminé, lat. geminatus.
GEMINÁȚIE, geminații, s. f. 1. (Livr.) îmbinare în perechi; împerechere. 2. (Lingv.) Lungire a unei consoane, pronunțată cu o durată mai mare decât cea obișnuită. – Din fr. gémination, lat. geminatio.
GENTILÓM ~i m. 2) fig. livr. Persoană care respectă cu strictețe eticheta; om cu purtare curtenitoare; gentleman. /<fr. gentilhomme
GENUÍN, -Ă, genuini, -e, adj. (Livr.) Natural, veritabil, pur. – Din lat. genuinus.
GENÚNE, genuni, s. f. (Livr.) Prăpastie adâncă, abis, hău1. – Et. nec.
GEÓRGIC, -Ă adj. (Liv.) Referitor la muncile agricole. ♦ (s.f.) Poezie având acest caracter. [Cf. lat. georgicus, gr. georgikos, fr. géorgique].
GHEÉNĂ s. f. (Livr.) Iad, infern. – Din sl. geena.
GIGANTÉSC, -Ă, gigantești, adj. (Livr.) Gigantic. – Din fr. gigantesque.
GÍNTĂ, ginți, s. f. Grup de oameni care provin dintr-un strămoș comun, formând unitatea de producție fundamentală a comunei primitive; formă de organizare socială proprie unui asemenea grup de oameni. ♦ (Livr.) Neam; origine. ◊ (Jur.) Dreptul ginților = dreptul internațional. – Din lat. gens, -ntis.
GIRANDÓLĂ, girandole, s. f. (Livr.) 1. Candelabru cu mai multe brațe. 2. (La pl.) Cercei cu diamante (1). – Din fr. girandole.
GÍRUS, girusuri, s. n. (Anat.; în sintagma) Girus cerebral = circumvoluțiune. – Din lat. gyrus.
GITÁN, -Ă adj., s.m. și f. (Liv.) Țigănesc, țigan (din Spania). [< sp. gitano, cf. fr. gitan].
GITÁNĂ, gitane, s. f. (Livr.) Țigancă (din Spania). – Din sp. gitana, fr. gitane.
GLACIÁL, -Ă, glaciali, -e, adj. (Livr.) 1. De gheață, rece ca gheața, care îngheață. 2. Fig. (Despre acțiuni, manifestări ale oamenilor) Lipsit de orice căldură, bunăvoință, prietenie; distant, rece. [Pr.: -ci-al] – Din fr. glacial, lat. glacialis.
GLOBALITÁTE s. f. (Livr.) Caracter global, de ansamblu. – Global + suf. -itate (după engl. globality).
GLORIFICÁ, glorífic, vb. I. Tranz. (Livr.) A preamări, a slăvi. – Din fr. glorifier, lat. glorificare.
GLORIFICÁRE, glorificări, s. f. (Livr.) Acțiunea de a glorifica și rezultatul ei; preamărire, slăvire. – V. glorifica.
GLORIÓLĂ s.f. (Franțuzism) Glorie deșartă; vanitate. [Pron. -ri-o-. / < fr. gloriole].
GNOMOLOGÍE s.f. (Liv.) Culegere de sentințe, de maxime. [Gen. -iei. / < fr. gnomologie, cf. gr. gnome – sentință, logos – vorbire].
GONFLÁRE, gonflări, s. f. (Livr.) Umflare. – V. gonfla.
GONFLÁT, -Ă, gonflați, -te, adj. (Livr.) Umflat. – V. gonfla.
GRANDILOCVÉNT, -Ă, grandilocvenți, -te, adj. (Livr.: despre stil, exprimare, expresii etc.) Plin de emfază; pompos, umflat, bombastic. – Din fr. grandiloquent.
GRANDOÁRE, grandori, s. f. (Livr.) Aspect măreț, maiestuos, falnic, impunător; măreție, grandiozitate. – Din fr. grandeur.
GRATITÚDINE, gratitudini, s. f. (Livr.) Recunoștință. – Din fr. gratitude, lat. gratitudo, -inis.
GRIZÁ, grizez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A (se) îmbăta (ușor); a (se) ameți. – Din fr. griser.
GRIZÁRE, grizări, s. f. (Livr.) Acțiunea de a (se) griza și rezultatul ei. – V. griza.
GRIZÁT, -Ă, grizați, -te, adj. (Livr.) Care s-a îmbătat (ușor); amețit. – V. griza.
GROB, -Ă, grobi, -e, adj. (Livr.) Aspru, dur, grosolan, grobian. – Din germ. grob.
GROM, gromi, s. m. (Livr.) Lacheu, valet (tânăr). – Din engl., fr. groom.
GROOM, groomi, s. m. (Livr.) Lacheu, valet (tânăr). [Pr.: grum. – Var.: grom s. m.] – Din engl., fr. groom.
GROSIÉR, -Ă, grosieri, -e, adj. (Livr.) Care este lipsit de finețe; care este făcut fără grijă, fără finețe. ♦ Fig. Care este lipsit de educație, de cultură, de bune maniere. [Pr.: -si-er] – Din fr. grossier.
GRÓTĂ, grote, s. f. (Livr.) Peșteră. – Din fr. grotte.
GÚRU, guru, s. m. (Livr.) (În tradiția hindusă) Învățător sau maestru spiritual, în special cel care acordă inițierea unor ucenici; p. ext. persoană care își inițiază discipolii în tehnicile de realizare a desăvârșirii. ♦ Înțelept, filosof, mentor spiritual; p. restr. preot al diverselor secte hinduse. – Din engl. guru, fr. gourou.
HABITÚDINE, habitudini, s. f. (Livr.) Obișnuință, deprindere, obicei. – Din lat. habitudo, -inis, fr. habitude.
HÁDES n. pr. n. (Livr.) Infern. – Din fr. hadès.
HAGIONÍM, hagionime, s. n. (Livr.) Nume de sfânt. [Pr.: -gi-o-] – Din fr. hagionyme.
HAIKÚ, haiku-uri, s. n. (Livr.) Poezie japoneză alcătuită din 17 silabe dispuse în trei grupe. – Din fr. haïku, engl. haikku.
HALÉNĂ s. f. (Livr.) Aer care iese din plămâni prin expirație. – Din fr. haleine.
HAMLETIZÁ, hamletizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A face din orice lucru o dilemă. ◊ (Absol.) Nu mai hamletiza atâta. – Hamlet (n. pr.) + suf. -iza.
HANTÁ vb. tr. a chinui, a obseda. (< fr. hanter)
HARPSICÓRD s. n. (Livr.) Clavecin. [Scris și: harpsichord] – Din engl. harpsichord.
HEBDOMADÁR, -Ă, hebdomadari, -e, adj., s. n. (Publicație) care apare o dată pe săptămână; săptămânal. [Var.: ebdomadár, -ă adj., s. n.] – Din fr. hebdomadaire.
HELIÁC, -Ă, heliaci, -ce, adj. (Livr.; despre aștri) Care răsare sau apune odată cu soarele. [Pr.: -li-ac] – Din fr. héliaque.
HELIÁNT, helianți, s. m. (Livr.) Floarea-soarelui (Helianthus annuus). [Pr.: -li-ant] – Din fr. hélianthe.
HELIÓZĂ, helioze, s. f. (Livr.) Insolație. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliose.
HIALOÍD, -Ă, hialoizi, -de, adj. 1. (Livr.) Care are aspect sticlos. 2. (Anat.; în sintagmele) Umoare hialoidă = lichid transparent care umple fundul globului ocular. Membrană hialoidă = membrană subțire care învelește corpul vitros. [Pr.: hi-a-lo-id] – Din fr. hyaloïde.
HTÓNIC, -Ă, htonici, -ce, adj. (Livr.) Htonian. [Scris și: chtonic] – Din germ. chtonisch, engl. chtonic.
IACÍNT, iacinți, s. m. (Livr.) Zambilă (Hyacinthus orientalis). [Var.: hiacínt, hiacinți s. m.] – Din fr. jacinthe.
IACTÁNT, -Ă, iactanți, -te, adj. (Livr.) Înfumurat, îngâmfat. – Din lat. jactans, -ntis.
IACTÁNȚĂ s.f. (Liv.) Înfumurare, îngâmfare, vanitate. ♦ Lăudăroșenie, fanfaronadă. [< lat. iactantia, fr. jactance].
ICONOLATRÍE s. f. (Livr.) Adorație a icoanelor. – Din fr. iconolâtrie.
ICONOLÁTRU, -Ă, iconolatri, -e, s. m. și f. (Livr.) Persoană care se închină la icoane. – Din fr. iconolâtre.
IDEÁ, ideez, vb. I. Tranz. (Livr.) A imagina, a concepe scheme, planuri etc. care urmează să fie aplicate. [Pr.: -de-a] – Din it. ideare.
IDIOSINCRASÍE, idiosincrasii, s. f. Reacție proprie unor indivizi, caracterizată prin sensibilitate sau intoleranță la unele medicamente, alimente, mirosuri etc. și care se manifestă, de obicei, prin urticarie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. idiosyncrasie.
IEREMIÁDĂ, ieremiade, s. f. (Livr.) Plângere, tânguire (fără sfârșit). [Pr.: -mi-a-] – Din fr. jérémiade.
IGNÁR, -Ă, ignari, -e, adj. (Livr.) Incult, ignorant. – Din fr. ignare.
IGNÓBIL, -Ă, ignobili, -e, adj. (Livr.) Josnic, infam, mârșav, abject. – Din fr. ignoble, lat. ignobilis.
IGNOMINÍE, ignominii, s. f. (Livr.) Josnicie, infamie, mârșăvie. – Din fr. ignominie, lat. ignominia.
ILATÍV, -Ă, ilativi, -e, adj., s. n. (Livr.) Concluziv. – Din fr. illatif.
ILEGÍTIM, -Ă, ilegitimi, -e, adj. (Livr.) Care nu este legitim; care nu este îndreptățit, întemeiat; nelegitim. – Din fr. illégitime.
ILEGITIMITÁTE s. f. (Livr.) Lipsă de legitimitate; caracter nelegitim. – Din fr. illégitimité.
ILIZÍBIL, -Ă, ilizibili, -e, adj. (Livr.) Care nu se poate citi; neciteț, indescifrabil. – Din fr. illisible.
ILIZIBILITÁTE s. f. (Livr.) Caracter ilizibil al scrisului. – Din fr. illisibilité.
ILOTÍSM s. n. (Livr.; în Antichitate) Condiție, stare a unui ilot. ♦ Fig. Stare de asuprire, de ignoranță. – Din fr. ilotisme.
IMBÉRB, imberbi, adj.m. (Livr.; adesea substantivat) Căruia nu i-a apărut încă barba; p. ext. (peior.) tânăr. – Din fr. imberbe, lat. imberbis.
IMBIBÍȚIE, imbibiții, s. f. 1. (Livr.) Îmbibare cu un lichid. 2. (Biol.) Proces fizico-chimic de pătrundere a apei în celulele vegetale, în țesuturi etc. – Din fr. imbibition.
IMISCÍBIL, -Ă, imiscibili, -e, adj. (Livr.) Care nu poate fî amestecat. – Din fr. immiscible.
IMISCIBILITÁTE s. f. (Livr.) Calitatea de a fi imiscibil. – Din fr. immiscibilité.
IMPACIÉNT, -Ă, impacienți, -te, adj. (Livr.) Nerăbdător; neliniștit, îngrijorat. [Pr.: -ci-ent] – Din fr. impatient, lat. impatiens, -ntis. Cf. it. impaziente.
IMPACIÉNȚĂ s. f. (Livr.) Nerăbdare. ♦ Neliniște, îngrijorare. [Pr.: -ci-en-] – Din fr. impatience, lat. impatientia. Cf. it. impazienza.
IMPACIENTÁ, impacientez, vb. I. Refl. (Livr.) A-și pierde răbdarea, a deveni nerăbdător. ♦ A se îngrijora, a se neliniști. [Pr.: -ci-en-] – Din fr. impatienter.
IMPACIENTÁT, -Ă, impacientați, -te, adj. (Livr.) Nerăbdător. ♦ Neliniștit, îngrijorat. [Pr.: -ci-en-] – V. impacienta.
IMPÁCT, impacturi, s. n. 1. (Livr.) Ciocnire a două sau mai multor corpuri. 2. Influență, înrâurire a unei idei, a unei lucrări etc. asupra unei persoane, asupra evenimentelor etc. 3. Șoc; surpriză. – Din fr. impact, lat. impactus.
IMPASÍBIL, -Ă, impasibili, -e, adj. (Livr.) Nepăsător, indiferent. – Din fr. impassible, lat. impassibilis.
IMPASIBILITÁTE s. f. (Livr.) Nepăsare, indiferență. – Din fr. impassibilité, lat. impassibilitas, -atis.
IMPECABILITÁTE s. f. (Livr.) Calitatea sau starea a ceea ce este impecabil; perfecțiune, desăvârșire. – Din fr. impeccabilité
IMPENETRÁNT, -Ă, impenetranți, -te, adj. (Livr.) Care nu este penetrant. – Din fr. impénétrante.
IMPENITÉNT, -Ă, impenitenți, -te, adj. (Livr.) Care nu se căiește, care nu are remușcări. – Din fr. impénitent.
IMPENITÉNȚĂ s. f. (Livr.) Lipsă de căință, de remușcări. – Din fr. impénitence.
IMPERIOZITÁTE s. f. (Livr.) Caracter imperios; urgență. [Pr.: -ri-o-] – După it. imperiosità.
IMPETRÁȚIE s. f. (Livr.) Acțiune, intervenție prin care cineva obține o favoare, un beneficiu. – Din lat. impetratio, fr. impétration.
IMPÍU, -ÍE, impii, adj. (Livr.) Care este lipsit de evlavie (religioasă) sau de afecțiune plină de respect. – Din lat. impius, fr. impie.
IMPORTÚN, -Ă, importuni, -e, s. m. și f., adj. (Livr.) (Persoană) care importunează. – Din fr. importun, lat. importunus.
IMPORTUNÁ, importunez, vb. I. Tranz. (Livr.) A plictisi sau a stingheri pe cineva cu insistențele sau cu prezența sa. – Din fr. importuner.
IMPORTUNITÁTE s. f. (Livr.) Insistență, atitudine, prezență care plictisește sau stingherește pe cineva. – Din fr. importunité, lat. importunitas, -atis.
IMPRECÁȚIE, imprecații, s. f. (Livr.) Blestem; ocară. ♦ Figură de stil care conține un blestem. – Din fr. imprécation, lat. imprecatio.
IMPROBITÁTE, improbități, s. f. (Livr.) Lipsă de probitate. – Din fr. improbité.
IMPÚBER, -Ă, impuberi, -e, adj. (Livr.) Care nu a atins vârsta pubertății. – Din fr. impubère, lat. impubes, -eris.
IMÚND, -Ă, imunzi, -de, adj. (Livr.; adesea fig.) Foarte murdar; dezgustător la înfățișare. – Din fr. immonde, lat. immundus.
IMUNDICITÁTE s. f. (Livr.; adesea fig.) Murdărie foarte mare; imundiție. – Din fr. immondicité.
IMUNDÍȚIE s. f. (Livr.; adesea fig.) Murdărie foarte mare; imundicitate. – Din it. immondizia.
INABÍL, -Ă, inabili, -e, adj. (Livr.) Neîndemânatic, stângaci; neabil. – Din fr. inhabile, lat. inhabilis.
INABILITÁTE s. f. (Livr.) Lipsă de abilitate; stângăcie. – Din fr. inhabilité.
INABORDÁBIL, -Ă, inabordabili, -e, adj. (Livr.) Care nu poate fi abordat; inaccesibil, neabordabil. – Din fr. inabordable.
INADERÉNT, -Ă, inaderenți, -te, adj. (Livr.) Care nu aderă; neaderent. – Din fr. inadhérent.
INADERÉNȚĂ, inaderențe, s. f. (Livr.) Imposibilitate de a adera; neaderență. – Inader[ent] + suf. -ență.
INAMISÍBIL, -Ă, inamisibili, -e, adj. (Livr.) Care nu se poate pierde; care rămâne. ♦ Care nu ți se poate lua. – Din lat. inamissibilis, fr. inamissible.
ÎNAMORÁ, înamorez, vb. I. Refl. (Livr.) A se îndrăgosti. – În + amor (după fr. sénamourer).
ÎNAMORÁRE, înamorări, s. f. (Livr.) Faptul de a se înamora; îndrăgostire. – V. înamora.
ÎNAMORÁT, -Ă, înamorați, -te, adj. (Livr.) 1. Îndrăgostit. 2. De dragoste. – V. înamora.
INAPRECIÁBIL, -Ă, inapreciabili, -e, adj. (Livr.) Care, datorită calităților deosebite, nu poate fi prețuit, evaluat; inestimabil. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. inappréciable.
INAPTITÚDINE s. f. (Livr.) Lipsă de aptitudine; nepricepere. – Din fr. inaptitudine.
INAVUÁBIL, -Ă, inavuabili, -e, adj. (Livr.) Care nu poate fi mărturisit; p. ext. rușinos, nedemn. [Pr.: -vu-a-] – Din fr. inavouable.
ÎNCADRATÚRĂ, încadraturi, s. f. (Livr.) Ramă. – Din it. inquadratura.
INCANTÁȚIE, incantații, s. f. (Livr.) Formulă magică, cântată sau recitată (pentru a obține un efect supranatural). ♦ Fig. (Stare de) încântare; farmec, delectare. – Din fr. incantation.
INCANTATÓRIU, -IE, incantatorii, adj. (Livr.) Cu caracter de incantație. – Din fr. incantatoire.
INCARCERÁȚIE s. f. 1. (Livr.) Încarcerare. 2. (Med.) Strangulare a unei hernii. – Din fr. incarcération.
INCHIETÚDINE s. f. (Livr.) Neliniște. [Pr.: -chi-e-] – Din fr. inquiétude, lat. inquietudo, -inis.
INCITÁ, incít, vb. I. Tranz. (Livr.) A ațâța, a întărâta; a instiga la... – Din fr. inciter, lat., it. incitare.
INCITÁRE, incitări, s. f. (Livr.) Acțiunea de a incita și rezultatul ei; ațâțare, întărâtare, instigare, incitație. – V. incita.
INCITÁT, -Ă, incitati, -te, adj. (Livr.) Ațâțat, întărâtat, instigat. – V. incita.
INCITÁȚIE, incitații, s. f. (Livr.) Incitare. – Din fr. incitation, lat. incitatio.
INCITATÓR, -OÁRE, incitatori, -oare, adj., s. m. și f. (Livr.) (Persoană) care incită; instigator. – Din fr. incitateur.
INCLEMÉNT, -Ă, inclemenți, -te, adj. (Livr.) Neiertător. – Din fr. inclément.
INCLEMÉNȚĂ s. f. (Livr.) Neîndurare. – Din fr. inclémence.
INCOERCÍBIL, -Ă, incoercibili, -e, adj. (Livr.) Care nu poate fi constrâns. ♦ (Fiz.) Care nu poate fi reținut, comprimat într-un recipient. [Pr.: -co-er-] – Din fr. incoercible.
INCOERCIBILITÁTE s. f. (Livr.) Imposibilitatea de a constrânge, de a stăpâni. [Pr.: -co-er-] – Din fr. incoercibilité.
INCOMPREHENSIÚNE s. f. (Livr.) Incapacitate de a înțelege sau de a fi înțeles. [Pr.: -si-u-] – Din fr. incompréhension.
INCOMPREHENSÍV, -Ă, incomprehensivi, -e, adj. (Livr.) Care nu poate înțelege; neînțelegător. – Din fr. incompréhensif.
INCONCEPTÍBIL, -Ă, inconceptibili, -e, adj. (Livr.) Care este de neconceput; imposibil. – Din it. inconcettibile.
INCREÁT s. n. (Livr.) Ceea ce preexistă formei în care urmează să se constituie la un moment dat. ♦ Ceea ce este etern. [Pr.: -cre-at] – Din fr. incréé.
INCULCÁ, incúlc, vb. I. Tranz. (Livr.) A întipări în mintea cuiva, prin repetare, o idee, o concepție etc. – Din fr. inculquer, lat. inculcare.
INCULCÁRE s. f. (Livr.) Acțiunea de a inculca și rezultatul ei; întipărire. – V. inculca.
INCÚRIE, incurii, s. f. (Livr.) Neglijență, neîngrijire. – Din fr. incurie, lat. incuria.
INDELEBILITÁTE s. f. (Livr.) Însușirea de a fi indelebil. – Din fr. indélébilité.
INDICÍBIL, -Ă, indicibili, -e, adj. (Livr.) Care nu se poate spune; inexprimabil, inefabil. – Din fr. indicible.
INDICȚIÚNE, indicțiuni, s. f. (Livr.) Convocare pentru o zi anumită a unui conciliu; indicație pentru o anumită zi. ◊ Indicțiune romană = perioadă de cincisprezece ani care separa în vechea Romă, începând cu domnia împăratului Constantin, două majorări extraordinare de impozite. ♦ Perioadă convențională de cincisprezece ani. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. indiction, lat. indictio, -onis.
INDIGÉNȚĂ s. f. (Livr.) Lipsă, sărăcie. – Din fr. indigence, lat. indigentia.
INDISTÍNCT, -Ă, indistincți, -te, adj. (Livr.) Care nu se poate distinge bine, care este neclar. – Din fr. indistinct, lat. indistinctus.
INDOMPTÁBIL, -Ă adj. (Franțuzism) Care nu poate fi stăpânit; neîmblânzit. [Cf. fr. indomptable].
INDUBITÁBIL, -Ă, indubitabili, -e, adj. (Livr.) Neîndoios, cert, sigur. – Din fr. indubitable, lat. indubitabilis.
ÎNDUMNEZEÍ, îndumnezeiesc, vb. IV. Tranz. (Livr.) A diviniza. ♦ A glorifica, a preamări. – În + Dumnezeu.
ÎNDUMNEZEÍRE s. f. (Livr.) Faptul de a îndumnezei; divinizare, adorație. – V. îndumnezei.
