Textul 1

„Mâine se deschid şcolile. Nu cred să fi aşteptat cineva ziua asta ca mine. Noaptea,
care trebuie să-i facă loc pe pământ, rămâne albă. Nu pot să închid ochii. Un frământ,
o nerăbdare ciudată îmi fură somnul. Când zorile surâd la ferestre, sar din aşternut şi
primul meu gând e să aflu cât e ceasul. Pendula, draga mea prietenă, mi-a ghicit. Bate
patru lovituri sonore, prelungi, care răsună prin toată fiinţa mea. Peste o oră plec cu
tata la Craiova. Toţi ai casei s-au trezit. În sufragerie, ceaiul mă aşteaptă fierbinte, îl
sorb în grabă. Mama, care îmi pregăteşte de trei zile bagajele, tot mai găseşte câte ceva
de pus. E îngrijorată şi tristă, de parcă m-aş duce la război. Îmi dă mereu sfaturi cum
să mă păzesc de răceală, de colegi răi şi de altele. Vine şi tata. Mama îi spune:
—Stroe, trebuie neapărat să vorbeşti cu directorul să-l supravegheze îndeaproape.
Tata încuviinţează tăcut. Pare cam plictisit de atâtea stăruinţe, îl cunoaşte pe directorul
liceului, au fost colegi de facultate. Asta nu-i rău deloc. Cobor în curtea casei. Afară e
răcoare şi umed. Simt un fior de gheaţă prin şira spinării. Încă nu s-a crăpat de ziuă.
Văzduhul e o umbră deasă care topeşte zările. Dealul din spatele casei arată ca o
matahală apocaliptică, gata să se năpustească asupra mea. Grivei, dulăul, răsare
deodată ca din pământ, se gudură şi sare cu picioarele pe mine. Îl cert, dar lui nu-i
pasă. O zbugheşte prin ogradă, răsfăţat. Alerg după el, fără să-l prind. Latră voios şi-i
pare bine de joacă. L-aş lua cu mine la oraş, dar nu se poate. E în stare să sfâşie
oamenii de acolo, sălbaticul, căci nu prea ştie multe. Mă abat pe la grajd. Moş Ioniţă a
scos trăsura din şopron. Acum înhamă caii şi pufăie tacticos din lulea.
—Bună dimineaţa, moşule!
—Mulţumim dumitale... Te sculaşi cu noaptea-n cap, ai?
—Ce să fac, moş Ioniţă? Trebuie să mă duc la şcoală.
—Hei, domnişorule, e bună învăţătura. Pe vremea mea nu se pomenea de aşa ceva.
Grivei nu se astâmpără. Latră mereu la caii care se sperie şi azvârlă cu picioarele.
—Marş d-aici, jigodie! îl goneşte moş Ioniţă. Pe urmă, trage trăsura în faţa intrării.
Coboară şi tata, însoţit de mama.
—Grig, n-ai uitat nimic?
—Nu, măicuţă! îmi iau rămas-bun. Ea mă îmbrăţişează şi-şi şterge pe furiş lacrimile,
să n-o vadă tata. Îmi spune la ureche:
—Să-mi scrii, Grig, în fiecare săptămână. Şi fereşte-te să nu răceşti. Îi făgăduiesc
totul, ba îmi pun în minte să-i scriu de două ori pe săptămână. Simt cum îmi strecoară
ceva în buzunar. Trebuie să fie niscai bănişori. Înainte de a pleca, mă pune să-mi fac
cruce şi îmi înfăşoară un şal în jurul gâtului. Pornim. Flutur batista. Mama face la fel.
Grivei latră şi se caţără pe garduri, dar nu le poate sări: sunt prea înalte.”
Mihail Drumeș, Elevul Dima dintr-a șaptea

1. Scrie valoarea morfologică și funcția sintactică

Mâine se deschid şcolile. Nu cred să fi aşteptat cineva ziua asta ca mine
Mâine=adverb de timp/ CT
 Școlile=subst com/ SB
Cineva=pr nehotărât/ SB
Asta=adj pr demonstrativ de apropiere/ AT

2. Transcrie verbul la modul conjunctiv și scrie un enunț în care să fie la

condițional -optativ prezent.
să fi așteptat
Aș aștepta aici profesorul.
3. Transcrie o atributivă și o completivă directă
Noaptea, care trebuie să-i facă loc pe pământ, rămâne albă. Nu pot să închid
ochii.
Care trebuie=AT
Să închid ochii-CD
4. Scrie o frază în care subordonata din fragmentul ,, Îmi dă mereu sfaturi1/ cum
să mă păzesc de răceală, de colegi răi şi de altele.2/” să fie CD și CP

Cum să mă păzesc de răceală, de colegi răi și de altele= AT

Știu/ cum să mă păzesc de răceală de .....
Mă gândesc/ cum să mă păzesc.....

