Page 1

Acizii şi bazele sunt substanţe compuse care au proprietăţi chimice diferite.

Intenţionăm să studiem proprietăţi ale acizilor şi bazelor întâlnite mai des în gospodărie,
dar şi din laboratorul nostru de chimie.
Una dintre aspectele spectaculoase ale acizilor şi bazelor este acţiunea lor asupra
indicatorilor acido-bazici. Cu această ocazie se poate studia şi scara de pH pentru a descrie
proprietăţi ale acizilor şi bazelor.
Aciditatea sau bazicitatea se măsoară pe scara pH-ului. Scara pH-ului are valori cuprinse
între pH= 0 (mediul cel mai acid) şi pH=14 (mediul cel mai bazic sau cel mai alcalin). Valoarea
pH=7 corespunde unui mediu neutru.
Măsurarea pH-ului se poate face cu ajutorul unor aparate electrice speciale, de mare
precizie, numite pH-metre, sau, mai simplu, cu ajutorul indicatorilor acido-bazici.
Valoarea pH-ului se stabileşte comparând culoarea obţinută cu culorile etaloanelor de
pH.
Scala pH-ului este utilizată mai ales pentru soluţii slab acide sau slab bazice (între pH=3 şi
pH=10).
Multe reacţii biochimicese petrec în soluţii neutre, slab acide sau slab bazice.
pH-ul sângelui omenesc este cuprins între 7,38-7,42.
Lichidele din mediul intern al organismului sunt slab bazice.
Sucul gastric este puternic acid (1-2,5); sucul intestinal este bazic (pH≈8); saliva are
pH=6,5.

este o pulbere solubilă în apă, conţinând pigmenţi extraşi din licheni,

în principal din Roccella tinctoria. Uzual, se adsoarbe pe hârtie de filtru, devenind un indicator
pH, folosit pentru a determina caracterul acid sau bazic al diverselor substanţe. Culoarea neutră
a hârtiei de turnesol este violetul. Turnesolul albastru a fost mult întrebuinţat în Evul Mediu
târziu, pentru pictura de manuscris.
Alchimistul spaniol Arnaldus de Villa Nova a folosit turnesolul prima dată în jurul anului
1300 e.n.
Turnesolul se găseşte în diferite specii de licheni. Roccella tinctoria (America de Sud), Roccella
fuciformis (Angola şi Madagascar), Roccella pygmaea (Algeria), Roccella phycopsis, Lecanora
tartarea (Norvegia, Suedia), Variolaria dealbata, Ochrolechia parella, Parmotrema tinctorum şi
Parmelia.

Lichenul Parmelia sulcata

Page 2
 (Brassica oleracea) Sucul de varza roşie conţine un pigment numit
„cyanidin” care poate fi utilizat la monitorizarea pH-ului în soluţii. Este de culoare roz in soluţii
acide (ph < 7), mov în soluţii neutre (ph ≈ 7), albastru în soluţii alcaline (ph > 7), şi incolor în
soluţii foarte alcaline unde pigmentul este redus complet. Culoarea depinde însă şi de tipul de
acid folosit (anorganic, organic) şi culoarea în soluţii puternic alcaline poate vira pâna la verde .
Michaelis, Leonor; M. P. Schubert, C. V. Smythe (1 December 1936).
„Studiul Potenţiometric al Flavinilor”. J. Biol. Chem. 116 (2): 587 – 607.
Cyanidinul este un compus organic natural care se găseşte în: fructe de pădure, struguri, afine,
mure, coacăze, cireşe, merişori, soc, păducel, zmeură, mere şi prune. varză roşie ceapă roşie. Cea
mai mare concentraţie de cyanidin se găseşte în pieliţa fructel or.

Structura Cyanidinei
culoarea roşie provine de la anthocyanidin, derivat de cianidin.
conţine betanina, colorant glicozidic comestibil, Betanina, este un colorant
comestibil glycozidic obţinut din sfeclă. Ca aditiv alimentar, are numărul E162. Betanina se
descompune când este expusă la lumină, căldură sau în prezenţa oxigenului; prin urmare, este
utilizată în produse congelate, produse cu perioadă scurtă de valabilitate sau produse vândute în
stare uscată. Betanina poate supravieţui pasteurizării când se află în produse cu un conţinut
ridicat de zahăr. Sensibilitatea ei la oxigen este mare în produse cu un conţinut ridicat de apă
şi/sau cationi de metal (ex: fier sau cupru); antioxidanţi precum acidul ascorbic pot încetini
procesul. În formă uscată, betanina este stabilă în prezenţa oxigenului. Be tanina se obţine în
general din extract de suc de sfecla; concentraţia betaninei în sfecla roşie poate ajunge la 300 –
600 mg/kg. Betanina poate fi folosită şi la colorarea cărnii şi a cârnaţilor. Cea mai comună
utilizare a betaninei este in colorarea îngheţatei şi a băuturilor răcoritoare sub formă de praf;
alte întrebuinţări sunt în anumite produse de cofetărie din zahar, ex: fondante, glazuri de zahăr
şi umpluturi de zahăr sau de fructe. În bomboanele fabricate la cald, poate fi utilizată dacă este
adăugată în partea finală a procesării. Betanina mai este utilizata la fabricarea supelor
concentrate.

