Argument

Una dintre bolile generative care poate afecta una dintre cel mai importante articulații ale
organismului este gonartroza (artroza genunchiului). În cazul artrozelor suferința, cel puțin la
început nu imobilizează, dar exasperează pacientul prin tenacitate. Prognosticul pacienților cu
gonartroză depinde foarte mult de evoluția boli anterior prezentării la medic și începerii terapiei.
Este recomandat ca pacienții să se adreseze unui medic în cazul în care observă modificări locale
la nivelul articulației genunchiului sau dacă aceasta a devenit dureroasă, iar funcționalitatea ei
s-a redus. Gonartroza se situează printre cele mai frecvente localizări ale reumatismului
degenerativ.

Evoluţia bolii este cronică cu pusee de acutizare în urma cărora se accentuează

deteriorarea statică şi dinamică a articulaţiei. Are predilecţie feminină în 70% - 80% din cazuri şi
o frecvenţă crescută după menopauză, între 40 -70 de ani, fiind des întâlnite asocierile cu
obezitatea şi cu varicele.

1
 Plecând de la aceste premize şi extrapolând apoi la numărul de persoane venite la
tratament cu această afecţiune am considerat că este necesară abordarea unei astfel de teme, mai
ales, din cauza faptului că obezitatea este poate unul dintre cei mai importanți factori de risc
pentru artropatia degenerativă, în general, și pentru gonartroză, în mod special. De asemenea,
crește mult riscul ca gonartroza să progreseze mai rapid și mai sever. Din acest motiv, scăderea
ponderală este prima recomandare când o persoană este diagnosticată cu gonartroză. Cu cât
greutatea pe care articulația trebuie să o susțină este mai mică, cu atât durerea este mai redusă și
progresia bolii mai încetinită. Din nefericire însă, aceasta indicație este cel mai adesea trecută cu
vederea de către persoana suferindă. Trăim într-o societate marcată de stresul cotidian, de
sedentarism. Mediul de viață poate influența obezitatea, iar dintre factorii de mediu care duc la
obezitate amintim stilul de viață al populației, nivelul de activitate fizică, accesul la hrană
sănătoasaă. În ultimii ani, se constată o tendință accentuată de renunțare la mersul pe jos în
favoarea mersului cu mașina și un consum exagerat de produse de tip fast-food sau de alimente
bogate în grăsimi.

Observând îndeaproape implicaţiile sociale, profesionale şi familiale, pe care această

suferinţă o are în viaţa pacienţilor, restricţiile pe care le impune, nu pot decât să mă alătur celor
care s-au străduit şi se străduie să descopere noi şi eficiente posibilităţi de frânare a evoluţiei
bolii.

Considerentele de mai sus m-au determinat să-mi îndrept eforturile către această
categorie de bolnavi şi prin studiul meu să încerc să găsesc noi modalităţi de scurtare a suferinţei
bolnavilor şi de asigurare a durabilităţii rezultatelor obţinute.

2
 ISTORIC

Astăzi, se poate afirma că termenul de „gonartroză” nu mai are nevoie de o extindere a

definiţiei sale. Localizată la nivelul genunchiului, această afecţiune implică anumite
caracteristici, din următoarele puncte de vedere:

 etiologic - ruperea echilibrului, de cauză primordial mecanică, între presiunea unitară şi

calitatea cartilajului articular;
 anatomic - uzura progresivă a cartilajului, până la dispariţia sa în zonele eforturilor
unitare de compresiune maximă, cu reacţii de eburnare osoasă subiacentă şi osteofitoză
marginală în jurul zonei lezate;
 clinic - evoluţie alergică, cronică uneori cu ipotenţă funcţională marcată;
 radiologic -pensarea spaţiului articular, osteofitoza, condensarea osoasă şi uneori
discretă de calcifiere;
 biologic negativitatea testelor caracteristice reacţiilor inflamatorii.
Acţiune frecventă în serviciile de reumatologie, gonartroza începe să fie astăzi, graţie noilor
posibilităţilor terapeutice chirurgicale, întâlnită din ce în ce mai des şi în cele de ortopedie.

Individualizarea nosologică a gonartrozei a existat încă de pe vremea lui Hypocrat, care a

inclus afecţiunile articulare cornice într-o singură grupă, cuprinzând ceea ce numim astăzi guta,
poliartrita reumatoidă, artroza. Din acest cadru larg, Sydenham(1683) desprinde guta, Landre-
Beauvais(1800) poliartrita reumatoidă, iar Jon Hunter(1750) separă artroza, individualizând
„artrita uscată” a șoldului, care va deveni mai târziu entitatea denumită coxartroză, descriind
leziunile artrotice ale genunchiului, constatate pe piesele de necropsie ale unei femei bătrâne, la
Spitalul ’’Saint-Georges’’ din Londra.
O serie de autori, ca Leewelzn, Cecil şi Archer, Glover, Stockmen, Mabille, Paviot, descriu
gonartroza sub diverse denumiri, enunţând diferite ipoteze etiopatologice – toate dirijate spre
menopauză, insuficienţa estrogenică sau adipozitate, ea însăşi fiind de origine hormonală.
Statisticile făcute de Heine(1926), Parker, Mzeres şi Irwin(1934), Bennet arată frecvenţa
mare a leziunilor cartilaginoase, accentuarea lor odată cu înaintarea în vârstă, localizarea
predilectă la nivelul unde se fac cele mai multe mişcări şi unde suprafeţele articulare suportă cele
mai mari presiuni, îndeosebi pe faţa mediană a rotulei şi pe trochleea femurală. Gonartroza este
considerată ca fiind o îmbătrânire a cartilagiului articular, agravată de traumatisme şi de
încărcarea statică.

3
 Pornind de la lucrările lui Pauwels (1930, 1935, 1949) asupra șoldului şi a tratamentului
coxartrozelor, lucrările ultimilor 10 ani s-au orientat asupra studierii biomecanicii genunchiului,
a cauzelor gonartrozelor. Osteotomia de corecţie – singurul tratamentul etiologic al gonartrozelor
a constituit preocuparea a numeroşi autori, care i-au precizat indicaţiile, tehnica, comunicând
rezultatele obţinute. Ca o preocupare a osteotomiei, au fost precizate şi indicaţiile tratamentului
medicamentos al recuperării funcţionale ale balneofizioterapiei şi celelalte intervenţii
chirurgicale (foraj, devidare articulară, sinovectomiei, paletectomie, artrodeza, etc. ), în funcţie
de stadiul evoluat al bolii.
Ultimii ani sunt caracterizaţi prin atenţia deosebită ce s-a acordat posibilităţilor de
reconstrucţie a articulaţiei genunchiului cu ajutorul protezei totale. Confecţionată în 1947 de
fraţii Robert şi Jean Judet şi aplicată la o bolnavă cu anchiloză la genunchi, proteza totală a
cunoscut, în ultimul timp, multiple perfecţionări şi modificări.
Astăzi avem la dispoziţie un buget arsenal terapeutic medical şi chirurgical, care ne oferă
posibilitatea să fim cu mult mai activi şi eficienţi în tratamentul gonartrozei.

4
 CAP.I. DATE GENERALE DESPRE GONARTROZĂ
(ARTROZA GENUNCHIULUI)

1.1Prezentarea noţiunilor de anatomie şi fiziologie a genunchiului

Genunchiul (lat. Genus)  este cea mai mare și, în același timp, articulația cu  structura cea
mai complicată din corpul uman. Aceasta se datorează faptului că este locul articulării celor mai
mari pârghii ale membrului inferior (coapsa și gamba) care sunt caracterizate printr-o gamă largă
de mișcări făcute în timpul mersului.

1.1.1. Anatomia şi fiziologia genunchiului

Scheletul genunchiului este constituit din extremitatea distală a femurului, extremitatea

proximală a tibiei și patelă și este considerat cel mai mare os sesamoid al corpului.
Extremitatea inferioară, voluminoasă, a femurului se termină în două mase osoase,
divergente posterior, numite condili. Unul se situează medial (Condylus medialis), celălalt lateral
(Condylus lateralis). Au o formă asimetrică, cel medial fiind mai lung și mai îngust decât cel
lateral.
 Posterior condilii sunt separați între ei printr-o depresiune profundă, numită fosa
intercondilară (Fossa intercondylaris), care spre fața poplitee este limitată de o linie
osoasă transversală (Linea intercondylaris).
 Condilii sunt prevăzuți cu două fețe articulare, care rulează dinainte înapoi. Acestea
anterior se unesc într-o suprafață de articulare cu patela, numită fața patelară (Facies
patellaris), prevăzută cu două povârnișuri, cel lateral fiind mai proeminent și mai întins.
  Pe fețele externe ale condililor se suprapun epicondilii: medial (Epicondylus medialis) și
lateral (Epicondylus lateralis)
   Mai sus de epicondilul medial se găsește un tubercul, tuberculul adductorului
(Tuberculum adductorium) pentru inserția mușchiului adductor mare.

5
 FEMURUL
A. vedere anterioarã; B. vedere posterioarã; C. vedere medialã

6
 Femurul- Vedere inferioară

Patela (Patella) se situează în partea anterioară a genunchiului înaintea feței patelare a

femurului.

Patela

7
 De forma plată, triunghiulară, situată cu baza în sus, prezintă:

 Fața anterioară (Facies anterior), convexă, rugoasă.

 Fața posterioară sau articulară (Facies articularis), are la mijloc o creastă osoasă verticală
și două suprafețe netede concave, cea laterală fiind mai largă și mai excavată.
 Baza (Basis patellae) privește în sus.
  Vârful (Apex patellae) ușor rotunjit, este orientat în jos.

Tibia (Tibia) prezintă o extremitate superioară, mai voluminoasă, alungită în sens

transversal, formată din doi condili, unul medial, (Condylus medialis), altul lateral (Condylus
lateralis) prevăzuți pe fața lor superioară cu câte o suprafață articulară excavată, formând
împreună fața articulară superioară (Facies articularis superior) a tibiei. Are forma ovalară și
corespunde suprafeței articulare de pe condilii femurali.

8
 Suprafețele articulare sunt despărțite între ele printr-o proeminență osoasă, numită
eminența intercondilară (Eminentia intercondylaris) care se continuă în sus printr-un

9
 tubercul medial (Tuberculum intercondylare mediale) și unul lateral (Tuberculum
intercondylare laterale).
  Anterior și posterior de eminența intercondilară, între suprafețele articulare, se
intercalează două arii rugoase numite aria intercondilară anterioară (Area intercondylaris
anterior) și aria intercondilară posterioară (Area interconylaris posterior).
 Pe fața anterioară a extremității superioare se află o proeminență triunghiulară, așezată cu
vârful în jos, numită tuberozitatea tibiei (Tuberositas tibiae).
 Pe fața externă a condilului lateral, se așază o fețișoară ovalară și plană, fața articulară
fibulară (Facies articularis fibularis), pentru articularea cu capul fibulei.

               

Tibia – condilii tibiali și capul fibular

 

Artrologie

Suprafețele articulare acoperite cu cartilaj hialin relativ gros sunt formate din:

 Fețele articulare ale condililor femurali, recurbate și divergente înapoi, și fața

patelar situată anterior.

10
  Fața articulară superioară a tibiei subdivizată în două suprafețe articulare de către
eminența intercondiliană.
 Fața articulară posterioară a patelei.

Meniscurile intraarticulare- datorită asimetriei condililor, concordanța dintre suprafețele

articulare se realizează prin interpunerea a doua formațiuni fibrocartilaginoase, numite
meniscuri. Acestea au forma unor inele incomplete, situate la periferia suprafețelor articulare
tibiale, acoperind circa două treimi din acestea.

Circumferința externă a meniscurilor este mai groasă, aderentă de capsula articulară.

Fiecare menisc dispune de două coarne, unul anterior, altul posterior, care se insera pe eminența
intercondiliana.

Meniscul lateral (Meniscus lateralis) are forma de inel aproape complet (meniscul în forma
de „O”), meniscul medial (Meniscus medialis) are coarnele mai îndepărtate între ele, având
aspectul literei „C”.

Cele două meniscuri, anterior sunt unite între ele printr-un ligament transvers (Lig.
transversum genus).

Meniscurile articulare- relațiile cu ligamentele încrucișate și cu

rețeaua vasculară a genunchiului

Capsula articulară, de forma unui manșon, se întinde de la extremitatea inferioară a

femurului la cea superioară a tibiei. Anterior este găurită pentru a cuprinde și suprafața articulară

11
a patelei. Formată din fibre longitudinale, transversale și oblice, este subțire și laxă anterior,
densă și strânsă posterior. Se inseră:

 Pe femur, de-a lungul marginilor suprafețelor articulare de pe condili, posterior

patrunde în scobitura intercondiliană. Epicondilii femurali rămân extracapsular.
  Pe tibie, în jurul feței articulare superioare.
 Pe meniscuri, aderă de circumferință externă a acestora.

Ligamentele, așezate în jurul articulației și în cavitatea articulară, în parte sunt expansiuni

ale mușchilor învecinați

 Ligamentul patelar (Lig. patellae), bandeleta lungă de 5-6 cm, lată de 2-3 cm,
reprezintă tendonul de inserție a mușchiului cvadriceps. Situat pe fața anterioară a
articulației, se inseră pe tuberozitatea tibiei, cuprinzând în prealabil patela, ca pe un
os sesamoid.
  Retinaculele patelei (Retinaculum patellae mediale et laterale), două lame fibroase,
expansiuni ale cvadricepsului, fixează marginile rotulei la condilii tibiali
corespunzători. Între laturile patelei și condili, se interpune de fapt un dispozitiv
fibros extins, cu rol de frâu, numit în ansamblu „aripioarele rotulei”.
 Ligamentul colateral tibial (Lig. collaterale tibiale) lat și puternic, este atașat
capsulei articulare cu care se confundă. Se întinde de la epicondilul medial la
condilul medial al tibiei.
  Ligamentul colateral fibular (Lig. collaterale fibulare) subțire și rotunjit, este întins
între epicondilul lateral al femurului și capul fibulei, fiind distanțat de capsula
articulară.
 Ligamentul popliteu oblic (Lig. popliteum obliquum) situat pe fața posterioară a
articulației are o poziție oblică în sus și în afară, detașându-se din tendonul de
inserție a musșhiului semimembranos.
 Ligamentul popliteu arcuat (Lig. popliteum arcuatum), bandeleta concavă în sus,
așezat transversal pe fața posterioară a capsulei articulare.
 Ligamentele încrucișate ( Ligg. Cruciata genus).

12
  Genunchiul. Suprafețele articulare și ligamentele încrucișate. Vedere anterioară.

  Deși sunt situate profund, în fosa intercondiliană, se situează în afara cavității sinoviale.
În număr de două, se extind de la ariile intercondiliene ale tibiei la condilii femurali și anume:

 Ligamentul încrucișat anterior (Lig. cruciatum anterius) se întinde oblic în sus,

înapoi și lateral, din aria intercondiliană anterioară la suprafața intercondiliană a
condilului lateral.

13
  Ligamentul încrucișat posterior (Lig. cruciatum posterius) orientat oblic în sus,
înainte și medial, pornește din aria intercondiliană posterioară la condilul medial.
Reprezintă cele mai importante mijloace de unire ale articulației genunchiului,
menținând contactul dintre suprafețele articulare. În caz de ruptură a ligamentelor
încrucișate, platoul tibiei fuge de sub presiunea condililor femurali (mișcări în
sertar ale genunchiului).
 Ligamentele meniscofemurale (Ligg. menisco-femorale anterius et posterius) sunt
atașate ligamentelor încrucișate, de la cornul posterior al meniscului lateral la
scobitura intercondiliană a femurului.

Genunchiul. Ligamentele capsulei articulare și inserțiile principalilor

mușchi. Vedere posterioară.

14
 Corpurile adipoase ale genunchiului au rol de umplutură și sunt dispuse în felul următor:
 Corpul adipos infrapatelar al lui Hoffa (corpus adiposum infrapatellare), este așezat
în partea anterioară a articulației, umplând golul dintre ligamentul patelar și condilii
femurali. Un cordon adipos al acestuia (Ligamentum adiposum) traversează
articulația și se prinde în scobitura intercondiliană.
  Corpul adipos posterior, se situează înapoia ligamentelor încrucișate și umple golul
fosei intercondiliene.
Sinoviala căptușește capsula articulară. Anterior tapetează suprafața posterioară a corpului
adipos infrapatelar, separându-l astfel de cavitatea sinovială. Posterior trece înaintea ligamentelor
încrucișate și a corpului adipos posterior, excluzându-le din cavitatea sinovială, împreună cu
eminența intercondiliană a tibiei. Pe circumferința meniscurilor, sinovială este întreruptă. Are
următoarele dependente:
 Funduri de sac. Anterior, sinoviala urcă sub forma unei pungi deasupra bazei
rotulei între mușchiul cvadriceps și femur, și comunică cu bursa seroasă
suprapatelara (Bursa suprapatellaris). Posterior, fundurile de sac sinoviale
comunică cu bursele periarticulare, situate dedesubtul mușchilor de aici.
 Plicile sinoviale se formează în partea anterioară a articulației. Cordonul adipos al
corpului adipos anterior plicaturează sinoviala, determinând plica sinovială
infrapatelară (Plica synovialis infrapatellaris). De pe laturile patelei converg în jos
și se termină pe plica precedentă în două plici, numite plicile alare (Plicae alares).

Genunchiul. Ligamentele capsulare și ligamentele încrucișate. Secțiune posterioară.

