Favoritismul și evaluarea subiectivă

din partea cadrelor didactice

2020
 Favoritismul și evaluarea subiectivă din partea cadrelor didactice

Dorința de a aborda acest subiect s-a născut din experiențele neplăcute pe care le-am trăit
de-a lungul ciclului de studii, începând de la clasa întâi și finalizându-se la liceu.
Este cunoscut faptul că în instituțiile de învățământ din România există încă cazuri în care
un cadru didactic evaluează subiectiv elevii sau studenții săi. Acest lucru poate apărea ca urmare
a unor relații mai apropiate pe care profesorul le are cu respectivii elevi, dar la mijloc pot exista
și alte interese: favoritisme din partea părinților elevului, cadouri sau mită oferite profesorului,
relații erotice între profesor și elev sau simpatia excesivă a profesorului față de elev.
De-a lungul vieții mele de elev am fost nemulțumită de sistemul de învățământ românesc,
deoarece am interacționat cu mult prea mulți profesori obișnuiți să primească cadouri sau diverse
atenții, iar dacă familia ta este una care se bazează pe principii, „trebuie să înveți și nimic
altceva”, sau nu ai o situație materială favorabilă, profesorul dezvoltă un anumit sentiment de
ignoranță față de tine, sau chiar mai rău, manipulează colegii de clasă astfel încât să te simți
înjosit și batjocorit.
Aceste rânduri o prezintă fidel pe învățătoarea mea din clasele I-IV, ale cărei acțiuni le
înțeleg tocmai la această vârstă, iar ceea ce regret cel mai mult este că mi-a lăsat un dezgust și nu
îmi doresc sub nicio formă să mai îmi mai amintesc acei ani. Îmi aduc aminte cum noi, cei care îi
dăruiam mici atenții, eram batjocoriți că „așa ceva nu se face cadou, să îmi aduceți flori din
plastic sau lumânări parfumate când voi muri” sau „parfumurile nu se fac cadou, eu prefer
bijuteriile din aur”. Noi, având o vârstă cuprinsă între 7 și 11 ani, nu știam ce este potrivit sau
nepotrivit pentru a oferi drept cadou, părinții noștri erau cei care se gândeau la „micile atenții”.
Cel mai mult din tot acest comportament m-a deranjat faptul că atunci când părinții noștri
veneau la școală să se intereseze de situația nostră școlară, eram tratați ca ultimii repetenți. Eram
scoși la tablă și ni se puneau întrebări, astfel încât să nu știm răspunsul și să le demonstreze
părinților că copilul lor nu știe nimic, deci este nevoie ca părintele să cotizeze pe o anumită
latură, dacă dorește ca acesta să treacă clasa.
În acei 4 ani de școală, se făcuse o ierarhizare pe clasă: erau 3 fete „pe podium”,
cunoscute ca deșteptele clasei, și noi, restul, fraierii. Trecând anii, am mai păstrat acea diferență
dintre noi, eram cumva unul împotriva celuilalt, comportamentul învățătoareo ne făcuse să ne
desconsiderăm unul pe altul. Dar ajungând la liceu, am realizat că, de fapt, eram o familie, și
odată ce am terminat cele 8 clase împreună și realizând cum suntem de fapt, am început să ne
apropiem foarte mult, să fim foarte apropiați și să ne ajutăm reciproc după propriile puteri.
În cadrul întâlnirilor noastre care au loc cam la câteva luni, s-a întâmplat să aflăm și de ce
era făcută această ierarhizare în clasa nostră: una din cele trei colege ne-a povestit cum în acei
2
ani când o aveam învățătoare pe cea care ne-a dezbinat, cele 3 fete mergeau acasă la doamna
învățătoare și li se preda lecția nouă înainte de a fi predată la școală. Această informație nu a
făcut altceva decât să îmi amplifice gustul amar pe care îl aveam despre doamna învățătoare.
De câțiva ani am aflat de la părinții mei că și ei au „cotizat” cu atenții la doamna
profesoară, fără ca eu să știu, deoarece aceasta susținea că sunt „un copil prost care dacă nu ar fi
ea să mă treacă clasa sau să îmi dea note mari aș fi o repetentă”.
Analizând toți anii de școală pe care îi am în spate, toate cunoștințele și toată munca mea,
îmi dau seama că tot ceea ce susținea doamna învățătoare despre mine erau doar vorbe...
Uitându-mă la colegii mei din clasele I-IV, sunt printre puținii care au făcut facultate, una destul
de grea, și care a fost și bursieră la această facultate mai în toți anii de studiu.
La liceu, situația a fost ceva mai bună, dar aici cadourile s-au schimbat în meditații. Unul
din profesorii care ne preda o materie ce am susținut-o la bacalaureat îi simpatiza și favoriza pe
cei care făceau meditații cu el, iar restul clasei trebuia prinsă cu lecția neștiută, ca să mai ia o
notă proastă, pentru că aflase că unii din ei fac meditații cu altcineva, deci nu îi bagă lui banii în
buzunar.
În concluzie aș vrea să punctez cât de mult mi-au schimbat viața, gândirea, acești
profesori... Îmi pare foarte rău că nu îmi amintesc cu drag de acei ani, singurii ani care pentru
mine au fost minunați sunt cei de la facultate. Regret că în copilărie caracterul meu a fost
influețat puternic ce felul în care mă vedea doamna învățătoare, regret că nu am avut încredere în
mine și că mă consideram o proastă care nu va realiza nimic în viață. Îmi doresc nespus de mult
ca aceste favoritisme să nu mai aibă loc în școli, pentru că acestea au o influență puternică asupra
copilului care va deveni adult ani mai târziu. Sincer, mediatizarea nedreptăților și favoritismelor
ce au loc în școală, în opinia mea, sunt un lucru foarte important, poate instituțiile care ar trebui
să supravegheze astfel de profesori își vor face treaba și vor sancționa astfel de comportamente.