a.

Ai un coleg, dintr-un an mai mic, care are dificultăți în a înțelege cerințele și tema unei
lucrări de seminar, riscând astfel o notă foarte proastă. Situația sa materială nu este deloc
bună, iar o medie scăzută l-ar pune în postura de a risca pierderea bursei sau a locului în
cămin. Tu ai absolvit deja respectivul curs cu notă maximă și a fost unul dintre preferatele tale.
Prin urmare îți ajuți colegul, prin discuții și sugestii de lectură, să înțeleagă mai bine materia și,
astfel, să scrie o lucrare mai bună.
b. Ai un coleg, dintr-un an mai mic, care are dificultăți în a înțelege cerințele și tema unei
lucrări de seminar, riscând astfel o notă foarte proastă. Situația sa materială nu este deloc
bună, iar o medie scăzută l-ar pune în postura de a risca pierderea bursei sau a locului în
cămin. Tu ai absolvit deja respectivul curs cu notă maximă și a fost unul dintre preferatele tale.
Prin urmare, decizi să îți ajuți colegul, oferindu-i lucrarea ta din anii trecuți, pe care să o
predea la seminar ca fiind a sa. Probabil va lua o notă mai bună (să zicem, de pildă, că
profesorul de la seminar s-a schimbat între timp, deci șansele să fie sesizată problema sunt
mici).
Discutați diferențele relevante între cele două cazuri analizând dacă acţiunea este morală
sau imorală.

Cazul prezentat la punctul a reprezintă un deziderat al profesorului universitar, care își

dorește ca în spatele fiecărei lucrări predate de studenți să fie proprietatea intelectuală a acestora.
Majoritatea profesorilor și studenților agreează și se supun principiilor de integritate
academică pentru că știu că scopurile predării, învățării și cercetării pot fi îndeplinite în medii
unde standardele etice sunt respectate.
În primul scenariu al temei este de admirat datoria morală dovedită de mine față de
comunitatea academică, eu fiind o persoană capabilă să predau cunoștințele acumulate la acel
curs într-o manieră în care colegul va scrie o lucrare originală. Tot eu devin astfel o persoană
formatoare a caracterului colegului meu din an mai mic, acesta înțelegând valoarea propriilor
idei, în cazul acesta fiind echivalate cu bursa primită. Aceste acțiuni se supun eticii deontologice,
așa cum este descrisă de Kant [1] în conceptul său de Imperativ categoric: „Acționează ca și cum
maximul acțiunii tale ar deveni prin voința ta o Lege Universa a naturii”. Consider că această
Lege poate fi aplicată de toți studenții fără să existe repercusiuni negative.
Această abordare este o reflectare a hedonismului epicurian unde plăcerea sufletească ne
ghidează alegerea de a-l ajuta pe colegul mai mic.
Noi îi oferim oportunitatea studentului din an mai mic de a-și aprofunda cunoștințele ce
țin de materia respectivă, astfel încât el să își poată realiza lucrarea de seminar într-un mod poate
simplist, dar personal, reflectând cu adevărat cunoștințele sale .