15
 Anatomie topografică
Topografic, genunchiul se divide într-o regiune anterioară de acoperire a articulației și alta
posterioară, teritoriu de pasaj pentru elementele vasculo-nervoase dinspre coapsă, spre gambă.
Regiunea anterioară a genunchiului
 Limite:
În sus, o linie transversală așezată cu doi-trei centrimetri deasupra bazei rotulei; în jos, o
linie orizontală care trece prin tuberozitatea tibiei. Medial și lateral, câte o linie verticală în
prelungirea epicondililor respectivi.
 Forma exterioară:
Regiunea are un aspect caracteristic, prezintă următoarele elemente vizibile și palpabile:
 Reliefuri osoase, mai evidente în extensia genunchiului, sunt:
 rotula;
 tuberozitatea tibială, de care se prinde ligamentul patelar de forma unui
cordon;
 condilii femurali și tibiali;
 capul fibulei.
 Prin mișcări mici de flexie și extensie imprimate gambei se pot percepe deplasările
platoului tibial și evidenția totodată interlinia articulară femuro-tibială.
 Pielea din jurul rotulei prezinta depresiuni alungite. De o parte si de alta a patelei se
observa santurile pararotuliene, iar la baza osului, santul suprarotulian.
 Planul de acoperire:
Pielea este groasă și mobilă pe fața anterioară a rotulei; mai fină și cu mobilitate mai
redusă pe parțile laterale ale regiunii. Subcutisul este redus, mai cu seamă pe fața anterioară a
rotulei; conține următoarele formațiuni:
 Rețeaua arterială superficială a genunchiului, provine din ramurile superficiale ale rețelei
profunde.
 Vena safenă internă, se situează în partea medială a regiunii, loc în care aceasta ocolește
condilii mediali (tibial și femural). Este însoțită de rețeaua limfatică superficială a
genunchiului.
 Nervii cutanați, în partea superioară a regiunii provin din trei nervi:
 nervul femurocutanat;
 nervul femural (ramurile cutanate anterioare);
 nervul obturator (ramura cutanată pentru partea medială a regiunii).

16
 Partea inferioară a regiunii este inervată medial de ramurile infrapatelare ale nervului
safen; lateral de ramuri din nervul cutanat sural lateral  (din nervul fibular comun).
 Bursa prerotuliană superficială (Bursa subcutanea prepatellaris) și bursa pretibială
superficială (Bursa subcutanea tuberositas tibiae).
Fascia genunchiului, prelungire a fasciei late în cea crurală, aderă de suprafețele osoase
proeminente de la acest nivel.
Lateral este fortificată de fibrele tractului iliotibial, care se inseră pe o mică proeminență
osoasă de pe condilul lateral al tibiei, numită „tuberculul lui Gerdy”.
 Planul fibrotendinos este alcătuit din formațiunile tendinoase și expansiunile fibroase
situate pe fața anterioară și medială a genunchiului, reprezentate de inserția
cvadricepsului femural  și de „laba de gâscă”, precum și de bursele seroase.

Cvadricepsul femural

Cvadricepsul femural se inseră printr-un tendon comun la baza rotulei, care apoi continuă
fără întrerupere sub forma ligamentului patelar și se fixează pe tuberozitatea tibiei. Tendonul este
format din trei straturi tendinoase suprapuse; lama superficială alcătuită de tendonul dreptului
femural, lama mijlocie de tendoanele vastilor medial și lateral și cea profundă de tendonul
vastului intermediar. Cvadricepsul mai emite două expansiuni juxtarotuliene, numite retinaculele
patelei, de la marginile rotulei la condilii tibiali corespunzători. Aceste retinacule, numite și
„aripioarele rotulei” reprezintă în realitate un complex fibros de ancorare a rotulei, cu rol
deosebit în menținerea poziției acesteia și în mișcările de extensie ale gambei.

17
 „Laba de gâscă” (Pes anserinus) este formațiunea tendo-aponevrotică, situată pe partea
supero-internă a tibiei, ce rezultă din inserția comună a mușchilor sartorius (superficial), gracilis
și semitendinos (aflați mai profund).

Bursele seroase sunt dispuse în raport cu rotula la diferite niveluri de profunzime:

 Bursa prerotuliană subaponevrotică (Bursa subfascialis prepatellaris) situată între fascia
genunchiului și tendonul cvadricepsului.
 Bursa prerotuliană profundă (Bursa subtendinea prepatellaris), aflată între tendonul
cvadricepsului și baza rotulei.
 Bursa infrapatelară profundă (Bursa infrapatellaris profunda) între ligamentul patelar și
tuberozitatea tibiei.
 Bursa suprapatelară (Bursa suprapatellaris), între tendonul comun al cvadricepsului și
femur. Reprezintă fundul de sac superior al cavității sinoviale a genunchiului, întrucât de
obicei comunică larg cu această cavitate.

18
  Bursa anserină; se interpune între „laba de gâscă” și planul osos subiacent.
Rețeaua arterială a genunchiului se situează profund,  dedesubtul planului  fibrotendinos,
pe capsula articulară. Este formată din:
 Arterele articulare superioare; în jurul condililor femurali formează un cerc
anastomotic, numit cercul perifemural.
 Arterele articulare inferioare, anastomozate între ele, formează cercul peritibial în
jurul condililor tibiali.
 Artera descendentă a genunchiului, din artera femurală.
 Arterele recurente din artera tibiala anterioară.
Aceste artere formează împreună rețeaua perirotuliană, aflată pe planul osteoarticular al
regiunii. Partea rețelei ce se situează pe suprafața externă a patelei se numește rețea rotuliană.
Regiunea posterioară a genunchiului (Regiunea poplitee)

 Limite:

În sus și în jos liniile transversale ce se prelungesc posterior; lateral și medial liniile

verticale descrise la regiunea anterioară a genunchiului.

 Forma exterioară:

Cu gamba în ușoară flexie, regiunea apare sub forma unei depresiuni longitudinale, numită
fosa poplitee, marginită pe laturi de patru coloane musculare, care proemină, dând forma unui
romb. În axul transversal al acestui romb, pielea prezintă un pliu transversal, pliul de flexiune a
genunchiului.

În profunzimea fosei se pot percepe pulsațiile arterei poplitee. Cu gamba în extensie în

locul fosei apare o bombare, produsă de corpul adipos al spațiului popliteu.

 Planul de acoperire:
Pielea este fină și mobilă. Subcutișul de structura aureolară, se continuă cu cel al
regiunilor vecine.
Conține:
 Vene tributare safenei interne, însoțite de o rețea limfatică superficială ce se îndreaptă la
nodulii limfatici înghinali superficiali.
 Nervii cutanați provin din nervul micul sciatic, nervul cutanat sural lateral și nervul safen.

19
 Regiunea poplitee. Fascia si venele superficiale. Privire asupra continutului fosei
poplitee.
 

Fascia este o continuare a fasciei coapsei pe gambă. Corespunzător interstițiului dintre cele
două capete ale gastrocnemianului ea se dedublează realizând un tunel interfascial care conține
segmentul terminal și crosa venei safene externe și nervul cutanat sural medial.
Spațiul popliteu sau loja poplitee, dispus subfascial este alcătuit din pereți și conținut:
1. Pereții regiunii sunt formați dintr-un cadru muscular, de forma unui romb, așezat cu axul
mare longitudinal (Rhombus popliteus) completat anterior de un perete osteofibros iar posterior,
de unul fascial.
 Rombul popliteu este alcătuit din planul muscular al regiunii, dispus și constituit astfel:
 supero-lateral, tendonul bicepsului femural;
 supero-medial, tendonul semitendinosului situat superficial și al semimembranosului
situat profund;
 infero-lateral, capul lateral al gastrocnemianului și pântecele plantarului lung, aflat sub
acesta;
 infero-medial, capul medial al gastrocnemianului.
 Peretele anterior (planșeul) este format de către planul osteo-fibros al articulației
genunchiului, ce e acoperit parțial în partea latero-inferioară de mușchiul popliteu; acesta
traversează în diagonală triunghiul tibial al rombului, spre jos și medial.
 Peretele posterior este format din fascia regiunii.

20
  Regiunea poplitee. Musculatura constituientă și raporturile cu articulația

2. Orificiile de comunicare ale spațiului popliteu realizează o legătură între acesta și regiunile
coapsei pe de o parte, iar pe de alta, între el și regiunea posterioară a gambei.
 Zona de intrare în acest spațiu se află pe de o parte la unghiul superior al rombului, prin
care comunică cu regiunea femurală posterioară, iar pe de alta la inelul tendinos (arcul
tendinos) al adductorului mare (prin care se termină canalul adductorilor).
 Zona de ieșire este delimitată de arcul tendinos al mușchiului solear; realizează
comunicări cu loja profundă posterioară și cu loja anterioară a gambei.
3. Conținutul spațiului popliteu. Umplut de un țesut celuloadipos abundent (Corpus
adiposum popliteum), conține mănunchiul vasculo-nervos popliteu, format din:
a. Artera poplitee; pătrunde în spațiul popliteu prin inelul tendinos al adductorului mare.
Coboară vertical în axul longitudinal al spațiului pe peretele osteofibros al acestuia. La înălțimea
arcului solear se bifurcă în două artere tibiale. Emite în acest spațiu; arterele articulare mediale și

21
laterale, îndreptate înainte, pe planul osos, și artera articulară mijlocie, care pătrunde în
articulație.
b. Vena poplitee, unică (rar poate fi și dublă) se situează dorso-lateral de arteră, ambele
fiind cuprinse într-o teacă conjunctivă. Primește un număr mare de afluenți: vena safenă externă
și venele genunchiului care însoțesc câte două, arterele articulare. Vena safenă externă, la nivelul
pliului de flexie a genunchiului pătrunde profund, realizând joncțiunea safeno-popliteană.
c. Limfaticele profunde, plasate în jurul vaselor, sunt reprezentate de 4-5 noduli limfatici,
care drenează vasale limfatice profunde ale gambei și pe cele supeficiale care  însoțesc vena
safenă externă. Eferențele se îndreaptă atât spre nodulii inghinali profunzi, cât și spre cei iliaci
interni.
d. Nervii sunt ramificații ale marelui sciatic:
 nervul tibial (sciatic popliteu intern), mai voluminos, continuă axul marelui sciatic,
plasându-se postero-lateral  de vena poplitee; reprezintă elementul cel mai superficial al
acestui mănunchi. Părăsește spațiul prin inelul arcului tendinos al solearului. Emite în
spațiul popliteu ramuri musculare pentru mușchii posteriori ai gambei precum și nervul
cutanat sural medial.
  Nervul fibular comun (sciatic popliteu extern) se atașează peretelui superolateral al
rombului popliteu, însoțind tendonul bicepsului, de-a lungul marginii interne a acestuia.
Ocolește capul peroneului și se divide la înălțimea colului acestuia în doi nervi peronieri.
Emite în acest spațiu, nervul cutanat sural lateral.

22
23
 Structurile care participă la mişcările active ale genunchiului - organele de mişcare
sunt muşchii şi tendoanele.

Aceste structuri pot fi grupate astfel:

 Flexori:
 Principali:
- bicepsul;
-semimembranosul;
-semitendinosul;
 -Accesori:
-gemeni;
-popliteul;
-plantarul subţire;
-croitorul;
-dreptul intern, activ pe genunchiul aflat în uşoară extensie;

 Extensori:
 Principali:
-cvadriceps;
 Accesori:
- tensorul fasciei lată, când genunchiul are deja un grad de extensie;

 Rotatori externi :
- bicepsul;
- tensorul fasciei lată, când genunchiul este extins;
- cvadricepsul, prin vastul lateral;
 Rotatori interni:
- semimembranosul;
- popliteu;
- muşchii ’’labei de gâscă’’.

BIOMECANICA GENUNCHIULUI

1.Mişcarea de flexie-extensie se face în jurul unui ax care se deplasează în sus şi înapoi în

flexie, şi în sens invers în extensie.

24
 Pornind de la o extensie de 180 grade, flexia activă ajunge la o amplitudine de 120-140
grade, iar cea pasivă 160 grade. S-a demonstrat că mişcarea de flexie-extensie are o componentă
de rulare şi o altă de alunecare, la care se asociază o rotaţie automată (’’mişcare de şurub’’), care
se datoreşte:

- lungimii mai mari a condilului femural medial;

- concavităţii glenei tibiale mediale faţă de convexitatea glenei laterale, care permite o alunecare
mai mare spre posterior a condilului femural lateral;

- orientării ligamentelor colaterale, oblicitatea celui lateral permiţând o mai mare mobilitate
condilului femural lateral;

- tensiunii ligamentului încrucişat antero-extern la sfârşitul extensiei; rotaţia externă a tibiei îl

relaxează oferind posibilitatea unui grad de extensie în plus.

În afara rotaţiei automate există şi o rotaţie axială, posibilă numai în flexie. Rotaţia externă
se însoţeşte de o înclinaţie în varus a tibiei, iar rotaţia internă de o înclinare în valgus.

2.Fiziologia meniscurilor: s-au enumerat cinci funcţii importante ale meniscurilor:

a) completează spaţiul mort dintre tibie şi femur;

b) centrează femurul pe tibie în cursul mişcărilor;

c) participă la lubrifierea suprafeţelor articulare;

d) joacă rol de amortizor al şocului între extremităţile osoase;

e) transformă frecarea accentuată ce ar trebui să se producă între suprafeţele articulare

care alunecă în sens invers, într-o frecare simplă în fiecare din cele două compartimente
articulare (femura –meniscal şi menisco-tibial).

3.Articulaţia femuro-potelară. Rotula este ataşată de tibie prin puternicul ligament rotulian şi
alunecă pe suprafaţa trochleei femurale. Pornită din poziţia de superextensie, de deasupra
suprafeţei articulare, ea intră în contact cu femurul în trimea ei inferioară la începutul flexiei,
prin trimea medie între 30-60 grade şi pe suprafaţa articulară superioară de la 60 grade.

Există cel puțin şase funcţii ale rotulei:

a) întăreşte forţa cvadricepsului;

25
 b) prin prezenţa cartijului articular, rotula diminuează frecarea de tendonul cvadricipital şi
înlesneşte alunecarea sa;

c) reglează tensiunea capsulară a genunchiului;

d) rotula protejează ca un scut cartilajul trocleei;

e) participarea la estetica genunchiului.

4. Lubrifierea articulaţiei genunchiului este realizată prin lichidul sinovial. Acesta este în
cantitate 1-2 ml pe întreaga suprafaţă a articulaţiei genunchiului. Constituit dintr-un dializat de
plasmă sanguină, el este în mod normal clar, galben-pal şi vâscos. Ca proprietăţi enumerăm:
vâscozitate, elasticitatea deosebită a lichidului sinovial faţă de suprafeţele cartilaginoase, buna
conductibilitate termică – ceea ce permite transferul rapid al căldurii în afara suprafeţelor de
alunecare.

Genunchi sanatos (imaginea din stânga)

 1.Cartilajul normal asigură o suprafață netedă așa încât oasele pot aluneca ușor unele pe
celelalte
 2.Acidul hialuronic cu concentrație mare din lichidul sinovial asigură o pernă protectoare
de fluid precum și lubrifierea articulației
 3.Os normal

Genunchi artrozic (imaginea din dreapta)

 4.Cartilajul erodat este complet disparut, oasele se pot atinge dureros în timpul mișcărilor
 5.Acidul hialuronic cu concentrație mai mică din lichidul sinovial protejează mai puțin
articulația
 6.Osteofite (“ciocuri” osoase)

26
2.1. Prezentarea teoretică a gonartrozei (artroza genunchiului)

1.2.1 Definiție

Gonartroza se definește prin prezența reumatismului cronic degenerativ la nivelul

articulației genunchiului. Se cunoaște că această afecțiune are o frecventă maximă și se întâlnește
la populația vârstnică. Boala se constituie în timp îndelungat ca o consecință a uzurii cartilajelor,
care își pierd elasticitatea și rezistența la șocurile mecanice din timpul mersului.
Din punctul de vedere al clinicianului și al radiologului, gonartroza se definește ca o
îngustare a interliniului femuro-tibial sau femuro-patelar,însoțită de apariția unei osteofitoze
marginale tibiale sau femurale și în mod inconstant de osteoscleroză. Gonartroza este foarte
frecventă (de 3 ori maifrecventå decât coxartroza).
Gonartrozele considerate primitive - apar ca urmare a reducerii rezistenței cartilajului, cu
o predilecție marcată la femei, spre vârsta menopauzei. Din 4 pacienți cu gonartroză, 3 sunt
femei.  Sunt frecvent întâlnite asocierile cu obezitatea (între 45 si 65 %) și cu varicele (între 20 si
44% din cazuri). Debutul clinic se situează  la 50 de ani, localizată fiind de obicei la nivelul
compartimentului femuro-patelar, pentru a difuza cu timpul la întreaga articulatie.
Gonartrozele secundare - apar după modificări în structurile arhitecturale ale
genunchiului. Debutul clinic este mai precoce, în a III-a sau a IV-a decadă a vieții, este de obicei
unilateral și nu se însotește de modificări artrozice ale celorlalte articulații. Statisticile medicale
dau în present 53% forme aparent primitive, față de 47 % forme secundare. Gonartrozele
obezilor sunt și ele secundare prin   supraîncărcarea  impusă   genunchilor.

