Ortodoxia 3/2019, pp.

93-111

„LITIA MICĂ PENTRU CEI MORŢI”

(RÂNDUIALĂ DE TIP PALESTINIAN)

Diac. lect. Nicolae Preda

Keywords: L ity, the Great Typikon, ordinances, procession, liturgical manuscripts,

nominal readings of names

„Litia mică pentru cei morți”, aşa cum o cunoaștem noi astăzi, pare a
fi o „structură” de sorginte savaită (palestiniană), rânduiala ei fiind
consemnată, deloc întâmplător, în Tipicul cel Mare al Sfântului Sava. Din
păcate, specialiștii nu au tratat îndeajuns acest subiect, poate şi datorită
lipsei unor indicii clare, fapt pentru care prezentul studiu propune spre
analiză unele dintre particularitățile acestei rânduieli.

1. Structura Litiei potrivit „tipicului” din așa-numita Lavră a Sfântului Sava,

din Palestina

Încă de la început, țin să precizez că multe dintre elementele structurale ale

Litiei pentru cei morţi1 îşi au originea, după cum vom vedea, exact în rânduiala
primară a Litiei2, ce se săvârşea în mănăstirile savaite, în mod special în Lavra3
Sfântului Sava († 532), din Palestina.
Consider, așadar, că dintre afirmaţiile privind originea şi structura Litiei
pentru cei morţi, precizările tipiconale „indirecte”4 din manuscrisul Sinai

1
„În afară de Parastasul pe larg, mai găsim în Panihidă, Molitfelnic şi Liturghier (!) un
parastas mic, prescurtare a celui mare, sub titlul Litia mică pentru morţi, în care, la ectenie, se
face doar pomenirea generală a tuturor morţilor şi nu pomenirea nominală. La mănăstiri se face
vineri seara și se numește Litie (procesiune), pentru că se merge în procesiune la cimitir, ieșind
din biserică după slujbă. La catedrale și bisericile de mir, parastasul acesta pe scurt (Litia mică)
se face de obicei la sfârșitul Liturghiei și se numește Trisaghion pentru morți sau Panihida mică”,
Pr. Prof. Dr. E. Branişte, Prof. Ecaterina Branişte, Dicţionar enciclopedic de cunoştinţe religioase,
Ed. Diecezană, Caransebeş, 2001, p. 346; vezi şi Pr. Prof. Dr. E. Branişte, Liturgica Specială pentru
institutele teologice, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti,
19852, p. 557.
2
„Litie (λιτή, ἡ - liti, i = rugăciune, procesiune) – este un serviciu religios (ortodox) care se
săvârşeşte în mănăstiri, în cadrul slujbei de seară (Vecernie sau Priveghere) şi, mai rar, la slujba de
dimineaţă (Utrenie)...”, Pr. E. Branişte, Prof. E. Branişte, Dicţionar enciclopedic..., p. 261.
3
„Lavra (Λαύρα, ἡ, μοναστήριον, τό - lavra, monastirion) – mănăstire”, Pr. E. Branişte, Prof.
E. Branişte, Dicţionar enciclopedic..., p. 257.
4
Le numesc „indirecte” de vreme ce se referă doar la Litie.

93
 studii
10965, pe care le remarcă şi N. Uspensky6, sunt fundamentale, fapt pentru care
voi încerca să le redau în continuare, fiind, de departe, singurele indicii care
ne-ar putea ghida în mod concret către legătura dintre structurile primare ale
Litiei şi elementele constitutive ale Litiei pentru cei morţi. Cu toate acestea, nu
voi insista asupra lor în mod special, ci doar le voi puncta.
Iată textul care compare în codicele Sinai 1096 şi traducerea în limba
română (cf. studiului lui N. Uspensky, Slujba de seară...):

„Καὶ μετὰ τοῦτο ψάλλομεν τὸ „După rânduiala tipicului,

στιχηρὸν τοῦ ἁγίου πρὸς τὸν ἦχον τῆς cântăm stihira sfântului după glasul
Ὀκτωήχου, ἐξερχόμεθα εἰς τὸν τάφον Octoihului, mergând la mormântul
τοῦ ἁγίου καὶ παριστάμεθα κύκλῳ ἐν sfântului şi aşezându-ne la locurile
τῇ ἁγίᾳ μάνδρᾳ, ὁ δὲ (л. 4) ἱερεὺς noastre în aria îngrădită. Preotul
θυμιᾷ τὸν τάφον τοῦ ἁγίου, εἶτα τὸν cădeşte mormântul sfântului;
ἡγούμενον καὶ καθ’ ἑξῆς πᾶσαν τὴν apoi îl cădeşte pe stareţ şi pe fraţi,
ἀδελφότητα, ἀρξάμενος ἀπὸ τοῦ făcând o mişcare circulară, cădind
δεξιοῦ μέρους καὶ κυκλεύσας ἔρχεται de la dreapta la stânga şi înapoi
ἀπὸ τοῦ ἀριστεροῦ μέρους εἰς τὸν înaintea mormântului. Atunci când
τάφον τοῦ ἁγίου. Πληρωθέντος δὲ se încheie cântarea stihirii sfântului,
τοῦ στιχηροῦ τοῦ ἁγίου λέγει· Δόξα cântăm Slavă... Şi acum..., stihira
καὶ νῦν, θεοτοκίον τοῦ ἤχου τὸ γʹ, Născătoarei de Dumnezeu, glasul
καὶ μετὰ τὴν συμπλήρωσιν λέγει al treilea. Apoi preotul zice: «Cu
ὁ ἱερεύς· Ἔτι ἐκτενῶς τοῦ Κυρίου osârdie să ne rugăm Domnului».
δεηθῶμεν, ἡμεῖς τὸ Κύριε ἐλέησον Noi răspundem: «Doamne,
αʹ, ὁ δὲ ἱερεύς· Ἔτι ὑπὲρ τῶν ὁσίων miluieşte (o dată)». Preotul: «Iarăşi
πατέρων ἡμῶν τῶν ἡγουμένων, ne rugăm pentru cuvioşii stareţi
καθὼς ἀναγράφονται ἐν τῷ Διπτύχῳ (numele lor sunt citite aşa cum sunt
ἀπὸ τοῦ ὁσίου καὶ θεοφόρου πατρὸς înscrise în diptice, începând cu de
ἡμῶν Σάββα μέχρι τοῦ τελευταίου, Dumnezeu purtătorul părinte Sava,
ἡμεῖς δὲ τὸ Κύριε ἐλέησον γʹ. şi până la ultimul)... ». Răspundem:
«Doamne, miluieşte (de trei ori)».
5
„1096. Τυπικόν. Cod. membr. 20X14; 3 centim. saec. XIV”, V. Gardthausen, Catalogus
codicum Graecorum Sinaiticorum, E Typographeo Clarendoniano, Oxonii, 1886, p. 222; „Sinai
1096 (sec. XII-XIII)”, N. Uspensky, Slujba de seară în Biserica Ortodoxă. Traducere de Cezar Login,
Ed. Patmos, Cluj-Napoca, 2008, p. 92; „ΙΙ. № 1096. Τυπικὸν τῆς ἐκκλησιαστικῆς ἀκολουθίας
τῆς ἐν Ἱερουσαλύμοις εὐαγοῦς λαύρας τοῦ ὁσίου θεοφόρου πατρὸς ἡμῶν Σάββα. Ркп. той
же библ. [Архимандритъ Антонинъ опредѣляетъ XII-XIII в.]”, А. Дмитрıевский, Описанıе
литургическихъ рукописей, хранящихся въ библıотекахъ Православнаго Востока. Томъ III.
Tυπικά, Типографiя В. Ѳ. Киршбаума, Петрогрдъ, 1917, p. 20.
6
„Tipicul acestei procesiuni, în rânduiala ierusalimiteană, se păstrează în manuscrisul Sinai
1096 (sec. XII-XIII)”, Slujba de seară..., p. 92.