ÎNDUMNEZEÍT, -Ă, îndumnezeiți, -te, adj. (Livr.) Divin, minunat. – V. îndumnezei.
INEFÁBIL, -Ă, inefabili, -e, adj. (Livr.) Care nu poate fi exprimat în cuvinte; inexprimabil. – Din fr. ineffable, lat. ineffabilis.
INELUCTÁBIL, -Ă, ineluctabili, -e, adj. (Livr.) Care este de neînlăturat, care nu poate fi împiedicat; inevitabil, neeluctabil. – Din fr. inéluctable, lat. ineluctabilis.
INELUCTABILITÁTE s. f. (Livr.) Faptul de a fi ineluctabil. – Din fr. inéluctabilité.
INEVALUÁBIL, -Ă, inevaluabili, -e, adj. (Livr.) De neprețuit; inestimabil. [Pr.: -lu-a-] – Din fr. inévaluable.
INEXIGÍBIL, -Ă, inexigibili, -e, adj. (Livr.) Care nu poate fi pretins. – Din fr. inexigible.
INEXIGIBILITÁTE s. f. (Livr.) Însușirea a ceea ce este inexigibil. – Din fr. inexigibilité.
INEXPIÁBIL, -Ă, inexpiabili, -e, adj. (Livr.) Care nu poate fi ispășit; de neispășit. [Pr.: -pi-a-] – Din fr. inéxpiable.
INFAMÁ, infamez, vb. I. Tranz. (Livr.) A acuza pe nedrept; a defăima. – Din lat., it. infamare.
INFAMÁRE, infamări, s. f. (Livr.) Acțiunea de a infama; defăimare. – V. infama.
INFATIGÁBIL, -Ă, infatigabili, -e, adj. (Livr.) Neobosit, zelos. – Din fr. infatigable.
INFESTÁ, pers. 3 infestează, vb. I. Tranz. A bântui, a pustii, a nimici; a invada. – Din fr. infester.
ÎNHUMÁ, înhumez, vb. I. Tranz. (Livr.) A înmormânta, a îngropa. – Din fr. inhumer, lat. inhumare.
INÍC, -Ă, inici, -ce, adj. (Livr.) Care nu este echitabil; inechitabil, nedrept. – Din fr. inique, lat. iniquus.
INICVITÁTE, inicvități, s. f. (Livr.) Inechitate. [Var.: inicuitáte s. f.] – Din fr. iniquité, lat. iniquitas, -atis.
INIMICÍȚIE, inimiciții, s. f. (Livr.) Dușmănie, vrăjmășie, ură. – Din lat. inimicitia.
INIȚIÁTIC, -Ă, inițiatici, -ce, adj. (Livr.) 1. De inițiere. 2. Care poate fi înțeles numai de cei inițiați; ezoteric. [Pr.: -ți-a-] – Din fr. initiatique, it. iniziatico.
INOCUITÁTE s.f. (Liv.) Însușire a unui lucru de a nu fi vătămător. [Pron. -cu-i-. / cf. fr. innocuité, it. innocuità].
INSANITÁTE, insanități, s. f. (Livr.) 1. Nebunie. 2. Faptă sau vorbă de om nebun. – Din fr. insanité.
INSIGNIFIÁNT, -Ă, insignifianți, -te, adj. (Livr.) Care nu înseamnă nimic, fără însemnătate; neînsemnat, neimportant. [Pr.: -fi-ant] – Din fr. insignifiant.
INSIGNIFIÁNȚĂ, insignifianțe, s. f. (Livr.) Lipsă de însemnătate. [Pr.: -fi-an-. Var.: insignifiénță s. f.] – Din fr. insignifiance.
INSOLÉNT, -Ă, insolenți, -te, adj. (Adesea adverbial) Obraznic, impertinent; nerușinat; necuviincios. – Din fr. insolent, lat. insolens, -ntis.
INSOLÍT, -Ă, insoliți, -te, adj. Care surprinde prin caracterul său neobișnuit; neuzitat. – Din fr. insolite, lat. insolitus.
INSURMONTÁBIL, -Ă, insurmontabili, -e, adj. (Livr.; despre obstacole, dificultăți etc.) Care nu poate fi trecut; care nu poate fi depășit; de neînvins. – Din fr. insurmontable.
INTEMPERÁNT, -Ă, intemperanți, -te, adj. (Livr.) Excesiv, necumpătat. – Din fr. intempérant.
INTEMPERÁNȚĂ, intemperanțe, s. f. (Livr.) Necumpătare, netemperanță. – Din fr. intempérance, lat. intemperantia.
INTEMPERÁT, -Ă, intemperați, -te, adj. (Livr.) Nestăpânit, dezlănțuit, netemperat. – Din fr. intempéré.
INTEMPESTÍV, -Ă, intempestivi, -e, adj. (Livr.) Care se produce pe neașteptate, la timp nepotrivit; neașteptat și nedorit, neprevăzut, inoportun. – Din fr. intempestif, lat. intempestivus.
INTEMPESTIVITÁTE s. f. (Livr.) Caracter intempestiv. – Din fr. intempestivité.
INTESTÍN, -Ă, intestini, -e, adj. (Livr.) Care se produce în interior, care are loc înăuntru; intern, lăuntric. Frământări intestine. – Din fr. intestin, lat. intestinus.
INTREPÍD, -Ă, intrepizi, -de, adj. (Livr.) Care nu dă înapoi în fața greutăților, care înfruntă pericolul; brav, curajos, îndrăzneț, cutezător. – Din fr. intrépide, lat. intrepidus.
INTREPIDITÁTE, intrepidități, s. f. (Livr.) Însușirea celui intrepid; curaj, cutezanță. îndrăzneală. – Din fr. intrépidité.
INTRICÁȚIE s.f. (Biol.) Amestec, întretăiere; încrucișare întâmplătoare. [Gen. -iei. / < lat. intricatio, fr. intrication].
INUZITÁT, -Ă, inuzitați, -te, adj. (Rar) Care nu este întrebuințat, care nu se folosește; neîntrebuințat, neuzitat. – Din fr. inusité, lat. inusitatus.
INVECTIVÁ, invectivez, vb. I. Tranz. (Rar) A spune invective la adresa cuiva; a insulta. – Din fr. invectiver.
ÎNVEDERÁ, învederez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A (se) face vizibil, clar, evident. ♦ Tranz. (Rar) A prezenta, a face cunoscut. – În + vedere.
INVERTÍT, invertiți, s. m. (Livr.) Homosexual. – Din fr. inverti.
INVESTIGATÍV, -Ă, investigativi, -e, adj. (Livr.) Cu caracter de investigare. – Din engl. investigative.
INVETERÁT, -Ă, inveterați, -te, adj. (Livr.; despre oameni) În care s-a înrădăcinat un anumit defect; (despre defecte, vicii etc.) înrădăcinat. [Var.: înveterát, -ă adj.] – Din fr. invétéré. Cf. lat. inveteratus, it. inveterato.
INVOLUTÍV, -Ă, involutivi, -e, adj. (Livr.) Cu caracter de involuție. – Din fr. involutif.
ÎNZORZONÁ, înzorzonez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) împodobi peste măsură și fără gust, a(-și) pune zorzoane; a (se) împopoțona. – În + zorzoane.
ÎNZORZONÁT, -Ă, înzorzonați, -te, adj. Împodobit peste măsură și fără gust; împopoțonat. – V. înzorzona.
IRAMPLASÁBIL, -Ă adj. care nu poate fi substituit, de neînlocuit. (< fr. irremplașable)
IRECONCILIÁBIL, -Ă, ireconciliabili, -e, adj. (Livr.) Care nu se poate pune de acord, împăca, concilia; care este de neîmpăcat; nereconciliabil. [Pr.: -li-a-] – Din fr. irréconciliable, lat. irreconciliabilis.
IRECUZÁBIL, -Ă, irecuzabili, -e, adj. (Livr.) Care trebuie admis, primit, care nu poate fi respins. – Din fr. irrécusable, lat. irrecusabilis.
IREFUTÁBIL, -Ă, irefutabili, -e, adj. (Livr.) Care nu poate fi combătut sau respins, de necombătut; absolut convingător. – Din fr. irréfutable, lat. irrefutabilis.
IREFUTABILITÁTE s. f. (Livr.) Însușirea a ceea ce este irefutabil. – Din fr. irréfutabilité.
IZVODÍ, izvodesc, vb. IV. (Înv.) 1. Tranz. A crea, a face, a inventa. ♦ (Rar) A descoperi. 2. Tranz. A alcătui, a compune, a redacta; a scrie. 3. Refl. A se contura, a apărea, a lua ființă. – Din sl. izvoditi „a extrage, a traduce”.
JUISÁ, juisez, vb. I. Intranz. (Livr.) A se bucura de plăcerile vieții. ♦ A simți plăcerea sexuală maximă, a avea orgasm. [Pr.: ju-i-] – Din fr. jouir (după juisor).
JUISÁRE, juisări, s. f. (Livr.) Acțiunea de a juisa și rezultatul ei. [Pr.: ju-i-] – V. juisa.
JUISÓR, -OÁRE, juisori, -oare, s. m. și f. (Livr.) Om petrecăreț. [Pr.: ju-i-] – Din fr. jouisseur.
JUNCTÚRĂ, juncturi, s. f. (Livr.) Joncțiune; (spec.) locul de unire a două formațiuni anatomice. – Din lat. junctura, fr. joncture.
JURISPRUDENȚIÁL, -Ă, jurisprudențiali, -e, adj. (Livr.) Care aparține jurisprudenței, de jurisprudență. [Pr.: -ți-al] – Din fr. jurisprudentiel.
JUSTIȚIÁL, -Ă, justițiali, -e, adj. (Livr.) Referitor la justiție, al justiției. [Pr.: -ți-al] – Din fr. justiciel.
LABÍL, Ă, labili, -e, adj. (Livr.) Nestatornic, schimbător, instabil. ♦ (Despre un sistem fizic) Care se află în stare de echilibru instabil. – Din fr. labile, lat. labilis.
LABILITÁTE s. f. (Livr.) Însușirea de a fi labil. ♦ (Fiz.) Însușirea unui sistem mecanic de a se afla în echilibru instabil. ♦ (Biol.) Însușirea materiei vii de a-și modifica starea de funcție de diverși factori. – Din fr. labilité. Cf. germ. Labilität.
LACERÁ, lacerez, vb. I. Tranz. (Livr.) A sfâșia, a rupe în bucăți. – Din fr. lacérer.
LACERÁRE, lacerări, s. f. (Livr.) Acțiunea de a lacera. – V. lacera.
LACERÁT, -Ă, lacerați, -te, adj. (Livr.) Rupt în bucăți. – V. lacera.
LANCINÂNT, -Ă, lancinanți, -te, adj. (Livr.; despre dureri) Care se manifestă prin junghiuri și zvâcnituri. – Din fr. lancinant.
LANGOÁRE s.f. (Rar) Privire galeșă și tristă. ♦ Apatie, moleșeală. [Cf. fr. langueur, it. languore].
LAPIDÁ, lapidez, vb. I. Tranz. (Livr.) A ucide pe cineva prin lovituri de pietre; a arunca în cineva cu pietre (ca pedeapsă sau ca răzbunare). – Din fr. lapider, lat. lapidare.
LAPIDÁRE, lapidări, s. f. (Livr.) Acțiunea de a lapida și rezultatul ei; lovire (cu pietre); fig. oprobriu. – V. lapida.
LARÁRIU, lararii, s. n. (Livr.) Încăpere în casele romane unde se păstrau statuetele larilor și penaților. – Din lat. lararium.
LASITÚDINE s. f. (Livr.) Stare sau senzație de oboseală psihică, plictiseală, dezgust etc. – Din fr. lassitude.
LATÉNȚĂ, latențe, s. f. (Livr.) Stare latentă. – Din fr. latence.
LAVÁBIL ~ă (~i, ~e) livr. (despre țesături) Care poate fi spălat, fără să-și schimbe aspectul. /<fr. lavable
LAX, -Ă, lacși, -xe, adj. (Livr.) Care nu este strâns, întins sau încordat; destins, lejer. – Din lat. laxus.
LÉCTOR, lectori, s. m. 1. (Livr.) Cititor. 2. (Inform.) Dispozitiv periferic care permite introducerea informației după o cartelă perforată într-un sistem de prelucrare automată a datelor; cititor de cartelă. – Din fr. lecteur, lat. lector, -oris.
LEGITIMITÁTE, legitimități, s. f. (Livr.) Însușire a ceea ce este legitim. – Din fr. légitimité.
LEJÉR, -Ă, lejeri, -e, adj. (Livr.; mai ales despre îmbrăcăminte) Care este ușor, comod de purtat. – Din fr. léger.
LEJERITÁTE, lejerități, s. f. (Livr.) Ușurință. ♦ Comoditate. – Lejer + suf. -itate (după fr. légèreté).
LEONÍN1, -Ă, leonini, -e, adj. (Livr.) Care aparține leului1, privitor la leu; ca al leului. ♦ Contract leonin = contract prin care una dintre părți își rezervă beneficiul cel mai mare sau contract prin care una dintre părți este scutită de a participa la pierdere. [Pr.: le-o-] – Din lat. leoninus, fr. léonin.
LEZÁ, lezez, vb. I. Tranz. 1. (Livr.) A vătăma, a răni. ♦ Fig. A ofensa. 2. A aduce (cuiva) un prejudiciu, a păgubi (pe cineva). – Din fr. léser.
LIBELÁ, libelez, vb. I. Tranz. (Livr.) A redacta (corect) un act juridic sau administrativ. – Din fr. libeller.
LIBERALITÁTE, liberalități, s. f. (Livr.) Mărinimie, generozitate. ♦ (Jur.) Act juridic prin care o persoană dispune de un bun al său în favoarea alteia, fără a urmări să primească un echivalent. – Din fr. libéralité, lat. liberalitas, -atis.
LICÓRN, licorni, s. m. (Livr.) Inorog. – Din fr. licorne.
LILÁ adj. invar. (Livr.) Violet, liliachiu. – Din fr. lilas.
LIMINÁR, -Ă, liminari, -e, adj. (Livr.) Inițial, introductiv. – Din fr. liminaire.
LIMPÍD, -Ă, limpizi, -de, adj. (Livr.) Limpede. – Din lat. limpidus, fr. limpide, it. limpido.
LIMPIDITÁTE, limpidități, s. f. (Livr.) Limpezime, claritate. – Din fr. limpidité, lat. limpiditas, -atis.
LÍNIE, linii, s. f. 7. (Livr.) Rând de cuvinte într-o pagină scrisă. – Din lat. linea, it. linea, germ. Linie, fr. ligne.
LINȚÓLIU, lințolii, s. n. (Livr.) Giulgiu. – Din lat. linteolum, it. lenzuolo, fr. linceul.
LIRICIZÁ, liricizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A reflecta în mod excesiv liric un obiect, un fapt, un sentiment. – Din liric.
LITERALMÉNTE adv. (Livr.) În adevăratul înțeles al cuvântului, în sens strict, exact; de tot, cu totul. – Din fr. littéralement.
LITERARITÁTE (‹ fr.; rus. literaturnost) s. f. (Livr.) Termen propus de școala formală rusă pentru a desemna totalitatea procedeelor prin care un text aparține artei (literaturii) și funcționării estetice a limbajului.
LITIÉRĂ, litiere, s. f. (Livr.) Lectică. [Pr.: -ti-e-] – Din fr. litière.
LOCVÁCE adj. invar. (Livr.) Care vorbește mult; vorbăreț, limbut, guraliv. – Din fr. loquace, lat. loquax, -acis.
LOCVACITÁTE s. f. (Livr.) Însușirea, pornirea, obișnuința de a fi locvace; limbuție. – Din fr. loquacité, lat. loquacitas, -atis.
LOGOMAHÍE s. f. (Livr.) Discuție, polemică în jurul unor termeni. – Din fr. logomachie.
LOGORÉIC, -Ă, logoreici, -ce, adj. (Livr.) Care vorbește mult și uneori incoerent. [Pr.: -re-ic] – Logoree + suf. -ic.
LÚBRIC, -Ă, lubrici, -ce, adj. (Livr.) Excesiv de senzual; libidinos. ♦ Care ațâță senzualitatea; excitant, lasciv; obscen. – Din fr. lubrique, lat. lubricus.
LUBRICITÁTE s. f. (Livr.) Senzualitate excesivă; lascivitate, desfrâu; obscenitate. – Din fr. lubricité, lat. lubricitas, -atis.
LUCIFÉRIC, -Ă, luciferici, -ce, adj. (Livr.) Demonic. – Lucifer (n. pr.) + suf. -ic.
LUCIÓLĂ, luciole, s. f. (Livr.) Licurici. [Pr.: -ci-o-] – Din. it. lucciola, fr. luciole.
LÚDIC, -Ă, ludici, -ce, adj. (Livr.) Referitor la joc. – Din fr. ludique.
LUÉTIC, -Ă, luetici, -ce, adj., s. m. și f. (Livr.) Sifilitic. [Pr.: lu-e-] – Din germ. luetiscli.
LUMINOFÓR, -Ă, (1) luminofori, -e, adj., s. m., (2) luminofoare, s. n. 1. S. m. Substanță care are proprietatea de luminescență, folosită la acoperirea tuburilor fluorescente. 2. S. n. Semnal luminos. 3. Adj. (Livr.) Care are semnal luminos. – Din fr., engl. luminophore.
LUNAÚT, lunauți, s. m. (Livr.) Explorator al Lunii; selenaut. [Pr.: -na-ut] – De la Lună (după astronaut, cosmonaut).
LUXÚRĂ, luxuri, s. f. (Livr.) Viciu al celor ce se dedau fără reținere plăcerilor senzuale; desfrânare, concupiscență. [Var.: luxúrie s. f.] – Din fr. luxure, lat. luxuria.
LUXURIÓS, -OÁSĂ, luxurioși, -oase, adj. (Livr.) Desfrânat, lasciv, concupiscent. [Pr.: -ri-os] – Din fr. luxurieux.
MACARÓNIC, -Ă, macaronici, -ce, adj. (Livr.; despre versuri, poezii, stil etc.) În care cuvintele limbii naționale sunt amestecate cu cuvinte latinești sau capătă o terminație latinească. – Din fr. macaronique. Cf. it. maccheronico.
MACROCÓSM s. n. (Livr.) Lumea în totalitatea ei; Univers, cosmos. [Var.: macrocósmos] – Din fr. macrocosme.
MACULÁ, maculez, vb. I. Tranz. (Livr.) A păta, a murdări, a mânji. – Din lat. maculare, fr. maculer.
MACULÁT, -Ă, maculați, -te, adj. (Livr.) Cu pete, pătat, murdar. – V. macula.
MAGÍSTRU, magiștri, s. m. (Livr.) Profesor (în raport cu elevii săi); dascăl. – Din lat. magister. Cf. germ. Magister.
MAGNA CUM LAUDE loc. adv. (Livr.) Apreciere superlativă acordată la trecerea unui examen (de obicei de absolvire) în învățământul universitar sau la obținerea unui doctorat. [Pr.: mágna cum láude] – Expr. lat.
MAGNANÍM, -Ă adj. Mărinimos, cu suflet nobil. [< fr. magnanime, cf. lat. magnanimus < magnus – mare, animus – suflet].
MAGNANIMITÁTE s. f. mărinimie, noblețe sufletească, generozitate. (< fr. magnanimité, lat. magnanimitas)
MAGNÍFIC, -Ă, magnifici, -ce, adj. (Livr.) Măreț, grandios, superb, minunat; de un fast ieșit din comun. ♦ (Cu valoare de superlativ) Foarte frumos, strălucit, desăvârșit. – Din fr. magnifique.
MAGNIFICÉNȚĂ s. f. (Livr.) 1. Grandoare, măreție; fast, lux ieșit din comun. 2. (Urmat de un adj. pos.) Termen de reverență. Magnificența Sa. Magnificențele Voastre. – Din fr. magnificence, it. magnificenza.
Magnificénța Sa (livr.) loc. pr., g.-d. Magnificénței Sále; pl. Magnificénțele Lor
Magnificénța Voástră (livr.) loc. pr., g.-d. Magnificénței Voástre
MALADÍE, maladii, s. f. (Livr.) Boală. ◊ Maladie mitrală = boală de inimă care afectează valvula dintre atriu și ventriculul stâng. Maladie albastră = cianoză. – Din fr. maladie.
MALADRÉSĂ s.f. (Franțuzism) Neîndemânare. [< fr. maladresse].
MALEDÍCȚIE, maledicții, s. f. (Livr.) Blestem; nenorocire, fatalitate. [Var.: maledicțiúne s. f.] – Cf. fr. malédiction.
MALÉFIC, -Ă, malefici, -ce, adj. (Livr.) Care are o influență nefastă, fatală. – Din fr. maléfique.
MALEFÍCIU s.n. (Liv.) 1. Faptă rea, greșeală voită; pagubă. 2. Farmece cu ajutorul cărora se pretindea că se vatămă recoltele, oamenii, animalele etc. [Pron. -ciu. / < lat. maleficium, fr. maléfice].
MALÍȚIE, maliții, s. f. (Livr.) Înclinarea de a fi malițios; răutate, malițiozitate. ♦ Vorbă, atitudine, glumă răutăcioasă. [Var.: malițiúne s. f.] – Din fr. malice, lat. malitia.
MALIȚIÓS, -OÁSĂ, malițioși, -oase, adj. (Livr.; adesea adverbial) Răutăcios, caustic. [Pr.: -ti-os] – Din fr. malicieux, lat. malitiosus.
MALIȚIOZITÁTE, malițiozități, s. f. (Livr.) Maliție. [Pr.: -ti-o-] – Malițios + suf. -itate. Cf. it. maliziositá.
MALNUTRÍȚIE, malnutriții, s. f. (Livr.) 1. Subnutriție (1). 2. Subnutriție (2). – Din fr. malnutrition.
MALONÉST, -Ă, malonești, -ste, adj. (Livr.) Necinstit, incorect. – Din it. malonesto.
MALVERSÁȚIE, malversații, s. f. (Livr.) Delapidare; fraudă. [Var.: (înv.) malversațiúne s. f.] – Din fr. malversation.
