,,Pentru mine, actorii sunt cei mai importanți, ei sunt instrumentele de interpretare.

Întotdeauna vor
exista oameni care vor sta la masă și vor scrie povești și întotdeauna vor exista regizori pentru aceste
povești, însă devine din ce în ce mai greu să găsești oameni care să interpreteze, pentru că nu sunt
valorificați sau respectați. Într-un film, nu vezi scenariul sau povestea, ci oamenii(...) Îmi doresc să
dedic acest proiect actorilor și creației lor. ”

Curajos și inovator, uneori copleșitor, filmul lui John Cassavetes din 1970 Husbands va fi proiectat în
cineclubul FILM MENU pe 23 noiembrie. Peter Falk, Ben Gazzara și Cassavetes însuși joacă
personajele lui Archie, Harry și Gus, trei prieteni în criza vârstei mijlocii, care se confruntă cu
moartea celui mai bun prieten al lor, eveniment care are să devoaleze reacții diferite în fiecare dintre
ei. Curajos și inovator pentru modul în care a lucrat cu actorii, insuportabil pentru puterea și
veridicitatea greu de digerat a anumitor secvențe.
Respectul și admirația lui John Cassavetes pentru actori l-a determinat să pornească proiectul
Husbands care urma să fie unul dintre cele mai cooperative eforturi din istoria cinema-ului.
Cassavetes joacă alături de Ben Gazzara și Peter Falk și, de asemenea, regizează; toți cei trei actori
sunt și producători, iar atât Gazzara, cât și Falk au contribuit la scrierea scenariului.
John Cassavetes, el însuși actor și regizor de film, e considerat unul dintre pionierii cinematografiei
americane moderne și tatăl filmului american independent în special pentru că s-a folosit în lucrul cu
actorii săi de o abordare centrată pe om și pe situație, care a dat naștere unor căutări profunde, dincolo
de personaje sau tehnică. Stilul lui s-a îndepărtat de valorile Hollywood-ului de la acea vreme, iar
filmele sale au devenit asociate cu o estetică improvizațională numită cinéma vérité.

Stilul de a lucra cu actorii este inspirat din metoda lui Konstantin Stanislavski, regizor și teoretician
rus de teatru care a trăit între 1863 și 1938. Stanislavski a descoperit și analizat metodele de formare
ale actorilor și de lucru la spectacol într-o tehnică ce mizează pe adevărul situației prezente.
Cassavetes a împărtășit premisele metodei Stanislavsky: ,,aflându-te pe scenă în condiţiile de viaţă pe
care le cere rolul şi în deplină analogie cu el, să gândeşti, să vrei, să tinzi, să acţionezi logic, just,
consecvent, omeneşte. Numai când artistul va obţine asta, el se va apropia de rol şi va începe să simtă
la fel cu el - a crea pe scenă viaţa interioară a personajului reprezentat şi a întregii piese, adaptând la
această viaţă străină simţurile tale personale şi dedicându-i toate elementele vii ale propriului tău
suflet.”
Pentru Cassavetes, actoria este „expresia finală”, simplificată până la punctul în care devine ,,eu
împotriva lumii". Originea ta, deficiențele, neajunsurile - toate se văd foarte clar în fața camerei, la fel
cum Stanislavski spunea că pe scenă se observă tot. Tehnica lui Cassavetes marchează începutul unei
noi ere în istoria actoriei de film. El încerca să lucreze cu actorii și cu operatorii deopotriva, ca aceștia
să se simtă suficient de liberi pentru a descoperi lucruri despre ei înșiși pe care să le poată exploata
artistic și paradoxal, fără ca exploatarea artistică să fie scopul final.
„Ce se întâmplă cu sentimentele? O să fac un film despre sentimente. Fiecare secvență din Husbands
este părerea noastră despre ceea ce simțim (...) Poate deveni brutal sau deprimant; dar sunt permisibil
atâta timp cât știu că suntem sinceri.” declara regizorul într-un interviu. Falk, Gazzara și Cassavetes s-
au întrebat ce ar însemna moartea unui prieten pentru fiecare dintre ei. Cum ar reacționa, ce ar face în
această situație și timp de doi ani au revizuit draft-uri de scenarii. Reveneau la situație și la personaje
și le analizau din punct de vedere tehnic și observau că nu există conflict, că personajele nu sunt
conturate și asta pentru că viața însăși, de foarte multe ori, e lipsită de conflict dramatic. Au pornit de
la ideea că vor încerca să caute în ei înșiși, în conflictele personale interioare. Acest tip de lucru pe
care l-a impus Cassavetes a relevat niște aspecte despre ei înșiși pe care nu voiau să le știe - cât de
inculți erau, cât de puțin știau despre ei ori cât de constrânși în propriile limite erau. El spunea că nu
există suficientă libertate de expresie individuală, dar această libertate ar putea fi cu adevărat accesată
doar prin acceptarea faptului că în spațiul de lucru poți fi foarte prost, foarte rău. Cu această conștiință
artistul ar trebui să continue să exprime cu adevărat adevărul situației, adevărul său, indiferent de
rezultatul artistic.

