Sunteți pe pagina 1din 6

Caracterizare psihologica

Postolache Corneliu

Caracterul unui individ este cel care defineşte personalitatea acestuia şi mai ales îi
determină tipul de comportament. După aplicarea mai multor teste inclusiv FPI
precum si conform observarilor și discuțiile purtate am ales sa caracterizez unicul
băiat din grupa. Ma uimit și impresionat foarte mult personalitatea sa.
Acest tip de personalitate este unul sub semnul căruia se regăsesc indivizi cu
imaginaţie, spontani, originali, dar mai ales plini de entuziasm.
Corneliu este mai înainte de toate o persoană ce se doreşte a fi în centrul atenţiei,
în mijlocul semenilor săi. Este o persoană ce se bazează cu predilecţie pe
capacitatea de improvizare şi pe spontaneitatea sa, dar mai ales pe instinct.
Este o fire foarte sociabilă, deschisă şi comunicativă, prin urmare nu îi este dificil
să lege relaţii de prietenie cu ceilalţi ce se regăsesc în preajma sa. Și să se afle mai
ales într-un colectiv de fete.
Reuşeşte să prevadă destul de precis cum se va comporta o anumită persoană într-
un anumit context.
Deşi la prima vedere nu pare, individul este conservator, iar comportamentul său
nonconformist în cazul unor probleme, poate surprinde pe ceilalţi, insă niciodată
aproape nu dezamăgeşte. Este agresiv prin sarcasm deosebit şi prin ironii
usturătoare. Violenţa manifestată de acest tip de indivizi este una dezvoltata nu la
nivel fizic, ci verbal.
Este adesea sensibil, chiar supărăcios dacă există păreri contrare cu privire la ideile
sale, sau dacă soluţiile oferite de el sunt supuse îndoielii.
Sunt abili în comunicare şi manifestă o adaptabilitate ridicată. Astfel pot comporta
rapid o pasiune pentru o anume activitate si sunt entuziasmaţi.
În ochii săi, toţi oamenii sunt, sau ar trebui să fie egali şi nu îi agreează pe cei care
se fălesc cu o poziţie sus-pusă.
Este genul de persoană care acordă credit de la bun început celorlalţi, lucru ce îl
determină ca uşor naiv, vulnerabil în faţa celor care au intenţii ascunse, .
Impulsivitatea sa îl poate pune in ipostaze în care securitatea sa îi este periclitată,
mai ales din cauza nerăbdării, sau din dorinţa de a iniţia un proiect mai repede.
Detestă să fie etichetat sau controlat în vreun fel. Activităţile cotidiene şi sarcinile
absolut necesare îi displac, însă le efectuează doar din obligaţie şi nicidecum din
plăcere.După această înşiruire a punctelor sale tari urmează cele mai puţin tari sau
chiar slabe:
Este perceput uneoiri ca o persoană nerealistă din cauza entuziasmului său, are
tendinţa de a fi sufocant din punct de vedere protectiv, nu acordă suficientă atenţie
nevoilor sale, se plictiseşte uşor, iar uneori nu reuşeşte să ducă o sarcină pînă la
final.

Este perfecţionist şi orice critică la adresa sa este considerată ca problemă a


caracterului său.
Corneliu poate atinge nivelul performanţei în multe domenii, datorită
adaptabilităţii facile de care a dat dovadă.

În concluzie, Corneliu este o persoană cu abilităţi de comunicare, foarte receptivă,


afectivă, caldă, pozitivă, optimistă, este distractiv, spontan, creativ, energic, loial şi
dedicat. Mereu încearcă să mulţumească pe toată lumea, iar uneori deciziile sale în
acest sens sunt în detrimentul său.
Individul este şarmant, ingenios, creativ, orientat către oameni, către scop, dispus
să îşi asume riscuri pentru binele general. El este un lider înnăscut, această poziţie
aducîndu-i multă satisfacţie atît în cazul activităţilor destinate divertismentului, cît
şi în cazul situaţiilor de urgenţă. Se bazează adesea pe instinct şi rareori acesta îl
înşeală. Iată de ce el se simte excelent intr-un colectiv de fete.
Caracteristica psihologică a colectivului de elevi
 