MANEVRIÉR, -Ă, manevrieri, -e, adj., s. m. (Persoană) care execută manevre; (fig.) (persoană) cu mare abilitate în politică. [Pr.: -vri-er] – Din fr. Manœuvrier.
MANIÁ, maniez, vb. I. Tranz. (Livr.) A mânui, a manipula. [Pr.: -ni-a] – Din fr. manier.
MANIÁBIL, -Ă, maniabili, -e, adj. (Livr.) Care este ușor de mânuit. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. maniable.
MANIABILITÁTE s. f. (Livr.) Calitatea de a putea fi ușor de mânuit. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. maniabilité.
MANIERIZÁRE, manierizări, s. f. (livr.) Folosirea abuzivă a aceluiași procedeu, tipar etc.. – V. manieriza.
MANSUÉT, -Ă adj. (Liv.) Blând, indulgent, bun. [Pron. -su-et. / < lat. mansuetus, it. mansueto, cf. fr. mansuet].
MANSUETÚDINE s. f. (Livr.) Blândețe, bunătate; îngăduință, răbdare; milă, omenie. Înclinația de a ierta cu generozitate; mărinimie, indulgență. – Din lat. mansuetudo, -inis, it. mansuetudine.
MANUMISIÚNE s. f. eliberare (legală) a unui sclav, a unui șerb. (< lat. manumissio, fr. manumission)
MARÁSM s. n. (Livr.) Stare de epuizare fizică sau de decădere morală. – Din fr. marasme, ngr. marasmós, germ. Marasmus.
MARIÁJ, mariaje, s. n. (Livr.) Căsătorie, căsnicie. [Pr.: -ri-aj] – Din fr. mariage.
MARINÍSM, marinisme, s. n. (Livr.) Stil bombastic în barocul italian din sec. XVII; prețiozitate a stilului, afectare. – Din it. marinismo, fr. marinisme.
MÁRJĂ, marje, s. f. (Livr.) Rezervă de care se poate dispune în anumite limite. – Din fr. marge.
MARÓTĂ, marote, s. f. (Livr.) Preocupare excesivă (uneori obsedantă) pentru un anumit lucru, idee fixă; p. ext. obiect al unei astfel de preocupări. – Din fr. marotte.
MARȚIÁL, -Ă, marțiali, -e, adj. 1. (Livr.) Solemn și grav; impunător. [Pr.: -ți-al] – Din fr. martial, it. marziale.
MASTICÁ, mastichez, vb. I. Tranz. (Livr.) A mesteca1 alimente, substanțe etc. – Din fr. mastiquer, lat. masticare.
MATERNÁL, -Ă, maternali, -e, adj. (Livr.) Matern. – Din fr. maternel.
MATRIMONIÁL, -Ă, matrimoniali, -e, adj. (Livr.) De căsătorie, privitor la căsătorie. [Pr.: -ni-al] – Din fr. matrimonial.
MATRIMÓNIU, matrimonii, s. n. (Livr.) Căsătorie. – Din lat. matrimonium, it. matrimonio.
MATURÁ, maturez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A (se) maturiza. – Din it. maturare, germ. maturieren.
MATURÁRE, maturări, s. f. (Livr.) Acțiunea de a (se) matura și rezultatul ei; maturizare. ♦ Maturație. – V. matura.
MATUSALÉMICĂ, matusalemice, adj. (Livr.; despre vârsta, viața unei persoane) Foarte înaintată. – Matusalem (n. pr.) + suf. -ic.
MEA CULPA (Livr.) Formulă prin care cineva își recunoaște o greșeală. [Pr.: mé-a cúlpa] – Expr. lat.
MECÉNA s. m. invar. (Livr.) Protector al literaturii, al artelor, al științelor; mecenat. – Din fr. mécène.
MECENÁT, mecenați, s. m. (Livr.) Mecena. – Din it. mecenate.
MEDALIÁBIL, -Ă adj. (livr.) Care poate primi o medalie (din medalia + -bil)
MEFIÉNT, -Ă, mefienți, -te, adj. (Livr.) Neîncrezător; bănuitor. [Pr.: -fi-ent] – Din fr. méfiant.
MEFIÉNȚĂ, mefiențe, s. f. 1. (Livr.) Neîncredere; bănuială. 2. (Psih.) Suspiciune patologică; așteptare anxioasă a răului. [Pr.: -fi-en-] – Din fr. méfiance.
MEFISTOFÉLIC, -Ă, mefistofelici, -ce, adj. (Livr.; adesea adverbial) Diabolic, drăcesc; răutăcios, perfid. – Din fr. méphistophélique.
MEFÍTIC, -Ă, mefitici, -ce, adj. (Livr.) Cu miros urât; puturos, fetid, pestilențial. – Din germ. mefitisch, lat. mephiticus, fr. méphitique.
MEFITÍSM s. n. (Livr.) Poluare a aerului cu mirosuri mefitice sau toxice. – Din fr. méphitisme.
MEGACÓSMOS s. n. (Livr.) Macrocosmos. [Var.: megacósm s. n.] – Din engl. megacosm.
MEGÉRĂ, megere, s. f. (Livr.) Femeie rea și arțăgoasă. [Var.: mejéră s. f.] – Din fr. mégère.
MELANCOLIZÁ, pers. 3 melancolizează, vb. I. Refl. (Rar) A deveni melancolic. – Din fr. mélancoliser.
MELOFÓB, -Ă, melofobi, -e, adj., s. m. și f. (Livr.) (Persoană) care urăște muzica. – Din fr. mélophobe.
MELOFOBÍE s. f. (Livr.) Aversiune față de muzică. – Din fr. mélophobie.
MEMÉNTO n. Livr. Carnet mic de buzunar în care se notează anumite informații; agendă. /<fr. mémento
MEMORIÁL, -Ă, memoriali, -e, s. n., adj. I. S. n. 3. (Livr.) Monument ridicat în amintirea unui eveniment sau a unei personalități. [Pr.: -ri-al] – Din germ. Memorial, fr. mémorial, lat. memorialis.
MENÁDĂ, menade, s. f. (Livr.) Bacantă; fig. femeie exaltată, nestăpânită. – Din fr. ménade.
MENSUÁL, -Ă, mensuali, -e, adj. (Livr.) Care apare sau care are loc la interval de o lună; lunar. [Pr.: -su-al] – Din fr. mensuel, lat. mensualis.
MEPRIZÁ, meprizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A disprețui. – Din fr. mépriser.
MEPRIZÁBIL, -Ă adj. (Franțuzism) (Demn) de disprețuit. [< fr. méprisable].
MERCANTÍL, -Ă, mercantili, -e, adj. (Livr.) 1. Comercial, negustoresc. 2. (Peior.) Care se preocupă numai de câștigul material, care urmărește în orice împrejurare să profite; interesat, materialist. ♦ (Despre sentimente) Bazat pe interese materiale. – Din fr. mercantile.
MERCANTILÍSM s. n. 1. (Livr.) Spirit negustoresc, interes comercial; (peior.) preocupare, tendință de a câștiga bani prin orice mijloace. 2. Doctrină economică din sec. XV-XVIII, bazată pe principiul că avuția socială rezidă în acumularea metalelor prețioase și a stocului monetar intern. – Din fr. mercantilisme.
MESALÍNĂ, mesaline, s. f. (Livr.) Femeie desfrânată. – Din fr. messaline.
METAFORIZÁ, metaforizez, vb. I. Intranz. (Rar) A folosi mult metafore, a da unui cuvânt valoare metaforică. – Din fr. métaphoriser.
METÉC, meteci, s. m. (Livr.; în Grecia antică; la pl.) Categorie socială lipsită de drepturi politice, precum și de posibilitatea de a dobândi proprietăți imobiliare, alcătuită din străinii stabiliți într-o cetate; (și la sg.) persoană care făcea parte din această categorie socială. – Din fr. métèque.
MIÁSMĂ ~e f. livr. Miros neplăcut; emanație rău mirositoare; duhoare; putoare. [Sil. mi-as-] /<fr. miasme
MICROCÓSM, (rar) microcosmuri, s. n. (Livr.) Reprezentare redusă a Universului. ♦ Omul, considerat ca o reprezentare redusă a Universului; lumea interioară a omului. [Var.: microcósmos s. n.] – Din fr. microcosme, lat. microcosmus.
MILÉSIM, milesime, s. n. 1. (Livr.) Cifra 1 care indică mia în exprimarea miilor în cifre. 2. Cifră (sau cifre) de pe o monedă, o marcă poștală etc. care indică data de emitere, o aniversare etc. [Var.: milézimă s. f.] – Din fr. millésime.
MINÚȚIE s. f. (Livr.) Minuțiozitate. ◊ Loc. adv. Cu minuție = amănunțit, minuțios, meticulos. [Acc. și: minuțíe] – Din fr. minutie.
MIOZÓTIS subst. (Bot.; livr.) Nu-mă-uita. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myosotis.
MIRÁBIL, -Ă, mirabili, -e, adj. (Livr.) Minunat; extraordinar. – Din lat. mirabilis, it. mirabile.
MIRIÁDĂ, miriade, s. f. (Livr.; mai ales la pl.) Număr, cantitate foarte mare. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. myriade.
MIRÍFIC, -Ă, mirifici, -ce, adj. (Livr.) Minunat, măreț. – Din fr. mirifique.
MIRMIDÓN, mirmidoni, s. m. (Livr.; în basme) Pitic. – Din fr. myrmidon.
MIROBOLÁNT, -Ă, mirobolanți, -te, adj. (Livr.) Extraordinar, incredibil; minunat, magnific. – Din fr. mirobolant.
MISCELANÉU, -ÉE, miscelanee, adj. (Livr.) (Despre rubrici în unele periodice sau publicații ori volume) Care are un conținut variat și care aparține, de obicei, mai multor autori. ◊ (Substantivat) Manuscris miscelaneu. – Din lat. miscellanea, fr. miscellanées.
MISOGÍN, -Ă, misogini, -e, s. m., adj. (Livr.) 1. S. m., adj. (Bărbat) care urăște femeile. 2. Adj. Care manifestă, exprimă ură față de femei. [Var.: misoghín, -ă s. m., adj.] – Din fr. misogyne, germ. Misogyn.
MISOGINÍE s. f. (Livr.) Atitudine a misoginului, ură față de femei; misoginism. – Din fr. misogynie.
MISOGINÍSM s. n. (Livr.) Misoginie. – Misogin + suf. -ism.
MISOLÓG, -Ă, misologi, -ge, s. m. și f. (Livr.) Persoană care are aversiune față de rațiune sau raționamente. – Din fr. misologue.
MISOLOGÍE s. f. (Livr.) Aversiune față de rațiune. – Din fr. misologie.
MISONEÍSM s. n. (Livr.) Sentiment de neîncredere sau aversiune față de orice noutate, schimbare. [Pr.: -ne-ism] – Din fr. misonéisme.
MISTICITÁTE s. f. (Livr.) Misticism. – Din fr. mysticité.
MIXTUM COMPOSITUM loc. s. n. (Livr.) Amestec artificial și nereușit. [Pr.: micstum compózitum] – Expr. lat.
MIXTÚRĂ, mixturi, s. f. 1. (Livr., depr.) Amestec de elemente eterogene; amestecătură. – Din fr. mixture, lat. mixtura.
MIZÉR, -Ă, mizeri, -e, adj., s. m. și f. (Livr.) 1. Adj., s. m. și f. (Om) care se află într-o situație (materială) foarte proastă; (om) sărman, nenorocit. 2. Adj. (Despre starea, mediul în care se află ființele, obiectele etc.) Care denotă o situație foarte proastă; p. ext. sărăcăcios. [Acc. și: mízer] – Din lat. miser, -a, it. misero.
MIZERICÓRDIE s. f. (Livr.) Milă, îndurare, milostivire. – Din lat. misericordia.
MIZERICORDIÓS, -OÁSĂ, mizericordioși, -oase, adj. (Livr.) Îndurător, milostiv; generos. [Pr.: -di-os] – Din fr. miséricordieux.
MNÉZIC, -Ă, mnezici, -ce, adj. (Livr.) De memorie, al memoriei. – Din fr. mnésique.
MÓDIC, -Ă, modici, -ce, adj. (Livr.) De puțină valoare; neînsemnat. ♦ (Despre prețuri) Moderat, convenabil. – Din lat. modicus, fr. modique.
MODICITÁTE s. f. (Livr.) Însușirea de a fi modic. – Din fr. modicité, lat. modicitas, -atis.
MOLESTÁ, molestez, vb. I. Tranz. (Livr.) A brutaliza, a maltrata. ♦ A provoca neplăceri, a șicana, a necăji, a sâcâi. – Din lat. molestare, fr. molester, germ. molestieren.
MOLÓH, molohi, s. m. (Livr.) Simbol al cruzimii, al lăcomiei, al rapacității; persoană, colectivitate cu astfel de însușiri. – Din n. pr. Moloh.
MONIȚIÚNE, monițiuni, s. f. (Livr.) Avertisment dat de un reprezentant al Bisericii catolice; p. gener. observație, mustrare. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. monition, it. monizione.
MONOMAHÍE s.f. Luptă între doi oameni; duel prevăzut de legile medievale ca probă judiciară. [Gen. -iei. / < fr. monomachie, cf. gr. monos – unic, mache – luptă].
MONOMÁN, -Ă, monomani, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de monomanie. – Din fr. monomane.
MONOMANÍE, monomanii, s. f. Stare patologică manifestată prin obsesia unui singur gând; idee fixă. – Din fr. monomanie.
MONOTONIZÁ, monotonizez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A (se) face monoton. – Din fr. monotoniser.
MORB, morburi, s. n. (Livr.) Boală. ♦ Morbul lui Pott = tuberculoză osoasă localizată la coloana vertebrală. – Din lat. morbus.
MORBIDÉȚE s. f. (Livr.) Rafinament bolnăvicios, moliciune, sensibilitate excesivă; lipsă de vitalitate, de energie. ♦ Delicatețe și moliciune reflectate în creații artistice (mai ales plastice). [Var.: morbidéță s. f.] – Din it. morbidezza, fr. morbidesse.
MORDÁCE adj. invar. (Livr.) Mușcător. – Din lat. mordacis.
MORDACITÁTE s. f. (Livr.) Caracter mușcător, ironic, caustic (al unui cuvânt, al unui comentariu etc.). – Din lat. mordacitas, -atis, fr. mordacité.
MORDÁNT, -Ă, mordanți, -te, adj., s. m. 1. Adj. (Livr.) Mușcător, caustic. 2. S. m. Substanță chimică care fixează coloranții pe fibrele textile. 3. S. m. Mordent. [Var.: mordént s. m.] – Din fr. mordant.
MÓRGĂ, morgi, s. f. (Livr.) Atitudine afectată și disprețuitoare; aroganță, trufie, îngâmfare. – Din fr. morgue.
MORMÂNTÁL, -Ă, mormântali, -e, adj. (Livr.) 1. De mormânt. ◊ Tăcere (sau liniște) mormântală = tăcere (sau liniște) deplină, absolută. 2. De înmormântare, funebru. – Mormânt + suf. -al.
MORTIFIÁNT, -Ă adj.) (Franțuzism) Chinuitor. [Pron. -fi-ant. / < fr. mortifiant].
MUÁBIL, -Ă, muabili, -e, adj.(Livr.) Schimbător. [Pr.: mu-a-] – Din fr. muable.
MUABILITÁTE, s. f. (Livr.) Capacitate, posibilitate de schimbare; instabilitate. [Pr.: mu-a-] – Din fr. muabilité.
MUNDÁN, -Ă, mundani, -e, adj. (Livr.) Lumesc. – Din lat. mundanus.
MUNIFICÉNT, -Ă, munificenți, -te, adj. (Livr.) Foarte darnic; generos. – Din fr. munificent.
MUNIFICÉNȚĂ, munificențe, s. f. (Livr.) Generozitate. – Din fr. munificence, it. munificenza.
MÚZĂ, muze, s. f. (Livr.) Poezie, literatură. – Din lat., it. musa, fr. muse, ngr. músa, germ. Muse.
MUZEÍSTIC, -Ă, muzeistici, -ce, adj., s. f. (Livr.) 1. Adj. Care aparține muzeologiei, referitor la muzeologie. 2. S. f. Muzeologie. – Muzeu + suf. -istic.
MUZICALIZÁ, muzicalizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A face să fie muzical. – Din engl. musicalize.
MUZICALIZÁRE, muzicalizări, s. f. (Livr.) Acțiunea de a muzicaliza. – V. muzicaliza.
MUZICALIZÁT, -Ă, muzicalizați, -te, adj. (Livr.) Care a devenit muzical. – V. muzicaliza.
MUZICÁSTRU s.m. (Depr.) Muzician prost. [< fr. musicastre].
NÁCRU s. n. (Livr.) Sidef. – Din fr. nacre.
NARÁ, narez, vb. I. Tranz. (Livr.) A povesti, a istorisi. – Din lat. narrare, it. narrare, fr. narrer.
NARATÓR, -OÁRE, naratori, -oare, s. m. și f. (Livr.) Povestitor. – Din lat. narrator, fr. narrateur.
NARCISIÁC, -Ă, narcisiaci, -ce, adj. (Livr.) Narcisic. [Pr.: -si-ac] – Narcis + suf. -iac.
NARCÍSIC, -Ă, narcisici, -ce, adj. (Livr.) Propriu unui narcis, de narcis; caracteristic celui stăpânit de narcisism; narcisiac. – Din fr. narcissique.
NARCISÍST, -Ă, narcisiști, -ste, adj. (Livr.) Care aparține narcisismului, referitor la narcisism. – Narcis + suf. -ist.
NEFALÍSM s. n. (Livr.) Abstinență totală de la orice băutură alcoolică. – Din fr. néphalisme.
NEFALÍST, -Ă, nefaliști, -ste, adj., s. m. și f. (Livr.) (Adept) al nefalismului. – Din fr. néphaliste.
NEFELOMANȚÍE s. f. (Livr.) Ghicitul viitorului prin observarea norilor. – Din fr. néphélomancie.
NEFIÍNȚĂ s. f. 1. (Livr.) Faptul de a nu exista, de a nu fi; inexistență; stare a ceea ce nu există; p. ext. neant. 2. (Înv.) Absență, lipsă dintr-un anumit loc (a unei persoane). – Pref. ne- + ființă.
NEGATIVITÁTE s. f. (Livr.) Însușirea de a fi negativ. – Din fr. négativité.
NEGATÓR, -OÁRE, negatori, -oare, adj., s. m. și f. (Livr.) (Persoană) care neagă, combate, contestă (ceva sau pe cineva). – Din fr. négateur.
NENUFÁR, nenufari, s. m. (Bot.; livr.) Nufăr. – Din fr. nénuphar.
NEOBEDIÉNT, -Ă, neobedienți, -te, adj. (Livr.) Care nu este supus, ascultător. [Pr.: ne-o-be-di-ent] – Ne- + obedient.
NERECONCILIÁBIL, -Ă, nereconciliabili, -e, adj. (Livr.) Care nu se poate pune de acord, concilia, împăca, care este de neîmpăcat; ireconciliabil. [Pr.: -li-a-] – Pref. ne- + reconciliabil.
NEVIÁBIL, -Ă, neviabili, -e, adj. (Livr.) Care nu prezintă condițiile necesare pentru a dura, care nu se poate menține în viață. [Pr.: -vi-a-] – Ne- + viabil (după fr. non-viable).
NEX, nexuri, s. n. 1. (Livr.) Legătură, înlănțuire (între lucruri, fenomene etc.); relație, raport. ◊ Nex cauzal = raport cauzal, legătură de la cauză la efect. 2. (Jur.) Contract de vânzare, de cesiune; drept de a aliena ceva. – Din lat. nexus.
NIPÓN, -Ă, niponi, -e, s. m. și f., adj. (Livr.) 1. S. m. și f. Japonez (1). 2. Adj. Japonez (2). – Din fr. nippon.
NIVÓZĂ s. f. (Livr.) A patra lună a calendarului republican francez (21 decembrie – 19 ianuarie). – Din fr. nivôse.
NOMENCLATÓRIC, -Ă, nomenclatorici, -ce, adj. (Livr.) Nomenclaturistic. – Nomenclator + suf. -ic.
NONȘALÁNT, -Ă, nonșalanți, -te, adj. (Livr.) Lipsit de grijă; degajat (în comportări); care trădează nonșalanță; leneș. – Din fr. nonchalant, germ. nonschalant.
NONȘALÁNȚĂ s. f. (Livr.) Indiferență; degajare (ostentativă). – Din fr. nonchalance.
NOTABILITÁTE ~ăți f. Mai ales la pl. livr. Persoană care are un rol important în viața publică (deținând un rang înalt în ierarhia socială). ~ăți locale. /<fr. notabilité
NOVATÓR, -OÁRE, novatori, -oare, s. m. și f., adj. (Livr.) 1. S. m. și f. Persoană cu idei și concepții noi; persoană care introduce o noutate (utilă). 2. S. m. și f. (Peior.) Persoană care vrea să inoveze cu orice preț. 3. Adj. Care aduce, cuprinde idei noi; înnoitor. Acțiune novatoare. – Din fr. novateur, lat. novator.
NUBÍL, -Ă, nubili, -e, adj. (Livr.) Care a atins vârsta la care se poate căsători. ♦ P. ext. (Rar; despre unele părți ale corpului) Ajuns la deplină dezvoltare; format. – Din fr. nubile, lat. nubilis.
NUBILITÁTE s. f. (Livr.) Perioadă finală a adolescenței, a pubertății: stare a unei persoane nubile. – Din fr. nubilité.
NUIZÍBIL, -Ă adj. (Liv.) Vătămător. [Var. nuisibil, -ă adj. / < fr. nuisible].
OBEDIÉNT, -Ă, obedienți, -te, adj. (Livr.) Supus, ascultător. [Pr.: -di-ent] – Din lat. obediens, -ntis, it. obbediente.
OBEDIÉNȚĂ, obediențe, s. f. (Livr.) Supunere, ascultare. [Pr.: -di-en-] – Din fr. obédience, lat. obedientia.
