Generalitati

Vaginita bacteriana determina simptome specifice care sunt

diferite de cele ale altor doua tipuri de infectie vaginala frecvente,
infectia vaginala si cu trichomonas. Exista posibilitatea de a avea
mai mult de un tip de infectie vaginala in acelasi timp.
Vaginita bacteriana este o schimbare in balanta bacteriilor care
sunt prezente in mod normal in vagin, care poate duce la aparitia
unor simptome suparatoare. Vaginita bacteriana este cea mai
frecventa cauza de simptome vaginale la femeile aflate la varsta
fertila.

Cuprins articol

1. Generalitati
2. Simptome
3. Cauze
4. Factorii de risc
5. Diagnostic
6. Consult de specialitate
7. Expectativa vigilenta
8. Medici specialisti recomandati
9. Investigatii
10. Tratament
11. Evolutie
12. Complicatii
13. Profilaxie

SimptomeSus

Cel mai important simptom al vaginitei bacteriene este eliminarea unei secretii in cantitate
excesiva, urat mirositoare, de culoare alb-cenusie, diferita de secretia vaginala normala. Una din
trei femei cu vaginita bacteriana descriu o secretie galbena.
Un miros de "peste", suparator, care este de obicei mai urat dupa contactul sexual, este semnalul
de alarma al vaginitei bacteriene.
Totusi, aproape jumatate din femeile cu vaginita bacteriana nu au simptome care sa atraga
atentia.

Vaginita bacteriana nu determina neaparat aparitia de mancarimi (prurit)!

Alte afectiuni ce pot prezenta simptome asemanatoare sunt bolile cu transmitere sexuala, infectia
de tract urinar si infectia vaginala.

Care sunt riscurile legate de vaginita bacteriana?

Vaginita bacteriana este importanta mai ales daca femeia este insarcinata. In timpul sarcinii, ea
poate duca la aparitia de complicatii, precum avortul spontan, nastere prematura (inainte de
termen) si infectie pelvina aparuta dupa nastere.

Infectia uterului este o cauza frecventa a nasterii premature - vaginita bacteriana poate provoca
acest tip de infectie sau poate fi un semnal de alarma pentru o alta problema ce cauzeza nasterea
prematura. Expertii continua sa cerceteze daca vaginita bacteriana este o cauza directa sau
indirecta.
Prezenta unei vaginite bacteriene in momentul unei proceduri/tehnici pelvine invazive (cum ar fi
nasterea prin cezariana, histerectomia, avortul clinic, biopsia endometriana sau plasarea unui
dispozitiv intrauterin) creste riscul de aparitie a unei infectii pelvine.

Prezenta unei vaginite bacteriene in momentul expunerii la o boala cu transmitere sexuala

(inclusiv HIV) creste riscul de a face acea infectie.

CauzeSus

Vaginita bacteriana este determinata de o pierdere a echilibrului dintre microorganismele ce

alcatuiesc in mod normal flora existenta in vagin. In mod normal, aproximativ 95% din flora
vaginala este formata din bacterii numite lactobacili. Lactobacilii ajuta la mentinerea pH - ului
vaginal la un nivel scazut si la prevenirea inmultirii excesive a altor tipuri de microorganisme.

Cauzele care duc la aparitia vaginitei bacteriene sunt putin cunoscute. Totusi, un numar de
factori de risc cunoscuti pot determina modificari ale florei bacteriene existente in mod normal la
nivelul vaginului: o scadere a bacteriilor lactobacili care sunt "bune" si o crestere a bacteriilor
care sunt mai putin "prietenoase", a caror inmultire este de obicei tinuta sub control de catre
nivelurile mai mari ale lactobacililor. Astfel femeile cu vaginita bacteriana au mai putine
microorganisme de tip lactobacili decat in mod normal si mai multe bacterii de alte tipuri.

Acesti factori de risc cuprind activitatea sexuala, prezenta unei boli cu transmitere sexuala in
trecut, spalarea intravaginala, tampoanele intravaginale, diafragmele si folosirea de dispozitive
intrauterine.
Vaginita bacteriana este mai frecventa la femeile care au mai multi parteneri sexuali sau care au
ca partener sexual o femeie.
Vaginita bacteriana este uneori influentata de modificarile hormonale; ea este mai frecventa in
jurul perioadei menstruatiei si se intalneste la pana la 23% din femeile insarcinate.

