Intre datorie si pasiune

 Clasicismul este un curent literar-artistic ce apare in

Franta in a doua jumatate a secolului al XVI-lea in timpul
domniei lui Ludovic al XIV-lea si se dezvolta in perioada dintre
secolele XVII-XVIII. Clasicismul pledeaza pentru valorificarea
Antichitatii si este caracterizat, in special, prin respectul pentru
Antichitate.
Termenul " clasicism" vine de la latinul
"classicus",adjectiv format de la substantivul "classis" (clasa,
subimpartire), ce ii desemna pe cetatenii apartinand primei clase
sociale. "Ideea de clasic presupune deci, inca de la bun inceput,
conformitatea fata de cele mai rafinate exigente ale gustului unui
anumit public, ales si restrans, prin excelenta aristocratic "
(G.Calinescu, Tudor Vianu, Adrian Marino, M. Calinescu -
"Clasicism, Baroc, Romantism", Cluj 1971)
 Cuvintul "clasic" are mai multe acceptii. Se considera clasice operele literare si
artistice care intrunesc conditiile perfectiunii. In acest sens sint clasici scriitorii
si artistii a caror opera isi pastreaza valoarea de-a lungul veacurilor. Astfel, in
operele lui Leonardo da Vinci, Iohann Wolfgang Goethe, Victor Hugo, Mihai
Eminescu, George Enescu, recunoastem valori clasice. In alta acceptie "clasic"
inseamna ceea ce apartine lumii si culturii antice greco-latine. Clasicismul este,
astfel, un curent literar in operele caruia ratiunea are rolul d 858g64i ominant si
care defineste ansamblul culturii si literaturii greco-latine prin extensiuni
antice. In asa fel ideea de clasicism se contopesete cu cea de Antichitate.
 Este necesar sa mentionam ca nu exista un element clasic pur si ca in
majoritatea cazurilor clasicismul este intrepatruns de romantism.
 La origine, clasicismul se bazeaza numai pe judecata etica si poate fi
definit ca o miscare artistica si literara care promoveaza ideile de armonie si
echilibru a fiintei umane. Acesta este caracterizat prin afirmarea sensului moral
si estetic al artei, prin conformarea fata de regulile clasice dupa modelul
antichitatii greco-romane, prin imbinarea frumosului cu binele si adevarul,
utilului cu placutul, prin interesul pentru natura umana si prin obiectivitatea
scriitorului.
 In formarea esteticii clasiciste distingem
trei perioade importante:
 1. Perioada Renasterii franceze ce cuprinde a II-a
jum. a secolului al XVI-lea. Ideea generala a esteticii
clasiciste este cea a imitatiilor Antichitatii.
 2. Cuprinde perioada dintre anii 1600-1660 si
inlocuieste importanta primordiala a imitatiilor cu
primatul regulelor.
 3. Perioada 1636-1711 e remarcata prin aparita
satirelor lui Boileau.
 Pornind de la modelele artistice (arhitectura, sculptura, literatura) ale
Antichitatii, considerate ca intruchipari perfecte ale idealului de frumusete si
armonie, clasicismul aspira sa reflecte realitatea in opere de arta desavarsite ca
realizare artistica, opere care sa-l ajute pe om sa atinga idealul frumusetii
morale. Urmarind crearea unor opere ale caror personaje sa fie animate de
inalte idealuri eroice si principii morale ferme, scriitorii clasici s-au preocupat
in mod special de crearea unor eroi ideali, legati indisolubil de soarta statului,
inzestrati cu cele mai inalte virtuti morale si capabili de fapte eroice. Aceste
personaje, de regula regi sau reprezentanti ai aristocratiei, erau prezentati in
oda, imn, poem epic, tablou istoric, tragedie, socotite ca specii superioare ale
literaturii. Modul de viata al burgheziei, aflata in plina ascensiune in epoca
respectiva, era lasat pe planul doi, de aceasta ocupandu-se speciile literare
socotite inferioare (comedia, satira, fabula). Aceste specii erau considerate
modele negative, ele ocupandu-se in special de infierarea anumitor vicii
(comedia era vazuta de Aristotel ca 'infierare" a viciilor), de prezentarea unor
aspecte negative care trebuie indreptate. Clasicismul inseamna in primul rand
ordine (pe toate planurile), echilibru, rigoare, norma, canon, ierarhie si
credinta intr-un ideal permanent de frumusete. Inseamna ordine obiectiva,
perfectiune formala (care va fi gasita in acele modele de frumusete perfecte -
modelele clasice), inseamna superioritate a ratiunii asupra fanteziei si pasiunii.
