1.

Pentru a fi incuviinţată de instanţă, proba trebuie :

a) să fie acceptată de părţi ;

b) să aibă legătură cu pricina;

c) să nu mai fi fost folosită în alte pricini.

2. Constituie obiect al probaţiunii:

a) faptele materiale exteriorizate;

b) faptele constante;

c) faptele negative.

3. În cazul unui înscris autentic, fac dovada până la proba contrarie menţiunile care:

a) reprezintă constatările personale ale agentului instrumentator;

b) privesc declaraţiile părţilor făcute în faţa organului instrumentator;

c) care sunt străine de obiectul înscrisului.

4. Forma cerută ad probationem:

a) presupune întocmirea unui înscris autentic;

b) este cerută, printre altele, în cazul contractului de asigurare;

c) atrage, în caz de nerespectare, nulitatea relativa a actului juridic.

5. Nerespectarea formei actului juridic civil cerute ad probationem:

a) atrage nulitatea relativă a actului juridic;

b) atrage nulitatea parţială a actului juridic;

c) nu afectează valabilitatea actului juridic.

6. Reprezintă fapte notorii :

a) faptele cunoscute de toţi locuitorii unui stat sau ţinut;

b) fapte care au o existenţă prezumată de lege;

c) fapte cunoscute de judecător cu alt prilej.

7. Înscrisurile recognitive:
a) sunt înscrisuri nepreconstituite;

b) sunt înscrisuri autentice;

c) sunt întocmite pentru a recunoaşte o obligaţie preexistentă.

8. Sunt opozabile terţilor până la înscrierea în fals menţiunile dintr-un înscris autentic care privesc:

a) data întocmirii înscrisului;

b) exprimarea consimţământului părţilor;

c) valabilitatea cauzei actului juridic.

9. Au valoare de adevăr următoarele afirmaţii:

a) menţiunile străine de obiectul înscrisului autentic fac dovada până la proba contrară;

b) menţiunile străine de obiectul înscrisului autentic fac dovada până la înscrierea în fals;

c) menţiunile străine de obiectul înscrisului autentic pot servi ca început de dovadă scrisă.

10. Formalitatea multiplului exemplar presupune ca:

a) înscrisul sub semnătură privată să fie scris în întregime de debitor, care trebuie să adauge menţiunea
multiplu exemplar înainte de a semna;

b) înscrisul autentic trebuie întocmit într-un număr de exemplare original egal cu numărul de persoane
cu interese contrare;

c) un contract de vânzare cumpărare încheiat între doi vânzători, pe de-o parte şi un cumpărător, pe de
altă parte, să fie redactat în două exemplare originale.

11. Nu este necesară îndeplinirea formalităţii multiplului exemplar, în următoarele situaţii:

a) când convenţia sinalagmatică este constatată printr-o hotărâre judecătorească,

b) în cazul contractelor încheiate prin corespondenţă;

c) în cazul în care s-a redactat un singur exemplar care a fost lăsat în păstrarea unui terţ.

12. Menţiunea bun şi aprobat este cerută în cazul:

a) înscrisurilor sub semnătură privată ce constată obligaţii reciproce şi interdependente;

b) înscrisurilor sub semnătură privată care constată obligaţii unilaterale privind bunuri certe;

c) înscrisurilor sub semnătură privată care constată obligaţii unilaterale privind executarea unei obligaţii
de a face.
13. Registrele domestice fac credinţă împotriva persoanei de la care emană, dacă:

a) cuprind menţiunea expresă că nota din ele s-a făcut să ţină loc de titlu în favoarea creditorului;

b) cuprind curat primirea unei plăţi;

c) sunt scrise, semnate şi datate de mâna debitorului.

14. Menţiunile realizate de creditor pe titlul de creanţă fac credinţă:

a) atunci când se tinde a se proba liberarea debitorului;

b) când sunt semnate de creditor;

c) atunci când se tinde a se proba suplimentarea datoriei debitorului.

15. Înscrisurile preconstituite pot fi:

a) înscrisuri originale;

b)înscrisuri recognitive;

c) înscrisuri confirmative.

16. Înscrisul:

a) nevalabil ca înscris autentic, constituie început de probă scrisă, dacă este semnat de părţi şi nu este
cerut ad validitatem;

b) autentic este nepreconstituit;

c) ce constată obligaţii unilaterale căruia îi lipseşte menţiunea bun şi aprobat este nevalabil ca mijloc de
probă.

17. Înscrisurile autentice se deosebesc de cele sub semnătură privată:

a) în ceea ce priveşte forţa probantă;

b) din perspectiva opozabilităţii faţă de terţi;

c) în ceea ce priveşte proba contrară.

18. Data înscrisului sub semnătură privată:

a) face dovada până la înscrierea în fals,

b) este opozabilă părţilor;

c) devine opozabilă terţilor de la declararea judecătorească a morţii unuia din semnatari.

19. Înscrisul nul ca înscris autentic:

a) atrage nulitatea absolută a actului privit ca negotium;

b) valorează ca înscris sub semnătură privată, numai dacă este redactat în atâtea exemplare câte părţi
cu interese contrare sunt;

c) dacă a fost întocmit ad probationem şi este semnat de părţi, valorează ca început de dovadă scrisă.

20. Nu este necesară formalitatea multiplului exemplar:

a) în cazul contractelor încheiate prin corespondenţă;

b) în cazul contractelor unilaterale;

c) în materia raporturilor dintre profesionişti.

21. Nu este necesară menţiunea bun şi aprobat în cazul:

a) actelor juridice unilaterale;

b) chitanţelor liberatorii;

c) înscrisurilor redactate integral de debitor.

1. Reprezită trăsaturi ale mărturiei:

a) are caracter scris;

b) este obiectivă;

c) priveşte acte sau fapte comise anterior.

2. Dovada viciului violenţei se poate realiza :

a) prin înscrisuri;

b) prin mărturii;

c) prin toate mijloacele de probă.

3. Mărturisirea:

a) produce efecte juridice în contra adversarului;

b) îşi produce efectele fără a fi nevoie să fie acceptată de cealaltă parte şi poate fi revocată doar pentru
eroare de fapt sau de drept;
c) dacă este extrajudiciară verbală, nu poate fi folosită ca mijloc de probă decât atunci când obiectul
contestaţiei poate fi dovedit prin martori.

5. Dovada contractului de depozit:

a) se face numai prin înscrisuri;

b)se poate face şi prin declaraţiile martorilor dacă valoarea obiectului nu depăşeşte 250 lei;

c) se poate face prin prezumţii simple.

6. Stabiliţi valoarea de adevăr:

a) prezumţiile simple pot fi folosite doar dacă este admisibilă proba cu martori;

b) interogatoriul poate fi administrat pentru dovedirea motivelor de divorţ;

c) prezumţiile mixte pot fi răsturnate prin orice mijloc de probă.

7. Este o prezumţie absolută:

a) cea care marchează timpul legal al concepţiei;

b) cea care recunoaşte buna credinţă;

c) cea de comunitate de bunuri a soţilor.

8. Prezumţiile:

a) legale se împart în absolute şi relative;

b) simple pot fi inductive şi deductive;

c) simple nu duc la răsturnarea sarcinii probei.

9. Prezumţiile simple :

a) sunt nelimitate ca număr;

b) sunt absolute ;

c) nu sunt susceptibile de răsturnare prin alte mijloace de probaţiune.

10. Constituie prezumţii legale absolute :

a) prezumţia de plată;

b) prezumţia timpului concepţiei;

c) prezumţia de paternitate.
11. Constituie prezumţii legale relative:

a) prezumţia puterii lucrului judecat;

b) prezumţia de comunitate a bunurilor dobândite de către soţi in timpul căsătoriei;

c) prezumţia existenţei bunei credinţe

1. Este imprescriptibilă extinctiv: a) acțiunea în constatarea caracterului ilicit al faptei săvârșite, prin care
s-a adus o atingere unor drepturi nepatrimoniale, dacă tulburarea pe care a produs-o subzistă; b)
acțiunea prin care persoana vătămată solicită obligarea autorului faptei ilicite la plata de despăgubiri
pentru acoperirea prejudiciului nepatrimonial cauzat; c) acțiunea în declararea caracterului simulat al
actului public față de cel secret.

a – este răspuns corect, persoana fizică ale cărei drepturi personal nepatrimoniale au fost astfel
încălcate putând introduce oricând o astfel de acțiune în constatare – a se vedea art. 253 alin. (1) lit. c)
C. civ.; b – este răspuns greșit, deoarece persoana prejudiciată poate cere despăgubiri pentru
prejudiciul nepatrimonial suferit, însă dreptul la acțiune este supus prescripției extinctive – a se vedea
art. 253 alin. (4) C. civ.; c – este răspuns corect, acțiunea în declararea simulației fiind imprescriptibilă,
însă sub rezerva prescrierii dreptului la acțiunea în fond – art. 2502 alin. (2) pct. 2

2. Prescrierea dreptului la acțiune atrage și prescrierea dreptului de a invoca acel drept pe cale de
excepție, în ceea ce privește: a) dreptul de a opune compensația pentru stingerea creanțelor reciproce;
b) dreptul de a opune anulabilitatea contractului pentru leziune; c) dreptul de a opune reducțiunea
liberalităților excesive.

a – este răspuns corect, deoarece prescripția nu împiedică stingerea prin compensație a creanțelor
reciproce numai dacă dreptul la acțiune nu era prescris în momentul în care s-ar fi putut opune
compensarea – a se vedea art. 2505 C. civ.; b – este răspuns corect, nulitatea relativă a contractului
pentru leziune neputând fi opusă pe cale de excepție când dreptul la acțiune este prescris – a se vedea
art. 1223 alin. (12) C. civ.; c – este răspuns greșit, deoarece excepția de reducțiune este
imprescriptibilă extinctiv, deși acțiunea în reducțiune privind liberalitățile excesive este prescriptibilă
– a se vedea art. 1095 alin. (1), (3) C. civ

3. Este valabilă convenția părților prin care stabilesc ca: a) termenul de prescripție pentru exercitarea
acțiunii asiguratului împotriva asiguratorului pentru plata indemnizației de asigurare să fie de un an; b)
termenul de prescripție privind acțiunea în despăgubire pentru o faptă ce constituie și infracțiune să fie
redus la 2 ani; c) termenul de prescripție privind acțiunea confesorie de uzufruct să fie prelungit cu 20 de
ani față de cel prevăzut de lege.

a – este răspuns greșit, deoarece convenția părților privind reducerea termenului de prescripție nu
este admisibilă în privința acțiunilor derivate din contractele de asigurare – a se vedea art. 2515 alin.
(5) C. civ.; b – este răspuns corect, deoarece, chiar dacă în acest caz operează prorogarea legală a
termenului prescripției pentru răspunderea civilă, atunci când termenul de prescripție al răspunderii
penale este mai lung – art. 1394 C. civ. –, convenția privind modificarea termenului prescripției nu
este interzisă, întrucât acțiunea vizează drepturi de care părțile pot dispune – a se vedea art. 2515
alin. (5) C. civ.; c – este răspuns greșit, întrucât părțile pot conveni ca termenele de prescripție de 10
ani, cum este cel prevăzut pentru acțiunea confesorie, să fie prelungit până la 20 de ani, nu cu încă 20
de ani – a se vedea art. 2515 alin. (4) C. civ.

4. Părţile pot conveni, în mod valabil, ca: a. prescripţia să se socotească de la o dată ulterioară faţă de
cea fixată prin lege; b. durata legală a termenului de prescripţie pentru anularea unui contract să se
prelungească cu 10 ani; c. acţiunea în rezoluţiune pe care o poate introduce partea interesată să fie
imprescriptibilă.

a – este răspuns corect, deoarece, conform art. 2515 alin. (3) C. civ., părţile pot modifica cursul
prescripţiei prin fixarea începutului acesteia; b – este răspuns greşit, deoarece, în cazul termenului de
prescripţie de 3 ani, maximul prelungirii poate fi de 7 ani, astfel încât să nu depăşească plafonul de 10
ani stabilit pentru prescripţiile mai scurte de 10 ani [a se vedea art. 2515 alin. (4) C. civ.]; c – este
răspuns greşit, deoarece este interzisă orice clauză prin care părţile direct sau indirect ar declara
imprescriptibilă o acţiune prescriptibilă [a se vedea art. 2515 alin. (1) C. civ.].

5. Dacă cererea de chemare în judecată este formulată după împlinirea termenului de prescripție
extinctivă, atunci: a) instanța poate invoca din oficiu excepția prescripției dreptului la acțiune; b) dacă
pârâtul nu-i opune reclamantului prescripția dreptului la acțiune, cererea poate fi admisă dacă este
întemeiată; c) dacă reclamantul formulează o cerere de repunere în termen, va începe să curgă o nouă
prescripție de același fel.

a – este răspuns greșit, deoarece prescripția nu se mai invocă din oficiu de instanță, ci doar de către
pârât, care, după împlinirea termenului de prescripție, poate să refuze executarea prestației – a se
vedea art. 2506 alin. (2) C. civ.; b – este răspuns corect, deoarece, dacă pârâtul nu formulează o cerere
expresă de constatare a împlinirii prescripției, se prezumă că a renunțat tacit la dreptul de a o invoca,
în condițiile art. 2508 C. civ.; c – este răspuns greșit, întrucât efectul repunerii în termen constă în
socotirea prescripției ca neîndeplinită, iar excepția prescripției ridicată de pârât va fi respinsă, încât
acțiunea introdusă de către titularul dreptului va fi soluționată pe fond; în niciun caz însă repunerea în
termen nu generează o reluare a cursului prescripției extinctive, ca în cazul întreruperii termenului
prescripției – a se vedea art. 2522 C. civ.

