BIBLIOGRAFIE

Avram, M., Gramatica pentru toţi, Bucureşti, Humanitas, 2001.

Avram, M., Studii de sintaxă a limbii române, Bucureşti, Editura Academiei, 2007.
Constantinescu-Dobridor, Gh., Gramatica limbii române, Bucureşti, Editura Didactică şi
Pedagogică, 2001.
Diaconescu, I., Sintaxa limbii române, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1995.
Dimitriu, C., Tratat de gramatică a limbii române. Sintaxa, Iaşi, Institutul European , 2002.
Draşoveanu, D. D., Teze şi antiteze în sintaxa limbii române, Cluj, Editura Clusium, 1997.
Felecan, N., Sintaxa limbii române. Teorie. Sistem. Construcţie, Cluj-Napoca, Editura Dacia,
2002.
Găitănaru Şt., Gramatica limbii române. Analize şi explicaţii, Piteşti, Editura Tiparg, 2010.
Găitănaru, Şt., Sintaxa limbii române. Unităţi şi relaţii, Piteşti, Editura Tiparg, 2012.
Graur, Al., Avram M., Vasiliu L., (Coordonatori), Gramatica limbii române, Bucureşti, Editura
Academiei, 1963.
Guţu-Romalo, V. (Coordonator), Gramatica limbii române, I Cuvântul; II. Enunţul (GALR),
Bucureşti, Editura Academiei, 2005.
Ivănescu, Gh., Curs de sintaxa limbii române moderne, Iaşi, Junimea, 2004.
Merlan, A., Sintaxa limbii române. Relaţii sintactice şi conectori, Iaşi, Editura Universităţii,
2001.
Naghy, R., Sintaxa limbii române actuale, Iaşi, Institutul European, 2005.
Neamţu, G. G., Teoria şi practica analizei gramaticale. Distincţii şi... distincţii, Piteşti, Editura
Paralela 45, 2007.
Pană Dindelegan, G., Teorie şi analiză gramaticală, Bucureşti, Editura Coresi, 1994.
Pană Dindelegan, G., Sintaxa grupului verbal, Braşov, Editura Aula, 1999.
Pană Dindelegan, G., Elemente de gramatică. Dificultăţi, controverse, noi interpretări,
Bucureşti, Humanitas, 2003.
Pană Dindelegan, G., (Coordonator) Gramatica de bază a limbii române (GBLR), Bucureşti,
Editura Univers Enciclopedic Gold, 2010.

1
 DESPRE UNITĂȚI

În cadrul gramaticii, sintaxa (syn, împreună cu, taxis, așezare, ordonare, aranjament)
reprezintă, după cum se ştie, domeniul îmbinărilor lexicale şi propoziţionale. Primul care
formulează explicit obiectul de studiu al sintaxei a fost Priscian din Cezareea, la începutul sec
al VI, e.n., în Institutio de arte gramatica. Potrivit acestuia, obiectul sintaxei este aranjamentul
cuvintelor în vederea construirii unei vorbiri perfecte (ordinatio dictionum ad constructionem
orationis perfectae). În decursul timpului, obiectul sintaxei s-a conturat și a căpătat noi valențe,
dar sensul inițial a rămas neschimbat: Sintaxa studiază regulile de îmbinare a cuvintelor în
unități sintactice (Dimitriu); Este partea gramaticii care se ocupă cu studiul unităților sintactice,
al relațiilor care se stabilesc între ele, al funcțiilor pe care le actualizează și al mijloacelor cu
ajutorul cărora se exprimă (Diaconescu) etc.

Conceptul de unitate sintactică. Sintem și sintagmă

Unitatea sintactică a stat în atenţia multor cercetători, puţini fiind însă cei care au
definit-o. Fiecare nivel al limbii are la bază un element minimal. La nivel fonologic, elementul
minimal este fonemul, care presupune un ansamblu structurat de trăsături pertinente /
distinctive. La nivel semantic, elementul minimal este sememul, care este un ansablu structurat
de trăsături semantice numite seme. Al doilea nivel se constituie din asocierea celor două
elemente minimale, luând naștere morfemul: o structură de foneme care vehiculează un semem
(lexemul). După al doilea nivel, relațiile nu mai angajează în aparență elemente de natură
diferotă. Acest lucru a constituit un impediment în delimitarea unităților minimale.
Unii lingviști au intuit că, la nivel sintactic, unitatea minimală este sintagma. Însă, prin
definiție, aceasta este o microstructură ce angajează cel puțin două elemente: orice grup binar
de elemente unite prin relația de dependență (Stati); grupul de două părți de propoziție aflate
în raport de subordonare (Stati); două sau mai multe semne care se află într-o relație
sintagmativă (Em. Vasiliu).
În realitate, trebuie făcută distincția între unități relaționale și unități funcționale.
Unitatea relațională poate fi descrisă astfel: morfemul cas- are posibilitatea de a se
combina cu flectivele: --ă, -e. La fel merge, secvența considerată în mod tradițional cuvânt, se
poate combina cu un substantiv în N: Copilul merge, cu un substantiv cu prepoziție: Merge la
stadion, cu un adverb: Merge repede...
Pentru a denumi unitatea funcțională, termenul cel mai adecvat este cel de sintem.
Unitatea minimală relațională este sintagma.
Sintemul este „unitatea funcţională minimală care satisface o valenţă sintactică” şi
„generează [alte, n.n.] valenţe sintactice”1, o definiţie ce apropie foarte mult semnificaţia
acestui termen de cea a functorului („segment sintactic minimal”, „cuvânt sintactic”, „purtător

1
Idem, Sintaxa limbii române. I. Unităţi şi relaţii, p. 14.

2
al unei funcţii [sintactice, n.n.]”2). Semnalăm faptul că o valenţă sintactică ia naştere prin
activarea unei posibilităţi combinatoare, fiecare limbă având disponibilităţi specifice, în acest
sens.
Sintemul se aseamănă cu partea de propoziţie, dar nu se suprapune acesteia: „Conceptul
parte de propoziţie, din gramatica tradiţională, se suprapune în mare măsură celui de sintem,
minus înţelegerea lui ca unitate statică, concretă, analizată conform unor criterii de
structurare.”3. Ca orice altă unitate lingvistică abstractă, sintemul (invariantă) se concretizează
prin alosinteme (variante).
Ştefan Găitănaru insistă asupra distincţiei dintre unitatea funcţională şi unitatea
relaţională, luând în considerare triada: sintem – unitatea funcţională a sintaxei, sintagmă –
unitatea relaţională minimală (care se formează din îmbinarea a două sinteme), propoziţie –
unitate logică4.
În sintagma omul muncitor avem o sintagmă între două sinteme, ambele realizate la
nivel propozițional. În sintagma Omul care muncește...avem avem o relație între un sintem –
omul – și propoziția care muncește –ce presupune și ea o relație între două sinteme: care și
muncește.
Diferența între cuvânt, ca unitate lexicală și sintem, ca unitate sintactică: un sintem
de genul cel mai înalt este alcătuit din mai multe cuvinte (prim-viceprim-ministru, de când
lumea, verzi şi uscate etc). Sintagma nu depășește însă două sinteme. S-a pus problema
delimitării sintagmelor de alte grupuri de cuvinte (locuțiuni, cuvinte compuse): piatră tare este
sintagmă, dar apă tare este substantiv compus, deci sintem. Sintagmele conțin două sinteme,
două semne lingvistice, în timp ce compusele și locuțiunile sunt grupări monolexematice, adică
reprezintă un singur semn lingvistic (un sens unic, exprimat prin mai multe cuvinte).

Clasificarea sintagmelor se face după mai multe criterii.

După natura sintemelor, sintagmele sunt predicative și nepredicative. Sintagmele
predicative (principale, primare) au în structură un sintem predicativ. Sintemul predicativ poate
fi agentiv (are valența subiectului) sau nonagentiv (fără valența subiectului: plouă, ninge...se
pleacă, se mănâncă...mi s-a luat, mi s-a urât...). Sintagmele sunt așadar agentive și
nonagentive.
După partea de vorbire care constituie regentul, există 7 tipuri de sintagme, fiind
angajate numai elementele părților de vorbire care au funcții referențiale: substantivul,
adjectivul, pronumele, numeralul, verbul, adverbul și interjecția, și excluse cele asemantice:
articolul, prepoziția și conjuncția.
Enunțul
Noțiunea enunț (derivat regresiv de la enunța) este un termen, mai mult generic, rezultat
al actului de conunicare, de enunțare și definit întotdeauna din perspectiva emițătorului. Nu are
în gramatica românească o poziție clară, deși numeroase studii i-au subliniat importanța: este
unitate fundamentală specifică nivelului sintactic (Stati), unitate sintactică fundamentală, ca
expresie lingvistică a unui întreg semantic (Irimia).
Enunțul este o unitate sintactică realizată prin extensiunea și expansiunea unei
sintagme principale.

2
Sorin Stati, Cuvântul ca functor, p. 58-63; Unitatea minimală – functorul, p. 228-230, în op. cit. (Găitănaru
însuşi echivalează termenii, în Sintaxa limbii române. I. Unităţi şi relaţii, p. 14, 31).
3
Ştefan Găitănaru, Sintaxa limbii române. I. Unităţi şi relaţii, p. 15.
4
Ibidem, p. 16.

3
 Relația de extensiune este relația prin care o unitate sintactică satisface valența altei
unități sintactice, având ca rezultat extensiunea lanțului comunicativ: Băiatul citește – Băiatul
harnic citește – Băiatul harnic citește mult.
Relația de expansiune presupune înlocuirea unei unități sintactice de la nivelul
propozițional prin alta la nivel frastic. Înlocuirea unei părți de propoziție cu o propoziție
subordonată se bazează pe principiul corespondenței dintre acestea: Muncitorul are bani – Cine
muncește are bani. Relația de expansiune poate angaja orice unitate sintactică, mai puțin
predicatul.
Organizarea sintactică a enunțului. Propoziția și fraza
Propoziția (lat. propositio, - ionis, fr. proposition)
Nu are încă o definiție acceptată de către toți specialiștii, deoarece la realizarea ei
concură, simultan sau solidar, mai mulți factori, structurali, psihologici, de modalitate,
prozodici, stilistici care-i conferă un caracter eterogen, cu multiple și variate posibilități de
organizare și exprimare (Diaconescu).
Definiții: cea mai mică unitate sintactică care presupune întotdeauna un singur predicat
(Șerban); un grup de cuvinte organizate în jurul unui predicat (Stati); ca unitate sintactică
superioară sintagmei și inferioară frazei, propoziția se definește prin predicație (din lat.
praedicare – a arăta, a afirma public). Prin acest act se validează calitatea de propoziție, se
conferă unei secvențe de semne putere comunicativă (Diaconescu).
Clasificarea
- după scopul comunicării: enunțiative și interogative
- după afectivitate: afective sau exclamative (cele care exprimă starea de spirit a
vorbitorului) și neafective sau neexclamative
- după formă: afirmative și negative
- după înțeles: principale și secundare
- după relația dintre ele: regente și subordonate
- după structura lor: neanalizabile și analizabile
- după calitatea părților componente: simple și dezvoltate
- după nr. părților componente: monomembre, bimembre, plurimembre
- după natura predicatului: verbale și nonverbale
Partea de propoziție este unitatea sintactică cu care se operează în analiza sintactică.
Este alcătuită, de obicei, dintr-un singur cuvânt din categoria părților de vorbire cu sens lexical
deplin sau dintr-un cuvânt de acest fel însoțit de prepoziție sau de o locuțiune prepozițională
(pe scaun, de pe scaun, în fața scaunului). Diaconescu arată că validarea calității de parte de
propoziție depinde de 3 condiții:
- segmentul cu statut de parte de propoziție trebuie să aibă autonomie semantică,
în virtutea căreia își exercită funcția referențială
- să se integreze în nivelul superior pe baza unei relații de determinare
- să actualizeze la acest nivel o funcție sintactică.
Este unitatea sintactică inferioară propoziției, alcătuită din unul sau mai multe cuvinte
ce comunică o singură noțiune și se constituie într-o singură funcție sintactică în interiorul
propoziției (Dimitriu).
Raportul dintre cuvânt, parte de vorbire și parte de propoziție
Fiecare dintre aceste noțiuni reprezintă o unitate de bază la anumite niveluri lingvistice.
Cuvântul este unitatea relevantă la nivel lexical, partea de vorbire este unitate la nivel
morfologic, partea de propoziție este unitate la nivel sintactic. Părțile de vorbire desemnează

4
clase de cuvinte marcate fiecare printr-un ansamblu de trăsături comune, cu relevanță la nivel
morfologic. Ele se organizează în sisteme pe baza unor relații de tip paradigmatic. Părțile de
propoziție se realizează ca unități cu relevanță la nivel sintactic, pe baza raporturilor sintactice.
În realizarea enunțurilor, raportul dintre cele trei unități apare:
- ca o relație de egalitate, de corespondență: Elevul studios are multe satisfacții:
5 cuvinte, 5 părți de vorbire, 5 părți de propoziție
- ca o relație de nonegalitate: Ursul din poveste a fost păcălit de o vulpe: 9
cuvinte, 7 părți de vorbire, 4 părți de propoziție.

Fraza (lat. phrasis, fr. phrase) este unitatea sintactică superioară propoziției, alcătuită
dintr-o îmbinare de două sau mai multe propoziții. Îmbinarea lor se realizează cu ajutorul
raporturilor de coordonare și subordonare.
Paragraful este unitatea textuală minimală (enunț – paragraf - text), transfrastică,
caracterizată prin autonomie semantică. Trecerea la o altă sferă informativă (idee) implică
principiul diferențierii: se trece la un paragraf nou. Paragraful se caracterizează prin coeziune
și coerență semantică. Text: George s-a dus la țară. Și-a cumpărat o mașină și vrea s-o
încerce. Non-text: Pisica doarme pe canapea. Luna este satelitul Pământului. Așadar,
enunțurile incompatibile semantic nu fac parte din structura aceluiași paragraf, decât dacă el
este un non-text.
Textul este nu o reuniune de fraze, ci un ansamblu de paragrafe.

5
 RELAȚII SINTACTICE

Relațiile sintactice vizează legăturile de natură gramaticală existente între doi termeni.
Relațiile structurale care organizează enunțul sunt: de dependență, de nondependență sau de
coordonare, coreferențială, de echivalență sau apozitivă și de incidență.
RELAȚIA DE DEPENDENȚĂ SAU DE SUBORDONARE
Se caracterizează prin existența unui termen obligatoriu exprimat și neomisibil denumit
regent și a unui termen dependent, care poate fi omis. Absența termenului dependent anulează
relația de dependență, dar nu dezorganizează enunțul privit ca unitate sintactică: Văd o floare
frumoasă / Văd o floare. Vine la București / Vine. La nivelul propoziției, subordonatul sau
determinantul este întotdeauna o unitate sintactică, iar regentul sau determinatul este unitate
morfologică, adică o parte de vorbire la care nu interesează funcția sintactică. La nivelul frazei,
cei doi termeni sunt propoziția regentă, care poate fi principală ori subordonată sau, adesea, un
cuvânt din propoziția regentă și propoziția subordonată.
Tipuri ale relației de dependență
Relația de dependență bilaterală sau de interdependență reprezintă o formă specială
de dependență între doi termeni care se presupun reciproc. Acest tip de relație se stabilește între
subiectul și predicatul unui enunț și formează nucleul unui enunț structurat. Fiecare dintre
termeni impune celuilalt anumite restricții referitoare la categoriile gramaticale, în sensul că
predicatul impune subiectului N, iar subiectul impune predicatului numărul și persoana.
Relația de dependență unilaterală asociază doi termeni: unul care nu poate fi omis,
regentul, și unul care poate fi omis fără să se dezorganizeze comunicarea, adjunctul. Relația de
dependență presupune prototipic un regent unic: casă mare, vine repede. Aceasta se poate
manifesta și în structuri cu doi regenți: Îl învață poezia; Fata vine veselă.
La nivelul frazei, dependența unilaterală se stabilește între un cuvânt din
propoziția regentă și propoziția dependentă: Cartea care este interesantă se vinde repede, El a
promis că o să vină etc.
Modalități de realizare a relației de dependență
La nivelul propoziției, relația de dependență se exprimă prin acord, recțiune,
elemente de joncțiune (prepoziții) și topică.
Manifestarea prin acord constă în repetarea, prin mijloace morfologice, a unei anumite
informații gramaticale de la regent spre termenul dependent: casa albă, Creionul vostru este
alb.
În acordul dintre subiect și predicat, subiectul impune predicatului categoriile sale
morfologice de număr și persoană: Eu citesc / Voi citiți.
Recțiunea presupune că regentul impune termenului dependent anumite restricții
gramaticale: cazuale și de selectare a prepoziției. Relația de interdependență implică și
recțiunea, nu numai acordul, verbul regent impunând nominalului cu care se combină N: Elevul
/ el învață. Aflând el vestea, s-a bucurat.
Cazul impus diversșilor adjuncți depinde de regimul verbului: El scrie o scrisoare (Ac),
Copilul promite părinților (D). Anumite verbe selectează obligatoriu anumite prepoziții: a se
ține de, a conta pe, a depinde de etc.
Tot prin restricții de caz și de prepoziție se manifestă relația de subordonare față de un
adjectiv sau un adverb. Adjectivele și adverbele impun cazul D: Copilul drag sufletului ei, se

6
comportă asemenea unui copil. Unele adjective care impun D tolerează, în variație liberă, și o
construcție prepozițională: om dator cuiva / dator față de cineva; obiect util oamenilor / util
pentru oameni.
Joncțiunea se realizează cu ajutorul prepozițiilor și a locuțiunilor prepoziționale. Ele
exprimă la nivel propozițional și sintagmatic relațiile de dependență între un regent sau
determinat (nominal, verbal, adjectival, adverbial, interjecțional) și un subordonat sau
determinant (atributiv, completiv sau circumstanțial). Prepozițiile și locuțiunile prepoziționale
au regim de G: înaintea, înapoia, contra, împotriva, deasupra, dedesubtul, în fața, în spatele,
în decursul, pe etc.; de D: grație, datorită, mulțumită; de Ac: de, pe, pe lângă, cu, în caz de
etc.
Topica acționează la nivel propozițional ca ordonator al unităților sintactice, în virtutea
caracterului linear al vorbirii. Fără să aibă un rol decisiv, ca în limbile neflexionare, topica
funcționează ca un mijloc de exprimare a relațiilor de determinare și, implicit, a funcțiilor
sintactice, în următoarele situații:
- Subiect – nume predicativ (când ambele sunt substantive articulate); topica
normală este SB + vb copulativ + npred: Maria este prietena mea (Maria - subiect); Prietena
mea este Maria (Prietena - sb)
- Subiect – Cd (cand Cd este un substantiv articulat, neînsoțit de morfemul pe).
Topica normală este Sb + vb tranzitiv + Cd: Cocoșul vede vulpea (cocoșul - Sb); Vulpea vede
cocoșul (cocoșul - Cd)
- Atribut – Ps: Băiatul fericit a plecat (fericit – atribut adj); Băiatul a plecat fericit
(fericit - Ps)
- Atribut – Cd: Am văzut o stea căzând (căzând – A vb); Am văzut căzând o stea
(căzând - Cd)

La nivelul frazei, raportul de dependență se manifestă prin elemente joncționale:

conjuncții, pronume și adverbe relative.
- Conjuncții nespecifice, numite de GALR necircumstanțiale sau
complementizatori: că, să, dacă, de
Dacă pleci, pierzi trenul (CDȚ); Dacă i-a dispărut cheful, a plecat (CZ); Dacă acum e
fericită, ieri era tristă (OP), Dacă îl rogi, tot nu se dă la o parte (CSV); Îl interesează dacă vin
(SB), Întrebarea e dacă vine (PR) etc.
- Conjuncții și locuțiuni conjuncționale specifice, numite de GALR
circumstanțiale: de timp: în vreme ce, imediat ce, abia ce, după ce, până să, ori de câte ori;
de mod: ca și cum, ca și când, pe măsură ce, cu cât...cu atât, de ce...de ce; de cauză: fiindcă,
deoarece, pentru că, din cauză că, pe motiv că, din pricină că; de scop: ca nu cumva să, ca nu
care cumva să; condiționale: în caz că; concesive: deși, chiar dacă, cu toate că, măcar să;
consecutive: încât, încât să; cumulative: după ce că, pe lângă că; opoziționale: în loc să; de
excepție: în afară că, decât să/unde/când/cum
Unele conjuncții se corelează cu alți termeni pentru a marca mai puternic relația de
subordonare: așa de / atât de...încât, pentru că...de aceea, ca să...de aceea, deși / cu toate că /
chiar dacă / măcar că ...totuși / tot
- Pronume relative: care, cine, ce, cât + compusele cu ori-
- Adverbele relative: unde, când, cum
Acestea, în calitate de substitute, au funcții sintactice în propozițiile pe care le introduc:
Am aflat cine ne va vizita; Am văzut pe cine ai chemat; Vom vedea unde se va ajunge.
În construcțiile cu relative, poate apărea fenomenul de îmbricare, de împletire a
regentei cu subordonata: relativa ocupă o poziție sintactică cerută de regent, iar conectorul

7
relativ, care se acomodează la forma impusă de regentă, are o anumită funcție sintactică în
interiorul relativei:
Dai cartea cui o cere (SB cu formă de D);
Dorinta oricui folosește acest produs (Sb cu formă de G)
Ascultă pe cine te iubește (Sb în Ac)

Alte elemente relative cu rol de conjuncție

Anumite elemente cu rol conectiv aparținând altor clase lexico-gramaticale se pot
recategoriza contextul drept conjuncții., Astfel, funcționează asemenea unor conjuncții
adverbele:
cum, când introduce CT, CZ
unde, când introduce CZ: Unde nu s-a uitat la mine, nu l-a salutat; OP: Unde până ieri
era amabil, acum e nesuferit.
când, atunci când introduce: CDȚ: Când nu te respecți pe tine, nici alții nu o vor face;
OP: Așteaptă atenție, când el nu oferă nimic în schimb; CSV: Ai fugit de noi, când noi îți
doream doar binele.

Mijloacele fonetice: accentul, intonația, pauza sunt implicate diferit la nivel

propozițional și frastic.
Accentul distinge între funcții sintactice: Iar cerul este tatăl meu, / Iar mumă-mea e
marea. Uneori, este dublat de pauze, marcate sau nemarcate: Acordul a rămas bine înțeles;
Acordul a rămas, bineințeles.
Intonația: Oșlobanu, prost, prost, dar să nu-l atingă cineva.
La nivel frastic, prin intonație se face deosebirea între subordonatele juxtapuse și
principale: Ai carte, ai parte, Fie pâiea cât de rea, tot mai bună-n țara ta; Dai, n-ai, Bine faci,
bine găsești, Îl durea capul, de-aia a plecat.
Intonații diferite au interogativele indirecte față de cele directe: A întrebat cine vine –
A întrebat: cine vine?
Cauzalele indirecte sunt însoțite întotdeauna de un contur intonațional interogativ sau
imperativ: dacă nu știi, de ce te amesteci? Dacă nu esti de acord, pleacă!
Pauza, marcată prin virgulă, dublează accentul și intonația. La nivel propozițional,
delimitează atributele și complementele izolate: Fratele meu, harnic și perseverent, a câștigat
concursul; Bolnavă, nu s-a dus în club. În ciuda regulii generale, poate delimita, când este
necesar, chiar Sb de predicat si SB de regenta ei: Colegul tău a plecat. Eu, am rămas; Cine
poate, trece, nu mai așteaptă barca!
Elipsa este marcată prin virgulă sau linie de pauză: Ea este înaltă, el – scund;
Mustpcioara lui, Spicul grâului etc.

RELAȚIA DE NONDEPENDENȚĂ SAU DE COORDONARE

Se stabilește între minimum două unități sintactice stabilite la nivelul aceleiași structuri
sintactice. În funcție de modul în care sunt organizate sintactic, unitățile implicate sunt PP: A
muncit mult și își merită prima sau unități componente subordonate aceluiași regent: A
cumpărat cărți și caiete; A spus că e bolnav și că nu va veni; Ea vorbește puțin și cum se
cuvine. Teoretic, orice poziție sintactică se poate repeta prin coordonare, cu excepția
predicatului care, prin repetare, determină schimbarea statutului unității, din propoziție, în
frază: El cântă și dansează.
Modalități de realizare a relației de coordonare

8
 Se realizează prin joncțiune (hipotaxă), exprimată prin conectori care, morfologic,
sunt conjuncții și locuțiuni conjuncționale și prin juxtapunere (parataxă), marcată
intonațional prin pauză.
Joncțiunea presupune prezența unor conectori specifici. În funcție de raportul semantic
dintre termenii săi, relația de coordonare poate fi copulativă, disjunctivă, adversativă și
concluzivă.

COORDONAREA COPULATIVĂ

indică o asociere a termenilor sub dominația aceluiași regent și corespunde unei relații
de asociere, de cumul. Este marcată prin juxtapunere și prin joncțiune.
Juxtapunere: Am cumpărat, cărți, caiete, pixuri; Ploi, vânturi se abătură asupra
orașului).
Trebuie considerat că avem juxtapunere și în structurile cu adverbe corelative: și...și:
Mi-a spus același lucru și când a venit, și când a plecat; nici...nici, ba...ba, acum...acum,
când ...când.
Joncțiune: conj și și locuțiunile conjuncționale ca și, dar și, până și, cum și, precum
și, cât și, și cu. Pentru întărirea sensului de coordonare, se folosesc și construcțiile conținând
un conector și un termen-pereche, numit corelativ: atât...cât și, nu numai...ci și, nu
numai...dar și.
Jonctivele cu, și cu, împreună cu își păstrează regimul prepozițional, iar atunci când
introduc al doilea element al unui Sb multiplu impun AC: Tata (N) cu mama (AC) au plecat.
O situație specială de coordonare copulativă o reprezintă construcțiile prin care se
asociază părți de propoziție și subordonate diferite: Alții și altădată te vor judeca; Citește orice
și oriunde; Nimeni și oricât va încerca nu mă va convinge; Plec oriunde și cu cine-mi place;
Să aștepte cine vrea și unde vrea; Pleacă astăzi ca să nu intârzie și fiindcă are ceva de rezolvat.
Relația de coordonare copulativă este frecvent întâlnită în texte narative, și contribuind
la realizarea continuității tematice, inclusiv cu funcție de conector transfrastic.
În enunțuri de factură orală, conjuncția este frecvent asociată cu relația semantică de
scop: Du-te și cumpără pâine sau cu relația consecutivă, observabilă inclusiv în limbajul
standard: N-am terminat bine de scris lucrarea, și a venit să mi-o ia; L-a certat tare, și el s-a
supărat.
Din punct de vedere semantic, coordonarea copulativă poate exprima mai multe
raporturi:
Raportul de simultaneitate este fundamental, întrucât exprimă coexistența
elementelor grupului coordonat: Tu și eu mergem la film, E un ger amar, cumplit; M-au
impresionat întodeauna frumusețea, bunătatea și inteligența.
Raportul de succesiune plasează în timp elementele coordonate, uneori prin folosirea
unor structuri adverbiale, de cele mai multe ori corelative: întâi...apoi/după aceea, în primul
rând...în al doilea rând: De dimineață se scoală, face sport, mănâncă apoi se îmbracă și
pleacă; Mai întâi prezintă-ți motivele și apoi vedem noi ce facem.
Raportul alternativ se realizează prin juxtapunere, dublată de serii adverbiale
corelative: ba...ba, mai...mai, aci...aci, acum...acum, unde...unde, când...când, cât...cât: Ea ba
venea, ba pleca; Când părea om bun, când rău; Acum era convins că o iubește, acum era
cuprins de îndoieli.
Raportul de contrastivitate presupune asocierea a două unități sintactice ce exprimă
procese simultane, opuse, contrastante dpdv semantic. Se folosesc structuri corelative de tipul:
pe de o parte...pe de alta, cine...cine, unde...unde: Unde dai și unde crapă; Pe de o parte te
înțeleg, pe de alta mă intrigi; Ce te-am învățat eu și ce ai făcut tu.

9
 Raporturi circumstanțiale, ținând nu atât de sensul relațional al conectorilor, cât de
cel al unităților din structura grupurilor: temporal invers: Nici nu termină de mâncat și se și
porni ploaia; condițional: Perseverează și vei reusi; final: Pleacă și vino cu pâinea!,
consecutiv: Avea bani, bijuterii și nu mai știa ce să facă cu ele.