2020
 Informațiile din cursuri și cărți nu sunt simple și nici evidente de la sine. Având un dialog
cu acest coleg, sensul vine din procesarea activă a informațiilor, astfel se construiesc cunoștințe
și sensuri pentru colegul nostru și va acumula informații care îi pot fi de folos în viitor. În
învățământul superior, învățarea semnificativă are loc în afara clasei; timpul de clasă poate fi
folosit pentru exersarea abilităților și testarea noțiunilor învățate.
Acțiunea de a ajuta un coleg în înțelegerea sarcinilor ce trebuie îndeplinite pentru
realizarea unei teme este o acțiune lăudabilă. Fiecare dintre noi putem întâmpina dificultăți în a
înțelege un anumit enunț, acest lucru fiind cauzat de diverși factori, precum: presiunea exercitată
de timpul limitat, oboseala sau o stare fizică sau psihică proastă. Acești factori pot favoriza
blocarea unor informații cunoscute.
În enunț se precizează faptul că acest coleg ce are nevoie de ajutor poate risca „pierderea
bursei sau a locului în cămin”, ceea ce poate duce la 3 ipoteze:
1. Dacă studentul este pus în situația de a-și pierde bursa de merit, înseamnă că acesta are o
situație școlară bună, rezultând posibilitatea că înțelegerea cerințelor și a temei de
seminar poate fi cauzată de o lipsă de concentrare, de factori precum cei menționați mai
sus sau este posibil ca tema să aibe un grad de dificultate mărit.
2. Dacă studentul este pus în poziția de a-și pierde locul la cămin, înseamnă că acesta are o
situație școlară ceva mai nefavorabilă, deoarece un număr mare de restanțe poate duce la
pierderea locului în cămin. Regulamentul universității Politehnica din București se
bazează pe repartizarea selectivă a studenților în cămine, integraliștii fiind cei care au
prioritate, păstrându-și locul de cazare, iar după ce aceștia și-au ocupat locurile, în cazul
în care mai rămân camere disponibile pentru studenții restanțieri, cei cu un număr foarte
mic de restanțe au prioritate.
3. Dacă studentul este pus în situația de a-și pierde bursa socială, înseamnă că acesta a
acumulat restanțe, iar media sa poate fi mai mică de nota minimă 5, dacă se adaugă
situației școlare actuale și nota de la această materie.
Din punct de vedere moral, faptul că acest student nu are o situație materială bună sau că
va pierde bursa sau locul în cămin impulsionează gândirea spre a ajuta.
Scopul și acținile mele sunt orientate spre a oferi ajutor în înțelegerea cerinței respectivei
teme, asigurându-i materialele de cercetare care să îi deschidă calea: „Un inginer nu trebuie să
știe tot, trebuie să știe unde să caute”.
Obținerea unei note satisfăcătoare pentru colegul de an mai mic este rezultatul care îmi
aduce mulțimire, simțindu-mă o persoană împlinită văzând amprenta asupra temei, asupra ideilor
și caracterului colegului, într-o modalitate demnă de o persoană cu studii superioare.