 Imitarea naturii in aspectele esentiale ale omului si vietii,
dupa modelul antic
 Finalitatea operei clasice este deopotriva estetica si etica
 Cadrul de desfasurare a ceea ce gandesc si infaptuiesc
personajele este unul decorativ, rece si indiferent, fara vreo
influenta asupra acestora
 Sublinineaza necesitatea de a realiza o armonie interna a
operei, obligatia de a nu amesteca genurile si de a respecta
principiul verosimilitatii
 Eroii clasici sunt oameni tari, proprii lor stapani care-si fac
intodeauna datoria, invingandu-si sentimentele potrivnice
 · Mitizarea: transfigurarea realitatii prin mit, ca mod de a exprima conceptul de lume ca
mit,preluat din Antichitate.
 · Etica:cultivarea virtutilor ca sens al artei, ceea ce-i da un caracter moralizator.Virtutile clasice
sunt:dreptatea, intelepciunea, curajul, vitejia, generozitatea.
 · Masura: legea armoniei si echilibrului, concentrat in numarul de aur
 · Principiile: Binele si Raul, Frumosul si Armonia, Adevarul, Legea, elementele primordiale
fiind :apa, aerul, focul, pamantul, eterul..
 · Conceptele: Omul cugetator, cunoscatorul, Omul faurar, creatorul , Omul lumesc, plin de vicii
 Destinul schimbator
 · Analogia: eroii sunt asemenea, de unde conflictul implacabil, fiindca ambele parti sunt
inflexibile
 · Rationalismul: omul, condus si caracterizat prin ratiune, eliberat de patimi si purtator de
virtuti
 · Obiectivismul: atitudinea logica, obiectiva -aspectul juridic al lumii, al omului, societatii ;
inlaturarea subiectivismului.
 · Eternul: eroii sunt fara evolutie interioara -arta este autonoma- se cultiva atemporalitatea.
 · Spatialitatea: sublimarea timpului in spatiul sacru
 · Utilul si placutul: scop al artei - arta sa fie desavarsita, dar sa fie si utila.
 · Homeostasia: societatea, un organism viu, intr-o continua metamorfoza-artistul, o constiinta a
unei lumi
 Gruparea ideilor clasiciste si transformarea lor intr-o
unitate de norme estetice constituie opera scriitorilor
francezi din sec. al XVII-lea : Corneille, Racine, Boileau,
Molière, La Fontaine, La Bruyère. Pornind de la imitatia
anticilor, este promovata o arta cu un scop moral, in centrul
careia se afla omul ratiunii si al armoniei universale.
Clasicismul reuneste scriitorii care accepta unele legi
comune, care au ca trasaturi generale: claritatea, ordinea si
masura.
 In Franta principalii reprezentanti ai clasicismului
sint: Pierre Corneille, Jean Racine, Jean Baptiste Poquelin-
Molière, La Fontaine, Jean de la Bruyère, Boileau.
 In opera "Arta poetica", Nicolas Boileau-Desprèaux
sintetizeaza principiile clasicismului, pornind de la
anumite norme generale de creatie, ilustrate apoi pe genuri
si pe specii literare.
 Alaturi de Jean Racine, Pierre
Corneille ilustreaza tragedia clasica
franceza in mod stralucit, fiind
"deschizator de drumuri" in aceasta
directie. Corneille afirma ca:
"Tragedia cere pentru subiectul ei o
actiune mareata, extraordinara,
serioasa" si ca "Izvorul trebuie cautat
in istorie sau legenda". Corneille scrie
capodopera sa "Cidul". Cu "Cidul"
apare adevaratul stil tragic. Corneille
ramine, astfel, pictorul maretiei si
nobletei umane.