OBIECTUÁL, -Ă, obiectuali, -e, adj. (Livr.) 1. Care are natura unui obiect, care există independent de subiect; obiectiv (I 1), material. 2. Care aparține lucrurilor, obiectelor (nu oamenilor). [Pr.: -tu-al] – Din obiect.
OBLITERÁ, obliterez, vb. I. 1. Refl. și tranz. (Livr.; despre inscripții, manuscrise etc.) A (se) șterge treptat, a deveni sau a face să devină neciteț. 2. Tranz. A anula o marcă poștală sau un timbru prin aplicarea unei ștampile. 3. Tranz. (Med.) A astupa, a închide. – Din fr. obliterer, lat. Obliterare.
OBLÓNG, -Ă, oblongi, -ge, adj. Care este mai mult lung decât lat; lunguieț, alungit. – Din fr. oblong, lat. oblongus.
OBNUBILÁ, pers. 3 obnubilează, vb. I. Refl. (Rar; despre vedere, memorie) A se întuneca, a slăbi, a se umbri. – Din lat. obnubilare, fr. obnubiler.
OBNUBILÁRE, obnubilări, s. f. (Rar) Acțiunea de a se obnubila și rezultatul ei. ♦ Stare de întunecare parțială a cunoștinței, stare generală proastă, cauzată de unele boli ale sistemului nervos sau cardiovascular; obnubilație. – V. obnubila.
OBSECVIÓS, -OÁSĂ, obsecvioși, -oase, adj. (Livr.) Care este excesiv de politicos, de respectuos; servil, slugarnic, smerit, umil, plecat. [Pr.: -vi-os] – Din fr. obséquieux, lat. obsequiosus.
OBSECVIOZITÁTE s. f. (Livr.) Însușirea de a fi obsecvios; servilism, slugărnicie. [Pr.: -vi-o-] – Din fr. obséquiosité.
OBSTINÁ, obstinez, vb. I. Refl. (Livr.) A se încăpățâna, a se îndârji. – Din fr. obstiner.
OBSTINÁT, -Ă, obstinați, -te, adj. (Livr.) Încăpățânat, îndărătnic. – V. obstina.
OBSTINÁȚIE, obstinații, s. f. (Livr.) Încăpățânare, îndărătnicie. – Din lat. obstinatio, fr. obstination.
OCULTÁ, ocultez, vb. I. Tranz. (Livr.) 1. (Astron.) A suferi o ocultație. 2. A face mai puțin vizibil un semnal luminos, interpunând un ecran. 3. A ascunde vederii, a face să dispară. 4. Fig. A ascunde ceva, a trece sub tăcere; a disimula. – Din fr. occulter.
ODIOZITÁTE s. f. (Rar) Faptul de a fi odios. [Pr.: -di-o-] – Odios + suf. -itate. Cf. it. odiosità.
OFENSÁNT, -Ă, ofensanți, -te, adj. (Rar) Ofensator. – Din fr. offensant.
OFICÍNĂ, oficine, s. f. (Livr.) Laborator al unei farmacii, al unei instituții de cercetări, etc. ♦ Fig. Loc unde se urzesc intrigi, calomnii, comploturi. – Din lat. officina, fr. officine.
OLIGANTROPÍE, oligantropii, s. f. (Livr.) Scădere a populației unei țări, a unui oraș etc. – Din fr. oliganthropie.
OLIGOPÓT, -Ă, oligopoți, -te, s. m. și f. (Livr.) Persoană care bea foarte puțin. – Din fr. oligopote.
OLIMPIANÍSM s. n. (Livr.) Caracter olimpian, atitudine olimpiană. [Pr.: -pi-a-] – Olimpian + suf. -ism.
OMEÓZĂ s.f. (Lit.) Folosire improprie, figurată, a unui verb, eventual însoțit de determinanții săi, în virtutea unei asemănări între fenomene. [Pron. -me-o-. / cf. fr. homéose < gr. homoiosis – asemănare].
OMNILATERÁL, -Ă, omnilaterali, -e, adj. (Livr.) Care îmbrățișează toate aspectele, care se face din toate punctele de vedere. – Omni- + lateral.
OMNILATERALITÁTE s. f. (Livr.) Însușirea de a fi omnilateral. – Omnilateral + suf. -itate.
OMNIPOTÉNT, -Ă, omnipotenți, -te, adj. (Livr.) Cu putere nelimitată; atotputernic. – Din fr. omnipotent, it. omnipotente, lat. omnipotens, -ntis.
OMNIPOTÉNȚĂ s. f. (Livr.) Putere nelimitată, autoritate absolută; atotputernicie. [Var.: (înv.) omneputínță s. f.] – Din fr. omnipotence.
OMNISCIÉNT, -Ă, omniscienți, -te, adj. (Livr.) Atotștiutor. [Pr.: -sci-ent] – Din fr. omniscient, lat. omnisicens, -ntis.
OMNISCIÉNȚĂ s. f. (Livr.) Însușirea de a ști totul. [Pr.: -sci-en-] – Din fr. omniscience, lat. omniscientia.
Omul nostru din Havana expr. (livr.) persoană de încredere.
ONCTUÓS, -OÁSĂ, onctuoși, -oase, adj. (Livr.) Unsuros, gras, uleios. ♦ Fig. Mieros, insinuant. [Pr.: -tu-os] – Din fr. onctueux.
ONCTUOZITÁTE s. f. 1. (Livr.) Faptul de a fi onctuos. ♦ Proprietate a unui lubrifiant de a adera la suprafețele a două piese care alunecă una peste alta cu presiune, asigurând ungerea lor. 2. Fig. Atitudine, comportare mieroasă, insinuantă. [Pr.: -tu-o-] – Din fr. onctuosité.
ONDÍNĂ, ondine, s. f. (Livr.) Personaj din basmele și legendele germane sau scandinave, închipuit ca o fată frumoasă, seducătoare, care trăiește în apă. – Din fr. ondine.
ONICOFAGÍE s. f. (Livr.) Obicei de a-și mânca unghiile; roadere a unghiilor. – Din fr. onychophagie.
ONÍRIC, -Ă adj. Care se referă la vis; care are halucinații (cauzate de obsesii sau de anumite boli). ♦ (Liv.) Care se referă la onirism; delirant, halucinant. [< fr. onirique, cf. gr. oneiros – vis].
ONIRÍSM s.n. (Liv.) Halucinație, delir care se înrudește cu visul; aiurare. ♦ Structură estetică rezultată din fluxul spontan al conștiinței și opusă celei realiste. [< fr. onirisme].
ÓNTIC, -Ă, ontici, -ce, adj. (Livr.) Care ține de domeniul existenței; ontologic. – Din fr. ontique.
OP, opuri, s. n. (Livr.) Operă (literară sau științifică); carte, lucrare, scriere. – Din lat. opus.
OPERÁT, operate, s. n. (Livr.) Lucrare, operă, scriere. – Din lat. operatus.
OPERATÓRIU, -IE, operatorii, adj. (Livr.) Privitor la chirurgie, în legătură cu chirurgia; chirurgical. – Din fr. opératoire, lat. operatorius.
OPRÓBRIU s. n. (Livr.) Dispreț, dezaprobare prin care societatea condamnă fapte socotite nedemne sau oameni care săvârșesc astfel de fapte. – Din fr. opprobre, lat. opprobrium.
OPULÉNT, -Ă, opulenți, -te, adj. (Livr.) Bogat, îmbelșugat, abundent; voluminos, masiv. – Din fr. opulent, lat. opulentus.
OPULÉNȚĂ, opulențe, s. f. (Livr.) Bogăție, belșug, abundență. – Din fr. opulence, lat. opulentia.
OR conj. livr. 1) (exprimă un raport adversativ și leagă propoziții sau fraze) Însă; dar. 2) (exprimă un raport concluziv și leagă propoziții și fraze) Deci; așadar. /<fr. or
ORÁNJ adj. invar., s. n. (Livr.) Portocaliu. – Din fr. orange.
ORÁȚIE, orații, s. f. 1. (Pop.) Urare în versuri pe care colăcarii o adresează mirilor la nuntă; conăcărie. 2. (Livr.; înv.) Felicitare, urare; p. ext. cuvântare, discurs (rostit la anumite ceremonii sau ocazii). 3. (Înv.) Oratoriu1 (1). [Var.: orațiúne s. f.] – Din lat. oratio, -onis.
ORDALÍE, ordalii, s. f. (în Evul Mediu) Mod de stabilire a dreptății sau a vinovăției părților în litigiu, prin diferite probe (a focului, a apei clocotite și a fierului încins) sau prin duelul judiciar. [Acc. și: ordálie] – Din fr. ordalie, lat. ordalium.
ORDÚRĂ, orduri, s. f. (Livr.) Murdărie, gunoi. – Din fr. ordure.
ORDURIÉR, -Ă, ordurieri, -e, adj. (Livr.) Murdar, obscen. [Pr.: -ri-er] – Din fr. ordurier.
ORFÉVRU, orfevri, s. m. (Livr.) Meșter care lucrează orfevrărie; aurar. – Din fr. orfèvre.
ÓRGANON s. n. (Livr.) Instrument, mijloc de muncă și de cercetare științifică. – Din ngr. órganon.
ORGIÁSTIC, -Ă, orgiastici, -ce, adj. (Livr.) Orgiac; fig. extraordinar. [Pr.: -gi-as-] – Din fr. orgiastique.
ORIPILÁ, oripilez, vb. I. Tranz. (Livr.) A îngrozi. ♦ A indispune, a supăra foarte tare. – Din fr. horripiler.
ORIPILÁNT, -Ă, oripilanți, -te, adj. (Livr.) Înfiorător, îngrozitor. – Din fr. horripilant.
ORIPILÁRE s. f. (Livr.) Faptul de a oripila. – V. oripila.
ORNÁNT, -Ă, ornanți, -te, adj. (Livr.) Care servește drept podoabă, care împodobește. – Orna + suf. -ant.
ORNÁT, ornate, s. n. (Înv.) 1. Veșmânt de ceremonie. 2. (La pl.) odăjdii. – Din lat. ornatus. Cf. germ. Ornat.
OȚIÓS, -OÁSĂ, oțioși, -oase, adj. (Livr.) De prisos; inutil, nefolositor. [Pr.: -ți-os] – Din lat. otiosus.
PACIÉNT, -Ă, pacienți, -te, Adj. (Livr.) Care are (sau manifestă) răbdare, calm; răbdător. [Pr.: -ci-ent] – Din lat. patiens, -ntis, fr. patient, gem. Patent, it. paciente.
PACIÉNȚĂ, paciențe, s. f. (Livr.) Răbdare, calm; îngăduință. [Pr.: -ci-en-] – Din lat. patientia, fr. patience, it. pacienza.
PALÁDIU, paladii, s. n. Statuie a zeiței Pallas Atena, socotită în antichitate a fi ocrotitoarea cetăților. ♦ Fig. Ocrotire, apărare. – Din lat., fr. palladium.
PALUDÓS, -OÁSĂ, paludoși, -oase, adj. (Livr.) Mlăștinos. – Din lat. paludosus, it. paludoso.
PANDEMÓNIU s. n. (Livr.) Capitală imaginară a infernului; adunarea, sfatul demonilor. ♦ Fig. Adunare de oameni sau loc în care domnește discordia, dezordinea, corupția. – Din fr. pandémonium, it. paademonio.
PANICÁT, -Ă, panicați, -te, adj. (Livr.) Care este cuprins de panică. – Din fr. paniqué.
PANTAGRUÉLIC, -Ă, pantagruelici, -ce, adj. (Livr.; despre pofta de mâncare, foame) Extraordinar, colosal, devorant; (despre ospețe, mese) foarte bogat. [Pr.: -gru-e-] – Din fr. pantagruélique.
PANTALONÁDĂ, pantolonade, s. f. (Livr.) Comedie burlescă; p. ext. bufonerie. – Din fr. pantalonnade.
PARACIVILIZÁȚIE, paracivilizații, s. f. (Livr.) Stare inferioară civilizației; manifestare ce mimează civilizația autentică; care se află la marginea civilizației. – Para2- + civilizație.
PARADÁ, paradez, vb. I. Intranz. (Livr. și ir.) A se arăta, a se pune (ostentativ) în evidență, a face caz, paradă de ceea ce face ori spune. – Din fr. parader.
PARADIZIÁC, -Ă, paradiziaci, -ce, adj. (Livr.) Ca în paradis; splendid, minunat, încântător. [Pr.: -zi-ac] – Din fr. paradisiaque.
PARCIMONÍE, parcimonii, s. f. (Livr.) Avariție, zgârcenie, calicie. ♦ Fig. Măsură, pondere, reținere (în manifestări). Vorbește cu parcimonie. – Din lat. parcimonia, fr. parcimonie.
PARCIMONIÓS, -OÁSĂ, parcimonioși, -oase, adj. (Livr.) Care manifestă parcimonie; care denotă parcimonie; zgârcit. ♦ Fig. Măsurat, ponderat, reținut (în manifestări). [Pr.: -ni-os] – Din fr. parcimonieux.
PARENÉTIC, -Ă, parenetici, -ce, adj. (Livr.) Moralizator. – Din fr. parénétique.
PARLOÁR, parloare, s. n. (Livr.) Sală de primire a vizitatorilor într-un cămin, într-un internat școlar, într-o cazarmă etc.; vorbitor (III). – Din fr. parloir.
PARTAJÁ ~éz tranz. livr. (bunuri materiale, averi) A supune unui partaj; a împărți conform prevederilor (între persoanele în drept). /<fr. partager
PARTICULARÍSM s. n. (Rar) Caracter intim, personal, specific al cuiva sau a ceva. – Particular + suf. -ism.
PASCÁL, -Ă, pascali, -e, adj. (Livr.) Privitor la sărbătoarea Paștilor, de Paști. – Din fr. pascal.
PATERNÁL, -Ă, paternali, -e, adj. (Livr.) Patern. – Din fr. paternel.
PATETIZÁ, patetizez, vb. I. Intranz. (Livr.) A pune patos (în ceva); a exagera caracterul patetic. – Din fr. pathétiser.
PATIBULÁR, -Ă, patibulari, -e, adj. (Livr.) Vrednic de spânzurat; demn de spânzurătoare. – Din fr. patibulaire.
PAUPÉR, -Ă, pauperi, -e, adj. (Livr.) Lipsit de mijloace de existență; ajuns în mizerie, în stare de sărăcie; foarte sărac. – Din lat. pauper.
PAUPERÍSM s. n. (Livr.) Stare de extremă sărăcie în care se află cineva; paupertate. – Din fr. paupérisme.
PAUPERIZÁ, pauperizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A reduce la stare de sărăcie extremă, la mizerie. – Din fr. paupériser.
PAUPERTÁTE s. f. (Livr.) Stare de extremă sărăcie în care se află cineva; pauperism. ◊ (Ieșit din uz) Act (sau certificat) de paupertate = act (sau certificat) prin care se atestă că o persoană nu posedă bunuri impozabile. [Var.: pauperitáte s. f.] – Din lat. paupertas, -tatis.
PEÁN, peane, s. n. (Livr.) Imn în onoarea zeului Apollo sau a zeiței Artemis. [Pr.: pe-an] – Din fr. péan.
PECUNIÁR, -Ă, pecuniari, -e, adj. (Livr.) Bănesc; p. ext. material [Pr.: -ni-ar] – Din fr. pécuniaire, lat. pecuniarius.
PEDANTÉSC, -Ă, pedantești, adj. (Livr.) Pedant (1) – Din fr. pédantesque, it. pedantesco.
PÉGRĂ s. f. (Livr.) Lume interlopă, drojdie a societății. – Din fr. pègre.
PEMPÁNT, -Ă adj. dichisit, elegant, atrăgător, seducător. (< fr. pimpant)
PENÁȚI s. m. pl. Nume dat, în mitologia romană și etruscă, unor divinități considerate a fi ocrotitoare ale casei și ale familiei. ♦ Fig. (Livr.) Cămin, casă (părintească). – Din lat. penates.
PENETRÁ, penetrez, vb. I. Tranz. și intranz. (Livr.) A pătrunde. – Din fr. pénétrer, lat. penetrare.
PENETRÁRE, penetrări, s. f. (Livr.) Acțiunea de a penetra și rezultatul ei. – V. penetra.
PENITÉNȚĂ, penitențe, s. f. 1. (În practicile creștine) Pedeapsă pe care și-o impune cineva sau pe care i-o dă cuiva preotul la spovedanie, pentru ispășirea păcatelor; canon, p. ext. privațiune (de ordin fizic, material); viață aspră pe care și-o impune cineva. 2. (Livr.) Pocăință. – Din lat. poenitentia, fr. pénitence, it. penitenza.
PENURÍE s. f. (Livr.) Lipsă a unor lucruri necesare; spec. lipsă a mijloacelor de trai; sărăcie, mizerie. – Din fr. pénurie.
PEREMPTÓRIU, -IE, peremptorii, adj. (Livr.) Care nu poate fi tăgăduit, combătut cu nimic (atât este de evident); vădit, evident. – Din lat. peremptorius, fr. péremptoire.
PERICLITÁ, periclitez, vb. I. Tranz. (Livr.) A pune în pericol; a primejdui. – Din fr. péricliter.
PERICLITÁNT, -Ă, periclitanți, -te, adj. (Livr.) Primejdios. – Din fr. périclitant.
PERIEGÉZĂ, periegeze, s. f. (Livr.) Călătorie. [Pr.: -ri-e-] – Din fr. périégèse.
PERIPATETIZÁ, peripatetizez, vb. I. Intranz. (Livr.) A discuta probleme de știință sau de filozofie plimbându-se (după obiceiul lui Aristotel). – Peripatetic + suf. -iza.
PERÍPLU, periple, s. n. (Livr.) Călătorie lungă pe mări și oceane; călătorie lungă (și anevoioasă). – Din fr. périple.
PERLIÉR, -Ă, perlieri, -e, adj. (Livr.) De perle (1). ♦ (Despre scoici) Din ale căror secreții se formează perle. [Pr.: -li-er] – Din fr. perlier.
PERMISIONÁR, permisionari, s. m. (Livr.) Soldat aflat în permisie. [Pr.: -si-o-] – Din fr. permissionaire.
PERNICIÓS, -OÁSĂ pernicioși, -oase adj. (Livr.) Care cauzează un rău, care este periculos (în special pentru sănătate); vătămător, dăunător. ◊ Anemie pernicioasă = formă gravă de anemie cu evoluție foarte rapidă, care poate cauza moartea. Febră pernicioasă = formă gravă a paludismului. [Pr.: -ci-os] – Din lat. perniciosus, fr. pernicieux.
PERNICIOZITÁTE s. f. (Livr.) Faptul sau însușirea de a fi pernicios. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. perniciosité.
PERSUADÁ, persuadez, vb. I. Tranz. (Livr.) A convinge pe cineva sa creadă, să gândească sau să (vrea să) facă un anumit lucru. [Pr.: -su-a-] – Din fr. persuader.
PERSUASIÚNE s. f. (Livr.) Acțiunea, darul sau puterea de a convinge pe cineva să creadă, să gândească sau să facă un anumit lucru. [Pr.: -su-a-si-u-] – Din fr. persuasion.
PERSUASÍV, -Ă, persuasivi, -e, adj. (Livr.) Care urmărește sau are darul să convingă pe cineva să creadă, să gândească sau să facă un anumit lucru. [Pr.: -su-a-] – Din fr. persuasif.
PERTINÉNT, -Ă, pertinenți, -te, adj. 1. (Livr.) Care se potrivește exact obiectului despre care este vorba, care este adecvat pentru ceea ce vrea să argumenteze; potrivit, nimerit, convenabil; p. ext. care denotă profunzime, competență. ♦ (Jur.) Care se raportează exact la chestiune, la fondul cauzei; potrivit. 2. (Despre elemente lingvistice) Dotat cu o anumită funcțiune într-un sistem determinat. ♦ (Despre elemente fonice) Care servește într-o limbă dată la diferențierea semnificațiilor. – Din fr. pertinent.
PERTINÉNȚĂ s. f. (Livr.) Însușirea de a fi pertinent, caracterul a ceea ce este pertinent. – Din fr. pertinence.
PERTRACTÁ, pertractez, vb. I. Tranz. (Livr.) A dezbate o problemă, o chestiune în litigiu etc., a discuta, a trata (îndelung, amănunțit). – Din lat. pertractare.
PERTRACTÁRE, pertractări, s. f. (Livr.) Faptul de a pertracta; (mai ales la pl.) discuție, dezbatere, tratare (îndelungată, amănunțită) a unei probleme, a unui litigiu etc.; tratative. – V. pertracta.
PESTIFÉR, -Ă, pestiferi, -e, adj. (Livr.) Pestilențial. – Din fr. pestifere.
PESTIFERÁT, -Ă, pestiferați, -te, adj. (Livr.; adesea substantivat) Contaminat de pestă; ciumat. – Din fr. pestiféré.
PESTILÉNȚĂ, pestilențe, s. f. (Livr.) 1. Boală contagioasă, molimă; spec. ciumă. 2. Fig. Învățătură dăunătoare. – Din fr. pestilence, germ. Pestilenz.
PETÉNT, petenți, s. m. (Livr.) Petiționar. – Din germ. Petent.
PETULÁNT, -Ă, petulanți, -te, adj. (Livr.) Care manifestă sau trădează o ardoare exuberantă (bruscă și adesea dezordonată); p. ext. îndrăzneț, temerar. – Din fr. pétulant.
PETULÁNȚĂ, petulanțe, s. f. (Livr.) Ardoare exuberantă (bruscă și adesea dezordonată); p. ext. îndrăzneală, temeritate. – Din fr. pétulance.
PÍCNIC, picnicuri, s. n. (Livr.) Masă (și petrecere) comună (în aer liber), de obicei cu contribuția fiecărui participant. [Acc. și: picníc] – Din fr. pique-nique.
PIERRÓT s. m. (Livr.) Personaj buf din vechea comedie italiană preluat de teatral francez și apoi de pantomimă, îmbrăcat în alb și cu o scufie (ascuțită) pe cap. [Pr.: pierd] – Din fr. pierrot.