1.2.2. Etiologie

Din punct de vedere etiologic gonartroza pate fi primară sau secundară, iar după
compartimentul afectat poate fi: femuro-patelară, femuro-tibială sau interesând ambele
compartimente (femuro-patelo-tibial).
În artroza genunchiului este evident în mod particular că artroza este un proces - cel puţin
iniţial - sectorial, putând rămâne o lungă perioadă limitat la un singur compartiment al
articulaţiei genunchiului. Numai în formele avansate articulaţia poate fi interesată în totalitatea
sa.
Din punct de vedere biomecanic, genunchiul are o poziţie intermediară între şold şi picior,
suferind permanent fenomene de torsiune (rotula pe femur se derotează intern, tuberozitatea
tibială pe femur se derotează extern), integrat în lanţul de mişcare al membrului inferior şi

27
solicitat atât în ortostatism, mers sau alte situaţii, cu rol de mobilizare, dar şi de frânare
controlată.
În acest context complex biomecanic se realizează progresiv suprasolicitarea articulară şi
dezvoltarea artrozei. Degenerarea cartilajului articular prezintă două etape evolutive :

 un stadiu precoce (preartrozic) cu ramolisment de cartilaj;

 un stadiu tardiv (artrozic) cu interesare osteocartilaginoasă - fisurarea şi distrugerea
cartilajului, osteofitoză, osteocondensare a zonei subcondrale, uneori geode.

1.2.3. Patogenie

Cauzele ce duc la apariţia bolii sunt:

• Ereditatea - gonartroza apare mult mai frecvent la descendenţi din părinţi cu gonartroză.

• Apare de asemenea mult mai des la persoanele cu varice, sau are o evoluţie mult mai gravă la
cei cu insuficienţă veno-limfatică.

• Traumatismele la nivelul genunchiului – lezarea meniscurilor sau a ligamentelor nerecuperate

corect duc în timp la gonartroză. De asemenea, după traumatisme de orice fel genunchiul se
imobilizează şi o imobilizare prelungită sau în lipsa unui program corect de recuperare apare
atrofia muşchiului cvadriceps, care în timp duce la gonartroză.

• Anumite afecţiuni, cum este de exemplu platfusul, neglijat sau netratat corect sau la timp duc la
dezaxări în plan frontal sau sagital ale genunchiului şi în timp la gonartroză.

Gonartroza primară- Cel mai frecvent gonartroza afectează ambele articulaţii (cei doi
genunchi – deşi uneori cu gravitate diferită) fiind asociată frecvent cu alte localizări primare.
Are drept mecanism patogenic deperdiţia proteoglicanilor fie prin exces de degradare, fie prin
deficit de sinteză. Cea mai acceptată teorie este teoria mecanică a lui Freeman: metabolismul
proteoglicanilor este mai intens decât cel al fibrelor colagene, deci la oboseală (la cicluri de
eforturi) se produce o degradare mai intensă a proteoglicanilor, cu deperdiţia lor. Acest fenomen
se produce din a 5-a decadă de vârstă, iar terenul cu rezistenţă scăzută a cartilajului poate
determina poliartroze.
Alţi factori incriminaţi în etiopatogenia gonartrozei primare sunt:

28
  hipotiroidismul;
 hipo-hipofizarismul;
 obezitatea;
 menopauza;
 tulburările circulatorii – foarte frecvent persoane cu boală varicoasă fac artroze de
genunchi dar nu boala varicoasă declanşează artroza.
Gonartroza secundară- În minoritatea cazurilor în care afecţiunea este unilaterală este
clar caracterul secundar, pe leziuni articulare preexistente (leziuni de natură traumatică,
infecţioasă, reumatică) şi se datoresc creşterii presiunii pe unitatea de suprafaţă .
Cauze intra-articulare:
 traumatismele ce determină neregularităţi în articulaţie;
 microtraumatismele ce schimbă propietăţile reologice ale membranei sinoviale;
 suferinţele meniscale – când nu se mai produce extensia cu rotaţia externă terminală;
 meniscectomiile totale - în 10-15% din cazuri dau artroze întrucât în lipsa
meniscurilor cresc presiunile articulare;
 meniscectomiile parţiale (menisc intern) cu genu varus dau în procent de 90%
gonartroză;
 leziunile ligamentare cu instabilitatea genunchiului şi atrofia musculară consecutivă;
 condromalacia;
 condrodistrofia;
 maladia Konig (osteocondroza disecantă).
Cauze extra-articulare:
Devierile în valg sau în var ale axului femuro-tibial (la adult există o valgizare fiziologică
de cca. 6o) care implică o suprasolicitare a compartimentului femuro-tibial extern sau respectiv
intern, determină o mai rapidă degradare cartilaginoasă sectorială. Reducerea grosimii
cartilajului articular tinde la rândul său să accentueze dezaxarea femuro-tibială; se instaurează
astfel un cerc vicios responsabil de evolutivitatea procesului morbid.
Artroza femuro-rotuliană, mai mult decât artroza femuro-tibială, este considerată
consecinţa unei dezaxări (dezalinieri) sau a unui dezechilibru biomecanic; această formă de
gonartroză ar fi provocată fie de o malpoziţie externă a rotulei (subluxaţie sau tendinţă de
subluxaţie rotuliană prin displazie femuro-rotuliană), fie de supraîncărcarea excesivă sau
înclinaţia laterală fără dislocarea rotulei (sindromul de hiperpresiune externă a rotulei).
Deci, cauzele extra-articulare de artroză sunt:
 genu varum - determină creşterea presiunilor în compartimentul intern;

29
 genu valgum - determină creşterea presiunilor în compartimentul extern , este mai
bine tolerat ;

 genu recurvatum – este bine tolerat şi nu duce la artroză;

 genu flexum - este cauză de artroză deoarece în flexie suprafaţa de contact se
diminuează.
Deci, mersul pe tocuri înalte (timp îndelungat), artritele, fracturile cu flexum
secundar de genunchi pot duce la artroză.
 instabilităţile rotuliene - luxaţiile, subluxaţiile recidivante de rotulă, tulburările de
formă patelară;

30
  încărcarea statică şi dinamică la distanţa; genunchiul de partea luxaţiei congenitale de
şold va fi solicitat ca un genu varum iar cel contralateral ca un genu valgum;
osteotomiile intertrohanteriene de medializare vor solicita genunchiul în valg;
 artrodeza coxofemurală:
o incorect executată în abducţie va solicita genunchiul în varum, iar în adducţie
- în valgum;
o corect executată va suprasolicita genunchiul prin dispariţia rotaţiei bazinului
dinapoi - înainte pe piciorul de sprijin; la fel în cazul supraponderalilor şi a
celor ce stau mult în genunchi.

1.2.4. Diagnostic clinic (simptomatologia )

În cadrul examenului clinic, pacientul este interogat asupra semnelor funcționale și este
examinat genunchiul.
Gonartroza se poate prezenta clinic în trei stadii:
1. Stadiul iniţial – durere în ortostatism prelungit şi mers pe teren accidentat (mai ales la
coborârea unei pante), uşoară hipotrofie şi hipotonie a cvadricepsului, crepitaţii moderate.
2. Stadiul evolutiv – dureri interne care apar repede în ortostatism şi mers, limitarea
mobilităţii la maxim 900, creşterea în volum a genunchiului, crepitaţii interne, uşor flexum,
hipotrofie şi hipotonie importantă a cvadricepsului, instabilitate activă, de obicei există şi deviaţii
laterale, radiografia arătând reducerea spaţiului articular în zona devierii.
3. Stadiul final – dureri şi în repaus, frecvente, deformarea articulaţiei, severă insuficienţă
musculară, deficit motor important, mersul cu bastonul, deviaţii în plan sagital sau frontal,
examenul radiologic evidenţiind spaţiul articular mult îngustat.
Durerea este sindromul principal al gonartrozei, ea nu poate fi localizată precis. Ea poate
apărea fie în regiunea medială în spaţiul popliteu sau regiunea subrotuliană. Durerea radiază
adesea la coapsă sau la gambă. Ea este suprimată de repaus. Provocată de mers mai ales la
mersul prelungit, şederea în picioare o exagerează, mersul pe teren accidentat, schimbarea de la
poziţia verticală la poziţia şezând, la cea în genunchi sau poziţia pe vine, la coborârea sau
urcarea scărilor, provoacă cel mai adesea dureri interne. Palparea genunchiului pune în evidenţă
puncte dureroase, platoul tibial medial şi spaţiul popliteu, cu presiuni asupra trohleei femurale
prin îndepărtarea rotulei, produce durerii şi crepitaţii unele neregularităţii asupra feţelor
femurorotuliene. Aspectul articulaţiei genunchiului în mod obişnuit apare mărit de volum
bilateral ca în cazul lipoartritei descrise de Wrissengolt şi Frammay. Această mărire de volum

31
mai frecventă, dar nu constant, este legată de hiprtrofia tendoanelor periarticulare şi uneori
declanşarea unui exudat intra-articular sau chiar hipertrofie a epifizelor tibiale sau rotuliene.
Genunchiul apare adesea în flexie discretă, dar permanentă şi de varum. Limitarea mişcărilor în
general poate fi: extensia limitată şi dureroasă, mai ales extensia completă. Flexia este parţială,
dar în limită exterioară a acesteia poate să apară o durere. Uneori apare blocarea mişcărilor,
urmată hidroartrozic. Fragmentele articulare apar provocate de mişcări. Hidroartroza poate să
apară pe fondul artrozic ca şi consecinţa traumatismelor sau a micro-traumatismelor. Ea este
puţin dureroasă.
Semne subiective:
Ca semne subiective: mersul se face cu pas scurtat, ca lungime şi durată de sprijin, şi
legănat în afară pentru a nu încăierea piciorul bolnav. Uneori se merge cu piciorul întins din
genunchi prin contracţia cvadricepsului pentru a evita durerea.
Semne obiective:
În cazul artrozei genunchiului, sunt crepitaţiile la mobilizarea articulaţiei, aceleaşi semne
sunt şi la mobilizarea rotulei (semnul rotulei), în cazul artrozei femuro-rotuliene.
În gonartrozele avansate genunchiul deformat este evident. Artroza genunchiului este însoţită de
o atrofiere musculară la care dacă se adaugă microtraumatismele, obezitatea şi starea venoasă,
suferinţa articulaţiei este şi mai mare, apare durerea şi aceasta la rândul ei contribuie la
accentuarea hipotoniei musculare.

1.2.5. Diagnostic paraclinic

Examen radiologic
Radiografia de profil a articulaţiei femuropatelare evidenţiază îngustarea interliniei
(traducând reacţia omului, în zonele de presiune maximă) şi osteofitoza (în afara zonelor de
presiune; la nivelul condililor femurali şi la marginea rotulei). Prin acest „defileu standar” se pun
în evidenţă modificările interliniei osoase în timp ce „defileul opac” (obţinut după injectarea
laterorotuliană de 6-8 ml substanţă de contrast, după care se efectuează radiografia femuro-
patelară din incidenţa axială), se vizualizează în plus şi interlinia cartila-ginoasă, ceea ce permite
un diagnostic precoce al leziunilor artrozice.
Radiografiile descoperă în plus o luxaţie sau subluxaţie rotuliană sau o displazie, pe
defileul standar femuropatelar, axul sagital al rotulei este pe aceeaşi linie verticală cu axul
trohleei femurale, cele două faţete rotuliene formează între ele un unghi de 1200-1400,
încadrându-se între cele două versante ale trohleei femurale.Uneori se constată displazie

32
rotuliene sau displazii la nivelul trohleei. Articulaţia femurotibală prezintă artrozice evidenţiate
pe radiografia standard. În cazurile de gonartroză secundară unui genu varum sau genu valgus,
leziunile artrozice predomină în compartimentul femurotibial intern sau extern.
Radiografia de faţă şi profil a ambilor genunchi, cu calcularea unghiului dintre axele
longitudinale ale femurului şi tibiei pe de o parte şi de alta a axelor transversale bicondiliene pe
de altă parte. Examenul radiologic al altor regiuni ale căror afecţiuni pot avea răsunet maxim la
nivelul genunchiului (şold, articulaţiile sacroiliace, coloana vertebrală lombosacrată, gleznă).
Examenele de laborator sunt de obicei normale, VSH-ul este normal sau discret şi
nespecific ridicat; hemograma normală, toate testele ce pun în evidenţă un proces inflamator
negativ. Uneori se poate găsi o colesterolmie şi uricemie ridicate, fără să aibă o importanţă
diagnostică.

1.2.6. Diagnostic diferențial

Diagnosticul diferenţial al gonartrozei în faza inflamatorie se face cu:

1. Momoartrita reumatoidă- circa 6-10% din poliartritele reumatoide pot prezenta un debut ca o
monoartrită la nivelul genunchiului. Abia după 12-18 luni de evoluţie, radiografia prezintă
modificări mai caracteristice, iar factorii reumatoizi serici se pozitivează după 6 luni până la 2
ani de la debut, deci diagnosticul este dificil. Viteza de sedimenatre poate fi crescută de la debut.
2. Monoartrita de debut a spondilartritei periferice: de exemplu, la un bărbat tânăr, prezentând în
plus dureri de tip inflamator, va fi confirmată prin evidenţierea radiografică a artritelor sacro-
iliace şi pozitivitatea antigenului HLA-B27.
3. O monoartrită a genunchiului poate face parte din tabloul clinic al gutei cronice.
4. Gonartroza activată trebuie diferenţiată de o monoartropatie determinată de o condrocalcinoză
diagnosticată prin: evidenţierea radiografică de încrustaţie calcică în cartilajul hilian în
fibrocartilajul meniscal şi prezenţa în lichidul articular a microcristalelor de pirofosfat de calciu.
Forma cronică are un aspect clinic „pseudoartrozic” în timp ce forma acută are un aspect
„pseudogustos” , iar cea subacută un aspect „ pseudo-reumatoid”.
5. Leziunile artrozice ale genunchiului pot fi secundare unei osteocondro-artroze, diagnostic
comfirmat prin evidenţierea radiografică de corpi străini intraarticulari.
6. Osteonecroza-poate prezenta un tablou clinic asemănător gonartrozei, uneori cu hidraartroze
repetate.

33
7. O gonartroză secundară pe genu varum trebuie diferenţiată de o artropatie patologică. Este
vorba de un fals gen varum, simulat de încurbarea femurotibială „în lamă de sabie”.
8. Dacă la tabloul clinic de gonartroză se adaugă un lichid articular sanguinolent şi uneori o
formaţiune tumorală, care se dezvoltă lent în zona paraarticulară, diagnosticul probabil este de
sinovialom malign, examenul lioptic confirmă diagnosticul.
9. Gonartroza cu hemartroze repetate în anamneză la un bărbat tânăr, cu leziuni distructive
progresive, sugerează o artropatie hemofilică, stadiul hemostazei şi dozajul factorilor
antifemofilici confirmă diagnosticul.

1.2.7. Evoluție. Prognostic

Gonartroza este lentă, dar progresivă cu degradarea tot mai accentuată a articulaţiei,
permanetizarea durerilor, agravarea instabilităţii, deformarea genunchiului şi reducerea
perimetrului de mers. În general ameliorarea radiografică este rară. Evoluţia simptomelor este
foarte variabilă ele putându-se ameliora tranzitoriu într-un procent important de cazuri:

1. Dureri, spaţiul articular pensat în compartimentul afectat, condensarea osoasă, subcondrală.

2. Dureri, limitarea subiectivă a mişcărilor, atitudini vicioase, antalgice (genu flexum),
tumefacţie, căldură locală, impotenţă funcţională.

3. Dureri mari la orice mişcare, atitudini vicioase, tumefiere cu dezaxarea genunchiului urmată
de laxitatea ligamentară anormală şi instabilitate.

34
 Prognosticul poate fi influenţat de anumiţi factori. Bilateralitatea creşte progresia bolii,
afectarea artrozică multiplă (poliartroza) creşte rate de deteriorare a articulaţiei, coexistenţa de
noduli Heberden creşte de 6 ori riscul de deteriorare articulaţiei. Vârsta se dovedeşte a fi şi ea un
factor de risc pentru progresia bolii, la fel ca şi obezitatea, chiar gonartrozele cu evoluţia cea mai
gravă şi rapidă (genu varum), pot evolua favorabil dacă sunt „interceptate” la vreme şi tratate
corespunzător.

1.2.8. Tratament:

Tratamentul gonartrozei îşi propune două scopuri :

1. să reducă durerea şi jena funcţională, caracteristice gonartrozei manifestate printr-un
tratament simptomatic;
2. să împiedice şi să oprească evoluţia leziunilor biochimice şi histologice, care constituie
cauza apariţiei gonartrozei, printr-un tratament etiopatogenic.
Tratament igieno-dietetic - Deosebit de importante sunt măsurile igenice pe care trebuie să
le respecte gonartrozicul. Ele vizează descărcarea la maxim a genunchiului şi evitarea
oricărui surmenaj şi se realizează prin modificarea condiţiilor de muncă, prin oprirea
activităţilor sportive, reducerea perimetrului de mers, utilizarea bastonului, schimbarea
eventual a profesiei.
Se va combate de asemenea, obezitatea. Frecvenţa fenomenelor dureroase la persoanele
obeze cu semne radiologice de artroză

Aceleaşi măsuri igienice se vor adresa şi combaterii şi tratamentului varicelor

edemului(poziţie proclivă intermitentă a membrelor inferioare în timpul zilei, ciorapi elastici,
medicaţie flebodinamică, dată fiind asocierea lor frecventă şi implicaţia admisă de unii autori
în etiopatologia gonartrozei.

Tratamentul medical - Activitatea antalgică, antiinflamatorie sau decontracturantă a

anumitor preparate justifică utilizarea lor în tratamentul simptomatic al gonartrozei.

1. Antalgicele şi antiinflamatoriile:
a) salicilaţii şi, în special, Aspirina şi-au dovedit eficacitatea în combaterea durerilor şi
fenomenelor inflamatorii articulare.