2
 Utopia realizată la punctul a este distrusă în scenariul al doilea de prioritățile mele din
afara mediului universitar: eu prefer să îmi petrec timpul în universul personal, lipsit de grija
formării intelectuale a colegului, însă totuși sunt preocupată de bunăstarea lui. În această situație
rezonez cu empatia tipic feminină pe care Gilligan [2] o descrie în lucrarea sa despre Etica grijii.
Îmi doresc ca el să își păstreze locul în cămin, îmi doresc ca el să primească acea bursă infimă,
dar care pentru el face diferența în cumpărarea unei pâini. Îi înmânez lucrarea mea gândindu-mă
că este mai degrabă moral să îl ajut astfel, decât deloc.
Intuitiv eu știu că este greșit, dar pasiunea mea pentru acest curs a apus de mult timp și
am alte priorități. Nu mai fac parte din comunitatea studenților și îmi argumentez acțiunea
imorală prin faptul că acestă lucrare „salvatoare” va trece:
- atât prin mâinile colegului: care poate decide pentru sine dacă își asumă consecințele
prin predarea unei copii fidele,
- cât și prin mâinile profesorului: care deși este nou asignat la acest seminar, poate
determina orginalitatea lucrărilor studenților săi prin diverse metode.
În acest scenariu raționamentul meu moral se încadrează în primul Nivel din teoria lui
Kohlberg [3], în acțiunile Pre-convenționale ghidate de supunere și pedeapsă (Obedience and
punishment orientation); poate că m-am purtat copilărește pentru că am crezut că este în regulă
să îi dau colegului lucrarea mea atât timp cât nu va fi prins de profesor.
Acest tip de ajutor este unul nedemn de urmat dacă se pune întrebarea din perspectiva
imperativului lui Kant. Dacă studentul va preda tema ca atare nu va face un lucru corect, pe
lângă aceasta el nu va acumula cunoștințele necesare unui inginer în viitorul său profesional.
În cazul în care colegul își însușește întreaga lucrare, fără a realiza nicio modificare,
vorbim de plagiat intenționat, complet, iar în cazul în care acesta exprimă cuvintele cheie sau
expresii prin utilizarea de sinonime sau expresii echivalente, este vorba de o plagiere de tip
paragrafare, plagiere parțială [4]. Oricare dintre aceste forme de necinste academică reflectă
caracterul colegului sedimentat în lipsa unui ghid părintesc, a unui dascăl binevoitor, al unui
coleg adevărat. Cu cât este mai mare lipsa interesului față de curs, față de profesori și colegi, cu
atât plagiatul va crește în pondere.
Privind din alt punct de vedere, nota obținută de student nu reflectă munca sa și nici
raționamentul deținut de acesta. Imoralitatea este evidențiată de mine prin îngrădirea libertății în
exprimare, dar și de coleg prin predarea unei lucrări ce nu îi aparține.
Alegerea drumului ușor poate conduce la repetarea situației sau la înrăutățirea ei. Dacă
toți membrii unei universități ar accepta și ar aplica această profanare intelectuală, unde ar exista
progresul? Cercetarea profesională are ca scop inovația, dar și amplificarea ideilor existente
pentru a evolua în domeniul studiat. Dacă ne rezumăm la momentul prezent și preferăm o
3
apreciere temporară printr-o notă, ăsta e primul gând greșit în drumul spre copiere. Odată ce este
atribuită acțiunea de plagiat, cariera unui academic poate fi eliminată. Se pierde capacitatea de a
publica și cel mai probabil înseamnă sfârșitul unei poziții academice și a unei reputații distruse.
Acest scenariu este unul lipsit de etică și lipsit de respect pentru colegul nostru, dar și
pentru profesorul care predă această materie. Acest mod de a acționa este o metodă de a ne înșela
conștiința, însă un astfel de act de plagiat conduce la o pierdere de identitate a colegului cât și a
autorului lucrării, colegul conștientizând în viitor furtul intelectual.
Indiferent de valoarea obiectivă a unui curs, dacă studentul nu recunoaște valoarea
acestuia, este posibil să nu fie motivat să depună efort. Cu toate acestea, dacă studenții văd clar
cum se conectează cursurile la interesele și preocupările lor, va fi mai probabil să îl aprecieze și
astfel să fie mai motivați să investească timp și efort.
Vom aprofunda mai mult cea de-a doua situație bazându-ne pe un caz real, întâlnit în
cadrul anilor de licență: Începând cu anul trei de facultate fiecare student trebuie să își aleaga o
specializare. Astfel am ajuns în grupă cu personajul principal al celui de-al doilea punct. Colegul
respectiv a ajuns la specializarea IIPCB abuzând de bunăvoința unui alt coleg aflat în anturajul
lui. Mâna de ajutor i-a oferit constant materialele pentru a trece materiile colegului cu pricina
deoarece erau prieteni și, probabil, voia să îl ajute să își păstreze bursa socială.
În cele mai multe cazuri, cel din urmă ajungea să ia aceeași notă sau poate chiar mai
mare, fără a depune un gram de efort, față de „prieten” și față de alți colegi care probabil au
alocat foarte mult timp studiului sau efectuării temei/proiectului. Situația s-a schimbat când
prietenia a dispărut, însă colegul nu și-a schimbat comportamentul, acesta solicitând mereu, de la
altcineva, o lucrare gata făcută pentru a o avea drept „exemplu”, aceasta ajungând în final din
nou la profesor sub o altă denumire.
Sentimentul neplăcut trăit in exemplul ilustrat a descris într-un mod cât mai elocvent
imoralitatea, senzorial. Acest act se poate repeta la nesfârșit având efecte și în viața de adult, cu
rol de coleg, profesor sau părinte. Persoana respectivă nu va fi în stare niciodată să își rezolve
propriile probleme sau să își susțină propriile opinii, va fi mereu inadaptată situațiilor solicitante
și incapabilă de inițiativă.
Originalitatea este o calitate tot mai rar întâlnită și apreciată, fiecare student recurgând la
plagiatul de tip copy/paste (plagiat complet) pentru a putea promova o materie, un examen și
pentru a atinge așteptările profesorului.
Dualitatea moralității din cazurile analizate este dată de modul în care ajutorul este oferit.
Din păcate, raționamentul prezentat la punctul a. are loc din ce în ce mai rar în cadrul
învățământului universitar din România, pe când cel prezentat la punctul b. este tot mai des
întâlnit în școli și în universități pentru că rareori se aplică sancțiuni pentru plagiat care să
4
determine individul să nu repete greșeala. Consecințele se reflectă asupra tuturor: România se
află pe locul întâi în statisticile plagiatului în Europa [5]!
Suntem de părere că aproximativ orice student/ elev a fost pus măcar o dată în unul dintre
cele două scenarii, fie din perspectiva studentului mai mare care oferă ajutor, fie din perspeciva
studentul din an mai mic căruia i se oferă ajutor.

