Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
DREPT CIVIL
Exista uneori situatii când nu poti fi prezent la un anume moment sau nu poti sa
te ocupi de rezolvarea unei anumite situatii, vrei sa vinzi ceva, vrei sa ridici o suma
de bani, vrei sa te reprezinte cineva la o deschidere de mostenire s.a.m.d.
Mandatul (procura) este un contract, in puterea caruia o persoana se obliga, fara
plata, de a face ceva pe seama unei alte persoane de la care a primit insarcinarea. O
asemenea insarcinare este o dovada de mare incredere, iar persoana imputernicita
este un om corect, de incredere, care nu-l va insela.
Putem intâlni uneori situatii in care se discuta despre comodat - un contract prin
care cineva imprumuta cuiva un lucru spre a se servi de el, cu indatorirea, cu
obligatia de a-l inapoia in aceeasi stare. De principiu, imprumutatorul ramâne
proprietarul lucrului.
Despre testamente
Testamentul este un act revocabil prin care testatorul dispune, pentru timpul
încetării sale din viaţă, de tot sau parte din avutul său. Testamentul exprimă voinţa
unei singure persoane şi produce efecte juridice prin voinţa singulară a testatorului,
adică a celui care lasă testamentul. Spre deosebire de alte acte juridice care pot fi
încheiate şi prin reprezentare sau cu asistarea ocrotitorului legal, testamentul nu
poate fi încheiat decât personal. Acesta înseamnă, că, dacă o persoană nu are
dreptul să facă un testament, nici o altă persoană nu are dreptul să facă acest act
juridic în locul său.
Testamentul îşi produce efectele numai de la data morţii testatorului. Important
este faptul că, atât timp cât se află în viaţă, testatorul poate reveni asupra
manifestării sale de voinţă, modificând sau anulând dispoziţiile unui testament
anterior. Testamentele pot avea ca obiect tot patrimoniul defunctului, o fracţiune
din acesta sau doar un anumit bun. În afară de acesta, testamentul poate cuprinde şi
alte dispoziţii mai speciale, cum ar fi:
• sarcini impuse celui căruia i se lasă moştenirea, respectiv obligaţii;
• dezmoşteniri, adică înlăturarea de la moştenire; aici legea limitează însă
posibilitatea dezmoştenirii în sensul că moştenitorii rezervatari nu pot fi înlăturaţi
cu desăvârşire de la moştenire;
• desemnarea unor executori testamentari, adică a unor persoane care să
vegheze la executarea dispoziţiilor testamentare;
• revocarea dispoziţiilor unui testament anterior;
• recunoaşterea unui copil din afara unei căsătorii;
• dispoziţii referitoare la funeralii şi înmormântare.
Pentru a fi valabil şi pentru a nu putea fi atacat, testamentul trebuie să
îndeplinească anumite condiţii, pe care legea le stabileşte amănunţit. Astfel, printre
condiţiile de fond ale testamentului se numără capacitatea de a dispune a
testatorului, voinţa liberă şi neviciabilă a testatorului, precum şi cauza acestui act
juridic.
Capacitatea de a dispune o au toate persoanele fizice, cu excepţia celor pe care
legea le consideră incapabile, adică minorii sub 16 ani,,precum şi persoanele puse
sub interdicţie judecătorească. Minorul care are vârsta cuprinsă între 16 şi 18 ani
poate dispune de jumătate din ceea ce ar fi putut dispune în cazul în care ar fi fost
major.
În principiu, orice persoană poate primi moştenire prin testament, dar şi aici
există anumite excepţii, şi anume:
• persoanele neconcepute;
• persoanele juridice care nu pot dobândi decât acele drepturi care corespund
scopului stabilit prin lege, prin actul de înfiinţare sau prin statut;
• tutorele de la minorul care se află sub ocrotirea sa;
• medicii şi farmaciştii de la bolnavii pe care îi îngrijesc;
• preoţii de la cei pe care îi asistă;
• ofiţerii de marină de la persoanele care se află la bord în timpul unei cplătorii
maritime.