94
 studii

Ὁ ἱερεὺς Τῆς παναγίας ἀχράντου Preotul: „Pe Preasfânta curata,

ὑπερευλογημένης Δεσποίνης ἡμῶν
Θεοτόκου καὶ ἀειπαρθένου Μαρίας
καὶ τοῦ ὁσίου καὶ θεοφόρου πατρὸς
ἡμῶν Σάββα, μετὰ πάντων τῶν
ἀγίων μνημονεύσαντες. Ἡμεῖς· Σοὶ
Κύριε. Ὁ δὲ ἱερεὺς τὴν εὐχὴν ταύτην·
Σῶσον, ὁ Θεός, τὸν λαόν σου καὶ
εὐλόγησον τὴν κληρονομίαν σου...
Ἡμεῖς· τὸ Κύριε ἐλέησον νʹ. Εἶτα ὁ
ἱερεύς· Ἔτι δεόμεθα ὑπὲρ ἀφέσεως
ἁμαρτιῶν τοῦ δούλου τοῦ Θεοῦ...
μοναχοῦ καὶ πασης(!) τῆς ἐν Χριστῷ
ἀδελφότητος ἡμῶν καὶ ὑπὲρ πάσης
ψυχῆς χριστιανῶν θλιβομένων...
Ἡμεῖς τὸ Κύριε ἐλέησον νʹ. [л. 5)
Εἶτα μνημονεύει τῶν βασιλέων καὶ
λέγει ἐξ ὀνόματος, οὓς ἔχει κατὰ
τὸν τύπον ἐν τῷ διπτύχῳ ζῶντας
καὶ τεθνεῶτας φιλοχρίστους, καὶ
μετὰ ταῦτα ἐκφώνησις· Ἐπάκουσον
ἡμῶν, ὁ Θεὸς ὁ Σωτὴρ ἡμῶν...
Εἰρήνη πᾶσι Τὰς κεφαλὰς ἡμῶν... Καὶ
κλινόντων ἡμῶν τὸ γόνυ ἐπεύχετει
μεγάλῃ φωνῇ· Ὁ ἱερεὺς λέγει οὕτως·
Δέσποτα πολυέλεε Κύριε... (на
всѣхъ молитвахъ поминается имя
Саввы)”*.
preabinecuvântata, slăvita Stăpâna
noastră, de Dumnezeu Născătoarea
Maria şi pe Cuviosul şi de-Dumnezeu-
purtătorul părintele nostru Sava,
cu toţi sfinţii pomenindu-i, pe noi
înşine şi unii pe alţii şi toată viaţa
noastră...”. Iar noi: „Ţie, Doamne”.
Apoi preotul zice rugăciunea:
„Dumnezeule, mântuieşte poporul
Tău şi binecuvintează moştenirea
Ta...”, iar noi: „Doamne, miluieşte
(de 50 de ori)”. Preotul urmeză:
„Iarăşi ne rugăm pentru iertarea
păcatelor robului lui Dumnezeu (N)
monahul, şi pentru fraţii noştri cei
întru Hristos, şi pentru tot sufletul
creştinesc cel necăjit şi asuprit...”. Noi
cântăm: „Doamne, miluieşte (de 50
de ori)”. Apoi preotul îi pomeneşte şi
citeşte numele iubitorilor de Hristos
vii şi adormiţi care sunt înscrise în
diptice. Încheie cu exclamaţia: „Auzi-
ne pe noi, Dumnezeule, Mântuitorul
nostru...”, „Pace tuturor”, „Capetele
voastre Domnului să le plecaţi”. Iar
noi cădem în genunchi, iar preotul
citeşte cu glas mare: „Mult-Milostive
Stăpâne, Doamne...” (numele
Sfântului Sava cel Sfinţit este pomenit
la toate rugăciunile)”**.

Deşi precizarea precedentă este una completă, consider că la fel de impor-

tante, chiar determinante pentru originea şi structura Litiei pentru cei morţi,
sunt şi celelalte menţiuni privind „obişnuita” Litie, săvârşită întotdeauna la mor-
mântul Sfântului Sava, particularităţi consemnate, de asemenea, în manuscrisul
Sinai 1096:

*
Cf. А. Дмитрıевский, Описанıе..., p. 22.
**
Cf. N. Uspensky, Slujba de seară..., pp. 92-93.

95
 studii
a) „Εἶτα Καταξίωσον, καὶ ἐξέρχεται ἡ λιτὴ καὶ ψάλλομεν ἰδιόμελον, ἦχος
β′ Τῶν ὑπὲρ νοῦν ἀγαθῶν, Δόξα καὶ νῦν, θεοτοκίον, καὶ γίνεται ἡ ἐκτενὴ ἐν
τῇ θήκῃ τοῦ ἁγίου κατὰ τὴν τάξιν. Ὑποστρέφοντες δὲ ψάλλομεν στιχιρὰ πλ. α′
Χαίροις ἀσκητής (...) εἶτα ἡ εὐλόγησις τοῦ ἄρτου καὶ ἡ διάδοσις καὶ τοῦ ὕδατος
ἢ οἴνου”7 [„Apoi Învredniceşte-ne, şi se iese la Litie şi cântăm idiomela, gla-
sul al 2-lea: Bunătăţilor celor mai presus, Slavă..., Şi acum..., a Născătoarei de
Dumnezeu, şi se face ectenie la mormântul Sfântului (Sava, n.n.), după rându-
ială. Întorcându-ne, cântăm stihirile, glasul al 5-lea: Bucură-te, nevoitorule (...),
apoi binecuvântarea şi împărțirea pâinii şi a apei sau a vinului”];
b) „Εἶτα δοξολογία μεγάλη, τῷ ἁγίῳ ἀπολυτίκιον, ἡ ἐκτενὴ καὶ στερεοῦμεν,
ὡς ἔθος, καὶ εὐθέως ἐξερχόμεθα εἰς τὴν θήκην τοῦ ἁγίου, ψάλλοντες στιχηρὰ
ἦχος πλ. δ′· Τοῖς φωτοβόλοις ἐλλαμφθείς, Δόξα καὶ νῦν, θεοτοκίον, ἐκτενὴ καὶ
τελεία ἀπόλυσις”8 [„Apoi Doxologia mare, troparul Sfântului, ectenia şi Întăreşte,
ca de obicei, şi îndată ieşim la mormântul Sfântului (Sava, n.n.), cântând stihirile,
glasul al 8-lea: Cu raze de lumină ai strălucit, Slavă..., Şi acum..., a Născătoarei de
Dumnezeu, ectenie şi otpustul (apolisul) desăvârşit”];
c) „Καὶ νῦν, Ὑπερευλογημένη καὶ ἡ λοιπὴ ἀκολουθία καὶ ἡ λιτή9”10 („Şi
acum..., Preabinecuvântată..., şi cealaltă slujbă şi Litia”);
d) „Καὶ ἐξερχόμεθα λιτανεύοντες, ὡς ἔθος, εἰς τὴν τοῦ ἁγίου θήκην. Οὕτος
(!) ὁ τύπος ὀφείλει γίνεσθαι κατὰ πᾶσαν κυριακὴν εἰς τὸ λυχνικὸν μέχρι τῆς ε′
κυριακῆς τῶν νηστειῶν·”11 [„Şi ieşim în procesiune, ca de obicei, la mormân-
tul Sfântului (Sava, n.n.). Această rânduială (tipic) trebuie să se facă în toate
Duminicile la Vecernie, până la Duminica a 5-a din Post”];
e) „Κύριε εὐλόγησον καὶ εὐχή, καὶ λιτανεύοντες, ὡς ἔθος, ἐξερχόμεθα,
καί, τελέσαντος τοῦ ἱερέως εἰς τὴν θήκην τοῦ ἁγίου τὴν ἐκτενήν,
ἀπολυόμεθα”12 [„Doamne, binecuvântează, şi rugăciunea, şi în procesiune,
ca de obicei, ieşim şi, săvârşind preotul ectenie la mormântul Sfântului (Sava,
n.n.), facem Otpustul (apolisul)”].

7
Cf. А. Дмитрıевский, Описанıе..., pp. 34-35; precizarea compare la 5 decembrie (ziua
pomenirii Cuviosului Sava cel Sfinţit).
8
Cf. А. Дмитрıевский, Описанıе..., p. 35; precizarea compare la 5 decembrie.
9
Oficierea acestei Litii are loc, potrivit codicelui, „afară” (ἔξω), cf. А. Дмитрıевский,
Описанıе..., p. 56, rândul 3 de jos; este foarte probabil ca această expresie să indice, de asemenea,
„mormântul Sfântului Sava” (ἡ θήκη τοῦ ἁγίου Σάββα), locaţie consemnată de fiecare dată.
10
Cf. А. Дмитрıевский, Описанıе..., pp. 56-57; precizarea compare în Duminica Lăsatului
sec de carne.
11
Cf. А. Дмитрıевский, Описанıе..., p. 57; precizarea compare în Duminica Lăsatului sec de
brânză, seara după Vecernie.
12
Cf. А. Дмитрıевский, Описанıе..., p. 58; menţiunea aceasta compare, în opinia mea, după
Ceasul întâi, luni, în Săptămâna întâi din Postul Mare, deşi din studiul lui А. Дмитрıевский, citat
mai sus, nu rezultă în mod clar aceasta.

