Activități extra-curriculare cu tematică religioasă: forme și conținuturi de realizare

Profesorul de Religie trebuie să practice misiunea pentru care s-a pregătit încă din anii de studiu, în
primul rând, însoţită de bagajul de cunoştinţe, în a asigura disciplinei pe care o predă reuşita aşteptată atât
de elev, cât şi de el însuşi. În definitiv, acest obiectiv propus nu ar trebui să întâmpine dificultăţi în
îndeplinirea lui, întrucât elevii observă, conştientizează şi practică religia aşa cum o simte şi trăieşte
mentorul lor, cel care trebuie să depună un efort constant în domeniul cercetării teologice şi pedagogice.
Prin urmare, motivarea pentru învăţare a elevilor trebuie neîncetat stimulată şi întreţinută atât de profesor,
cât şi de părinţi.

Complementar cu activităţile în şcoală, cele extraşcolare pun accent într-o mai mare măsură pe latura
formativă a educaţiei religioase, urmărind mai ales dezvoltarea vieţii afectiv-religioase a elevilor. Atât
creativitatea elevilor dezvoltată la ora de religie prin diverse metode activ-participative, cât şi momentele
de relaxare oferite de vizitele şi excursiile la biserici şi mănăstiri, însumate cu serbările şcolare şi
concursurile religioase, converg spre dobândirea desăvârşirii creştine şi a mântuirii sufletului elevilor.

În cele ce urmează, vom prezenta câteva dintre cele mai populare tipuri de activităţi extracurriculare
utilizate la ora de Religie.

1. Cateheza – etimologic, termenul înseamnă a învăţa prin viu grai. Acest tip de
activitate a fost prezentă în iniţerea învăţăturii şi vieţii bisericii în primele secole creştine. Rolul
acesteia este acela de a transmite cunoştinţe religioase credincioşilor de toate vârstele. Astăzi,
cateheza este întâlnită la ora de Religie, unde elevii sunt organizaţi pe clase, în funcţie de vârstă.

Cateheza trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să se încadreze într-un ciclu de cateheze, pe o

anumită temă din Vechiul şi Noul Testament, Istoria bisericească, Morală, Dogmatică, Liturgică etc; să se
desfăşoare după un plan stabilit de către preot; să fie expusă cu claritate şi gradual; să urmărească formarea
religios-morală a credincioşilor, desăvârşirea lor; să ţină cont de nivelul de cunoştinţe şi de vârsta
credincioşilor; să nu fie lungă, pentru a nu-i obosi pe credincioşi şi, în special, pe copii; să aibă ca finalitate
întărirea credinţei şi creşterea moralităţii credincioşilor.

Structura unei cateheze cuprinde următoarele etape: ascultarea catehezei anterioare, introducerea,
anunţarea, tratarea, intuiţia, reproducerea, aprecierea, asocierea, generalizarea, aplicarea în viaţă,
încheierea.

2. Serbarea religioasă. Manifestările cultural-religioase antrenează un număr mare de elevi.

Aici sunt incluse serbările şcolare, concursurile, conferinţele religioase, întâlniri cu mari duhovnici,
vizionările de filme cu subiect religios, expoziţiile de icoane şi alte obiecte de artă religioasă. În cadrul
serbărilor religioase se pot prezenta scenete religioase, colinde, etc.

Etapele proiectării pentru interpretarea unor scenete religioase:

 alegerea scenetei și prezentarea în fața elevilor;

 împărțirea rolurilor ținând cont de opțiunile și talentul elevilor;
 învățarea textelor (acasă) și a cântecelor (la cerc);
 repetarea scenetei;
 realizarea decorului și prezentarea scenetei în serbarea școlară sau cu alte prilejuri.
 3. Vizitele și pelerinajele: Vizitele și excursiile la biserici și mănăstiri oferă elevilor nu numai
momente de relaxare, ci şi posibilitatea dobîndirii sau aprofundării cunoştinţelor religioase.

Elevii pot afla direct modul în care a fost și este trăită credința ortodoxă. Excursiile se realizează cu
elevi dintr-o clasă, din clase paralele sau cu nivel de şcolaritate apropiat. Vizitele și excursiile la biserici și
mănăstiri sunt o formă de organizare a procesului de învățământ prin care se urmărește dobândirea și
fixarea cunoștințelor.

