Sunteți pe pagina 1din 8

Comportamentul leaderilor în cadrul

organizațiilor

Profesor coordonator: Antohi Ionuț

Masterand: Andrei Iulia Valentina


Ivanov Gabriela
Introducere
Comportamentul organizaţional se referă la atitudinile şi comportamentele indivizilor şi
grupurilor în organizaţii. Studiul comportamentului organizaţional permite evidenţierea
modului în care pot fi structurate mai bine organizaţiile şi cum sunt acestea afectate de
schimbările din mediul lor extern.
Leadership-ul – reprezintă influenţa pe care anumiţi indivizi o exercită asupra atingerii
obiectivelor altora într-un anumit context organizaţional. Leadership-ul eficient exercită
influenţă astfel încât să permită atingerea obiectivelor organizaţionale prin creşterea
productivităţii, inovaţie, satisfacţie şi angajarea morală a lucrătorilor.
Am identificat 8 tipuri de leadership după cum urmează:
1. Leadership transformațional
Leadershipul transformațional este caracterizat prin dorința liderilor de a genera
schimbarea la nivel organizațional. Acest tip de leadership este cel mai potrivit pentru
companiile care urmează să treacă prin schimbări sau fuziuni, pentru că liderii reușesc să
perceapă nevoia de schimbare, să proiecteze și să conducă eficient schimbări
organizaționale majore.
Pentru a implementa cu succes schimbările, liderul are nevoie de o serie de abilități și
calități personale care să îi ofere confortul să lucreze într-un mediu turbulent și să accepte
provocările ce vin din mediul intern și extern. Așadar, ca și în cazul liderului charismatic,
liderul transformațional trebuie să contureze o viziune atractivă care să inspire și să
influențeze echipa pe care o conduce.
Exemplu:
Martin Luther King Jr. – lider de tip transformațional

Activist politic american, cunoscut pentru eforturile în direcția acordării de drepturi


civile persoanelor de culoare din SUA, Martin Luther King Jr. a fost un lider de tip
transformațional. Este cel mai tânăr laureat al Premiului Nobel pentru Pace, primit în 1964
pentru lupta împotriva segregației rasiale și a discriminării rasiale.

2. Leadership charismatic

Leadershipul charismatic se întalnește la persoanele care au un talent nativ de a-i


influența pe cei din jur într-o manieră profundă, charisma personală fiind principala
calitate. De cele mai multe ori, acesta trăsătură de personalitate este înnascută și șlefuită

2
apoi prin educație. Liderii charismatici au încredere foarte mare în forțele proprii, în
valorile în care cred și în abilitatea de a obține ceea ce își doresc.

O serie de calități diferențiază liderul charismatic de celelalte stiluri de leadership:


 Capacitatea de a oferi o viziune credibilă pentru susținătorii săi – prin crearea
unei viziuni clare și convingătoare și prin stabilirea unor obiective înalte;
 Capacitatea de a energiza echipa – prin implicare personală în proiecte, crește și
implicarea angajaților la locul de muncă, motivându-i;
 Capacitatea de a dezvolta și utiliza potențialul echipei pentru atingerea
obiectivelor – prin exprimarea sprijinului, manifestarea empatiei, încurajarea și
manifestarea încrederii în oameni.
Exemplu:
Winston Churchill – lider de tip charismatic
Important om politic britanic, Winston Churchill a fost prim-ministru în două mandate,
unul fiind în al Doilea Război Mondial. Când se afla în public, Churchill era un lider
charismatic, energic, deteminat și optimist, fiind considerat unul dintre cei mai mari lideri
de război ai secolului.

3. Leadership de tip „laissez-faire”


Acest tip de leadership este specific liderilor care doresc să construiască doar viziunea
de ansamblu, prin stabilirea obiectivelor specifice, apoi să dea frâu liber echipei asupra
modalității de îndeplinire a obiectivelor. Astfel, liderul se implică doar în prima fază,
legată de strategie, iar zona operațională nu este controlată de acesta.
În acest caz, membrii echipei își stabilesc singuri propria strategie pentru fiecare obiectiv și
își împart rolurile, apoi acționează, fără influența liderului. Totuși, acest stil de leadership
este efcient doar în cazul angajaților motivați și cu o înaltă calificare. În cazul unei echipe
fără experiență, cu slabe cunoștințe și motivație redusă, acest stil duce la o performanță
organizațională scăzută.
Exemplu:
Mahatma Gandhi – lider de tip laissez-faire
Mahatma Gandhi este considerat părintele independenței Indiei și al conceptului de
revoltă nonviolentă. El a luptat pentru recunoașterea drepturilor indienilor și a reusit să
influențeze la nivel politic decizii în favoarea acestora.

