RISIPA ALIMENTARA

CONTEXT

Daca deseurile alimentare ar fi o tara, aceasta ar fi al treilea cel mai mare

emitator de gaze cu efect de sera dupa SUA si China, potrivit Organizatiei pentru
Alimentatie si Agricultura a Natiunilor Unite.

La nivel global, aproximativ 1/3 din totalul alimentelor produse pentru consumul
uman este irosit, iar in Uniunea Europeana se estimeaza ca 20% din totalul
alimentelor produse se pierd sau se irosesc, ceea ce genereaza importante costuri
economice si de mediu. In acelasi timp, 43 de milioane de europeni nu isi permit
zilnic mese care sa asigure o alimentatie adecvata.

Situatia este similara si in tara noastra: Romania ocupa locul 9 in clasamentul UE

privind risipa de alimente: aruncam zilnic 6000 de tone de mancare buna de
consum, anual 2.2 milioane de tone de alimente ajung la cosul de gunoi.
Mancarea risipa inseamna bani aruncati, iar acest lucru se intampla in contextul in
care aproximativ 50% dintre romani cheltuie circa 40% din venitul lunar pentru
hrana.

Mai mult, exista o alta fata a Romaniei: tara unde peste 46% dintre copiii de la
sate sub 6 ani traiesc in risc de saracie si malnutritie, 60% din familiile din mediul
rural nu-si pot asigura hrana zilnic si aproximativ 5 milioane de romani traiesc in
risc de saracie. In contextul crizei generate de pandemia COVID-19, este de
asteptat ca numarul acestora sa creasca substantial, adancind si mai mult
paradoxul foametei in vreme de abundenta.

Uniunea Europeana isi propune sa reduca volumul risipei de alimente de-a lungul
lantului alimentar cu 30% pana in 2025 si cu 50% pana in 2030, eforturi asumate
si de Romania ca stat semnatar al Agendei 2030 pentru dezvoltarea durabila,
adoptate de ONU.

Incepand cu 2020, Adunarea Generala a Natiunilor Unite (UNGA) a declarat 29

septembrie ”Ziua Internationala de constientizare asupra risipei alimentare”,
marcand urgenta coalizarii si actiunii  pentru a combate acest fenomen global, ce
accentueaza inechitatea sociala, are un impact economic negativ si contribuie la
gestionarea deficitara a resursele naturale tot mai limitate.

SCOPUL SI OBIECTIVELE GRUPULUI DE LUCRU

Scopul grupului de lucru este sa reduca si sa previna risipa de hrana, una dintre
provocarile majore ale societatii moderne.  Risipa alimentara este rezultatul unui
complex de comportamente nesustenabile si trebuie abordata cat mai urgent,
prin colaborare si intr-un mod integrat, “din ferma la farfurie.

Eforturile comune dau rezultate, motiv pentru care suntem pregatiti sa acceleram
acest proces prin intermediul grupului de lucru Risipa Alimentara, parte din
Coalitia Romania Sustenabila.

Ne propunem sa plasam subiectul risipei alimentare pe agenda publica si politica

din Romania si mai ales, sa identificam cele mai eficiente solutii pentru reducere si
preventie prin implicarea intregului lant agroalimentar si consolidarea cooperarii
intersectoriale: companii, autoritati centrale si locale, mediu non-profit.

Risipa alimentară reprezintă o preocupare din ce în ce mai mare la nivel global,

fiind în atenția principalelor organizații mondiale, dar și a autorităților naționale,
care monitorizează fenomenul și caută soluții pentru optimizarea consumului de
alimente și accesul echitabil la hrană pentru țările care se confruntă cu dificultăți
în această privință. Pandemia de COVID-19 a accentuat fenomenul, din cauza
panicii care a indus un comportament irațional în rândul populației, respectiv
constituirea de provizii exagerate care, în scurt timp, s-au transformat în deșeuri
alimentare.

Cea mai mare risipă alimentară este generată de gospodării, fiind urmate de
comercianții și operatorii din industria ospitalității (HoReCa). Un studiu publicat
recent de Organizația Națiunilor Unite (ONU) arată că 17% din totalul hranei
produse la nivel mondial ajunge la gunoi. Pentru România, în lipsa studiilor locale,
reprezentanții ONU au folosit date estimative în studiul menționat, din care a
rezultat că, în fiecare an, românii aruncă la gunoi aproximativ 1,35 milioane de
tone de hrană. Este vorba doar de risipa din gospodării, pentru deșeurile
alimentare rezultate din comerț sau HoReCa nefiind suficiente date disponibile.

Cu aproximativ 70 de kilograme de alimente pe cap de locuitor care ajung anual la

pubelă, țara noastră se situează la jumătatea clasamentului european în ceea ce
privește cantitatea de alimente aruncate, conform studiului ONU. Cehia și
Slovacia înregistrează o cifră identică, Bulgaria are un indicator de 68 de kg per
cap de locuitor, în timp ce Republica Moldova sau Ucraina au câte 76 de
kilograme.

Potrivit celor mai recente date publicate de Institutul Național de Sănătate Publică
pe această temă (2019), în România, risipa alimentară este estimată la 6.000 de
tone pe zi, 49% provenind din gospodării, 37% din industria alimentară, 7% din
retail, 5% din alimentație publică și 2% din sectorul agricol.

Așadar, risipa alimentară se află la cote ridicate, iar pandemia a accentuat

fenomenul, creșteri fiind consemnate atât la populație, care a cumpărat cantități
foarte mari pentru a realiza provizii pe fondul incertitudinii cu privire la evoluția
pandemiei, dar și pe lanțurile de distribuție, care au suferit perturbări din cauza
restricțiilor de circulație impuse pentru a limita răspândirea virusului, a lipsei
personalului disponibil sau din cauza închiderii unităților de alimentație publică.

Ce trebuie să știe operatorii din domeniu?

În aceste condiții, autoritățile din întreaga lume caută soluții pentru a reduce
amploarea fenomenului, de la programe educaționale care au drept scop
responsabilizarea populației, la prevederi legale care fie recompensează buna
conduită (spre exemplu, credit fiscal în cuantumul produselor donate), fie impun
unele reguli în gestionarea alimentelor.