Factorii de riscSus

Factorii care cresc riscul de a face vaginita bacteriana sunt:

- inceperea precoce a vietii sexuale
- prezenta in trecut a unei boli cu transmitere sexuala
- mai multi parteneri sexuali
- o femeie ca partener sexual
- folosirea unui dispozitiv intrauterin
- folosirea de tampoane sau a diafragmei
- spalari intravaginale
- activitate sexuala orala-genitala.
Desi vaginita bacteriana pare a fi declansata sau inrautatita dupa contactul sexual, nu este o
infectie care sa se transmita de la o persoana la alta. De aceea, expertii nu o considera o boala cu
transmitere sexuala.
Vaginita bacteriana poate fi greu de diferentiat de alte tipuri de infectie vaginala. Se recomanda
urmatoarele in cazul prezentei oricarui semn de infectie vaginala.

DiagnosticSus

Vaginita bacteriana se diagnosticheaza pe baza simptomelor, a unui examen pelvin si a unei

examinari la microscop a unei mostre prelevate din secretia vaginala.
Atunci cand la microscop se gaseste un numar mic de lactobacili si un numar mai mare de alte
bacterii, se pune diagnosticul de vaginita bacteriana.

Consult de specialitateSus

- apare o durere abdominala joasa si o febra mai mare de 38.3 grade C, asociate cu o secretie
vaginala
- in timpul sarcinii apar simptome de infectie vaginala.

Un consult medical in termen de 1 saptamana daca:

- apare o secretie vaginala neobisnuita care are un miros urat, evident mai ales dupa contactul
sexual
- apare o mancarime vaginala neobisnuita
- apar dureri in timpul actului sexual sau la urinare (disurie)
- apare orice alt disconfort sau secretie care ar putea indica prezenta unei infectii vaginale.

Expectativa vigilentaSus

Este recomandat in general sa consultati sau sa contactati un medic in legatura cu simptomele

vaginale pe care le aveti.
Singura exceptie de la aceasta regula este atunci cand sunteti sigura ca simptomele
dumneavoastra vaginale indica o infectie vaginala. Daca ati avut inainte o infectie vaginala si
sunteti sigura acum ca aveti mai degraba o infectie vaginala decat o vaginita bacteriana, puteti sa
faceti un tratament la domiciliu pentru aceasta.

Daca simptomele dumneavoastra se datoreaza unei boli cu transmitere sexuala si nu vaginitei

bacteriene, puteti sa-l infectati si pe partenerul dumneavoastra sexual daca amanati inceperea
tratamentului. De asemenea pot aparea complicatii mai serioase datorate bolii cu transmitere
sexuala, cum ar fi boala inflamatorie pelvina.

Se recomanda sa:
- evitati orice contact sexual inainte de a fi consultat de un medic; acest lucru va preveni
raspandirea unei posibile boli cu transmitere sexuala
- evitati dusurile, cu exceptia cazului in care medicul dumneavoastra este de acord.
Medici specialisti recomandatiSus

Medicii care pot sa puna diagnosticul de vaginita bacteriana si sa o trateze sunt:

- medicii de familie
- ginecologii
- medicii internisti (de medicina interna).

InvestigatiiSus

Medicul poate sa va faca un test pentru vaginita bacteriana in cazul in care dumneavoastra:
- aveti simptome
- urmeaza sa faceti o histerectomie sau un avort chirurgical (vaginita bacteriana creste riscul de
infectie dupa efectuarea lor)
- sunteti insarcinata si ati avut in trecut o nastere prematura - o nastere prematura in trecut ar fi
putut fi cauzata de infectie.

Medicul poate pune diagnosticul de vaginita bacteriana pe baza istoricului simptomelor

dumneavoastra, a unui examen vaginal si a unei mostre din secretia vaginala. Testele de
laborator care detecteaza semnele de vaginita bacteriana pot cuprinde:
- "muntele umed". O mostra prelevata din secretia vaginala este pusa pe o lamela de microscop si
apoi este amestecata cu o solutie salina (normosalina).

Lamela astfel preparata este examinata:

- pentru identificarea bacteriei prezente,
- pentru cautarea de celule albe sanguine (leucocite) care indica prezenta unei infectii
- pentru cautarea de celule neobisnuite care se numesc celulele-cheie. Prezenta celulelor-cheie
este cel mai fidel indicator al vaginitei bacteriene.
- testul Whiff. Cateva picaturi de solutie de hidroxid de potasiu (KOH) se adauga la o mostra
prelevata din secretia vaginala si se urmareste daca se produce un miros puternic de peste. Daca
acest miros apare, acest lucru sugereaza prezenta vaginitei bacteriene.
- pH-ul vaginal. PH-ul vaginal normal este de 3.8 - 4.5. Vaginita bacteriana determina adeseori o
crestere a pH-ului vaginal peste 4.5.
- efectuarea de culturi. Efectuarea unei culturi din secretia vaginala poate arata o inmultire
semnificativa a Gardnerellei vaginalis, care se poate asocia cu vaginita bacteriana.
- testul Babes Papanicolau. Vaginita bacteriana poate fi detectata in timpul unui test Papanicolau
de rutina. Totusi, testul Papanicolau nu este un test standard pentru diagnosticul de vaginita
bacteriana.
- coloratia Gram. O mostra din secretia vaginala se pune pe o lamela de microscop. O coloratie
speciala se aplica pe lamela, si ca urmare unele tipuri de bacterii (bacteriile Gram-pozitive) se
coloreaza in purpuriu, in timp ce altele (bacteriile Gram-negative) se coloreaza in roz. In vaginita
bacteriana, bacteriile Gram - negative, in special Gardnerella vaginalis, sunt foarte frecvente.
- proba cu oligonucleotide. Acest test detecteaza materialul genetic (ADN) al bacteriei din
vaginita bacteriana. Testul cu oligonucleotide este foarte precis dar nu poate fi efectuat de rutina
in majoritatea laboratoarelor. Prezenta celulelor-cheie, un pH vaginal crescut, si un test Whiff
positive sunt suficiente dovezi pentru punerea diagnosticului de vaginita bacteriana si pentru
tratarea ei.
TratamentSus

Tratament - generalitati

Vaginita bacteriana dispare spontan, fara tratament la 25% din persoane, asa ca tratamentul nu
este intotdeauna necesar.
Se recomanda tratament in cazul in care:
- este indicata o procedura invaziva la nivel pelvin care ar putea sa determine o infectie
- sunt prezente simptome de vaginita bacteriana, mai ales in cazul in care persoana respectiva
este insarcinata
- persoana respectiva este insarcinata si a avut in trecut o nastere prematura care ar fi putut fi
cauzata de o infectie
- persoana respectiva are simptome care nu dispar de la sine, fara tratament

Vaginita bacteriana se trateaza cu antibiotice. Metronidazolul (Flagyl) este tratamentul de prima

intentie. Daca persoana in cauza nu este insarcinata, poate lua medicatia pe cale orala (pe gura)
sau se poate introduce intravaginal. Femeile insarcinate se pot trata doar pe cale orala.
Tratamentul antibiotic pentru vaginita bacteriana poate duce la aparitia infectiei vaginale
deoarece medicamentele modifica balanta microorganismelor din vagin, permitand infectiei
vaginale sa se dezvolte in exces. Acest lucru poate fi prevenit daca se consuma cu regularitate
iaurt cu culturi active de Lactobacillus acidophilus sau daca se iau suplimente alimentare cu L.
acidophilus.

La unele femei poate fi folosita cu succes administrarea orala sau vaginala de lactobacili pentru
tratamentul vaginitei bacteriene.
Tratarea partenerului sexual nu este de folos, deoarece vaginita bacteriana nu este cauzata de un
microorganism cu transmitere sexuala.

Optiunile de tratament actuale pentru vaginita bacteriana includ:

- asteptarea si observarea atenta. La aproximativ 25% din femei, simptomele vaginitei bacteriene
dispar de la sine. Acest lucru se intampla atunci cand microorganismele lactobacili din vagin se
inmultesc tinzand sa atinga nivelul lor normal, iar nivelul celorlalte bacterii incepe sa scada.
- medicamente antibiotice (se administreaza oral sau intravaginal). Antibioticele pot omori
bacteria care provoaca simptomele din vaginita bacteriana dar uneori nu rezolva cauza
fundamentala. De aceea, simptomele vaginitei bacteriene reapar la aproximativ 30% din femei
dupa oprirea tratamentului cu antibiotice.
- restabilirea nivelului microorganismelor lactobacili "buni" in interiorul vaginului folosind iaurt
sau suplimente alimentare.

Vaginita bacteriana in sine nu este o conditie medicala severa si adeseori dispare fara tratament.
In practica, aproximativ 50% din femeile care au teste pozitive pentru vaginita bacteriana nu au
nici un simptom. Totusi, in timpul sarcinii, a operatiilor chirurgicale sau a procedurile invazive
intravaginale, vaginita bacteriana determina vulnerabilitatea tractului reproducator la infectie sau
inflamatie, care pot duce apoi la aparitia diverselor probleme, cum ar fi nasterea prematura si
boala inflamatorie pelvina. De aceea, medicul va face teste pentru diagnosticul vaginitei
bacteriene si va recomanda tratament in cazul femeilor care:
- au simptome persistente
- sunt insarcinate si au simptome de vaginita bacteriana
- sunt insarcinate si nu au simptome de vaginita bacteriana, dar au avut in trecut o nastere
prematura (mai devreme de 37 de saptamani intregi de sarcina) care ar fi putut fi determinata de
o infectie
- urmeaza sa faca o histerectomie sau un avort chirurgical. Administrarea unui tratament cu
antibiotice pentru vaginita bacteriana inainte de histerectomie sau de avortul chirurgical reduce
semnificativ riscul de dezvoltare a unei infectii severe dupa aceea.