PINDÁRIC, -Ă, pindarici, -ce, adj. (Livr.; despre poezii, versuri, etc.) Care este scris in genul poetului antic grec Pindar. – Din fr. pindarique.
PISCIVÓR, -Ă, piscivori, -e, adj. (Livr.) Care se hrănește cu pește. – Din fr. piscivore.
PITIÁDĂ, pitiade, s. f. (Livr.) Interval de timp de patru ani care se scurgea între jocurile pitice. [Pr.: -ti-a-] – Din fr. pythiade.
PLACÁ, plachez, vb. I. Tranz. 1. A acoperi suprafața unui element de construcție, a unui obiect etc. cu un strat de material de altă natură, pentru a-l proteja, pentru a-i înfrumuseța aspectul etc. 2. (La jocul de rugbi) A opri un jucător să pătrundă spre poarta adversă, imobilizându-l cu mâinile. 3. (Livr.) A părăsi, a abandona. – Din fr. plaquer.
PLAFONIÉRĂ, plafoniere, s. f. (Livr.) Corp de iluminat care se fixează direct pe plafonul unei încăperi. [Pr.: -ni-e-] – Din fr. plafonnier.
PLÉBE s. f. 1. (În Roma antică) Categorie socială de oameni liberi fără o activitate permanentă, care trăiau din câștiguri întâmplătoare și din distribuții făcute de stat. 2. (În evul mediu) Pătura cea mai săracă a populației orășenești din apusul Europei, aflată în afara ierarhiei feudale și care, alături de țărănime, a avut un rol important în revoluțiile din sec. XVI-XVII. 3. (Livr.) Pătură socială fără drepturi, asuprită și exploatată; p. ext. mulțime, gloată. ♦ Fig. Categorie socială declasată; drojdia societății. – Din fr. plèbe, lat. plebs, -bis.
PLEBÉI (‹ lat.) s. m. pl. 1. (În Roma antică) Categorie socială din care făceau parte oamenii liberi, lipsiți însă, pentru multă vreme, de drepturi civile și politice obținute în exclusivitate de patricieni. Separația celor două grupuri a fost determinată de condiții etnice, economice, politice și militare, secesiunea având loc în 494 î. Hr., când p. s-au retras pe Muntele Sacru, adoptând o organizare proprie. După 450 î. Hr. au obținut o legislație recunoscută în stat (lex Cambia, 445 î. Hr.), în urma căreia încep să acceadă la demnități de stat, deplina egalitate cu patricienii fiind obținută în 393 î. Hr. 2. (În Evul Mediu, în apusul Europei) Pătura cea mai săracă a populației orășenești, care, alătu
PLEBEIÁN, -Ă, plebeieni, -e, s. m. și f., adj. (Livr.) 1. Plebeu (1). 2. Plebeu (2). [Pr.: -be-ian] – Din fr. plébéien.
PLEBEIANÍSM s. n. (Livr.) Comportament de plebeu, aer de plebeu. [Pr.: -be-ia-] – Plebeian + suf. -ism.
PLENÁR, -Ă, plenari, -e, adj. 1. (Despre ședințe, adunări, reuniuni) Care se ține cu participarea tuturor membrilor. ♦ (Substantivat, f.) Consfătuire, adunare, ședință la care participă toți membrii unui for de conducere, ai unei organizații etc. 2. (Livr.) Total, întreg, complet; desăvârșit, deplin. – Din lat. plenarius.
PLENITUDINÁR, -Ă, plenitudinari, -e, adj. (Livr.) Plenar. – Plenitudine + suf. -ar.
PLÉTORĂ s. f. 1. supraabundență de sânge sau umori în organism. 2. cantitate mare; surplus; exces. (< fr. pléthore)
PLEZANTERÍE, plezanterii, s. f. (Livr.) Lucru amuzant; vorbă, discuție ușoară, amuzantă. – Din fr. plaisanterie.
PLUMIÉRĂ, plumiere, s. f. (Livr.) Penar. [Pr.: -mi-e-. – Var.: plumiér s. n.] – Din fr. plumier.
PLUVIÓS, -OÁSĂ, pluvioși, -oase, adj. (Livr.) Ploios. [Pr.: -vi-os] – Din fr. pluvieux.
POETÁRD, poetarzi, s. m. (Livr.) Poetaș. [Pr.: po-e-] – Poet + suf. -ard.
POETÁSTRU, poetaștri, s. m. (Livr.) Poetaș. [Pr.:po-e-] – Din fr. poétastre, it. poetastro.
POETÉSĂ, poetese, s. f. (Livr.) Poetă. ♦ (Depr.) Poetă mediocră, lipsită de talent. [Pr.: po-e-] – Din fr. poétesse.
POLIHISTÓR s.m. Cunoscător al mai multor domenii de specialitate. [< germ. Polyhistor].
POLITICÁSTRU, politicaștri, s. m. (Livr.) Om politic lipsit de orizont, preocupat de interese meschine. – Politic + suf. -astru (după poetastru).
POLTRÓN, -Ă, poltroni, -e, adj., s. m. și f. (Livr.) (Om) lipsit de curaj și de sentimentul onoarei; (om) laș, fricos. – Din fr. poltron.
POLTRONERÍE, poltronerii, s. f. (Livr.) Faptul de a fi poltron; atitudine, comportare, faptă de poltron; lașitate. – Din fr. poltronnerie.
POMIÉRĂ, pomiere, s. f. (Livr.) Fructieră. [Pr.: -mi-e-] – Din fr. pommière.
POMPIERÍSM s. n. (Livr.) Stil pompieristic. [Pr.: -pi-e-] – Din fr. pompiérisme.
PONCÍF, poncifuri, s. n. (Livr.) Creație artistică ordinară, lipsită de originalitate. Idee, afirmație banală, loc comun. [Pl. și: poncife] – Din fr. poncif.
PONDERÁ, ponderez, vb. I. Tranz. (Livr.) A face ca două fapte să se echilibreze prin opunerea lor una alteia; a echilibra, a cumpăni. ♦ Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni mai cumpătat, mai măsurat; a (se) înfrâna, a (se) stăpâni, a (se) potoli, a (se) tempera. – Din fr. pondérer, lat. ponderare.
PÓNDERE, ponderi, s. f. (Livr.) Greutate; spec. greutate specifică. Pondere atomică. ♦ Fig. Importanță, valoare (în cadrul unui ansamblu de elemente și în raport cu acestea). – Din lat. pondus, -eris.
PÓNTIC, -Ă, pontici, -ce, adj. (Livr.) Din regiunea Mării Negre, care aparține Mării Negre, privitor la Marea Neagră. – Din lat. Ponticus, fr. pontique.
PORTOFÓLIU, portofolii, s. n. 1. (Livr.) Funcție de ministru. ♦ Ministru fără portofoliu = persoană care are funcția de ministru într-un guvern, fără a fi titularul unui minister. 2. (Înv.) Mapă, dosar etc. în care se păstrează acte, hârtii de valoare etc. 3. (Rar) Portofel. 4. Efecte de comerț, valori bancare etc. aflate la dispoziția cuiva. 5. Totalitatea lucrărilor manuscrise aflate în evidența unei edituri, în scopul tipăririi lor. – După it. portafoglio.
PORTVIZÍT, portvizite, s. n. (Livr.) Portofel (mai ales pentru acte). – Din fr. porte-visite.
POȘÁDĂ, poșade, s. f. (Livr.) 1. Pictură executată la repezeală. 2. Operă literară scrisă de mântuială. – Din fr. pochade.
POSTILIÓN, postilioni, s. m. (Livr.; înv.) Surugiu care conducea un poștalion. [Pr.: -li-on] – Din fr. postillon.
POSTÍȘ, -Ă, postiși, -e, adj., s. f. (Livr.) 1. Adj. (Despre păr, gene, dinți etc.) Fals, artificial. 2. S. f. Păr fals, meșă. – Din fr. postiche.
POSTULÁ, postulez, vb. I. Tranz. (Livr.) A da unei afirmații sau unei demonstrații caracter de postulat. – Din fr. postuler.
POSTULÁRE, postulări, s. f. (Livr.) Faptul de a postula. – V. postula.
POSTUMITÁTE s. f. (Livr.) Caracterul a ceea ce este postum (1), calitatea de a fi postum; perioadă care urmează după moartea cuiva. – Postum + suf. -itate.
POTÉNT, -Ă, potenți, -te, adj. (Livr.) Puternic, tare. – Din lat. potens, -ntis.
POTERÍE s. f. (Livr.) Olărie. – Din fr. poterie.
POZEUR, pozeuri, s. m., adj. (Livr.) (Persoană îngâmfată) care pozează, studiindu-și în permanență atitudinile, gesturile etc. pentru a face impresie, pentru a epata sau pentru a se evidenția. [Pr.: pozör. – scris și: poseur] – Din fr. poseur.
POZITIVITÁTE s. f. (Livr.) Caracter pozitiv. – Din fr. positivité.
PRAIRIÁL s. m. (Livr.) A noua lună în calendarul republican francez (20 mai – 18 iunie). [Pr.: pre-ri-al] – Din fr. prairial.
PREBÍOTIC, -Ă, prebiotici, -ce, adj. (Livr.) Anterior apariției vieții. [Pr.: -bi-o-] – Din engl. prébiotic.
PRECÁR, -Ă, precari, -e, adj. (Livr.) 1. Lipsit de siguranță, de trăinicie, dependent de voința cuiva sau de împrejurări imprevizibile; nesigur, nestabil. ♦ (Rar; despre un edificiu, o clădire) Lipsit de rezistență; șubred. 2. Fig. Lipsit de consistență, de profunzime, de temei, de valoare. – Din fr. précaire, it. precario.
PRECARITÁTE s. f. (Livr.) Caracterul sau însușirea a ceea ce este precar. – Din fr. précarité.
PRECONCÉPȚIE, preconcepții, s. f. (Rar) Prejudecată. [Var.: preconcepțiúne s. f.] – Din fr. préconception.
PREDÍCȚIE, predicții, s. f. (Livr.) Prevestire. [Pr.: -ți-e. – Var.: predicțiúne s. f.] – Din fr. prédiction, lat. preadictio, -onis.
PREDILÉCT, -Ă, predilecți, -te, adj. (Livr.) Care constituie o preferință a cuiva, pentru care cineva simte sau are o deosebită înclinare sau plăcere; preferat, favorit. – Din it. prediletto (după predilecție).
PREEMINÉNT, -Ă, preeminenți, -te, adj. (Livr.) Care este mai presus decât alții sau decât altele, superior (ca valoare, rang etc.) [Pr.: pre-e-] – Din fr. prééminent.
PREEMINÉNȚĂ, preeminențe, s. f. (Livr.) Superioritate a cuiva sau a ceva. [Pr.: pre-e-] – Din fr. prééminence.
PREFIGURÁ, prefigurez, vb. I. Tranz. (Livr.) A prezenta, a schița ceva în linii mari, înainte de realizare, de aplicare; a avea sau a sugera toate trăsăturile unui lucru, ale unui fenomen etc. viitor. – Din fr. préfigurer.
PREFIGURÁRE, prefigurări, s. f. (Livr.) Acțiunea de a prefigura și rezultatul ei; prefigurație. – V. prefigura.
PREFIGURÁȚIE, prefigurații, s. f. (Livr.) Prefigurare. – Din fr. préfiguration.
PREFIGURATÍV, -Ă, prefigurativi, -e, adj., s. n. (Livr.) (Element) care prefigurează. – Pre1- + figurativ.
PREJUDICIÁBIL, -Ă, prejudiciabili, -e, adj. Care poate aduce prejudicii; păgubitor, vătămător. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. préjudiciable.
PRELEVÁ, prelév, vb. I. Tranz. (Livr.) A detașa, a extrage, a lua (cu anticipație) o parte dintr-un tot, dintr-un ansamblu. [Prez. ind. și: prelevez] – Din fr. prélever.
PRELEVÁRE, prelevări, s. f. (Livr.) Acțiunea de a preleva și rezultatul ei. – V. preleva.
PRELEVÁT, -Ă, prelevați, -te, adj. (Livr.) Care este detașat, extras dintr-un tot, dintr-un ansamblu. – V. preleva.
PRELUDÁ, preludez, vb. I. Intranz. (Livr.) 1. A-și încerca vocea sau instrumentul înainte de a executa o bucată muzicală; p. ext. a începe să cânte. 2. A efectua o acțiune preliminară. [Var.: (înv.) prelúde vb. III] – Din fr. préluder, lat. praeludere.
PRELUDÁRE, preludări, s. f. (Livr.) Acțiunea de a preluda și rezultatul ei. – V. preluda.
PREPONDERÁ, pers. 3 preponderează, vb. I. Intranz. (Livr.) A fi preponderent; a precumpăni, a predomina. – Din fr. prépondérer, lat. praeponderare.
PRESCIÉNT, -Ă adj. înzestrat cu capacitatea de a ști dinainte ce urmează; prevăzător. (< fr., engl. prescient)
PREVALÁ, prevalez, vb. I. (Livr.) 1. Intranz. A avea preponderență; a predomina. 2. Refl. A se folosi de ceva, a face uz de ceva în vederea realizării unui scop. – Din fr. prévaloir, lat. praevalere.
PREVALÁRE s. f. (Livr.) Faptul de a (se) prevala. – V. prevala.
PREVALÉNT, -Ă, prevalenți, -te, adj. (Livr.) De importanță majoră. ♦ Predominant. – Din lat. praevalens, -tis, engl. prevalent.
PREVALÉNȚĂ s. f. (Livr.) Prevalare. – Din engl. prevalence.
PREVARICÁ, prevarichez, vb. I. Intranz. (Livr.) A contraveni prin rea-credință, abuz, fraudă de la îndatoririle și obligațiile de serviciu. – Din fr. prévariquer.
PREVARICAȚIÚNE, prevaricațiuni, s. f. (Livr.) Abatere de la îndatoririle de serviciu; abuz, delict comis de un funcționar aflat în exercițiul funcțiunii. ♦ Trădare a cauzei, a intereselor cuiva. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. prévarication, lat. praevaricatio, -onis.
PREVARICATÓR, -OÁRE, prevaricatori, -oare, s. m. și f., adj. (Livr.) (Persoană) care comite o prevaricațiune. – Din fr. prévaricateur, lat. praevaricator.
PREVÉNȚIE, prevenții, s. f. 1. Arest preventiv; p. ext. stare de arest preventiv. 2. (Livr.) Prejudecată. [Var.: prevențiúne s. f.] – Din fr. prévention, lat. praeventio, -onis.
PREZERVÁ, prezérv, vb. I. Tranz. (Livr.) A apăra,.a păzi de un rău, de un pericol. – Din fr. préserver, lat. praeservare.
PREZERVÁRE, prezervări, s. f. (Livr.) Acțiunea de a prezerva. – V. prezerva.
PREZERVÁȚIE, prezervații, s. f. (Livr.) Prezervare. – Din fr. préservation.
PREZUMÁ, prezúm, vb. I. Tranz. (Livr.) A presupune (1); a estima. – Din fr. présumer.
PREZUMÁRE s. f. (Livr.) Presupunere; estimare. – V. prezuma.
PREZÚMȚIE, prezumții, s. f. (Livr.) 1. Părere întemeiată pe aparențe, pe ipoteze, pe deducții; presupunere, supoziție. ♦ Recunoaștere a unui fapt ca autentic din punct de vedere juridic, până la proba contrară. 2. Părere exagerat de bună despre sine; înfumurare, aroganță. – Din fr. présomption, lat. praesumptio.
PREZUMȚIÓS, -OÁSĂ, prezumțioși, -oase, adj. (Livr.) Care are o încredere exagerată în calitățile, în forțele proprii (și disprețuiește ajutorul și experiența altora); încrezut, înfumurat. [Pr.: -ți-os] – Din fr. présomptueux, lat. praesumptuosus (după prezumție).
PREZUMȚIOZITÁTE s. f. (Livr.) Înfumurare, aroganță. [Pr.: -ți-o-] – Prezumțios + suf. -itate.
PRIMÁ, primez, vb. I. Intranz. (Livr.) A avea întâietate, a fi pe primul plan. – Din fr. primer.
PRÍMO adv. (Livr. și fam.) În primul rând, mai întâi. – Din it., fr. primo.
PRIMOGÉNIT, -Ă, primogeniți, -te, adj., s. m. și f. (Livr.) (Copil) născut primul (într-o familie regală, princiară, feudală etc.); primogenitură. – Din lat. primogenitus.
PRIMOGENITÚRĂ s. f. (Livr.; mai ales în familiile domnitoare, princiare, nobiliare) Întâietate, prioritate pe care o are (în unele țări) cel dintâi născut dintre mai mulți frați în dobândirea anumitor drepturi; primogenit. – Din fr. primogéniture.
PRINÓS, prinosuri, s. n. (În Antichitate) Dar oferit divinității; p. ext. dar oferit unui stăpânitor. ♦ Fig. Omagiu adus cuiva în semn de devotament, de admirație, de recunoștință; contribuție adusă în slujba unei cauze. – Din sl. prinosŭ.
PRIVÁ, privez, vb. I. Tranz. (Livr.) A împiedica pe cineva să se bucure de un avantaj, de un drept care i se cuvine, de ceva necesar. ♦ Refl. A renunța (de bunăvoie sau constrâns la ceva necesar) la un bun sau la un drept. – Din fr. priver, lat. privare.
PRIVÁ, privez, vb. I. Tranz. (Livr.) A împiedica pe cineva să se bucure de un avantaj, de un drept care i se cuvine, de ceva necesar. ♦ Refl. A renunța (de bunăvoie sau constrâns la ceva necesar) la un bun sau la un drept. – Din fr. priver, lat. privare.
PRIVÁT, -Ă, privați, -te, s. f. 1. Adj. (Livr.) Particular, individual. 2. S. f. (Pop.) Closet. – Din fr. privé, lat. privatus.
PRIVAȚIÚNE, privațiuni, s. f. (Livr.) Faptul de a fi privat sau de a se priva de ceva; (de obicei la pl.) lipsă, sărăcie, mizerie. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. privation.
PRIVATÍV, -Ă, privativi, -e, adj. (Livr.) Care lipsește pe cineva de ceva, care exclude ceva. ♦ Spec. (Despre afixe) Care exprimă lipsa, excluderea, dând cuvântului derivat un sens opus celui de bază. – Din fr. privatif.
PRÍZĂ, prize, s. f. 7. (Livr.) Cantitate mică de tutun care se trage pe nas. – Din fr. prise.
PRIZÁ, prizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A aprecia, a prețui. – Din fr. priser.
PRO prep. (Livr.) 1. Pentru, în favoarea..., în sprijinul... 2. Element de compunere care înseamnă „pentru...”, „în favoarea...” și care servește la formarea unor adjective. – Din lat. pro (2), fr. pro-.
PROB, -Ă, probi, -e, adj. (Livr.) Cinstit, onest, integru, loial. – Din fr. probe.
PROBITÁTE s. f. (Livr.) Cinste, integritate, onestitate. – Din fr. probité, lat. probitas, -atis.
PROBLEMATIZÁ, problematizez, vb. I. Tranz. 1. (Livr.) A sistematiza pe probleme. 2. A face (din orice lucru) o problemă (I 1). – Problemat[ic] + suf. -iza.
PROCEDÚRĂ, proceduri, s. f. 1. Totalitatea actelor și a formelor îndeplinite în cadrul activității desfășurate de un organ de jurisdicție, de executare sau de alt organ de stat. 2. (Livr.) Procedeu (1). 3. Ramură a dreptului care are ca obiect studiul procedurii (1). 4. (Mai ales la pl.) Tratament special efectuat în unități sanitare pentru tratarea diverselor boli. – Din fr. procédure.
PROCREATÍV, -Ă, procreativi, -e, adj. (Livr.) Procreator. [Pr.: -cre-a-] – Procrea + suf. -(a)tiv.
PROCUSTÁ vb. I. tr. (Rar; fig.) A lungi sau a scurta după împrejurări. [Cf. Procust – tâlhar din antichitate care jefuia și tortura pe călători].
PRODÍG, -Ă, prodigi, -ge, adj. (Livr.) Risipitor, cheltuitor; (excesiv de) generos. – Din fr. prodigue, lat. prodigus.
PRODIGÁ, prodíg, vb. I. Tranz. (Livr.) A cheltui fără măsură, a risipi; a acorda cu generozitate, a dărui din belșug. – Din fr. prodiguer.
PRODIGALITÁTE, prodigalități, s. f. (Livr.) Risipă, cheltuială excesivă. – Din fr. prodigalité.
PRODÚCE, prodúc, vb. III. 7. Tranz. (Livr.) A arăta, a prezenta (ca dovadă). – Din lat. producere.
PROFERÁ, proferez, vb. I. Tranz. (Livr.) A rosti, a pronunța (cu voce ridicată) blesteme, amenințări etc. [Prez. ind. și: profér] – Din fr. proférer.
PROFERÁRE, proferări, s. f. (Livr.) Acțiunea de a profera și rezultatul ei. – V. profera.
PROFETÉSĂ, profetese, s. f. (Livr.) Femeie înzestrată cu darul de a proroci. – Din fr. prophétesse.
PROFUNDITÁTE s. f. (Livr.) Profunzime. – Din lat. profunditas, -atis.
PROFUZIÚNE, profuziuni, s. f. (Livr.) Cantitate mare, mulțime de...; abundență, bogăție. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. profusion, lat. profusio, -onis.
PROLEGÓMENE s. n. pl. (Livr.) Parte introductivă care precedă expunerea propriu-zisă într-o operă științifică. ♦ Ansamblu de noțiuni preliminare aparținând unui domeniu științific. – Din fr. prolégomènes.
PROLÍX, -Ă, prolicși, -xe, adj. (Despre vorbire, stil) Lipsit de concizie, prea încărcat; (despre oameni) care se exprimă cu prea multe cuvinte (adesea inutile), confuz sau complicat. – Din fr. prolixe, lat. prolixus.
PROMENÁDĂ, promenade, s. f. (Livr.) 1. Plimbare. 2. Loc special amenajat pentru plimbare. – Din fr. promenade.
PROMETEIÁN, -Ă, prometeieni, -e, adj. (Livr.) Prometeic. [Pr.: -te-ian] – Din fr. prométhéen.