3
4. Leadership tranzacțional
Acest tip de leadership se bazează în mare parte pe capacitatea liderului de a negocia.
Astfel, pentru a avea o echipă productivă și implicată în muncă, liderul tranzacțional
promite o serie de recompense și își dezvoltă în permanență abilitățile de negociator.
Trăsătura de personalitate importantă este empatia, care îl ajută să înteleagă factorii care îi
motivează pe oamenii din echipa lui.
Accesibilitatea liderului la resursele organizației este cea mai importantă
caracteristicp a leadershipului de tip tranzacțional, care îi asigură succesul. Pe de altă parte,
dacă liderul promite diverse recompense în schimbul anumitor performanțe, dar el nu
reușește să le ofere la timp, vom asista la pierderea credibilității în fața echipei și la
amplificarea influenței unui alt lider.
Exemplu:
Bill Gates – lider de tip tranzacțional
Cofondatorul Microsoft și unul dintre cei mai bogați oameni din lume, Bill Gates a fost
deseori caracterizat ca fiind un lider tranzacțional. A urmat cursurile prestigioasei
universități Harvard, dar a renunțat în anul III de studiu, împreună cu prietenul său din
copilărie, Paul Allen, înființând compania Microsoft în 1975.

5. Leadership participativ sau democrat


Acest tip de leadership, deși este caracterizat de o implicare ridicată a membrilor
echipei în procesul de luare a deciziilor, lasă ultimul cuvânt de spus în seama liderului.
Așadar, decizia finală e luată de acesta, după ce se consultă cu toți membrii echipei.
Acest stil se bazează pe încredere și unitate între membrii echipei la locul de muncă,
precum și pe o responsabilizare și implicare a acestora în muncă. Totuși, dezavantajul
acestui stil este că încetinește procesul de luare a deciziilor și poate duce la pierderea unor
oportunități, ceea ce este dăunător, mai ales când trebuie să se ia o decizie de urgență.
Exemplu:
Walt Disney – lider de tip democrat
Unul dintre cei mai cunoscuți producători de film din lume, Walt Disney a câștigat de
22 de ori premiul Oscar pentru filmele sale de animație și este una dintre cele mai
cunoscute personalități în rândul americanilor. Disney și echipa sa au creat unele din cele
mai cunoscute filme de animație din lume și au dat naștere celor mai cunoscute personaje,
cum este, de exemplu, personajul Mickey Mouse.

4
6. Leadership autoritar sau autocratic
Liderul autoritar sau autocratic ia decizii fără consultarea membrilor echipei sale,
spunându-le ce și cum să facă. Este considerat un stil de leadership demotivant, supus
erorilor care pot să apară din lipsă de consultare cu restul echipei, mai ales în probleme ce
depășesc expertiza liderului.
Acest tip de leadership este descris prin putere totală asupra taskurilor membrilor
echipei, iar munca acestora este controlată îndeaproape. În ceea ce privește
comportamentul liderului, acesta este rece, iar relația se menține la nivel strict profesional
și formal. Membrii echipei nu sunt implicați în procesul decizional și nu pot face sugestii
de îmbunătățire a activității. Este considerat cel mai ineficient stil de leadership.
Exemplu:
Donald Trump – lider de tip autoritar
Înainte să intre în politică și să devină președintele SUA, miliardarul american a fost
om de afaceri și vedeta de televiziune. De exemplu, între anii 2004-2015, Trump a fost
prezentator al serialului de tip reality-show „Ucenicul” (The Apprentice) la televiziunea
NBC, impunându-se atât în public, cât și în afaceri ca lider de tip autoritar.

7.Leadership inovator
De obicei, atunci când vorbim despre persoane inovatoare, ne referim adesea la
persoane cu gândire creativă, la persoane care sunt sursa ideilor ce stau la baza inovațiilor
și schimbărilor în organizații. Exemplele clasice de lideri inovatori includ persoane precum
Steve Jobs și Thomas Edison. Liderii inovatori sunt vizionari creativi care au idei mărețe
și, cel mai important, îi motivează și pe cei din jurul lor să transforme aceste idei în
realitate.

Henry Ford-lider de tip inovator


Echipele care lucrează sub conducerea unui lider inovator sunt cunoscute pentru că
sfidează status quo-ul (situație de fapt sau de drept în raport cu care se apreciază efectele
unui act juridic, ale unui tratat, ale unei convenții etc). Doar pentru că întotdeauna s-a
procedat într-un anumit fel nu înseamnă că acela este modul corect. Aceștia îmbrățișează
schimbarea și caută mereu oportunități de a adăuga valoare mediului de lucru și experienței

5
pacienților. Acest lucru este important într-o perioadă în care tehnologia medicală
avansează rapid.

