LIDERUL ȘI PROCESUL

CONDUCERI GRUPULUI

Elaborat: Josu Marina, gr.14M

Leadership-ul înseamnă viziune, încurajare,
entuziasm, dragoste, energie, pasiune, obsesie,
consecvenţă, utilizarea simbolurilor, a fi atent la
priorităţile altora, drama adevărată (cauzată şi de
management), crearea eroilor la toate nivelurile,
instruire, plimbări eficiente prin 2 organizaţie şi încă
o grămadă de alte lucruri” (Tom Peters & Nancy
Austin. A passion for excellence. The leadership
difference. London: fontana; 1986. )
“Leadership-ul este o relaţie reciprocă între cei care
aleg să conducă şi cei care aleg să îi urmeze” (James
Kouzes and Barry Posner. Credibility: How leaders
gain it and lose it – why eople demand it. Jossey-bass.
March 1997)
“Un leader are abilitatea de a face oamenii să fie mulţumiţi cu ceea ce fac
şi ajută oamenii să simtă că munca lor ajută la atingerea scopului pe
termen lung pe care îl are organizaţia. Un leader provoacă angajaţii să
treacă de nivelul de bază de eficienţă şi să încerce să atingă potenţialul
lor maxim; se străduiesc să obţină ceea ce este mai bun de la angajaţi. Un
leader este cel care recunoaşte realizările, succesele şi recompensează
persoanele în cauză cum se cuvine. Una dintre cele mai importante
trăsături ale leaderului este că tratează greşelile ca experienţe de
învăţare.” (Kouzes, J.M., Pozner, B.Z. Student leadership practices
inventory. San francisco, CA: jossey-bass publishers. 1998).
Procesul prin care un membru al grupului îi influențează pe
ceilalți membri în vederea atingerii unor scopuri specifice ale
grupului (Yukl, 1994)
 Tipurile de lideri:
Din punct de vedere al relației dintre manager
și subordonat, se disting trei tipuri de stiluri
manageriale:
1. Stilul autoritar refuză orice sugestie din partea subalternilor, este
preocupat de realizarea atribuțiilor, crede în organizare, declanșează
rezistența neexprimată și apatia subalternilor, reduce posibilitatea de
perfecționare a subalternilor și în absența managerului randamentul
grupului scade.
2. Stilul democrat este cel care asigura participarea subalternilor la
proces. În acest caz, randamentul grupului nu depinde de prezența sau
absența sa.
3. Stilul permisiv este cel care evită orice intervenție în organizarea si
funcționarea grupului și pune accentul pe organizarea și conducerea
într-un mod spontan.
Tipurile de lider :
Din punct de vedere al atitudinii față de responsabilitate, se poate
vorbi de alte trei tipuri de stiluri manageriale:
1. Stilul repulsiv. Managerii repulsivi se caracterizează prin: refuzul de a fi
promovați în funcție de management, prin respectul exagerat față de independența
celorlalți, prin complexe de inferioritate și neîncredere în sine, prin evitarea
responsabilităților, prin adoptarea rapidă a deciziilor și prin reducerea rapidă a stării
de nesiguranță.
2. Stilul dominant. Acest stil se caracterizează prin dorința puternică de avansare,
dinamism, energie, prin crearea unui climat de tensiune și conflicte, printr-o părere
foarte bună despre ei, prin impunerea părerii în luarea deciziei și prin învinuirea
altora pentru eșecuri.
3. Stilul indiferent. Se caracterizează prin lipsa interesului în promovare,
ponderare, conștiinciozitate și realism.
 Factorii cheie care influențează eficacitatea
exercitării funcției de lider

În exercitarea concretă a funcției de lider, specialiștii oferă seturi

de norme, care sa ajute la obținerea de rezultate cât mai bune.
Philip Sadler consideră că factorii cheie ai talentului managerial
sunt următorii:
1. Înzestrarea cu un sens clar al direcției si scopului. Gândirea strategică este un element esențial al
liderului eficace. Liderii care gândesc de azi pe mâine pot obține rezultate un timp, dar cu siguranța vor
fi depășiți de situație intr-un viitor apropiat.

2. Dezvoltarea si apropierea talentului. Oamenii au un bagaj nativ de calități, dar acestea pot rămâne
neutilizate dacă nu sunt exploatate în favoarea organizației.

3. Înțelegerea culturii sale. Un lider eficace trebuie sa facă o legătura clară între acțiunile sale pe de o
parte si filozofia,cultură individului și a organizației, pe de altă parte.