5. Scrie valoarea morfologică și funcția sintactică

Văzduhul e o umbră deasă care topeşte zările. Dealul din spatele casei arată ca o
matahală apocaliptică, gata să se năpustească asupra mea.
O umbra- subst com/NP
Care- pr relativ/SB
Apocaliptică- adj propriu-zis/AT

6. Scrie cazul cuvintelor evidențiate cu albastru

Deasă= nominativ
Din spatele casei- genitiv
Ca o matahală= acuzativ
Asupra mea- acuzativ
Deasupra-mi= dativ
7. Precizează tipul de raport sintactic dintre propoziții
Latră voios1 /şi-i pare bine de joacă.2 /L-aş lua cu mine la oraş1/, dar nu se
poate2/
Raport de coordonare
Mijocul de realizare- joncțiune prin conjuncția copulativă ,,și”
-joncțiune prin conjuncția adversativa,, dar”

8. Scrie felul subordonatelor

 PP CP CZ
E în stare /să sfâşie oamenii de acolo, sălbaticul /, căci nu prea ştie multe.3/
1 2

PP PP CS
Ea mă îmbrăţişează /şi-şi şterge pe furiş lacrimile /, să n-o vadă tata3./
1 2

PP CD PP
Înainte de a pleca, mă pune /să-mi fac cruce / şi îmi înfăşoară un şal în jurul
1 2

gâtului3/

9. Scrie funcția sintactică a verbului evidențiat cu roșu

ÎNAINTE DE A PLECA=CT
TEXTUL 2
Câte ceva despre dezvoltare

Termenul general de dezvoltare se referă la transformările de ordin cantitativ şi

calitativ la care este supusă fiinţa umană de-a lungul existenţei sale.
Dezvoltarea este o călătorie întreprinsă de copil/adolescent în vederea câștigării
independenței, afirmării de sine și a respectului de sine. Încă din momentul venirii lor
pe lume, copiii progresează pas cu pas și transced spre a-și construi o lume în care să
fie independenți. Drumul lor nu este sinuos, uneori coboară un povârniș pentru ca mai
apoi să urce, cu mai mult elan. În acest proces al autocunoașterii și desăvârșirii, a face
educație unui adolescent, constituie fără îndoială, o provocare pentru orice adult.
Adulții știu o mulțime de taine pe care copiii/adolescenții nu au cum să le
cunoască. Ca și adulții am dobândit toate cunoștințele în timp. Sarcina noastră este de
a ne sprijini, îndruma și învăța copilul, dar câteodată se poate întâmpla să uităm acest
lucru.Tocmai de aceea, este esențial, să oferim copilului spațiul exersării unor
multitudini de experiențe care să le formeze un set de abilități și cunoștințe ce le vor
servi mai târziu ca suport în a alege ceea ce este mai potrivit să facă.
Copiii/adolescenții, percep și văd lumea altfel decât adulții. Fiecare individ
uman își conturează o hartă mentală proprie, un set de răspunsuri variate aplicabile în
diverse situații de viață, set ce va funcționa adoima unor ancore ce au rolul de a
anticipa, regla, transforma și modela comportamentul uman. Inițial, copiii înțeleg
lumea din jur exact așa cum o exprimă intrinsec cuvintele. Ei nu pot înțelege decât mai
târziu sensul ascuns al metaforelor, parabolelor, figurilor de stil etc., întâlnite,
conversația și relaționarea cu adulții. Ulterior, făcând pași consistenți pe scara
dezvoltării umane, vor exersa și reflecta la multiplele experiențe de viață trăite.
Copiii/adolescenții pot învăța numai prin intermediul experiențelor personale ( a
trăi, simți, vedea, auzi, experimenta etc) și nu prin intermediul povestirilor relatate de
cei din jur. Ei nu sunt receptori pasivi, ci adevărate creuzete în care se adună toată
înțelepciunea universului știut și neștiut.
Fiecare copil are propria lui personalitate. Un copil nu este un tipar prefigurat
care poate să se potrivească unei matrițe universal valabile și niciun părinte nu este.
Fiecare dintre aceștia are o unicitate care nu poate fi pusă la îndoială de niciun expert
în arta educației. În plus, atât educabilul cât și educatorul, ar trebui să parcurgă drumul
cunoașterii și al modelării umane, completându-se unul pe celălalt și supraviețuind
obstacolelor inerente.

Sursa: Franțescu Beatrice, Studiu Supraviețuind anilor adolescenței. Ghid pentru

părinți
1. Scrie valoarea morfologică și funcția sintactică
Dezvoltarea este o călătorie întreprinsă de copil/adolescent în vederea câștigării
independenței, afirmării de sine și a respectului de sine.
2. Transcrie o subordonată și precizează-i felul
Drumul lor nu este sinuos, uneori coboară un povârniș pentru ca mai apoi să
urce, cu mai mult elan. În acest proces al autocunoașterii și desăvârșirii, a face
educație unui adolescent, constituie fără îndoială, o provocare pentru orice
adult.
3. Scrie funcția valoarea morfologică și funcția sintactică
4. Scrie enunțuri în care cuvintele lor și a face să aibă altă funcție sintactică
5. Scrie funcția
Fiecare copil are propria lui personalitate. Un copil nu este un tipar prefigurat
care poate să se potrivească unei matrițe universal valabile și niciun părinte nu
este. Fiecare dintre aceștia are o unicitate care nu poate fi pusă la îndoială de
niciun expert în arta educației.
6. Prezintă, în cel puțin 30 de cuvinte , o legătură care se poate stabili, la nivelul
conținutului, între fragmentul din Elevul Dima dintr-a șaptea de Mihail Drumeș
și fragmentul extras din Supraviețuind anilor adolescenței Ghid pentru părinți
de Franțescu Beatrice.

7. Consideri că experiențele personale contribuie la dezvoltarea personalității

copiilor/adolecenților ? Motivează-ți răspunsul în 50 – 90 de cuvinte, valorificând
textul 2.

8. Asociază cu un alt text literar fragmentul din Elevul Dima dintr-a șaptea de
Mihail Drumeș, prezentând, în 50 – 100 de cuvinte, având ca reper o valoare
culturală comună

9. Seria care conține doar cuvinte cu diftongi este:

a. copiii, adolescenții.
b. dimineaţa, moşule.
c. noaptea, ferestre.
d. vremea, sperie.