Efectul lor favorabil se datoreşte:

- acţiunii antalgice care a fost pusă iniţial pe seama unei inhibiţii a sensibilităţii talamusului.
Astăzi se admite că acţiunea este mai degrabă secundară efectului antiinflamator având un efect

35
antalgic de tip periferic şi nu central. În urma experimentelor s-au distins două tipuri de
analgetice:

o periferice – în grupul cărora intră şi acidul acetisalicilic;

o centrale.
 acţiunea inflamatorie se datoreşte fie inhibării hialuronidazei şi a fibrinolizinei , fie
funcţiei hipofizo-suprarenale.
Administrarea aspirinei deşi ridică mai puţin salicilemia comparativ cu aceea a salicilatului
de sodium realizează o concentraţie de durată mai lungă, datorită faptului că 90% din produsul
administrat suferă un proces de difuziune celulară, eliberând apoi treptat salicilatul prin
hidroliză. Aspirina acţionează deci ca un „salicilat retard”. Pentru a fi eficace trebuie să se atingă
o doză medie de 3 g/ zi , doză ce poate fi menţinută fără riscuri în absenţa fenomenelor de
intoleranţă.

b) derivaţii pirazolici- Antipirina, amidoprina ( Piramidonul) introduşi în terapeutică pentru

efectele lor antipiretice şi antalgice.

Administrată pe cale digestivă, Amidoprina se absoarbe rapid şi complet în tractul

digestiv, concentraţia maximă plastică fiind în două ore. Se metabolizează rapid însă, dispărând
din plasmă în proporţie de 10-30 % pe oră. Sediul transformării chimice este ficatul, fiind apoi
eliminată prin urină. Nu poate fi utilizată decât în cure scurte şi cu doze de 0,30 g/priza,
ajungând la 2-3 g/zi, astfel în doze mai mari existând riscul agranurocitozei.

c) Fenilbutazonă absorbită în întregime în mucoasa intestinală, ea ajunge la o concentraţie

sanguină maximă în două ore. Este lent descompusă şi eliminată, la 24 de ore persistând încă
74% din doza ingerată. Eliminarea completă se face în 7-10 zile.

Acţiunea favorabilă în gonartroză se datoreşte efectului antiinflamator, care se realizează

prin regularizarea schimburilor capilare, celulare şi scăderea permeabilităţii barierelor de
difuziuni, cu micşorarea diapadezei şi a maginaţiei leucocitare. Tratamentul de atac se face în
general cu doze de 400-600 mg., maxim 800 mg timp de 2-3 zile, şi se continuă apoi cu doze de
întreţinere de 200-400 mg/zi. Durata tratamentului este valabilă în funcţie de forma artrozei şi
de efectul obţinut şi se poate extinde la 10-14/ 30-40 zile.

Tratamentul cu Fenilbutazonă este indicat mai ales în puseuri hidartrozice ce survin

frecvent în cazul gonartrozei, sau pentru combaterea perioadelor foarte dureroase.

Efectele secundare, nedorite ale Fenilbutazonei au făcut să se caute şi să se sintetizeze o

serie de alte medicamente antiinflamatorii nepirazolonice.

36
 Indometacinul – se absoarbe complet pe cale orală, are o bună difuzabilitate tisulară, se
elimină în mare măsură prin urină (2/3 din cantitatea ingerată) şi, în parte, prin tubul digestiv
(1/3). Rectal se absoarbe neregulat şi în cantitate mai mică decât peros. Tratamentul începe cu 75
mg/zi (1 cps.,25 mg x 3/zi), după mese, crescând treptat până la 150 mg. Indicaţiile sale sunt
fazele dureroase ale evoluţiei gonartrozei cu hidartrozele.

Fenamaţii sunt derivaţi ai acidului antranilic: acidul mafanamic, acidul flufenamic şi

acidul niflumic, cunoscuţi sub diverse denumiri (Ponstyl, Soripal, Nefluril, Actol, etc.),
acţionează asupra diverselor faze ale procesului inflamator: reduc vasodilataţia, permeabilitatea
vasculară şi edemul consecutiv, influenţează metabolismul leucocitelor, etc.

d) Corticoterapia pe cale generală este rezervată exclusiv puseurilor inflamatorii, datorită

faptului că împiedică apariţia fenomenelor congestive, datorită inhibiţiei diapedezei leucocitare,
inhibiţiei fenomenelor de difuziune, etc. O cură scurtă de hidrocortizon de maxim 15 zile, cu
doze medii de 20 mg. Prednison pe zi poate fi excepţional utilizarea şi este de obicei eficace.

e) Tratamentul antiiflamator pe cale intraarticulară, cu acid lactic, bicarbonat de sodium,

procaine, vasodilatatoare, etc. nu a dat rezultate, apărând adesea reacţii secundare. Atunci s-a
introdus Cortizolul intraarticular, rezultatele fiind diminuarea temperaturii locale, secarea
revărsatului articular, scăderea leucocitelor din lichidul sinovial. Efectele lui se resimt pe o
perioadă de 5-15 zile. Injectarea intraarticulară a Cortizonului se poate realiza pe trei căi:

- infiltraţia pe cale superioară, latreo-rotuliană externă sau internă;

- pe cale laterală interfemuro-rotuliană;

- pe cale anterioră în scobitură intercondiliană, se utilizează în doze de 1-2 ml, 3-5 injecţii, la
interval de 1-3 săptămâni.

Decontractuantele cele mai utilizate sunt cele care realizează inhibarea contracturii
musculare reflexe dureroase, prin blocarea sinapselor interneuronale (Clorzoxazon – 750-1000
mg/zi în 3-4 prize)

De multe ori, în situaţia actuală a cunoştinţelor medicale, nu putem trata decât manifestările
clinice ale gonartrozei – durerea şi jena funcţională, la instalarea, întreţinerea şi progresiunea
cărora concura mai multe mecanisme (distensie articulară prin revărsat, inflamaţia periarticulară,
contractură musculară, hiperemia osoasă subcondrală,etc) din care adeseori este dificil de
recunoscut factorul care joacă rolul principal.

37
 Imposibilitatea de a aplica în toate cazurile un tratament cazurile un tratament etiologic
face ca să i se ofere gonartrozei o serie întreagă de procedee terapeutice – punerea în repaus mai
mult sau mai puţin complet a articulaţiei, restabilirea echilibrului ponderal, fizioterapia,
reeducarea funcţională, tratamentul chirurgical, activitatea profesională şi socială adaptată stării
bolnavului- terapeutici în cadrul cărora medicamentul ocupă un rol a cărui importanţă variază în
funcţie de stadiul evolutiv şi tipul de artroză ce trebuie tratat.

2. Tratamentul etiologic – este mai sărac atât în preparate, cât şi, mai ales în rezultate. Se
folosesc: sulful, iodul, extracte tisulare, tratament hormonal, extracte de cartilaj şi de măduva
osoasă, mucopolizaharidele sulfurate.

3. Tratamentul de recuperare şi ortopedic – lupta împotriva a două elemente ce survin

frecvent în evoluţia gonartrozei şi care constituie factori agravanţi ai ei: diminuarea mobilităţii şi
retracţia genunchiului în flexie.

a) împotriva diminuării mobilităţii articulare se vor face mişcări de flexie – extensie ale
genunchiului, din poziţia de decubit. Mişcări executate lent şi cu amplitudine maximă, sub formă
de pedalaj în gol, vor fi efectuate de cel puţin de două ori pe zi, dimineaţa şi seara.

b) împotriva atrofiei cvadricepsului se va acţiona prin contracţii musculare contra unei

rezistente progresiv crecinde.

c) împotriva instalării unei retracţii a genunchiului în flexie se vor utiliza exerciţii de

postură: bolnavul se va aşeza fie în decubit dorsal, cu membrul pelvian pe două scaune şi cu un
sac de nisip cu un sac de nisip cu o greutate de 1 kg pe glezne. Poziţie menţinută A ore se va
repeta de câteva ori pe zi.

d) dacă flexia permanentă depăşeşte 5 grade şi nu retrocedează în urma tratamentului

postural, se vor utiliza atele gipsate cu redresare progresivă. Atela se va întinde de la ischion la
picior , având un gol sub spaţial popliteu, şi o punte de gips care trece peste rotulă, însă la o
distanţă (în înălţime) de aceasta. Aparatul se va păstra noaptea şi câteva ore în timpul zilei.

e) contra instabilităţii genunchiului care apare în artrozele mai avansate se poate utiliza
susţinerea articulaţiei printr-o genunchieră sau în cazuri grave , chiar printr-un aparat ortopedic ,
confecţionat din material plastic, prevăzut cu o balama pentru a permite mobilizare în sensul
flexie-extensie.

4.Limitele tratamentului conservator al artrozei sunt legate de ineficacitatea unor

preparate medicamentoase (ex. Sulf, iod, extrase de cartilaj şi măduvă osoasă, enzime) de

38
intoleranţa, incidentele şi accidentele altora (ex. aspirina responsabilă de tilburări dispeptice
minore, dureri epigastric, pirozis, grețuri, vărsături, hemoragii oculte– când este administrată în
doze mari poate reactiva un ulcer gastric sau duodenal vechi, sau poate declanşa un recent
frecvent asociat cu o gastrită hemoragică; piramidonul şi fenilbutanoză sunt grevate de un risc
hematopoietic, prin apariţia unor anemii discrete, indometacinul este responsabil de tulburări
neurosenzoriale: cefalee , vertij până la tulburări de conştienţă; fenamatilor le este caracteristică
apariția fenomenelor intestinale (diaree); administrarea locală a corticoizilor poate declanşa o
artroză septică cu debut brusc, dureri vii şi permanente, contracturi musculare importante,
căldură locală, tumefacție, febră , frison.

Tratamentul chirurgical - Gonartroza se tratează şi chirurgical, tratament care

urmăreşte suprimarea durerii şi oprirea evoluţiei, prin restabilirea mecanicii articulare cât mai
aproape de normal prin osteotomie, patelectomie artodeză sau înlocuirea articulaţiei cu o proteză.

39
 CAP.II. INGRIJIRI GENERALE

 Supravegherea pacientului cu gonartroză (artroza genunchiului) din momentul internării până

la externare şi efectuarea tehnicilor impuse de afecţiune

2.1. Internarea pacientului în spital

Internarea în spital constituie pentru fiecare bolnav o etapă deosebită în viața sa, deoarece
se realizează în scopul vindecării sale. Primul contact cu spitalul este în cadrul serviciului de
primire. Aici bolnavul se prezintă cu trimitere de la medicul de familie, va fi înregistrat în
registru cu datele personale din cartea de identitate/ certificat de naștere și va fi pregătit pentru
examenul medical. Medicul de gardă îi dă acceptul de internare. De aici, bolnavul merge la baie.
Aici are loc baia bolnavului, îmbracarea hainelor de spital (pijamale), și dacă este cazul are loc
dezinfectarea și deparazitarea. Hainele de stradă vor fi așezate pe umeraș, se va emite un bon de
haine în dublu exemplar, hainele vor fi depozitate la magazia spitalului. De la serviciul de
internare,bolnavul este condus la sectia indicate de medical degarda. Medicul șef al secției
hotărăște salonul în care va fi internat. Asistenta șefă a clinicii înregistrează datele de identificare
de pe foaia bolnavului primită la serviciul de internări-ieșiri a secției, și va nota pe ea numărul de
înregistrare din registrul secției. Completează apoi anexa la foaia de administrație, pentru ca noul
sosit să primească alimentația necesară din ziua internării. Ea va preda bolnavul la asistenta din
salon. Aceasta îl preia, îi aduce la cunoștință regulile de ordine interioară și îl așează comod în
pat.

Bolnavii cu afecţiuni reumatismale necesită de obicei tratamente îndelungate de câteva

luni, până la mai mulţi ani, cu perioade lungi de spitalizare. Ei trebuie amplasaţi în saloane
călduroase, umiditate scăzută, însorite şi luminoase. Ventilaţia să fie bună şi permanentă sau cât
mai deasă. Se vor evita saloanele mari, aglomerate, întrucât aceşti bolnavi de obicei se jenează
din cauza infirmităţii lor. Amplasarea lor în colectivităţi mici reduce şi posibilităţile de
suprainfecţie, ceea ce la bolnavii cu afecţiuni reumatismale trebuie neapărat evitată. Din acest
motiv, bolnavii cu afecţiuni reumatismale nu vor fi amplasaţi lângă cazuri de pneumonii, angine
sau infecţii de altă natură.

Asistenta asigură culegerea datelor:

40
a) circumstanțe de apariție a bolii:

 vârsta – proprietățile cartilajului articular se reduc cu vârsta, ceea ce duce la apariția

modificărilor radiologice precum îngustarea spațiului articular, prezența osteofitilor,
resorbții osoase, leziuni degenerative la nivelul ligamentelor intraarticulare.
 obezitatea- creșterea stresului mecanic asupra articulației genunchiului este strâns legată
de artroza genunchiului, dar și de coxartroză. S-a dovedit că un indice masa corporala
crescut predispune la redoare articulară a genunchiului.
 traumatismele: pot distruge în mod direct cartilajul articular, sau pot determina leziuni
ligamentare (menisc, ligamente posterioare) care în timp vor determina apariția
gonartrozei.
 diabetul zaharat.                                                                                                                     
 tulburări hormonale.                                                                                                                  
 boli neuromusculare.                                                                                                                  
 afecțiuni congenitale – articulații anormal dezvoltate (genu valgum, genu varum, genu
recurvatum), laxități ligamentare.

 tulburări sistemice: guta, hemocromatoza, tulburări metabolice.

b) manifestări de dependență: durerea este localizată în articulație și nu iradiază de aici. După

zona cartilagiului afectat, ea predomină în față, în interiorul sau în spatele genunchiului.
Amplificată la staționarea îndelungată în picioare, la mers, la urcatul și coborâtul scărilor, ea se
calmează în repaus. Gonartroza se caracterizează prin pusee evolutive congestive; în timpul
acestor perioade, genunchiul este umflat, iar durerea este permanentă.

2.2. Asigurarea condiţiilor de spitalizare

Salonul se alege în funcţie de starea pacientului (diagnostic, gravitatea şi stadiul bolii) şi

sex. Bolnavului se aduc la cunostinţă nu doar regulamentul de ordine interioară a secţiei, ci şi
indicaţiile medicului referitoare la alimentaţie. De asemenea, i se explică necesitatea şi modul
recoltării de produse biologice şi patologice în vederea efectuării analizelor de laborator indicate
de medic. Se vor asigura condiţiile de mediu necesare ameliorării şi vindecării bolii. Pentru a
crea un mediu de securitate şi confort şi pentru a diminua factorii de stres este indicat ca
saloanele să aibă o capacitate de 4 , max. 6 paturi cu o temperatură de 18-20°C, să fie curate,
liniştite şi bine aerisite cu aer umidificat. Asistenta va consemna aspectul general, înălţimea,

41
greutatea, vârsta, aspectul tegumentelor şi mucoaselor, faciesul şi starea psihică a bolnavului. Ea
va urmări necesităţile pacientului, manifestările de dependenţă în vederea satisfacerii acestora.

2.3. Asigurarea condiţiilor igienice pacienţilor internaţi

2.3.1 Pregătirea patului şi accesoriilor lui- Aranjarea patului şi asigurarea poziţiei adecvate a
bolnavului constituie una din cele mai importante sarcini de îngrijire. Din cauză că pacientul îşi
petrece majoritatea timpului de boală şi de convalescenţă în pat, acesta trebuie să aibă anumite calităţi:
să fie comod, să prezinte dimensiuni potrivite care să satisfacă atât cerinţele de confort ale
pacientului, cât şi ale personalului de îngrijire: lungime 2 m, lăţime 80-90 cm, înălţimea de la
duşumea până la saltea de 60 cm; să-i permită pacientului să se poate mişca în voie, să nu-i limiteze
mişcările, să poată, la nevoie, să coboare din pat, să poată sta în poziţie şezând, sprijinindu-şi picioarele
comod pe podea; asistenta să poata efectua tehnicile de îngrijire, investigaţiile şi tratamentul cât mai
comod; uşor de manipulat şi curăţat; confecţionat din tuburi uşoare din metal (vopsite în alb); aşezat pe
rotiţe prevăzute cu cauciucuri sau pe dispozitiv de ridicat prevăzut cu rotiţe.

Accesoriile patului:

 Salteaua va fi confecţionată din burete, material plastic, care se curaţă şi se dezinfectează mai
uşor; salteaua poate fi din cauciuc sau din material plastic, umplute cu apă sau cu aer, având
avantajul că permit umflarea succesivă a compartimentelor după necesitate (pentru
prevenirea escarelor).
 Pernele trebuie să fie în număr de două: una umplută cu iarbă de mare, iar cealaltă din burete,
material plastic sau puf. Dimensiunea lor: 55 cm lăţime, 75 cm lungime.
 Pătura confecţionată din lână moale, trebuie să se poată spăla uşor. Învelitorile bolnavului
trebuie să fie călduroase, însă fără să-i provoace transpiraţii, în plus, adaptate anotimpului
şi temperaturii mediului ambiant.
 Lenjeria este bine să aibă cât mai puţine cusături. Lenjeria necesară: două cearşafuri, două feţe
de pernă, o aleză sau traversă şi muşama. Cearşaful dintr-o singură bucată, dimensiunile 2,60 m
x 1,50 m ca să se poată fixa bine sub saltea. Muşamaua confecţionată din cauciuc sau material
plastic, cu rol de a proteja salteaua de diferite dejecţii se foloseşte numai la anumiţi bolnavi;
dimensiunea 1,50 m x 1,10 m. Aleza ce acoperă muşamaua este confecţionată din pânză; va fi
de aceeaşi lungime, însă cu 15-20 cm mai lată decât muşamaua pantru a o acoperi perfect; faţa

42
 de pernă, confecţionată din acelaşi material ca şi restul lenjeriei, se va încheia cu şnur pe partea
laterală sau fără şnur, cu deschizătura suprapusă.
 Utilaj auxiliar: sprijinitor de perne, rezemător de picioare, apărătoare laterale, coviltir sau
susţinătorul de învelitoare, mese adaptate la pat, agăţătoarele pentru uşurarea mobilizării
active.

