Simulare Material Didactic

LUCEAFĂRUL
Introducere
Opera literara “Luceafarul” publicata in anul 1883 de catre Mihai Eminescu in Almanahul
Societatii Academice Social-Literare “Romania Juna” din Viena, reprodusa in revista
“Convorbiri literare” si inclusa de Titu Maiorescu in singurul volum antum al poetului
ilustreaza o poveste de iubire imposibila, reprezentand un moment de referinta in evolutia
poeziei romanesti.
Gen si specie
Apartinand genului liric aceasta opera se remarca prin intinderea relativ mare, continutul
filozofic si caracterul alegoric, trasaturi specifice poemului.
Curent
Textul se inscrie in estetica romantica prin:
- coexistenta unor genuri si specii diferite;
- viziunea artistica / primatul fanteziei si al imaginatiei creatoare;
- antiteza la diverse niveluri ale textului (cosmic-terestru, muritor-nemuritor, vis-realitate);
Trasaturile epice le gasim in cadrul de basm din incipitul specific acestei specii, precum si in
structura narativa pe care se tese povestea alegorica.
Sunt imbinate si specii lirice:
- elegia - unde fata evoca lui Catalin nostalgia amorului pentru Luceafar;
- meditatia filozofica - in care Demiurgul defineste antiteza dintre efemeritatea conditiei

umane si eternitatea conditiei omului de geniu;
- idila, pastel terestru / cosmic;
Pe de alta parte, apar si elemente dramatice, rezultate din folosirea dialogului in cele patru
tablouri.
Inspiratie folclorica:
- basmul romanesc cules de germanul Robert Kunisch "Fata din gradina de aur’’;
- "Miron si frumoasa fara corp’’;

+ surse filozofice: grecesti (Platon, Aristotel, Socrate) / indiene (Imnurile Vedice, Ramayana
si Mahabharata);
Tema
- iubirea in ambele ipostaze (iubirea imposibila, tragica dintre doua fiinte apartinand unor
lumi diferite / iubirea idilica, fericita);
- conditia omului de geniu – povestea alegorica a iubirii imposibile dintre o fata de imparat si
o stea;
- cunoasterea prin eros, natura, cosmogonia;
Definirea iubirii in mod diferit:
- pentru Luceafar, iubirea este o cale superioara de cunoastere pentru care merita sacrificul
mortii (cunoaste ceva ce ii este interzis in planul sau existential, ceva dincolo de lumea sa);
conditia omului de geniu este targica prin incapabilitatea de adaptare la universul comun;
- iubirea din tabloul al doilea pune in lumina definirea sentimentului, iubirea pentru omul
comun implinindu-se in interiorul cuplului;
Viziune
Viziunea poetului asupra lumii este influentata de filozoful romantic german Schopenhauer.
- omul superior se detaseaza de omul comun prin aspiratia spre absolut, prin capacitatea de
a-si depasi limitele, prin puterea sacrificiului de sine, dar si prin izolare si nefericire;
- omul comun se caracterizeaza prin instinctualitate, egoism, invidie, incapacitatea iesirii din
limitele proprii, prin dorinta de a fi fericit intr-o existenta mediocra, printr-o “vointa oarba de a
trai’’;
Secventa II
Prezinta idila dintre fata de imparat, numita acum Catalina si pajul Catalin. Infatiseaza
repeziciunea cu care se stabileste legatura sentimentala intre exponentii lumii terestre.
Asemanarea numelor sugereaza apartenenta la aceeasi categorie: a omului comun.
Catalin este intruchiparea teluricului, a mediocritatii pamantene.
“viclean copil de casa”
“Baiat din flori si de pripas,
Dar indraznet cu ochii”

“cu obrajei ca doi bujori”
Pajului Catalin ii pica cu tronc, prinde curaj si o abordeaza.
“Daca nu stii, ti-as arata,
Din bob in bob amorul”
“Cand saruntandu-te ma-nclin,
Tu iarasi ma saruta.”
Catalina recunoaste asemanarea, dincolo de statutul social.
“Inca de mic
Te cunosteam pe tine
Si guraliv si de nimic,
Te-ai potrivi cu mine...”
Idila se desfasoara sub forma unui joc, cei doi formand un cuplu norocos si fericit, supus
legilor pamantene.
Chiar daca accepta iubirea pamanteana, Catalina aspira/tanjeste la iubirea ideala pentru
Luceafar.
“O, de luceafarul din cer
M-a prins un dor de moarte”
Acest "dor de moarte’’ ilustreaza dualitatea fiintei pamantene, aspiratia specific umana spre
absolut, dar si atractia catre fiinta inaccesibila.
Pasiunea ei este generata si de obstacolul impus
“Dar se inalta tot mai sus,
Ca sa nu-l pot ajunge.”
Titlu
- uneste doua mituri: unul romanesc, al stelei calauzitoare si altul grecesc, al lui Hyperion
(,,cel care merge pe deasupra’’, sugerand natura duala a personajului. Sustine alegoria pe
tema romantica a locului geniului in lume, vazut ca fiinta solitara si nefericita, opusa omului
comun;
Prozodie
- 98 catrene, masura de 7-8 silabe, ritm iambic, rima imbratisata;
PLUMB
Introducere
Opera literara “Plumb” publicata in 1916 de catre George Bacovia in volumul cu acelasi titlu,
creioneaza un univers sumbru, reprezentand un moment de referinta in evolutia poeziei
romanesti.
Gen si specie
Apartinand genului liric, aceasta opera se remarca prin sentimentul de tristete si spaima de
moarte specifice elegiei.
Curent
Textul se inscrie in estetica simbolista prin:
- ilustrarea unei noi sensibilitati poetice “decadente”, marcata de “spleen”, singuratate,

nevroza, ratacire;
- dizarmonie si ruptura, accentul pus pe o singura coarda; poetul nu mai e preocupat de

“imaginea frumoasa”, de podoabele obisnuite ale poeziei; expresivitatea textului bacovian isi
are sursa tocmai in aceasta muzicalitate disonanta, in figurile poetice ale insistentei precum
laitmotivul sau repetitia obsedanta (conjunctia “si” care amplifica atmosfera macabra, “flori
de plumb”, “dormeau”, “stam singur”);
- culoarea dominanta care este gri, rezultatul unui amestec de alb si negru; prezenta ei in
text poate fi asociata unei stari precum nevroza, sugerand ceva de nedeslusit, un tumult
interior sufletesc, prabusirea interioara, cenusiul vietii, resemnarea ca nu poate evada,
monotonia exasperanta;
- simbolul dat de motivul cavoului care exprima ideea unei lumi limitate spatial, sugestie a
claustrarii;
- plurivalenta semnificatiilor in raport cu contextul in care apare laitmotivul: prezenta fizica a

poetului intr-un cavou, imaginea pustiului, a vidului sufletesc, a vietii vazute ca un cosmar,
exprima iminenta mortii
- sugestia:
flori de plumb - dualitatea viata-moarte, disparitia vegetalului, a frumosului in general;
amor de plumb - sfarsitul iubirii, imposibilitatea sentimentului;
aripi de plumb - imposibilitatea implinirii idealului;
- sinestezia - impresia de cosmar amplificata prin imagini auditive, vizuale, cinetice, tactile
sonoritatea stridenta, enervanta sugereaza tristete, disperare, spaima (“sa strig”,

“scartaiau”);
raceala, impietrirea cauzata de vant, frig produce o senzatie de gol sufletesc;
- dramatismul sugerat prin corespondenta ce se stabileste intre materie si spirit, intre planul
exterior si cel interior;
Secventa I
Debuteaza cu un verb la modul indicativ, timpul imperfect ("dormea") caruia i se alatura

adverbul “adanc” , care sugereaza un somn adanc, continuitatea unui somn vesnic.
Surpinde elemente ale cadrului spatial inchis, apasator, sufocant, in care eul poetic se simte
claustrat: un cavou, simbolizand universul interior, in care mediul inconjurator a capatat
greutatea apasatoare a plumbului. Elementele decorului funerar sunt: “sicriele de plumb”,
“vestmantul funerar”, “flori de plumb”, “coroanele de plumb”, artificii funerare de duzina, tipice
pentru mica burghezie de provincie.
Repetarea epitetului “de plumb” are multiple sugestii (cromatica, fizica - de apasare),
insistand asupra existentei mohorate, anoste, lipsita de transcendenta sau de posibilitatea
inaltarii.
Lumea obiectuala (florile), in manifestarile ei de gingasie si frumusete, este marcata de

impietrire. Vantul este singurul element care sugereaza miscarea, insa produce efecte reci,
ale mortii “Si scartaiau coroanele de plumb”. Cadrul temporal nu este precizat, dar atmosfera
macabra, poarta sugestia nocturnului.
Secventa II
In mod simetric, aceasta debuteaza cu verbul “dormea”, insa de aceasta data se face
trecerea de la universul exterior la cel interior, remarcandu-se amorul de plumb.
Debuteaza sub semnul tragicului existential, generat de disparitia/moartea afectivitatii:

“Dormea intors amorul meu de plumb”. Cuvantul “intors” constituie misterul poeziei.
Disparitia sentimentului erotic, provoaca disperarea eului liric exteriorizata prin strigat.
Metafora "aripile de plumb’’ arata zborul in jos (descendent), caderea spre neant, trecerea
spre moarte.
Elementele naturii primordiale sunt frigul si vantul, care produc disolutia materiei. Starea de
solitudine a eului liric este sugerata de repetarea sintagmei “stam singur”, care alaturi de
celelalte simboluri accentueaza senzatia de pustietate sufleteasca.
Prozodie
In ce priveste prozodia exista o constructie sobra, riguroasa ce sugereaza imposibilitatea

salvarii.
Muzicalitate exterioara este redata prin rima imbratisata, masura fixa de 10 silabe,
alternarea iambului cu amfibrahul.
Muzicalitatea interioara, specific simbolista este conturata prin sonoritatea data de consoane
grele, repetitia obsesiva a simbolului "plumb" si paralelismul sintactic (“dormea”, “stam
singur”).
EU NU STRIVESC COROLA DE MINULI A LUMII
Introducere
Opera literara “Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” publicata in anul 1919 de catre
Lucian Blaga in volumul “Poemele luminii” motiveaza necesitatea misterului in planul
existential, reprezentand un moment de referinta in evolutia poeziei romanesti.
Gen si specie
Apartinand genului liric, aceasta opera se remarca prin evidentierea rolului poetului si al
poeziei in societate specific artei poetice.
Rolul poetului nu este de a descifra tainele lumii si de a le ucide (“Lumina altora/sugruma

vraja nepatrunsului ascuns”), ci de a le adanci misterul prin creatie (“eu cu lumina mea
sporesc a lumii taina”).
+ De asemenea este o meditatie filosofica si o confesiune elegiaca pe tema cunoasterii.
Curent
Textul se inscrie in estetica modernista prin:
- influenta expresionista prin exacerbarea eului creator; pronumele personal eu, reluat de
cinci ori in poezie, evidentiaza rolul eului liric, de centru creator al propriului univers poetic;
- intelectualizarea emotiei - tehnica poetica blagiana organizeaza ideile poetice prin plecarea
de la o constatare de ordin intelectual pe care o fixeaza printr-o comparatie ampla cu un
termen din lumea concreta (comparatia cu lumina de luna, care, fiind difuza, pastreaza
enigma obiectelor supuse cercetarii);
- noutatea metaforei - in plan literar, cunoasterea survine prin doua tipuri de metafore:
cunoasterea luciferica isi asociaza metafora revelatorie, care defineste un mister esential
prin insusi continutul lui, iar cunoasterea paradisiaca isi asociaza metafora plasticizanta,
care da concretete termenilor fara a le imbogati continutul; campul semantic al misterului
cuprinde cuvinte sau sintagme cu potential revelator: “tainele”, “nepatrunsul ascuns”, “a lumii
taina”, “intunecata zare”, “sfant mister”, “ne-nteles”, “ne-ntelesuri si mai mari”. Plasticizarea
ideilor poetice se realizeaza cu ajutorul elementelor imaginarului poetic blagian: “flori”, “ochi”,
“buze”, “morminte”.
Tema
- cunoasterea (temelia creatiei poetice), care sta sub semnul luminii (elemental primordial al
creatiei divine), metafora esentiala a nasterii universului (cosmogenezei);
- cunoasterea prin iubire, care sustine crezul artistic al poetului “Eu nu strivesc … / caci eu
iubesc …”;
Viziune
Viziunea despre lume se circumscrie orizontului misterului. In poezia lui exista o circulatie a
conceptelor. Atitudinea poetului fata de cunoastere poate fi explicata cu ajutorul
terminologiei filosofice ulterior constituite (in “Trilogia cunoasterii”, 1933).
Aceasta poate fi inteleasa prin raportare la mister, pe doua cai:
descifrare (cunoastere paradiziaca sau plus cunoasterea, de tip rational, logic);
incifrare (cunoasterea luciferica sau minus cunoasterea, poetica, de tip intuitiv);
Conceptia poetului despre cunoastere este exprimata artistic prin opozitia dintre metaforele
revelatorii “lumina altora” si “lumina mea”. Cele doua tipuri de cunoastere sunt antitetice,
scopul lor fiind diferit: una protejeaza tainele universului prin cuvinte, iar cealalta distruge
misterul.
Secventa I
O prima idee poetica ce se desprinde este atitudinea poetului in fata misterului.
Metafora “corola de minuni a lumii” sugereaza faptul ca universul si creatia stau sub semnul
armoniei, al frumusetii si al miracolului, reprezentand totalitatea tainelor Universului pe care
creatorul are menirea de a le proteja. Imaginea corolei, a cercului, sugereaza ca doar
neatinse aceste taine pot ajunge la perfectiune.
Acesta prin folosirea verbelor cu forma negativa “nu strives”, “nu ucid (cu mintea)”,
protejeaza misterul, punand accentul pe cunoasterea luciferica, refuzand cu vehementa
cunoasterea logica, rationala, paradiziaca prin insasi agresivitatea ei, fiind specifica
oamenilor de stiinta sau celor logici si rationali care, cu ajutorul inteligentei descifreaza
universul, explicandu-i tainele.
Sintagma “calea mea” releva, in aceasta arta poetica, destinul poetic asumat printr-o viziune
proprie asupra lumii.
Cele patru elemente pot fi grupate simbolic: “flori”-“morminte” ca limite temporale ale fiintei,
“ochi”-“buze” ca doua modalitati de cunoastere: spirituala-afectiva sau
contemplare-verbalizare.
Observatie: flori, ochi, buze, morminte = corola (viziune poetica integratoare)
Flori:
- prima treapta a cunoasterii senzoriale;
Ochi:
- cunoasterea contemplativa/deschidere a universului interior spre tot ce inconjoara fiinta;
Buze:
- cunoasterea prin senzatie, prin eros;
Morminte:
- cunoastere prin asumarea traditiei, prin pastrarea legaturii spirituale;
Astfel, cele patru ipostaze ale “corolei” devin metafore pentru cele patru stadii ale existentei
umane:
“florile” semnifica varsta copilariei si au conotatia fragilitatii;
“ochii” reprezinta varsta adolescentei, dominata de nevoia descoperirii, a cunoasterii;
“buzele” constituie varsta maturitatii si au drept conotatii afectivitatea si senzualitatea;
“mormintele” evoca varsta batranetii , conotand moartea;
Dar cele patru elemente ofera si sugestia ciclicitatii, pentru ca, asa cum pe morminte cresc
flori, la nivel ontologic, fiecare sfarsit e urmat de un inceput. De aici si perfectiunea corolei -
rotunda, infinita, simbol al eternei reintoarceri - si minunile ei, pentru ca fiecare varsta
propune descoperirea unui alt tip de mister.
Secventa II
A doua secventa, mai ampla, se construieste pe baza unor relatii de opozitie: eu-altii,
“lumina mea”-“lumina altora” – doua planuri antitetice puse in relief de relatiile configurate la
nivel verbal, pronominal si sintagmatic. Astfel, metafora “lumina” este reluata in antiteza in
structura “lumina mea”, ce reprezinta cunoasterea poetica, aparand misterul si in structura
“lumina altora”, ce defineste cunoasterea rationala, menita sa distruga misterul prin
incercarea de a-l descifra.
In primul rand, in text sunt prezente mai multe imagini artistice precum imaginea tactila
“sugruma vraja”. Aici, poetul scoate in evidenta cunoasterea stiintifica, care ucide intr-un
mod crunt creatia. Imaginea vizuala “adancimi de intuneric” este de asemenea folosita
pentru a se accentua ideea de distrugere a creatiei.
Conjunctia adversativa “dar”, reluarea pronumelui personal “eu”, verbul la persoana I

singular, forma afirmativa, “sporesc” reafirma optiunea poetica pentru modelul cunoasterii
luciferice.
Toate bogatiile lumii: florile, ochii, buzele, mormintele, merita iubirea sa, iar misterul lor
trebuie amplificat si valorificat, asa cum afrma in versurile “eu cu lumina mea sporesc a lumii
taina”, “asa imbogatesc si eu intunecata zare”.
Prin comparatia ampla introdusa de “ntocmai cum’’ cunoasterea pe care poetul o aduce in
lume prin creatia sa este asemanata cu lumina lunii, care, in loc sa lamureasca misterele
noptii, le sporeste.
Epitetul in inversiune “sfant mister”, concept cheie al liricii lui Blaga, sugereaza sacralitatea
tainei si accentueaza inca o data ideea ca misterul trebuie protejat. Natura sacra, divina a
acestuia justifica tipul de cunoastere luciferica.
La randul sau recurenta pronumelui “eu” ca si multitudinea formelor verbale de persoana I

