Ludwig Josef Johann Wittgenstein, unul dintre cele mai stranii i influente spirite filosofice ale secolului XX s-a

nscut la 26 aprilie 1889 (fatidicul an n care moare Eminescu i nnebunete Nietzsche) ntr-o familie de origine evreiasc din Viena. Tatl su, Karl Wittgenstein, inginer de profesie, era cunoscut n spaiul austro-ungar pentru afacerile sale de success din domeniul industriei oelului. Mama filosofului, Leopoldine avea o sensibilitate cultural i muzical deosebit. Aa se explic prezena unor mari compozitori precum Brahms sau Mahler n casa Wittgenstein, dar i nclinaiile copiilor spre muzic. Ludwig cnta la clarinet, fluiera n plus din memorie partituri ntregi, iar fratele lui, Paul, devine pianist. Leopoldine i ofer copilului o educaie sistematic n spiritul religiei romano-catolice ceea ce va face ca aluziile la acest domeniu al spiritului s devin o dominant a gndirii wittgensteiniene. Sentimentele sale religioase au fost att de acaparante nct a cochetat de mai multe ori cu gndul clugariei. Pn la vrsta de paisprezece ani, Ludwig este educat n familie dup un program stabilit de tatl su, program care pn la urm s-a dovedit a fi ineficient deoarece biatul n-a reuit s ating nivelul cerut pentru a fi admis la Gymnasium sau la Realschule (coal profesional) din Viena. Pn la urm reuete s se nscrie la o Realschule de provincie, mai precis la cea din Linz, unde va fi coleg cu Adolf Hitler. Pleac de aici dup trei ani ns fr o calificare n vederea examenului la universitate. Pentru c avea aptitudini inginereti nc din copilrie, prinii l nscriu la un colegiu tehnic din Berlin Charlottenburg unde va rmne doar trei semestre. n toamna anului 1908 devine student n inginerie aeronautic la Universitatea din Manchester, Anglia. Dup doi ani abandoneaz studiile artndu-se interesat de probleme filosofice i n special de fundamentele matematicii. Logica limbajului De ndata ce te-ai familiarizat ntructva cu capriciosul discurs wittgensteinian, n care aproape fiecare propozitie pare a vorbi despre altceva dect cea de dinainte, de ndata ce ai nteles ca textul nu paseste ferm-argumentativ si ca nu exista ctusi de putin pretentia ca totul, n final, sa tina laolalta, capeti deja intuitia adevaratei naturi a acestui limbaj filozofic. Pricepi ca totul, departe de a fi o constructie n curs de ridicare, provine dintr-una care s-a darmat. Peisajul care se deschide este marcat parca de o explozie ce a avut loc cndva si care a lasat n urma ei, ntinse pe un teritoriu vast, toate aceste fragmente ce nu se mai potrivesc unele cu altele. Si totusi, ele au stat cndva n legatura, sunt bucati ale aceluiasi ntreg. De fapt, editorul nsemnarilor postume, G.H. von Wright, asta ne si spune atunci cnd ne previne ca nsemnarile nu pot fi totusi ntelese corect si pretuite dect prin raportare la fundalul pe care l ofera filozofia lui Wittgenstein. Dar ce anume s-a spart, care-i acel gnd unic ce a lasat n urma lui aceasta puzderie de cioburi? Metafora nu e nepotrivita aici, caci ideea fundamentala a Tractatus-ului era tocmai aceasta: limba reprezinta o imagine fidela a realitatii, o oglinda a ei. Ceea ce numim sens al unui cuvnt este chiar obiectul din lume la care el trimite (n exegeza wittgensteiniana se vorbeste de aceea despre teoria reprezentationala a sensului 1). Aceasta functie de oglindire perfecta pusa n