2.3.2 Schimbarea lenjeriei de pat- Schimbarea lenjeriei în patul fără bolnav sau în patul cu
bolnav necesită aceleaşi materiale: cearşaf simplu, cearşaf plic, două feţe de pernă, una-două pături,
două perne. În cazul în care pacientul este imobilizat sau postoperatoriu trebuie ca manopera de
schimbare a lenjeriei de pat să fie executată astfel încât să se asigure confortul pacientului.

2.3.3 Asigurarea igienei personale, corporale şi vestimentare a pacientului- La internarea în

spital, bolnavului nemobilizat, i se dă posibilitatea să facă o baie sau un duş, iar în timpul
spitalizării, bolnavul va face baie sau duş de cel puțin de două ori pe săptămână. Cu această
ocazie i se va schimba şi lenjeria. Scopul este de a menţine tegumentele într-o stare de perfectă
curăţenie în vederea prevenirii unei complicaţii cutanate, pentru a stimula funcţiile pielii care au
un rol important în apărarea organismului şi pentru a asigura o stare de confort fizic şi psihic, o
stare de bine necesară bolnavului.

2.3.4 Efectuarea toaletei generale şi pe regiuni a pacientului imobilizat- Toaleta zilnică se va

face cu deosebită atenţie. Formele acute de boală sunt însoţite de transpiraţii acestea din urmă
fiind accentuate şi de preparatele salicilice cu care sunt trataţi numeroşi bolnavi. De aceea, pielea
va fi spălată cu foarte mare atenţie, iar lenjeria de corp schimbată de mai multe ori în cursul zilei.

2.3.5. Observarea poziţiei pacientului- Asistenta medicală supraveghează bolnavul în

permanență asigurând confortul lui în spital. Ea va urmări:
-comportamentul bolnavului;
-funcțiile vitale și vegetative;
-apariția de stări patologice.
Comportamentul bolnavului este diferit în funcție de starea psihică,de boală și de mediul
spitalicesc. Unii bolnavi pot fi deprimați, neliniștiți față de boală și de statutul de spital. Pacienții
vor fi încurajați și li se va răspunde cu amabilitate. Asistenta va urmări:

-expresia feței bolnavilor;

-atitudinea lor în pat;
-culoarea tegumentelor;
-mișcările pe care le execută.
Afecţiunile reumatismale sunt însoţite de dureri. Poziţia bolnavului în pat trebuie
adoptată localizării durerilor. Membrele dureroase vor fi susţinute sau imobilizate cu ajutorul
unor perne moi sau plăci de latex, îmbrăcate în pânză.

43
2.3.6 Schimbarea poziţiei şi imobilizarea pacientului- dacă menține timp îndelungat aceeași
poziție, bolnavul este predispus la apariția unor complicații (escare de decubit, tromboze,
embolii, etc.) care îi împiedică procesul de vindecare. Pentru prevenirea aparițiilor acestora, se
recomandă schimbarea poziției bolnavului. Aceasta se poate efectua activ (bolnavul își schimbă
singur poziția) sau pasiv (bolnavul își schimbă poziția cu ajutor).

2.3.7. Captarea eliminărilor

Scop : observarea caracterelor fiziologice şi patologice ale dejecţiilor precum şi

descoperirea modificărilor lor patologice în vederea stabilirii diagnosticului.
 Captarea materiei fecale- Se separă patul de restul salonului cu paravan, se îndepartează
pătura şi cearsaful care acoperă pacientul. Patul se protejează cu muşamaua şi aleza.
Pacientul se dezbracă şi se introduce bazinetul cald sub zona sacrală, apoi se acoperă cu
învelitoarea. Se efectuează toaleta regiunii perianale şi se îndepărtează bazinetul cu
atenţie. După ce se acoperă cu capacul se îndepărtează din salon. Se îmbracă pacientul, se
reface patul. Salonul se aeriseşte şi se spală mâinile pacientului. Scaunul acoperit se
păstrează pentru vizita medicală în locuri special amenajate.
 Captarea urinei- nu se ignoră cantitatea, culoarea, mirosul urinei; poate indica unele
diagnostice.
 Captarea sputei- Se face în recipiente spălate, sterilizate, uscate şi în care se pune soluţie
lizol 3% sau fenol 2,5%, amestecată cu sodă caustică. Atunci când se recoltează în
vederea unor analize de laborator nu se foloseşte dezinfectant. Se instruieşte pacientul să
nu înghită sputa, să nu o împrăştie, să folosească recipientul dat. După golire, se spală cu
apă rece, apoi cu apă caldă, cu perii special ţinute în soluţie dezinfectantă. Se sterilizează
zilnic prin fierbere sau autoclavare.
 Captarea vărsăturilor- Pacientul se aşează în funcţie de starea generală în poziţie şezând,
decubit dorsal cu capul întors într-o parte, decubit lateral (poziţie de siguranţă). Lenjeria
de pat se protejează cu muşama şi aleza, iar pacientul cu un prosop în jurul gâtului.
Proteza dentară mobilă se îndepărtează unde este cazul şi se oferă pacientului o taviţă
renală. Se încurajează pacientul, i se oferă pahar cu apă să-şi clătească gura. I se oferă
cuburi de gheaţă, lichide reci în cantităţi mici. Vărsătura se păstrează pentru vizita
medicală. Caracterul vărsăturii şi frecvenţa se notează în foaia de temperatură. Se spală şi
se dezinfectează recipientele, se pregătesc pentru sterilizare prin fierbere sau autoclavare.
2.4. Supravegherea funcţiilor vitale şi vegetative- Sistemul nervos vegetativ controlează și
supraveghează funcțiile vitale ale organismului, cum ar fi:

44
  activitatea cardiac;
 presiunea sangvină;
 procesul de schimburi de gaze-respirația;
 procesul de digestive.
Sistemul nervos vegetativ reglează activitatea viscerelă a organelor interne, deci pentru a
putea urmări activitatea întregului organism se vor monitoriza tensiunea arterială, pulsul,
frecvența respirațiilor, temperature, fiecare dintre acestea oglindind activitatea organismului. În
consecință, asistenta supraveghează zilnic semnele vitale: puls, tensiune arterială, temperatură,
pentru a urmări nevoia și de a satisface nevoia de a avea o bună circulație, iar pentru urmărirea
nevoii de a avea o bună respirație pentru funcționarea eficientă a aparatului respirator prin
frecvența respirațiilor se determină și integritatea căilor respiratorii și a mușchilor respiratorii sau
a centrilor nervoși responsabili de funcționalitatea aceastei nevoi.
Toate aceste modalități de supraveghere a pacienților au ca scop posibilitatea de a surprinde
orice evoluție nefavorabilă a stării de sănătate sau a bolii, asfel încât, să se poată găsi soluții
rapide pentru îmbunătățirea stării de sănătate, dar și pentru a putea evita agravările și
complicațiile.

2.5. Alimentaţia bolnavului- Regimul alimentar trebuie să fie hiposodat atunci când
bolnavul utilizează medicaţie antiinflamatoare nesteroidă (pentru a evita retenţia hidro – sodată
ce se manifestă clinic prin hipertensiune arterială şi edeme). În cazul bolnavilor obezi, dieta
trebuie să fie hipocalorică, pentru ca, prin scăderea greutății, să fie redusă solicitarea
suplimentară a articulațiilor. Scăderea în greutate la persoanele obeze care au deja artroze la
genunchi este foarte greu de obținut, pentru că efortul fizic nu mai este posibil din cauza
durerilor la articulații. În cazul în care bolnavii au dureri mari la deplasare, pentru a obține o
scădere în greutate trebuie ca aportul alimentar să fie și mai mult redus.

2.6.Administrarea medicamentelor şi hidratarea organismului

Tratamentul pacienților cu gonartroza este foarte complex. Se recomandă combinarea

tratamentului farmacologic cu fizioterapie, și în cazurile avansate, chiar intervenția chirugicală.
Dacă însă pacientul este supraponderal și nu slăbește, adesea terapia nu este eficientă deoarece
articulația este supusă în continuare unui stres semnificativ. Scopul terapiei este ameliorarea
simptomelor, reducerea durerii și a inflamației locale, ameliorarea mobilității în articulație și
păstrarea pentru o perioadă cât mai îndelungată a functionalității ei, iar în final, îmbunătățirea
calității vieții acestor pacienți. Terapia farmacologică își propune să amelioreze simptomatologia

45
locală și să îmbunătățească funcția articulației. Tratamentul poate fi inițiat cu acetaminofen, în
cazul în care simptomatologia este de intensitate medie și nu există semne de inflamație locală.
În cazul în care răspunsul clinic nu este satisfăcător și durerea persistă, se poate trece la o altă
clasă de analgezice, care au și acțiune antiinflamatorie, și anume la antiinflamatoare
nesteroidiene (AINS).
Dozele inițiale trebuie să fie reduse, apoi se pot crește până când apare îmbunătățirea statusului
pacientului. Administrarea antiinflamatoare nesteroidiene (AINS) pe perioade lungi este grevată
de riscurile de apariție a reacțiilor adverse de natura gastrointestinală. Dacă apare intoleranța la
antiinflamatoare nesteroidiene (AINS) nespecifice (ibuprofen, aspirina) se pot administra AINS
selective. Tratamentul analgezic poate fi completat cu administrarea de relaxante musculare,
dacă spasmul muscular este evident. De asemenea, pacientul poate primi și injecții intraarticulare
cu corticosteroizi. Aceste injecții ameliorează semnificativ simptomele, însă nu se recomandă
mai mult de patru injecții într-o singură articulație în cursul unui an deoarece există riscul de
lezare a cartilajului.
Pacienții pot beneficia și de injecții intraarticulare cu acid hialuronic. Acestea sunt
recunoscute ca fiind foarte eficiente în gonartroză. Se pot face serii de 3-5 injecții (în funcție de
preparat), injecțiile fiind spațiate una de cealaltă la interval de o săptămână. Acidul hialuronic
este o substanță cu rol lubrefiant care se găsește în mod natural în articulație, facilitându-i
mișcarea. La pacienții cu gonartroză el este în cantitate foarte scăzută, adesea insuficientă pentru
a-și exercita rolul.
Antiinflamatoarele nesteroidiene, precum și sărurile de aur sau penicilina reduc inflamația și
durerea. Dacă durerea este intensă și persistentă, se pot prescrie infiltrații locale pe bază de
cortizon. Morfină sau derivații de morfină sunt indicați la pacienții cu durere severă.

2.7. Recoltarea produselor biologice şi patologice

În vederea stabilirii unui diagnostic cât mai corect, este bine să se recurgă la mai multe
investigații. În cazul unei intervenții chirurgicale, dar mai ales, în cazul artroplastiei totale de
genunchi trebuie exclusă prezența oricărei infecții active. În consecință, la dispoziţia medicului,
asistenta pregăteşte instrumentele şi materialele necesare pentru analizele uzuale
(hemoleucograma, coagulograma, biochimia, grupul sangvin și Rh), precum și markerii
inflamatiei (proteina C reactivă-PCR, fibrinogen, etc). Va avea grijă să invite – la ordinul
medicului – specialiştii pentru depistare şi, la nevoie, pentru asanarea focarelor de infecţie
dentare, amigdaliene, sinuzale, de la nivelul urechii, căilor respiratorii superioare, vezicii biliare,
apendicelui, anexelor sau ale pielii.

46
2.8. Pregătirea pacientului şi efectuarea tehnicilor impuse de gonartroză

(artroza genunchiului)

2.8.1 Măsurarea respiraţiei

Scop - evaluarea funcţiei respiratorii a pacientului, fiind un indiciu al evoluţiei  bolii,

al apariţiei unor complicaţii şi al prognosticului.
Materiale necesare:
- ceas cu secundar ;
- creion de culoare verde;
- foaia de temperatură.
Intervenţiile asistentei:
- aşezarea pacientului în decubit dorsal ;
- plasarea mâinii, cu faţa palmară pe suprafaţa toracelui;
- numărarea inspiraţiilor timp de un minut;
- consemnarea valorii obţinute printr-un punct pe foaia de temperatură;
- unirea cu o linie a valorii prezente cu cea anterioară pentru obţinerea curbei
termice.

2 . 8 . 2 Măsurarea pulsului

Scop evaluarea funcţiei cardio-vasculare.

Locuri de măsurare:
- oricare arteră accesibilă palpării şi care poate fi comprimată pe un plan osos: artera
radială, femurală, humerală, carotidă, temporal
Materiale necesare:
-ceas cu secundar;
 -creion roşu.
Intervenţia asistentei:
- pregătirea psihică a pacientului;
- se citeşte gradaţia la care a ajuns mercurul termometrului;
- se spală termometrul, se scutură;
- se introduce recipientul în soluţie dezinfectantă (sol. Cloramină 1%).

47
2.8.3 Tehnica injecţiei intramusculare

Dizolvarea pulberilor:
- se aplică solventul în seringă;
- se îndepărtează căpăcelul metalic al flaconului, se dezinfectează dopul de cauciuc,
se aşteaptă evaporarea alcoolului;
- se pătrunde cu acul prin dopul de cauciuc şi se introduce cantitatea
d e solvent prescrisă;
- se scoate acul din flacon şi se agită până la completa dizolvare.
Aspirarea soluţiei din flaconul închis cu dop de cauciuc:
- se dezinfectează dopul de cauciuc, se aşteaptă evaporarea alcoolului;
- se încarcă seringa cu o cantitate de aer egală cu cantitatea de soluţie ce urmează a fi
aspirată;
- se introduce acul prin dopul de cauciuc în flacon, până la nivelul dopului şise introduce aerul;
- se retrage pistonul sau se lasă să se golească singur conţinutul flaconului în seringă sub
presiunea din flacon;
- acul cu care s-a perforat dopul de cauciuc se schimbă cu acul pentru injecţie.

2.9. Pregătirea preoperatorie şi îngrijirile postoperatorii

După felul cum este primit bolnavul în secţia de spital şi cum este pregătit pentru operaţie
pot depinde, în mare măsură reuşita intervenţiei chirurgicale şi evoluţia postoperatorie. Toţi
bolnavii care urmează să fie operaţi au într-o măsură mai mare sau mai mică, teama de
intervenţia chirurgicală. Atunci când aceasta va fi mai complicată sau bolnavul urmează să
rămână cu o infirmitate, teama poate să se amplifice mai mult.
Pentru foarte mulţi bolnavi contactul cu spitalul, faptul că vor trebui să se adapteze
regimului specific al acestei instituţii, să iasă din mediul lor de familie şi de muncă, ridică
nenumărate probleme şi întrebări pe care nimeni altul mai bine ca asistenta medicală nu le poate
dezlega şi înţelege. O primire caldă, atentă, o față zâmbitoare, care să arate de la început
bolnavului că personalul spitalului nu este doar bine pregătit, ci și cu o atitudine prietenoasă sunt
de un deosebit folos pentru risipirea stării de anxietate, pe care mai evident sau mai estompat, o
au toţi cei care se internează.