96
 studii
2. Indicii despre Litie și Litia pentru cei morţi în Tipicul cel Mare al Sfântului
Sava și în cărțile de cult

Mențiuni asemănătoare celor din precedenţă (a se vedea codicele Sinai

1096), privind timpul oficierii Litiei, sunt consemnate şi în documentele poste-
rioare: cărţi de cult şi în Tipicul cel Mare13 al Sfântului Sava (ediţiile greceşti şi
româneşti). Multe dintre aceste menţiuni se referă chiar la Litia pentru cei morţi,
înlesnind „oarecum” înţelegerea modului în care, de-a lungul timpului, Litia pen-
tru cei morţi „se va desprinde”14 de Rânduiala Litiei ce se săvârşea în mănăstirile
savaite, „evoluţie” ce rămâne însă greu de conturat.
De notat, de asemenea, că pomenirea celor adormiţi în rânduiala (struc-
tura) Litiei care se săvârşea în Duminici şi la Sfinţii mari, în Lavra Sfântului Sava,
după cum am putut vedea din textul codicelui Sinai 1096, aspect despre care
astăzi nu mai vorbeşte nimeni, ba, din contră, pare a fi „exclus” din discursul
privind rânduiala Litiei, reprezintă în fond, nu doar o reminiscenţă a acestei
rânduieli de slujbă, cum s-ar putea crede, ci o „uzanță” incontestabilă care a
supraviețuit până astăzi în structura însăşi a Litiei.
Iată cele câteva referințe actuale privind oficierea Litiei, precum şi a Litiei
pentru cei morţi:
a) - seara, la Vecernie (sau, mai exact, în cadrul Vecerniei), uzanță confir-
mată de practica actuală:
„Când se face slujbă cu Priveghere de noapte şi după Vecernie urmează
îndată slujba Utreniei, atunci se uneşte rânduiala Litiei cu Stihoavna Vecerniei.
Deci, după ce s-a zis ecfonisul: Fie stăpânirea împărăţiei Tale... şi a început a se
cânta la strană stihirile de la Litie (sau numai Slavă), ieşim în pronaosul biseri-
cii şi săvârşim Litia. Sfintele Uşi fiind închise, preotul şi diaconul cu cădelniţa,
având capul acoperit, ies împreună din altar pe uşa dinspre miazănoapte, pur-
tându-se înaintea lor două sfeşnice, şi, ajungând în pronaos, tămâiază după obi-
cei. Şi, după ce s-a cântat: Slavă..., de la Minei, pe glasul cuvenit, Şi acum..., a
Născătoarei de Dumnezeu”15;
b) - seara, după Vecernie:
b1) - în Miercurea Săptămânii Lăsatului sec de brânză:

13
„Tipicul cel Mare – colecţie de reguli monahale atribuite Sf. Sava (sec. V-VI), organizatorul
vieţii monahale palestiniene şi întemeietorul mănăstirii Sf. Sava, de lângă Ierusalim”, Pr. E. Branişte,
Prof. E. Branişte, Dicţionar enciclopedic..., p. 512.
14
Mult mai potrivit ar fi să vorbim aici de modul în care Litia pentru cei morţi va deveni o
rânduială de slujbă în sine, alta decât Litia care se săvârşea la Praznicele mari şi în Duminici, în
mănăstirile savaite.
15
Liturghier, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti,
2000, p. 47.

97
 studii
„apoi Psalmul 33: Bine voi cuvânta pe Domnul..., apoi: Cuvine-se să te feri-
cim... şi Otpustul16, ieşirea în pridvor şi obişnuita Litie pentru cei adormiţi”17;
b2) - în Lunea Săptămânii întâi din Postul Paştilor:
„şi Psalmul 33: Binecuvânta-voi pe Domnul în toată vremea... După aceea,
Cuvine-se să te fericim... şi face o metanie, apoi cealaltă strană, Slavă..., Şi acum...,
Doamne, miluieşte... (de trei ori), Părinte binecuvântează..., apoi Otpustul (...) şi
se iese în pridvor; cântăm, după obicei, Stihira Sfântului al cărui este Hramul18 şi
apoi zice preotul obişnuita Rugăciune pentru cei adormiţi şi se face Otpustul cel
desăvârşit”19;
b3) - o indicaţie inedită, consemnată doar în Tipicul cel Mare al Sfântului
Sava (ediţia grecească de la Mănăstirea Tatarnis), este cea de duminică seara
(în Duminica Ortodoxiei, prima din Postul Paştilor), după Otpustul Vecerniei
(de luni): „καὶ γίνεται ἀπόλυσις. Καὶ εὐθὺς ἡ λιτὴ κατὰ τὴν συνήθειαν ἐν τῷ
νάρθηκι”20 [„și se face Otpustul (Apolisul). Și îndată Litia după obicei în nartex
(pronaos)”].
Deşi menţiunea nu face referire directă la Litia pentru cei morţi, ci amin-
teşte numai de „obişnuita Litie din pridvor”, particularitate confirmată şi de nota
explicativă la textul Tipicului, ataşată la sfârşitul capitolului21, este limpede că
precizarea vizează practica oficierii Litiei pentru cei morţi, după cum „reiese” din
indicaţiile cărţilor actuale de cult22.

16
„Apolis (ἀπόλυσις, ἡ – apolisis = eliberare; slv. otpust, opust) – rugăciune de încheiere
a slujbei divine, când credincioşii erau liberi să plece; apolisul se face printr-o formulă de
binecuvântare pe care preotul o rosteşte în faţa uşilor împărătești”, Pr. E. Branişte, Prof. E.
Branişte, Dicţionar enciclopedic..., pp. 42-43.
17
Tipicon întru slava Sfintei, Celei de o fiinţă, Făcătoarei de viaţă şi Nedespărţitei Treime,
a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, Editura „Bucovina Istorică”, Suceava, 2002, p. 465; vezi şi
Tipikon, Chişinău, 1857, p. 298r., şi Tipikon, Iaşi, 1816, p. 486.
18
„Hram (vechiul slv. hramu = patron) – hramul bisericii sau serbarea patronului bisericii
(ocrotitorul bisericii)”, Pr. E. Branişte, Prof. E. Branişte, Dicţionar enciclopedic..., 195.
19
Tipicon, Suceava, 2002, p. 477; vezi şi Tipikon, Chişinău, 1857, p. 306r., şi Tipikon, Iaşi,
1816, p. 502.
20
Τυπικὸν τοῦ Ὁσίου καὶ Θεοφόρου Πατρὸς ἡμῶν Cάββα τοῦ Ἡγιασμένου, Ἱερὰ
Cταυροπηγιακὴ Μονὴ Παναγίας Τατάρνης Εὐρυτανίας, p. 347.
21
„Ψάλλοντες ἰδιόμελον τοῦ ἁγίου τῆς Μονῆς ἢ μηδὲν λέγοντες. Κλείονται αἱ βασιλικαὶ
πύλαι καὶ ὁ ἱερεὺς λέγει τὰς συνήθεις εὐχὰς τῆς λιτῆς καὶ τελεία ἀπόλυσις” [Cântând idiomela
Sfântului al cărui hram îl are Mănăstirea sau nimic zicând. Se închid uşile împărăteşti şi preotul
zice obişnuitele rugăciuni ale Litiei şi Otpustul (Apolisul) desăvârşit], Τυπικὸν τοῦ Ὁσίου..., p. 350,
nota 20.
22
Vezi, Panihida adică slujbele înmormîntării şi alte slujbe săvîrşite de preot pentru cei
răposaţi, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 19802, p.
156; Molitfelnic cuprinzând Slujbe, Rânduieli şi Rugăciuni săvârşite de preot la diferite trebuinţe din
viaţa creştinilor, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti,
2006, p. 342, şi Aghiasmatar cuprinzînd slujbe, rînduieli şi rugăciuni săvîrşite de preot la diferite

98
 studii
b4) - în Duminica Tomii:
„Aşa se face slujba Vecerniei în toate Duminicile, până la Odovania23
Praznicului Paştilor, numai că nu se face Vohod. Litia24 se cântă în tinda bisericii,
punând stihira idiomelă a hramului, pe glasul ce va fi.”25
c) - dimineața, după Utrenie:
c1) - în Duminica Vameşului şi a Fariseului:
„Doxologia mare, ecteniile şi Apolisul. Apoi obişnuita Litie, în pridvor, la
care se cântă: Slavă... Şi acum..., stihira Evangheliei de la Utrenie”26;
c2) - în Duminica Tomii:
„În bisericile mănăstirești, după Apolisul Utreniei, se cântă: Slavă... Şi
acum... Stihira Evangheliei, glas 1: În munte mergând ucenicii...
Să se ştie: Din această zi se începe a face din nou Litiile în tinda bisericii şi
a citi Ceasurile obişnuite, din tot cursul anului. Litiile se fac înainte de Ceasul I,
iar după Ceasul I se citeşte din Catehezele (Cuvintele de învăţătură ale) Sfântului
Teodor Studitul.”27
d) - după Ceasul întâi:
d1) - la 2 septembrie28:
„Şi Ceasul 1 şi Otpustul. Şi obişnuita ieşire în pridvor şi se face Litie pentru
cei adormiţi”29;
d2) - în Lunea Săptămânii întâi din Postul Paştilor:
„iar după Otpust (al Ceasului întâi, n.n.), ieşim în pridvor şi se face Litie
pentru cei adormiţi, citindu-se Învăţătura Preacuviosului Părintelui nostru
Teodor Studitul care se citeşte negreşit în toate Miercurile şi Vinerile Sfintei
Patruzecimi.”30

împrejurări din viaţa creştinilor, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe
Române, Bucureşti, 19925, p. 318.
23
„Odovania sau otdania (slv.) – se numeşte sfârşitul, dezlegarea sau încheierea sărbătorii (a
unui praznic împărătesc)”, Pr. E. Branişte, Prof. E. Branişte, Dicţionar enciclopedic..., 325.
24
În opinia mea, este destul de greu să afirmăm (dată fiind lipsa studiilor fondate pe izvoare)
despre ce rânduială de slujbă ar fi vorba, mai exact, în acest context.
25
Penticostar adică Sfintele slujbe de la Duminica Paştilor pînă la Duminica Tuturor Sfinţilor,
Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 19887, p. 68.
26
Triodul care cuprinde slujbele bisericeşti de la Duminica Vameşului şi a Fariseului până la
Sfânta Înviere, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2000,
p. 15.
27
Penticostar..., pp. 66-67.
28
Săvârşirea Litiei pentru cei morţi după Otpustul Ceasului întâi pare a fi menţionată pentru
„întâia oară” în Tipicul cel Mare al Sfântului Sava († 532), în ziua de 2 septembrie.
29
Tipicon, Suceava, 2002, p. 62; „Şi ceasul I. Şi otpustul. Şi obicinuita eşire/ în Pritvor. Şi să
face Litie pentru răposaţi”, Tipikon, Iaşi, 1816, pp. 60-61; „Şi ceasul întâi. Şi otpustul. Şi obicinuita
eşire în Pritvor. Şi să face Litie pentru răposaţi”, Tipikon, Chişinău, 1857, p. 38r.
30
Tipicon, Suceava, 2002, p. 473.