6. Termenul general de prescripție este aplicabil: a) acțiunii în despăgubiri, bazată pe nesocotirea

limitelor dreptului de proprietate; b) acțiunii privind restituirea bunului, ca urmare a anulării
contractului de vânzare; c) acțiunii prin care se invocă nulitatea relativă a recunoașterii de filiație.

a – este răspuns corect, obiectul pretenției fiind un drept de creanță – a se vedea art. 620 alin. (1) C.
civ.; b – este răspuns greșit, în acest caz acțiunea în restituire având caracterul unei acțiuni reale și
fiind imprescriptibilă, urmând regimul acțiunii în revendicare – a se vedea art. 563 alin. (2) C. civ.; c –
este răspuns corect, deoarece termenul general de 3 ani se aplică și pentru acțiunile nepatrimoniale
prescriptibile extinctiv, dacă legea nu stabilește un termen special – a se vedea art. 419 alin. (2) C. civ.
 7. Prescripția începe să curgă: a) de la data procesului-verbal de recepție finală a lucrărilor, cât privește
acțiunea pentru plata ratelor restante pentru plata contravalorii lucrării; b) de la data semnării
antecontractului de vânzare, cât privește acțiunea prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri care să
țină loc de contract de vânzare; c) de la data când s-a îndeplinit condiția, cât privește acțiunea în
executarea obligațiilor de a da sau de a face, afectată de o condiție pur potestativă din partea
creditorului.

a – este răspuns corect, deoarece, în cazul prestațiilor succesive care prin lege sau convenția părților
alcătuiesc un tot unitar, cum este plata prețului în rate, prescripția curge pentru întreaga sumă de la
data la care ultima prestație devine exigibilă – a se vedea art. 2526 C. civ. și art. 2503 C. civ.; b – este
răspuns greșit, termenul de prescripție de 6 luni curgând de la data la care contractul trebuia încheiat,
care este data indicată în antecontract – a se vedea art. 1669 alin. (2) C. civ.; c – este răspuns greșit,
deoarece în acest caz termenul nu curge de la data îndeplinirii condiției suspensive conform 2524 alin.
(3) C. civ., ci se va socoti începând cu data încheierii contractului, conform regulii prevăzute de art.
2524 alin. (1) C. civ., deoarece există posibilitatea ca creditorul, prin inacțiunea sa, să întârzie
momentul de la care prescripția începe să curgă în favoarea debitorului său [a se vedea V. Terzea, în
Fl.A. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei (coord.), Noul Cod civil. Comentariu pe articole,
Ed. C.H. Beck, București, 2012, p. 2529].

8. Prescripţia dreptului la acţiune începe să curgă: a. de la data la care se împlineşte termenul convenit
în contractul de comodat, chiar dacă comodantul l-a notificat pe depozitar să îi restituie bunul mai
devreme de această dată deoarece avea trebuinţă de bun; b. de la împlinirea unui an de la data recepţiei
finale a unei lucrări, cât priveşte cererea de anulare a contractului de antrepriză pentru eroare asupra
substanţei obiectului; c. de la data la care declaraţia de rezoluţiune sau reziliere a devenit irevocabilă,
pentru acţiunea în restituirea prestaţiilor făcute în temeiul unui act desfiinţat pentru rezoluţiune.

a – este răspuns greşit, deoarece, în acest caz, deşi termenul este stabilit în folosul comodatarului,
deci al debitorului obligaţiei de restituire, comodantul poate cere restituirea anticipată dacă
dovedeşte că avea urgentă trebuinţă de bunul respectiv – art. 2156 C. civ. –, caz în care prescripţia se
va socoti de la data formulării cererii de restituire – art. 2524 C. civ.; b – este răspuns greşit, deaorece
termenul de prescripţie al acţiunii în anulare pentru eroare se socoteşte de la data descoperirii erorii,
dar nu mai târziu de 18 luni de la încheierea contractului – art. 2529 alin. (1) lit. c) C. civ.; termenul de
prescripţie s-ar fi socotit în raport cu data recepţiei lucrării numai dacă cererea era fundamentată pe
descoperirea unui viciu ascuns al lucrării, caz în care s-ar fi raportat la termenul de garanţie; c – este
răspuns corect, întrucât, conform art. 2525 C. civ., prescripţia dreptului la acţiune în restituirea
prestaţiilor făcute în temeiul unui act anulabil ori desfiinţat pentru rezoluţiune sau altă cauză de
ineficacitate începe să curgă de la data rămânerii definitivă a hotărârii prin care s-a desfiinţat actul ori,
după caz, de la data la care declaraţia de rezoluţiune sau reziliere a devenit irevocabilă

9. Cursul prescripţiei extinctive: a. atunci când obiectul acţiunii constă în repararea prejudiciului cauzat
prin vătămarea integrităţii corporale, se suspendă până la stabilirea pensiei ce s-ar cuveni, în cadrul
asigurărilor sociale, celui îndreptăţit la reparaţie; b. începe, atât în caz de eroare, cât şi în caz de dol, la
data la care a fost cunoscută cauza de nulitate relativă, dar nu mai târziu de 18 luni de la data încheierii
actului juridic; c. în cazul acţiunii privind stabilirea judiciară a termenului pentru restituirea
împrumutului de consumaţie, începe la data încheierii contractului.

10. Este prescriptibil extinctiv dreptul la acţiunea având ca obiect: a. repararea prejudiciului adus
mediului înconjurător; b. constatarea inexistenţei dreptului de creanţă al pârâtului locatar vizând
contravaloarea îmbunătăţirilor pretins aduse imobilului reclamantului locator; c. partajul folosinţei unui
bun comun.

1. La data de 10 martie 2009, autoturismul condus de A a fost avariat din culpa lui B. Asigurătorul C l-a
despăgubit pe asiguratul A în data de 5 octombrie 2010 în baza poliţei de asigurare facultativă. Acţiunea
introdusă de către C împotriva lui B în data de 17 mai 2013 va fi: a. respinsă ca prescrisă, deoarece
termenul special de 2 ani aplicabil în materia asigurărilor a fost depăşit – art. 2527 C. civ.; b. admisă ca
fiind introdusă în termenul general de prescripţie, care se socoteşte de la data când societatea de
asigurări a despăgubit victima; c. acţiunea va fi respinsă ca prescrisă, dacă se dovedeşte că societatea de
asigurări a fost informată de către organele de poliţie cu privire la identitatea autorului prejudiciului din
data de 12 februarie 2010.

a – este răspuns greşit, deoarece în cauză nu este aplicabil acest termen, acţiunea izvorâtă din
contractul de asigurare putând fi invocată doar între părţi; b – este răspuns corect, întrucât acţiunea
se bazează pe îmbogăţirea fără justă cauză şi este prescriptibilă în termenul general de prescripţie,
care va curge de la momentul în care cel care şia micşorat patrimoniul a cunoscut sau trebuia să
cunoască atât faptul măririi altui patrimoniu, cât şi pe cel care a beneficiat de acea mărire (a se vedea
art. 1345 C. civ.); c – este răspuns greşit, deoarece acest moment de curgere a prescripţie este relevant
doar pentru acţiunea în răspundere civilă delictuală care ar fi putut fi introdusă de victimă împotriva
autorului prejudiciului [a se vedea art. 2528 alin. (1) C. civ.]

2. A a cumpărat de la B un gater în data de 13.08.2012. La data de 15.11.2016, C introduce o acţiune

împotriva lui A prin care cere obligarea acestuia la predarea gaterului, făcând proba că el era
proprietarul acelui bun, pe care i-l împrumutase spre folosință lui B. A se apără arătând că a nu a
cunoscut lipsa calităţii de proprietar al lui B şi că acţiunea introdusă de C este prescrisă. Instanţa va
decide: a) respinge acțiunea ca prescrisă; b) respinge acțiunea ca inadmisibilă; c) admite acțiunea ca
fiind formulată în termen și întemeiată.

a) F, acțiunea în revendicare este de regulă imprescriptibilă; b) A, deoarece A devine proprietar prin

efectul posesiunii de bună credință a bunului mobil achiziționat de la un detentor precar; c) F,
deoarece C a pierdut proprietatea asupra bunului și ar fi putut doar să obțină despăgubiri de la B, însă
această acțiune personală ar putea fi respinsă ca prescrisă.

3. Prin cererea de chemare în judecată intentată la data de 20.05.2015, A a solicitat să se constate

caracterul simulat al contractului de vînzare încheiat între el şi B şi obligarea acestuia la plata sumei de
10 000 euro. În susţinerea cererii sale, A a invocat că preţul real convenit pentru vânzarea
apartamentului obiect al contractului era de 70 000 euro, și nu cel de 60 000 de ero, așa cum figura în
actul public. Drept dovadă, reclamantul a prezentat un înscris întocmit la data de 20.02.2012 pe care se
înțeleseseră să îl păstreze secret, în care era stipulat prețul adevărat . Totodată, au fost audiați martori
care au declarat că au reținut din relatările părților că actul de vânzare încheiat între aceleași părți cu
privire la același bun, la data de 25.02.2012, prin care s-a stabilit un preț de 60 000 de euro nu reflecta
voința reală a părților. Reclamatul pretinde obligarea pârâtului la plata diferenței de preț de 10 0000 de
euro, întrucât suma menționată în contractul aparent fusese achitată chiar la data semnării sale, iar în
actul secret se stabilise că prețul total se va achita până la data de 30.04.2012 În apărare, pârâtul a
invocat excepția prescripției acțiunii. Ce va hotărî instanța?

Acțiunea în declararea simulației este o acțiune în constatare, deci este imprescriptibilă extinctiv.
Cererea privind obligarea pârâtului la plata diferenței de preț este o acțiune personală patrimonială
prin care se urmărește valorificarea unui drept de creanță, fiind prescriptibilă în termenul general de 3
ani , întrucât nu este declarată imprescriptibilă și nici nu este prevăzut un termen special care să îi fie
aplicabil. Data de la care se socotește termenul de prescripție este 30.04.2012, fiindcă părțile au
convenit să amâne executarea obligației de plată a prețului de 70 000 de euro prin instituirea acestui
termen suspensiv. Se va considera că plata efectuată la data încheierii actului aparent a reprezentat
un avans din acest preț, urmând ca la scadență să se achite restul de plată. În condițiile în care acest
termen s-a împlinit la data de 30.04. 2015, iar acțiunea a fost intentată la data de 20.05.2012, instanta
va respinge cererea reclamantului ca prescrisă.

4. Prin Sentinţă civilă 8063 din 13.10.2015, fiind sesizată cu acţiune în răspundere contractuală la data
de 23.08.2014, instanţa a reţinut: În speţă, reclamanta a invocat existenţa unui contract de furnizare a
serviciilor turistice, potrivit art.1766 Cod civil, prin care pârâta ar fi beneficiat de un pachet turistic în
valoare de 8546 lei, pe care nu l-ar fi achitat. Din înscrisurile dosarului, în concordanţă cu susţinerile
părţilor, rezultă că numitul DA şi pârâta IC au efectuat o excursie în Antalya, Turcia în perioada 16.08-
23.08.2013. În acest domeniu, aşa cum a precizat şi pârâta, există o reglementare specială – Ordonanţa
Guvernului nr.107/1999, privind activitatea de comercializare a pachetelor de servicii turistice,
republicată. În cap. IV, intitulat Acţiuni în justiţie, la art. 25 se prevede: (1) Acţiunile cãrora le poate da
naştere un contract de comercializare a pachetului de servicii turistice care cade sub incidenţa prezentei
ordonanţe, din cauzã de deces, de rãnire sau altã atingere a integritãţii fizice ori psihice a turistului, se
prescriu dupã 2 ani. (2) În cazul rãnirii sau al altei atingeri aduse integritãţii fizice ori psihice, care a
cauzat moartea dupã data la care contractul prevedea cã ia sfârşit prestaţia ce a dat naştere la diferend,
termenul de prescripţie de 2 ani prevãzut la alin. (1) începe sã curgã de la data decesului, dar nu mai
târziu de 3 ani de la data executãrii prestaţiei prevãzute în contract. (3) Acţiunile cãrora le-a dat naştere
un contract de comercializare a pachetului de servicii turistice care cade sub incidenţa prezentei
ordonanţe, altele decât cele prevãzute la alin. (1) şi (2), se prescriu în termen de un an. (4) Termenul de
prescripţie curge de la data la care contractul prevede cã ia sfârşit prestaţia ce a dat naştere
diferendului. Pârâta a invocat că în raport cu prevederile legii speciale mai sus citate, termenul de
prescripţie extinctivă a dreptului material la acţiunea privind plata serviciilor turistice s-a împlinit. Ce va
decide instanța?

În ceea ce priveşte excepţia invocată de pârâtă prin întâmpinare, trebuie observat că prescripţia
extinctivă a dreptului la acţiune este o sancţiune îndreptată împotriva pasivităţii titularului dreptului
subiectiv civil sau al altei situaţii juridice ocrotite de lege, care, în condiţiile legii, nu va mai avea
posibilitatea de a obţine protecţia judiciară a acesteia prin exercitarea dreptului material la acţiune.
Potrivit prevederilor art. 2500 alin. (1) NCC, dreptul material la acţiune, denumit în continuare drept la
acţiune, se stinge prin prescripţie, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege. Alin. (2) al art.
2500 defineşte şi noţiunea de „drept la acţiune”, ca fiind dreptul de a constrânge o persoană, cu
ajutorul forţei publice, să execute o anumită prestaţie, să respecte o anumită situaţie juridică sau să
suporte orice altă sancţiune civilă, după caz. Art. 2512 alin. (1) NCC stabileşte că prescripţia poate fi
invocată numai de cel în folosul căruia curge, personal sau prin reprezentant, şi fără a fi ţinut să
producă vreun titlu contrar sau să fi fost de bună-credinţă. În fine, conform art. 2506 alin.2 NCC, după
împlinirea termenului de prescripţiei, cel obligat poate să refuze executarea prestaţiei. Prin urmare,
excepţia este una de ordine privată în concepţia Noului Cod civil, de fond şi dirimantă, ceea ce
presupune analizarea cu prioritate a acesteia. Fiind evident că se află sub incidenţa acestui act
normativ convenţia invocată de reclamantă, raportat la obiectul acesteia şi disp. art. 2 pct. 1 şi pct. 2
din Ordonanţă, instanţa constată, astfel cum a invocat şi pârâta, că termenul de prescripţie extinctivă
a dreptului material la acţiunea ex contractu, privind plata serviciilor turistice, este cel indicat de
alineatul 3, citat mai sus – 1 an. Cursul prescripţiei a început să curgă la data la care contractul invocat
stabilea că ia sfârşit excursia – data la care turiştii s-au decazat din unitatea hotelieră şi s-au îmbarcat
în cursa charter Antalya –Bucureşti: 23.08.2013, potrivit înscrisurilor doveditoare depuse. Aşadar,
trebuie reţinut că la data de 23.08.2014, termenul de prescripţie s-a împlinit, conform art. 2552 alin.1
Cod civil, deoarece reclamanta nu a invocat şi nu a probat intervenirea vreunui caz de suspendare ori
de întrerupere a cursului prescripţiei. Or, acţiunea civilă a fost formulată la data de 15.01.2015 (data
poştei), în afara termenului de mai sus.