 Corneille s-a nascut la 6 iunie 1606 in Rouen, Franta si
a inceput sa studieze dreptul la 18 ani. In 1629 va scrie
prima sa comedie, Mélite. Piesa a avut mare succes
la Paris, drept urmare Corneille a inceput sa scrie piese
in mod regulat. In 1634 atentia s-a concentrat asupra
lui Corneille, cand acesta a fost ales sa scrie versuri cu
prilejul vizitei Cardinalului Richelieu la Rouen.
Cardinalul l-a observat pe Corneille si l-a ales sa se
numere printre "Cei cinci poeti", alaturi de Guillaume
Colletet, Boisrobert, Jean Rotrou, si Claude de Lestoile.
 Prezentata pentru prima oara in
1636, tragedia lui Corneille este inspirata
din legenda Cidului, eroul spaniol al
luptelor din Evul Mediu impotriva
maurilor. Ximena il iubeste pe Don
Rodrig si este iubita de acesta. Intr-o
disputa, Don Gomez, tatal Ximenei, il
palmuieste pe Diego, tatal lui Rodrig.
Fiind prea batran pentru a razbuna prin
lupta jignirea suferita, Don Diego ii cere
propriului fiu sa ii apere onoarea,
provocandu-l pe Don Gomez. Rodrig il
ucide in duel pe tatal iubitei sale. Din
datorie fata de memoria tatalui ei,
Ximena se vede silita sa ii ceara regelui
condamnarea la moarte a iubitului ei,
Rodrig.
 Alaturi de ceilalti clasici francezi se manifesta si
Jean Baptiste Poquelin-Molière, care isi
desfasoara activitatea in perioada de triumf
absolut al clasicismului. Ideile clasice ale lui
Molière se manifesta, indeosebi, prin respectarea
principiului imitarii naturii. Natura umana, cu
toate aspectele ei, este tema principala a
comediilor lui Molière. Dintre cele mai cunoscute
comedii putem mentiona: "Tartuffe", "Avarul",
"Mizantropul", "Don Juan", "Femeile savante",
"Bolnavul inchipui"t .Universalitatea lui izvoraste
din faptul ca a surprins in opera sa aspecte
permanent prezente, atit in spatiu, cit si-n timp -
slabiciunile omenesti. Molière, ca si Shakespeare
si Balzac, apartine acelei familii de oameni ai
adevarului si ai luciditatii care denunta viciile
oamenilor, cu incredere in latura luminoasa a
fiintei umane.
 Iohann Wolfgang Goethe spunea: "Il cunosc pe Molière
si tin la el din tineretea mea; intreaga-mi viata am avut
ce invata de la el . Ma farmeca nu numai experienta lui
de artist desavirsit, ci, mai ales, naturaletea lui placuta,
inalta cultura a sufletului sau de poet."
 Alaturi de Molière isi face aparitia si marele fabulist
francez Jean de la Fontaine, care isi ia ca baza operele
tatalui fabulei, Esop. Desi La Fontaine porneste de la
modelele inaintasilor, totusi, trateaza fabula intr-un
stil personal. Fabula lui La Fontaine este complexa nu
numai prin bogatia tematica, ci si prin caracterul
epico-dramatic si mesajul adinc umanist. Limba si
stilul lui La Fontaine ating perfectiunea prin simplitate
si densitate.
 Prin intermediul lui Jean de la Bruyère, in sec. al XVII-
lea, alaturi de comedie si fabula se dezvolta si o
literatura de maxime, de portrete morale. Opera prin
care La Bruyère ramine clasic este "Caracterele".
In unele caractere ii denunta pe impertinenti,
grosolani, palavragii, orgoliosi, lingusitori. El nu
inventeaza personaje sau tipuri, ci le creeaza din ceea
ce observa in jurul sau: "Ii dau indarat publicului ceea
ce mi-a dat cu imprumut."
 O caracteristica generala a clasicismului am putea-o
face prin intermediul viziunii scriitorului francez
André Gide, care spunea ca: "Adevaratul clasicism nu
este rezultatul unei constringeri din afara, aceasta
ramine artificiala si nu produce decit opere academice.
Mi se pare ca acele calitati pe care obisnuim sa le
denumim clasice sint mai cu seama calitati morale si
imi place sa consider clasicismul ca un buchet
armonios de calitati dintre care prima este modestia."