99
 studii
3. Litia - elemente primare și aspecte privind evoluția acesteia

Revenind la structura Litiei (înţeleasă în primul rând ca procesiune), ţin să

precizez, de asemenea, că s-a scris foarte puţin, fapt pentru care ne este des-
tul de greu să interpretăm exact „schimbările” din practica liturgică ce pot fi
„îndreptăţite” tocmai în baza procesiunilor „de odinioară” din rânduielile
de cult, consemnate în timp (unele chiar foarte de timpuriu, secolul X)31 şi în
aceleași momente ale zilei: seara după Vecernie32, dimineaţa, după Utrenie33,
după Ceasul întâi34, după Ceasul al treilea35 şi chiar după Rugăciunea amvonului
de la Sfânta Liturghie36.
În acest context neclar şi puţin cercetat de specialişti, afirmaţia Părintelui
Profesor Ene Branişte, privind legătura strânsă dintre Litia mică pentru morţi şi
„obişnuita” procesiune („obişnuita ieşire în pridvor”) care o precede, reuşeşte
realmente să aducă un plus de lumină: „Pentru pomenirea morţilor se face la

31
A se vedea: Ms. Sainte-Croix n0 40 (datat în secolul al X-lea).
32
Ms. Sainte-Croix n0 40: 5r: Ἑσπέρας, εἰς τὴν παραμονήν, κατέρχεται ὁ πατριάρχης ἀπὸ τῆς
ἐκκλησίας μετὰ τῆς λιτῆς... [Seara, în ajun, patriarhul coboară de la biserică (Sfânta Sofia, n.n.) în
procesiune...], cf. J. Mateos, Le Typicon de la Grande Église. Ms. Sainte-Croix n0 40, Xe siècle. Tome
I. Le cycle des douze mois, Orientalia Christiana Aanalecta 165, Pontificium Institutum Orientalium
Studiorum, Roma, 1962, p. 18; „Apolisul, ieşirea în pridvor, şi Litie pentru cei morţi, după obicei”,
Triodul..., p. 70; vezi şi Penticostar..., p. 68.
33
Ms. Sainte-Croix n0 40: 2r: Καὶ τὸ πρωὶ μετὰ τὸν ὄρθρον, ἐν τῇ ἁγιωτάτῃ Μεγάλῃ Ἐκκλησίᾳ
κατέρχεται ὁ πατριάρχης καὶ εἰσέρχεται διὰ τῆς πλαγίας εἰς τὸ ἅγιον θυσιαστήριον, καὶ ποιεῖ
εὐχὴν τοῦ τρισαγίου. Καὶ ἄρχονται οἱ ψάλται ἐν τῷ ἄμβωνι ἀντὶ λιτῆς τὸ τρισάγιον... [Şi dimineaţă,
după Utrenie, în preasfânta şi Marea Biserică (Sfânta Sofia, n.n.), coboară patriarhul şi intră pe uşa
laterală în sfântul altar şi zice rugăciunea Trisaghionului. Şi încep psalţii (să cânte), în amvon, ca
răspuns al procesiunii, Trisaghionul...], cf. J. Mateos, Le Typicon de la Grande Église (tome I)..., p. 6;
vezi şi Tipicon, Suceava, 2002, p. 551, şi Penticostar..., p. 67.
34
Ms. Sainte-Croix n0 40: 34v: Γίνεται δὲ ἡ ἀκολουθία οὕτως· Περὶ ὥραν αʹ κατέρχεται ὁ
πατριάρχης καὶ εἰσέρχεται διὰ τῆς πλαγίας εἰς τὸ ἅγιον θυσιαστήριον, καὶ ἀνέρχονται οἱ ψάλται
ἐν τῷ ἄμβωνι, λέγεται δὲ τῆς λιτῆς... (Se face slujba astfel: La Ceasul întâi coboară patriarhul şi
intră pe uşa laterală în sfântul altar, şi psalţii urcă în amvon, zicând cele ale procesiunii...), cf. J.
Mateos, Le Typicon de la Grande Église (tome I)..., p. 78; vezi şi Tipicon, Suceava, 2002, p. 62.
35
Ms. Sainte-Croix n0 40: 115r: Καὶ μετὰ τὸν ὄρθρον καὶ τὴν τριτοέκτην γίνεται εὐχὴ τοῦ
τρισαγίου, καὶ ἄρχονται οἱ ψάλται ἐν τῷ ἄμβωνι τὸ αὐτὸ τροπάριον καὶ εἰς τὸν Φόρον δοξάζουσιν,
καὶ λέγει ὁ διάκονος τὴν μεγάλην ἐκτενήν. Καὶ εἶθ’ οὕτως ἄρχονται οἱ ψάλται τὸ αὐτὸ τροπάριον
καὶ κατέρχεται ἡ λιτὴ ἐπανακάμπτουσα εἰς τὰ Χαλκοπρατεῖα, καὶ ἐκεῖ δοξάζουσι... (Şi după Utrenie
şi Ceasurile trei-şase, se zice rugăciunea Trisaghionului, şi încep (să cânte) psalţii în amvon același
tropar, iar la Forum cântă Slavă..., şi diaconul zice Ectenia mare. Şi apoi, în felul acesta, încep (să
cânte) psalţii același tropar şi procesiunea coboară, întorcându-se la Halcoprateia, iar acolo cântă
Slavă...), cf. J. Mateos, Le Typicon de la Grande Église (tome I)..., p. 254; „Iar la ceasul al treilea
din zi ieşim cu crucile şi cu Litie afară din mănăstire şi, întorcându-ne, intrăm în biserică şi cântăm
Ceasul 3 şi 6...”, Tipicon, Suceava, 2002, p. 295.
36
Penticostar..., pp. 54, 432-433; Mineiul lunei lui Ianuarie, Tipografia bisericească din Sf.
Monastire Cernica, 19263, p. 131.

100
 studii
mănăstiri Litia-procesiune sau Litia mică sau Parastasul mic, care este o pres­
curtare a Parastasului pe larg”37.
Deşi izbuteşte să pună în lumină doar preţioasele indicii prezentate mai
sus (în special pe cele consemnate în codicele Sinai 1096), observația Părintelui
Profesor Ene Branişte este una esenţială, care lasă să se întrevadă, printre altele,
„acea legătură”, fie ea chiar insesizabilă, dintre Litia înţeleasă ca procesiune (dar
şi ca structură liturgică) la mormântul Sfântului Sava, conform practicii „inedite”
din Lavra sa, şi aşa-numita Litie mică pentru morţi, chiar dacă cea dintâi are o
„dimensiune” (conotaţie) mult mai profundă şi, din păcate, multe dintre aspec-
tele primare ale acesteia ne scapă. Însă, dincolo de toate supozițiile, consider că
originea Litiei sau, mai exact, a procesiunii de la Litie este într-adevăr una mult
mai veche şi ar trebui să o căutăm (regăsim), dacă nu în practica ierusalimiteană
de la Locurile Sfinte, indicată deja de Egeria38 către sfârșitul secolului al IV-lea
(anii 381-384), cel puţin în practicile liturgice eminamente de tip palestinian.
Despre aceste particularităţi aminteşte, de asemenea, N. Uspensky:

„Procesiunea de la sfârşitul Vecerniei-litia-care, după Egeria, era săvârşită în

fiecare zi la Ierusalim şi reprezenta un element fix al Vecerniei Duminicilor în
practica liturgică a Sfântului Simeon al Tesalonicului, se pare că a supravieţuit
doar în mănăstirile palestiniene, în special în Lavra Sfântului Sava cel Sfinţit.
Acolo Litia se săvârşea la privegherile de sâmbătă noaptea spre duminică39 şi,
în unele duminici, după Vecernie.40”41

În opinia mea, afirmaţia lui N. Uspensky este fără îndoială una definitorie, fiind
bazată, în primul rând, pe texte, însă mult mai concludentă ar fi o redare detaliată a
pasajelor la care acesta face referire, fapt pentru care voi consemna, în continuare,
descrierea Egeriei şi un text din Sfântul Simeon al Tesalonicului († 1429).