COORDONAREA DISJUNCTIVĂ

Presupune posibilitatea unei alegeri, a unei selectări care poate implica excluderea sau
alternanța termenilor. Termenii corelați prin coordonare disjunctivă au în comun o serie de
trăssături semantice la care se adaugă altele care se exclud reciproc în toate situațiile: Urcă sau
coboară scara? sau care se exclud doar circumstanțial: Toarnă-mi vin sau țuică!
Poate exprima un raport inclusiv: Citește cursul sau notițele, poate chiar pe amândouă
sau exclusiv, marcat neambiguu de prezsența conjuncțiilor înaintea fiecărui termen: Învață sau
după curs, sau după notițe, cu diverse nuanțe semantice, cum ar fi aproximarea: Cumpără o
pâine sau două? Sau explicarea, parafrazarea unui termen prin celălalt: Acolo crește multă
mătrăgună sau doamnă-mare, cum îi spuneți voi.
Semantic, coordonarea disjunctivă, deși marcată prin conectori specifici, exprimă o
relație de asociere proprie coordonării copulative în construcții de genul: Cartea este utilă
lingviștilor, literaților sau sociologilor; Fie că-i spui adevărul, fie că îl minți, el tot nu te crede.
Se realizează prin juxtapunere și joncțiune.
Prin juxtapunere sunt grupate frecvent elementele aflate în opoziție semantică sau
opuse prin negație: de e laie, de-i bălaie, de-o fi una, de-o fi alta, de e pace, de-i război, să mă
duc, să nu mă duc.
Jonctivele se grupează după cum disjuncția este atenuată: ori, sau ori accentuată:
sau...sau, fie...fie, ori...ori. Cu sens corectiv se folosește locuțiunea conjuncțională dacă nu,
întărită de adverbele cumva, chiar: Locuia în oraș, dacă nu cumva în centru.
Aceste jonctive, în contexte diferite, exprimă valori diferite: valoarea exclusivă: Vine
mâine sau poimâine, nu mai târziu; Ori rămâneți, ori plecați; alternativă: Călătorește cu
trenul sau cu autobuzul; inclusivă: Tu sau eu, deopotrivă vom primi oferta.
O problemă specială pune conjuncția sau atunci când se folosește în structuri apozitive:
Sulfatul de cupru sau piatra vânătă, pepenele verde sau lubenița. În aceste contexte, sau devine
semiadverb explicativ.

COORDONAREA ADVERSATIVĂ

Se stabilește între două unități sintactice care se opun una alteia, dar fără a se exclude.
Ele nu-și pot schimba locul între ele fără a se modifica sensul.
Se realizează cu ajutorul conjuncțiilor: dar, iar, însă, ci ,or și al loc. conj. numai că /
să / cât, dar că, doar că, când colo.
Nu tu, ci el a lipsit; Era bogat, dar milostiv; Ar cumpăra totul, numai că nu are bani;
Mănâncă nu fructe, ci legume.

COORDONAREA CONCLUZIVĂ

Reunește unități de același fel, dintre care una reprezintă concluzia celeilalte; prin
urmare, termenii au topică fixă, concluzia ocupând ultima poziție în seria coordonativă.
Se exprimă prin juxtapunere și joncțiune.
Juxtapunerea este mai puțin frecventă: Ai avut două pâini, doi lei ți se cuvin; Văduva e
o femeie călită, să iau o văduvă.

10
 Jonctivele coordonării concluzive sunt: deci, așadar; de aceea, prin urmare, în
concluzie, în consecință, ca atare, drept care etc.
Au venit, fratele, sora, părinții, deci numai rudele; Casa era mare, curată, așadar
confortabilă; Pleacă la sfârșitul lunii, deci peste o săptămână; L-a ajutat la matematică, fizică,
deci la ce era mai greu.

Concluzii: Coordonarea este raportul care se stabilește între unități sintactice care se
află pe același plan (părți de propoziție, propoziții, fraze), fiind o amplificare pozițională care
asigură dezvoltarea informației prin cele 4 modalități: copulativă, disjunctivă, adversativă și
concluzivă. Raportul de coordonare se exprimă prin juxtapunere și joncțiune. Prezintă grade
diferite de autonomie sintactică și semantică: coordonarea copulativă are cel mai înalt grad de
autonomie; coordonarea adversativă și disjunctivă au o autonimie limitată, iar coordonarea
concluzivă, cu unități organizate într-o ordine fixă, are cel mai redus grad de autonomie.

RELAȚIA DE ECHIVALENȚĂ / COREFERENȚIALĂ / APOZITIVĂ

Se stabilește între cel puțin doi termeni, oricerae dintre ei fiind, în general, omisibil.
Numărul termenilor implicați într-o asemenea relație este teoretic nelimitat, dar, în utilizarea
curentă, se reduce, de obicei, la doi.
Specifică pentru relația de echivalență, relație de nondependență apozitivă, este
identitatea referențială a termenilor săi. Trăsăturile acestei relații:
- Conexiunea pe orizontală a termenilor raportului, expresie a identității lor
sintactice
- Intrarea termenului al doilea în relație cu restul propoziției numai prin
intermediul primului termen
- Comutatibilitatea unui termen cu celălalt și a fiecăruia cu 0.
Ultima trăsătură (inversiunea termenilor și substituția succesivă cu 0) se dovedește
suficientă pentru a o deosebi de coordonare și de subordonare.
Ascensorul adică liftul nu funcționează. Fluviul Dunărea curge în sudul țării. Dunărea,
fluviul care curge în sudul țării...
La coordonare, inversiunea termenilor se poate produce, fără deficit semantic, dar
substituția cu 0 a unui termen duce la pierderea unei funcții referențiale a enunțului: Mergem
la munte și la mare – Mergem la mare și la munte – Mergem () la mare.
La subordonare se întâmplă același lucru, dar, în plus, de multe ori inversiunea nu se
poate face: Mașina din garaj e plină de praf – Mașina e plină de praf - *Din garaj mașina e
plină de praf.
Sub aspect formal, relația coreferențială se realizează numai prin juxtapunere. Uneori,
unitatea coreferentă are prepoziții, mărci ale unor cazuri, dar acestea sunt preluate identic de la
unitatea pe care o repoziționează: Îl cunosc pe băiat, pe Gogu; M-am interesat de el, de jurist;
I-am spus lui Mihai, fratele tău. Prepozițiile coreferente nu repoziționează baza, ci transpun
planul subordonator în cel coreferent: L-am întrebat dacă vine. Asta l-am întrebat: dacă vine;
Avea bănuiala că va rămâne singur. Avea o bănuială: că va rămâne singur. Se observă că
jonctivele care preced prepozițiile coreferente sunt ale subordonatelor pe care le transpun.
Mărcile relației coreferente sunt prozodice: pauza, intonația, accentul; grafematice:
două puncte, punct și virgulă, virgulă, ghilimele, linie de pauză, puncte de suspensie,
paranteze.

11
 Mărcile semantice sunt semiadverbe și perifraze semiadverbiale: adică, anume, altfel
spus, bunăoară, cu alte cuvinte, mai exact, respectiv etc. Există și propoziții cu valoare
semiadverbială explicativă: aș zice, aș fi zis, ca să zic așa, cum s-ar zice, cum se spune, cum ar
fi etc. și chiar fraze: vreau să zic / spun, s-ar cuveni să spun.
După aspectul semantic, unitățile coreferente sunt:
- explicative, carcaterizate prin semiadverbele explicative: adică, anume, cu alte
cuvinte, de exemplu, respectiv: Maria (adică) sora mea.
- denominative: numit, zis, poreclit, intitulat: Domnul (numit) Ivașcu a venit.
- enumerative, caracterizate prin două puncte: Pleacă toți: mama, tata, bunicii.
- calificative, fără mărci semantice specifice: Popescu, bețivul, a plecat, Ioane,
șmechere, de ce ai lipsit?
Sub aspectul topicii, unitatea coreferentă succedă de regulă bazei. Destul de rar, se
întâlnesc și contexte cu antepunere: Băiat sociabil, Gicu destindea mereu atmosfera; Fată
cuminte, Maria nu mergea în cluburi. În limbajul popular, coreferințele calificative cunosc, de
asemenea, inversiunea: George, deșteptul – Deșteptul de George; Mihai, hoțul – Hoțul de
Mihai.

RELAȚIA DE INCIDENȚĂ
Întrucât exprimă o funcție a limbii, cea receptivă, trebuie tratată în lucrările de
specialitate. Unele studii o ignoră, altele o expediază, poate pentru că textele pe care le
generează, nefiind legate sintactic de textul de bază, sunt dispensibile. În realitate, astfel de
texte sunt o modalitate de materializare a întrepătrunderii lingvisticii cu pragmatica, înscriindu-
se în diversitatea actelor de vorbire.
Angajează acele cuvinte, propoziții și fraze incidente care sunt inserate în text fără să
fie subordonate unui regent. Sunt precizări cu scopul unei înțelegeri exacte a comunicării,
referitoare la emițătorul sau receptorul enunțului sau care redau atitudinea comentatorului față
de mesajul transmis.
Din punct de vedere formal, incidențele sunt marcate prin mai multe procedee grafice:
- virgula: Curând, precizează moșul, va ninge peste sat; Ne-a spus de la început,
ceea ce mi se pare normal, care îi sunt dorințele.
- linia de pauză: Trebuia să-mi spui – îl somă arogant cu degetul – ce argumente
ai
- parantezele: Toți erau de acord (lucru neobișnuit).

Funcția receptivă poate fi exprimată prin elementele mai multor părți de vorbire:
substantive în V: Să ții, băiete, drumul drept! Unde ai plecat, frumoaso, la ora asta?;
substantive și pronume cu prepoziții sau loc prep: Ai venit, din păcate, prea târziu; Cineva,
din fericire, mă iubește; Autobuzul a ajuns, spre norocul meu, la timp; substantive la așa-zisul
caz neutru: dracu s-a mai văzut așa ceva? Unde focu ai plecat? Unde moartea s-a mai
pomenit?; adverbe și loc adverbiale de modalitate: Vecinii, fără doar și poate, ar fi fost de
acord; Mâine, fără îndoială, vă aduc cartea; expresii interjecționale: Nu te-ai ținut, lua-te-ar

12
naiba, de promisiune! Copilul meu, mânca-l-ar mama, nu-mi iese din cuvânt!, Bărbatul meu,
fie-i țărâna ușoară, era bun ca pâine caldă!
Funcția receptivă, din punctul de vedere al conținutului, poate fi:
- de adresare: Trebuie să vedem, Ionescule, realitatea! Veniți, măi, că au adus
mâncarea!
- metatextuală, centrată pe pe emițător și receptor: Nu sunt de acord, precizează
primarul, cu această încadrare a faptelor; Te voi aștepta, îngână ea cu glasul șoptit, tot restul
vieții.
- de modalizare: Mă cheamă, firește, când i se face foame; De aceea, cu
siguranță, cartea trebuia citită.
- didascalică, prin indicații de regie ale autorului ce însoțesc textul dramatic
- de identificare: Vremurile noi, după cum se știe, se fac cu oameni noi; cum ai
promis, vorba aceea...
- de ordonare: Trebuie să ținem cont că totul se schimbă: în primul rând...în al
doilea rând...

13
 SUBIECTUL

Definiția. Gramaticienii au elaborat în mai multe moduri definiția subiectului,

evidențiindu-i trăssăturile și importanța lui în enunț. Pentru a surprinde toate aceste aspecte, se
cuvine o abordare analitică a definiției.
Definiția semantică. În procesul în care subiectul ăși dinamizează prin verb una dintre
însușirile sale, subiectul este funcția sintactică îndeplinită de numele care desemnează obiectul.
Verbul prin care subiectul ăși dinamizează însușirile nu este întotdeauna predicat; de asemenea,
el poate dinamiza însușiri ale unor fenomene ce nu presupun un agent-subiect.
Definiția sintactică. Este partea nominală din componența sintagmei principale
constituite pe baza relației de interdependență; funcțional, este sintemul principal care,
împreună cu predicatul, realizează enunțul minim organizat, caracterizat prin autonomie
comunicativă.
În GALR / GBLR se afirmă că subiectul ocupă, în raport cu verbul, o poziție de
complement matricial (este cerut de grila sintactică a unor verbe, dar neacceptat de altele), fiind
însă, în raport cu celelalte complemente. Un complement privilegiat: este singurul complement
legat de verb prin restricții bilaterale, căci, la rândul lui, impune verbului predicat acordul în
număr și persoană.
Clasificarea
După formă, subiectul este: simplu, multiplu, complex, partitiv și emfatic.
Subiectul simplu poate fi exprimat printr-o parte de vorbire simplă. El rămâne simplu
și când este redat printr-o parte de vorbire compusă sau printr-o locuțiune, ceea ce se poate
proba prin existența predicatului la singular. Simplu este și subiectul precedat de semiadverbe,
adverbul de negație nu sau de cliticul adverbial negativ nici: Numai Ion este vinovat; Și Ion e
aici; Chiar și Ion este vulnerabil; Nu Ion trebuie pedepsit.
Subiectul multiplu este exprimat prin mai multe părți de vorbire coordonate, aflate în
interdependență cu un predicat la plural. Se deosebește de subiectul simplu și complemenetul
sociativ care presupun apariția subiectului la singular: Și el, ca și mine trăim bine vs. Și el, ca
și mine, trăiește bine.
Subiectul complex se întâlnește în expresii ale limbajului matematic, Trei și cu patru
fac șapte. Se deosebește de Sm prin faptul că nu poate pierde un element cu trecerea
predicatului la singular: *Trei face șapte. Este, de fapt, o subspecie a subiectului multiplu.
Subiectul partitiv se află, sub raport semantic, la polul opus Sm. Daca acesta din urmă
presupune asocierea mai multor elemente, subiectul partitiv, cum arată și numele, desemnează
doar o parte a obiectului sau a colectivității: S-a mai mâncat (din) ciorbă; Au mai plecat (dintre)
studenți. Cazul este N sau Ac, în funcție de prezența sau absența prepoziției.
Subiectul emfatic / dublu exprimat (dublat) este exprimat prin pronume personale
sau demonstrative în situații de reluare/anticipare a subiectului ori SB: Vine ea mama!; Voinicul

14
face el ce face; Venim și noi la petrecere; Ce pui în pământ, aia răsare; Că e de vânzare,
asta/lucrul/faptul nu mă interesează..
După modul de manifestare, subiectul poate fi exprimat prin elementele diferitelor
părți de vorbire sau marcat prin desinențele verbului (inclus: p 1, 2, singular și plural,
subînțeles, pers. 3).
După natura sensului, este determinat, nedeterminat (cu ambele feluri de manifestare
morfologică: exprimat prin părți de vorbire și marcat prin desinențe verbale) și coreferent
(dublajul unui subiect printr-un alt termen, cu aceeași semnificație).
După natura sintagmei din care face parte, dacă Sb aparține unei sintagme
principale, este parte principală de propoziție; dacă este componentul unei sintagme secundare,
se numește Sb secundar: Plecând trenul, gara s-a liniștit.
Subiectul simplu se recunoaște prin corepondența în număr a elementelor nominale cu
verbul-predicat. Poate fi exprimat printr-un substantiv (simplu, compus, locuțiune), pronume,
numeral: Băiatul vine. Sublocotenet-colonelul se apropie. Părerile de rău mă cuprind. Acesta
nu va veni. Cine va ajunge primul? Trei au plecat. Amândoi au venit. Douăzeci de muncitori
așteaptă. Imi place nu știu ce (= ceva). Va veni nu știu cine (=cineva).
Subiectul poate fi exprimat și prin structuri cu pronume semiindependent: Ai vecinei
au plecat (ai vecinei = Ss, ssc, v3 f, f, sg, G, determinat definit i, pronume siind ai – m, pl, N).
Cel al copilului este pe masă (cel = ss, pron siind, dem, dep, m, sg, N).
Poate fi exprimat și prin verb la infinitiv, gerunziu, supin, participiu (după câteva
verbe inerent impersonale, care se construiesc cu participiu pasiv): A citi e o plăcere. E ușor a
scrie versuri. Continuă a ninge. Se aude cântând în grădină (modificare topicii atrage și
schimbarea funcției sintactice: Se aude un copil cântând în grădină). E ușor de spus, greu de
făcut. Se cuvine făcut acest gest. Merită aprobat acest buget.
!!!! Conf. GALR, avem subiecte în: Poate ploua oricât. Se poate spune orice. Continuă
a ninge, care, însă, la capitolul despre predicat, sunt elemente componente ale predicatului
compelx cu operator modal, respectiv aspectual.
Se poate exprima și prin interjecții: Se aude pleosc!

Subiectul în expresii: substantive din construcții parțial fixe, incluzând un a fi static și

un a se face dinamic + substantive de stare atmosferică, fizică sau psihică:
- E / se face frig, zăpușeală, întuneric, noapte, iarnă etc. E ianuarie, luni...
- E / mi se face: foame, sete, somn, frig, teamă, groază, lene, poftă, rușine, silă,
lehamite, ciudă etc.
Aflate la limita dintre grupările neanalizabile și cele analizabile, aceste construcții
prezintă încă semne de păstrare parțială a autonomiei substantivului: E un frig năpraznic, Mi-
e o foamne de lup, Mi-e o poftă nebună etc.
Alte expresii au sens calificativ: e bine, e rău, e greu, e urât, e necesar, e posibil, e
sigur. Acestea nu sunt unitare: unele au valența subiectului realizată printr-un verb la infinitiv
sau supin (E bine a pleca / de știut) sau la nivel frastic de o SB: E bine / rău / posibil să plecați.
Astfel, adverbele respective își conservă valoarea determinativă, fiind nume predicative. Acest
lucru se poate observa mai bine în inversiuni: E bine să plecăm - Să plecăm e bine.

15
 Adverbele bine, rău și interjecția vai pot avea prepoziție obligatorie: E bine / rău de noi
și vai de voi, situație în care suportă conversiunea în substantive și îndeplinesc funcția de
subiect.

Cazul subiectului. Prototipic, cazul subiectului este N, cazul nonsubordonării. Există

însă și subiect în G: Ai casei au plecat; Al vecinului nu mă cunoaște etc.
Poziția S in Ac: Au mai plecat dintre studenți. S-au mai văzut din astea. S-a mai mâncat
din ciorbă.
În contextele de genul: Au venit la oameni! Au plecat peste douăzeci etc. nu avem
subiecte în Ac, deoarece la, peste nu sunt prepoziții, ci semiadverbe de aproximație la numeral.
Aproximarea la numeral se face prin:
- Lipsă: aproape, sub, până în 20
- Adaos: peste 20, 20 și ceva, 20 și mai bine, mai mulți de 20
- Circumscrisă: circa, în jur de, vreo, cam, la, cam la 20
- Limitată: între 20 și 30, 20-30
la oameni: Ss, ssc, v3f, m pl N, nedef; la: sadv de aprox, ffs
În Au plecat cu toții, subiectul nu este cu toții, ci este subînțeles. Verbul se schimbă, iar
cu toții nu, ceea ce înseamnă că nu poate fi vorba de o relație de interdependență între Sb și
predicat: Am plecat cu toții – Ați plecat cu toții – Au plecat cu toții.
Subiectul poate fi exprimat și prin pronume relative în D: O trimit cui o vrea, în G:
Dorința cui mă place este lege pentru mine; ori Ac: Ascultă pe cine te iubește.
Subiectul inclus
A fost definit ca un subiect omis la persoanele 1 și 2 singular și plural, a cărui informație
de persoană și număr se recuperează integral din forma flexionară a verbului: Cânt bine. Vă
simțiți bine.
Subiectul subînțeles
Este un subiect omis la pers. 3 singular și plural: Vine / Vin repede. Poate să apară și în
coordonarea a două propoziții: Copilul aleargă și se joacă în parc, precum și într-un context
mai larg: Am vorbit cu george. Venea de la bibliotecă.
Subiectul nedeterminat
1. Predicatul verbal absolut (Subiectul inexistent)
Atunci când nu includ în clasa subiectului nedeterminat exprimarea poziției subiect a
verbelor impersonale, studiile de gramatică o denumesc diferit: lipsa subiectului, subiect
inexistent, subiect inexprimabil, subiect zero, subiect vid.
Lipsa subiectului este o trăssătură sintactică a verbului, precum intranzitivitatea.
Delimitarea enunțurilor cu predicat verbal absolut de cele cu subiect nedeterminat devine
necesară. Interesează aici distincția între verbele absolute, absolvite de prezența subiectului și
cele cu subiect nedeterminat. Primele există în enunțuri în care nu există și nici nu poate fi
inserat un nominal subiect: Plouă - *El plouă (fr. Il pleut, engl. It rains); celelalte presupun
inserarea acestuia: Bate la ușă – El bate la ușă.
De predicat verbal absolut se poate vorbi prin referire la enunțuri ce conțin verbe:
- impersonale prin natura lor: plouă, ninge, tună, burnițează, se luminează, se
înserează, se crapă de ziuă etc.
- intranzitive reflexivizate: se merge, se călătorește, se mănâncă, se doarme, se
pleacă etc.

16
 - tranzitive reflexivizate: Mi se zice Ion, Mi se spune Fulgerică
- verbe și expresii cu regim prepozițional obligatoriu: îmi pasă (de), îmi arde (de),
îmi pare bine / rău (de), mi s-a luat, mi s-a urât, mi s-a acrit (de)
- verbe și expresii cu regim prepozițional facultativ: Imi place de Maria, Miroase
a pâine, Îi șade bine cu haina.
Regula subiectului nedeterminat presupune transformarea simbolului indefinit, însă
sfera acestuia este prea largă dacă nu se impune o condiție a transformării, și anume
eterogenitatea ei: indefinit – zero; indefinit- definit.
Astfel:
Cineva bate la ușă. – Bate la ușă.
Unul scrie la ziar. – Scrie la ziar.
Oricine are carte, are parte. – Ai carte, ai parte.
De-ar sti oricine ce-ar păți – De-ar ști omul ce-ar păți.
De e rău și de e bine oricine se-ntreabă. – De e rău și de e bine, tu te-ntreabă.
În delimitarea construcțiilor reflexive cu subiect nedeterminat se întâlnesc două situații:
- În urma unei transformări de tipul: Cineva merge cu trenul – Se merge cu trenul
nu avem de-a face cu subiect nedeterminat, pentru că nu se respectă eterogenitatea
simbolurilor: cineva este indefinit, iar se, fiindcă nu acceptă poziția unui nominal subiect: *El
se merge cu trenul, este tot indefinit. Prin urmare, se merge este predicat verbal absolut.
- În Cineva citește. – Se citește. – Se citește ziarul observăm că, în enunțul al
doilea, întrucât construcția presupune prezența unui nominal subiect (cum se vede în ultimul
enunț: ziarul)avem de-a face cu un subiect nedeterminat: se iese din sfera simbolului indefinit
în cea a pasivului: Este citit ziarul.

2. Structura subiectului nedeterminat

Dpdv semantic, subiectul nedeterminat se referă la un agent nedefinit, în general valabil,
indiferent în cunoaștere sau momentan necunoscut.
În funcție de aceste valori, poate fi marcat de desinențele verbului la persoanele a II-a
și a III-a și, poate fi exprimat, în contexte restr=nse, prin substantiv ori pronume.
În contexte în care agentul are funcție generică, marcajul este la pers. a II-a: Ai copii, ai
bucurii; Ai datorii, ai belele; Dai, n-ai etc. Prin extensie, s-a considerat că despre subiect
nedeterminat se poate vorbi și în enunțuri de tipul: Vrem, nu vrem, timpul trece; Nu trăim ca
să mâncăm, mâncăm ca să trăim. Studiile recente nu-l consemnează, limitând marcajul la
persoana a III-a, dar nici nu-i motivează absența.
Când agentul este indiferent în cunoaștere, marcajul este la persoana a III-a: Scrie în
ziare; Au anunțat la radio; Au adus carne; Au mărit dobânda.
Același marcaj este efectuat și când este momentan necunoscut: Bate la ușă; Sună la
poartă; Foșnește prin frunziș.
Subiectul nedeterminat exprimat prin substantive sau pronume care nu au un sens
generic, dar sunt folosite în asemenea contexte: De-ar ști omul ce-ar păți...; De te-ndeamnă,
de te cheamă, / Tu rămâi la toate rece.

17
 Topica subiectului
Într-o limbă ca româna, caracterizată printr-o mare libertate de topică, subiectul nu face
excepție, acceptând atât antepunerea, cât și postpunerea față de verb, variație din care se pot
obține numeroase efecte stilistice și pragmatice. Există însă și structuri care impun subiectului
un anumit loc, astfel: subiectul exprimat prin pronume interogative și relative stă întotdeauna
după predicat; subiectul unui verb declarativ, într-o construcție incidentă, stă întotdeauna după
predicat; subiectul verbeler și al expresiilor verbale impersonale stă, de obicei, după acestea;
subiectele nonpersonale care stabilesc o relație de posesie cu un clitic pronominal de D sau Ac
cu valoare posesivă apar postpuse (Îmi curge nasul. Îmi cade părul. Mi se rup unghiile.)

ACORDUL DINTRE SUBIECT ȘI PREDICAT

Acordul este manifestarea relației sintactice dintre două cuvinte, constând în repetarea
informației gramaticale de la un cuvânt la celălalt (unul impune restricția de formă, celălalt se
supune ei).
Acordul în număr privește variația de formă a predicatului combinat cu un subiect
(verbul are forma indusă de nume: nume singular – verb singular etc.).
Acordul în persoană privește predicatele ale căror subiect este un pronume personal.
Subiectul unic impune verbului predicat forma de persoană corespunzătoare.
Acordul în gen apare marcat numai în forma numelor predicative exprimate printr-un
adjectiv sau a participiilor pasive: Medaliile au fost oferite. Dialogurile au devenit interesante.
Clădirea conacului era luminată.
Abateri de la regula acordului
În limba actuală se înregistrează numeroase situații care nu se conformează regulilor
gramaticale ale acordului. Uzul permite multe variații de acord, structuri care reprezintă ezitări
ale vorbitorilor. Acestea sunt manifestări ale acordului prin atracție sau după înțeles și nu sunt
excluse întotdeauna de la normele limbii literare.
Acordul prin atracție constă în transferarea către verbul-predicat a unei informații
gramaticale de către un constituent al enunțului nelegat sintactic de predicat, dar aflat în
vecinătatea acestuia, sau de către o parte componentă a subiectului multiplu. Intercalarea între
subiect și predicat a unor adjuncți ai nominalului-subiect determină distanțarea în succesiunea
liniară a termenilor corelați și constituie o circumstanță favorabilă încălcării regulilor
gramaticale: Fiecare dintre cei trei oameni purtau insignă.
Acordul după înțeles este acordul care se orientează după sensul nominalului subiect.
Dacă subiectul are formă de singular, dar înșeles de plural, predicatul se acordă formal la
singular: Majoritatea a votat împotrivă. Varianta de plural este admisă de normele limbii
literare dacă vorbitorul are în vedere componentele ansamblului denotat de entitatea colectivă:
Majoritatea au fost trimiși acasă.
Subiectul poate da naștere unor situații speciale de acord, după cum poate fi realizat de
substantive colective, expresii partitive, nume proprii, pronume relative, de politețe, forme
verbale nepersonale sau termeni în metalimbaj.

18
 Subiectul este un substantiv colectiv
Acordul gramatical este puternic concurat de cel după înțeles sau prin atracție. Un
substantiv colectiv la singular, aflat în poziția de subiect, selectează forma de singular a
verbului, conform acordului gramatical: Un grup a sosit. Un stol trece pe cer.
Forma de plural, corespunzătoare acordului după înțeles, se datorează semului +
pluralitate, trăssătură inerentă, necontextuală: Au venit o grămadă. De asemenea, prezența unui
adjunct substantival care explicitează sensul termenului colectiv favorizează acordul prin
atracție: Un stol de păsări apar la orizont.
Substantivele colective care își specifică membrii (armată, popor, tineret, studențime,
frunziș etc.) exprimă o colectivitate și impun predicatului un acord gramatical: Studențimea a
fost răsplătită. Armata se pregătea de atac.
Substantivele colective care nu își specifică direct membrii (un morman, o mulțime, un
grup etc.) admit două ipostaze sintactice și două tipuri de acord: Un grup de profesori predă
istoria. Un grup de tineri și-au cerut drepturile.
Dacă accentul cade pe substantivul colectiv înțeles ca entitate unitară și nu pe ideea de
număr, pe valoarea de cuantificare, acordul este gramatical: Mulțimea a părăsit piața. O serie
de cuvinte noi a intrat în dicționar.
Acordul după înțeles presupune acordul predicatului cu substantivul centru de grup, în
timp ce colectivul anterior funcționează drept cuantificator: O mulțime de oameni au fost
strânși în curte. Centru de grup poate fi șters și atunci numele colectiv îl înlocuiește,
procurându-și referința anaforic: (Dintre studenți) o mulțime mi-au răspuns, ori cataforic: O
mulțime (de elevi) mi-au răspuns.
Atunci când substantivul colectiv este Cd ori Ci, prin fenomenul dublării clitice se reia
adjunctul: Pe o mulțime de studenți i-am revăzut, nu *Pe o mulțime de studenți am revăzut-o.
Majorității elevilor li s-au respins contestațiile, nu * Majorității elevilor i s-au respins...
Dominați de hipercorectitudine, vorbitorii optează de multe ori pentru acordul
gramatical cu numele colectiv, dar și varianta cu acordul după înțeles, foarte frecventă, este
acceptată de normele limbii literare.
Substantivele contextual colective
Substantivele comune concrete, percepute ca substantive cu valoare cantitativă, pot
primi o accepție colectivă atunci când se referă la o mulțime de obiecte sau persoane: o căruță
de proști, o găleată de bani, a avalanșă de aplauze, o căciulă de bani, un cerc de soldați etc.
și favorizează acordul după înțeles: O căciulă de bani sunt pe masă.
Substantivele fel, tip, soi, specie, rasă
Sunt însoțite de un substantiv la plural și presupun acordul prin atracție: Au apărut un
fel de musculițe. O categorie de spectatori au fost neglijați. Fel de fel de oameni au venit. Acest
tip de oameni nu reușesc în viață.