România a adoptat Legea 217/2016 privind diminuarea risipei alimentare, care

prevede o serie de obligații pentru operatorii economici din domeniul alimentar.
Printre acestea se numără elaborarea unui plan anual de diminuare a risipei
alimentare, derularea de comunicări interne cu angajații pe această temă,
adaptarea producției la condițiile de piață (cerere-ofertă, asigurarea trasabilității),
plan de cultură în funcție de piața de desfacere, măsuri de educare și informare
referitoare la prevenirea risipei de produse agroalimentare, cuantificarea risipei
de alimente, măsuri de redistribuire/utilizare a surplusului.

Din perspectivă fiscală, sponsorizarea acordată în condițiile prevăzute de lege (sub

formă de produse) asigură o recuperare prin intermediul creditului fiscal a
costurilor aferente și pare a fi o soluție utilizată și în alte țări pentru diminuarea
risipei alimentare.

De asemenea, Codul fiscal oferă posibilitatea deducerii costurilor generate de

scoaterea din gestiune a bunurilor cu termen aflat aproape de expirare sau care
nu mai pot fi consumate, dacă acestea respectă prevederile legii risipei alimentare
și/sau sunt transferate pentru reintroducerea în circuit, pentru transformare în
compost sau biogaz.

În concluzie, limitarea risipei alimentare este o obligație reglementată legislativ,

dar, prin pregătirea unui plan de măsuri ce include urmărirea termenului de
expirare a produselor, reducerea prețului de vânzare înainte de expirare,
sponsorizarea produselor sau transmiterea acestora pentru utilizarea în obținerea
compostului sau biogazului, operatorii economici pot obține și un tratament fiscal
favorabil.

Risipa alimentară are multe cauze, de la pierderile înregistrate în lanţul de

procesare a alimentelor, până la obiceiurile individuale. Cei care se ocupă de acest
fenomen consideră că principalii factori generatori de risipă sunt următorii:

 Reacţia cumpărătorului în raport varietatea produselor alimentare – trăim

într-o lume în care consumerismul este la cote din ce în ce mai mari.
Producătorii apelează la strategii, bazate pe studii comportamentale,
pentru a ne facem să cumpărăm cât mai mult;

 Ne ducem la cumpărături pentru câteva alimente de bază, strict necesare

şi ne întoarcem cu sacoşele pline, uneori cu acelaşi aliment ambalat diferit,
de la firme diferite, lucruri pe care le luăm “din curiozitate”, indiferent că
este vorba de cei care dispun de mulţi bani sau de oameni de condiţie mai
 modestă, care îşi chestuiesc rezervele de dragul cumpărăturilor, până la
ultimul bănuţ;

 Ofertele promoţionale – reprezintă o altă cauză a risipei alimentare.

Invitaţia de a cumpăra un produs, la un preţ tentant, la “ofertă”, sau
două produse, în loc de unul, la preţ redus pare de nerefuzat şi ne
trezim cu alimente care, în scurt timp, devin inutile sau se alterează
pentru că nu pot fi consumate;
 Psihologia preţurilor – aproape totul are un preţ cu 9 la sfârşit, cifra
“magică” după cum demonstrează un studiu al unor specialişti de la
MIT, de la Universitatea din Chicago. Oricum niciun preţ nu este o cifră
rotundă, alt motiv de “tentaţie”, aşa cum arată acelaşi studiu. De
asemenea, dacă fontul cu care este scris preţul este mai mic, creierul
percepe şi preţul ca fiind mai mic, chiar dacă în realitate nu este aşa.
 Între ieftin, mediu şi scump – acelaşi produs, în trei variante de
preţ este o altă strategie a producătorilor menită să atragă clienţii.
Între varianta ieftină şi “de lux”, cumpărătorul va alege, în general,
“mediu”. În acest caz, producătorul va plusa cu o a patra categorie –
super-premiu – şi ceea ce părea scump unui client cu bani mai puţini
va deveni varianta de mijloc pe care o va alege.
 Copiii trebuie să fie “fericiţi” – este alt motiv care măreşte valoarea
medie a bonului de cumpărături cu aproximativ 12 procente. Astfel,
ajung acasă alimente care, în scurt timp, vor deveni “neinteresante” şi,
probabil, vor fi aruncate.

 Spoturile publicitare – indiferent că este vorba de reclamele TV, de cele

afisate în magazine, pe stradă, efectul este garantat – vor influenţa major
deciziile de a cumpăra alimente multe, unele fără rost.

 Neatenţia în legătură cu data de valabilitate a alimentelor – de exemplu,

un sondaj arată că doar şase din zece europeni verifică etichetele cu data
limită de consum şi multe alimente sunt aruncate înainte de a fi expirate.

 Modul greşit de a aprecia cantitatea de alimente necesară, cumpărându-

se cu mult mai mult decât este nevoie.
  Lipsa timpului – generează un alt aspect care duce la risipă alimentară,
tentaţia de a stoca hrană, sub pretextul că nu este timp pentru
cumpărături, situaţie care duce, de multe ori, la aruncarea unor alimente
care nu mai par potrivite pentru consum. La acest fapt se adăugă lipsa
planificării meselor.

Risipa alimentară – o problemă economică, ecologică şi morală

Risipa alimentară are implicaţii multiple. Ne afectează bugetul, afectează mediu

înconjurător şi are şi o dimensiune morală. În timp ce miliarde de tone de
hrană se risipesc anual, peste 700 de milioane de oameni din întreaga lume
suferă de foame. Iar în jur de 9% din populaţia UE nu îşi permite o masă de
calitate o dată la două zile. Iar dacă, de exemplu, numai în SUA, risipa
alimentară s-ar reduce cu 15%, cu această cantitate s-ar putea hrăni peste 25 de
milioane de persoane.

