Organite celulare

Organitele celulare sunt structuri specializate localizate în citoplasma celulară, care îndeplinesc
funcții specifice, unele dintre ele posedând o membrană proprie.Denumirea "organite" a fost
adoptata pornind de la ideea ca aceste structuri sunt pentru celula ceea ce sunt organele pentru
corp.
Organitele sunt vizibile la microscop, si pot fi, de asemenea, separate prin fracționare celulara.
Exista mai multe tipuri de organite celulare, in mod deosebit in celulele eucariote. S-a crezut inițial
ca in celulele procariote nu exista organite celulare, însă s-au identificat, si in acest caz, existenta
acestora.

Organitele celulare sunt clasificate in 2 categorii:

1. comune, organite care se găsesc în majoritatea celulelor eucariote:
 Reticul endoplasmatic (RE)
 Ribozomi
 Aparatul Golgi
 Mitocondrii
 Centrozomi
 Lizozomi

2. specifice, organite care intră în alcătuirea numai anumitor tipuri de celule:

 Miofibrile ( în fibra musculară)
 Neurofibrile
 Corpusculii Nissl ( în celula nervoasă)
 Cloroplaste (în celulele unor protozoare, în celulele algelor și plantelor).

1
1.Organite celulare comune
1.1 Reticul endoplasmatic
Structura:
Reticulul endoplasmatic (RE) este structurat ca un sistem tridimensional de canalicule,vezicule și
cisterne ramificate și anastomozate. El face legătura între membrana plasmatică și membrana
nucleară.
RE are aspect neted (reticul endoplasmatic
neted -REN.) sau rugos (granular) când se
asociază cu ribozomii(reticul endoplasmatic
granular -REG.). REG lipsește în hematiile
mature.
RE este mai dezvoltat în celulele cu
activitate metabolică intensă (de exemplu,
în celulele hepatice).
Compoziția RE este similară cu cea a
membranei plasmatice, deși acest organit
este de fapt o extensie a membranei nucleare. RE este locul traducerii informației genetice, și
mijlocul de transport al proteinelor ce urmează să devină parte din membrana celulară (de exemplu
receptori transmembranari)sau care urmează să fie secretate prin exocitoză (de exemplu
neurotransmițători, enzime digestive,etc.).
RE este format dintr -o rețea de tuburi și cisterne. RE este acoperit în parte de ribozomi(care produc
proteine din aminoacizi, bazat pe codul genetic). Deoarece aceste locuri par a fi "rugoase" văzute
sub microscopul electronic, această parte a fost numită reticul endoplasmatic rugos. Părțile fără
ribozomi se numesc reticul endoplasmatic neted. Ribozomii transferă proteinele gata produse în RE,
care le transportă la aparatul Golgi.
Rol
Reticulul endoplasmatic este un sistem circulator intra plasmatic care transportă substanțe în toată
citoplasma, inclusiv în spațiul din jurul nucleului. RE joacă rol în compartimentarea celulei,
asigurând-o mare suprafață pentru reacțiile biochimice. Are rol mecanic și participă la diferențierea
vacuomului.REN este locul sintezei lipidelor, are rol și în metabolismul glicogenului. RER este locul
în sinteză a proteinelor (pe ribozomii legați). El transportă proteinele sintetizate de la ribozomi la
cisterneleaparatului Golgi pentru a fi împachetate în vezicule secretorii.
Reticul endoplasmatic rugos
RE rugos produce și transportă proteinele. Acesta este acoperit de ribozomi care îl fac să arate
"rugos". RE rugos se întâlneste în mai multe celule, de exemplu în celulele din pancreas, care sunt
implicate în secreția de insulină în circuitul sanguin.
În plus, RE rugos este și un producător de membrane, deoarece înglobează proteinele membranare
în structura sa, iar când este nevoie de ele în alte locuri le transfera. Acest organit modifică
proteinele și le modifică calitatea.
Reticul endoplasmatic neted