PROMETEÍSM s. n. (Livr.) Atitudine, concepție legată de mitul lui Prometeu. – Prometeu (n. pr.) + suf. -ism. Cf. it. prometeismo.
PROMETIÁN, -Ă, prometeieni, -e, adj. (Livr.) Prometeic. [Pr.: -te-ian] – Din fr. prométhéen.
PROMISCUITÁTE f. livr. Conviețuire în condiții mizerabile a mai multor persoane de sex diferit; trai în comun dezagreabil. [G.-D. promiscuității; Sil. -cu-i-] /<fr. promiscuité
PROMÍSCUU, -UĂ, promiscui, -ue, adj. (Livr.) Care are caracter de promiscuitate. – Din lat. promiscuus, fr. promiscue.
PROMPTUÁR, promptuare, s. n. (Livr.) Manual prescurtat. [Pr.: -tu-ar] – Din fr. promptuaire.
PROPENSIÚNE, propensiuni, s. f. (Livr.) Înclinare firească, tendință, dispoziție naturală către ceva. [Pr.: -si-u-] – Din fr. propension, lat. propensio, -onis.
PROPOZÍȚIE, propoziții, s. f. (Livr.) Propunere. [Var.: propozițiúne s. f.] – Din fr. proposition, lat. propositio, -onis.
PROTEÍSM s. n. (Livr.) Comportare de Proteu; p. ext. tendința de a lua forme diferite. – Din fr. protéisme.
PROTÉU, protei, s. m. 1. (Livr.) Om nestatornic, care își schimbă mereu ideile, părerile. 2. (Și în sintagma proteu de peșteră) Batracian care trăiește în unele peșteri (Proteus anguinus). 3. Bacterie polimorfă foarte mobilă, care conține elemente baciliare (Proteus). – Din fr. protée.
PRÓXIM, -Ă, proximi, -e, adj. (Livr.) Cel mai apropiat (în timp sau în spațiu). ◊ (Log.; în sintagma) Gen proxim = primul termen relevant al unei definiții, cel mai apropiat ca sens de noțiunea de definit. – Din lat. proximus.
PROXIMITÁTE s. f. (Livr.) Apropiere imediată (în spațiu sau în timp); vecinătate. – Din lat. proximitas, -atis, fr. proximité.
PROZODÉM, prozodeme, s. n. (Livr.) Element prozodic (1) cu rol distinctiv. – Din fr. prosodème.
PRUD, -Ă, pruzi, -de, adj. (Livr.) Care simulează o atitudine virtuoasă, austeră. – Din fr. prude.
PSIHOTRÓP, -Ă, psihotropi, -e, adj., s. n. (Medicament) cu acțiune asupra psihicului. – Din fr. psychotrope.
PUBERÁL, -Ă, puberali, -e, adj. (Livr.) Care aparține pubertății, privitor la pubertate. – Puber + suf. -al.
PUDIBÓND, -Ă, pudibonzi, -de, adj. (Livr.) Care afișează o pudoare exagerată. [Var.: pudibúnd adj.] – Din fr. pudibond, lat. pudibundus.
PUDIBONDERÍE, pudibonderii, s. f. 1. (Livr.) Afectare a unei pudori exagerate. 2. (La pl.) Atitudini extrem de pudice (1). [Var.: pudibunderíe s. f.] – Din fr. pudibonderie.
PUDIBÚND, -Ă, pudibunzi, -de, adj. (Livr.) Care afișează o pudoare exagerată. – Din lat. pudibundus.
Punct nevralgic / nostalgic expr. (er., livr.) vulvă.
PUNITÍV, -Ă, punitivi, -e, adj. (Livr.) Care pedepsește; destinat să pedepsească. – Din fr. punitif.
PUPILÁR, -Ă, pupilari, -e, adj. (Livr.) Care aparține pupilului, privitor la pupil. – Din fr. pupillaire, lat. pupillaris.
PUSILANÍM, -Ă, pusilanimi, -e, adj. (Livr.) Fricos. – Din fr. pusillanime.
PUTREFIÁ, pers. 3 putrefiază, vb. I. Refl. (Livr.) A putrezi (1). [Pr.: -fi-a] – Din fr. putréfier.
PUTREFIÁBIL, -Ă, putrefiabili, -e, adj. (Livr.) Putrescibil. [Pr.: -fi-a-] – Din fr. putréfiable.
PUTREFIÉRE, putrefieri, s. f. (Livr.) Faptul de a se putrefia. [Pr.: -fi-e-] – V. putrefia.
PUTRESCÉNT, -Ă, putrescenți, -te, adj. (Livr.) Care a intrat în putrefacție. – Din fr. putrescent.
PUTRESCÍBIL, -Ă, putrescibili, -e, adj. (Livr.) Care poate putrezi; care putrezește ușor; putrefiabil. – Din fr. putrescible.
PUTRÍD, -Ă, putrizi, -de, adj. (Livr.) Putred. – Din fr. putride.
PUTRIDITÁTE s. f. (Livr.) Putreziciune. – Din fr. putridité.
QUIPROQUÓ, quiproquo-uri, s. n. 1. (Livr.) Confuzie de persoane sau de lucruri; intervertire. 2. (Teatru) Situație (comică) în care un personaj este confundat cu altul, rezultând o serie de încurcături. [Pr.: cviprocvo și chiproco] – Din fr. quiproquo.
QUÍSLING, quislingi, s. m. (Livr.) Colaboraționist (cu hitleriștii); trădător de patrie. [Pr.: cvisling și chisling] – Din n. pr. Quisling.
QUÓLIBET s. n. (Livr.) Joc de cuvinte răutăcios sau glumeț. [Pr.: cvó-] – Din fr. quolibet.
RÁCILĂ, racile, s. f. 1. (Livr.) Boală veche, incurabilă, maladie cronică; beteșug; fig. cusur, meteahnă, defect. 2. Fig. Dușmănie veche, ură. – Et. nec.
RACLÁ, raclez, vb. I. Tranz. A răzui. ♦ Spec. A face un raclaj. – Din fr. racler.
RAFAÉLIC, -Ă, rafaelici, -ce, adj. De Rafael, al lui Rafael; în maniera lui Rafael; (livr.) rafaelitic. ♦ Serafic. [Pr.: -fa-e-] – Din fr. raphaélique.
RAPÁCE, rapaci, -ce, adj. (Livr.) Hrăpăreț, lacom, apucător, hapsân. – Din fr., it. rapace, lat. rapax, -acis.
RAPACITÁTE s. f. (Livr.) Însușirea de a fi rapace; cupiditate, lăcomie. – Din fr. rapacité, lat. rapacitas, -atis.
RASÁT, -Ă, rasați, -te, adj. (Livr.) De rasă, de soi; p. ext. select. Cal rasat. – Din fr. racé.
RAȚIOCINÁ vb. tr. a raționa cu mult echilibru, cu multă subtilitate. (< fr. ratiocioner, lat. ratiocinari)
REBARBATÍV, -Ă adj. 1. cu aspect respingător, urât; aspru; neplăcut. 2. (fig.) care se împotrivește la ceva, refractar. (< fr. rébarbatif)
RECELÁ, recelez, vb. I. Tranz. (Livr.) A păstra și a ascunde un obiect furat de altul. ♦ A sustrage de la cercetările justiției pe cineva. ♦ Refl. A se ascunde, a se refugia. – Din fr. receler.
RECELÁRE, recelări, s. f. (Livr.) Acțiunea de a recela și rezultatul ei. – V. recela.
RECLUZIÚNE, recluziuni, s. f. (Jur.; ieșit din uz) Pedeapsă privativă de libertate prevăzută pentru anumite infracțiuni calificate drept crime. ♦ (Livr.) Izolare, solitudine. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. réclusion.
RECOGNIȚIÚNE, recognițiuni, s. f. (Livr.) Recunoaștere. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. récognition.
RECOGNOSCÍBIL, -Ă, recognoscibili, -e, adj. (Livr.) Care poate fi recunoscut. – Re1- + cognoscibil (după it. riconoscibile).
RECRIMINÁ, recriminez, vb. I. Tranz. (Livr.) A răspunde unor acuzații sau unor injurii prin alte acuzații sau injurii; a reproșa, a acuza. – Din fr. récriminer.
RECRIMINÁRE, recriminări, s. f. (Livr.) Acțiunea de a recrimina și rezultatul ei; acuzație, insultă, injurie. – V. recrimina.
RECTITÚDINE, rectitudini, s. f. (Livr.) 1. Stare, calitate a unei linii drepte. 2. Fig. Spirit de dreptate: sinceritate. – Din lat. rectitudo, -inis, fr. rectitude.
RECURÉNT, -Ă adj. Care revine spre locul de origine. ♦ (Despre boli) Care revine, recidivează. [< fr. récurrent, cf. lat. recurrens < recurrere – a veni înapoi].
RECURSÍV, -Ă, recursivi, -e, adj. (Livr.) Care poate fi repetat în mod nelimitat. – Din engl. recursive.
RECURSIVITÁTE s. f. (Livr.) Însușirea de a fi recursiv. – Din fr. récursivité.
REFUTÁ, refutez, vb. I. Tranz. (Livr.) A combate o afirmație, o teorie etc. prin argumente puternice. – Din fr. réfuter, lat. refutare.
REFUTÁBIL, -Ă, refutabili, -e, adj. (Livr.) Care poate fi combătut cu argumente puternice. – Din fr. réfutable.
REFUTÁRE, refutări, s. f. (Livr.) Acțiunea de a refuta și rezultatul ei; refutație. – V. refuta.
REGÁL, regale/regaluri, s. n. 2. S. n. (Livr.) Ospăț mare, bogat; banchet festiv. ♦ Eveniment deosebit (care încântă, desfată etc.). ♦ Plăcere mare; dar plăcut. – Din fr. régal(e), it. regale, lat. regalis.
REGALÁ, regalez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A (se) ospăta bine, a (se) cinsti. ♦ Tranz. A desfăta, a încânta. ♦ A dărui. – Din fr. régaler.
REITERÁ, reiterez, vb. I. Tranz. (Livr.) A repeta. [Pr.: re-i-] – Din fr. réitérer.
REITERÁRE, reiterări, s. f. (Livr.) Acțiunea de a reitera; repetare. [Pr.: re-i-] – V. reitera.
REITERÁT, -Ă, reiterați, -te, adj. (Livr.) Repetat. [Pr.: re-i-] – V. reitera.
REITERÁȚIE, reiterații, s. f. 1. (Livr.) Reiterare. 2. Metodă în topografie constând în măsurarea repetată, din unghiuri diferite, pentru reducerea erorilor. [Pr.: re-i-] – Din fr. réitération.
REJÉT, rejeturi, s. n. 1. (Livr.) Respingere. 2. (Geol.) Denivelare produsă de o falie. 3. Ingambament. – Din fr. rejet.
RELEVÁNȚĂ, relevanțe, s. f. (Livr.) Calitatea de a fi relevant. – Din fr. relevance.
REMISIÚNE, remisiuni, s. f. 1. (Livr.) Iertare. 2. Ameliorare sau dispariție temporară a manifestărilor unei boli. [Pr.: -si-u-] – Din fr. rémission, lat. remissio, -onis.
REMITÉNȚĂ, remitențe, s. f. 1. (Livr.) Remisiune (1). 2. (Med.) Remisiune (2). – Din fr. rémittence.
REPAUZÁ, repauzez, vb. I. 1. Refl. A se odihni. 2. Intranz. (Livr.) A muri. [Pr.: -pa-u-] – Din lat. repausare.
REPAUZÁT, -Ă, repauzați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Odihnit. 2. S. m. și f. (Livr.) Răposat, decedat. [Pr.: -pa-u-] – V. repauza.
REPREHENSÍBIL, -Ă, reprehensibili, -e, adj. (Livr.) Care merită să fie condamnat, care atrage reproșuri; blamabil, condamnabil. – Din fr. réprehensible, lat. reprehensibilis.
REPREHENSIÚNE, reprehensiuni, s. f. (Livr.) Mustrare, reproș; blam. [Pr.: -si-u-] – Din fr. repréhension, lat. reprehenșio, -onis.
REPRODUCTIVITÁTE s. f. (Livr.) Capacitatea de a (se) reproduce. – Din fr. reproductivité.
REPUGNÁ, pers. 3 répugnă, vb. I. Intranz. (Livr.) A-i produce cuiva silă sau dezgust, a-i provoca cuiva oroare, a-i displăcea profund. – Din fr. répugner, lat. repugnare.
REPUGNÁNT, -Ă, repugnanți, -te, adj. (Livr.) Care inspiră repulsie, care provoacă silă; respingător. – Din fr. répugnant.
REPUGNÁNȚĂ s. f. (Livr.) Dezgust, repulsie, aversiune. – Din fr. répugnance, lat. repugnantia.
RESPÍRO s. n. (Livr.) Moment de relaxare, de repaus între două perioade de tensiune. – Din it. respiro.
RESURÉCȚIE, resurecții, s. f. (Livr.) Reînviere; trezire, deșteptare. – Din fr. résurrection, lat. resurrectio.
REVERÉNDĂ, reverende, s. f. Haină preoțească (catolică) lungă (de culoare neagră); anteriu. – Din lat. reverenda. Cf. pol. rewerenda.
REVERÉNȚĂ ~e f. livr. Sentiment de înaltă prețuire față de o persoană; considerație; deferență; respect; stimă. /<fr. révérence, lat. reverentia
REVERENȚIÓS, -OÁSĂ, reverențioși, -oase, adj. Foarte politicos, deosebit de respectuos; ceremonios. [Pr.: -ți-os] – Din fr. révérencieux.
REVÉRSIE, reversii, s. f. 1. (Livr.) Întoarcere la o stare anterioară (mai puțin evoluată). 2. (Med.) Atavism. – Din fr. réversion.
REVOLÚT ~tă (~ți, ~te) livr. (despre perioade de timp) Care s-a scurs; care s-a încheiat; terminat; împlinit. Epocă ~tă. /<fr. révolu, lat. revolutus
REZOLÚT, -Ă, rezoluți, -te, adj. (Livr.) Hotărât, ferm, îndrăzneț, decis. – Din lat. resolutus, germ. resolut.
RICANÁ, ricanez, vb. I. Intranz. (Livr.) A râde batjocoritor, a rânji. – Din fr. ricaner.
RICANÁRE, ricanări, s. f. (Livr.) Faptul de a ricana; rânjet. – V. ricana.
RIDICÁ, ridíc, vb. I. 1. Tranz. 10. Tranz. Fig. (Livr.; înv.) A scoate în evidență, a releva. [Var.: (înv.) aridicá, (reg.) rădicá vb. I] – Lat. eradicare „a dezrădăcina”.
RINOCERIZÁ, rinocerizez, vb. I. (Livr.) Tranz. și refl. A (se) înstrăina, a (se) depersonaliza sub acțiunea unor factori socio-politici ostili, agresivi, abrutizându-se. – De la Rinocerii (numele piesei lui Eugen Ionescu).
RINOCERIZÁRE s. f. (Livr.) Faptul de a (se) rinoceriza. – V. rinoceriza.
ROBINSONÁ, robinsonez, vb. I. Intranz. (Livr.; rar) A se izola (refugiindu-se în natură). – Din n. pr. Robinson [Crusoe].
ROBUSTÉȚE f. livr. Caracter robust. [G.-D. robusteții] /<fr. robustesse
ROCAMBOLÉSC, -ÉSCĂ, rocambolești, adj. (Livr.) Fantastic, extravagant. – Din fr. rocambolesque.
ROMANÉSC, -Ă, romanești, adj. (Livr.) Care are caracter de roman1, propriu romanului1. ♦ Care conține fapte, idei, întâmplări demne de un roman1; fantezist, imaginar. – Din fr. romanesque.
ROMANIZATÓR, -OÁRE, romanizatori, -oare, adj. (Livr.) Care romanizează. – Romaniza + suf. -tor.
ROST, rosturi, s. n. 6. (Înv.) Gură; (azi livr.) grai, vorbire. ♦ (Înv. și arh.) Facultatea de a vorbi. – Lat. Rostrum.
RUGÍ, rugesc, vb. IV. Intranz. (Livr.) A striga ca leul. – Cf. lat. rugire, fr. rugir.
RULÁ, rulez, vb. I. Tranz. 4. A deplasa un corp prin rostogolire sau prin alunecare pe o cale fixă. ♦ (Livr.; despre vehicule) A înainta prin intermediul unor roți sau role. – Din fr. rouler.
SACÁDĂ, sacade, s. f. (Livr.) Mișcare sacadată; sunet sacadat. – Din fr. saccade.
SACADÁ, sacadez, vb. I. Intranz. (Livr.) A vorbi sau a acționa cu întreruperi bruște și dese (la intervale regulate). – Din fr. saccader.
SACADÁRE, sacadări, s. f. (Livr.) Acțiunea de a sacada; întrerupere bruscă (și violentă) care se repetă (regulat) la intervale mici. – V. sacada.
SACERDÓT, sarcedoți, s. m. (Livr.) Preot. – Din it. sarcedote, lat. sacerdos, -otis.
SACERDOTÁL, -Ă, sacerdotali, -e, adj. (Livr.) Preoțesc; p. ext. sacru, solemn. – Din fr. sacerdotal, lat. sacerdotalis.
SACERDÓȚIU s. n. (Livr.) Rang, demnitate de preot; fig. chemare, misiune. ♦ (Colectiv) Cler, preoțime. – Din lat. sacerdotium.
SACRÁT, -Ă, sacrați, -te, adj. (Livr.) Sfințit, sfânt. – Din fr. sacré.
SACRILÉG, -Ă, sacrilegi, -ge, adj. (Livr.) Care săvârșește un sacrilegiu; p. ext. nelegiuit. – Din lat. sacrilegus.
SACROSÁNCT, -Ă, sacrosancți, -te, adj. (Livr.) Sacru1, sfânt; p. ext. intangibil, inviolabil. [Var.: sacrosánt, -ă adj.] – Din lat. sacrosanctus.
SAGÁCE, sagaci, -ce, adj. (Livr.) Care pricepe ușor și repede ceva; perspicace, ager, pătrunzător. – Din fr. sagace.
SAGACITÁTE s. f. (Livr.) Facultate a minții omenești de a înțelege ușor și repede ceva; perspicacitate, agerime. – Din fr. sagacité.
Sala pașilor pierduți expr. (livr.) tribunal, judecătorie.
SALVCONDÚCT, salvconducte, s. n. Document care acorda cuiva liberă trecere pe un teritoriu străin sau într-o zonă de război. – Cf. it. salvacondotto.
SALVGARDÁ, salvgardez, vb. I. Tranz. (Livr.) A apăra, a proteja, a lua sub ocrotire un bun moral, social etc. ♦ A salva. – Din fr. sauvegarder (după salva).
SALVGARDÁRE s. f. (Livr.) Acțiunea de a salvgarda. – V. salvgarda.
ȘAMBRÁT, -Ă, șambrați, -te, adj. (Livr.; despre vinuri) Care se servește la temperatura camerei. – Din fr. chambré.
SAPIÉNT, -Ă, sapienți, -te, adj., s. m. și f. (Livr.) (Om) plin de înțelepciune; (om) doct, învățat, savant. [Pr.: -pi-ent] – Din lat. sapiens, -ntis.
SAPIÉNȚĂ s. f. (Livr.) Înțelepciune; știință, învățătură. [Pr.: -pi-en-] – Din lat. sapientia.
SAPIENȚIÁL, -Ă, sapiențiali, -e, adj. (Livr.) Care denotă sapiență, cu sapiență. [Pr.: -pi-en-] – Sapiență + suf. -al.
SAPORÍFIC, -Ă, saporifici, -ce, adj. (Livr.) Care dă gust, savoare. – Din fr. saporifique.
SARDANAPÁLIC, -Ă, sardanapalici, -ce, adj. (Livr.; despre ospețe, mod de viață) Exagerat de îmbelșugat, de luxos. ♦ (Livr.) Decăzut. – Sardanapal (n. pr.) + suf. -ic.
SARDANAPALÍSM s. n. (Livr.) Viață decăzută; mod de trai decadent, imoral. – Sardanapal (n. pr.) + suf. -ism.
SARDÓNIC, -Ă, sardonici, -ce, adj. (Livr.; despre râs, zâmbet etc.; adesea adverbial) Care exprimă batjocură necruțătoare sau satisfacție diabolică. – Din fr. sardonique, lat. sardonicus [risus].
ȘARM, șarmuri, s. n. (Livr.) Farmec, grație. – Din fr. charme.
ȘARMÁNT, -Ă, șarmanți, -te, adj. (Livr.) Fermecător, încântător. – Din fr. charmant.
SCABRÓS, -OÁSĂ, scabroși, -oase, adj. (Livr.) Necuviincios, indecent; nerușinat, murdar, scârbos. – Din fr. scabreux.
SCABROZITÁTE, scabrozități, s. f. (Livr.) Însușirea a ceea ce este scabros; vorbă, atitudine, faptă scabroasă. – Din fr. scabrosité.
SCELERÁT, -Ă, scelerați, -te, s. m. și f. (Livr.) Persoană vinovată de nelegiuiri, de crime sau socotită capabilă să le săvârșească; om mârșav, ticălos, criminal. ◊ (Adjectival) Om scelerat. – Din fr. scélérat, lat. sceleratus.
SCOLIÁST, scoliaști, s. m. (Livr.) Autor de scolii. [Pr.: -li-ast] – Din fr. scoliaste.
SCÓLIE, scolii, s. f. 1. (În Grecia antică) Cântec recitat cu acompaniament muzical. 2. (Livr.) Notă filologică, istorică, critică sau comentariu pentru înțelegerea textului unui autor din Antichitate. ♦ Remarcă privitoare la o teoremă. – Din fr. scolie.
SCRÍPTE s. f. pl. 1. Condici, registre de evidență, de contabilitate, acte; însemnări cuprinse în aceste condici, registre etc. 2. (Livr.) Documente istorice, hrisoave. – Din lat. scripta.