Câteva modalităţi simple prin care putem contribui la diminuarea acestui

fenomen, prin care ne putem salva, în acelaşi timp, mare parte din bugetul
personal şi prin care putem să concretizăm şi responsabilitatea faţă de sănătatea
planetei în care locuim:

 Să planificăm mesele şi să cumpărăm numai produsele de care avem

nevoie, în cantităţile necesare, nu mai mult;

 Înainte de a pleca la cumpărături, să verificăm frigiderul şi dulapul cu

alimente, pentru a nu cumpăra alimente inutile;

 Să verificăm atent termenele de valabilitate;

 Să depozităm alimentele în condiţiile potrivite pentru fiecare, astfel încât să

nu se altereze, să congelăm ceea ce se poate congela;

 Să conştientizăm că risipa alimentelor înseamnă irosirea banilor;

 Să evităm, când preparăm hrana, să rămână cantităţi neconsumate. Dacă se

întâmplă totuşi, atunci să o depozităm în frigider şi să o consumăm mai
târziu. Chiar şi când cineva ia masa la restaurant, ar trebui să-şi facă obiceiul
 de a lua acasă ceea ce nu a consumat, pentru că peste 55% din resturile
alimentare provin din restaurante.

 Să folosim mai întâi produsele al căror termen de expirare este mai scurt.
Pentru alimentele comune, de exemplu, aceste termene sunt: pâine de
brutărie – 2-3 zile, la temperatura camerei, 6 luni în frigider, ouă – 3-5
săptămâni, în frigider, brânză – 1-2 luni în frigider, 7-8 luni în congelator,
iaurt 8-10 zile în frigider, 1-2 luni în congelator, carne de pasăre – 1-2 zile în
frigider, 1 an în congelator, ciocolată – 3-4 luni în dulap, 5-6 luni în frigider,
7-8 luni în congelator, lapte – o săptămână în frigider etc.

 Să depozităm în mod corect alimentele. În frigider, temperatura optimă

pentru fructe, legume, ouă, lapte este de 0-4 grade Celsius; se pot păstra,
de asemenea, diverse alimente, pentru mai multă vreme, prin congelare,
deshidratare, conservare;

 Surplusul de alimente se poate dona unor cantine sociale, adăposturi,

depozite pentru acţiuni caritabile.

Cumpărăturile „săptămânale” sunt o marcă a modelului urban modern. Cei care

afirmă că merg „zilnic” să cumpere alimente (15%), împreună cu cei care merg „de
câteva ori pe săptămână”, reprezintă urbanul tradiţional (inclusiv cel din perioada
comunistă). Cei care merg la cumpărături alimentare „mai rar de o dată pe
săptămână” (20%) ar corespunde cu zona ruralului profund, în care alimentele
provin, în mare parte, din propria gospodărie, arată studiul DDD.

70% dintre români spun că reciclează resturile alimentare

Două treimi din respondenții studiului afirmă că resturile alimentare sunt utilizate
pentru hrana animalelor. 4% afirmă că le compostează, iar studiul afirmă că 70% din
români ar recicla resturile alimentare.

Tot în categoria recuperării, se pot încadra şi răspunsurile „le ofer altor persoane”
(15%), „le congelez” (9%) şi „fac o reţetă creativă” (6%). Dintre respondenți, doar 16%
declară că aruncă, pur şi simplu, resturile alimentare.

Românii gătesc porții prea mari pentru cât pot mânca

 Românii aruncă mâncarea pentru că gătesc porții prea mari pentru cât pot să
mănânce. Același lucru se întâmplă și în industria HoReCa. În același timp, în case
se gătește mult, este preferată mâncarea proaspătă, iar cea care s-a invechit, se
aruncă. Răspunsurile care leagă aruncarea alimentelor de comportamentul de
cumpărare, adică modelul cultural urban-modern, însumează cam 20-25% dintre
respondenţi.

Potrivit studiului, 44% declară că principalul motiv pentru care se aruncă

mâncarea este acela că „se găteşte într-o cantitate prea mare”, procente
moderate, de 11% şi respectiv 8%, se înregistrează la răspunsurile „merg rar la
cumpărături şi cumpăr cantităţi mari” şi „nu fac listă de cumpărături”.

50% dintre respondenţi aruncă sub 10% din alimentele pe care le cumpără, în
timp ce numai 10% declară că aruncă peste 30% din alimentele cumpărate.

Problema risipei alimentare este legată de toate aspectele vieţii: în egală măsură
de economie, mediu, dar şi de educaţie. De aceea cu toţii trebuie să cumpărăm cu
atenţie, să gătim creativ şi să facem risipa de alimente oriunde inacceptabilă din
punct de vedere social, în timp ce ne străduim să oferim tuturor diete sănătoase şi
durabile.

Concluziile studiului arată că până la 50% din toată risipa alimentară o produc
consumatorii individuali din oraşe. Cheltuim pe hrană 40% din venituri, iar 33% –
50% din aceasta ajunge direct în coşul de gunoi. De cele mai multe ori, cantitatea
de mâncare aruncată într-o zi de o persoană reprezintă o masă completă, în jur de
o jumătate de kilogram.

Conform studiului UN Food Waste Index Report 2021, risipa alimentară s-a
diminuat de la 129 kg/persoana/an în 2016 la 70 kg/persoană/an în 2021, iar
tendinţa pentru perioada următoare indică o diminuare previzionată până la
aproximativ 2%.
 Ce reprezintă compostarea deșeurilor?

Compostarea nu face altceva decât să accelereze procesul natural de

descompunere al materiei organice .

Reciclarea alimentelor și a altor deșeuri organice pentru a fi transformate în

compost oferă o serie de beneficii pentru mediu, cum ar fi: reducerea emisiilor de
gaze cu efect de seră, fertilizarea și îmbogățirea solului, susținerea conservării
apei, reducerea inutilă a risipei alimentare și reciclarea nutrienților.

Compostul este un instrument important pentru îmbunătățirea sistemelor

agricole la scară largă, crescând calitatea solului în vederea  producției de
alimente bogate în elemente nutritive. Cercetările realizate asupra reciclării
produselor organice și alimentare au dovedit importanța compostului. Acesta
conține nutrienți necesari culturilor agricole: azot, fosfor și potasiu. cât și urme de
vitamine esențiale pentru un sol fertil, precum calciu, magneziu, fier și zinc. Astfel,
agricultorii, în loc să se bazeze pe îngrășăminte sintetice care conțin diferite
substanțe chimice, pot utiliza compostul ca o alternativă organică și sănătoasă
pentru sol.

