Sunteți pe pagina 1din 3

Anxietatea, din doua perspective

Cititorii ne-au spus că una dintre cele mai trăite emoții din ultima perioadă a fost
anxietatea, așa că ne-am dorit să aflăm mai multe despre acest sentiment.
Astfel, l-am invitat pe Andrei Lasc, autor pe site-ul Bookster, să ne răspundă la
câteva întrebări despre temerile pe care le simte și despre cum le gestionează.
De asemnea, am rugat-o pe Gina Enache, psiholog clinician în cadrul clinicii Mind
Education să ne prezinte persepectiva specialistului. Ea ne-a vorbit despre cum îi
putem ajuta pe cei dragi care se confruntă cu anxietate și despre prejudecățile pe
care le-a întâlnit referitoare la această stare.

Andrei Lasc, autor 07:07


Cum ai descrie acele momente intense cuiva care nu a trecut niciodată prin
asta?
Anxietatea e ca un papagal care-mi stă pe umăr și îmi repetă aceleași scenarii
pesimiste la infinit. Doar eu îl văd, doar eu îl aud și puține lucruri îl fac să tacă din
gură.

La început era simpatic – mă proteja de pericole reale, dar pe măsură ce am


crescut cu el pe umăr, scenariile lui au ajuns de la secțiunea „Ghid de
supraviețuire” la secțiunea „SF”. Problema e că uneori îl ascult cum turuie
scenarii total ilogice și mă trezesc cu pulsul în tâmple și cu furnicături pe șira
spinării, convins că are dreptate. Și e complicat să le explic celor dragi de la ce
am starea asta – doar eu îl văd și îl aud.

Anxietatea nu trece cu „calmează-te” sau „hai că n-ai de ce”. Cu atât mai puțin nu
trece cu „potolește-te” – asta îl face să croncăne și mai tare. În cazul meu trece
cu respirat adânc și cu plimbări lungi, iar când se mai liniștesc gândurile, uneori
ajută și umorul. Iar în relații cu alții, mă ajută să fiu întrebat ce simt și ce gânduri
îmi zboară prin cap (de multe ori fără să primesc rapid soluții), ci doar să fiu
ascultat.
Ai avut un „aha! moment” în care ai realizat că acel ceva care nu era în regulă
este de fapt, anxietate? La ce vârstă?
Din ce îmi amintesc, am fost mereu un copil mai sperios. Din fericire, anxietatea
mea e destul de blândă, nu am avut momente de hiperventilație în care să
clachez, dar a fost mereu acolo, pe un umăr, șoptindu-mi scenarii.

Am conștientizat că am papagalul ăsta pe umeri prin al II-lea an de facultate,


când am început primul proces de psihoterapie. Atunci am învățat să observ
gândurile recurente și să mă prind care-s ale mele și care-s ale lui.

Există vreo carte sau autor care te-a ajutat să treci prin momentele dificile?
„Legături pierdute”, de Johann Hari. Deși cartea e despre depresie, m-a ajutat
mult să înțeleg care-s lucrurile importante din viața mea și cum mă influențează
când/dacă le pierd. De cele mai multe ori gândul că ai putea pierde o conexiune
importantă poate duce la anxietate. De exemplu, senzația că viitorul e nesigur ne
agită pe mulți dintre noi și e important să găsim variante prin care să simțim că
avem un pic de control asupra lui.

„Big Magic”, de Elizabeth Gilbert. E o carte despre creativitate și cât ține de noi să
ne vină ideile ALEA. Citind-o mi-am dat seama că e OK să simt anxietate când mă
apuc de un proiect nou sau când îmi vine o idee nouă. E un sentiment uman și o
bună parte din procesul creativ nu e în controlul meu direct. Așa că învăț zi de zi
să am încredere în proces, în timp ce îmi creez o disciplină.

Gina Enache, psiholog clinician și psihoterapeut cognitiv-


comportamental
Care crezi că este cel mai mare obstacol pentru cineva care se luptă cu
gestionarea anxietății?
Sunt multe provocări când vorbim despre anxietate, pentru că este o stare
complexă care înglobează mai multe emoții, gânduri și comportamente. Totuși,
cred că cea mai mare provocare este comportamentul de evitare. De ce? Pentru
că atunci când oamenii evită o stare, o sarcină, o activitate, o persoană, când nu
stau în contact cu ceea ce simt, ei se distanțează de nevoile lor emoționale și
sarcinile pe care le au se vor prelungi tot mai mult. De asemenea, evitarea are un
impact negativ asupra încrederii și siguranței pe care o simt ceilalți în relație cu
persoana care evită.

Care sunt prejudecățile legate de anxietate pe care le auzi cel mai des?
Sunt două prejudecăți pe care le aud des:

1. Anxietatea este un moft. Oamenii care nu au avut încă simptome de


anxietate cred că nu este o condiție medicală reală, că este doar în „mintea
celuilalt” sau se preface. Atunci când nu ai experiența asta și nu înțelegi
foarte bine faptul că vorbim despre un dezechilibru chimic, niște hormoni
și neurotransmițători lipsă sau în exces, este dificil să crezi.
2. Oamenii anxioși ar trebui să își schimbe starea imediat, odată ce le spui că
nu e real ce simt ei.

Cum putem sprijini o persoană anxioasă?


Cel mai simplu mod în care putem ajuta o persoană anxioasă este să rămânem
noi înșine prezenți emoțional fără să încercăm să îl facem pe celălalt „să se
simtă mai bine”. Adică să îi lăsăm spațiu să se simtă confortabil în preajma
noastră cu tot cu anxietate. Mesajele pe care le transmitem sunt „îmi pasă de
tine”, „ești important/ă pentru mine”, „sunt alături de tine și când este greu”. Îi
oferim siguranță și acceptare. Desigur, asta înseamnă să ne reglăm propriul
disconfort atunci când celălalt se simte anxios, și uneori este bine să cerem la
rândul nostrum sprijin pentru asta.

S-ar putea să vă placă și