UNIVERSITATEA „VALAHIA” DIN TÂRGOVIȘTE

FACULTATEA DE EDUCATIE FIZICA SI SPORT

SPECIALIZAREA: KINETOTERAPIE
ANUL UNIVERSITAR: I

ACCIDENTĂRI IN FOTBAL
- Lucrare de seminar -

PROFESOR COORDONATOR: Dr. GABRIEL CUCUI

STUDENT: POPESCU IULIANA-RALUCA

1
 INTRODUCERE

Fotbalul este unul dintre cele mai populare sporturi din lume, fiind totodată responsabil de un
număr semnificativ de accidentări sportive. Deși fotbalul asigura o formă de aerobic plăcută și
contribuie în dezvoltarea echilibrului, agilității, coordonării și a unui spirit de echipa, jucătorii de
fotbal trebuie să fie conștienți de riscurile de accidentări la care se expun. Prevenția accidentărilor,
diagnosticarea rapidă și tratamentul pot ajută deopotrivă sportivii de performanța precum si
copiii, cât și adulții, în teren pe termen lung.
In continuare voi prezenta care sunt cele mai frecvente leziuni, accidentările membrelor inferioare
sunt cele mai frecvente în fotbal și care sunt simptomele acestora Aceste accidentări pot fi
traumatice, precum loviturile în picior, genunchi, gleznă, sau o entorsă a genunchiului, sau pot
rezultă din suprasolicitarea unui mușchi, tendon sau os.totodata sunt prezentate si modalitati de
recuperare in fotbal

CUPRINS

Cap 1.ACCIDENTĂRI ALE MEMBRELOR INFERIOARE

Accidentările membrelor inferioare sunt cele mai frecvente în fotbal. Aceste accidentări pot fi
traumatice, precum loviturile în picior,genunchi, glezna sau o entorsă a genunchiului, sau pot
rezultă din suprasolicitarea unui mușchi, tendon sau os.
Accidentari ale membrelor inferioare sunt:
-Leziuni cartilaginoase, ruptură de ligament încrucișat anterior (LIA) Leziunea ligamentului
încrucișat posterior (LIP), Leziunea ligamentului colateral medial (LCM), toate aceste leziuni de
intalnesc la nuvelui genunchiului.
-Ruptură de menisc sau rupturile ori întinderile de mușchi și entorsele care au loc adeseori în jurul
gleznelor și genunchilor sunt cel mai des întâlnite leziuni din fotbal. Totodată coliziunile între
jucători, fie ele corp la corp sau din lovitură, pot cauza vânătăi, tăieturi sau traumatisme cranio-
cerebrale.
-Rănile cauzate de suprasolicitare, precum tendinită achileana sau sindromul de solicitare mediană
a tibiei, sunt de asemenea leziuni care pot apărea în urmă practicării fotbalului sunt cele mai

2
frecvente patologii ce pot surveni în timpul entorselor de genunchi, necesitând totodată și
intervenția chirurgicală.
-Entorsele: reprezintă o leziune traumatică în urmă căreia are loc întinderea sau ruperea
ligamentelor. Această poate apărea în timpul antrenamentelor, ori în timpul alergării pe un teren
accidentat.Entorsele și rupturile musculare sunt cele mai frecvente patologii ale membrelor
inferioare în fotbal
1.1 LEZIUNEA LIGAMENTULUI ÎNCRUCIȘAT POSTERIOR (LIP)
Leziunea ligamentului încrucişat anterior (LIA) reprezintă ruptura partiala sau completa a
acestuia. LIA este unul dintre cele mai importante ligamente aflate la nivelul genunchiului.
Ligamentele sunt benzi de ţesut fibros ce conectează două oase. Ligamentul încrucişat anterior
este unul dintre cele două ligamente ce trec prin mijlocul genunchiului şi conectează femurul cu
tibia, ajutând la stabilizarea articulaţiei genunchiului în timpul mişcărilor de pivotare si
impiedicand translatia tibiei anterior in raport cu femurul, În funcţie de intensitatea
traumatismului, leziunea poate fi parţială sau completă. Un traumatism minor va întinde fibrele
ligamentului, fără ca acesta să se rupă neapărat. Este impetuos necesar sa vă adresaţi- medicului
dacă apare un traumatism la nivelul genunchiului, apar oricare dintre semnele si simptomele
enumerate mai sus. Este important să obţineţi cât mai rapid un diagnostic corect care să stabilească
severitatea leziunii şi să primiţi tratament