1. După desfacerea căsătoriei la data de 11 octombrie 2015, A promovează o acțiune împotriva fostului
său soț B, prin care cere obligarea acestuia la restituirea sumelor de bani cu care a contribuit la
efectuarea lucrărilor de consolidare a imobilului proprietatea părinților lui B, unde au avut domiciliul
conjugal, care fuseseră finalizate în 15 august 2012, astfel că: a) dacă acțiunea a fost promovată la data
de 23 iunie 2016, cererea va putea fi considerată prescrisă de la data de 15 august 2015; b) dacă
acțiunea a fost promovată în data de 20 noiembrie 2016, cererea va fi putea fi considerată introdusă în
termenul de prescripție care a început să curgă din 11 octombrie 2016; c) dacă acțiunea a fost
promovată la data de 15 iunie 2016, cererea va putea fi considerată în termen, în condițiile în care soții
erau separați în fapt începând cu data de 11 aprilie 2013.

a) este răspuns greșit, curgerea termenului de prescripție fiind amânată pe timpul cât a durat
căsătoria – a se vedea art. 2532 pct. 1 C. civ.; b) este răspuns corect, întrucât în acest caz căsătoria a
fost desfăcută la data de 11 octombrie 2015, iar de la acest moment a început să curgă termenul de
prescripție pentru acțiunea bazată pe îmbogățirea fără justă cauză – a se vedea art. 1347 alin. (2) C.
civ.; c) este răspuns greșit, deoarece în acest caz prescripția se socotește de la data separării în fapt,
deci acțiunea va fi prescrisă de la data de 11 aprilie 2016.

2. Introducerea unei cereri de chemare în judecată după împlinirea termenului de prescripție extinctivă
are drept consecință: a) respingerea cererii, dacă instanța constantă că nu au intervenit cauze de
întrerupere sau de suspendare a cursului prescripției, după ce a pus în discuția părților incidența
prescripției; b) respingerea cererii, în măsura în care cel în folosul căruia curge prescripția invocă aceasta
pe cale de excepție; c) admiterea cererii, în măsura în care cel împotriva căruia curge prescripția face
dovada că o anumită perioadă cursul prescripției a fost oprit.

a) greșit, prescripţia nu operează de drept – art. 2.506 C.civ., iar instanța nu poate să invoce din oficiu
prescripția; b) adevărat, invocarea prescripţiei poate fi realizată doar de partea interesată, acela în
folosul căreia curge termenul de prescripţie, având de regulă calitatea de pârât în proces. c) adevărat,
ca urmare a interveniri unei cauze de suspendare, împlinirea termenului de prescripție se prorogă cu
perioada cât a durat împiedicarea.

3. A cumpără de la B o suprafaţă de teren cu indicarea suprafeţei şi a preţului pe unitatea de măsură. În

cazul unor diferenţe de suprafaţă care dau dreptul la acţiunea vânzătorului pentru complinirea preţului,
aceasta se prescrie în termen de: a. 6 luni din ziua contractării; b. 3 ani din ziua contractării; c. un an din
ziua contractării.

a – este răspuns greşit (a se vedea art. 1744 C. civ.); b – este răspuns greşit (a se vedea art. 1744 C.
civ.); c – este răspuns corect, deoarece, conform art. 1744 C. civ., termenul este un an de la data
încheierii contractului.

4. Cursul prescripţiei extinctive se suspendă: a. prin orice act prin care cel în folosul căruia curge
prescripţia este pus în întârziere; b. cât timp debitorul, în mod deliberat, ascunde creditorului existenţa
datoriei sau exigibilitatea acesteia; c. între soţi, cât timp durează căsătoria, chiar dacă soţii sunt separaţi
în fapt.

5. Cursul prescripţiei extinctive este suspendat: a. în cazul persoanei a cărei integritate corporală a fost
vătămată printr-o faptă ilicită, până la stabilirea pensiei de invaliditate în cadrul sistemului de asigurări
sociale; b. între soţii divorţaţi, dar care continuă să locuiască împreună; c. pe durata negocierilor purtate
în vederea soluţionării pe cale amiabilă a litigiului, în ultimele 6 luni înainte de expirarea termenului de
prescripţie, chiar dacă acestea au fost iniţiate anterior.

6. Cursul prescripției se întrerupe: a) ca urmare a solicitării unui nou termen de plată de către debitor,
însă numai dacă aceasta este urmată de plata datoriei; b) ca urmare a invocării pe cale de excepție a
dreptului a cărui acțiune se prescrie, însă numai dacă acțiunea a fost admisă; c) ca urmare a punerii în
întârziere a celui în folosul căruia curge prescripția, numai dacă aceasta este urmată de chemarea lui în
judecată în termen de 6 luni de la data punerii în întârziere.

a – este răspuns greșit, deoarece în acest caz debitorul recunoaște tacit datoria, iar prescripția este
întreruptă fără să fie necesară efectuarea plății – a se vedea art. 2538 alin. (2) C. civ.; b – este răspuns
greșit, în acest caz dreptul fiind apărat pe cale defensivă, cu scopul respingerii acțiunii reclamantului,
deci întreruperea prescripției nu poate fi condiționată de admiterea acțiunii – a se vedea art. 2539
alin. (4) C. civ.; c – este răspuns corect, întrucât unul dintre efectele punerii în întârziere este
acordarea în favoarea debitorului a unui termen suplimentar de executare, creditorului i se
garantează, prin beneficiul întreruperii, că nu va risca să se împlinească cursul prescripției – a se vedea
art. 2540 C. civ.
 7. Acţiunea pentru anularea unui act de vânzare încheiat de un minor de 12 ani fără reprezentarea
ocrotitorului legal: a. poate fi introdusă la cel târziu 4 ani şi 6 luni de la încheierea sa, indiferent cât de
târziu va fi fost descoperită cauza respectivă de anulabilitate; b. dacă acel contract a fost încheiat cu
dreptul de preemţiune al unui vecin, acesta va putea cere anularea actului în termenul general, socotit
de la data când a cunoscut existenţa cauzei de nulitate; c. va fi respinsă ca prescrisă dacă a fost
introdusă la 5 ani de la data încheierii actului, în condiţiile în care la 2 ani şi 6 luni de la încheierea actului
ocrotitorul legal al minorului decedează.

a – este răspuns corect, deoarece termenul de prescripţie de 3 ani pentru introducerea acţiunii în
anulabilitate pentru incapacitate curge de la data descoperirii cauzei de nulitate, însă nu mai târziu de
18 luni de la data încheierii actului [a se vedea art. 2529 alin. (1) C. civ.]; b – este răspuns corect,
deoarece terţii pot solicita anularea unui act juridic numai atunci când legea le încuviinţează expres
aceasta, caz în care prescripţia începe să curgă, dacă prin lege nu se dispune altfel, de la data când
terţul a cunoscut existenţa cauzei de nulitate – moment subiectiv [a se vedea art. 2529 alin. (2) C.
civ.]; c – este răspuns greşit, deoarece, în situaţia în care în cadrul termenului legal de prescripţie
intervine decesul reprezentantului legal al minorului, cursul prescripţiei extinctive se suspendă până la
numirea altui reprezentant legal (a se vedea art. 2532 pct. 4 C. civ.).

8. Cursul prescripţiei extinctive privind acţiunea în restituirea contraprestaţiei se va întrerupe ca urmare

a: a. lăsării bunului individual determinat în detenţia celui care l-a dobândit printr-un act juridic ce a fost
anulat, de către transmiţătorul îndreptăţit la restituire; b. formulării, la scadenţă, a unui refuz de plată a
datoriei de către cel care ar urma să fie obligat la restituirea contraprestaţiei; c. ascunderii deliberate de
către debitor a exigibilităţii datoriei

a – este răspuns corect, în acest caz prescripţia se întrerupe ca efect al recunoaşterii tacite a dreptului
a cărui acţiune se prescrie, aşa cum rezultă din prevederile art. 2537 alin. (1) C. civ., raportat la
prevederile art. 2538 alin. (3) C. civ.; b – este răspuns greşit, în acest caz titularul dreptului la acţiune
trebuie să iasă din pasivitate dacă doreşte realizarea pe cale silită a dreptului său şi să formuleze
cererea de chemare în judecată pentru a întrerupe cursul prescripţiei care a început să curgă cel târziu
de la acest moment al scadenţei, mai ales în condiţiile manifestării unui refuz de plată – art. 2524 alin.
(2) C. civ.; c – este răspuns greşit, acesta reprezintă un caz de suspendare a cursului prescripţiei – art.
2532 pct. 5 C. civ.

9. În cazul în care, după respingerea prin decizie definitivă a unei cereri de chemare în judecată,
reclamantul a formulat o nouă acţiune care a fost admisă, prescripţia se va întrerupe: a. de la data
introducerii primei cereri de chemare în judecată, dacă a doua cerere este formulată în termen de 6 luni
de la data rămânerii definitive a deciziei de respingere; b. de la data rămânerii definitive a deciziei de
respingere a primei cereri; c. de la data introducerii celei de-a doua cereri de chemare în judecată.

a – este răspuns corect, întrucât cursul prescripţiei se va socoti întrerupt de la data primei cereri, dacă
cea de-a doua cerere a fost formulată în termen de 6 luni de la data rămânerii definitive a deciziei de
respingere – art. 2539 alin. (2) C. civ.; b – este răspuns greşit, deoarece, pentru a se întrerupe
prescripţia, cererea trebuia să fi fost admisă printr-o nouă hotărâre; c – este răspuns greşit,
reclamantul beneficiind de efectul întreruptiv al primei cereri dacă cea de-a doua cerere a fost
formulată în termen de 6 luni.

10. Dacă A îi plăteşte lui B o parte din datoria pe care o avea faţă de acesta, neştiind că termenul de
prescripţie era împlinit, atunci: a. A poate cere restituirea plăţii, invocând că s-a aflat în eroare asupra
prescrierii acţiunii; b. B poate pretinde obligarea lui A la plata diferenţei din datorie, întrucât prescripţia
dreptului la acţiune s-a întrerupt prin recunoaşterea tacită de către A a dreptului lui B; c. B va beneficia
de un nou termen de prescripţie pentru a-şi recupera diferenţa de plată de la A, dacă plata parţială s-a
făcut de către A în baza unei declaraţii scrise prin care acesta şi-a recunoscut datoria integrală faţă de B

a – este răspuns greşit, deoarece prin prescripţie nu se stinge însuşi dreptul subiectiv, ci doar dreptul
la acţiune în sens material, astfel că plata efectuată nu va fi considerată nedatorată, pentru a da
dreptul lui A la o acţiune în repetiţiune împotriva lui B – art. 2506 alin. (3) C. civ.; b – este răspuns
greşit, deoarece termenul de prescripţie era deja împlinit, acesta nemaiputând fi întrerupt prin
recunoaşterea dreptului făcută în mod tacit prin plată parţială – art. 2537 pct. 1 C. civ. raportat la art.
2538 alin. (2) C. civ.; c – este răspuns corect, deoarece recunoaşterea dreptului, făcută printr-un act
scris în folosul titularului dreptului a cărui acţiune este prescriptibilă, este valabilă, chiar dacă cel care
a făcut-o nu ştia că termenul de prescripţie era împlinit; în acest caz se vor aplica regulile de la
renunţarea la prescripţie – art. 2506 alin. (4) C. civ. După renunţare, începe să curgă o nouă prescripţie
de acelaşi fel – art. 2510 C. civ.

11. Dacă partea îndreptățită să ceară anularea contractului sau să îl confirme a fost notificată de cealaltă
parte să-și exercite opțiunea sub acest aspect, atunci: a) acțiunea în anulare promovată după un an de la
data notificării va fi respinsă ca prescrisă; b) dacă în 6 luni de la notificare cel îndreptățit nu confirmă
actul, va mai avea doar dreptul de a cere anularea actului; c) dacă pârâtul chemat în judecată la un an de
la notificare nu invocă stingerea dreptului de a cere anularea actului, instanța nu va putea invoca din
oficiu decăderea.

a – este răspuns greșit, neformularea opțiunii în termen de 6 luni de la notificare atrăgând decăderea
din dreptul de a cere anularea actului, nu doar stingerea dreptului la acțiune în sens material – a se
vedea art. 2545 alin. (1) C. civ.; b – este răspuns greșit, deoarece după 6 luni de la notificare cel
îndreptățit este decăzut atât din dreptul de confirmare, cât și de anulare a actului – a se vedea art.
1263 alin. (6) C. civ.; c – este răspuns corect, întrucât decăderea se invocă din oficiu de instanță, cu
excepția cazului în care acesta privește un drept de care părțile pot dispune în mod liber – art. 2550
alin. (2) C. civ. –, or, prin acțiunea în anulabilitate se sancționează încălcarea unor norme dispozitive,
ce ocrotesc deci interese de ordine privată.

12. În cazul în care prescripția nu a fost invocată în fața primei instanțe de către debitor: a) pârâtul este
decăzut din dreptul de a invoca prescripţia în fața instanței de apel; b) se prezumă că pârâtul a renunțat
la dreptul de a invoca prescripția; c) invocarea acesteia de către fideiusori în fața primei instanțe va fi
lipsită de efecte.

a) adevărat, calificată drept o excepţie de fond, invocarea prescripţiei poate fi realizată doar în prima
instanţă – art. 2.513 C. civ., prin întâmpinare sau cel târziu până la prima zi de înfăţişare; b) fals,
renunțarea la prescripție trebuie să fie neîndoielnică art. 2.508 C. civ.; simpla tăcere a pârâtului nu
înseamnă în principiu o renunţare la dreptul de a invoca prescripţia; c) fals, invocarea prescripției se
poate face de către fidejusori, chiar dacă unul dintre debitori a neglijat să o facă sau a renunţat la ea,
precum şi de creditorii celui interesat – art. 2.514 C. civ.

13. Spre deosebire de întreruperea și de suspendarea cursului prescripției, repunerea în termenul de

prescripție: a) poate fi invocată și de instanță din oficiu; b) are caracter judiciar; c) poate interveni numai
după ce termenul de prescripţie s-a împlinit.

a) fals, intervine tot numai la cererea părţii interesate; b) adevărat, nu operează de drept, fiind lăsată
la aprecierea instanței; c) adevărat, spre deosebire cauzele de suspendare sau întrerupere, care pot
interveni, de regulă, până la împlinirea termenului de prescripţie.