singular marcheaza reflexivitatea limbajului, atitudinea categoric asumata a poetului in
ipostaza de ocrotitor si potentator al misterelor lumii.
Opozitia intre cele doua tipuri de cunoastere se realizeaza si prin antiteza dintre motivul
“luminii’’ si cel al intunericului, prezent in sintagmele: “adancimi de intuneric’’, “taina noptii’’,
“intunecata zare’’.
Titlu
Titlul este amplu, exprimand atitudinea poetului, izvorata din iubire, de protejare a
misterului. Este format dintr-o propozitie dezvoltata, ce se deschide cu pronumele personal
eu, reluat de cinci ori in poezie, si evidentiaza rolul eului liric, de centru creator al propriului
univers poetic, fiind de asemenea o influenta expresionista (exacerbarea eului creator) si o
marca a confesiunii.
Verbul la modul indicativ, timpul prezent, forma negativa “nu strivesc” exprima refuzul
cunoasterii de tip rational si optiunea poetului pentru cunoasterea luciferica (poetica).
Metafora revelatorie corola de minuni a lumii creeaza o imagine a perfectiunii, prin ideea de
cerc, dar face trimitere si la frumusetea unei flori, ale carei petale sunt de fapt, minunile lumii.
Prozodie
Discursul poetic nu e structurat strofic. Prin urmare sunt refuzate conventiile poetice
traditionale si asezarea strofica deoarece ingradesc fluxul de idei . Innoirile prozodice
moderniste sunt versul liber (eliberarea de rigorile clasice) si ingambamentul (prelungirea
ideii poetice in versuri consecutive).
Poezia este alcatuita din 20 de versuri libere (cu metrica variabila), al caror ritm interior reda
fluxul ideilor poetice si frenezia sentimentelor.
ACI SOSI PE VREMURI
Introducere
Opera literara “Aci sosi pe vremuri” publicata in anul 1923 de catre Ion Pillat in volumul “Pe
Arges in sus” ilustreaza repetabilitatea destinului uman, ciclitatea existentei umane,
reprezentand un moment de referinta in evolutia poeziei romanesti.
Gen si specie
Apartinand genului liric, aceasta opera se remarca prin sentimentele de melancolie si tristete
provocate de trecerea timpului, intr-un mod specific elegiei.
Tonul idilic al discursului liric reflecta puritatea sentimentelor stravechi traite de catre bunicii
poetului intr-un cadru rustic conturat de un pastel spiritualizat, pretext pentru meditatia
asupra destinului uman.
Faptul ca poetul este urmasul care eternizeaza in creatia sa iubirea bunicilor sunt aspecte
care sustin caracterul de arta poetica a textului liric care evidentiaza nivelul de profunzime al
sentimentelor.
Curent
Textul se inscrie in estetica traditionalista prin:
- orientarea spre trecut (motivul amintirii, casa parinteasca) / atasamentul fata de valorile
trecutului;
- nostalgia patriarhalitatii, a vietii nealterate de civilizatia industriala, fixata intr-o aura de

eternitate;
- cadrul rural / preferinta pentru universul rural particularizat prin utilizarea unor motive
literare specifice: “casa cu pridvor”, “lanuri de secara”, “berzele”, “clopotul din turnul vechi”;
Tema
- trecerea ireversibila a timpului “fugit irreparabile tempus”;
+ repetabilitatea destinului uman / ciclicitatea vietii (pune in evidenta fragilitatea fiintei umane
sub actiunea lui devoratoare)
Tema iubirii opune povestii de ieri a bunicii, povestea de azi a nepotului. Cele doua timpuri
se reunesc prin toposul neschimbat al poeziei, casa amintirii cu-obloane si pridvor, expresie
a reluarii ciclului devenirii. Numai cadrul este acelasi, protagonistii sunt altii.
De asemenea, se evidentiaza si alte teme literare precum ortodoxismul redat prin prezenta
bisericii sau ruralismul reprezentat de peisajul natal.
Viziune
- senin-melancolica asupra vietii, chiar daca este strabatuta de tristetea trecerii ireversibile a
timpului, impresioneaza prin cadrul natural si prin increderea in destinul repetabil al iubirii;
- de influenta traditionalista, poate fi redusa la viziunea conform careia pamantul ramane

acelasi, timpul fuge mereu;
Secventa I
Primele doua distihuri reprezinta incipitul poeziei si fixeaza, prin intermediul metaforei “casa
amintirii”, spatiul rememorarii nostalgice a trecutului, un spatiu mitic.
Versul “Paienjeni zabrelira si poarta si zavor” sugereaza trecerea timpului, degradarea,

starea de parasire a casei parintesti. Trecutul capata o aura legendara, devine un timp mitic,
al luptei haiducilor pentru dreptate: “Iar hornul nu mai trage alene din ciubuc / De cand
luptara-n codru si poteri si haiduc.”
Al treilea distih deschide planul trecutului, al evocarii iubirii bunicilor. Daca in poezia
romantica natura era eterna, in opozitie cu efemeritatea existentei umane, in poezia lui Ion
Pillat natura devine solidara cu omul, fiind marcata de semnele imbatranirii, ca si fiinta
umana: “In drumul spre zare imbatranira plopii”.
Versul “Aci sosi pe vremuri bunica-mi Calyopi” reia titlul poeziei si evoca imaginea din
tinerete a bunicii cu nume mitologic: Calyopi-Kalliope, muza poeziei epice si a elocintei in
mitologia greaca.
Idila reflecta puritatea sentimentelor din vremuri stravechi, atunci cand Calyopi, venise cu
“berlina” ca sa se mute definitiv acasa la “bunicul meu”, care i-a recitat, romantic, poezia “Le
lac” a lui Lamartine si versuri din “Sburatorul” lui Ion Heliade Radulescu. Imaginea vizuala a
bunicii pastreaza atmosfera si moda acelor timpuri, ea era o tanara “subtire”, imbracata “in
larga crinoline” si il asculta “tacuta, cu ochi de peruzea” pe bunic, traind amandoi o puternica
si pura emotie: “si totul, ce romantic, ca-n basme, se urzea”.
Idila este imaginata intr-un decor rustic, romantic prin elementele care il compun (“luna”,
“lacul”, atmosfera nocturna). Povestea de dragoste se desfasoara sub semnul ocrotitor al
noptii si al lunii, motive romantice revalorizate in cheie traditionalista. Timpului ii este
subordonat motivul romantic al plopilor care strajuiesc drumul, simboluri ale melancoliei si
asteptarii. Sunetul clopotului, laitmotiv al poeziei, insoteste protector cuplul de indragostiti “Si
cum sedeau... departe, un clopot a sunat, / De nunta sau de moarte, in turnul vechi din sat”.
Lumea este supusa timpului, acest fapt fiindu-le amintit indragostitilor prin dangatul
clopotului din turnul vechi din sat, simbol al destinului si al trecerii inexorabile a timpului.
Secventa II
Eul liric reia simetric povestea de dragoste, intr-un cadru al carui fundal general este acelasi,
cu mici schimbari. Se produce trecerea la planul prezent prin intermediul unei comparatii
“Ca ieri sosi bunica... si vii acuma tu: / Pe urmele berlinei trasura ta statu”. Ca intr-un ritual
nepotii repeta gesturile bunicilor peste timp, diferentele esentiale tin de moda vremii, iubita
coboara din “trasura”, iar indragostitul ii recita poeme simboliste de Francis Jammes si Horia
Furtuna, dar starea din suflet ramane aceeasi. In poezie este descris portretul fizic al iubitei
care ne retine atentia prin imaginea ochilor: ieri, “ochii de peruzea”, acum “ochii de ametist”.
Ultimile trei versuri amplifica tristetea poetului privind neputinta umana in fata timpului si a
mortii, viata si moartea fiind doua valori esentiale ale existentei umane, simbolizate de
imaginea auditiva a clopotului din vechiul turn. Sunetul clopotului din turnul vechi revine ca
un avertisment al trecerii timpului, punctand momentele de referinta ale existentei umane
(nunta si moartea). Chiar daca in forme noi, viata isi urmeaza ciclul sau, continuitatea este
asigurata in plan universal prin rotirea neincetata a generatiilor; timpul bunicilor s-a scurs in
timpul nepotilor.
Titlu
- din punct de vedere denotativ semnifica locul unde se afla eul liric; fixeaza cadrul
spatio-temporal al iubirii evocate, prin indicii de spatiu (adverbul de loc, cu forma regionala:
“aci”), de timp (locutiune adverbiala de timp: “pe vremuri”) si forma verbala, de perfect
simplu: “sosi”, care marcheaza legatura dintre trecut si prezent;
- din punct de vedere conotativ demonstreaza “casa amintirii”, o casa devenita posesiune
sufleteasca, propietate aflata in stapanirea memoriei;
Prozodie
- traditionalista - 19 distihuri, rima imperecheata, ritm iambic, masura de 13-14 silabe;
- versul independent din final relativizeaza intr-o oarecare masura constructia clasica;
TESTAMENT
Introducere
Opera literara “Testament” publicata in anul 1927 de catre Tudor Arghezi in volumul “Cuvinte
potrivite” prezinta valoarea cartii si a creatiei lasate drept mostenire, constituind un moment
de referinta in evolutia poeziei romanesti.
Gen si specie
Apartinand genului liric, aceasta opera se remarca prin evidentierea rolului poetului (trezirea
constiintei cu privire la valoarea cartii) si a poeziei in societate, specific artei poetice.
Curent
- introducerea in lexicul textului a cuvintelor considerate pana atunci nepoetice, care

dobandesc valente estetice: “bube, mucegaiuri, noroi”;
- eliminarea prejudecatii conform careia ar exista un lexic poetic si unul nepoetic;
In poezia “Testament”, acest aspect este evidentiat prin utilizarea unei mari varietati de
termeni.
Sunt prezente
arhaisme: “plavani”, “hrisov”, “sarici”;
regionalisme: “facui”, “gramadii”;
neologisme: “canapea”, “obscur”;
termeni religiosi: “Dumnezeu”, “Domnul”;
termeni din limbajul popular: “bube”, “zdrente”;
- valorifica estetica uratului, concept preluat de la scriitorul francez Charles Baudelaire;

Arghezi nu foloseste antiteza (ca in romantism), pentru a pune in evidenta lumina, prin
contrast cu intunericul sau pentru a scoate in relief frumosul, prin contrast cu uratul. El se
foloseste de estetica uratului pentru a demonstra ca poetul are capacitatea de a transforma
uratul in frumos, nepoeticul in poetic, materialul in spiritual: “Din bube, mucegaiuri si noroi /
Iscat-am frumuseti si preturi noi.”
Seriile antonimice: “cand sa-mbie, cand sa-njure” sugereaza tonalitatile extreme ale creatiei
poetice argheziene. “Facui din zdrente muguri si coronae”, “ciorchin de negi” exprima ideea
transfigurarii artistice a unor aspecte ale realitatii degradante.
Traditionalism:
- subiectul religios
- cultul strabunilor
- legatura dintre generatii
Tema
- creatia literara vazuta ca un mestesug, creatia lasata mostenire unui fiu spiritual.
Textul poetic este conceput ca un monolog adresat de tata unui fiu spiritual caruia ii este
lasata drept unica mostenire “cartea”.
Discursul liric este adresat de catre tata unui fiu, de catre strabuni unor urmasi, de catre rob
unui Domn, tot atatea ipostaze ale eului liric.
Secventa I
Prima strofa, conceputa ca o adresare directa a eului liric catre un fiu spiritual, contine ideea
mostenirii spirituale, menita a sintetiza experienta trecutului.
Versurile “Nu-ti voi lasa drept bunuri dupa moarte, / Decat un nume adunat pe-o carte”
contureaza modestia cu care este prezentata aceasta comoara a intelectualitatii. care
devine simbol al identitatii autorului care se remarca prin creatie.
Tot in aceasta secventa poetica este evidentiata sursa de inspiratie a poeziei, respectiv
trecutul generatiilor de strabuni. Metafora „seara razvratita" face trimitere la trecutul
zbuciumat al stramosilor, care se leaga de generatiile viitoare prin “carte”, marca a
prezentului. “In seara razvratita care vine/ De la strabunii mei pana la tine" se realizeaza
proiectia pe axa timpului (trecut-prezent-viitor).
Eul poetic incurajeaza parcurgerea unor obstacole ale existentei taranesti arhaice, prin
truda, cautare si efort, cartea reprezentand un punct de pornire in drumul initiatic “Prin rapi si
gropi adanci/ Suite de batranii mei pe branci / Si care, tanar sa le urci te-asteapta, / Cartea
mea-i, fiule, o treapta.”
Cartea are o valoarea initiatica pentru posteritate, cumuland experienta predecesorilor,
devenind “o treapta” in desavarsirea cunoasterii. Formula de adresare, vocativul “fiule",
desemneaza un potential cititor, poetul identificandu-se, in mod simbolic, cu un tata, cu un
mentor al generatiilor viitoare.
Importanta cartii (“asaz-o cu credinta capatai”) este motivata fie de vechime si de confirmaea
valorii ei in timp (“hrisovul cel dintai”).
“Cartea” – “hrisov” are pentru generatiile viitoare valoarea unui document fundamental,
asemeni Bibliei sau unei marturii istorice, un document al existentei si al suferintei
stramosilor “Al robilor cu saricile pline/ De osemintele varsate-n mine”.
Metafora “osemintelor varsate in mine” reliefeaza investitura culturala realizata in timp si

exprima legatura poetului cu stramosii, al caror efort il sublimeaza prin creatie.
Secventa II
Ultima strofa evidentiaza faptul ca muza, arta contemplativa, “Domnita”, “pierde” in favoarea
mestesugului poetic: “intinsa lenesa pe canapea,/ Domnita sufera in cartea mea”.
Poezia este atat rezultatul inspiratiei, al harului divin “slova de foc’”, cat si rezultatul
mestesugului, al trudei poetice “slova faurita”. Conditia poetului este redata in versul “Robul
a scris-o, Domnul o citeste”; artistul este un “rob”, un truditor al condeiului si se afla in slujba
cititorului. Originea zestrei culturale e ilustrata in versurile “Far-a cunoaste ca-n adancul ei /
Zace mania bunilor mei’’.
Titlu
Din punct de vedere denotativ cuvantul testament desemneaza un act juridic intocmit de o
persoana prin care aceasta isi exprima dorintele ce urmeaza a-i fi indeplinite dupa moarte, in
legatura cu transmiterea averii sale.
Din punct de vedere conotativ face trimitere la cele doua mari parti ale Bibliei: Vechiul
Testament si Noul Testament, in care sunt concentrate invataturile proorocilor si
apostolilor adresate omenirii. Astfel, creatia argheziana devine o mostenire spirituala
adresata urmasilor-cititori sau viitorilor truditori ai condeiului.
Prozodie
Elementele de prozodie contribuie la modernitatea textului. Strofele inegale, de la 4 la 18

versuri, sugereaza stari emotionale diferite, frangeri bruste ale discursului poetic si continuari
largi, explicative. Rima este imperecheata, iar masura este variabila, fiind cuprinsa intre 9-11
silabe.
LEOAICA TÂNĂRĂ IUBIRE
Introducere
Opera literara “Leoaica tanara, iubirea” publicata in anul 1964 de catre Nichita Stanescu in
volumul “O viziune a sentimentelor” ilustreaza intalnirea omului cu iubirea, reprezentand un
moment de referinta in evolutia poeziei romanesti
Gen si specie
Apartinand genului liric, aceasta opera se remarca prin evidentierea rolului poetului si al
poeziei in societate specific artei poetice.
Este o arta poetica specifica primei etape de creatiei, caracterizata de un eu liric vitalist, care
prezinta iubirea ca un sentiment dominant revitalizator atat pentru fiinta sa cat si pentru
poezie. Sentimentul transfigureaza lumea si naste universul poetic.
Caracter
- erotic - eul liric este puternic marcat de intensitatea si forta celui mai uman sentiment,
iubirea;
Curent
- ambiguitate - poezie a intalnirii cu iubirea, textul liric poate fi “citit” si ca “intalnire” a poetului
cu inspiratia acaparatoare a fiintei, care are ca efect transformarea lumii reale intr-un univers
propriu de creatie, iar a omului obisnuit intr-un creator;
- metafore - insusirile creatorului sunt contemplatia, reflectia, rostirea poetica (sugerate de

metaforele “spranceana’’, “tampla’’, “barbie’’);
Creatia izvoraste din iubire si il proiecteaza pe creator in eternitate.
In neomodernismul lui Nichita Stanescu, se regasesc redimensionate
transfigurarea realului in cuvinte;
magia lexicala specifica lui Arghezi;

ermetismul barbican, vocatia vizionara a lui Lucian Blaga;
Toate, insa, pe un alt teritoriu liric, implantate intr-o sensibilitate poetica.
Tema
- iubirea, acest sentiment care tuteleaza fiinta umana si consecintele acesteia asupra
raportului eului poetic cu lumea exterioara si cu sinele totodata, ea navalind ca un animal de
prada in spatiul sensibilitatii poetice;
Aparitia brusca, surprinzatoare a iubirii, intruziunea ei violenta, agresiva in existenta umana