SCRUTÍN ~e n. livr. 1) Totalitate a operațiilor electorale. 2) Mod de organizare a alegerilor. /<fr. scrutin
SECULÁR, -Ă, seculari, -e, adj. 1. Care durează mai multe secole, care are o vechime de unul sau de mai multe secole; p. ext. extrem de vechi, străvechi. 2. (Livr.) Laic. – Din fr. séculaire, lat. saecularis.
SECÚNDO adv. (Livr.) În al doilea rând. – Cuv. lat.
SEDIȚIÓS, -OÁSĂ, sedițioși, -oase, adj. (Livr.) Care se revoltă împotriva unei autorități, care îndeamnă la răzvrătire, înclinat către răzvrătire, de răzvrătire. Strigăte sedițioase. [Pr.: -ți-os] – Din fr. séditieux, lat. seditiosus.
SEDIȚIÚNE, sedițiuni, s. f. (Livr.) Răzvrătire, revoltă, răscoală. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. sédition, lat. seditio, -onis.
SELÉCT, -Ă, selecți, -te, adj. Ales, deosebit, distins. – Din fr. sélect, engl. select.
SELENÍT, seleniți, s. m. (Livr.) Locuitor imaginar din Lună. – Din fr. sélénite.
ȘEMINÉU, șemineuri, s. n. (Livr.) Cămin (pentru foc). – Din fr. cheminée.
SEMPERVIRESCÉNT, -Ă, sempervirescenți, -te, adj. (Livr.; despre organele plantelor) Care este verde în tot timpul anului. – Cf. lat. sempervirens.
SEMPITÉRN, -Ă, sempiterni, -e, adj. (Livr.) Veșnic, nepieritor. – Din lat. sempiternus.
SENECTÚTE s. f. (Livr.) Bătrânețe. – Din lat. senectus, -utis.
SENÍL, -Ă, senili, -e, adj. Care ține de bătrânețe sau de senilitate care are caracteristicile bătrâneții ori senilității; caracteristic bătrânilor, de bătrân. – Din fr. sénile, lat. senilis.
SEPTENTRIÓN s. n. (Livr.) Nord, miazănoapte. [Pr.: -tri-on] – Din fr. septentrion.
SEPULCRÁL, -Ă, sepulcrali, -e, adj. (Livr.) 1. Care aparține mormântului, privitor la mormânt. 2. Ca de mort. – Din fr. sépulcral, lat. sepulcralis.
SEPÚLCRU, sepulcre, s. n. (Livr.) Mormânt. – Din fr. sépulcre.
SERV, -Ă, servi, -e, s. m. și f. 1. (în Evul Mediu) Țăran dependent de stăpânul de pământ; iobag, șerb. ♦ (Latinism înv.) Sclav, rob. 2. (Livr. înv.) Servitor, slujitor. – Din lat. servus.
SERVÁNTĂ, servante, s. f. 1. (Livr.) Servitoare, slujnică. 2. Masă sau bufet pe care se pun tacâmurile și vasele de schimb necesare pentru servitul mesei. – Din fr. servante.
SERVÍL, -Ă, servili, -e, adj. (Livr.) 1. Slugarnic; lingușitor, supus. ♦ (Rar) Care ține de condiția de serv. 2. Care se conformează riguros, fără rezerve modelului; lipsit de originalitate. Imitare servilă. ♦ (Despre traduceri și traducători) Care se ține în mod formal de original, neglijând conținutul, ideile; literal. – Din fr. servile, lat. servilis.
SERVILÍSM s. n. (Livr.) Caracter servil, atitudine servilă; slugărnicie, servilitate. – Din fr. servilisme.
SIBARÍT, -Ă, sibariți, -te, adj., s. m. și f. (Livr.) (Persoană) care trăiește în lux, lene și desfrâu. – Din fr. sybarite, lat. Sybarita.
SIBARITÍSM s. n. (Livr.) Lux excesiv și desfrâu. – Din fr. sybaritisme.
SIBÍLIC, -Ă, sibilici, -ce, adj. (Adesea adverbial) Care ține de sibilă, profetic; p. ext. enigmatic, vag, neclar; (rar) sibilin/sibilinic. – Din fr. sibyllique.
SICITÁTE s. f. (Livr.) Uscăciune; secetă. – Din fr. siccité.
SICOFÁNT, sicofanți, s. m. (Livr.) Denunțător, delator; clevetitor. – Din fr. sycophante.
SIDERÁ, siderez, vb. I. Tranz. (Livr.) A stupefia. – Din fr. sidérer.
SILENȚIÓS, -OÁSĂ, silențioși, -oase, adj. (Livr.) Tăcut, liniștit. ♦ Care nu face zgomot. Tramvai silențios. [Pr.: -ți-os] – Din fr. silencieux, lat. silentiosus.
SILVÉSTRU, -Ă, silveștri, -stre, adj. (Livr.) 1. Păduros; sălbatic. 2. Care este specific regiunilor sau locuitorilor din regiunile păduroase. – Din lat. silvester, -tris.
SIMBOLÍSTICĂ s. f. (Livr.) Simbolică (2). – Simbol + suf. -istică.
SINÍSTRU, -Ă adj. 1. (Liv.) De stânga; stâng. 2. s.n. (Rar) Dezastru, calamitate, prăpăd, urgie. [< fr. sinistre, cf. lat. sinister – stâng; prevestitor de nenorociri].
SISÍFIC, -Ă, sisifici, -ce, adj. (Livr.) Care cere eforturi îndelungate, istovitoare și zadarnice. – Sisif (n. pr.) + suf. -ic.
SISTÁ ~éz tranz. livr. (activități, procese etc.) A face să se întrerupă; a întrerupe. /<lat. sistere, germ. sistieren
SOLILÓC, solilocuri, s. n. (Livr.) Monolog; operă scrisă sub formă de monolog. – Din fr. soliloque.
SOLILOCVÁ vb. I (livr.) A monologa [var. solilocá] (din fr. soliloquer)
SOLILÓCVIU, solilocvii, s. n. (Livr.) Monolog; operă scrisă sub formă de monolog. [Var.: solilóc s. n.] – Din fr. soliloque.
SOLILOGHÍE, soliloghii, s. f. (livresc) Soliloc. – Din soliloc + [poli]loghie.
SOLITARÍSM s. n. (Livr.) Tendință, înclinație a cuiva de a se izola de oameni, de a trăi în izolare. – Solitar + suf. -ism.
SOLITÚDINE, solitudini, s. f. (Livr.) Singurătate, izolare (în care se află cineva). – Din fr. solitude, lat. solitudo, -inis.
SOMNOLÁ, somnolez, vb. I. Intranz. (Franțuzism) A dormita, a picoti, a moțăi. – Din fr. somnoler.
SOMPTUÓS, -OÁSĂ, somptuoși, -oase, adj. (Livr.) Care este de o eleganță impunătoare și foarte costisitoare; fastuos, luxos, bogat. [Pr.: -tu-os] – Din fr. somptueux.
SOMPTUOZITÁTE s. f. (Livr.) Însușirea a ceea ce este somptuos, fast, eleganță, lux; splendoare. [Pr.: -tu-o-] – Din fr. somptuosité.
SON, sonuri, S. n. (Livr., înv.) Sunet; ton. – Din fr. son, lat. sonus.
SOPORIFÉR, -Ă, soporiferi, -e, adj., s. n. (Livr.) Somnifer. – Din fr. soporifère, lat. soporifer.
SOPORÍFIC, Ă, soporifici, -ce, adj., s. n. (Livr.) Somnifer. – Din fr. soporifique.
SORDÍD, -Ă, sordizi, -de, adj. (Livr.) Murdar; dezgustător. ♦ Fig. Interesat în mod exagerat; meschin. – Din fr. sordide, lat. sordidus.
SORGÍNTE, sorginți, s. f. 1. (Livr.) Izvor, sursă (de informații); origine. 2. (înv.) Izvor de apă. – Din it. sorgente.
SPÁSTIC, -Ă, spastici, -ce, adj. (Med.) Spasmodic. – Din fr. spastique.
SPATULÁT, -Ă, spatulați, -te, adj. (Livr.) în formă de spatulă, de lopățică. – Din fr. spatule.
SPECIÓS, -OÁSĂ, specioși, -oase, adj. (Livr.) Care are doar aparențe favorabile, plăcute; amăgitor, înșelător. [Pr.: -ci-os] – Din fr. spécieux, lat. speciosus.
SPECTACULÁR, -Ă, spectaculari, -e, adj. (Livr.) Spectaculos. – Din fr. spéctaculaire.
SPÉCTRU ~e n. livr. Chip ireal, creat de fantezie, care provoacă spaima; vedenie; arătare; nălucă; stafie; fantomă. [Sil. spec-tru] /<fr. spectre, germ. Spektrum
SPINÁL, -Ă, spinali, -e, adj. (Livr.) Care aparține coloanei vertebrale sau spinării, privitor la coloana vertebrală sau la spinare. – Din fr. spinal.
SPOLIÁ, spoliéz, vb. I. Tranz. (Livr.) A lua cuiva (în mod abuziv sau prin înșelăciune) averea sau, p. ext., a lipsi pe cineva de drepturi, de libertăți etc.; a prăda, a jefui. [Pr.: -li-a] – Din fr. spolier.
SPOLIÁRIU s.n. Loc în care erau despuiați gladiatorii omorâți în arenă. [Pron. -li-a-riu. / < lat. spoliarium].
SPOLIÁȚIE, spoliații, s. f. (Livr.) Spoliere. [Pr.: -li-a-] – Din fr. spoliation.
SPOLIATÓR, -OÁRE, spoliatori, -oare, s. m. și f. (Livr.) Persoană care spoliază; jefuitor. [Pr.: -li-a-] – Din fr. spoliateur.
SPOLIÉRE, spolieri, s. f. (Livr.) Acțiunea de a spolia și rezultatul ei; jefuire, prădare; înșelare; spoliație. [Pr.: -li-e-] – V. spolia.
SPÓLII s.f.pl. (Ant.) Pradă de război. [Sg. spolie. / < lat. spolium].
SPÓRTSMAN, sportsmeni, s. m. (Livr.) Sportiv (2). – Din engl., fr. sportsman.
SPÚTĂ, spute, s. f. (Livr.) Mucozitate expectorată de cineva; flegmă. – Din lat. sputum, it. sputo.
STATUÁ, statuez, vb. I. Tranz. (Livr.) A hotărî, a decide în mod oficial (printr-un statut, printr-o lege etc.). [Pr.: -tu-a] – Din fr. statuer.
STÉNIC, -Ă, stenici, -ce, adj. (Livr.) întăritor. – Din fr. sthénique.
STIPENDIÁ, stipendiez, vb. I. Tranz. (Livr.) A subvenționa, a finanța, a avea în slujba sa (o persoană, un grup etc.) ♦ A ajuta pe cineva cu bani. [Pr.: -di-a] – Din fr. stipendier, lat. stipendiari.
STIPULÁ, stipulez, vb. I. Tranz. (Jur.) A introduce, a prevedea, a specifica o clauză într-un act, într-un contract. – Din fr. stipuler, lat. stipulare.
STÍRPE, stirpe, s. f. (Livr.) Neam, familie; origine. – Din lat. stirps, -is, it. stirpe.
STRÁNIU, -IE, stranii, adj. (Livr.; adesea adverbial) Care iese din comun, care șochează prin aspect, manifestări etc.; neobișnuit, ciudat, bizar. – Din it. stranio. Cf. it. strano.
STRINGÉNT, -Ă, stringenți, -te, adj. (Livr.) Care trebuie să fie luat neapărat în seamă, care se impune în mod imperios, care nu suferă amânare. – Din it. stringente.
STRINGÉNȚĂ s. f. (Livr.) Însușirea de a fi stringent. – Din it. stringenza.
STUPEFÁCȚIE, stupefacții, s. f. (Livr.) Uimire, stupoare. – Din fr. stupéfaction.
STUPEFIÁ, stupefiéz, vb. I. Tranz. (Livr.) A produce uimire; a ului, a năuci, a uimi. [Pr.: -fi-a] – Din fr. stupéfier.
STUPEFIÁT, -Ă, stupefiați, -te, adj. (Livr.) Încremenit de mirare; uimit, uluit. [Pr.: -fi-at] – V. stupefia.
STUPEFIÉRE, stupefieri, s. f. (Livr.) Acțiunea de a stupefia și rezultatul ei; încremenire, uimire, uluire, năucire. [Pr.: -fi-e-] – V. stupefia.
STUPOÁRE s. f. 1. (Livr.), Stare de uluire provocată de o surpriză sau de o emoție puternică; uimire, stupefacție. 2. (Med.) Simptom care apare în unele psihoze, manifestat prin deprimare, amuțire, imobilitate și insensibilitate completă. – Din fr. stupeur, lat. stupor, -oris.
SUBCUTANÉU, -ÉE, subcutanei, -ee, adj. (Livr.) Subcutanat. – Sub1- + cutaneu (după fr. sous-cutané).
SUBTERFÚGIU, subterfugii, s. n. (Livr.) Mijloc șiret, abil de a ieși dintr-o situație dificilă; viclenie. – Din fr. subterfuge, lat. subterfugium.
SUBZISTÁ, subzíst, vb. I. Intranz. (Livr.) 1. A rămâne în vigoare; a se menține, a dăinui, a dura. 2. A avea mijloace de existență; a se întreține, a trăi. – Din fr. subsister.
SUBZISTÉNT, -Ă, subzistenți, -te, adj. (Livr.) Care subzistă, care se menține, care rămâne. – După fr. subsistant.
SUCOMBÁ, sucómb, vb. I. Intranz. (Livr.) A muri, a deceda. – Din fr. succomber.
SUCOMBÁRE, sucombări, s. f. (Livr.) Faptul de a sucomba; moarte, deces. – V. sucomba.
SUICÍD s. n. (Livr.) Sinucidere. [Pr.: su-i-] – Din fr. suicide.
SUICIDÁR, -Ă, suicidari, -e, adj. (Livr.) 1. Care este predispus la sinucidere. 2. Fig. Care poate duce la eșec, la faliment. [Pr.: su-i-] – Din fr. suicidaire.
SUMÁ, sumez, vb. I. Tranz. (Livr.) A efectua o operație de adunare sau a calcula serii convergente. – Din fr. sommer (după sumă).
SUMÁRE, sumări, s. f. (Livr.) Acțiunea de a suma și rezultatul ei. – V. suma.
SUMISIÚNE, sumisiuni, s. f. (Livr.) Supunere; ascultare. [Pr.: -si-u-] – Din fr. soumission.
SÚMMUM s. n. punctul, gradul cel mai înalt la care se poate ajunge; culme. (< fr., lat. summum)
SUPÁ, supez, vb. I. Intranz. A lua masa seara târziu (după un spectacol). – Din fr. souper.
SUPERBÍE s. f. (Livr.) Mândrie, trufie, orgoliu. – Din lat. superbia. Cf. it. superbia.
SUPERFLÚU, -ÚĂ, superflui, -ue, adj. (Livr.) Care este de prisos, inutil. [Acc. și: supérfluu. – Pr.: -flu-u] – Din lat. superfluus, fr. superflu.
SUPLEÁ, supleez, vb. I. Tranz. (Livr.) A suplini. [Pr.: -ple-a] – Din fr. suppléer.
SUPLICÁȚIE, suplicații, s. f. (Livr.) Rugăminte umilă. – Din fr. supplication, lat. supplicatio.
SUPLICÍU, suplicii, s. n. (Livr.) Tortură, caznă, chin fizic. ♦ Fig. Suferință morală, durere sufletească mare. – Din lat. supplicium, fr. supplice.
SUPRESIÚNE, supresiuni, s. f. (Livr.) Suprimare. [Pr.: -si-u-] – Din fr. suppression, lat. suppressio, -onis.
SURMONTÁ, surmontez, vb. I. (Livr.) Tranz. A depăși obstacole, dificultăți. – Din fr. surmonter.
SÚȘĂ, sușe, s. f. (Livr.) Origine, sursă. ♦ (Med.) Proveniență a unei culturi de microbi; tulpină. – Din fr. souche.
SUSCITÁ, suscít, vb. I. Tranz. A provoca, a produce, a stârni, a dezlănțui. – Din fr. susciter, lat. suscitare.
TABUÍSTIC, -Ă, tabuistici, -ce, adj. (Livr.) Care ține de tabu; care provine din tabu.- Tabu + suf. -istic.
TAMBURINÁ, tamburinez, vb. I. Tranz. (Livr.) A bate (cu degetele) ușor și ritmic ceva. – Din fr. tambouriner.
TAMBURINÁRE, tamburinări, s. f. (Livr.) Acțiunea de a tamburina. – V. tamburina.
TANÁTIC, -Ă, tanatici, -ce, adj. (Livr.) Referitor la moarte, de moarte. – Din fr. thanatique.
TATONÁNT, -Ă, tatonanți, -te, adj. (Livr.) Care tatonează. – Din fr. tâtonnant.
TEHNOLOGIZÁ, tehnologizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A da (artei) caracter tehnologic. – Tehnologie + suf. -iza.
TELÚRIC, -Ă, telurici, -ce, adj. (Livr.) Care aparține Pământului, privitor la pământ; pământesc. ◊ Curent teluric = curent electric care circulă prin sol. – Din fr. tellurique.
TEMPERÁ ~éz tranz. livr. (persoane și manifestările lor) A face să se tempereze; a potoli; a domoli; a modera. /<fr. tempérer
TEMPÉSTĂ, tempeste, s. f. (Livr.) Furtună, uragan. – Din it. tempesta.
TEMPESTUÓS, -OÁSĂ, tempestuoși, -oase, adj. (Livr.; înv.) Furtunos, vijelios. [Pr.: -tu-os] – Din lat. tempestuosus.
TEMPORIZÁ, temporizez, vb. I. Tranz. (Livr.) 1. A amâna, a tărăgăna, a tergiversa. 2. A face să se producă cu intermitență. – Din fr. temporiser.
TENÉBRĂ, tenebre, s. f. (Livr.; rar la sg.) întuneric deplin; întunecime, obscuritate, beznă. – Din fr. ténèbres, lat. tenebrae.
TENEBRÓS, -OÁSĂ, tenebroși, -oase, adj. (Livr.) întunecos, sumbru, obscur. ♦ (Substantivat, m.; la pl.) Grup de pictori italieni din sec. XVII, a căror pictură este caracterizată prin atmosferă întunecată și prin treceri bruște de la lumină la umbră, cu puternice efecte de clarobscur. ♦ Fig. (Despre oameni) Posomorât, închis. ♦ Fig. Ascuns și perfid. – Din fr. ténébreux, lat. tenebrosus.
TEOFANÍE, teofanii s. f. (Livr.) Formă de apariție (revelație, întrupare etc.) a unei divinității în fața oamenilor. [Pr.: te-o-] – Din fr. théophanie.
TERACÓT adj. invar., s. n. (Livr.) 1. Adj. invar. Care este de culoarea argilei arse; roșiatic. 2. S. n. Culoare teracot (1). – Din teracotă (derivat regresiv).
TERIFIÁNT, -Ă, terifianți, -te, adj. (Livr., rar) Înspăimântător, îngrozitor. [Pr.: -fi-ant] – Din fr. terrifiant.
TERÍNĂ, terine, s. f. (Livr.) Vas de pământ smălțuit folosit în bucătărie pentru fierberea, coptul sau păstrarea alimentelor. – Din fr. terrine.
TERN, -Ă, terni, -e, adj. (Livr.) Fără luciu, șters, spălăcit; fig. fără relief, fără culoare; mohorât, monoton. – Din fr. terne.
TESTIMÓNIU, testimonii, s. n. (Înv.) Mărturie, dovadă; (concr.) act, document doveditor; certificat, adeverință. – Din lat. testimonium.
TETRAGRÁMĂ, tetragrame, s. f. (Livr.) Nume format din patru litere; p. ext. grup de patru litere. – Din fr. tétragramme.
TEURGÍE s. f. (Livr.) Magie albă. [Pr.: te-ur-] – Din fr. théurgie, lat. theurgia.
TIMORÁ, timorez, vb. I. Tranz. (Livr.) A speria; a intimida. – Din timorat (derivat regresiv).
TIMORÁT, -Ă, timorați, -te, adj. (Livr.) Stăpânit de frică sau de emoție; temător, intimidat, speriat. – Din fr. timoré, lat. timoratus.
TIRANICÍD s. n., s. m. (Livr.) 1. S. n. Ucidere a unui tiran. 2. S. m. Ucigaș al unui tiran. – Din fr. tyrannicide.
TITANÍSM s. n. 1. (Livr.) Spirit de revoltă. ♦ Atitudine de revoltă specifică geniului romantic. 2. Ceea ce caracterizează opera unui creator de geniu. – Din fr. titanisme.
TITUBÁNT, -Ă, titubanți, adj. (Livr.) Bălăbănit2, nesigur, tremurător. – Din fr. titubant.
TITUBÁȚIE, titubații, s. f. (Livr.) Nesiguranță în mers și în mișcări. – Din fr. titubation.
TOMÁTĂ, tomate, s. f. (Livr.) Pătlăgea roșie. – Din fr. tomate.
TOMBÁL, -Ă, tombali, -e, adj. (Livr.) De mormânt; funerar. – Din fr. tombal.
TONIFICÁ, tonífic, vb. I. Tranz. (Livr.) A întări, a fortifica un țesut, un organ, un organism. – După fr. tonifier.
TORÍD, -Ă, torizi, -de, adj. (Livr.) Excesiv de cald, arzător, dogoritor. ◊ Zonă toridă = porțiune de pe suprafața pământului situată între cele două tropice și caracterizată printr-o temperatură permanent foarte ridicată. – Din fr. torride, lat. torridus.
TORPÍD, -Ă, torpizi, -de, adj. (Livr.) Leneș, molatic, încet, greoi. – Din fr. torpide, it. torpido, lat. torpidus.
TORSIONÁ, torsionez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A (se) răsuci. [Pr.: -si-o-] – V. torsiune.
TORSIONÁRE, torsionări, s. f. (Livr.) Acțiunea de a (se) torsiona și rezultatul ei; răsucire. [Pr.: -si-o-] – V. torsiona.