Se recomanda sa discutati cu medicul dumneavoastra care trebuie sa va indrume.

Daca doriti sa ramaneti insarcinata si ati avut pana in prezent simptome de vaginita bacteriana,
discutati cu un doctor care va trebui sa va urmareasca si sa va recomande un tratament inainte de
a ramane insarcinata.
Daca in timpul examinarii se identifica alte probleme cum ar fi o posibila boala cu transmitere
sexuala, se va recomanda un tratament adecvat.
Deoarece vaginita bacteriana nu se transmite de la o persoana la alta, tratarea partenerului sexual
nu va ajuta.

Tratamentul ambulator (la domiciliu)

Daca ati fost diagnosticata cu vaginita bacteriana, puteti folosi lactobacili (in iaurt) pentru a
restabili echilibrul dintre bacteriile din vagin, fie in asociere cu sau in loc de tratament cu
antibiotice.
Daca sunteti insarcinata, tineti minte sa evitati folosirea oricarui tratament care se administreaza
intravaginal.

Lactobacilii pentru vaginita bacteriana

Microorganismele lactobacili opresc dezvoltarea bacteriilor daunatoare, intaresc sistemul imun si

cresc rezistenta la infectie.
Lactobacillus acidophilus este gasit in culturi active in unele iaurturi si se gasesc de asemenea in
farmacii sub forma de lichid, pudra sau tablete.
Timp de decenii, femeile au folosit L. acidophilus pentru tratarea vaginitei bacteriene si a
infectiei cu un oarecare succes si fara efecte secundare. Aceasta terapie a ajutat la recolonizarea
tractului vaginal cu microorganisme lactobacili, impiedicand inmultirea bacteriilor daunatoare.
Pana in prezent s-au facut doar cateva studii cu lactobacili, asa ca urmeaza sa se colecteze mai
multe date.

Pentru tratamentul vaginitei bacteriene cu L. acidophilus se recomanda urmatoarele:

- sa consumati cel putin 226.8 g de iaurt care contin culturi vii, active de L. acidophilus in cursul
alimentatiei din cursul fiecarei zile. Durata este de 2 luni.
- dupa ce va asigurati ca nu sunteti insarcinata, puteti trata direct zona vaginala prin introducerea
in vagin de lactobacili sub forma de capsules gelatinoase (care se dizolva), de tablete sau sub
forma de iaurt (folosind un aplicator pentru medicatie intravaginala). Durata acestui tratament
este de 7 zile. Intr-un studiu despre aplicarea intravaginala de iaurt timp de 7 zile, 88% din femei
nu au mai avut vaginita bacteriana cand au fost testate la 2 luni dupa tratament.

Cercetatorii au descoperit ca doua tipuri diferite de lactobacili -L. crispatus si L. jensenii-sunt

cele mai frecvent gasite in mediul normal vaginal. Cercetatorii incearca in prezent sa faca
capsule care sa contina aceste tipuri de lactobacili.

Optiuni de medicamente

Antibioticele sunt tratamentul standard pentru vaginita bacteriana. Metronidazolul (Flagyl) este
medicatia de prima alegere in tratarea ei. Femeile care nu pot tolera metronidazolul, pot lua un
antibiotice cu spectru larg cum ar fi clindamicina (Cleocin).
Aceste antibiotice se pot administra oral (pe gura) sau se introduc in vagin. Se poate recomanda
folosirea in acelasi timp a ambelor cai de administrare.

Studiile demonstreaza ca in general antibioticele intravaginale sunt la fel de eficiente ca

antibioticele orale in tratamentul vaginitei bacteriene. Medicamentele introduse intravaginal
produc mai putine efecte adverse decat cele administrate oral, desi pot duce la aparitia unei
vulnerabilitati la infectia vaginala.