Leziunea Ligamentului Încrucișat Anterior (LIA) – este întâlnită în urmă unei mișcări de răsucire
a genunchiului în care talpă rămâne fixată pe sol. Se poate auzi un zgomot specific rupturii
ligamentare, că o troznitura. Această leziune nu apare după o lovitură că în cazul celorlalte leziuni
ale genunchiului. Ruptură LIA determina instabilitatea genunchiului astfel că meciul nu mai poate
fi continuat.
Cauze
Leziunea LIA este comună în rândul atleţilor, fotbalistilor, profesionisti sau amatorilor ce practica
activitati sportive. Ea apare în timpul activităţilor care suprasolicită genunchiul, decelerare şi
schimbare bruscă a direcţiei; pivotarea genunchiului cu piciorul fixat la nivelul solului;oprire

3
 bruscă;traumatism direct;hiperextensie/hiperflexie (mai puţin obişnuit, leziunea LIA se asociază
cu rupturi ale altor ligamente)
Simtome
Leziunea sau ruptura de LIA este însoțită de simptome pronunțate. În timpul accidentării pacientul
simte o durere acută, dar nu îndelungată. Tumefierea (umflarea) genunchiului apare treptat în
primele ore după accidentare, la fel și limitarea mișcărilorarticulației genunchiului. Mai tîrziu,
cînd finalizează perioada acută, ruptura de ligament încrucișat devine mai puțin vizibilă,
principalele acuze sunt instabilitatea și senzația că oasele articulației genunchiului s-au mișcat
unul în raport cu celălalt. Simptomele apar de obicei, în momentul efectuării mișcărilor de rotație
și de torsiune bruscă.
Semnele si simptomele includ:
• Durere şi incapacitatea de a continua efortul fizic;
• Tumefierea genunchiului ce se produce la câteva ore după traumatism;
• Auzirea unei trosnituri la nivelul genunchiului;
• Senzaţia de instabilitate („fuge” genunchiul);
• Pierderea mobilităţii articulare normale (nu se mai întinde sau nu se îndoaie complet);
Complicatii
Persoanele care au leziune de LIA prezintă un risc mai mare de a dezvolta artroza genunchiului
(deteriorarea cartilajului ce acoperă oasele). Apariţia artrozei depinde de severitatea
traumatismului iniţial, prezenţa unor leziuni asociate şi de nivelul de activitate al persoanei în
cauză.
Diagnostic
Prima etapă pentru diagnosticul unei leziuni LIA este anamneza (totalitatea datelor pe care
medicul le obţine interogând pacientul asupra apariţiei şi evoluţiei bolilor de care suferă, a
antecedentelor etc.). În cadrul anamnezei majoritatea pacienţilor relatează că au auzit o trosnitură
însoţită de umflarea genunchiului, durere care a împiedicat continuarea efortului şi instabilitate.
Anamneza va include o serie de întrebari despre traumatism la care pacientul trebuie să
raspundă:(Când s-a produs traumatismul?,Ce faceaţi în acel moment?, S-a auzit vreun zgomot?,S-
a umflat genunchiul după?,Aţi mai avut traumatisme inainte?, Simptomele au fost continue sau
au apărut ocazional?,Există anumite mişcări care agravează sau ameliorează durerea?,Simţiţi
genunchiul blocat când încercaţi să îl mişcaţi?,Aveţi senzaţie de instabilitate?)
A doua etapă presupune examenul clinic. În cadrul examenului clinic medicul va verifica dacă
genunchiul este umflat şi va efecta o serie de teste specifice punând genunchiul intr-o serie de