2
RE neted este implicat în procese metabolice, ca de exemplu sinteza de lipide, metabolismul
carbohidraților și detoxificarea drogurilor și otrăvurilor. RE neted produce și steroizii, de exemplu
steroizii sexuali la vertebrate și steroizii secretați de glandele adrenale. Celule care secretă aceste
substanțe sunt bogate în RE neted.
Celulele din ficat sunt și ele bogate în RE neted. Aceste celule depozitează carbohidrații sub forma
glicogenului. Hidroliza glicogenului produce fosfatul glucozei, o formă ionica de zahăr care nu poate
ieși din celulă. O enzimă din RE neted al acestor celule indepărtează fosfatul, astfel încât glucoza
poate ieși din celulă. Astfel, ea pătrunde în circuitul sanguin prin care poate ajunge oriunde este
nevoie.Enzimele din RE neted ajută la detoxifierea drogurilor și otrăvurilor prin adăugarea unei
grupări de hidroxil la substanțe, astfel încât ele devin mai solubile și mai ușor de eliminat din corp.
Reticulul sarcoplasmic
Acesta se întâlnește în celulele mușchilor, și este adaptat pentru depozitarea și eliberarea ionilor de
calciu. Acest proces este realizat de pompele de calciu și necesită energie furnizată de ATP (acid
adenozintrifosforic). Pompele de calciu sunt proteine membranare adaptate pentru transportul
activ al ionilor de calciu în mediul extraceleular (interiorul reticulului sarcoplasmic este de
asemenea mediu extracelular). În fibra musculară striată scheletică pompele de calciu sunt reglate
de calmodulină, iar în cele miocardice de fosfolamban. Calciul este necesar pentru contracția fibrei,
fiind eliberat din reticulul sarcoplasmic în momentul în care fibra respectivă este excitată, prin
deschiderea canalelor de calciu dependente de voltaj. În perioadele dintre contracții, pompele îl
concentrează în lumenul reticulului sarcoplasmic.
1.2 Ribozomi
Structura atomică: proteinele sunt reprezentate cu albastru și cele două lanțuri de ARN cu maro,
respectiv galben. Partea verde din centrul subunității este situsul activ al ribozomului.

Structura
Ribozomii constau în aproximativ 60 % proteine și aproximativ 40 % ARN ribozomal (ARNr). Aceasta
este o relație interesantă, dat fiind faptul că este necesar un tip de ARN (ARN mesager sau ARNm)
pentru sinteza de proteine sau traducere.
Aceste organite sunt compuse din două subunități: o subunitate mare și una mică. Aceste
subunități sunt construite în jurul unui nucleu de ARN ribozomal cu o structură foarte compactă, în
jurul căruia atârnă proteinele. Situl activ al ribozomului care catalizează formarea legăturilor

3
peptidice este ARN. În eucariote, biogeneza ribozomului are loc în nucleol, o structură internă a
nucleului.
Subunitate mare: în ribozomul citoplasmatic al eucariotelor, este alcătuită din trei molecule de
ARNr (5 S, 28S și 5.8S, având aproximativ 120, 4700 și 160 nucleotide ) și 49 de proteine ribozomale.
Această subunitate mare are o masă moleculară de 2,8 x 10 6 daltoni, un coeficient de sedimentare
de 60 svedbergs . La procariote, această subunitate mare se caracterizează printr-un coeficient de
sedimentare de 50 svedbergs; este compus din ARN 23S (2.900 nucleotide), ARN 5S (120
nucleotide) și 34 proteine.
Subunitate mică: în ribozomul citoplasmatic al eucariotelor, este alcătuită dintr-o singură moleculă
de ARNr (18S, cuprinzând 1900 nucleotide) și 33 de proteine ribozomale. Această mică subunitate
are o masă moleculară de 1,4 × 10 6 daltoni, un coeficient de sedimentare de 40 svedbergs. În
procariote, este alcătuit din ARNr 16S (1.540 nucleotide) și 21 de proteine. Coeficientul său de
sedimentare este de 30 svedbergs.
Rol
Funcția ribozomului este fundamentală în codul genetic. Este
responsabil pentru sinteza proteinelor, un proces cunoscut și
sub denumirea de traducere genetică.
Pentru a face acest lucru, ribozomul citește informațiile din
ARNm și încorporează aminoacizii ARN-ului de transfer în
proteina care crește în prezent.
Prin urmare, ribozomul produce proteine.

