Nichita Stănescu - Leoaică tânără iubirea

          Iubirea reprezintă sentimentul cel mai profund de dragoste, în general

pentru o persoană de sex opus, care în poezia lui Nichita Stănescu, iubirea e
înțeleasă ca o dimensiune spirituală, ca o posibilitate de cunoaștere, cunoașterea
prin eros, ce ajută la înțelegerea universului uman.
          În primul rând, opera lui Nichita Stănescu înalță ,,întâmplările sale care sunt
la rangul unei mitologii", aici fiind prezent mitul androginului în mitologia greacă, o
ființă fabuloasă între femeie și bărbat, a cărei scindare după Platon, ar fi adus la
apariția iubirii, urmând în esență descifrarea enigmei existențiale a ființei sale, cu
ajutorul cunoașterea acestei lumi imperfecte.
          În al doilea rând, iubirea este atât de profundă, drama sa se naște din
incapacitatea artistului de a concretiza în limbaj frumusețea și sensibilitatea
poeziei, poetul este blestemat prin cunoaștere la sacrificiul suprem să atingă
idealul creației artistice, gata de răstignire pentru a păstra sacralitatea poeziei și
spiritul divin cel definește ca artist.
          În ultimul rând, esența divină se ascunde în om, ce dorește să se
contopească, iar eul liric încearcă să o scoată la lumină prin intermediul
cunoașterii.
          În concluzie, cunoașterea este factorul suprem în redarea iubirii sintetizată
de autor.