14. Sunt valabile convențiile prin care părțile stabilesc termene de decădere privind: a) exercitarea
dreptului de renunțare la un contract încheiat, în măsura în care nu a fost executat; b) exercitarea
facultăţii de alegere a unei prestaţii dintre cele alternative stabilite în cazul obligaţiei cu pluralitate de
obiecte; c) exercitarea dreptului de a formula o cerere de delimitare a proprietăților învecinate prin
fixarea unor borne de hotar.

a) adevărat, deoarece dreptul de dezicere este instituit prin norme care ocrotesc un interes particular ;
b) adevărat, în condițiile art. 1.462 C. C. C. civ.; c) fals, exercitarea acțiunii în grănițuire este
imprescriptibilă deci nu poate fi stabilit un termen de decădere în vederea valorificării acestui drept.

15. În cazul în care adevăratul proprietar revendică un bun, care îi fusese furat, de la o persoană care îl
achiziţionase dintr-o piaţă în care se vindeau astfel de bunuri: a. acţiunea va fi imprescriptibilă, dacă se
dovedeşte că dobânditorul cunoştea că transmiţătorul nu este adevăratul proprietar; b. acţiunea va
putea fi introdusă în termenul de prescripţie de 3 ani, dacă dobânditorul era de bună-credinţă; c.
termenul de 3 ani se va socoti de la data la care proprietarul a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască
persoana hoţului.

a – este răspuns corect, deoarece în acest caz acţiunea în revendicare este imprescriptibilă,
dobânditorul fiind un posesor de rea-credinţă; b – este răspuns greşit, deoarece termenul de 3 ani
aplicabil în cauză este unul de decădere, şi nu de prescripţie; c – este răspuns greşit, deoarece
termenul se va socoti în acest caz de la data la care proprietarul a pierdut stăpânirea materială a
bunului [a se vedea art. 937 alin. (1) C. civ.].

1. Prin acțiunea intentată la 19.03.2016, A l-a chemat in judecata pe B solicitând instanței să îl oblige la
plata sumei de 9000 lei despăgubiri. Reclamanta A a precizat că cei 9 000 lei reprezintă suma pe care a
investit-o pentru a repara viciile ascunse ale autoturismului cumpărat de la B. Din probele administrate a
rezultat că la 15.03.2012 B i-a vândut lui A un autoturism cu prețul de 10 000 euro, autoturismul fiind
predat si prețul plătit în ziua încheierii contractului. Întrucât la data de a 10.06.2013 A a constatat ca
autoturismul nu mai funcționa normal, a fost nevoita sa efectueze reparații în valoare de 9 000 de lei
pentru a remedia defecțiunile constatate. În data de 12.07.2013 A i-a solicitat lui B să îi plătească acea
sumă, însă B a refuzat. La data de 16.01.2015 A și B s-au căsătorit, însă la data de 20.06. 2015 cei doi s-
au separat în fapt, iar ulterior au divorțat la data de 15.09.2015 . Ulterior, la data de 21.11.2015 A îi
trimite lui B o somație pentru ca acesta să îi plătească cei 9000 lei. Pârâtul a solicitat respingerea acțiunii
ca prescrisă. Ce va hotărî instanța ?

Instanța va respinge excepția prescripției. Termenul de prescripție al acțiunii în răspundere pentru

vicii ascunse curge: de la data descoperirii viciilor ascunse, numai dacă acestea sunt descoperite în
termenul de garanție de 1 an de la data predării bunului sau de la împlinirea termenului de garanție,
dacă viciile sunt descoperite după împlinirea acestuia Termenul de prescripție aplicabil este de 3 ani (
termen general in lipsa unui termen special). Acest termen curge de la 16.03.2013 respectiv din
momentul împlinirii termenului de garanție legală de 1 an, având în vedere că viciile ascunse nu au
fost descoperite în termenul de garanție, ci după împlinirea acestuia.- art. 2531 zlin.1) lit. a) C.civ.
Cursul termenului de prescripție s-a suspendat odată cu încheierea căsătoriei dintre A și B, anume la
data de 16.01.2015 și a fost reluat la data de 20.06.2015 când s-a produs separația în fapt a părților.
Întrucât până la data apariției cauzei de suspendare din termenul de prescripție trecuseră 2 ani si 10
luni din termenul de 3 ani, după reluarea termenului la 20.06.2015 mai rămăseseră 2 luni până la
împlinirea termenului de 3 ani. În acest caz se va aplica însă efectul special al suspendării prescripției,
care împiedică împlinirea prescripției mai înainte de 6 luni de la încetarea cauzei de suspendare. Din
acest motiv, termenul de prescripție s-ar fi împlinit la 20.12.2015, însă la 21.11.2015 cursul prescripției
a fost întrerupt prin trimiterea acelei somații de către A lui B – art. 2537 pct. 4. C.civ. care se referă la
„orice act prin care cel în folosul căruia curge prescripție este pus în întârziere. Efectul întreruptiv sa
realizat în condițiile în care notificarea emisă de creditor a fost urmată de chemarea în judecată a
pârâtului B în termen de 6 luni de la data punerii în întârziere, după cum impun prevederile art. 2540
C.civ.” în condițiile în care cererea de chemare în judecată . Din acest motiv, termenul de prescripție
se va împlini la data de 21.11.2018, astfel cererea este formulată în termen iar instanța urmează să
analizeze cauza pe fond.

2. În data de 11.05.2013, A i-a vândut lui B un bun în valoare de 3000 euro, ce trebuiau restituiţi până la
data de 11.11.2015. Prin contract B s-a obligat să plătească în tranșe lunare la 15 ale lunii, câte 2 euro cu
titlul de dobândă, care să se adauge la plata prețului. Întrucât B nu şi-a îndeplinit obligaţiile asumate, pe
11.09.2016 A l-a acţionat în instanţă, cerând obligarea lui B la plata prețului şi a dobânzii aferente. În
apărare, B invocă prescripția acțiunii. Instanţa va decide: a) respingerea excepției și admiterea acțiunii în
ceea ce privește plata prețului și obligarea la achitarea integrală acestuia; b) respingerea excepției și
admiterea acțiunii în ceea ce privește achitarea integrală a dobânzilor; c) admiterea excepției în ceea ce
privește sumele datorate înainte de 11.09.2013, deoarece prestațiile succesive se sting prin prescripții
distincte.

a) A, prescripția acțiunii pentru plata prețului se socotește de la data scadenței, întrucât prestațiile
formau un tot unitar, deci s-ar fi prescris la data de 11.11.2018 - conform art. 2.526 C. civ. şi art. 2.503
C. civ.; b) A, dreptul la plata dobânzilor reprezintă un drept accesoriu al dreptului de plată a prețului,
deci va urma regimul acestuia sub aspectul prescripției, urmând a se socoti tot de la scadența ultimei
rate, ca un tot unitar, fiind dobândă remuneratorie și nu penalizatoare - A se vedea M. Nicolae,
Tratat..., p. 664. c) F, în acest caz nu se aplică principiul independenței prescripțiilor, deoarece
prestațiile succesive nu sunt autonome
3. Sentinţă civilă 2324 din 07.10.2014 A. Cererea de chemare in judecata Prin acțiunea înregistrată la
data de 20.06.2014 reclamanta Asociația de Proprietari nr. 2 X a chemat în judecata pe pârâta XX
solicitând instanței, ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de
1042,38 lei, reprezentând cheltuieli de întreținere restante aferente perioadei 05.07.2010 - 15.05.2014.
În motivarea în fapt a acțiunii, reclamanta a arătat că pârâta are obligația să plătească lunar conform
listei de plată a cheltuielilor de asociație, în baza facturilor emise, cota de contribuție ce îi revine la
cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari. Pârâta
face parte din asociația de proprietari nr. 2 și în perioada menționată a beneficiat de serviciile asociației
de proprietari, astfel ca în prezent are de achitat suma de 1042,38 lei. Deși a fost înștiințată lunar asupra
debitului pe care îl are prin afișarea listelor de plata, prin somații și prin chemarea la mediere, pârâta nu
și-a achitat suma datorată, nici după ce a fost înștiințată că va fi acționată în judecată. Mai arată că
pârâta a efectuat ultima plată la data de 26.03.2014 cu chitanța în valoare de 30 lei. B. Apărările
formulate Pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune
pentru suma de 1031,10 lei. În fapt a arătat că reclamanta este de rea credință când precizează că suma
de 1042,38 lei reprezintă cote de contribuție la cheltuielile restante aferente perioadei 5 iulie 2010- 15
mai 2014. După cum rezultă din desfășurătorul intitulat situația financiară la data de 30.05.2014, ea ar fi
figurat în evidențele asociației, la data de 31.05.2010, cu o datorie restantă de 1031,10 lei. În consecință
suma de 1042,38 lei solicitată prin acțiune nu este nicidecum datorată pentru perioada 05.07.2010-
15.05.2015, ci pentru o perioada anterioară datei de 31.05.2010 la care reclamanta nu face referire.
Invocă excepția prescripției dreptului la acțiune pentru suma de 1031,10 lei existentă în sold la data de
31.05.2010, deoarece reclamanta ar fi putut solicita obligarea sa la plata acestei sume în termen de 3 ani
de la data nașterii dreptului, termen care s-a împlinit la data de 31.05.2013. Chiar daca a efectuat plăți
către Asociație, acestea au fost făcute pentru a achita datoriile lunare curente cu întreținerea pe scara
unde locuiește, respectiv contravaloarea energiei electrice și curățenie, fiind cu plata acestor datorii la
zi. Mai arată pârâta că în anul 2007 reclamanta a formulat o acțiune împotriva sa, solicitând pe calea
somației de plată obligarea sa la plata sumei de 1028,15 lei reprezentând contravaloarea cheltuielilor de
întreținere neachitate în perioada ianuarie 2006-aprilie 2007 reprezentând contravaloarea energiei
electrice pe scara blocului și contravaloarea gazului metan. Aceeași sumă exista în sold ca datorie
restantă și în data de 31.05.2010. Susține că a achitat la zi toate datoriile ce cad în sarcina sa pentru
administrarea blocului unde locuiește. Somația de plată a fost respinsă întrucât a contestat suma de
plată. Arată că, la acea dată, i s-a solicitat plata gazului metan pentru o perioadă în care nu beneficiase
de gaz metan, întrucât în luna august 2004 s-a debranșat de la energia termică furnizată de asociație, iar
din acel moment și-a montat centrală termică de apartament, motiv pentru care la data de 10.08.2004 a
achitat la Asociație toate datoriile restante, iar cu factura nr. X din 10.08.2004 a achitat și contravaloarea
debranșării. Nu este de acord cu plata solicitată, întrucât în luna august a plătit gazul metan aferent
apartamentului către Eon Distribuție. C. Răspuns la întâmpinare Reclamanta a arătat că pârâții
cumulează în perioada 10.08.2004-15.05.2014 un debit restant în cuantum de 1042,38 lei reprezentând
cotele de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari ( gaz metan, energie electrica pt. iluminarea
scării, energie termică, cheltuieli administrative). Situația financiară la 30.05.2014 se refera la perioada
05.07.2010 - 15.05.2014, deoarece de la data de 05.07.2010 s-a introdus la conducerea contabilității
asociației pe calculator. Pentru perioada anterioară datei 05.07.2010 depune fișe analitice pentru anii
2004-iunie 2010. Pârâta nu poate susține că din luna august 2004 a plătit consumul de gaz la firma
furnizoare, deoarece până la data de 13.11.2004 nu avut montat contorul individual. Abia la data de
04.07.2005 pârâta a prezentat la asociație copia procesului verbal de punere în funcțiune din data de
13.12.2004, adresându-se cu două cereri pentru scăderea consumului de gaz de la instalația comună și o
alta prin care solicită aprobarea debranșării de la instalația de încălzire, astfel scăderea de la consumul
de gaz aplicându-se cu începere din luna 01.06.2005, deoarece nu erau calculate costurile pe luna iunie
2005, iar plata agentului termic s-a scăzut începând cu data depunerii cererii la asociație. Pentru
perioada august – decembrie 2004 și ianuarie –mai 2005 nu s-a putut face scăderea retroactivă de la
plata consumului de gaze și a energiei termice, deoarece costurile lunare au fost repartizate pe
consumatori și în cea mai mare parte încasate. Ulterior datei 10.08.2004, când a fost făcută ultima plată,
pârâta nu a mai achitat cheltuielile pentru întreținere până la sfârșitul anului 2004 și nici pe parcursul
întregului an 2005, astfel încât debitul cumulat a ajuns la data de 31.05.2005 la suma de 10.177.177 lei
vechi, respectiv suma de 1077,71 lei noi si la suma de 1036,92 lei la data de 31.12.2005. Pentru
recuperarea debitului a formulat acțiune în instanță, dar prin Sentința nr. 23.01.2008, astfel că a fost
întrerupt cursul prescripției, chiar dacă s-a apreciat că nu poate fi recuperat debitul pe cale de somație
de plată. Pârâta nu poate invoca excepția dreptului la acțiune pentru suma de 1.031,10 lei debit la data
de 31.05.2010, deoarece asociația nu a renunțat nici un moment la recuperarea acestui debit, iar plățile
efectuate de pârâtă au fost vărsate pentru stingerea acestuia. Ce va decide instanța?