Cum se realizează compostarea deșeurilor?

procesul de compostare descompune materialul organic pentru a produce un

amestec de culoare brună, reutilizabil, sigur și stabil - compostul final. În timpul
procesului de compostare, materia organică se amestecă și atinge temperaturi
înalte,fiind distruși orice agenți patogeni dăunători pentru mediu. Majoritatea
deșeurilor organice pot fi compostate, dar metoda de compostare depinde de
necesitate, de natura și de cantitatea deșeurilor.

Cea mai ușor de folosit metodă de compostare este folosirea unui echipament de
compostare/ composter electric care este rapid și sigur:

Compostarea uneicantități mici de deșeuri organice

Cantitățile relativ mici de deșeuri cum ar fi cele generate de angajații care

lucrează la birou și servesc prânzul în fiecare zi, pot fi compostate cu ajutorul
unui  composter de mici dimensiuni, compact și ideal pentru spații interioare.
Capacitatea de compostare a unui echipament mic de reciclare a deșeurilor
organice este de aproximativ 4 kg pe zi și 2 tone pe an, un astfel de composter nu
produce mirosuri neplăcute care să se răspândească într-un spațiu de birouri,, nu
generează zgomote deranjante care să afecteze productivitatea angajaților și nu
generează apă uzată, ajutând astfel la conservarea consumului de apă.

Avantajul composterelor pentru compostarea unor cantități mici de deșeuri

organice este acela că transformă rapid deșeurile alimentare în compost- cel
mult24 de ore pentru completarea procesului în proporție de 100%.

Compostarea unor cantități mari de deșeuri organice

 Cantitățile mari de deșeuri organice și alimentare sunt generate de hoteluri,
restaurante, cantine și fast-food - iar pentru aceștia, depozitarea și transportul
acestor deșeuri poate fi o provocare costisitoare. Echipamentele de compostat de
dimensiuni mari sunt ideale pentru aplicațiile comerciale și industriale (centre
comerciale, hoteluri, universități, aeroporturi, centre de compostare, restaurante,
unități de procesare a deșeurilor alimentare). Acestea au capacitatea de a
composta între 800 de kg/zi și1250 kg/zi de deșeuri organice, ajungând la un total
de 300 de tone/an, respectiv 500 de tone/an în cazul echipamentelor și mai mari.

Ce tip de deșeuri puteți composta?

Tipul și cantitatea de deșeuri pe care le puteți adăuga în echipamentul de

compostare depind de composterul utiliza. Iată câteva exemple de deșeuri
alimentare frecvent si compostate:

 Deșeuri bogate în azot,: resturi de fructe și legume, coji de ouă, zaț de cafea
frunze verzi, buruieni fără semințe Produse bogate în carbon,: carton și
hârtie netratată, bumbac și alte fibre naturale, așchii de lemn, scoarță,
rumeguș, frunze etc.

Un aspect important atunci când implementați un echipament de compostare în

compania dumneavoastră este să instruiți personalul cu privire la deșeurile care
nu sunt potrivite pentru echipament de compostare, cum ar fi plasticul și alte
materiale non-degradabile. Astfel, dacă vă doriți să creați un mediu de lucru
prietenos cu natura și care să promoveze un stil de viață sustenabil, informați-vă
corect cu privire la compostare conforma a deșeurilor organice și alimentare.

Etapele compostarii

Procesul de compostare presupune doua etape: tratarea mecanica si

descompunerea (fermentarea). In cazul tratarii mecanice deseurile sunt
maruntite, omogenizate si pregatite pentru tratarea biologica/fermentare.
Etapa de fermentare cuprinde trei faze principale:
• prima faza, stadiul de fermentare mezofila, la temperaturi cuprinse intre 25 si
40 grade Celsius;
• a doua faza, stadiul termofil, consta intr-o degradare aeroba intensa. Materia
 organica se descompune la temperaturi de 50 pana la 70 °C, sub actiunea
bacteriilor. Datorita temperaturilor inalte, materialul se pasteurizează, microbii
sunt distrusi precum si semintele de buruieni.
• a treia faza, constituie stadiul de maturizare, in care temperaturile se
stabilizeaza (35-45 °C) si se continua unele fermentatii, convertind materialul
degradat in humus; ultimul obiectiv este de a produce un material stabil.
Durata fermentarii este de minimum 3 luni in sezonul cald si 4-5 luni in sezonul
rece. In
acest timp se practica remanieri din 30 in 30 de zile. Remanierea se executa
manual sau in cazul unor cantitati mari de compost, cu ajutorul unor utilaje
specializate.

Conditii optime pentru realizarea unui compost de calitate

O compostare buna consta in asigurarea unor conditii ambientale adecvate

pentru viata microbiana. Organismele responsabile de compostare au nevoie de
trei elemente pentru a trai:

•`hrana echilibrata`, compusa dintr-un amestec de ingrediente bogate in carbon

(brune-dure-uscate, cum sunt paiele, crengile copacilor, rumegusul) si de
ingrediente bogate in azot (verzi-moi-umede cum sunt buruienile, frunzele,
resturile de fructe si legume). Este important ca in procesul de compostare sa fie
utilizate atat deseuri uscate cat si deseuri verzi, pentru obtinerea unui compost de
calitate superioara.

• umiditate, prezenta indeosebi in ingredientele azotate, sau provenita din apa

adaugata separat; umiditatea asigura un mediu propice inmultirii bacteriilor
aerobe si accelereaza procesul de compostare.

• aer, a carui circulatie este favorizata de ingredientele carbonate dure. Microbii

implicati in procesul de compostare sunt aerobi, au nevoie de aer pentru a se
dezvolta si descompune deseurile.

In lipsa unei aerisiri corespunzatoare a amestecului se formeaza

compostul putrezit (anaerob), un ingrasamant organic de slaba calitate si
periculos pentru mediu. Acesta genereaza mirosuri neplacute si gaz metan, in
 timp ce levigatul rezultat in urma putrezirii se scurge in sol si ajunge ulterior in
panza freatica.