1.3 Aparatul Golgi

Aparatul Golgi este un organit celular găsit la majoritatea eucariotelor, situat în apropierea
centrului celulei, lângă reticulul endoplasmatic. Este delimitat de endomembrane, structurat sub
forma unei stive de cisterne recurbate prezentând polaritate morfologică și biochimică.
Structura :
Aparatul Golgi conține trei zone funcționale distincte:
 Regiu
nea
Cis-
golgi.
Partea
cea
mai

4
 interioară, cea mai apropiată de reticulul endoplasmatic
rugos (RER), este locul unde provin veziculele care
conțin proteine nou sintetizate.
 Regiunea mijlocie. Zona de tranziție între regiunile Cis și Trans.
 Regiunea Transgolgi. Este mai aproape de membrana plasmatică, unde este modificat
pentru a trimite fiecare proteină și lipidă la destinația sa specifică.
Rol:
Funcția generală a aparatului Golgi este de a „împacheta” și „eticheta” fiecare veziculă proteică
pentru livrarea cu succes la destinație, la fel ca o fabrică de ambalare a produselor.
În acest sens, produsul de inspecție Golgi este impecabil, intact și asamblat, legând molecule simple
cu cele complexe și identificându-le în funcție de destinația lor: alte organite sau membrane
celulare, pentru a fi secretate în mediu.
Alte funcții ale aparatului Golgi includ:
 absoarbe substanțe din citoplasmă,cum ar fi apa, zaharurile sau lipidele, mai ales cele ale
veziculelor secretoare.
 formează vezicule secretoare. Creează saci de proteine care își transportă conținutul din
celulă.
 produce enzime. Multe enzime provin din acest organel deoarece sunt proteine cu funcții
specifice.
 creaza substanțe specializate. Contribuie la formarea membranelor celulare, a celulelor
speciale (cum ar fi sperma), a proteinelor (cum ar fi laptele etc.).
 glicoproteine secretate. Proteinele care conțin carbohidrați (zaharuri) sunt construite intern.
 se produc lizozomi. Organele responsabile de digestia celulară.
1.4 Mitocondrii

Mitocondrii: sunt adesea numite ”uzinele electrice” ale celulei. Sarcina lor este de a realiza o
aprovizionare constantă cu adenozintrifosfat (ATP), principala moleculă purtătoare de energie a
celulei. Procesul de producere a ATP folosind energia chimică din combustibili precum zaharurile se
numește respirație celulară, iar mulți dintre pașii acesteia au loc în interiorul mitocondriilor.
Mitocondriile se găsesc în citosolul celular. Ele au formă ovală și prezintă două membrane: una
exterioară, care înconjoară întregul organit, și una interioară, cu multe proeminențe interioare
numite cristae, care îi măresc suprafața.
Mitocondriile – sunt prezente în toate celulele eucariote aerobe. Au formă, număr şi mărimi
variabile şi sunt autodivizibile deoarece au material genetic propriu de tip procariot (motiv pentru
care se consideră că sunt bacterii aerobe care au realizat simbioză cu celulele eucariote).
Structură: 

 înveliş dublu: membrana externă, netedă, cu

pori şi membrana internă, cutată, impermeabilă
şi energizantă;

5
  matrix sau matricea mitocondriei - este o soluţie de substanţe organice şi minerale în care
domină enzimele implicate în ciclul Krebs;
 aparatul genetic de tip procariot.

Spațiul dintre membrane se numește spațiu intermembranar, iar compartimentul închis de

membrana interioară se numește matrice mitocondrială. Matricea conține ADN mitocondrial și
ribozomi.

Structura multicompartimentată a mitocondriilor ne poate părea complicată. Este adevărat, însă ea

se dovedește a fi foarte utilă pentru respirația celulară, permițând menținerea separată a reacțiilor
chimice și a unor concentrații diferite de molecule în „camere” separate.

Deși mitocondriile se găsesc în majoritatea tipurilor de celule umane (precum și în majoritatea

tipurilor de celule de la alte animale și plante), numărul lor variază în funcție de rolul celulei și de
nevoile acesteia de energie. De exemplu, celulele musculare au nevoi mari de energie și un număr
mare de mitocondrii, în timp ce celulele roșii din sânge, care sunt foarte specializate pentru
transportul oxigenului, nu au deloc mitocondrii.

