Universitatea Spiru Haret

Facultatea de Psihologie și Științele Educației

Specializare Psihologie
Formă de învățămant ID
Anul II, Grupa I
Student: Căprăruși (Ioana) Ghe. Georgiana-
Andreea

Bazele psihoterapiei
 Sinele de Psiholog

În copilărie, între nevoile mele esențiale pentru o dezvoltare sănătoasă este inclusă și
libertatea de a experimenta și exprima toate emoțiile pe care le trăim. Dintre acestea, adesea,
cele mai „respinse” de părinți sunt furia și suferința. Să ne amintim de câteva dintre reacțiile
acestora: „Plângi? Lasă că îți dau eu motive să plângi!” sau „Ce motive ai tu să fii furios?!”.
Așa învățăm de mici care sunt emoțiile „negative” pe care adesea le reprimăm.
În realitate, am fi avut nevoie de prezența empatică a părinților atunci când eram
furioși sau în suferință, pentru a ne modela cum să reglăm aceste emoții odată ce ele apar.
Altfel, învățăm să ne disociem de ceea ce simțim sau să ne ascundem pentru a nu fi văzuți
când emoția apare.
Când ne refuzăm nevoia de a exprima o emoție, de a cere compasiune persoanelor cu
care avem atașament, ne spunem „nu” nouă și procesului nostru de vindecare. Sinele de
psiholg este acea parte din mine care recunoaște suferința și o vede ca pe o amenințare („sunt
slab/sunt demn de milă/voi fi respins”) ci o abordează cu atitudinea unui părinte bun: „Te văd,
este greu acum”, „Ce mesaj poartă această suferință?”, „Ce nevoie neîmplinită apare odată
cu suferința?”.
Uneori, în suferință apare cunoașterea, iar trăirea acesteia nu este o invitație la a ne
lăsa acaparați de ea, ci de a o (re)cunoaște, de a o accepta ca parte din noi în acel moment, de
a încerca să găsim un confort pentru ea. Nicidecum de a o respinge sau ascunde. De
regulă, emoțiile de care încercăm să ne distanțăm sunt cele care vor veni mai puternic către
noi, care ne vor copleși.
Orice emoție este simțită de corp, fie că vorbim despre tensiuni în corp, nod în gât, gol
în stomac, presiune pe piept, durere de cap, extremități reci sau calde, etc., dar de câte ori ne
ducem atenția înspre acea parte a corpului nostru, cu care să rămânem în contact acceptând
ceea ce manifestă, căutând să îi oferim înțelegere, ascultând ce ne cere? Adesea vom apela la
medicație, iar asta atunci când durerea devine puternică și nu o mai putem ignora. Așadar, cu
sinele meu psihologic am învățat să îmi ascult propriul corp.
Spre exemplu, atunci când nu îi putem refuza pe alții, ne spunem că „Rolul meu este
să îi ascult pe ceilalți și să nu îi supăr”, „Eu am grijă de nevoile celorlalți”, „Nu vreau să par
egoist/ă”, „Nu vreau să se supere pe mine” și astfel să aflăm care sunt nevoile celorlalti și
cum putem să îi ajutăm în rezolvarea problemelor acestora, sunt acele credințe după care mă
ghidez și care stau la baza sinelui meu psihologic.