19
 Subiectul este inclus în structuri partitive
Relația partitivă se exprimă cu ajutorul prepozițiilor din, dintre, de. Dintre presupune
apariția unui substantiv numărabul la plural: o parte dintre studenți. Din selectează un
substantiv ai cărui membri nu sunt individualizați, de exemplu un colectiv: o parte din clasă,
iar de selectează, de multe ori, un masiv: o parte de apă / ulei.
Pe poziția subiectului inclus într-o structură partitivă poate apărea fie un substantiv: o
jumătate, un sfert, o parte, o pereche, o duzină, o multitudine, o cantitate etc., fie un
cuantificator nedefinit, negativ sau neric: fiecare, vreunul, toți, nimeni, niciunul, doi etc.
Acordul corect este cel gramatical, la singular: O treime din participanți provine din
Pitești. O parte dintre cursanți va merge la munte.
Componentul a doilea care nu este în N poate fi însă, dpdv semantic, mai adecvat
statutului de subiect, ceea ce favorizează acordul la plural. Acceptarea acordului prin atracție
presupune reorganizarea semantică și sintactică a grupului nominal: substantivul în N, sărăcit
semantic, se reinterpretează ca un determinativ cantitativ, iar poziția dominantă în grup revine
substantivului / pronumelui / numeralului atribut la plural: O jumătate dintre participanți au
fost premiați. Majoritatea clienților urmăresc promoțiile. O treime dintre studenți vor plăti
taxa. Fiecare dintre copiii tăi vor pleca. Fiecare dintre noi avem...Mulți dintre voi
cunoașteți...62 de milioane de germani sunt așteptați.
Dacă subiectul nu are adjuncți, este recomandabil acordul gramatical: Fiecare va ști,
Fiecare a fost odată tânăr.
Acest acord se situează la granița dintre corect și incorect.
În construcțiile în care apare un adverb sau adjectiv cu valoare restrictivă, cel mai
adecvat este acordul formal: Doar o treime dintre studenți vine. O mică parte dintre studenți a
dat un răspuns. Numai o parte dintre studenți a dat...
Acordul după înțeles nu este nici el exclus: Numai un sfert dintre soldați cunoșteau
experiența războiului. O mică parte dintre paginile manuscrisului au rămas necitite.
Substantivul este un nume propriu
Subiectele exprimate prin nume proprii: antroponime, toponime, nume de opere, de
instituții etc. nu se supun unor reguli stricte de acord. Neconcordanța dintre formă și conținut
favorizează de multe ori acordul după înțeles.
Antroponimele cu formă de plural și înșeles de singular impun acordul gramatical:
Ochialbi / Poalelungi / Șaptefrați a venit. Numai dacă au formă și înțeles de plural avem acord
la plural: Șaptefrați erau doi copii de vârste apropiate. Popeștii veniseră la teatru.
Toponimele cu formă de singular favorizează acordul gramatical: Sibiul ne-a primit cu
brațele deschise. Tot Brașovul e treaz. Franța e deja implicată. Luxemburgul este mic.
Un toponim nearticulat, cu formă de plural, impune tot acordul gramatical: Galați e un
oraș mic. Cotnari are faima de vin bun. Nici articularea acestyia nu schimbă situația: Adunații
Copăceni a fost inundat. Hotarele are nevoie de o școală nouă.

20
 Contextele cu predicatul la plural nu se justifică, având, mai degrabă, valoare stilistică:
Bucureștii / Iașii au multe de oferit...
Pluralul se justifică doar dacă numele denumește referenți diferiți: Crișurile străbat
partea de vest a țării.
Titlurile de opere literare, științifice, muzicale, de filme, numele unor asociații
culturale, sportive etc. permit ambele tipuri de acord: Moromeții a / au reprezentat un moment
important...
Subiectul este un pronume relativ
Cine, ce selectează singularul, câți, câte , pluralul, iar care admite ambele forme: Nu
știu cine va merge. Nu știu ce s-a întâmplat. Nu ni s-a comunicat câți / câte vor veni. Vreau să
știu care are / au cont deschis la BCR.
Ceea ce selectează forma de masculin singular: Ceea ce este interesant e că a reusit, la
fel și asta, ca demonstrativ cu valoare neutră: Asta e de la sine înțeles. Asta e frumos din partea
ta.
Realizări speciale ale antecedentului (care presupune inducerea unui dublu acord)
Antecedentul poate fi un substantiv aflat într-o construcție partitivă și propagă, prin
intermediul relativului, informația de număr: Unul dintre romanele care au făcut epocă a fost
Adela.
Greșeli pot apărea din cauza ideii de singularitate pe care i exprimă unul: Am vizitat
unul dintre muzeele care cuprind (nu cuprinde!) colecții interesante.
Pronumele nedefinit poate apărea în ipostaza de antecedent al unei relative și permite
variație de acord: Ca unul care a colaborat la acest proiect, își asumă consecințele. Ca unii
care am colaborat la acest proiect, ne asumăm consecințele.
Subiectul este un pronume personal de politețe
Se acordă la singular și la genul corespunzător cu sexul interlocutorului: Domnia sa
este însoțit / însoțită. Dumneavoastră sunteți dispus / dispusă...
Subiectul este un termen în metalimbaj
Dacă nu constituie un subiect multiplu, acesta transmite predicatului forma de masculin
singular: Casele albe ca niște fantome este o comparație. După 20 de ani era gravat pe peretele
clădirii.
Alte aspecte ale acordului impus de tipurile de subiect
În cazul acordului cu numele predicativ realizat adjectival sau cu participiu, regulile de
acord nu sunt foarte stricte. Norma prezintă oscilații, variații de formă în funcție de genul,
numărul și referentul componentelor coordonate ale subiectului multiplu, iar uzul înregistrează
multe ezitări.
Dacă termenii Sm sunt nume de ființe și unul dintre aceștia este de genul masculin,
acesta are prioritate: Tata și mama sunt îngrijorați. Colegele și colegii mei sunt invitați la
petrecere. Și Elena și cățelul ei sunt obosiți.

21
 Sm poate conține atât nume de ființe, cât și nume de lucruri; în acest caz, se face
acordul cu numele de ființă: Operele și autorii lor au fost uitați de critica literară. Sacul și
pisica au fost ușoare.
Postpunerea Sm cu termeni de genuri diferite poate influența acordul numelui
predicativ și al participiului, favorizând acordul prin atracție, cu primul termen: Erau
surprinzătoare greșelile și autorul / autorii lor.
Regulile de acord sunt mai rigide pentru Sm alcătuit numai din nume de lucruri.
Dacă termenii sunt de genul neutru și feminin, acordul se face la forma comună de
feminin plural: Para / perele și mărul / merele sunt coapte. Valea și dealul sunt împădurite.
Dacă numele de lucruri sunt de genul masculin și feminin, regula variază după numărul
la care se găsește masculinul. Substantivul masculin la singular nu impune constrângeri, iar
numele predicativ și participiul preiau forma de feminin plural: Roșia / roșiile și morcovul sunt
proaspete. Valea / văile și muntele sunt împădurite. Substantivul masculin la plural poate
impune acord prin atracție numai dacă este cel mai apropiat de predicat: Roșia / roșiile și
morcovii sunt proaspeți. Valea și munții sunt împăduriți.
Dacă numele de lucruri sunt de genul masculin și neutru, regulile depind de numărul la
care se găsește masculinul. Apariția unui substantiv masculin la singular nu impune acord, iar
numele predicativ și participiul preiau forma de feminin plural: Morcovul și mărul / merele
sunt proaspete. Dealul și muntele sunt împădurite. Dacă substantivul masculin e la plural și cel
neutru la singular, atunci numele predicativ păstrează forma de masculin: Morcovii și mărul
sunt proaspeți. Munții și dealul sunt împăduriți. Dacă substantivul masculin și cel neutru sunt
amândouă la plural, numele predicativ se acordă în gen cu termenul cel mai apropiat: Morcovii
și merele sunt proaspete. Merele și morcovii sunt proaspeți.
Excepții de la regulile acordului împus de subiectul multiplu
Se înregistrează o serie de excepții, situații în care, deși subiectul este multiplu,
predicatul rămâne la singular:
- Dacă termenii subiectului multiplu, la singular, sunt coordonați negativ prin
nici, acordul gramatical, la plural, este frecvent concurat de acordul prin atracție, cu ultimul
termen: Nici el, nici ea n-au / n-a venit. Numai dacă ultimul termen este la plural, acordul este
obligatoriu la plural: Nici George, nici frații săi nu vor veni.
- În cazul disjuncției, termenii se exclud, numai unul este selectat, iar acordul se
face la singular: Profesorul sau elevul a greșit. Sau George, sau paul va elimina restul.
Ocurența unui termen la plural impune acord la plural: Profesorul sau elevii au greșit.
- Dacă Sm este postpus, e tolerat acordul prin atracție cu primul termen al Sm: Se
aude ploaia și vântul. Mă doare capul și burta. Drag mi-e cântecul și jocul. Acolo e lumina și
liniștea.
- Dacă termenii Sm, la singular, sunt substantive (masive sau nume abstracte)
nearticulate, se admite acordul la singular: Ploaue și vânt a mai fost și până acum. Era și aur,
și argint. Carne și brânză se găsește.
- Dacă unul dintre constituenții Sm, ambii la singular, este reliefat prin expresii
de tipul: mai ales, mai cu seamă, în special, mai întâi, în primul rând, îndeosebi, i se dă
prioritate, favorizând acordul la singular al predicatului: Frumusețea și mai cu seamă blândețea
ei și-a spus cuvântul.

22
 - Dacă predicatul e impersonal, indiferent de structura Sm, rămâne la singular: E
ușor de scris și de citit. A ierta și a uita este recomandabil.

PROPOZIȚIA SUBORDONATĂ SUBIECTIVĂ

Definiția
Este propoziția subordonată rezultată din expansiunea acelei părți din sintagma
principală care se află în relație de interdependență cu verbul-predicat.
Regența
Are, în principal, două condiționări: un regent verbal și unul adverbial.
Regentul verbal
Studiile fundamentale despre SB, descriind tipologia variată a regentului verbal, s-au
lovit, multă vreme, de inexistența în gramatica românească a unei clasificări consecvente a
verbelor în funcție de categoria persoanei. Aceasta trebuie amintită, deoarece determină tipurile
de SB:
În funcție de categoria persoanei, verbele sunt:
1. personale (cele mai numeroase), care se remarcă prin aceea că realizează
integral opozițiile de persoană. Pot avea, fără restricții, subiect și subiectivă.
2. nepersonale (care au un subiect non-persoană): behăi, ciripi, lătra, mieuna,
mugi, cotcodăci, necheza; vesteji, susura, adia; rugini, oxida; a prii, reieși, surveni, consta,
rezulta.
3. impersonalizate, verbe personale folosite impersonal (cu impersonalitate
dobândită contextual): se zice, se știe, se zvonește, se bârfește, se întâmplă, se nimerește;
urmează, contează, era să etc. Sunt, în același timp, și pasive (pasivul impersonal), deoarece
pot avea un complement de agent: Se știe de către toată lumea.
Tot aici intră și verbele bivalente, cu actantul-complement în Ac: mă interesează, mă
miră, mă surprinde, mă doare, mă uimește, mă indignează etc. ori în D: îmi place, îmi
convine, mi se cade, mi se cuvine, îmi repugnă.
Același regim îl au și expresiile verbale de tipul: e bine, e rău, e necesar, e de-nțeles,
e sigur / posibil / imposibil etc. În cazul expresiilor de tipul: e vorba, e cazul, e voie, e nevoie,
substantivul este subiect, într-un spectru mai larg de expresii: se duce vorba, ne iese vorba, se
face caz, se dă voie. (în E vorba că plecăm, subordonata este AT).
Verbele și expresiile impersonalizate cer SB: Se știe că a plecat. Mă interesează dacă
vine. Îmi place că e interesată. E bine că citești și pot avea, uneori, subiect, cu o clasă de
substituție redusă: Asta se știe despre tine. Nimic nu mă interesează. Nu-mi place orice. Asta e
foarte bine.
Unele verbe se folosesc în enunțuri care admit opoziții de persoană și atunci sunt
personale: El urmează după mine. El contează pentru mine., dar și în contexte care nu admit
astfel de opoziții: Urmează să plece. Contează că nu s-a supărat.
4. impersonale absolute (fără subiect și subiectivă), care, la rândul lor, sunt de
mai multe feluri:
- impersonale prin natura lor: plouă, ninge, tună; se înserează, se luminează etc.
- intranzitive reflexivizate: se merge, se pleacă, se călătorește, se doarme etc.
- tranzitive reflexivizate: Mi se zice / spune Ion.
- verbe și expresii cu regim prepozițional obligatoriu: îmi pasă de, îmi pare bine
/ rău, mi s-a luat, mi s-a urât, îmi arde de, mă doare în, mă mănâncă după etc.

23
 - verbe și expresii cu regim prepozițional facultativ: Îmi place Maria – Îmi place
de Maria. Miroase pâinea – Miroase a pâine. Îi șade bine haina. Îi șade bine cu haina. A
trecut miezul nopții – A trecut de miezul nopții.
5. Sintaxa verbului a trebui
Încă din 1930, Al. Graur a subliniat caracterul anormal al acestuia și a cerut evitarea
lui. Deși în 1963, GA, conformându-se uzului, preciza că acordul verbului a trebui trebuie
admis, Guțu-Romalo considera formele cu acord ca neliterare. Astăzi, se pare că acest acord la
persoana a III-a este impus în uz și enunțuri ca Studenții trebuia să plece par neliterare. Verbul
este impersonal, neangajând opoziții de persoană: *Eu trebuiam să plec. *Tu trebuiai să pleci.
El trebuia să plece. *Noi trebuiam să plecăm. * Voi trebuiați să plecați. Ei trebuiau să plece.
S-a acceptat un acord fals, din hipercorectitudine, fără ca verbul să devină personal sau
tranzitiv: Ei trebuiau / vor trebui să citească cărțile.
În structuri de tipul: Cărțile trebuie citite, cărțile este Sb, iar citite este Ps.
Verbele impersonale, pierzându-și carcaterul personal (angajarea opozițiilor de
persoană în raport cu pronumele din dialog) și-au pierdut, în general, capacitatea de a intra în
relație cu un subiect. Pot realiza opoziția agentivă printr-o SB, cu sau fără anticipare / reluare.
Dislocarea subiectului este un fenomen care constă în deplasarea subiectului din
subordonată în fața regentului impersonal și invers. În cazul în care apare anticipatorul,
subiectul dislocat revine în subordonată: El trebuie să plece – Asta trebuie, să plece el.

6. Verbul copulativ poate fi considerat regent al unei subordonate subiective în

construcția cu regentă minimă. Sunt implicate verbele a fi și a însemna, primul cu SB
pronominală, celălalt cu SB conjuncțională. Enunțurile respective se construciesc după niște
tipare fixe, care presupun prezența PR:
Ce / ceea ce...este...SB – regentă – PR: Ce mă doare e că pleacă. Ceea ce m-a
impresionat e că a insistat. Ceea ce ne-a surprins a fost că au venit împreună.
Dacă / de / să ...înseamnă..SB – regentă – PR: Dacă știe, înseamnă că a învățat. Să
fii modest înseamnă să ai simțul măsurii. De ai bani înseamnă că muncești.
Dacă ...este: SB – regentă – CZ/CS: Dacă n-a venit, e că a fost bolnav. Dacă ramuri
bat în geam, e ca în minte să te am.
7. Regentul adverbial este construit din adverbe de modalitate care arată
siguranța: sigur, desigur, firește, bineînțeles, negreșit, cert, indiscutabil, indubitabil etc. și
probabilitatea: poate, posibil, probabil, pesemne. Ambele tipuri se constituie ca predicate
regente: Maria sigur că va pleca la mare. Fără doar și poate că toți vor fi de acord. Pesemne
că nu ai înțeles. Din exemple, se poate observa că are loc topicalizarea subiectului: Maria /
sigur / că va pleca. Elemente de relație sunt reduse la că, să.

În funcție de conectori, există realizări propoziționale relative și conjuncționale:

care, cine, ce, cât; unde, când, cum; ca, să, dacă, de.
 Construcții arhaice, parțial fixe, cu doi regenți, verbul a fi și a avea impersonale:
Nu-i ce mânca / cu cine pleca. N-are ce se întâmpla / ce surveni.
Cele regizate de un verb personal sau nepersonal sunt exclusiv pronominale: Cine
lucrează ziua, doarme noaptea. Care e rău, latră; cele dependente de un adverb predicativ sunt
exclusiv conjuncționale: Bineînțeles că va veni.; regentul impersonalizat presupune ambele
tipuri de subiective, pronominale și conjuncționale. Uneori, elementul introductiv poate fi un
adjectiv pronominal: Care om a venit, a întrebat de tine. Câți copii au plecat, s-au întors.
Fenomenul este în regresiune, în favoarea enunțurilor cu atributivă: Care om a venit, a întrebat
de tine – Omul care a venit a întrebat de tine.
Reluarea și anticiparea SB

24
 Adeseori, o SB, întocmai ca și subiectul, poate fi reluată printr-un pronume
demonstrativ: Ce pui în pământ, aia răsare. Ce semeni, aia culegi. Cine știe, acela vine etc., în
care aia și acela sunt subiecte emfatice, ce dublează subiectul exprimat propozițional.
Topica și punctuația
Topica depinde de natura elementului relațional și de regent. SB pronominale care
determină verbe la moduri personale stau de regulă înaintea regentei, în timp ce toate celelalte
stau după regentă. SB introduse prin de stau numai după regentă.
Referitor la punctuație, s-a pus problema dacă trebuie despărțită prin virgulă de regentă.
Lipsa virgulei între SB și regentă a fost motivată prin restricția de la nivel propozițional: lipsa
virgulei între Sb și predicat. Corespondența nu se aplică la nivel transfrastic, unde SB este, față
de regenta ei, subordonată, și nu aflată într-o relație de interdependență, precum subiectul și
predicatul. Rolul virgulei este de a marca grafic pauzele produse în vorbire datorită schimbării
de intonație: Cine are carte, are parte. Cine lucrează, are bani, lucru evident în structurile cu
corelativ: Cine are carte, acela are parte.
Mai mult, virgula dezambiguizează semantic: Cine lucrează, mult mănâncă vs. Cine
lucrează mult, mănâncă.

25
 PREDICATUL

Predicatul este partea principală de propoziție care atribuie subiectului o acțiune, o stare
sau o însușire, deci spune ceva despre subiect: ce face, cine este, cum este subiectul.
GALR face diferența între predicatul enunțării, centru al enunțului, care se
caracterizează prin trăsătura predicativității, și predicatul sintactico-semantic. Acesta
reprezintă centrul oricărui grup sintactic capabil să-și atragă complemente. Predicatul enunțării
și cel sintactico-semantic coincid atunci când sunt realizate prin forme verbale finite sau prin
adverbe predicative. Pentru celelalte realizări însă, predicatul sintactico-semantic se
caracterizează prin absența trăsăturii de predicativitate (a informațiilor deictice), deci și a
autonomiei în comunicare. Exemplul tipic de predicat sintactico-semantic care nu este predicat
enunțiativ este reprezentat de formele verbale non-finite, care păstrează toate caracteristicile
verbului, dar sunt lipsite de autonomie în comunicare: nevoia de a trimite bani, metode de
spălat bani, apelând la prieteni etc.
În funcție de realizările pe care le poate avea, predicatul este: verbal, adverbial și
interjecțional.
Predicatul verbal este de două feluri: predicat verbal simplu și predicat verbal
complex. Dacă morfemele predicativității (auxiliare, sufixe, desinențe) sunt atașate direct
verbului, se obține un predicat verbal simplu: Ion spune / a citit / ar compune / va pregăti o
poezie. Predicatul complex este format dintr-un verb principal, suport semantic, care poartă
predicația semantică și un operator verbal (aspectual, modal, pasiv, copulativ) căruia i se
atașează mărcile de flexiune: Ion se apucă de citit / poate citi o poezie. Romanul este citit de
toți. Dorința lui este de a citi cartea.
Structura predicatului simplu
În afara morfemelor de predicativitate, a căror prezență este obligatorie, predicatul
simplu mai poate conține:
- negația verbală: Ion nu scrie nimic.
- clitice pronominale non-sintactice (cu valoare neutră, fără legătură
coreferențială cu un substantiv), în diferite ipostaze: acuzativ neutru: a o da în bară, a o porni
la drum, a o duce bine, a o scălda, a o lăsa mai moale, a o păți, a o scoate la capăt: Ion a
apucat-o la dreapta. A luat-o la sănătoasa; dativ neutru: Dați-i bice!; O să-i trag un somn!;
Să-i dăm înainte; Dă-i cu bere, dă-i cu vin; dativ etic: Unde mi-ai fost? Unde nu mi ți-l
aruncă...; reflexiv obligatoriu: Ion se gândește la Maria. Își dă seama de greșeli; marca pasivă
se (construcție pasivă cu realizare reflexivă): Cartea se citește înainte de culcare; marca
impersonală se (în cazul verbelor intranzitive, incompatibile cu pasivul): În Olanda se merge
mult pe bicicletă.
Un tip special de predicat simplu este predicatul locuțional, în cazul căruia mărcile de
flexiune se atașează verbului component al locuțiunii, iar locuțiunea funcționează ca un
component verbal unic: Ion își bate joc de noi; Ne va aduce la cunoștință ce s-a întâmplat.
Predicatul verbal exprimat prin verbe la moduri non-finite / nepersonale
Calitatea predicativă a verbelor la moduri non-finite este conferită atât de poziția
independentă a verbului în raport cu un antecedent, cât și de rolul dominant, coeziv pe care îl
are ca nucelu predicativ în organizarea structurală a propoziției.
Infinitivul are rol de predicat în structuri cu valoare imperativă (recomandare,
prescripție, interdicție, avertisment): A nu se apleca în afară! A se agita bine! A nu se călca pe
iarbă! etc.

26
 Supinul poate funcționa ca predicat în situațiile următoare: în propoziții independente,
fie ca mijloc de formulare a unei referințe bibliografice, fie ca expresie a unei rezoluții în stilul
administrativ: De citit și paginile următoare. De consultat bibliografia. De rezolvat urgent; în
frază, ca propoziție regentă: De notat că nimeni nu a lipsit. De arătat că toți au fost de acord..
Participiul poate fi predicat în situațiile de contrageri sintactice cu circulație în stilul
administrativ: Aprobat = Se aprobă, Amânat = Se amână. Închis. Deschis. Plecat. Pierdut
cățelușă etc.
Structura și tipologia predicatului verbal complex
Predicatul complex conține, pe lângă suportul semantic, cel puțin un operator verbal de
predicativitate. Este posibilă apariția mai multor operatori verbali în structura unui singur
predicat. Ierarhia operatorilor este: operator modal – operator aspectual – operator
copulativ / pasiv: Trebuia (operator modal) să fii (operator pasiv) pedepsit (predicat al
enunțării); Ion poate (operator modal) continua (operator aspectual) să fie (operator copulativ)
exigent (predicat al enunțării).
După valoarea operatorului, se disting 4 tipuri de predicate verbale complexe:
1. Predicate verbale complexe cu operator copulativ. Verbele copulative sunt:
a fi, a deveni, a ajunge, a ieși, a părea, a rămâne, a însemna; a se chema, a se face (sinonim
cu a deveni), a se prinde (se prinde tovarăș), a se numi, a se ține (se ține rudă / prieten), a se
naște (se naște poet); a se da (drept): Se dă mare. Se dă drept director, a face (pe), a trece
(de): Trece de profet în țara lui, a se erija (în).
Verbele copulative impun o complinire atributivă (realizează o determinare sau o
echivalență semantică). Nu pot avea pasiv, așadar sunt intranzitive. Nu întotdeauna acestea
sunt copulative: când sunt însoțite de cuvinte cu sensul de care(va), cum(va), cine(va), cât(va),
sunt copulative și formează PVCOC. Când sunt însoțite de cuvinte cu sensul de unde(va),
când(va), fiindcă, ca să, sunt predicative. Contextul acesta presupune două dominante
semantice: verbele sunt însoțite de cuvinte ce desemnează spațiul și timpul (coordonate
fundamentale ale existenței) și cauza și scopul (coordonate fundamentale ale acțiunii). A ajuns
medic vs. A ajuns la Iași. A rămas neschimbat vs. A rămas acasă.
Având funcția de a caracteriza subiectul, prin calificare sau identificare, deci de a arăta
cine, ce, cum este, numele predicativ constituie elementul de bază al PVCOC.
Poate fi exprimat prin:
- substantiv, pronume, numeral în N, în G: Norocul este al frumoasei fete. Voi
rămâneți contra lui; în D: Reușita a fost grație lui ori Ac: Iarba pare de omăt.
- adjectiv sau locuțiune adjectivală: Cel mai mic era harnic și cuminte. Fata
rămase singură.
- verbe la moduri nepersonale: Datoria noastră este de a-l ajuta. Meseria lui e de
a cugeta despre alții. Durerea este / ajunge de nedescris. Aparatul este de curățat.
- adverbe: Cum mai ești? Este asemnea părinților. Este aproape de oameni.

Predicate verbale complexe cu operator pasiv: Ion este lăudat de Maria. Ion fusese
trimis la piață de mama lui.

27
 2. Predicate verbale complexe cu operator aspectual. Aspectul este o categorie
ce privește modul de concepualizare a intervalului temporal în care se va desfășura procesul
denotat de verb. Verbele de aspect se caracterizează prin una dintre trăsăturile incoativ: a
începe, a adormi, a înflori, a îmboboci, a înmuguri; continuativ / durativ: a continua, a urma;
terminativ: a termina, a sfârși, a conteni, a isprăvi, a înceta.
Verbele aspectuale se împart în:
- intrinsec aspectuale: a începe, continua, termina etc.
- contextual aspectuale: a ajunge la, a apuca să, a se apuca de, a se lăsa de, a se
opri din, a se pune pe, a trage să, a sta să: Casa stă să cadă. Stă să plouă. Dă să plece. El
trage să moară. Se apucă de cântat. Se lasă de fumat.

Verbele aspectuale reprezintă o clasă instabilă. Verbe intrinsec aspectuale alunecă ușor
spre exprimarea unei configurații spațiale: Începe să scrie un roman vs. Autostrada începe la
București. Discuția continuă până târziu vs. Drumul asfaltat continuă cu o cărare. Discuția se
termină brusc vs. Plaja se termină lângă hotel. Ion începe să se pregătească vs. Ion începe
pregătirea. Ion termină de mâncat vs. Ion termină prăjitura.
Verbe din alte clase semantice (mai ales cele de mișcare) pot deveni contextual
aspectuale: Ajunge la București vs. Ajunge să înțeleagă romanul. Ion se pornește spre casă vs.
Furtuna se pornește brusc.
3. Predicate verbale complexe cu operator modal. Modalitatea presupune
punerea în relație, prin diverse mijloace lingvistice, a grupului predicativ cu un fapt
extralingvistic, ancorat spațio-temporal și care asigură încărcarea grupului cu o anumită
informație modală. Verbele modale sunt: a vrea, a putea, a trebui: Ion poate cânta. Ei trebuiau
să plece.