Din pacate, in tara noastra, cele mai multe gospodarii din mediul rural realizeaza
compostarea anaeroba folosind in principal dejectiile animaliere, `mari`
generatoare de gaz metan.

In schimb, compostul format aerob nu genereaza gaz metan; carbonul din

deseurile biodegradabile se regaseste in humus iar levigatul se recircula, o parte a
lui integrandu-se in compost iar cea mai mare parte se transforma in vapori de
apa (datorita temperaturilor ridicate din procesul de compostare); in acest fel
panza freatica este protejata.

Pentru obtinerea unui compost de calitate buna este important ca mestecul de

deseuri sa fie in permanenta aerisit si omogenizat, fie manual, fie mecanizat.

Indiferent de metoda de compostare practicată, abilitatea grămezii de

compostare de a se încălzi şi a menţine o temperatură ridicată este
dependentă de 7 factori: • compoziţia fizică şi biologică a materialelor
supuse compostării; • accesibilitatea elementelor nutritive, inclusiv a
carbonului pentru microorganismele ce produc compostarea; • nivelul
umidităţii în materialele supuse compostării; • structura grămezii (mărimea
particulelor, textura şi densitatea aparentă); • rata de aerare în grămadă ori
în şiră; • mărimea grămezii de compostare, şi • condiţiile mediului ambiant
(temperatură, vânt, umiditate, etc.). În tabelul 1 sunt prezentate
caracteristicile proceselor de compostare, care sunt dependente de
caracteristicile materiilor prime utilizate, mărimea grămezii de compostare
şi /ori condiţiile climatice. Tabelul 1 Caracteristicile dorite pentru procesele
de compostare. Caracteristicile Variaţia rezonabilă Variaţia dorită Raportul
carbon : azot 20:1 – 40:1 25:1 – 30:1 Umiditatea 40 – 65 % 50 – 60 %
Conţinutul de oxigen > 6% 16 – 18,5 % pH 5,5 – 9,0 6,5 – 8,5 Densitatea
aparentă < 640 kg/m3 - Temperatura 43 – 60 0C 54 – 600C Mărimea
particulelor 0,3 – 5 cm diametru diversă Pentru realizarea unei staţii de
compostare este necesar să avem în vedere: • panta terenului să fie între 2-
4 %; • panta terenului să fie către bazinul de colectare a scurgerilor lichide;
• terenul să fie pavat sub grămada de compostare; • să se construiască
berme în jurul grămezii de compostare pentru a controla scurgerile în afara
perimetruluisau spre interiorul perimetrului; • să exista suprafeţe plane
pentru stocarea materiilor prime, procesare, compostare, mutare, stocare,
amestecare şi comercializare a produsului final; • păstrarea echipamentelor
într-o locaţie convenabilă pentru procesul de compostare; • construirea
pereţilor de reţinere pentru grămada de stocare; • dezvoltare unei perdele
de protecţie în jurul locului (gard din scândură, plante, arbuşti, arbori); •
construcţia unui gard şi a unei porţi de acces în staţia de compostare; •
instalarea utilităţilor necesare în funcţie de metodă şi procese (un debit
minim de 5 cm de apă , stocare şi instrumente de construcţii, oficii şi
laboratoare, şoproane de protecţie); • obţinerea permiselor necesare
(acestea sunt obligatorii): • local, zonal, construcţie, folosirea terenului; •
statal: descărcarea apelor, compostare, transport , aer, departamentul de
sănătate. 6.4.5 Prezentarea unei metode de compostare. 6.4.5.1 Materia
primă pentru prepararea compostului. Toate produsele reziduale în stare
solidă provenite din complexele zootehnice şi fermă pot fi utilizate ca
materie primă pentru compostare. Ele se vor composta împreună cu resturi
vegetale tocate, raportul dintre acestea fiind în funcţie de umiditatea
produsului rezidual. Fiecare tip de reziduu zootehnic are propriile
caracteristici fizice, chimice şi biologice. Gunoiul de la bovine şi cabaline,
atunci când este amestecat cu aşternut are calităţi bune pentru
compostare. Nămolul de porc, care este foarte umed şi de obicei
neamestecat cu aşternut necesită amestecare cu paie sau alt material
energetic. Gunoiul de pasăre necesită deasemenea să fie amestecat cu
materiale bogate în carbon, de preferat cu conţinut mic de azot cum ar fi
rumeguşul şi paiele. În general, descompunerea rapidă şi temperaturile
ridicate în timpul compostării produc produse libere de miros, uşor de
mânuit, omogene şi stabile biologic 6.4.5.2 Materialul energetic. Utilizarea
unui material energetic în procesul de compostare are trei scopuri
principale: reducerea umidităţii produsului rezidual zootehnic, aerarea
 grămezii de compostare şi realizarea unui raport C:N optim pentru
fermentare. Ca material energetic se pot folosi paie, coceni de porumb,
vreji de soia, fasole sau mazăre, tulpini de floarea soarelui, etc. tocate la
dimensiuni de 2-5 cm astfel încât să se poată amesteca cât mai bine cu
produsul rezidual, să aibă suprafaţa de contact cât mai mare, să aereze bine
grămada. Unele materiale pot necesita un proces de sortare ori de
măcinare. În grămada de compostare trebuie să intre toate resturile
organice din fermă, ce nu îşi găsesc utilizare în hrana animalelor. Folosirea
unor produse umede, furaje cu conţinut ridicat de azot, mere, tescovină, şi
reziduuri de cartofi, poate cere aplicarea unui amendament din cenuşă de
lemn, zgură măcinată ori alte produse de amendare cu var pentru a creşte
pH-ul iniţial al amestecului. Unele materiale ce trebuie compostate care au
un conţinut ridicat de carbonat de calciu ori conţinut alcalin cum sunt unele
aşternuturi de la animale (taurine) acţionează ca tampon la nivele coborâte
de pH ale furajelor. Pentru realizarea unei umidităţi optime se determină
umiditatea produsului rezidual zootehnic şi a materialului energetic. Se
calculează un amestec care să dea umiditatea optimă de 65 %(cu variaţii de
la 60 la 70 %). Pentru obţinerea unui compost de calitate este necesar ca
raportul produs rezidual:material energetic să fie de 3-9:1 la cantitatea
brută. Obţinerea unui compost de calitate este dependentă de realizarea în
grămada de compostare a unui raport C:N optm (20-40:1) care să
favorizeze nu numai pornirea şi desfăşurarea fermentaţiei în aşa fel încât să
se obţină o descompunere rapidă a amaterialelor supuse compostării, ci să
se realizaze şi o sinteză de materii humice, care constiotuie de fapt partea
valoroasă a compostului. Un raport C:N mai mare de 40:1 creează condiţiile
pierderii carbonului prin degajare de CO2, iar la o valoare mai mică de 20 se
produc pierderi de amoniac prin volatilizare, lipsind carbonul necesar
sintezei proteinei microbiene. În tabelul 2 sunt prezentate rapoartele C:N
medii pentru câteva materiale supuse compostării ce prezintă valori mai
mari ale azotului sau ale carbonului. Tabelul 2 Valori ale raportului C:N în
materilele supuse compostării. Materiale cu conţinut ridicat de azot Gunoi
de cabaline 30:1 Nămol orăşenesc 6-16 : 1 Gunoi de porcine 30:1 Resturi
alimentare 15 : 1 Guniu de bovine 19:1 Gunoi de la broiler 14 : 1 Iarbă
 tăiată 19:1 Reziduuri de legume 12 : 1 Gunoi de la curcani 16:1 Materiale cu
conţinut ridicat de carbon Hârtie de ziar 398 – 852:1 Celuloză pentru hârtie
90 : 1 Cartoane ondulate 563:1 Frunze 40 – 80 : 1 Rumeguş, aşchii de lemn
442:1 Reziduuri de fructe 35 : 1 Scoarţă de copac 100 – 130:1 .