4
poziţii pentru a verifica funcţia articulară. Diagnosticul pus astfel necesită o confirmare prin
metode imagistice.
Testele imagistice includ: radiografiile, pentru a exclude alte afecţiuni si observa alinierea
membrului, RMN care vizualizează gradul leziunii LIA şi eventualele leziuni associate.
Tratamentul leziunii LIA
Tratamentul variază în funcţie de timpul scurs de la traumatism la prezentarea la medic.
In urma evaluarii de specialitate, tratamentul va fi individualizat de către medic în funcţie de
pacient (vârstă, nivel de activitate fizică), caracteristicile leziunii (recentă/veche), starea
articulaţiei (leziuni asociate, prezenţa leziunilor degenerative). Acesta va decide dacă pacientul
va benefia de tratament conservator (genunchiul trebuie imobilizat în orteză, sângele acumulat în
genunchi (caz frecvent întâlnit) trebuie evacuat. Se va aplică gheață de 3-4 ori pe zi și se
administrează medicație antiinflamatorie) sau va recomanda intervenţia chirurgicală de
reconstrucţie a ligamentului încrucişat anterior.
În cazul pacienţilor care prezintă un deficit de mobilitate articulară (genunchiul nu se întinde şi
nu se îndoaie complet) următoarea etapă în tratamentul leziunii LIA constă în kinetoterapie pentru
recuperarea funcţionalităţii normale,întărirea musculaturii şi reducerea inflamaţiei. Există totuşi
posibilitatea ca ligamentul rupt să blocheze mecanic articulaţia caz în care va fi necesară
intervenţia chirurgicală.La recomandarea medicului se face tratamentul chirurgical se va efectua
printr-o tehnică artroscopică care face reconstrucţia LIA
Recuperare postoperatorie
O reconstrucţie reuşită este obligatoriu însoţită de un program de recuperare postoperator, pentru
că doar aşa se poate asigura stabilitatea şi buna funcţionalitate a genunchiului.
1 . 2 LEZIUNEA D E L I G A M E N T Î N C R U C I Ș A T P O S T E R I O R ( L I P ) .
Leziunile de ligament încrucișat posterior (figura alaturata) reprezintă alterarea structurii
anatomice normale a ligamentului încrucișat posterior, fiind întâlnite mai rar decat alte leziuni
ligamentare de la nivelul genunchiului. Mai mult decât atât, de obicei sunt subtile și mai dificil de
evaluat decat alte leziuni ligamentare.
Cel mai adesea, leziunile de ligament încrucișat posterior apar în asociere cu leziuni ale altor
structuri din genunchi: cartilaj articular, alte ligamente, os.
Leziunile de ligament încrucișat posterior sunt clasificate în trei grade. Gradul 3 reprezinta ruptura
completă