Bibliografie
d

[1] K. Immanuel, Grounding for the Metaphysics of Morals, Translated by Allen W. Wood (3rd
ed), Yale University Press, (1993) [1785].
[2] G. C., Moral Injury and the Ethic of Care: Reframing the Conversation about Differences.
Journal of Social Philosophy , 45(1), 89–106, 2014.
[3] L. Kohlberg și R. H. Hersh, "Moral development: A review of the theory". Theory Into
Practice. 16 (2): 53–59, 1977.
[4] G. Gruber, Etica Academică și elemente de didactică a acesteia, București : Editura
Universitară, 2019.
[5] „Statistiques de plagiat En Europe,”, https://www.plag.fr/statistiques-des-plagiats. [Accesat
26 04 2020].

5
PARTEA II
MATACHE Ioana-Roxana:
13. În ce constă fericirea personală?
„Din nenorocire, fericirea înseamnă în aparenţă ceva absolut şi tocmai de aceea se găsesc
atâţia neghiobi care să se întrebe: "Ce e fericirea?" (Balzac)

Fericirea este un concept pe care fiecare dorește îl decripteze, iar fericirea personală, un
obiectiv final pe care acesta tinde să îl atingă prin diferite mijloace. Nu cred că există un mod
clar care să difenească sau să enumere în mod clar în ce constă fericirea persoanlă. Am învățat
recent că unul dintre pașii care te conduc la a fi fericit este iubirea de sine, însă a realiza acest
lucru este destul de dificil. Ca ființe umane avem tendința de a ne autocritica mai mult decât a ne
aprecia. Prin acest mod de tortură ne îndepărtăm de la drumul spre Nirvana, fericirea absolută. În
foarte multe situații suntem pregătiți să ne autodistrugem pentru a obține acest premiu.

În funcție de vârsta, de mediul și de momentul la care este pusă această întrebare se pot
determina un număr nelimitat de răspunsuri. Pentru unii un simplu colț de pâine poate reprezenta
un gram din fericirea lor personală. Pentru alții scrisoarea de acceptare la universitatea dorită,
obținerea jobului ideal, mirosul unei cărți proaspăt achiziționate, primirea unei jucării mult
dorite, ajutarea unei alte persoane să fie fericită. Fiecare individ privește altfel fericirea. Din
acest motiv nu putem să determinăm un numitor comun în multitudinea de idei ce ar putea să ne
lumineze într-un fel labirintul creat în jurul acestui concept.

Trăim diferit, experimentăm viața într-un mod complet deosebit de ceilalți, percepem
fericirea personală altfel. În final nu vom ști vreodată cu exactitate în ce anume constă fericirea
personală, doar o vom simți când aceasta se va ivi la orizont la momentul oportun.

15. A fi fiinţă umană este suficient pentru a fi mai important decât alte fiinţe?
Ce anume ne determină statutul de ființă umană? Modul avansat de gândire? Emoțiile pe
care le experimentăm în situații diferite? Capacitatea de a discerne adevărul de minciună, binele
de rău? Uneori răspunsul la aceste întrebări nu este suficient pentru a ne diferenția de alte ființe
aflate pe pământ deoarece în multe situații, de exemplu animalele, alte vietăți au dat dovadă de
mai multă umanitate decât oamenii în sine, de mai multă compasiune și înțelegere. Ce a făcut
omul când aceste scenarii au avut loc, când alte făpturi au fost superioare gândirii lor? Au
elimant animalul sub pretextul că acesta ar reprezenta un pericol pentru alți oameni.