10. Seria care conține doar cuvinte derivate este:

a. „părinte’’, ,,încuviințează”.
b. „nerăbdare’’, ,,învățătura”.
 c. „pufăie’’, ,,somnul”.
d. „voios’’, ,,deodată”.

TEXTUL 3
Otilia Cazimir, Iulie

De după dealuri arse şi trudite,

Înalţă creste albe nori de plumb.
S-adună-n iarbă umbre încâlcite
Şi, aspru, geme vântul prin porumb.
Câmpia de paragină şi scrum
Întinde braţe lungi de colb în drum,
Apoi îşi strânge sufletu-n păduri,
Căscând în râpi dogoritoare guri ...

Dar norii sterpi coboară-n depărtare,

Şi-abia vibrează dincolo de zare
Un tunet lung, cu prăbuşiri de stâncă ...
Jar soarele s-arată alb şi mat,
Şi-ntâia rază de lumină pare
Un fulger mort, ce rătăceşte încă
Pe câmpul prăfuit şi resemnat.
Nimicnicia= mic și nesemnificativ în comparație cu măreția/forța naturii
- Se remarcă elemente din câmpul semantic al categoriilor negativului – arse, trudite,
prăfuite, resemnat

1. Comentează în 2-3 enunțuri semnificațiile titlului

2. Transcrie 2 figuri de stil diferite și precizează-le
3. Evidențiază în cel puțin 30 de cuvinte semnificațiile unei strofe
4. Asociază în 50 – 100 de cuvinte opera Iulie de Otilia Cazimir cu un alt text literar
studiat/lecturat, având ca reper o valoare culturală comună
5. Scrie un text de cel puțin 150 de cuvinte în care să îți exprimi părerea despre
semnificațiile mesajului textului dat

În opinia mea, semnificațiile mesajului operei ,, Iulie ” de Otilia Cazimir sunt

evidențiate metatextual încă din titlul sintetic, alcătuit dintr-un substantiv ce pune în
lumină cea de-a doua lună a verii, o lună călduroasă, sugerându-se tema poeziei:
descrierea naturii sub efectele devastatoare ale soarelui.
Astfel, sunt remarcate, din punct de vedere compozițional, două strofe în care se
îmbină armonios două planuri: unul terestru, reprezentat de ,,deal”, ,,câmpie”
și ,,câmp” și unul cosmic, ce are ca repere ,, norii” , ,, tunetul” și ,, fulgerul”.
Fiind un pastel, vocea ficțională se află în ipostaza unui contemplator, ce surprinde cu
detalii degradarea naturii, din cauza căldurii. Încă din incipit ( primul vers) dublul
epitet ,, arse și trudite” conturează imaginea vizuală a unui spațiu copleșit de arșiță, cel
de-al doilea sugerând ideea că soarele a pus stăpânire pe universul vegetal de multă
vreme și că nu mai există decât speranța că norii ,, de plumb” vor aduce ploaia. De
altfel, metafora ,, Înalță creste albe nori de plumb” creează prin cromatică iluzia
salvării. În centrul imaginarului poetic al primei strofe se află însă câmpia ,, de
paragină și scrum”, ce pare a fi o ființă care încearcă să găsească un refugiu în ,,
păduri”. Metafora ,,căscând în râpi dogoritoare guri ” duce cu gândul la o imagine
apocaliptică, a unui naturi aflate în agonie, vântul însuși aducând suferință și suferind
la rândul lui : ,, geme vântul prin porumb”.
Un alt element important al cadrului surpins cu ajutorul tiparului descriptiv este
remarcat în stofa a doua, norii pe care vocea ficțională îi considera la început salvatori,
fiind ,, sterpi”, epitet metaforic ce redă dezamăgirea, ploaia mult așteptată rămânând
doar o speranță zadarnică. Imaginea vizuală ,, Jar soarele s-arată alb și mat”
conturează un peisaj dominat de astrul care nu încetează să își manifeste forța
copleșitoare.
Personificarea ,, Un fulger mort ce rătăcește încă ” evidențiază ideea unui
contemplator concentrat pe detalii semnificative, ce își manifestă tristețea și neputința
în fața dezlănțuirii naturii : ,, pe câmpul prăfuit și resemnat”.
Astfel, o emoție pe care am remarcat-o în textul poetic este tristețea, generată de acest
colț de natură văzut în degradare, subliniată de elementele din câmpul semantic al
categoriilor negativului, ce domină tabloul. Vocea ficțională își trăiește disperarea
nimicniciei, privind în final cu aceeași resemnare pesajul apocaliptic. Citind textul, m-
a dus cu gândul la poezia ,, Miezul iernii” de Vasile Alecsandri care pune în lumină
aceeași înfiorare a omului în fața naturii dezlănțuite, sub efectele devastatoare ale
frigului.
În concluzie, semnificațiile mesajului evidențiază un tablou impresionant în viziunea
unică a poetei Otilia Cazimir, soarele fiind văzut ca un simbol al degradării, prin
intermediul mijlocacelor artistice.