Ca testamentul să fie valabil, este absolut necesar ca voinţa celui care îl lasă să
fie perfect liberă şi neviciată, adică să nu se fi folosit manevre pentru a determina
pe dispunător să facă un testament într-un sens pe care altfel nu l-ar face şi nici nu
ar avea motiv să-l facă. Legea romană recunoaşte valabilitatea oricărui testament
numai dacă a fost făcut în formă scrisă. De aceea, testamentul oral nu produce
efecte juridice şi poate fi oricând atacat, indiferent de numărul martorilor.
Legea romană cunoaşte trei categorii de testamente în care autorul, adică cel
care lasă respectivul testament, îşi poate manifesta prin intermediul acestui tip de
act juridic ultima voinţă:
- testamentul obişnuit, încheiat în condiţii normale;
- testamente încheiate în condiţii excepţionale, denumite şi testamente
privilegiate;
- forme simplificate de testamente pentru depunerile la C.E.C. şi testamente
făcute în străinătate.
Din prima categorie a testamentelor obişnuite fac parte alte trei tipuri de
testamente: testamentul olograf, testamentul autentic şi testamentul mistic (secret).
Testamentul olograf este acel testament care trebuie făcut în întregime în scris,
trebuie datat şi semnat de mâna testatorului. Acest tip de testament are avantaje, dar
şi dezavantaje. Printre avantaje ar putea fi enumerate următoarele: el este mult mai
puţin formal, decât alte tipuri de testamente, poate fi făcut oriunde, oricând şi fără
ajutorul nimănui, permite păstrarea secretului asupra dispoziţiilor de ultimă voinţă.
Testamentul olograf are şi unele dezavantaje: voinţa testatorului poate fi foarte uşor
influenţată, poate fi falsificat datorită faptului că este foarte uşor de întocmit,
întocmirea lui fără o asistenţă juridică adecvată poate avea ca efect o redactare
defectuoasă şi, bineînţeles, mai târziu se vor naşte necazuri, poate fi uşor ascuns
sau de distrus.
Orice scriere este permisă, incluzând stenografia sau alfabetul special pentru
orbi. Foarte importantă pentru testamentul olograf este existenţa datei care trebuie
să cuprindă anul, luna şi ziua când acesta a fost redactat. Semnătura arată că
testatorul finalizează şi întăreşte dispoziţiile şi întăreşte dispoziţiile cuprinse în
actul său de ultimă voinţă. Actul nesemnat poate fi interpretat ca un simplu proiect,
care exprimă voinţa finală a autorului de a produce efecte juridice prin actul său.
Testamentul autentic este acel testament încheiat în faţa notarului public, dar
cu respectarea legii. Şi acest tip de testament cunoaşte avantaje şi dezavantaje.
Avantajele constau în faptul că poate fi folosit de cei care nu pot sau nu ştiu să
scrie, influenţarea testatorului, a voinţei sale este mult mai dificilă pentru că notarul
asigură realizarea voinţei testatorului, conservarea actului este mai sigură pentru că
un exemplar este păstrat la notarul public (şi astfel nu mai este posibilă ascunderea
sau distrugerea actului). Dezavantajele pot consta în: necesită un timp mai
îndelungat, la care se adaugă cheltuieli mai mari în comparaţie cu testamentul
olograf, nu asigură în mod absolut păstrarea secretului dispoziţiilor de ultimă
voinţă.
Testamentul autentic poate fi încheiat şi în alte locuri decât biroul notarului
public (de exemplu la locuinţa testatorului) în situaţii bine determinate de lege, cum
ar fi: în vârsta înaintată, boala testatorului etc. Testatorul nu este obligat să prezinte
notarului un proiect de testament, ci acest act poate fi întocmit, la cererea
testatorului, de către notar. Această formă de testament pune la adăpost mult mai
sigur pe cei care vor să lase un testament, pentru ca cei care vin după ei să nu aibă
necazuri şi să nu se certe. Chiar dacă testamentul autentic este mai complicat şi
necesită efectuarea unor cheltuieli, totuşi acesta poate fi atacat numai în situaţia în
acre moştenitorii rezervatari (descendenţi direcţi, părinţi sau soţul supravieţuitor)
şi-au văzut încălcată rezerva succesorală.