Betanina

Page 3
 - varză roşie;
- cuţit;
- tocător din plastic;
- apă distilată;
- sursă de încălzire;
- vas termorezistent pentru fierberea fâşiilor de varză;
- sticluţă picurătoare;
- Pahar Berzelius 250 ml;
- pâlnie din sticlă;
- hârtie de filtru;
- eprubete;
- suport pentru eprubete;
- sare de lămâie,
- NaHCO3;
- NaOH;
- NH3
- HCl;
- Sucuri de fructe/ lămâie, oţet ş.a.
- Aparat foto;

1. PREPARAREA INDICATORULUI
Varza roşie se mărunţeşte şi se aşează într-un vas termorezistent . Se toarnă apă distilată
peste aceasta şi se aduce la temperatura de fierbere; fierberea trebuie să fie făcută la foc moderat
circa 10 minute, până când apa se va colora. Se răceşte apoi vasul.
Se pregăteşte hârtia de filtru într-o pâlnie aşezată într-un pahar Berzelius pentru a colecta
lichidul colorat obţinut prin fierberea verzei. După răcire, lichidul obtinut este filtrat şi colectat într-
un pahar Berzelius; ulterior este turnat într-o sticluţă picurătoare şi etichetat: „Indicator acido-bazic
din varză roşie”
2. VERIFICAREA pH –ului UNOR SUBSTANŢE
Se prepară în eprubete diferite soluţii diluate de sare de lămâie, NH 3, HCl, NaOH, NaHCO3 ,
suc delămâie, oţet.
În fiecare dintre eprubetele cu soluţiile astfel preparate se introduc 3-4 picături de indicator
obţinut din varză roşie.
Se observă şi se notează culorile din fiecare eprubetă.
Se concentrează unele soluţii şi se observă intensitatea culorii într-un tabel.

3. COMPARAREA CU TURNESOLUL
Se repetă experimentul folosind ca indicator turnesolul.
Se notează virajul culorii în mediu acid, neutru şi bazic.

4. PREZENTAREA ACTIVITĂŢII

Page 4
 Toate etapele de lucru sunt fotografiate, iar activităţile şi concluziile vor fi prezentate în
powerpoint.
experimentele se pot repeta folosind materiale de studiu ca: săpunul lichid,
şamponul, detartrant, soluţii de curăţenie folosite în gospodărie, aspirină etc.

Moleculele de apă au tendinţa naturală de a scinda astfel:

H2O H+ + OH-
Ionul de hidrogen format se va ataşa electronilor neparticipanţi ai unei molecule de apă
2H2O H3O + + OH-

Acest proces, cunoscut sub numele de „disocierea apei” conduce la formarea Ionilor de
hidrogen H+ şi a ionilor hidroxil OH- .
Într-ul litru de apă pură, la temperatura de 250C, una din 107 molecue de apă va disocia după
modelul de mai sus, adică:

=
Apa pură, nu este nici acidă, nici bazică, ci este neutră.
+
Concentraţia ionilor de hidrogen se va nota în mod convenţional [H ], iar concentraţia
-
ionilor hidroxil se va nota convenţional [OH
]
Într-un mediu considerat neutru se consideră [H+] =10-7,iar despre
soluţie se spune că are pH=7
Un acid poate disocia astfel:
HA H+ + A-
Presupunând că apei pure i se va adăuga treptat un acid, este normal ca numărul ionilor
[H ] prezenţi în soluţie să fie mai mare. Atunci când vom avea de 10 ori mai mulţi ioni [H+]
+
+
prezenţi în soluţie (apă + acid), concentraţia ionilor [H ] va fi mai mare:

= soluţia va avea astfel [H

+
]= 10-6, iar soluţia va avea pH=6

Pentru măsurarea acidităţii sau bazicităţii unei soluţii s-a introdus o scală de măsurare
numită scala pH-ului. Această scală are valori de la 1 la 14, unde 1 corespunde unui mediu foarte
acid (cum ar fi aciditatea din stomacul nostru), iar valoarea 14 corespunde unui mediu foarte alcalin
(cum ar fi o soluţie de leşie sau sodă caustică). Valoarea 7 corespunde unui mediu ne utru.

Page 5