TEXTUL 4
ACTUL II
SCENA II
Corina, Ștefan, Madame Vintilă
CORINA (intră râzând, cu paleta în mână): Campionul! L-am bătut pe campion. L-
am bătut pe profesor.
ȘTEFAN (intră de asemeni cu paleta în mână): Felicitările mele. Ești o elevă harnică
și sunt un profesor bătut. Ai niște razante de neapărat.
MADAME VINTILĂ (intrând și ea tot prin dreapta, către Ștefan): Hai să joci cu mine,
acuma. (Către Corina, cu oarecare bruschețe): Vrei să-mi dai paleta? (După ce-i ia
paleta din mână, către Ștefan): Vii?
ȘTEFAN: Nu. Fac o pauză. Pentru moment sunt obosit.
MADAME VINTILĂ: A! Înțeleg. Am uitat să-i cer consimțământul. (Către Corina): Îl
lași să joace cu mine?
ȘTEFAN (sec și fără chef de glumă): Nu înțeleg întrebarea.
MADAME VINTILĂ: Nu-i nimic, ea înțelege. (Către Corina): Spune, îl lași?
ȘTEFAN: Doamnă Vintilă, e o glumă proastă. Renunță.
CORINA: Dar nu e deloc o glumă, Ștefan. (Către Madame Vintilă): Îl las.
MADAME VINTILĂ: Mulțumesc. Cât ești de generoasă! Să știi că n-am să abuzez.
Peste un sfert de oră ți-l dau înapoi.
CORINA: Ești modestă și meriți o recompensă. Uite, ți-l las ... trei sferturi de oră.
MADAME VINTILĂ: Ce imprudență! Nu ți-e frică?
CORINA: Ba da. Tremur. Cred că se vede.
MADAME VINTILĂ (tăioasă, de astă dată fără ironie): Se vede mai mult decât îți
imaginezi. (Mai încet, numai către ea, destul de răspicat totuși, pentru ca să audă toată
lumea): Se vede foarte clar. Totul.
ȘTEFAN (sincer plictisit): Dar terminați odată, pentru Dumnezeu!Sunteți
insuportabile dumneavoastră când aveți humor.
MADAME VINTILĂ (îl ia de braț, cochetă): În schimb, dumneata ești răpitor când te
superi. (calină*): Hai să jucăm.
ȘTEFAN: Nu joc. Ți-am spus că nu joc. Sunt obosit. Mai târziu.
(Mihail Sebastian, Jocul de-a vacanța)
*calin, căruia îi place să se alinte.
1. Scrie în 2-3 enunțuri o trăsătură a textului dramatic, ilustrând-o cu o
secvență semnificativă
2. Fă realizarea propozițională a cuvântului subliniat
L-am bătut pe campion
3. Transcrie predicatele
Ești o elevă harnică și sunt un profesor bătut
4. Scrie felul subordonatelor
Am uitat să-i cer consimțământul.
Îl lași să joace cu mine
Sunteți insuportabile dumneavoastră când aveți humor.
5. Scrie în 2-3 un rol al indicațiilor scenice ilustrându-l cu o secvența din
text
6. Evidențiază în 2-3 enunțuri conflicul dramatic
7. Asociază în 50 – 100 de cuvinte fragmentul din opera ,,Jocul de-a
vacanța” cu un alt text literar studiat/lecturat, având ca reper un element
comun de conținut
 TEXTUL 5
,,O intâmpină un servitor bătrân, cu obrazul cărămiziu, rămășiță din vechile sălașe
boierești. Îndată ce el se retrăsese, să spuie stăpânului cine-l caută, cocoana Leonora
simți în preajmă un zvon și o învăluire grabnică.Și stând pe un colț de canapea, în
salonașul împodobit cu mobile vechi de mahon (...) iarăși o năpădiră amintirile
vechiului Iași”
Mihail Sadoveanu- Strada Lăpușneanu

1. Transcrie un epitet
2. Menționează un tipar textual recunoscut, precizând în 1-2 enunțuri o trăsătură
3. Precizează rolul cratimei în structura cine-l caută
4. Menționează timpul verbelor întâmpină, simți, apoi pune-le la perfect compus
5. Scrie funcția sintactică a substantivelor și cazul – stăpânului, canapea, mobile,
amintirile
6. Construiește o subordonată completivă directă, al cărei element de relație să fie
adverbul relativ cum
7. Transcrie o subordonată din text și precizează-i felul
8. Fă expansiunea cuvântului împodobit și precizează felul subordonatei obținute
9. Scrie valoarea morfologică și funcția sintactică a cuvintelor cărămiziu, el, cine,
stând, împodobit