seama limbii implica o conceptie pe deplin articulata despre natura ei si reprezinta totodata adevaratul motiv pentru care analiza limbajului, asa cum apare configurata n Tractatus, poarta n sine o tendinta implicita catre absolutizare. Caci, presupusa fiind capacitatea oricarui fapt de limba de a trimite, prin reprezentare, la un fapt din realitate, este deschisa calea catre o asezare a limbii sub o logica unica, ea putnd fi conceputa pornind exclusiv de la acest principiu al sensului ca reprezentare. Pe urmele lui Russell, Wittgenstein ncearca n Tractatus sa conceapa limba pornind de la limbajul perfect, care este logica. Nu este greu sa vezi ca, de fapt, limitele analizei logice a limbajului provin din faptul ca aceasta ntelege limba pornind exclusiv de la functia ei denominativa: uneia dintre partile de vorbire, nomen-ului, i este acordata o preeminenta absoluta si, pornind de la ea, este nteles apoi ntregul limbii. E n joc aici, totodata, si o anumita conceptie cu privire la geneza limbajului natural, care s-ar fi nascut doar prin numirea unui lucru sau altul. nsa nu toate partile de vorbire (verbele, adverbele, pronumele) sunt primordial denominative, chiar daca mplinesc si aceasta functie. Evidentierea acestui fapt l-a preocupat pe Husserl n cea de-a 6-a Cercetare logica, chiar n locul n care face marea descoperire numita intuitie categoriala. Aflam acolo o teorie asemanatoare cu cea wittgensteiniana (dar nicidecum la fel de absolutizanta) despre functia limbii, pe care am putea-o numi teorie a corelatiei. Analiznd un enunt precum aceasta hrtie este alba, Husserl descopera ca semnificatia ei contine un preaplin 3, n speta ca nu tot ceea ce ea spune si afla un corelat n realitate. E adus n discutie mai nti de toate verbul a fi, a carui referinta nu poate fi intuita sensibil, adica nu e de aflat precum foaia alba de hrtie, ci are o subzistenta de un alt fel. Dar nu numai verbul a fi se comporta astfel, ci si adverbele demonstrative (acesta, acela), conjunctiile (si) ori unele pronume, carora nu le poate fi indicat ca referinta un obiect din realitatea perceputa sensibil. Drept pentru care Husserl, a carui preocupare directa nu era nicidecum sa determine natura limbii ca atare, ci sa doar observe, n cuprinsul ei, felul n care se realizeaza actele gndirii, va extinde conceptul de intuitie, admitnd ca exista nu numai intuitie sensibila, ci si una categoriala (nu vedem doar lucrurile ca atare, ci vedem, privindu-le, mai mult). Si tocmai limbajul natural l conduce catre aceasta observatie, din moment ce acesta se vadeste a nu fi doar o fidela oglinda a realitatii, ci una n care, ca sa spunem asa, atunci cnd e pusa fata n fata cu lucrurile, ne arata un mai mult. Astfel, Husserl accepta faptul ca limba nu se comporta doar denominativ si, prin urmare, ca nu-i poate fi pusa n seama, atunci cnd e urmarita referirea ei la realitate, fidelitatea unei oglinzi. n schimb, prin a sa teorie a sensului, Wittgenstein supraliciteaza tocmai aceasta fidelitate. Ea e luata ca presupozitie pentru analiza logica a limbajului, al carei scop era sa mpiedice limba sa mai functioneze ca izvor al nentelegerilor (n spatiul filosofiei). Atingerea acestui scop a parut realizabila prin punerea limbii sub puterea logicii, a unei logici unice, care sa-i asigure oricarui fapt de limba ramnerea n matca propriei naturi, aceea de oglindire a realitatii. Taria convingerii lui Wittgenstein ca Tractatus-ul ar fi rezolvat toate problemele filozofice provine fara-ndoiala din taria presupozit iilor de la care cercetarea din aceasta carte pleca. WITTGENSTEIN si ACTUALITATEA FILOSOFIEI LIMBAJULUI