Predicatul adverbial
Este exprimat prin adverbe și locuțiuni adverbiale predicative: bineînțeles, desigur,
firește, pesemne, poate, cu certitudine, de bună seamă, fără discuție, fără doar și poate, nici
vorbă etc. toate legate conjuncțional de restul frazei: că, să. Tot aici intră și interjecția cu rol
de modalizator de certitudine zău, construită obligatoriu conjuncțional: Zău că l-am văzut
plecând!
Predicatul interjecțional, exprimat prin interjecții cu regim verbal, așadar care redau
o acțiune prin imitarea aproximativă a sunetelor și a zgomotelor produse de acțiunea respectivă:
pleosc, trosc, zvârr, scârț, buf: Ea zvârr! farfuria pe fereastră. + interjecțiile deictice
prezentative: Iată-l!, Uite-l! ori imperative: Hai la masă!, Na-ți cartea! Poftim cartea! ori
interjecții care semnalează acte de voință: Ea pâș-pâș prin cameră.
Punctuația
Elipsa predicatului: Ion a mâncat sarmale, iar Maria, salată. sau numai a operatorului:
Vorba lungă, sărăcia omului, se marchează prin virgulă sau linie de pauză.
Nu se pune virgulă între subiect și predicat, cu excepția situației în care se produce o
modificare de topică, subiectul realizat propozițional fiind antepus predicatului: Să învețe, nu
prea e posibil. Că a greșit, e foarte clar.
DIFICULTĂȚI

28
 - Spre deosebire de negația verbală: Nu vine Ion., negația de constituent nu face
parte din structura predicatului simplu: Nu Ion vine. Ion vine nu astăzi, ci mâine.
- Cliticele pronominale pot crea anumite ambiguități. Numai în ipostaza non-
sintactică aceste clitice se includ în structura predicatului simplu: A luat-o la sănătoasa vs. A
luat-o de pe masă. Se vaită toată ziua vs. Se îmbracă repede.
- Adverbele modalizatoare sunt predicate adverbiale numai atunci când sunt
legate conjuncțional de restul frazei: Probabil că vine. Vs. Probabil, vine. Vine, probabil.
- Sunt considerate predicate adverbiale atât adverbele care nu apar niciodată în
vecinătatea verbului a fi, cât și cele care acceptă prezența copulei a fi: Firește că vom reuși.
Posibil să vină.
- Predicate complexe de tipul este mâncat, este băut sunt ambigue în afara
contextului. Acestea pot fi interpretate fie ca PVCOC, având o structură internă analizabilă, fie
ca PVCOP, cu o structură internă neanalizabilă: Cățelul este mâncat, nu are nevoie de nimic
(PVCOC) vs. Tortul este mâncat cu plăcere (PVCOP). Ion e băut, nu te poți înțelege cu el
(PVCOC) vs. Sucul e băut pe nerăsuflate (PVCOP).

PROPOZIȚIA SUBORDONATĂ PREDICATIVĂ

Apariția predicativei este condiționată de tipul de subiect și de tipul de copulativ. Rolul

său este de identificare sau de echivalare a componentului subiect.
Contextele predicativei
Contextul normal, care nu presupune excepții, restricții ori condiționări: El a devenit
ce au vrut părinții săi; Maria a rămas cum o știam.
Contextul abstract, în care subiectul este exprimat prin substantive abstracte:
Problema / Dificultatea / Chestiunea / Întrebarea / Nedumerirea este: că, să, dacă, de; care,
cine, ce, cât; unde, când, cum: Întrebarea este cum va ajunge.
Contextul acesta nu este identic cu cel anterior, deoarece caracterul abstract al
subiectului face ca verbul să rămână copulativ și atunci când este urmat de relatori cu sens
spațial sau temporal.
Contextul cu regența minimă presupune existența unor tipare sintactice:
A. Ce ... este...SB – PP – PR: Ce mă miră (SB) e (PP) că s-a supărat (PR). Ce m-
a durut e că am fost mințit. Cel mai important e că n-a venit.
B. Dacă ...înseamnă...SB – PP – PR: Dacă știe (SB) înseamnă (PP) că a învățat
(PR). Dacă lucrează înseamnă că are bani.
BA: Dacă...este...SB – PP – CS / CZ: Dacă vine (SB) e (PP) ca să i se pună masa
(CS). Dacă ramuri bat în geam, e ca în minte să te am. Dacă pleacă (SB) e (PP) că s-a
săturat (CZ). Dacă tace e fiindcă e vinovat. Dacă n-a venit, e că a fost bolnav.
După cum există nume predicativ secundar, cerut de un verb la mod nepredicativ: Fiind
bolnavă, nu a mai plecat, există și predicative secundare: Devenind ce și-a propus, și-a
mulțumit părinții.

29
 Existența numelui predicativ multiplu face posibilă substituția numai a unui element al
acestuia cu o predicativă, apărând fenomenul coordonării neomogene între o principală cu un
nume predicativ în structură și o predicativă: Bolnavul era liniștit, vesel și cum era mai bine.

ATRIBUTUL

Este partea secundară de propoziție care determină un substantiv, pronume sau numeral,
indiferent de forma morfologică sau de funcția sintactică a determinatului, căruia îi atribuie
anumite caracteristici. Este funcția sintactică specifică grupului nominal.
Întrebări: care, ce fel de, al cui, câți, câte? puse pe lângă determinant.
Clasificarea atributului
Cea mai importantă (pe lângă clasificarea după formă, de exemplu) este clasificarea
după partea de vorbire prin care este exprimat. Din acest punct de vedere, există:
Atributul substantival se concretizează prin substantive de orice fel
- Atribut substantival neprepozițional: atribut substantival genitival: bucuria
copilului și atributul substantival în D (determină numai substantive nearticulate care
denumesc grade de rudenie ori funcții sociale): Preot deșteptării noastre, somnul, vameș vieții,
frate plânsetelor noastre, nepot lui Mihai.
- Atribut substantival prepozițional: clopotul de aramă, lupta contra
asupritorilor.

Atributul adjectival se exprimă prin adjective de toate tipurile, propriu-zise sau

determinative (provenite din alte părți de vorbire), sintetice sau perifrastice, la orice grad de
comparație: dureri cumplite, carte citită, mână tremurândă, emoția crescândă, copilul meu,
unii oameni, fiecare om, niciun om, oricare om, același om, celălalt om, însuși omul etc.

Atributul pronominal este exprimat prin pronume personale în G, D sau Ac: cartea
ei, lui, lor, dumisale, dumneavoastră; lupta contra lor, reușita grație lui, patria-i iubită,
marile-ți succese, un om ca dânsul, dușmănia față de ele etc.

Atributul numeral, exprimat prin toate tipurile de numeral: cardinal: doi copii,
legătura dintre cei trei, ordinal: al doilea copil, colective: amândoi, tustrei copiii, ambii copii,
casele amândurora; multiplicative: câștig îndoit, întreit, dublu, înzecit; fracționare: mărimea
unei treimi; adverbiale: sosirea a doua oară, cititul de două ori.

Atributul verbal se actualizează prin verbe la moduri nepersonale: infinitiv ( de regulă

precedat de prepozițiile de, fără, pentru): dorința de a respecta, vina de-a fi încercat, supin (cu
prepozițiile de, pentru): foaie de scris, dorința pentru citit, scopul de atins, gerunziu: franzela
mirosind a grâu, apa revărsându-se în valuri.

Atributul adverbial se concretizează prin diverse adverbe: cititorul de astăzi, casa de

dincolo, amintirea de ieri, lumea de odinoară, schimbare în bine, ușa din față etc.

Atributul interjecțional se exprimă prin interjecții și locuțiuni interjecționale, nefiind

prea des întâlnit în limba literară: halal răspuns, căruță zdronca-zdronca, bravos ziar, bravo
patriot, șef pfii!

30
 După formă, atributul poate fi simplu: omul nostru / bun și multiplu: om venal, lacom,
ipocrit și orgolios.
După legătura cu regentul, atributul este neizolat și izolat; acesta din urmă se distinge,
în vorbire, prin pauză, iar în scris prin virgulă: Bolnavă, fata nu a mai plecat. Oltul, biet,
bătrânul, Acesta, grăbit, uită de carte.
În GALR, diversele tipuri de atribut sunt înlocuite cu 5 funcții sintactice noi:
Determinantul ocupă poziția cea mai importantă în ierarhia grupului, având rol de
individualizare a referentului acestuia. Constituie o clasă relativ redusă de termeni: articolul
(un, o, niște) și unele adjective pronominale: acest, niciun, oricare elev.
Cuantificatorul are rolul de a specifica din punct de vedere cantitativ referentul
desemnat de substantivul-centru. Cantitatea poate fi exactă, indicată prin numerale: acești cinci
copii, sau nedefinită, marcată prin adjective pronominale nehotărâte: mulți, puțini, câțiva,
fiecare, orice, toți.
Modificatorul este constituentul care modifică ori participă semantic la precizarea
referinței substantivului, fiind intim legat de centru: frate geamăn, triunghi isoscel, ori
exprimând o apreciere: casă frumoasă, gând bun, venirea aici, premiu constând în bani.
Posesorul stabilește o relație de posesie cu un alt termen, exprimând obiectul posedat:
florile fetei, cartea lui / sa, cartea-ți.
Complementul este cerut numai de câteva tipuri de substantive: postverbale: citirea
lecției, sosirea musafirilor, acordarea de burse, postadjectivale: atenția la detalii, tristețea
Mariei.
Comparând cele 5 funcții sintactice cu aceea de atribut din gramatica tradițională, se
poate constata că:
- Atributului adjectival îi corespund un determinant: acest om, un cuantificator:
doi profesori, un modificator: măr roșu, un posesor: scaunul tău sau un complement: plecarea
sa
- Atributului substantival îi corespund un posesor: cartea Mariei, un
complement: plecarea Mariei, cumpărarea de cărți, apelul la rațiune sau un modificator:
grădina de vară, omul fără suflet.
- Atributului pronominal îi corespund un posesor: geanta lui
- Atributului adverbial îi corespunde un modificator: sculatul devreme, casa de
acolo
- Atributului interjecțional îi corespunde un modificator: halal educație
- Atributului verbal îi corespund un modificator: mamă suferind sau un
complement: dorința de a citi.

PROPOZIȚIA ATRIBUTIVĂ

Este realizarea funcției de atribut la nivelul frazei și determină cel mai adesea
substantive, mai rar pronume sau numerale.
Era o încercare pe care se simțea dator să o facă. Era singura care nu se mira. În
afara celei pe care o cunoșteam. Mi se părea incredibil mie, care eșuasem în toate. Fu cel
dintâi pe care îl vedeam.
Se introduce prin: conjuncții subordonatoare nespecifice: că, să, dacă, de, ca...să,
pronume relative: (ori)care, cine, ce, cât, ceea ce, adverbe relative: (ori)unde, când, cum.
Atributiva este postpusă termenului determinat, fie imediat după aceasta, intercalându-
se în propoziția regentă, fie la distanță: Nimic din ce e pe lume nu mă interesează. Am început
să înțeleg câte ceva din ceea ce știu.

31
 Se identifică prin regent, care este întotdeauna un substantiv, pronume sau numeral. Să
se compare:
Arată-mi sala unde aveți cursuri (AT) vs. Arată-mi unde aveți cursuri (CL) etc.
Nu știu ziua când va pleca (AT) vs Nu știu când va pleca (CD), Se gândește când va
pleca (CPrep), Se știe când va pleca (SB), Problema e când va pleca (PR), Pleacă când vrea
(CT) etc.
Mă interesează felul cum veti rezolva problema (AT) vs. Au acționat cum au vrut
(CM), E bine cum au rezolvat (SB), Întrebarea e cum vor rezolva asta (PR) etc.

32
 COMPLEMENTELE ÎN LIMBA ROMÂNĂ

GALR definește complementul ca pe o complinire obligatorie a verbului, având funcția

de a asigura, împreună cu acesta, coeziunea grupului verbal (GV). Reprezintă, așadar,
componentul sintactic obligatoriu, cerut matricial de centrul de grup, component intim legat de
centru, nu numai în sensul unei apariții sintactic obligatorii, ci și în sensul unei coeziuni
sintactico-semantice extrem de strânse, manifestate prin: restricții de formă (de caz, de
prepoziție, de conector conjuncțional) și restricții semantice, impuse de centru asupra
complinirii. Ele sunt poziții obligatorii dpdv sintactico-semantic, și nu din acela al actualizării
în enunț.
Clasificarea complementelor
În mod tradițional, mulțimea regenților și a circumstanțelor determinării duc la un
număr mare de complemente, iar clasificarea acestora se face în funcție de ceea ce exprimă față
de regent: cine suferă o acțiune, cui i se atribuie o acțiune, stare sau însușire, de cine este
săvârșită o acțiune, în ce împrejurări se realizează o acțiune sau există o însușire etc.
Potrivit acestor situații, complementele pot fi grupate în două mari categorii:
circumstanțiale, care arată circumstanțele în care are loc acțiunea și necircumstanțiale, cele ce
completează, definind înțelesul regentului.
GALR include în sfera necircumstanțialelor: Complementul direct, indirect,
prepozițional, de agent, secundar, posesiv, intern, comparativ și complementul predicativ al
obiectului.
În funcție de apariția lor, există: complemente specifice grupului adjectival și adverbial
– Complementul comparativ; complemente specifice grupului verbal – Cd, Csec, Ci, Cprep,
CPO; complemente apărute prin reorganizare – Cpos și Cag (tot prin reorganizarea sintactică
apare și predicativul suplimentar).
Complementele circumstanțiale sunt compliniri obligatorii, matriciale ale unor clase
de verbe care, dpdv semantic, conțin informație de tip circumstanțial. Acestea sunt: Cl, Ct, Cm,
C de modalitate, Ccant, Cinstr, Csoc, Crel, Cz, Cs, Cdț, Ccsv, Ccns, Copoz, Ccum, Cexc.

COMPLEMENTUL COMPARATIV

Spre deosebire de toate celelalte complemente, Ccomp apare doar în grupul adjectival:
o fată mai frumoasă decât Maria și în grupul adverbial: Scriu mai frumos decât tine.
Regentul este un adjectiv sau un adverb aflat la un grad de intensitate cu trăsătura
+comparație: comparativul de inegalitate: Ion este mai puțin deștept decât tine;
comparativul de egalitate: Este la fel de priceput ca tine ori superlativul relativ: E cel mai
(puțin) inteligent din clasă.
În cazul comparativului de egalitate, mărcile gradării: la fel de, tot atât de, tot așa de
pot fi neexprimate, dar reconstituibile contextual: E mare cât China = E la fel de mare cât
China. În mod excepțional, Ccomp poate fi cerut de mărcile de gradare ale unor substantive: E
mai frig decât ieri, E mai întuneric în casă decât afară.
Are caracter sintactic obligatoriu, exprimând entitatea cu care se face comparația.
Obligativitatea sintactică nu presupune însă întotdeauna lexicalizarea acestuia: Aș vrea să
locuiesc cu o persoană mai ordonată (decât tine).
Are trei realizări: Ccomp de inegalitate (decât, ca): un copil mai cuminte decât el;
Ccomp de egalitate (ca, precum, cât): Se comportă la fel de urât ca taică-său; Ccomp partitiv
(din, dintre): cel mai cuminte copil din clasă.

33
 Decât comparativ are statut diferit, în funcție de contextele în care apare și de restricțiile
pe care le impune:
- este prepoziție atunci când impune Ac nominalului cu care se combină:
Mănâncă mai mult decât tine.
- este conjuncție atunci când introduce o subordonată: Vorbește mai bine decât
scrie.
- este adverb comparativ atunci când nu impune caz nominalului și permite
transmiterea peste el a cazului sau a prepoziției: Ion îmi spune secretele sale mie, mai degrabă
decât mamei lui. Ion vine mai degrabă la mine, decât la mama lui.

Nu orice construcție cu valoare semantică de comparație este Ccomp. Să se compare:

Un om eficient ca un robot (Ccomp) vs. Un om ca un robot (Asp)
Cratere negre ca smoala (Ccomp) vs. Cratere negre ca niște roți (Asp)
E mare cât China (Ccomp) vs E cât China (npred)
Merge încet ca melcul (Ccomp) vs Merge ca melcul (Cm)
Substanța cea mai bună din farmacie (Ccomp partitiv) vs Substanța cea mai lipsită de
determinări (Cprep)
Scrie la fel de prost cum vorbește (CComp) vs Scrie cum vorbește (CM)
Doarme atât de mult cât poate (CComp) vs Doarme cât poate (CCant)

COMPLETIVA COMPARATIVĂ

Este introdusă prin decât, precum, (pe) cât, ca și cum, ca și când, de parcă, (de) cum
Ea este mai înaltă decât a fost mama ei. Să critici e mai ușor decât să construiești
ceva. Scrie la fel de ușor precum vorbește. Pe cât de departe e Italia, pe atât de ușor ajungi.
Aleargă așa de repede ca și cum / ca și când / de parcă l-ar fugări un urs. Arată mai
îmbătrânit de cum îl știam noi.

COMPLEMENTUL POSESIV

Spre deosebire de alte limbi romanice, limba română folosește, în locul adjectivului
posesiv, formele neaccentuate ale pronumelui personal și reflexiv în dativ, așezate pe lângă
verbe și substantive.Această construcție este numită dativ posesiv. În gramatica tradițională,
această poziție sintactică a fost trecută fie la atributul pronominal, fie la Ci. GALR instituie o
funcție nouă, Cpos, urmând principiul unicității, conform căruia un verb atribuie o singură dată
o poziție sintactică în enunț. Or, există situații în care, într-un enunț, se află și un nominal în
dativ cu funcție de Ci și un Cpos: Și-a dedicat viața studiului (Ci). Prezența lui –și și studiului,
necoordonate, exclude posibilitatea unei funcții sintactice identice.
Cpos se actualizează într-o structură ternară și exprimă posesorul printr-un clitic de
pronume reflexiv sau personal, cu trăsătura semantică [+ animat], stabilind, prin intermediul
verbului-regent o relație semantică de posesie cu un alt nominal din structură, care exprimă
obiectul posedat: Își plimbă privirea.
Ca efect al reorganizării posesive a două grupuri sintactice: GN și GV, în condițiile în
care GN include un component cu valoare posesivă, verbul-centru își modifică numărul de
determinări, acceptând, din afara grupului, și determinări necuprinse în matricea lui sintactico-
semantică. Verbul captează printr-un clitic de dativ valoarea posesivă din exteriorul grupului:
Ea privirea sa o plimbă – Ea privirea-și plimbă – Ea își plimbă privirea.

34
 Așadar, în urma amalgamării GV cu Gn se produce o reorganizarea sintactică:
adjectivul posesiv sau pronumele în G devine clitic pronominal în dativ, ieșind de sub
dominația numelui și atașându-i-se verbului: Admir talentul lui / talentu-i de pianist – Îi admir
talentul...Aud vocea ei / Aud vocea-i – Îi aud vocea.
Cpos:
- se realizează, de regulă, prin clitic personal sau reflexiv: Își varsă nervii pe tine,
Îmi vin în vizită colegii, dar poate fi și dublu exprimat, situație mai rară, cu rol emfatic: Lui
Ion i-a dispărut câinele; Șefului i-au murit lăudătorii; Mie mi s-a stricat telefonul; La doi
dintre ei le-a sunat ceasul.
- aparține unei strcturi obligatoriu ternare, implicând, în afara verbului, prezența
unui grup nominal subordonat acestuia
- stabilește cu unul dintre nominalele complement o relație de posesie,
nespecifică structurilor prototipice ale GV.
- Se subodonează dublu față de un nume, care-i asigură rolul tematic de posesor
și, prin amalgamare, față de un verb, care-i atribuie rolul de Cpos: Și-a dedicat cartea soției.
Cpos prezintă o serie de deosebiri față de Ci:
- Ci este un component actanțial al GV, iar Cpos devine component al GV prin
amalgamarea acestuia cu un GN
- Numai verbul și, rar, interjecția: Uite-i pisica! Na-ți cartea! pot fi regenți ai
Cpos, în timp ce Ci poate determina și adj sau adverbe.
- Ci se poate exprima prin nominal nedublat de un clitic, realizare imposibilă
pentru Cpos: Și-a dedicat cartea soției: (și – Cpos, A dedicat cartea sa soției. A dedicat cartea
soției: fără Cpos, enunțul devine nedeterminat: a dedicat o carte oarecare soției)
- În structura ternară, ci nu stabilește niciun fel de relație semantică cu celălalt
nominal al structurii: Îmi place frișca, Îți dă sfaturi, Îi place marea etc. în timp ce, pentru Cpos,
structura ternară implică relația de posesie dintre nominale: Îmi curge nasul.

Cpos este ocurent și în structuri ca: Mi-au transpirat mâinile, Îi țiuie urechile, Ne
acoperim genunchii, Îmi cade părul, care nu provin din structuri reorganizare sintactic (* Au
transpirat mâinile mele, * Cade părul meu). Prezența lui se datorează particularităților verbelor
respective de a selecta un nominal care cere exprimarea posesorului, fiind o modalitate de
exprimare a posesiei inalienabile.
Regenții Cpos
Verbe la moduri personale sau nepersonale (infinitiv și gerunziu): Își puse pălăria pe
cap, Ținându-și cu mâna pălăria, lumina năvălindu-mi în ochi, A-ți uita umbrela... și
interjecții: Uite-ți fratele! Na-ți cartea!
Realizările Cpos
- prin clitice de pronume reflexive în D: nu-ți crezi ochilor, și-a pus capăt
zilelor; dacă substantivul din structura ternară are funcția de Ci, în poziția Cpos nu poate să
apară decât un clitic reflexiv, fără dublare.
- clitice de pronume personale în D: (Fruntea) îi șiroiește de sudoare. (Mie) îmi
pleacă prietenii. Dacă substantivul din structura ternară este subiect, în poziția Cpos nu poate
apărea decât un clitic personal
- substantiv sau substitut în dativ, dublat de un clitic de pronume personal în
dativ: Mașinii i s-a blocat portiera. Copiilor le vede defectele.

Conform GBLR, în structura Pe umeri pletele-i curg râu, avem un Cpos și nu un atribut,
chiar dacă suportul fonetic al cliticului de D cu sens posesiv este un substantiv. Structuri
corespunzătoare, cu cliticul de D neelidat: Pe umeri pletele îi curg râu, Îi curg râu pletele pe

35
umeri reprezintă reorganizări cu Cpos ale structurii cu posesor: Pletele sale curg râu pe umerii
săi.
Există însă alte construcții în care cliticul de D are funcția de atribut pentru că acesta
nu poate părăsi GN pentru a avansa în GV: Îți amintești marile-ți succese, Se gândește la
patria-i iubită.

Cpos și alte funcții sintactice

În roman, scriitorul își (Cpos) evocă frumoasa-i (APD) copilărie.
Copilul își ascultă părinții vs. Copilul ascultă (de) părinții săi; Îi înțeleg nelinistea vs.
Înțeleg neliniștea lui; Îți apreciez efortul vs. Apreciez efortul tău; Pisicii i s-a zbârlit coada vs.
Coada pisicii s-a zbârlit.
Lui Ion i se zbate ochiul stâng vs. Lui Ion i-a revenit o parte din avere.

COMPLETIVA POSESIVĂ
Substantivul în D cu funcție de Cpos poate fi dezvoltat într-o propoziție relativă fără
antecedent, dublată prin clitic în regentă: Cui știi tu / îi vin mereu rudele în vizită. Cui bănuiam
/ i s-a mărit salariul; Cui știi tu / i-am vărsat cafeaua pe pantaloni.

COMPLEMENTUL DE AGENT

Cag este un tip special de complement prepozițional, introdus prin de și de către, care
apare, în urma unei reorganizări sintactice, în construcția pasivă și care arată de cine este
săvârșită acțiunea verbului. Cag este un complement ce corespunde subiectului din construcția
activă cu verb tranzitiv: Studenții citesc cursul – Cursul este citit de către studenți.
Este un constituent facultativ / suprimabil al GV: Un profesor bun este apreciat (de
studenți). Dacă verbul pasiv este marcat prin reflexivul se, Cag se lexicalizează rar: S-a
observat (de către public) că discursul său era ilogic. Acest lucru s-a spus de multe ori (de
toată lumea).
Dpdv semantic, cag exprimă agentul: Pomul a fost plantat de Ion.
Pe lângă Agent, alte roluri tematice pe care le poate exprima Cag pot fi: Forța: Recolta
a fost distrusă de ploaie; Experimentatorul: Orice copil este iubit de părinți; Beneficiarul:
Banii au fost câștigați de Ion.
Se exprimă printr-un nominal (substantiv, pronume, numeral) în Ac, cerut de prepoziția
de ori de către.
Regenții
Verbul este regentul prototipic al Cag. Acesta poate fi la moduri personale: Revistele
cu mașini sunt cumpărate de bărbați ori la moduri non-finite: infinitiv: A fi apreciat de un
profesor e bine; gerunziu: Am mers la coafor, fiind sfătuită de o prietenă; supin: Mergeau pe
lângă zid pentru a fi mai greu de văzut de către paznici; participiu: Cartea criticată de
specialiști a avut succes la vânzare.
Rar, regent poate fi și un adjectiv provenit din verb, derivat cu sufixul –abil / -ibil:
Atitudinea recalcitrantă este inacceptabilă de către grup. Dragnea ne-a dovedit că este
coruptibil de către o persoană importantă.
Delimitarea de alte poziții sintactice
Cag vs Cprep
- Cprep este cerut de matricea sintactico-semantică a regentului, în timp ce Cag
este un component rezultat prin reorganizare sintactică

36
 - Cprepo este introdus prin diverse prepoziții, dintre care unele sunt obligatorii,
în timp ce Cag este marcat doar prin de și de către.
- Cprep poate avea mai multe tipuri de regenți în structură activă (verbe,
adjective, adverbe: Vorbește despre tine, Viața e plină de surprize, se comportă potrivit cu
norma), în timp ce Cag are ca regenți doar verbul și adjectivul postverbal derivat cu –bil, ambii
în structuri pasive

A fost acuzat de corupție de către magistrați.

Ion este detașat de cele lumești vs. Ion este detașat în provincie.
Ion este convins de acest lucru vs. Ion este convins de prieteni să plece.
Ion se pregătește de plecare vs. Masa se pregătește de celebrul chef.
Copilul este apărat de rele – avem Cprep, lucru probat prin posibilitatea coocurenței
Cag: Copilul este apărat de rele de către mama sa.
Cag vs Atribut
Natura regentului: verba sau adjectiv pentru Cag și substantiv abstarct postverbal pentru
atribut: Acceptarea soluției de către toți (atribut) vs. Este o soluție acceptabilă de către toți
(Cag)
Cag vs Cz
Geamul a fost crăpat de frig (Cag) vs. Geamul s-a crăpat de frig (Cz) forța vs. Cauza.

Nu este corectă utilizarea prepoziției de către atunci când nominalul pe care îl precedă
este marcat [-uman]
Cag nu se desparte prin virgulă de regentul său. De regulă, acesta stă după regent. Poate
apărea și înaintea acestuia: De Ion a fost făcută mâncarea (nu de mama lui).

COMPLETIVA DE AGENT
Cag poate fi dezvoltat într-o relativă fără antecedent, introdusă printr-un pronume
relativ sau nehotărât, precedat de de, de către: Tabloul este recunoscut / de oricine îl vede.
Muzeul a fost admirat / de câți i-au trecut pragul; A fost apreciat / de cine a fost mai înainte
criticat.

PREDICATIVUL SUPLIMENTAR

Sintactic, Ps reprezintă o poziție adesea facultativă, obținută prin reorganizarea a două

propoziții. Ps apare în construcții ternare, adică se raportează simultan la verb sau interjecție
predicativă și la un component nominal. Exprimă o caracteristică, o calitate ori o acțiune
referitoare la un nume. V-am văzut plini de entuziasm – Am văzut că erați plini de entuziasm.
Iată-vă plini de entuziasm – Iată-vă pe voi, care sunteți plini de entuziasm.
În situații limitate, se poate raporta la două nominale, dintre care unul din seria:
fotografia, filmul, înregistrarea, poza, tabloul etc.: Aceasta este fotografia cu voi copii
(fotografia cu voi, când erați copii / care erați copii).
Nu are întrebări speciale. Pentru identificare, se cer reliefate trei caracteristici: dubla
determinare (verb și nume); acțiune simultană cu regenții; posibilitatea de disociere a enunțului
în două construcții, una nominală și una verbală ori ambele verbale:
A venit supărată – A venit și era supărată; A venit râzând – A venit și râdea.
Ps nu este o funcție impusă de o anumită clasă de verbe. În general, orice verb poate fi
regent pentru un Ps, inclusiv verbe la moduri non-finite: văzându-vă plini de zel, satisfacția de
a vă vedea plini de zel, tineri considerați plini de zel.
Mijloace de exprimare

37
 - Prin substantive, pronume, numerale, fără și cu prepoziții: Îl trimite profesor la
noi. Plecat-am nouă din Vaslui. Te văd altul. Cine te crezi? Substantivul este nearticulat,
pentru că apare într-o poziție predicativă și are o citire de tip proprietate, netrimițând la o
entitate anume. Conform GALR, Ps este în N, păstrându-se cazul numelui predicativ din
structura de bază: A plecat elevă și s-a întors studentă. L-au trimis ca / drept / în calitate de
medic la țară. Mobila a păstrat-o ca nouă.
- adjective: Îl știu inteligent. Luna pe cer trece –așa sfântă și clară. Îl găsi voios.
- verbe la infinitiv, supin și gerunziu: Nu-l cred a face una ca asta; Pe fată o
considerau de măritat. El umblă cântând. Înainta spre noi gesticulând. Îl știau ca venind din
Franța.
- adverbe: Nu te știam așa. Îl consider altfel.
- interjecții: M-a lăsat paf! O credeam flu-flu, dar era foarte serioasă.