5
 Cauzele comune ale rupturii de ligament încrucișat posterior sunt impactul cu solul sau cu alt
jucator, atunci când genunchiul este flectat.
Ligamentul incrucisat posterior se poate rupe în mai multe situații. De obicei este necesară o forță
traumatică mare,impactul anterior direct la nivelul genunchiului este flectat, în timpul practicării
sportului, tensionarea extrema a ligamentului (ca în pivotare sau hiperextensie),un pas greșit.
Simptomele tipice ale rupturii de ligament incrucisat posterior sunt:
• Durere cu inflamație care apar constant și rapid după ruptură
• Inflamație care poate rigidiza genunchiul și poate provoca mersul șchiopătat
• Mersul dificil
• Genunchiul este instabil, poate “fugi”
Diagnosticul de ruptură LIP
Durere cu inflamație. În timpul primelor 24 de ore, genunchiul se umflă. Dacă sunt ignorate,
durerea și inflamația se pot remite spontan.Spre deosebire deruptura de ligament încrucișat
anterior LIA, ruptura de ligament încrucișat posterior LIP suferă de obicei leziuni parțiale cu
potențial de vindecare spontană. Pacienții care suferă astfel de leziuni, de obicei pot practica din
nou sportul fără a avea probleme de stabilitate articulară.
Ruptura de ligament încrucișat posterior este o afecțiune relativ rară a genunchiului, care apare
în urma unui traumatism puternic. poate apărea când fotbalistul primește o lovitură puternică „în
față” genunchiului sau că urmare a unei manevre greșite pe teren
Tratamentele ru ptu rii de ligamen t încrucișat posterior
Spre deosebire de ligamentul încrucișat anterior, un ligament încrucisat posterior suferă de obicei
rupturi parțiale cu potențial de vindecare. Dacă totuși pacientul se prezintă cu ruptura de ligament
încrucișat posterior și instabilitate cronică articulară, este indicat tratamentul chirurgical.
Astfel, există tratament conservator și tratament chirurgical.
Tratamentul conservator al ruptu rii de ligament încrucișat posterior
Dacă leziunea este recentă, este posibilă vindecarea fără operație. Medicul ortoped poate
recomanda variante terapeutice simple, nechirurgicale.
Protocolul RICE (Rest, Ice, Compression, Elevation):

6
• Repaus fizic: activitatea care a cauzat leziunea trebuie întreruptă. Medicul ortoped poate
recomanda folosirea unei cârje pentru a evita încărcarea membrului afectat.
• Gheața: masaj folosind pungi cu gheață timp de 20 de minute, de câteva ori pe zi, dar care nu se
aplică direct pe piele.
• Compresie: bandaj elastic care previne inflamația suplimentară.
• Ridicarea membrului afectat deasupra nivelului inimii, tot pentru reducerea inflamației
Imobilizarea.Medicul ortoped poate recomanda purtarea unei atele gipsate care să imobilizeze
genunchiul. Tot pentru protecția genunchiului se poate interzice sprijinul podal pe piciorul afectat,
prin folosirea cârjelor.
Fizioterapia.Pe măsură ce inflamația cedează, pacientul începe un program de recuperare ce
constă in exerciții specifice (ca în imaginea de mai sus) destinate tonifierii musculaturii.
Tonifierea mușchilor anteriori ai coapsei (cvadriceps) s-a dovedit a fi un factor esențial pentru o
recuperare de succes.
Tratamentul chirurgical al rupturii de ligament încrucișat posterior
Medicul ortoped poate recomanda intervenția chirurgicală atunci când există leziuni combinate
(Ex.: rupturi ligamentare multiple, inclusiv de ligament încrucisat posterior), sau când pacientul
se prezintă cu instabilitate cronică (indelungată) datorată rupturii de ligament încrucișat posterior.
1.3.RUPTURA LIGAMENTULUI COLATERAL MEDIAL (LCM)
Leziunile ligamentului colateral medial (LCM) sunt frecvente la nivelul genunchiului. Acestea
apar aproape in toate tipurile de sport si afecteaza persoane de orice varsta. Tind sa afecteze
sportivii de sex masculin mai mult decat pe cei de sex feminin si apar (cel mai frecvent) in
sporturile de contact, cum ar fi: fotbalul, rugby-ul si in artele martiale, inclusiv lupte si judo, dar
si in sporturile de iarna.
LCM este des intalnita, mai ales in entorsele de genunchi cauzate de accidentele sportive.
Genunchiul are 4 ligamente importante care conecteaza femurul (osul coapsei) de tibie (osul
gambei). Ligamentul încrucișat anterior LIA si ligamentul încrucișat posterior sunt situate în
centrul articulatiei unde se intersectează în X. Ligamentul Colateral Medial se află pe partea
interioara (mediala) a genunchiului iar Ligamentul Colateral Lateral pe cea exterioara.
LCM împiedică deplasarea către interior, in valgus a genunchiului, ca de exemplu atunci când un
jucator de fotbal este lovit în partea laterala a genunchiului. Când LCM este lezat, fibrele acestuia
se rup parțial sau complet . Majoritatea leziunilor LCM se produc la nivelul locului de inserție de
pe femur