TEXTUL 6
Niculăiţă Gropescu, feciorul lui neica Andrei Gropescu, din cătunul Manga, comuna
Măgureni, e un băiat cu judecată, blajin la vorbă, măsurat la mişcări şi, nu ştiu cum să
zic, dar sfios, ori prin urmare sfios.
În toate clasele primare, urmate la şcoala din Măgureni, a luat tot premiul întâi,
spre bucuria şi măgulirea părinţilor. Că de! nu e lucru puţin, în ziua de Sâmpietru, în
şcoala  împodobită cu flori, s-auzi că strigă de colo: „Premiul întâi cu cunună, -
Gropescu Niculae" - să vezi pe domnul învăţător că-i pune peste perişorul lui negru
cununa de merişor, pe domnul primar că-i dă un teanc de cărţi mângâindu-l şi apoi să
pleci pe linia satului, tu, mama de-o parte, tatăl de alta, şi între voi feciorul vostru, în
văzul consătenilor, care zic cu dragoste: „Să vă trăiască şi la mai mare!“
La sfârşitul şcolii, domnul învăţător Irimescu a zis că e păcat că aşa băiat cu
tragere de inimă la învăţătură să nu meargă mai departe... Dar, lipsa de mijloace,
îndemânarea băiatului la dulgherie şi teama părintelui de pierderea acestui ajutor de
mare preţ ... şi a rămas Niculăiţă acasă, la munca câmpului.
De părut rău, lui nu i-a părut, că-i plăcea şi munca la câmp şi mai ales
dulgheria... La câmp, când păzea boii cu alţi băieţi de seama lui, se juca şi el cu ei; dar
mai drag îi era să se răsleţească de-o parte şi să se uite cu băgare de seamă la ierburi şi
la lighioni. El era cel care îi învăţa să scoaţă din găuri păianjeni şi greieri cu un
glonţişor de ceară legat de aţă.
Şi au trecut aşa an peste an, în totul şase, şi a ajuns acum flăcău de
şaptesprezece ani, frumos şi aşezat, dar sfios... La dulgherie acum se pricepe bine.
Stâlpii care stau grămadă sub şopron, pentru ulucile din faţă, pe care, dacă i-o
învrednici Dumnezeu, le ridică la anul - el i-a făcut: cosoroaba de la prispă, care
putrezise la un cap, el a înlocuit-o... Minune, nu altceva!...
Dar amărăciunea lui Niculăiţă a izvorât şi din firea lui iscoditoare, deosebită de
firea celorlalţi...
Într-o zi, cum sta pe un scăunel, crestând un băţ cu briceagul, văzuse în stratul
de mărar de lângă dânsul pisica lor, pe brânci, la pândă după un stol de vrăbii, care, la
patru-cinci paşi de ea, ciuguleau pe jos, ciripind, nişte mălai risipit. Uitându-se cu
luare-aminte la pisică, o văzuse căscând puţin gura şi o auzise lămurit făcând din gâtlej
ca vrăbiile... Seara a povestit la poartă cele văzute şi auzite...
-  Cum le vezi şi le auzi numai tu pe toate, mă Niculăiţă? a întrebat moş Grigore
zâmbind... o să-ţi scornească lumea o poreclă. O să te pomeneşti odată cu unul:
„Niculăiţă Minciună”, şi aşa o să rămâi...
Şi n-a mai trebuit să se găsească altul, să-i scornească porecla proorocită de moş
Grigore cu o povaţă părintească... „Niculăiţă Minciună” o să fie de acum încolo pentru
tot satul...
Şi azi aşa, mâine aşa, dojana părinţilor pentru vremea pierdută degeaba „după
prostii şi după gângănii”, neîncrederea unora, batjocura altora au închis inima băiatului
şi l-au făcut tăcut şi sfios...
( Niculăiță Minciună, I. A. Brătescu Voinești)

1. Caracterizează în cel puțin 150 de cuvinte personajul din fragmentul dat

TEXT 7

De jur-împrejurul curţii noastre se află straturile de flori, ocolite cu bolovani de râu,

rotunjiţi şi daţi cu var, asemenea rochiţelor de balerină din baloane de săpun ale
hipopodamelor graţioase dintr-un desen animat, care de curând au dansat la televizor pe
vârfurile lor boante. Florile sunt în grija Bunicii, care nu pierde nicio ocazie de a
schimba cu vecinele seminţe şi răsaduri. Mici straturi cu flori, în semicerc, stau şi la
piciorul stâlpilor din zidărie. Din mijlocul lor, la fel şi din stratul înclinat din spatele
porţii, de-a lungul peretelui către casa vecină, urcă butuci de vie ale căror viţe se caţără
pe zid, se răsfiră, se frâng şi se întind, se agaţă de balustradă până sub streaşină,
arcuindu-se larg peste curte, spre a fi, în cele din urmă, preluate în dreptul fântânii de
patru stâlpi din lemn, cu puţin înainte de a se avânta către grădină. Astfel, jumătate din
curte e acoperită cu o boltă de vită-de-vie, vara verde si deasă si dătătoare de umbră,
mai târziu desfrunzită si cutreierată de lumină, ca niste rame subţiri pentru vitraliile
plumburii ale cerului de iarnă.
Un măr si doi visini continuă cu coroanele lor bolta începută de vita-de-vie. În ce-l
priveste, mărul e aproape la fel de important precum bradul cel împodobit şi preacântat
în fiecare an, datorită merelor sale de iarnă, care, cu nuanţele lor roş-galben-violete, îi
adaugă o podoabă înmiresmată de toamnă târzie, precum nişte globuri timpurii,
vestitoare de Crăciun. Câteva dintre ele ajung mai târziu aievea pe crengile bradului,
între beteală şi lumânări. Nimeni însă nu-i închină un cântec pentru asta, deşi fructele
dulci-acrişoare sunt în fiecare an ale lui şi nu doar agăţate pe motiv de sărbătoare. Şi în
pământ stă înfipt cu propriile rădăcini, nu doar proptit pe un suport [ ... ].
Vişinul cel mare creşte chiar pe zid, pe buza curţii ca o terasă, între tuia cea veşnic
verde şi treptele de piatră. Privit din grădină, pare înfipt deasupra zidului ca o imensă
umbrelă din frunze. Îndărătul lui, cuprinsă în căsuţa ei de scânduri, coboară adânc
fântâna cu pereţi rotunzi legaţi în piatră.[ ... ]
Însă e celălalt, vişinul cel mic, pe care adesea îl iau ca tovarăş de joacă. Stă în
mijlocul curţii, şi pe cei trei paşi între el şi stâlpul din colţ al bolţii de viţă stă fixată o
scândură groasă pe doi butuci. O bancă pe care te poţi aşeza din ambele părţi. Cam
prin dreptul genunchiului, din trunchiul vişinului celui mic creşte lateral o ramură
groasă, care abia după ce se arcuieşte generos găseşte drumul în sus. E drept că pe ea
nu poţi să te legeni, nici să aluneci, iar de căţărat, te caţări doar preţ de câteva palme,
însă în rigiditatea ei binevoitoare, că e iarnă sau vară, te invită mereu să te agăţi ca de
un braţ vânjos, veşnic deschis către tine, sau să te aşezi ca într-o poală asprăde lemn.
Câteodată, de scoarţa sa e lipită o picătură groasă, moale şi îndărătnică de clei. Ca o
mică bomboană din gumă. Un pic dulce la gust. Bunica spune să nu mănânc clei de
vişin, că o să rămân cu gura lipită şi n-am să mai pot vorbi. Mai spune că pomul ar fi
plâns şi că astea ar fi lacrimile sale neşterse. Lacrimile sunt sărate. Ale vişinului sunt
dulci.
- Nu-i coji scoarţa, pe copac îl doare, îmi spune.
Nu fac asta. Nu totdeauna, deşi scoarţa de vişin grozav se mai lasă jupuită în lături,
în fâşii. Însă copacul nu are motiv să plângă. Singur eu mă caţăr în poala lui şi asta, cu
siguranţă, nu îl doare. Vişinele i le scutură Bunicul vara pentru mine, fără să-i frângă
pentru asta vreo ramură sau frunză. Când cineva şade la umbra sa pe bancă şi
povesteşte, poate ascultă tot ce se spune. Şi are şi un frate mai mare, a cărui coroană se
întâlneste cu a sa.
În preajma Crăciunului, lăstărişul creţ arată ca nişte zgârieturi dese şi negre pe cer,
care mai târziu, când vine dezgheţul, se umplu de picături de muguri, ce primăvara se
sparg la rândul lor în alb şi roz, pictând şi înmiresmând curtea înainte de a se scutura
într-o ultimă ninsoare si a face loc frunzisului de un verde-închis din a cărui umbră, în
zilele dintâi ale vremii fierbinţi, visinele pândesc, rosii ca focul.
(Claudiu M. Florian, Vârstele jocului. Strada Cetăţii)