TORSIONÁT, -Ă, torsionați, -te, adj. (Livr.) Răsucit. [Pr.: -si-o-] – V. torsiona.
TORȚIONÁR, -Ă, torționari, -e, adj., s. m. (Livr.) 1. Adj. De tortură. 2. S. m. Persoană care torturează; călău. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. tortionnaire.
TRACASÁ, tracasez, vb. I. Tranz. (Livr.) A plictisi, a necăji, a sâcâi pe cineva. – Din fr. tracasser.
TRACASÁRE, tracasări, s. f. (Livr.) Faptul de a tracasa. – V. tracasa.
TRÁMĂ, trame, s. f. Fir de mătase, relativ gros și afânat, întrebuințat în urzeala sau în bătătura unor țesături. ♦ Fig. Intrigă a unei opere literare. ♦ Fig. (Livr.) Plan ascuns, intrigă, complot. – Din fr. trame, lat. trama.
TRAMPÁ vb. I. tr. 1. A stropi (abundent) cu un lichid; a îmbiba cu un lichid. ♦ A însiropa un tort. 2. (Tehn.) A înmuia (ceva) scufundându-l într-un lichid. [< fr. tremper].
TRANCHILIZÁ ~éz tanz. livr. A face să se tranchilizeze; a liniști; a calma. /<fr. tranquiliser
TRANSCÉNDE, transcend, vb. III. Tranz. 1. (Livr.) A trece dincolo de..., a păși peste..., a se ridica deasupra a ceva. 2. (Fil.) A depăși limita cunoașterii experimentale, perceptibile. – Din lat. transcendere, fr. transcender.
TRANSCENDÉRE, transcenderi, s. f. (Livr.) Acțiunea de a transcende. – V. transcende.
TRANSGRÉSA, transgresez, vb. I. Tranz. (Livr.) A face să treacă dincolo de o limită; a încălca o lege, un regulament etc. – Din fr. transgresser.
TRANSGRESÁRE, transgresări, s. f. (Livr.) Acțiunea de a transgresa. – V. transgresa.
TRANSGRESÁT, -Ă, transgresați, -te, adj. (Livr.; despre limite, legi, regulamente etc.) Care a fost depășit; care a fost încălcat. – V. transgresa.
TRANSIGÉNT, -Ă, transigenți, -te, adj. (Livr.) Care cedează ușor, care face concesii și compromisuri; conciliant. – Din lat. transigens, -ntis, fr. transigeant.
TRANSIGÉNȚĂ s. f. (Livr.) Atitudine transigentă. – După fr. transigéance.
TRANSLOCÁ, translóc, vb. I. Tranz. (Livr.) A muta (1). – Din translocație (derivat regresiv).
TRANSLOCÁRE, translocări, s. f. (Livr.) Acțiunea de a transloca; translocație, mutare. – V. transloca.
TRANSMUTÁBIL, -Ă, transmutabili, -e, adj. (Livr.). Care poate fi transmutat. – Din fr. transmutable.
TRANSPÓRT, transporturi, s. n. Fig. (Livr.) Uitare de sine cauzată de emoție, de entuziasm, de plăcere; stare de contemplație. – Din fr. transport.
TRANSPORTÁ, transpórt, vb. I. Tranz. Fig. (Livr.) A aduce pe cineva într-o stare de uitare de sine, în urma unei emoții profunde, a entuziasmului, a plăcerii. – Din fr. transporter, lat. transportare.
TRANZIÉNT, -Ă, tranzienți, -te, adj. (Livr.) 1. Tranzitoriu. 2. Care trece (repede); trecător, efemer. [Pr.: -zi-ent] – Din lat. transiens, -tis, engl. transiens.
TRANZIÉNȚĂ s. f. 1. (Livr.) Caracterul a ceea ce este trecător, tranzient (2); efemeritate. 2. (Fil.) Devenire continuă a realității ce impune o permanentă adaptare a omului la mutațiile intervenite. [Pr.: -zi-en-. – Scris și: transiență] – După engl. transience.
TRANZIȚIONÁL, -Ă, tranziționali, -e, adj. (Livr.) Cu caracter de tranziție, de tranziție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. transitionnel.
TRAVÁLIU, travalii, s. n. 1. (Tehn.; ieșit din uz) Lucru mecanic. ♦ (Livr.) Lucru, muncă. 2. Perioadă cuprinsă între apariția durerilor de naștere și expulzarea fătului. – Din it. travaglio. Cf. fr. travail.
TRENÁ, pers. 3 trenează, vb. I. Intranz. (Livr.) 1. (Despre acțiuni) A se desfășura cu încetineală; a se tărăgăna, a se prelungi. 2. (Rar; despre lucruri) A zăcea undeva, uitat sau lăsat din neglijență. – Din fr. traîner.
TRIALÍSM s. n. (Livr.) Sistem compus din trei elemente. ♦ Uniune alcătuită din trei state care sunt conduse de un singur suveran. [Pr.: tri-a-] – Din fr. trialisme.
TRIBULÁȚIE, tribulații, s. f. (Livr.) Zbucium sufletesc, frământare, necaz; agitație. – Din fr. tribulation.
TRICOTOMÍE, tricotomii, s. f. (Livr.) Diviziune în trei părți. – Din fr. trichotomie.
TRIGONÁL, -Ă, trigonali, -e, adj. (Livr.) Triunghiular (1). – Din fr. trigonal.
TRINITÁR, -Ă, trinitari, -e, adj. (Livr.) Referitor la Trinitate. – Din fr. trinitaire.
TRIPLICITÁTE s. f. (Livr.) însușirea de a fi triplu. – Din fr. triplicité.
TRIPOTÁJ, tripotaje, s. n. (Livr.) Afacere necinstită; potlogărie, matrapazlâc. [Pl. și: tripotájuri] – Din fr. tripotage.
TRIPÓU, tripouri, s. n. Local, stabiliment cu jocuri de noroc. – Din fr. tripot.
TRIȘERÍE, trișerii, s. f. (Livr.) Trișare. – Din fr. tricherie.
Triunghi conjugal expr. (livr.) căsnicie în care unul dintre soți este infidel, întreținând relații sexuale cu o terță persoană.
TROP, tropi, s. m. (Livr.) Figură de stil. – Din fr. trope, lat. tropus, ngr. trópos.
TRÓPIC, -Ă, tropici, -ce, adj. (Livr.) Referitor la tropi; figurat, metaforic. – Din fr. tropique.
TRUDITÓR, -OÁRE, truditori, -oare, adj. (Pop. și livr.; adesea substantivat) Care muncește din greu, care desfășoară o activitate obositoare, extenuantă. – Trudi + suf. -tor.
TRUÍSM, truisme, s. n. (Livr.) Adevăr evident, banal; loc comun. – Din fr. truisme.
TRUVÁBIL, -Ă, truvabili, -e, adj. (Livr.) De găsit, care poate fi găsit. – Din fr. trouvable.
TURBULÉNT, -Ă, turbulenți, -te, adj. 1. (Livr.) Care face gălăgie; care produce dezordine. 2. (Fiz.; despre fluide) Care prezintă în masa lui vârtejuri, agitație. – Din fr. turbulent, lat. turbulentus.
TURBULÉNȚĂ s. f. 1. (Livr.) Gălăgie, zgomot; dezordine; nesupunere, revoltă. 2. (Fiz.) Stare a unui fluid în masa căruia există vârtejuri. – Din fr. turbulence, lat. turbulentia.
TURCOÁZ adj. invar. (Livr.) De culoare albastră-verzuie (ca peruzeaua). – Din fr. turquoise.
TURCOÁZĂ, turcoaze, s. f. (Livr.) Peruzea. – Din fr. turquoise.
TURF, turfuri, s. n. (Livr.) Hipodrom; p. ext. cursă de cai. – Din fr. turf.
TURFÍST, turfiști, s. m. (Livr.) Persoană care frecventează cursele de cai (și care face pariuri). – Din fr. turfiste.
TURMENTÁ, turmentez, vb. I. Refl. și tranz. (Livr.) A (se) îmbăta. – Din fr. tourmenter.
TURMENTÁT, -Ă, turmentați, -te, adj. (Livr.) Beat. – V. turmenta.
TURPITÚDINE, turpitudini, s. f. (Livr.) Faptă rușinoasă, josnică, mârșavă. – Din lat. turpitudo, -inis, fr. turpitude.
TUȘÁ, tușez, vb. I. Tranz. 1. (Livr.) A emoționa. 2. A verifica netezimea suprafețelor metalice de contact sau de sprijin ale unui element de mașină. – Din fr. toucher.
TUȘÁRE, tușări, s. f. (Livr.) Acțiunea de a tușa. – V. tușa.
TUȘÁT, -Ă, tușați, -te, adj. (Livr.) Emoționat. – V. tușa.
UBICUITÁTE s. f. (Livr.) Însușire atribuită cuiva (de obicei divinității) de a putea fi prezent pretutindeni (sau în mai multe locuri) în același timp. [Pr.: -cu-i-] – Din fr. ubiquité.
UBÍCUU, -UĂ, ubicui, -ue, adj., adv. (Livr.) (Care se află) în același timp în două sau mai multe locuri. ♦ (Care este) în orice loc, peste tot. [Pr.: -cu-u] – Din lat. ubique.
UBICVÍST, -Ă, ubicviști, -ste, adj. (Rar) 1. (Despre plante) Care trăiește și se dezvoltă la fel de bine în condiții de mediu diferite. 2. (Fam.; despre oameni) Care pare a se afla în mai multe locuri deodată. – Din fr. ubiquiste.
ÚLTIMO adv. (Livr. și fam.) în ultimul rând; în ultimă instanță. – Cuv. lat.
ULTRAGIÁ, ultragiez, vb. I. Tranz. A insulta pe un reprezentant al autorității în exercițiul funcțiunii, a comite un ultraj; p. gener. a jigni, a insulta, a ofensa etc. (grav) pe cineva. [Pr.: -gi-a] – Din ultragiu (după fr. outrager).
UMANOÍD, -Ă, umanoizi, -de, adj., s. m. și f. (Livr.) (Ființă) cu aspect și caracter omenesc. – Din fr. humanoïde.
UMECTÁ, umectez, vb. I. Tranz. (Livr.) A umezi ușor (și numai la suprafață). – Din fr. humecter, lat. humectare.
UMECTÁRE, umectări, s. f. (Livr.) Acțiunea de a umecta și rezultatul ei. – V. umecta.
UMOÁRE, umori, s. f. (Livr.) Dispoziție sufletească; fire, temperament. [Var.: humoáre s. f.] – Din fr. humeur, lat. humor, -oris.
UNIVOCITÁTE s. f. (Livr.) Caracterul a ceea ce este univoc. – Din fr. univocité.
URÁNIC, -Ă, uranici, -ce, adj. (Livr.) Uranian. – Din fr. uranique.
ÚRBE s. f. (Livr. și fam.) Oraș. – Din lat. urbs, -is.
ÚRSĂ, urse, s. f. (Astron.; livr.; în sintagma) Ursa Mare (sau Mică) = Carul-Mare (sau -Mic), v. car. – Din lat. ursa, fr. ourse.
URTICÁNT, -Ă, urticanți, -te, adj. Care urzică, pișcă; usturător. – Din fr. urticant.
UZITÁ, uzitez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A (se) întrebuința, a (se) folosi în mod obișnuit. – Din uzitat (derivat regresiv).
UZITÁBIL, -Ă, uzitabili, -e, adj. (Livr.) Care poate fi folosit, întrebuințat în mod curent. – Uzita + suf. -bil.
VACUITÁTE s. f. (Livr.) Starea, însușirea a ceea ce este gol, vid. [Pr.: -cu-i-] – Din fr. vacuité, lat. vacuitas, -atis.
VALORIZÁ, valorizez, vb. I. Tranz. 1. (Livr.) A valorifica. 2. (Fil.) A conferi sau a recunoaște o valoare; a formula judecăți de valoare. – Din fr. valoriser.
VAN, -Ă, vani, -e, adj. (Livr.) Zadarnic, inutil, fără rost. ◊ Loc. adv. În van = în zadar, degeaba. ♦ Neîntemeiat; iluzoriu. – Din lat. vanus, it. vano.
Vânătoare de vrăjitoare expr. (livr.) urmărire / persecuție în masă; represalii îndreptate împotriva unui grup de persoane, cărora le cad victime și oameni nevinovați.
VÁRIU, -IE, varii, adj. (Livr.) Variat. – Din lat. varius.
VATICINÁR, -Ă, vaticinari, -e, adj. (Livr.) Care are caracter de prorocire; profetic, vizionar. – Din fr. vaticinaire.
VELEITÁR, -Ă, veleitari, -e, adj., s. m. și f. (Livr.) 1. Adj. Care manifestă, exprimă, trădează o veleitate. 2. S. m. și f. Persoană care are anumite dorințe, pretenții, ambiții (nejustificate). [Pr.: -le-i-] – Din fr. velléitaire.
VELEITÁTE, veleități, s. f. (Livr.) Dorință, pretenție, ambiție (nejustificată). [Pr.: -le-i-] – Din fr. velléité.
VELOCITÁTE s. f. (Livr.) Iuțeală, repeziciune, viteză. – Din fr. vélocitè, it. velocità.
VÉNĂ, vene, s. f. 1. Vână (I 1). 2. Fig. (Livr.) Conjunctură favorabilă; șansă, noroc (la un joc de noroc). – Din fr. veine, lat. vena.
VENÁL, -Ă, venali, -e, adj. (Livr.) Care este lipsit de scrupule, care face orice lucru (reprobabil) pentru bani. – Din fr. venal, lat. venalis.
VENALITÁTE, venalități, s. f. 1. (Livr.) Însușirea, caracterul a ceea ce este venal. 2. Faptă venală. – Din fr. vénalité.
VENÚST, -Ă, venuști, -ste, adj. (Livr.) Care are o frumusețe feminină voluptoasă. – Din fr. vénuste.
VERACITÁTE s. f. (Livr.) Veridicitate. – Din fr. véracité, lat. veracitas, -atis.
VERB, verbe, s. n. (Livr.; la sg.) Mijloc, fel de exprimare; limbaj; cuvânt. – Din fr. verbe, lat. verbum.
VERBIÁJ s. n. (Livr.) Abundență de cuvinte inutile; vorbărie, flecăreală. [Pr.: -bi-aj] – Din fr. verbiage.
VERBOZITÁTE s. f. (Livr.) Vorbărie. – Din fr. verbosité.
VERMÍNĂ s. f. (Livr.; cu sens colectiv) Insecte parazite (purici, păduchi etc.) ♦ Fig. Indivizi de la periferia societății. – Din fr. vermine.
VERNÁL, -Ă, vernali, -e, adj. (Livr.) Care ține de primăvară, privitor la primăvară. ◊ (Astron.) Punct vernal = punct de intersecție a eclipticii cu ecuatorul ceresc, în care Soarele se află la echinocțiul de primăvară. – Din fr. vernal, lat. vernalis.
VERNALIZÁRE s.f. iarovizare. [< vernaliza].
VERÓS, -OÁSĂ, veroși, -oase, adj. (Livr.) Necinstit, suspect. – Din fr. véreux.
VEROSIMILITÁTE s. f. (Rar) Faptul, însușirea de a fi verosimil; verosimilitudine. – Verosimil + suf. -itate.
VERSATÍL, -Ă, versatili, -e, adj. (Livr.; despre oameni) Care își schimbă cu ușurință părerile; nehotărât, nestatornic, schimbător, instabil. – Din fr. versatile, lat. versatilis.
VERSATILITÁTE s. f. (Livr.) însușirea de a fi versatil. – Din fr. versatilité.
VERSLIBRÍSM s. n. (Livr.) Folosire a versului liber modern. – Din fr. vers-librisme.
VESPASIÁNĂ, vespasiane, s. f. (Livr.) Toaletă publică (pentru bărbați). [Pr.: si-a-] – Din fr. vespasienne.
VESPERÁL, -Ă, vesperali, -e, adj. (Livr.) De seară, al serii. – Din fr. vespéral.
VESTÁLĂ, vestale, s. f. (La romani) Preoteasă care întreținea focul sacru în templul zeiței Vesta; p. ext. (azi livr.) femeie virtuoasă. – Din fr. vestale, lat. vestalis.
VESTIBÚL, vestibuluri, s. n. 1. (Livr.) Antreu. 2. Prima cavitate a urechii interne. [Acc. și: vestíbul. – Pl. și: vestibule] – Din fr. vestibule, lat. vestibulum.
VESTÍGIU, vestigii, s. n. (Livr.) Urmă din trecut; rămășiță a ceva vechi, dispărut de mult (și care prezintă o importanță documentară, culturală etc.). – Din fr. vestige, lat. vestigium.
VETÚST, -Ă, vetuști, -ste, adj. (Livr.) Care are un aspect învechit, arhaic sau demodat; uzat. – Din fr. vétuste, lat. vetustus.
VETUSTÁTE s. f. (Livr.) Vechime, bătrânețe. ♦ Stare de deteriorare provocată de trecerea timpului. – Din fr. vétuste, lat. vetustas, -atis.
VETUSTÉȚE s. f. (Livr.) Vetustate. – Vetust + suf. -ețe (după fr. vétusté).
VEXÁ, vexez, vb. I. Tranz. (Livr.) A răni pe cineva în amorul său propriu; a jigni, a ofensa; p. ext. a contraria. – Din fr. vexer, lat. vexare.
VEXÁT, -Ă, vexați, -te, adj. (Livr.) Rănit în amorul său propriu, jignit, ofensat; p. ext. contrariat. – V. vexa.
VEXAȚIÚNE, vexațiuni, s. f. (Livr.) Faptul de a vexa; vorbă, faptă, atitudine care supără, jignește, contrariază. [Pr.: -ți-u-. – Var.: vexáție] – Din fr. vexation, lat. vexatio, -onis.
VEXATÓRIU, -IE, vexatorii, adj. (Livr.) Care vexează, contrariază; jignitor, ofensator. – Din fr. vexatoire.
VIÁ, viez, vb. I. Intranz. (Astăzi livr.) A avea viață; a trăi, a viețui, a exista. ♦ (Despre sentimente, gesturi, atitudini etc.) A dura, a dăinui. – Lat. vivere.
VIÁBIL, -Ă, viabili, -e, adj. (Livr.) Care prezintă condițiile, calitățile necesare pentru a dura, a se menține, a se dezvolta. [Pr.: vi-a-] – Din fr. viable.
VICISITÚDINE, vicisitudini, s. f. (Livr.) Concurs de împrejurări grele, nefavorabile pentru cineva; p. ext. necaz, suferință. – Din fr. vicissitude, lat. vicissitudo, -inis.
VIGUROZITÁTE s. f. (Livr.) însușirea de a fi viguros; vigoare. – Viguros + suf. -itate.
VIITORÍST, -Ă adj. (Liv.) Referitor la viitor. // s.m. și f. Viitorolog. [< viitor + -ist, după fr. futuriste].
VIL, -Ă, vili, -e, adj. (Franțuzism înv.) De proastă calitate, demn de disprețuit, ordinar; josnic; abject. – Din fr. vil.
VINDICATÍV, -Ă, vindicativi, -e, adj. (Livr.) Răzbunător. – Din fr. vindicatif.
VINDÍCTĂ, vindicte, s. f. (Livr.) Urmărire, pedepsire, răzbunare a unei crime. – Din fr. vindicte, lat. vindicta.
VIOLENTÁ, violentez, vb. I. Tranz. (Livr.) A comite un act de violență; a constrânge, a sili, a forța. [Pr.: vi-o-] – Din fr. violenter.
VIOLENTÁRE, violentări, s. f. (Livr.) Acțiunea de a violenta și rezultatul ei. [Pr.: -vi-o-] – V. violenta.
VIPERÍN, -Ă, viperini, -e, adj. (Livr.) De viperă, privitor la viperă. – Din fr. vipérin, lat. viperinus.
VITUPERÁ, vituperez, vb. I. Tranz. (Livr.) A blama, a defăima, a denigra. – Din fr. vitupérer, lat. vituperare.
VITUPERÁȚIE, vituperații, s. f. (Livr.) Blamare, defăimare, denigrare. – Din fr. vitupération.
VIVÁCE adj. invar. 1. (Livr.) Vioi, ager, plin de vitalitate, de viață. ♦ (Adverbial, în legătură cu modul de executare a unei bucăți muzicale) Cu vioiciune, într-un ritm viu, energic. 2. (Despre plante) A cărei viață și vegetație durează mai mulți ani, fără a fi nevoie de o nouă însămânțare; peren. – Din it., fr. vivace.
VIVÁRIU ~i n. livr. Cușcă pentru animale mici, special amenajată în vederea reconstituirii mediului de viață natural. /<fr. vivarium
VIVIFIÁNT, -Ă, vivifianți, -te, adj. (Livr.) Însuflețitor, dătător de putere. [Pr.: -fi-ant] – Din fr. vivifiant.
VIZIONARÍSM s. n. (Livr.) Atitudine de vizionar (1); caracter vizionar (1). [Pr.: -zi-o-] – Vizionar + suf. -ism.
VOCÁBULĂ, vocabule, s. f. (Livr.) Cuvânt, vorbă. – Din fr. vocable, lat. vocabulum.
VÓGĂ f. livr. Opinie publică (favorabilă sau nefavorabilă) despre cineva sau ceva; faimă; reputație. /<fr. vogue
VOIAJÓR ~i m. livr. Persoană care face voiajuri; călător. /<fr. voyageur
VOLÉT s. (livr.; rar) Parte, capitol ◊ „În cel de-al doilea volet al cărții, tonul evoluează către poeticul pur și enigmatic.” R.lit. 9 VI 77 p. 9 (formal din fr. volet; DEX, DN3 – alte sensuri)
VÓTUM s. n. (Livr.) 1. Promisiune făcută zeilor. ◊ Rugăciune; ofrandă; cult, ceremenie (religioasă). 2. Dorință, voie. – Din lat. votum.
ZAÍMF, zaimfuri, s. n. (livresc) Văl. – Fr. zaïmph.
ZELATÓR, -OÁRE, zelatori, -oare, s. m. și f. (Livr.) Persoană zeloasă. – Din fr. zélateur.