 Jean Racine (n. 21 decembrie 1639 la La Ferté-
Milon, azi in departamentul Aisne, Franta, d. 21
aprilie 1699 la Paris, Franta) a fost un mare
dramaturg francez.
 Seriile neintrerupte de capodopere ale lui Racine
(Andromaca, Britannicus, Bérénice, Bajazet, Phèdre,
Mithridate) se compun din tragedii avand ca tema
dragostea. In aceste tragedie este vorba despre
dragostea senzuala in forma sa extrema. Tragedia sa
a suscitat o mare admiratie si a creat o cultura a
pasiunii, pregatita deja de Corneille si romanul de
dragoste. Pasiunile descrise in tragediile raciniene
ating o intensitate pe care nu o mai intalnim decat la
el. Violentei sentimentelor ii corespunde o limba de
o deosebita eleganta si armonie. Tragediile sale, cu
actiune mai simpla si evenimente mai putine,
intereseaza, mai ales, prin viata interioara a eroilor.
In teatrul lui Corneille apar personaje pline de curaj,
voluntare, capabile de eroism; la Racine se impun
tipurile feminine, capabile de pasiuni
devastatoare. Prin operele lui Corneille si Racine,
tragedia s-a impus ca gen major al clasicismului
modern.
 In mitologia
greaca, Andromaca (Ανδρομαχη) este sotia lui Hector,
fiica lui Eetion si sora lui Podes. A fost nascuta si
crescuta in cetatea Teba din Misia, unde tatal ei era
rege. Numele ei ar putea insemna 'lupta unui om',
deoarece s-a format prin contopirea
cuvintelor ανδρος (andros), al unui
om si μαχη (machē), batalie, lupta.
 Inainte de cel de-al noualea an al razboiului troian,
cetatea natala a Andromacai a fost devastata de Ahile,
iar tatal si cei sapte frati ai sai au fost masacrati.
Impreuna cu Hector, Andromaca a avut doar un copil,
Astianax. In timpul razboiului impotriva Troiei, ea isi
va pierde atat sotul (ucis de Ahile intr-o lupta eroica)
cat si fiul (aruncat de pe zidurile Troiei de
Neoptolemus). Dupa caderea Troiei, Andromaca va
reveni lui Neoptolemus si va fi dusa impreuna cu
acesta si fratele lui Hector, Helenus, in Epir. Acolo,
Andromaca ii va darui lui Neoptolemus trei fii:
Molosos, Pielos si Pergamos. In tragediaAndromaca de
Euripide, eroina era pe cale sa fie asasinata impreuna
cu Molosos de Hermione, sotia lui Neoptolemus si
fiica Elenei. Dupa moartea lui Neoptolemus,
Andromaca se casatoreste cu Helenus si devine regina
Epirului.
 Dramaturgul francez Jean Racine a scris
"Andromaca" in 1667. Prima sa punere in
scena s-a facut in Hôtel de Bourgogne in
acelasi an, pe data de 17 noiembrie, pentru
Marie-Thérèse d'Autriche, reginaFrantei.
Actorii erau membrii ai trupei 'Les Grand
Comédiens' ("Marii comedieni"), iar
Domnisoara Du Parc aavut rolul principal.
 Versiunile lui Euripide si Virgilius au servit
drept surse de inspiratie prntru piesa de
teatru a lui Racine. Dupa Razboiul Troian, in
care Ahile il ucide pe Hector, Andromaca,
vaduva lui Hector, este luata prizoniera si
devine sclava a fiului lui Ahile, Pirus. Pirus
trebuie sa se casatoreasca cu Hermiona, fiica
regelui spartan Menelaus.
 Subiectul tragediei este structurat in cinci acte. In primul act,
Oreste, ambasadorul grec, se prezinta la curtea lui Pirus
pentru a-l convinge sa-l condamne pe Astianax la moarte,
temandu-se ca fiul lui Hector ar putea ajunge intr-o zi sa
razbune Troia. Pirus refuza initial, insa, ulterior, fiind respins
de catre Andromaca, ameninta sa-l predea pe Astianax
grecilor.