Wittgenstein a conceput filosofia sa ca expresie a nevoii de orientare pe care o resimte omul instruit de ndat ce se ncumet s gndeasc n mod independent. Ludwig Wittgenstein a

adus cele mai importante contributii cu privire la analiza relatiei dintre limbaj si realitate , respectiv limbaj si gandire . In Tractatus logico-philosofichus este analizat modul in care limbajul si gandirea se pot raporta la realitate .Punctul de plecare este ideea ca noi ne raportam la realitate prin intermediul propozitiilor (imagini ale realitatii ). Acestea reprezinta situatii sau stari de lucru , ceea ce exista sau se petrece in realitate , au corespondent in elementele imaginii. O imagine poate fi adevarata sau falsa in masura in care concorda sau nu cu realitatea .Pe de alta parte , propozitiile sunt si modalitati de exprimare a gandirii nu putem gandi nimic nelogic . Tot ceea ce poate fi gandit poate fi gandit clar , iar ceea ce poate fi gandit clar poate fi exprimat prin intermediul limbajul .Ceea ce nu poate fi exprimat poate fi aratat. Problemele filosofice apar atunci cand incercam sa exprimam inexprimabilul prin limbaj (ex. Dumnezeu , frumos ) este o vorbire fara sens . Sarcina filosofiei este aceea de a delimita ceea ce se poate spune prin limbaj de ceea ce nu poate fi spus . In Cercetarii filosofice , Wittgenstein realizeaza prejudecati ce stau la baza unor teorii clasice ale limbajului si a gandirii occidentale .Prima este aceea a limbii ca reprezentare : limba este un ansamblu de nume prin care sunt desemnate entitati reale (lucruri , fenomene , actiuni , insusiri) si alte functii => sursa multor dificultatii filosofice ( de ex. referirea la lucruri care nu exista in realitate) . O alta prejudecata : semnificatia sau intelesul unui cuvant este asemenea unei definitii , o ide prin care se reda ceea ce este comun , esential pentru lucrurile desemnate prin cuvantul respectiv. Pentru Wittgenstein , semnificatia unui cuvant nu este data de ceea ce desemneaza acesta , nici de experienta interioara a vorbitorilor , ci de utilizarea acestuia in diferite jocuri de limbaj si pe baza unor asemanari de familie . De pilda , semnificatia termenului numar este data de folosirea acestuia in diferite contexte si se determina printr-o retea complicata de asemanari care se suprapun si se incruciseaza . Intelesul lui este dat de inrudirea lucrurilor pe care le numim numar ; pe baza acestora nu ajungem la ceva comun tuturor numerelor , ci la trasaturi care se suprapun partial, dar care dau impreuna , asa un anumit inteles , asa cum fibre diferite formeaza un fir de lana .O alta prejudecata este aceea a aprecierii limbajului comun -neordonat, neomogen, neechivoc- drept un limbaj imperfect. Pentru Wittgenstein , limbajul comun este etalonul, modelul a ceea ce este un limbaj si contine resursele necesare solutionarii problemelor filosofice . Chiar dac o ierarhie a gnditorilor de talie mondial rmneuna relativ si fatalmente subiectiv, trebuie s admitem ns c Wittgenstein rmne un punct de referin n evoluia cugetrii filosofice, el instituind un nou mod paradigmatic de a face filosofie din perspectiva limbajului, alturi de tiutele paradigme ontologic si gnoseologic. Unii dintre discipolii si susin c Wittgenstein nu era un erudit, ci un geniu spontan, opera sa constituind mai degrab o colecie de intuiii intelectuale dect originala organizare a ideilor altora sau ale lui propri n lucrarea sa ,,A Biographical Sketch (Schi biografic, 1958), dedicat gnditorului austriac si oferit celor interesai la apte ani dup dispariia acestuia, G.H.Von Wright declar tranant c, dup prerea lui, Wittgenstein nu a avut nici un predecesor n istoria filosofiei (,,nu are nici un strmo n istoria gndirii), un frumos omagiu adus originalitii unui gnditor realmente fascinant din prima jumtate a secolului XX. La aproape ase decenii de la trecerea din via a acestui mare neneles care a fost Wittgenstein, el rmne autorul cel mai discutat din a doua jumtate a secolului XX, cel puin n literatura filosofic de limb englez. Obiectul predilect al refleciilor si observaiilor din textele lui Wittgenstein este limbajul, acesta preciznd ntr-o nsemnare din 1931 c ,,Noi ne luptm cu limba. Suntem n lupt cu limba. Faptul nu este de mirare, rolul limbajului fiind central, filosofia nefiind format din gesturi sau acte fizice, ci din cuvinte i fraze, filosofia fiind o activitate legata de discursuri, dar deosebit de alte activiti legate de limbaj (precum literatura, poezia, istoria sau geografia) att prin stil, ct si prin felul