37
Pr. E. Branişte, Prof. E. Branişte, Dicţionar enciclopedic..., p. 262.
38
„Egeria. Doamnă celebră din secolul al IV-lea, care a călătorit prin Orientul biblic şi creştin şi
care şi-a notat impresiile de călătorie într-un document cunoscut sub numele de Itinerarium. Acest
text a fost păstrat într-un singur manuscris din secolul al XI-lea, care provine de la Montecasino şi
este conservat în biblioteca din Arezzo (Ms. 405). L-a descoperit G. F. Gamurrini în 1884, care, după
ce l-a făcut cunoscut în acelaşi an, l-a publicat în 1887 (...). Mulţumită lucrărilor bolandistului P.
Paul Devos, în 1967 s-a stabilit, actualmente fiind acceptat de către toţi, că Egeria a fost la Ierusalim
în anii 381-384 sau, şi mai sigur, ea a ajuns la Ierusalim înainte de Paştele anului 381 (...). În a doua
parte (capitolele 24-49), Egeria descrie Liturghia de la Ierusalim, slujbele obişnuite săptămânale şi
cele duminicale şi apoi marile sărbători ale anului liturgic...”, Edward G. Farrugia S.J., Dicţionarul
Enciclopedic al Răsăritului creştin. Traducerea din limba italiană de Adrian Popescu, Vasile Rus,
Ioan Muntean şi Andrei Mărcuş, Ed. Galaxia Gutenberg, Târgu Lăpuş, 2005, pp. 264-265.
39
Vezi: Sinai 1096, cf. А. Дмитрıевский, Описанıе..., pp. 21-23.
40
Vezi: Sinai 1096, cf. А. Дмитрıевский, Описанıе..., p. 57; vezi şi Τυπικὸν τοῦ Ὁσίου...,
p. 347. şi Penticostar..., p. 68.
41
N. Uspensky, Slujba de seară..., pp. 91-92.

101
 studii
Iată relatarea Egeriei42:

„4. La ora a zecea, numită aici licinicon, λυχνικόν, iar la noi lucernare, la fel, se
adună toată mulţimea la Anastasis, se aprind toate candelele şi lumânările şi
se face o lumină imensă. Iar flacăra nu este adusă de afară, ci este scoasă din
interiorul grotei, unde străluceşte mereu, noapte şi zi, un opaiţ în interiorul
grilajului. Se spun îndelung psalmii Vecerniei, dar şi antifoane. Şi iată că este
anunţat episcopul, care coboară şi se așază în tron, iar preoţii se așază şi ei în
locurile lor şi se spun imnuri sau antifoane. 5. Iar după ce s-au rostit pe rând
toate, după rânduială, se ridică episcopul şi stă înaintea grilajului din faţa gro-
tei, iar unul dintre diaconi face pomenirea pe rând, aşa după cum este rânduit.
Şi rostind diaconul numele pe rând, de fiecare dată o mulţime de copilaşi,
stând acolo în picioare, răspund: kyrie eleyson, ceea ce la noi este miserere
Domine, iar vocile lor sunt nenumărate. 6. Şi îndată ce termină diaconul tot
ce are de spus, episcopul spune întâi o rugăciune şi apoi se roagă pentru toţi.
Şi tot astfel se roagă cu toţii, atât credincioşii, cât şi catehumenii, împreună.
Apoi iarăşi înalţă glas diaconul, cerând ca fiecare catehumen, de oriunde ar
sta, să-şi plece capul. Iar episcopul, în picioare, rosteşte binecuvântarea asu-
pra catehumenilor. Se face apoi o rugăciune şi din nou înalță glas diaconul şi-i
îndeamnă pe credincioşii care stau în picioare ca fiecare să-şi încline capul.
Episcopul îi binecuvântează pe credincioşi şi aşa se face Liturghia43 la Anastasis
şi toţi încep să vină unul câte unul la mâna episcopului. 7. Mai pe urmă, episco-
pul este condus cu imnuri de la Anastasis până la Cruce şi tot poporul merge
cu el. Îndată ce ajunge aici, episcopul face o rugăciune şi îi binecuvântează pe
catehumeni şi apoi, după o altă rugăciune, îi binecuvântează pe credincioşi.
Iar după acestea, atât episcopul, cât şi întreaga adunare, merg din nou la locul
de după Cruce şi din nou se fac aici toate câte s-au făcut înaintea Crucii. Apoi
vin din nou toţi la mâna episcopului, precum au făcut la Anastasis, tot astfel şi
înaintea Crucii ca şi după Cruce... .”44

Celălalt pasaj, la care face referire N. Uspensky, este din Sfântul Simeon
al Tesalonicului, capitolul 34845, din lucrarea intitulată „Pentru Dumnezeiasca

42
Acest pasaj compare în capitolul 24 (XXIV) al descrierii, intitulat: „Liturghia cotidiană”, cf.
Egeria - Peregrinatio ad loca sancta: (Itinerarium et Missa) = Pelerinaj în Locuri Sfinte: (Itinerariu şi
Liturghie) A. D. 381-384. Ediţia a II-a, coordonată şi îngrijită de Andrei Mărcuş, revăzută, corectată
şi completată cu textul latin de Cornelia Frişan, şi cu un studiu critic asupra Liturghiei la Ierusalim al
Pr. José Raymundo de Melo S.J., Galaxia Gutenberg, Târgu Lăpuş, 2009, p. 165; de notat că termenul
„Liturghie” din titlul capitolului are sensul de rânduială de slujbă, iar nu de Sfânta Liturghie.
43
Aici termenul „Liturghie” are sensul tot de rânduială de slujbă şi indică, mai exact, „Slujba
Vecerniei”.
44
Egeria - Peregrinatio ad loca sancta..., pp. 167, 169.
45
„Κεφαλ. τμηʹ. Περὶ τῶν τριῶν μικρῶν ἀντιφώνων τῶν ἐν τῷ ᾀσματικῷ ἑσπερινῷ”, PG 155,
p. 632; „Cap 348. Pentru cele trei Antifoane care se zic la Vecernia cu cântări”, Sfântul Simeon

102
 studii
Rugăciune”46: „... καὶ, „Εἴη τὸ κράτος τῆς βασιλείας σου,” ἐκφώνως καὶ ὁλοψύχως
λέγοντος, εὐθὺς τὰ τῆς λιτῆς ὄπισθεν τοῦ ἄμϐωνος γίνεται, εἰς ἱλέωσιν Θεοῦ
ὑπὲρ ἁπάντων πιστῶν”47 [„... şi, „Fie stăpânirea Împăraţiei Tale”, cu glas (mare)
şi, din tot sufletul, zicând; şi îndată se face Litia după Amvon, ca să se îmblân-
zească Dumnezeu pentru toţi credincioșii”]48.
În ceea ce priveşte importanţa celor două texte redate în precedenţă, este
de notat că unele dintre indiciile, foarte vechi de altfel, pe care le consemnează,
sunt fundamentale pentru istoria cultului; elemente ale acestor structuri litur-
gice rămânând până astăzi în rânduiala Vecerniei (sau, mai exact, a Litiei)49, ca de
exemplu pomenirea cu voce tare a credincioșilor50 (a celor vii)51.

4. Litia și Litia pentru cei morţi - „indicii” ale unei structuri liturgice originare
comune

Aspectul cel mai important, fundamental chiar, îl reprezintă, în opinia mea,

determinarea timpului apariţiei aşa-numitei Litii pentru morţi, ca structură de

Arhiepiscopul Tesalonicului, Tratat asupra tuturor Dogmelor Credinţei noastre Ortodoxe, după
adevăratele principii puse de Domnul nostru Iisus Hristos şi urmaşii Săi. Retipărită după original,
tradusă din limba greacă în anul 1765 de Cuviosul Chesarie şi îndreptată, pe alocuri, în zilele Prea
Înălţatului Domn al Principatelor Unite Române, în anul 1865, Alexandru Ioan I, Tipografia Toma
Teodorescu, Bucureşti, 1865, p. 227.
46
Este vorba de „Partea a VI-a” a lucrării Sfântului Simeon, Cf. Sfântul Simeon, Tratat asupra
tuturor Dogmelor…, p. 191; „Περὶ τῆς θείας προσευχῆς – De sacra precatione”, PG 155, pp. 535-536.
47
PG 155, p. 633.
48
Vezi şi Sfântul Simeon, Tratat asupra tuturor Dogmelor..., p. 228.
49
Am amintit aici de Litie, deoarece în rânduiala actuală a slujbei de seară (a Vecerniei şi a
Pavecerniţei) nu mai există o pomenire nominală a credincioşilor decât în cadrul Litiei (rânduială
încadrată de-a lungul vremii în slujba de seară, dar nu numai); „... se uneşte cu Vecernia o rânduială
deosebită, numită Litie. Ea nu constituie o slujbă aparte, de sine stătătoare, neavând nici formulă
de binecuvântare la început, nici formulă de încheiere (Otpust); de aceea nu se săvârşeşete
niciodată singură, ci se încadrează fie în slujba de seară (Vecernia sau Privegherea), fie (mai rar) în
cea de dimineaţă (Utrenia)”, Pr. E. Branişte, Liturgica Specială..., p. 76.
50
„La Biserica cea mare a patriarhiei (Sfânta Sofia, n.n.), la binecuvântarea pâinilor, nu zice
Ectenia: Mântuește Dumnezeule poporul tău... Ci îndată, după stihira Litiei, începe: Miluește-ne
pe noi Dumnezeule... şi pomeneşte numele şi celelalte”, Tipic bisericesc care cuprinde rânduiala
Duminecilor, a Sărbătorilor Impărăteşti şi a Sfinţilor aleşi de preste tot anul, Tipografia bisericească
din Sfânta Mânăstire Cernica, 19254, p. 19, nota 2; din păcate, nu se precizează exact care nume
(probabil numai al celor vii).
51
„... iar după ce cântăreții au terminat de cântat stihirile („Slava...”) de la Litie, diaconul (dacă
nu este diacon, preotul însuși) rostește ectenia Litiei, din Liturghier („Mântuiește, Dumnezeule,
poporul Tău...” etc.). La ultimul alineat al ecteniei se face pomenirea nominală a celor care au adus
prinoasele și a celor pentru care s-au adus (de obicei se pomenesc acum numai credincioșii vii)”, Pr.
E. Branişte, Liturgica Specială..., 78; afirmaţia părintelui profesor Ene Branişte lasă să se înţeleagă,
în opinia mea, complexitatea acestei uzanțe, care nu exclude o „posibilă” pomenire iniţială și a
celor adormiți.