1. Recunoaște tiparul textual și precizează în 2-3 enunțuri o trăsătură a acestuia,

ilustrînd cu o sevență semnificativă
2. Scrie valoarea morfologică și fucția sintactică
Florile sunt în grija Bunicii, care nu pierde nicio ocazie de a schimba cu
vecinele seminţe şi răsaduri.
3. Transcrie trei substantive în cazuri diferite și precizează-le
Un măr si doi visini continuă cu coroanele lor bolta începută de vita-de-vie. În
 ce-l priveste, mărul e aproape la fel de important precum bradul cel împodobit şi
preacântat în fiecare an, datorită merelor sale de iarnă, care, cu nuanţele lor roş-
galben-violete, îi adaugă o podoabă înmiresmată de toamnă târzie, precum nişte
globuri timpurii, vestitoare de Crăciun.
4. Scrieți în 80-150 de cuvinte rezumatul textului
TEXTUL 8
Nimeni n-ar putea să ghicească, fie şi cu aproximaţie, cu ce mă ocup în acest
moment. Fac o pâine (de 900 de grame). Cântăresc cu minuţie ingredientele - făină,
apă, sare, drojdie uscată ... - şi le pun în cuva micului cuptor electric pe care l-am
primit cadou la Crăciunul anului 2010. Apoi apăs pe un buton ... În timp ce paletele
amestecă energic aluatul, mă gândesc ce comod, dar şi ce meschin e să faci astfel o
pâine. Cuptorul, din metal şi material plastic, nu e cu mult mai mare decât pâinea care
se va coace în el. Pare o coajă artificială, cu butoane şi ferestre, sub care se rumeneşte
adevărata coajă.
Îmi vine în minte cuptorul bunicii mele din partea mamei, de la Boroaia (un sat
mare între Fălticeni şi Târgu Neamţ, nu departe de Humuleştii lui Ion Creangă).
Construit din cărămidă şi făcând corp comun cu o sobă cu plită, era uriaş. Când nu era
folosit, puteam să intru în el şi să-l explorez, mergând de-a buşilea şi murdărindu-mă
pe coate şi pe genunchi de cenuşă. Este adevărat, asta se întâmpla cu peste cincizeci de
ani în urmă, când eram copil şi cântăream de trei ori mai puţin decât acum ... Dar,
oricum, cuptorul era spaţios, o mică pivniţă cu boltă, aflată la îndemână, în bucătăria
de vară, şi având menirea să păstreze fierbinţeala şi nu răcoarea, ca aceea de sub
pământ.
Mă uit cu dispreţ la bolul de metal şi plastic, prevăzut cu un fir cu ştecăr, la care o
să coc eu acum pâinea.
Chestia asta se numeşte cuptor!
La fel m-am mirat când, venind din Bucovina în Bucureşti, la facultate, am văzut
în satele din sudul ţării puţuri americane, adică fântâni la fel de înguste ca găleata! În
aceste fântâni nu poţi să te uiţi niciodată! Nu poţi să te oglindeşti în luciul întunecat şi
misterios din adâncuri! [ ... ]
... Sau când, mergând la piaţă, am aflat că merele se cumpără şi ele, ca lamele de
ras sau chibriturile!
Eu ştiam că merele se iau din pom, din grădina ta sau din grădina vecinilor. Dar să le
cumperi!. Mă uitam la vânzătorii care făceau, pe tarabe, grămăjoare de câte patru-
cinci mere sfrijite, apoi la gospodinele grave care îşi alegeau grămăjoara cea mai
convenabilă şi îmi venea să râd în hohote.
Bunica şi-ar fi făcut cruce dacă i-aş fi arătat acest gogoloi de metal şi i-aş fi spus că
e cuptor.
Ea ardea, în adevăratul cuptor, o jumătate de căruţă de lemn de fag pentru a-l
încinge. Apoi, când lemnul se transforma integral în jar (ca acela cu care se hrănesc în
basme caii năzdrăvani), când aerul din cuptor ajungea la incandescenţă, împingea, cu
ajutorul unui vătrai lung, jarul în stânga şi în dreapta cuptorului, iar cu o lopată subţire,
de lemn, aşeza pe suprafaţa netedă tăvile cu aluatul crescut din care aveau să rezulte
pâini, colaci, cozonaci şi plăcinte. Pâinile erau mari şi rotunde cât roata carului, colacii
- împletiţi cu meşteşug (ca şi părul des al bunicii), cozonacii - pufoşi şi mirosind a
sărbătoare creştină, plăcintele - pântecoase, pline de o brânză de oi untoasă, care se
topea în gură.
Ideea era că, dacă tot încingi cuptorul, trebuie să foloseşti din plin prilejul şi să coci
tot ce se poate coace.
Uneori, după ce tăvile cu aceste minunăţii erau scoase din cuptor cu cociorva (un fel
de sapă de lemn, cu coadă foarte lungă, înnegrită de numeroasele ei întâlniri cu focul),
erau împinse în locul lor alte tăvi, cu fructe destinate uscării, de obicei mere tăiate sau
prune.
Plăcintele încă fierbinţi erau împărţite cu vecinii, peste gard. Chiar noi, copiii, ne
duceam să-i strigăm şi le ofeream plăcinte în ştergare de in, albe şi curate. Apoi
mâncam şi noi, cu o plăcere nebună. Uneori, dacă se terminau prea repede, bunica
făcea o vrajă, ca Samantha, şi ne arăta una din pâini, îndemnându-ne să o tăiem.
Doamne, ce surpriză! Bunica ascunsese în ea, fără ştirea noastră, o bucată de brânză,
transformând-o într-o plăcintă imensă, din care s-ar fi putut înfrupta toată suflarea
curţii. Ceea ce chiar se şi întâmpla, fiindcă venea în mijlocul nostru, ca musafir
nepoftit, dar bine-venit, şi câinele bunicii, Urmuz, care îşi primea porţia lui, în timp ce
găinile, mai obraznice, îşi smulgeau cu forţe proprii câte o îmbucătură chiar din feliile
din mâinile noastre, atunci când le duceam la gură.
(Alex. Ştefănescu,Jurnal secret. Serie nouă )