În ceea ce privește prescripția dreptului material la acțiune A. În ceea ce privește legea aplicabilă,
potrivit art.201 din legea 71/2011 pentru punerea in aplicare a Legii 287/2009 C. civil, prescripțiile
începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a codului civil sunt și rămân supuse dispozițiilor legale
care le-au instituit. Art. 1 din Decretul 167/1958 privitor la prescripția extinctiva, dreptul la acțiune,
având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în
lege. Art. 3 stabilește că, termenul prescripției este de 3 ani. (!) Aceeași soluție este prevăzută și în art.
2501 alin.(1) C.civ. respectiv art. 2517 C.civ. Potrivit art.7 prescripția începe să curgă de la data când se
naște dreptul la acțiune (…). (!) Această soluție este nuanțată în art. 2523 C.civ.: Prescripţia începe să
curgă de la data când titularul dreptului la acţiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să
cunoască naşterea lui. Raportând prevederile legale la situația de fapt reținută, instanța constată că
excepția este neîntemeiată, pentru următoarele considerente: Obligația de plată a sumei de bani,
lunare, reprezentând cheltuieli datorate la Asociația de proprietari este născută în perioada
10.08.2004-15.05.2014, iar începutul prescripției dreptului la acțiune a început să curgă de la data la
care obligația lunară de plată a devenit exigibilă -septembrie 2004. Pârâta susține că din anul 2004,a
plătit datoriile curente ale asociației și nu a recunoscut niciodată debitul. Reclamanta invocă că au fost
întrerupte termenele de prescripție. Instanța reține că, sub imperiul Decretului167/1958,
introducerea somației de plată în anul 2007 nu a avut ca efect întreruperea prescripției dreptului
material la acțiune. (!) Soluția este aceeași și în conformitate cu prevederile art 2539 alin.(1) C.civ. :
Prescripţia nu este întreruptă dacă cel care a făcut cererea de chemare în judecată sau de arbitrare ori
de intervenţie în procedura insolvenţei sau a urmăririi silite a renunţat la ea, nici dacă cererea a fost
respinsă, anulată ori s-a perimat printr-o hotărâre rămasă definitivă. Așa cum s-a reținut, pârâta a
efectuat plăți în fiecare an, respectiv în perioada 2006- 2014, achitând sume care au variat între 20 lei-
50 lei. Pentru a stabili dacă plățile efectuate au întrerupt termenul de prescripție, instanța trebuie să
țină cont de regulile imputației plății. Potrivit art. 113 din Legea de punere in aplicare a Codului civil,
imputația plății este supusă dispozițiilor art. 1506-1509 din Codul civil, dacă plata se face după data
intrării în vigoare a acestuia, indiferent de data nașterii obligațiilor. Prin urmare, sunt aplicabile
dispozițiile Codului civil din 1864, în ceea ce privește plățile efectuate înainte de 1 octombrie 2014,
precum și dispozițiile Noului cod civil, pentru plățile efectuate după această dată. Potrivit art. 1110 C.
civil 1864, debitorul având mai multe datorii, al căror obiect este de aceeași speță, are dreptul de a
declara, când plătește, care este datoria ce voiește a desface. Art.1112 C. civ. stabilește că, în ipoteza
în care debitorul care are mai multe datorii a primit o chitanță prin care creditorul face imputația
plății, debitorul nu mai poate cere ca imputația să se facă asupra unei alte datorii, cu excepția când
debitorul l-a surprins sau l-a indus în eroare. (!) Dispoziții similare cuprind art. 1506-1509 din Noul cod
civil. Imputația plății poate fi făcută prin acordul părților, iar în lipsa acestuia, ea poate fi făcută numai
de una din părți. Din prevederile art. 1110 C. civ. rezultă că primul care poate decide asupra cărei
obligații se impută plata efectuată este debitorul. Prin probele administrate nu rezultă că pârâta a
solicitat asociației consemnarea ca sumele achitate cu titlu de cheltuieli să fie înregistrate pentru
datoria în curs. Analizând chitanțele cu care X X a efectuat plăți rezultă că sumele achitate reprezintă
„întreținere restantă". Cum nu s-a prevăzut care este datoria care se stinge, legea dispune asupra
modului cum se face imputația plății, potrivit art. 1113 C. civ. In raport de dispozițiile legale se reține
că imputația s-a făcut asupra datoriei scadente. Cum la data plăților existau mai multe datorii
scadente, imputația s-a făcut asupra celei mai oneroase, respectiv asupra celei mai vechi. Analizând
chitanțele emise începând cu anul 2010 rezultă că imputația plății a fost efectuată de creditor,
respectiv în chitanță s-a consemnat suma plătită, dar și situația financiară după achitare, potrivit
căreia, exista la data plății câte o restanță, cât și suma de plată pentru luna curentă efectuării plății.
Mai observă instanța că chitanțele sunt semnate de plătitor. Instanța apreciază că atât acceptarea
chitanței prin care s-a menționat generic ,,întreținere restantă", cât și faptul semnării chitanțelor prin
care reclamanta a efectuat imputația plății, reprezintă recunoaștere tacită a datoriei. Plata voluntară
parțială a sumelor are valoarea unei recunoașteri tacite a dreptului reclamantei. Prin urmare, plățile
efectuate în perioada 2006-2011 au avut ca efect întreruperea cursului prescripțiilor, de la momentul
plății începând să curgă de fiecare dată un alt termen de 3 ani. Întrucât ultima plată efectuată înainte
de introducerea acțiunii datează din anul 2014 instanța apreciază că dreptul material la acțiune nu
este prescris, motiv pentru care urmează să respingă excepția prescripției dreptului material la
acțiune invocată de pârâtă prin întâmpinare ca neîntemeiată. Asupra fondului cauzei În raport de
susținerile părților dovedite prin probele administrate instanța apreciază că, de la data depunerii
cererii de debranșare și a anunțării Asociației cu privire la montarea contorului, Asociația avea
obligația să nu mai includă pe pârâtă pe listele de plată pentru consumul de gaz și energie termică.
Imprejurările că pârâta s-a debranșat de la instalația comună, precum și că și-a instalat centrala
termică și contor separat cu mult timp înainte de data formulării cererii nu sunt opozabile asociației
de proprietari,aceasta având obligația să repartizeze consumul comun,pentru fiecare familie, în raport
de anumite criterii, în fiecare lună. Așadar, în raport cu reclamanta Asociația de proprietari, pârâta are
obligația să achite debitul și nu se poate prevala de propria culpă pentru a fi exonerată de la plată.
Faptul că nu a consumat efectiv energia termică nu are relevanță asupra obligației de plată către
asociație, atâta timp cât asociația nu a manifestat nici o culpă în repartizarea consumului de energie
termică și gaz metan, consumat la comun de proprietari. Pentru aceste motive, instanța apreciază că
pârâta datorează suma de1042,38 lei reprezentând contribuție la cheltuieli de întreținere. Cum pârâta
a efectuat o plată în cuantum de 50 lei, după data introducerii acțiunii, instanța nu va include în
debitul la care va fi obligată și această sumă. Pentru toate motivele de fapt si de drept mai sus
invocate instanța urmează să admită în parte acțiunea și să oblige pârâta să achite reclamantei suma
de 990,88 lei reprezentând cheltuieli de întreținere.

4. La data de 10.02.2012, A i-a împrumutat lui B suma de 2000 lei, ce trebuiau restituiţi în termen de 6
luni. În data de 15.09.2012, B îi solicită lui A să îi acorde un răgaz de plată până pe 31.11.2012. Deoarece
B nu a restituit banii nici după această dată, în data de 10.09.2015 A l-a chemat în judecată, solicitând
restituirea sumei împrumutate. În apărare, B a invocat prescripția. Instanța va dispune: a) admite
excepția, socotind că prescripția s-a împlinit din data de 10.02.2015, socotindu-se de la data încheierii
contractului; b) respinge excepția, socotind că prescripția s-a întrerupt la data formulării cererii de
amânare a scadenței, chiar dacă A nu a fost de acord cu prelungirea termenului de rambursare; c)
respinge excepția, socotind că va curge un nou termen de prescripție începând cu data pe care A a
acceptat-o ca termen suplimentar de executare.

a) F, prescripția nu se poate socoti de la data încheierii contractului, ci de la data scadenței, deci din
data de 10.08.2015; b) A, prin solicitarea de amânare a restituirii B a recunoscut existența datoriei,
ceea ce are efect întreruptiv de prescripție, urmând ca termenul să se împlinească la data de
15.09.2015 în raport cu prevederile art. 2.541 alin. (3) C. civ.; c) A, modificarea convențională a
scadenței inițiale declanșează curgerea unei noi prescripții de același fel, care se va împlini la data de
31.11.2015.

5. Decizie 242R din 06.04.2015 Curtea De Apel Bucureşti Secţia A VI-A Civilă Prin cererea înregistrată la
data de 06.11.2012 pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, reclamanta S.N.T.F.C.C.F.R.C. S.A. –
STFCB a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtei CNCFR – SB S L3 O
la plata sumei de 226.215,43 lei, reprezentând contravaloarea 1548 bucăţi traverse din lemn pentru
calea ferată. În motivarea cererii reclamanta a arătat că între părţi a fost încheiat procesul verbal de
custodie nr. 144/562/08.10.2003, având ca obiect 5000 de traverse normale de lemn, că în data de
06.08.2009 s-a întocmit procesul verbal cu ocazia întrunirii comisiei mixte privind predarea-primirea
stocului de traverse, prin care s-a constatat că în stoc mai erau 356 de bucăţi, care nu erau
corespunzătoare din punct de vedere tehnic. Reclamanta a mai arătat că a făcut mai multe solicitări
pentru a i se preda stocul de traverse, la care însă nu a primit răspuns. S-a mai precizat ca din totalul
celor 5000 de traverse normale de lemn, RTFCB a solicitat şi a scos traverse în mai multe etape din
depozitul M, astfel încât, la data de 29.12.2010, stocul era de 1548 traverse de lemn. Parata a depus
întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a reclamantei,
excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii ca
neîntemeiată. Pârâta CNCFCFR SA - reprezentata prin SCREÎRCFB (fosta RCFB) a invocat că dreptul
material la acţiune al reclamantei era prescris deoarece pretenţiile reclamantei au la baza Procesul -
verbal nr.144/562/08.10.2003 si Procesul-verbal din 06.08.2009, în consecinţă termenul de prescripţie
de 3 ani prevăzut de articolul 2517 Cod Civil a fost depăşit, acţiunea fiind introdusa in noiembrie 2012.
Ca răspuns cu privire la invocarea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune formulata de către
CNCFR S.A.- SCRE, ÎRCFB solicita respingerea excepţiei invocând art. 7 din Decretul 167/1958 si susţinând
ca raportul de drept s-a născut la data când CNCFR S.A. - SCRE, ÎRCFB a fost notificată prin BEJ P.B., și
anume 23.08.2012. La data de 29.12.2010 DCFR P a întocmit o listă de inventariere în care este
menţionat un stoc scriptic de 1548 traverse de lemn, semnata și ștampilata și de gestionar, respectiv D
M structura din cadrul societăţii parate CNCFR-SCRE. Astfel, ÎRCFB. susține că prin semnarea și
stampilarea acestei liste de inventariere, pârâta CNCFR S.A.- SCRE, a recunoscut stocul de 1548 traverse
de lemn și a operat o întrerupere a termenului de prescripţie, astfel ca un nou termen de prescripţie a
început sa curgă la data de 29.12.2010. De aici rezulta că cererea de chemare în judecata este formulata
în termenul de prescripţie. Se mai arată că și prin adresa datată la 01.08.2010 pârâta recunoaşte că în
lista de inventariere S.N.T.F.C.CFRC - STFCB DP figurează cu 1531 traverse lemn aflate în custodia D 9 M.
Pe fondul cauzei cu privire la întâmpinarea paratei CNCFR S.A. - SCRE, ÎRCFB arată că cererea de
chemare în judecată nu este o acţiune în constatare ci este o acţiune în restituirea bunului lăsat în
depozit, raporturile juridice urmând sa fie reglementate de prevederile din Codul Civil referitoare la
contractul de depozit. Potrivit art. 2115 din Noul Cod Civil rezultă ca deponentul poate sa solicite oricând
restituirea bunului depozitat, chiar înăuntrul termenului convenit. Ce va decide instanța?

În ceea ce priveşte critica formulată de pârâtă potrivit căreia acţiunea ar fi fost formulată cu depăşirea
termenului de prescripţie: Este de necontestat în speţă că între părţi s-a încheiat, la 20.10.2003, un
contract de depozit fără termen, constatat printr-un proces-verbal. Potrivit art. 3 teza I şi 7 alin. 2 din
Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, termenul de prescripţie este de 3 ani şi curge
de la data naşterii raportului de drept, respectiv de la 20.10.2003, fiind împlinit la 20.10.2006. În
conformitate cu art. 16 alin. 1 lit. a din acelaşi act normativ, prescripţia se întrerupe prin
recunoaşterea dreptului de cel în favoarea căruia operează prescripţia. Cauza menţionată de
întrerupere a cursului prescripţiei trebuie să intervină însă în cursul termenului de prescripţie, iar nu
după împlinirea lui, astfel că procesul-verbal din 06.08.2009 nu valorează întrerupere de prescripţie.
Recunoaşterea datoriei în aceste condiţii are, conform doctrinei, doar valoarea unei novaţii a
obligaţiei civile imperfecte prevăzute de art. 20 alin. 1 din Decretul 167/1958 într-o obligaţie perfectă.
Această nouă obligaţie era, de asemenea, prescriptibilă în termen de trei ani de la data naşterii sale,
întrucât nu există un termen de executare stabilit prin acordul părţilor, fiind aplicabile prevederile art.
3 teza I şi 7 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă. Termenul de prescripţie
s-a împlinit la 06.08.2012 întrucât, astfel cum se va arăta mai jos, din actele dosarului nu rezultă că în
termenul menţionat a intervenit o nouă recunoaştere a dreptului creditorului. (!) În mod similar, art.
2537 C.civ. enumeră printre cauzele de întrerupere a prescripției, la pct. 1) - printr-un act voluntar de
executare sau prin recunoaşterea, în orice alt mod, a dreptului a cărui acţiune se prescrie, făcută de
către cel în folosul căruia curge prescripţia; cu condiția menționată în art. 2538 alin.(1) C.civ, care
dispune că : recunoaşterea se poate face unilateral sau convenţional şi poate fi expresă sau tacită. (2)
Când recunoaşterea este tacită, ea trebuie să rezulte fără echivoc din manifestări care să ateste
existenţa dreptului celui împotriva căruia curge prescripţia. Astfel, în mod eronat susține reclamanta
că lista de inventariere din 29.12.2010 ar valora o recunoaştere a dreptului creditoarei-reclamante,
întrucât, astfel cum se arată în mod constant în doctrină, pentru a avea efect întreruptiv de
prescripţie, recunoaşterea, chiar tacită, trebuie să fie neîndoielnică. Or, lista menţionată face referire
exclusiv la existenţa scriptică a 1548 traverse, fără a cuprinde vreo referire la calitatea de depozitar a
pârâtei sau la o eventuală obligaţie de restituire. În plus, lista prezentată este un act intern, întocmit
în vederea inventarului, neexistând certitudinea că acesta exprimă un act de voinţă al societăţii pârâte
de a-şi asuma obligaţia de restituire. În lipsa caracterului neechivoc, acest înscris nu valorează
recunoaştere şi nu a întrerupt termenul de prescripţie al obligaţiei născute ca urmare a novaţiei din
06.08.2009, astfel că termenul de prescripţie s-a împlinit la 06.08.2012. Întrucât acţiunea reclamantei
a fost înaintată Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti prin poştă la 05.11.2012, după expirarea
termenului de prescripţie, instanţa va admite excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune,
respinge acţiunea ca prescrisă