48
 Asistenta medicală trebuie să-l facă pe bolnav să se familiarizeze în cel mai scurt timp cu
secţia, cu bolnavii din salonul în care îşi va petrece perioada de spitalizare, cu restul
personalului. De aceea, ea se va prezenta bolnavului, pentru ca acesta să ştie cui şi în ce calitate
să i se adreseze, prezentându-i totodată şi echipa de medici reponsabili pentru salonul în care el a
fost internat şi restul echipei care lucrează în turele de după amiază şi de noapte.
Pregătirea psihică pentru operaţie- Asistenta medicală va discuta cu bolnavul foarte
încurajator în zilele dinaintea operaţiei şi, mai ales, în ziua operaţiei. Ea nu va da însă niciun
detaliu deosebit asupra timpului de operaţie, asupra bolii pentru care urmează a se face operaţia,
decât dacă are indicaţie specială din partea medicului. Asistenta medicală va asigura bolnavul că
totul se va desfăşura în condiţii perfecte, că echipa operatorie va face totul pentru ca intervenţia
să se desfăşoare bine. Ea va da câteva detalii generale asupra modului în care bolnavul va fi
transportat în sala de operaţii, despre echipa de acolo care va prelua bolnavul. Punerea în temă a
bolnavului cu toate aceste acţiuni care se desfăşoară asupra lui este de o mare importanţă pentru
a se îndepărta teama de necunoscut şi surprizele neplăcute, dureroase, adeseori factorii de stres
extremi de importanţi, care pot determina şi accidente grave.
Pregătiri şi teste preoperatorii- Sarcinile sorei medicale din secţie şi din sala de
operaţie nu se limitează la obligaţiile de mai sus. Sunt numeroase alte obligaţii, după cum
urmează:
-examenele paraclinice- Asistenta medicală va recolta toate probele de laborator indicate
de medic şi se va îngriji să i se facă bolnavului toate investigaţiile preoperării şi să introducă în
foaia de observaţie a acestuia buletinele obţinute prin examenele efectuate. Este foarte indicat ca
asistenta medicală să cunoască rezultatele primite de la laboratoare şi să ştie să le interpreteze
mai mult sau mai puţin complet.
-pentru a stabili starea funcţională a organismului şi modul cum vor răspunde intervenţiei
operatorii se vor executa câteva examene obligatorii şi anume:
 radiografie a plămânilor, pentru a se depista o eventuală boală pulmonară, care
necunoscută şi netratată în prealabil, poate complica intervenţia operatoare; cu
această ocazie se va controla şi aspectul global al cordului şi al aortei;
 se va executa o electrocardiogramă, se va măsura tensiunea arterială, se va
număra frecvenţa pulsului şi se vor cerceta caracterele acestuia. Pe tot timpul
internării se controlează temperatura bolnavului, care poate să releve date
importante pentru diagnostic şi să ajute o terapeutică adecvată a cazului.
 asistenta medicală va trimite bolnavii în serviciile de explorări funcţionale
însoţiţi;

49
  asistenta medicală va cerceta dacă bolnavul nu are infecţie recentă a căilor
respiratorii, chiar un catar nazo-faringian, în care caz intervenţia operatorie
trebuie amânată până la ameliorare;
 analiza simplă de urină va da informaţii asupra stării funcţionale a rinichior. În
prezenţa unor date patologice se va aprofunda examinărea
aparatuluiurinar,deoarece de perfecta funcţionare a acestuia depinde în mare
măsură voluţia postoperatorie;
 examinarea sângelui dă relaţii multiple: numărătoarea globulelor roşii a
leucocitelor, formula sangvină, hemotocritul, valoarea hemoglobinei, timpul de
sângerare, timpul de coagulare, timpii Quick şi Howell pot arăta o eventuală
anemie, care trebuie corectată preoperator, o infecţie, o discrazie sangvină sau
tulburări de coagulare care pot să tulbure grav evoluţia intra şi postoperatorie.
- vor trebui făcute investigaţii suplimentare în legătură cu elementele figurate ale sângelui
(leucocie şi hematii), o coagulogramă şi se va proceda în consecinţă, pregătind bolnavul
preoperator.
- determinarea ureei sangvine este obligatorie. Prezenţa unei cantităţi de uree cescută, peste
40-50mg/100ml relevă tulburări renale sau hepatice.
În această situaţie mersul operator va fi îngreunat, de aceea, dacă este posibil se va amâna
intervenţia chirurgicală până la remedierea funcţiilor renale, hematice, etc.
- Glicemia peste 110-150/100ml. Arată că bolnavul are un diabet zaharat.
Tratarea bolnavilor cu diabet se va face cu insulină pre-intra-si postoperatrii, în doze
variabile în funcţie de gradul diabetului. Tuturor persoanelor trecute de vârsta de 50 ani şi
foştilor suferinzi hepatici li se fac obligatoriu probelor hepatice clasice: Thymol, Gross,
Takatara, Kunkel fasfataza alcalină şi transaminazele(TGO,TGP);
- determinarea grupului sangvin şi a factorului Rh este obligatorie înaintea oricărei
intervenţii care pune, chiar şi în cea mai mică măsură, problema administrării intraoperatorii de
sânge;
- de mare importanţă este de asemenea să se cunoască şi să se testeze dacă bolnavul are o
alergie la unele medicamente, pentru ca aceasta să nu fie întrebuinţată;
Starea de nutriţie. Bolnavul trebuie să fie într-o bună stare de nutriţie înaintea operaţiei. Un
bolnavul deshidratat şidenutrit poate face importante complicate postoperatorii. Aceste deficienţe
trebuie remediate prin perfuzii de sînge şi plasmă, soluţii glucozate alte soluţii electrolitice, prin
administrarea de vitamine, ca şi printr-o administrare normală în perioada operatorie.
Toate datele rezultate din intervenţiile de mai sus vor fi înscrise cu mare acurateţe în foaia
de observaţie a bolnavului, iar buletinele de analiză se vor anexa în aşa fel încât să nu piardă.

50
 Îngrijirile din preziua operaţiei:

 Prescripţiile medicamentoase: dacă bolnavul a folosit medicamente cardiotonice,

antiaritmetice, coronaro-dilatatoare, insulină sau unii hormoni, va exista preocuparea ca
aceştia să fie administraţi corect şi în preziua ei, dacă este cazul, chiar înaintea operaţiei.
Pentru asigurarea unui somn bun şi înlăturarea stărilor de anexietate preoperatorii,
bolnavul va primi seara, înainte de culcare, ca premedicaţie, câte o tabletă de
Fenobarbital şi Romergan.
 Regimul alimentar: în preziua operaţiei bolnavul va lua numai masa de prânz şi nu în
cantitate prea abundentă, pentru ca tractul digestiv să fie cât mai liber. Va avea însă grijă
să bea o cantitate normală de lichide.
 Prepararea pielii: asistenta medicală va examina foarte atent tot corpul bolnavului şi în
cazul că va observa o infecţie cutanată va semnala aceasta chirurgului; eventualele plăgi
vor fi tratate special în scopul dezinfectării lor înaintea intervenţiei.
Îngrijiri postoperatorii- Prima grijă este ca bolnavii să fie ţinuţi în blocul operator, în
camera de urmărire postoperatorie, până când sunt complet conştienţi şi au funcţiile vitale
stabile. O dată ajuns în salon, bolnavul va fi luat în primire de sora medicală, care va ajuta ca el
să fie pus în pat, să fie bine acoperit să fie plasat comod. Dacă bolnavul are tulburări de dren, sau
sonda ureterală, cu racorduri la pungi de plastic se va îngriji ca acestea să fie racordate şi aşezate
în locul cel mai potrivit, ţinând seama că bolnavul se mişcă voluntar sau involuntar în pat.
Asistenta medicală va controla starea pansamentelor, peste care se va pune o aleză de
pânză pentru a proteja cearceaful păturii. Va da medicaţia prescrisă postoperator. Îi va verifica
tensiunea arterială, respiraţia, notând totul în foaia de observaţie. Se vor controla şi nota debitul
urinar, eventuala stază gastrică, precum şi cantitatea de secreţie care se evacuează prin tuburile
de dren şi calitatea acestora.
Calmarea durerii- Durerea postoperatorie este inerentă şi rari sunt pacienţii care sunt
atât de bine pregătiţi psihic ca să nu recepţioneze cu intensitate şi care să nu să se manifeste
foarte zgomotos din cauza durerii. În prima zi după operaţie se vor administra practic, sistematic
la indicativele medicului, pe cale bucală, intramusculară sau intravenos: Agocalmin, Piafen,
Fortral Tramal Ketorol, Fasconal, Paracetamol şi la nevoie, Mialgin, Hidromoform sau un
hipnotic sedativ-Fenobarbital, Nitrazepan etc.
Complicaţii postoperatorii; prevenirea şi tratamentul:
 complicaţii respiratorii: din fericire de cele mai multe ori fruste şi vindecabile fără să fie
nevoie de a se lua măsuri deosebite. În urma lor, apar atelectazii, pneumonii,
bronhopneumonii, edeme pulmonare,

51
  complicaţii circulatorii: sunt cele mai frecvente complicaţii postoperatorii întâlnite la
pacienţi cu gonartroză. Boala trombotică (flebotombroza tromboflebita). Formarea de
cheaguri în venele membrelor inferioare reprezintă un pericol postoperator, cauzele sale
fiind multiple: încetinirea circulaţiei venoase, traumatisme sau iritaţii ale venelor în
timpul operaţiei, decubitul dorsal prelungit, lipsa de mobilizare a membrelor, bandajele
foarte strânse. Printre factorii predispozanţi mai sunt: obezitatea, vârsta înaintată,
sfecţiunile cardiovasculare, focarele de infecţie, prezenţa de vene varicoase.
Tromboflebita la membrele inferioare debutează prin dureri la pulpa gambei (molet),
dureri sesizate de bolnav fie în momentul când merge, fie stând chiar în pat. Se
manifestă printr-o creştere a temperaturii, precedată de un puls care-şi măreşte frecvenţa
de la o oră la alta. Membrul afectat se poate înroşi. Gamba, uneori şi coapsa cresc în
volum.
Tratamentul curativ constă în mobilizarea foarte precoce în pat şi imediat ce este
posibil mişcarea bolnavului pe propriile picioare. Terapia antiagregantă (Dipiridamol, Aspirina),
ca şi Heparina, Calciparina, Indometacinul sunt foarte utile în profilaxia tromboflebitei.
Îngrijirea plăgii operatorii- De la sala de operaţie, bolnavul vine cu plaga acoperită cu
un pansament steril. Asistenta medicală are obligaţia să examineze acest pansament şi să vadă
dacă nu este îmbibat în sânge, caz în care va fi anunţat medicul ce va hotărî dacă este nevoie de
un alt pansament sau se va face numai un suprapansament.
Uneori bolnavii fac hematoame, care sunt o colecţie de sânge coagulat sau necoagulat sub
piele, incidente determinate de desfacerea unor fire de sutură sau de hemostază insuficient de
îngrijit făcute. Hematoamele se evacuează prin deschiderea totală sau parţial a plăgii care apoi se
suturează. Supuraţiile plăgilor sunt accidente regretabile, determinate de lipsuri de sterilizare,
manevre incorecte intra şi postoperatorii în cazul care nu există motive reale pentru o posibilă
infecţie.
Infectarea plăgii este semnalată de o temperatură ridicată aparentă de obicei a 3-zi după
operaţie, dureri locale, înroşirea tegumentului, infiltrarea pielii, a ţesutului celular subcutanat şi a
ţesuturilor din profunzime. Leucocitoza creşte, starea generală a bolnavului este mai mult sau
mai puţin toxică. Pot apărea şi frisoanele.
Escarele de decubit- În general bolnavii cu gonartroză (operată) nu fac escare de
decubit, datorită faptului că ei se mobilizează, aproape în totdeauna, la aproximativ o săptămână
după operaţie, fie că este vorba de o proteză cimentată sau necimentată, fie că este vorba de
osteotomie de corecţie, de o artrodeză sau artroplastie. În cazuri cu totul excepţionale, când
bolnavii fac escare de decubit (în general bătrânii care nu cooperează), acestea vor fi tratate de
către asistenta medicală, prin schimbarea poziţiei în cele patru forme de decubit, în principiu câte

52
30 min. în fiecare poziţie. Cearceaful va fi foarte curat. Zonele cu escară se pansează steril şi
uscat.
Restabilirea funcţiei renale şi reluarea micţiunilor- Reluarea normală a funcţiei renale
se face în circa şase ore după intervenţia chirurgicală. Se constată totuşi că debitul renal din
primele 24-48 de ore este mai mic cu 500-1000 ml. Faţă de cantitatea de lichide intraoperator sau
în ţesuturi, prin transpiraţii, prin hiperventilaţie, prin pierdere de sânge intra şi postoperator, etc.
În momentul în care echilibrul hidroelectrolitic se restabileşte, se restabilesc şi funcţiile
generale, inclusiv cele renale. Raportul ingestie-excreţie trebuie să redevină normal. Dacă
lucrurile nu se petrec aşa şi debitul renal continuă să fie foarte mic putem bănui o insuficienţă
renală determinată fie de o cauză renală, fie de instalarea unui şoc operator. În aceste cazuri,
instalăm o sondă permanentă de tip Folez cu ajutorul căreia, colectând urina cu sacul de plastic,
putem să calculăm în mod exact debitul urinar orar.
Reluarea funcţiei gastrointestinale- Se realizează, în general, imediat la bolnavii cu
gonartroză operată. Vom începe alimentarea pe gură chiar din prima zi, cu lichide neîndulcite
preferabil uşor reci, în cantităţi mari. În zilele ce urmează alimentele ingerate vor fi din ce în ce
mai consistente, iar în a patra zi de la operaţie, dacă bolnavul a avut scaun, dacă nu varsă, nu
sughite, nu are meteorism abdominal, etc. Alimentaţia va începe să fie, progresiv, cea normală.
Complicaţii:
1. Vărsăturile, care apar imediat după operaţie, sunt neplăcute şi periculoase, deoarece se
pot pierde cantităţi mari de electroliţi, care dereglează echilibrul hidroelectrolitic al
organismului, având ca urmare acidoza, uremia, etc. Dacă sunt supărătoare şi frecvente, se va
administra Scobutil sau Lizadon injectabil, se vor pune supozitoare cu Emetiral, şi în caz de
nereuşită cu acestea, se vor face injecţii cu Cerucal, Metoclopramid etc.
2. Meteorismul abdominal poate fi uneori cauza anxietăţii unor bolnavi. Dispariţia
meteorismului se poate face prin plasarea unui tub de gaze în anus sau, în cazuri mai grave de
meteorism, prin aspiraţie gastrică. Clisma evacuatoare este foarte eficientă. Pentru ameliorarea
meteorismului se administrează Cicolax, Cortelax, ulei de parafină, ceai de cruşin,etc.
3. Alte complicaţii, mai rare în cazul bolnavilor cu gonartroză dar pe care le amintim
sunt:
- starea gastrică;
- ocluzia intestinală;
- dilataţia acută de stomac;
- sughiţul.

53
2.10. Educaţie pentru sănătate

2.2. Educaţia sanitară a bolnavului cu gonartroză (artroza genunchiului) are un rol foarte
important şi vizează mai multe obiective:
 MEDICAŢIA: bolnavul trebuie instruit să respecte indicaţiile medicului privind orarul de
administrare, modul de administrare şi continuarea administrării medicamentelor.
 ALIMENTAŢIA: bolnavul trebuie să respecte regimul indicat care este hipo sau desodat,
lichidian, normal caloric, hiperproteic.
 CONDIŢII DE VIATĂ:
 mediul înconjurător al bolnavului va trebui să fie liniştit, fără emoţii şi stres
psihic;
 programul de odihnă trebuie respectat riguros, cu repaus la pat în perioada acută;
 se vor evita eforturile mari, frigul, umezeala şi ortostatismul prelungit;
 CONTROLUL PERIODIC:
Controlul medical va fi efectuat postoperator, în urgență, în condițiile :
 recidivei dureroase sau persistenței durerii postoperator;
 tumefacției locale, febrei, scurgerilor sau altor semne sugestive pentru o infecție;
 tumefacției dureroase a gambei care poate însemna apariția trombozei venoase
profunde.
 

2.11. Externarea pacientului

La externare, pacientul este instruit să respecte tratamentul ambulatoriu recomandat de

medic și să respecte regimul alimentar conform afecțiunii gonartroză. Pacientului trebuie să i se
aducă în vedere faptul că obezitatea este un factor de risc crescut în gonartroză, motiv pentru
care în cazul unei mobilizări cu un grad mai mic și aportul caloric trebuie să fie mai scăzut, un
rol important având hidratarea organismului. După 4 săptămâni se indică pacientului să revină la
control.

54
 CAP III . ÎNGRIJIRI SPECIFICE

Cazul 1 - Plan de îngrijire

Nume: D.
Prenume: E.
Vârstă: 66 de ani
Sex: feminin
Ocupaţie: pensionară

Domiciliu: Negrești
Data internării: 23.01.2013

Diagnostic la internare: Gonartroză genu varum-bilateral, dureroasă pe stânga.

Antecedente personale: • fiziologice: » menarha la 15 ani;

» trei nașteri;

• patologice: » tiroidectomie (1991);

Antecedente heredo-colaterale: nu relatează

Alergii: nu relatează

Condiţii de viaţă şi de muncă: • locuieşte cu soţul; casă cu curte;

• nu fumează, nu consumă cafea;

Motivele internării: -dureri la nivelul genunchiului stâng, anxietate, anorexie , limitarea mersului
la câţiva paşi.
Istoricul bolii: - bolnava declară că a observat deformarea ambilor genunchi şi apariţia durerilor
la nivelul genunchiului stâng în urmă cu 3 ani. În ultimele 6 luni durerile la nivelul genunchiului
stâng s-au intensificat limitând bolnava la câţiva paşi cu sprijin în baston.
OBSERVAŢII ASUPRA STĂRII DE SĂNĂTATE A PACIENTEI:
Stare generală: alterată
Greutate: 92 kg
Talie: 1,65 m
Grupă sanguină: A II, Rh negativ

55
Tegumente: Palide, umede
Facies: suferind

Mucoase: umede

Fanere: normal implantate

Ţesut conjunctiv adipos: normal reprezentat

Sistem ganglionar: normoton, normokinetic

Sistem osteo-articular: durere şi impotenţa funcţională a genunchiului stâng

Aparat respirator: torace normal conformat, sonoritate pulmonară păstrată, dispnee la efort
minim

Aparat cardio-vascular: TA = 156/90 mmHg

Sistem nervos, endocrin şi organe de simţ: nu prezintă semne meningeale.

56
 Cazul 2 - Plan de îngrijire
Nume: M.
Prenume: E.
Vârsta: 51 de ani
Sex: masculin
Ocupație: inginer constructor
Data internării: 11. 02. 2013
Domiciliu: Vaslui
Diagnostic la internare: Gonartroză genu varum-bilateral, dureroasă pe dreapta.
Antecedente personale: nu prezintă importanţă
Antecedente heredocolaterale: fără semnificație patologică;
Alergii: nu prezintă.
Condiţii de viaţă şi de muncă: - locuieşte într-un apartament.
- fumător – 10-15 țigări pe zi.
Motivele internării: -durere a articulației genunchiului drept, mers șchiopătat.
Istoricul bolii:
-boala debutează în urmă cu 2-3 luni, dureri, mers șchiopătat, fără să urmeze vreun tratament
medicamentos.
OBSERVAŢII ASUPRA STĂRII DE SĂNĂTATE A PACIENTULUI:
Stare generală: alterată;
Greutate: 115 kg;
Talie: 1,87 m;
Tegumente: palide, umede
Facies: suferind;
Grup sanguin: AB IV, Rh pozitiv;
Mucoase: umede
Ţesut conjunctiv adipos: normal reprezentat;
Sistem ganglionar: normoton, normokinetic;
Aparat respirator: torace normal conformat, sonoritate pulmonară păstrată, respiraţie fără
probleme.
Aparat osteo-articular: dureri moderate în timpul mobilizării în genunchiul drept, mers
șchiopătat.