Statutul de ființă umană nu este suficient pentru a ne plasa în vârful piramidei, de a ne

considera mai importanți decât alții deoarece, odată cu acestă putere vine și o responsabilitate

6
mare. Am fost creați pentru a avea grijă de mediul înconjurător, pentru a oferi o mână de ajutor
ființelor aflate la ananghie. Ne-am dezvoltat capacitatea de a gândi pentru a ajuta instinctul când
acesta nu mai este suficient pentru a supraviețiu. Prin această evoluție nu am primit dreptul de a
fi mai importanți.

Consider că dacă nu ni se acordă dreptul de a fi superiori față de alte persoane, de ce ar

trebui să fim astfel comparativ cu alte vieți? Ceea ce ne ar trebui să ne difenețieze ar trebuie să
fie acțiunile pe care ar trebui să le realizăm pentru a obține bine, pentru a crea o un trai de viață
diferit de cel prezent atât pentru noi cât și pentru ceilalti.

MOCANU Lavinia-Nicoleta:
1. Va fi asistentul capabil să rămână obiectiv în notare dacă socializează cu studenții săi?
Din punctul meu de vedere, un asistent nu va putea fi obiectiv în notarea studenților săi în
situația de față, deoarece prin apropierea de studenții săi îi va cunoaște mai bine din punct de
vedere moral, le va cunoaște gândirea și sufletul, fiind inevitabil influențat de aceste aspecte. Un
asistent care își cunoaște elevii va cântări de două ori situația în care acordă o notă: de exemplu,
dacă un elev care este conștiincios în general este pus în situația de a nu fi învățat pentru o
lucrare sau a realizat o temă / un proiect într-o manieră sub standardele pe care era obișnuit să le
atingă, este posibil ca asistentul să nu acorde nota meritată de student pe acea lucrare și să facă în
așa fel încât acesta să nu fie afectat pe partea școlară.
O altă situație care se poate întâmpla constă în favorizarea studentului atunci când acesta
susține că nu se simte bine din punct de vedere fizic și dorește să i se ofere o a doua șansă pentru
a susține o lucrare, un proiect sau chiar un examen.
Un factor decisiv pentru ca profesorul să rămână obiectiv îl constituie mediul în care are
loc socializarea: dacă mediul este academic, apropierea va fi una normală, demnă pentru relația
cadru didactic – student, pe când o socializare într-un mediu neacademic (în parc, la bar, la mall)
va genera mai mult ca sigur o relație ceva mai personală, lipsită de formalitate. Precum ilustrează
și Mureșan (2010, para. 4) [1] în opera sa, Managementul eticii în organizații, acest caz duce la
apariția unei dileme morale: „un conflict a două datorii la fel de valabile, care într-o anumită
situație nu pot fi respectate împreună”. Aceasta frază subliniază perfect cazul prezentat,
asistentul fiind nevoit să aleagă între situația de a acorda nota meritată de student sau situația de
a acorda o notă ușor „mărită” datorită relației amicale cu studentul.

