Sunteți pe pagina 1din 4

CONCURS INTERJUDEŢEAN DE LIMBA ȘI LITERATURA

ROMÂNĂ
CUVÂNTUL – IZVOR DE CUNOAȘTERE
EDIȚIA A VI-A
28 APRILIE 2018
CLASA A II-A

Citește cu atenție textul, apoi răspunde la următoarele cerinţe:

„Cipi trăia în pădure. Era mare cât degetul meu cel mic şi purta la pălărie o
floare de lăcrămioară. Locuia în scorbura Fagului Uriaş şi toţi îl iubeau.
Un pitic atât de drăgălaş şi de harnic n-ai fi găsit în toată lumea, oricât ai fi
căutat. Se scula dis-de-dimineaţă. În apa Izvorului se spăla, făcea exerciţii de
gimnastică, apoi îşi începea munca. Supraveghea florile, să fie destul de parfumate,
ştergea de pe frunze şi petale polenul adus de vânt, apoi cu un fir de iarbă, gâdila
ciocul Păsării.
- Un cântec putem să auzim?
Pasărea se trezea şi îşi începea trilurile.
De la pasăre, piticul mergea direct la Bradul cel Bătrân şi putred pe
dinăuntru, unde locuia familia Albinelor Sălbatice.
- Hei, suratelor, scularea!
Albinele bâzâiau, mulţumindu-i şi plecau grăbite în căutarea mierii.
Familia Veveriţei era deja trează. Cu toţii făceau gimnastică pe o ramură mai
groasă a Bradului cel Bătrân, iar Cipi, ca un bun cunoscător, îi privea o vreme,
dând din cap mulţumit. ”

(Fodor Sandor, Cipi, acest pitic uriaş )


I. Răspunde la întrebări:
1. Câte alineate are textul?
2. Ce marchează în text linia de dialog?
II. Alcătuiește propoziții cu următoarele cuvinte: lăcrămioară, polen,
trilurile.

III . Găsește sensuri diferite ale cuvântului mare și folosește-le în enunţuri.

IV . Ordonează cuvintele şi scrie enunţul:


şi polenul mierea adunau bâzâiau preparau albinele

V. Transcrie corect textul:


Întro dimineaţă, Cipi hotărâ să-şi facă înviorarea.
Dintrun tufiş îi şopteşte o pasăre.
Unde mergi aşa dis-de-dimineaţă!
Să trezesc albinele!

VI. Scrie o propoziţie din trei cuvinte. Fiecare cuvânt trebuie să conţină unul
din grupurile de litere.

VII. Scrie un text în care să introduci un dialog între tine și piticul Cipi.

În redactarea textului trebuie:


 să dai un titlu potrivit;
 să ai un conținut clar, logic;
 să introduci un dialog alcătuit din cel puțin patru replici (enunțuri);
 să respecți normele de ortografie, de punctuație și de încadrare în
pagină.

NOTĂ: Toate subiectele sunt obligatorii


Se acordă 10 (zece) puncte din oficiu
Timp de lucru – 90 minute

Succes!
BAREM DE CORECTARE
CLASA A II-A

I. 2 x 5 puncte = 10 puncte ( 8 alineate)

II. 3 x 3 puncte = 9 puncte

III. 2 x 4 puncte = 8 puncte

IV. 6 puncte

V. 8 x 2 puncte = 16 puncte

Într-o dimineaţă, Cipi hotărî să-şi facă înviorarea.


Dintr-un tufiş îi şopteşte o pasăre:
- Unde mergi aşa dis-de-dimineaţă?
-Să trezesc albinele.

VI. 3x2 puncte= 6 puncte

VII. 35 puncte:
 titlu potrivit = 2 puncte
 are un conținut clar, logic = 10 puncte
 respectă normele de ortografie, de punctuație = 10 puncte ( se depunctează
fiecare greșeală cu 0,5 puncte )
 are un dialog alcătuit din cel puțin patru replici = 6
 încadrarea în pagină = 5 puncte

Notă: Se acordă 10 (zece) puncte din oficiu

S-ar putea să vă placă și