Cassavetes nu și-a dorit să semneze regia peliculei și, deși forțat de împrejurări să o facă, a continuat
să susțină ideea că filmul este o creație colectivă. Pe măsură ce au experimentat, Husbands și-a
asumat o direcție independentă, iar secvențele au fost modificate pentru a se adapta schimbărilor pe
care exercițiile anterioare le-au produs.
"Lui John i-a luat aproximativ un an pentru a discuta scenariul cu noi", spune Gazzara. Ne adunam la
Roma sau Los Angeles, ne adunam într-o cameră de hotel și discutam despre cum vom continua
povestea, de multe ori ne certam pentru că nu știam cum vom scrie replicile. Apoi ne revedeam cu
John care ne propunea de fiecare dată un draft nou de scenariu, în baza a ceea ce discutam.”
Husbands, ca și Faces , tratează tema vârstei mijlocii, o tema pe care Hollywood-ul nu a insistat să o
exploreze. Filmul începe cu înmormântarea, iar aparatul de filmat îi urmărește pe cei trei rămași în
timp ce se îmbracă într-un pub din Manhattan. Beau, sparg cabinele telefonice, vomită, râd isteric și,
în toată această nebuloasă, își întrezăresc fragilitatea propriei vieți. Izbucnirile în râs, plânsul sau
accesele de furie au fost o parte firească a improvizației. ,,Acest film nu ar trebui să fie privire critică
adusă clasei de mijloc și nimănui altcuiva”, spune Peter Falk. ,, Este un film plin de compasiune și
este despre toată lumea.”
Scena lui Falk din toaletă este unul dintre momentele cheie din Husbands. A fost filmată într-un
studio aglomerat și supraîncălzit din New York, plin de cabluri și tehnicieni și umerașe, lumini și
echipamente de cameră, însă toți oamenii prezenți au avut senzația că asistau la un moment trist,
intim, din viața cuiva. Replicile lui Falk, care sunt fidele scenariului, au ieșit greșit din punct de
vedere gramatical gramatical. Frumusețea aceste întâmplări este că se pot auzi conversații ca acestea
tot timpul în barurile din Manhattan. Dar Falk, sub îndrumarea lui Cassavetes, a reușit cumva să ridice
viața și banalul la o putere mai mare. ,,E mult mai greu să joci în filmele lui John. spune Falk. Pentru
că impune o spontaneitate și o realitate imediată pe care n-o găsești în alte filme. În alte filme, poți să
păcălești cu un joc foarte bun, construit cu inteligență și subtilitate, dar dacă încerci asta cu John, îți
atrage atenția.”
Nu folosea improvizația per se ca metodă de lucru, în schimb își încuraja actorii să renunțe la tehnică
și să acționeze în virtutea momentului, să joace situația așa cum o impune prezentul și starea de spirit
actuală. Își încuraja actorii să își folosească limbajul corpului și să definească un limbaj autentic
fiecărui personaj. Considera că fiecare personaj posedă un tip diferit de limbaj al corpului și, la fel ca
și vocea, corpul e un instrument important, o adiție indispensabilă la personaj.Improvizația, în film, în
muzică, în teatru, nu este un flux liber de exprimare, ci un act riguros și disciplinat de a te juca și de a-
ți permite să te joci în cadrul unor parametrii stabiliți.

Este unul dintre filmele care se apropie cel mai mult de portretizarea perfectă a realității în încercarea
de a șterge barierele convenției de film. Deși având un ritm destul de lent, filmul reușește să rămână
antrenant pentru disponibilitatea cu care observi că oamenii, nu actorii, s-au deschis în fața camerei de
filmat.
Munca lui Cassavetes la Husbands nu a fost o libertate lipsită de sens, o libertate de dragul
libertinajului artistic, ci una în scopul descoperirii unei noi fațete ale artei actorului, a creației de
personaj. Estetica spontaneității prezentate în opera lui Cassavetes este rezultatul unor acte creative
derivate dintr-o structură profundă și din nevoia sa de a exprima viziune artistică despre ce înseamnă
să fii om.

Ca actor, Cassavetes a jucat de-a lungul anilor 1950 și 1960 în Edge of the City (1957), The Dirty
Dozen (1967) și Rosemary's Baby (1968). Și-a început cariera de regizor cu filmul independent
Shadows din 1959 și a urmat cu producții independente precum Faces (1968) și Husbands (1970), A
Woman Under the Influence (1974), pentru care a obținut și un Oscar pentru regie, Opening
Night(1977) și Love Streams (1984).