transforma definitiv perceptia barbatului indragostit asupra lumii si asupra sa. Iubirea este o
stare de vibratie continua, o cale spre revelatie si o modalitate de integrare in armoniile
universale.
Viziune
Asadar, in conceptia lui Nichita Stanescu, iubirea este un act fundamental. Ea este capabila
sa conduca la schimbarea radicala a alcatuirii interioare, la o metamorfoza definitiva a fiintei.
Dragostea genereaza o stare de fascinatie, hipnotica, convertita in experienta unica. Prin

revelatia iubirii timpul se comprima, se “sparge” facand loc eternitatii.
Perceperea abstractiilor ca avand o existenta concreta si preschimbarea lucrurilor concrete

in abstractii, aceasta inversare a raporturilor, reprezinta o caracteristica proeminenta a
poeziei lui Nichita Stanescu.
In conceptia lui, poezia e vie: “se naste din imaginatia poetului si se hraneste cu imaginatia
cititorului”.
Secventa I
Prima strofa prezinta propria descoperire a iubirii de catre eul liric (pronumele la persoana I
singular “mi”, “ma”, “m” fiind marci ale prezentei eului liric). Sentimentul se corporalizeaza
sub forma unei leoaice, animal feroce, a carei prada este intreaga fiinta a celui indragostit.
Sentimentul apare brusc (“mi-a sarit in fata”), in mod neasteptat, luandu-l prin surprindere si
fara a-i oferi timp sa reactioneze in vreun fel. Abia dupa ce este afectat, eul liric realizeaza
ca il “pandise-n incordare mai demult”. Indicele temporal “demult” arata timpul indelungat al
urmaririi, iubirea fiind in asteptarea momentului prielnic pentru “a ataca”.
Prin adverbul “azi” prezent in ultimul vers al strofei se poate observa ca momentul prielnic
este chiar acum, in prezent. Forta devastatoare cu care actioneaza, duritatea sunt redate
prin versul “Coltii albi mi i-a infipt in fata”. Iubirea se manifesta intr-un mod violent (“m-a
muscat”) lasand urme, unele chiar vizibile (“de fata”) transformarea fiind deci ireversibila.
Simbolul leoaicei tinere a fost interpretat si ca ipostaza a combustiei creatoare, actul
cunoasterii implicand notiunea de sacrificiu (“m-a muscat leoaica, azi, de fata”).
Secventa II
Cea de-a doua strofa poate fi interpretata ca o descriere cosmogonica. Schimbarile produse
in interiorul eului liric determinate de aparitia unui nou sentiment, produc schimbari la nivelul
exteriorului. Universul e metamorfozat prin iubire.
Aceste schimbari sunt la fel de bruste (“Si deodata”), iar eul liric resimte acum tot exteriorul,
sentimente de ameteala si confuzie punand stapanire asupra lui. Fiinta indragostitului se
refugiaza intr-un univers in schimbare odata cu el. Concretizarea, pana la materialitate si
carnatie a ideii, a sentimentului.
Forta agresiva a iubirii modifica realitatea, reordoneaza lumea dupa propriile-i legi intr-un joc
al cercurilor concentrice (simbol al perfectiunii): “Se facu un cerc, de-a-dura, / cand mai larg,
cand mai aproape, / ca o strangere de ape.” Acest nou univers este creat in jurul eului liric,
el fiind nucleul. Eul liric se simte in acest nou univers un adevarat „centrum mundi”, un
nucleu existential, care poate reorganiza totul in jurul sau, dupa alte perceptii, cu o forta
impresionanta, abstractul “cerc” si concretul, materia, fluidul, destabilizand astfel vechile
reguli ale universului si ale logicii.
Simturile-i sunt exacerbate caci “privirea-n sus tasni” iar “auzul o-ntalni’’. Privirea, ca si
auzul, pot fi simboluri al perspectivei sinelui, se inalta “tocmai langa ciocarlii”, sugerand
faptul ca aparitia iubirii este o manifestare superioara a bucuriei supreme, a fericirii, care
este perceputa cu toate simturile, mai ales ca se spune ca ciocarlia este pasarea care
zboara cel mai sus si are un vers cu totul aparte.
Eul liric este extaziat de noul sentiment neasteptat, care-l copleseste, “Si privirea-n sus
tasni, / curcubeu taiat in doua”. Curcubeul, ca simbol al unei fericiri nesperate, poate
semnifica un fenomen rar si fascinant, ca si iubirea sau poate fi un adevarat arc de triumf, de
izbanda cereasca, reflectat in sufletul prea plin al eului poetic.
Titlu
Titlul, reluat in incipit, defineste iubirea prin intermediul unei metafore surprinzatoare.
Metafora explicita a iubirii imaginate ca o “leoaica tanara” propune o perspectiva atipica
pentru cititorul de poezie clasica, prin ideea de ferocitate. Analogia dintre iubire si o “leoaica
tanara”, evidentiata in apozitie, evoca sensuri latente ale sentimentului: cruzime, forta,
senzualitate, dar si stare hipnotica, neputinta prazii de a i se sustrage.
Prozodie
Poezia e alcatuita din trei strofe, cu versuri inegale, cu rima, ritm, masura variabile. Innoiri
prozodice sunt versul liber si ingambamentul (scrierea cu litera mica la inceput de vers
marcheaza continuitatea ideilor poetice).
ALEXANDRU LAPUSNEANU
Introducere
Opera literara "Alexandru Lapusneanul" publicata in anul 1840 de catre Costache Negruzzi
in primul numar al revistei "Dacia literara" ilustreaza intr-un mod artistic o perioada
sangeroasa din istoria Moldovei, fixata temporal pe la mijlocul secolului XVI, sub puterea
unui domnitor tiran, reprezentand un moment de referinta in evolutia prozei romanesti.
Gen si specie
Apartinand genului epic, aceasta opera se remarca prin actiunea complexa, a carei intindere
e mai mare decat cea a schitei, care se desfasoara pe un singur fir narativ central, cu un
numar relativ mic de personaje si un conflict mai pronuntat, trasaturi specifice nuvelei.
Caracter
- istoric - principala sursa de inspiratie este trecutul istoric, adica Evul Mediu / istoria
nationala;
Curent
Textul se inscrie in estetica romantica prin:
- personaje exceptionale puse in situatii exceptionale, construite in antiteza; antiteza

romantica domina textul, pusa mai ales in evidenta prin relatiile dintre personaje:
Lapusneanul-Motoc (calaul si victima) si Lapusneanul-Ruxandra (demonul si ingerul);
- psihologia si tragismul personajelor + scene cutremuratoare;
- culoarea epocii in descrieri cu valoare documentara (portretul fizic al doamnei din capitolul
II, vestimentatia lui Lapusneanu in biserica, masa domneasca);
Clasicism:
- simetrie si echilibrul solid al nuvelei;
Realism:
- adevarul istoric al celei de a doua domnii a lui Alexandru Lapusneanul;

Tema
- lupta pentru putere in epoca medievala, domnia lui Alexandru Lapusneanul evidentiind
lupta pentru impunerea autoritatii si consecintele detinerii puterii de catre un domnitor crud
care se raporteaza la realitatile social-politice din Moldova secolului XVI-lea;
Viziune
Costache Negruzzi este primul scriitor roman, care valorifica intr-o creatie literara cronicile
moldovenesti “Letopisetul Tarii Moldovei” de Grigore Ureche si Miron Costin. Din cronicile
acestora este preluata imaginea personalitatii domnitorului Alexandru Lapusneanul, precum
si anumite fapte si replici.
Cu toate acestea, el se distanteaza de realitatea istorica, prin apelul la fictiune si prin

viziunea romantica asupra istoriei, influentata de ideologia perioadei pasoptiste. Astfel,
autorul apeleaza la cateva licente istorice, boierii Motoc, Stroici, Spancioc. Desi istoria atesta
faptul ca la revenirea lui Alexandru Lapusneanul, Motoc fuge in Polonia unde este decapitat,
Negruzzi il pastreaza ca personaj, ca sa il poata caracteriza mai bine pe domnitor. O creatie
a autorului este boierul Stroici, lipsit de atestare documentara si care, prin atitudinea
ireverentioasa fata de domnitor reprezinta idealurile democratice ale pasoptistilor.
Secventa I
O prima secventa semnificativa se contureaza chiar in primul capitol “Daca voi nu ma vreti,
eu va vreu”, in care domnitorul, ajutat de mercenarii Turci intra in Moldova. Este intampinat
de o solie a boierilor (Motoc, Veverita, Spancioc, Stroici), care ii cere sa se intoarca sub
pretextul ca tara nu-l vrea. Fin psiholog, domnitorul intelege ca nu este vointa norodului, ci a
boierilor si le raspunde dur cu vorbele care constituie motto-ul acestui capitol.
Dintre acesti boieri se remarca Motoc, care incearca lingusitor sa-si ceara iertare pentru a
ramane in viata si pentru a-si pastra privilegiile. Domnitorul ii promite ca nu isi va manji sabia
cu sangele lui deoarece ii este “trebuitor”. Astfel, Lapusneanul apare ca un domn puternic,
razbunator, dar si sincer, direct, pe cand Motoc se arata lingusitor, tradator, slab.
Secventa II
Motoc devine personaj principal in capitolul al treilea, cand in timpul macelului celor 47 de
boieri, doreste sa intre in gratiile stapanului, pe care-l flateaza si-l linguseste, aprobandu-i
toate faptele chiar daca are o alta convingere, iar linguseala ajunge pana in punctul in care
simuleaza o stare sufleteasca asemenea celei a domnitorului.
Cand Lapusneanul intreaba cu perfidie daca a facut bine ca a scapat tara de o asa raie,
Motoc, cu o linguseala dezgustatoare, raspunde ca avea de mult de gand sa sfatuiasca pe
Maria Sa la aceasta.
Cand constata ca nu mai are nicio scapare, lasitatea lui devine nemarginita. Cand armasul
aduce vestea ca multimea razvratita cere capul vornicului, lasitatea lui Motoc apare in toata
goliciunea ei, devine un simbol ridicol si da “o reprezentatie comica de lasitate, invocand
ajutorul divin”. Ii propune mai intai sa puna tunurile pe prostime, “pune sa deie cu tunurile
intr-insii…sa moara toti! Eu sunt boier mare! Ei sunt niste prosti.’’ Cand Lapusneanul isi
arata dispretul fata de perfidul slujitor, si ii spune pe un ton sarcastic: “prosti, dar multi! Sa
omor o multime de oameni pentru un om?”, Motoc ii cere ragaz, pentru a-si orandui casa si
pentru a se spovedi.
Cuvintele taioase, prin care Lapusneanul se descotoroseste de el, servindu-i aceeasi lectie
de fals patriotism, pe care Motoc i-o oferise, ii sunt date vornicului pentru a-i arata ca nu a
uitat nimic din tradarile trecute: “Du-te sa mori pentru binele mosiei”. Gesturile disperate si
targuielile boierului, lipsa de demnitate in fata mortii, dorinta de a gasi o portita de amanare a
sentintei, il prezinta in toata ipocrizia lui: “plange, tipa, suspina, se roaga, isi smulge barba”.
Pedepsirea lui Motoc se transforma, prin abilitatea voievodului, intr-un act justitiar, in folosul
poporului asuprit de marii boieri tradatori de tara: “Luati-l de-l dati norodului, si spuneti ca
astfel plateste Alexandru Voda celor care prada tara.”
Coordonate spatio-temporale
Evenimentele se desfasoara in Moldova, in a doua jumatate a sec. XVI, prezentand

intoarcerea lui Lapusneanu la tron, in a doua sa domnie, actiunea desfasurandu-se apoi la
curtea domneasca si la mitropolie.
Primele trei capitole prezinta evenimente ce au loc imediat dupa intoarcerea lui la tron, iar
ultimul rezuma evenimente intamplate patru ani mai tarziu, precum si secventa mortii
domnitorului.
Conflicte
Principalul conflict este unul exterior, de ordin politic: lupta pentru putere iscata intre
domnitor si boieri. Mijloacele alese de Lapusneanul pentru impunerea autoritatii sunt dure si
sangeroase, dar sunt motivate psihologic, cruzimea sa devenind expresia dorintei de
razbunare pentru tradarea boierilor din prima domnie.
Conflictul secundar dintre domnitor si vornicul Motoc pare sa fi inceput mult mai devreme
deoarece boierul era unul dintre cei care l-au tradat pe Lapusneanul. Mai mult de atat, inca
din momentul intoarcerii in tara a domnitorului, il remarcam pe Motoc, care isi cere iertare,
dorind sa devina omul de incredere al domnitorului. Acesta ii promite ca il va tine in viata
atata timp cat va avea nevoie de el. Conflictul se finalizeaza in capitolul “Capul lui Motoc
vrem”, in care boierul devine tap ispasitor, fiind aruncat multimii adunate la curte, care il
sfasie in bucati.
Conflictul social dintre boieri si popor se limiteaza doar la revolta multimii din capitolul al
treilea, in care Motoc are un sfarsit tragic.
Statut – Alexandru Lapusneanul
Social
- domnitorul Moldovei, reintors la tron pentru a doua oara;
- el nu face parte dintr-o familie de vita nobila;
- e un parvenit care si-a asigurat acest statut prin intermediul casatoriei sale cu domnisoara
Ruxandra;
- spre finalul vietii se caieste, devenind calugar sub numele de Paisie;
Psihologic
- om calculat, inteligent, perspicace, bun orator;
- personalitate puternica si sangvinica
Moral
- tipul despotului, al tiranului medieval;
Statut – vornicul Motoc
Social
- vornicul Moldovei;
Psihologic
- personalitate slaba, incapabil sa faca fata conflictului cu domnitorul;
Moral
- lingusitor, ipocrit, lacom, oportunist, punandu-si propria persoana pe primul loc,

nepasandu-i de nimeni altcineva;
Modalitati de caracterizare – Alexandru Lapusneanu
Autocaracterizare:
“voi merge ori cu voia, ori fara voia voastra”
Carcterizare directa:
“purta coroana paleologilor si peste dulama poloneza de catifea stacojie, avea cabanita
turceasca” - narator
“raspunse Lapusneanul cu sange rece” - narator
“crud si cumplit este omul acesta” - Mitropolitul Teofan
“sangele cel pangarit al unui tiran ca tine” - Spancioc
Caracterizare indirecta:
- factorul irational al sumbrului sau caracter (uciderea boierilor si construirea unei piramide
din capetele lor, pedeapsa propriei sotii);
- vointa sa neabatuta;
- setea pentru putere dublata de dorinta de razbunare;
- abil, disimulat, bun cunoscator al psihologiei umane;
Modalitati de caracterizare – vornicul Motoc
Caracterizare directa:
- linguseste “asemenea cainelui care in loc sa muste, linge mana care-l bate”;
- “ticalosul boier”;
Tradator, cameleonic, oportunist, lingusitor la culme, lacom de avere, Motoc va cadea

victima propriilor sale defecte, pentru ca a ignorat puterea multimii, asa cum l-a subestimat si
pe Lapusneanul. Acesta il va intrece in rafinamentul intrigii, precum si in lipsa de scrupule,
si, prin urmare, il va inlatura, slujindu-se de cei “prosti, dar multi”.
Povestea lui Harap-Alb
Introducere
Opera literara "Povestea lui Harap-Alb" publicata in anul 1877 de catre Ion Creanga in
revista "Convorbiri literare" prezinta imbinarea supranaturalului popular cu evocarea realista
a satului moldovenesc, constituind un moment de referinta in evolutia prozei romanesti.
Gen si specie
Apartinand genului epic, aceasta opera se remarca prin inglobarea unor aspecte ale
fabulosului si miraculosului si prezentarea unui conflict dintre bine si rau, finalizat cu victoria
binelui, trasaturi specifice basmului.
Tema
- confruntarea dintre bine si rau
+ tema adiacenta: maturizarea, initierea, opera capatand astfel caracter de bildungsroman
Secventa I
Fiul de crai este inzestrat cu naivitatea, credulitatea celui care a trait intr-un spatiu al
inocentei dupa cum naratorul il caracterizeaza “boboc in felul sau la trebi de aieste”, prin
urmare cade sluga spanului, care il supune prin viclesug si ii traseaza si limitele juramantului
“atata vreme ai a ma sluji pana cand a-i muri si iar a-i invie”. Acest paradox (moartea si
invierea) contine insa conditia eliberarii.
Numele pe care il primeste contine un oximoron care constituie conditia sa duala prin
alaturarea substantivului “harap” (sluga cu pielea neagra) si a adjectivului “alb” (referinta la
conditia sa nobila). Sugestia cromatica alb-negru reflecta traversarea unei stari intermediare
(initierea), intre starea de inocenta/naivitate (negru) si “invierea” spirituala a celui ce va
deveni imparat.
Fantana este in plan simbolic un spatiu al renasterii si al regenerarii, iar schimbarea

identitatii reprezinta inceputul initierii spirituale. Ipostaza de sluga este absolut necesara in
maturizarea fiului de crai deoarece pentru a ajunge imparat trebuie sa fie slab si umil, sa stie
si el ce e “nacazul” dupa cum i-a spus Sfanta Duminica.
Secventa II
Harap-Alb se intoarce cu fata imparatului Ros, iar fata divulga adevarata identitate a
acestuia. Spanul ii taie capul, iar la randul lui e ucis de cal. In felul acesta il dezleaga de
juramant, semn ca initierea este incheiata.
Harap-Alb este inviat, dar sub o noua identitate. Cel ce se naste acum este “vrednic sa fie
imparat slavit, puternic si iubit”. Scena marcheaza si refacerea echilibrului odata cu
deznodamantul, eroul primindu-si rasplata: nunta si investitura ca imparat.
Coordonatele actiunii sunt nedeterminate, caracterizandu-se prin atemporalitate, pe fondul