Delimitarea de alte funcții sintactice

Poate fi confundat cu alte funcții sintactice. Criteriul care trebuie să primeze este cel
sintactic: Ps apare în structuri reorganizate, iar circumstanțialul în structuri de bază.
Am plecat de acasă tânără vs. Am plecat de acasă de tânără.
Maria a trăit singură până la 100 de ani vs. Singură, Maria a trăit totuși până la 100
de ani.
Fetița stătea supărată vs. Fetița supărată stătea pe scaun.
S-a întors doctor vs. S-a întors doctorul / Vorbește ca un doctor.
L-au trimis pe Ion ambasador vs. Au trimis ambasador în Franța.
Ea merge plângând vs. Ea merge șchiopătând. Gerunziul care este dependent de verb
și care se referă la subiect se interpretează ca fiind Cm dacă descrie modul în care se realizează
acțiunea verbului principal și Ps dacă exprimă o altă acțiune îndeplinită simultan de verb.
În structurile cu subiect avansat din SB în principala care conține un verb impersonal,
subordonata se analizează ca PS dacă avem acord și ca SB dacă nu avem acord:
Probele s-au dovedit / că sunt false (PS) vs. Probele / s-a dovedit / că sunt false (SB)

PREDICATIVA SUPLIMENTARĂ

Reprezintă exprimarea propozițională a Ps. Poate fi introdusă prin: că, să, dacă, de;
care, cine, ce, cât; cum, precum
Se pomeniră toți cu el că a ajuns flăcău. Îi simt că au plecat. Nu l-am cunoscut cine e
și câte parale face. Te cunosc ce poamă ești! Uite-o că vine iar. Priviti-i cum visează. Se
vedeau șuvoaiele cum șterg totul în cale.

38
 COMPLEMENTUL PREDICATIV AL OBIECTULUI (Cpo)

În gramatica tradițională, Cpo a fost interpretat ca un tip de predicativ suplimentar. Cpo

este însă un complement matricial, care apare în structuri de bază, spre deosebire de Ps, care
apare în structuri reorganizate.
Cpo apare obligatoriu într-o structură ternară, raportându-se la un verb atributiv și la
Cd ori Ci al acestuia. Cpo exprimă o însușire / calitate a Cd / Ci prin mijlocirea verbului
atributiv.
Clasa verbelor atributive
Verbele atributive reprezintă o clasă restrânsă: a boteza, a chema (= a avea un nume),
a intitula, a numi, a porecli, a alege, a angaja, a desemna, a unge, a înscăuna, a numi (= a
pune într-o funcție), a zice (= a avea un nume), a califica, a caracteriza, a categorisi, a taxa,
a lua de:

L-au botezat Ion. Îl cheamă Gicu. L-au numit pe cățel Lăbuș. L-au poreclit Aragaz. L-
au ales senator. L-au uns mitropolit. L-au înscăunat rege. Îi spune Vasilescu. L-au calificat
inapt pentru armată. Au caracterizat-o drept fraieră. L-au taxat de fraier.

Mijloace de exprimare / Clasa de substituție

- substantiv nearticulat și substantiv propriu: L-au ales președinte. L-au

angajat profesor. Îi spune Gicu.
- Adverb de mod: Cum l-au denumit? L-au denumit așa.
- Pronume substitut: Ce l-au angajat? L-au ales ceva în organizație, nu știu
exact ce.
- Propoziție relativă și conjuncțională: L-au ales ce și-a dorit. Îl poți numi ce
vrei tu. L-au denumit cum și-au dorit. L-au ales să le fie decan. L-au angajat să le fie director.

Multe dintre verbele atributive permit și utilizări bivalente tranzitive, ipostază în care,
deși sunt foarte apropiate de ipostaza atributivă, pierd calitatea de a avea un Cpo:
L-au ales pe noul director. Au angajat un bucătar. I-au desemnat pe noii ambasadori.
L-au uns pe noul mitropolit. Li s-a cerut să-i caracterizeze pe studenți.
Sub aspect morfosintactic, cele două ipostaze, atributivă și non-atributivă ale acestor
verbe se deosebesc prin aceea că, în structură atributivă, există două complemente (Cd și Cpo),
pe când în structura non-atributivă există un singur complement (un Cd realizat prin grup
nominal sau grup prepozițional, dublat clitic).

În structuri pasiv-impersonale de tipul: O dată la patru ani, se aleg senatori. La guvern

se angajează portari, cuvintele subliniate sunt subiecte, provenind din structuri tranzitive, de
tipul: O dată la 4 ani, electoratul alege senatori. La guvern, cineva angajează portari, unde
sunt Cd.

39
 COMPLEMENTUL DIRECT

Cd este partea secundară de propoziție care arată persoana sau obiectul asupra căruia se
exercită direct, nemijocit acțiunea unui verb tranzitiv sau a unei interjecții cu regim verbal.
Funcția complement / obiect direct este definită numai în raport cu verbul și cu
interjecția cu regim verbal, așadar, apare numai în GV și în Ginterj: Citește o carte, Iată-l pe
profesor! Regentul este un verb tranzitiv sau o interjecție cu regim tranzitiv, Cd ocupând, în
raport cu regentul, o poziție matricială, adică este cerut de grila semantico-sintactivă a
regentului.
Se realizează prin clitic personal cu formă de Ac: Îl întâlnesc, O cumpăr, sau prin GN
legat direct, neprepozițional, de regent: Cumpăr teren, Nu mănâncă carne.
Participă la fenomenul dublării prin clitic pronominal în Ac, care, în funcție de poziția
cliticului, îmbracă varianta de antepunere: L-am trimis pe profesor, sau de postpunere:
Romanul l-am citit de două ori.
Identificarea Cd
Există două teste sintactice care asigură distingerea Cd de alte construcții asemănătoare
ca formă.
Testul substituției printr-un clitic personal sau reflexiv cu formă de Ac, clitic care, în
construcția dată, participă la fenomenul dublării: Văd profesoara – O văd – O văd pe
profesoară. În construcții ca: a luat-o razna, a luat-o la dreapta, a luat-o la fugă etc., cliticul
de Ac nu funcționează ca Cd, căci nu admite fenomenul dublării. La fel, în construcții precum:
se văicărește, se lăfăie, se sinchisește, cliticul reflexiv în Ac nu este Cd, neadmițând fenomenul
dublării. În construcții precum: L-a învățat carte, A trecut-o strada, L-au ales deputat, numai
unul dintre nominale este realizat prin clitic și participă la fenomenul dublării.
Testul participării Cd la operația de pasivizare, indiferent de varianta de pasiv: A
cumpărat romanul – Romanul a fost cumpărat; Mănâncă numai fructe de mare – Se mănâncă
numai fructe de mare.
Există câteva construcții cu Cd unde cele două teste nu funcționează. În Are avere,
nominalul non-definit este legat direct de verb și nu suportă nici dublarea prin clitic, nici
pasivizarea. Aici se au în vedere carcateristicile generale ale verbului: verbul, cu același sens,
e regăsibil și în construcții cu Cd direct determinat, unde substituția și/sau dublarea prin clitic
sunt acceptate: Averea o are de la părinți. O am pe mama și nu-mi trebuie altceva.
Clasa regenților
Verbe și locuțiuni verbale tranzitive la forme finite: Am citit un roman. Am să țin
minte această poveste sau non-finite: infinitiv: dorința de a vizita altă țară, gerunziu: un copil
cerând ajutor, supin: aparat de stors fructe, greu de acceptat situația.
Interjecții cu regim verbal: Iată-l! Uite-o!, Na-ți-o!
Adjctivul dator: Mi-e dator viața.

Clasa de substituție / Realizările Cd

Substantiv: comun, propriu, determinat, nedeterminat, dublat sau nedublat: Scrie
poezii. Cunosc bine Franța. Aștept această carte. Aștept cartea. Rog profesorul. L-am rugat
pe profesor.
Pronume personal, nehotărât, demonstrativ cu valoare neutră, negativ,
interogativ: Îi sun pe ei. Cumpără orice. Verific asta. Nu mănâncă nimic. Ce mănânci?
Clitic pronominal: personal, reflexiv și recipric în Ac și pronume semiindependent:
Am strigat-o. Se privește în oglindă. Copiii se dușmănesc. I-am văzut pe ai săi.
Numeral: A citit două dintre cărți. L-am prevenit pe al doilea.

40
 Verb la infinitiv, gerunziu sau supin: Preferă a spune totul. Simt venind o adiere.
Termină de vorbit (PVCOA!). Forma de supin selectează doar verbe de aspect cu sens
terminativ: a isprăvi, a înceta, a sfârși, a încheia, a termina etc.

Fenomene sintactice la care participă Cd

Dublarea
Prin fenomenul dublării, Cd se include în lanțuri funcționale la distanță, care leagă
coreferențial doi termeni subordonați aceluiași regent: Îl văd pe Ion. Scrisoarea am trimis-o.
L-au ales pe cine nu merita. Că este impertinent, o știu de mult.
Pasivizarea
Ca efect al pasivizării, verbul își pierde tranzitivitatea, adică capacitatea de a-și atașa
un cd. Cd din construcția activă își schimbă poziția și ierarhia sintactivă, devenind subiect al
construcției pasive: Ion citește cartea – Cartea este citită de Ion. Nu orice structură cu Cd
suportă pasivizarea: Mă doare capul. Mă ustură stomacul. Mă impresionează situația. Mă
încape rochia. Paharul conține apă.
Reflexivizarea și reciprocizarea
În condițiile în care nominalul Cd este coreferențial cu subiectul, acesta se
reflexivizează, transformându-se în clitic reflexiv: Profesorul se amăgește / se apără / se laudă
/ se pune în valoare. În calitatea sa de Cd, cliticul reflexiv poate participa, ca orice Cd, la
fenomenul dublării, astfel că aceeași poziție de Cd se realizează o dată prin clitic reflexiv, iar
a doua oară prin forma accentuată de reflexiv sau de personal: Se amăgește pe sine. Se
amăgește pe el (însuși).
Cliticul reflexicv cu funcție de Cd suportă fenomenul dublării, spre deosebire de
celelalte situații non-sintactice: Eu mă spăl vs mă bizui pe, mă tem, mă văicăresc; El se spală
vs. Se lăfăie, se sinchisește, se teme, se afirmă că, se spune că, se aleargă, se merge, se
călătorește, se râde.
În condițiile în care acțiunea exprimată de verbul tranzitiv este simultan și egal
repartizată asupra a doi protagoniști care participă și suportă în egală măsură efectele ei, Cd se
reciprocizează. Reciprocizarea înseamnă o reorganizare sintactică ce constă în comprimarea a
două propoziții într-una singură, obținută prin coordonarea celor două subiecte din P1 și P2 și
suprimarea verbului din P2: Ion îl admiră pe Gheorghe și Gheorghe îl admiră pe Ion – Ion și
Gheorghe se admiră (unul pe altul/celălalt).
Cliticul reciproc poate fi dublat, spre deosebire de celelalte situații non-sintactice: Ei se
urăsc reciproc / unul pe altul / unul pe celălalt vs. Ei se aliază / se aseamănă / se căsătoresc /
se ceartă / se coalizează (verbe inerent reciproce) ori Ei se apreciază / se reclamă / se
suspectează / se urăsc (verbe reciprocizate contextual), cu clitic reflexiv non-sintactic, formant
obligatoriu al acestora.

Topica și punctuația
Cd cunoaște o mare libertate de topică, fiind ocurent în postpunere și antepunere atât
față de verb, cât și de Ci: Citește romane. Pe profesor îl așteaptă. I-am promis copilului o
carte. I-am promis o carte copilului.
Singurele cazuri de topică fixă apar în condițiile realizării celor două complemente, Cd
și Ci, prin clitice pronominale: O văd. Le laud. I l-am recomandat, recomandându-i-l.
În ciuda libertății de topică, există preferințe pentru postpunerea acestuia față de verb.
Delimitarea de alte funcții sintactice
Delimitarea de Csec
L-am învățat carte, Am trecut-o strada. Spre deosebire de Cd, Csec nu se realizează
prin clitic personal cu formă de Ac.
Delimitare de Cpo

41
 Pe Ion l-au numit / angajat / ales director. Spre deosebire de Cd, Cpo nu poate fi
substituit prin clitic. Cpo este exprimat doar prin substantiv nearticulat, spre deosebire de Cd.
Delimitarea de Ps
Îl credeam ambasador. Părinții îl vor medic. Cd este o funcție de bază, matricială,
cerută de grila semantico-sintactică a verbului, în timp ce Ps este o funcție reorganizată,
obținută dintr-o structură la origine bipropozițională: Credeam că el este ambasador. Părinții
vor ca el să fie medic. Cd are posibilitatea substituției printr-un clitic pronominal, în timp ce
Ps nu acceptă realizarea prin clitic pronominal.
Delimitarea de Cprep
Alege pe alții. N-am văzut pe nimeni. Am supărat pe Maria (Cd construit prepozițional)
vs Contează pe colegi. Mizează pe ei. I-a cășunat pe colegi. Se supără pe Maria (Cprep).
Numai în cazul unui Cprep construcția prepozițională este singura posibilă, în timp ce un cd
construit prepozițional poate fi substituit și prin alte realizări decât cea propozițională: Îi laudă
pe colegi – Își laudă colegii - Îi laudă – Se laudă - Laudă rezultatele obținute.Numai Cd poate
fi dublat printr-un clitic pronominal: Laudă colegii – Îi laudă pe colegi / Pe colegi îi laudă vs.
* Îi contez pe colegi. Numai în cazul unui Cd este posibilă pasivizarea: Elevul este lăudat de
profesor vs * Colegul este contat de profesor.
Delimitarea de Sb
Îmi trebuie o carte. Îmi convine situația. Îmi priește aerul de munte. Mă doare capul.
Mă preocupă situația. Mă miră rezultatul. M-a răzbit foamea. Se întâmplă o nenorocire. S-a
mușumalizat rezultatul anchetei. I s-a înăcrit sufletul.
Delimitarea de Npred
Soluția propusă înseamnă o noutate vs. Soluția propusă semnifică/reprezintă o
noutate. Cd poate fi dublat: Noutatea o reprezintă soluția, dar * Noutatea o înseamnă soluția.

PROPOZIȚIA COMPLETIVĂ DIRECTĂ (CD)

CD determină un verb tranzitiv sau o interjecție cu regim verbal și corespunde, în

planul frazei, unui Cd.
Întrebări: pe cine? ce?
Elemente de relație: conjuncții: că, să, dacă, de; pronume relative: care, cine, ce,
cât, ceea ce; adverbe relative: unde, când, cum.
Regenți
Verbe și locuțiuni verbale tranzitive: Nu știu dacă vine cineva. Se uita prin curte,
întrebându-se care o fi intrarea în casă. Nu țin minte când au venit. N-am unde mă duce. N-
are ce mânca.
Interjecții: Iată că vine profesorul.
În: Dacă n-a venit, a făcut-o ca să te cruțe, prima propoziție este CD, calitatea acesteia
fiind evidențiată de reluarea printr-un clitic cu valoare neutră în regentă.

42
 COMPLEMENTUL SECUNDAR

Complementul secundar reprezintă cel de-al doilea complement direct, cel inanimat,
din structurile considerate de sintaxa tradițională ca având două complemente directe, unul al
ființei și celălalt al lucrului sau al acțiunii: El mă învață lecția.
Csec funcționează în GV ca termen subordonat față de centrul grupului într-o structură
ternară din care face parte și un Cd subordonat aceluiași centru verbal.
Termenul regent al Csec este un verb tranzitiv la un mod personal: M-a rugat ceva,
mai rar o formă verbală nepersonală, infinitiv sau gerunziu: a mă ruga ceva, rugându-mă ceva.
Prezența Csec într-o structură implică prezenta Cd, nu și invers. Există numeroase
construcții cu Cd, fără Csec: Mă doare capul, Părinții îl caută pe copil. Copilul mănâncă
prăjituri, în timp ce csec presupune, obligatoriu, coocurența Cd în toate construcțiile: El mă
anunță ora plecării. Profesorul îl ascultă pe elev declinarea substantivului.
Trăsăturile semantice prin care se exprimă sunt [+ Animat] pentru Cd și [-Animat]
pentru Csec. Realizarea prin nominal neprepozițional inanimat este compatibilă și cu Cd: El a
anunțat ora plecării vs. El m-a anunțat ora plecării.
Cele două nominale, deși subordonate amândouă aceluiași centru verbal, au statut
diferit, deoarece, spre deosebire de nominalul Cd, Csec: 1. Nu acceptă realizarea cu pe.
Acuzativul cu pe poate apărea și la un nominal inanimat Cd: Pe păpușă o iubește mult. 2. Nu
acceptă substituirea printr-o formă clitică a pronumelui personal, nici dublarea prin clitic: * El
m-a anunțat-o. * Lecția el m-a învățat-o și nu devine subiect în construcția pasivă echivalentă,
ci își păstrează poziția sintactică: Profesorul îl ascultă pe elev lecția – Elevul este ascultat de
profesor lecția. 3. Nu este posibilă coordonarea unui Csec cu un Cd: * Profesorul l-a ascultat
pe elev și lecția (construcția cu și este posibilă numai în cazul folosirii lui și ca semiadverb). 4.
Csec este incompatibil cu Ci; în construcții ca El îmi anunță ora plecării față de El mă anunță
ora plecării, înlocuirea Cd prin Ci are ca efect modificarea structurii: Csec, care apare într-o
structură ternară numai împreună cu Cd, devine el însuși Cd, care acceptă substituția, dublarea
și pasivizarea: El mi-o anunță. Ora el mi-o anunță. Ora îmi este anunțată.
Structurile cu Csec sunt mai puțin numeroase și variate, fiind limitate la un număr
restrâns de verbe bitranzitive: anunța, asculta, convinge, dăscăli, examina, informa, învăța,
ruga, sfătui, vesti, traversa, trece.
Clasa de substituție
Realizarea prototipică este nominal neprepozițional, reprezentat de substantiv și de
unele pronume.
Substantivul prin care este exprimat Csec este întotdeauna inanimat, cel mai adesea
articulat: L-a învățat declinarea. L-a examinat toată materia. L-a învățat poezii. O situație
specială are verbul a trece care poate participa atât la structuri în care Csec este coocurent cu
un Cd animat: Profesorul îl trece pe elev clasa, cât și la construcții în care ambele complemente
sunt inanimate: Bagajele le-am trecut strada / Am trecut bagajele strada, dintre care numai
primul substantiv poate fi Cd, deoarece este substituibil cu un pronume reluat printr-o formă
clitică (Pe ele le-am trecut strada) și devine subiect în construcția pasivă (Bagajele au fost
trecute strada).
Csec poate fi exprimat și prin pronume demonstrative: Îl învăț asta/aia, interogative
și relative: Ce îl anunță? Nu știu ce îl anunță, nehotărâte: alta, altceva, ceva, orice, locuțiuni
nehotărâte: cine știe ce. Nu știu ce, te miri ce.; pronumele negativ nimic: Nu-l întreabă nimic.
Csec poate fi exprimat și prin infinitiv precedat de a: Te-a învățat a vorbi frumos. L-am
convins a spune adevărul. În De vorbit/ de scris l-a învățat profesorul, supinul nu este Csec, ci
Crel.
Topica

43
 Nerealizându-se prin clitic pronominal, care, prin natura lui, are topică fixă în raport cu
suportul verbal, Csec poate ocupa orice poziție în raport cu verbul: L-am întrebat conjugarea
verbului. L-am întrebat conjugarea verbului pe student. Ceea ce spui tu nu te-am întrebat.
El învață franceză vs. El mă învață franceză.
El îmi anunță terminarea contractului vs. El mă anunță ziua examenului.
Părinții îl deprind cu obiceiurile satului vs. Părinții îl deprind obiceiurile.

COMPLETIVA SECUNDARĂ (CSEC)

Poziția sintactică de Csec poate fi ocupată și de o propoziție care, după natura

conectorului, este, ca și CD, relativă sau conjuncțională.
CSEC pot fi relative, introduse prin care, cine, ce cât, ceea ce, unde, când, cum: El mă
învață ce să fac / care este principiul / ceea ce trebuie / unde să merg / când să vorbesc. M-a
întrebat cui trebuie să dau premiul / al cui proiect trebuie premiat.
CSEC conjuncționale se construiesc cu că, să, dacă, de: M-a rugat să plec imediat. Te
anunț că hotărârea mea e fermă. A învățat pe elevi să scrie. Îl întreabă dacă îl mai doare
capul. Mama nu îi întreabă pe copii de le e foame.

COMPLEMENTUL INTERN

Este partea de propoziție care determină un număr restrâns de verbe intranzitive, fiind
actualizată sub aspect morfologic prin substantive comune în Ac, fără morfemul pe, care au
același radical sau sunt înrudite semantic cu verbul regent, indicând obiectul acțiunii sau
obiectul care trimite la rezultatul acțiunii: Și-a trăit traiul, și-a mâncat mălaiul. A trăit o viață
frumoasă. A mers un drum lung. A cântat un cântec frumos. A visat un vis nebunesc.
Este un fenomen care caracterizează vechile scrieri românești și vorbirea populară,
nefiind un procedeu gramatical important și viu. Nu se întâmplă des ca verbul și complementul
să derive din aceeași rădăcină sau să facă parte din aceeași sferă semantică.
Adormi Adam somnul cel amar. Mare greșeală am greșit în fața Domnului. Să trăiesc
traiul cel drag Domnului. Odihnea odihnă sfântă. Îmi joc mie însumi jocul credinței. Dansa
un dans nou. Copiii se jucau un joc interesant. Vorbiseră vorbe grele. Făptuise fapte
reprobabile.
Copilul visează un vis frumos vs Copilul visează o excursie.
Am dansat dansul acesta cu un prieten vs Dansul acesta l-am dansat cu un prieten.

44
 COMPLEMENTUL INDIRECT

În tradiția gramaticii românești, în sfera Ci erau incluse și Cprep: Ion seamănă cu tine
și Cpos: Își scrie temele.
Ci este, în forma sa prototipică, un component actanțial al GV, reprezentând
destinatarul, beneficiarul procesului cuprins în sfera semantică a verbului. De aceea, la nivel
de propoziție, cazul numelui care îndeplinește această funcție sintactică este dativul (lat.
dativus casus < do, dare, dedi, datum “a da”).
Ci se actualizează în GV: Îi place marea, în GAdj: rechizite necesare elevilor, în GAdv:
Am procedat asemenea ție și în Ginterj: Bravo lor!
Ci se poate realiza fie numai prin clitic în D al pronumelui personal: Ni s-au dat diplome
sau reflexiv: Își atribuie merite deosebite, fie numai prin nominal: Dăruiește flori fetelor /
acelora / celor trei. Cunoaște dublarea: Le-am transmis felicitări copiilor.
Clasa regenților
Verbe și locuțiuni verbale
Acestea pot fi: 1. cu clitic reflexiv obligatoriu: I s-a întâmplat un lucru ciudat sau fără:
Mi-a spus minciuni. 2. cu formă activă: I-am adus aminte Mariei de tine, sau pasivă: Casa a
fost vândută unui tânăr. 3. La forme finite: Îți revine o sarcină plăcută ori non-finite: E greu
a-i face pe plac. Te simt mai aproape scriindu-ți des. E interesantă cartea oferită lui Ion.
Acestea sunt sfaturi de dat copiilor.
Verbele care admit Ci au diverse scheme sintactice: 1. verbe monovalente (foarte rar):
Lui Ion îi tună și îi fulgeră. 2. bivalente: cu S și Ci: Îmi place marea. Cu Ci și Cprep: Ți s-a
urât cu binele. cu Ci și Cpo: I-au zis Ion. 3. trivalente: cu S, Cd și Ci: Ion îți cere un răgaz.
Cu S, Ci și Cprep: Mi s-a făcut dor de munte.
Adjective
Unele adjective care cer Ci sunt mai vechi în limbă, câteva fiind derivate cu sufixe, mai
ales de la verbe: binevoitpr, dator, drag, firesc, păgubitor, potrivnic, prielnic, scump, vrăjmaș
etc. Altele sunt împrumuturi neologice: accesibil, adecvat, aferent, analog, anterior, egal,
exterior, fatal, favorabil, fidel, indispensabil, inerent, inferior, loial, necesar, ostil, propice,
propriu, superior, tipic, util etc.
Ci cu adjectiv regent se actualizează numai prin nominale, nu și prin clitice: *o carte le
necesară.
În contextul unor adjective, Ci este în variație liberă cu un Cprep: adecvat mediului / la
mediu, situație propice lui / pentru el etc.
Adverbe
Ci cerut de un adverb se actualizează mai rar: adecvat, asemenea, conform, contrar,
potrivit regulamentului. În general, nu se poate exprima prin clitice pronominale și nici nu se
poate dubla prin clitic. Ci realizat prin clitic pronominal apare în construcții învechite: aidoma-
ți portretul.
Interjecții
Puține interjecții pot fi regenți pentru Ci. Bravo admite un Ci care poate fi exprimat prin
oricare dintre membrii clasei de substituție a acestei funcții sintactice, cu excepția cliticelor:
Bravo ție / nouă / aceluia / tuturor / învingătorilor / celui de-al doilea!
Interjecția vai admite Ci: Vai acelora!, dar și Cprep: Vai de mine!
Interjecția na cere doar Ci exprimat prin clitic: Na-ți un măr! Na-ți-l ție! Na-vă cartea!
Clasa de substituție
Ci se realizează prin:
- substantive în D: Mariei îi merge bine. Mâncarea îi este destinată unei pisici.
Fac o recenzie cărții.

45
 - pronume non-clitic în D (adesea dublat de un clitic): personal: Vouă nu vă
convine salariul. reflexiv: Aduce argumente favorabile sieși. demonstrativ: Mereu li se dau
prime acelorași. semiindependent al, cel: Alor mei nu le priește marea. Mă adresez celor
inteligenți. nehotărât: Unora le place gramatica. negativ: Nu spun nimănui. relativ: El este
elevul căruia îi dau cărți.
- clitic pronominal: personal: Îmi pare bine de cunoștință. reflexiv: Și-a ales
un măr stricat. reciproc: Maria și Ion își scriu săptămânal.
- numeral: I-am telefonat primului / celui de-al doilea / celor trei / amândurora.
Construcții nominale prepoziționale echivalente cu dativul (la + Ac, către + Ac):
Le-am trimis invitații la doi colegi. Dau apă la cai. Zis-a el către director. Spune pedagogul
către inspector (construcție învechită, regională, ardelenească).
Construcția cu prepoziția la este admisă doar atunci când Ci se exprimă prin numeral
cardinal invariabil: Li s-a aprobat cererea numai la doi dintre ei. Se tolerează construcția doar
dacă Ci este exprimat prin substantiv inanimat: S-au trimis cărți la toate școlile din județ.
Dubla exprimare a Ci
Ci dublu exprimat presupune existența în cadrul aceluiași grup sintactic a unui clitic în
D coreferențial cu un GN cu funcție sintactică de Ci: Educatoarea le citește povești copiilor.
Nu se dublează Ci postpus regentului: când are ca regent un adverb, adjectiv sau
interjecție: Voi discuta cu el ulterior venirii tale. Are o atitudine ostilă șefului. Vai lor!; când
Ci este exprimat printr-un substantiv abstract: Fumatul dăunează sănătății. Capitolul este
dedicat evocării profesorului.
Se dublează obligatoriu Ci antepus verbului regent: când Ci se realizează prin substantiv
+Animat în structuri fără subiect: Lui Ion / Primului / Lui îi merge bine.; când Ci se realizează
prin substantiv +Animat în structuri cu S pospus față de verb: Câinelui îi este sete. Copiilor le
plac dulciurile; când Ci ajunge în antepoziție față de verb prin topicalizare: Statului îi revine
un rol esențial (Un rol esențial (îi) revine statului). Pisicii îi dăm mâncare seara (Seara (îi)
dăm mâncare pisicii).
Clitice în D fără funcție sintactică
Nu au funcție sintactică de Ci cliticele non-referențiale de pronume personal în D: Și
dă-i și luptă, Dă-i cu bere, dă-i cu vin, O să mi-ți-l scarmăn eu când îl prind (dativ etic).

Dificultăți
A răspuns întrebărilor vs A răspuns la întrebări.
El îmi este vecin vs. El este vecin cu mine.
Vai nouă! Vs. Vai de noi!
Se vor acorda premii concurenților vs. Acordarea de premii concurenților va avea loc
mâine.
Ion stă / rămâne / se pironește locului. Ion se așterne drumului.