Atunci cand luati un tratament pentru vaginita bacteriana, intrebati-l pe doctorul dumneavoastra
daca trebuie sa:
- sa folositi medicamente pe cale orala sau medicamente introduse intravaginal. Unele femei
prefera sa ia medicamente pe cale orala decat administrarea acestora pe cale intravaginala. La
femeile insarcinate se administreaza doar oral
- sa evitati contactele sexuale in timpul tratamentului
- sa continuati tratamentul in timpul perioadei menstruale. Este mai dificila administrarea de
medicamente intravaginale in timpul acestei perioade, dar doctorul va poate recomanda
continuarea tratamentului de acest fel in acest timp
- sa evitati consumul de alcool in timpul tratamentului. Metronidazolul poate duce la aparitia de
greturi si varsaturi daca se asociaza cu consumul de alcool.
Uleiurile minerale care sunt continute in cremele sau ovulele cu clindamicina sau in gelul cu
metronidazol pot duce la ineficienta prezervativelor si a diafragmelor. Sa nu va bazati pe aceste
metode contraceptive atunci cand folositi aceste medicamente intravaginale.

Tratament chirurgical

Nu exista nici un tratament chirurgical pentru vaginita bacteriana in acest moment.

EvolutieSus

Adeseori vaginita bacteriana dispare de la sine, dar la unele femei persista in timp. Tratamentul
cu antibiotice folosit in mod curent poate fi eficace la unele femei, dar ineficient la altele.
- circa 25% din femeile cu vaginita bacteriana se vindeca spontan, fara medicatie, dupa o
saptamana
- vaginita bacteriana reapare la aproximativ 30% din femeile care au fost tratate.
ComplicatiiSus

Riscul de aparitie a complicatiilor vaginitei bacteriene creste:

- in timpul sarcinii. Femeile care au vaginita bacteriana in timpul sarcinii au un risc mai mare de
avort spontan, de nastere prematura (inainte de termen) si de infectie uterina dupa nastere fata de
femeile care nu au vaginita bacteriana.
- dupa interventii chirurgicale ginecologice. Femeile care au vaginita bacteriana in momentul in
care se face o procedura invaziva intravaginala au un risc crescut de a dezvolta o infectie sau o
inflamatie mai serioasa, cum ar fi boala inflamatorie pelvina, endometrita sau infectia de tract
urinar (infectia urinara). Procedeele chirurgicale care pot duce la aparitia de infectii legate de
vaginita bacteriana includ biopsia endometriala, avortul chirurgical, histerectomia, introducerea
dispozitivului intrauterin, operatia cezariana, dilatarea si chiuretarea si testul radiologic care
examineaza interiorul uterului, trompele uterine, si zonele din jur (histerosalpingografie)
- o data cu expunerea la infectia HIV sau la alte boli cu transmitere sexuala. Femeile care au
vaginita bacteriana au un risc mai mare de a se infecta si de a face boli cu transmitere sexuala
(inclusiv HIV) atunci cand sunt expuse la aceste infectii.

ProfilaxieSus

Pentru prevenirea vaginitei bacteriene se recomanda:

- sa consumati cel putin 226.8 g de iaurt care contin culturi vii, active de L. acidophilus in cursul
alimentatiei din cursul fiecarei zile. Intr-un studiu se arata ca femeile care au consumat iaurturi
cu L. acidophilus timp de 2 luni au avut o diminuare a vaginitei bacteriene
- sa folositi medicamente anticonceptionale orale, care diminueaza modificarile hormonale la
nivelul vaginului care ar putea duce la aparitia vaginitei bacteriene. De asemenea daca aveti mai
multi parteneri sexuali, folositi prezervative pentru a reduce riscul de boala cu transmitere
sexuala
- sa limitati numarul partenerilor sexuali. Un numar mai mare de parteneri sexuali creste riscul de
a se dezvolta vaginita bacteriana prin modificarea mediului normal din vagin
- sa folositi un tampon intravaginal sau o diafragma doar pentru o perioada limitata de timp.
Intrebati doctorul in legatura cu utilizarea corecta a diafragmei pentru prevenirea atat a sarcinii,
cat si a riscului de infectie vaginala
- evitarea dusurilor intravaginale
- sa luati in considerare folosirea de spermicid nonoxynol-9, care pare sa reduca riscul de
vaginita bacteriana.

Vaginita bacteriana nu se transmite de la o persoana la alta si nu este considerata o boala cu

transmitere sexuala. Totusi, daca sunteti expusa la o boala cu transmitere sexuala in timp ce aveti
vaginita bacteriana, exista un risc mai mare de a face aceasta boala.
Este intotdeauna importanta protectia in timpul actului sexual pentru prevenirea bolilor cu
transmitere sexuala, chiar daca aveti sau nu vaginita bacteriana. Prevenirea unei boli cu
transmitere sexuala este mai usoara decat tratarea unei infectii odata ce aceasta a aparut.