Este strict necesar să se menţină o aerare corespunzătoare în grămadă, cu

un conţinut optim de oxigen pentru a asigura activitate biologică aerobă. Dacă
aeraţia este insuficientă în orice etapă a procesului de compostare, se vor
dezvolta condiţii anaerobe şi pH-ul va scădea până la aproximativ 4,5 deranjând
procesul de compostare. În cele mai multe cazuri aerarea sau remanierea
grămezii poate preveni condiţiile anaerobe pH-ul ajungând la valori aproape
neutre. Adaosul de resturi vegetale asigură totodată şi suportul fizic care să
permită construirea de grămezi înalte (pentru economie de teren în staţia de
compostare şi pentru a reduce influienţa factorilor climatici externi). Cele mai
bune rezultate s-au obţinut prin folosirea ca material energetic a paielor tocate.

Un compost de calitate se obţine în perioada martie–octombrie. Dacă se porneşte

la compostare cel mai târziu la 1 octombrie, se execută o singură remaniere la 1
noiembrie (dacă vremea este bună, cu temperaturi peste 100 C, apoi nu se mai
remaniază datorită temperaturilor prea coborâte. Ultima fază a procesului de
compostare, care diferă ca perioadă de la o metodă la alta în funcţie de
intensitatea metodei alese, o constituie definitivarea compsotului sau maturarea
acestuia. Mirosurile pot fi minimizate prin pornirea compostării materialelor cât
mai repede posibil şi prin menţinerea compostării în condiţii aerobe. Următoarele
recomandări vor ajuta la minimizarea mirosurilor: • recepţionarea unor bune
materiale pentru compostare şi menţinerea lor bine amestacate; • stocarea
materiilor prime pentru cel puţin unitatea de timp necesară pentru procesul de
compostare, • ţinerea grămezii la o înălţime de circa 1,5 m; • menţinerea
umidităţii în grămadă la circa 55%; • remanierea grămezii de două ori pe
săptămână; • preveniţi băltirea şi stagnarea apei (locuri de activitate anaerobă); •
minimizaţi praful (el transportă mirosurile); • păstraţi grămezile de stocare
acoperite şi uscate; • păstraţi toate facilităţile curate. Mirosurile pot fi controlate
prin alegerea materiei prime sau prin acoperirea grămezii cu un material capabil
să absoarbă aceste mirosuri. De exemplu, amplasarea la suprafaţa grămezii aerate
de compostare a unui strat de compost finit sau a unui strat de turbă va permite
captarea mirosurilor neplăcute. De asemenea, amestecul cu o mare cantitate de
rumeguş, compost finit ori turbă va absorbi mirosurile venite de la alte
ingrediente. Controlul mirosurilor se poate face mai uşor în unităţile ce folosesc
aerarea forţată. Aerul exhaustat părăseşte grămada şi este direcţionat într-un
filtru de adsorbţie a mirosurilor. Deseori o grămadă de compost finit sau o
grămadă de turbă poate fi folosită ca filtru. 6.4.5.7 Sitarea compostului După
încheierea perioadei de fermentare se execută o prelucrare finală care constă în
eliminarea materialelor grosiere (fragmente de tulpini nedescompuse, materiale
străine întâmplătoare, materiale inerte cum sunt cele de sticlă, plastic, metal, etc.,
materiale cu dimensiuni mari) prin cernere. Materialele organice eliminate pot fi
trecute la compostare într-o altă grămadă. Înainte de cernere, uneori este nevoie
de o umectare a compostului printr-o stropire fină pentru a reduce la minim
degajarea prafului care ar putea să provoace neplăceri, să stânjenească operaţiile
potenţiale, să descrească eficienţa maşinilor şau să afecteze sănătatea
operatorilor. Trebuie însă evitat excesul de apă ce ar putea conduce la reducerea
eficienţei sitării. Umiditatea optimă de sitare este între 35 şi 45 % în funcţie de
tipul de sită folosit. Sunt accesibile (în SUA) 4 tipuri de site: staţionare, vibratoare,
disc şi rotative. În alegerea tipului de sită este necesar să se ţină cont de: mărimea
ochiurilor, capacitatea, costul, compatibilitatea cu echipamentele existente,
eficienţa în asigurarea nivelului dorit de separare şi susceptibilitatea la blocare
(astuparea ochilor sitei cu materialul de cernere). Sitele obişnuite au dimensiunile
de 0,6 – 1,2 cm, în funcţie de materialul ce trebuie sitat şi folosirea compostului.
Sitele cu dimensiuni mai mici au un risc mai mare de blocare. 6.4.5.8 Stocarea
compostului Compostul astfel obţinut se depozitează în grămezi mari şi se
acoperă pentru a fi ferit de umditate sau uscăciune excesivă. Stocarea este
necesară pentru a armoniza timpul dintre momentul terminării compostării şi
momentul de folosire. Pentru fermele tipice perioada de stocare este de 3 sau
mai multe luni. Stocarea se poate face în grămezi mai mari decât cele utilizate