propriu de a fi. Se nseal aceia care cred c vor gsi n opera lui Wittgenstein opinii ferme i definitive, trasate cu mn sigur, cu privire la ceea ce nseamn filosofie, religie si credintvreligioas. Cel care se prezenta singur un ,,cuttor internaionalval adevrului nu scuteste pe nimeni de efortul de a gndi apelnd la propria-i raiune, prelund de-a gata ideile altora, ci l ndeamn s-si pun n valoare propriile posibilitti intelectuale. De aceea, noteaz cu modestie n 1931 c ,,Eu nu trebuie s fiu dect oglinda n care cititorul s-i vad propria lui gndire, cu toate neregularitile ei, pentru a le putea ndrepta, cu acest ajutor,, . Este o mare tentaie s doreti s faci spiritul explicit, nota Wittgenstein n nsemnri postume, el luptnd efectiv pentru claritate n exprimarea noastr de zi cu zi. ,,Filosofia, n felul n care folosim noi cuvntul, este o lupt mpotriva fascinaiei pe care o exercit asupra noastr formele de exprimare, afirm el n Caietul albastrietu. Iar btlia sa pentru ,,dezvrjirea intelectului .Mierit si astzi toate aprecierile celor preocupai de filosofie. Spre deosebire de filosofii care au revoluionat sau reformat traditia filosofiei teoretice, de la Descartes la Kant si de la Kant la Husserl, Wittgenstein nu identific un nou obiect sau o nou metod, arat Mircea Flonta. Ceea ce i confer lui Wittgenstein o pozitie unic unic printre filosofi - el considernd claritatea, transparenta un scop un sine - este modalitatea de a supune examinrii critice intuitiile si reprezentrile extreme de familiare, unele chiar mai vechi dect filosofia, lucru observabil mai ales n scrierile sale de dup 1930. In concluzie pot spune ca Ludwig Wittgenstein folosete instrumentele logicii moderne

ntr-o ncercare original de analiz a limbajului, gndirii i a raporturilor lor cu realitatea. Distincia celebr pe care o face ntre a spune i a arta exclude orice vorbire cu sens
despre frumos, bine sau Dumnezeu. Wittgenstein reuete ceea ce nici un alt filosof nu pare s fi realizat: o ruptur radical cu vechiul su mod de a vedea, o dat cu inaugurarea unui mod cu totul nou de a practica filosofia. Analiza jocurilor de limbaj n care sunt angajai oamenii i a legturii lor cu formele de via n care apar devine un mijloc de catapultare n afara sferei locurilor filosofice comune. Sunt astfel scoase n eviden i denunate supoziii metafizice care i au originea tocmai la Platon i stau la baza gndirii europene.

Surse bibliografice: 1) revista Helis 2) Flonta, M., Ludwig Wittgenstein i Philosophia Perennis, n Academica, aprilie 2001 3) wikipedia

A elaborat:Stamati Elena,gr.J126L Facultatea de Jurnalism si Stiinte ale Comunicarii; Obiect:Introducerea n tiinele comunicrii; Prof.Dorogan Valentin