Sunteți pe pagina 1din 1

Studii de caz propuse spre analiză si dezbatere

Abateri de la normele de integritate la nivelul studentilor

Citiţi următoarele scenarii şi raspundeţi la intrebări. Care este problema şi care ar putea fi cea
mai bună soluţie pe baza principiilor şi procedurilor de integritate academică? Discutaţi
metodele de abordare a fiecarei situaţii atât din punctul de vedere al cadrului didactic cât şi al
studentului implicat. Este posibil sa fie mai multe soluţii adecvate pentru aceeaşi situaţie?

Situaţia A

Doua studente în anul al-II-lea, Alexa şi Andra, au predat o tema care reprezenta 30%
din nota finală în cadrul unui curs. Temele lor arau aproape identice. Chestionate de profesor,
s-a aflat ca Alexa a terminat de elaborat tema mai devreme şi i-a oferit-o Andrei ca să o ajute
să se orienteze. Andra, fără ca Alexa să ştie, a copiat aproape întreaga temă şi a predat-o ca
aparţinându-i.

Intrebări pentru orientarea discuţiei:


• A plagiat Andra?
• Dacă da, ce pedeapsă ar fi potrivită?
• Este Alexa vinovată de ceea ce s-a intamplat? A făcut ceva greşit?
• Dacă da, ce pedeapsă ar fi potrivită?

Situaţia B

Trei studenţi, Cătălin, Toma şi Bogdan, lucrează împreună la o serie de proiecte de


grup în cadrul cursului de istorie din acest semestru. Unul dintre proiecte presupunea ca
fiecare să caute materiale despre diverse evenimente prezentate cronologic şi apoi să combine
informaţiile într-un referat comun. Intr-un test in cadrul cursului au fost cuprinse aspecte
legate de evenimentele de care se ocupase Toma, iar Bogdan nu-şi aminteşte răspunsurile.
Dat fiind că ei lucrasera împreună la proiect şi obţinuseră o notă foarte bună, Bogdan a
considerat că nu este nicio problemă să-i solicite lui Toma răspunsurile la acele întrebări.
Toma, pentru a nu-şi supăra prietenul, îşi mută mâna de pe lucrare pentru ca Bogdan să poată
vedea răspunsurile. Cătălin, situat în apropiere, vede absolut totul.

Intrebări pentru orientarea discuţiei:


• Este aceasta o formă de plagiat/lipsă de onestitate academică?
• Sunt toţi cei trei studenţi vinovaţi?
• Este Bogdan mai vinovat decat Toma?
• Care este cel mai bun lucru pe care-l poate face Cătălin în această situaţie? Este el
obligat să-i spună profesorului ce a văzut?

S-ar putea să vă placă și