4. Identificarea cerințelor viitoare ale talentului. Talentul managerial trebuie cultivat, întreținut,
corelat cu contextul în care se manifestă și cu schimbările permanente ale acestuia.

5. Dezvoltarea cerințelor și selectarea strategiilor. Abilitățile de elaborare a strategiilor și de alegere a

celor mai potrivite cu situația dată reprezintă calități indispensabile ale unui bun manager.
6. Identificarea potențialelor înalte. Cunoașterea omului, ca ființă inteligentă,cu capacități și
posibilități de obținere a performanței, reprezintă o caracteristică a liderului eficace. Acesta trebuie să
știe să deosebească oamenii și să îi utilizeze la adevărata lor valoare.
7. Reținerea talentului. Liderul eficace se cunoaște foarte bine pe sine, își cunoaște calitățile si
defectele și le utilizează în scopul obținerii rezultatului optim.
8. Claritatea și garantarea obiectivelor. Formularea clară a problemelor, dar și asigurarea realizării
lor trebuie să îi preocupe în permanență pe conducători. Formulările confuze, insuficient precizate,
precum și neasigurarea îndeplinirii obiectivelor sunt defecte care conduc la rezultate slabe în munca de
conducere.
9. Motivarea și dezvoltarea talentelor. Oamenii talentați care sunt tratați la fel ca cei mediocri,
cărora nu li se recunoaște sau nu li se cere performanță, vor avea un randament scăzut și vor afecta,
implicit, performanțele organizației.
10. Evaluarea talentelor. Evaluarea performanței reprezintă o problemă actuală în cadrul
managementului firmelor, preocuparea crescută în acest domeniu fiind justificată de relația intrinsecă
dintre motivație, performanță sau recompensă. Dificultatea cuantificărilor nu justifică abordarea
superficială a problemei, cu efecte deosebite în rezultatul global al organizațiilor.
 Intr-una din cercetările sale, W. Bennis a intervievat 60 de lideri ai
unor corporaţii importante, având o varstă medie de 56 de ani. Din acest
eşantion, 48 erau bărbaţi albi, numai 6 erau femei şi 6 bărbaţi negri. Toţi
erau căsătoriţi, la prima căsnicie, şi erau susţinători ai instituţiei familiei.
Bennis a descoperit existenţa a patru competenţe comune tuturor
celor intervievaţi, respectiv:

•managementul atenţiei;
•managementul semnificaţiei;
•managementul increderii;
•managementul propriei persoane.
Managementul atenţiei se referă la
capacitatea liderului de:

a atrage oamenii prin crearea unei viziuni;

a comunica această viziune celorlalţi;
a-i determina pe oameni, prin puterea propriului exemplu,
să incerce să implinească impreună această viziune.
Managementul semnificaţiei
Reprezintă capacitatea liderului de a le comunica
celorlalţi propria viziune în aşa fel încât aceştia să
poată înţelege semnificaţia obiectivelor, direcţiilor
sau aspectelor pe care aceasta le implică. Liderii
au abilitatea de a integra fapte, concepte şi
anecdote în semnificaţii pe care alţii le inţeleg cu
uşurinţă.
Managementul increderii
Se referă la capacitatea liderilor de a înspira incredere celorlalţi. Un
element fundamental al construirii încrederii îl reprezintă
soliditatea, trăinicia şi consistenţa acestui sentiment. Oamenilor le
place să urmeze lideri pe care se pot baza, chiar dacă nu le
impărtăşesc punctele de vedere, şi nu lideri cu care sunt de acord,
dar care îşi schimbă poziţia. Increderea are în vedere şi capacitatea
liderului de a-şi respecta cuvântul dat, de a păstra secretul
confidenţelor încredinţate şi de a menţine sistemul de valori
instituit.
Managementul propriei persoane porneşte de la concepţia potrivit
căreia liderii eficienţi se inţeleg pe ei înşişi (îşi cunosc punctele tari
şi punctele slabe) şi acţionează în limitele capacităţilor lor. Datorită
acestui fapt, liderii au încredere în propria persoană şi nu privesc
greşelile drept eşecuri.

In opinia lui Bennis, în prezenţa liderilor, oamenii:

se simt importanţi;
se simt competenţi şi au încredere în ei înşişi;
se simt parte a unui întreg, a unei echipe;
consideră munca drept o provocare interesantă.
In opinia lui C.G.Browne şi T.S. Coltor
seleadership-ului a fost dominat de patru
abordări principale.

- teoria omului mare;

- abordarea situaţională;
- abordarea liderului carismatic;
- abordarea comportamentală.