6. Între A şi B s-a încheiat un contract de depozit în data de 1 mai 2012. A s-a angajat să-i plătească lui B
la sfârşitul fiecărei luni o sumă de bani, însă nu şi-a îndeplinit obligaţia asumată, astfel că în data de 20
mai 2016 B l-a acţionat în instanţă, pentru a fi obligat la plata sumelor datorate în baza contractului. În
acest caz: a. A va putea invoca prescripţia dreptului la acţiune al lui B pentru sumele datorate pentru
perioada 1 mai 2012-20 mai 2013, chiar dacă la data de 15 martie 2016 îi plătise sumele datorate pentru
luna martie 2014; b. B va putea pretinde că A a renunţat la prescripţia dreptului la acţiune pentru
sumele datorate pentru perioada 1 iunie 2012-20 mai 2013, dacă la data de 15 martie 2016 A îi plătise
lui B sumele datorate pentru luna mai 2013; c. B va putea invoca faptul că o nouă prescripţie a început
să curgă de la data de 15 martie 2016 cu privire la sumele datorate pentru perioada 1 mai 2012-20 mai
2013, ca urmare a faptului că la acea dată A i-a cerut să-i reeşaloneze plata pentru sumele restante
aferente acestei perioade.

a – este răspuns corect, deoarece la data plăţii efectuate, dreptul de a pretinde plata pentru sumele
restante pentru perioada menţionată era deja prescris, iar prestaţiile succesive se sting prin prescripţii
diferite; b – este răspuns greşit, deoarece termenul de prescripţie pentru plata sumelor datorate pe
perioada 1 iunie 2012 -20 mai 2013 era deja împlinit, astfel că acesta nu mai poate fi întrerupt prin
recunoaşterea dreptului făcută în mod tacit prin plată parţială, iar pentru a fi considerată o renunțare
la prescripția împlinită se impunea ca recunoașterea să se realizeze prin act scris – art. 2537 pct. 1 C.
civ. raportat la art. 2538 alin. (2) C. civ.; c – este răspuns greşit, deoarece cererea de reeşalonare a
datoriilor restante valorează recunoaştere tacită a debitului – art. 2503 alin. (2) C. civ. şi reprezintă un
caz de renunțare la prescripţia împlinită numai dacă se realizează prin act scris chiar dacă debitorul nu
avea cunoștință de împlinirea prescripției- art. 2506 alin.(4) C.civ.

1. Desemnarea tutorelui minorului de către părinţii fireşti: a. se poate realiza prin contract de mandat
sau prin act unilateral, încheiate prin act autentic; b. are drept efect transferul automat al drepturile
părinteşti de la părintele firesc la tutore; c. poate fi revocată printr-un înscris sub semnătură privată.

a – este răspuns corect, deoarece, pentru a fi valabilă desemnarea, actele trebuie încheiate în formă
autentică (a se vedea art. 114 C. civ.); b – este răspuns greşit, deoarece efectele se vor produce numai
atunci când minorul va fi lipsit de ocrotirea ambilor părinţi (a se vedea I. Reghini, Ş. Diaconescu, P.
Vasilescu, Introducere în dreptul civil, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2013, p. 147); c – este răspuns corect,
revocarea fiind valabilă, prin excepţie de la regula simetriei de formă [a se vedea art. 114 alin. (3) C.
civ.]
2. Minorul de 15 ani poate încheia personal și singur următoarele acte, fără vreo aprobare, încuviințare
sau autorizare: a) un contract de asigurare a unui bun, la cel mai bun preț de pe piață; b) recunoașterea
paternității unui copil din afara căsătoriei; c) acceptarea unei oferte de donație.

a – este răspuns corect, întrucât actele de administrare care nu sunt lezionare, cum este un contract
de asigurare încheiat la un preț competitiv, pot fi încheiate de minor singur – interpretarea per a
contrario a art. 41 alin. (3) C. civ.; b – este răspuns corect, deoarece recunoașterea filiației este un act
nepatrimonial pe care îl poate încheia și minorul sub 14 ani – a se vedea art. 417 C. civ.; c – este
răspuns greșit, deoarece acest act poate fi încheiat personal de minor, dar numai cu încuviințarea
prealabilă a ocrotitorului legal – a se vedea art. 1013 alin. (4) C. civ.

3. Minorul de 17 ani, căsătorit în condițiile legii, va redobândi capacitate de exercițiu restrânsă: a) dacă
acea căsătorie a fost desfăcută din culpa sa exclusivă; b) dacă acea căsătorie a fost anulată, pe motiv că
minorul prezentase acte de identitate false din care reieșea că era major; c) dacă acea căsătorie
încetează ca urmare a morții celuilalt soț.

a – este răspuns greșit, deoarece minorul care a dobândit capacitatea deplină de exercițiu prin
încheierea căsătoriei înainte de împlinirea vârstei de 18 ani nu pierde această capacitate în cazul
desfacerii căsătoriei prin divorț (a se vedea L. Irinescu, în Colectiv, Noul Cod civil. Comentarii, doctrină
și jurisprudență, vol. III, Ed. Hamangiu, București, 2012, p. 76); b – este răspuns corect, întrucât numai
minorul de bună-credință beneficiază, după anularea căsătoriei, de păstrarea capacității depline de
exercițiu – a se vedea art. 39 alin. (2) C. civ.; c – este răspuns greșit, în acest caz minorul păstrând
capacitatea deplină de exercițiu (a se vedea E. Chelaru, în Fl.A. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I.
Macovei, Noul Cod civil. Comentariu pe articole, Ed. C.H. Beck, București, 2012, p. 45).

4. Încetarea funcției tutorelui minorului poate fi determinată de faptul că: a) tutorele a utilizat frecvent
sume de bani care depășesc nevoile întreținerii minorului și ale administrării bunurilor sale, pentru
încheierea, în numele minorului, a unor tranzacții pe piața de capital; b) tutorele și-a schimbat domiciliul
la o distanță considerabilă față de locul unde se află bunurile minorului; c) ca urmare a emancipării
minorului în vârstă de 16 ani.

a – este răspuns corect, în acest caz tutorele fiind îndepărtat de la tutelă pentru că nu-și îndeplinește
mulțumitor sarcina – art. 158 C. civ. –, actele menționate fiind dintre cele interzise tutorelui – a se
vedea art. 149 alin. (3) C. civ.; b – este răspuns corect, în acest caz tutorele putând fi înlocuit, la
cererea sa, datorită intervenției pe parcursul tutelei a unei împrejurări care îl scutește de îndatorirea
de a fi tutore – a se vedea art. 120 alin. (2) C. civ.; c – este răspuns greșit, deoarece în acest caz
încetează însăși tutela; ca urmare a dobândirii de către minor a capacității depline de exercițiu, nu se
mai pune problema continuării ocrotirii minorului – a se vedea art. 156 alin. (1) C. civ.

5. Desemnarea tutorelui minorului de către părinţii fireşti: a. se poate realiza prin contract de mandat
sau prin act unilateral, încheiate prin act autentic; b. are drept efect transferul automat al drepturile
părinteşti de la părintele firesc la tutore; c. poate fi revocată printr-un înscris sub semnătură privată.
a – este răspuns corect, deoarece, pentru a fi valabilă desemnarea, actele trebuie încheiate în formă
autentică (a se vedea art. 114 C. civ.); b – este răspuns greşit, deoarece efectele se vor produce numai
atunci când minorul va fi lipsit de ocrotirea ambilor părinţi (a se vedea I. Reghini, Ş. Diaconescu, P.
Vasilescu, Introducere în dreptul civil, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2013, p. 147); c – este răspuns corect,
revocarea fiind valabilă, prin excepţie de la regula simetriei de formă [a se vedea art. 114 alin. (3) C.
civ.].

6. Actul juridic încheiat de către o persoană pusă sub interdicție poate fi anulat pentru lipsa capacității
de exercițiu dacă: a) după rămânerea definitivă a hotărârii de punere sub interdicție au fost îndeplinite
formele de publicitate prevăzute de Codul de procedură civilă; b) se face dovada că punerea sub
interdicție, încă nesupusă formelor de publicitate, i-a fost adusă la cunoștință cocontractantului de către
o terță persoană; c) se face dovada lipsei de discernământ a persoanei puse sub interdicție la data
încheierii actului cu o terță persoană de bună-credință, anterior transcrierii hotărârii de punere sub
interdicție.

a – este răspuns corect, deoarece lipsa de capacitate a celui interzis nu poate fi opusă unei terțe
persoane decât de la data îndeplinirii formalităților de publicitate – a se vedea art. 169 C. civ.; b – este
răspuns corect, deoarece lipsa de capacitate a celui interzis poate fi opusă și dacă cocontractantul a
cunoscut punerea sub interdicție pe altă cale – a se vedea art. 169 alin. (2) C. civ.; c – este răspuns
greșit, întrucât în acest caz actul poate fi anulat pentru lipsa consimțământului, ca urmare a lipsei de
discernământ, deoarece punerea sub interdicție netranscrisă este inopozabilă terțului de bună-
credință, astfel, persoana este prezumată că are capacitate de exercițiu.

7. Instanţa numeşte un curator special: a. dacă persoana fizică lipsită de capacitatea de exerciţiu a
drepturilor civile nu are reprezentant legal; b. în caz de conflict de interese între reprezentantul legal şi
cel reprezentat; c. când o persoană juridică se află în insolvenţă.

a – este răspuns greşit, deoarece ipoteza nu este completă, conform art. 58 alin. (1) C. pr. civ. numirea
făcându-se dacă persoana fizică lipsită de capacitatea de exerciţiu al drepturilor civile nu are
reprezentant legal şi cumulativ, în caz de urgenţă, altfel, instanţa aşteptând numirea unui
reprezentant legal; b – este răspuns corect, deoarece, în caz de conflict de interese între
reprezentantul legal şi cel reprezentat, acesta din urmă nu îşi poate apăra drepturile, numirea
curatorului fiind singura posibilitate [a se vedea art. 58 alin. (1) teza a II-a C. pr. civ.]; c – este răspuns
greşit, deoarece, când o persoană juridică se află în insolvenţă, reprezentarea sa se va face după
regulile prevăzute de legea specială, Legea nr. 85/2014, deschiderea procedurii neavând drept
consecinţă pierderea reprezentării şi imposibilitatea persoanei de a-şi proteja drepturile

8. După primirea cererii de punere sub interdicţie judecătorească a unei persoane: a. preşedintele
instanţei dispune, întotdeauna, să se comunice copii de pe cerere şi de pe înscrisurile anexate atât
persoanei a cărei interdicţie judecătorească a fost cerută, cât şi procurorului; b. preşedintele instanţei
dispune, în vederea reprezentării în instanţă, numirea unui curator în cazul în care starea de sănătate a
celui a cărui punere sub interdicţie este cerută nu îi permite prezentarea personală; c. se fixează
termenul pentru judecarea cererii, numai după efectuarea cercetărilor de către procuror şi luarea
avizului unei comisii de medici specialişti şi al unităţii sanitare, atunci când persoana a cărei punere sub
interdicţie este cerută este internată.

a. este răspuns greşit, deoarece, conform art. 938 alin. (1) C. pr. civ., după primirea cererii,
preşedintele instanţei va dispune să se comunice celui a cărui punere sub interdicţie judecătorească a
fost cerută copii de pe cerere şi de pe înscrisurile anexate. Aceeaşi comunicare se va face şi
procurorului, atunci când cererea nu a fost introdusă de acesta. Per a contrario, atunci când cererea a
fost introdusă de procuror, cererea nu îi va mai fi comunicată acestuia; b. este răspuns corect,
deoarece, conform art. 938 alin. (3) C. pr. civ., numirea curatorului este obligatorie în vederea
reprezentării în instanţă a celui a cărui punere sub interdicţie judecătorească este cerută, în cazul în
care starea sănătăţii lui împiedică prezentarea sa personală; c – este răspuns corect, deoarece,
conform art. 940 alin. (1) C. pr. civ., termenul pentru judecarea cererii se va fixa după primirea actelor
prevăzute la art. 938 C. pr. civ.

9. Cererea de punere sub interdicţie judecătorească a unei persoane: a. se soluţionează de instanţa de

tutelă în a cărei circumscripţie aceasta îşi are domiciliul; b. cuprinde numai elementele prevăzute de lege
pentru cererea de chemare în judecată; c. poate cuprinde şi faptele din care rezultă alienaţia sau
debilitatea mintală a acesteia, precum şi dovezile propuse.

a. corect, conform art. 936 C. pr. civ. Cererea de punere sub interdicţie judecătorească a unei
persoane se soluţionează de instanţa de tutelă în a cărei circumscripţie aceasta îşi are domiciliul. b.c
Răspunsurile de la lit. b şi c sunt greşite, deoarece, conform art. 937 C. pr. civ., cererea de punere sub
interdicţie judecătorească a unei persoane va cuprinde, pe lângă elementele prevăzute la art. 194,
faptele din care rezultă alienaţia mintală sau debilitatea mintală a acesteia, precum şi dovezile
propuse.

10. Măsura internării provizorii: a. este obligatorie pentru observarea stării mintale a persoanei a cărei
punere sub interdicţie judecătorească este cerută; b. poate fi dispusă pentru cel mult 6 săptămâni, într-o
unitate sanitară de specialitate; c. nu este o măsură obligatorie în procedura punerii sub interdicţie
judecătorească a unei persoane.

a – răspuns greşit, deoarece, conform art. 939 C. pr. civ., instanţa va putea dispune internarea
provizorie atunci când observarea nu se poate face în alt mod; b – răspuns corect, deoarece, conform
art. 939 C. pr. civ., instanţa va putea dispune internarea provizorie, pe cel mult 6 săptămâni, într-o
unitate sanitară de specialitate; c – este răspuns corect, deoarece, conform art. 939 C. pr. civ., măsura
internării provizorii este dispusă de către instanţă doar dacă, potrivit avizului comisiei de medici
specialişti şi, când este cazul, al unităţii sanitare prevăzute la art. 938 alin. (2) C. pr. civ., este necesară
observarea mai îndelungată a stării mintale a celui a cărui punere sub interdicţie judecătorească este
cerută şi observarea nu se poate face în alt mod.