Grupa 21 preșcolară, este o grup din incinta Colegiului pedagogic Alexei
Mateevici din or. Chişinău. Grupa este formată din 26 elevi. Băieţi sunt 1, iar fete
25, clasa fiind împreună de un an. Fiecare din ei posedă capacităţi intelectuale
deosebite la unele din obiecte, la toate obiectele se manifestă strălucit două eleve
Doncilă Luminița, fiind şi câştigătoarea unei olimpiade republicane, Papuc
Daniela, care deşi, nu are premii este mult mai ageră şi atentă decât colega sa.
Luminița făcând parte dintr-o familie cu o situaţie familiar excelentă se menţine
mai presus decât ceilalţi colegi, crezând că totul i se permite de aceea şi este de
multe ori neacceptată. Daniela însă, este fiica unei profesoare de clasele primare,
nu se consideră mai presus decât ceilalţi colegi şi rezultatele ei sunt mult mai
excepţionale. La ore, elevii se manifestă diferit, majoritatea nu se simt incomodaţi
dacă nu realizează tema pentru acasă şi primesc note pe măsură, iar unele fete cum
ar fi Mihaela, Livia, Cristina, Eugenia sunt într-o evidentă concurenţă după note.
Deşi sunt nişte studenți deştepţi, plini de imaginaţie şi creativitate, multe se lasă
duse de dezinteres şi lipsă de motivare. Reuşita academică este între două poluri,
majoritatea însă se află în polul 1 cu note 7,8,9, iar unii în polul 2 cu notede 5,6.
Frecvenţa elevilor este bună, lipsesc numai pe motiv de boală, iar după asta aduc
certificate. Disciplina este destul de bună, însă când nu este prezent un professor,
îşi cam fac de cap.
 Deşi grupa este formată de un 1, cu unele schimbări, coeziunea colectivului este
foarte mică. Între elevii grupei nu sunt evidente relaţii de cooperare şi acceptare,
ceea ce se observă şi la ore. După aplicarea testului FPI dar și în urma observarilor
am depistat că aceste persoane cum ar fi;Chebac M., Constantin M., Coțofan O.
Gheorghiță D. , denota o stare de instabilitate emotivă, iritabilitate sunt
nerăbdătoare, nelinistite. Au tendința spre o gîndire autoritar-conformistă și de
asemenea sunt timide și întîmpină dificultăți în contactul cu alte persoane. De
cealaltă parte se află personele sociabile, active, comunicative și promt la replică,
au un cerc mare de cunoștințe. Au încredere deplină în sine indiferent de situație,
nu se enervează ușor, sunt ferm convinse de ceea ce fac, au o rabdare de fier aceste
sunt: Postolachi D., Stati N. ,Loghin V., Doncilă L.Șinchevici M. Nu se observă
reliefant lupta pentru un statut mai mare în cadrul grupului şi, deşi, se simte
prezenţa câtorva lideri, totuşi aceştia se manifestă destul de subtil. Deși este un
grup recent format fiind mai multe fete ele sunt foarte deschise una față de alta. Se
ajută atît încît cealaltă sa na aibă o notă mai mare decît ea. Se simte lupta dupa note
mari, fiind motivate de bursa, care li se oferă.
Concluzii: Pe parcursul perioadei de practică, am observant că elevii au motivare
pentru o reușită mai bună şi prezintă o clasa cu un potenţial mare. Am fost plăcut
uimită când am observant câte cunoştinţe au elevii în diferite domenii. Timp de 6
săptămâni cât am fost alături de ei, pot să spun că am îndrăgit această grupă de fete
rebele, care vor sa se maturizeze mai repede.
 Aş fi dorit să continui să realizez orele cu ei, deoarece cu ajutorul acestor fete am
descoperit în mine dorinţa de a le studia mai profund și de a descoper defapt, ceea
ce spun ele printre rinduri.
 
 CARACTERISTICA PESIHOPEDAGOGICĂ A ELEVULUI
 Date generale:Nume, prenume: Gazea Valeria
Data naşterii 18 ianuarie 2000, părinţii: mama
 
