INDICATORI ACIDO-BAZICI

Indicatorii acido-bazici sunt substanțe care au proprietatea de a-și schimba culoarea în funcție de
mediul chimic in care se afla: bazic (alcalin), acid sau neutru. Acesti indicatori chimici de culoare sunt
sensibili la concentrația ionilor de hidrogen din sistem, sau mai bine zis la nivelul pH-ului.
În laboratoarele chimice, indicatorii sunt utilizați pentru a determina anumite substanțe și, în cea mai
mare parte, pentru a afla aciditatea mediului, deoarece de această proprietate depind atât
comportamentul substanțelor, cât și natura reacției.

Ce înseamnă pH-ul? Valoarea pH-ului reprezintă un

parametru important ce caracterizeaza calitatea unei soluţii
apoase. pH-ul este de fapt o unitate de măsură. Abrevierea
pH înseamnă “potentialul de hidrogen” și indica cât de
mult hidrogen este în lichide și cât de activ este ionul de
hidrogen. Scara pH-ului a fost concepută în 1923 de
biochimistul danez Søren Peter Lauritz Sørensen (1868-
1969).

INDICATORI CHIMICI
Cei mai comuni indicatori sunt turnesolul, fenolftaleina și metiloranjul.
Turnesolul este unul din cei mai vechi indicatori acido-bazici cunoscuți.
Acest indicator este o infuzie apoasă de licheni si a fost descoperit
accidental în 1663 de către fizicianul și chimistul englez Robert Boyle.
Ulterior, hârtia de filtru a fost impregnată cu infuzie de turnesol, devenind
un indicator pH folosit pentru a determina caracterul acid sau bazic al
diverselor substanțe. Hârtia albastră de turnesol devine roşie în contact cu
acizi și hârtia roșie de turnesol devine albastră în contact cu baze
(substanțe alcaline), schimbarea de culoare având loc în intervalul 4.5-8.3
pH. La pH neutru, culoarea hârtiei de turnesol este violet.
Metiloranj este o pulbere cristalină portocalie. Culoarea soluției se schimbă de la roșu la galben.
Indicatorul metiloranj este rosu în intervalul 0-3,1 pH, portocaliu în intervalul 3,1-4,4 pH si galben în
intervalul 4,4-14 pH.
Fenolftaleina este o substanță chimică care se prezintă sub forma de cristale albe (incolore) solubila în
alcool 95% și mai puțin solubilă în apă. Fenolftaleina este incoloră în mediu acid și neutru, în intervalul
0-8,1 pH, devine rosie în intervalul 8,2-10 pH şi apoi violet în intervalul 10,1-14 pH. Prin urmare,
fenolftaleina este utilizată pentru a determina mediul bazic.

INDICATORI NATURALI
Indicatorii acido-bazici nu sunt doar chimici. Mai exista si indicatori
vegetali care sunt peste tot în jurul nostru, în viața de zi cu zi. Indicatorii
naturali de pH sunt molecule responsabile de colorațiile observate la
plante, fructe sau flori, precum și la unele legume. Acestea constau în
marea lor majoritate dintr-o familie de compuși organici numiți antociani, care sunt identificați în
natură prin culorile lor albastru, roșu și violet.

Antociani și proprietățile lor. Antocianii sunt unul dintre cei mai des

întâlniți pigmenți din regnul vegetal. Sunt cunoscute un număr mare de
specii naturale bogate în antociani. Acestea sunt panseluțe, zmeură,
cireșe, căpșuni, varză roșie, afine, merișoare, căpșuni, struguri negri și
multe altele. Prin urmare, dacă avem un fruct roșiatic, probabil culoarea
sa e cauzată de un set de antociani. In cazul unei variatii de pH,
antocianii au o structură moleculară care schimba culoarea pe care o
percepem.
De exemplu, sucul de sfeclă rosie prezintă culori roșiatice in intervalul 2 - 9 pH, devenind din ce în ce
mai violet pe măsură ce alcalinitatea mediului crește. Cu toate acestea, în medii puternic alcaline, are o
culoare galbenă. Prin urmare, sucul de sfeclă ar fi un bun indicator pentru a detecta creșterea bruscă a
alcalinității.
Sucul de varză roșie este chiar mai cunoscut și folosit decât
sucul de sfeclă. Variațiile sale de culoare sunt mai evidente și
mai utile, deoarece este format dintr-un amestec mai
complex de antociani. Proaspăt preparat, sucul de varză roșie
are un pH neutru si prezintă culoarea mov. Dacă se adaugă
acid, acesta va deveni roșu. Dacă se adaugă o bază, aceasta
va deveni albastră la pH = 8, verde in intervalul 9 - 13 pH și,
în cele din urmă, galbenă la pH = 14.
Sucul de struguri se comportă în mod similar cu sucul de sfeclă sau varză; cu toate acestea, culorile
obținute sunt diferite și mai puțin variate. La pH acid, sucul de struguri devine galben-portocaliu, în
timp ce la pH alcalin incepe sa devina verde măslin, care se intensifică pe măsură ce pH-ul se apropie
de 14.
Pentru cireșe și mure, schimbările de culoare sunt de la roșu (in mediu acid) la albastru sau violet (in
mediu bazic). În contrast, antocianinele din afine se comportă ca cele din varza purpurie; ambii
indicatori generează culori foarte asemănătoare, cu diferența că soluția de afine nu devine albastra în
niciun moment.
Din ceapa se obține o soluție cu tonuri de roz, accentuate în pH acid. In pH bazic, solutia
devine verde gălbui, dar și inodora. Nu mai miroase a ceapa.
Petalele de flori pot fi zdrobite pentru a prepara soluții apoase sau
alcoolice. Trandafirii, de exemplu, produc soluții incolore la pH
neutru. Dar în mediile acide (pH < 4), acestea devin roz, iar în medii bazice (pH >
8), acestea se transformă în colorații verzui-gălbui. Pe de altă parte, soluțiile
preparate cu petale de hibiscus rămân portocalii până la pH = 7, când încep să devină
violet închis la valori de pH alcaline.
Sucurile sau decocturile de fructe viu colorate sau alte părți ale plantelor sunt cel mai adesea folosite ca
indicatori naturali. Astfel de soluții trebuie păstrate într-un recipient întunecat. Din păcate, indicatorii
naturali au un dezavantaj: decocturile lor se deteriorează destul de repede - devin acre sau mucegăite
(soluțiile alcoolice fiind mai stabile).
De asemenea, folosind indicatori naturali, este uneori dificil sau imposibil să distingem, de exemplu, un
mediu neutru de unul ușor acid sau unul ușor alcalin de unul puternic alcalin.
Prin urmare, în laboratoarele chimice se folosesc indicatori sintetici, mult mai sensibili, care își schimbă
brusc culoarea mai ales în intervale de pH foarte înguste.