Putem distinge mai multe tipuri de vizite şi excursii:

a) vizite şi excursii introductive (organizate cu scopul de a-i pregăti pe elevi pentru înţelegerea

cunoştinţelor ce urmează să fie predate, elevii fiind orientaţi să urmărească aspectele legate de viaţa
personalităţilor religioase, să asculte sfaturile preoţilor duhovnici, să achiziţioneze material intuitiv, precum
icoane, vederi, casete, care poate fi folosit în lecțiile de religie; profesorul va urmări modul în care elevii
exersează deprinderile formate în timpul orelor cu privire la actele de cult extern);

b) vizite şi excursii organizate în vederea comunicării de cunoştinţe (se realizează în vederea însușirii

unor cunoștințe referitoare la locașul de cult, la viața unor sfinți, a unor personalități bisericești; spre
exemplu, lecţia despre Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava poate fi predată într-o excursie/vizită organizată
la Mănăstirea Sfântul Ioan din Suceava; datorită faptului că vizitele oferă o mare varietate de informații,
profesorul trebuie să valorifice din plin acest lucru și să puncteze esențialul);

c) vizite şi excursii de consolidare şi fixare a cunoştințelor (se organizează la sfârşitul unui capitol

sau al unei teme şi prezintă avantajul că elevii au deja multe informaţii, ştiind ce să urmărească şi încercând
să afle mai multe amănunte).

Pelerinajele sunt călătorii făcute în scop religios, către destinații naționale sau internaționale.
Creștinii din întreaga lume au ca locuri de pelerinaj Ierusalimul, Constantinopolul, Muntele Athos, etc.
Valoarea educativă și religioasă a pelerinajelor a fost arătată încă din perioada Vechiului Testament, iar
mai apoi de Domnul Iisus Hristos, prin participarea la mai multe astfel de acțiuni, atât în copilărie (Iar când
a fost El de doisprezece ani, s-au suit la Ierusalim, după obiceiul sărbătorii – Luca 2), cât și în timpul
activității Sale mesianice (După acestea era o sărbătoare a iudeilor, și Iisus S-a suit la ierusalim – Ioan 5).
Pelerinajele reprezintă un prilej de aprofundare a cunoștințelor religioase și de comuniune de credință cu
Dumnezeu, cu sfinții și cu semenii. Date fiind dificultățile legate de lungile călătorii pe care le presupuneau
pelerinajele, la acestea participau creștinii cu o credință și o viață religioasă mai intensă, pentru care un
astfel de demers religios era expresia unei înalte devoțiuni și o jertfă adusă lui Dumnezeu.

4. Expozițiile: În cadrul manifestărilor cultural-religioase se pot organiza expoziții cu lucrări ale

elevilor.

În vederea realizării acestor expoziții, profesorul de religie trebuie să parcurgă mai multe etape:

1.      prezentarea unor lucrări în vederea dezvoltării interesului elevilor spre arta religioasă;
2.      dezvoltarea convingerii că, pentru a realiza lucruri de artă religioasă, elevii trebuie să ducă o viață religioasă
autentică;
3.      prezentarea etapelor executării lucrării;
4.      distribuirea materialelor necesare executării lucrărilor;
5.      executarea lucrării sub îndrumarea profesorului, în cadrul cercului de religie;
6.      analiza lucrărilor și expunerea lor.

5. Cercul de religie este o activitate suplimentară, în interdependenţă cu activitatea de la clasă: lecţia

este suportul pe care se sprijină activitatea de la cerc, iar cercul îmbunătăţeşte calitatea educaţiei religioase
realizată la lecţii.

Prin tematica aleasă şi prin lucrările proprii, li se dezvoltă elevilor dragostea pentru religie. Ţinând
cont de faptul că participarea la cercul de religie nu este obligatorie, tematica cercului se stabileşte la
începutul anului şcolar, pe baza opţiunilor, intereselor şi aptitudinilor elevilor.

La cercul de religie se dezvoltă spiritul comunitar prin antrenarea tuturor participanţilor în pregătirea
şi desfăşurarea activităţilor propuse. Rezultatele activităţilor trebuie valorificate în funcţie de tematică, în
diferite moduri: prin referate, articole, albume (dacă tematica vizează aprofundarea unor cunoştinţe sau
vizitarea unor biserici şi mănăstiri), prin spectacole religioase în apropierea sărbătorilor (atunci când
tematica vizează învăţarea unor poezii şi cântece religioase sau interpretarea unor scenete religioase care
vor fi alese şi din domeniul tradiţiilor poporului român, de ex. Vifleiemul sau Irozii), prin organizarea unor
expoziţii (când tematica urmăreşte dezvoltarea artelor decorative: pictură, sculptură, miniaturi), prin
întocmirea de rebusuri cu definiţii religioase, poezii proprii (dacă tematica vizează subiecte de creaţie).

Mai putem adăuga faptul că activităţile extracurriculare presupun utilizarea întregului arsenal
metodologic. Cu referire la pregătirea lor, acestea trebuie realizate temeinic, folosind toată experienţa şi
vastele cunoştinţe acumulate pe tot pacursul activităţii profesionale.

Bibliografie:
 Cosmovici, A., Iacob, I. , Psihologie şcolară, Editura Polirom, Iaşi, 1998.
 Cucoș, Constantin, Educația religioasă, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1996.
 Golu, P. , Psihologia învăţării şi dezvoltării, Editura Fundaţiei Humanitas, Bucureşti, 2001.
 Șebu, Sebastian, Metodica predării religiei, Editura Reîntregirea, Alba-Iulia, 2000.
 Timiş, Vasile, Misiunea Bisericii şi Educaţia, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca,
2004.