unui timp vag “illo tempore’’ (in acele vremuri) si prin aspatialitate. Protagonistul intreprinde o
calatorie de pe un taram pe celalalt, in plan simbolic de la imaturitate la maturitate. El
paraseste lumea aceasta, cunoscuta, si trece dincolo, in lumea necunoscuta pentru a se
confrunta cu primejdii grozave.
Conflicte
Daca privim textul din perspectiva tematicii abordate, cea a luptei dintre bine si rau, atunci
putem identifica drept conflict principal cel exterior, dintre fiul cel mic al Craiului si Span.
Daca abordam textul din perspectiva temei initierii, atunci putem identifica si un conflict
interior, o lupta a sinelui cu sinele, intre cele doua ipostaze ale protagonistului, cea de
neinitiat si statutul de initiat la care aspira. Spanul devine raul necesar in maturizarea lui
Harap-Alb, intreaga opera fiind construita sub forma unui complot al unui scenariu al
maturizarii.
Statut - Harap-Alb
Social
- inca din incipitul textului, cititorul afla ca este mezinul craiului;
- pe parcurs, apare in ipostaza de sluga a Spanului;
- in final, dobandeste statutul de mostenitor la tronul imparatului Verde, echivalent, in plan

simbolic, cu cel de initiat;
Psihologic
- firul narativ al basmului urmareste conturarea personalitatii fiului de crai, in urma probelor la
care e supus de catre Span;
- la inceput e naiv, nu se pricepe la oameni, fiind incapabil sa distinga intre aparenta si

esenta / nu intuieste esenta divina a Sf. Duminica, ce ii apare sub infatisarea de “baba
garbova de batranete” / nu isi da seama ca Spanul este acelasi sub 3 infatisari;
- dovedeste maturitate in intelegerea firii umane cand intuieste in cele cinci personaje
himerice adevarate ajutoare ce-i vor fi de trebuinta la curtea imparatului Ros;
- dovedeste initiativa propriilor acte, cand in drum spre imparatul Ros, salveaza nunta de
furnici si face adapost albinelor;
Moral
- Craisorul poate fi acuzat de imoralitate cand incalca sfatul parintesc si accepta tovarasia
Spanului;
- el trebuie absolvit de vina deoarece el este inca imatur;
- dobandirea maturitatii reflecta, insa, moralitatea personajului (cand se intoarce cu pielea de

nestemate din padurea cerbului, rezista tentatiei de a se imbogati, fiind loial juramantului
depus in fata Spanului);
Statut - Span
Social
- initial - sluga - intalnindu-l pe fiul de crai in padurea labirint, unde ii cere acestuia sa-l ia ca
ajutor;
- isi falsifica statutul social, la care altfel n-ar fi avut acces;
- el e din nastere un om rau si de proasta conditie sociala "vita de boz tot ragoz’’;
Psihologic
- un personaj negativ, nu prin insusiri supranaturale, ci prin autenticitatea umana;
- e un ajutor in parcurgerea etapelor de maturizare, dar are un comportament ilogic (pana a-i
muri si iar a-i invie);
Moral
- existenta plasata sub semnul imoralitatii;
- recurge la viclenie, ca arma utilizata pentru a-si atinge scopul;
Modalitati de caracterizare - Harap-Alb
- “boboc in felul sau la trebi de aieste” - narator
- “e mai fricos decat o muiere” - Sf. Duminica
- “Harap-Alb, sluga lui, are o infatisare mult mai placuta” - fetele de imparat
- bunatatea: da pomana unei femei batrane (Sf. Duminica) fapta care ii va fi recompensata (il
ajuta sa treaca de proba din Gradina Ursului si Padurea Cerbului);
- curajul: se confrunta cu ursul fioros;
- naivitatea: se intovaraseste cu spanul, neascultand sfatul tatalui;
- sensibilitatea fata de vietuitoarele neinsemnate: trece prin apa, nestricand veselia furnicilor
/ construieste adapost albinelor;
Modalitati de caracterizare - Span
Autocaracterizare:
- “numai eu ii vin de hac’’
- “prefacandu-si glasul incepe a caina pe fiul craiului” - narator
- “le era drag ca sarea-n ochi’’ - fetele de imparat
- “le spunea inima ce fel de om fara de lege este Spanul’’ - fetele de imparat
Raportul dintre cele doua personaje este bine reliefat prin opozitia eterna dintre bine si rau
numai ca aici este vorba despre raul necesar in ipostaza de mentor asa cum subliniaza si Sf.
Duminica “si unii ca acestia sunt cateodata trebuitori deoarece fac pe oameni sa prinda la
minte’’.
Moara cu noroc
Introducere
Opera literara "Moara cu noroc" publicata in anul 1881 de catre Ion Slavici in vol. "Novele din
popor" contureaza o imagine complexa a societatii ardelenesti de la sfarsitul secolului XIX,
reprezentand un moment de referinta in evolutia prozei romanesti.
Gen si specie
Apartinand genului epic, aceasta opera se remarca prin actiunea complexa, a carei intindere
e mai mare decat cea a schitei, care se defasoara pe un singur fir narativ central, cu un
numar relativ mic de personaje si un conflict mai pronuntat, accentul deplasandu-se dinspre
relatarea evenimentelor spre caracterizarea personajelor, trasaturi specifice nuvelei.
Caracter
- psihologic -
- conflictul interior al personajului dintre dorinta de a se imbogati in tovarasia lui Lica si

fondul sau cinstit, care va duce in final la degradarea/dezumanizarea personajului;
- surprinderea transformarilor interioare ale personajului de la statutul de om cinstit pana la

ultima treapta a degradarii sale;
- utilizarea unor tehnici narative de investigatie psihologica: monologul interior, introspectia,

stilul indirect liber;
Curent
Textul se inscrie in estetica realista prin:
- ilustrarea veridica a lumii ardelenesti de la sfarsitul secolului XIX sub aspect familial, moral,
dar mai ales social (clase sociale: cizmarul, carciumarul, etc.);
- tehnica detaliului semnificativ folosita pentru prezentarea coordonatelor spatio-temporale

(drumul de la Ineu la Oradea: "nu zareai decat iarba si maracini") si in caracterizarea
personajelor (detalii vestimentare, portrete);
- toponime: Ineu, Arad, Oradea, Sicula;
- repere cronologice: Sf. Gheorghe, Sf. Dumitru, Pastele;

- teme si motive realiste: parvenirea, banul, familia;
- perspectiva narativa obiectiva dublata de stilul sobru, neutru, cenusiu (fara inflorituri);
Tema
- din punct de vedere social - parvenirea lui Ghita de la statutul de cizmar la cel de
carciumar;
- din punct de vedere psihologic - surprinderea efectelor dezumanizante ale transformarilor

sufletesti ce provoaca degradarea cauzata de dorinta de inavutire;
- din punct de vedere moral - efectele negative asociate cu dorinta de inavutire / banul
asociat cu ideea de destramare a familiei, de distrugere morala;
Secventa I
O prima secventa semnificativa o reprezinta venirea lui Lica Samadaul la han deoarece
marcheaza perturbarea echilibrului familial. In mod realist, naratorul contureaza trasaturile a
doua categorii sociale: porcarul si samadaul, celui din urma fiindu-i atribuite insusiri precum
o stare materiala buna, bun cunoscator al psihologiei umane, fiind in acelasi timp un om
aspru si neindurat. Din aceasta categorie se individualizeaza Lica Samadaul a carui
vestimentatie prezentata prin tehnica detaliului il plaseaza pe un statut superior. Portretul
fizic il surpinde ca un “om de 36 de ani, inalt, uscativ ... cu ochii mici si verzi”.
Caracterele celor doua personaje se definesc prin intermediul dialogului construit sub forma
unui interogatoriu condus de Lica. Raspunsurile lui Ghita dovedesc prudenta, chibzuinta si
hotararea de a-si impune un punct de vedere “de carciumar sa nu intrebi niciodata”.
Abordarea lui Lica, la final, se face dintr-o perspectiva autoritara superioara, provocand
nesiguranta lui Ghita, care nu mai are dreptul la replica. Autocaracterizarea lui Lica
subliniaza trasaturile acestuia, precum influenta la nivelul comunitatii “nimeni nu ma
opreste-n cale”, autoritatea “eu voiesc sa stiu” si faptul ca este stapanul lumii din care face
parte “de la mine nimeni nu cuteaza sa fure”.
Plecarea lui Lica e urmata de primul moment de nesinceritate din partea lui Ghita, care,
framantat ulterior, nu-si exteriorizeaza gandurile, ci le ascunde “dorind sa ascunda nevestei
gandurile grele”. Din acest moment, in raport cu Lica, Ghita incepe sa simta ca are o pozitie
inferioara deoarece este insurat si tine la imaginea sa la nivelul comunitatii.
Secventa II
Ultima secventa cuprinde etapa finala a degradarii interioare a lui Ghita, atunci cand acesta
o lasa pe Ana in bratele Samadaului din dorinta de a-l prinde cu ajutorul lui Pintea. Prin
urmare, Ana isi pierde increderea in sotul ei si comparandu-i pe cei doi afirma ca “tu esti om,
Lica, iar Ghita nu e decat o muiere in haine de barbatesti”. Astfel, nemaiintelegand
comportamentul lui Ghita, ajunge sa-i cedeze lui Lica.
Esecul familiei lui Ghita este atat un esec al comunicarii, cat si datorat orgoliului masculin.
Crima din final (Ghita o ucide pe Ana) se naste din disperarea unui om care nu mai are nimic
de pierdut. Moralistul Slavici isi pedepseste personajele care comit abateri de la legile
morale: pe Ana - pentru adulter, pe Ghita - pentru patima pentru bani, iar sfarsitul lui Lica e
pe masura faradelegilor sale. Se salveaza doar cei experimentati, batrana, si cei inocenti,
copiii, teza morala fiind ca nimic in viata nu ramane nerasplatit.
Actiunea se desfasoara in decursul unui an, intre doua repere temporale cu valoare
religioasa: de la Sf. Gheorghe la Paste, prin care scriitorul anticipeaza caracterul educativ al
textului. Toposul ales este verosimil (Fundureni, Ineu, Oradea, Arad), cea mai mare parte a
actiunii desfasurandu-se in zona de rascruce. Toate elementele care apar in descrierea
locurilor au rol anticipativ, fiecare dintre acestea fiind purtator de semnificatie ("nu zareai
decat iarba si maracini").
Observatie: Topografia este un mod de a prezenta sinuosul drum al constiintei

protagonistului, care desi la inceput este condus de intentii bune fata de familia sa, pe
parcurs se dezumanizeaza si ajunge sa cada prada propriilor slabiciuni care-l conduc spre
un sfarsit tragic.
Conflicte
- interior - puternic la nivelul protagonistului dintre dorinta de inavutire si fondul cinstit care
provoaca mustrari de constiinta. Acest conflict va duce in cele din urma la dezumanizarea
personajului. Prin introspectie, personajului gaseste, ca justificare, existenta unui destin mai
puternic decat vointa sa “asa m-a lasat Dumnezeu”;
- exterior - intre doua personaje puternice, insa Lica reuseste sa-l domine pe Ghita prin
intuirea slabiciunii sale pentru bani si de asemenea prin frica celui care are familie si doreste
sa o protejeze; confruntarea se incheie prin distrugerea totala a structurii interioare a lui
Ghita, a imaginii la nivelul comunitatii si a relatiilor la nivelul familiei;
Statut – Ghita
Social
- inca din incipit in ipostaza cizmarului sarac, nemultumit de propria conditie sociala;
- in postura de pater familias in cadrul unei familii patriarhale;
- constientizand faptul ca pe umerii sai apasa responsabilitatile familiei, decide sa ia in

arenda, carciuma, tocmai pentru a-i asigura un trai mai bun;
- odata mutat la moara, devine carciumar, schimbarea de statut social implicand
metamorfoze si la nivelul statutului psihologic si moral;
Psihologic
- la inceput un caracter puternic;
- stapan pe sine, increzator in fortele proprii, nu ia in seama sfaturile batranei sale soacre si
se muta la moara;
- sub influenta Samadaului, barbatul isi pierde increderea in sine si devine slab in fata
tentatiei de a se imbogati, asa cum o marturiseste el insusi in secventa monologata: “Ei! Ce
sa-mi fac daca e in mine ceva mai puternic decat vointa mea? Nici cocosatul nu e insusi
vinovat ca are cocoase in spinare.”;
Moral
- se inscrie initial in sfera moralitatii;
- banul castigat in mod cinstit, imaginea de om onest in fata colectivitatii rurale, familia
reperezentand valorile sale ontologice;
- intovarasirea cu Lica va duce insa la propria prabusire morala;
- jura stramb la proces, complice la jaf si crima, se indeparteaza treptat de familie, ajungand
sa regrete ca are nevasta si copii;
- nu-si poate asuma in totalitate riscul imbogatirii;
Statut - Lica
Social
- statutul sau ramane nemodificat;
- e Samadaul, capetenia porcarilor din zona Ineului;
Psihologic:
- un adaptat al lumii capitaliste;
- e lipsit de macinari interioare;
- scopul sau este sa-si subordoneze partenerul de afaceri prin propriile-i slabiciuni;
Moral
- principiile de viata il plaseaza in afara sferei moralului;
- in viziunea lui, banul, afacerile necurate sau placerea de a ucide cu sange rece reprezinta
un adevarat modus vivendi;
Modalitati de caracterizare - Ghita
Autocaracterizare:
- “Ce sa-mi fac daca e in mine ceva mai tare decat vointa mea?”
- “un om harnic si sarguitor, era mereu asezat si pus pe ganduri, se bucura cand o vedea pe
dansa vesela” - narator
- “acum el se facuse de tot ursuz, se aprindea pentru orice lucru de nimic, nu mai zambea ca
inainte” - narator
- “Ghita e un om drept si bland la fire... nu voieste sa atate mania oamenilor rai” - Ana
- “tu esti om Lica, iara Ghita nu e decat o muiere in haine barbatesti” - Ana
- “esti om cu minte: daca te-as avea tovaras pe tine, as rade si de dracul” – Lica
Modalitati de caracterizare – Lica
Autocaracterizare:
- “voi fi facut ce voi fi facut, dar am facut, asa ca oricinepoate sa creada ce-i place, insa
nimeni nu stie nimic”
- “Lica era un om la 36 de ani, inalt, uscativ si supt la fata, cu mustata lunga, cu ochii mici si
verzi si cu sprancenele impreunate la mijloc” - narator
- “Lica e porcar” - narator
- “E un om patimas si nu e bine sa te duci departe cu el” - Ana
Celelalte personaje oglindesc calitatile si defectele