COMPLETIVA INDIRECTĂ (CI)

Subordonata este întodeauna relativă, deoarece se introduce doar prin pronume

nehotărât și relativ în D, mai rar prin adjectivul pronominal aferent: Cui nu-i place dragostea,
Dumnezeu să nu i-o dea. Dă bani oricui îi cere. Devine ostil oricărei persoane îl contrazice.
Cui e obișnuit cu tehnica, asta nu i se va părea greu.
În registrul familiar și regional, CI se poate realiza și prin grup prepozițional (la, către):
Mă adresez la care mă poate ajuta. La câți oameni m-au întrebat, le-am răspuns. A zis către
care era acolo.

COMPLEMENTUL PREPOZIȚIONAL

46
 I-am vorbit Mariei despre tine.

Până la apariția GALR, această poziție sintactică era integrată Ci. Însă:
- Cprep se realizează prototipic prin construcție prepozițională, în timp ce Ci se
realizează prototipic numai prin dativ.
- Cprep exclude dublarea sau substituirea prin clitic, în vreme ce Ci apare și
dublat ori exprimat doar prin clitic.
- Cprep se poate exprima și prin forme verbale nepersonale, realizare exclusă
pentru Ci.
- La nivel frastic, Cprep se poate realiza și prin propoziție conjuncțională, în timp
ce Ci se realizează numai prin propoziție relativă.
Cprep este o funcție sintactică ce se actualizează în GV, Gadj, Aadv și Ginterj, având,
așadar, ca regenți un verb: Mă gândesc la tine, un adjectiv: Este o persoană plină de calități,
un adverb: Reacționează conform cu temperamentul său și o interjecție cu regim verbal: Vai
de el!
Cprep este un constituent obligatoriu în anumite construcții: Se consultă cu mine, Este
un om apt de muncă, Se comportă contrar cu educația primită, dar poate rămâne și
nelexicalizat: Te superi inutil (pe profesor), Pare gelos (pe iubită), Mersi (pentru cafea).
Clasa regenților
Verbe și locuțiuni verbale:
- cu clitic reflexiv obligatoriu: Nu-și dă seama de nimic., sau fără: Subscriu la
părerea ta.
- la forma activă: El abuzează de răbdarea ta, foarte rar pasivă: A fost transformat
de vrăjitoare într-o broască ori impersonală: Acum nu se mai beneficiază de protecție socială.
- la forme finite: Și-au bătut joc de electorat. Lasă-te de glume! ori non-finite: E
plăcut a-ți aduce aminte de copilărie. A câștigat apelând la tertipuri.
- care constituie un predicat simplu: Am renunțat la vacanță sau fac parte dintr-
un predicat complex: El se poate priva de orice. A început să se teamă de consecințe.
Cele mai frecvente prepoziții cerute de verbul-centru sunt:
- cu: a culmina, echivala, identifica, asemăna, alia, certa, ciondăni, coabita,
coincide, colabora, comunica, conclucra, împrieteni, înrudi, învecina, rima, rivaliza, semăna,
solidariza etc.
- de: beneficia, crampona, debarasa, depinde, desolidariza, dezice, dispensa,
îndrăgosti, prevala, (se) priva, a se sinchisi, a se teme etc.
- la: atenta, apela, îndemna, limita, participa, predispune, a se raporta, recurge,
renunța, a se rezuma, subscrie etc.
- asupra: a se concentra, a se repercuta etc.
- din: a decurge, reieși, retrage, rezulta etc.
- în: a se complăcea, consta, excela, rezida etc.
- între: a alege, a distinge, a oscila etc.
- pe: a se baza, a se bizui, a conta, a se întemeia, a miza etc.
- pentru: milita, mulțumi, opta etc.
- prin: a se caracteriza, a se distinge etc.
În cazul unor verbe omonime, prepoziția este cea care dezambiguizează sensul. A se
vedea:
- a conta: Părerea lui nu contează vs. Contez pe tine.
- a decurge: Totul a decurs normal vs. Atestările decurg din exemple.
- a prevedea: A prevăzut dezastru vs. Ușa a fost prevăzută cu alarmă.

47
 - a râde: Râde în hohote vs. Ea râde de tine.
- a simpatiza: Îl simpatizez pe Ion vs. Simpatizează cu liberalii.
- a uza: Degeaba ți-ai uzat pantofii până acolo vs. A uzat de fals în acte.
- a vedea: Te văd tristă vs. Îți vede de copil.
Adjective
- propriu-zis: Nu o credeam capabilă de asta. Pare timid cu tine. E consecvent
cu sine. ori participial: Pare o ființă împăcată cu sine. E un adjectiv provenit din participiu.
Este încă încântat de succese facile. Mi-am cumpărat o casă învecinată cu a ta.
În cazul perechilor de adjective omonime, prepoziția are rol dezambiguizator: L-am
considerat un om demn vs. A ajuns demn de dispreț. După anestezie, nu a fost conștient o oră
vs. Nu pare conștient de limitele sale.
Adverbe
Se îmbracă aidoma cu mama sa. S-a așezat mai aproape de fata care-i place. Trăiește
conform cu poziția lui socială. A acționat corespunzător cu situația. Se exprimă identic cu
tine.
Interjecții
Vai de capul meu / de mine! Mersi pentru cadou! Halat de așa treabă! Haț de coadă!

Clasa de substituție
- substantiv comun sau propriu, majoritatea în Ac: Se ciondănește cu vecina, dar
și în G: S-au concentrat asupra unor probleme.
- pronume în Ac sau G; personal: S-a supărat pe mine.; reflexiv: E preocupat
de sine.; semiindependent: Consecințele se repercutează asupra alor săi. Mizez pe cei
serioși.; demonstrativ: Se cramponează de asta.; nehotărât: A recurs la alții.; negativ: Nu
contează pe nimeni.
- numeral: Colaborează cu două dintre ele. S-a decis asupra celei de-a doua.
- verb la formă non-finită: Se limitează la a se văicări. Este demn de reținut.

Delimitarea de alte funcții sintactice

Cprep vs. Ci
Este dator față de mine. vs. Îmi este dator.
A rezistat la presiuni. vs. A rezistat presiunilor.
E un manual util pentru elevi vs Este un manual util elevilor.
Vai de mine! Vs. Vai mie!
Pentru transport, s-a recurs la cai vs. A dat apă la cai.
Cprep vs Cd
Își amintește de copilărie vs. Își amintește copilăria.
Îi place de mine vs. Mă place.
Îl stimez pe Gogu vs. Mizez / Contez / Mă bazez / Mă bizui pe Gogu.
Cprep vs. Atribut
A lansa în fabricație vs. Lansarea în fabricație
Cprep vs Cag
Este detașat de latura materială a vieții vs. Este detașat în alt oras. Vs. Este suspectat
de interese ascunse de toată lumea.
Cprep vs. Complemente circumstanțiale
Oprobriu public s-a abătut asupra lui vs Furtuna s-a abătut asupra satului.
Câinele s-a năpustit asupra lui Ion vs. Câinele s-a năpustit în cameră.
Textul abundă în greșeli vs. Greșelile abundă în text.
Aspecte normative

48
 Corect: Răspunde la întrebări. Se sustrage de la obligații nu Răspunde întrebării. Se
sustrage obligațiilor.
Vă mulțumesc pentru interviul acordat. Mi-a mulțumit că l-am ajutat nu Vă
mulțumesc pentru că mi-ați acordat acest interviu. Mi-a mulțumit pentru că l-am ajutat.

COMPLETIVA PREPOZIȚIONALĂ (CPREP)

CPREP se realizează atât conjuncțional, prin că, să, dacă, de: E încântat că te vede. E
încântat să te vadă. Nu-i pasă dacă nu vine nimeni. Nu-i pasă de nu pricepe nimeni, cât și
prin intermediul pronumelor și a adverbelor relative: S-a împrietenit cu cine îi place. Se
gândește la oricine îi face plăcere. Asistasem la ce nu credeam să se întâmple. Îmi dau seama
cât de trist ești. Nu mă dumiresc ce vrei de la mine. Mă gândesc unde / când / cum să plec.

49
 COMPLEMENTUL CIRCUMSTANȚIAL DE LOC (Cl)

Cl indică reperele spațiale ale evenimentului comunicativ. Exprimând una dintre

coordonatele situației de comunicare, se încadrează în grupa circumstanțialelor situative.
Din punct de vedere semantic, Cl exprimă cel mai adesea situarea spațială a unui
eveniment: Lucrează în centruo orașului. Puneți stiloul pe masă. Pune-l dedesubtul biroului.
Sintactic este, asemenea tuturor circumstanțialelor, un constituent facultativ al
enunțului. Se realizează în structuri binare, fiind în mod tipic dependent de un regent verbal.
În afară de GV, Cl mai apare în Gadj și în Ginterj.
Clasa regenților
Cl poate fi dependent de:
1. verb la formă verbală finită: A nins în Pitești. Mă doare în gât., sau non-finită:
A studia la Paris e visul oricărui student. Cântând aici, mi-am îndeplinit un vis. Obișnuită
acolo, când a plecat, nu s-a mai putut adapta. Nu e ușor de citit cărți rare acasă.
2. interjecție predicativă: Hai la noi! Marș de aici!
3. adjectiv: Cățelul negru în cerul gurii m-a mușcat.

Clasa de substituție
1. substantive, pronume, numerale în Ac, precedate de prepoziții și locuțiuni
prepoziționale: către, de, de la, de lângă, de pe, de peste, de prin, de sub, din, dincolo de, din
jos de, dinspre, din sus de, dintre, după, în, înspre, pe după, pe sub, peste, până la, până peste,
printre, spre, sub etc.: Zboară peste copaci. Să treci printre ei. Trece printre cei patru. S-a
așezat lângă doi.
2. substantive, pronume, numerale în G, precedat de prepoziții și locuțiuni
prepoziționale: asupra, deasupra, dedesubtul, împrejurul, înaintea, înapoia, de-a lungul, de-a
latul, de-a curmezișul, în fața, în spatele, în dosul etc.: Ne-am adunat împrejurul focului. Să
te ascunzi înapoia acestora. S-au aprins deasupra mea / celor doi stelele. În jurul său era gol.
3. substantive în D, construcție rară și învechită: Stai locului. A rămas țintuit
locului. Așterne-te drumului. Stelele...ard depărtărilor.
4. verbe la supin: Vine de la scăldat. Adunce haina de la curățat.
5. adverbe și locuțiuni adverbiale: A ajuns acasă. Se auzi foarte aproape. Se aude
dinăuntru un zgomot ciudat. Umbla de colo până colo.

Dificultăți
În structuri cu elementele corelative acolo – unde, de tipul: Studiez acolo unde îmi
place, există un Cl, acolo, reluat printr-o circumstanțială de loc: unde îmi place.În interiorul
subordonatei, unde este tot Cl.
În schimb, în structuri asemănătoare, dar care nu implică perechea corelativă: acolo –
unde, cei doi constituenți se analizează diferit: primul este Cl, iar al doilea, apoziția acestuia:
Studiez în București, unde am studiat întotdeauna.
În cazul inversării ordinii constituenților, se schimbă și funcțiile sintactice între ele:
Studiez unde am studiat întodeauna, (adică) în București.
Adverbe vs prepoziții: Lucrează deasupra / dedesubt vs. Lucrează deasupra /
dedesubtul nostru.

50
 PROPOZIȚIA SUBORDONATĂ CIRCUMSTANȚIALĂ DE LOC (CL)

CL arată locul unde se exprimă acțiunea exprimată printr-un regent.

Regenți
Verbe și locuțiuni verbale: Unde-i unul, nu-i putere. Pe unde se ducea, tot în gol umbla.
Mi-a spus să plec unde-oi ști. Mergând el încotro îl duceau picioarele, a dat peste o pădure
deasă.
Interjecții: Hai unde te-am chemat! Marș de unde ai venit!
Adverbe: Acolo unde credeam că am greșit, am rezolvat corect. Se uita mai jos, unde
valea se lărgea.
Elemente de relație: pronume și adverbe relative: Merge la cine îl cheamă. Ce cauți
unde nu ai voie? Oriunde te uiți, vezi flori.
CL poate avea în regentă un corelativ pentru precizarea ideii spațiale.
Corelativul, un adverb de loc, este Cl, indiferent de poziția pe care o ocupă: De unde nu
gândești, de acolo sare iepurele.

COMPLEMENTUL CIRCUMSTANȚIAL DE TIMP (CT)

Ct indică reperele temporale ale situației de comunicare sau ale situației comunicate.
Exprimând una dintre coordonatele situaționale ale evenimentului, se încadrează în grupa
circumstanțialelor situative.
Ct are mai multe valori semantice: plasarea evenimentului (anterioritate,
simultaneitate, posterioritate) în raport cu un reper temporal: Am fost la București în iunie.
Suntem în mai. Au venit către ziuă.; fixarea limitelor unui eveniment: Stăm la facultate de la
8 la 14.; frecvența unui eveniment: Vine în fiecare zi.
Sintactic, este un constituent facultativ al enunțului, actualizându-se în GV, mai rar în
Gadj și Ginterj.
Clasa regenților
Verbe la moduri finite: Vin zilnic la facultate. A nins mult iarna trecută., ori non-
finite: A locui vara la munte e reconfortant. Ajungând acum, ați ratat meciul. Ajunsă acasă
mai devreme, a avut un șoc. Nu e ușor de ajuns iarna pe vârful muntelui.
Adjective: Echipa victorioasă astă-vară a pierdut ieri meciul.
Interjecții predicative: Iată acum o nouă reprezentație!
Clasa de substituție
Substantive, pronume, numerale în Ac și G: La bătrânețe am devenit mai irascibil.
Sub dictatură, intelectualii erau constrânși la compromisuri. În vremea ciumei au murit mulți.
Pe parcursul discuției s-au ridicat multe probleme. Vei lua cuvântul după cel de-al doilea /
înaintea lui. După asta, a câștigat mai mult. N-am mai fost acasă din preajma Crăciunului.
Adjective cu prepoziția de: Încă de mic te cunoșteam guraliv. De tânăr era ambițios.
De mică era rea. A ajuns înaintea mea la gară.
Adverbe și locuțiuni adverbiale: Alaltăieri / Atunci / Mai devreme a fost la film. Nu
a venit la noi niciodată. Va veni altcândva.
Verbe și locuțiuni verbale la moduri non-finite: Până a se trezi el din somn, ea a
plecat. Vizionând filmul, se gândea la o soluție salvatoare. Ajunsă acasă, nu își amintea unde
a pus cheile.

51
 PROPOZIȚIA SUBORDONATĂ CIRCUMSTANȚIALĂ DE TIMP (CT)

CT arată timpul în care se petrece acțiunea unui verb din regentă.

Regenți
Verbe și locuțiuni verbale la moduri personale și nepersonale: A venit când l-am
chemat. Și-a bătut joc de mine când a auzit ce am făcut. Ajungând acasă când s-a luminat de
ziuă, nu am mai putut dormi.
Interjecții: Hai când te chem!
În funcție de plasarea evenimentului în raport cu un reper temporal, CT arată:
1. anterioritatea: până când, până ce, înainte să: Înainte să ajung eu, mâncaseră
deja toate prăjiturile. Am fost fericit până când m-am însurat.
2. simultaneitatea: de moment: (chiar) când, (tocmai) când: Când am sunat,
tocmai intra în casă.; de durată: în timp ce, în vreme ce, câtă vreme, pe când: Ea tăcea în timp
ce eu vorbeam.; de repetare: oricând, de câte ori, ori de câte ori: Ea se închina ori de câte
ori bărbatu-său deschidea gura.
3. posterioritatea: după ce, îndată ce, de când, imediat ce, cum: După ce
mănâncă, se culcă.

Așadar, CT poate fi relativă, introdusă prin adverbul relativ când, oricând: A început
să plângă când l-a ridicat în picioare și conjuncțională, introdusă prin conectori specializați:
până, cum, până ce, de cum, îndată ce, după ce, pe dată ce etc.: Cum mergea pe drum, s-a
întâlnit cu directorul școlii.

COMPLEMENTUL CIRCUMSTANȚIAL DE MOD (Cm)

Cm indică o caracteristică (sau, mai rar, o circumstanță) a unui eveniment, a unui proces
sau a unei stări (mai rar a unei însușiri): Maria a rezolvat problema bine. El vorbește repede.
Pentru că reprezintă, în genere, o carcaterizare a procesului, nu o referire la condițiile exterioare
ale acestuia, Cm stabilește o relație semantico-sintactică cu verbul mai puternică decât a
circumstanțialelor situative, Cl și Ct.
Prototipic, Cm este pospus verbului regent, însă pot apărea și antepuse: Cu greu se
desparte de noi.
Anumite verbe cer obligatoriu un Cm: Se comportă firesc. Se poartă urât. Procedează
corect. Alte verbe cer Cm când dezvoltă alte sensuri: Lucrurile stau așa. Titlul sună bine.
Clasa regenților
Verbe la formă finită: Pășește grijuliu. și non-finită: A mânca încet e bine. Cântând
încet, nu a fost auzită.
Interjecții predicative: Hai mai repede!
Adjective: un ins vesel în mod natural, formulări indirect absurde, om gratuit
antipatic, o casă frumos desenată, linie trasă strâmb.
Adverbe: de obicei bine ales.

Clasa de substituție
Adverbe de mod: Îi vorbește prietenos / prietenește. Așa desenează el. Strigă mai tare.
Cântă destul de prost. Dansează din ce în ce mai bine.
Substantiv, pronume, numeral: Îi vorbește cu prietenie. Vorbește fără teamă.
Lucrează după model. Problema se pune în termeni literari. Pășește fără zgomot. Lumea el o
vede în tablouri. Aleargă ca la antrenament. Înaintează ca un melc. Înoată împotriva

52
curentului. Lucrează pe baza unor instrucțiuni clare. Se omoară între ei. Vorbește ca tine.
Luptă contra celor trei.
Verbe la infinitiv, gerunziu, supin: Aleargă fără a obosi. Lucrează fără a se grăbi. Îi
vorbește îngânându-l. Se împarte tortul distribuindu-se fiecăruia câte o felie. S-a săturat de
învățat pe de rost.

Dificultăți
Cm vs alte părți de propoziție
Gândește cu capul lui vs Scrie cu pixul.
Așteaptă pe scaun, nu în picioare vs. Așteaptă în sală.
A cântat fără a se opri vs. A lipsit fără a fi bolnav.
Am căzut fără să mă lovesc vs. Am căzut fără să vreau.
Mihai vorbește natural vs. Natural, Mihai vorbește.
Înaintează ca un melc vs. Înaintează (la fel de) încet ca un melc.
Merge șchiopătând vs Merge gânditor.
A procedat astfel, fiindcă nu avea altă soluție vs. Astfel, povestea a luat sfârșit.

CIRCUMSTANȚIALA DE MOD / MODALĂ (CM)

CM arată felul în care se desfășoară acțiunea din regentă sau cum se prezintă o calitate
ori o împrejurare. Realizarea prototipică este propoziția relativă fără antecedent introdusă prin
adverbul relativ cum: Vorbește azi cum a vorbit și ieri. Se poartă cum dorește. Face gălăgie
precum fac toți. Merge ca și cum / ca și când ar pluti. Plânge de parcă i s-ar fi înecat corăbiile.
În cazurile în care există un antecedent adverbial al propoziției relative – așa, astfel –
aceasta nu e considerată CM cu corelativ în regentă, ci apozitivă față de respectivul antecedent:
Lasă lucrurile așa cum erau. Așa să faci, cum ți-am spus eu!

53
 COMPLEMENTUL CIRCUMSTANȚIAL DE MODALITATE (Cmod)

Cmod indică o evaluare a conținutului unei predicații, exprimând gradul în care acesta
este considerat ca adevărat ori fals, obligatoriu ori interzis, favorabil ori defavorabil. Este un
tip special de circumstanțial, care nu indică o caracteristică ori o circumstanță a evenimentului,
interioară situației reprezentate, ci se plasează în exterior, la nivelul atitudinii vorbitorului față
de enunțul său: Va veni, fără îndoială. Neapărat te va suna. Din nefericire, răspunsul nu a
fost validat.
În gramatica tradițională, Cmod era inclus în sfera complementului de mod. GALR a
subliniat diferențele dintre cele două tipuri, dar a păstrat Cmod în sfera complementului de
mod, ca o subspecie a acestuia. De fapt, Cmod se plasează la un alt nivel sintactic și semantic
decât Cm. Acest lucru se reflectă în mai multe trăsături. Astfel, Cmod:
- nu corespunde realizării definitorii pentru Cm, prin adverbele-substitute
așa ori cum: Scrie frumos. Merge repede.
- nu poate face obiectul unei interogații parțiale asupra propoziției: Cum
scrie el? * Probabil. * Din fericire. * Cu siguranță etc.
- nu poate să apară ca circumstanțial al unui verb la infinitiv: * a dormi
probabil.

Din punct de vedere semantic, Cmod poate exprima o evaluare epistemică: Radu
dormea, probabil, deontică: În mod obligatoriu, se va prezenta la curs. ori apreciativă: Din
fericire, a fost premiat.
Cmod epistemică exprimă certitudinea: desigur, evident, sigur, fără îndoială,
indubitabil, fără doar și poate, de bună seamă, mai mult ca sigur, în mod cert / sigur / evident
etc., ori incertitudinea: poate, probabil, parcă, ori indică tipul de sursă a informației:
pesemne, cică.
Circumstanțialele modalității deontice exprimă valorile obligativității: obligatoriu,
neapărat, negreșit, musai, în mod / chip necesar, în mod obligatoriu, cu necesitate și ale
permisiunii, acceptabilității: eventual.
Circumstanțialele modalității apreciative exprimă o evaluare subiectivă, uneori și
afectivă: din fericire, din păcate, din nenorocire, din nefericire; în mod straniu, în chip bizar,
într-un fel înduioșător etc.
Cmod poate fi integrat prozodic în enunț: Are desigur timp, sau izolat: Are, desigur,
timp. Când este izolat, poate să apară în poziție inițială, mediană sau finală: Desigur, a venit la
timp. A venit, desigur, la timp. A venit la timp, desigur.
În clasa Cmod au fost incluși în GALR, prin extrapolare, și operatorii metalingvistici,
care se referă la actele de limbaj ale enunțării: Sincer, doarme, numiți circumstanțiale ale
enunțării, precum și cei care realizează în primul rând conectarea unor enunțuri: N-a răspuns
la telefon. De fapt, doarme, numiți pseudocircumstanțiale-conectori. ÎN GBLR, aceștia sunt
numiți conectori pragmatici. Aceștia exprimă în special operații de organizare a discursului și
indică relații de tip argumentativ între enunțuri:
- de reformulare: cu alte cuvinte, vasăzică, altfel spus, mai bine zis, mai
exact etc.
- de exemplificare: de exemplu, de pildă, bunăoară etc.
- de adăugare: în plus, de asemenea, de altminteri, de altfel etc.
- de specificare: mai ales, mai cu seamă, în special, îndeosebi etc.
- de ordonare și ierarhizare: în primul rând, în al doilea rând, mai întâi,
apoi, în sfârșit, mai înainte de toate, mai ales etc.

54
 - de confruntare: pe de o parte...pe de altă parte, în același timp etc.
- de echivalare: la fel, tot așa, de astfel etc.
- de rezumare: în esență, pe scurt etc.
- de contrazicere: dimpotrivă, contra, în schimb etc.

Clasa de substituție
Adverbe: Parcă aud ceva. Avea, de bună seamă, dreptate. Au plecat, bineînțeles.
Mergem musai în club.
Substantive însoțite de prepoziție ce tind spre statutul de locuțiune adverbială: Fără
niciun dubiu, soluția ei era cea mai bună.
Sintagme cu structura prepoziție + subst. mod, fel + adjectiv: Apare, în mod cert, o
problemă. În chip necesar, se vor lua măsuri. Într-un fel bizar, n-a plecat cu ceilalți.

Limita dintre grupurile prepoziționale stabile și locuțiunile adverbiale este greu de

trasat, pentru că este vorba de un proces lent de lexicalizare. Pot fi considerate locuțiuni,
definitiv fixate, unități ca: fără doar și poate, din păcate, din fericire. Grupul prepozițional fără
îndoială are multe variații: fără nicio îndoială, fără niciun fel de îndoială etc., dar nu permite
articularea definită a substantivului sau inserarea de adjuncți: grupul fără îndoiala aceea
teribilă nu este modalizator. Este, deci, foarte aproape de statutul de locuțiune adverbială.
Dificultăți
Uneori, aceeași formă poate să apară fie ca Cm, în GV, fie ca Cmod, raportat la întreaga
propoziție:
Ana acționează cu siguranță și precizie vs. Cu siguranță, Ana a acționat corect.
Adverbele care își subordonează sintactic, prin conjuncțiile că, să propoziția, nu mai
sunt Cmod, ci predicate adverbiale:
Sigur, iar am pierdut cheile vs. Sigur că iar am pierdut cheile.
Ia-ți, musai, cheile vs. Musai să-ți iei cheile.
Realizarea modalizării prin propoziție relativă, introdusă prin adverbul relativ cum,
uneori precedat de prepoziția după: A fost, (după) cum se știe, o soluție interesantă intră în
categoria construcțiilor incidente, pentru că aparține unui alt plan enunțiativ și are doar formal
structura sintactică a unei relative. În aceeași categorie, dar fără marcarea vreunei legături
formale, intră propozițiile incidente nesubordonate, cu rol de modalizatori: A fost, se știe, o
soluție interesantă.

În scris, Cmod se desparte de cele mai multe ori prin virgulă, corespunzătoare unei
intonații parantetice de restul enunțului: A fost, poate, o greșeală. Virgula nu se folosește atunci
când Cmod este integrat prozodic: Poate vine și el.

55
 CIRCUMSTANȚIALUL CANTITATIV (Ccant)

În gramatica tradițională, Ccant din GV este subordonat celui de mod, fiind numit
circumstanțial de mod de măsură. De asemenea, se considera că mărcile de gradare
gramaticalizate: mai, foarte etc. nu au funcție sintactică. GALR consideră că Ccant este
operatorul, intensificatorul care realizează gradația adjectivului și adverbului în toate situațiile,
cu excepția structurilor considerate gramaticalizate: o casă destul de mare, mă privește
oarecum mirat, vorbește exagerat de tare (Ccant) vs. O casă mai mare, mă privește mai puțin
mirat, vorbește foarte tare (instrumente morfosintactice ale gradării și ale comparației, solidare
din punct de vedere funcțional cu adjectivul / adverbul).

În GBLR, pentru simplificarea prezentprii, se consideră că toate mărcile de gradare ale

adjectivului și adverbului sunt realizări ale Ccant.
Semantic, Ccant exprimă o cuantificare, o caracterizare cantitativă a unei predicații
semantice. Componentul cuantificat exprimă o calitate sau un proces înzestrate cu trăsătura
gradualității (scalarității).
Ccant se realizează ca un cantitativ propriu-zis, când exprimă variații cantitative în
mod relativ și nediferențiat: Cântărește enorm., și ca un cantitativ de măsură, când le exprimă
prin raportarea la unități de măsură obiective: Cântărește 200 de grame.
Realizarea tipică este adverbul atât (de). Posibilitatea de substituție cu acest adverb
constituie un test de recunoaștere a Ccant.
Principalele subtipuri semantice ale caracterizării cantitative sunt:
- cuantificarea globală (relativă): mult, puțin, destul, prea etc. Cuantificarea
poate fi pur cantitativă (cantitate mare /mică: mult, puțin) sau dublată de o
evaluare privind suficiența (destul, suficient, de-ajuns, îndeajuns),
insuficiența (insuficient) ori excesul în raport cu un reper sau un criteriu
(foarte, prea).
- cuantificarea globală explicit aproximată: oarecum, cumva, mai mult, mai
puțin
- cuantificarea globală progresivă: tot mai..., mereu mai..., din ce în ce mai...,
și mai..., încă mai.... Operatorul specific precedă o formă comparativă de
superioritate sau inferioritate.
- cuantificarea prin indicarea măsurii: trei lei, 50 de metri etc.
- cuantificarea prin raportarea procesului la una altul, la un reper sau la un
component al situației: Cheltuiește cât câștigă. Valorează cât trebuie. Plătește
cât costă. Cântărește cât o balenă.