103
 studii
slujbă, moment greu de presupus de altfel, datorat foarte probabil nevoii de a o
desprinde de structura comună a Litiei, tocmai pentru a se da o atenţie la fel de
mare şi celor trecuţi la cele veşnice. Raţiunea pentru care Biserica a considerat
că ar trebui să apară o rânduială separată de slujbă pentru cei adormiţi, adică
ceea ce cărţile actuale de cult denumesc Litia pentru cei morţi, îşi are funda-
mentul, fără doar şi poate, în vechea practică de la Lavra Sfântului Sava, deşi
semnificaţia prezenţei cererii inserate în structura Litiei, în care sunt amintiţi şi
cei adormiţi, nu ar trebui nicidecum ignorată.
În altă ordine de idei, trebuie precizat că ceea ce ne scapă în mod cert
este modul în care va avea loc trecerea „concretă” de la obişnuita Litie din
pridvor (la origine, la mormântul Sfântului Sava), din mănăstirile savaite, la
Litia pentru cei morţi săvârşită, de asemenea, în pridvorul bisericii. Rămâne,
aşadar, ca studiile posterioare să confirme sau să infirme această ipoteză, care
pare a avea o raţiune justă, date fiind vechile structuri şi rânduieli de slujbă,
precum şi cele actuale.
La fel de importante par a fi, de asemenea, menţiunile ulterioare celor
indicate de izvoarele amintite, privind atât locul, cât şi timpul oficierii aşa-numi-
tei Litii pentru cei morţi (rânduială care va cuprinde, prin excelenţă, pomenirea
nominală a morţilor), precum şi indicarea mai exactă a zilelor liturgice în care
aceasta ar fi putut fi săvârşită52, particularități redate de altfel de Tipicul cel Mare
al Sfântului Sava, dar despre care, din păcate, alte izvoare şi studiile de speciali-
tate nu amintesc nimic.
Cel care semnalează câteva indicii determinante în legătură cu cele amin-
tite în precedenţă, caracteristici care vizează timpul şi locul oficierii unei rându-
ieli, pe care o numeşte „în chip de litie”, este Sfântul Simeon al Tesalonicului;
aceste particularităţi ar putea „ilustra”, în opinia mea, dacă nu modul evoluţiei
acestor structuri, cel puţin o „formă” a trecerii de la o structură de slujbă la
alta, adică de la Litia sărbătorilor şi de sâmbătă seara, la aşa-numita „litie”
din zilele de rând (structură de slujbă despre care nu ştim prea multe): „Εἰ δὲ
κοινή ἐστιν ἡμέρα, λιτὴ οὐ γίνεται. Τὸ ἀπολυτίκιον δὲ λέγεται, κατερχομένου
τοῦ ἱερέως εἰς τύπον λιτῆς ὅπισθεν τοῦ ἄμϐωνος, ψαλλομένου τοῦ, „Θεοτόκε
Παρθένε””53 [„Iar dacă este zi de rând nu se face Litie, însă se zice Troparul,
pogorându-se Preotul după Amvon în chip de litie şi cântându-se: „Născătoare
de Dumnezeu, Fecioară””]54.

52
Probabil, în zilele de rând, după Vecernie, după cum deja „anticipează” Sfântul Simeon al
Tesalonicului, dimineața, după Utrenie (precizare a cărţilor de cult) sau după Ceasul întâi, după
cum consemnează Tipicul cel Mare al Sfântului Sava.
53
PG 155, p. 633.
54
Sfântul Simeon, Tratat asupra tuturor Dogmelor..., p. 228.

104
 studii
Această „structură de slujbă”, pe care o aminteşte Sfântul Simeon, poate
reprezenta un stadiu intermediar în evoluţia rânduielii de la Litie, însă despre
forma acestei „procesiuni”, foarte interesant, Sfântul Simeon nu ne dă detalii,
ci o numeşte pur şi simplu „în chip de litie”; mai mult chiar, troparul pe care îl
indică, în chip providenţial, este tocmai cel care se cântă astăzi la Litie, adică
„Născătoare de Dumnezeu, Fecioară...”. Ceea ce trebuie subliniat, însă, este
faptul că, în acest context, Sfântul Simeon nu mai aminteşte de nicio pomenire
nominală a credincioșilor.
După părerea mea, este foarte probabil ca tocmai această structură (pro-
cesiune) din zilele de rând să fi stat la originea aşa-numitei Litii pentru cei morţi
care se săvârşeşte tot în zilele de rând, sau poate reprezenta o „tipologie” a „pro-
cesiunilor” de odinioară care aveau ca fundament, înseşi, procesiunile de la Litie;
cu toate acestea, este foarte greu de precizat care dintre structurile amintite au
fost cele primare.
Un alt detaliu interesant, pe care îl consemnează tot Sfântul Simeon, îl
reprezintă locul unde aveau loc „procesiunile” indicate de el (atât cele de la
Litie, cât şi cele de la procesiunea „în chip de litie”), ambele fiind săvârşite îna-
poia55 amvonului56. Chiar dacă nu putem determina cu exactitate spaţiul pe care
îl indică sintagma folosită de Sfântul Simeon atunci când vorbeşte despre locul
săvârşirii Litiei („înapoia amvonului”), consider, totuşi, că este vorba, foarte pro-
babil, de pronaosul bisericii; însă nu poate fi ignorată nici semnificaţia secundară
a cuvântului „amvon” care, în vechile cărţi de slujbă, după cum observă Părintele
Profesor Ene Branişte, însemna pronaos sau tindă; surprinzător, şi aici, cuvântul
„amvon” (cu sensul de pronaos sau tindă) este folosit tot în contextul în care
este consemnată rânduiala de la Litie57. Din păcate, afirmaţiile mele rămân doar
simple ipoteze, dată fiind lipsa indiciilor evidente din izvoare şi studii, fapt pen-

55
PG 155, p. 633: „... εὐθὺς τὰ τῆς λιτῆς ὄπισθεν τοῦ ἄμϐωνος γίνεται...” [... îndată se zic
cele ale Litiei în spatele amvonului] şi „... Τὸ ἀπολυτίκιον δὲ λέγεται, κατερχομένου τοῦ ἱερέως εἰς
τύπον λιτῆς ὅπισθεν τοῦ ἄμϐωνος...” [... Însă se zice troparul, coborându-se preotul după amvon
în chip de litie].
56
„Amvon (ἄμβων, ὁ – amvon, d. ἀναβαίνω - anavaino = a se urca, a se sui) ‒ este astăzi
un mic balcon pe peretele de miazănoapte al bisericii, în interiorul naosului, mai aproape sau mai
departe de altar, aşezat la oarecare înălţime, servind pentru slujitorii bisericii, care urcă în amvon
să citească Evanghelia şi să rostească predica (...) Amvon mai este numit şi mijlocul soleii lărgite;
în vechile cărţi de slujbă, amvon însemna pronaos sau tindă, pridvor (v. Mineiul pe Martie, Buda,
1805, f. 94 r., col. 12: „Ieşim în amvon şi se face Litie...””, Pr. E. Branişte, Prof. E. Branişte, Dicţionar
enciclopedic..., pp. 29-30.
57
„Şi după Mărire întru cei de sus lui D(u)mnezeu: Eşim în Amvon, şi să face Litie după
orânduială”, Mineiul pe Martie, Buda, 1805, p. 94r., rândurile 19-21; este vorba aici de rânduiala
Litiei săvârşită la 25 martie (Buna-Vestire), („la un ceas din noapte”), fiind încadrată în Slujba
Pavecerniţei mari, cf. Mineiul pe Martie, Buda, 1805, p. 94r.