1. Prezintă, în două - trei enunţuri, o trăsătură a descrierii utilizate în

fragmentul următor din fragmentul de mai jos, ilustrând-o cu o secvenţă:,,De
jur-împrejurul curţii noastre se află straturile de flori, ocolite cu bolovani de
râu, rotunjiţi şi daţi cu var, asemenea rochiţelor de balerină din baloane de
săpun ale hipopodamelor graţioase dintr-un desen animat, care de curând au
dansat la televizor pe vârfurile lor boante”

2. Prezintă, 50-100 de cuvinte, o temă comună celor două texte date, valorificând
câte un element de conţinut .

3. Consideri că la bunici copilul învaţă să preţuiască natura? Justifică-ți

răspunsul, în 50 - 100 de cuvinte,valorificând textul 1.

4. Asociază fragmentul din Vârstele jocului. Strada Cetăţii, de Claudiu M.

Florian, cu un alt text literar studiat la clasă sau citit ca lectură suplimentară,
prezentând, în 50- 100 de cuvinte, o valoare comună, prin referire la câte o
secvenţă relevantă din fiecare text.

TEMA CELE 4 EX TOATE

5. Sunt compuse toate cuvintele din seria:

 a) câteodată, siguranţă.
b) câteva, niciodată.
c) fiecare, cuptorului.
d) plumburii, desfrunzită

6. Cuvântul „a cutreiera" este corect utilizat în enunţul:

a) Nepotul a cutreierat tot oraşul pentru un cadou potrivit.
b) Vântul puternic de azi-noapte a cutreierat copacii.
c) Vestea neaşteptată a cutreierat pe toată lumea.
Vibraţiile produse de tramvai cutreieră geamurile casei
7. Conțin vocale în hiat toate cuvintele din seria
a) Nevoile, făceau, calea
b) Iubirea, ei, au
c) Realitate, reușit, apariția
d) Haidic, efectuarea, erau
8. Numărul de litere și de sunete din cuvintele ,, săraci” și ,, chiar” sunt
a) 6l/6s, 5l/5s
b) 6l/5s, 5l/4s
c) 6l/6s, 5l/3s
d) 6l/5s, 5l/3s
9. Sinonimele potrivite pentru cuvintele subliniate în fragmentul „Ce
meschin e să faci astfel o pâine" sunt:
a) exclusivist, să coci.
b) măreţ, să frămânţi.
c) interesant, să fabrici.
d) neînsemnat, să prepar

10.Rescrie fragmentul următor, trecând verbele de la timpul perfect al

modului condiţional-optativ la timpul prezent al aceluiaşi mod:
„Nimeni n-ar putea să ghicească, fie şi cu aproximaţie, cu ce mă ocup
în acest moment. Fpc o pâine.[ ... ] Mă uit cu dispreţ la bolul de metal
şi plastic, prevăzut cu un ştecăr, la care o să coc eu acum pâine.
Bunica şi-ar fi făcut cruce dacă i-aş fi arătat acest gogoloi de metal şi
i-aş fi spus că e cuptor:”
11.Alcătuieşte un enunţ imperativ în care primul substantiv în cazul
nominativ din enunţul „Cântăresc cu minuţie ingredientele - făină, apă,
sare, drojdie uscată - şi le pun în cuva micului cuptor electric pe care l-
am primit cadou la Crăciunul anului 2010” să fie atribut.
 12. Alcătuieşte, în 80 - 120 de cuvinte, rezumatul textului Vârstele jocului. Strada
Cetăţii, de Claudiu M. Florian, respectând toate convenţiile acestui tip de
compunere.