57
Aparat cardio-vascular: TA = 140/90 mm Hg

Sistem nervos, endocrin şi organe de simţ: nu prezintă semne meningeale.

58
 Cazul 3 - Plan de îngrijire

Nume: P.
Prenume: T.
Vârstă: 59 de ani
Sex: feminin
Ocupaţie: pensionară
Domiciliu: Băcești
Data internării: 02.03.2013
Diagnostic la internare: Gonartroză bilaterală
Antecedente personale: - patologice: nu relatează;
- fiziologice: menarha la 13 ani;
Antecedente heredo-colaterale: - fără importanță patologică.
Alergii: nu relatează
Condiţii de viaţă şi de muncă: - locuieşte cu soțul, casă cu curte;
- nu fumează, nu consumă alcool.
Motivele internării: - zgomote anormale care se aud cand se mobilizeaza genunchii, mărirea în
dimensiune a genunchilor, durere în timpul mersului, mai ales, în genunchiul stâng.
Istoricul bolii: pacienta relatează că în urmă cu aproximativ 2 ani genunchii au devenit dureroși,
mai ales, după o zi de muncă prin grădină.Durerile au devenit treptat tot mai puternice, iar în
prezent pacienta se deplasează cu ajutorul unui baston.
OBSERVAŢII ASUPRA STĂRII DE SĂNĂTATE A PACIENTEI:
Stare generală: alterată;
Greutate: 98 kg;
Talie: 1,65 m;
Grupă sanguină: II, Rh pozitiv;
Tegumente: umede;
Facies: palid
Mucoase: uscate;
Ţesut conjunctiv adipos: normal reprezent

59
Sistem osteo-articular: limitarea mișcărilor în articulațiile genunchilor, mers șchiopătat,
cracmente articulare, mobilizare foarte dureroasă.
Aparat respirator: torace normal conformat, sonoritate pulmonară păstrată, dispnee de efort;
Aparat cardio-vascular: TA = 150/90 mm Hg; alterarea ritmului cardiac.

60
 NEVOILE FUNDAMENTALE ALE BOLNAVILOR DUPĂ MODELUL CONEPTUAL
AL V. HENDERSON
Cazul 1

Nr. Nevoia Problema Sursa de Gradul de

fundamentală
crt. dificultate dependenţă

1. Nevoia de a respira şi Dificultate în a Respiraţie ineficientă

de a avea o bună respira, anxietate, din cauza procesului
circulaţie dispnee inflamator și a durerii
½ dependent

2. Nevoia de a se Alterarea nutriţiei: Alterarea nutriției

alimenta şi de a se disfagia, datorită anginei
hidrata streptococice,
anxietatea, scădere manifestate prin dureri
ponderală la nivelul amigdalelor
(cu dureri la înghiţire)

Total dependent

3. Nevoia de a elimina Alterarea elimină rii, Hipertermie datorită

transpiraţii abundente procesului inflamator,
manifestat prin Tº =
38,2ºC

½ dependent

4. Nevoia de a se mişca Alterarea mobilităţii Alterarea mobilităţii

şi de a avea o bună fizice fizice datorită bolii,
postură manifestată prin dureri
articulare, dificultate la
mers.
Total dependent

5. Nevoia de a dormi şi Alterarea nevoii de a Inadaptarea la boală

de a se odihni dormi şi odihni hipertermie, diaforeză,
dureri articulare.

¼ dependent

61
6. Nevoia de a se Dificultate în aces te Dificultate în a se
îmbrăca şi dezbrăca două probleme. îmbrăca și dezbrăca din
cauza durerilor
articulare

¼ dependent

7. Nevoia de a-şi Hipertermie Tº = Din cauza procesului

menţine temperatura 38,2ºC inflamator.
corpului în limite
normale

½ dependent

8. Nevoia de a fi curat şi Tegumente umede, Probleme datorate

de a-şi păstra palide procesului inflamator
tegumentele şi
mucoasele integre

½ dependent

9. Nevoia de a evita Risc crescut pentru Datorat cunoştinţelor

pericole complicaţii, cu insuficiente despre
reinfectare boală, nerespectarea
streptococică deplasării cu ajutorul
unui baston.

½ dependent

10. Nevoia de a Comunicare s-a Adaptare la situaţie,

păstrat nealterată. bun management al
comunica situațiilor stresante din Independent
timpul internării

11. Nevoia de a acţiona Acţionează după Acceptă boala, linistită

după credinţă şi valori credinţă şi valori. psihic.

62
 Independent

12. Nevoia de a se Nevoia de a se Abia așteaptă să-și reia

realiza realiza nu este activitatea casnică.
afectată Independent

13. Nevoia de a se recrea Nevoia de a se recrea Vizitele soțului sunt un

nu este afectată prilej bun de a se
mobiliza prin parc. Independent

Cazul 2

Nr. Nevoia Problema Sursa de Gradul de

fundamentală
crt. dificultate dependenţă

1. Nevoia de a respira şi Respiră normal, fără Boala nu i-a afectat

de a avea o bună probleme sistemul respirator
circulaţie Independent

2. Nevoia de a se Nevoia de a se Probleme datorate

alimenta şi de a se alimeta și hidrata procesului inflamator
hidrata afectată: sete și manifestat prin
uscăciune a hipertermie Tº =
mucoaselor 38,3ºC
Total dependent

3. Nevoia de a elimina Alterarea elimină rii: Deshidratare, diaforeză

diaforeză datorate procesului
inflamator

Total dependent

4. Nevoia de a se miş ca Alterarea mobilităţii Alterarea mobilităţii

şi de a avea o bună fizice fizice datorită bolii,
postură manifestată prin dureri
articulare, dificultate la
mers.
Total dependent

63
5. Nevoia de a dormi şi Alterarea nevoii de a Incapacitatea de a
de a se odihni dormi şi odih ni dormi și odihni normal
provocată de diaforeză,
hipertermie și durerile
articulare

½ dependent

6. Nevoia de a se Dificultate în aces te Dificultate în a se

îmbrăca şi dezbrăca două probleme. imbrăca și dezbrăca
datorată durerilor
articulare

¼ dependent

7. Nevoia de a-şi Hipertermie Tº = Hipertermie datorită

menţine tempera- tura 38,3ºC cu procesului inflamator
corpului în limite
normale

Total dependent

8. Nevoia de a fi curat şi Tegumente umde și Probleme datorate

de a-şi păstra palide, uscăciune a procesului inflamator
tegumentele şi mucoaselor manifestat prin
mucoasele integre hipertermie și diaforeză

½ dependent

9. Nevoia de a evita Risc crescut pentru Datorat cunoştinţelor

pericole complicaţii, cu insuficiente despre
reinfectare boală, nerespectarea
streptococică unei deplasări care să
protejeze genunchiul
(bandaj elastic, baston,
evitarea ortostatismului
timp îndelungat)

½ dependent

10. Nevoia de a Comunicarea nu este Adaptare la situaţie,

64
 comunica alterată bun management al Independent
situațiilor stresante din
timpul internării,
comunică bine cu
personalul medical și
cu pacienții din salon

11. Nevoia de a acţio- na Acționează după Acceptă boala, linistit

după credinţă şi valori credinţă şi valori. psihic.

Independent

12. Nevoia de a se Nu prezintă Gândește pozitiv,

realiza dificultate în vederea conștient că boala îl
realizării personale împiedică să lucreze in
orice fel de conditii pe Independent
șantier

13. Nevoia de a se recrea Nevoia de a se Comunicativ, familia îl

recreea nu este vizitează zilnic, se
afectată informează (citeste
ziare, cărti), face scurte Independent
plimbări in parc

Cazul 3

Nr. Nevoia Problema Sursa de Gradul de

fundamentală
crt. dificultate dependenţă

1. Nevoia de a respira şi Dificultate în a Respiraţie insuficientă,

de a avea o bună respira, anxietate, datorită procesului
circulaţie dispnee la efort fizic inflamator
minim Total dependent

2. Nevoia de a se Alterarea nutriţiei, Alterarea nutriției

alimenta şi de a se scăderea în greutate. datorată: anxietății,
hidrata simptomelor
gonartrozei (durerilor
articulare, hipertermiei,
½ dependent
diaforezei)

65
3. Nevoia de a elimina Alterarea eliminării: Probleme din cauza
transpiraţii, procesului inflamator
manifestat prin
hipertermie Tº =
38,5ºC
Total dependent

4. Nevoia de a se mişca Alterarea mobiltății Alterarea mobilităţii

şi de a avea o bună fizice fizice datorită bolii,
postură manifestată prin dureri
în ambii genunchi,
dificultate la mers.
Total dependent

5. Nevoia de a dormi şi Alterarea nevoii de a Insomnii provocate de

de a se odihni dormi şi odih ni: durere
insomnie

Total dependent

6. Nevoia de a se Dificultate în aces te Dificultate în a se

îmbrăca şi dezbrăca două probleme. îmbrăca și dezbrăca din
cauza durerilor
articulare

½ dependent

7. Nevoia de a-şi Hipertermie 38.5 0C Hipertermie datorită

menţine temperatura procesului inflamator s
corpului în limite
normale

Total dependent

8. Nevoia de a fi curat şi Tegumente umde și Probleme datorate

de a-şi păstra palide, uscăciune a procesului inflamator
tegumentele şi mucoaselor manifestat prin
mucoasele integre hipertermie și diaforeză

½ dependent

66
9. Nevoia de a evita Risc crescut pentru Datorat cunoştinţelor
pericole complicaţii, cu insuficiente despre
reinfectare boală, nerespectarea
streptococică unui regim alimentar
cu aport caloric scăzut
care să ducă la o
pierdere din greutatea
corporală, genunchii
fiind foarte solicitați ½ dependent
din cauza greutății
corpului

10. Nevoia de a Comunicarea nu este Adaptare la situaţie,

alterată bun management al
comunica situațiilor stresante din
timpul internării, Independent
comunică bine cu
personalul medical și
cu pacienții din salon .

11. Nevoia de a acţiona Acționează după Acceptă boala, linistită

după credinţă şi valori credință și valori psihic, folosește cartea
de rugăciuni
Independent

12. Nevoia de a se Nu prezintă Sociabilă, gândește

realiza dificultate în vederea pozitiv, conștientă că
realizării personale va trebui să urmeze cu
strictețe indicațiile Independent
medicului

13. Nevoia de a se recrea Nevoia de a se recrea Comunicare bună cu

nu este afectată pacienții din salon,
familia o vizitează
zilnic.
Independent

67
PLAN DE ÎNGRIJIRE - CAZ CLINIC NR. 1.

68
NEVOIA DIAGNOSTIC OBIECTIVE INTERVENŢII EVALUARE
DEFICITARĂ DE ÎNGRIJIRE

1. Nevoia de a - Respiraţie - pacienta să - Problema pacientei - pacientei i s-au

respira şi de a ineficientă respire în limite este alimentaţia recoltat poduse
avea o bună datorită fizice normale insuficientă în biologice pentru
circulaţie procesului analize;
cantitate şi calitate
inflamator - se
manifestat prin manifestată prin monitorizează
dispnee la efort. lipsa poftei de funcţiile vitale.
mâncare şi prin TA 156/90mmHg.
imposibilitatea de a
se alimenta din
cauza greţurilor şi
vărsăturilor. După
intervenţia
chirurgicală i se
administrează
lichide.

2. Nevoia de - Hipertermie - pacienta să - se asigură lenjerie - în urma

a-şi menţine datorită prezinte de pat şi de corp tratamentului şi a
temperatura procesului tegumente curată ori de câte ori îngrijirilor
corpului în inflamator, uscate, curate; este nevoie; aplicate
limite manifestat prin - să prezinte Tº - se pacientei,
normale Tº = 38,2ºC, corporală în termometrizează temperatura este
tegumente limite fiziologice pacienta şi se în limite normale
umede, palide. normale. notează datele
obţinute în F.O;
- se aplică comprese
reci pe frunte;
- se administrează
lichide;
- se administrează
medicaţia prescrisă
de medic.

3. Nevoia de a - Alterarea - pacientei să-i - se asigură repaus - în urma

se mişca şi de mobilităţii fizice fie reduse la pat; îngrijirilor
a avea o bună datorită bolii, durerile. -Problema pacientei acordate şi a
postură manifestată prin este dificultatea de a medicaţiei
dureri în urma se mişca şi administrate,
intervenției durerea cedează
restricţia mobilităţii
chirurgicale în intensitate.
manifestată prin
durere , impotenţa

69
 funcţională şi
mobilizarea
deficitară din cauza
apartului gipst
femuro padal care i-
a fost pus post-
operator.

- se administrează
medicaţia prescrisă
de medic;

- se urmăreşte
efectul medicaţiei
asupra
organismului.

70
4. Nevoia de a - Alterarea stării - pacienta să se Problema pacientei - pacienta este
se alimenta şi de confort din poată alimenta alimentată şi
este alimentaţia
de a se cauza corespunzător; hidratată
hidrata intervenției - să nu prezinte insuficientă în corespunzător.
chirurgicale semne de
cantitate şi calitate
deshidratare.
manifestată prin
lipsa poftei de
mâncare şi prin
imposibilitatea de a
se alimenta din
cauza greţurilor şi
vărsăturilor. După
intervenţia
chirurgicală i se
administrează
lichide.
- se urmăreşte ca
dieta să asigure
necesarul de lichide
pentru a preveni
deshidratarea;
- se supraveghează
zilnic semnele vitale
(puls, tensiune
arterială,
temperatură);
- se urmăreşte
comportamentul
pacientei (facies,
tegumente) pentru a
preveni
complicaţiile.
5. Nevoia de a - Risc crescut - pacienta şi Problema pacientei - pacienta şi
evita pericole pentru familia să o constituie familia
complicaţii în cunoască anxietatea cooperează,
cazul implicațiile respectând
manifestată prin
nerespectării intervenției indicaţiile
indicațiilor chirurgicale neacceptarea bolii primite.
medicului din cauza durerii la
nivelul genunchiului
stâng şi alterarea
tegumentelor.

71
 SUPRAVEGHEREA FUNCTIILOR VITALE

Data T.A Puls Resp T Diureza Scaun

23. 01. 2013 156/90mmHg 85/min 28/min 38,20C 800 ml/24 h 200gr
30.01.2013 140/85 mmHg 75/min 23/min 36,90C 1200 ml/24 200gr
h

EXAMENUL DE LABORATOR

Examen cerut Mod de recoltare Rezultate Valori normale

Fibrinogen P.V. 4,5 ml de sânge 600 mg% 200-400 mg%
VSH P.V. 100 mm/h 2-13 mm/h
Proteina C reactivă P.V. > 20 ml/l < 20 ml/l
Exudat faringian Cu tampon faringian Streptococi b- -
hemolitici
ASLO P.V. > 800 – 1000 UI/ml < 200 UI/ml

ALIMENTAȚIA BOLNAVULUI

Perioada Alimente permise Alimente interzise

15. 01. 2013- - Alimente
30.01.2013  hidro- lacto-făinos în perioada febrilă, apoi hipersodate.
se continuă cu regim specific postoperator

INVESTIGAȚII PARACLINICE

Data Examene curente Pregătirea pt examen Ingrijiri dupa ex.

15. 01. 2013 EKG - Explicare pacient -
tehnică

16.01.2013 Exudat faringian Se explică: -

- să nu mănânce;
- să nu bea;
- să nu facă gargară;
- se execută înainte
de administrarea
antibioticelor.

Data Medicamente Mod de administrare

72
 15.01- AGOCALMIN Medicamente administrate
30.01.2013
i.m

17.01- METOCLOPRAMID Medicamente administrate

18.01.2013
i.m

19.01- VITAMINA B 12 Medicamente administrate

28.01.2013
1 f./zi i.m

17.01- CEFOTAX Medicamente administrate

29.01.2013
i.v.

TRATAMENT MEDICAMENTOS

Tratament profilactic

Control medical periodic.

EVALUARE FINALĂ
Pacienta se internează cu diagnosticul gonartroză genu varum-bilateral. I se va administra
medicaţia corespunzătoare şi va suferi o intervenţie chirurgicală. Bolnava se externează la 5 zile
de la intervenţia chirurgicală cu plaga membrului inferior stâng cicatrizată. Va evita frigul şi
umezeala, va urma tratamentul conform reţetei prescrise cât şi programul de gimnastică
recuperatorie. Se va prezenta la control în 14 zile când se va efectua şi suprimarea firelor.

73
PLAN DE ÎNGRIJIRE - CAZ CLINIC NR.2

74
NEVOIA DIAGNOSTIC OBIECTIVE INTERVENŢII EVALUARE
DE ÎNGRIJIRE
DEFICITARĂ
1. Nevoia de -Hipertermie - pacientul să - se - în urma
a-şi menţine datorită prezinte Tº termometrizează îngrijirilor şi a
temperatura procesului corului în limite pacientul şi se tratamentului
corpului în inflamator, fiziologice notează în F.O; aplicate
limite manifestat prin normale; - se asigură pacientului,
normale febră Tº = 38,4ºC - să prezinte lenjerie de pat şi temperatura
cu tegumente tegumente de corp curate, ori acestui a scăzut;
umede, diaforeză. uscate, curate. de câte ori este Tº = 37ºC.
nevoie ;
- se aplică
comprese reci pe
frunte;
- se administrează
lichide;
- se administrează
medicaţia
prescrisă de către
medic.
2. Nevoia de a -Pacientul - pacientul să fie - se va asigura - pacientului i s-au
se alimenta şi prezintă hidratat în limite necesarul de recoltat produse
de a se deshidratare normale. lichide în cantităşi biologice pentru
hidrata datorită febrei mici şi repetate; analize;
marcante, (1500-2000 ml/zi); - în urma hidratării
manifestată prin - se asigură dietă corespunzătoare
sete şi uscăciune de cruţare în pacientul nu a mai
a mucoselor. perioada febrilă: - prezentat semne
regim de deshidratare;
hidrozaharat, - se monitorizează
lacto-făinos, care funcţiile vitale:
se va îmbogăţi P = 82 bătăi/min.
treptat; TA = 110/80 mm
- se asigură Hg
aerisirea, T = 37ºC.
încălzirea şi
umidifierea aerului
în cameră;
- se recoltează
produse biologice
pentru investigaţii
clinice şi de
laborator (VSH,
Fibrinogen, ASLo,
proteină C
reactivă;
- se monitorizează
funcţiile vitale ale
pacientului şi se
notează în F.O;

75
 - se efectuează
testarea
sensibilităţiii
organismului la
antibioticul
recomandat;
- se administrează
medicaţia
prescrisă de
medic, respectând
doza şi ritmul de
administrare.