105
 studii
tru care cei interesaţi ar putea analiza aceste teme pe viitor, pentru a scoate la
lumină înţelesul deplin al acestor rânduieli şi structuri de slujbă.
În altă ordine de idei, ţin să precizez că o veritabilă mărturie a „trecerii” de
care aminteam în precedenţă (probabil, o altă treaptă a evoluţiei acestor struc-
turi) sau, de ce nu, o reminiscenţă a practicii vechi comune a „procesiunilor” de
la Litie, o poate constitui şi cântarea alternativă a stihirilor de la Litia hramului la
Litia pentru cei morţi:

„Seara după apolisul vecerniei, sau dimineaţa după apolisul utreniei, şi după
ce zic cântăreţii: Mulţi ani, îndată Preotul ia cădelniţa cu tămâie şi epitrahilul,
iar eclesiarhul ia sfeşnicul cu lumânarea aprinsă, mergând înaintea Preotului;
şi când merg cântăreții, urmând, cântă o stihiră, care este dela Litia hramului,
însuş melodică; iar, altă dată, altă stihiră, pe rând schimbându-le, tot dela
Litia sfântului al căruia este hramul. Şi ajungând în tinda Bisericii... .”58

De notat că această particularitate a cântării alternative a stihirilor de la

Litia hramului bisericii, în timpul procesiunii de la Litia pentru cei morţi, nu este
consemnată în mod explicit în Tipicul cel Mare59 (deşi este inedită în felul ei şi
destul de importantă), ci compare în cărţile noastre de cult, cum ar fi Panihida60.
De unde a fost ea preluată, însă, este greu de precizat. Pe de altă parte, ţin să
subliniez că există, de asemenea, în menţiunea din Panihidă, un „detaliu” lipsit
de însemnătate la prima vedere (... şi după ce zic cântăreţii: Mulţi ani...)61, aşa-
numitul „polihroniu”62, care ne poate indica, într-o oarecare măsură, originea
însăşi a Litiei pentru cei morţi, redactată în Panihidă63, de vreme ce el se regă-
seşte consemnat într-o formă asemănătoare şi, în acelaşi context, în Tipicul cel

58
Panihidă sau Parastas împreună cu Litia Mică. În care se cuprinde toată rânduiala când se
face pomenire pentru cei morţi, Tipografia Cărţilor Bisericeşti, Bucureşti, 19223, p. 5.
59
Chiar dacă nu ştim exact de unde a fost „împrumutată” această uzanţă, trebuie menţionat,
totuşi, că din contextul numeroaselor precizări de acest gen, consemnate în Tipicul Mare, s-ar
putea „deduce”, fără doar şi poate, această practică, după cum vom vedea.
60
„Panihida se numeşte şi cartea bisericească cuprinzând slujba înmormântării şi alte slujbe
care se săvârşesc pentru cei morţi (pomeniri, parastase); iniţial, această carte a făcut parte din
Molitfelnic”, Pr. E. Branişte, Prof. E. Branişte, Dicţionar enciclopedic..., p. 337.
61
„Polihroniu (πολύ – poli = mult, şi χρόνος, ὁ – hronos = timp, mult timp, mulţi ani)
- se numeşte partea finală a slujbei Tedeum...”, Pr. E. Branişte, Prof. E. Branişte, Dicţionar
enciclopedic..., p. 372.
62
De notat că definiţia din precedenţă, şi nu numai [vezi şi L. Clugnet, Dictionnaire grec-
français des noms liturgiques en usage dans l’Église grecque, A. Picard et fils, Paris, 1895, p. 124],
nu conţine informaţii despre forma acestui tip de „polihroniu” (practică binecunoscută în vechime
şi consemnată de cărţile vechi de slujbă, precum şi de Tipicele bisericeşti), deşi acesta a rămas până
astăzi în uzul bisericilor din Grecia, fiind preluat de curând şi de unele biserici de la noi.
63
Trebuie precizat că primele ediţii ale Panihidei în limba română nu conţin prefaţă, lucru
care îngreuiază, în mod evident cercetarea.

106
 studii
Mare al Sfântului Sava: „Urmează Ectenia şi Ceasul întâi şi Otpustul şi Mulţi ani!
Iar după sfârşitul acestuia, obişnuita Litie, în naos64, 65, după cum s-a scris mai
înainte.”66
Ţin să precizez că menţiunea din precedenţă compare în rânduiala tipico-
nală din sâmbete (vezi: capitolul 14)67, deloc întâmplător, tocmai în contextul
în care se aminteşte despre săvârşirea aşa-numitei Litii; cu toate că termenul
indicat de Tipicul cel Mare este unul simplu, cel de Litie, este evident că se referă
la rânduiala Litiei pentru cei morţi, dacă observăm, pe de o parte, logica frazei68
care face trimitere la o indicaţie asemănătoare anterioară (adică cea din capito-
lul 11, unde este redată rânduiala din zilele de rând69)70, iar, pe de alta, dacă luăm
în considerare faptul că precizarea ar trebui, cum este şi firesc, să facă referire la
o rânduială de slujbă amintită anterior, însă redată integral, cum se întâmplă de
altfel cu rânduiala Litiei pentru cei adormiţi71.
Mai mult, în ediţia din 2002 a Tipicului Mare al Sfântului Sava, o ediţie „con-
troversată”, în sensul că prezintă multe inexactităţi, întâlnim, de asemenea, în
mod surprinzător, un „amănunt” care ne-ar putea ajuta să înţelegem cele men-
ţionate mai sus; el însă nu e consemnat din păcate în ediţia de la Chişinău din
185772 (despre care știm că o reproduce pe cea de la Iaşi din 1816). E vorba de
cuvântul „Litie”73, redat în capitolele 14 şi 11 („Litia pentru cei adormiţi”)74 cu
caractere bolduite; în opinia mea, este vorba despre un „amănunt” care n-ar tre-
bui nici pe departe ignorat, de vreme ce, în lipsa indiciilor evidente, aceste par-
ticularităţi ne pot ajuta „oarecum” să enunțăm ipoteze juste. Aceeaşi ediţie însă
a Tipicului Mare (2002) strecoară, după cum spuneam, şi inexactități, precum

64
„Narthică”, Tipikon, Chişinău, 1857, p. 16v; „Nartica (νάρθηξ, ὁ - nartix = partea de la
intrare din faţă a unui templu), tinda sau pronaosul exterior - era un vestibul zidit la faţada dinspre
apus a bisericii, rezervat catehumenilor şi penitenţilor (în primele veacuri creştine)”, Pr. E. Branişte,
Prof. E. Branişte, Dicţionar enciclopedic..., pp. 315-316.
65
„Naos (de la lat. navis ecclesiae = corabie; gr. ναός, ὁ – naos) sau sânul bisericii – este
partea centrală din interiorul bisericilor ortodoxe, cuprinsă între catapeteasmă sau tâmpla altarului
şi pronaos...”, Pr. E. Branişte, Prof. Ecaterina Branişte, Dicţionar enciclopedic..., pp. 314-315.
66
Tipicon, Suceava, 2002, p. 30; vezi şi Tipikon, Chişinău, 1857, p. 16v.
67
„Capitolul 14 Pentru slujba sâmbetei pentru Vecernie, pentru Utrenie şi pentru Liturghie
când cântăm: Dumnezeu este Domnul!”, Tipicon, Suceava, 2002, p. 29.
68
A se avea în vedere precizarea finală: „după cum s-a scris mai înainte”.
69
„Capitolul 11 Învăţătură cum se cade a se cânta slujba peste săptămână în toate zilele a
Vecerniei, a Utreniei şi a Ceasului întâi când cântăm „Dumnezeu este Domnul!”, Tipicon, Suceava,
2002, p. 22.
70
Aici este menţionat titlul integral: „Litia pentru cei adormiţi”, cf. Tipicon, Suceava, 2002,
p. 27.
71
Vezi: Tipicon, Suceava, 2002, pp. 27-28.
72
Tipikon, Chişinău, 1857, pp. 14v., 16v.
73
Tipicon, Suceava, 2002, p. 30.
74
Tipicon, Suceava, 2002, p. 27.

107
 studii
folosirea cuvântului „naos” în loc de „nartică” (două realităţi diferite)75; nu ar
trebui ca lucruri de o asemenea importanţă pentru evoluţia cultului, precum
structurile liturgice, să fie tratate cu atâta „uşurinţă” şi fără a se ţine seama de
faptul că astfel de „scăpări” îi pot „debusola” pe cei care nu cunosc rânduielile de
cult şi structura acestora. Şi iată cum apar „precedente” care dăunează tradiţiei
liturgice sănătoase a Bisericii noastre.
Un ultim aspect la fel de important, după părerea mea, pe care îl regăsim
în cele două pasaje indicate mai sus (cel din Panihidă şi cel din Tipicul cel Mare)
şi asupra căruia aş dori să atrag atenţia, este uzanţa din unele biserici de enorie,
unde săvârşirea Litiei pentru cei morţi are loc după Utrenie (conform Panihidei)76
şi nu după Ceasul întâi, cum recomandă Tipicul cel Mare.
La toate aceste menţiuni, care aveau o semnificaţie aparte la vremea
respectivă, se mai poate adăuga o altă structură de slujbă, la fel de puţin cunos-
cută şi studiată, care poate aduce şi ea la rându-i, un plus de lumină, anume Litia
consemnată la 8 septembrie, după sfârşitul Utreniei:

„Otpustul şi se ung fraţii de preot cu untdelemn sfânt şi cântăm o Stihiră

Samoglasnică a Praznicului care o va vrea Eclesiarhul. Şi Rugăciunea care
se spune de către preot, după cum este rânduiala, la Litia cea de la slujba
Vecerniei Învierii, adică: Stăpâne mult milostive... şi Ceasul întâi, în pridvor.”77

Potrivit indiciilor, din pasajul menţionat mai sus, şi principiului consecvenţei,

s-ar putea afirma că „rânduiala” aceasta se oficia tot în pridvorul bisericii, deşi
nu se aminteşte, în mod clar, de nicio procesiune, foarte probabil, de vreme ce
această uzanţă era deja bine-cunoscută. Se menționează, de asemenea, despre
cântarea unei stihiri samoglasnice78 (nu se specifică, din păcate, de unde) şi des-
pre rugăciunea a doua la Litia de la Vecernia Învierii, adică de sâmbătă seara79.
În opinia mea, structurile indicate la 8 septembrie, după sfârşitul Utreniei,
par a fi reprezentative pentru zilele de sărbătoare, în care se săvârşeşte Litia, iar
în celelalte zile (numite „de rând”) urmând a se oficia Litia pentru cei morţi, con-
semnată la 2 septembrie, după Ceasul întâi. Din păcate, la 2 septembrie nu este

75
A se vedea notele din precedenţă.
76
Totuşi, săvârşirea pe alocuri a Parastasului sâmbătă dimineaţa, după Utrenie, la unele
biserici de enorie, unde nu se săvârşeşte Sfânta Liturghie şi nici Ceasul întâi, îşi are rațiunea tocmai
într-o practică liturgică care, la origine, era una monastică.
77
Tipicon, Suceava, 2002, p. 68; vezi şi Tipikon, Chişinău, 1857, p. 42r.
78
Despre o practică asemănătoare amintesc şi cărţile noastre de cult (Panihida), în învăţătura
de la Litia pentru cei morţi, după cum precizam mai sus.
79
Vezi: Liturghier, București, 2000, pp. 52-53; de notat că în codicele Sinai 1096 este redată
pe larg doar rânduiala Litiei de sâmbătă seara.