7
 .
Rupturile sunt clasificate pe o scala de la 1-3 în functie de gravitate, 1 fiind o leziune ușoară iar 3
una severa.
Cauzele
Leziunile LCM apar cand genunchiul este impins fortat spre interior. In timpul acestei miscari,
ligamentul este intins excesiv si se poate rupe. Acest mecanism de producere apare, cel mai des,
in timpul unei cădere accidentală sau a unei lovituri directe in exteriorul genunchiului
Pe masura ce genunchiul se anguleaza către interior, LCM este întins până când fibrele acestuia
cedează și se rup în grade diferite de gravitate. Pacienții relatează adesea un pocnet la nivelul
genunchiului urmat de o durere severă. După producerea rupturii, genunchiul va deveni instabil.
Simptomele
Rupturile de ligament colateral medial cauzează dureri importante, uneori mai severe decât
rupturile de ligament incrucisat anterior.
Genunchiul se simte instabil ca si cum s-ar deplasa către interior la rotirea genunchiului.
sensibilitate de-a lungul liniei ligamentului si durere la pozitionarea genunchiului in valgus (spre
interior).
Severitatea simptomelor experimentate este strans legata de intensitatea mecanismului leziunii,
gradul de rupere a tendonului indicand nivelul de durere, umflare si instabilitate a genunchiului.
Complicatii
Nu trebuie sa desfasori activitati care cresc fluxul de sange in zona ranita. Acestea includ baile
sau compresele calde, consumul de alcool si activitatea excesiva. Aceste activitati pot creste
sangerarea si umflarea in jurul ligamentului ranit si pot prelungi recuperarea
Diagnosticul de ruptură
Leziunile LCM necesita adesea o evaluare ortopedica pentru a stabili gravitatea leziunii sau dacă
mai sunt și alte leziuni asociate, pentru a imobiliza genunchiul într-o orteza si pentru a stabili un
plan de recuperare funcțională.
Tratamentele LCM
Pentru calmarea durerii si scaderea edemului (umflaturii), trebuie sa asezi piciorul pe un scaun
sau pe o perna inalta, astfel incat, genunchiul sa fie deasupra nivelului inimii si sa aplici gheata
pe genunchi (sau o punga de mazare congelata), timp de 15-20 de minute, de cateva ori pe zi.

8
Limiteaza cantitatea de greutate incarcata pe picior. Foloseste carjele daca ai dificultati la mers,
deoarece mersul schiopatat este daunator (pentru genunchiul afectat, dar si pentru genunchiul
opus si spate).Tratamentul este stabilit in functie de gravitatea leziunii.
Majoritatea leziunilor LCM sunt tratate in mod conservator, prin kinetoterapie. Spre deosebire
de ruptura ligamentului incrucisat anterior, care nu se vindeca singur, ruptura ligamentului
colateral medial se cicatrizeaza in aproximativ 6 saptamani si poate fi tratat, de obicei, fara
interventie chirurgicala.
Recuperarea ligamentului colateral medial
Tratamentul implica intarirea muschilor care stabilizeaza zona mediala (interna) a genunchiului
si anume: adductori, vast medial, gemeni si ischiogambieri. In primele etape ale reabilitarii, este
importanta evitarea miscarilor de rotatie ale genunchiului.
Ulterior, vom efectua exercitii de mobilitate si forta musculara pentru muschii care limiteaza
valgusul, precum rotatorii externi ai soldului si muschii fesieri. Concomitent, vom face si exercitii
pentru echilibru, stabilitate si proprioceptie.
Ultima etapa a programului de kinetoterapie, presupune exercitii pentru reintoarcerea la sport:
alergare, sarituri, sprinturi, opriri, exercitii de agilitate, etc.
LCM se vindeca singur, in cele mai multe cazuri, dar rareori, laxitatea persista si necesita
repararea chirurgicala sau reconstructia ligamentului. Procedura consta in suturarea (coaserea)
leziunii.
Recuperarea postoperatorie este recomandat sa inceapa in cabinetul de recuperare, fiind stabilit
un program prin care pacientul va progresa in siguranta. Dupa aproximativ 4 luni de recuperare,
se poate relua activitatea sportiva.
Indiferent daca este necesara interventia chirurgicala sau este suficient tratamentul conservator,
te putem ajuta sa te recuperezi dupa ruptura LCM.
1.4 ENTORSĂ DE GLEZNA
Entorsă de glezna reprezintă întinderea, ruperea parțială sau completă a complexului ligamentar
lateral al gleznei.
În funcție de gravitatea entorsei este necesar repausul și imobilizarea gleznei timp de 7-21 zile.
Entorsă de glezna tratată incorect sau insuficient determina dureri severe post accidentare.
Tratamentul inițial constă în imobilizare în fașă elastică sau orteză tip “air cast”, gheață local,
antialgice și antiinflamatorii.
Afectarea cartilajului talusului (unul din oasele gleznei)
Leziunea ligamentului sindesmotic (care asigura stabilitatea tibiei și peroneului)