Rol:
Mitocondriile au următoarele roluri:

 respirație celulară
 fosforilare oxidativa
 sinteza de ATP
 ciclul acidului citric
 transport de ioni
 sintetizează lipide si proteine

Procesele oxidative din mitocondrie generează ca produși secundari anionul superoxid, apă

oxigenată.

1.5 Centrozomul 

Centrozomul este un organit celular, specific majorității celulelor eucariote animale, situat lângă
nucleu, in imediata apropiere a acestuia. Termenul provine de la cuvântul grecesc soma=corp,
corpului.

Centrozomul (supranumit si centrul celular) poate fi regasit la animale, plante, unele alge si
ciuperci. Este format din două formațiuni numite centrioli, înconjurați de citoplasmă densă care
poartă denumirea de centrosferă(centroplasma).

Structura:

Este situat în apropierea nucleului. Este format din doi centrioli cilindrici, perpendiculari, care sunt
inconjurați de o zonă de citoplasmă vâscoasă (centrosfera). 

Fiecare centriol este format din nouă

grupuri de câte trei microtubuli dispuși
sub forma unui cilindru.

6
Rol:

Centrozomul este centrul organizator al microtubulilor. În cursul diviziunii celulare are loc
duplicarea centrozomului și formarea fusului de diviziune pe care se fixează cromozomii. Are rol în
sinteza microtubulilor din citoschelet,fibrele fusului de diviziune pentru a migra
cromozomii.Lipsește la neuroni (deci nu se pot divide).

7
1.6 Lizozomi
Lizozomii sunt sfere cu membrane sferice de enzime. Aceste enzime sunt enzime hidrolase acide
care pot digera macromolecule celulare. Membrana lizozomală ajută la menținerea
compartimentului intern acid și separă enzimele digestive de restul celulei .
Structura:
Lizozomi enzimele sunt făcute de proteine din reticulul endoplasmatic și închise în vezicule de
aparatul Golgi . Lizozomii se formează prin înmugurire din complexul Golgi.
Lizozomii conțin diferite enzime hidrolitice (în jur de
50 de enzime diferite) care sunt capabile să digere
acizi nucleici , polizaharide , lipide și proteine .
Interiorul unui lizozom este menținut acid, deoarece
enzimele funcționează cel mai bine într-un mediu
acid. Dacă integritatea lizozomului este compromisă,
enzimele nu ar fi foarte dăunătoare în citosolul
neutru al celulei.
Rol:
Lizozomii acționează ca "eliminarea gunoiului" unei celule. Aceștia sunt activi în reciclarea
materialului organic al celulei și în digestia intracelulară a macromoleculelor.
Unele celule, cum ar fi celulele albe din sânge , au mult mai
multe lizozomi decât altele. Aceste celule distrug bacteriile ,
celulele moarte, celulele canceroase și materiile străine prin
digestia celulelor. Macrofagele inghite materia prin fagocitoză și
o înconjoară într-o veziculă numită fagozom.
Lizozomii din siguranța macrofagului cu fagozomul eliberând
enzimele lor și formând ceea ce este cunoscut ca un fagolizozom.
Materialul internalizat este digerat în fagolizozom.
Lizozomii sunt, de asemenea, necesari pentru degradarea componentelor interne ale celulelor, cum
ar fi organele. În multe organisme, lizozomii sunt, de asemenea, implicați în moartea programată a
celulelor.