7
 13. În ce constă fericirea personală?
În trecut, m-am întrebat ca orice alt om „ce este fericirea?”. Răspunsul cel mai adecvat
care mă poate reprezenta este următorul: pentru mine, fericirea constă în a nu avea conștiința
încărcată atunci când pun capul pe pernă seara, înainte de culcare. Eu una nu aș putea fi fericită
dacă aș trăi cu gândul că am făcut rău cuiva în mod voit sau că am omorât pe cineva. Fericirea
personală în cazul meu provine din lucruri foarte simple: să pot sta cu familia mai mereu, dar
mai ales în zilele de sărbătoare, să stau în gradina bunicilor de la țară, să vorbesc mult cu
prietenii dragi mie sau să strând în brațe un mic animăluț.
Fericirea mea nu constă în lucruri măsurabile, precum banii sau alte foloase materiale.
Acest lucru se datorează părinților mei, deoarece ei m-au învățat cât de nelimitată este fericirea
care vine din lucrurile simple, ce nu pot fi cumpărate cu bani. Consider că și educația și studiile,
care se află sub forma cărămizilor la baza mea ca om, m-au construit încât să măsor astfel
fericirea personală.
Totodată fericirea vine și din faptul că sunt o persoană liberă în gândire, în mișcare și în
exprimare. Dacă acestea nu erau posibile, viața mea ar fi fost una cu adevărat nefericită.
Pe lângă cele menționate mai sus, cred că fericirea mea depinde și de fericirea oamenilor
dragi mie și de sănătatea lor. Nu aș putea fi fericită dacă aș știi că cineva se confruntă cu
probleme personale deloc de neglijat sau că cineva este bolnav, iar linia dintre viață și moarte
este extrem de subțire.

NEAGU Ancuța-Alexandra:
1. Va fi asistentul capabil să rămână obiectiv în notare dacă socializează cu studenții săi?
Socializarea unui asistent cu studenții săi trebuie să fie, în principal, una profesională:
asistentul își va modela comportamentul și va oferi informații și servicii profesionale către
studenți în legătură cu ceea ce predă. În acest context asistentul va socializa pozitiv cu studenții
și va încerca să îi îndrume în afara orelor de studiu într-o manieră relaxată, dar constructivă
pentru a asigura rezultatele ce nu au fost atinse în urma seminarului.
Această situație poate fi privită din două perspective:
a. este imposibil ca asistentul să nu fie ghidat în notarea studenților de propriile sentimente
dezvoltate în timpul petrecut în afara programei universitare: dacă nu poate să îi ajute cu
note maxime pe studenții cu care socializează, tot îi va susține prin note de promovare;

8
 b. chiar dacă asistentul va rămâne obiectiv în notarea studenților: tot vor exista prejudecăți
din partea studenților, implicați sau nu în activitățile de socializare.
În ambele situații vor exista conflicte de interes și studenții favorizați dar și cei
neimplicați în socializare vor avea dubii cu privire la judecarea asistentului cu privire la
performanțele lor. Studenții se vor simți depreciați, însă puțini vor avea curajul să confrunte
asistentul cu privire la notarea lor.
Implicarea asistentului în acțiuni de socializare poate determina ca unii studenți să se
simtă incorect evaluați chiar dacă asistentul este obiectiv. Dacă nota primită este mai mică decât
cea anticipată, nemulțumirea studenților poate lua forme extreme, cum ar fi acuzarea de hărțuire
sexuală, chiar dacă ea nu există.
Un astfel de tip de socializare influențează obiectivitatea ambelor părți: a asistentului în
notare, sau în comportamentul cu studenții săi, sau în exprimare, dar și obiectivitatea studenților
cu privire la importanța materiei predate, la respectarea autorității cadrului didactic, la
comportamentul cu asistentul sau ceilalți studenți.

4. Ar trebui ca unele probleme să nu fie discutate ca să evităm conflictele?

Conflictul presupune tensiune, încordare şi o oarecare rivalitate între participanții celor
două tabere, iar câștigul este dat de controlul asupra situației. Câștigul presupune de cele mai
multe ori nefericirea pierzătorilor, de aceea se preferă uneori evitarea conflictelor.

Raționamentul nostru este vulnerabil la bunăstarea aproapelui, el este solidar și empatic si

decide să uite o problemă în anumite situații. Acest raționament poate apărea în relațiile
personale, dar și profesionale.

Sunt de acord cu această abordare a problemelor, însă numai în situații excepționale, căci
lipsa unei discuții are drept consecințe alte probleme, poate chiar mai mari ca amploare.

Un exemplu de situație agreată pe plan personal este împrumutul de bani către un

prieten. Problema apare când prietenul nu își respectă promisiunea de a restitui banii la data
agreată. Eu sunt o persoană realistă și am luat în calcul această situație încă din momentul în care
am decis să îi ofer împrumutul. Prefer să nu discut problema cu prietenul meu pentru că apreciez
relația noastră mai mult decât suma datorată. O discuție ce are ca subiect banii, mai precis lipsa
lor, este încărcată, dificilă și nu vreau să risc o relație de prietenie.