Clasa regenților
Adjectivul și adverbul, cu condiția ca acestea să fie gradabile: E un om extraordinar de
bun. Muncește extrem de mult. Scrie foarte frumos.
Verbe care conțin ideea de măsură sau care descriu acțiuni cuantificabile: A lucrat mult
/ puțin / suficient / atât. A citit destul.
Clasa de substituție
Adverbe. Pot fi atât adverbe și locuțiuni adverbiale de cuantificare: atât, mult, puțin,
oarecum, cât, destul, suficient, enorm; cât mai mult, de ajuns, mai mult sau mai puțin, din ce
în ce sau adverbe multiplicative: dublu, îndoit, întreit, înzecit, însutit. Se includ aici și toate
mărcile gradelor de intensitate: colosal de, cumplit, extraordinar, nemaivăzut,

56
nemaipomenit, impresionat uimitor înfricoșător, negrăit, nespus de. O situație specială este
reprezentată de substantivele adverbializate: beat turtă, gol pușcă, îndrăgostit lulea, înghețat
tun, răcit cobză, scump foc, singur cuc, slab scândură, supărat foc / nevoie mare.
Cât ai scris? Rezolvarea este destul de simplă. Luna asta am câștigat înzecit. Ai
petrecut extrem de bine. Stă mereu singur cuc.
Substantive însoțite de numerale sau adjective pronominale: Aleargă doi kilometri.
Câți kilometri ai alergat? A stat toată vara acasa.
Grup prepozițional cu diverse structuri:
- de + numeral (adjectiv indefinit) + substantiv: O ședință lungă de șase
/ câteva ore.
- Cu + numeral (adjectiv indefinit) + substantiv: Nivelul apei a scăzut cu
doi / mulți metri.
- Cât + nominal în Ac: A crecut cât mine. A mâncat cât șapte. Cât este
prepoziție numai în contextele în care impune caz (Ac). Capacitatea de
a atribui caz se probează cu ajutorul pronumelui personal de pers. I și a
II-a, care au forme diferite la N și Ac: Muncește cât Ion – Muncește cât
tine.

Este frecventă apariția unui cantitativ care gradează / modifică un alt cantitativ: Trebuie
să muncim mult mai mult. Ion a citit destul de mult. Este un om mult mai bun.
Ccant (pentru identificarea căruia se folosește testul înlocuirii cu adverbul atât) poate
fi confundat cu Cm, cu Ccomp sau cu atributul: o ședință complet inutilă vs. om înalt cât o
prăjină vs. un om cât o prăjină.

CIRCUMSTANȚIALA CANTITATIVĂ (CCANT)

Se introduce prin adverbe relative sau nehotărâte: cât, oricât ori pronume și adjective
pronominale: Fuge cât poate. Slăbește oricât vrea. Bere bea câtă poate. Valorează câți bani
vrei. Are câte kilograme trebuie. A mărit prețul casei cu cât a vrut. A mâncat cât a putut.
Nivelul apei a scăzut până a ajuns la zece centimetri.
Până, la origine prepoziție, se recategorizează drept conjuncție în contextele în care
introduce o subordonată al cărei verb nu este la conjunctiv.

57
 CIRCUMSTANȚIALUL INSTRUMENTAL (Cinstr)

Cinstr este un component facultativ al GV, rar și al GInterj sau al Gadj, care exprimă
mijlocul, concret sau abstract, prin care se realizează o acțiune: Scriu cu pixul. Reușesc prin
insistență. E o problemă rezolvabilă prin mijloace simple.
Instrumentul poate fi alienabil: Văd cu ochelarii sau inalienabil: Se vede cu ochiul
liber.
Se construiește obligatoriu prepozițional, prepoziția tipică fiind cu. Aceasta impune
nominalului rolul Instrument: Plătește cu cardul. Merg la școală cu bicicleta.
Rar, poate avea o utilizare metadiscursivă, cu referire nu la proces, ci la actul enunțării:
Prin deducție, dacă nu răspunde la telefon înseamnă că a plecat.
Clasa regenților
Cinstr poate avea ca regent un verb: Mănâncă cu furculița. Sosește cu avionul. Vede
fără ochelari și o interjecție: Hai cu trenul la mare!
Cinstr acceptă ca regenți și forme verbale non-finite: mâncând cu furculița,
posibilitatea de a sosi cu avionul, imposibil de văzut fără ochelari, copil plimbat cu
căruciorul.
Poate avea ca regent și un adjectiv postverbal derivat cu –bil: cometă observabilă cu
ochiul liber, boală vindecabilă prin tratament.
Clasa de substituție
Are posibilități de realizare limitate, fiind exprimat, de obicei, prin nominal
prepozițional: grație, datorită, mulțumită: A reușit grație / mulțumită / datorită efortului
propriu; prin intermediul, prin mijlocirea, cu ajutorul: Prin mijlocirea fetei el află multe. Am
ajuns aici prin intermediul vostru; cu, fără, prin, la, în, pe: Am fost acceptat prin bunăvoința
comisiei. Ei se luptă în săbii. Se joacă pe calculator.
Și-acel rege-al poeziei, vecinic tânăr și ferice, / Ce din frunze îți doinește, ce cu fluierul
îți zice, / Ce cu basmul povestește – veselul Alecsandri.
Poate fi exprimat și prin infinitiv sau gerunziu: Se antrena prin a urca zilnic scările. A
slăbit alergând. Se hrănea prinzând peștele pe sub apă cu botul.

Dificultăți
Merg cu mașina vs. mersul cu mașina
Poate fi confundat cu Cz, Cm sau Cdț: Am reușit să plec în vacanță datorită banilor
trimiși de tine. L-am învins accelerând spre final. Făcând grevă, nu obții nimic. (Cinstr.)

CIRCUMSTANȚIALA INSTRUMENTALĂ

Întrebări: cu ce?
Elemente introductive: la, cu, din, prin etc. + ce, ceea ce, cât; grație, datorită,
mulțumită + cui: A bătut ouăle cu ce a găsit prin casă. Cânt la ce instrument găsesc.
Îl scobește cu ce poate. A terminat la timp grație cui l-a ajutat.

58
 CIRCUMSTANȚIALUL SOCIATIV (Csoc)

Csoc este un constituent facultativ în raport cu verbul / GV (rar, și în raport cu GInterj),

exprimând persoana care se asociază persoanei din poziția nominalului-subiect, alături de care
participă la acțiune, la eveniment, la stare în același timp și în același fel: El construiește cu
fratele său o casă. A căzut din pat cu nevastă cu tot. Urăște cu întreaga familie aceleași
prejudecăți.
Se construiește obligatoriu prepozițional, cu prepoziția cu (rar, și cu opusul ei, fără):
Merge la cinema cu prietenii / fără prieteni.
Poate primi un fel de corelativ: cu tot, grup care include pronumele nehotărât tot: Merge
cu familie cu tot la mare. Merge cu tot cu familie la mare. În antepunere, cu tot cu se apropie
de statutul unei locuțiuni prepoziționale.
Csoc se realizează prin GN al cărui centru e un nominal caracterizat +Personal. Izolat,
pot apărea și nominale non-persoane: Merge cu cățelul la plimbare.
Construcțiile în care apar nominale non-persoană de genul: Merge cu coșul la piață.
Merge la teatru cu pălărie, nu aparțin aceluiași tipar semantico-sintactic, deoarece nominalul
nu îndeplinește condiția de a participa în același fel la acțiune.
Clasa regenților
Verbe la forme finite și non-finite: Construiește cu prietenii o casă. Aleargă cu el în
parc. Cade de pe sacun cu copil cu tot. Ajunge cu familia la munte. Rămâne cu ea în club. Se
bucură cu familia de vacanță. Nu e ușor a ajunge cu familia la mare. E dificil de ajuns cu
familia la mare. L-am văzut plecând cu familia la mare. Rămasă pe drumuri cu familie cu tot,
încearcă să reziste.
Interjecții: Hai cu noi la mare!
Clasa de substituție
Nominal cu prepoziție: A plecat cu prietenii / fără prieteni. A plecat cu tine / toți / ei
/ aceștia / toți / unii dintre ei. A înotat cu trei dintre ei / al treilea.
Tradițional, grupurile împreună cu, laolaltă cu erau considerate locuțiuni
prepoziționale specializate pentru introducerea Csoc. GALR considesă că aceste grupuri sunt
analizabile în adv. + prep. ce introduce Cprep: Au plecat împreună / laolaltă (Cm, adv) cu
prietenii (Cprep.)
Dificultăți
Subiect multiplu vs. Csoc
Trebuie distins subiectul multiplu conținând grupul și cu, situație în care verbul-predicat
are obligatoriu formă de plural, iar componentele subiectului sunt grupate, de construcția cu
Csoc, în care grupul și cu este separat de celelalte componente ale subiectului multiplu:
Ion, Andrei, Dan și cu mine am plecat în excursie vs. Ion, Andrei, Dan au plecat în
excursie și cu mine.
Cprep vs. Csoc
Obligativitatea Cprep vs. caracterul facultativ al Csoc (complinirea prin cu este cerută
de matricea semantico-sintactică a verbului, în timp ce, în cazul Csoc, complinirea prin cu este
suprimabilă).
Se aliază / aseamănă / învecinează / conviețuiește cu el vs. Merge cu el la petrecere.
El se poartă cu blândețe.
El aleargă cu ușurință.
El învață cu Ion.
El călătorește cu trenul.
Versul 1 rimează cu versul 2.
Caută un bărbat cu avere.
Cu bani, poți obține orice.

59
 Călătoria cu mașina îmi place.
Asocierea lui cu dușmanii mei m-a supărat.

CIRCUMSTANȚIALA SOCIATIVĂ (CSOC)

CSOC arată o acțiune care, determinând un verb sau o interjecție, se asociază unui nume
cu funcție de subiect sau Cd în regentă. Este mai slab reprezentată în planul frazei decât Csoc
la nivelul propoziției.
Elemente de relație: cu, fără + care, cine, ce, cât, ceea ce:
E în stare să fugă cu cine i-i drag. Se distrează cu oricine dispune de bani. Pleacă la
mare cu cine și-a dorit. Nu va înota cu cine vreți voi. Te duci cu câți poftești.

COMPLEMENTUL CIRCUMSTANȚIAL DE RELAȚIE (Crel)

Întrebări: în ce privință? Din ce punct de vedere?

Crel este un constituent facultativ (un adjunct) din structura GV, Gadj sau Gadv, care
are rolul să limiteze predicația semantică, specificând domeniul pentru care / perspectiva din
care predicația este adevărată. Așadar, este partea secundară de propoziție care arată obiectul
la care se referă, prin limitare, o acțiune, o însușire sau o calitate.
I-a întrecut pe toți la socoteli. Este bolnavă psihic. Se comportă ireproșabil sub toate
aspectele. În materie de afaceri, e cel mai priceput. De sănătoasă, e sănătoasă, mulțumesc
pentru întrebare. În ce mă privește, vreau să spun mai multe lucruri.
Clasa de regenți
Verbe și locuțiuni verbale la moduri finite: A căzut fizic și psihic. Își bate joc sub
aspect financiar de tot orașul, precum și la moduri non-finite: Teoretic vorbind, nu există
nicio soluție. Dorința ei este de a-l învinge moralmente. E greu de învins economic într-o lume
globalizată. Învinsă recent la matematică, a fost scoasă din lot.
Adjective: Școala este importantă sub toate aspectele. Cuvintele analizate sunt
etrogene din punct de vedere semantic.
Adverbe: E important etimologic să avem toate sursele. Se comportă normal ca
sănătate.
Clasa de substituție
Adverbe modale și adverbe derivate cu –ește, -mente: I-a depășit fizic / fizicește. E
cel mai apreciat moral / moralmente. Manualul e bun teoretic. Fizic / fizicește, nu are egal.
Prin construcții prepoziționale clișeizate: din punct(ul) de vedere, sub aspect(ul),
*cât privește, *în ceea ce (mă) privește: I-a depășit sub aspect / din punct de vedere fizic. În
ceea ce privește examenul, mă îndoiesc de reușită.
Nominale însoțite de prepoziții sau locuțiuni prepoziționale: de, din, la, în, ca, după,
pentru, cât despre, asupra, din partea, în privința, cu privire la, cu referire la, în materie de:
Cât despre colegul meu / el / cel de-al doilea, nu m-am îndoit de sinceritatea lui. După mine,
nu mai e nimic de făcut. Atrăsese atenția asupra problemei. Ne-a întrecut la matematică / în
tenacitate / ca forță. În privința / Cu privire la examen, nu am emoții. În materie de economie,
sunt tufă; bun la socoteli, priceput în economie, eterogen ca structură, simplu pentru mine
etc.
Construcții introduse prin de, care exprimă o limitare a interesului comunicativ la
componentul așezat în această poziție: De învățat, am învățat destul. De plecat, a plecat de
mult. De frumoasă, e frumoasă. De frate, mi-e frate, dar nu sunt de acord cu el.

60
! * În procesul de transformare în locuțiune, grupul propozițional în (ceea) ce privește tinde să-
și piardă transparența organizării interne și, de aceea, devine opacă și calitatea de Cd al
substantivului sau a pronumelui subordonat: în ceea ce privește rezultatul, în ceea ce mă
privește. Această construcție cvasifixă, în care verbul, limitat la o formă de indicativ prezent,
dă semne clare de înghețare, alunecă spre statutul de locuțiune prepozițională.
În limba actuală, și alte grupări tind să se constituie în locuțiuni prepoziționale specializate
pentru introducerea unui Crel; este supărătoare frecvența cu care se folosește gruparea legat de
cu sensul de în legătură cu, cu privire la, construcțiile de genul: Ce ne învață medicul legat de
camera copilului fiind nerecomandabile.

CIRCUMSTANȚIALA DE RELAȚIE (CREL)

Este introdusă prin: că, să, dacă, de: Că nu știe, nu știe, dar de ce nu învață? Dacă nu vine,
nu vine, dar să ne fi anunțat!, prin prepoziții + ceea ce /ce: În ce privește munca, nu ai de ce
te plânge. Asta putea fi adevărat în ceea ce privea interesul lui. După ce tăcuse atâta timp
asupra a ceea ce aș fi vrut eu să aflu, acuma sporovăia, precum și prin relativul adverbial cât:
Cât privește bugetul, îl vom avea până la Crăciun.

61
 CIRCUMSTANȚIALUL DE CAUZĂ (Cz)
Cz exprimă prototipic cauza realizării unei acțiuni sau a apariției unei însușiri.
Acțiunea indicată de Cz este obligatoriu anterioară celei din membrul regent al relației cauzale:
Bolnavă, n-a venit la școală. A căzut pentru că a alergat după tramvai.
Cz, realizat mai ales prin propoziție, aparține clasei de circumstanțiale care redau
raporturi logico-semantice între două componente ale enunțului.
Clasa regenților
Verbe și locuțiuni verbale la moduri finite sau non-finite: tremura de mânie,
tremurând de mânie, plângea / plângând de supărare.
Interjecții: Vrabia zbrrr! de frică pe-o crenguță.
Adjective: Avea fața roșie de disperare.
Adverbe: Au operat discret de teamă.

Clasa de substituție
Substantiv, pronume, numeral: Nu iese din casă de rușine. A trebuit să plec din
cauza lui / celor trei / celui de-al doilea. Ședința nu s-a ținut din lipsă de cvorum.
Adjectiv: Docilă, făcea și ce nu voia. De supărată, a plecat imediat. Tresare de fericită.
Nu mai putea de ostenit. Ambalată, jucăria nu se vedea bine.
Adverbe și locuțiuni adverbiale: A rupt-o justificat. De ce nu ai venit la mine? De /
pentru aceea / de asta nu l-au angajat.
Verbe la moduri non-finite: Îl pedepsise pentru a nu-și fi făcut datoria. Ți s-a făcut
frică văzându-mă sărind în apă. De făcut treabă nu cade coada nimănui.
Topica
De regulă, Cz este postpus elementului regent: Plângea de frică. I-a dat un premiu,
pentru că a fost prima pe lista admișilor.
Când Cz este focalizat, este antepus regentului: De frică plângea (nu de durere).
Cz introdus prin locuțiunea adverbială de ce este antepus regentului, fiind un element
interogativ: De ce nu lucrezi?
Unele realizări ale Cz cunosc restricții de topică. Astfel, CZ introduse prin căci sau că
se află numai după regent, iar cele introduse prin cum stau numai înaintea regentului: Îi plăcea
poezia, căci / că era sensibilă. Cum n-o mai văzuse de mult, n-a recunoscut-o.
Alte realizări ale Cz pot fi antepuse ori postpuse regentului: De veselă ce era, râdea tot
timpul. Râdea tot timpul, de veselă ce era.
Dificultăți
Se poate confunda cu Ct atunci când este exprimat prin prepoziția după + substantiv
abstract: După atâta supărare (Cz), s-a îmbolnăvit.
În contexte de genul: Aflând ce s-a întâmplat, s-a oprit din drum, precum și în cele care
conțin locuțiunea prepozițională în urma statutul circumstanțialului – de cauză sau de timp –
este ambiguu: Fusese internat în spital în urma unui atac de panică.
Cz interferează cu Ct când este introdus de adverbul relativ când: Nu mai am liniște
când aud ce se întâmplă în lume.
În cazul unui enunț interogativ retoric, propoziția introdusă prin când (recategorizat
drept conjuncție) este numai cauzală: Când nu te interesează ce probleme am, de ce mă întrebi
ce fac?
Cz este uneori dificil de de delimitat de Cdț atunci când este introdus prin conectorul
dacă, element care introduce, o obicei, o condițională: Dacă ai supărat-o, a plecat. Aici
subordonata este cauzală, pentru că indică o cauză a cărei acțiune este anterioară acțiunii
exprimate în regentă, și nu o condiție.

62
 Un alt circumstanțial cu care se poate confunda este Cs: Am venit la tine, pentru că m-
ai chemat vs. Am venit la tine, ca să te ajut. Distincția se face pe bază semantică: Cz presupune
o cauză care generează un anumit efect, iar Cs presupune o intenție pentru realizarea unei
acțiuni. O deosebire esențială este și aceea că acțiunea exprimată de Cz este anterioară acțiunii
exprimate în regentă, pe când acțiunea exprimată de Cs este posterioară acțiunii din regentă. În
plus, CZ, spre deosebire de CS, nu admite conjunctivul.
Locuțiunea adverbială de aceea poate fi Cz atunci când este corelată cu un
circumstanțial cauzal: Pentru că mi-era dor de tine, de aceea am venit, ori Cs, atunci când este
corelată cu un circumstanțial de scop: Ca să te ajut, de aceea am venit.
Cz se poate confunda și cu un Cprep: Ion se teme de câini / de ceea ce va urma. Maria
se bucură de rezultatul obținut / de ceea ce a obținut (Cprep).
Un argument pentru a separa cele două poziții sintactice este posibilitatea de a fi
coocurente: Ion se teme de câini pentru că l-au mușcat în copilărie. Maria se bucură de
rezultat pentru că a muncit mult.

CIRCUMSTANȚIALA CAUZALĂ (CZ)

CZ arată motivul care declanșează acțiunea din regentă.

Întrebări: din ce cauză? din ce pricină?
Regenți
Verbe și locuțiuni verbale la moduri finite și non-finite: Voi veni fiindcă mă
interesează ce se va discuta. O apreciază pentru cât muncește. Venind fiindcă l-au chemat, a
luat cuvântul.
Interjecții: Hai mai iute, că nu-i chip să mai stăm aici! Vai de voi că nu cunoașteți
adevărul!
Adjective: Erau supărați din cauză că n-aveau copii. Era dezamăgită fiindcă nu-i
citise lucrarea.
Adverbe: Hoții au operat discret, pentru că nu și-a dat nimeni seama de prezența lor.
Elemente de relație: conjuncții și locuțiuni conjuncționale specifice: căci, deoarece,
fiindcă, întrucât; din cauză că, din pricina că, pe motiv că, de vreme ce, din moment ce, pentru
că:
Suferă din pricină că l-a trădat Frusina.; conjuncții nespecifice: că, dacă, de: Nu mai țipa
așa de tare, că mă doare capul! Să te ferești de ea că umblă să se mărite. Ieși repede, că nu-i
timp de pierdut! De încet cum scrie, nu a reușit să noteze tot. Dacă nu ai sunat, a plecat.
Conectorii unde, când, cum se pot recategoriza drept conjuncții ce introduc cauzale:
Nu știe cum să se îmbrace vs. Cum e neatent, uită mereu câte ceva.
Au stabilit unde vor pleca în concediu vs. Unde era zgârcit, nu le-a adus nimic.
Pleacă când vrea vs. Când nu știi ce înseamnă respectul, de ce vorbești despre respect?
CZ se poate realiza și prin juxtapunere: Trebuie să mă ajuți, nu am pe nimeni.
Punctuația
Virgula este obligatorie între cauzală și regentă atunci când relația este marcată prin
conector, și printr-un element corelativ: De aceea a acceptat acordul, pentru că îi convenea
situația.
Când legătura dintre cauzală și regentă este foarte strânsă din punct de vedere semantic,
nu se pune virgulă: A întrebat a doua oară pentru că nu a înțeles. Așezată în antepunere, se
desparte prin virgulă: Pentru că era frig, s-a îmbrăcat mai gros.
Unele Cz, în funcție de importanța acordată de locutor, sunt separate sau neseparate
prin virgulă de regent: Pierdea mereu câte ceva (,) din cauza neatenției / din cauză că era
neatent.

63
 CIRCUMSTANȚIALUL DE SCOP (Cs)

Cs (circumstanțialul final) exprimă scopul, finalitatea pentru care se realizează o acțiune

de către un agent. Acțiunea indicată de Cs este obligatoriu posterioară celei din membrul regent
al relației în care intră.
Cs, realizat mai ales prepozițional, face parte din clasa circumstanțialelor care redau
raporturi logico-semantice între două componente ale enunțului.
Clasa regenților
Verbe la moduri finite și non-finite: Muncește pentru a-și întreține familia. A te
linguși pentru a obține un beneficiu e un lucru josnic. Angajată pentru a avea grijă de copil,
trebuie să fie atentă. Făcându-și bagajele pentru a pleca, a constatat că-i lipsește ceva. După
o zi de alergat cu scopul de a slăbi, i s-a făcut rău.
Interjecții: Poftim cafeaua pentru a te trezi! Hop și ea după bani!
Clasa de substituție
Substantiv, pronume, numeral: Înaintașii s-au sacrificat spre / pentru apărarea țării.
A depus o cerere în vederea obținerii unui loc de muncă. În același scop o întrebase și pe ea.
E greu să scrii doar pentru glorie. Ne-a pregătit un pachet pentru drum.
Verbe la moduri non-finite: A muncit mult pentru a reuși. A explicat cu scopul de a
fi mai bine înțeles. Unele femei își cumpără haine mici în speranța de a slăbi. Ne trimiseseră
la cules / strâns castane. Merge mândru la vânat. Vor străbate satele adunând sătenii.
Adverbe și locuțiuni adverbiale (anume, așa, intenționat, înadins): A făcut-o înadins
/ intenționat / expres. De aceea / de asta a plecat, să se plimbe puțin.

Dificultăți
Cs se poate confunda cu alte circumstanțiale.
Cs este confundabil cu Cz într-un context precum L-a chemat (ca) să îl ajute. Pentru
a distinge între cele două circumstanțiale, trebuie să se aibă în vedere sensul pe care îl exprimă
fiecare în raport cu regentul – cauza (anterioară acțiunii din regentă), respectiv scopul (posterior
acțiunii din regentă), precum și faptul că CZ nu admite modul conjunctiv. Să se compare: L-a
chemat (ca) să-l ajute (CS) cu L-a chemat pentru că avea nevoie de el (CZ).
Prepoziția pentru poate introduce atât un Cs, cât și un Cz, distincția făcându-se pe bază
semantică. Raportul temporal pe care cele două circumstanțiale îl stabilesc cu regentul este
esențial pentru a le deosebi: raport de anterioritate în cazul Cz și raport de posterioritate în cazul
Cs: S-a supărat pentru o vorbă vs. L-a chemat pentru a-l ajuta.
Alt circumstanțial cu care se poate confunda Cs este Cl, atunci când ambele sunt
introduse prin aceeași prepoziție. Confuzia se produce în construcții cu verbe de deplasare: a
se duce, a pleca, a ieși, a alerga etc. Un indiciu pentru a distinge Cs de Cl poate fi reprezentat
de trăsătura semantică a componentului: dacă acesta are trăsătura +concret, acesta se asociază
cu funcția de Cl, iar, dacă prezintă trăsătura –concret, fiind un substantiv postverbal, are funcția
de Cs: Se duce la școală vs. Se duce la cumpărături.
Nu întotdeauna acest criteriu funcționează. În Se duce la concert, chiar dacă
substantivul este caracterizat –concret, funcția lui este de Cl. Posibilitatea coocurenței celuilalt
tip de circumstanțial poate separa cele două funcții: Merge la concert (Cl) ca să asculte
formația sa favorită (CS).
De asemenea, realizare prin GV cu centru non-finită are numai Cs: Au ieșit la
restaurant vs. Au ieșit la strâns gunoaie.

64
 CIRCUMSTANȚIALA DE SCOP / FINALĂ (CS)

Întrebări: în ce scop? cu ce scop?

Arată scopul în vederea căruia se îndeplinește acțiunea unui verb sau a unei interjecții
predicative din regentă.
Elemente de relație
- să, ca...să, cu scopul să, pentru ca...să; să nu, ca nu cumva să, să nu care cumva să:
Barajul e ca să împiedice revărsarea apei. Cobori să iei pâine. Ne așteaptă ca să ne
arate o veveriță. Se machia ca nu care cumva să o vadă nearanjată. Lucrează ca să
termine lucrarea. Luptă ca mâine să ai ce-ți dorești.
- de + indicativ: Vino de ia mâncarea! Haide repede de scapă omul din primejdie! Du-
te de-i spune ce te-am învățat eu. S-a dus de s-a culcat.
- pronume relativ: S-a dus după ce avea de cumpărat.

CS poate fi confundată și cu alte subordonate, cum ar fi cea opozițională: Cu mine era

veselă, ca să fie tristă cu alții sau cu cea consecutivă: Ion nu era așa de egoist ca să nu le dea
cărțile și altora.
Cu intenții stilistice și pentru reliefarea CS, aceasta se poate izola de regentă: Le-am
explicat ce înseamnă demnitatea. Ca să-și însușească această calitate.
Însă, într-un context precum: Ne-am întâlnit întâmplător în același loc. Ca să vezi ce
coincidență! nu se mai poate vorbi de izolarea CS. Construcția exclamativă este propoziție
principală.

CIRCUMSTANȚIALUL CONDIȚIONAL (Cdț)

Cdț exprimă condiția de care depinde realizarea unei acțiuni sau a unei stări: Dacă joci
la loto, ai șansa să pierzi toți banii. Dacă voi termina la timp lucrarea, voi da o petrecere.
Cdț aparține grupei circumstanțialelor care redau raporturi logico-semantice. Ca toate
circumstanțialele de acest tip, Cdț se raportează la un grup sau la o propoziție. Cdț este slab
reprezentat în vorbire și ca frecvență, și ca mijloace specifice de construcție.
Clasa regenților
Verbe și locuțiuni verbale: În locul lui, m-aș fi întors în țară.
Adjective: echipament utilizabil în caz de incendiu.
Clasa de substituție
Substantiv, pronume, numeral: Fără această condiție, nu ți-o aduc. Cu un sacrificiu
însemnat s-ar putea îmbunătăți viața tuturor. În caz de refuz, sunt decis să termin. În caz de
neplată, schimbă furnizorul. În caz de pericol, trageți mânerul! În absența managerului,
întâlnirea nu va avea loc. Aș fi făcut altfel în locul lui / acestuia / celor trei / primului. În
ipoteza unei retrageri neprevăzute, vom pleca și noi. În eventualitatea sosirii, vom trimite un
ghid. Ne-am pregătit în eventualitatea că vor veni toți invitații. În cazul unui seism, e bine să
nu intrați în panică.
Adjective: Singură, nu voi pleca în altă țară. Numai rugată vine pe la noi. Anunțat,
aș fi venit.
Verbe la moduri non-finite: Nu poți aștepta să se schimbe ceva nefăcând nimic.
Trăind și nemurind ai să vezi cine sunt eu. Nimeni nu intră aici fără a avea vreun interes.
Citindu-l, îți dai seama de genialitatea lui.
Adverbe și locuțiuni adverbiale: altminteri, altfel, astfel, așa; în caz contrar, (numai)
în felul acesta, adverbe cu rol anaforic (sunt anafore de tip pro-frază), rezumând o ipoteză /

65
condiție presupusă de locutor: Trebuie să plec acum, altminteri, pierd avionul. Sunt
nemulțumiți de rezultate, altfel n-ar face contestație. Lucrează mai ordonat, așa / astfel vei fi
mai eficient.

CIRCUMSTANȚIALA CONDIȚIONALĂ (CDȚ)

Cdț se realizează mai ales propozițional. Condiția exprimată prin propoziția

condițională poate fi sigură, posibilă sau ireală, valori evidențiate de verbele pe care aceasta
le conține. Astfel, în funcție de sensul propoziției condiționale, se distig:
- condiționala sigură, în structura căreia apare un verb la indicativ: Dacă
ești serios, ești apreciat. Dacă a dorit să te vadă, te-a văzut. Dacă vei
învăța, vei lua examenul.
- condiționala posibilă, care conține un verb la condițional prezent sau
la conjunctiv prezent: Să știe că ai mințit-o, se va supăra pe tine. Dacă
ar ști că e bolnavă, s-ar duce la doctor.
- condiționala ireală, cuprinzând un verb la condițional perfect,
conjunctiv perfect sau indicativ imperfect: Dacă aș fi știut ce va urma,
nu aș fi luat această decizie. Să-l fi ascultat, ajungeam departe. Dacă
aflam ce s-a întâmplat, renunțam la planurile mele.