9
 Luxatia tendoanelor peroniere (asigura stabilitatea plantei piciorului)
Glezna “fotbalistului” – afecțiune ce apare după traumatisme repetate (cum este în cazul lovirii
mingiei) și determina conflict osos între tibie și țâluș. Tratamentul presupune infiltrații intră-
articulare și chiar intervenție chirurgicală artroscopica.
1.5. RUPTURĂ DE MENISC
Ruptură de menisc poate fi însoțită de un zgomot că un „pocnet”. Poate fi urmarea a unui contact
direct cum ar fi contrele la fotbal ori a unei răsuciri bruște.
Leziunile de menisc sunt relativ frecvente și la jucătorii de fotbal. Leziunile meniscale reprezintă
8% din toate leziunile suferite pe parcursul unui sezon profesionist de fotbal. Meniscul medial
este afectat în mai mult de 70% din cazuri.Recuperarea după sutură de menisc. După o intervenție
chirurgicală, înainte de a părăși sala de operație, o fașă elastică și o pungă de gheață vor fi aplicate
la genunchi. Pungă cu gheață va contribui la reducerea durerii și umflăturii. Crioterapia ar trebui
să fie utilizată încontinuu pentru primele 3-4 zile după operație. Ulterior gheață ar trebui să fie
folosită pentru aproximativ 30 de minute, între sesiunile de kinetoterapie. După 24 de ore,
pacientul va fi externat, cu un tratament din care nu trebuie să lipsească un antibiotic (3 zile), un
antiinflamator (7 zile), un antialgic (la nevoie) și un anticoagulant (2 zile).
Obiective inițiale:
• controlul durerii și al tumefacției
• efectuarea imediată a unei game variate de exerciții de mișcare
• atingea și menținerea complet pasivă a extensiei și a flexiei până la 45 de grade
• prevenirea atrofierii muschiului cvadriceps
• reluarea mersului fără încărcare pe membrul operat
Controlul durerii și al tumefactiei:
În perioada imediat intervenției chirurgicale trebuie să stați cu piciorul ridicat (poziție procliva și
să puneți gheață pe genunchi)
Nu stați perioade lungi de timp cu piciorul într-o poziție fixă (mai jos decât restul corpului), că
acest lucru va duce la creșterea în volum a genunchiului și a piciorului
Combaterea durerii presupune administrarea de antialgice și antiinflamatoare în cursul spitalizării.
Este recomsanat să nu călcați pe piciorul operat, pentru că există riscul să deteriorați sutură.
Puteți să faceți dus, dar șuturile trebuie protejate de apă.
Pacientul va începe kinetoterapia din a două zi, timp în care durerile și tumefacția s-au ameliorat
astfel:

10
 - 3 reprize/zi a câte 3 seturi de 10 repetări: contracții izometrice ale mușchiului cvadriceps. Fiecare
contracție are o durata de 6 secunde.
- 3 reprize/zi a câte 8 seturi de 10 repetări: flexia coapsei pe bazin la 45-60 grade. În decubit
dorsat, cu genunchiul în extensie, pacientul ridică piciorul la 45-60 de grade și menține poziția 6
secunde.
Excercitiile se execută cu multă blândețe. După fiecare ridicare pacientul își poate relaxa
musculatura 2-3 secunde.
1.6 TENDINITĂ ACHILEANA
Tendinită achileana -este cunoscută și sub denumirea de tendinită achileana sau tendinită ahiliana.
Această afecțiune reprezintă inflamatia tendonului lui Ahile. În ceea ce privește acest tendon,
putem spune că este unul drintre cele mai lungi tendoane din corpul uman și este de la călcai până
la musculatura gambei. Tendonul lui Ahile ne oferă posibilitatea de a ne ridică pe vârfurile
degetelor de la membrele inferioare și, de asemenea, facilitează mersul.
Printre factorii care contribuie la apariția inflamației tendonului lui Ahile se numără:
săriturile bruște sau alergarea pe distanțe lungi pot provoca suprasolicitarea tendonului ahilian,
ceea ce favorizează apariția microleziunilor tisulare
absența exercițiilor de încălzire înainte de antrenamente sau competiții sportive
anomalii ale structurii piciorului (spre exemplu: piciorul plat)
anomalii la nivelul musculaturii sau tendoanelor de la nivelul călcâiului (acestea pot fi prea scurte)
încălțămintea nepotrivită poate crește presiunea și, drept urmare, conduce la suprasolicitarea
tendonului lui Ahile
traumatisme la nivelul călcâiului, rezultate în urmă accidentelor (de exemplu: accidente de muncă,
rutiere, casnice etc.)
Tratament
Leziunile minore și unele leziuni medii ale tendonului lui Ahile se pot vindecă singure, fără a fi
necesar un tratament specific. Însă, trebuie menționat faptul că autovindecarea este de durata. De
aceea, pentru a accelera procesul de vindecare, specialiștii recomandă:
• repausul piciorului afectat, inclusiv evitarea lăsării greutății integrale a corpului pe piciorul
afectat, în timpul mersului (în acest scop, se pot folosi cârje);
• aplicarea de comprese cu gheață pe zona afectată, pentru o perioada de 20-30 de minute la fiecare
3 sau 4 ore, timp de 2-3 zile, cu scopul de a reduce durerea și inflamatia tendonului calcaiului;
• compresia piciorului, prin folosirea unui bandaj elastic în zona gleznei;

11
• menținerea piciorului pe o poziție mai ridicată față de corp, atunci când pacientul este așezat în
pat (se poate folosi o pernă);
• administrarea de analgezice sau anti-inflamatorii nesteroidiene, care contribuie la diminuarea
durerii și a inflamației tendonului. Cu toate acestea, medicamentele trebuie administrate cu
precauție, țînând cont de eventualele efecte secundare Medicamentele trebuie administrate numai
la recomandarea medicului;
• utilizarea unui ridicător de călcai, precum o inserție specială în pantofi, purtată în perioada de
recuperare, pentru a proteja tendonul lui Ahile de întinderi excesive;
• practicarea exercițiilor specifice de stretching și a exercițiilor de întărire a tendonului calcaiului,
sub îndrumarea unui kinetoterapeut.
Kinetoterapeutii recomandă tratamente individualizate de recuperare a pacienților care suferă de
tendinită achiliana, cu rezultate vizibile în timp foarte scurt. Dar, în cazuri mai grave, este posibil
să fie necesar un tratament de recuperare pe o perioada mai îndelungată, de la 6 până la 10
săptămâni, sau chiar de intervenții chirurgicale pentru a repara tendonul afectat sau a elimina
excesul de țesut.
1.7 SINDROMUL DE SOLICITARE MEDIANĂ A TIBIEI –
Sindromul se întâlnește mai ales la persoanele care fac exerciții fizice intensive în special pe o
suprafață dura. Această afecțiune, denumită în limbaj medical sindrom de solicitare mediană a
tibiei (SSMT), afectează atleții disciplinelor sportive care implică alergare și sărituri, printre care
fotbalul, baschetul, rugbiul și sprintul. Maratoniștii și balerinii sunt și ei susceptibili de a dezvoltă
acest sindrom.
Simptomele acestui sindrom includ sensibilitate în interiorul gambei, dureri cu aceeași localizare
acutizate la flexia degetelor și a labei piciorului și uneori umflarea și inrosirea gambei. În debutul
afecțiunii, durerea tinde să se accentueze la începutul alergării, însă dispare în timpul desfășurării
ei, revenind la cursele ulterioare sau a două zi de dimineață. Intervalele de timp nedureroase se
reduc pe măsură ce boală progresează, și dacă vreo zona a gambei devine deosebit de dureroasă,
este posibil să se fi produs o fractură de stres.
Recuperare
Imediat ce observați simptome ale SSMT, urmați regulile RGCR: repaus, gheață, compresie și ridicare
aproximativ 20-30 de minute în fiecare zi. Specialiștii pun mâna în foc că merge. Rezemați-va piciorul
în poziție ridicată, puneți-i un bandaj elastic și deasupra aplicați o pungă cu gheață 20-30 de minute.

