ION

de Liviu Rebreanu
Relația dintre două personaje (Ion și Ana)

Ion al Glanetașului și Ana a lui Vasile Baciu sunt două dintre personajele care
reprezintă problema cuplului în romanul lui Liviu Rebreanu și ale căror destine se împletesc în
mod tragic.
Roman realist și obiectiv, „Ion” creionează tipuri umane prezentate în strânsă relație cu
mediul în care trăiesc. Atât Ion cât și Ana fac trimitere la tipologia țăranului din satul
transilvănean al începutului de secol XX.
Condiția bărbatului în acest mediu traditional este însă diferită de cea a femeii. Bărbatul
este capul familiei și prin urmare este îndreptățit să ia toate hotărârile în legătura cu aceasta, pe
când femeia este doar purtătoare de zestre și de urmași, menită treburilor casnice și muncilor
grele de la camp. (Ana naște la capătul locului pe care bărbații îl muncesc în continuare, trăgând
doar cu urechea la țipetele ei.)
Destinele lui Ion și al Anei se împletesc în momentul în care tânărul se hotărăște să-și
schimbe statutul social, căsătorindu-se din interes. El și fata lui Vasile Baciu sunt diferiți din
punctul de vedere al poziției în sat, deoarece el este sărac, iar ea este fiica unui țăran bogat.
În lumea satului traditional averea, în speță posesia pământului, este factorul care
determină poziția individului în ierarhia socială.
Deși are calități umane, precum inteligență și hărnicie sau poziția de lider în rândul
feciorilor, Ion este desconsiderat doar din cauza sărăciei, stare pentru care îl considera vinovat pe
tatăl său, om slab și bețiv care a „prăpădit” averea adusă de Zenobia în gospodărie. Însuși Vasile
Baciu îl umilește pe flăcău la horă, reproșându-i: „Ce-ai cu fata mea, sărăntocule!”
După nenumărate certuri și târguieli cu tatăl Anei pe care o lăsase însărcinată, tinerii se
căsătoresc, prin mijlocirea preotului Belciug, și Ion va primi pământul pe care și-l dorise atât de
mult. În acel moment constată însă cu uimire că, odată cu averea, a primit-o și pe urâțica Ana de
care, în timpul îndelungilor confruntări, aproape uitase. Ca urmare, începe să o urască și se
răzbună pe ea prin vorbe grele și bătăi.
Destinele amândurora se sfârșesc tragic: Ana se sinucide și Ion, care reînnodase idila
cu Florica, este omorât de George.
Imaginea cuplului Ion-Ana surprinde condiția femeii și a bărbatului în societatea
patriarhală a vremii. Ion are posibilitatea să-și modeleze destinul urmărind în mod conștient
scopurile pe care și le propune. Chiar și moartea sa este o urmare a alegerii pe care o făcuse,
aceea de a se iubi cu o femeie căsătorită. Ana, pe de altă parte, nu are posibilitatea de a ieși
realmente de sub tutela la care o condamnă condiția de fiică și de soție. Făcând greșeala de a se
îndrăgosti și de a încălca normele morale ale lumii în care trăiește, este pedepsită atât prin
oprobriul comunității, cât și prin maltratările fizice și psihologice la care o supun tatăl și soțul.
Relevantă pentru incapacitatea de a se sustrage condiției sale limitate este scena în care, alungată
de tatăl ei, dar și de Ion, care „nu are ce face cu ea”, fără avere, însărcinată și suferindă, femeia
rămâne în mijlocul drumului, neștiind încotro să o apuce: „Mergea unde o purtau pașii, ca un
câine izgonit”.
Un alt aspect care face imposibilă viața de cuplu este diferența de temperament. Ion
este un personaj energic, dinamic, copleșitor prin voința și forța stihială, la fel ca și pământul pe
care îl iubește. Are un temperament vulcanic, care se dezvăluie încă de la început prin bătaia de
la horă, o voință nestrămutată în realizarea scopurilor pe care și le propune. Principalul său
conflict este cu lumea exterioară: cu Baciu, cu părinții, cu Ana, cu George. De aceea, și moartea
sa se datorează unei forte exterioare, el găsindu-și sfârșitul în urma unei lovituri cu sapa, unealtă
a pământului.
Pe de altă parte, Ana se plasează în antiteză cu soțul ei. Chiar și din punct de vedere
fizic, el este un flăcău frumos, puternic, pe când ea este slabă și urâțică, ștearsă ca temperament.
Crescută fără mamă, de un tată autoritar și abuziv, este interiorizată, timidă, nu are păreri, nu este
capabilă să-și impună voința. Trăiește în conștiință toate conflictele care se transformă în drame
interioare și de aceea moartea prin sinucidere vine tot ca act îndreptat către interior, către sine, și
nu către ceilalți.
Astfel, Rebreanu susține, prin intermediul cuplului Ion-Ana, o teză socială și morală
legată de mentalitatea unei lumi patriarhale în care statutul social este dat de avere, în care
căsătoriile sunt, în general, aranjate de către părinți tot după criteriul averii, în care femeia este
un instrument de schimb și tocmeală, iar bărbatul este un „pater familias”, având drepturi
depline, chiar dacă nu de viață și de moarte, ca în dreptul roman, asupra destinelor familiei.