- in relatia cu batrana soacra se releva opozitia dintre mentalitati: cea traditionala, care
promoveaza valorile religioase si familia patriarhala, conform careia omul are un destin
prestabilit, si ce asa-zis moderna, capitalista, a carei valoare suprema este banul / debutul
dialogului ii apartine soacrei, e o constatare exprimata apasat printr-un verb la modul
conjunctiv cu valoare imperativa “omul sa fie multumit cu saracia sa, caci daca-i vorba, nu
bogatia, ci linistea colibei tale te face fericit” / saracia e asociata cu fericirea, in timp ce
bogatia este vazuta ca o posibila sursa de nefericire;
- in relatia cu Ana, la inceput, apare in ipostaza de sot iubitor si tandru, ca pe parcursul

nuvelei sa se distanteze treptat de aceasta;
- cel care ii conditioneaza involutia ontologica, prabusirea morala, este Lica, relatia dintre cei
doi fiind urmarita pe tot parcursul nuvelei;
Relatia:
In vreme ce Ghita este surprins de-a lungul transformarii sale de la omul cinstit la cel ajuns
pe ultima treapta a degradarii morale, Lica este un personaj static, egal cu sine insusi de la
inceput pana la sfarsit. El este prin excelenta personajul negativ: bine conturat, exercita o
fascinatie malefica asupra celor din jur. La nivelul lui Ghita, patima banului si presiunea lui
Lica il indeparteaza de ceea ce are mai sfant: familia, iubirea, linistea colibei.
In transformarea sa, el parcurge trei etape definitive:
- ipostaza initiala de om onest, stapan pe propriul destin, care isi asuma grija familiei;
- cea intermediara, a indeciziilor, a pendularilor intre respectarea normelor etice si atractia

castigurilor necinstite;
- ipostaza finala, omul cu constiinta distrusa, corupt moral si sufleteste, capabil de crima;
Cele doua personaje, Ghita si Lica sunt construite pe baza unui raport de forte dintre un
personaj puternic si unul slab care este dominat prin identificarea unor slabiciuni omenesti si
prin frica celui care are familie si se teme pentru siguranta ei. Daca la inceput Ghita este un
personaj indecis si moale in lupta cu Lica se fortifica pana la nivelul in care e pregatit sa
jertfeasca totul pentru a-si obtine razbunarea. Lica nu sufera transformari majore, el ramane
personajul negativ, care prin fascinatia malefica pe care o exercita tulbura echilibrul unei
lumi linistite.
O scrisoare pierduta
Introducere
Opera literara "O scrisoare pierduta" reprezentata pe scena pentru prima data in anul 1884,
scrisa de catre I. L. Caragiale evidentiaza aspecte din viata politica si de familie a unor
reprezentanti corupti ai politicianismului romanesc fiind inspirata din lupta electorala din
1883, constituind un moment de referinta in evolutia prozei romanesti.
Gen si specie
Apartinand genului dramatic, aceasta opera se remarca prin satirizarea defectelor omenesti,
a moravurilor societatii de la sfarsitul sec. XIX, surprinderea contrastului dintre aparenta si
esenta, situatia de compromis de la final, trasaturi specifice comediei de moravuri.
Piesa este destinata reprezentarii scenice prin prezenta listei cu Persoanele de la inceputul
piesei, structura in acte si scene (4 acte, nr. variabil de scene), dialogului si indicatiile
scenice care prezinta opiniile si intentiile.
Tehnica amplificarii treptate a conflictului, rasturnarile de situatie au rolul de a mentine

situatiile conflictuale si tensiunea dramatica.
Curent
- reprezentarea veridica a realitatii: evidentierea politicienilor corupti, referirea la demagogie,

incultura, triunghiul conjugal;
- satirizarea defectelor morale pe baza cugetarii clasice "Ridendo castigat mores’’ cu scopul
corectarii acestora;
- aspecte sociale reliefate de tehnica detaliului semnificativ / atitudinea critica materializata

prin ironie;
Clasicism:
- tipologia personajelor
Comicul de caracter pune in evidenta construirea personajelor lui Caragiale pee o singura
dominanta motivata de enteres.
Zaharia Trahanache - incornoratul
Zoe - adulterina / femeia cocheta
Tipatescu - amorezul / donjuanul
Pristanda - functionarul slugarnic - umil
cetateanul turmentat - alegatorul ametit de jocurile politice ale puterii
Catavencu, Dandanache - politicianul demagog (fara scrupule)
Secventa I
Dupa ce a aflat ca avocatul a fost arestat la ordinal conului Fanica, Zoe l-a eliberat si a
incercat sa-l convinga pe Tipatescu sa-i sprijine candidatura. Intalnirea cu posesorul
instrumentului de santaj ilustreaza inclestarea dintre cei doi in lupta politica. Catavencu
refuza sa inapoieze scrisoarea si cere in schimbul ei numai si numai postul de deputat, desi
prefectul ii ofera diferite functii: un loc in Comitetul permanent, postul de epitrop-efor al
bisericii Sf. Nicolae. El respinge insa toate ofertele, neacceptand nimic altceva decat mult
ravnita candidatura la deputatie. Catavencu isi sustine santajul cu hotarare.
Conflictul atinge apogeul si degenereaza in violenta. Tipatescu “se repede ca turbat” cu un

baston la Catavencu, iar acesta incepe sa racneasca speriat de prefectul asasin.
Secventa II
Toate personajele piesei participa la festivitatea organizata in cinstea alegerilor, in urma

numararii voturilor fiind proclamat castigator, noul deputat, Agamita Dandanache. Acesta
incearca sa rosteasca un discurs, dar el uita pana si motivul pentru care se afla acolo, in fata
alegatorilor.
Catavencu, dur si intransigent atata timp cat poseda scrisoarea, devine umil atunci cand o
pierde. Aceasta labilitate in comportament ii atesta, totusi, o anume inteligenta practica si o
mare abilitate in orientarea sa politica. Catavencu inchina in cinstea “venerabilului si
impartialului nostru prezident, Trahanache”, in sanatatea “iubitului nostru prefect”, caruia ii
ureaza sa traiasca pentru “fericirea judetului nostru”. Trahanache simte nevoia sa
accentueze prietenia lui cu Tipatescu, in sanatatea caruia inchina pentru “fericirea prietenilor
lui”, apoi se saruta unii cu altii.
In final, Catavencu rosteste un discurs politic despre victoria democratiei in recentele alegeri,
cu aceleasi fraze confuze si idei contradictorii: “Dupa lupte seculare, care au durat aproape
treizeci de ani, iata visul nostru realizat!”.
“Avantajele progresului” si “binefacerile unui sistem constitutional” sunt ilustrate cu ironie.

Catavencu aduce un elogiu alegerilor corecte si constitutionale, in care cetatenii isi exprima
libertatea de opinie privind votarea celor mai destoinici politicieni care sa le reprezinte
interesele in Parlamentul tarii.
Sarcasmul lui Caragiale privind corectitudinea alegerilor este desavarsit, deoarece in

desfasurarea alegerilor se recursese la fals, la santaj si la coruptie, incalcandu-se constitutia
in mod flagrant.
Atmosfera e plina de veselie generala, “toata lumea se saruta”, Catavencu se imbratiseaza

cu Dandanache, Zoe si Tipatescu, retrasi intr-o parte, privesc petrecerea, in timp ce “cortina
cade repede asupra tabloului”.
Actiunea comediei este plasata “in capitala unui judet de munte, in zilele noastre”, adica la
sfarsitul secolului al XIX-lea, in perioada campaniei electorale, intr-un interval de trei zile.
Conflicte
In aceasta comedie, scrisoarea joaca rolul de actant care declanseaza si sustine conflictele.
Folosirea scrisorii ca instrument al santajului politic provoaca o agitatie nejustificata si, in
final, o conciliere la fel de nejustificata. Astfel, tensiunea dramatica este gradata pe tot
parcursul piesei, iar pierderea si gasirea scrisorii genereaza o serie de situatii conflictuale in
care sunt implicate toate personajele. Pe fondul agitatiei oamenilor politici aflati in campanie
electorala, se nasc conflicte intre reprezentantii opozitiei (Catavencu cu grupul de
"intelectuali independenti") si membrii partidului de guvernamant (Stefan Tipatescu, Zoe,
Zaharia Trahanache, Farfuridi si Branzovenescu).
Exista, insa, si un conflict intern, sugerat la toate nivelurile operei, intre esenta si aparenta,
intre un sablon moral (care determina o incrancenata lupta pentru a ascunde adevarul
inconvenabil) si adevaratele placeri ale personajelor.
Statut - Catavencu
Social
- avocat, director-proprietar al ziarului “Racnetul Carpatilor”
- president fondator al Societatii Enciclopedice cooperative “Aurora Economica Romana” si

sef al “Grupului independent”
- reprezentantul si candidatul tinerii burghezii locale;
Psihologic
- prezentarea sa sugereaza un caracter ambitios, o fire violenta, trasatura fixate si de

numele ziarului;
- atata vreme cat are scrisoarea, el e orgolios, agresiv, inflexibil;
- dupa ce o pierde: umil, lingusitor, supus;
Moral
- nu ezita sa foloseasca santajul;
- stie sa planga, sa emotioneze, sa influenteze ascultatorii;
- notiunile de tara, popor, progres reprezinta simple lozinci folosite in lupta electorala;
Statut - Stefan Tipatescu
Social
- prezentat in “Lista cu Persoanele” plasata la inceputul piesei;
- e prefectul judetului, asadar unul dintre stalpii puterii locale;
- pozitia sa marcanta este doar aparenta, in realitate comportamentul sau fiind dictat de
sentimentele de iubire fata de Zoe;
Psihologic
- un caracter slab, usor influentabil;
- se autovictimizeaza, sustinand ca si-a sacrificat o cariera la centru “de dragul partidului si

al lui Zoe”;
- el nu face nimic sa-si schimbe conditia;
- versatilitatea comportamentului sau se reflecta in schimbarile de atitudine, trecand brusc

de la calm la furie;
- actioneaza, de cele mai multe ori, impulsive, fara a se gandi la consecintele propriilor
decizii;
- gaseste ca solutie la situatia tensionata, fuga cu Zoe, feriti de ochii lumii;
Moral
- are un comportament ce il situeaza in afara sferei moralului;
- conduce judetul ca pe propria mosie;

- dispune arestarea si apoi eliberarea lui Catavencu fara sa aiba un temei legal;
- e dispus sa il sustina in alegeri pe contracandidatul politic doar pentru a o multumi pe Zoe;
- imoral deoarece intretine relatii cu Zoe, sotia prietenului;
Modalitati de caracterizare – Catavencu
Autocaracterizare
- “sunt cel dintai… intre fruntasii politici”
Caracterizare directa
- “foarte ametit, impleticindu-se-n limba, dar tot ingrasandu-si silabele” - narator
- “Mare pisicher! Strasnic prefect ar fi asta!” - Pristanda
- “canalize”, “misel” – Stefan Tipatescu
- “tot asa de bun deputat ca oricare altul” - Zoe
Modalitati de caracterizare - Stefan Tipatescu
Autocaracterizare
- “mi-am sacrificat cariera si am ramas la dv. ca sa va organizez partidul”
- “stalpii puterii” - narator
- “bun baiat, destept cu carte” - Trahanache
- “e iute! N-are cumpat” - Trahanache
- “mosia, mosie; fonctia, fonctie, coana Joitica, coana Joitica” – Pristanda
Caracterizare indirecta
- stapaneste arta disimularii: fata de Trahanache se preface ca nu stie nimic despre

scrisoare / fata de Farfuridi si Branzovenescu pozeaza in victim;
- inteligent/impulsiv/violent in confruntarile cu Catavencu;

- luciditate cand cedeaza insistentelor amantei;
- manipulator, stie sa-l faca servil pe politai;
ION
Introducere
Opera literara “Ion” publicata in anul 1920 de catre Liviu Rebreanu infatiseaza universul
satului ardelenesc din primele decenii ale secolului XX, reprezentand un moment de
referinta in evolutia prozei romanesti prin aparitia spectaculoasa dupa o lunga elaborare,
care a luat prin surprindere creatia nuvelistica de pana atunci.
Gen si specie
Apartinand genului epic, aceasta opera se remarca prin actiunea complexa desfasurata pe
mai multe planuri narative, personajele numeroase, conflictele puternice si marea mobilitate
in timp si spatiu, trasaturi specifice romanului.
Curent
- veridicitatea coordonatelor spatio-temporale (Pripas, Armandia, Jidovita);
- tipologii de personaje realiste (parvenitul);
- tehnica detaliului semnificativ (ilustrarea coordonatelor spatiale, caracterul personajelor);
- perspectiva narativa obiectiva dublata de stilul neutru, sobru, cenusiu;
- reprezentarea veridica a realitatii (social, familial, istoric);
- caracterul monografic al romanului orienteaza investigatia narativa spre diverse aspecte

ale lumii rurale: obiceiuri legate de marile momente din viata omului (nasterea, nunta,
inmormantarea), relatii sociale generate de diferentele economice (stratificarea sociala) sau
culturale (universul taranilor, universul intelectualitatii rurale), relatii de familie;
Tema
- problematica pamantului la nivelul satelor ardelenesti la inceputul secolului al XX-lea, fiind

prezentata lupta unui taran sarac pentru a obtine pamantul si consecintele actelor sale
+ tema centrala e dublata si de tema iubirii

Secventa I
Naratorul prezinta o lume structurata in doua categorii: cea a “bocotanilor” (Vasile Baciu,
George Bulbuc, primarul) si cea a saracilor (Ion, Florica, vaduva lui Maxim Oprea). Criteriul
acestei ierarhizari o reprezinta pamantul, care confera posesorului demnitate. Mentalitatea
era aceea ca oamenii erau respectati daca au avere, generand relatii tensionate intre saraci
si bogati. O categorie aparte o reprezinta intelectualii satului: preotul, invatatorul.
Locuitorii se grupeaza respectand criteriul social (cei bogati discuta impreuna, iar alaturi “ca
un caine la usa bucatariei trage cu urechea si Alexandru Glanetasu, sfiindu-se totusi sa se
vare intre bogatasi”), pe varste (copiii alearga printre jucatori, fetele tinere asteapta pe la
margine sa fie poftite la dans, babele privesc atent jocul) si dupa gen (femeile si barbatii nu
se amesteca).
Cand apar oamenii satului, in scena de la hora, accentul cade asupra tensiunilor: “Nu-i
fusese draga Ana si nici acuma nu-si dadea seama bine daca i-e draga. Iubise pe Florica,
dar Florica era mai saraca decat dansul, iar Ana avea locuri, si case, si vite.” Ana lui Vasile
Baciu ii era fagaduita lui George Bulbuc (“Ea era fata cu stare, el fecior de bocotan”).
Desi la hora Ion danseaza cu Ana, Ion o iubeste pe Florica si are de ales intre schimbarea
statutului social prin casatoria cu Ana sau condamnarea definitiva la saracie alaturi de
Florica. Fiind mai puternic instinctul de posesiune a pamantului si manat de dorinta de
parvenire, Ion pune in practica ideea seducerii Anei, pe care Baciu nu doreste sa i-o dea de
sotie.
Pe de alta parte, Ana il iubeste sincer si devine astfel victima tragica a nepasarii lui Ion. Prin
urmare, casatoria lor nu are la baza considerente afective, ci considerente materiale pentru
Ion sau eliminarea rusinii pentru Vasile Baciu.
Secventa II
Ritualul surprinde cateva etape obligatorii: casatoria civila, cea religioasa, descrierea alaiului
care pastreaza ordinea traditionala: in primele carute stau mirii, nasii, drustele, lautarii,
parintii mirilor, alaiul incheindu-se cu ceilalti nuntasi. Ospatul dureaza trei zile, iar primele
doua se desfasoara in casa socrului mic. In a treia zi, nunta se muta in casa socrului mare.
Ana e insarcinata si nu joaca. Ion joaca insa cu Florica. Ion traieste nunta lui de parca s-ar
insura cu Florica. Se face vinovat de a se fi mintit pe sine insusi.
Conflictul interior reiese din monologul interior al personajului: “ce-ar fi dac-as lua pe Florica
si-am fugi amandoi in lume. Si sa raman tot calic pentru o muiere?”.
Semnificativa pentru stilul anticipativ este replica lui Ion: “Amu ce te mai bocesti? Ca doar nu
mergi la spanzuratoare.” Ana se hotaraste sa se sinucida in clipa in care vede ca Ion este un
alt Vasile Baciu. Intelege ca Ion nu o va iubi niciodata. Daca la hora initiala, Ion i se
adreseaza afectuos cu diminutivul “Anuta”, dupa nunta, impulsivitatea, raceala si nepasarea
iau locul afectiunii de la inceput. Dispretuita de Ion si jignita de Zenobia, Ana intelege ca
alinarea suferintei si regasirea linistii sufletesti sunt in moarte.
Nici statutul de mama nu-i aduce consolare. Prin urmare, Ana isi pune capat zilelor,
indeplinindu-si destinul de personaj condamnat la o existenta tragica. Ion insa o ravneste pe
Florica, devenita nevasta lui George. Incalcand moralitatea satului prin adulter, moare ucis
de George.
Actiunea romanului se desfasoara in satul Pripas, in Ardeal, la inceputul secolului al XX-lea.

Drumul catre universul rural este prezentat prin tehnica detaliului si a restrangerii
perspectivei, prin selectarea unor toponime (Rapele-Dracului si Cismeaua-Mortilor), prin
surprinderea unor detalii cu functie simbolica (crucea deplorabila ce anticipeaza instrainarea
satenilor de sacralitate). De asemenea, pe parcursul romanului personajele evolueaza si in
imprejurimile Pripasului: Jidovita, Armadia, iar plecarea lui Titu in Regat este precedata de
trecerea granitei la Sibiu.
Conflicte
- conflictul central din roman este lupta pentru pamant in satul traditional, unde posesiunea
averii conditioneaza dreptul indivizilor de a fi respectati in comunitate; drama lui Ion este
drama taranului sarac; mandru si orgolios, constient de calitatile sale, nu-si accepta conditia
si este pus in situatia de a alege intre iubirea pentru Florica si averea Anei;
- conflictul exterior, social dintre Vasile Baciu si Ion;
- conflictul interior dintre glasul pamantului si glasul iubirii - insa cele doua chemari launtrice
nu il arunca intr-o situatie-limita pentru ca se manifesta succesiv si nu simultan, de aceea nu
se poate spune ca Ion se confrunta cu tensiuni sufletesti sau cu drame interioare;
- conflicte secundare intre: Ion si George mai intai pentru Ana si apoi pentru Florica / Ion si
Simion Lungu pentru o brazda pamant;
- simbolic: Ion si pamantul stihiie;
In fond, destinul personajului principal nu este marcat numai de confruntarile cu semeni

de-ai lui, pe care ii domina, cat mai ales in relatie cu pamantul. Dorinta obsesiva a
personajului de a avea pamant, iubirea lui patimasa il fac monumental, dar se incheie
omeneste, prin intoarcerea in aceasta matrice universala.
In relatie cu omul, elementul primordial este perceput pe trepte de manifestare distincte:

pamantul-mama (“Iubirea pamantului l-a stapanit de mic copil... de pe atunci pamantul i-a
fost mai drag ca o mama”), pamantul-ibovnica, pamantul-stihie;
- al intelectualilor: dintre preot si invatator;

