Nichita Stănescu - Leoaică tânără iubirea

          Iubirea reprezintă sentimentul cel mai lăuntric de dragoste, în general față

de o persoană de sex opus, și care în poezia lui Nichita Stănescu primește
conotații mistice, fiind înțeleasă ca o dimensiune spirituală, ca o posibilitate de
cunoaștere, cunoașterea prin eros, care în literatură este un motiv erotic și care
ajută la descifrarea universului uman.       

        În primul rând, opera remarcabilă a lui Nichita Stănescu înalță ,,întâmplările

sale care se află la rangul unei mitologii", aici fiind prezent mitul androginului din
mitologia greacă, o ființă fabuloasă între femeie și bărbat, a cărei scindare după
Platon ar fi dus la apariția sa, urmărind în esență descifrarea enigmei existențiale
a ființei sale artistice, cu ajutorul cunoașterii acestei lumi imperfecte.        

       În al doilea rând, pot face referire la mitul lui Orfeu, un erou din mitologia
greacă, un cântăreț desăvârșit, un personaj ce a devenit cu timpul arhetipul
artistului. El s-a îndrăgostit de nimfa Euridice, care a călcat pe un șarpe blestemat
și a murit, iar Orfeu nu a suportat despărțirea și a coborât în infern să o caute. Prin
cântecul său îl înduplecase pe zeul Hades să-i dea iubita, condiția de a nu o privi
niciodată. Când mai avea doar un pas să iasă la lumină, s-a întors și și-a pierdut
iubita. Esența divină ce se ascunde în om dorește să se contopească, iar eul liric
încearcă să o scoată la lumină prin cunoaștere.       

       În ultimul rând, drama și blestemul poetului se accentuează prin incapacitatea

artistului de a atinge idealul, fiind blestemat prin cunoaștere la sacrificiul suprem al
răstignirii, pentru a atinge idealul creației artistice. 

          În concluzie, cunoașterea este factorul suprem la care recurge spiritul divin

ce îl definește ca artist, pentru a păstra sacralitatea poeziei.