SOFISME ȘI PARALOGlSME

Atunci când eroarea se comite intenționat, se comite un sofism, iar când eroarea este
comisa fără intentie, se produce un paralogism . Atunci, dacă, pe lângă conditia formală,
siguranta adevarului unei concluzii mai presupune și o condiție materială, se poate susține că,
pe lângă erorile formale (sofisme sasu paralogisme formale) există și erori materiale, numite
sofisme materiale (respectiv paralogisme materiale).
Sofismele materiale sunt erorile loglce care respectă, din punct de vedere formal,
regulile de validitate ale argumentelor, dar conțin anumite erori de conținut, legate de
sensul și semnificația premiselor și componentelor acestora.
Sofismele materiale sunt grupate in cinci clase:

1. Sofismele de limbaj (ale ambiguității) sunt determinate de folosirea greșită a

termenilor
a. Echivocația: se datorează folosirii intr-un mod ambiguu a unui termen care
indeplinește o funcție importantă intr-un argument
b. Amfibolia: apare atunci când o expresie sau o propozitie dintr-un argument este
ambiguă din punct de vedere sintactic
c. Accentul: se produce datorita sublinierii improprii a unui cuvânt sau expresii
dintr-un argument.
d. Diviziunea: apare atunci când un termen este folosit in mod colectiv în premisa
argumentului respectiv, în timp ce în concluzie este folosit în mod distributiv.
e. Compoziția: inversul sofismului diviziunii, apare atunci când în premise un
termen este folosit distributiv, iar in concluzie colectiv.
2. Sofismele circularității (argumentele circulare) sunt determinate de presupunerea a
ceea ce urmează a fl argumentat
a. Argumentul circular (petitio principii): se produce atunci când se
argumentează că o propoziție este adevarată pentru că este adevarată
b. Expresiile circulare: presupun că ceea ce este de demonstrat a fost deja
demonstrat.
c. Întrebarea complexă: apare atunci când este pusă o întrebare care presupune
răspunsul la o altă întrebare, dar care nu a fost pusă.
d. Aflrmarea repetată: se produce atunci când cineva incearcă să impună o idee
prin repetarea ei.
3. Sofismele supoziției neîntemeiate: sunt argumentele care se bazează pe supoziții
false
a. Bifurcația: apare atunci când se presupune că sunt posibile doar două soluții
când, de fapt, există mai mult de două soluții posibile.
b. Falsa dilemă: se datorează unei bifurcații, întemeindu-se pe supoziții false.
c. Inconsistența: se produce în baza unor premise inconsistente, din acestea
putând fi derivată orice concluzie
4. Soflsmele de relevanță (numite și ignoratio elenchi = ignorarea a ceea ce se cere să
fie stabilit sau respins drept concluzie): se produc atunci când premisele, deși sunt
adevărate, nu sunt relevante pentru stabilirea concluziei.
 a. Argumentum ad hominem (argumentul relativ la persoană): se produce
atunci când se atacă persoana care susține un argument și nu se examinează
critic argumentul însuși.
b. Argumentum ad ignorantiam (argumentul relativ la ignoranță): se produce
atunci când se consideră că o propoziție este adevărată pentru că nimeni nu a
dovedit ca este falsă sau că o propoziție este falsă pentru că nimeni nu a dovedit
că este adevărată
c. Argumentum ad verecundiam (argumentul relativ la modestie/autoritate)
d. Argumentum ad populum (argumentul relativ la popor): se produce atunci
când o concluzie este întemeiată prin apelul la opiniile mulțimii
e. Argumentum ad misericordiam (argumentul relativ la milă): constâd în
înlocuirea apelului la temeiuri, dovezi. probe oblective cu apelul la mila pe care ar
trebui să o resimțim față de cel în favoarea căruia se argumentează.
f. Argumentum ad baculum (argumentul relativ la baston): atunci când se
încearcă întemeierea unei concluzii prin apelul la forță sau la teama generată de
amenințarea cu folosirea forței.
5. Sofismele dovezllor insuflciente: se produc atunci când premisele sunt relevante în
raport cu concluzia, dar nu sunt suficiente
a. Sofismul generalizării pripite: se produce atunci când se generalizează asupra
unei clase de obiecte pe baza unor exemple care sunt fie insuficiente (sofismul
exemplelor insuficiente), fie nereprezentative (sofismul exemplelor
nereprezenative )
b. Cauza falsă, cu urmatoarele forme:
i. Post hoc, ergo propter hoc (după aceasta, deci, din cauza aceasta):
se produce atunci când se argumentează că A este cauza lui B, deoarece
A apare înaintea lui B.
ii. Efecte comune: constă in a considera că doua fenomene ce decurg dintr-
un al treilea sunt la rândul lor lntr-o relație de cauzalitate
iii. Efecte reciproce: constă în a susține că, dacă A reprezintă o cauză a lui
B, atunci B nu poate fi o cauză a lui A
iv. Confundarea cauzei şi a condiţiei: apariția unui efect presupune, pe
lângă cauză, și condiții de apariție; sofismul constă în considerarea
condițiilor ca fiind cauze
v. Confundarea cauzei şi a efectului: se produce atunci când efectul este
confundat cu cauza (în special, din cauza ignoranței)