8
2. Organite celulare specifice

2.1 Miofibrilele
Miofibrilele sunt elementele contractile ale fibrelor musculare. Celulele sau fibrele musculare
striate sunt celule foarte lungi, având o lungime de până la 15 cm și un diametru de la 10 la 100 μm.
Membrana sa plasmatică este cunoscută sub numele de sarcolemă și citosolul său ca sarcoplasmă.
Structura :
Miofibrilele se dispun paralel cu axul longitudinal al fibrei musculare striate, fiind alcătuite dintr-o
alternanță de discuri clare și întunecate (situate la același nivel) ce conferă fibrei musculare aspect
striat. În mijlocul discului clar se află membrana Z întunecată care solidarizează miofibrilele în
timpul contracției musculare. Miofibrilele sunt constituite din unități mai mici , denumite
miofilamente contractile, de natură proteică (actina și miozina).
Discul clar este alcătuit din miofilamente de actină, lungi și subțiri. Acestea se inseră cu un capăt pe
membrana Z, iar cu al doilea capăt liber pătrund printre miofilamentele de miozină, care sunt scurte
și groase. Unui miofilament de miozina îi corespund șase miofilamente de actină.
Spațiul din discul întunecat delimitat de capetele
miofilamentelor de actină poartă numele de
banda H, lățimea ei depinzând de starea
fiziologică a membranei musculare: relaxată sau
contractată.
Porțiunea de sarcomer situată de o parte și de
alta a benzii H, care conține miofilamente de
actină și miozină, constituie discul întunecat.
Celula miocardică contractilă prezintă miofibrile
cu aspect striat, organizate în sarcomere.

În celula miocardică necontractilă miofibrilele își

păstrează striațiile dar sunt incomplet delimitate.
Celula musculară netedă prezintă miofibrile omogene, fără striații.
Rol:
Rolul principal al miofibrilelor este evidentiat in contractia muschiilor. Miofibrilele sunt recunoscute
ca „elemente contractile” ale mușchilor la animalele vertebrate. Acestea sunt compuse din mai
multe tipuri de proteine care le conferă caracteristicile elastice și retractabile. În plus, acestea
ocupă o parte importantă a sarcoplasmei fibrelor musculare.
Există două tipuri de fibre musculare: fibre striate și netede, fiecare cu o distribuție anatomică și o
funcție specifică. Miofibrilele sunt deosebit de importante și evidente în fibrele musculare striate
care alcătuiesc mușchiul scheletic.
Fibrele striate prezintă un model repetitiv de benzi transversale atunci când sunt observate la
microscop și sunt asociate cu mușchii scheletici și o parte a mușchilor cardiaci.

9
Fibrele netede, pe de altă parte, nu prezintă același model la microscop și se găsesc în mușchii
caracteristici ai vasculaturii și ai sistemului digestiv (și în toate viscerele).
2.2 Neurofibrile
Structuri fibrilare fine, hialine, observate in microscopia optica dupa impregnatie argentica sub
forma unei retele dense in jurul nucleului neuronal si extinse In dendrite si axon.
Structura:

Neurofibrilele sunt localizate in pericarion si in prelungirile nervoase. Sunt prezente numai în celule
nervoase la animale si reprezinta formații filamentoase fine care țes o rețea în corpul neuronal și
pătrund în prelungirile sale.

      Structura neuronului Neurofibrile

Rol

Au rol in sustinerea neuronului prin consolidarea citoscheletului și conducerea impulsului nervos.

2.3 Corpusculii Nissl 

Corpusculii Nissl (denumiti dupa numele medicului neurolog german Franz NissI), sunt prezenți
numai la celulele nervoase la animale (în citoplasma neuronului-in pericarion si la baza
dendritelor ). Sunt organite neuronale - mase compacte de ARN și proteine care se colorează
puternic cu coloranți bazici. Reprezinta reticul endoplasmatic rugos, au funcții metabolice și intervin
în sinteza proteică. Numărul lor variază în funcție de starea fiziologică.
Neurologul german Franz Nissl a elaborat o tehnica  bazată pe coloranți, cum ar fi albastru de
toluidină sau violet crezil, și odata cu aplicarea sa, a putut observa existența unor structuri diferite
în citoplasma neuronală. El a descoperit ceea ce se cunoaste in prezent despre corpusculi sau
corpuri Nissl .