pentru compostare ori pentru maturare. Chiar şi compostul finit care a fost
produs şi maturat în condiţii bune mai are încă o slabă activitate biologică.
Aceasta impune ca grămezile de stocare să nu fie ignorate şi trebuie să se adopte
un management care să evite recontaminarea, contaminarea cu buruieni şi
pericolul de foc. Pentru evitarea autocombustiei este necesar ca grămada să nu
depăşească 3,5 m înălţime. Evitarea contaminării cu agenţi patogeni sau cu
seminţe de buruieni în timul stocării se poate face dacă se asigură protecţia
grămezii împotriva animalelor cum sunt păsările. Acest lucru poate fi realizat prin
acoperirea grămezii cu materilale textile care să permită respiraţia în grămadă. În
permanenţă se va monitoriza evoluţia temperaturii în grămadă şi dacă aceasta
creşte se va trece la remanierea grămezii. Toate spaţiile de depozitare a
compostului vor fi bine drenate, cu suprafaţa de scurgere canalizată în afara
grămezii. Adăposturile deschise sunt ideale pentru păstrarea compostului. Pentru
păstrare timp îndelungat umiditatea redusă este cea mai indicată deoarece se
reduc mult procesele biologice. Stocarea unui compost imatur fără aerare
suficientă conduce la apariţia de mirosuri neplăcute. Dacă se aplică la un mediu
de creştere (ex. cuburi nutritive, substraturi de cultură, ghivece, etc.) compostul
imatur va interfera cu creşterea plantelor prin imobilizarea azotului şi producerea
de toxicitate amoniacală ori producând deficienţă de oxigen în solurile plantate.
Compostul ce urmează a fi folosit în ghivece trebuie să fie mai stabil decât cel ce
este destinat amestecului cu solul. În timpul stocării umiditatea nu va depăşi 45-
50 %, iar aceasta se va menţine prin întoarcere, amestecare şi adaosuri de lichide
dacă este necesar. Dacă pentru însăcuire sau împrăştiere se solicită un compost
cu umiditate redusă trebuie evitat adaosul de apă în timpul perioadei de
definitivare (maturare). Înainte de folosire cu câteva săptămâni se recomandă să
se restocheze compostul din grămada mare în grămezi mai mici. Aceasta permite
să se stocheze compostul în condiţii de aerare naturală şi să se disipeze şi
compuşii toxici ce pot fi prezenţi. 0 Calitatea compostului Compostul este
considerat bun dacă are următoarele caracteristici: • Se prezintă ca un produs
omogen de culoare brun închis sau negru. • Mirosul este de pământ reavăn fără
alte mirosuri neplăcute. • Mărimea particulelor este mai mică de 1,2 cm. • Este
un produs stabil (capabil să fie stocat pentru o perioadă rezonabilă de timp fără să
îşi piardă eficienţa ca amendament al solului). • Nu conţine seminţe viabile de
buruieni. • Nu conţine fitotoxine ori contaminanţi vizibili, şi • Are pH-ul între 6,0 –
7,8. În vederea livrării compostul trebuie să fie însoţit de un certificat care trebuie
să cuprindă cel puţin următoarele: • umiditatea ( sub 50%); • conţinutul de azot
total ( peste 1,5% la s.u.); • raportul C:N ( 10-18); • pH (6,0 -7,8). Pe etichetă se va
trece numele şi adresa producătorului, materialele ce au stat la baza pregătirii
compostului şi recomandări pentru utilizare. În ultimii ani interesul pentru
compostare ca o alternativă pentru managementul părţii organice din produsele
reziduale a crescut semnificativ în Canada. Ca rezultat, prin comitetul naţional,
Consiliul Canadian al Ministerelor de Mediu a început dezvoltarea unor ghiduri
naţionale pentru producerea şi utilizarea compostului pentru toate provinciile şi
teritoriile. Obiectivele specifice ale acestor ghiduri sunt: • protejarea mediului
ambiant şi sănătăţii publice în ţară; • încurajarea separării surselor de reziduuri
solide municipale în scopul producerii unui compost de calitate; • dezvoltarea
armonizată, la nivel naţional a standardelor compostului care vor armoniza
diferite grupuri şi diferite interese; • asigurarea încrederii consumatorilor prin
stabilirea unor criterii de calitate la nivel naţional pentru compost; şi • siguranţa
că metoda de compostare este permisă să se dezvolte ca o soluţie de
management a reziduurilor/resurselor şi ca o industrie conştienă a mediului care
deviază reziduurile organice de la depunerea în haldă şi incinerare. Biroul de
standardizare eliberează un certificat de conformitate care atestă că produsul
fabricat de o anumită uzină este conform tuturor exigenţelor normelor aplicabile.
În plus,certificatul recunoaşte în final capacitatea producătorului de a produce
permanent şi constant un astfel de produs conform standardelor. Certificatul de
conformitate este valabil 2 ani.