- national cauzat de contextul istoric: situatia romanilor din Transilvania sub dominatia
austro-ungara;
Statut – Ion
Social
- intruchipeaza tipologia taranului sarac, nemultumit de propria conditie sociala, pe care vrea
sa si-o imbunatateasca;
- in societatea rurala a satului Pripas, unde conditia sociala a individului este data de
numarul de pogoane de pamant detinute, Ion se simte marginalizat social (si asta din cauza
faptului ca destinul i-a harazit sa traiasca intr-o familie in care tatal a risipit zestrea sotiei);
Psihologic
- caracter slab, suspus obsesiei;
- actioneaza obsesiv in dorinta lui de a avea cat mai mult pamant;
- manipulator - constientizeaza nevoia fetei de afectiune si recurge la manipulare pentru a-si

atinge scopul, acela de a intra in posesia pamanturilor lui Vasile Baciu;
- orgolios - ii e rusine cu statutul social, nu suporta ca cineva sa scoata in evidenta acest

lucru;
Moral
- vazut din puncte de vedere diferite de catre personajele romanului (tehnica oglinzilor
paralele):
narator: tanar mandru, voinic, harnic, “iute si harnic ca ma-sa” / “pamantul ii era drag ca ochii
din cap”;
familia Herdelea: silitor, cuminte, harnic (Titu vazandu-l cel mai istet tanar din sat);
Vasile Baciu: sarantoc, fleandura, hot, talhar;
Ion este total imoral, pentru ca recurge la gesturi necinstite pentru a-si atinge scopul: o lasa
insarcinata pe Ana, facand-o de ras in fata satului, impingand-o in cele din urma la
spanzuratoare. Ion a inceput sa-si puna in aplicare planul de seducere a fetei “bocotanului”
in urma unei vorbe aruncate in vant de Titu Herdelea “daca Vasile Baciu nu vrea sa ti-o dea
de buna voie, trebuie sa-l obligi sa o faca”. Este o persoana materialista (una din trasaturile
sale predominante). El doreste cu orice pret sa obtina averea Anei chiar daca el o iubeste pe
Florica. De aici reiese faptul ca Ion este o persoana egoista si dublicitara care se joaca cu
sentimentele unor persoane pentru a-si atinge unele obiective.
Statut – Ana
Social
- fiica “bocotanului” Vasile Baciu; femeia devine o tinta pentru Ion care profita de nevoia ei
de tandrete si afectiune pentru a pune mana pe pamanturile lui Vasile Baciu;
Cele doua personaje par sa reitereze destinul parintilor lor a caror casatorie are la baza
acelasi motiv al flacaului sarac si al fetei bogate. Tatal lui Ion s-a casatorit cu Zenobia, o fata
cu zestre, pe care ulterior a risipit-o. Tatal Anei, Vasile Baciu, si-a luat o sotie bogata, a
pastrat averea, dar si-a pierdut nevasta. Asadar, in acest roman care propune o viziune
traditionala, datele biografice ale celor doua personaje au rolul de a avertiza asupra
destinului lor prestabilit. Atat Ion cat si Ana vor incerca sa forteze limitele destinului, astfel
sfarsind tragic.
Psihologic
- caracter slab;
- manipulata: orbita de dorinta de afectiune si de protectie se lasa antrenata in jocul malefic

al lui Ion;
Moral
-profilul ei dezvaluie, implicit, viata grea a acesteia;
Ea este orfana de mama, iar tatal, stapan al unori mari intinderi de pamant, ursuz, cazut in
patima bauturii, vede in Ana un dusman care ii poate stirbi proprietatea prin casatorie. Traind
intr-un astfel de mediu familial, Ana manifesta firesc tendinta de evadare, iar calea pe care o
alege este pe cat de frumoasa, pe atat de tragica: iubirea. Se remarca astfel frumusetea ei
morala, puterea cu care, nesocotind barierele sociale - Ana, fata bogata, Ion, sarantocul din
Pripas - infrunta jignirile si brutalitatile tatalui, apoi ale barbatului sau. Traieste permanent in
iluzie, nutreste o dragoste profunda pentru Ion, crezand ca acesta poate sa-i ofere ceea
ce-si doreste: salvarea prin iubire. De aceea, la hora, cand Ion “o strange la piept cu mai
multa gingatie, dar si mai prelung”, privirea ei “luceste cu bucurie”, soptind cu un dulce
repros: “Da-mi drumul, Ionica, zau, da-mi drumul!”.
Modalitati de caracterizare – Ion
Autocaracterizare
- monologul interior in care intelege ca „dragostea nu e totul in viata, dragostea e numai

adaosul, altceva trebuie sa fie temelia” alegand casatoria cu Ana)
- “iute si harnic ca ma-sa” - narator
- “fleandura, nimenea, sarantoc” - Vasile Baciu
- “harnic”, “inteligent” - Herdeleni
Caracterizare indirecta
- harnicia (dragostea cu care munceste pamantul, ajutorul dat Herdelenilor);
- inteligenta (felul in care il obliga pe Vasile Baciu sa i-o dea pe Ana de sotie negociind
pamanturile), viclenia (planul calculat de seducere a Anei);
- ambitia;
- orgoliul (nu accepta injuriile lui Vasile Baciu in scena horei);
- lacomia (ara bucata de pamant din lotul lui Simion Lungu);
- imoralitatea (relatia cu Florica, devenita sotia lui George);
- impulsivitatea (bataia cu George, cu Simion Lungu, cu tatal sau);
Drama Ion-Ana poate fi privita ca drama a casniciei taranesti. In numele dragostei, Ana
devine victima violentelor, a brutalitatilor fizice si verbale ale tatalui si ale sotului. Prozatorul
pune in lumina, cu un autentic realism, conditia de inferioritate a femeii, date fiind
prejudecatile de care este stapanita societatea vremii. Acestora li se adauga imprejurarea in
care Ion, dominat de “glasul pamantului”, abia in ziua nuntii intelege ca: “impreuna cu
pamantul trebuie sa primeasca si pe Ana”, adaos tragic la bunurile materiale obtinute prin
casatorie. La nunta, Ana va trebui sa accepte faptul ca Ion nu o iubeste, murmurand
indurerata: “Norocul meu, norocul meu!”. Intruchipare a durerii nesfarsite nascute din “vina”
de a fi iubit cu toata navala tineretii ei, Ana este reprezentativa pentru conditia femeii din
satul romanesc.
Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi
iIntroducere
Opera literara “Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi” publicata in anul 1930 de
catre Camil Petrescu prezinta povestea studentului la filozofie Stefan Gheorghidiu, care
odata cu razboiul traieste agonia si moartea iubirii lui, constituind un moment de referinta in
evolutia prozei romanesti.
Gen si specie
Apartinand genului epic, aceasta opera se remarca prin actiunea complexa desfasurata pe
mai multe planuri narative, personajele numeroase, conflictele puternice si marea mobilitate
in timp si spatiu specifice romanului.
Caracter
- psihologic -
- focalizarea naratorului pe investigarea detaliata a vietii interioare / observarea psihologica;
- scris la persoana I, pentru a pune accent pe descrierea starilor sufletesti, a problemelor de

constiinta, patrunderea in zone obscure ale subconstientului;
- fluxul constiintei, memoria afectiva, luciditatea, monologul interior, autoanaliza;
Curent
- anticalofilism - tehnica prin care scriitorul se declara impotriva expresivitatii artistice a

textului daca nu exprima autentic toate trairile / clarietate, sobrietate / fraza scurta si
nervoasa / analitic si intelectualizat;
- autenticitate definite prin identificarea actului de creatie cu realitatea vietii, cu experienta

nepervertita, cu trairea intensa;
- formula “romanului in roman” deoarece romanul erotic este inclus in cel de razboi prin
procedeul analepsei (intreruperea firului epic pentru a relata un eveniment din trecut), ceea
ce cauzeaza acronia (evenimentele nu mai sunt relatate in ordine cronologica);
- unicitatea perspectivei narative (subiectivitatea e influentata de caracterul psihologic al
romanului) / naratiunea sub forma unei confesiuni;
La nivelul structurii si al firului epic, accentul se muta de pe relatarea faptelor pe reflexul lor
in constiinta personajului: firul epic mai restrans decat in romanele realiste, evenimentele
fiind doar pretextul ce declanseaza introspectia.
Tema
- conditia intelectualului la inceputul secolului XX, drama intelectualului inadaptat;
- subtemele sunt si cele doua experiente care marcheaza destinul personajului: iubirea si
razboiul;
Viziune
El nu vede in iubire un set de reguli, ci o traire intensa si refuza formula superficiala sugerata
de ceilalti. Gheorghidiu considera ca orice iubire reprezinta o comuniune a spiritului, o
ipostaza ce necesita devotament, profunzime si timp.
Viziunea asupra razboiului reprezinta o noutate in literatura romana. Camil Petrescu

inlocuieste viziunea exceptionala, de tip romantic asupra razboiului cu o viziune ce
demitizeaza razboiul, coborandu-l de pe scena istoriei: sunt prezentate lipsurile soldatilor si
sentimentele dominante de teama, frica, incertitudine, revolta impotriva absurditatii luptei,
suferinta provocata de moartea aproapelui, pe fundalul unor lupte in care curajul este de fapt
o forma a instinctului de autoaparare.
Secventa I
Odata ce viata cuplului se suprapune pe cea sociala, succesiunea de intamplari alimenteaza

faptul ca Ela - idee va fi infirmata de Ela - realitate.
Excursia la Odobesti reprezinta una dintre scenele ce evidentiaza spiritul interogativ,

hipersensibil si hiperanalitic al lui Stefan. Pentru acesta, fiecare gest al sotiei, pozitia
corpului, surasul afisat si familiaritatea cu dl. G. reprezinta tot atatea ocazii de autoanaliza,
declansand revelatii asupra iubirii.
Personajul sufera pentru ca are impresia ca este inselat, ceea ce genereaza o prima ruptura
a cuplului, urmata de o serie de certuri si impacari. Micile incidente, gesturile fara importanta,
schimbul de priviri se amplifica in constiinta personajului.
Femeile cautau sa se gaseasca la un loc cu barbatii “care le interesau”, aranjarea grupurilor

in automobile a fost dificila si a dat nastere la mai multe schimbari de locuri, la urcari si
coborari. Ela a fost cea care a deranjat de doua ori pe toata lumea “ca sa izbuteasca sa-l
aiba in masina noastra pe G., dansatorul abia cunoscut cu doua saptamani inainte”.
Gandurile lui Gheorghidiu devin amare si sufletul lui incepe sa fiarba inabusit “Pe drum,
nevasta-mea n-a trait decat prezenta lui. Toate comentariile le-a facut numai pentru el sau
cu el”.
Orgolios, el va adopta un comportament similar cu al Elei, la urmatoarea iesire, ceea ce

trezeste gelozia si invidia sotiei. Apoi, devine razbunator in urma refuzului Elei de a pleca de
la o anumita petrecere, aducand in patul conjugal o femeie de strada, doar pentru a-si
satisface orgoliul ranit, ceea ce va duce la separarea temporara a cuplului.
Secventa II
Finalul este specific romanului modern prin caracterul deschis: venit de pe front, intr-o
permisie in urma unei rani, Gheorghidiu se intalneste cu Ela cu totul schimbat.
Primeste de la cunoscuti o corespondenta de incurajare bogata, dar care cuprinde si o

anonima referitoare la adulterul Elei. Experienta de cunoastere pe care a reprezentat-o
razboiul se observa in atitudinea fata de acest bilet: daca inainte de a pleca pe front
Gheorghidiu ar fi sacrificat totul pentru confirmarea adulterului Elei, acum aceasta
posibilitate il lasa indiferent, deoarece absurditatea mortii aproapelui i-a provocat o suferinta
mult mai mare decat posibila tradare in iubire a unei femei. Gheorghidiu se hotaraste sa
divorteze, lasandu-i Elei banii, casele de la Costanta, obiectele si cartile din casa “adica tot
trecutul”, in sensul eliberarii.
Finalul deschis al romanului consta in despartirea celor doi, Ela acceptand divortul propus
de Stefan. Astfel, cuplul fericit care la inceputul romanului are un statut social si material
lipsit de pretentii evolueaza spre o existenta mondena, asigurata de imbunatatirea
considerabila a statutului material, care va conduce pe fundalul unor diferente de structura
interioara, la separare.
- el traieste in doua realitati temporale: cea a timpului cronologic (obiectiv), in care

povesteste intamplarile de pe front si cea a timpului psihologic (subiectiv), in care analizeaza
drama iubirii;
- spatiu real, frontul, Bucuresti, Odobesti, Campulung + spatiu imaginar inchis, al

framantarilor, chinurilor si al zbuciumului din constiinta personajului;
- primavara lui 1916, in timpul unei concentrari pe Valea Prahovei;
Conflicte
- interior: vizeaza o contradictie intre lumea ideilor sale absolute si realitatea care i le infirma;
Spirit hiperlucid, el reface prin introspectia din capitolele II-V o radiografie a starilor
contradictorii resimtite in timpul casatoriei. Prima carte nu este neaparat un roman erotic, cat
o “monografie a indoielii”, in care orice reactie a femeii si fiecare iesire a cuplului devine
prilej de introspectie.
Prin alternarea starilor sufletesti ale personajului se exprima efortul unei constiinte de a
ordona lumea conform structurii sale interioare
Se produce din cauza diferentei dintre aspiratiile lui Gheorghidiu si realitatea lumii
inconjuratoare
- exterior - generat de relatia protagonistului cu societatea, acesta fiind plasat in categoria

inadaptatilor social;
- exterior – cauzat de contextual istoric (razboi);
Statut – Stefan Gheorghidiu
Social
- tanar de 23 de ani, orfan de tata (de la care a mostenit pasiunea pentru filozofie)
- si-a gasit singur drumul in viata, fara sprijin material din partea mamei sau a surorilor
- primeste o mostenire din partea unchiului sau Tache, iar mama lui este prima care se simte
ofensata si ii cere o parte de avere
Psihologic
- admirat pentru inteligenta si performantele sale intelectuale
- se cufunda in filozofie, insetat de iubirea absoluta
- inadaptat – introvertit
Moral
- modest
Statut - Ela
Social
- cea mai frumoasa fata de la Litere (careia ii trezeste interesul studentul Gheorghidiu)
Psihologic
- puterea de adaptare - gustul pentru existenta mondena

- dorinta imbogatirii (averea lui Tache) - ii demonstreaza lui Stefan ca se autosugestionase
in iubire
Moral
- superficiala, materialista
Modalitati de caracterizare – Stefan Gheorghidiu
Autocaracterizare
- autoanaliza lucida si introspectie “ma chinuiam launtric ca sa par vesel si eu ma simteam

imbecil si ridicol si naiv’’
Caracterizarea directa
- “N-ai spirit practic... A-i sa-ti pierzi averea. Cu filozofia dumitale nu faci doi bani’’ – Nae
Gheorghidiu
- "esti de o sensibilitate imposibila’’ – Ela
Modalitati de caracterizare – Ela
Din confesiunea protagonistului se poate reconstitui un portret fizic al personajului feminin:

Ela este o femeie frumoasa, blonda, cu ochi albastri, eleganta. Desi filtrat de perspectiva
subiectiva a naratorului-personaj, portretul ei moral insumeaza trasaturi precum gustul
pentru existenta mondena, cochetaria, orgoliul, puterea de adaptare.
Finalul deschis al romanului consta in despartirea celor doi, Ela acceptand divortul propus
de Stefan. Astfel, cuplul fericit care la inceputul romanului are un statut social si material
lipsit de pretentii evolueaza spre o existenta mondena, asigurata de imbunatatirea
considerabila a statutului material, care va duce pe fundalul unor diferente de structura
interioara la separare.
Enigma OtilieiIntroducere
Opera literara “Enigma Otiliei” publicata in anul 1938 de catre George Calinescu descrie
burghezia bucuresteana de la inceputul secolului al XX-lea, accentul fiind pus pe perspectiva
social economica (averea lui Costache Giurgiuveanu, familia Tulea) si il urmareste
indeaproape pe Felix Sima (bildungsroman), constituind un moment de referinta in evolutia
prozei romanesti.
Gen si specie
Apartinand genului epic, aceasta opera se remarca prin actiunea complexa desfasurata pe o
multitudine de planuri narative, personajele numeroase, conflictele puternice si marea
mobilitate in timp si spatiu, trasaturi specifice romanului.
Curent
- reprezentarea veridica a realitatii (aspecte ale familiei burgheze: relatia dintre parinti, soti,
casatoria, orfanul);
- motivul literar al mostenirii, majoritatea personajelor pazind cu strasnicie integritatea

mosneagului;
Aglae Tulea se opune cu vehementa infierii Otiliei de catre Costache, iar cand acesta
moare, instituie o adevarata paza militara pentru a nu fi instrainat nici un obiect din casa
fratelui.
- lacomia si parvenitismul ca fenomene sociale supuse observatiei si criticii in romanul

realist;
- surprinderea efectelor banului ca forma de pervertire morala a individului;
“zeul la care se inchina toti este banul” - banul modifica radical perceptia asupra lumii a
individului - Aurica Tulea crede ca se va marita daca va dobandi averea lui mos Costache
- tehnica detaliului semnificativ care incadreaza cu precizie actiunea in timp si spatiu
(descrierea amanuntita a strazii Antim, a caselor aflate pe strada si a locuintei lui Costache
Giurgiuveanu reconstituie o atmosfera a Bucurestiului antebelic);
Roman realist de tip balzacian prin:
tema familiei;
motivul mostenirii si al paternitatii;
Depaseste acest program estetic apeland la elemente de modernitate.
Modernism:
- limitarea omniscientei naratorului prin introducerea personajului-narator, Felix;
- amestecul genurilor si speciilor in constructia romanului;
- folosirea unor tehnici literare noi;
Comportamentism - Otilia e prezentata prin fapte, gesturi, replici (pana in cap. XVI) fara a-i
cunoaste gandurile din perspectiva unica a naratorului
Pluriperspectivismul sau reflectarea poliedrica - reflectarea personalitatii Otiliei in constiinta