8.Leadership situațional
Liderii situaționali sunt probabil cei mai dinamici din această listă. Ei înțeleg că diferite
situații pot necesita diferite stiluri de conducere. Într-o situație de urgență, ei preiau
caracteristicile unui lider tranzacțional, dar atunci când este timpul pentru rezolvarea unor
probleme cu care nu s-au mai confruntat, se axează pe inovație. Capacitatea de a fi flexibil
și de a adapta stilul de conducere poate avea beneficii importante pentru spitalul
dumneavoastră.

Acest tip de leadership are mai multe avantaje, precum capacitatea de a motiva și inspira
în momente dificile. Echipa dvs. vă ascultă și acceptă direcțiile atunci când trebuie să
atingeți rapid un obiectiv pe termen scurt. Angajații sunt mereu în căutare de modalități de
perfecționare, ceea ce asigură soluții inovatoare la probleme complexe.

Corespunzătoare acestor patru niveluri de dezvoltare ale individului, Blanchard identifică


patru stiluri diferite de a-l conduce și ajuta pe acesta la îndeplinirea sarcinilor.

S1 - directiv - acest stil presupune darea indicațiilor precise despre ce ar trebui o persoană
să facă pentru a îndeplini o anumită sarcină. Se potrivește foarte bine persoanelor aflate la

6
nivelul D1, deoarece aceștia nu știu de unde să apuce sarcina și au nevoie de indicații
exacte.

S2 - îndrumător - acest tip ascultă cum își dorește cel în cauză să rezolve sarcina și îl/o
ajută să aleagă calea cea mai bună. Se potrivește foarte bine nivelului D2, unde persoana
are nevoie îndrumare, neavând încă toate competențele necesare.

S3 - încurajator - încurajează în mod constant pe cei din grija lui, neimplicându-se prea
mult în luarea deciziilor despre cum ar trebui rezolvată sarcina. Ascultă și dă încurajări.
Acest stil se potrivește nivelului D3, unde persoana are toate competențele necesare
îndeplinirii obiectivelor, lipsindu-i doar motivația sau încrederea.

S4 - delegativ- acest stil de leadership doar împarte sarcinile, lăsând în grija celui
responsabil toate alegerile. El/ea nu se implică și nu este interesată de detaliile de
implementare a taskurilor, doar de rezultatul acestora. Se potrivește ultimului nivel de
dezvoltare, D4, care știe și cum și ce trebuie să facă și este suficient de motivat pe cont
propriu.
Teoria leadershipului situațional spune că, pentru a fi eficienți ca lideri sau mentori, trebuie
să putem identifica la ce nivel se află persoana pe care o ajutăm și să folosim stilul
corespunzător, deoarece degeaba încurajăm o persoană care se afla la primul nivel de
dezvoltare, căci aceasta nu va ști cu ce să înceapă. Persoanelor de pe acest nivel trebuie să
le dam indicații exacte cu privire la ce să facă.

Concluzie
Leadershipul se manifestă diferit în organizații, fiind influențat de contextul economic, de
cultura organizațională, dar și de trăsăturile și personalitatea liderului. Interacțiunea acestor
elemente a dat naștere, de-a lungul timpului, mai multor clasificări ale leadershipului, însă,
indiferent de marimea sau de domeniul de activitate a companiei, stilul de leadership este
cel mai important aspect care influențează productivitatea organizației.

7
Bibliografie:
 Comportament organizațional- suport de curs
 https://www.colorful.hr/stilurile-de-leadership-de-cate-tipuri-sunt-si-cum-
influenteaza-cultura-organizationala/?utm_term=&utm_campaign=NNC+
%7C+Search+%7C+Dynamic+
%232&utm_source=adwords&utm_medium=ppc&hsa_acc=9670787410&hsa_ca
m=17455092683&hsa_grp=137549835997&hsa_ad=602863071550&hsa_src=g&h
sa_tgt=dsa-
19959388920&hsa_kw=&hsa_mt=&hsa_net=adwords&hsa_ver=3&gclid=Cj0KC
QiA37KbBhDgARIsAIzce163iYDsqc0AIeS2fS7Xn2pcGrUmGPPOp8_OPZgWOa
fiCCyxj2J-eP4aAjz3EALw_wcB
 https://medijobs.ro/blog/tipuri-de-leadership-tu-ce-fel-de-lider-esti
 https://www.linkedin.com/pulse/leadership-ul-de-calitate-și-inovația-merg-mână-n-
mână-buzdugan/

S-ar putea să vă placă și