12
Băi alternative - Băile alternative presupun scufundarea ambelor gambe l minut în apă rece, apoi l
minut în apă caldă, de mai multe ori. Faceti aceste manevre timp de 12 minute înaintea oricărei activități
care ar putea să va producă dureri caracteristice SSMT.
Masajul - Dacă aveți simptome de SSMT în zona anterioară a piciorului, masați chiar lânga muchia
tibiei - nu direct tibia. Pentru a face un masaj eficient în durerea de SSMT, așezați-va pe podea cu un
genunchi îndoit și talpa întinsa, începeti prin a lovi ușor cu palmele ambele lături ale osului, alunecând
de la genunchi spre glezna și invers. Repetați aceste mișcări de câteva ori.

CONCLUZII
Fotbalul este printre cele mai populare sporturi din lume. Se practica atat la nivel profesionist, cat
si amator, si este o forma de sport aerob care imbina echilibrul, agilitatea, coordonarea, conditia
fizica si munca in echipa.Prevenirea accidentarilor este un element deosebit de important, mai
ales la nivel profesionist, astfel ca practicantii acestui sport trebuie sa cunoasca bine riscurile unor
accidentari. Prevenirea, identificarea precoce si tratarea lor cat mai rapida nu fac altceva decat sa
tina sportivul pe teren pentru o perioada cat mai lunga de timp. Un rol imporrtant pentru pentru
mentimerea intr-o forma fizica si pshihica maxima a sportivilor il are medicul si terapeutul
/kinetoterapeut, care colaboreza impreuna gasind cele mai bune programe cu accent pe preventia
si depistarea precoce a leziunilor cauzate de sport.
Putem concluziona faptul ca miscarea scazand foarte mult perioada de recuperareiat rolul
terapeutului este determinat asa cum spunea dl Dr. Andrei Ioan Bogdan in cartea publicata in
2016 " Traumatologia sportiva la nivelul umarului ca: "Orice traumatism la nivelul umarului
trebuie supus unui program de kinetoterapie, miscarea scazand foarte mult perioada de
recuperare"

BIBLIOGRAFIE
-Ortopedia pe ințelesul tuturor „https://www.doctorortoped.ro/afectiuni/ruptura-ligament-
incrucisat-anterior-lia
-”RUPTURA LIGAMENTULUI COLATERAL MEDIAL (LCM)”
https://www.cardiokinetic.ro/leziuni-lcm.html
-Dr. Andrei Ioan Bogdan " Traumatologia sportiva la nivelul umarului publicata in 2016
-https://www.chirurgieartroscopica.ro/ruptura-de-ligament-colateral-medial-lcm/

13