3. Nevoia de a -Alterarea - pacientului să-i - se asigură - în urma

se miş ca şi de mobilităţii fizice fie diminuate pacientului repaus îngrijirilor
a avea o bună datorită apariţiei durerile la pat până la acordate şi a
postură bolii; manifestată articulare, şi să dispariţia durerilor medicaţiei
prin dureri la recapete articulare, prin administrate,
nivelul mobilitatea. explicarea acestuia durerile
articulaţiilor, cu nevoia evitării pacientului
dificultate în efortului fizic; cedează în
mobilizare. -se efectuează intensitate.
exerciţii pasive
pentru evitarea
anchilozelor;
- se administrează
medicaţia
prescrisă de
medic.
4. Nevoia de a - Risc crescut - pacientul să - se educă - pacientul şi-a
evita pericole pentru primească pacientul cu însuşit
complicaţii, cu informaţiile şi privire la: cunoştinţele
reinfectare să-şi însuşească evitarea frigului şi referitoare la boala
streptococică, cunoştinţele a umezelii, sa şi la regimul de
datorită despre boala sa. evitarea viaţă stabilit prin
cunoştinţelor ortostatismului controale
reduse despre îndelungat periodice, iar
boală. acesta respectă
indicaţiile primite.

SUPRAVEGHEREA FUNCTIILOR VITALE

Data T.A Puls Resp. T Diureza Scaun

11. 02. 2013 140/ 90 mmHg 85/min 28/min 38,40C 800 ml/24 200gr
h
18.02.2013 140/ 90 mmHg 82/min 21/min 370C 1200 ml/24 200gr
h

76
 EXAMENUL DE LABORATOR

Examen cerut Mod de recoltare Rezultate Valori normale

Fibrinogen P.V. 4,5 ml de sânge 500 mg% 200-400 mg%
VSH P.V. 90 mm/h 2-13 mm/h
Proteina C reactivă P.V. > 20 ml/l < 20 ml/l
Exudat faringian Cu tampon faringian Streptococi b- -
hemolitici
ASLO P.V. > 1000 UI/ml < 200 UI/ml

ALIMENTAȚIA BOLNAVULUI

Perioada Alimente permise Alimente interzise

11.02.2013- - Alimente
18.02.2013 - hidric, lacto- făinos în perioada febrilă (2500- hipersodate.
3000 ml/zi), hiposodat;

- apoi se poate trece la un regim complet, după

perioada febrilă.

INVESTIGAȚII PARACLINICE

Data Examene curente Pregătirea pt examen Ingrijiri dupa ex.

12.02.2013 EKG - Explicare pacient -
tehnică

12.02.2013 Exudat faringian Se explică: -

- să nu mănânce;
- să nu bea;
- să nu facă
gargară;
- se execută
înainte de
administrarea
antibioticelor.

TRATAMENT MEDICAMENTOS

77
 Data Medicamente Mod de administrare
23.02. PENICILINA G 3.200.000 U.I/zi
2013- Medicamente adminisrate
02.03.2013
i.m.

22.02- ASPIRINĂ 6tb. 100 mg Medicamente administrate

02.03.2013
per-os

24.02- VITAMINA C 3 cp. 200 mg Medicamente administrate

02.03.2013
per-os

22.02- DIAZEPAM 1 cp. Medicamente administrate

02.03.2013
per-os
23.02. INDOMETACIN unguent – se face masaj Medicamente administrate
2013- local percutanat
02.03.2013

Tratament profilactic

Tratamentul constă în combaterea obezității, igiena profesională, corectarea deviațiilor

genunchiului prin kinetoterapie, regim igienico-dietetic, baston, gimnastica medicală, medicație
(antialgice, antiinflamatorii).

EVALUARE FINALĂ
Pacientul M. E. de sex masculin, se prezintă pentru internare având ca simptome:
mobilitate articulară redusă a articulației genunchiului drept datorată durerii; mers șchiopătat.
Acesta este diagnosticat cu gonartroză.
Pe parcursul internării simptomele s-au ameliorat, datorită îngrijirilor şi tratamentului
acordat pe perioada internării.
La externare i s-a recomandat să revină după 4 săptămâni la control, dar și tratament de
recuperare (balneo-fizio-terapie), care constă în terapie fizică și educarea pacientului. Reducerea
greutății corporale către limitele normale, prin exerciții fizice sau diete (impuse de un cadru
medical) este un alt lucru recomandat la externarea pacientului M. E.

78
PLAN DE ÎNGRIJIRE - CAZ CLINIC NR. 3

79
 DIAGNOSTIC OBIECTIVE INTERVENŢII EVALUARE
NEVOIA DE ÎNGRIJIRE
DEFICITAR
Ă
1. Nevoia de a - Alterarea - să-i fie reduse - se asigură - în urma
se miş a şi de mobilităţii fizice pacientei pacientei repaus la îngrijirilor
a avea o bună datorită prezenţei durerile şi să se pat, până la acordate şi a
postură acestei boli; poată mobiliza dispariţia parţială a medicaţiei
manifestată prin în câteva zile; durerilor; administrate,
dureri articulare - se folosesc perne durerea cedează
migratorii (cot şi pentru suportul în intensitate.
genunchi). articulaţiilor
dureroase;
- se explică
necesitatea evitării
efortului fizic;
- se administrează
medicaţia prescrisă.

2. Nevoia de - Hipertermie - ca pacienta să - se asigură lenjerie - în urma

a-şi menţine datorită prezinte de pat şi de corp tratamentului şi
temperatura procesului tegumente lejere; a îngrijirilor
corpului în inflamator, uscate, curate; - se administrează acordate
limite manifestat prin T - pacientei să-i lichide pentru a nu pacientei i-a
normale = 39ºC, cu fie diminuată T se deshidrata; scăzut
tegumente corpului în 2 - se aplică temperatura în ~
umede, palide, ore. comprese reci 1 oră (T =
transpiraţii locale; 37,2ºC).
abundente. - se
termometrizează
pacienta şi se
notaeză în F.O.;
- se administrează
medicaţia prescrisă
de medic.

3. Nevoia de a - Respiraţie - pacienta să - se asigură - în urma

respira şi de a insuficientă, respire în limite pacientei o poziţie îngrijirilor,
avea o bună datorită fiziologice favorabilă pacientei i se
circulaţie procesului normale. respiraţiei; diminuează
inflamator - se asigură dispneea;
manifestat prin aerisirea, încălzirea - i s-a recoltat
dispnee de efort şi umidifiera produse
fizic minim. aerului în salon; biologice pentru
- se recoltează analize;
produse biologice - s-a monitorizat
pentru examenul de funcţiile vitale.
laborator; P = 70/min.
- se monitorizează TA = 110/90
funcţiile vitale şi se mm Hg

80
 notează în F.O.; T = 36,9ºC.
- se efectuează
testarea
sensibilităţii
organismului la
antibiotic;
- se administrează
medicaţia prescrisă
de medic,
respectând doza şi
ritmul de
administrare.

4. Nevoia de a -Risc major - pacienta să - se educă pacienta - pacienta

evita pericole pentru cunoască cu privire la : cooperează la
complicaţii, cu măsurile de prezentarea indicaţiile
reinfectare prevenire a periodică la primite şi
streptococică, reinfectării cu unităţile spitaliceşti respectându-le
datorită streptococul β- unde au medicul de îndeaproape.
cunoştinţelor hemolitic. familie; - va evita
slabe despre eforturile mari,
acestă boală. frigul, umezeala; -
pacienta va fi
sfătuită să facă
tratament în
staţiunile
balneoclimaterice.

SUPRAVEGHEREA FUNCȚIILOR VITALE

Data T.A Puls Resp T Diureza Scaun

04. 03. 2013 120/ 90 mmHg 80/min 28/min 390C 800 ml/24 h 200gr
12.03.2013 110/ 90 mmHg 70/min 23/min 36,90C 1200 ml/24 200gr
h

EXAMENUL DE LABORATOR

Examen cerut Mod de recoltare Rezultate Valori normale

Fibrinogen P.V. 4,5 ml de sânge 550 mg% 200-400 mg%
VSH P.V. 100 mm/h 2-13 mm/h
Proteina C reactivă P.V. > 20 ml/l < 20 ml/l
Exudat faringian Cu tampon faringian Streptococi b- -
hemolitici
ASLO P.V. > 800 UI/ml < 200 UI/ml

81
 ALIMENTAȚIA BOLNAVULUI

Perioada Alimente permise Alimente interzise

04.03.2013- - Alimente
12.03.2013 - hipocaloric, hiposodat, hidric, lacto-făinos, hipersodate.
hidrozaharat.

INVESTIGAȚII PARACLINICE

Data Examene curente Pregătirea pt examen Ingrijiri dupa ex.

05.03.2013 EKG - Explicare pacient -

tehnică

05.03.2013 Exudat faringian Se explică: -

- să nu mănânce;
- să nu bea;
- să nu facă
gargară;
- se execută
înainte de
administrarea
antibioticelor.

82
 TRATAMENT MEDICAMENTOS

Data Medicamente Mod de administrare

4.03-12.03- PREDNISON 8 cp. 2 mg Medicamente administrate per-os

2013

4.03-12.03- ASPIRINĂ 6 cp. 100 mg Medicamente administrate per-os

2013

4.03-12.03- Medicamente administrate i.a.

2013 Acid hialuronic injectabil, 2.5 ml

6.03-12.03- DIAZEPAM 1 cp. Medicamente administrate per-os

2013
Medicamente administrate i.m.
4.03-11.03- PENICILINA G
2013
1.200.000/doză

Tratament profilactic

Tratamentul constă în combaterea obezității, igiena, regim igienico-dietetic, baston,

gimnastica medicală, medicație (antialgice, antiinflamatorii).

EVALUARE FINALĂ
Pacienta P. T. de sex feminin, se prezintă pentru internare având ca simptome: zgomote
anormale care se aud cand se mobilizeaza genunchii, mărirea în dimensiune a genunchilor,
durere în timpul mersului, mai ales, în genunchiul stâng. Aceasta este diagnosticată cu
gonartroză.
Pe parcursul internării simptomele s-au ameliorat, datorită îngrijirilor şi tratamentului
acordat pe perioada internării.
La externare i s-a recomandat să revină după 4 săptămâni la control, dar și tratament de
recuperare (balneo-fizio-terapie), care constă în terapie fizică. Reducerea greutății corporale
către limitele normale, prin exerciții fizice sau diete (impuse de un cadru medical) este un alt
lucru recomandat la externarea pacientei P. T.

83
 CAP. IV. CONCLUZII

Evaluarea finală

Gonartroza se poate împărți în două forme: primitivă și secundară. Forma secundară este o
boală degenerativă a articulației genunchiului ce apare secundar unor factori predispozanți, cel
mai adesea un traumatism sau o anomalie congenitală de deviație a axului biomecanic al
membrului pelvin, și apare la persoane relativ tinere. Forma primară este legată, în special, de
procesul de îmbătrânire și apare la persoane mai în vârstă, la care se asociază și alți factori.
        Clasificarea gonartrozei se face pe baza examenului clinic, radiologic și examenului
artroscopic. Astfel, gonartroza a fost împărțită în 4 stadii:
 Stadiul I – în care modificările sunt minime, simptomatologia constă în redoare
articulară de repaus, durere moderată și uneori edem local, radiologic nu există
modificări, artroscopic există semne de degenerare cartilaginoasă (cartilaj moale, opac,
posibil fibrilare fină a acestuia).
  Stadiul II – simptomele sunt moderate, cu durere locală permanentă, de intensitate
medie, redoare articulară matinală, impotența funcțională ușoară, tumefacție, radiologic
apare îngustarea spațiului articular, artroscopic apare fibrilarea cartilajului și degenerare
meniscală.
  Stadiul III – simptome moderate, redoare matinală și după repaus semnificativă,
limitarea mobilității articulare, cracmente osoase (zgomote articulare), radiologic –
îngustarea spațiului articular, osteofite, artoscopic – fragmentarea cartilajului, corpi liberi
intraarticulari, leziuni degenerative meniscale. 
 Stadiul IV – simptome severe, durere în repaus, noaptea, la schimbări de vreme,
deformare articulară in var sau valg, instabilitate, radiologic – spațiu articular redus,
scleroza osoasă în punctele de sprijin, osteofite, dezaliniere, artroscopic – dezgolirea
osului subcondral pe zone întinse
   Gonartroza este o boală cu debut insidios, lent, având o perioadă de debut cuprinsă între
câteva luni și 3-5 ani. Simptomul principal este durerea la nivelul genunchiului, cu caracter
profund și care apare la mobilizarea articulației după o perioadă de repaus. Durerea este
moderată la început, pe timpul zilei și răspunde la tratamente cu antiinflamatoare și antialgice.
De asemenea, pot apărea crepitații și impotența funcțională. În stadiile avansate poate să apară
instabilitate la nivelul genunchilor, devierea axului biomecanic, iar durerea devine invalidantă,
fără să mai răspundă la antiinflamatoare.

84
 În perioada stagiului clinic, am obsevat trei pacienți, care au fost internați în spital după
cum urmează:

- pacienta D.E. în vârstă de 66 de ani, diagnosticată cu gonartroză genu varum-bilateral,

dureroasă pe stânga și care a suferit o intervenție chirurgicală și a beneficiat de tratamentul
medicamentos adecvat;
- pacientul M. E., în vârstă de 51 de ani, diagnosticat cu gonartroză genu varum-bilateral,
dureroasă pe dreapta a beneficiat de tratament prin repaus la pat și administrarea de
Penicilină, Aspirină, Vitamina C, Vitamina A, Vitamina B 12, Diazepam, iar percutanat
Indometacin unguent (masaj local);
- pacienta P.T., în vârsta de 59 de ani, diagnosticată cu gonartroză bilaterală, beneficiind de
tratament prin repaus obligatoriu la pat și administrarea de Prednison, Penicilină, Aspirină,
Acid hialuronic injectabil, Vitamina A, Vitamina B 12, Diazepam.

Concluzii generale

Este cunoscut faptul că gonartroza este o problemă de sănătate importantă prin frecvența
mare la populația de peste 40 de ani, afectând aproximativ 25% - 30% din persoanele cu vârste
între 45-65 ani, și aproximativ 60% din persoanele cu vârste peste 65 de ani. Alterarea
degenerativă în gonartroză începe în cartilajul articular normal ca rezultat al unei încărcări
excesive a unui genunchi, sau prin încărcarea relativ normală a unui genunchi târat. Atunci când
mobilitatea articulară este pierdută, pacientul este condamnat să rămână în casă sau să se
deplaseze pe distanțe scurte, lucru care îi dă acestuia o stare de anxietate.E regretabil faptul că
am întâlnit multe persoane cu această patologie. Am constatat o lipsă mare de informaţie şi de
educaţie pentru sănătate la aceşti pacienţi, ceea ce m-a motivat în plus să-mi aleg îngrijirea
pacienţilor cu gonartroză pentru lucrarea de diplomă.
Lipsa de interes a indivizilor pentru propria lor sănătate, amânarea unui control medical de
specialitate la primele semnale de apariție a simptomelor duc la agravarea bolii, lucru ce
dovedește încă o dată că e mai ușor să previi decât să tratezi. Din păcate, mai ales, pacienții din
mediul rural ajung în faze ale bolii mai avansate, o primă cauză constituind-o și lipsa de
informare.

85
 BIBLIOGRAFIE

Cărți:

Albu Roxana Maria – Anatomia și fiziologia omului, Editura Corint, 1996

Carol Mόzeş – Tehnica Îngrijirii Bolnavului, Editura Medicală
Moldovan Tiberiu – Semiologie clinică medicală, Editura Medicală, București, 1993
Titircă Lucreţia– Îngrijiri Speciale Acordate Pacienţilor de către asistenţii medicali, Editura
Viaţa Medicală Românească, ediția a 8-a, 2008
Titircă Lucreţia– Tehnici de evaluare și îngrijiri acordate de asistenții medicali, Editura Viața
Medicală Românească, ediția a 7-a, 2008
Ungureanu Gabriel, Covic Maria – Terapie medicală, Editura Symposion, Iași, 1993
Corneliu Borundel- Medicină internă pentru cadrele medii, Editura ALL, Bucureşti, 2009.
Gheorghe Mogoș –Compendiu de medicină internă, 1990
A. Denischi, A. Antonescu– Gonartroza ,1977

Surse electronice:
-http://dralinpopescu.ro/2010/gonatroza-artroza-genunchiului.html;

-http://www.pansportmedical.ro/recuperare/artroza_genunchi/etiopatogenie_gonartroza.html;

-http://dr.herdea.ro/medicale/95/gonartroza;

86