10/02/2023

Chirilă Ioan
Teologie Pastorală

EXAMEN SCRIS LA MORALA CRESTINA,

ANUL IV
SEMESTRUL I (EXTENSIA ROMA)

1. Virtutea creștină: caracteristici, posibilitatea, izvoarele și treptele virtuții creștine

Virtutea creștină este puterea pe care o primește omul prin harul Lui Dumnezeu printr-un
efort conștient spre a depăși piedicile răutăți nu doar prin abaterea de la ele ci prin lucrarea
faptelor bune și staruinta întru acestea. Diferenta principala dintre înțelegerea crestină si cea
pagana asupra virtuții este ca, omul nu poate face nimic din cele bune fără harul lui Dumnezeu.
Bineinteles harul lui Dumnezeu care ni se da din abundență este asemenea semintei care are
nevoie de un pamant bun al stradaniilor omenește pentru a da roadele virtuții. Spre deosebire de
viziunea creștină asupra virtuții și înțelegerea pagana este ca virtutea se dobandeste prin
strădania și eforturile proprii.
Caracteristicile virtuții sunt informarea și educarea, relația cu Dumnezeu, mai mult decat
simpla îndeplinire a îndatoririlor - educarea aduce la cunostiinta faptele bineplacute înaintea lui
Dumnezeu iar aceasta în timp va crea deprinderea care presupune un efort exterior cat si interior.
Izvoarele virtuți creștine sunt harul lui Dumnezeu si strădania personală - harul lui
Dumnezeu este primit prin Taina Botezului și a Mirungerii, el fiind necesare pentru a conlucra cu
Dumnezeu după cuvantul Mantuitorului “fără Mine nu puteti face nimic…” iar strădania este
necesara ca un act continu de a dobândi harul dumnezeiesc.
Treptele virtuții sunt: intenția omului, motivele care stau la baza virtuții, raportul dintre
virtute și scopul ultim creștin, statornicia împlinirii legii morale ca expresie a voinței lui
Dumnezeu. Intentia este prima treapta, după aceasta urmează motivele care stau la baza unde
putem distinge intre virtutea morala si cea crestina, iar apoi scopul ultim creaza posibilitatea unei
virtuți mai mari, iar după aceasta urmează statornicia deoarece acest urcuș este continu pentru
dobândirea harului lui Dumnezeu, împlinirea voii Lui și asemănarea cu Dânsul.
 2. Virtutea cardinală a înțelepciunii
Pentru greco-romani virtutea și cu precădere înțelepciunea înseamnă cunoașterea
omenească care este limitata. Socrate vedea înțelepciunea ca pe cunoașterea de sine, Platon o
privea din punct de vedere practic care înțelepciune crea știința, tehnici sau arta. Paganii vedeau
înțelepciunea ca o metoda de a se comporta bine și a birui neputințele omenești.
Înțelepciunea în Sf. Scriptură este identificat în persoana Mântuitorului Iisus Hristos. El
este izvorul intelepciunii, prin care sa descoperit taina cea din veac ascunsă. Înțelepciunea nu
este doar gândirea teoretică, abstractă sau corecta ci este cunoașterea voii sfinte a lui Dumnezeu
care se descoperă prin dobândirea harului dumnezeiesc. Virturea intelepciuni este o continua
crestere in har iar prin Mântuitorul Hristos omul a fost salvat din mâinile raului suprem adică a
morții.