celorlalte personaje ceea ce ii alcatuieste un portret complex si contradictoriu
“fe-fetita” cuminte si iubitoare pentru mos Costache;
fata exuberanta, "admirabila, superioara" pentru Felix;
femeia capricioasa, cu “temperament de artista” pentru Pascalopol;
dezmatata, o stricata pentru Aglae;
“o fata desteapta” cu spirit practic pentru Stanica;
rivala in casatorie pentru Aurica;
- naturalismul - valorificarea grotescului in conturarea personajelor, interesul pentru

procesele psihice deviante, alienarea si senilitatea motivate prin ereditate si mediu
Titi, fiul retardat, care se indreapta spre dementa, copie a lui Simion (tatal);
Aurica, fata batrana, invidioasa si rea, copie degradata a mamei; amandoua au preocupari
obsesive: dorinta de a se casatori vs. mostenirea;
- spiritul critic si polemic - ambiguizarea personajelor
mos Costache nu e un avar dezumanizat, ci are o iubire paterna sincera;
Pascalopol o iubeste pe Otilia, patern si viril in acelasi timp;
Tema
- tema citadina - viata burgheziei bucurestene de la inceputul secolului al XX-lea, societate

degradata sub puterea mistificatoare a banului, intreaga actiune a romanului construindu-se
in jurul averii lui mos Costache Giurgiuveanu;
- tema paternitatii - de influenta balzaciana, este nucleul epic al romanului, fapt confirmat de
Calinescu insusi, care-si intitulase initial romanul “Parintii Otiliei”;
- tema iubirii - Felix Sima, personaj martor la evenimentele petrecute, poarta o dragoste
adolescentina pentru Otilia, iubirea lor stand sub semnul inocentei, dar si al rationalului;
Secventa I
Aparitia lui Felix care era in cautarea unchiului Costache starneste putina confuzie
amandurora, cel din urma fiind reticent cu privire la primirea nepotului. Interventia Otiliei,
care il recunoaste pe Felix, il determina pe batran sa accepte prezenta acestuia. Este primul
semn ca in relatia tata-fiica, parerea Otiliei conteaza, iar de asemenea utilizarea
diminutivului “papa” intareste aceasta idee.
Condus de Otilia si urmat de batran, Felix intra intr-o odaie foarte inalta, incarcata de un fum
des si intepator de tutun asistand la o scena de familie: jocul de table.
Aglae e foarte iritata de faptul ca baiatul va sta acasa la fratele ei, replicand acid ca acesta
face azil de orfani. Otilia a justificat aceasta situatie prin faptul ca acesta avea venitul lui, iar
mos Costache o sustinea, privind ca un protejat in ochii Otiliei, care ii scutura un fulg de pe
haina.
Otilia a remarcat unul dintre inele lui Pascalopol, iar acesta i l-a dat fara sa clipeasca.
Imbratisandu-i umarul cu mana stanga, aceasta cauta confirmarea lui papa cum ca inelul e
superb. Batranul il privi avid cu ochii lui bulbucati, si replica sec - “Ia-l! ti-l da tie”.
Mos Costache o sorbea umilit din ochi si radea din toata fata lui spana cand fata il prindea in
bratele ei lungi. Fata avea, era limpede, toata initiativa, si Costache era un simplu satelit al
vointei ei, insa Otilia nu facea niciun gest care sa para indraznet, nu scotea nici o vorba
nechibzuita.
Musafirul fu din nou bagat in seama, iar Otilia, grijulie, l-a intrebat cum se simte, daca ii e
foame. Ea il parasi si trecu din nou in spatele batranului, in cartile caruia privi imbratisandu-i
gatul.
Venind vorba de studiile pe care le urmeaza, Felix spune ca ar vrea sa urmeze medicina, iar
Aglae, vizibil iritata sustine ca “medicina cere ani multi … cheltuiala, intretinere. Un orfan
trebuie sa-si faca acolo repede o cariera, sa nu cada pe capul altuia.”
Toate aceste aspecte configureaza mediul neprimitor, iar replicile Aglaei anticipeaza
conflictul succesoral.
Secventa II
Unul dintre episoadele care pune in evidenta tema paternitatii este cea in care Costache
Giurgiuveanu, detinatorul averii pune in aplicare anumite planuri pentru protejarea Otiliei,
fiica lui adoptiva, ramasa de la cea de-a doua sotie care decedase. Din balbaielile lui se
intelegea ca avea de gand sa faca ceva pentru “fe-fetita” lui.
El incepe sa construiasca o casa pentru aceasta din materialele provenite din demolari.
Alaturi de odaia lui Felix, mai era una aproape goala. Batranul scoase afara lazile si mobilele
stricate ce se aflau acolo si facu broasca buna la usa, ca sa se inchida bine. Apoi incepu sa
depoziteze in ea tot soiul de materiale.
Otilia ramase surprinsa, vazand ca batranul aduse intr-o zi doi oameni sa sape o groapa
larga ca un bazin, in gradina din fata chioscului, stricand astfel gazonul. Mos Costache
aduse cateva carute de var si le rasturna acolo.
Dupa toate aceste ispravi, batranul era nelinistit sa nu i se fure materialul, pe care il insemna
mereu cu var. Iesea noaptea tarziu sau dimineata in zori si-i dadea tarcoale, tresarea la cel
mai mic zgomot si trimitea pe Felix sau pe Otilia sa spioneze.
I-a marturisit lui Pascalopol ca are sa construiasca o casa cu pravalii la parter si apartament
la etaj, asa ca Otilia o sa aiba si casa gratis si venit de la pravalii, bineinteles, dupa moartea
lui.
Desi el amana adoptarea acesteia, de dragul banilor, instinctul paternitatii il determina pe

avar sa se gandeasca la viitorul si fericirea fiicei lui.
Actiunea se petrece in Bucuresti, majoritatea scenelor avand loc in casa batranului

Costache Giurgiuveanu de pe strada Antim. Debuteaza in vara anului 1909 si se incheie la
cativa ani dupa terminarea Primului Razboi Mondial.
Conflicte
O familie este cea a lui Costache Giurgiuveanu, posesorul averii si Otilia Marculescu, fiica
acestuia din a doua casatorie. Aici patrunde tanarul Felix Sima, fiul surorii batranului, care
vine la Bucuresti sa studieze medicina si locuieste la batran. Un alt intrus al familiei este
Leonida Pascalopol, un vechi prieten al batranului, pe care il aducea in familie, afectiunea sa
pentru Otilia si dorinta de a avea o familie care sa ii umple clipele de singuratate.
O alta familie, vecina si inrudita, care aspira la mostenirea averii batranului, este cea a
surorii acestuia, Aglae. Clanul Tulea este format din Aglae, Simion Tulea, sotul acesteia si
cei trei copii: Titi, Olimpia si Aurica. In aceasta familie patrunde si Stanica Ratiu pentru a
obtine zestrea Olimpiei si mai tarziu averea lui mos Costache.
Istoria unei mosteniri implica doua conflicte succesorale: primul iscat in jurul averii lui mos
Costache, aversiunea Aglaei impotriva Otiliei, iar cel de-al doilea fiind cel care destrama
clanul Tulea, interesul lui Stanica pentru averea batranului.
Exista si un conflict exterior de ordin erotic intre tanarul Felix si maturul Pascalopol, pentru
mana Otiliei.
Conflictul controlat, neostentativ, intre Felix si Pascalopol, intre tanarul cu o pozitie sociala
care abia se profileaza la orizont, aflat la varsta primelor experiente erotice si maturul bogat,
rafinat , singur si resemnat, subliniaza tema formarii ce da caracterul de bildungsroman
operei. Alegandu-l pe Pascalopol, ca posibilitate mai realista, Otilia il invata, inconstient, pe
Felix ca pasiunea fara compatibilitatea intereselor este trecatoare. Tanarul va confirma
adevarul aceastei lectii casatorindu-se mai tarziu “intr-un chip care se cheama stralucit”.
Statut – Costache Giurgiuveanu
Social
- statutul social este unul ascuns cu strasnicie in spatele aparentei de nevolnicie si umilinta
- detinator al unui nr de imobile si proprietati
- mostenitor al averii mamei Otiliei, administrator al celei lui Felix
- in jurul dimensiunilor averii sale circula zvonuri si fabulatii, confirmate atunci cand ii arata lui
Pascalopol suma ce doreste sa i-o lase Otiliei
- frate al Aglaei, tata vitreg al Otiliei, unchi al lui Felix, el e ruda bogata cu bizarerii de
comportament
Psihologic
- tipul clasic al avarului
- umanizat de sinceritatea sentimentelor fata de fiica sa vitrega, Otilia Marculescu
- traieste cu teama de a nu fi jefuit, dar si cu dorinta de a fi ocrotitor

- pers. complex, capabil de iubire dezinteresata, dar nu poate sa-si depaseasca mania "Sa
muncesti, sa strangi. Asta-i toata filozofia."
Moral
- un om bun, dar cu "ciudateniile sale"
- isi exprima sentimentele paterne fata de Otilia, singura persoana cu care este generos, atat
cat poate el sa fie
- se gandeste sa o adopte, sa-si faca un testament si sa depuna intr-un cont pe numele ei o

suma de bani, pentru siguranta viitorului fetei; aceasta decizie o ia in urma unui atac
cerebral si aceasta cu aluzii din partea lui Pascalopol. Prin tehnica amanarii, el nu se poate
desparti de bani, dovedind ca are un caracter slab
Asadar el poate fi incadrat in tipologia avarului, dar nu a celui pur, deoarece este umanizat
prin dragostea fata de Otilia
Statut - Otilia
Social
- orfana- il are drept tutore pe Costache Giurgiuveanu care doreste sa o infieze, dar amana
implinirea acestei decizii
- statut social precar - traieste drama singuratatii si a incertitudinii viitorului desi e iubita de
mos Costache, de Pascalopol si de Felix
- studenta la conservator
Psihologic
- copilareasca si nebunatica alaturi de Pascalopol
- tandra si protectoare cu Felix
- vesela, grijulie, generoasa cu mos Costache
- ironica si distanta fata de clanul Tulea
Moral
- inconsecventa trasaturilor morale din cauza diferentelor de perceptie ale celor din jur
Modalitati de caracterizare – Costache Giurgiuveanu

Caracterizare directa – narator
“omulet subtire si putin incovoiat”
“o calvitie totala”
“fata aproape spana, acoperind numai doi dinti vizibili”
“varsta desigur inaintata ramanea totusi incerta”
“zambea cu cei doi dinti, clipind rar si moale”
“cumnat al tatalui sau care murise de un an”
Modalitati de caracterizare – Otilia
“fata maslinie”
“nasul mic”
“ochii foarte albastri”
“arata si mai copilaroasa intre multele bucle si gulerul de dantela”
“trupul subtiratic”
In relatia Otilia-Mos Costache, intentiile avarului fata de fata sunt semne ale umanizarii
personajului. Aceste intentii sunt ingreunate de catre membrii familiei Tulea pe care ii alunga
din casa in scena atacului, dar si de dominanta de caracter: avaritia. Destinul Otiliei si
incadrarea sa in tipul cochetei au fost influentate de catre nehotararea lui mos Costache.
Astfel, amanarea infierii ori a trecerii banilor pe numele fetei au determinat sacrificarea
sentimentelor in relatia cu Felix, dar si casatoria cu Pascalopol. Scena atacului lui mos
Costache evidentiaza relatia apropiata, dezinteresata, de tip patern, mos Costache - Otilia si
relatia de incredere mos Costache - Felix. Totusi, in relatia cu Otilia, desi are sentimente
puternice si intentii bune, mos Costache ramane dominat de avaritie- nu definitiveaza la timp
statutul social si material al fetei. Astfel, gestul Otiliei din final, plecarea cu Pascalopol, poate
fi motivat (ar fi fost fara avere, o povara pentru evolutia profesionala a lui Felix).
MorometiiIntroducere
Opera literara “Morometii”, al carei prim volum a fost publicat in anul 1955, iar cel de al
doilea in 1967 de catre Marin Preda reconstituie imaginea satului romanesc intr-o perioada
de criza, in preajma celui de-al Doilea Razboi Mondial (deceniile IV-VI), prin povestea unei
familii din satul Silistea-Gumesti si inregistreaza transformarile vietii rurale, ale mentalitatilor
si institutiilor, de-a lungul unui sfert de secol, constituind un moment de referinta in evolutia
prozei romanesti.
Curent
- are un caracter monografic, de fresca sociala, ce se realizeaza prin surprinderea

caracteristicilor existentei rurale din Campia Dunarii, prin scene semnificative de viata
(nunta, inmormantarea), prin descrierile de obiceiuri (Calusul, Rusaliile, inmormantarea,
hora, nunta), de gospodarii taranesti, a institutiilor din Silistea-Gumesti + hora, intalnirile
duminicale din poiana lui Iocan, serbarea scolara, secerisul;
Planurile secundare completeaza caracterul de fresca sociala al operei: boala lui Botoghina,
revolta taranului sarac, Tugurlan, familia bogatului Tudor Balosu, vecinul lui Moromete,
dragostea dintre Polina, fiica lui Tudor, si Birica, un taran sarac;
- perspectiva naratorului obiectiv, care relateaza intamplarile la persoana a III-a, se

completeaza prin aceea a reflectorilor (Ilie Moromete, in primul volum, si Niculae, in al
doilea) ca si prin aceea a informatorilor (personaje-naratori ai evenimentelor, pe care le
relateaza ulterior altora, cum este de exemplu, al lui Parizianu, care povesteste despre vizita
lui Moromete la baieti, la Bucuresti); efectul este limitarea omniscientei, pentru a crea
impresia de autentic, de pluriperspectivism asupra existentei;
- caracterul anticalofil, asemenea stilului prozatorilor interbelici, care ii confera precizie,