STEJARUL ȘI TRESTIA DE JEAN DE LA FONTAINE

Stejarul, într-o vreme, îi spuse trestiei aşa:
– Poţi să te plângi de soarta ta.
 O pasăre micuţă îţi este o povară
Şi chiar uşorul vânt
Ce faţa apei mişcă, din simplă întâmplare,
Te-apleacă la pământ
Și te doboară –
În timp ce fruntea mea de Caucaz semeţ
Nu numai că opreşte chiar razele de soare,
Ci-nfruntă şi furtuna, îndrăzneţ.
Ce pentru tine este crivăţ, zefir e pentru mine
Şi de te-ai fi născut încaltea
Sub ramurile mele-nalte,
Ferită de furtuni te-aş ţine.
Dar tu te naşti, vezi bine,
În umede ţinuturi de vânt cutreierate.
Natura ţi-e ingrată, cum nici nu se mai poate.
Şi trestia îi spuse-ndată:
–De o atare milă mă simt profund mişcată.
Dar să lăsăm aceasta, căci după cât îmi pare,
Îi e ‘Nălţimii Voastre cu mult mai de temut
Decât e pentru mine, când bate vântul tare:
M-apleacă, nu mă frânge puternica-i suflare.
În ce priveşte însă tot ce aţi susţinut –
Că rezistaţi din temelii
Oricărei vijelii,
Să aşteptăm sfârşitul dar. Abia rostise-acest cuvânt,
Că dinspre nord s-a năpustit cel mai teribil vânt.
Rezistă la-nceput stejarul şi trestia se înmlădie.
Dar vântul creşte, creşte, şi celui care până-n cer
Îşi înălţase capul, deodată forţele îi pier…
Izbit şi smuls din rădăcină, s-a prăbuşit pentru vecie.
1. Scrie în 2-3 enunțuri două trăsături ale textului narativ-literar, ilustrându-le
cu secvențe semnificative
2. Precizează în 2-3 enunțuri o trăsătură a unuia dintre cele două personaje,
evidențiind mijlocul de caracterizare
3. Scrie un text de cel puțin 150 de cuvinte în care să îți exprimi părerea
 despre semnificațiile mesajului textului dat

MAGDA ISANOS

Mi-i fraged sufletul, până pe buze mi-i fraged,

poate de iarba ce creşte acuma la noi;
cu bice de aur trec sub fereastra mea ploi –
stau singură şi-mi aduc aminte de multe:

Când eram mică legasem un leagăn de-o creangă.

„Vreau s-ajung steaua de-acolo...” strigam bunicului.
O, cât de sus s-au suit duşmănoasele stele...
Nu le mai văd, le-am uitat lumina curată.

Mi-i inima tristă. Mama mi-a scris c-au tăiat

pomii din fundul grădinii, leagănul putred;
odată cu dânsul, va fi căzut în buruieni
copilăria mea – şi o mănâncă furnicile...

II

Cine povesteşte în mine, cine

mi-aduce aminte c-am trăit acolo,
în ţara dintre sobă şi genunchii bunicului,
întâia poveste cu zmei?

Vă voi face să trăiţi de-a pururi,

ani duşi, miraculoase răsărituri.
Deasupra gardului unde lumea sfârşea,
azi ştiu, de-acolo începea tărâmul zmeului.

Însă toate s-au sfârşit odată,

când ardeau lumânările ziua.
Bunicul dormea într-o cutie frumoasă –
şi l-au luat şi l-au dus pe sub marii castani.

Toată noaptea m-am temut pentru dânsul.

Văzând că nu se mai întoarce, ziceam:
„Dacă se-ntâlneşte cu scorpia? Haide,
Azor, să ne ducem la el.”

Şi singură mai târziu am plecat.

Pe tărâmul zmeului mişună oameni.
În jurul inimilor lor un şarpe mic
se-ncolăceşte; ei sunt trişti şi răi.

Dar pentru dânşii scriu poemele mele,

scutur deasupra lor copacii de-atunci şi ploile:
amintiţi-vă că sunt copii pe lume,
şi plante albastre, şi duioşii câni.

1. Crezi că bunicii au un rol important în viața nepoților? Motivează-ți

răspunsul, în 50-100 de cuvinte, valorificând textul Magdei Isanos
2. Asociază opera Copilăria mea de Magda Isanos,cu un alt text literar
studiat la clasă sau citit ca lectură suplimentară, prezentând, în 50- 100 de
cuvinte, o valoare comună, prin referire la câte o secvenţă relevantă din
fiecare text.
3. Crezi că amintirile unei copilării fericite au implicații benefice asupra
existenței adultului?
Scrie un text argumentativ, de minimum 150 de cuvinte, în care să
susții răspunsul la întrebarea de mai sus prin două argumente,
valorificând textul Magdei Isanos