Pe plan profesional pot fi declanșate conflicte pornind de la probleme banale. Aici

relațiile interpersonale sunt limitate la cadrul profesional, comportamentul afișat de colegi în
timpul serviciului fiind aparent. O problemă poate apărea când un coleg ascultă muzică în căști,

9
dar la un volum ridicat, și va fi auzită de ceilalți colegi din încăpere. Deși este deranjant pentru
majoritatea, inclusiv pentru mine, aleg să mă concentrez pe sarcinile de serviciu și să îmi păstrez
relațiile de colegialitate.

SULIMAN Nicoleta-Alexandra:

14. Cât de mult depinde fericirea proprie de fericirea celorlalți?

Fericirea are un sens diferit pentru fiecare dintre noi. Fericirea vine din noi, din modul
nostru de a privi asupra lucrurilor și asupra vieții, dar de aemenea este influențată de fericirea
persoanelor din jur. Oamenii sunt mai fericiți atunci când sunt conectați la persoanele din jurul
lor, mai ales atunci când familia sau prietenii sunt fericiți. Spre exemplu dacă un membru al
familiei ar avea o problemă sau un motiv de tristețe acest lucru se reflectă și asupra fericirii
noastre. Nu putem fi fericiți bazându-ne pe nefericirea celorlalți.

De asemenea, o stare pozitivă contribuie la fericirea noastră și a celor din jur deoarece
consider că și fericirea celorlalți depinde de a noastră. Astfel fiind pozitivi și lăsând în urmă
momentele triste sporim nivelul de fericire din jur și implicit se crează o stare de relaxare ceea
cediminuază stresul, stres care poate duce la situații încordate și la clipe ce pot distruge
atmosfera pozitivă din mediul respectiv.

O altă metodă de a ne spori gradul de fericire este să încetăm să judecăm comportamentul

celor din jur și să privim dincolo de aparențe. Actele de generozitate cresc, de asemenea, nivelul
de fericire deoarece atunci când oferim ajutorul unei persoane, cunoscută sau necunoscută, acest
lucru ne face plăcere și putem spune că indiferent de cât de mult putem fi fericiți cu propria
persoană, mereu vom fi mai fericiți și vom depine și de fericirea celorlalți.

15. A fi ființă umană este suficient pentru a fi mai importante decât alte ființe?

A fi ființă umană se definește prin capacitatea de a distinge sentimente, de a avea gândire

logică, dar mai ales de a avea rațiune. Rațiunea este ceea ce deosebește oamenii de celelalte ființe
vii. Pentru a te considera superior de alte ființe nu este suficient să fii om, ci să ai capacitățile
necesare precum: să fii conștient de propria persoană, să ai dorința de a exista și de a evolua,să
fii rațional și sociabil. Acestea sunt caracteristici care te clasează pe o anumită scară socială.

10
 Totodată, este nedrept să consideri ființele umane mai impostante decât celelalte ființe,
deoarece și ele au capacitatea de simți, au dreptul de a exista și au o importanță bine definită în
existența noastră. Tot ceea ce există are importanța sa, fiecare ființa este o verigă importantă a
lanțului trofic, astfel se reușeste menținerea echilibrului mediului înconjurător. Spre exemplu,
dacă o specie din regnul animal ar dispărea acest lucru ar conduce la dezechilbrul lanțului trofic,
ceea ce ar avea consecințe dezastruoase asupra tuturor ființelor vii, fie ele raționale (oamenii) sau
iraționale (animale). Ființele umane trebuie să conștientizeze că nu sunt mai presus de animale,
că și acestea au sentimente și cunosc ceea ce este fericirea, durerea, foamea sau setea.

Astfel nu este suficient să fii ființă umană pentru a fi mai important deoarece orice ființă
își are propria importanță, indiferent dacă este sau nu lipsită de factorul diferențiator, rațiunea.

11