1. Printr-o hotărâre judecătorească dată în iunie 2000, B , soţul lui A a fost declarat mort. Ulterior, A a
vândut apartamentul aparţinând lui B , numitului C , iar lui D i-a donat maşina lui VB. Atât C cât şi D ,
prieteni ai lui B, au fost plecaţi în străinătate împreună cu B, unde a cesta a şi dispărut. În anul 2002, B se
întoarce, iar fiul său intentează acţiune pentru anularea hotărârii declarative de moarte precum şi
recuperarea bunurilor acestuia. Pârâţii invocă în apărare: neintroducerea acţiunii de cel în cauză;
tardivitatea cererii şi imposibilitatea restituirii bunurilor pe care le vânduseră . Ce va decide instanţa?

Anularea hotararii declarative de moarte poate fi solicitata de orice persoana interesata cum este
cazul fiului, efectele patrimoniale vizând restituirea bunurilor instrainate de succesorul aparent. Fiind
de rea credinta dobânditorii, intrucat cunosteau ca respectivul era in viata, vor fi tinuti la restituire
conform regulilor in materie prin echivalent daca nu mai este posibil in natura

2. Prin acţiunea formulată, reclamantul solicită diferenţa de preţ de 500 lei de la 1850 lei (valoarea
reală) pentru bicicleta vândută sub preţul pieţei de fiul său minor, în vârstă de 16 ani. La data
introducerii cererii minorul împlinise 18 ani şi confirmase vânzarea. Ce va decide instanţa?

Respingerea cererii, prin confirmare se acopera efectele nulitatii relative datorate lipsei capacitatii
depline de exercitiu necesarea pentru incheierea actului de dispozitie.

3. A a cumpărat de la B un autoturism care aparţinea soţului acesteia, în baza unei procuri notariale care
atesta faptul că soţul respectiv era dispărut ( conform rezultatelor cercetărilor poliţiei), putând prezuma
chiar moartea lui. Ulterior, curatorul dispărutului a introdus o acţiune împotriva lui A şi B pentru
desfiinţarea contractului de vânzare - cumpărare . Ce va decide instanţa?

Se aplica regulile de la curatela capabilului daca se afla in imposibilitate de a actiona se aplica regulile
de la mandat deci trebuie sa aiba imputernicire speciala pentru a cere desfiintarea actului incheiat
fara respectarea conditiei de validitate a consimtamantului.

4. În numele fiului său minor C, numita A cheamă în judecată pe pârâta B, pentru a se constata că C este
beneficiarul testamentului lăsat de D, fratele pârâtei. Se arată că la data decesului acestuia-august 2009,
reclamanta era însărcinată cu C, copilul lui D. Copilul s-a născut în martie 2010. Pârâta cere respingerea
acţiunii, arătând că minorul a decedat după 4 ore de la naştere. Ce va decide instanţa?

A poate acționa ca reprezentanta a fiului sau predecedat, iar acesta are calitate succesorala fata de D
si a dobândit capacitate anticipata ca urmare a faptului ca s-a nascut viu chiar daca nu neaparat viabil,
astfel reclamanta va culege mostenirea prin reprezentare, justificând astfel interesul.

1. Numele copilului: a) născut din căsătorie poate fi alcătuit din numele reunite ale părinților săi, dacă
aceștia și-au păstrat numele dinaintea căsătoriei; b) născut din afara căsătorie, a cărui filiație este
stabilită ulterior și față de celălalt părinte, poate fi alcătuit din numele reunite ale părinților; c) a cărui
paternitate a fost tăgăduită va fi numele mamei dinaintea căsătoriei.

a – este răspuns corect, deoarece, dacă părinții nu au nume comun, aceștia se pot înțelege ca numele
copilului să fie format din numele lor reunite – a se vedea art. 449 alin. (2) C. civ.; b – este răspuns
corect, deoarece părinții pot alege ca acel copil să ia numele lor reunite – a se vedea art. 450 alin. (2)
C. civ., spre deosebire de reglementarea anterioară, care permitea doar luarea numelui părintelui față
de care s-a stabilit ulterior filiația; c – este răspuns greșit, deoarece numele copilului va fi cel al
mamei, de la data nașterii sale, care poate fi chiar cel al tatălui care a tăgăduit paternitatea, dacă
mama luase numele soțului la încheierea căsătoriei și îl purta la nașterea copilului – aplicând prin
analogie prevederile referitoare la numele copilului născut din afara căsătoriei ce are filiația stabilită
doar față de mamă – a se vedea art. 450 alin. (1) C. civ

2. A este un copil născut în timpul căsătoriei mamei sale cu soţul X. Însă el a fost conceput în timpul
căsătoriei mamei sale cu soţul W. În aceste circumstanţe: a. funcţionează prezumţia de paternitate –
tatăl prezumat de lege este soţul mamei, X; b. nu este aplicabilă prezumţia de paternitate, fiindcă
prezumţia timpului legal al concepţiei indică soluţia corectă în speţă; c. funcţionează prezumţia de
paternitate în favoarea soţului X numai dacă acesta nu era căsătorit la data concepţiei lui A.

a – este răspuns corect [a se vedea art. 408 alin. (2) C. civ.]; b – este răspuns greşit, prezumţia timpului
legal al concepţiei neoperând automat în acest caz; c – este răspuns greşit, prezumţia de paternitate
necunoscând astfel de limitări.

3. Locuinţa minorului poate fi schimbată: a. cu acordul părinţilor, fără excepţii; b. şi la cererea minorului
de până la 14 ani, întrucât acesta are libertatea de a-şi alege singur locuinţa; c. dacă minorul care a
împlinit 14 ani necesită o altă locuinţă necesară desăvârşirii învăţăturii.

a – este răspuns greşit, deoarece alin. (4) şi (3) ale art. 496 C. civ. instituie situaţii în care locuinţa
poate fi schimbată fără acordul părinţilor; b – este răspuns greşit, deoarece minorul sub 14 ani nu are
libertatea de a-şi alege singur locuinţa; c – este răspuns corect, deoarece acest minor poate cere
părinţilor, iar, dacă aceştia se opun, instanţei de tutelă schimbarea locuinţei (a se vedea art. 498 C.
civ.).

4. Recunoaşterea de paternitate: a. poate privi şi copilul născut în afara căsătoriei; b. poate privi copilul
conceput, dar nenăscut; c. poate privi copilul născut, dar decedat ulterior, fără descendenţi fireşti.

a – este răspuns corect [a se vedea art. 415 alin. (2) C. civ.]; b – este răspuns corect, fiindcă textul art.
415 alin. (2) C. civ. nu are caracter restrictiv; este adevărat că ipoteza este însă tulburătoare în
perspectiva în care, ulterior, dar înainte de naşterea copilului, mama se căsătoreşte cu altcineva decât
autorul recunoaşterii; c – este răspuns greşit [a se vedea art. 415 alin. (3) C. civ.].

5. Schimbarea locuinţei copilului A împreună cu părintele la care locuieşte, din România în Franţa, fără
acordul celuilalt părinte: a. se sancţionează cu amendă civilă de către instanţa de tutelă, până la
obţinerea acordului celuilalt părinte; b. nu este nicicum sancţionată de prevederile Codului civil; c. dă
dreptul celuilalt părinte să solicite modificarea măsurilor privitoare la copil.

a – este răspuns greşit, deoarece nu există o astfel de sancţiune prevăzută de Codul civil pentru
această situaţie; b – este răspuns corect, părintele neavând recurs la o măsură punitivă; eventual,
există posibilitatea observării incidenţei Convenţiei de la Haga din 25 octombrie 1980 asupra
aspectelor civile ale răpirii internaţionale de copii, la care România este parte; c – este răspuns corect,
deoarece părintele are acest drept în baza art. 403 C. civ.

6. Anularea unui act de stare civilă: a. se poate dispune dacă actul sau faptul juridic nu există; b. atrage şi
anularea actului juridic pe care îl constată; c. poate fi înlăturată prin aplicarea remediului validării
aparenţei în drept.
a – este răspuns corect, deoarece anularea este sancţiunea ce intervine pentru nerespectarea
dispoziţiilor legale privind condiţiile de valabilitate a actelor de stare civilă [a se vedea art. 57 alin. (1)
din Legea nr. 119/1996]; b – este răspuns greşit, deoarece anularea actului de stare civilă, de
căsătorie, de exemplu, nelegal întocmit nu atrage şi nulitatea actului juridic al căsătoriei care a fost
încheiată cu respectarea condiţiilor prevăzute de art. 271-277 C. civ.; c – este răspuns corect, deoarece
actele de stare civilă întocmite de o persoană care a exercitat în mod public atribuţiile de ofiţer de
stare civilă, cu respectarea tuturor prevederilor legale, sunt valabile chiar dacă acea persoană nu avea
această calitate, afară de cazul în care beneficiarii acestor acte au cunoscut, în momentul întocmirii
lor, lipsa acestei calităţi (a se vedea art. 102 C. civ.).

7. Prezumția de paternitate servește pentru stabilirea filiației față de tată a copiilor născuți: a) la șase
luni după ce pretinsul tată a divorțat de mamă; b) la șase luni înainte ca pretinsul tată să se căsătorească
cu mama, dacă aceștia conviețuiau în fapt de un an înainte de a se fi născut el; c) în timpul căsătoriei,
dacă dovedește că soțul mamei a conviețuit cu aceasta în perioada concepției.

a) corect, deoarece acel copil a fost conceput în timpul căsătoriei, conform prezumției timpului legal al
concepției – art. 412 C.civ. b) corect, deoarece și copilul născut în cadrul relației de concubinaj se
consideră că îl are ca tată pe concubinul mamei, dacă se dovedește că acesta a conviețuit cu mama în
perioada timpului legal al concepției –art. 525 alin. (1) C.civ. c) greșit, deoarece copilul născut din
căsătorie se prezumă că a și fost conceput în timpul căsătoriei, până ce pretinsul tată aduce dovada
contrarie – art. 414 alin. (1) C.civ

8. Convenţia care are ca obiect stabilirea maternităţii faţă de o altă femeie decât cea care a dat viaţă
copilului: a. este posibilă în cazul substituirii copilului pentru a restabili adevărul biologic; b. este posibilă
în cazul substituirii mamei pentru a se restabili posesia de stat conformă cu un act de naştere valabil; c.
este lovită de nulitate absolută.

a – este răspuns greşit, deoarece situaţia poate fi remediată doar prin intermediul unei hotărâri
judecătoreşti [a se vedea art. 411 alin. (3) C. civ.]; b – este răspuns greşit, deoarece situaţia poate fi
remediată doar prin intermediul unei hotărâri judecătoreşti [a se vedea art. 411 alin. (3) C. civ.]; c –
este răspuns corect – a se vedea art. 1247, art. 1250 C. civ.; în literatură s-au exprimat şi opinii
contrare opiniei majoritare (a se vedea V. Dobozi, Reproducerea umană asistată medical în viziunea
noului Cod civil, în C. Jud. nr. 10/21011, pp. 537-538).

9. Nulitatea absolută a actului de recunoaştere a copilului poate fi atrasă de: a. eroare; b. nerespectarea
condiţiilor de formă; c. neînlăturarea filiaţiei copilului stabilite conform legii.

a – este răspuns greşit, deoarece este caz de nulitate relativă (a se vedea art. 419 C. civ.); b – este
răspuns corect [a se vedea art. 418 lit. c) C. civ.]; c – este răspuns corect [a se vedea art. 418 lit. a) C.
civ.].

10. A este un copil născut în timpul căsătoriei mamei sale cu soţul X. Însă el a fost conceput în timpul
căsătoriei mamei sale cu soţul W. Admiterea acţiunii în tăgada paternităţii introduse de W: a. are drept
efect ca A să fie considerat copil din afara căsătoriei cu efecte retroactive; b. are drept efect ca A să fie
considerat tot copil din căsătorie, cea anterioară a mamei; c. situaţia descrisă este imposibilă, fiindcă
prezumţia de paternitate operează în favoarea lui W.

a – este răspuns greşit, deoarece art. 434 C. civ. nu îşi găseşte deplină aplicare în ipoteza noastră; b –
este răspuns corect, deoarece soluţia corespunde situaţiei, se reactivează prezumţia de paternitate a
copilului conceput în timpul căsătoriei anterioare; c – este răspuns greşit, deoarece suntem în situaţia
unui conflict de paternitate, care este rezolvat diferit de noul Cod civil faţă de legislaţia anterioară,
prin funcţionarea prezumţiei de paternitate în favoarea lui X.

1. Înainte de căsătorie, A a dat naştere unui copil, având ca tată pe B, care la înregistrarea naşterii l-a şi
recunoscut. De comun acord, părinţii au dat copilului numele tatălui. Ulterior, ei s-au căsătorit şi s-au
înţeles să poarte fiecare numele lor reunite. Poate fi admisă acţiunea în instanţă prin care se cere
modificarea numelui copilului, pentru a fi comun cu acela al părinţilor săi?

.Copilul este dinafara casatoriei cu filiatia stabilita fata de ambii parinti, casatoria ulterioara a acestora
nu face sa fie considerat un copil din casatorie, deci nu are loc nici o schimbare in filiatia sa care sa
justifice modificarea numelui in baza legii. Se poate cere doar schimbarea numelui pe cale
administrativa, fiind considerat un motiv intemeiat invocarea comunitatii de nume cu parintii sai.

2. Instanţa a admis acţiunea reclamantei A împotriva pârâtului B şi a desfăcut căsătoria acestora.

Totodată, domiciliul celor 2 copii minori rezultaţi din căsătorie a fost stabilit la reclamantă, cu obligarea
pârâtului la plata pensiei de întreţinere. În privinţa numelui, i s-a încuviinţat lui A să poarte în continuare
numele lui B, dobândit prin căsătorie. B a formulat apel, arătând că el nu a fost de acord cu păstrarea
numelui de către pârâtă. Este admisibil apelul?

Nu va fi admisibil deoarece spre deosebire de vechea reglementare, pentru comunitate de nume cu

copiii se admite pastrarea numelui de catre fosta sotie, fiind considerat un motiv temeinic chiar in caz
de impotrivire din partea sotului..

3. Pe 10 mai 2014 soţia i-a mărturisit soţului că nu el este tatăl copilului de 3 ani născut în timpul
căsătoriei lor . Pe 23 iunie 2014 soţul a obţinut un certificat medico-legal din care rezultă sterilitatea sa,
iar pe 20 iunie 2017 introduce o acţiune în tăgada paternităţii. Este admisibilă cererea?