108
 studii
redată structura Litiei pentru cei morţi, care ar fi trebuit să conţină, în esenţă, cel
puţin patru elemente:
a) Procesiunea în pridvorul bisericii;
b) Cântarea stihirii de la Litia hramului;
c) Ectenia şi pomenirea nominală a celor adormiţi;
d) O rugăciune conclusivă.

5. Litia pentru cei morţi - câteva precizări tipiconale privind rânduiala actu-
ală și modul oficierii ei

Revenind însă la structura actuală a Litiei pentru cei morţi, trebuie să

recunoaștem că, aşa cum o cunoaștem noi astăzi este, fără doar şi poate, de sor-
ginte savaită (palestiniană), rânduiala ei fiind consemnată, deloc întâmplător, toc-
mai în Tipicul cel Mare al Sfântului Sava, în capitolul al XI-lea80, după Ceasul întâi:

„... apoi rugăciunea: Hristoase, lumina cea adevărată... şi Otpustul şi se

face obişnuita ieşire în pridvor şi cântăm Litia pentru cei adormiţi. Luând
preotul cădelniţa, iese în pridvor, mergând înaintea lui sfeşnicul aprins, iar
noi, urmându-l şi cântând Stihira Samoglasnică a Sfântului al cărui Hram îl
poartă biserica, ieşim în Pronaosul bisericii şi preotul zice: Bine este cuvântat
Dumnezeul nostru, iar noi zicem Amin!. Sfinte Dumnezeule... şi, după Tatăl
nostru..., Ecfonisul: Că a ta este împărăţia... şi apoi Troparele acestea: Cu
duhurile drepților..., Întru odihna ta, Doamne..., Slavă..., Tu eşti Dumnezeu
carele Te-ai coborît la iad..., Şi acum..., Una curată... După acestea, preotul
zice Ectenia: Miluieşte-ne pe noi Dumnezeule..., Încă ne rugăm pentru odihna
sufletelor adormiţilor robilor lui Dumnezeu..., Ca Domnul, Dumnezeul nos-
tru..., Mila lui Dumnezeu..., Împărăţia cerurilor..., apoi: Domnului să ne rugăm
şi Rugăciunea: Dumnezeul duhurilor... şi Ecfonisul: Că tu eşti învierea şi viaţa...
şi, după Ecfonis, preotul zice: Slavă Ţie, Hristoase, Dumnezeule..., noi răspun-
dem: Slavă..., Şi acum..., Doamne, miluieşte (de trei ori), Binecuvântează. Şi
preotul zice Otpustul: Cela ce a înviat din morţi... După Otpust, zice preotul:
Veşnica voastră pomenire vrednicilor de fericire Părinţilor şi fraţilor noştri
pururea pomeniţilor (de trei ori). Apoi zice: Dumnezeu să-i fericească şi să-i
odihnească pe ei şi pe noi să ne miluiască ca un bun şi de oameni iubitor. Şi
cântăreţii cântă: Veşnica lor pomenire (de trei ori) şi Otpustul cel desăvârşit.”81

80
Capitolul XI: „Învăţătură cum se cade a se cânta slujba peste săptămână, în toate zilele, a
Vecerniei, a Utreniei şi a Ceasului întâi când cântăm Dumnezeu este Domnul!”, Tipicon, Suceava,
2002, p. 22.
81
Tipicon, Suceava, 2002, pp. 27-28.

109
 studii
Ţin să precizez, de asemenea, în acest context, că săvârşirea Litiei (mai târ-
ziu, probabil, a Litiei pentru cei morţi), după Ceasul întâi, pare a fi o uzanţă de
tip eminamente savait, fiind consemnată chiar şi de codicele Sinai 1096: „Κύριε
εὐλόγησον καὶ εὐχή, καὶ λιτανεύοντες, ὡς ἔθος, ἐξερχόμεθα, καί, τελέσαντος
τοῦ ἱερέως εἰς τὴν θήκην τοῦ ἁγίου τὴν ἐκτενήν, ἀπολυόμεθα”82 [„Doamne,
binecuvântează, şi rugăciunea, şi ieșim în procesiune, ca de obicei, şi săvârşind
preotul ectenie la mormântul Sfântului (Sava, n.n.), facem otpustul (apolisul)”].
În altă ordine de idei, consider că este binevenită şi indicarea aici a învățăturii
din Panihidă, privind rânduiala săvârşirii Litiei mici pentru cei morţi:
„Aici se cuvine a arăta o învăţătură pe scurt, pentru pricina acestei rândueli,
ce se zice Litie pentru cei morţi:83 Se face în toate zilele, preste tot anul, seara
după apolisul vecerniei şi dimineaţa după apolisul utreniei, în zilele de rând,
pentru că în zilele cele cu serbare, adecă Duminecile, şi când este Polieleu, şi
la Doxologii, şi la înainte-serbări, şi la serbări, şi cât ţine serbarea, Litia aceasta
pentru cei morţi nu se face.”84

Concluzie

Studiul de faţă pleacă de la premisa că „Litia mică pentru cei morţi” este o
rânduială liturgică de sorginte palestiniană (savaită) prin excelenţă.
Deşi confirmarea acestei teze este greu de realizat, dat fiind faptul că speci-
aliştii nu au tratat îndeajuns acest subiect, dar şi datorită lipsei unor indicii clare,
prezentul studiu reuşeşte, în opinia mea, să pună în lumină numeroase dintre
particularitățile legate de această rânduială, care nu au fost dezbătute până în
prezent. Mai mult, puţinele indicii (adunate din diverse izvoare şi studii), ne fac
să ne gândim realmente la „Litia mică pentru cei morţi” ca fiind probabil o struc-
tură liturgică de tip palestinian (savait).
Dacă prezentul studiu îşi atinge într-adevăr scopul, rămâne ca cercetările
ulterioare (în cazul fericit în care ele vor exista) să o confirme; cert este faptul
că lucrarea deschide noi perspective de cercetare privind aşa-numita „Litie mică
pentru cei morţi”, dar nu numai.

82
Cf. А. Дмитрıевский, Описанıе..., p. 58; menţiunea aceasta compare, în opinia mea, după
Ceasul întâi, luni, în Săptămâna întâi din Postul Mare, deşi din studiul lui А. Дмитрıевский nu
rezultă în mod clar aceasta.
83
Foarte interesantă (în sensul că „ascunde” multe înțelesuri), dar şi definitorie pentru
această rânduială de slujbă este expresia consemnată în această învăţătură, anume: „... pentru
pricina acestei rândueli, ce se zice Litie pentru cei morţi”.
84
Panihidă sau Parastas, Bucureşti, 19223, p. 5; am ales această ediţie, deoarece este, după
părerea mea, una dintre cele mai bine redactate.

110
 studii
Summary: „ The Small Lity for the Dead” (a „Structure” of
Palestinian Origin)

„The Small Lity for the Dead”, as we know it today, seems to be a

„structure” of Sabait origin (Palestinian), its order being recorded, not by
chance, in the Great Typikon of Saint Sabbas. Unfortunately, the specialists
did not deal with this topic enough, perhaps because of the lack of clear clues,
which is why the present study proposes to analyze some of the peculiarities
of this ordinance. More than that, the few clues (gathered from different
sources and studies), make us really think of „The Small Lity for the Dead” as
being probably a liturgical structure of Palestinian (Sabait) type.
The present study has succeeded in making light among numerous
peculiarities related to this ordinance, which have not been debated until
presently.

Diac. lect. Nicolae Preda

Redactor în cadrul Departamentului „Carte de cult” al Editurilor Patriarhiei
Române

A mai publicat: Rânduiala rugăciunii ce se face după ieşirea sufletului din

trup”, conform Psaltirii de la 1818 (Chişinău), Ed. BASILICA a Patriarhiei Române,
2015, 352 pp.; Aşa-numitele „Rugăciuni ale Catismelor”, potrivit codicelui
Ateniense 2478, 2015, fără editură, 184 pp.
111