Caracteristicile chimice ale compostului. Compoziţia chimică a compostului este în

funcţie de compoziţia chimică a materialelor supuse compostării, raportul dintre
aceste materiale şi modul de desfăşurare a procesului de compostare. Cercetările
efectuate au arătat că un compost obţinut din dejecţii de pasăre a avut un
conţinut de azot total de 6,2%, iar cantitatea de azot organic mineralizat a fost
între 33,7% şi 39,3%. Pentru alte tipuri de compost cantitatea de N organic
mineralizat într-un ciclu experimental de 150 zile variază între 12 şi 15%. Cuplarea
acestei informaţii cu faptul că în compost există 0,04% azot accesibil (tot ca nitrat)
şi 0,8% azot organic, sugerează că acest produs nu constituie o sursă abundentă
de azot. Pentru aprecierea calităţii compostului s-au stabilit limitele de încărcare
cu metale grele care pot fi folosite ca specificaţii pentru piaţă pentru orice
compost sau amendament de sol destinat folosirii publice –tabelul 3. Dacă
concentraţiile de metale din compost nu depăşesc aceste limite compostul este
apreciat ca fiind de calitate ridicată. Tabelul 3 Limite de încărcare cu metale grele
a composturilor (în s.u). Metalul 1. Concentraţia maximă de metale (ppm) 2.Doza
totală de încărcare cu metale (kg/ha). 3. Concentraţia de metale în compostul de
’’înaltă calitate’’, (ppm-media lunară). 4. Doza de încărcare anuală cu metale
(kg/ha.an). Arsen 75 40 41 3 Cadmiu 85 39 39 1,9 Crom 3000 3000 1200 150
Cupru 4300 1500 1500 75 Plumb 840 300 300 14 Mercur 57 17 17 0,85 Molibden
75 18 18 0,96 Nichel 420 420 420 21 Seleniu 100 100 36 5 Zinc 7500 2800 2800
140.

Semnificaţii: 1. Cantitatea maximă de metale grele în composturi este considerată

sigură pentru culturi şi animale, inclusiv omul. 2. Cantitatea maximă cumulativă
de metale care poate fi în siguranţă aplicată pe teren. Composturile care depăşesc
concentraţia în metale pentru compostul de ’’înaltă calitate’’ (3) dar nu depăşesc
concentraţia maximă de metale grele (1) nu trebuie să fie aplicate în exces –nu se
poate depăşi doza totală de încărcare cu metale (2). 3. Concentraţia maximă de
metale permisă pentru composturile aplicate pe pajişte şi grădina casei, ori
vîndută ori însăcuită pentru piaţă. 4. Cantitatea maximă de metale care pot fi
aplicate în siguranţă pe teren într-un an. Composturile care sunt vîndute sau
însăcuite şi depăşesc concentraţiile de metale pentru ’’calitate înaltă’’ (3) dar nu
depăşesc concentraţiile maxime de metale grele (1) nu trebuie aplicate în exces –
nu se poate depăşi doza totală de încărcare anuală cu metale grele (4). 6.4.5.13
Valorificarea compostului Compostul este gata de a fi folosit dacă temperatura
din masa de compostare se stabilizează aproape de cea a mediului ambiant şi
concentraţia de oxigen din mijlocul grămezii rămâne la valori peste 5% pentru
câteva zile. Aceste măsurători trebuie făcute cînd masa de compost are
umiditatea cel mult 50% şi suficient volum pentru ca încălzirea să poată apară.
Pentru a se putea aplica culturilor în timpul sezonului de creştere compostul
trebuie să fie descompus corespunzător. Materia organică cu un raport C:N ridicat
intră in competiţie cu rădăcinile plantelor pentru azotul accesibil din sol.
Microorganismele care minerealizează carbonul din materia organică au o
afinitate mai mare pentru azot decât rădăcinile plantelor. Acesta poate fi mai
dăunător când se aplică în jurul plantelor tinere, plantelor ce au fost recent
transplantate ori al seminţelor ce au germinat recent. Plantele crescute în soluri
ori vase de ghivece ce au fost amendate cu material impropriu compostat se
opresc din creştere iar butonii florali devin în general mai galbeni şi mor.
Problema poate fi corectată uneori prin aplicarea suplimentară de îngrăşăminte
cu azot în momentul aplicării compostului, simptomele trecând deseori
neobservate până ce plantele rămân pipernicite.Tratarea problemei după apariţia
simptomelor este în general prea târzie. Consiliul Compostării din Canada
apreciază compostul ca fiind un amendament valoros pentru sol şi o şansă de
valorificare a tuturor reziduurilor organice. Compostul are un conţinut ridicat de
materie organică şi ajută la refacerea multor proprietăţi ale solului care s-au
pierdut sau deteriorat în timpul folosirii. Deşi compostul nu este considerat un
fertilizant el conţine elemente nutritive ce îmbunătăţesc creşterea plantelor. Când
se foloseşte în combinaţie cu fertilizanţii, compostul acţionează ca un fertilizant ce
asigură plantelor elementele nutritive necesare pentru o perioadă de timp mai
lungă decât prin aplicarea fertilizanţilor singuri. Principalele efecte benefice ale
compostului sunt: • Îmbunătăţirea creşterii plantelor şi a rădăcinilor – s-a
constatat că acolo unde compostul ia parte la formarea mediului de cultură
plantele cresc mai puternic şi au o producţie mai ridicată; compostul aduce nu
numai materie organică şi elemente nutritive ci şi microelementele esenţiale
necesare creşterii plantelor; • Reduce viteza de cedare a elementelor nutritive –
compostul leagă elementele nutritive, asigurând cedarea şi utilizarea lor într-o
perioadă mai lungă de timp; fixarea elementelor nutritive reduce spălarea lor
către apa freatică şi de suprafaţă în timpul ploilor; • Îmbunătăţeşte porozitatea
solului – activitatea microbiologică este esnţială pentru solurile fertile;
microorganismele descompun materia organică şi pun la dispoziţia plantelor
elementele nutritive necesare dar acest lucru se petrece mai bine în solurile
poroase, aerate; aportul ridicat de materie organică conduce la creşterea
porozităţii solului; • Îmbunătăţeşte capacitatea de înmagazinare pentru apă – atât
prin creşterea porozităţii solului.
Deseurile alimentare care ajung in gropile de gunoi produc o cantitate mare de
metan, un gaz cu efect de sera mai puternic decat chiar si CO2. Pentru cei
neinitiati, cantitatile in exces de gaze cu efect de sera, cum ar fi metanul, CO2 si
cloroflurocarburile absorb radiatia infrarosie si incalzesc atmosfera pamantului,
provocand incalzirea globala si schimbarile climatice. Tocmai de aceea, este
extrem de important ca deseurile alimentare sa fie depozitate in medii controlate,
propice pentru descompunerea acestora in siguranta.