Ca regenți, CDȚ se raportează la verbe la moduri finite și non-finite: Nu i-ai asculta

sfaturile, dacă ai ști că nu-ți vrea binele. A-i susține pe tineri, dacă aceștia sunt talentați, e un
lucru lăudabil.; interjecții: Bravo ție, dacă lucrezi atât de mult! ori adjective: Și-a cumpărat
o mască utilizabilă dacă va izbucni vreun incendiu.
CDȚ poate fi introdusă prin conjuncțiile: dacă, de, să, când și locuțiunile
conjuncționale: în caz că, numai să, de unde: Dacă vei căuta răspunsul, îl vei găsi. De mă vei
chema, voi veni. Să îl știi bolnav, l-ai ajuta. Când l-ai vedea cum arată, ți s-ar face milă de el.
În caz că plouă, nu mai venim. Te ajut, numai să vrei. Să fugi, că de unde nu, te lovește.
De asemenea, se poate realiza și prin juxtapunere: Bei, mori, nu bei, tot mori. Vine, e
perfect, nu vine, n-are decât. Ai carte, ai parte.
Poate fi evidențiată prin grupări corelative, din care fac parte un conector și un adverb
precum atunci, apoi: Dacă ai învățat, atunci poți merge cu încredere la examen. Dacă ești
cinstiti, apoi răspunde-mi la întrebare!
CDȚ poate avea și o utilizare metadiscursivă, exprimând raportarea locutorului la
discurs: Dacă îmi aduc aminte corect, asta s-a întâmplat acum trei ani. Dacă îmi dai voie, nu
a fost așa cum spui. Dacă pot spune așa, m-am identificat cu personajul din film.

Dacă ai jignit-o, a plecat.

Fiind grăbită, a uitat să-și ia umbrela.
Dacă nu voi ajunge la petrecerea ei, tot îi voi trimite o felicitare.
Dacă nu poți ajunge la director, încearcă totuși să vorbești cu un subordonat al său.
Dacă ieri era cel mai bun prieten al meu, astăzi nici nu mă mai salută.
În locul lui Ion, a venit Mircea.
Fără bani, nu poți să obții tot ce-ți dorești.
Succesul se obține cu mult efort.
Fără colegii lui, i-ar fi greu să termine lucrarea.
În situații de tipul asta, e bine să nu spui nimic.

66
 CIRCUMSTANȚIALUL CONCESIV (Csv)

Csv indică evenimentul care ar putea împiedica realizarea unei acțiuni sau dobândirea unei
însușiri, dar nu o împiedică. Este puțin utilizat în limba română: A fost nevoit să cedeze, cu
toată dragostea lui de viață. Deși s-a pregătit serios, a luat notă mică. Chiar dacă a fost invitat,
nu a venit.
Csv aparține clasei circumstanțialelor care redau raporturi logico-semantice. Ca și celelalte
circumstanțiale logico-semantice, Csv nu face parte din structura grupului sintactic, ci se
raportează la aceasta sau la o propoziție.
Întrebări: în ciuda cărui fapt?
Clasa regenților
Verbe: A venit, în pofida ploii.
Interjecții cu regim verbal: Hai la petrecere, cu toată supărarea ta!
Adjective participiale: Am cunoscut un om sensibil în ciuda aparențelor.
Clasa de substituție
Substantiv, pronume, numeral: Fără ochelari, tot încerca să citească. Cu tot regretul, nu-ți
pot da o notă mare. Găsesc, împotriva convingerilor obișnuite, că e o dovadă de vanitate. În
ciuda ei / celor trei / amândurora, a plecat mai devreme. Indiferent de rezultat, vor continua
căutarea. Împotriva voinței sale, a acceptat contractul. În contra dorinței mamei sale, s-a
făcut medic. În pofida crizei financiare, unii pleacă în vacanțe de lux.
Adjectiv participial: Abandonat, copilul a reușit să supraviețuiască. Bătut, și tot nu ar scoate
un sunet.
Adverb: Oricum, ea tot va fi fericită. Contrar părerii voastre, ea chiar este serioasă. Nu l-am
deranjat cu nimic, și totuși nu-mi vorbește.
Verb la infinitiv și gerunziu: Fără a vrea, tot vei pleca. Lucrând zi și noapte, tot nu termini.
Chiar neînvățând decât o zi, tot a luat notă mare.

CIRCUMSTANȚIALA CONCESIVĂ (CSV)

CSV este propoziția care arată o împrejurare care ar trebui să împiedice, dar nu o face,
realizarea acțiunii din regentă.
Regenți: verbe și locuțiuni verbale, interjecții predicative și adjective: Deși vorbești rar, eu nu
te înțeleg. Hai cu mine, deși nu ai fost invitat! Este o echipa victorioasă, deși a jucat slab.
La fel ca și în cazul subordonatei condiționale, cu care se aseamănă prin faptul că CSV exprimă
tot o ipoteză, o condiție, însă această ipoteză este anulată, se pot fistinge tipuri semantice de
concesive, evidențiate de modurile verbale utilizate:
Concesiva propriu-zisă, care conține un verb la indicativ: Chiar dacă ierți o greșeală cuiva,
nu poți să o și uiți. Orice inițiativă a avut, tot nu l-a convins pe șef de seriozitatea sa. Cu toate
că a muncit, nu a fost apreciat.
Concesiva ipotetică, construită în jurul unui verb la condițional, conjunctiv ori prezumtiv,
moduri care exprimă posibilitatea ori incertitudinea: Oricât ar încerca, nu poate renunța la
fumat. Să moară de durere, și tot nu plânge. Chiar dacă o fi având dreptate, tot nu trebuie să-
l insulte.
Elementele care introduc CSV sunt specializate și nespecializate.
În categoria elementelor specializate intră conjuncția deși și locuțiunile conjuncționale:
chiar dacă, chiar de, cu toate că, măcar că, chit că:

67
Deși încerca să fie coerent, nu reușea. Chiar dacă nu mi-a plăcut matematica, am învățat-o.
Chiar de va suna, va fi prea târziu. Cu toate că o cunoștea bine, i-a făcut o descriere
nepotrivită. Măcar că nu era prea inteligent, tot înțelegea ce însemnau vorbele șefului său. O
să aleg acest calculator, chit că e cam vechi.
Elemente nespecializate: că, să, dacă, de; iniferent, că / dacă; ori + care, cine, ce, cât,
(ori)când, cum, (de) unde: Fără să vreau, m-au trecut pe listă. Oricâte mi-ai spune, e în zadar.
Cât ar citi, tot nu reușeste să înțeleagă. Dacă i-ar promite marea cu sarea, tot nu ar ceda. De
îl cerți și tot nu se cumințește. Că-ți sunt prieteni, că-ți sunt dușmani, tu nu le spune ce ai pe
suflet. Să mă rogi și tot nu-ți spun nimic. Mă sună mereu când știe prea bine că mă deranjează
cu insistențele lui. Oricare ar fi soluția, o vom accepta. Oriunde ar merge, tot nu ar fi mulțumit.
CSV pot fi și juxtapuse: N-ai chef, eu tot vin. Ducă-se toți, eu nu mă duc. Omoară-mă, tot
nu-ți spun!
CSV poate fi reluat sau, mai rar, anticipat de un termen corelativ adverbial tot, totuși. Acest
termen corelativ, specializat pentru a evidenția un circumstanțial concesiv, are rol anaforic,
îndeplinind în cadrul celuilalt membru al relației sintactico-semantice tot funcția de Csv: Cu
toate că l-a iertat, totuși / tot nu a uitat ce i-a făcut. Și totuși nu l-a mustrat, deși se purtase
inacceptabil.
CSV este însoțită adesea de focalizatori adverbiali precum chiar, și, nici: Chiar având
argumente îmbatabile, tot nu a reușit să-i convingă. Nici invitată, nu ar veni. Chiar lovită, nu
se mișcă.
Uneori, pot preceda CSV două mărci focalizatoare: Chiar și accidentat fiind, tot nu a particpat
la concurs.
CSV are utilizare metadiscursivă când raportul logico-semantic nu se stablilește între
conținuturile celor două componente conectate, ci între conținutul comunicat și raportarea
locutorului la acesta: Deși nu e problema mea, ar fi bine să nu vă mai certați! E nedrept să
procedeze așa, deși pe cine interesează ce cred eu?

Topica este liberă, iar, în ceea ce privește punctuația, ea se desparte prin virgulă de regentă.

Circumstanțialul concesiv poate fi confundat cu alte circumstanțiale:

Muncind din greu, tot nu a reușit în viață.
Muncind prea mult, s-a îmbolnăvit.
Oriunde m-aș duce, tot nu pot uita de ea.
Oriunde mă duc, îl întâlnesc.
Oricât ar munci, tot nu reușește să-și plătească datoriile.
Mănâncă oricât îi dai.
Fără să o ajute cineva, a reușit totuși să termine referatul.
A muncit fără să se gândească la sănătate.
Te-ai supărat pe mine, când eu nu te-am supărat niciodată!
Chiar când nu spunea decât două vorbe, se mai înroșea la față.

68
 CIRCUMSTANȚIALUL CONSECUTIV (Cns)

Semantic, Cns exprimă o proprietate, o stare posedată într-un anumit grad, fiind
implicat într-un raport de consecință care privește intensitatea desfășurării acțiunii sau gradul
în care este posedată o proprietate. Arată urmarea sau rezultatul unei acțiuni sau a unei însușiri:
Era frumoasă de neimaginat. A alergat așa de repede, încât ne-a ajuns din urmă.
Clasa regenților
Verbe: Păsările cântau de minune.
Adjective: Era conștiincios de necrezut. Era speriat de moarte.
Adverbe: Alerga repede de necrezut.
Clasa de substituție
Substantiv: Spre marea mea uimire, a reușit să sară gardul. Era vesel de tot hazul.
S-a emoționat până la lacrimi.
Verbe la infinitiv și la supin: E suficient de mare pentru a se descurca singură. Era
prea interesantă pentru a nu ține seama de ea. Lucra și mânca de speriat. S-a schimbat de
nerecunoscut. Era frumoasă de neimaginat.
Locuțiuni adverbiale: Tremurau de frig, de mai mare mila. Lucrau așa de frumos,
de-a mai mare dragul.

CIRCUMSTANȚIALA CONSECUTIVĂ (CNS)

CNS arată rezultatul unei acțiuni sau a unei însușiri. În vorbire, ea are o frecvență mai
mare decât circumstanțialul consecutiv.
Regenți
Verbe și locuțiuni verbale: Afară plouă de mi s-a urât.
Adjective: Calul era slab de-i numărai coastele.
Adverbe: Vuietul apei răsună așa de tare, încât nu-ți mai auzi glasul.
Elemente de relație: conjuncții și locuțiuni conjuncționale specializate: încât, încât
să / de / să; nespecializate: ca să, pentru ca să; adverbul relativ cât.
Străzile erau așa de pustii, încât te cuprindea groaza. Era așa de frig că / de crăpau
pietrele. M-am speriat așa de rău că nu am mai putut spune nimic. Era așa de frumoasă să o
mănânci. Muncise suficient de mult ca să-și permite o vacanță exotică. Muncise prea mult ca
să renunțe așa de usor. Povestea așa de frumos de-ți era mai mare dragul. Ești prea prost ca
să fie ceva de capul tău. Avea mâncare în frigider cât să-i ajungă pentru o lună. Statutul
partidului va fi modificat așa încât membrii săi să nu mai poată migra.
Elemente corelative: așa de, atât de, astfel de, prea.
Dificultăți
CNS poate fi confundată cu alte circumstanțiale.
Și-a pus în farfurie cât a vrut vs. Și-a pus în farfurie cât să-i ajungă.
A spălat rochia până a curățat-o vs A spălat rochia până a rupt-o.
E prea inteligent ca să piardă vs. A venit ca să câștige.
A plecat așa de repede că a ratat tortul. vs A plecat mai repede, așa că a ratat tortul.

69
 COMPLEMENTUL CIRCUMSTANȚIAL OPOZIȚIONAL (Copoz)

Întrebări: în loc de cine / ce? În locul cui?

Semantic, Copoz indică ceea ce este contrar, opus celor exprimate de un alt constituent
al enunțului.
Se realizează, tipic, în structuri ternare, adică este dependent sintactic de un regent
verbal, dar implică și prezența altui constituent, prin raportare la care se stabilește opoziția:
Mănâncă orez expandat în loc de pâine. Acest constituent este, în general, obligatoriu
exprimat: *Mănâncă în loc de pâine.
Copoz realizat în structuri ternare poate fi interpretat prin reorganizarea a două
structuri simetrice. Acestea au același tipar de construcție și același verb-centru, dar diferă prin
forma afirmativă sau negativă a verbului: A luat el premiul și nu am luat eu premiul > A luat
el premiul în locul meu.; plecând el și neplecând eu > plecând el în locul meu.; Mănâncă orez
și nu mănâncă pâine > Mănâncă orez în loc de pâine.
Se poate realiza în structuri binare, atunci când raportul de opoziție privește nucleul
verbal al celor două structuri: Mănâncă pâine goală, în loc să muncească.
La nivel semantico-sintactic, în structurile ternare, Copoz și termenul cu care intră în
opoziție se situează, în structurile de bază, pe același plan ierarhic. În structurile binare, Copoz
și regentul său se situează pe același plan ierarhic. De aceea, raportul opozițional este mai
apropiat de coordonare, tipul adversativ: Nu mănâncă pâine, dar mănâncă orez, decât de
subordonare.
Se introduce, în mod tipic, prin locuțiunile prepoziționale în loc de, și în locul.
Clasa regenților
Verbe la moduri finite și non-finite: S-a pregătit pentru astăzi, în loc de ieri.
Bunăvoința de a munci el în locul meu. Ai greșit muncind în locul lui. Premiul luat de Ion în
locul meu. S-a săturat de muncit în locul altora.
Adjective de proveniență verbală: venituri aducătoare de necazuri, în loc de
bucurii.
Interjecții predicative: Na broccoli, în loc de prăjitură!

Copoz este obligatoriu coocurent cu un termen care ocupă diverse poziții sintactice:
subiect: A venit Ion în locul meu.
Nume predicativ: În loc de scriitor, a devenit profesor.
Cpo: În loc de director, l-au angajat paznic.
Cd: În loc de tort, a mâncat salată.
Csec: Îl învăț gramatică, în loc de istorie.
Ci: I-am dat lui premiul, în locul tău.
Cprep: În loc de teme, ei se gândesc la mașini.
Cag: Premiul a fost luat de Ion, în locul meu.
Atribut: A adus struguri albi, în loc de negri.
Circumstanțiale: A citit apometrele azi, în loc de ieri.

Clasa de substituție
Substantiv, pronume, numeral: În locul unui repertoriu original, s-au jucat piese
traduse. În loc de flori, a primit injurii. Drept răsplată,mi-a făcut o reclamație. În loc
de trei, a scris cinci pagini. În locul lui, ai venit tu. În loc de a sa, a luat-o pe-a mea.
În loc de patru, a cumpărat cinci.
Adjectiv: A cumpărat lalele albe, în loc de negre.
Adverb: Vine mâine, în loc de astăzi.

70
 Verbe la infinitiv: E animat de graba de a pleca îmediat în loc de a mai rămâne. În
loc a mânca tacticos, înfulecă.
Dificultăți
Structuri de tipul În locul lui Ion, s-a așezat pe scaun Gheorghe, sunt ambigue,
circumstanțialul putând fi interpretat atât ca Copoz, cât și ca Cl. Dezambiguizarea se
poate face cu ajutorul corelativelor specializate: dimpotrivă, în schimb: În locul lui Ion,
s-a așezat, în schimb, Gheorghe pe scaun.

CIRCUMSTANȚIALA OPOZIȚIONALĂ (COpoz)

COpoz este conjuncțională, introdusă, tipic, prin locuțiunea conjuncțională în loc să:
A stat acasă, în loc să meargă la școală. S-a obișnuit să stea degeaba, în loc să muncească.;
dar și prin: dacă, în timp ce, în vreme ce, pentru ca...să: Dacă ieri a făcut tema bine, astăzi a
dat greș. Credea că discursul său e genial, în vreme ce / în timp ce era, de fapt, plin de clișee.
A început în vervă pentru ca, în final, să se facă de râs.
Poate fi și relativă: În loc de cine a fost invitat, a venit Ion. În loc de cât ar fi fost
nevoie, a adus te miri ce. În locul cui era invitat, a venit ea. Fata, de unde la început tăcea,
acum stârnește mereu cu întrebări. De unde ieri mi se părea genial, acum m-am convins că
este un impostor. Credea ca este deșteaptă, când ea era, de fapt, o ignorantă.

COMPLEMENTUL CIRCUMSTANȚIAL CUMULATIV (Ccum)

Semantic, Ccum redă un raport de adiționare, o informație care se adaugă la cele

exprimate de un alt constituent al enunțului.
Se realizează în structuri ternare, adică este dependent sintactic de un regent verbal,
dar implică și prezența altui constituent , față de care se exprimă cumulul: În afară de tine, au
mai participat și alții. Acest constituent este obligatoriu exprimat: * În afară de tine, au mai
participat., spre deosebire de Ccum , care este sintactic facultativ: Au mai participat și alții.
Ccum realizat în structuri ternare poate fi interpretat prin reorganizarea a două
structuri de bază simetrice, cu același verb-centru: Ai participat tu și au participat și alții > În
afară de tine, au mai participat și alții. A citi romanul și a citi poezii > a citi și romanul, pe
lângă poezii.
Se poate realiza și în structuri binare, atunci când cumulul privește nucleul verbal al
celor două structuri: În afară că e frig, mai și plouă. În afară că participă la conferințe, mai
participă și la maraton.
La nivel semantico-sintactic, în structurile ternare, Ccum și termenul cu care intră în
relație se situează, în structura de bază, pe același plan ierarhic. În structurile binare, Ccum și
regentul său se situează pe același plan ierarhic. De aceea, raportul cumulativ este mai apropiat
de coordonare, tipul copulativ, decât de subordonare.
Se introduce, în mod tipic, prin locuțiunile prepoziționale: în afara, pe lângă.
Clasa regenților
Verbe la moduri finite și non-finite: În afară că a citit, s-a și plimbat. Pentru a citi
și romanul, pe lângă poezii, îți trebuie răbdare. A greșit necitind și romanul, pe lângă poezii.
E un roman citit și de alții, în afară de Ion. Are de citit și un roman, pe lângă poezii.
Adjective: Pe lângă serioasă, o studentă trebuie să fie și ambițioasă.
Interjecții predicative: Na și cartea, pe lângă caiet.

Ccum este obligatoriu coocurent cu un termen care ocupă diverse poziții sintactice:
Subiect: Pe lângă Ion, a venit și Maria.

71
 Nume predicativ: Poți deveni și altceva pentru noi, dincolo de un bun prieten.
Cpo: Pe lângă senator, l-au numit și ministru.
Cd: Are de citit și romane, pe lângă poezii.
Csec: M-a învățat și gramatică, pe lângă istorie.
Ci: Le-a spus secretul și altora, în afară de tine.
Cprep: Se teme și de câini, în afară de întuneric.
Circumstanțial: Mai încearcă și în altă parte decât aici.
Atribut: Este un copil, pe lângă sănătos, și foarte cuminte.

Clasa de substituție
Substantiv, pronume, numeral, introduse, cel mai des, de: pe lângă, în afara, în
afară de: Pe lângă Maria / ea, a venit și Ion. În afara Mariei, a venit și Ion. În afară de
primul, a sunat și el. Dincolo de răbdare, e nevoie și de ambiție. Pe lângă păduchi, avea și
râie. A mai participat la concurs și altcineva decât tine.
Adjective: Afară de cuminte, era și harnică.
Adverbe și locuțiuni adverbiale: În afară de azi, o să vină și mâine. Pe deasupra,
încerca o atracție față de ea. Voia în plus și banii.
Verbe la infinitiv și supin: În afară de a citi, se uită și la televizor. În afară de citit,
mai am și de scris.

Dificultăți:
Decât restrictiv, care apare în exprimarea Ccum și a celui de excepție, are statut diferit,
în funcție de contextele în care apare și de restricțiile pe care le impune. În exprimarea Ccum
este: 1. prepoziție, atunci când impune cazul Ac nominalului cu care se combină: A venit și
altcineva decât tine.; 2. semiadverb restrictiv atunci când nu impune caz nominalului cu care
se combină și permite transmiterea peste el a cazului sau a prepoziției: Le-a mai spus și altora
decât ție. A mai vorbit și cu alții decât cu tine.
Gruparea dincolo de are statut locuțional numai atunci când se combină cu substantive
abstracte și cu pronume nehotărâte și exprimă un raport cumulativ: Dincolo de orice, a scrie
presupune un mare efort. Dincolo de afecțiune, simte pentru el și o mare compasiune.
Când se combină cu substantive concrete, are sens locativ și statut analizabil: A
aruncat mingea dincolo de poartă.
Ccum realizat prin diverse grupuri sintactice precedate de decât se aseamănă formal
cu Ccomp: A mai participat și altcineva decât tine vs. E mai înalt decât tine. A mai fost și la
altcineva decât la tine. vs. Îmi place mai mult la mine decât la tine.
Combinațiile mai și, încă și: După ce că nu face nimic, mai are și pretenții. Este un
atlet încă și mai rapid decât tine, chiar dacă pleonastice, sunt admise de norma literară, însă
combinația încă mai și nu este acceptată: În afară de curățenie, încă mai am de făcut și altceva.

CIRCUMSTANȚIALA CUMULATIVĂ (CCum)

CCum este relativă, introdusă prin: dincolo, pe lângă ce / cine / care / cât, decât +
cui: Pe lângă ce aveau deja, își mai doreau și alte lucruri. Dincolo de ceea ce trebuia, a mai
spus și alte lucruri. Le-am mai dat premii și altora decât cui trebuia.
Ccum poate fi și conjuncțională, introdusă prin: decât că, decât să, în afară că, pe
lângă că, după ce că, nu numai că, plus că, las' că (pop.), necum să: Face și altceva decât să
se uite la televizor. Am mult de lucru, plus că mă doare și capul. Nu mi-a dat nici bună-ziua,
necum să-mi mulțumească. Pe lângă că m-ai jignit, m-ai și mințit. După ce că nu vezi, nici
nu auzi.

72
 COMPLEMENTUL CIRCUMSTANȚIAL DE EXCEPȚIE (Cexc)

Semantic, Cexc exprimă restrângerea unei predicații seamntice, indicând ceea ce se

exclude din relația predicativă.
Se realizează în structuri ternare, adică este depenedent sintactic de un regent verbal,
dar implică și prezența altui constituent, la care se raportează excepția: În afară de tine, au
participat toți. Acest constituent este obligatoriu exprimat: *În afară de tine, au participat, spre
deosebire de Cexc, care este sintactic facultativ: Au participat toți.
Cexc, realizat numai în structuri ternare, poate fi interpretat prin reorganizarea a două
structuri de bază simetrice, cu același verb-centru: Au participat toți și nu ai participat tu > Au
participat toți, în afară de tine.
La nivel semantico-lexical, Cexc și termenul la care se referă excepția se situează, în
structura de bază, pe același plan ierarhic. De aceea, raportul de excepția este mai apropiat
semantic de coordonare, decât de subordonare.
Se introduce, prototipic, prin în afară de, decât.
Clasa regenților
Verbe la moduri finite și non-finite: Nu vreau să știu altceva în afară de asta.
dorința de a nu face altceva, în afară de gramatică. nefăcând altceva decât gramatică. premiul
nerevendicat de nimeni, în afară de Ion. Nu e bun de făcut altceva decît birocrație.

Cexc este obligatoriu coocurent cu un termen implicând ideea de totalitate ori

alteritate, care ocupă diverse poziții sintactice:
Subiect: Nu vine nimeni, în afară de el.
Nume predicativ: Nu e altceva decât un laș.
Cpo: Nu l-au putut angaja altceva decât paznic.
Ps: Nu te credeam altceva decât o victimă.
Cd: Nu am întâlnit pe nimeni, în afară de tine.
Csec: Nu m-a rugat altceva decât să plec.
Ci: Aș spune un secret oricui, în afară de tine.
Cprep: M-aș fi așteptat la orice, în afară de asta.
Cag: Romanul a fost citit de toți, în afară de el.
Circumstanțial: A venit mereu, în afară de azi.

Clasa de substituție
Substantiv, pronume, numeral: A mâncat tot, în afară de prăjituri. I-am văzut pe
toți, în afara lui Ion. Cu excepția lui Carmen, au venit toți. N-a venit nimeni altcineva decât
mine. Ați trecut pe la toți în afară de mine. Au venit toți de pe listă, în afară de al doilea.
Intrară într-o odaie neluminată decât de lună.
Adjective: Găsește tot felul de șosete, afară de portocalii.
Adverbe: În afară de azi, poți veni oricând.
Verbe la infinitiv și gerunziu (exceptând, excluzând): Face orice, în afară de a citi.
Exceptând covorul, totul era foarte curat.
Diferitele grupuri sintactice pot fi precedate de semiadverbele restrictive decât, mai
puțin: Le-am spus tuturor, mai puțin ție. Nu m-am întâlnit cu nimeni altcineva decât cu ea. Nu
vreau să merg în altă parte decât aici. Nu-și petrece timpul liber altfel decât dormind.

Dificultăți:
Decât restrictiv, care apare în exprimarea Ccum și a celui de excepție, are statut diferit,
în funcție de contextele în care apare și de restricțiile pe care le impune. În exprimarea Cexc

73
este: 1. prepoziție, atunci când impune cazul Ac nominalului cu care se combină: N-a venit
altcineva decât tine.; 2. semiadverb restrictiv atunci când nu impune caz nominalului cu care
se combină și permite transmiterea peste el a cazului sau a prepoziției: N-a mai spus nimănui
decât ție. N-a mai vorbit cu nimeni decât cu tine.; 3. Conjuncție, atunci când introduce o
subordonată: N-a făcut nimic altceva decât a dormit.

Grupurile sintactice precedate de decât sunt Cexc doar când este exprimat
constituentul prin raportare la care se stabilește raportul de excludere:
N-a venit altcineva decât Ion. N-a mâncat altceva decât salată. Nu i-a spus secretul
altcuiva decât lui. Nu s-a întâlnit cu nimeni altcineva decât cu tine.
În rest, grupurile precedate de decât au funcția sintactică împusă de verbul regent.
N-a venit decât Ion. N-a mâncat decât salată. Nu i-a spus secretul decât lui. Nu s-a
întâlnit decât cu tine.

Cexc, care apare, de obicei, în prezența negației verbale, introdus prin în afară de, în
afara, în afară că, decât se aseamănă formal cu Ccum (care apare, de regulă, în afara negației
verbale):
În afară de lapte, nu mai bea nimic vs În afară de lapte, bea și cea.
Nu bea altceva decât lapte vs. Bea și altceva decât lapte.
Cexc realizat prin diverse grupuri sintactice precedate de prepoziția decât sau de
semiadverbul restrictiv decât se aseamănă formal cu Ccomp introdus prin prepoziția decât ori
prin adverbul comparativ decât:
N-a mai participat altcineva decât tine vs. E mai înalt decât tine.
N-am mai fost la altcineva decât la tine vs. Îmi place mai mult la mine decât la tine.

Îmbinările decât doar, decât numai sunt pleonastice: N-a mâncat altceva decât numai
salată. Corect: N-a mâncat altceva decât salată.
Folosirea semiadverbului restrictiv decât în absența negației verbale este greșită: Am
văzut decât trei filme. Mă duc decât până la magazin. Corect: Am văzut numai / doar trei filme.
Mă duc numai / doar până la magazin.; sau: N-am văzut decât trei filme. Nu mă duc decât
până la magazin.

CIRCUMSTANȚIALA DE EXCEPȚIE (CExc)

CExc este conjuncțională, întrodusă prin decât (că, să, dacă), în afară că: În afară că doarme
toată ziua, nu mai face nimic. Nu știam altceva decât că pleci. Mă așteptam la orice, mai puțin
să pleci. Oamenii nu doresc decât să se distreze. Nu se putea înțelege decît că era vorba de o
suferință adâncă.
Poate fi și relativă, introdusă prin: decât cine / ce, decât unde / când / cum: N-am dat cadouri
altcuiva decât cui am vrut. Nu vreau să merg decât unde am fost anul trecut. Nu vreau s-o
rezolv decât cum știu.

74