Gazea Tatiana, lucrează într -un casino.
Adresa: or. Chişinău, Calea Ieşilor 
 
Deşi nu are rezultate ca elev izolat, am ales să caracterizez aceasta elevă deoarece
este neobservată, seizolează singură pe sine.
Eleva face parte dintr-o familie necomplexă, părinţii fiind de 2 ani în process
dedivorţ, însă nu oficial. Valeria mai are un frate mai mare. Climatul familiei este
unul adecvat, însă copiladuce lipsă de atenţie din partea părinţilor, de aceea se
izolează de mică de ceilalţi. Am aflat că de la grădiniţăse izolează de ceilalţi din
cauza că nu se consider la acelaşi nivel cu ceilalţi.Dezvoltarea fizică şi
starea general de sănătate este satisfăcătoare, corespunde vârstei sale.
 Activitate intelectuală este la fel destul de bună, însă nu le valorifică
 la propriul său nivel. Spiritual deobservaţie este bun, însă lipsit de interes. La fel
şi atenţia, deţine capacitate de concetrare, însă nu realizează pentru ce ar fi trebuit
să-l utilizeze.
La o oră de matematică, fiind trecută la tablă a scris rezolvarea corectă atemei
pentru acasă, la fel şi a lucrului în clasă, fiind notată cu 9, ceea ce a fost o uimire
pentru colegi şi pentru ea. Acest lucru demonstrează că eleva are capacităţi, însă nu
şi motivaţie. Memoria o cam dă de gol,fiind neantrenată în acest sens, nu
memorează bine poeziile, acest lucru se datorează faptului că acasănimeni nu o
verifică la realizarea temei pentru acasă.Gândirea este dezvolatată la un nivel
mediu, nu se stărui e să gândească de sinestătător, ci pur şi simplu copie
de la colegi, din această cauză primind o notă scăzută. Eleva deţine un limbaj
adevcat, însă cam sărac. Cîndeste întrebată găseşte cu greu cuvintele potrivite,
deoarece nu are încredere în sine. Imagineaţia la fel estedezvoltată la un nivel
mediu, în timpul orelor când este întrebată la activităţi de creativitate, dă dovadă
de potenţial, însă şi-l astupă insistent, considerându-se mai prejos decât ceilalţi
colegi.Stilul de muncă este ritmic, când doreşte realizează tema pentru acasă, când
nu doreşte nu. În timpul orelor,la activităţi în grup se ţine la distanţă, deoarece
opinia ei nu se ia în consideranţă, ceea ce şi o face singură săse izoleze.
În timpul orelor este nevăzută, neobservată, nu se manifestă în nici un mod, parcă e
absent, participă numai când este solicitată. La ore, ca şi în timpul repaoselor are
disciplină evident, stă numai în bancă, nu aredorinţa să se recreeze. Este prezentă
la orice oră, nu lipseşte fără motiv. Nu participă la colectivul clasei, se bucură
atunci când cineva din colegi îi acordă atenţie şi încearcă să menţină conversaţia
numai dacă cineva singur s-a apropiat de ea. Colegii nu o consider o izolată,
încercând uneori să discute cu ea.
 De colegi este acceptată în linii generale bine, însă ea singură nu le oferă şansa de
a se apropia de ea şi de a se împrieteni cu cineva.
Deţine un caracter combinat între flegmatic şi melancolic, este restrânsă şi de
multe ori absent de ceea ce seîntâmplă în clasă. Emotivitatea este mai degrabă
nepăsătoare, decât timidă.
 Dintre trăsături positive deţine cu siguranţă punctualitatea, modestia, politeţea,
spirit autocritic care creşte decele mai multe ori în nonvaloarea, prietenia.
 Negative sunt cred eu că nehotărîrea, timiditatea, neîncrederea, indiferenţa.
 
Izolarea şi nepăsarea elevei se trage din familie, în familie era mereu plasată pe
planul 2. Părinţii nu i-auarătat la timp că este iubită şi apreciată, ceea ce a format în
sinea fetei o barieră, i s-a creat idea că nimeni nuare nevoie de ea şi că mai bin ear
fi să se izoleze de ceilalţi. Părinţii au divorţat şi acest lucru şi mai tare ainfluenţat
asupra fetei. Ar fi trebuit diriginta să discute cu ea, să-I acorde mai multă atenţie şi
să o trimită lao discuţie cu psihologul liceului. Însă acest lucru nu este unul
prioritar, toţi sunt mulţumiţi de statutul fetei, pe nimeni nu afestează că
se autoizolează din motive inventate, din subconştient. Elevei îi este frică
să semanifeste, nu se simte bine când cineva îi acordă atenţie, deşi acest lucru ar
putea s-o salveze din prăpastiape care singură şi-a format-o. Din testele pe care le-
am realizat cu ei am observant că eleva se considerăabsolute normală, însă
nesigură pe sine

S-ar putea să vă placă și