Mai există o categorie de testamente obişnuite, şi anume cele mistice (secrete),
care sunt acele testamente semnate de testator, împăturite şi sigilate şi care sunt
prezentate judecătoriei pentru îndeplinirea unor formalităţi. Această formă de
testament este foarte rar folosită, deoarece cumulează practic dezavantajele celor
două tipuri de testamente explicate mai sus. Ea se pune la dispoziţia unei singure
categorii de persoane, şi anume a acelora care, neştiind să scrie, nu pot recurge la
testamentul olograf şi nu doresc să recurgă la forma testamentului autentic, pentru
păstrarea în mai bune condiţii a secretului dispoziţiilor de ultimă voinţă.
În această situaţie, testatorul trebuie să se prezinte în faţa unui organ de stat
(judecătoria competentă) pentru îndeplinirea unor formalităţi, care necesită şi ele
cheltuieli, fără a-l scuti de dezavantajul testamentului olograf în ceea ce priveşte
valoarea profană şi conservarea testamentului. Testamentul mistic poate fi scris de
testator, de mână sau dactilograf, putând fi executat chiar utilizând alfabetul pentru
orbi, însă în toate cazurile testatorul trebuie neapărat să-l semneze. Hârtia pe care s-
a redactat testamentul ori plicul în care a fost introdusă această hârtie se va împături
şi se va sigila. Insuficienţa închiderii şi sigilării testamentului are ca efect nulitatea
lui.
Testatorul va prezenta testamentul unei judecătorii, împăturit şi sigilat, sau îl va
împături şi sigila în faţa judecătorului, declarând că dispoziţiile din înscris
reprezintă testamentul său, scris de el sau de altă persoană, dar semnat de el. După
îndeplinirea tuturor formalităţilor, testamentul poate fi restituit testatorului sau
poate fi păstrat la judecătorie.
Deoarece testatorul se poate afla în situaţii excepţionale care l-ar putea
împiedica să îndeplinească formalităţile cerute de lege pentru testament, există
posibilitatea testamentelor autentice simplificate, denumite testamente privilegiate.
Acestea sunt: testamentele militarilor, testamentul în caz de boală contagioasă
şi testamentul maritim.
În cazul testamentelor militarilor, agentul instrumentator nu va fi notarul public,
ci ofiţerul comandant al unităţii, asistat de doi martori. Pot uza de această formă de
testament militarii şi cei asimilaţi lor, cât timp se află pe teritoriul străin, în misiune
ori prizonieri, la inamic sau pe teritoriul roman într-o localitate asediată ori ale cărei
comunicaţii sunt întrerupte din cauza războiului.
Persoanele aflate pe un teritoriu izolat din cauza unei boli contagioase (în
carantină) pot lăsa de asemenea un testament autentic în care agentul
instrumentator va fi un membru al consiliului local sau primarul asistat de doi
martori. Acest tip de testament nu poate fi folosit în localităţile în care există notar
public, pentru că în această situaţie testatorul ar putea face un testament autentic
obişnuit.
În cazul testamentului maritim, agentul instrumentator este comandantul vasului
sau un înlocuitor al său asistat de ofiţerul intendent de bord şi doi martori.
Testamentul trebuie neapărat, să fie întocmit în două exemplare, pentru a putea fi
mai bine conservat. Un exemplar se va preda agentului diplomatic sau consular
român din primul port în care va ancora vasul pentru a fi trimis în ţară, la un
notariat public. Dacă vasul a fost ancorat într-un port romanesc, ambele exemplare
ale testamentului vor fi înaintate, prin organele portuare, unui notariat public.
Mai există o situaţie de testament special, şi anume cel făcut în străinătate.
Astfel, cetăţeanul roman aflat în străinătate va putea dispune prin testament olograf
conform legii romane, sau autentic, dar de data aceasta conform legii locului unde
se întocmeşte testamentul. În schimb, dacă în forma sa autentică testamentul se
încheie în faţa unui agent consular român, legea care se are în vedere va fi cea
romană.
Este recomandabil să se facă testamente reciproce, pentru că nu se poate
anticipa cine se va stinge primul. Se pot încheia la un notar şi este bine să fie
păstrate cu grijă.