Actiunea se prescrie in termenul special de 3 ani de cand a aflat ca prezumtia de paternitate nu

corespunde realitatii, acest moment este cel al mărturisirii, incat se implineste pe 10.05.2017, dar
efect testului si aflarea imposibilitatii sale de a procrea reprezintă o cauza de repunere in termen, deci
din 23 .06 are la dispozitie 30 zile pentru formularea cererii de repunere in termen cat si a actiunii pe
fond, iar cererea din 20.06 respecta acest termen, deci actiunea va fi retinuta spre solutionare.

4. A a cerut instanţei rectificarea numelui său din registrul de stare civilă, arătând că la naştere s-a făcut
o înregistrare greşită, fiind trecut „Gheorghe” în loc de „George”. Ascultând martorii propuşi, care au
declarat că reclamantul este cunoscut în familie şi în societate cu numele de ”George”, instanţa a admis
cererea. Comentaţi soluţia
Gresita, rectificarea se putea cere doar in caz de eroare materiala, daca s-ar fi dovedit ca parintii au
cerut inscrierea numelui de George si delegatul de stare civila a trecut in registru Gheofghe. Rezultă ca
e vorba de o diferenta intre starea civila si posesia de stat,caz in care se poate cere schimbarea
numelui pe cale administrativă.

1. Persoana juridică poate avea: a) un singur sediu principal, unde își desfășoară activitatea, conducerea
și administrația ei principală; b) un singur sediu secundar, unde se desfășoară o parte a activității
persoanei juridice; c) un singur sediu ales, în vederea exercitării drepturilor și executării obligațiilor
născute dintr-un contract.

a – este răspuns corect, deoarece, de regulă, persoana juridică poate avea un singur sediu, care se
stabilește potrivit actului de constituire sau statutului – art. 227 alin. (1) C. civ.; b – este răspuns greșit,
întrucât persoana juridică poate avea mai multe sedii secundare unde își desfășoară activitatea
sucursalele, reprezentanțele sale teritoriale sau punctele de lucru – a se vedea art. 227 alin. (2) C. civ.;
c – este răspuns greșit, întrucât persoana juridică poate avea mai multe sedii alese, corespunzătoare
diferitor operațiuni pe care le desfășoară în paralel sau succesiv, care trebuie dovedite în scris – a se
vedea art. 97 C. civ.

2. Capacitatea civilă a persoanei juridice cu scop lucrativ: a) este specializată în raport cu scopul stabilit
prin lege, act de constituire sau statut; b) este generală, cu excepția prerogativelor specifice persoanei
fizice; c) este parțial recunoscută și anticipat, până la data constituirii organelor de administrare.

a – este răspuns greșit, deoarece numai persoana juridică fără scop lucrativ este limitată în
capacitatea de exercițiu, prin aceea că poate avea doar drepturile și obligațiile civile necesare pentru
realizarea scopului stabilit prin lege, act de constituire sau statut – a se vedea art. 206 alin. (2) C. civ.;
b – este răspuns corect, deoarece persoana juridică poate avea orice drepturi și obligații civile, în afară
de acelea care, prin natura lor sau potrivit legii, nu pot aparține decât persoanei fizice – a se vedea art.
206 alin. (1) C. civ.; c – este răspuns corect, întrucât, până la data constituirii organelor de
administrare, exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor care privesc persoana juridică se fac de
către fondatori ori de către persoanele fizice sau persoanele juridice desemnate în acest scop – a se
vedea art. 210 C. civ

3. Nerespectarea condițiilor de înființare a persoanei juridice este sancționată cu: a) nulitatea relativă,
dacă, la data înființării persoanei juridice, o parte dintre membrii fondatori sau asociați erau incapabili;
b) nulitatea absolută, dacă actul de înființare nu a fost încheiat în forma autentică, în situațiile anume
prevăzute de lege; c) inopozabilitatea, dacă actul de înființare nu prevede denumirea, sediul sau obiectul
de activitate.

a – este răspuns greșit, deoarece nulitatea relativă poate interveni doar dacă toți fondatorii sau
asociații erau incapabili la data înființării persoanei juridice – a se vedea art. 196 alin. (1) lit. b) C. civ.;
b – este răspuns corect, întrucât nulitatea absolută intervine dacă lipsește actul de înființare sau nu a
fost încheiat în forma autentică, în situațiile anume prevăzute de lege – a se vedea art. 196 alin. (1) lit.
a) C. civ.; c – este răspuns greșit, deoarece, în acest caz, sancțiunea aplicabilă este nulitatea relativă
absolută– a se vedea art. 196 alin. (1) lit. e) și alin. (2) C. civ.

4. Persoana juridică poate fi reorganizată prin: a) contopire, atunci când două sau mai multe persoane
juridice fuzionează pentru a alcătui o persoană juridică nouă; b) dizolvare, atunci când întreg patrimoniul
unei persoane juridice se împarte între două sau mai multe persoane juridice care iau astfel ființă; c)
transformare, atunci când o persoană juridică își încetează existența, concomitent cu înființarea, în locul
ei, a unei alte persoane juridice.

a – este răspuns corect, deoarece fuziunea persoanei juridice este un mod de reorganizare care se
poate realiza fie prin contopirea mai multor persoane juridice într-una singură, fie prin absorbția unei
persoane juridice de către o alta – a se vedea art. 234 și art. 235 C. civ.; b – este răspuns greșit,
deoarece această modalitate de transformare poartă denumirea de „divizare totală” – art. 236 C. civ.
–, pe când dizolvarea este un mod de încetare definitivă a persoanei juridice, care intervine în cazurile
prevăzute de art. 245 C. civ.; c – este răspuns corect, transformarea unei persoane juridice constând
de fapt în schimbarea formei juridice de desfășurare a activității, adică trecerea sa dintr-o categorie de
persoane juridice în alta – a se vedea art. 241 C. civ

5. Persoanele juridice pot fi înfiinţate: a. fie prin lege adoptată de Parlament, fie prin hotărâre sau
ordonanţă a Guvernului, fie prin hotărâre a consiliului judeţean sau local, în cazul autorităţilor şi
instituţiilor publice, unităţilor administrativ teritoriale, precum şi a operatorilor economici constituiţi de
acestea; b. prin contract de societate şi statut, în cazul asociaţiilor, organizaţiilor cooperatiste ş.a., cu
prealabila autorizare a unei autorităţi judiciare sau administrative; c. prin contract de asociere în cazul
societăţilor bancare şi de asigurare ş.a., cu prealabila

a – este răspuns corect, aceasta fiind modalitatea denumită prin actul de înfiinţare (de dispoziţie) al
organului competent (a se vedea art. 194 C. civ.); b – este răspuns greşit, deoarece pot fi înfiinţate prin
contract de societate şi statut, în cazul societăţilor bancare şi de asigurare ş.a., cu prealabila autorizare
a organului competent a aprecia legalitatea înfiinţării; c – este răspuns greşit, deoarece pot fi
înfiinţate prin contract de asociere în cazul asociaţiilor, organizaţiilor cooperatiste ş.a., cu prealabila
autorizare a organului competent a aprecia legalitatea înfiinţării.

6. Nulitatea persoanei juridice: a) poate fi invocată de orice persoană interesată, dacă se datorează lipsei
denumirii din actul de înființare; b) poate fi acoperită dacă până la închiderea dezbaterilor în faţa primei
instanţe de judecată se completează capitalul social până la limita cerută de lege; c) poate fi invocată în
termenul general de prescripție, socotiți de la data înregistrării sau înfiinţării persoanei juridice, dacă nu
s-a respectat numărul minim de fondatori sau asociaţi prevăzut de lege.

a) adevărat, acesta este un caz de nulitate absolută, care poate fi invocată de oricine justifică un
interes- acoperită -art. 196 alin. (2) C. civ raportat la alin.(1) lit. e) ; b) adevărat, spre deosebire de
dreptul comun, nulitatea absolută, datorată în acest caz nesocotirii cerințelor legale privind limita
minimă a capitalului social, poate fi acoperită -art. 197 alin. (2) C. civ ; c) fals, spre deosebire de
dreptul comun, nulitatea relativă incidentă în acest caz este prescriptibilă în termen de un an -art. 197
alin. (1) C. civ ;
7. Formalităţile de înregistrare a persoanei juridice: a. creează opozabilitate faţă de terţi a înscrierii
apărute într-o publicaţie oficială numai în măsura în care textul acesteia este conform cu textul actului
constitutiv sau al statutului depus la registrul public; b. sunt cerute pentru valabila constituire a
societăţilor şi a organizaţiilor cooperatiste; c. atrag răspunderea solidară a fondatorilor, reprezentanţilor
persoanei juridice supuse înregistrării, precum şi a primilor membri ai organelor de conducere, de
administrare şi de control ale acesteia,pentru prejudiciul cauzat terţilor prin neîndeplinirea lor.

a – este răspuns greşit, deoarece, în caz de neconcordanţă, terţii pot opune persoanei juridice textul
apărut într-o publicaţie oficială, în afară de cazul în care se face dovada că ei cunoşteau textul depus la
registru (a se vedea art. 201 C. civ.); b – este răspuns corect, deoarece în acest caz înscrierea este o
condiţie de constituire valabilă [a se vedea art. 5 alin. (1) din O.G. nr. 26/2000 şi art. 200 C. civ.]; c –
este răspuns corect, întrucât persoanele menţionate răspund nelimitat şi solidar pentru prejudiciul
cauzat prin neîndeplinirea formalităţilor de înregistrare a persoanei juridice, dacă aceste formalităţi
trebuiau să fie cerute de aceste persoane (a se vedea art. 203 C. civ.).

8. În cazul divizării totale a unei persoane juridice: a. aceasta presupune, în mod necesar, înfiinţarea
uneia sau mai multor persoane juridice; b. patrimoniul persoanei juridice divizate se împarte
întotdeauna în mod egal între persoanele juridice dobânditoare; c. contractele încheiate în considerarea
calităţii persoanei juridice divizate nu îşi încetează efectele, cu excepţia cazului în care părţile au stipulat
expres contrariul sau menţinerea ori repartizarea contractului este condiţionată de acordul parţii
interesate.

9. În cazul divizării totale a unei persoane juridice: a. aceasta presupune, în mod necesar, înfiinţarea
uneia sau mai multor persoane juridice; b. patrimoniul persoanei juridice divizate se împarte
întotdeauna în mod egal între persoanele juridice dobânditoare; c. contractele încheiate în considerarea
calităţii persoanei juridice divizate nu îşi încetează efectele, cu excepţia cazului în care părţile au stipulat
expres contrariul sau menţinerea ori repartizarea contractului este condiţionată de acordul parţii
interesate.

10. Nulitatea absolută a persoanei juridice: a. se acoperă, dacă nu este invocată în termen de un an de la
data înregistrării sau înfiinţării persoanei juridice; b. intervine dacă nu s-a respectat numărul minim de
fondatori sau asociaţi prevăzut de lege; c. constatată prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă
determină intrarea în lichidare a persoanei juridice.

1. Judecătoria a admis acţiunea formulată de reclamanta SC I.T.A. S.A în contradictoriu cu pârâta S.C.
Interservice S.R.L., a anulat contractul de închiriere încheiat de părţi şi pe cale de consecinţă a dispus
evacuarea pârâtei din spaţiul în cauză, proprietatea reclamantei. Motivul reţinut de instanţă a fost că
reclamanta avea ca obiect exclusiv de activitate transportul de persoane şi mărfuri. Comentaţi soluţia.

Greșit, problema specialității capacității de folosință se aplică în condițiile noului C.civ. doar în cazul
persoanelor fără scop lucrativ. Cele cu scop patrimonial sunt oprite sa exercite doar drepturile ce
aparțin exclusiv persoanelor fizice si cele ce nu se încadrează în categoria legală din care fac parte.
 2. Societatea comercială „Bella” SRL s-a divizat total, dând naştere la două societăţi: „Ella”SRL şi
„Bell”SRL , drepturile şi obligaţiile persoanei juridice divizate trecând asupra persoanelor juridice astfel
formate. C.I., creditor al fostei societăţi „Bella” SRL, dorind să-şi recupereze creanţa, o acţionează în
justiţie pe SC „Ella”SRL, solicitând instanţei obligarea acesteia la restituirea sumei de 10 000 euro, oferiţi
anterior cu titlu de împrumut persoanei juridice divizate. Instanţa a admis cererea . Comentaţi soluţia.

Greșit, răspunderea este divizibilă, nu solidară , trebuie sa urmărească pe fiecare dintre cele două
societăți rezultate pentru câte 5 000 euro

3. Dacă activul persoanei juridice divizate a fost de 90.000 lei, iar pasivul de 1.200.000 lei, stabiliţi cât va
prelua din activ şi din pasiv o persoană juridică dobânditoare a 1/3 din patrimoniu ca urmare a divizării.

Referitor la întinderea răspunderii în caz de divizare, fiecare dintre persoanele juridice dobânditoare
va răspunde după cum urmează – art. 238 C. civ.:pentru celelalte obligaţii ale persoanei juridice
divizate, proporţional cu valoarea drepturilor dobândite sau păstrate, socotită după scăderea
obligaţiilor legate de bunurile care formează obiectul drepturilor dobândite. Rezultă că va prelua
30.000 lei din activ și tot atât din pasiv.

4. La înfiinţarea societăţii R SRL au semnat actul constitutiv al societăţii, în calitate de asociaţi, după cum
urmează: E, administratorul lui B SRL, societate în curs de constituire, C, minor, însoţit de soacra sa, şi D,
persoană fizică, unic asociat al lui B. Aportul fiecăruia dintre cei trei asociaţi a fost în bani, în sumă egală,
iar obiectul de activitate al societăţii este închirierea de utilaje agricole. R vă solicită asistenţa juridică
pentru a identifica eventuale probleme privind înfiinţarea sa, arătând că actul constitutiv nu a fost
încheiat în formă autentică şi nu a fost îndeplinită nicio altă formalitate. În consultaţia pe care i-o
prezentaţi arătaţi că în speţă neregulile privesc: a. condiţiile de formă ale actului de înfiinţare; b.
capacitatea asociaţilor la încheierea actului de înfiinţare; c. condiţiile privind înregistrarea persoanei
juridice

c În cazul dat nu s-au respectat condiţiile privind înregistrarea persoanei juridice, care reclamau
efectuarea solemnităților prevăzute de lege.