10
           Corpusculi  Nissl a)Neuron motor b)Neuron senzitiv

Structura

Corpusculii Nissl sau ergastoplasma sunt structuri mici sub formă de globule sau granule prezente în
neuroni a sistemului nervos. Aceste structuri sunt localizate în citoplasma celulei și sunt localizate în
anumite părți ale neuronului. Ele se regăsesc mai ales în soma sau nucleul neuronului și, de
asemenea, în dendritele, care nu se găsesc în axonul neuronal.
Corpurile Nissl sunt structuri formate din cisterne paralele cu ribozomi (structuri enzimatice
formate din ARN ribozomal) aderate într-o spirală, în care, în plus, se pot vedea și polribozomi
liberi. Aceste organisme apar doar în celulele eucariote, adică cele care au un nucleu cum ar fi
neuronii și au funcția de a secreta proteine.
Ele sunt, de asemenea, structuri bazofile, caracterizate prin afinitatea și ușurința colorării prin
coloranți. În aceste structuri există o concentrație ridicată de ARN ribozomal și mesager, ribozomii
activi fiind atașați la acesta din urmă. Acestea pot avea dimensiuni diferite și pot fi prezentate în
cantități diferite, în funcție de tipul de neuron. Cei care fac parte din ganglionile sistemului nervos
autonom tind să fie mici, în timp ce alți neuroni mari tind să aibă corpuri Nissl mai mari.
Rol: 

Funcția lor principală este sinteza și transportul proteinelor în interiorul celulei. In mod specific,
componentele din corpurile Nissl care au cea mai mare actiune atunci cand genereaza proteine care
urmeaza sa fie folosite in interiorul celulei sunt polibozomi liberi.
Proteinele secretate de aceste organisme sunt fundamentale în transmiterea de  impulsuri
nervoase între neuroni , participa la generarea de neurotransmițători. În plus, organismul Nissl
joacă un rol important în menținerea sănătății celulei, permițând regenerarea structurilor afectate
de activitatea neuronului sau prin factori externi.
Corpurile Nissl pot fi deteriorate de eventuale leziuni sau patologii. Prezența daunelor asupra
axonului determină neuronul să reacționeze prin umflarea și deplasarea nucleului pentru al
îndepărta de leziune. De asemenea, acționează prin acordarea unui răspuns numit cromatoliză, în
care corpurile Nissl se deplasează de la citoplasma neuronală la zona rănită pentru a le repara.

11
Reorganizarea și regenerarea axonului este permisă, astfel încât funcționalitatea neuronului este
recuperată, dar în timp ce aceasta are loc Corpurile Nissl se dizolvă . Din fericire, dacă se realizează
recuperarea neuronului, cromatoliza încetează și citoplasma se poate recupera și forma corpuri noi.
Această reacție poate să apară datorita unor  leziuni cauzate de traume, dar ele au fost, de
asemenea, observate în diferite tulburări si procesele neurodegenerative, cum ar fi demența
cauzată de boala Pick sau de boala Alzheimer , encefalopatia Wernicke a sindromului Wernicke-
Korsakoff, boli cum ar fi porfiria sau unele boli infecțioase. 
2.4 Cloroplastele

Cloroplastele se întâlnesc numai la plante și la algele fotosintetice. (Oamenii și alte animale nu

prezintă cloroplaste în celule.) 
Structura:

Cloroplastele sunt discuri plate cu diametrul de 2-10 microni și 1 micron grosime. 

Cloroplastul are un înveliș format din două

membrane: externă și internă. Între aceste
două straturi se află spațiul intermembranar.
Fluidul din cloroplast se numește stroma (lichid
stromatic), fiind corespondentul citoplasmei
dintr-o bacterie.
Cloroplastele conțin mici elemente de ADN,
ARN și ribozomi, lipide, enzime și unele metale.
Foița internă a membranei formează prelungiri
în interiorul stromei sub formă de lame
stromatice numite tilacoide (granale și
intergranale), în lungul cărora se dispun grupe de saci aplatizați, numiți saculi granari, ce conțin
clorofila. Ansamblul format din lamele stromatice și saculi granari reprezintă grana.
Rol

Sarcina cloroplastului este de a efectua un proces numit fotosinteză. Prin fotosinteză, energia
luminoasă este colectată și utilizată pentru a produce zaharuri din dioxid de carbon. Aceste zaharuri
pot fi folosite de celula vegetală sau pot fi consumate de animalele care mănâncă plante, cum ar fi
oamenii. Energia conținută în aceste zaharuri este obținută printr-un proces numit respirație
celulară, care are loc în mitocondriile celulelor vegetale și animale.

12