 In actul al doilea, Oreste vorbeste cu Hermiona, ce
acepta sa plece cu el daca Pirus ii va permite. Dar Pirus, desi
pana acum neinteresat de Hermiona, il anunta pe Oreste ca a
hotarat sa se casatoreasca cu aceasta, si ca i-l va da pe
Astianax.
 Cel de-al treilea act il surprinde pe Oreste in furia si agonia lui
deoarece stie ca a pierdut-o definitiv pe Hermiona. Andromaca ii
implora pe Hermiona si pe Pirus sa-i crute fiul. Pirus declara ca-
si va schimba decizia numai daca Andromaca se va casatori cu el.
Aceasta ezita, nestiind cum sa procedeze.
 In actul urmator, Andromaca consimte sa-l ia in casatorie
pe Pirus, aceasta fiind singura cale de a-si salva fiul, dar
intentioneaza sa se sinucida imediat ce ceremonia se va incheia,
pentru a ramane credincioasa memoriei sotului ei, Hector.
Geloasa, Hermiona ii cere lui Oreste sa-l ucida pe dragul ei Pirus.
 Actul final prezinta remuscarile Hermionei, ce regreta ca
a cerut moartea lui Pirus intrucat ea il iubeste. Pana sa poata ea
sa-si anuleze cererea, apare Oreste anuntand ca si-a dus la bun
sfarsit misiunea cu care Hermiona il insarcinase. Aceasta ii
multumeste printre insulte. Oreste innebuneste din cauza unui
blestem aruncat asupra sa de catre furii, geniile razbunatoare
care pedepseau faradelegile muritorilor. Hermiona se sinucide.

 Sumar considerat, francezul clasic se arata a fi de-a dreptul in contrast
cu simtirea si mintea europeana din ultima jumatate de veac. Pentru
dansul, madrigalele trebuiau sa fie exact rationate si tragediile
matematic construite. Noi am ajuns sa declaram pana si matematica
relativa si conventionala. Spiritul clasiceste patruns si sustinut de
sentimentul sigurantei; indoiala, intrebarea, curiozitatea par sa fi fost
atunci la maximum de atrofiare, iar misterul nu exista decat doar ca
notiune simplista si foarte putin misterioasa din catehism. Din contra,
sufletul actual, in dezorientarea indoielilor de tot felul, in haosul
curiozitatilor fara capat si seama, pluteste ca in aerul sau natural.
Gandirea noastra este relativista, istorica, gata sa intrebe, sa se
indoiasca; clasicul este dogmatic, fara perspectiva istorica, mintea lui
este totdeauna sigura, gata sa defineasca, sa incheie, sa decida. Toate
acestea inseamna, mi se pare, ca atitudinea intelectuala a clasicului
tinde, in fond, mai mult spre practica, a noastra spre contemplare. Noi
suntem purtati de un complex suflu impresionist; ei erau patrunsi de
evlavie pentru rationalitate.
 Constiinta lor filozofica a fost Descartes; pentru noi, James si Bergson
trag concluziile unui universal impresionism si descopera, curios si
subtil, structura esential practica a inteligentei discursive
si deformarile pe care le aduce ea experientei intime. Pentru acela care
simte aceste contraste un sentiment de instrainare vine neintarziat sa
complice acea impresie prima de claritate excesiva si pare ca inutila, cu
care ne intampina textele clasice. Interpretarea lor, capacitatea, adica
de a le actualiza intelesul in chip cat mai viu si mai intim nu ne mai
apare atunci atat de lesnicioasa si de la sine curgatoare, asa cum
intentia autorilor acelora insisi, atat de categoric afirmata, tinde sa ne-o
sugereze cu vesnicul sau postulat de claritate, ratiune si elementar bun-
simt. Arta de a citi incet, despre care vorbea Nietzsche, cand isi adusese
odata aminte c-a fost filolog, isi gaseste toate drepturile aici, ca si
oriunde deosebirile intre un suflet si altul au trecut de oarecare
margini, margini pe care fiecare le simte, probabil, deosebit si pe care
nimeni nu le poate precis si complet arata."
Acest proiect a fost realizat de:
Badea Andreea
Barbulescu Bianca
Bohiltea Andra
Ciobotaru Ana-Maria
Ciocarlan Anda
Cojocaru Alina
Corbu Alexandra