concizie si claritate;
- relevarea reactiilor sufletesti ale personajelor il incadreaza in realismul psihologic;
Clasicism:
- romanul are o compozitie echilibrata, fiind alcatuit din doua volume, structurate, primul - in
jurul unui destin individual, al lui Ilie Moromete, al doilea in jurul unui destin colectiv - cel al
taranilor din Silistea Gumesti;
- primul volum are o compozitie circulara, realizata cu ajutorul simetriei conferite de motivul
timpului, vazut ca simbol al istoriei necrutatoare;
Aparut in incipit, intretine iluzia unei existente patriarhale, fiind ingaduitor la inceput “se pare
ca timpul avea cu oamenii nesfarsita rabdare: viata se scurgea aici fara conflicte mari”.
Reiterat in final, induce ideea terorii istoriei, a ritmului precipitat al existentei, al destinelor
tulburate, rasturnand imaginea vietii tihnite de la inceput: “Trei ani mai tarziu izbucnea cel
de-al Doilea Razboi Mondial. Timpul nu mai avea rabdare”.
Intre aceste doua referiri are loc intrarea in criza a lumii traditionale si trecerea de la
permanenta ritmurilor temporale arhaice la imprevizibilitatea timpului istoric.
Tema
- familia (evolutia si criza familiei sunt simbolice pentru transformarile din satul romanesc ale
vremii, astfel romanul unei familii este si “un roman al deruralizarii satului”, o fresca a vietii
rurale inainte si dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial);
- sociala (relatia individ-istorie);
Romanul aduce in prim-plan conditia taranului in istorie, la confluenta dintre doua epoci: cea
de dinainte si cea de dupa al Doilea Razboi Mondial. Surprinde dramatica iluzie a
protagonistului ca viata isi poate continua cursul in tiparele traditionale, in timp ce istoria
modifica relatiile de la nivelul comunitatii rurale, schimband chiar si rostul celei mai vechi si
numeroase clase, taranimea. Criza ordinii sociale se reflecta in criza valorilor morale, in criza
unei familii, in criza comunicarii.
- criza comunicarii (absenta unei comunicari reale intre Ilie Moromete si familia sa);
- timpul viclean, nerabdator;
Secventa I
Cina Morometilor nu este decat o imagine a unui anumit tip de ordine, a unui cod rural
stravechi. In aparenta unui timp “foarte rabdator cu oamenii”, cina dezvaluie un ritual arhaic
al unei lumi arhaice. Morometii mananca la o masa joasa, “afara in tinda”, pe niste scaunele
cat palma, care poarta urmele vechi ale trecerii timpului. Masuta veche, joasa, cu 3 picioare,
pe care capul familiei nu voise sa o schimbe, reprezinta dorinta inconstienta a lui Ilie
Moromete de a conserva in timp, o anumita familie, si chiar o anumita societate. Desi familia
i se marise, Moromete nu vrea sa modifice cu nimic un statut a carui temeinicie o verificase
in ani. Prin masa prea mica, rotunda si joasa si scaunelele cat palma este sugerat pamantul,
care daca li s-ar fi impǎrtit tuturor copiilor ar fi fost neindestulator.
Familia Morometilor este numeroasa, alcatuita si din copii proveniti din alta casatorie. Este o
“familie hibrida”. In jurul mesei sunt organizati simbolic copiii din cele doua casatorii, locul la
masa reflectand pozitia si locul in familie ale fiecaruia: copiii din a II-a casatorie, Tita, Ilinca si
Niculae stau de partea cealalta in apropierea mamei, feriti de privirea aspra a tatalui.
Paraschiv, Nila si Achim, baietii cei mari din prima casatorie a lui Moromete stau in pragul
usii gata oricand de plecare, semn al instrainarii de noua familie si al revoltei impotriva
autoritatii paterne, reprezentand latura rebela a familiei “se aseaza la masa, absenti,
uitandu-se in gol, oftand’’. Singurul care pare sa nu-si fi gasit inca locul este Niculae, mezinul
de 12 ani al familiei, care neavand scaun la masa se aseaza turceste pe pamant, evidentiind
pozitia neglijabila a mezinului.
Se pare ca locul cel mai bun ii revine tatalui. Ilie Moromete, simbol al principiului de ordine si
armonie patriarhala, “statea parca deasupra tuturor, si din pragul odaii, din locul sau lejer,
stapanea cu privirea pe fiecare”.
Catrina, mai mica cu 10 ani decat el, sta spre vatra, fiind prinsa intre cele 2 tabere ale
familiei, incearca sa impace dorintele propriilor copii cu nemultumirile celor mari. Astfel, se
poate spune ca mama vitrega nu este respectata, dar nici iubita pentru ca in viziunea fiilor
vitregi ea a luat locul mamei lor.
Descrierea mesei este inceata si ritualul ei dezvaluie relatiile adevarate din sanul familiei.
Copiii din prima casatorie nu se inteleg cu cei din a doua, si tatal, pentru a pastra unitatea
familiei, este dur si justitiabil. Astfel, cand Niculae face mofturi la masa, tatal il loveste
necrutator.
In stil traditional, Morometii mananca mamaliga cu lapte si branza si ciorba de ierburi, adica
tot ceea ce cresteau si cultivau. Pamantul e singura lor sursa de existenta.
Secventa II
Ilie Moromete este nevoit sa taie salcamul pentru a achita o parte din datoriile familiei, fara a
vinde pamant sau oi. De aceea, raspunsul lui la intrebarea lui Nila, care vrea sa stie de ce
taie salcamul, pare indreptatit: “Ca sa se mire prostii!”.
Taierea salcamului, duminica in zori, in timp ce in cimitir femeile isi plang mortii, prefigureaza
destramarea familiei, prabusirea satului traditional, risipirea iluziilor lui Moromete: “Gradina,
caii, Moromete insusi aratau bicisnici”. Apar ciorile, ca niste semne rau prevestitoare, iar
mama, care stie sa citeasca in astfel de lucruri un curs al vremii viitoare, e framantata de
ganduri intunecate.
Lumea Morometilor se desacralizeaza. Odata distrus arborele sacru “axis mundi”, ce sta de
veghe la ordinea lumii, a microcosmosului rural si familial, haosul se instaleaza treptat.
Secventa III
Desi isi iubeste copiii si le vrea binele, Moromete isi cenzureaza orice manifestare de
afectiune fata de ei. Neinteresat cu adevarat de preocuparile si de situatia fiului mai mic, el
se astepta ca Niculae, care era trimis zilnic cu oile sa ramana repetent. Spre surprinderea
lui, copilul ia premiul intai. Stinghereala lui Niculae cand primeste premiul pe scena si criza
de friguri care il cuprinde in timp ce incerca sa recite o poezie ii produc lui Moromete o
emotie puternica, iar gesturile de mangaiere sunt schitate cu multa stangacie.
Actiunea primului volum al romanului, concentrata in trei parti, e plasata cu trei ani inaintea
inceperii celui de-al Doilea Razboi Mondial. Perspectiva spatiala reflecta un spatiu real,
acela al satului Silistea-Gumesti si unul imaginar, inchis, al trairilor interioare din sufletul si
constiinta personajelor.
Prima parte, de sambata seara pana duminica noaptea, contine scene care ilustreaza
monografic viata rurala: cina, taierea salcamului, intalnirea duminicala din fieraria lui Iocan,
hora. Partea a doua se deruleaza pe parcursul a doua saptamani, incepand cu plecarea lui
Achim cu oile, la Bucuresti. Partea a treia, de la seceris pana la sfarsitul verii, se incheie cu
fuga baietilor.
Conflicte
- dezacordul dintre tata si cei trei fii ai sai din prima casatorie: Paraschiv , Nila si Achim,
izvorat dintr-o modalitate diferita de a intelege lumea si de a-i pretui valorile (pamantul vs.
banii);
- intre Moromete si Catrina, sotia lui;
Moromete vanduse in timpul secetei un pogon din lotul sotiei, promitandu-i, in schimb,
trecerea casei pe numele ei, dar amana indeplinirea promisiunii. Nemultumita, ea isi gaseste
refugiul in biserica;
- intre Moromete si sora lui, Guica, care si-ar fi dorit ca fratele vaduv sa nu se
recasatoreasca;
In felul acesta , ea ar fi ramas in casa fratelui, sa se ocupe de gospodarie si de cresterea

copiilor, pentru a nu ramane singura la batranete. Faptul ca Moromete se recasatorise ii
aprinsese ura impotriva lui, pe care o transmite celor trei fii mai mari.
- intre Ilie Moromete si fiul cel mic, Niculae;
Copilul isi doreste cu ardoare sa mearga la scoala, in timp ce tatal, care trebuia sa plateasca
taxele il ironizeaza: “alta treaba n-avem noi acuma! Ne apucam sa studiem” sau sustine ca
invatatura nu ii aduce niciun beneficiu. Pentru a-si realiza dorinta de a studia, baiatul se
desprinde treptat de familie.
- conflictul psihologic trait de Ilie Moromete, generat de dorinta de a-si pastra familia unita si
a-si manifesta autoritatea si de Niculae intre resentimentul si dragostea fata de tata;
Statut – Ilie Moromete
Social
- o autoritate atat in plan familial, cat si in cadrul colectivitatii rurale.
Celebra scena a cinei din incipitul romanului surprinde ipostaza unui Ilie Moromete „stand
parca deasupra tuturor si stapanind cu privirea pe fiecare”.
- este o autoritate si in satul Silistea Gumesti, stapanindu-i pe ceilalti prin inteligenta. In

timpul intalnirilor duminicale din poiana fierariei lui Iovan, Moromete le citeste si descrifreaza
celorlati subiecte din gazetele politice.
In volumul al doilea, Moromete se instraineaza. Vechii prieteni au murit sau l-au parasit, iar
noua generatie nu este capabila, asa cum el insusi afirma, sa-i inteleaga gandurile.
Discursul narativ va urmari stirbirea autoritatii personale, generata tocmai e criza comunicarii
dintre el si ceilalti membrii ai familie. Finalul romanului aduce in prim plan ipostaza unui
Moromete parasit de toti, care moare singur, dar Moromete
Psihologic
- ironia reprezinta o arma psihologica pe care Moromete o utilizeaza intru a se salva din
tragismul existential. Semnificativa, in acest sens, este replica pe care i-o da lui Nila atunci
cand acesta il intreaba de ce taie salcamul: „Intr-adins, Nila, asa, ca sa se mire prostii!”
- personajul este un disimulat. Reprezentativa este comedia pe care o joaca in fata agentilor
veniti pentru inacasarea fonciiri.
- tehnica amanarii o foloseste pentru a trage de timp astfel incat sa gaseasca solutii la
problemele existentiale
Moral
Existenta lui Ilie Moromete este plasata, indiscutabil, in sfera moralitatii. Pana in ultima clipa
a vietii sale, Ilie Moromete a luptat pentru pastrarea traditiei si a principiilor sale de viata.
Replica din finalul romanului, pe care i-o adreseaza doctorului: "Domnule, eu intotdeauna
am dus o viata independenta!” surprinde tocmai crezul sau de viata. Ilie Moromete nu poate
accepta nicio clipa faptul ca rostul sau in lume a fost unul gresit. Asadar, personajul lui Marin
Preda nu traverseaza o drama de ordin economic, ci o drama morala.
Statut – Niculae
Social
Niculae este fiul din cea de-a doua casatorie a lui Moromete, cea cu Catrina, fiind mezinul
familiei. Acesta era asezat in dreptul mamei sale, stand pe jos, pentru ca nu avea scaun.
Mezinul nu era, asadar, un membru important al familiei, fapt dovedit si de conflictul pe care
il va avea cu tatal sau in ceea ce priveste dorinta lui de a se duce la scoala.
Sarcina principala a lui Niculae este sa aiba grija de oaia neastamparata Bisisica, principala
lui sursa de suferinta, prin care Preda distruge mitul mioritic, asa cum, prin Niculae, distruge
si mitul copilariei vesele si lipsite de griji.
Psihologic
- inteligent, perseverent
In ciuda incapatanarii tatalui de a nu-i lua in seama ceea ce el considera un moft, Niculae
persevereaza in a merge la scoala, in putinul timp pe care i-l lasa indatoririle din cadrul
familiei: mersul pe camp cu oile si ajutorul pe care trebuie sa i-l dea mamei in treburile
gospodaresti, adica tot ceea ce face un copil obisnuit al unui taran din Silistea - Gumesti.
Moral
- existenta sa sta sub semnul moralului, fiind la fel ca tatal sau, luptand pentru principiile sale
de viata
- silitor, muncitor
Dintre toti copiii, Niculae ii seamana in cea mai mare masura tatalui, pe care il intelege altfel
decat o fac fratii lui mai mari. Este ilustrativa in acest sens scena in care Moromete, intors de
la munte dupa ce face negot cu cereale, povesteste despre intalnirea cu munteanca cu ochi
albastri, iar Niculae il asculta fascinat, descoperind ciudatul dar al tatalui de a transfigura o
lume reala intr-o poveste plina de vraja. Tot el imita, malitios, comportamentul patern, cand ii
intinde lui Paraschiv, care lucra la poarta noua, cuiele cu varful ascutit in sus, provocand
furia fratelui mai mare.
Modalitati de caracterizare – Ilie Moromete
Autocaracterizare
- "Domnule, eu intotdeauna am dus o viata independenta!”
- “era cu zece ani mai mare decat Catrina si acum avea acea varsta intre tinerete si
batranete cand numai nenorociri sau bucurii mari mai pot schimba firea cuiva.’’
- “Moromete statea parca deasupra tuturor”
- sotia sa, Catrina ii reproseaza lenea si placerea vorbei “Toata ziua stai la drum si bei tutun”
- Cocosila, prietenul sau ii zice mereu “Esti prost!”, calificativ ce ascunde, insa pe de o parte
simpatia, iar pe de alta parte invidia fata de inteligenta si spontaneitatea personajului.
Modalitati de caracterizare – Niculae
- “Asa cum se oprise, cu obrajii negri-galbeni de friguri, cu capul mare, peste care pusese
palaria destul de veche a tatalui, in camasa si cu picioarele desculte si pline de zgarieturi,
Niculae parca era o sperietoare"
- “Pe poarta gradinii intra un baiat de vreo doisprezece ani. Avea capul gol si camasa de pe
el ferfenita. Picioarele goale erau pline de zgarieturi vechi cu urme de sange inchegat cu
praf.’’
- “Vrand-nevrand, invatase sa se lupte si sa se bata cu ciomagul"
Relatia:
Ilie si Niculae Moromete devin, in circumstantele descrise in roman, personaje

complementare, a caror evolutie repeta aceleasi structuri, in alte conditii istorice. In Silistea –
Gumesti, tatal este, inainte de razboi, sufletul intalnirilor duminicale din poiana fierariei lui
Iocan. Parerea lui este respectata mai mult decat a primarului, el stie sa aplaneze conflicte
(semnificativa in acest sens e scena in care il calmeaza pe Tugurlan, furios ca el e mai sarac
decat alti sateni) si sa impuna respect – il ironizeaza pe Tudor Balosu, ia hotarari care nu
sunt contestate (taierea salcamului, plecarea lui Achim la Bucuresti ). Dupa razboi,
Moromete pare sa se retraga in spatii din ce in ce mai stramte. Poiana fierariei lui Iocan
ramane o amintire, zabovitul pe stanoaga podistei in cautarea unui partener de dialog nu
mai are rost cand satul e plin de necunoscuti. Spatiul in care se limiteaza este prispa casei
proprii, unde se aduna cativa dintre „vechii liberali”, intr-o incercare de a regasi niste structuri
familiare, fara ca, totusi, discutiile sa le anuleze nelinistile cu privire la ce vor fi vrand „alde”
Bila, Isosica sau Ouabei. Intr-un destin simetric, Niculae parcurge in sens invers niste etape,
de la copilul ignorat in familie pana la activistul care e trimis de comitetul regional de partid
sa supravegheze desfasurarea campaniei agricole in satul natal, ajungand, insa, sa se
izoleze la fel ca tatal pe prispa casei, intr-o ferma horticola de la marginea Bucurestiului.
Destinul lui Niculae ilustreaza ideea ca fiul si-a insusit, pe nesimtite, principiile tatalui, chiar
daca, aparent, le contesta. Fiecare dintre cele doua personaje se situeaza pe pozitia
contemplatorului, care finalizeaza evolutia dificila a relatiilor dintre tata si fiu.

Simulare Material Didactic

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Simulare Material Didactic

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

LUCEAFĂRUL

Textul se inscrie in estetica romantica prin:

- coexistenta unor genuri si specii diferite;

- viziunea artistica / primatul fanteziei si al imaginatiei creatoare;

- antiteza la diverse niveluri ale textului (cosmic-terestru, muritor-nemuritor, vis-realitate);

Sunt imbinate si specii lirice:

- meditatia filozofica - in care Demiurgul defineste antiteza dintre efemeritatea conditiei

- idila, pastel terestru / cosmic;

- "Miron si frumoasa fara corp’’;

- cunoasterea prin eros, natura, cosmogonia;

Definirea iubirii in mod diferit:

Catalin este intruchiparea teluricului, a mediocritatii pamantene.

“viclean copil de casa”

“Baiat din flori si de pripas,

Dar indraznet cu ochii”

Pajului Catalin ii pica cu tronc, prinde curaj si o abordeaza.

“Daca nu stii, ti-as arata,

Din bob in bob amorul”

“Cand saruntandu-te ma-nclin,

Catalina recunoaste asemanarea, dincolo de statutul social.

Te-ai potrivi cu mine...”

“O, de luceafarul din cer

M-a prins un dor de moarte”

Pasiunea ei este generata si de obstacolul impus

“Dar se inalta tot mai sus,

Ca sa nu-l pot ajunge.”

- 98 catrene, masura de 7-8 silabe, ritm iambic, rima imbratisata;

Textul se inscrie in estetica simbolista prin:

- ilustrarea unei noi sensibilitati poetice “decadente”, marcata de “spleen”, singuratate,

- dizarmonie si ruptura, accentul pus pe o singura coarda; poetul nu mai e preocupat de

- plurivalenta semnificatiilor in raport cu contextul in care apare laitmotivul: prezenta fizica a

amor de plumb - sfarsitul iubirii, imposibilitatea sentimentului;

aripi de plumb - imposibilitatea implinirii idealului;

sonoritatea stridenta, enervanta sugereaza tristete, disperare, spaima (“sa strig”,

raceala, impietrirea cauzata de vant, frig produce o senzatie de gol sufletesc;

Debuteaza cu un verb la modul indicativ, timpul imperfect ("dormea") caruia i se alatura

Lumea obiectuala (florile), in manifestarile ei de gingasie si frumusete, este marcata de

Debuteaza sub semnul tragicului existential, generat de disparitia/moartea afectivitatii:

In ce priveste prozodia exista o constructie sobra, riguroasa ce sugereaza imposibilitatea

Rolul poetului nu este de a descifra tainele lumii si de a le ucide (“Lumina altora/sugruma

+ De asemenea este o meditatie filosofica si o confesiune elegiaca pe tema cunoasterii.

Textul se inscrie in estetica modernista prin:

Aceasta poate fi inteleasa prin raportare la mister, pe doua cai:

descifrare (cunoastere paradiziaca sau plus cunoasterea, de tip rational, logic);

incifrare (cunoasterea luciferica sau minus cunoasterea, poetica, de tip intuitiv);

O prima idee poetica ce se desprinde este atitudinea poetului in fata misterului.

Observatie: flori, ochi, buze, morminte = corola (viziune poetica integratoare)

- prima treapta a cunoasterii senzoriale;

- cunoasterea contemplativa/deschidere a universului interior spre tot ce inconjoara fiinta;

- cunoasterea prin senzatie, prin eros;

- cunoastere prin asumarea traditiei, prin pastrarea legaturii spirituale;

“florile” semnifica varsta copilariei si au conotatia fragilitatii;

“ochii” reprezinta varsta adolescentei, dominata de nevoia descoperirii, a cunoasterii;

“buzele” constituie varsta maturitatii si au drept conotatii afectivitatea si senzualitatea;

“mormintele” evoca varsta batranetii , conotand moartea;

Conjunctia adversativa “dar”, reluarea pronumelui personal “eu”, verbul la persoana I

La randul sau recurenta pronumelui “eu” ca si multitudinea formelor verbale de persoana I

Textul se inscrie in estetica traditionalista prin:

- nostalgia patriarhalitatii, a vietii nealterate de civilizatia industriala, fixata intr-o aura de

- trecerea ireversibila a timpului “fugit irreparabile tempus”;

- de influenta traditionalista, poate fi redusa la viziunea conform careia pamantul ramane

Versul “Paienjeni zabrelira si poarta si zavor” sugereaza trecerea timpului, degradarea,

- traditionalista - 19 distihuri, rima imperecheata, ritm iambic, masura de 13-14 silabe;

Textul se inscrie in estetica modernista prin: